CARNETUL CARNETULUI

De Mircea Santimbreanu

SĂ RĂTĂCEŞTI UN CREION, o gumă, să nu dai de urma unui

timbru, să piară ca înghiţit de pămînt un nasture, să nu găseşti în
graba mare peria de haine, crema de ghete sau ochelarii, asta se
poate întîmpla oricui. Şi dacă asemenea neplăceri ţi se întîm plă
doar din cînd în cînd nu e nici o nenorocire. Cînd însă asemenea
accidente reprezintă regula, cînd se repetă zi cu zi şi încă —în
momentele cele mai nepotrivite, de exemplu exact cînd trebuie
să pleci la scoală, atunci, o, atunci e altceva...

Unde mai pui nervii, reproşurile, cearta cu ochii la ceasul

care-şi vede implacabil de treaba lui şi, parcă în bătaie de joc,
saltă dintr-o dată cîte zece minute... Şi pînă la urmă, se trage o
concluzie:
— Aşa nu mai merge! De mîine fac ordine. îmi notez totul,
orice mişcare, într-un carnet. Unde pun şapca, haina, cărţile,
peria, totul în carnet!
Duminica în care Gigel a făcut treaba descrisă mai sus, n-a
fost o sărbătoare. Sărbătoarea urma să înceapă de a doua zi,
de luni, şi să dureze cel puţin tot anul şcolar. Adio nervi şi la -
crimi, adio dezordine şi căutări în coşul de rufe, adio uitare...
Şi, într-adevăr, a doua zi, trezit la ora şapte fix de către
ceasul deşteptător, timp de 15 minute Gigel n-a scos o vorbă.
Stătea în mijlocul sufrageriei, în pijama, nemişcat pe un scăunel,
cu degetul arătător la tîmplă, cu cel mic în gură, adîncit în sine
ca „Gînditorul" lui Rodin. Cei din jur simţeau că nu e ceva în
ordine, îi dădeau tîrcoale privindu-se întrebător, dar nu îndrăz -
neau să întrerupă meditaţia băiatului. De-abia cînd ceasul
arăta 7 şi 20 cineva întrebă sfios:
— Cauţi ceva, dragă?
— Carnetul.
— Care carnet?
— În care mi-am notat ieri totul: unde sînt ciorapii, camaşa,
cărţile, totul.
— Unde ai hotărît să-1 ţii?
— Nu ştiu, scînci băiatul. Am notat în el unde o să-1 ţin,
pe prima pagină, îmi amintesc precis, sus în dreapta - Nu vă
alarmaţi, carnetul să-1 găsesc, şi gata! Unde poate să fie? Pe
noptieră? Pe dulap? Pe frigider? în sertarul de la bibliotecă?
Sub cristalul de la măsuţă? Sub covor? Pe televizor?
— E aproape 8, întîrzii! exclamă exasperată mama. Tu nu
te uiţi la ceas?
Gigel se uită. Ura! Acolo e carnetul: sub ceasul deşteptător.
Băiatul se repede la carnet. Da, totul e scris acolo! Acum totul
e simplu: ciorapii pe calorifer, pantofii în cămară, cămaşa pe
spatele fotoliului albastru, ghiozdanul în cuier... Gigel e fe-
22
ricit. Metoda e bună! Experienţa a reuşit. în 5 minute e gata de plecare. O
singură problemă e încă nerezolvată, dar omul învaţă mereu, cît trăieşte:
— Mamă, dă-mi, te rog, 5 lei. Trebuie să-mi mai cumpăr un carnet în care să
scriu zilnic unde ţin carnetul nr. 1...
Gigel pleacă fericit la şcoală. A întîrziat, e drept, dar cu fo los, pentru ultima
dată. Şi totuşi, parcă îl încearcă o umbră de îndoială: „Dar dacă rătăcesc şi
carnetul nr. 2? Mai bine îmi cumpăr două carneţele." în carnetul nr. 2 va scrie
unde ţine carnetul nr. 1, iar în numărul 3 unde e locul carnetului 2. Şi carnetului
nr. 3 cum o să-i ţină evidenţa? Să facă un nod la batistă? Un bileţel înfipt cu un
bold în covoraşul de la capul patului? Să roage pe careva din casă să ţină el
minte acest lucru?
Băiatul a încetinit pasul, se gîndeşte concentrat, profund, cu arătătorul la
tîmplă şi degetul mic în gură, ca „Gînditorul" lui Rodin. E o problemă, desigur.
Dar o rezolvă, ca într-o străfulgerare: „Ura! Am găsit! Nimic mai simplu... Asta
rezolvă totul. Totul! şi cu cei 5 lei cumpăr covrigi."
Gigel ronţăie fericit covrigi cu susan, dar deodată, exact în poarta şcolii,
rămîne interzis: „Ce naiba am găsit? Am uitat! Am uitat cu desăvîrşire... Şi era
o soluţie perfectă... Extraordinar! Am uitat... Of, of, of", se căinează Gigel şi,
acum, că a cheltuit şi banii de carneţele, îi vine să plîngă. „Şi ce soluţie fantastică
găsisem! Dar ce? Care? Of!"
Într-adevăr, o clipă, o singură clipă, îi trecuse prin minte să îşi pună toate
lucrurile în ordine, într-un singur loc, şi că nu e nevoie, în acest caz, de
carnetul carnetului carnetului...

23