NEVOIA DE A RESPIRA SI DE A AVEA O BUNA CIRCULATIE

Respiratia reprezinta nevoia fiintei umane de a capta oxigenul din mediul exterior necesar proceselor

oxidative din organism si eliminarea dioxidului de carbon rezultat din arderile celulare.

Independenta in satisfacerea nevoii este determinata de integritatea cailor respiratorii, a plamanului

si functionarea lui eficienta.

Etapele respiratiei:

Ventilatia: patrunderea aerului incarcat cu oxigen in plaman si eliminarea aerului incarcat cu dioxid

de carbon.

Ventilatia are 2 timpi si anume inspiratia si expiratia care sunt influentate de permeabilitatea cailor

respiratorii, concentratia oxigenului din aerul respirat, maturitatea centrului respirator

bulbar,expansiunea cutiei toracice si functionarea normala a centrilor care regleaza respiratia;

Difuziunea gazelor : trecerea oxigenului din alveole in capilarele perialveolare si a dioxidului de

carbon din capilare in alveole. Este influentata de diferenta de presiune a oxigenului din sange, starea

peretelui alveolar si marimea suprafetei alveolare.

Etapa circulatorie: consta in conducerea oxigenului prin artere la tesuturi si a dioxidului de carbon

prin sistemul venos la plamani; este influentata de cantitatea de hemoglobina din sange, debit

cardiac, numar de hematii, permeabilitatea retelei periferice arteriale

Etapa tisulara(tesut) schimbul de gaze dintre sange si tesuturi se realizeaza printr-un sistem

enzimatic complex

Factorii care influenteaza satisfacerea nevoii de a respira

Factori biologici:

Varsta: la copii numarul de respiratii pe minut este mai mare decat la adult

Sex: frecventa respiratorie: la femei se inregistreaza valori la limita maxima a normalui, iar la barbati

la limita minima a normalui;

Statura: la persoanele scunde numarul de respiratii pe minut este mai mare decat la persoanele

inalte

Somnul: frecventa respiratorie mai scazuta decat in perioada de veghe

Postura: pozitia corecta a toracelui permite expansiunea plamanului in timpul respiratiei. Individul

sanatos poate respira in ortostatism(pozitia in picioare), sazand si clinostatism(culcat). Pozitia care

favorizeaza respiratia este cea sezand si ortostatica prin contractia corespunzatoare a diafragmului

Alimentatia:influenteaza mentinerea umiditatii cailor respiratorii, favorizeaza o buna functionare a

Exercitiul fizic: influenteaza frecventa-cresc nr respiratii

Factori psihologici: emotiile, plansul, rasul

Factori sociologici:

Mediul ambiant : de 21% la concentratia de oxigen adecvata din aerul inspirat favorizeaza

respiratia,mediul poluat influenteaza negativ respiratia, umiditatea aerului inspirat de 50-60% creaza

un mediu confortabil;

Climatul: caldura determina cresterea frecventei respiratorii, frigul determina scaderea frecventei

respiratorii, vantul perturba respiratia altitudinea perin rarefierea aerului nefavorabil respiratiei;

Locul de munca: poluarea chimica sau microbiana

Manifestari de independenta

Frecventa respiratorie = nr de respiratii pe minut si este influentata de varsta si sex:

Nou nascut = 30-50 r/min;

La 2 ani = 25-35 r/min;

La 12 ani=15-25 r/min;

La adult =16-18 r/min sau 16-20r/min;

La varstnic =15-25 r/min;

Amplitudinea =data de volumul de aer care patrunde si se elimina din plamani la fiecare

respiratie.

Deci avem respiratie profunda sau superficiala

Ritm = pauzele egale intre respiratii (respiratie ritmica)

Simetria miscarilor respiratorii = ambele hemitorace prezinta aceasi miscare de ridicare si coborare in

timpul inspiratiei si expiratiei.

Tipul de respiratie : avem 3 tipuri de respiratie :

-Costal-superior la femei

-Costal inferior la barbati

-Abdominal la copii si varstnici

Mucozitati

-mucoasa respiratiei sa fie umeda, iar secretiile transparente, reduse si dense

Tusea

-respiratie fortata prin care se elimina secretiile din caile respiratorii. Este un fenomen de protectie al
organismului.

Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

-învaţă pacientul să facă exerciţii de mers, relaxare, posturi adecvate care să favorizeze

respiraţia şi înlăturarea obiceiurilor dăunătoare.

Dependenta in satisfacerea nevoii de a respira

SURSE DE DIFICULTATE CARE DETERMINA DEPENDENTA IN SATISFACEREA NEVOII DE A RESPIRA

1. De ordin fizic : alterarea mucoasei nazale, bronsice, traheale sau parenchimului pulmonar

2. De ordin psihologic

[Link] ordin sociologic

[Link] cunoasterii

Probleme:

-alterarea vocii,

-dispneea,

-obstructia cailor respiratorii.

Alterarea vocii poate fi cauzata de procese inflamatorii la nivelul cailor respiratorii superioare: nas,

laringe, faringe, dar si de o prezenta a alergenilor din mediul inconjurator

Manifestari de dependenta:

Disfonie – tulburare a emisiunii vocale interesand inaltimea intensitatea si timbrul vocii; raguseala,

voce stinsa, aspra

Afonie- imposibilitatea de a vorbi

Dispneea- respiratie anevoioasa

Cauze : boli ale inimii si ale plamanului, caile respiratorii superioare; aerul patrunde cu dificultate in

plaman, pacientul este anxios(lipsa oxigen, acumulare CO2)

Manifestari de dependenta:

Ortopnee – pozitie fortata care favorizeaza respiratia, pacientul sta sezand cu mainile pe langa corp;

Apnee- oprirea respiratiei;

Bradipnee – scaderea frecventei respiratorii;

Tahipnee- cresterea frecventei respiratorii;

Hiperventilatie – patrunderea unei cantitati mai mare de aer in plamani;

Hipoventilatie – patrunderea unei cantitati mai mici de aer in plamani ;

Hemoptizie – hemoragie interna exteriorizata prin cavitatea bucala provenind de la nivelul cailor
respiratorii – plamanii;

Mucozitati(sputa)- amestec de secretii din aborele traheobronsic format din mucus , sange si celule

descuamate;

Dispneea este de mai multe tipuri:

-Manifestari de dependenta

-Zgomote respiratorii(raluri):avem mai multe tipuri:

-Crepitante – zgomote asemanatoare zgomotului pe care il auzim atunci cand frecam o suvita de par;

-Romflante – sunete groase ca de contrabas;

-Sibilante – sunete ca si tiuitul vantului;

-Cianoza – tegumente vinete la nivelul extremitatilor(nas, buze, lobul urechii, unghii);

-Dispnee Cheyne-stokes- respiratie din ce in ce mai frecventa dusa pana la maxim dupa care

frecventa scade treptat si este urmata de apnee(ciclu se reia);

-Dispneea Kusmaul – inspiratie lunga, apnee urmata de expiratie fortata, apnee -4 timpi;

Obstructia cailor respiratorii:

• Poate fi produsa de procese inflamatorii, de prezenta corpilor straini, deformari ale nasului;

Manifestari de dependenta :

-Respiratie dificila pe nas;

-Secretii abundente nazale;

-Mucoase purulente sanguinolente-Epistaxis;

-Deformari ale nasului:traumatisme sau deviatii de sept

-Tuse

-Cornaj

-Tiraj

-Epistaxis – sangerare nazala care se poate produce atat datorita fragilitatii capilarelor de la nivelul

mucoasei nazale, dar poate proveni si dintr-o hemoragie interna exteriozata.

-Stranut – expiratie fortata

-Tuse: uscata, umeda, persistenta

-Stridor – zgomot inspirator cu caracter de suieraturi auzibil de la

distanta

Tiraj – depresiune inspiratorie a partilor mari ale toracelui suprasternal,

epigastric, si intercostal
-Cornaj - zgomot ce apare in timpul inspirului caracteristic obstructiilor partiale ale cailor respiratorii

superioare

INTERVENTIILE ASISTENTEI LA PACIENTUL CU DEFICIENTE RESPIRATORII OBIECTIVE INTERVENTIILE

ASISTENTEI AUTONOME SI DELEGATE

Pacientul sa respire liber, pe nas la nivelul nasului

- indeparteaza secretiile nazale

- umezeste aerul din incapere

- asigura un aport suficient de lichide pe 24 ore

Pacientul sa nu devina sursa de infectie

- educa pacientul pentru a folosi o batista individuala, de unica folosinta

- educa pacientul pentru a evita imprastierea secretiilor nazale

Oprirea epistaxisului

- aseaza pacientul in pozitie sezinda

- comprima cu policele, pe septul nazal, nara care singereaza timp de 5 -10 min

- aplica comprese reci pe frunte, nas sau ceafa

- recomanda pacientului sa nu isi sufle nasul

Pacientul sa prezinte mucoase respiratorii umede si integre la nivelul faringelui si

laringelui

- umezeste aerul din incapere

- recomanda pacientului repaus vocal absolut

- favorizeaza modalitati de comunicare nonverbala

Pacientul sa inghita fara dificultate

- intrerupe alimentatia solida

- recomanda gargara cu solutii antiseptice

- alimenteaza pacientul cu lichide caldute

Pacientul sa fie echilibrat psihic

- pregateste psihic pacientul, in vederea aplicarii tehnicilor de ingrijire si in vederea

aspirarii secretiilor bronsice

Pacientul sa prezinte rezistenta crescuta fata de infectie

- invata pacientul sa evite schimbarile bruste de temperatura si de asemena aglomeratiile

Pacientul sa prezinte cai respiratorii permeabile si o buna respiratiela nivelul plaminului si bronhiilor
- invata pacientul sa tuseasca , sa expectoreze si sa colecteze sputa

- umezeste aerul din incapere cu apa alcoolizata

- aspira secretiile bronsice, daca e cazul

- invata pacientul sa faca gimnastica respiratorie

- asigura pozitia sezinda sau semisezinda a pacientilor cu dispnee

- invata pacientul sa renunte la obiceiurile daunatoare – fumat

- administreaza tratamentul prescris de medic – antitusive, expectorante, bronhodilatatoare,

decongestionante ale mucoasei traheo-bronsice

Pacientul sa fie echilibrat psihic

- asigura pozitie antalgica

- invata pacientul sa utilizeze tehnici de relaxare

- pregateste psihic pacientul, in vederea oricarei tehnici la care va fi supus – punctii,

examene radiologice, endoscopice

CIRCULATIA

Circulatia : este functia prin care se realizeaza miscarea sangelui prin vasele sangvine si are drept

scop transportul substantelor nutritive si a oxigenului la tesuturi, dar si transportul produsilor de

catabolism de la tesuturi la organe excretoare.

Sistemul circulator este format din: sange, limfa, inima in conditii de integritate anatomica si

functionala(pulsul si tensiunea)

Independenta in satisfacerea nevoii:

PULSUL (P)

Pulsul reprezinta expansiunea ritmica a arterelor sanguine care se comprima pe un plan osos si

reflecta numarul de batai ale inimii care au loc pe parcursul unui minut.

Pulsul este sincron cu sistola ventriculară

Factori care influenteaza pulsul:

Factori biologici:

◦ Varsta(mai mare la copii mici decat la adulti si varstnici)

◦ Inaltimea(persoanele scunde au frecventa pulsului mai mare decat cele inalte)

◦ Somnul (in timpul somnului frecventa pulsului este mai mica)

◦ Alimentatia(in timpul digestiei frecventa pulsului este mai mare)

◦ Efortul fizic(frecventa pulsului este mai mare)

Factori psihologici(plans, emotii, manie)-produc o crestere a frecventei pulsului.

Factori sociali – mediul ambiant, prin concentratia de oxigen a aerului inspirat

influenteaza pulsul.

Manifestari de independenta

Frecventa reprezinta nr de pulsatii pe minut(p/min)

◦ Nou nascuti(n.n) 130-140 P/min;

◦ Copil mic – 100-120 P/min;

◦ La 10 ani – 90-100 P/min

◦ La adult – 60-80 P/min

◦ La varstnici – peste 80-90 P/min

▪ Ritm – egalitatea pauzelor intre puls

▪ Amplitudinea (volum) – este determinat de cantitatea de sange existent in vase; este mai mare cu

cat vasele de sange sunt mai aproape de inima; la arterele simetrice, volumul pulsului este egal

▪ Celeritate – reprezinta viteza de ridicare si coborare a undei pulsatile

Pulsul are cinci calităţi fundamentale:

[Link]ţa se apreciază numărând pulsaţiile timp de un minut; cu rare excepţii este egală cu

frecvenţa contracţiilor cardiace, fiind cuprinsă între 60 - 90/min. Creşterea frecvenţei se numeşte

tahicardie (puls frequentus), iar scăderea, bradicardie (puls rarus).

Pulsul are cinci calităţi fundamentale:

[Link] se referă la intervalul dintre două pulsaţii succesive; un interval constant caracterizează un

puls regulat (puls regularis - ritmic) sau ritmic, iar modificarea intervalului caracterizează un puls

neregulat (puls iregularis) sau aritmic.

Aritmia poate fi intermitentă când pe un fond de ritm regulat intervin unele neregularităţi izolate

(exemplu- extrasistole), sau absolută (exemplu- fibrilaţia atrială).

[Link] (Celeritatea ) indică rapiditatea cu care unda pulsatilă loveşte degetele examinatorului,

rapiditatea cu care apare şi dispare unda pulsatilă arterială, fiind direct proporţională cu diferenţa

dintre presiunea arterială sistolică şi diastolică. Pulsul celer este considerat atunci când unda pulsatilă

apare şi dispare cu rapiditate. Pulsul tardus (tard) este un un puls care se palpează un timp mai

îndelungat, deoarece distensia arterei se face cu întârziere .

4. Amplitudinea se referă la mărimea undei de puls. Se distinge astfel un puls amplu (puls mare), care
izbeşte cu forţă degetul şi un puls mic (puls parvus), slab perceptibil.

5. Tensiunea se apreciază după forţa necesară pentru a comprima artera şi a obţine dispariţia

pulsului. Presiunea pulsului reprezintă forţa cu care unda pulsatilă loveşte degetele examinatorului.

Din acest punct de vedere se distinge un puls dur (puls durus), greu comprimabil, în hipertensiunea

arterială, ateroscleroză şi un puls moale (puls mollis), uşor depresibil, în insuficienţă cardiacă globală,

şoc, colaps.

TENSIUNEA ARTERIALĂ (TA)

reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali

Deci, tensiunea arterială este jocul între două forţe:

Forţa de contracţie a inimii;

Rezistenţa periferică a sistemului arterial;

Tensiunea arterială variază în funcţie de mai mulţi factori:

Forţa de contracţie a inimii;

Debitul cardiac (volumul sistolic)

Vâscozitatea sângelui (creşte frecarea)

Elasticitatea arterială

Rezistenţa periferică

Cantitatea de sânge (care este mai mică în caz de pierderi de sânge)

Tensiunea scade de la centru la periferie

Există două componente ale presiunii sanguine :

PA sistolică (maximă) este cea mai mare valoare în cadrul unui ciclu cardiac, corespunzând sistolei

ventriculare.

Depinde de forţa de contracţie şi volumul bătaie al vetriculului stâng.

Valoarea normală: 100-140 mm Hg.

PA diastolică (minimă) este cea mai mică valoare în cadrul unui ciclu cardiac, corespunzând sfârşitului

diastolei ventriculare.

Depinde de rezistenţa periferică opusă de sistemul arterial.

Valoarea normală: 60-90 mm Hg.

PA diferenţială este dată de diferenţa dintre PA sistolică şi PA diastolică.

Presiunea arterială poate creşte fie prin mărirea debitului, fie prin creşterea rezistenţei.

Astfel :
- în primii ani ai vieţii …..maximă variază între 75 – 90 mm Hg

TA minimă variază între 50 – 60 mm

- în copilărie ………….TA max variază între 90 – 110 mm Hg

TA min variază între 60 – 65 mm Hg

- la pubertate …....TA maximă variază între 100 – 120 mm Hg

TA minimă variază între 65 – 75 mm Hg

- la adulţi…… TA maximă variază între 115 – 140 mm Hg

TA minimă variază între 75 – 90 mm Hg

- peste 50 de ani …TA maximă variază până la 150 mm Hg

TA minimă variază până la 90 mm Hg

Tensiunea arterială se modifică în raport cu starea funcţională a organismului:

Fiziologic;

Patologic;

Surse de dificultate

-de ordin fizic

alterarea muschiului cardiac, a peretilor arteriali, venosi, obstructii arteriale, supraincarcarea inimii,
temperatura corpului, etc.

-de ordin psihologic

-anxietatea

-stresul

-situatia de criza

-lipsa cunoasterii

o cunoastere insuficienta despre alimentatia echilibrata, despre sine, despre altii, despre obiceiurile

daunatoare

CIRCULATIA INADECVATA

- modificari ale TA

-hipertensiune arteriala – cresterea TA peste valorile normale

-hipotensiune arteriala – scaderea TA sub valorile normale

-modificari ale TA diferentiale – variatile TA max si TA min nu se fac paralel TA diferita la segmente

simetrice – brat sting, drept

În general, diagnosticul de hipertensiune trebuie să se bazeze pe cel puţin 2 măsurători ale tensiunii
arteriale

Diagnosticul de hipertensiune trebuie să se bazeze pe multiple măsurători ale tensiunii arteriale, în

diferite situaţii, de-a lungul unei perioade de timp.

In funcţie de durată, hipotensiunea poate fi trecătoare sau de durată .

În funcţie de etiologie se deosebesc :

- hipotensiunea arterială esenţială ;

- hipotensiunea simptomatică ;

- hipotensiunea ortostatică ;

Definiţa şi clasificarea valorilor TA (mmHg)

Categorie Sistolică Diastolică

Optimă 120 70

Normală 120–129 70–84

Normal crescută 130–139 85–89

Grad 1 de hipertensiune (uşoară) 140–159 90–99

Grad 2 hipertensiune (moderată) 160–179 100–109

Grad 3 hipertensiune (severă) > 180 > 110

-hipoxemie-scaderea cantitatii de oxigen din singe

-hipoxie-diminuarea cantitatii de oxigen in tesuturi

Tegumente modificate

-reci, palide datorita irigarii insuficiente a pielii

-cianotice – coloratie violacee a unghilor, buzelor, lobului urechii

-modificari de frecventa a pulsului

-tahicardie – cresterea frecventei pulsulu

-bradicardie – scaderea frecventei pulsului

-modificari de volum ale pulsului

-puls filiform – cu volum foarte redus, abia perceptibil

-puls asimetric – volum diferit al pulsului la arterele simetrice

-modificarile de ritm ale pulsului

-puls aritmic – pauze inegale intre pulsatii

-puls discrot – se percep 2 pulsatii, una puternica si alta slaba, urmata de o pauza

-Edeme - acumulare de lichid seros in tesuturi.

-Hemoroizi - dilatarea plexurilor venoase anale si din partea inferioara a rectului cu aparitia de

fenomene inflamatorii si trombotice.

Durere- precordiala, in afectiuni ale arterelor si venelor.

Claudicatie intermitenta- durerea (de tipul crampelor) resimtita la nivelul membrelor (mai frecvent la

nivelul gambelor).

Parestezii- furnicături şi amorţeli la nivelul degetelor

Interventiile asistentei pentru mentinerea independentei circulatiei sanguine

- educa pacientul opentru asigurarea conditiilor igienice din incapere – aerisire

-sa-si mentina tegumentele curate, integre

-sa aiba o alimentatie echilibrata, fara exces de grasimi, de clorura de sodiu

- sa evite tutunul, consumul exagerat de alcool

-sa evite sedentarismul

-sa poarte imbracaminte lejera, care sa nu stanjeneasca circulatia

Interventiile asistentei la pacientul cu circulatie inadecvata

OBIECTIVE INTERVENTII AUTONOME SI DELEGATE

Pacientul sa prezinte circulatie adecvata

1. invata pacientul

- sa intrerupa consumul de tutun, alcool

- sa aiba alimentatie bogata in fructe, zarzavaturi

- sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie

1. administreaza medicatia prescrisa de medic

- tonice cardiace, antiaritmice, diuretice,vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase,

anticoagulante

1. urmareste efectul medicamentelor

2. aplica tehnici de favorizare a circulatiei

- exercitii active, pasive

- masaje

INTERVENTIILE ASISTENTEI LA PACIENTUL CU CIRCULATIE INADECVATA OBIECTIVE INTERVENTII

Pacientul sa prezinte circulatie adecvata

- sa intrerupa consumul de tutun, alcool

- sa aiba alimentatie bogata in fructe, zarzavaturi

- sa reduca grasimile si clorura de sodiu din alimentatie

1. administreaza medicatia prescrisa de medic

- tonice cardiace, antiaritmice, diuretice,vasodilatatoare, hipotensoare, antianginoase,anticoagulante

1. urmareste efectul medicamentelor

2. aplica tehnici de favorizare a circulatiei

- exercitii active, pasive

- masaje

Pacientul sa fie echilibrat psihic informeaza pacientul asupra

- stadiului bolii sale

- gradului de efort pe care il poate depune

- importanta continuarii tratamentului medicamentos

Simetria pulsului reprezintă prezenţa similară a pulsului la membrele superioare, stâng şi

drept,precum şi la membrele inferioare stâng şi drept.

Modificări patologice în sensul absenţei pulsului în jumătatea superioară şi prezenţa lui în jumătatea

inferioară semnifică un anevrism de crosă aortică; in boala TAKAYASU, arterita arcului aortic

numindu-se şi boala fără puls; lipsa bilaterală la arterele femurale este semnificativă pentru

tromboza bifurcaţiei aortei abdominale în sindromul LERICHE; iar asimetria între partea stângă şi

dreaptă poate apare în caz de arteriopatii aterosclerotice sau obliterante, embolii arteriale

In cazul absenţei pulsului la palpare se pune în discuţie prezenţa unei obstrucţii acute sau cronice la

nivel arterial în: trombangeita obliterantă, obstrucţie prin aterom, tromb sau embol pe arterele

respective. In urma palpării arterelor se poate obţine uneori o senzaţie particulară de tip senzaţie

vibratorie care poartă numele de "tril".

Acesta este dat de anevrismele arteriale, fistulele arterio-venoase frecvent posttraumatice.

ASPECTE PATOLOGICE ALE PULSULUI ARTERIAL

Inregistrarea pulsului – sfigmograma – în mod normal prezintă o pantă ascendentă, un vârf şi o pantă

descendentă mai lentă,

Se descriu:

Pulsul alternant se caracterizează printr-un puls regulat ca ritm şi cu o amplitudine alternantă a

amplitudine mai mică, cu pauze egale între ele. Cauza apariţiei acestui puls este alterarea funcţiei

contractile a miocardului, contracţiile ventriculare având loc în mod diferit de la o bătaie la alta:

pulsaţia amplă corespunzând contracţiei tuturor microfibrilelor, pe când în cea de amploare mică se

contractă doar o parte din ele.

Apare în cardiopatia ischemică, postinfarct miocardic, insuficienta cardiacă globală

Pulsul bigeminat se caracterizează prin două pulsaţii, una amplă dată de revoluţia cardiacă normală,

urmată după o scurtă pauză, de o pulsaţie mai mică dată de contracţia ventriculară efectuată pe

ventriculi parţial umpluţi cu sânge, urmată de o pauză mai lungă după care ciclul se reia. Apare în

extrasistolele sistematizate, bigeminate.

Pulsul paradoxal (Kussmaul) se caracterizează prin diminuarea până la dispariţia amplitudinii în

timpul inspirului, când se produce o scădere accentuată a presiunii intratoracice cu o acumulare

crescută sanguină în venele mari şi în atrii urmată de scăderea debitului cardiac şi implicit a undelor

de puls. Apare în tumori mediastinale, pericardita exudativă şi constrictivă, simfize pleurale mari

stângi.

Pulsul dicrot reprezintă o exagerare a undei dicrote fiziologice care în mod normal nu se palpează

(unda dicrotă ia naştere în urma izbirii coloanei de sânge de sigmoidele aortice). In condiţii patologice

grave: febra tifoidă, anemii severe, granulia TBC se poate palpa o undă dicrotă pulsatilă

Pulsul anacrot apare destul de rar în semiologia cardiacă şi reprezintă o bombare pe panta

ascendentă a undei de puls de pe sfigmogramă care devine palpabilă.

Apare în stenoza aortică.

REPREZENTAREA GRAFICĂ a pulsului

Pentru obţinerea graficului, măsurarea pulsului se face dimineaţa şi seara, punctele obţinute
unindu  se printr-o linie roşie.

Fiecare linie orizontală a foii de temperatură corespunde la 4 pulsaţii/minut.

Măsurarea pulsului este intervenţie cu rol propriu!

Măsurarea pulsului

Măsurarea pulsului se poate face la diferite vase de sânge: pulsul arterial, pulsul venos, etc.

Mărimile caracteristice pulsului (amplitudine, viteză, frecvenţă) depind de frecvenţa şi ritmul cardiac,

de debitul sistolic, de elasticitatea pereţilor vaselor de sânge, de presiunea şi viteza sângelui.

Cu ocazia sistolei, sângele este împins din cavităţile ventriculare în arterele mari . Această masă de
sânge întâlneşte în sistemul arterial o altă masă de sânge de care se loveşte sub influenţa contracţiei

puternice a muşchiului cardiac . Conflictul care ia naştere între cele două volume de sânge sub forma

unei unde vibratorii şi se exteriorizează prin detinderea ritmică a arterelor , sincronă cu sistolele

ventriculare.

Această destindere poate fi palpată (apăsând uşor arterele pe suprafaţele dure osoase ) sub forma

unor zvâcnituri uşoare , ritmice , pulsatile , de unde numele de puls .

Pulsul arterial: senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficiale, comprimată incomplet

pe un plan rezistent ( dur).

In condiţii fiziologice, frecvenţa pulsului variază după sex, vârsta, înălţimea corpului, efort, emoţii,

poziţia corpului, stări fiziologice.

In funcţie de vârstă, frecvenţa pulsului variază în felul următor:

la un nou născut………..130-140 bătăi pe minut

la un copil mic.............100-120 bătăi pe minut

la 10 ani…......…………...90 -100 bătăi pe minut

la 20 ani…………………… 60 - 80 bătăi pe minut

de la 60 ani în sus………72 - 84 bătăi pe minut.

Pulsul poate fi măsurat pe orice arteră acesibilă palpaţiei , care poate fi comprimată pe

un plan osos:radială, superficială , carotidă , humerală , femurală , pedioasă, pelviană,poplitee, etc .

TENSIUNEA ARTERIALA

Tensiunea arterială (TA) reprezintă presiunea exercitată de coloana de sânge asupra peretelui

vascular, în special asupra tunicii interne-endoteliul) în timpul contracţiei şi relaxării ritmice a inimii.

Tensiunea arterială sistolică, are de obicei o valoare mai mare (120-130 mm Hg) şi desemnează

presiunea cardiacă generată pentru a pompa sângele de la inimă spre celelalte organe.

Valoarea mai mică (70 mm Hg) desemnează tensiunea arterială diastolică, care reprezintă presiunea

vaselor de sânge în momentul în care inima se umple cu sângele venit din restul corpului.

Rezistenţa opusă de pereţii arteriali faţă de forţa de împingere şi elasticitatea arterelor, fac ca

sângele să se găsească sub o anumită presiune numită presiunea sau tensiunea arterială

Fiziologic: - Tensiunea arterială creşte: în emoţii, la efort fizic, odată cu creşterea vârstei

-Tensiunea arterială scade: în somn;

Patologic: Creşterea tensiunii arteriale peste valorile normale se numeşte hipertensiune arterială.

(când presiunea maximă este mai mare de 150 mm Hg)

majoră de sănătate publică, atât în ţările dezvoltate cât şi în ţările în curs de dezvoltare.

Scăderea tensiunii arteriale sub valorile normale se numeşte hipotensiune arterială(când

presiuneamaximă este sub 70-90mm Hg)

Cele mai multe hipertensiuni au la bază creşterea rezistenţei periferice (hipertensiunea esenţială,

renală).

La copil şi adolescent, valorile normale ale tensiunii arteriale sunt diferite în funcţie de vârstă şi sex:

Vârsta 3 – 5 ani < 116 cu 76 mmHg;

Vârsta 6 – 9 ani < 122 cu 78 mmHg;

Vârsta 10 – 12 ani < 126 cu 82 mmHg;

Vârsta 13 – 15 ani < 136 cu 86 mmHg;

Tensiunea arterială se caracterizează prin importante variaţii spontane atât pe parcursul aceleiaşi

zile, cât şi între zile, luni şi anotimpuri.

În funcţie de etiologie se deosebesc:

1. H.T.A. esenţială – în care nu se poate evidenţia o cauză organică.

2. H.T.A. secundară sau simptomatică – în care se poate evidenţia cauza.

Se deosebesc hipertensiuni secundare: renale, endocrine, neurogene, cardio-vasculare;

În funcţie de evoluţie se acceptă astăzi

clasificarea propusă de O.M.S.:

Stadiul I - caracterizat prin depăşirea valorilor normale de 140-160 /90-95 mmHg.

Stadiul II – caracterizat prin semne de hipertrofie cardio-vasculară. Hipertrofia ventriculului stâng

poate fi constatată clinic, electrocardiografia, radiologic şi prin examenul fundului de ochi (angiopatie

hipertensivă).

Stadiul III – caracterizat prin apariţia complicaţiilor cardiace, coronariene, cerebrale şi renale

Respiratia

Respiraţia cuprinde ansamblul proceselor care face posibil schimbul de gaze între mediul intern şi

celulele organismului.

Aceste procese se desfăşoară într-o anumită succesiune realizându-se în colaborare cu funcţia

circulatorie în care sunt implicate inima, vasele şi sângele.

• Tipul respiraţiei

Nou-născut: Respiraţie abdominală

- Ritm adesea neregulat

Sugar: Progresiv respiraţia devine toraco - abdominală

După vârsta de 6 luni poate respira pe cale orală;

Regularitatea ritmului respirator

După vârsta de 2 ani: Respiraţie identică cu a adultului

Măsurarea şi notarea grafică a respiraţiei în foaia de temperatură

Observarea şi măsurarea respiraţiei

Scop: Evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului este un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor

complicaţii şi al prognosticului.

Elemente de apreciat

• Tipul respiraţiei

• Amplitudinea mişcărilor respiratorii

• Ritmul (Val. N=16-18resp/min)

• Frecvenţa

Materiale necesare

• ceas cu secundar

• creion de culoare verde sau pix cu pastă verde

• foaia de temperatură

Intervenţiile asistentei:

Atenţie: spălarea şi dezinfecţia mâinilor înainte şi după efectuarea tehnicii!

• aşezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;

• se preferă perioada de somn a bolnavului;

• plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;

• numărarea inspiraţiilor timp de un minut;

• consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură;

•unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea diagramei;

•pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură se socoteşte 1 respiraţie / min;

• în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile respiraţiei;

• aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a mişcărilor

respiratorii;
Oxigenoterapia –ADMINISTRAREA OXIGENULUI

Oxigenoterapia este o intervenţie ce decurge din rolul propriu şi delegat In urgenţă, în absenţa

medicului, este o intervenţie ce decurge din rolul propriu!

Hipoxia (anoxia) este o stare patologică determinată de scăderea cantităţii de oxigen din ţesuturi.

Ea apare atunci când nivelul oxigenului gazos din organism este prea mic, sau atunci când consumul

de oxigen, realizat de către ţesuturi, este mai mare decât disponibilul de oxigen.

Avantaje

-se poate administra oxigen cu concentraţii cuprinse între 40% şi 60%

dezavantaje: interferează cu nevoia de a mânca şi a comunica a pacientului, poate cauza discomfort,

este impracticabilă pentru terapiile pe termen lung datorită imposibilităţii de verificare a cantităţii

exacte de oxigen administrate;

Hipoxia poate avea simpotome ca:

-respiraţie grea, dureri de cap, senzaţia de greaţă şi chiar pierderea cunoştinţei.

-Hipoxia în care există privarea completă a alimentării cu oxigen = anoxia.

-Hipoxemie - Scăderea presiunii parţiale şi a saturaţiei în oxigen a sângelui arterial.

Oxigenare insuficientă - absolută sau relativă (fata de necesităţi crescute) - a unui organ.

Un amestec respirator este hipoxic dacă presiunea parţială a oxigenului din acest amestec, pO2, este

mai mică de 0,17

bar.

-Hipercapnia este excesul de bioxid de carbon în sânge, datorat creşterii presiunii parţiale a bioxidului

de carbon în amestecul respirator.

Scopul oxigenoterapiei

-asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi pentru combaterea hipoxiei

determinată de:

-scăderea oxigenului alveolar;

-diminuarea hemoglobinei;

-tulburări în sistemul circulator;

-probleme care interferează cu difuziunea pulmonară;

La nivelul ţesuturilor O2 este utilizat sub formă dizolvată în plasmă, cantitatea de 0,3 ml oxigen la 100

ml sânge.

Oxigenoterapia necesită 1,8 - 2, 2ml la 100 ml sânge la administrarea O2 sub o atmosferă.

-hipoxii circulatorii (insuficienţa cardiacă, edem pulmonar, infarct miocardic)

-hipoxie respiratorie (şoc, anestezie generală, complicaţii postoperatorii, nou- născuţi)

Surse de oxigen

- staţie centrală de oxigen;

- microstaţie;

- butelie cu oxigen;

Metode de administrare a oxigenului

Atenţie: spălarea şi dezinfecţia mâinilor înainte şi după efectuarea tehnicii!

Administrarea oxigenului se face cu:

-sonda sau cateter nazal

-ochelari

-masca

-cort de oxigen

-balon Ambu sau Ruben

a) prin sondă nazală

- este metoda cea mai frecvent utilizată; se fixează debitul la 4-6 l/minut;

- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%

- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung;

- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale;

b) prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)

- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40% - 60%;

- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare;

- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii;

- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei;

- nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei

Balon Ambu sau Ruben

Precauţii în utilizarea surselor de oxigen

- deoarece oxigenul favorizează combustia, prezenţa sa trebuie atenţionată;

- pacienţii şi vizitatorii vor fi atenţionaţi asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma

sursei de oxigen;
- se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă;

- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) şi a

materialelor inflamabile (uleiuri, alcool);

Precauţii în utilizarea surselor de oxigen

- aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen;

- transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul

transportului;

- buteliile cu oxigen vor fi aşezate în poziţie verticală, pe un suport şi fixate de perete cu inele

metalice, departe de calorifer sau sobă;

- cunoaşterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor