Liceul de Arte “Aurel Popp”

Satu Mare

An Scolar 2017-2018

LUCRARE TEORETICĂ PENTRU

OBȚINEREA DE COMPETENȚE
PROFESIONALE

Profil: Muzică
Specialitate: Chitară Clasică

Elev: Profesor îndrumator:

Lup Angelo-Rafael Junjan Cristina-Maria

Clasa a XII-a A

1
 Cuprins

Introducere................................................................ pag 3
Capitolul I - Modermismul Muzical........................pag 4
1.1 Erik Satie ............................................................. pag 5
1.2 Analiza Lucrarii Gnossienne nr.1 ........................ pag 7

Capitolul II - Clasicismul Muzical........................... pag 8

II 1.1 Niccolo Paganini................................................ pag 9
II 1.2 Analiza Lucrarii Romanze.................................. pag 12

II. 2.1 Mauro Giuliani ................................................. pag 13

II. 2.2Analiza Studiului Op. 48 Nr.1 Allegro.............. pag 15

Bibliografie

2
 Introducere

Această lucrare este structurataă în două capitole, în care se vorbește despre

două curente muzicale: Modernismul Muzical și Clasicismul Muzical.

În primul capitol este vorba despre modernism care se manifestă în secolol XX,
în arte vizuale, arhitectura, muzica și literatura. Ca și reprezentant al
modernismului în domeniul chitarei clasice am vorbit despre Erik Satie.

În al doilea capitol prezint clasicismul muzical care a început la sfârșitul

secolului XVII. În aceasta perioada compozitorii au dezvoltat genurile muzicale
simfonie, sonata, concert instrumental, opere.

Ca și reprezentanți în domeniul chitarei am vorbit despre Mauro Giuliani care

lasă moștenire urmașilor nenumarate lucrari, studii, etc.

Tot aici am vorbit despre Nicolo Paganini care a fost un titan în domeniul
muzicii care dedica unele melodii pentru chitară.

3
 Capitolul I Modernismul Muzical

Modernismul este o mișcare culturală, artistică și ideatică ce include

artele vizuale, arhitectura, muzica și literatura progresivă care s-a conturat în
circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când artiștii s-au revoltat împotriva
tradițiilor academice și istorice impuse și considerate standard ale secolelor
anterioare.

Secolul al XX-lea a cunoscut antiteza între o civilizaţie dusă până la

culmile speranţelor şi ale visurilor umane, pe de o parte, şi catastrofa Revoluţiei
bolşevice, a celor Două Războaie Mondiale şi a celor de pe diferite continente,
declanşate de demonismul fiinţei umane.

Cultura modernă desacralizată este punctul culminant al esteticii iluministe,

omul modern luându-şi rolul luciferic de descoperitor şi creator de noi lumi prin
spiritul teribilist al negării valorilor tradiţionale. În acest secol au avut loc mari
înnoiri în limbajul şi arhitectonica muzicală.

Până în anul 1950 s-au încercat diverse soluţii de înlocuire a limbajului

tonal tradiţional, socotit de unii drept caduc. Ducând la apogeu romantismul,
Wagner a declanşat şi criza romantismului, concomitent cu procesul de
dizolvare a tonalităţii. Acest proces a marcat saturaţia mijloacelor de exprimare
ale romantismului, şi, implicit, căutarea unui nou limbaj. 

4
 I.1 Alfred Erik Leslie-Satie

Născut dintr-o mamă de origine scoțiană și dintr-un tată normand, de

profesie agent maritim, Erik Satie își petrece copilăria
între Normandia și Paris. În 1870 familia Satie se mută din Honfleur la
Paris, unde tatăl obținuse o slujbă de traducător. La moartea mamei sale
în 1872 este trimis să locuiască la bunicii din partea tatălui împreună cu
fratele său mai mic, Conrad. Ia primele lecții de muzică de la organistul
comunei. Odată cu moartea bunicii în 1878, Erik și Conrad se întorc la tatăl
lor în Paris.

-Erik Satie

Considerat fără talent de către profesorii săi, este exclus pentru doi ani
și jumătate, iar apoi readmis în 1885. Nereușind să creeze o impresie mai
bună profesorilor săi, se hotărăște să se înscrie într-un regiment de
infanterie.
După câteva săptămâni, înțelegând că armata nu i se potrivește, se
expune în mod voluntar la frig și face o congestie pulmonară. Se
însănătoșește. În 1887 se stabilește la Montmartre. În această perioadă
începe o lungă prietenie cu mai mulți poeți, printre care Stéphane
Mallarmé, Paul Verlaine sau poetul romantic Patrice Contamine. La 18
ianuarie 1893 începe o relație cu pictorița Suzanne Valadon.
18 ianuarie 1893 începe o relație cu pictorița Suzanne Valadon.

5
 După prima noapte împreuna o cere în căsătorie, care nu se înfăptuiește,
dar Valadon se mută pe strada La  Cortot într-o cameră aproape de Satie. Îi
compune Danses Gothiques (Dansuri gotice) iar ea îi face portretul.

-Portretul lui Erik Satie relaizat de catre Suzanne Valadon

6
 I.2 Analiza Lucrarii

Gnossienne nr.1

Lucrarea Gnossienne nr.1 compusă de către Erik Satie este in tonalitatea

Fa major, iar pe parcursul piesei întalnim alterații accidentale.

Piesa este structurată pe două voci melodia aflandu-se la voicea întai, iar basul
este vocea a doua.

În piesă gasim legatto-uri, pentru a înfrumuseța piesa se folosesc flagiolete

pentru a evintia motivul muzical care este alcatuit din secunde mici. Piesa are
mai multe semne de repetiție si doua volte.

Melodia din vocea întai este acompaniata de note repetate la bas.

7
 Capitolul II Clasicismul Muzical

Clasicismul poate fi definit ca o mişcare artistică şi literară care

promovează armonia şi echilibrul. Clasicismul este o epocă stilistică încadrată
cronologic între sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului XVIII,
fiind o noţiune estetică ce echivalează ca sens cu cel de echilibru, soliditate,
simplitate, sobrietate şi perfecţiune.

În această perioadă cele mai des utilizate genuri muzicale, folosite de

compozitorii clasici au fost genurile instrumentale, distanţându-se puţin de
muzica corală. Compozitorii adoptă ca metodă principală de exprimare
muzicală – simfonismul. Melodica are o naturaleţe şi este însoţită de un ritm
ordonat, în care formulele ritmice formează unităţi simetrice. Clasicismul
vienez întruneşte toate cuceririle anterioare ale muzicii creând o artă nouă cu o
mare putere de generalizare. Aspirând spre simplitate, sinceritate şi naturaleţe,
acesta se deosebeşte de formele Barocului.

Ritmica are o simetrie perfectă, elocvența ei stăruind în vigoarea

formulelor ritmice şi în modul de utilizare al acesteia. Un element component
devine pauza, ea având un rol nuanţat.

Melodia clasică este spontană, simplă, de o proporţionalitate desăvârşită,

sistemul funcţional bazat pe major-minor, apărut încă din perioada barocului la
Bach în lucrarea cu numele de "Clavecinul bine temperat. Clasicii iubesc
construcţia formală clară, simetria.

Clasicismul muzical a atins cea mai înaltă formă de realizare artistică şi de

organizare în Clasicismul muzical vienez, aproximativ între anii 1781 (anul
când W.A. Mozart s-a stabilit la Viena) şi 1827 (anul morţii lui L. van
Beethoven).

Reprezentanţii cei mai de seamă ai clasicismului au fost Joseph Haydn,

Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven. De origine, niciunul nu
era din Viena, dar cea mai mare perioadă de activitate creatoare şi-au
desfăşurat-o în acest oraş.

8
 II. 1.1 Nicolo Paganini

Paganini, unul dintre cei mai mari compozitori şi violonişti care au

existat, a cunoscut faima şi admiraţia celor din jur încă din timpul vieţii. Deşi
erau fascinaţi de el şi interpretările lui, oamenii erau speriaţi, considerându-l
violonistul diavolului datorită abilităţilor sale ieşite din comun. Totuşi, astăzi se
crede că acestea erau efectele unei boli de care Paganini ar fi suferit. 

Niccolo Paganini s-a născut în Genoa, Italia, în 1782 şi a învăţat să cânte

la mandolină încă de la vârsta de cinci ani, trecând la vioară doi ani mai târziu.

Se spune că ar fi avut o capacitate uluitoare de a învăţa, depăşindu-şi rapid

profesorii la care tatăl său l-a trimis, cum ar fi Giovanni Servetto sau Giacomo
Costa. Pentru că tânărul Paganini evolua rapid, tatăl său a decis că era nevoie să
îl ducă la Parma la Alessandro Rolla considerat un mare muzician, un inovator
în domeniu. 

A devenit celebru pe plan internaţional încă de la frageda vârstă de 22 de

ani. Deşi erau mulţi muzicieni foarte buni, renumiţi în Europa.

Paganini atrăgea mulţimile într-un fel deosebit de ceilalţi, mulţi considerând că

a făcut un pact cu diavolul şi şi-a vândut sufletul în schimbul talentului
incredibil pe care îl avea sau că era însuşi el. 

- Nicolo Paganini

9
 Se pare că Paganini era primul muzician care cânta din memorie, motiv
pentru care putea să se mişte pe scenă şi să interacţioneze cu audienţa. Mai
mult, devenise celebru şi pentru solo-urile sale diificile pe care nimeni nu le
putea reproduce.

 De asemenea, violonistul a inventat sau popularizat şi o serie dintre tehnicile

pentru vioară folosite astăzi, precum pizzicato pe mâna stângă, precum şi feluri
noi de înclinare şi reglare a viorii sau ciupirea corzilor cu mâna stângă. 
Figura violonistului nu putea decât să ajute răspândirea unor astfel de zvonuri:
era înalt şi foarte slab, cu degete foarte lungi, cu obrajii scobiţi, cu buze foarte
subţiri, cu o privire intensă şi cu pielea palidă. De asemenea, se îmbrăca în
negru mai tot timpul. 

Bineînţeles că unul dintre motivele abilităţilor sale extraordinare de a mânui

vioara erau şi degetele extrem de lungi.

Mai târziu, o teorie care a apărut în legătură cu talentul lui Paganini a fost
că acesta ar fi suferit de sindromul Marfan. Primul care a înaintat această
ipoteză a fost, potrivit [Link], americanul Myron Schoenfeld, pentru ca
mai târziu şi alţi experţi să o accepte.
În ultima parte a decadei anului 1830, Paganini ajunsese nu doar un
afemeiat, ci un viciat cu normă întreagă. În 1830 şi-a pierdut o bună parte din
avere pe jocuri de noroc, iar zece ani mai târziu, sănătatea lui era într-un stadiu
critic: suferea de sifilis, tuberculoză şi depresie. A murit pe 27 mai 1840, la
Nisa, în Franţa, şi se spune că şi-a petrecut ultimele momente cântand la vioară.

Cauza morţii ar fi fost, după cum scrie Guy de Maupassant’s în cartea

„Sur l’eau”, o infecţie respiratorie. După ce a murit, din cauza refuzului său de a
săvârşi ultimele rituri şi din cauza asocierii sale cu diavolul, biserica a refuzat să
îi ofere o slujbă catolică sau un loc de veci în Genoa. 
După patru ani şi un apel către Papă, timp în care rămăşiţele sale au fost
păstrate într-o pivniţă, biserica a permis ca trupul său să fie îngropat în Genoa,
însă nu pe pământ sfinţit.  În cele din urmă, în 1876, trupul i-a fost depus într-un
cimitir pentru non-catolici, în Parma.

10
 În cele din urmă, în 1896, rămăşiţele sale au fost reînngropate într-un cimitir
nou din Parma, Della Villetta.  

11
 II. 1.2 Analiza lucrarii

Romanze

Lucrarea Romanze este în tonalitatea la minor, iar masura este de șase optimi.

Ca și formule ritmice intâlnite avem valori variate, cu punct, treizecișidoimi,

dactilus, anapest.

Ca și procedee tehnice intâlnite avem legatto, baree, octave, se folosește toata

întinderea griefului.

Lucrarea de față este o piesa foarte melodioasă, frumoasă cu o linie melodică

foarte bine scoasa in evidență, basul avand rol de pedala si de a puncta măsurile.
Lucrarea are forma A B. Prima parte are o mișcare lenta cu valori mai mari
alternand cu fragmente rapide in valori de treizeșidoimi.

La sfârșit revine partea lentă pentru a defini tema

12
 II. 2.2 Mauro Giuliani

Deși s-a născut în Bisceglie, centrul lui Giuliani a fost la Barletta,

unde s-a mutat cu fratele său Nicola în primii ani ai vieții sale. Prima sa instruire
instrumentală a fost violoncelul un instrument pe care nu la abandonat niciodată
și probabil a studiat și vioara. Ulterior, el s-a dedicat chitariei, devenind un
interpret foarte calificat într-un scurt timp.

În Viena, Giuliani a avut un succes minor ca compozitor. A lucrat mai

ales cu editorul Artaria, care a publicat multe dintre lucrările sale, dar a avut
relații cu toți editorii locali, care i-au răspândit compozițiile în întreaga Europă.

Giuliani a definit un nou rol pentru chitara in contextul muzicii

europene. A fost familiarizat cu cele mai înalte figuri ale societății austriece și
cu compozitori notabili precum Rossini și Beethoven și a colaborat cu cei mai
buni muzicieni activi de concerte din Viena.

În 1819, Giuliani a părăsit Viena, în principal din motive financiare,

el se aștepta să obțină un profit financiar într-un tur concert prin Boemia și
Bavaria. S-a întors în Italia, petrecând timp în Trieste și Veneția, în cele din
urmă s-a stabilit la Roma. În 1822, el si-a adus fiica ilegitimă Emilia în Italia,
care sa născut la Viena în 1813. A fost educată la mănăstirea L'adorazione del
Gesù din 1821 până în 1826, împreună cu prima fiică nelegitimă a lui Giuliani,
Maria Willmuth. În Roma nu a avut mult success a publicat câteva compoziții și
a avut doar un singur concert.

În 1826 a interpretat în Portici în fața lui Francesco I și a curții din

Bourbon. În acest timp, pe care l-am putea numi perioada neapolitanului lui
Giuliani, a apărut frecvent în concert duo cu fiica lui Emilia, care devenise un
interpret calificat pe chitară. Spre sfârșitul anului 1827, sănătatea muzicianului a
început să se inrautateasca, a murit la Napoli la 8 mai 1829. Vestea morții sale a

13
creat o mare mișcare în mediul muzical napolitan.

-Mauro Giuliani

14
 II. 2.2 Analiza Studiului

Op. 48 Nr.1 Allegro

Studiul de Mauro Giuliani este compus pentru dezvoltarea tehnicii mâinilor, se

folosește tot grieful pe parcursul piesei.

În acest studiu basul conduce melodia, iar ca și acompaniament este motivul

musical de la voicea întai care se repeat de mai multe ori pe parcursul piesei.

15
Bibliografie

[Link]

[Link]

[Link]

[Link]
boala-spatele-talentului-video-1_5983111e5ab6550cb8b6c44b/[Link]

[Link]

16