Profesor: BARBU AMELIA

R.O.S.E.

FIŞĂ DE LUCRU - 1
DRAMA

Se dă textul:
TABLOUL II
Interiorul Peştelui I. Bureţi, oscioare, alge, mizerie acvatică. Impresia că te afli pe fundul mării
şi în acelaşi timp câteva elemente care să creeze senzaţia de pântec uriaş. (Eventual, colţurile mai
întunecoase ale scenei se pot mişca ritmic "închide" şi "deschide": peştele mistuie.)
La început, scena e în semiobscuritate. În mijloc, Iona în picioare, cu mâinile dibuind, năuc.

- Mi se pare mie sau e târziu?

- Cum a trecut timpul!
- Începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din
faţa casei. Trebuie să sting cu o pleoapă toate lucrurile care au mai rămas aprinse, papucii de
lângă pat, cuierul, tablourile. Restul agoniselii, tot ce se vede în jur, până dincolo de stele, n-are
niciun rost s-o iau, va arde în continuare. Şi-am lăsat vorbă, în amintirea mea, măcar la soroace
mai mari, universul întreg să fie dat lumii de pomană. (Pauză.)
- Totuşi, nu mi-e aşa de somn.
- Nu contează, trebuie să dormi.
- De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul vieţii?
- (Îndemnându-se.) Hai, pune capul jos. (Dă să se culce. În acest moment lumina se aprinde
brusc. E ca o idee care i-a venit lui Iona.)
- Asta era.
- Peştele. (Realizând întreaga situaţie.) Peştele, peştele... (Mai mult nu poate să articuleze. Mică
pauză.)
- Sunt înghiţit.
- Tot?
- (Se cercetează.) Tot.
(Marin Sorescu, Iona)

Răspunde la următoarele cerinţe:

1. Alcătuieşte două enunţuri prin care să ilustrezi polisemia cuvântului stea. (2p.)
2. Scrie două antonime pentru cuvântul sfârşit. (2p.)
3. Extrage din text două mărci ale oralităţii. (2p.)
4. Prezintă semnificaţia didascaliilor în textul dat. (4p.)
5. Ilustrează în 3-5 rânduri o idee semnificativă ce reiese din fragmentul dat. (4p.)
6. Exprimă-ţi opinia despre cuvintele lui Iona De ce trebuie să se culce toţi oamenii la sfârşitul
vieţii? (4p.)
7. Precizează două moduri de expunere prezente în text. (4p)
8. Ilustrează una dintre calităţile stilului (expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate),
prezente în text. (4p.)
9. Argumentează, prin două trăsături, apartenenţa textului la genul dramatic. (4p.)
 FIŞĂ DE LUCRU - 2
DRAMA
Se dă textul:

- (Suspicios.) De ce întâlnesc mereu aceiaşi oameni?

- S-o fi îngustat lumea până într-atâta? E prea mică lumea, întâlnim la fiecare pas numai umbre
- copaci, păsări, gângănii, la fiecare pas. Şi cu toate trebuie să fim atenţi, să le dăm bună ziua, să
le-ntrebăm ce mai fac, cum au dormit.
- (Înţelegând.) Îngrozitor!
- Mă miram eu de ce nu sunt fericit.
- (Se suie pe movila de pietre.) Ce vezi?
- Orizontul.
- Ce e orizontul ăla?
- (Îngrozit.) O burtă de peşte.
- Şi după burta aia ce vine?
- Alt orizont.
- Ce e orizontul acela?
- O burtă de peşte uriaş.
- Ia mai uită-te o dată. (Iona priveşte, apoi îşi acoperă ochii cu palmele.)
- Ce-ai văzut?
- Nimic.
- Ce-ai văzut?
- Nimic, decât un şir nesfârşit de burţi. Ca nişte geamuri puse unul lângă altul.
- Închis între toate aceste geamuri!
(Marin Sorescu, Iona)

Răspunde la următoarele cerinţe:

1. Ilustrează, prin doi termeni, câmpul semantic al cuvântului copac. (2p.)

2. Identifică două sinonime ale cuvântului fericire. (2p.)
3. Alcătuieşte două enunţuri cu sensul denotativ şi cu sensul conotativ al cuvântului orizont.
(2p.)
4. Comentează în 3-5 rânduri semnificaţia orizontului pentru Iona. (4p.)
5. Argumentează, prin două trăsături, că textul dat aparţine genului dramatic. (4p.)
6. Numeşte o trăsătură a personajului ce reiese din textul dat. (4p.)
7. Precizează care este rolul repetiţiei din fragmentul dat. (4p.)
8. Selectează din text doi termeni care aparţin registrului neologic. (4p.)
9. Comentează în 3-5 rânduri gestul lui Iona de a-şi acoperi ochii cu palmele. (4p.)
 FIŞĂ DE LUCRU - 3
DRAMA

Se dă textul:

- (Cu mâna streaşină la ochi.) Cum se numeau bătrânii aceia buni care tot veneau pe la noi
când eram mic? Dar ceilalţi doi, bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică, pe care-i vedeam des
prin casa noastră şi care la început parcă nu erau aşa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în
care-am învăţat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am învăţat? Ce nume purta povestea aia
cu patru picioare pe care mâncam şi beam şi pe care am şi jucat de vreo câteva ori? În fiecare zi
vedeam pe cer ceva rotund, semăna cu o roată roşie, şi se tot rostogolea într-o singură parte, cum
se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată
de ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu? (Pauză.)
- (Iluminat deodată.) Iona.
- (Strigând.) Ionaaa!
- Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona. (Pauză.)
- Şi acum, dacă stau să mă gândesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul, el a
greşit-o. Trebuia s-o ia în partea cealaltă.
- (Strigă.) Iona, Ionaaa! E invers. Totul e invers. Dar nu mă las. Plec din nou. De data asta, te
iau cu mine. Ce contează dacă ai sau nu noroc? E greu să fii singur.
- (Scoate cuţitul.)Gata, Iona? (Îşi spintecă burta.) Răzbim noi cumva la lumină.
(Marin Sorescu, Iona)

Răspunde la următoarele cerinţe:

1. Scrie două expresii/ locuţiuni care să conţină cuvâtul picior. (2p.)
2. Transcrie din text o interogaţie retorică. (2p.)
3. Identifică două sinonime contextuale pentru cuvântul caraghioasă. (2p.)
4. (4p.)
5. Comentează, în 6-8 rânduri, gestul final prin care Iona se sinucide. (4p.)
6. Precizează două moduri de expunere prezente în text. (4p.)
7. Comentează, în 3-5 rânduri afirmaţia personajului E greu să fii singur. (4p.)
8. Ilustrează una dintre caracteristicile stilului (expresivitate, ambiguitate, sugestie,
reflexivitate), prezente în textul dat.
9. Argumentează, prin două trăsături, apartenenţa textului la genul dramatic. (4p.)
 FIŞĂ DE LUCRU - 4
COMEDIA

Se dă textul:
ACTUL I
(O anticameră bine mobilată. O uşă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul
din fund, o uşă, la stânga, altă uşă, în planul din faţă. În stânga, planul întâi, canapea şi un fotoliu.)

SCENA I
TIPĂTESCU, puţin agitat, se plimbă cu "Răcnetul Carpaţilor" în mână; e în haine de odaie;
PRISTANDA, în picioare, mai spre uşă, stă rezemat în sabie.

TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal): "... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în
faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale
României pradă în ghearele unui vampir!..." (Indignat:) Eu vampir, ai?... Caraghioz!
PRISTANDA (asemenea): Curat caraghioz!... Pardon, să iertaţi, coane Fănică, că întreb:
bampir... ce-i aia, bampir?
TIPĂTESCU: Unul... unul care suge sângele poporului... Eu sug sângele poporului!...
PRISTANDA: Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu!
TIPĂTESCU: Mişel!
PRISTANDA: Curat mişel!
TIPĂTESCU: Murdar!
PRISTANDA: Curat murdar!
TIPĂTESCU: Ei! nu s-alege!
PRISTANDA: Nu s-alege!
TIPĂTESCU: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui...
degeaba! să-mi rază mie mustăţile!
PRISTANDA: Şi mie!
TIPĂTESCU: Dar în sfârşit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine!
PRISTANDA: Curat ca un câine!
(I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută)

Răspunde la următoarele cerinţe:

1. Scrie două sinonome pentru cuvântul odaie. (2p.)

2. Transcrie două cuvinte din text care nu respectă normele gramaticale în vigoare. (2p.)
3. Menţionează două cuvinte care să aparţină câmpului semantic al cuvântului a urla. (2p.)
4. Extrage ideea centrală a textului. (4p.)
5. Explică efectul stilistic al utilizării punctelor de suspensie. (4p.)
6. Comentează în 3-5 rânduri expresia Curat murdar!, ilustrând comicul de limbaj.(4p.)
7. Numeşte două trăsături ale personajului Ghiţă Pristanda, care pot fi deduse din fragmentul
dat. (4p.)
8. Explică rolul indicaţiilor scenice în text. (4p.)
9. Argumentează, prin două trăsături, apartenenţa textului la genul dramatic. (4p.)
 FIŞĂ DE LUCRU
COMEDIA - 5

Se dă textul:
ACTUL IV
(Grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc; se vede în fund perspectiva
orăşelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întâi şi al doilea, intrarea, cu trei
trepte de piatră, în casele lui Trahanache. La stânga boschete. Mobile de grădină.)

SCENA III
ZOE; TIPĂTESCU, DANDANACHE

DANDANACHE: Ei, uite asa, cu meritele mele, coniţă, vezi! era cât p-aţi, dar stii, cât p-aţi...
Întrabă-mă, neicusorule, să-ţi spui: nu vrea Comitetul Ţentral, si paţe; ziţea că nu sunt marcant.
Auzi, eu să nu fiu marcant... Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeţi. Într-o seară... ţinevas -
nu spui ţine... persoană însemnată... da becher - vine si zoacă la mine cărţi... si când pleacă îsi uită
pardesiul la mine... A doua zi, voi să-l îmbrac... gândeam că-i al meu; îl caut prin buzunare si
dau... peste ţe te gândesti?
TIPĂTESCU: Peste?
DANDANACHE (râzând): Peste o scrisorică.
AMÂNDOI: O scrisorică.
DANDANACHE: De amor...
AMÂNDOI (mişcaţi:) O scrisorică de amor?
DANDANACHE: O scrisorică de amor către becherul meu, de la nevasta unui prieten - nu spui
ţine... persoană însemnată.
ZOE: Ei şi?
TIPĂTESCU: Ei?
DANDANACHE: Ei? ţe să-ţi mai spui, puicusorule? Adu o birze, mă, băiete, degrabă... Mă sui în
birze si mă duc la persoana, la becherul - nu spui ţine... e persoană însemnată: "- Găseste-mi,
mă-nţeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la Războiul..." De colea până colea... gâri-mâr... a
trebuit, coniţa mea, să ţedeze, si tranc! depesa aiţi, neicusorule...
(I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută)

Răspunde la următoarele cerinţe:

1. Scrie două antonime pentru cuvântul noroc. (2p.)

2. Alcătuieşte două enunţuri din care să reiasă polisemia cuvântului carte. (2p.)
3. Explică utilizarea cratimei din structura să-ţi mai spui. (2p.)
4. Precizează două trăsături ale genului dramatic identificate în text. (4p.)
5. Explică rolul indicaţiilor scenice în textul dat. (4p.)
6. Identifică o idee principală a textului. (4p.)
7. Comentează în 3-5 rânduri modul de a vorbi al lui Dandanache. (4p.)
8. Explică rolul punctelor de suspensie din replicile lui Dandanache. (4p.)
9. Ilustrează comicul de nume, explicându-l pe cel al personajului Dandanache. (4p.)
 SUGESTII DE REZOLVARE

1.
1. Când cerul e senin, îmi place să mă uit la stele. Ea visează să devină o adevărată stea de
cinema.
2. Început, debut.
3. Exclamaţia, interogaţiile, interjecţia hai.
4. Didascaliile reprezintă sugestiile dramaturgului referitoare la locul desfăşurării acţiunii, jocul
actorului şi decor.
5. Iona îşi asumă condiţia de întemniţat, de prizonier în burta peştelui şi îşi ia rămas bun de la
întreaga lume exterioară. Vocea personajului este calmă, lucidă, Iona devine conştient de propria
condiţie, el cunoaşte şi se cunoaşte pe sine în spirit socratic.
6. Interogaţia retorică a personajului exprimă, de fapt, tragismul condiţiei umane: omul este o
fiinţă efemeră, destinul lui e implacabil, îndreptându-se iremediabil spre moarte.
7. Dialogul şi monologul.
8. Ambiguitatea exprimării este realizată printr-un limbaj parodic, de snoavă. Replica cea nouă
se naşte, de regulă, din ultimul cuvânt al replicii anterioare, creând asocieri lirice, filosofice sau
umoristice.
9. Sunt prezente modurile de expunere specifice (monologul şi dialogul), precum şi didascaliile.

2.
1. Ramuri, frunze, rădăcini etc.
2. Bucurie, veselie, beatitudine, extaz etc.
3. La orizont, marinarii văd ţărmul. Prin lectură, ne lărgim orizontul cunoaşterii.
4. Metafora-simbol a orizontului reprezintă însăşi condiţia umană limitată. Mintea omului nu
poate cuprinde infinitul, nu atinge absolutul. Dacă păşim dincolo de limitele orizontului între care
suntem prizonieri, ajungem, de fapt, într-un alt orizont, care îl cuprinde pe primul, şi tot aşa, la
nesfârşit.
5. Sunt prezente modurile de expunere specifice (dialogul şi monologul), precum şi didascaliile.
6. Din text reiese disperarea personajului, care îşi conştientizează limitele condiţiei sale de om:
neputinţa atingerii cunoaşterii absolute.
7. În text este repetat termenul orizont. El devine astfel cuvântul cheie al fragmentului,
accentuând ideea de limitate a condiţiei umane.
8. Suspicios, orizont etc.
9. Gestul lui Iona de a-şi acoperi ochii cu palmele reprezintă conştientizarea, asumarea condiţiei
sale limitate, disperarea personajului legată de aceasta, dar şi reflexivitatea lui profundă, întoarcerea
spre sine însuşi.

3.
1. A da cu piciorul, a se pune pe picioare, a trăi pe picior mare etc.
2. Cum se numea clădirea aceea în care-am învăţat eu?
3. Ciudată, stranie etc.
4. Lumina becului e prea puternică. Citeşte această poezie şi ea îţi va aduce lumină în suflet.
5. Sinuciderea lui Iona din finalul piesei poate reprezenta o rupere a limitelor, o eventuală
eliberare din carceră. Personajul nu mai caută adevărul în afară, ci în sine însuşi. Omul devine el
însuşi doar acţionând asupra lumii, pe care o descoperă numai prin descoperirea sinelui ca entitate
umană. Deci cunoaşterea, adevărul nu se află în afară, ci în sine, iar sinuciderea reprezintă, în acest
context, o cale a devenirii umane întru Absolut.
6. Monologul şi dialogul.
 7. Această afirmaţie exprimă condiţia tragică a omului însingurat, despărţit de ceilalţi şi de
Dumnezeu, luptând singur într-un mediu ostil, într-o lume în care s-a produs o criză a valorilor,
reprezentată de afirmaţia lui Nietzsche Dumnezeu a murit, preluată apoi de filosofia şi literatura
existenţialistă.
8. Ambiguitatea exprimării este realizată printr-un limbaj parodic, de snoavă sau farsă. Replica
cea nouă se naşte din ultimul cuvânt al replicii anterioare, creând asocieri lirice, filosofice sau
umoristice.
9. Sunt prezente modurile de expunere specifice (monologul şi dialogul), precum şi didascaliile.

4.
1. Cameră, încăpere etc.
2. Caraghioz, bampir etc.
3. Strigăt, voce etc.
4. Tipătescu citeşte furios un articol denigrator din ziarul Răcnetul Carpaţilor.
5. Punctele de suspensie marchează pauze în monologul personajului, ilustrând furia şi
consternarea acestuia în legătură cu cele citite.
6. Poliţaiul Ghiţă Pristanda ilustrează cu succes tipul obedientului, el îl linguşeşte permanent pe
Tipătescu, preluându-i replicile şi cuvintele. Pristanda are şi un tic de limbaj, care constă în
adăugarea lui curat după spusele interlocutorului, ajungându-se până la nonsens.
7. Servilism, incultură, prostie etc.
8. Indicaţiile scenice reprezintă sugestiile dramaturgului referitoare la locul desfăţurării acţiunii,
decor şi jocul actorilor.
9. Prezenţa monologului şi a dialogului ca moduri de expunere, precum şi a didascaliilor.

5.
1. Ghinion, neşansă, nenoroc etc.
2. Am citit o carte foarte interesantă despre Asia. Am nevoie de o carte mare pentru a câştiga
jocul.
3. Cratima redă rostirea legată a două cuvinte diferite: să- conjucţie simplă şi ţi-pronume
personal, formă neaccentuată. Se produce şi elidarea vocalei î.
4. Prezenţa monologului şi a dialogului ca moduri de expunere, precum şi a didascaliilor.
5. Indicaţiile scenice reprezintă sugestiile dramaturgului referitoare la locul desfăşurării acţiunii,
decor şi jocul actorilor.
6. Dandanache povesteşte cum a folosit o scrisoare de dragoste ca obiect al şantajului, pentru a
fi ales.
7. Dandanache este sâsâit, peltic, face pauze mari în vorbire, se repetă. El este ramolit, prost, dar
şi canalie. Acest personaj pare să întruchipeze toate defectele umane, fiind un cumul de moravuri.
8. Punctele de suspensie din replicile lui Dandanache marchează pauzele în vorbire pe care le
face acesta, întrucât este ramolit, uituc, prost.
9. Numele fiecărui personaj al comediei lui Caragiale ilustrează caracterul acestuia. Astfel,
numele lui Dandanache sugerează încurcătură, bucluc, incoerenţa personajului, lipsa lui de
integritate morală.