Coordonarea în management
1. Necesitatea şi esenţa coordonării.
2. Tipurile de coordonare. Etapele de realizare a coordonării.
3. Metode şi tehnici utilizate în procesul de coordonare (pentru studiu individual).
1. Definirea coordonarii
Coordonarea reprezintă ansamblul proceselor prin care se armonizează deciziile şi acţiunile
firmei şi ale subsistemelor sale, în cadrul previziunilor şi sistemului organizatoric stabilite anterior.
Coordonarea este o „organizare în dinamică”, a cărei necesitate rezultă, în principal, din:
- dinamismul organizaţiei şi al mediului său ambiant, imposibil de reflectat în totalitate în
previziuni şi sistemul organizatoric;
- complexitatea, diversitatea şi chiar ineditul reacţiilor personalului (şi subsistemelor firmei), ce
reclamă un feed-back operativ, permanent, de natură să asigure corelarea adecvată a deciziilor
şi a acţiunilor acestora.
O coordonare eficace implică existenţa unei comunicări adecvate la toate nivelele
manageriale, prin comunicare înţelegând transmiterea de informaţii şi perceperea integrală a
mesajelor conţinute.
Coordonarea este funcţia managerială mai puţin formalizată, ce depinde în mod decisiv de
latura umană a potenţialului managerilor şi ale cărei efecte sunt dificil de evaluat. O coordonare
adecvată imprimă însă activităţilor firmei o pronunţată supleţe, flexibilitate, adaptabilitate şi
creativitate, calităţi esenţiale pentru supravieţuirea într-o economie de piaţă concurenţială.
Coordonarea – dirijarea şi integrarea activităţii personalului pentru îndeplinirea sarcinilor
ce le revin în vederea atingerii obiectivelor firmei (prin distribuirea sarcinilor şi resurselor
subdiviziunilor şi persoanelor, stabilirea obiectivelor, delegarea executării deciziilor etc. – surse
potenţiale de conflict).
2. Tipuri de coordonare
I. Coordonarea bilaterala-are loc intre sef si subordonator
Avantaje:
-prezinta filtrajul si distorsiunea informatiei
-asigura operatiunea operatiei a feed-beck
Dezavantaje:
-consumul mare de timp
II. Coordonarea multilaterala-are loc intre un sef si mai multi subordonati,este folosita cel mai des
in cadrul sedintelor
III. Coordonarea verticala-presupune corelarea activitatilor si deciziilor adoptate la niveluri
erarhice superioare cu cele de la nivelul ierarhic medii si inferioare,in scopul indeplinirii
obiectivelor [Link] lipsa ecestie coordonari,conlucrarea eficienta a diferitelor subunitati
ale organizatiei devina [Link] importanti factori care contribuie la realizarea eficienta a
coordonarii verticale sint:
[Link]-este reprezentata de gradul in care politicile firmei,regulile,procedurile,descrierile
posturilor si alte documente organizationale specifica modul in care trebuie sa se actioneze in
anumite [Link] contribuie prin precizarea anticipata a comportamentului asteptet din partea
membrilor organizatiei.
[Link] ierarhica-are un efect direct asupra modului in care managerii intra in contact cu
subordonatii si ii [Link] sunt prea multi subordonati mamagerii pot deveni
supraincarcati,pot avea dificultati de coordonare a activitatii si pot pierde controlul asupra a ceea
ce se intimpla in compartimentul lor.
Daca sunt prea putini subordonatori,managerii nu sunt solicitati la capacitatea maxima si altii
au tendinta de a extinde excesiv controlul lasindu-le subordonatilor prea putina libertate de actiune.
[Link] ierarhice-(reprezinta numarul de lucratori ce pot fi subordonati direct unui manager
pentru ca are un efect direct asupra modului in care managerii intra in contact cu subordonatii si ii
supravecheaza)
[Link] se descentralizarea
e.d elegarea competentilor
Realizarea unei coordonări eficiente presupune parcurgerea unor etape:
1. determinarea sarcinilor şi atribuţiilor, competenţelor şi responsabilităţilor individuale;
2. stabilirea sistemului de comunicaţii;
3. determinarea standardelor de performanţă ale personalului;
4. proiectarea şi realizarea sistemului de legături între compertimente de muncă
5. precizarea modalităţilor de motivare a personalului