FRAM , URSUL POLAR

                                                        după Cezar Petrescu

        Fram era atracția Circului Struțki. De la o vreme, era ca un om

deznădăjduit. I se făcuse dor de ghețurile polare. Directorul circului a
înțeles că nu-i mai rămăsese decât să-l trimită la Polul Nord. Găsise pe
cineva  care s-a oferit să-l ducă pe Fram în patria urșilor albi.
      Vestea făcu vâlvă în circ. În ziua plecării au trecut cu toții, clovni
și gimnaști, acrobați și călăreți, să-și ia rămas bun de la ursul polar. Cel
mai de la urmă a rămas clovnul August. La spectacole, avea nasul ca un
gogoșar roșu și părul cărămiziu din perucă, așa cum îl zbârlea, ca să
stârnească râsul galeriei. De data asta nu mai era așa.
      Era diminață. Încă nu sosise ceasul reprezentației. August nu-și
îmbrăcase încă hainele de paiață și nu-și pictase fața. Era acum un om
ca toți oamenii: slăbuț, scund, îmbrăcat în haine sărăcăcioase, cu
obrazul obosit și cu ochii rotunzi, triști.
    Așa arăta August în viața adevărată, după ce-și lepăda fracul
portocaliu cu o coadă stufoasă, ghetele lungi, peruca roșcată și nasul
caraghios. Era un om bătrân, bolnav și singur. Ca și Fram, se simțea o
ființă ostenită. Ar fi vrut și el să scape de viața aceasta de paiață
nostimă, de salturi moratale și de strâmbături caraghioase, care fac
mulțimea să râdă. Dar pentru el nu se află nicio scăpare.
      Acum clovnul bătrân venise șă-și ia rămas bun de la Fram, ursul
alb, polar. Șapte ani cutreieraseră împreună oraș după oraș, cu circul.
Au fost răsplătiți cu aplauze, s-au bucurat de simpatia mulțimii. Acum
viața îi despărțea.
      August intră în cușca lui Fram. Ursul îl privi cu ochii blânzi și
buni. Prietenia lor era veche. S-ar fi zis că ursul înțelege și el cu ce preț,
în multe seri, paiața se silea să fie veselă ca să încânte mulțimea.
      - Așadar, pleci? întreabă August, trecându-și mâna prin părul lui
Fram.
Ursul nu știa să răspundă. De altfel nici nu știa că pleacă.
Se mirase că toți au trecut pe la el, că l-au dezmierdat, că i-au
împărțit siropuri dulci, fructe parfumate, pește uscate, alte daruri. Dar nu
înțelegea rostul acestor dovezi de dragoste. Simțea că se pune la cale
ceva nou și neobișnuit. Mișcarea oamenilor făcu să îi treacă și lui un
neastâmpăr în vine. Priceperea sa se oprise însă aici.
- Așadar, pleci? repeat întrebarea August. Îmi va fi urât. Circul
rămâne gol fără tine.
Clovnul își îngroapă obrazul bătrân și zbârcit în blana ursului alb.
Fram îl atinse cu un gest ușor, prietenos și blând, cu laba, parcă
înțelegându-i durerea.
Omul se smuci deodată de lângă animal. Simțea că lacrimi sărate îl
podidesc. Nu voia să vadă alți oameni acest spectacol caraghios:
August, clovnul, plângăcios!
 Cezar Petrescu, părintele lui Fram, ursul polar

Cezar Petrescu s-a născut la 1 decembrie 1892, în Cotnari, Iași – și

a decedat la 9 martie 1961 în București. A fost fiul inginerului Dimitrie
Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman. Este un spirit
polivalent, remarcându-se în calitate de romancier, nuvelist, traducător și
gazetar.
Obține licența în științe juridice, dar preocupările sale îl îndreaptă tot
mai mult către literatură. Împreună cu Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib
Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 192. Este fondator al
ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România
în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru
al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul
"Întunecare" (1927-1928).
Este foarte apreciat în perioada interbelică, obținând Premiul
național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în
1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov.
A lăsat posterității circa 70 volume - romane , nuvele, piese de
teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie
și memorialistică.
Astăzi, la Muzeul Cezar Petrescu, din Bușteni (casa în care a locuit
scriitorul) se organizează Colocviul Naţional de Literatură pentru Copii şi
Tineret “Cezar Petrescu”, cu tema “Tinereţea fără bătrâneţe a literaturii
pentru copii”.

Literatură pentru copii scrisă de Cezar Petrescu

Fram, ursul polar, 1931
Cocârț și bomba atomică, 1945
Pif - Paf - Puf, 1945
Omul de zăpadă, 1945
Iliuță copil, 1945
Neghiniță, 1945

FRAM URSUL POLAR (fragment)

I. O reprezentație de adio la circul Struțchi
La circul Struțchi are loc ultima reprezentație. Acum își încep
numărul tigrii de Bengal, una dintre cele două minuni ale acestui circ.
Cealaltă este Fram ursul polar.
Cei doisprezece tigri ascultă de dresor, de fapt dresoarea lor, Miss
Elian, de biciul cu canaf de mătase și de privirea ochilor ei. Execută toate
figurile pe care le-au învățat și pare că sunt ascultători. O fetiță cu ochi
albaștri și căciuliță de hermină, venită cu bunicul ei, gândește că pe ea,
acasă, n-o ascultă nici Pufuleț, pisoiul ei. Nu știe că tigrii se supun de
frica bătăii teribile ce îi așteaptă dacă nu o ascultă pe dresoare.
Rajah e cel mai tânăr și cel mai puternic dintre tigri. Nu a uitat viața
din libertate și nici faptul că era cel mai temut în pădurea lui. Acum se
teme și el de groaznica pedeapsă ce l-ar aștepta dacă nu s-ar supune și
o lasă pe dresoare să-și pună capul în gura lui, larg deschisă.
II. Fram face nazuri
Programul ultimei reprezentații a fost foarte bogat. Gimnaști și
echilibriști, cai și elefanți, maimuțe și lei, pantere și câini, acrobați și
clovni.
Cei patru gimnaști la trapez a făcut să înghețe inimile spectatorilor
cu zborul lor nebunesc. Elefanții uriași au dansat în două picioare în
ritmul muzicii. Cei trei clovni, August prostul, Toto și Tănase, au făcut-o
pe fetița cu ochi albaștri să se înroșească de atâta râs. Trupa japoneză a
făcu acrobații cu farfurii și alte lucruri. Maimuțele au condus un mic
automobil, ba una a cântat și din armonică.
Lumea îl așteaptă însă cu înfrigurare pe Fram ursul polar. Tuturor le
plăcea numărul lui, pe care îl făcea singur, fără a fi amenințat de vreun
dresor cu biciul sau cu privirea. Se ridica pe prăjină, mergea cu bicicleta,
făcea tumbe, făcea acrobații pe labele dinainte. Totul pentru aplauze și
pentru copii. Fram iubea aplauzele și iubea copiii. Când primea
bomboane de la public, le împărțea cu copiii care stăteau sus la galerie,
copii mai sărăcuți, care nu aveau bani pentru dulciuri.
După ce spectatorii și-au pierdut răbdarea, Fram ursul polar, apare
de după cortină, salută, apoi rămâne neclintit. Uitase tot, așa cum îi
explică bunicul Lilicăi, fetița cu ochi albaștri.