ARTĂ.

V. EDUCAŢIE MUZICALĂ SPECIALIZATĂ

pentru absolvenţii învăţământului superior de lungă și scurtă durată

Licee, colegii și școli de muzică (filiera vocaţională, profil muzică)

Muzică instrumentală, vocală, ansambluri

Notă de prezentare

Programa de faţă se adresează absolvenţilor instituţiilor de

învăţământ superior artistic care vor desfășura activităţi didactice în cadrul
ariei curricular arte – specializarea muzică – din învăţământul preuniversitar.

La elaborarea prezentei programe au fost luate în considerare studiile

din domeniul curricular efectuate pe plan naţional și internaţional, alături de
opiniile unor cadre didactice cu o bogată experienţă didactică și artistică.

Datorită caracterului preponderent practic al disciplinelor

artistice, profesorul trebuie să facă demonstraţia că are capacitatea de a
parcurge procesul instructiv-educativ la un nivel artistic convingător; de
aceea absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior care vor preda
discipline din cadrul educaţiei muzicale specializate susţin înaintea probei
scrise și o probă practică în specialitatea pentru care s-au pregătit. Prin
urmare, examenul pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământul
preuniversitar constă în susţinerea a două probe:

a) probă practică (conform anexei la Metodologia de mișcare a

personalului didactic)

b) probă scrisă

Programa urmărește:
 Consolidarea pregătirii de specialitate corespunzătoare competenţei
didactice a profesorului de educaţie muzicală / educaţie muzicală
specializată;

Actualizarea bazei teoretice și practice privitoare la aspectele

didactice fundamentale care se leagă de realizarea educaţiei muzicale în
învăţământul de cultură generală / vocaţional;

Corelarea conţinututrilor de specialitate cu planurile-cadru și

curriculumul naţional în vigoare;

Aplicarea didacticii specialităţii în activitatea la clasă, ţinând cont de

ciclurile curricular, dar și de nivelul aptitudinilor muzicale ale elevilor;

Dezvoltarea competenţelor de interpretare intra- și interdisciplinare a

conţinuturilor și de formare a unei culturi curriculare;

Valorificarea coţinuturilor disciplinei prin constituirea unui demers

didactic modern, prin proiectare structurată, prin organizarea unor activităţi
de învăţare centrate pe nevoile și interesele elevilor, care să faciliteze
învăţarea eficientă de către aceștia a conţinuturilor specific disciplinei;

Dezvoltarea competenţelor de evaluare a cunoștinţelor și deprinderilor

dobândite de elevi, cu ajutorul întregului set de instrumente și tehnici de
evaluare și de reglare a demersului didactic pe baza interpretării
informaţiilor oferite de rezultatele evaluării.

Pentru realizarea transferului deprinderilor artistice prin intermediul

cărora se obţine modelarea intenţionată a personalităţii elevului ca viitor
muzician sau consumator de artă, cadrul didactic trebuie să utilizeze forţa
educativă a exemplului personal. Prin conţinuturile puse la dispoziţie de
prezenta programă, profesorul va produce dovada concretă a faptului că
stăpânește disciplina pe care o predă, ca o garanţie a profesionalismului în
învăţământului artistic.

Prezenta programă este valabilă și pentru absolvenţii aparţinând

minorităţilor naţionale.
 Competenţele cadrului didactic

In procesul de predare-învăţare-evaluare profesorul de educaţie

muzicală / educaţie muzicală specializată trebuie să fie capabil să:

Să cunoască conţinuturile știinţifice ale disciplinei

Să opereze corect și adecvat cu limbajul de specialitate necesar

praxisului muzical școlar

Să motiveze elevii pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor și

aptitudinilor specific;

Să construiască demersuri didactice interactive și să-și adapteze

strategiile didactice la conţinuturi;

Să utilizeze documentele școlare reglatoare ale specialităţii respective

în spiritul principiilor didactice pentru aplicarea adecvată a programei
școlare, în vederea unui demers didactic eficient;

Să posede o gândire critică privitoare la creaţiile musicale, având o

atitudine reflexivă asupra muzicii, precum și disponibilitatea de a transfera
în viaţa socială valori estetice, ca alternative la manifestările de tip kitch;

Să comunice eficient cu elevul / clasa;

Să funcţioneze ca factor integrator al valorilor culturale în

comunitatea locală și naţională.

Discipline de specialitate:

Istoria muzicii universale și românești

Probleme de interpretare muzicală

Forme muzicale

Didactica specialităţii

Psihopedagogie
 Pregătirea individuală în vederea susţinerii probei
practice de specialitate / recital instrumental
I. Istoria muzicii universale și românești

1. Cultura muzicală in Renaştere: arta polifoniei corale, caracteristici,

importanţă, exemple.

2. Barocul muzical: estetica înnoirii limbajului muzical; genuri si

forme reprezentative; reprezentanţi, creaţii reprezentative.

3. Clasicismul muzical: particularităţile limbajului muzical; genuri și

forme reprezentative; reprezentanţi; exemple.

4. Romantismul muzical: orientări estetice; înnoirile limbajului

muzical; genuri si forme reprezentative; exemple.

5. Evoluţia spectacolului de operă ca gen; orientări estetice.

6. Curente si orientări stilistice în muzica de la sfârșitul sec. XIX și

începutul [Link]: înnoiri de limbaj, concepţii stilistice, exemple.

7. Orientări stilistice şi opţiuni creatoare în muzica contemporană:

muzica concretă şi electronică, aleatorismul, constructivismul, muzica
stockhastică, sisteme muzicale de sinteză etc. Compozitori reprezentativi în
secolul XX: G. Enescu, I. Stravinsky, [Link], O. Messiaen, K.
Stockhausen, P. Boulez, Y. Xenakis, J. Cage ş.a.
 8. Muzica românească de factură cultă în [Link]: caracteristicile
limbajului, genuri abordate, tematica, reprezentanţi, exemple.

9. Apariţia şi evoluţia şcolii muzicale naţionale de compoziţie; surse

de inspiraţie, genuri

muzicale predilecte (vocal, coral, cameral, simfonic, operă) şi

compozitori reprezentativi.

10. Etapa modernă și contemporană a muzicii româneşti ([Link]-

XXI): orientări si direcţii de creaţie, genuri abordate, valorificarea
folclorului muzical în creaţie; reprezentanţii generaţiei post-enesciene ai
şcolilor de compoziţie din Bucureşti, Cluj si Iasi.

Bibliografie

II. Forme și analize muzicale

1. Forme omofone: formele strofice mici și mari, rondo-ul,

variaţiunile.

2. Forme polifonice: motetul, madrigalul, invenţiunea, fuga.

3. Sonata: gen și formă.

 4. Aspecte ale formelor muzicale în creaţia modernă și contemporană.

III. Didactica specialităţii

1. Curriculum Naţional: terminologie, structura planului de

învăţământ, a programelor şcolare, curriculum la decizia şcolii, standarde de
performanţă şi descriptori de performanţă pentru educaţia muzicală, cicluri
curriculare.

2. Procesul de învăţământ ca relaţie între predare-învăţare- evaluare.

Caracterul formativ- educativ al procesului de învăţământ: lecţia de muzică -
specificitatea acesteia prin:

• specificul lecţiei de educaţie muzicală specializată

• formarea şi dezvoltarea gândirii autonome şi critice prin receptarea

şi interpretarea creaţiilor muzicale;

• formarea și dezvoltarea memoriei muzicale a elevilor

• formarea și îndrumarea studiului individual

• formarea şi dezvoltarea gustului estetic, al atitudinii reflexive asupra

valorilor artistice în viaţa individului şi a societăţii;
 • pregătirea pentru performanţă

[Link] - demers de organizare anticipată a activităţii didactice

în lecţia de educaţia muzicală:

• cunoaşterea programei ( lecturare, asimilare) în perspectiva corelării

conţinuturilor şi a activităţilor de învăţare cu competenţele acesteia;

• proiectarea unităţilor de învăţare prin prisma realizării competenţelor

cadru.

• strategii didactice de realizare a conţinuturilor programei, conforme

cu etapele de predare a orei de educaţie muzicală: procedee de predare a
unor unităţi de învăţare;

• constituirea demersului didactic pentru realizarea unui

învăţământ centrat pe elev.

4. Metode şi mijloace didactice specifice:

• metode de învăţământ adecvate lecţiei de educaţie muzicală

specializată; exemple.

• importanţa utilizării mijloacelor de învăţământ necesare pentru

realizarea unei lecţii de calitate;
 • clasificarea pe diverse criterii, a mijloacelor necesare pentru
realizarea educaţiei muzicale specializate ( mijloace audio, video, internet
etc)

5. Audiţia muzicală: act de educare a sensibilităţii auditive, afective,

de formare a capacităţii de selectare a valorilor muzicale; locul şi rolul
audiţiei muzicale în formarea şi dezvoltarea gustului estetic; procedee de
audiţie activă .

6. Creativitatea în lecţia de educaţie muzicală specializată;

• modalităţi de dezvoltare a creativităţii.

• formarea gândirii critice, reflexive, autonome şi creative;

• raportul dintre asimilarea cunoştinţelor şi formarea competenţelor ;

7. Evaluarea la ora de educaţie muzicală:

• rolul evaluării în procesul de învăţământ şi în special în lecţia de

educaţie muzicală

• tipuri de evaluare specifice lecţiei de educaţie muzicală;

• demonstrarea eficienţei evaluării în lecţia de educaţie muzicală.

 8. Dinamica relaţiei profesor-elev în procesul de învăţământ:

• caracteristicile şi semnificaţiile educaţionale ale relaţiei profesor -

elev

• tipuri de relaţii

IV. Pedagogie

Programa este comună cu cea de la Educaţie muzicală (muzică

vocală) şi Educaţia artistică de specialitate.

ARTĂ VOCALĂ (CANTO)

Teme de specialitate

A. PROBLEME DE ISTORIA MUZICII, ESTETICĂ MUZICALĂ

ŞI FORME MUZICALE.

Temele sunt comune cu cele de la Educaţia artistică de specialiatate –

muzică instrumentală din această programă pentru examenul de definitivat.
 B. PROBLEME DE INTERPRETARE MUZICALĂ ŞI ANALIZĂ

COMPARATĂ.

I. Probleme de interpretare:

1. Interpretarea, act de creaţie.

2. Fidelitate şi libertate în interpretarea vocală.

3. Tehnica vocală şi expresia, factori ai procesului interpretativ.

4. Relaţiile dintre imaginea sonoră-vocală şi comportamentul în scenă

în timpul cântatului (recital, concert, spectacol).

II. Probleme de analiză comparată:

1. Principii de analiză comparată, activitate formativă, mijloc de

cunoaştere a diferitelor şcoli, tendinţe, stiluri de interpretare.

2. Tradiţii, inovaţii şi contemporaneitate; perfecţionarea limbajului

artistic-vocal; elemente de continuitate în interpretarea muzical-vocală.

3. Funcţiile practice ale stilisticii muzical-vocale, sinteză a tuturor

disciplinelor muzicale, alături de o bogată cultură generală.

4. Analize comparate ale interpretărilor unora din cele mai

reprezentative lucrări vocale din repertoriul cântului clasic, al cântului
popular şi al muzicii uşoare (din creaţia românească şi universală).
 C. PROBLEME CONTEMPORANE ALE TEHNICII ARTEI
CÂNTULUI

I. Bazele ştiinţifice ale cântului

1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie vocală

- organele respiratorii;

- organele vocale;

- rezonatorii;

- organele articulatorii;

- organul auzului;

- sistemul nervos;

- sistemul glandular;

- sistemul muscular.

2. Sunetul vocal şi fiziologia fonaţiei

- formarea sunetului vocal;

- teoria mioelastică a lui Ewald;

- teoria neurocromatică a lui Husson;

- teoria neuroondulatorie a lui Parrelo;

- teoria relativo-rezonatorie a lui Mac Leod şi Sylvestre.

3. Vocea
 - formele fiziologice ale vocii;

- însuşirile vocilor;

- atacul sunetului, poza de voce, emisia vocală;

- mutaţia;

- vocile şi împărţirea lor;

- categoriile speciale de voci, caracteristica şi repertoriul lor.

4. Elemente de acustică vocală

- fonaţia şi funcţia respiratorie;

- influenţa cavităţilor faringo-buco-nazale;

- inflenţa cavităţilor faringo-buco-nazale asupra fonaţiei;

- calităţile vocii (intensitate, timbru, înălţime, vibrato şi trill,

inteligibilitatea vocii, modificările vocale în funcţie de vârstă);

- corelaţia vocii cu sistemul endocrin;

- rolul organelor de articulaţie (limbă, maxilar inferior, buze şi văl

palatin) în realizarea direcţiunii (articulaţiei, pronunţiei).

5. Pregătirea practică

- începerea studiilor vocale;

- noţiuni preliminare studierii vocii

- ţinuta, gimnastica

II. Principalele probleme de tehnică vocală

1. Respiraţia

- respiraţia claviculară, costală, abdominală;

- respiraţia costadiafragmală.

2. Emisia voocală şi fiziologia ei

- sunetele juste şi naturale;

- obţinerea întinderii, egalizării şi a supleţei;

- imitarea în tehnica vocală;

- senzaţia de ameţeală în timpul cântului;

- defecte vocale.

3. Interpretarea

- principii generale;

- emoţia, tracul;

- articularea;

- pronunţarea;

- dicţia;

- gestul;

- mimica;

- mişcarea;

- interpretarea recitativului;

- interpretarea ariilor vechi;

- interpretarea muzicii de cameră;

- interpretarea operei;

- acompaniatorul şi cântăreţul.
 III. Aspecte de igienă vocală

- activitatea zilnică;

- gimnastica igienică, sporturile;

- repausul, odihna, somnul, vacanţa;

- alimentaţia;

- îmbrăcămintea;

- maladiile cântăreţilor.

IV. Probleme de repertoriu

- alegerea repertoriului – criterii

- rolul instructiv – educativ al repertoriului

V. Probleme de metodica predării

- Lecţia de canto: tipuri, structură.

- Metode de învăţământ folosite în lecţia de canto.

- Rolul priceperilor, deprinderilor şi aptitudinilor în lecţia de canto –

modalităţi de dezvoltare a lor.

- Metodica predării şi însuşirii principalelor probleme de tehnică

vocală şi a repertoriului;

- Procedeele audio-vizuale folosite în lecţia de canto; modalităţi de

utilizare a lor;

- Rolul culturii generale şi muzicale şi al imaginaţiei creatoare în

stabilirea concepţiei interpretative.
 Bibliografia la acest capitol este comună cu cele de la capitolul
“Metodica predării artei cântului din Programa pentru examenul de gradul II
şi perfecţionare”.

E. Pregătirea individuală în vederea susţinerii probei practice de

specialitate – Recital*

Proba practică la specialitate va consta din susţinerea unui recital

alcătuit din 4 piese de stiluri şi din epoci diferite:

1. O arie preclasică.

2. O arie de un compozitor clasic (Haydn, Mozart, Beethoven).

3. Un lied de un compozitor romantic (Schubert, Schumann, Brahms,

Wolf, Liszt, Chopin, Grieg, Ceaikovski etc.).

4. Un lied de un compozitor român (George Enescu, Mihail Jora,

Mihail Andricu, Paul Constantinescu, Zeno Vrancea, Tudor Ciortea, Pascal
Bentoiu, Doru Popovici, Nicolae Coman etc.).

* - Pentru instrumentele cu coarde, suflători, percuţie şi artă vocală, cu

acompaniament.

- Repertoriul va fi alcătuit din lucrări reprezentative prevăzute în

programa analitică a claselor de specialitate din universitatea de muzică.

- Recitalul va fi susţinut din memorie.

N o t ă: Pentru acele cadre didactice, care în decursul anilor s-au

profilat pe genul muzicii uşoare sau populare, se permite înlocuirea a trei
piese din cele de la punctele 2, 3, 4, cu altele aparţinând genului vocal
respectiv.

NOTA MINIMA ESTE 7

 BIBLIOGRAFIE ARTĂ VOCALĂ
Albu, Roxana Maria, Anatomia şi fiziologia omului, Editura Corint,
Bucureşti, 1996

Budoiu, Ion, Metodica predării cântuuil, vol I, Conservatorul de

Muzică “ Gh. Dima ”, Cluj Napoca, 1979

Constantinescu, G. şi alţii – Ghid de operă, Ed. Muzicală, Bucureşti,

1971

Cristescu, Octav, Cântul, Editura Muzicală, Bucureşti, 1963

Dinicu, D. Gh., Contribuţii la Arta Interpretării muzicale, Editura

Muzicală a uniunii Compozitorilor din România

Dorizo, Al. – Vocea, mecanisme, afecţiuni, corelaţii, Ed. Muzicală,

Bucureşti, 1972

Husson, R. – Vocea cântată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1962

Ionescu-Arbore, A. – Interpretul teatrului liric, Ed. Muzicală,

Bucureşti, 1984

Ionescu, C. – Psihologia muziicii (vol. I), Ed. Uniunii Compozitorilor

şi Muzicologilor, Bucureşti, 1982

Ionescu, George, Unele probleme de Metodica predării cântului,

Bucureşti, 1971

Livescu, A. – Despre dicţiune, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1986

Moisescu, T.; Păun, N. – Opereta, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1969

Secăreanu, N. – Cântăreţul artist, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1965

Niculescu-Basu, G. – Cum am cântat eu, Ed. Muzicală, Bucureşti,

1982
 Niţă, Teodor, Interpretarea vocală: fiziologia aparatului vocal: note de
curs, Editura University Press, Galaţi, 2009

Papilian, Victor, Anatomia omului, Editura All, Bucureşti, 2003

Pănescu George, Tratat de canto, Editura Pastel, Brasov, 2004

Pop, Claudia, Studii muzicologice în arta interpretării vocale, Editura

Universităţii „Transilvania”, Braşov, 2010

Pop, Claudia, Vocea cântată şi didactica cultivării ei, Editura

Universităţii „Transilvania”, Braşov, 2004

Plett, E. – Ştiinţa textului şi analiza de text, Ed. Univers, Bucureşti,

1983

Severin, Adriana, Metodica predării cântului, Editura Artes, Iaşi,

2000

Solovăstru, Corneliu Gheorghe, Să ne cunoaştem aparatul vocal,

Editura Axa, Botoşani, 2002

Soreanu Cristina Mihaela, Metodica predării cântului, curs, Editura

Universităţii „Transilvania”, Braşov, 1997

Soreanu, Cristina Mihaela, Arta cântului: didactica specializării,

Editura Universităţii „Transilvania”, Braşov, 2009

Truiculescu, Marin – Marius, Cântul vocal profesionist, Editura

Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011

Vătmanu – Matei, Viorica, Psihologie şi expresivitate scenică, Editura

Universităţii Naţionale de Muzică, Bucureşti, 2010

Şchiopu, M. – Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucureşti, 1995

* * * - Alte cursuri, prelegeri şi studii de specialitate multiplicate

în cadrul universităţilor, academiilor şi facultăţilor de artă.