ÎNTREBĂRI PENTRU PROBA PRACTICĂ

1. Efectuarea şi semnificaţia probei Baltzer.

Metodă complementară de diagnostic în pitiriazisul verzicolor (boala Eichstedt),

care constă în aplicarea la suprafaţa pielii a unei soluţii/tincturi alcoolice de iod

3-5%. Porţiunile de piele afectată, unde stratul cornos este rămolit din cauza

agentului keratofag Pityrosporum ovale sau Pityrosporum orbiculare (numit în

trecut şi Malassezia furfur), se colorează mai intens decât ariile cutanate intacte.

Proba Balzer poate fi suplimentată cu un examen bacterioscopic.

Proba Baltzer este o metodă auxiliară la stabilirea diagnosticului de pitiriazis versicolor.
În acest scop, leziunile cutanate se muşamalizează cu tinctură alcoolică de iod (3–5%).
Porţiunile din pielea afectată, unde stratul cornos este afânat, se colorează mai intens ca
cele intacte. Pentru obţinerea testului se poate utiliza şi soluţia albastru de metilen (1–
2%) sau alţi coloranţi anilinici.
2. Efectuarea şi semnificaţia examenului cu lampa Wood.
Lampa Wood are capacitatea de a emite ultraviolete a căror lungime de undă

este cuprinsă între 330 şi 365 nm, iar filtrele (ecranele) utilizate, cu o grosime de

cel puţin 0,5 cm, sunt impregnate cu diverse săruri – oxid de nichel, oxid de

siliciu, oxid de bariu etc. Lampa este utilizată pentru evidenţierea unor fungi ce

se găsesc pe păr şi piele. Cu 5-10 minute înainte de folosire, lampa Wood se

aprinde, pentru a se încălzi, deoarece stabilitatea intensităţii luminii şi a lungimii

de undă este dependentă de temperatură. Procedura se desfăşoară într-o

cameră obscură. Suprafaţa examinată trebuie expusă 3-5 minute la lumină

ultravioletă deoarece nu toţi fungii reacţionează identic. Fluorescenţa se

datorează unor mataboliţi ai triptofanului eliberaţi de fungi. Majoritatea fungilor

produc fluorescenţă, cu o culoare care variază în funcţie de specie: microsporia

antropofilă – verde vie, microsporia zooantropofilă – verde pală, tricofiţia –

lipseşte, pitiriazisul verzicolor – galben verzuie, eritrasma – roşu coral. Datorită

simplităţii ei, metoda este utilă pentru screening.

3. Efectuarea şi semnificaţia simptomului “Kerion Celsi”.

 Simptomul are importanţă clinică în diagnosticul tricofiţiei infi ltrativpurulente
(supurativă). La bolnavii ce suferă de tricofiţie supurată (mai frecvent copiii din mediul
rural), pe scalp apare un placard pseudotumoral infl amator (mult mai rar câteva
placarde), rotund-ovalar, bine conturat faţă de suprafaţa înconjurătoare, dureros, acoperit
cu multiple cruste purulente ce aglutinează fi rele de păr. Îndepărtând secreţiile
purulente, se evidenţiază suprafaţa congestionată violacee a placardului, cu orifi ciile
foliculare dilatate şi perifoliculite profunde. În această fază se pot evidenţia cele două
semne patognomonice ale kerionului: • epilarea spontană a fi relor de păr din zona
afectată sau extragerea acestora cu pensa fără niciun efort; • placardul, fi ind fl uctuent la
palpare, atunci când este apăsat sau comprimat lateral între degete, din foliculii afectaţi şi
dilataţi se elimină un conţinut purulent ori hemoragico-purulent ce aminteşte mierea, care
se scurge din faguri. De aici provine şi denumirea simptomului „Fagurele de miere al lui
Celsi”, iar denumirea maladiei este Kerion Celsi (kerion – fagure)
4. Efectuarea şi semnificaţia examenului microscopic şi cultural în micoze.
Pentru constatarea etiologiei micozelor cutanate, la confi rmarea diagnosticului clinic se
recurge la variate investigaţii de laborator. Evidenţierea agentului cauzal se face prin
următoarele metode:
• metoda bacterioscopică: examenul direct al produselor patologice (scuamele, fi rele de
păr, fragmentele din unghii), la microscopul optic, permite un diagnostic rapid, dar fără a
identifi ca specia dermatofi tului în cauză;
• metoda bacteriologică (cultivarea pe mediul Sabouraud): permite identifi carea precisă
a speciei responsabile de patologia dată, dar necesită o incubaţie de 2–3 săptămâni sau
mai mult.
Pentru evidenţierea mult mai uşoară a agentului patogen, recoltarea materialului
patologic se face în cantitate sufi cientă, din mai multe teritorii lezionale recente, din
zonele cu progresie periferică şi netratate cu antimicotice sau alte topice.
Recoltarea scuamelor se face prin raclarea leziunilor cu o lamă de sticlă sau de bisturiu
sau cu o chiuretă, din zonele afectate de dermatofiţi. De regulă, acestea sunt plantele,
palmele, pliurile, scalpul, mai rar alte teritorii. La leziunile de onicomicoză, recoltarea se
face cu o latenţă atât din partea distală, îngroşată, dezlipită, cât şi din depozitul
subunghial sfărâmicios. În caz de suspiciune la onixis şi perionixis micotic, materialul se
recoltează, în special din depozitul pulverulent galben-verzui sau din zona infl amatorie
periunghială. Perii de pe scalp, barbă şi mustaţă, se prelevă din zona periferică a leziunii,
din diferite locuri, cu o pensă epilatoa re se extrag perii parazitaţi care sunt rupţi,
decoloraţi, friabili, integraţi în grosimea scuamelor se extrag.
În tricofiţia cronică a adultului, punctele negre ce reprezintă mici fragmente de peri
parazitaţi, rupţi şi incluşi în ostiumul folicular, se extrag cu un vârf de ac sau cu un scarifi
cator. În tricofiţia infi ltrativ-purulentă se prelevează perii smulşi din placardele infl
amatorii.
Materialul recoltat se aşează pe o lamă din sticlă şlefuită şi degresată, adăugându-se 2–4
picături de soluţie disociantă (soluţie bazică de 10–40% KOH sau NaOH), apoi totul se
acoperă cu o lamelă din sticlă, lăsându-se astfel 30 de minute înainte de efectuarea
examenului microscopic. Preparatele pregătite pentru o examinare mai rapidă se
încălzesc la fl acăra de gaz timp de 20–30 secunde, evitând însâ fi erberea, pentru a nu
distruge materialul patologic şi a nu produce artefacte.
Examenul microscopic al scuamelor şi al materialului patologic unghial evidenţiază
germenii fungici sub forma unor formaţiuni tubulare – fi lamente miceliene drepte sau
sinuoase, de lungimi diferite, ramifi cate, septate în segmente dreptunghiulare, de culoare
verzui-gălbuie. Sporii şi levurile au forma rotundă sau ovalară, cu perete bine vizibil.
La examenul microscopic al perilor afectaţi, paraziţii fungici se prezintă sub formă de
fi lamente miceliene şi artrospori. În funcţie de speciile de fungi, aceştia pot fi situaţi în
tija părului (fungi cu localizare endotrix) sau erup la exterior (fungi cu localizare
ectotrix). Parazitarea endotrix a fungilor este caracteristică pentru tricofiţia superfi cială
şi favus. Dezvoltarea ectotrix a fungilor este specifi că pentru tricofiţia zooantropofi lă şi
microsporie (de fapt dispoziţia fungilor în această micoză este endoectotrix).
Identificarea levurilor: depozitul albicios care acoperă leziunile cutaneo-mucoase este
recoltat cu ajutorul unui tampon de vată, chiuretă sau spatulă şi întins în strat subţire pe o
lamă de sticlă. După uscare, frotiul urmează a fi colorat după următoarele etape: colorare
cu violet de genţiană 1 minut; colorare cu soluţie Lugol 30 de secunde; aplicarea rapidă a
soluţiei de alcool-acetonă; spălare cu apă; colorare cu fuxină 1 minut; spălare cu apă şi
uscare la aer. Sporii, la microscopul optic, se evidenţiază ca nişte formaţiuni rotunde sau
ovalare, colorate roşu-închis. Bacteriile, cocii şi bacilii sunt coloraţi în albastru-violet
(Gram-pozitiv) sau roşu (Gram-negativ).
Pentruidentifi carea speciei agentului micotic (diagnosticul prin culturi – metoda
bacteriologică) sunt necesare însămânţările pe mediul de cultură Sabouraud ce conţine:
geloză – 2g, peptonă 1g, glucoză brută – 4g, apă distilată – 100g. Temperatura optimă de
 creştere a dermatofiţilor este de 20–30°C, dar pentru unii – 37°C. Majoritatea
dermatofiţilor dau naştere unei culturi timp de 5–14 zile. Culturile vor fi apreciate ca
negative doar după trecerea a trei săptămâni de la însămânţare.
5. Evaluarea şi semnificaţia fenomenului Koebner.
Obţinerea fenomenului Köbner demonstrează o evoluţie progresivă a unor dermatoze
proliferative: psoriazis, lichen ruber plan, veruci etc. Fenomenul Köbner sau reacţia
izomorfă se manifestă prin reproducerea leziunilor noi în locul unde se exercită un
traumatism cutanat: înţepături, injecţii, excoriaţii, arsuri, tăieturi etc. Leziunile tipice
reproduse sunt dispuse sub forma unor traiecte liniare scurte, corespunzătoare
traumatismelor anterioare. De obicei, de la traumatismele cutanate şi până la apariţia
leziunilor pot trece 7–10 zile. Intenţionat, ca dovadă clinică, fenomenul Köbner nu se
reproduce. Acesta se vizualizează doar în urma inspecţiei cutanate a bolnavului, pe
teritoriul unde s-a produs traumatismul accidental.
6. Efectuarea şi semnificaţia triadei Auspitz.
Pentru determinarea triadei psoriazice se recurge la grătajul progresiv al scuamelor de pe
suprafaţa leziunilor (după metoda Broq). Ca rezultat se pun în evidenţă trei semne ce
constituie argumente de diagnostic în favoarea psoriazisului: • semnul picăturii de
spermanţet; • semnul peliculei de colodiu (al peliculei terminale); • semnul de rouă
hemoragică (semnul Polotebnov). Semnul picăturii de spermanţet: la gratajul papulelor
cu o lamă sau bisturiu apare o descuamaţie pronunţată, formată din scuame lamelare de
culoare alb-argintie, asemănătoare picăturii de stearină. Culoarea scuamelor este datorată
fantelor pline cu aer dintre celulele parakeratozice, aşezate lamelar, care formează stratul
cornos. Semnul peliculei de colodiu: după înlăturarea scuamelor apare o cuticulă
subscuamoasă foarte fi nă, cu suprafaţă lucioasă parcă este acoperită cu lac, de culoare
roşietică.
Semnul de rouă hemoragică sau a picăturii de rouă (semnul Polotebnov): după gratajul ce
duce la detaşarea scuamelor în totalitate, apare o sângerare punctiformă caracteristică.
Acest fenomen este secundar papilomatozei (papilele sunt alungite şi edemaţiate, de
formă cilindrică sau conică, cu vase dilatate şi sinuoase).
7. Efectuarea şi semnificaţia fenomenului Wickham.
Striurile Wickham. Sinonime: reţeaua Wickham, semnul Wickham. Fenomen

care se datorează îngroşării caracteristice a stratului granulos al epidermei în

 lichenul plan şi constă în observarea unor striuri albe reticulare, care devin mai

vizibile după badijonarea leziunilor papuloase cu ulei de parafină.

Fenomenul Wickham este patognomonic şi are o semnifi caţie clinică deosebită pentru
diagnosticul de lichen ruber plan. Pe suprafaţa papulelor bine constituite, cât şi a plăcilor
formate prin confl uarea acestora, se remarcă o reţea de linii alb-translucide, delicate şi fi
n întreţesute – reţeaua licheniană Wickham. Aceasta poate fi vizualizată mai bine prin
umezirea suprafeţei leziunilor cu apă sau ulei vegetal. Reţeaua licheniană poate fi văzută
foarte bine pe mucoasa cavităţii bucale, unde stratul cornos lipseşte. Reţeaua licheniană
Wickham este datorată hipertrofi ei neuniforme a stratului granular (hipergranulozei) al
epidermului, care se intrezare prin stratul cornos.
8. Importanţa şi semnificaţia triadei Haserick.
Testul Haserick. Test ce constă în inducerea formării celulelor Hargraves,
adăugând la granulocitele normale ser provenit de la subiecţi afectaţi de lupus
eritematos diseminat. Testul este pozitiv şi în alte colagenoze. Celula Hargraves
(sinonim: celula lupică) – granulocit neutrofil, care conţine o incluziune bazofilă
mare, rotunjită, omogenă, constituită din nuclee de leucocite lizate şi fagocitate.
Nucleul propriu al celulei este deplasat, din cauza existenţei incluziunii, la
periferie. Celula Hargraves este prezentă în măduva osoasă şi în sângele
bolnavilor afectaţi de lupus eritematos sistemic şi diseminat acut. Depistarea
celulelor lupice se corelează adeseori cu identificarea anticorpilor antinucleari.

Triada Haserick. Triada include: a) corpi lupici – nuclee modificate / dezintegrate

expulzate în exteriorul celulei; b) rozete lupice – nuclee modificate / dezintegrate
înconjurate de polimorfonucleare; c) celule lupice – leucocite cu două nuclee,
unul propriu, deplasat la periferie, şi altul fagocitat, plasat în centrul celulei
(celula Hargraves).

9. Efectuarea şi semnificaţia semnelor Besnier-Meshchersky, “tocului dezbinat” şi

“coajei de portocală”.
Fenomenul Besnier. Sinonim: semnul Besnier-Meshchersky. Fenomenul se

utilizează la bolnavii suferinzi pentru lupus eritematos cronic discoidal (boala

Biett) şi constă în următoarele: la raclarea, cu o lamă de sticlă, a scuamelor

hiperkeratozice de pe suprafaţa plăcii discoidale, pacientul acuză o durere

înţepătoare. Pe partea dorsală, dedesubt a scuamelor se evidenţiază un alt

 fenomen – semnul “tocului dezbinat” sau al “limbii de pisică”, care constă în

“spini” sau “dopuri” foliculare. După înlăturarea completă a scuamelor, pielea

din focar aminteşte o “coajă de lămâie” sau “portocală”.

10. Efectuarea şi semnificaţia probei Jadassohn.

Proba Jadassohn. Probă de diagnostic în dermatita herpetiformă Duhring-Brocq,

care constă în aplicarea pe pielea intactă, lipsită de erupţii, a unui unguent ce

conţine iodură de potasiu (KI) 50%. Dacă după înlăturarea emplastrului, peste

24-48 ore, se observă vezicule sau bule, însoţite de prurit şi usturime – proba se

consideră a fi pozitivă. O variantă mai rar utilizată a probei Jadassohn este

administrarea soluţiei de KI de 2 sau 3% per os. Dacă după 6-8-12 ore se

observă înrăutăţirea stării generale a pacientului (intensificarea simptoamelor

subiective, acutizarea procesului cutanat) – proba se consideră din nou a fi

pozitivă. Trebuie de menţionat că această probă poate fi pusă în aplicare doar în

faza de remisie a bolii sai în situaţii clinice incerte, diagnosticul clinic urmând a fi

confirmat prin testele biochimice şi imune.

Testul se consideră pozitiv dacă pe locul aplicării unguentului apar leziuni veziculo-
buloase şi/sau urticariene, aşezate pe un eritem cutanat; dintre senzaţiile subiective apare
usturime şi prurit.

11. ¿??Provocarea şi estimarea dermografismului la bolnavii cu dermatoze

alergice.????
Dermografi smul reprezintă o reacţie refl exă a aparatului neurovascular cutanat,
manifestat prin proprietatea tegumentului de a răspunde la diferiţi excitanţi mecanici
(frecarea unui teritoriu cutanat prin prosoape, îmbrăcăminte, grataj, traumatisme), prin
apariţia unor leziuni urticariene, de regulă liniare, proeminente şi uneori pruriginoase.
Dermografi smul indus se produce, de obicei pe spate, piept sau abdomen, cu ajutorul
unei spatule din lemn sau alt obiect. Refl exul neurovascular (dermografi smul) normal
se caracterizează prin apariţia după 15–20 de secunde de la aplicarea stimului a unei fâşii
roşii sau albe, mai mult sau mai puţin lată, proeminând supracutanat, care dispare peste
1–3 minute (tripla reacţie a lui Lewis: leziune, edem şi dilataţie refl exă axonică în
 periferie). Se evidenţiază exagerat la aproximativ 5% din populaţia normală. Deosebim
trei varietăţi clinice: roşu, alb şi mixt. Dermografi smul roşu reprezintă o fâşie lată şi
roşie ce proemină deasupra pielii, se menţine aproximativ 10–20 min. (este caracteristic
pentru eczemă, urticarie etc.). În dermografi smul alb, fâşia albă apare după 15–40 de
secunde de la iritare, demonstrând o agitaţie mărită a nervilor vasoconstrictori, dar
dispare după 5–10 min. (este specifi că pentru dermatita atopică, neurodermită, prurigo
etc.). În dermografi smul mixt, fâşia roşie se schimbă cu una albă sau la periferia celei
roşii apare o fâşie albă.
Din punct de vedere clinic, există mai multe forme de dermografi sm:
• dermografi sm izolat: este net circumscris pe anumite teritorii;
• dermografi sm întârziat: este o variantă rară în care răspunsul dermografi c iniţial apare
după 1–6 ore de la stimulare, având durata totală a reacţiei de 24–48 de ore;
• dermografi sm colinergic: formă rară în care erupţia postlovire este punctată, constituită
din papule colinergice;
• dermografi sm urticarian (din cadrul unor urticarii): caracterizează bolnavii cu urticarie,
realizând fâşii edemaţiate şi eritematoase ce nu dispar timp de 30–40 de minute.
Mecanismul de apariţie a dermografi smului nu este încă pe deplin cunoscut, la unii
pacienţi, după gratajul experimental se constată o creştere a nivelului sanguin de
histamină.
12. Primul ajutor medical în dermatozele alergice acute.
13. Efectuarea şi semnificaţia semnelor “sondei” (Pospelov) şi “jeleului de măr”.
Semnele ,,sondei” şi ale ,,piftiei de măr” sunt semne destul de importante în aprecierea
tuberculului lupic (lupomă), pentru confi rmarea diagnosticului de lupus tuberculos.
Semnul ,,sondei” (este denumit şi ,,semnul mandarinului”) se reproduce astfel: la
exercitarea unei presiuni asupra lupomei, cu ajutorul unui stilet butonat se formează o
depresiune permanentă; dar la o presiune mai energică, acesta uşor se prăbuşeşte şi
străbate conţinutul tuberculului lupic, provocând durere şi apariţia unei picături de sânge
(semnul lui Pospelov). Nu mai puţin important, în consemnarea lupomei, este şi
semnul ,,piftiei de măr”, care se obţine la manevra de vitropresiune: la presiunea
tuberculului lupic, cu ajutorul unei lame din sticlă, sângele părăseşte capilarele, ţesutul
lupomei devine exsanguinat, capătă o culoare galben-brună, asemănător unui ,,jeleu de
măr”.
14. Efectuarea şi semnificaţia simptomelor Nikolsky, Asboe-Hansen şi Şeclacov.
Semnul Nicolsky. Se aplică în pemfigusul vulgar – maladie buloasă, autoimună,

la baza căreia stă procesul de acantoliză. Se manifestă prin 3 variante: 1) dacă

tragem, lateral, cu o pensetă de plafonul bulei sau rămăşiţele acesteia, va avea

loc o detaşare a epidermei în limitele pielii aparent sănătoase; 2) la fricţionarea

tegumentului, între bule învecinate, conţinutul acestora, conform principiului

vaselor comunicante, trece dintr-o bulă în alta; iar atunci când fricţionarea este

intensă se produce o detaşare a epidermei; 3) detaşarea postfricţională a

epidermei pe ariile cutanate îndepărtate de zona erupţiilor relevă un semn

Nicolsky net pozitiv. Semnul Nicolsky se corelează frecvent cu semnul Asboe-

Hansen (care constă în mărirea diametrului bulei la vitropresiune) şi semnul

“pară”, numit în argoul popular şi semnul “prăsadă” (sinonim: semnul

Sheklakov): când bolnavul îşi schimbă poziţia din orizontal în vertical, sub

greutatea lichidului, partea de jos a bulei devine mai mare/lată, cea de sus

rămânând mai îngustă.

15. Efectuarea şi semnificaţia citodiagnosticul Tzanck.

Testul Tzanck. Sinonim: citodiagnosticul Tzanck. Test care constă în examinarea

ţesutului bazal al unei leziuni, în maladiile veziculoase sau buloase, pentru a

descoperi tipul celular specific în aceste boli (varicelă, herpes simplex, herpes

zoster, pemfigus). Pentru un diagnostic mai exact se aleg leziuni buloase cât mai

recente şi neinfectate. După detaşarea plafonului bulei, pe suprafaţa erodată se

aplică o lamă de sticlă (un dop de cauciuc, în cazul mucoaselor), realizându-se

astfel un frotiu-amprentă. Frotiul se usucă la temperatura camerei, apoi se

fixează şi se colorează conform metodei May-Grunwald-Giemsa. Ulterior se

examinează la microscopul optic. În cazul pemfigusurilor, citodiagnosticul pune

în evidenţă prezenţa caracteristică a celulelor acantolitice Tzanck – celule

spinoase, segregate şi distrofice, care şi-au pierdut desmozomii. Sunt rotunde

sau poligonale, lipsite de tonofilamente, cu citoplasmă intens bazofilă, colorată

neuniform, având la periferie o zonă intens colorată în albastru-închis, dar

 nemijlocit în jurul nucleului – o zonă albastru-deschis. Nucleul celulelor este

voluminos, ocupând uneori toată celula. Alteori, poate avea forme bizare, intens

colorate, hipercromice, cu doi ori mai mulţi nucleoli, de asemenea coloraţi în

albastru. Depistarea celulelor acantolitice Tzanck este utilă pentru diagnosticul

pemfigusului vulgar.

16. Efectuarea biopsiei. Identificarea proceselor histopatologice cutanate şi

semnificaţia acestora.
Examenul histopatologic, fi ind obligatoriu la un număr mare de dermatoze pentru confi
rmarea diagnosticului, este efectuat prin intermediul biopsiei cutanate.
Biopsia cutanată reprezintă o manevră operatorie de prelevare a unui fragment de
tegument aparent intact sau patologic (sediul leziunilor cutanate), în scopul studierii
acestuia prin ultramicroscopie.
Medicul dermatolog trebuie să posede tehnica biopsiei cutanate şi să cunoască
principalele modifi cări histopatologice caracteristice ale acestui organ.
Diagnosticul histopatologic şi exactitatea interpretării unei biopsii cutanate depinde,
în mare măsură, de prelevarea corectă şi atraumatică a fragmentului de piele ce urmează
a fi studiat. Fragmentul bioptic trebuie recoltat dintr-o leziune matură nemodifi cată de
tratament sau de o suprainfectare. Aceasta trebuie să fi e excizionată sufi cient de
profund, să cuprindă şi ţesut perilezional intact, pentru posibilitatea comparării între
pielea sănătoasă şi zona patologică. Biopsia excizională trebuie efectuată, îndeosebi,
când se suspectează formaţiuni tumorale (nevi, tumori benigne sau cancere cutanate etc.).
În afecţiunile buloase este recomandată prelevarea intactă a unei bule apărută recent,
pentru a preveni difi cultăţile de interpretare provocate de procesele de regenerare
epitelială, care pot duce la confuzii între bula subepidermică şi cea intraepidermică.
Biopsiile tegumentare se efectuează obligatoriu, în săli de operaţie, în condiţii de
asepsie şi sterilizare a instrumentului chirurgical, iar pacientul trebuie să aibă pielea
curată, spălată în prealabil cu apă şi săpun. Etapele de prelevare a unui fragment cutanat
sunt următoarele:
• dezinfectarea pielii vizate cu alcool medicinal;
• efectuarea anesteziei cutanate cu droguri anestezice;
• marcarea viitoarei arii cutanate, ţinându-se cont de orientarea liniilor de forţă ale
tegumentului.
De obicei, aceste arii au contur fuziform. Incizia trebuie făcută cu bisturiul, perpendicular
pe zona tegumentară ce urmează a fi prelevată, iar operatorul trebuie să distingă această
arie între degetul mare şi cel inelar. Mişcarea de secţionare trebuie să fi e continuă şi
biopsia să includă tegumentul lezional, o zonă de tegument sănătos învecinat şi ţesutul
subcutanat. După secţionarea ţesuturilor profunde subcutanate, corespunzătoare ariei de
suprafaţă aleasă se recurge la hemostaza locală, prin tamponare. Dacă fragmentul a fost
profund, cu ace subţiri atraumatice, pentru o vindecare estetică, plaga se suturează în
planuri succesive, apoi sutura se pansează steril. Controlul zonei biopsiate şi schimbarea
pansamentelor trebuie efectuată zilnic, până la înlăturarea fi relor (în general după a VII-
a zi), în condiţii de maximă sterilitate. Dacă piesa prelevată aparţine unei formaţiuni
tumorale, este esenţial (în special în cazul tumorilor pigmentare) să ne asigurăm că
fragmentul ce urmează a fi studiat conţine obligatoriu şi zona marginală a exciziei. Cu
toate că aceasta este tehnica de prelevare corectă a unei biopsii cutanate există, medici
care încearcă, pentru comoditatea pacientului, utilizarea unor puncţii bioptice cutanate,
care în majoritatea cazurilor, furnizează fragmente insufi ciente ce nu permit precizarea
diagnosticului. Prin puncţie bioptică poate fi considerat acceptabil un fragment cutanat
minim de 4 mm în diametru, recoltat pentru efectuarea testelor de imunofl uorescenţă
directă. Fixarea biopsiilor cutanate constă din introducerea acestora în lichidele fi
xatoare, care pot fi diferite, în funcţie de tehnica de colorare ce urmează a fi aplicată, în
funcţie de scopul urmărit (tehnici histologice, histochimice, histoenzimatice,
imunohistopatologice). Pentru orientarea şi fi xarea ulterioară optimă a piesei de studiat
este necesară conlucrarea dermatologului cu medicul morfopatolog până la efectuarea
biopsiei cutanate. Colorarea piesei recoltate este specifi că. Pentru colorarea
componentelor epidermice (tonofi lamentele şi keratohialina) poate fi utilizată metoda
Pasini. Eleidina se evidenţiază cu picronigrazină (Unna), keratina se colorează electiv cu
roşu de Congo. Componenţa dermică se evidenţiază astfel:
• colagenul fi brilar se colorează cu hematoxilina-eozină, tricromic Masson, Van Gieson
etc.;
• reţeaua elastică se colorează cu orceină, fuxină Weigert sau prin tehnica Verhoeff;
• fi brele de reticulină se colorează în negru prin impregnare argentică;
• leucocitele şi plasmocitele sunt vizibile prin coloraţia Giemsa şi Mann-Domnici;
• mastocitele sunt identifi cate prin caracterul metacromatic al granulaţiilor lor
intracitoplasmatice, prin colorare cu albastru de toluidină sau albastru policrom Unna.
 Aceste granulaţii sunt evidenţiate şi prin reacţia PAS, pot fi recunoscute şi la
microscopul electronic; • neurofi brile se evidenţiază prin impregnaţie argentică (Ramon
I Cajal, del Rio Hortega, Bodian sau Van Campenhout) sau prin coloraţii vitale (albastru
de metil);
• părul şi foliculul pilos se evidenţiază preferenţial cu coloraţiile: Masson, Goldner,
PAS-hematoxilină, Groat-picro-indigocarmin, Azan Heidenhan;
• hemosiderina de culoare brună, în coloraţiile standard, se evidenţiază selectiv prin
metoda albastru de Prusia sau Perls;
• calciul este evidenţiat cu ajutorul hematoxilin-eozinei şi apare ca depozite violete, dar
poate fi pus în evidenţă şi prin metoda Von Kossa;
• lipidele pot fi evidenţiate pe cupe, obţinute prin congelare, colorate cu Soudan III, IV
sau piese fi xate în formol;
• glicogenul şi mucoproteinele ce conţin mucopolizaharide neutre (hialin şi fi brinoid) se
colorează prin tehnica Hotchkiss-Mac Manus;
• mucopolizaharidele acide se evidenţiază cu albastru alcain;
• mucina se colorează în roşu cu muci-carmin, în roz – cu albastru de toluidină la pH mai
mare de 3 (metacromazie) şi în albastru – cu albastru alcain;

• substanţele amiloide se colorează selectiv cu roşu de Congo;

• germenii microbieni pot fi evidenţiaţi pe cupe histologice cu coloraţia Gram, bacilul
Koch şi Hansen prin coloraţia Ziehl, treponemele prin impregnare argentică (Fontana);
• unii fungi se evidenţiază prin Hotchkiss-Mac Manus; • unii paraziţi se colorează cu
metoda Giemsa şi Hotchkiss-Mac Manus;
• virusurile pot fi evidenţiate rapid pe frotiuri prin metode ultrastructurale.

17. Metodologia depistării treponemei palide prin microscopie în câmp întunecat.

Examenul în câmp întunecat se efectuează pentru identifi carea Treponemei pallidum, fi
ind o metodă de diagnostic pentru confi rmarea sifi lisului primar şi a celui secundar.
Materialul examinat (serozitatea) din leziunile suspecte sau din punctatul ganglionilor
limfatici măriţi se obţine înainte de orice tratament sistemic sau topic. Prealabil,
suprafaţa leziunii suspectate (eroziuni, ulceraţii, fi suri) se şterge cu ser fi ziologic şi se
usucă; apoi se masează uşor cu o spatulă din lemn sau sticlă, până la momentul obţinerii
 unei cantităţi sufi ciente de serozitate clară; picăturile hemoragice se înlătură. Se ea o
picătură din serozitate şi se depune pe o lamă de sticlă ce conţine aceeaşi cantitate de ser
fi ziologic, acoperind-o cu o lamelă. Examinarea preparatului pregătit se face cu ajutorul
unui microscop obişnuit cu câmp întunecat, unde apar treponemele albe, spiralate, fi ne,
destul de mobile, cu mişcări caracteristice (metoda este bazată pe principiul lui Tyndal).
Treponema pallidum se deosebeşte de treponemele saprofi te prin faptul că cele din urmă
sunt mai scurte, inegale în spire, mai puţin fi ne şi fac mişcări haotice
18. Efectuarea şi semnificaţia examenului microscopic şi cultural în gonoree şi
infecţiile urogenitale non-gonococice.????????
19. Interpretarea şi semnificaţia probei Thompson.
Proba Thomson. Sinonim: proba cu 2 pahare. Metodă simplă şi accesibilă de

diagnostic, care ne permite să diferenţiem uretrita anterioară de cea totală la

pacienţii cu infecţii urogenitale recente (de obicei, formele acute şi subacute),

mai des gonoree şi trihomoniază. Se va retracta complet prepuţiul şi se va

propune pacientului să se urineze în 2 pahare curate, primele 10-20 ml în primul

pahar, iar restul în al doilea. Dacă urina nu este limpede, se va adăuga acid

acetic 5% suficient pentru a dizolva cristalele de fosfaţi, responsabili de

neclaritatea urinei. Când există infecţia uretrei anterioare, neclaritatea urinei din

primul pahar va persista datorită celulelor purulente, fibrelor sau fulgilor, iar

urina din al doilea pahar va fi limpede. Dacă în ambele pahare urina este

tulbure, se presupune că infecţia implică şi uretra posterioară, iar în

circumstanţe mai grave – vezica urinară şi rinichii. Proba cu 2 pahare se

corelează adeseori cu proba celor 3 pahare (proba Guyon).

Proba Guyon. Sinonim: proba celor 3 pahare. Probă ce precizează originea unei

hematurii şi constă în prelevarea a 3 porţii de urină din jetul iniţial, mijlociu şi

terminal. Hematuria este iniţială dacă numai urina din primul pahar conţine

hematii, terminală dacă numai urina din ultimul pahar este roşie şi totală dacă

toate probele sunt hematurice. Hematuria iniţială este de origine uretro-cervico-

prostatică, cea terminală – de origine vezicală, iar cea totală – de origine renală

(toate hematuriile masive pot fi totale).

20. Efectuarea şi semnificaţia tuşeului rectal şi masajului prostatei.
Masajul prostatic poate fi efectuat cu scop de tratament sau pentru obţinerea secreţiei
acesteia (pentru efectuarea examinărilor paraclinice necesare). Masajul glandei prostatice
se execută prin rect, în poziţia genucubitală a bolnavului. Cu degetul arătător, îmbrăcat în
mănuşa anatomică, uns cu ulei de vaselină sau glicerină, destul de precaut şi încet, se
face masajul glandei de-a lungul ducturilor excretoare, de la periferie spre scizura
interlobară. Pentru eliminarea completă a secreţiei glandei prostatice în cavitatea uretrei,
dar nu şi în vezică la bolnavul cu vezica urinară plină, se face concomitent şi masajul
scizurii interlobare în direcţia de sus în jos. Secretul prostatei se aplică pe o lamă de sticlă
şi se acoperă cu o lamelă, apoi, imediat după pregătirea preparatului se examinează la
microscopul obişnuit sau poate fi supus examinării prin metoda culturală. În cazul în care
masajul prostatei se execută cu scop de tratament, dar nu de diagnostic, bolnavul, imediat
după masaj va elibera vezica urinară, spălând în aşa mod căile urinare de secreţia
patologică. Cu scop de tratament sunt necesare 8–12 proceduri de masaj ale glandei
prostatice.
21. Efectuarea probei la penicilină, injecţiilor de penicilină şi BBP în sifilis.
22. Efectuarea şi semnificaţia diagnosticului serologic în sifilis.
23. Completarea şi semnificaţia fişei/anchetei epidemiologice în ITS.