COMPRIMATE – COMPRESSI, TABULETTAE- FRX

Comprimatele sunt preparate farmaceutice solide care contin doze unitare din una sau
mai multe substante active, obtinute prin comprimarea unui volum constant de substante
active asociate sau nu cu substante auxiliare si sunt destinate administrarii pe cale orala (FR X).

AVANTAJELE COMPRIMATELOR:

- posibilitatea dozarii exacte a substantelor active;

- posibilitatea prepararii pe cale industriala cu randamente de productie ridicate;
- comprimatele ocupa un volum mic raportat la substanta activa continuta;
- suprafata de contact cu agentii atmosferici este mai mica decat in cazul pulberilor;
- administrarea este mai comoda;
- posibilitatea corectarii gustului si mirosului neplacute ale unor substante prin adaos
de corectori;
- posibilitatea fractionarii dozelor prin diferite crestaturi aplicate pe suprafata
acestora;
- posibilitatea inscriptionarii diferitelor litere ca modalitate de a deosebi
comprimatele intre ele;
- asigura o stabilitate mai indelungata a substantelor active, avand o valabilitate de cel
putin 3 ani daca sunt pastrate in conditii corespunzatoare;
- pot fi acoperite cu diverse solutii, evitandu-se astfel descompunerea substantelor
active in contact cu mediul stomacal sau actiunea iritanta a unor medicamente.

DEZAVANTAJELE COMPRIMATELOR:

- absorbtia substantelor active este mai lenta comparativ cu pulberile;

- dificultate la inghitire, mai ales la copii si batrani;
- posibilitatea unor interactiuni intre componente;
- posibilitatea unor iritatii ale tractului digestiv din cauza concentratiilor mari de
substante active eliberate intr-o anumita portiune;
- posibilitatea eliminarii ca atare a comprimatului in cazul unei fabricari defectuoase,
neputandu-se dezagrega in timp util.

CLASIFICAREA COMPRIMATELOR

[Link] forma: - comprimate de forma lenticulara (cilindru plat);

- cpr. ovale;

- cpr. oblonge (lunguiete), si mai rar alte forme.

1
[Link] modul de formulare: - cpr. neacoperite;

- cpr. acoperite.

[Link] numarul de substante active continute: - cpr. simple (cu o singura subst. activa);

- cpr. compuse (cu mai multe [Link]).

[Link] calea de administrare: - cpr. de uz intern;

- cpr. de uz extern;

- cpr. de uz parenteral.

[Link] modul de intrebuintare: - cpr. de inghitit (perorale);

- cpr. de uz special (care au alt mod de administrare fata de

inghitirea propriuzisa).

FORMULAREA COMPRIMATELOR

Comprimatele sunt constituite din substante medicamentoase asociate in cele mai

multe cazuri cu substante auxiliare necesare procesului tehnologic.

[Link] medicamentoase – comprimatele contin circa 80% din greutatea lor substante
active, facand exceptie cele care au in componenta medicamente toxice sau puternic active.
Majoritatea substantelor active solide, semisolide sau lichide pot fi prelucrate sub forma de
comprimate. Avand in vedere ca numai un numar restrans de substante se pot comprima ca
atare, este necesara utilizarea mai multor excipienti, iar substantele active trebuie supuse unor
operatii preliminare ca: granularea, uscarea etc. inainte de a fi comprimate.

Factorii principali care determina daca o substanta activa se poate comprima direct sau
nu sunt: puterea de aderare a particulelor substantei si coeziunea particulelor. Acesti factori
sunt influentati in mare masura de forma si marimea particulelor si de continutul in apa al
materialului de comprimat.

[Link] auxiliare – acestea indeplinesc diferite roluri in componenta comprimatelor si

sunt: diluanti, aglutinanti, dezagreganti, absorbanti, lubrifianti, coloranti, edulcoranti,
aromatizanti.

2
[Link] diluanti sunt numiti si substante de umplutura si sunt inerte din punct de vedere
chimic si farmacodinamic. Ei au rolul de a da comprimatelor o anumita greutate. Uneori,
diluantii au si rol de aglutinanti, dezagreganti, absorbanti etc.

Dintre excipientii diluanti, mai des intrebuintati sunt:

- lactoza – are proprietati diluante, dar si aglutinante. Este recomandata la obtinerea

comprimatelor parenterale in special, datorita solubilitatii ridicate. Deoarece singura
conduce la obtinerea de comprimate dure care nu se dezagrega in timp util, se
recomanda asocierea acesteia cu amidon, celuloza microcristalina si fosfat de calciu.
- amidonul – este folosit adesea ca diluant, dar poate fi in acelasi timp si aglutinant,
lubrifiant si absorbant. Ca diluant, se utilizeaza in proportie de pana la 30% fata de
masa comprimatului, deoarece o proportie mai mare conduce la comprimate
friabile, putin rezistente. Se foloseste amidonul de grau, porumb si cartofi.
- zaharoza – este utilizata ca diluant in cantitati moderate deoarece este usor
higroscopica, da dificultati la comprimare si conduce la obtinerea unor comprimate
prea dure care se dezagrega greu. Este recomandata la prepararea comprimatelor
de supt si a celor sublinguale, avand avantajul dizolvarii lente, respectiv cedarii
treptate a substantei active din comprimat. Pentru comprimatele obisnuite se
utilizeaza amestecuri de zaharoza si lactoza in anumite proportii.
- glucoza – se foloseste ca diluant pentru comprimatele de supt deoarece se dizolva
lent in cavitatea bucala si are gust placut. Este recomandata si la prepararea unor
comprimate vaginale, avand influenta benefica asupra pH-ului si florei vaginale.
- manitolul – este un diluant compatibil cu majoritatea substantelor active si este
folosit in special pentru obtinerea comprimatelor de supt, comprimatelor de
mestecat, dar si a celor parenterale datorita rezistentei acestuia la temperaturi de
sterilizare ridicate.
- pulberea de cacao – este recomandata mai ales pentru obtinerea comprimatelor de
supt unde se asociaza de obicei cu zahar si amidon.
- fosfatul de calciu – se utilizeaza ca diluant, avand si proprietati absorbante fata de
unele uleiuri.

[Link] aglutinanti au rolul de a mari aderenta intre particulele substantelor utilizate la

obtinerea comprimatelor. Pentru granularea umeda se folosesc aglutinanti sub forma lichida,
iar pentru granularea uscata, aglutinanti sub forma solida. Aglutinanti pentru granulare umeda:

- zaharul, glucoza si lactoza sub forma de solutie se folosesc la obtinerea comprimatelor

pentru supt sau pentru comprimate ce se dizolva complet in apa. Lactoza asociata cu zahar in
parti egale se foloseste la obtinerea comprimatelor cu saruri de alcaloizi.

3
 - amidonul se foloseste ca aglutinant sub forma de mucilag sau gel in concentratie de 5 –
15%.

- guma arabica si guma tragacanta sunt aglutinanti puternici si prezinta dezavantajul ca

prelungesc timpul de dezagregare. Guma arabica se foloseste sub forma de mucilag, iar
tragacanta sub forma de gel, fiind indicata in special pentru pulberi vegetale si carbune. Pentru
a atenua inconvenientul timpului de dezagregare, se asociaza guma arabica cu tragacanta,
amidon si zahar.

- gelatina este folosita sub forma de solutie 5 -10%. Ea se adauga usor incalzita peste
amestecul de pulberi deoarece solutia rece se solidifica repede si formeaza grunji care se disting
ulterior pe suprafata comprimatelor. Este preferata la obtinerea comprimatelor care urmeaza
sa se dizolve lent in gura.

- derivatii de celuloza (MC, CMC – Na) se folosesc sub forma de mucilagii si au

proprietati adezive optime.

- alcoolul polivinilic, polivinilpirolidona, alginatul de sodiu se utilizeaza ca aglutinanti sub

forma de solutii apoase sau mucilagii.

Aglutinanti pentru granularea uscata:

- PEG – se folosesc cei cu greutate moleculara mare (4000-6000), sub forma de

pulbere fina. Prezinta insa dezavantajul ca influenteaza negativ dezagregarea,
crescand duritatea comprimatelor.
- acidul stearic, untul de cacao – sunt recomandati ca aglutinanti mai ales la obtinerea
comprimatelor de supt.
- celuloza microcristalina – se utilizeaza in amestec cu gel de hidroxid de aluminiu,
avad proprietati liante dar si dezagregante bune.

[Link] dezagreganti – dezagregarea comprimatelor in apa sau in sucurile digestive

constituie un factor important, actiunea terapeutica in organism fiind dependenta de
desfacerea comprimatelor in particule fine intr-un timp corespunzator. Timpul de dezagregare a
unui comprimat depinde de compozitia si de duritatea acestuia. In general, dezagregantii se
adauga dupa obtinerea granulatelor inainte de comprimare.

Dezagregarea este procesul invers aglutinarii. In prima faza are loc descompunerea
comprimatului in granulate si ulterior granulatele se desfac in pulbere fina. In functie de viteza
dezagregarii, se intalnesc urmatoarele tipuri de dezagreganti:

- dezagreganti rapizi (MC, amidon) – 1 – 10 min.;

- dezagreganti mijlocii (gelatina, alginat de sodiu) – aprox. 1 ora;

4
 - cu efect retard (PEG, carbopoli) – peste o ora.

Efectul dezagregantilor depinde de natura si cantitatea de substanta activa, metoda de

granulare, de presiunea si viteza de comprimare si de imbatranirea comprimatului dupa
stocare. In procesul dezagregarii intervin: solubilitatea substantelor, porozitatea comprimatului
si umiditatea acestuia. Dezagregarea este terminata cand liantul este dizolvat in intregime.

La comprimatele de supt si cele pentru implant nu se adauga dezagreganti.

- amidonul este cel mai utilizat dezagregant si se adauga in concentratie de 5 – 10%

raportat la masa comprimatului. Cantitatile mari de amidon scad rezistenta
mecanica a comprimatului.
- CMC – Na se adauga sub forma de pulbere in concentratie de 2 – 3%.
- celuloza microcristalina este un dezagregant eficace aproape pentru toate
substantele active, fiind considerata superioara amidonului.
- acidul alginic si alginatul de calciu sunt substante insolubile in apa, dar prin imbibare
cu apa isi maresc volumul, determinand dezagregarea comprimatului. Pentru a
creste viteza de dezagregare se recomanda asocierea lor cu aerosil sau CMC – Na.
- amestecurile efervescente sunt utilizate la obtinerea comprimatelor efervescente si
actioneaza ca dezagreganti prin degajare de CO 2. Conditia este ca substantele
componente sa fie solubile in apa. De obicei, se foloseste un carbonat in prezenta
unui acid organic.
- enzimele se folosesc in cantitati mici in momentul obtinerii granulatelor. Ele
actioneaza asupra agentului de aglutinare prin descompunerea acestuia in mediu
umed. Cand se foloseste ca liant amidonul, ca dezagregant se utilizeaza amilaza,
pentru derivati de celuloza se adauga celulaza, pentru gelatina – proteaza, pentru
zaharoza – invertaza.
- substantele tensioactive actioneaza indirect ca dezagreganti, inlesnind patrunderea
apei in comprimat si umectand substantele hidrofobe, producandu-se astfel
dezagregarea. Se adauga in cantitati mici in lichidul de granulare sau sub forma de
solutii alcoolice peste amidonul utilizat ca dezagregant, asigurand o dezagregare
rapida a comprimatului.
- bentonita si veegum pot fi adaugate atat inainte de granulare, cat si dupa granulare.

[Link] lubrifianti se folosesc pentru usurarea operatiei de comprimare. Ei asigura

umplerea regulata si uniforma a matritei, evita aderarea si lipirea materialului de matrita in
timpul comprimarii si favorizeaza evacuarea comprimatelor. Lubrifiantii se adauga in cantitati
mici (1 – 5%), deoarece o cantitate prea mare poate influenta negativ dezagregarea.

Dupa functia pe care o indeplinesc, excipientii lubrifianti pot fi grupati in:

5
 - lubrifianti propriuzisi, care diminueaza frecarea comprimatelor de matrita si
favorizeaza expulzarea;
- lubrifianti antiaderenti (antiadezivi), care micsoreaza aderarea materialului de
matrita;
- lubrifianti glisanti, care imbunatatesc curgerea granulatelor din palnia de alimentare
in matrite, realizand o umplere uniforma a acestora.

Exemple de lubrifianti:

- talcul – este cel mai utilizat lubrifiant avand un bun efect antiaderent si usureaza
curgerea granulatelor. FR X limiteaza adaosul de talc la max. 3% deoarece nu este
intotdeauna bine suportat de mucoase si sunt semnalate elemente de nocivitate
fiziologica. Se recomanda asocierile de talc cu stearat de magneziu sau cu alcool
cetilic;
- acidul stearic si stearatul de magneziu – sunt limitate de FR X la max. 1% deoarece
maresc timpul de dezagregare;
- amidonul – are proprietati asemanatoare talcului, regleaza curgerea, dar nu
diminueaza frecarea dintre particule;
- aerosil (dioxid de siliciu coloidal) – este limitat de FR X la 1% ca lubrifiant;
- untul de cacao, ceara de albine, uleiurile vegetale hidrogenate – se folosesc in cazuri
speciale, dar prezinta dezavantajul ca determina o prelungire a timpului de
dezagregare.

[Link] absorbanti se folosesc pentru a reduce gradul de umiditate a amestecurilor care

contin substante active lichide (tincturi, extracte lichide, uleiuri, amestecuri eutectice) sau
atunci cand medicamentele au tendinta de a absorbi umiditatea ori sunt alterabile in prezenta
umiditatii.

Exemple de absorbanti:

- amidonul – se foloseste pentru absorbtia cantitatilor mici de umiditate;

- aerosilul – pentru absorbtia cantitatilor mari de lichide;
- carbonatul de calciu, de magneziu si oxidul de magneziu – sunt recomandati pentru
absorbtia uleiurilor, dar se folosesc cu precautie deoarece pot da reactii alcaline
amestecurilor in care sunt incluse.

[Link] componente ale comprimatelor

- coloranti – colorantii farmaceutici trebuie sa fie admisi de FR X, sa fie solubili in apa, lipsiti de
toxicitate, compatibili cu substantele active si sa nu aiba gust si miros neplacute. Majoritatea
comprimatelor sunt albe, dar in anumite situatii se recurge la colorarea acestora (fie din motive

6
comerciale, fie din motive psihologice, fie pentru a atrage atentia asupra toxicitatii – [Link]
sublimat coroziv). Incorporarea colorantilor se face de obicei sub forma de pulbere adaugata la
celelalte componente sau sub forma de solutii apoase si alcoolice. Dintre coloranti se folosesc
mai frecvent: rosu amarant, galben de tartrazina, albastru de metilen, indigotina etc.

- aromatizanti – sunt indicati pentru cpr. de supt, masticabile si cele efervescente, adaugandu-
se in cantitati mici prin dizolvarea prealabila in alcool sau eter.

- edulcoranti – se folosesc pentru obtinerea cpr. orale. Dintre acestia: zahar, manitol, glucoza,
sorbitol, ciclamat de sodiu, zaharina, aspartam.

- stabilizanti – se adauga mai rar in comprimate si constau in: antioxidanti, substante tampon
pentru unele substante active si conservanti antimicrobieni. Substantele tampon au rolul de a
proteja substanta activa impotriva variatiilor de pH in cursul depozitarii sau pentru a reduce
actiunea iritanta la nivelul mucoaselor. Ca substante tampon se folosesc in general saruri de
calciu (citrat, fosfat, gluconat de calciu).

PREPARAREA COMPRIMATELOR

Comprimatele se obtin in doua moduri:

A. prin comprimare directa;

B. prin comprimare prin intermediul granularii.

[Link] directa consta in presarea directa a amestecului de pulberi format din

substantele active si excipienti, fara a mai recurge la etapa intermediara de granulare. Pentru a
obtine comprimate corespunzatoare prin comprimare directa se tine cont de proprietatile
fizico-chimice ale substantelor (forma si dimensiunile particulelor, densitatea pulberilor,
capacitatea de curgere, coeziune si lubrifiere). Numarul substantelor care indeplinesc aceste
conditii este foarte mic si in plus, comprimatul se dezagrega intr-un timp mai lung, cauzand de
multe ori probleme fiziologice (iritarea mucoasei gastrice, realizarea unei concentratii prea mari
de substanta activa la locul de dizolvare). Comprimarea directa prezinta o serie de avantaje:

- este un procedeu economic, cu un numar redus de operatii farmaceutice;

- se obtin comprimate de calitate superioara, in ceea ce priveste rezistenta mecanica si

stabilitatea fizico-chimica;

- se evita prezenta umiditatii si a caldurii care pot afecta unele substante active;

- este evitata presiunea inalta necesara granularii uscate prin brichetare sau compactizare;

7
- reprezinta o metoda de electie pentru fabricarea comprimatelor efervescente.

[Link] prin intermediul granularii – majoritatea comprimatelor se obtin prin aceasta

metoda care presupune trecerea prin urmatoarele etape:

1. Uscarea, pulverizarea si cernerea pulberilor;

2. Amestecarea;

3. Granularea;

4. Uscarea granulatelor, sortarea si amestecarea cu lubrifianti;

[Link].

1. Uscarea, pulverizarea si cernerea pulberilor – substantele active si cele auxiliare sunt uscate
in prealabil si apoi se aduc la un grad de finete astfel incat sa se poata realiza amestecuri
omogene. Pulberea se cerne mecanic cu site de diferite tipuri pentru o mai buna uniformizare.
Se recomanda folosirea de pulberi cu o marime medie a particulelor, deoarece particulele prea
mari nu realizeaza o amestecare uniforma, iar cele prea fine se preteaza mai greu la granularea
pe cale umeda.

2. Amestecarea – este o operatie foarte importanta pentru obtinerea de comprimate bine

dozate si cu aspect uniform. Pentru amestecare se utilizeaza diferite tipuri de tobe mecanice. In
cazul in care se prelucreaza substante foarte active prescrise in cantitati mici, acestea se
amesteca mai intai cu o cantitate mica din restul pulberii, se cern prin sita, apoi se repeta
operatia cu alte portiuni de pulbere, iar la final se omogenizeaza bine.

3. Granularea – este operatia premergatoare comprimarii si are drept scop transformarea

pulberilor in agregate de particule in vederea cresterii coeziunii particulelor din amestecul de
granule, cresterea mobilitatii particulelor si imbunatatirea curgerii amestecului, usurand astfel
procesul de comprimare.

Pentru ca granulatele sa fie corespunzatoare in procesul de comprimare este necesar sa

indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa fie uniforme ca aspect;

- sa fie potrivite ca dimensiune (nici prea mari, nici prea mici);
- sa aiba mobilitate acceptabila;
- sa aiba rezistenta mecanica suficienta;
- sa se dezagrege corespunzator.

Granularea are loc pe cale uscata si pe cale umeda.

8
[Link] pe cale uscata se realizeaza prin brichetare si compactizare (vezi “Granulate”) si
prezinta urmatoarele avantaje:

- necesita un timp mai scurt de fabricare comparativ cu granularea umeda;

- necesita un consum de energie redus, prin eliminarea perioadei de uscare;

- poate fi aplicata si pentru componentele care nu prezinta suficiente proprietati de coeziune,

prin asociere cu excipienti lianti solizi adecvati;

- este o metoda de electie pentru granularea substantelor hidrolizabile si a celor termolabile;

- comprimatele au un timp de dezagregare mai scurt decat prin granulare umeda.

Dezavantajele granularii uscate:

- formarea unui volum mare de pulbere reziduala ce necesita reciclare;

- randament scazut, in cazul brichetarii;
- metoda este utilizata relativ rar in industria farmaceutica.

[Link] pe cale umeda consta in parcurgerea a doua etape:

- umectarea amestecului de pulberi cu diferite solutii aglutinante, cantitatea de aglutinant

folosita avand o importanta deosebita deoarece influenteaza calitatea granulatului prin faptul
ca daca este insuficienta se obtin granulate sfaramiciase, iar daca este prea mare conduce la
granulate prea dure.

- transformarea masei obtinute in granulate, operati care se poate realiza fie prin presare pe
suprafata unei site sau placi perforate, fie prin taiere, cand masa de granulat este trecuta printr-
un disc perforat.

4. Uscarea granulatelor se face pana la o anumita limita deoarece indepartarea completa a

umiditatii conduce la granulate prea sfaramicioase. Granulele se aseaza pe tavi speciale in
straturi de aproximativ 1 cm unde se supun uscarii la o temperatura potrivita in functie de
proprietatile fizico-chimice ale substantelor componente. Uscarea granulatelor se poate realiza:

- in etuve sau in camere cu ventilatie speciala, la t = 35 – 50 oC, timp de 6 – 12 ore;

- cu radiatii IR, pentru granulate cu continut scazut de umiditate;

- la presiune scazuta, pentru granulate cu substante termolabile.

Sortarea granulatelor se realizeaza trecand granulele prin sita IV in vederea obtinerii unor
granulate cu marime uniforma, indepartand totodata si excesul de pulbere. Operatia este

9
necesara deoarece granulele uniforme umplu matrita corespunzator, iar pentru a incarca
golurile dintre ele se mai adauga un procent de 20% pulbere in care intra lubrifianti, dar si alti
adjuvanti.

5. Comprimarea este procesul prin care un anumit numar de granulate sunt transformate intr-
un amestec compact care ia forma matritei in care sunt introduse. Operatia se realizeaza cu
ajutorul masinilor de comprimat cu excentric sau mixte si presupune parcurgerea a trei etape:
umplerea matritei, comprimarea propriuzisa si expulzarea comprimatelor.

COMPRIMATE DE UZ SPECIAL

In afara comprimatelor obisnuite, administrate prin inghitire cu ajutorul unui lichid (cpr.
perorale) si destinate a se desface si a fi absorbite la nivelul mucoasei gastrointestinale, mai
exista si alte tipuri de comprimate, numite comprimate de uz special, ce au alt mod de
administrare. Dintre acestea fac parte: comprimatele bucale, subcutane, hipodermice,
efervescente, vaginale, oftalmice.

1. Comprimatele bucale (cpr. orale) sunt comprimate care actioneaza la nivelul mucoasei
bucale si sunt de trei tipuri:

a. comprimate pentru supt (cpr. bucale propriuzise);

b. comprimate de mestecat;

c. comprimate sublinguale.

a. Comprimatele pentru supt contin de regula, substante active care au actiune locala la nivelul
mucoasei bucale si a cailor respiratorii superioare (antiseptice, descongestionante, antibiotice,
anestezice locale etc.) Ele sunt de obicei dulci si aromatizate, avand forma plata ce asigura o
suprafata de contact marita cu mucoasa bucala. Nu contin dezagreganti si trebuie sa se dizolve
treptat in cavitatea bucala in contact cu secretia salivara. Timpul de dezagregare este cuprins
intre 30 – 60 minute.

b. Comprimatele de mestecat trebuie sfaramate intre dinti, sub aceasta forma administrandu-se
mai mult substante antiacide (Malucol, Maalox, Rennie).

c. Comprimatele sublinguale contin substante active cu actiune sistemica, fiind absorbite prin
mucoasa de sub limba direct in circuitul sanguin, fara a mai suferi actiunea sucului gastric sau
intestinal. Au forma lenticulara si se introduc sub limba sau intre obraz si gingii. Ele trebuie sa se
dezagrege intr-un timp cuprins intre 20 – 60 minute, cu exceptia nitroglicerinei care trebuie sa
se dezagrege in max. 3 minute (homeopate, nitroglicerina).

10
2. Comprimatele subcutane (pentru implant) au dimensiuni mici (diametru=7 mm, grosime=3
mm) si forma sferica, ovoidala sau discoidala. Ele sunt comprimate sterile, ambalate individual
in tuburi de sticla si nu contin dezagreganti, deoarece sub aceasta forma se administreaza unele
preparate cu hormoni care actioneaza lent (de la cateva zile pana la cateva saptamani). Se
aplica sub piele, prin incizie efectuata de medic.

3. Comprimatele hipodermice (solubile) sunt comprimate sterile cu dimensiuni mici, fiind

destinate prepararii unor solutii injectabile extempore cu administrare hipodermica. Ele trebuie
sa se dizolve in apa, total si rapid (in 4 min. la 40oC), cu obtinerea unor solutii limpezi.

4. Comprimatele oftalmice sunt comprimate sterile cu dimensiuni mici si se intalnesc sub doua
forme:

- comprimate care se introduc ca atare in sacul conjunctival al mucoasei oculare si trebuie sa se

dizolve rapid in lichidul lacrimal;

- comprimate utilizate la prepararea extempore a unor solutii oftalmice sterile.

5. Comprimatele vaginale (ginecologice) au forma de cilindri plati sau usor bombati ori de
forma alungita, putand fi administrate sub doua forme:

- prin introducere directa in vagin, unde se dizolva sau se dezagrega in lichidul vaginal;

- prin dizolvare prealabila in apa, cu obtinerea unei solutii ce se utilizeaza pentru de spalaturi.

Acest tip de comprimate pot avea dezagregare normala, dezagregare cu efervescenta

sau dezagregare cu efect retard. Ca diluant, cel mai frecvent se utilizeaza lactoza, avand un
efect benefic asupra pH-ului vaginal, nefavorabil dezvoltarii micozelor.

In functie de modul de preparare, comprimatele vaginale se dezagrega intr-un interval

cuprins intre 15 – 45 minute. Pe cale vaginala se administreaza frecvent medicamente cu
actiune locala (antiseptice, antimicotice, antitricomoniazice) si mai rar cu actiune sistemica (ex.
hormoni).

6. Comprimatele efervescente sunt destinate a fi dizolvate in apa inainte de administrarea prin

ingerare. Ele contin atat substante acide, cat si alcaline alaturi de substante active (saruri
minerale, acid acetilsalicilic, acid ascorbic, paracetamol etc.). Datorita amestecului efervescent,
aceste comprimate se dezagrega, eliberand CO2 care mascheaza gustul neplacut al unor
medicamente. Dupa administrarea solutiei rezultate, se obtine un efect terapeutic rapid.

Comprimatele efervescente se prepara prin mai multe metode:

11
 - prin granularea separata a componentelor acide si respectiv a celor alcaline, urmata
de amestecarea si comprimarea acestora;
- prin granulare uscata;
- prin granularea amestecului de substante acide si alcaline cu ajutorul alcoolului,
evitandu-se apa care produce reactie intre componente.

Comprimatele efervescente pot contine edulcoranti si aromatizanti. In contact cu apa

trebuie sa se dezagrege in cel mult 5 minute, cu obtinerea unei solutii limpezi sau usor
opalescente.

Comprimatele efervescente se conditioneaza in tuburi de aluminiu sau material plastic,

inchise bine cu dopuri prevazute cu capsule deshidratante (care contin silicagel).

CARACTERE, CONTROL SI CONSERVARE

FR X prevede pentru comprimate respectarea obligatorie a urmatoarelor caractere:

- sa aiba aspect uniform, suprafata neteda, cu margini intacte si forma prevazuta in

momentul brevetarii produsului;
- sa prezinte gustul, mirosul si culoarea caracteristice substantelor folosite;
- unele comprimate pot prezenta pe una sau ambele fete diferite inscriptionari care
trebuie sa fie foarte clare;
- greutatea medie pe comprimat nu trebuie sa depaseasca +/- 3% din greutatea
declarata (se verifica pe un esantion de 30 cpr.);
- dimensiunea comprimatelor trebuie sa se aleaga in raport cu modul de administrare
si sa fie aceeasi pentru a nu intampina dificultati la ambalare;
- rezistenta mecanica trebuie sa fie suficient de buna pentru a asigura o manipulare
dar si o dezagregare corespunzatoare. Daca duritatea comprimatelor este prea
mare, nu se vor dezagrega in timp util. Rezistenta mecanica se verifica prin
urmatoarele metode:
• cu ajutorul unor dispozitive speciale (aparate cu presiune pneumatica);
• prin rostogolirea cpr. intr-o toba rotativa timp de 4 minute;
• prin lasarea comprimatului sa cada de la o inaltime de aprox. 1 metru pe
o suprafata de lemn, acesta trebuind sa-si mentina integritatea.
- timpul de dezagregare trebuie sa fie corespunzator fiecarui tip de comprimat. El este
influentat de componentele comprimatelor, de dimensiunea si forma acestora, de
structura granulatelor, de temperatura, umiditatea si modul de comprimare. Astfel,
conform FR X, comprimatele administrate peroral trebuie sa se dezagrege in cel mult

12
 15 minute, iar cele efervescente sa se dizolve sau sa se disperseze in apa cu
producere de efervescenta in cel mult 5 minute.

AMBALAREA COMPRIMATELOR

Comprimatele se ambaleaza manual sau mecanizat in tuburi de sticla, material plastic

sau metal, in flacoane, borcane inchise bine cu dopuri sau capace sau in folii din hartie, material
plastic sau metalizate inchise prin termosudare.

CONSERVAREA COMPRIMATELOR

Comprimatele se conserva in ambalaje bine inchise, la loc uscat, ferite de lumina.

Periodic se verifica timpul de dezagregare.

COMPRIMATE ACOPERITE (COMPRESSI OBDUCTI FR X)

Comprimatele acoperite sunt preparate farmaceutice solide care contin doze unitare de
substante active, destinate administrarii pe cale orala, care se obtin prin acoperirea unui nucleu
cu unul sau mai multe straturi continue si uniforme (FR X).

AVANTAJELE COMPRIMATELOR ACOPERITE:

- mascarea gustului sau mirosului neplacut al medicamentelor;

- protectia substantelor active fata de factorii externi;
- evitarea unor incompatibilitati dintre unele componente ale comprimatului, prin
incorporarea separata a acestora in nucleu, respectiv in invelis;
- imbunatatirea aspectului si identificarea mai usoara a produselor;
- usurarea ingerarii comprimatelor;
- rezistenta marita fata de solicitarile mecanice;
- asigurarea unei cedari controlate a substantei active;
- evitarea iritarii mucoasei stomacale sau inactivarea unor medicamente in sucul
gastric.

DEZAVANTAJELE COMPRIMATELOR ACOPERITE:

- tehnologie mai complicata decat in cazul comprimatelor neacoperite, prin folosirea

de etape suplimentare, consum de energie si materiale, ceea ce duce la cresterea
pretului de cost al produselor;

13
 - posibilitatea aparitiei unor probleme de biodisponibilitate daca, dupa administrare,
invelisul nu se dezagrega in timp util pentru a permite eliberarea substantei active.

CLASIFICAREA COMPRIMATELOR ACOPERITE

[Link] modul de preparare:

- drajeuri;

- comprimate acoperite prin comprimare;

- comprimate filmate.

[Link] locul de actiune:

- gastrosolubile;

- enterosolubile.

FORMULAREA COMPRIMATELOR ACOPERITE

Comprimatele acoperite sunt alcatuite din:

- samburele medicamentos (nucleu) constituit din pilule, granule, comprimate de

dimensiuni mici;
- invelisul comprimatului care consta in solutii de zahar sau solutii de polimeri.

PREPARAREA COMPRIMATELOR ACOPERITE

Comprimatele acoperite se pot prepara prin:

- drajefiere clasica (drajefiere pe cale umeda);

- acoperire prin comprimare (drajefiere pe cale uscata);
- acoperire cu pelicule (peliculizare).

Prin drajefiere umeda si uscata se obtin drajeuri, iar prin peliculizare se obtin
comprimate filmate. Diferenta dintre cele doua tipuri de comprimate consta in faptul ca in cazul
drajeurilor stratul de acoperire ajunge la aproximativ 50% din greutatea comprimatelor si este
constituit din solutii de zahar, iar in cazul comprimatelor filmate stratul de acoperire este de
numai 2-5% si este constituit din solutii de polimeri.

[Link] clasica (pe cale umeda, propriuzisa) consta in aplicarea unor straturi de solutii de
zahar pe samburii de substanta activa si indepartarea solventului prin uscare dupa fiecare
adaugare. Operatia se executa in utilaje numite tobe de drajefiere.

14
 In procesul de acoperire, trebuie luate masuri pentru a evita patrunderea apei din
solutiile de zahar care se vor adauga ulterior, in nucleul medicamentos. Acest lucru se
realizeaza prin aplicarea initiala pe nuclee a 1-2 straturi de solutie alcoolica de
polivinilpirolidona, uscand samburii dupa fiecare adaugare. Grosimea stratului nu trebuie sa fie
prea mare pentru a nu cauza dificultati la dezagregarea comprimatului dupa dizolvarea solutiei
de zahar folosita pentru acoperire.

Pentru a asigura o buna legatura intre stratul initial izolator si stratul principal de zahar,
se adauga un strat intermediar constituit dintr-o solutie calda de sirop ce contine guma arabica
sau gelatina. Acesta se distribuie uniform peste comprimate si apoi se usuca pana devin
lipicioase. Ulterior se adauga o pulbere de acoperire intermediara care poate contine amidon,
talc, dextrina, cacao, fosfat dicalcic, caolin si se usuca din nou pana ce stratul se intareste.
Operatia de acoperire intermediara se repeta de 3-4 ori, avand grija ca adaugarea fiecarui strat
sa se faca numai dupa ce stratul anterior s-a uscat bine.

Faza urmatoare consta in acoperirea cu stratul principal de sirop de zahar si consta in 3

etape: in prima etapa se aplica un strat de sirop ingrosat cu pulberi (caolin, talc), iar dupa
uscare se adauga straturi succesive de sirop de zahar concentrat, pana cand se realizeaza
acoperirea uniforma si greutatea necesara. In etapa finala (a III-a) se adauga un sirop diluat,
fara a mai recurge la uscarea completa de la o adaugare la alta. Daca se prepara drajeuri
colorate, colorantul se adauga in aceasta faza in siropul limpede, dupa care drajeurile se usuca
la 40 – 50oC timp de cateva ore.

Lustruirea este ultima operatie care are scopul de a da drajeurilor un aspect placut,
suprafata lor devenind perfect neteda si stralucitoare. Pentru lustruire se folosesc amestecuri
sau emulsii ce contin grasimi, ceruri sau diverse lacuri speciale obtinute din ceara alba, parafina
si unt de cacao. Lustruirea se poate realiza atat in tobele de drajefiat, cat si in turbine speciale
de lustruire.

Drajefierea clasica are cateva dezavantaje:

- operatia dureaza mult;

- creste considerabil masa drajeului;
- produsul final nu este intotdeauna identic ca forma si greutate;
- nu intotdeauna poate fi realizata conservarea substantelor active din cauza
prezentei umiditatii si temperaturii ridicate.

[Link] pe cale uscata (acoperirea prin comprimare) consta in acoperirea unui nucleu
medicamentos cu un strat de material uscat, utilizand masinile de comprimat. Metoda prezinta
avantajul fata de drajefierea clasica prin faptul ca operatia de acoperire dureaza mai putin si

15
este evitata prezenta umiditatii si a temperaturii care pot influenta negativ stabilitatea
substantelor active.

Prin acest procedeu invelisul drajeului este exact dozat, spre deosebire de drajefierea
umeda la care dozajul poate varia in limite largi.

Pentru realizarea acoperirii se folosesc masini de comprimat speciale care lucreaza in 6 timpi:

I- in prima faza se aduce o cantitate mica de material in matrita, material care va

forma stratul inferior al drajeului;
II- se introduce nucleul medicamentos in centrul materialului de acoperire;
III- se comprima nucleul impreuna cu materialul drajefiant inferior;
IV- se introduce in matrita o noua cantitate de material de acoperire care va forma
stratul superior, egal cu cel inferior;
V- se comprima din nou, obtinandu-se astfel comprimatul acoperit;
VI- se expulzeaza comprimatul din matrita.

Pentru a obtine preparate corespunzatoare, in cazul drajefierii uscate trebuie sa fie

indeplinite o serie de conditii:

- asigurarea unei usoare porozitati a nucleului pentru a usura aplicarea materialului

care formeaza invelisul;
- realizarea adezivitatii necesare intre nucleu si materialul care contine invelisul;
- realizarea unui invelis uniform, prin centrarea cat mai exacta a samburelui in
matrita.

O atentie deosebita trebuie acordata prelucrarii granulatelor, care trebuie sa aiba un

continut mai scazut de umiditate decat in mod obisnuit, uneori fiind necesara chiar uscarea in
vid. Prin aceasta metoda, substantele active sunt uneori introduse numai in nucleu, alteori atat
in nucleu cat si in invelis.

Procedeul de drajefiere uscata permite obtinerea de drajeuri enterosolubile sau cu

actiune prelungita, dar prezinta dezavantajul ca se practica pe scara mica din cauza pretului de
cost ridicat al aparaturii.

[Link] cu pelicule (peliculizarea) reprezinta o alternativa moderna a procedeului de

acoperire cu zahar. Aceste procedeu este mai simplu, mai rapid, iar cresterea in greutate a
comprimatelor prin aplicarea stratului de acoperire este mai mica decat in cazul drajeurilor. De
asemenea, produsul obtinut prezinta stabilitate ridicata, crescand totodata si rezistenta
mecanica.

16
 Agentii formatori de film sunt in general substante polimerice care, dispersate intr-un
solvent potrivit si aplicate in mod corespunzator pe suprafata nucleului, formeaza dupa
evaporarea solventului, o pelicula aderenta la nucleu, numita film. Acesta prezinta proprietati
caracteristice: elasticitate, aderenta si capacitate de eliberare a substantei active din nucleu
(prin dezagregarea si dizolvarea filmului in mediu apos).

Dintre polimerii formatori de film sunt folositi:

- derivati de celuloza (MC, CMC-Na, etilceluloza, acetoftalat de celuloza);

- polivinilpirolidona, polivinilacetoftalat, alcool polivinilic;
- poliacrilati, PEG.

Ca solventi necesari formatorilor de film, mai frecvent utilizati sunt: alcool etilic, alcool
izopropilic, acetona, clorura de metilen.

In afara de polimeri si solventi, la preparare se mai folosesc si alte substante adjuvante

care indeplinesc diverse roluri:

- plastifianti, care au rol de imbunatatire a cresterii flexibilitatii peliculei, scaderea

riscului craparii filmului si usurarea difuziunii substantei active prin film (ex. glicerol,
propilenglicol, polisorbati, ulei de ricin, de cocos etc.);
- agenti de lustruire;
- coloranti, aromatizanti, edulcoranti.

CARACTERE, CONTROL SI CONSERVARE

FR X prevede urmatoarele conditii de calitate pentru comprimatele acoperite:

- aspect: cpr. acoperite trebuie sa aiba forma de discuri sau alte forme cu aspect
uniform, marginile rotunjite, cu suprafata plana sau convexa, lucioasa, fara pete. Pot
fi albe sau colorate si pot prezenta pe una sau ambele fete diferite inscriptionari. In
sectiune, prin examinare cu lupa trebuie sa prezinte un nucleu inconjurat de unul
sau mai multe straturi continue, cu structura diferita;
- dezagregarea: comprimatele acoperite enterosolubile trebuie sa se dezagrege in
solutie alcalina de pancreatina in cel mult o ora si nu trebuie sa se dezagrege in
solutie acida de pepsina timp de 2 ore, iar cele gastrosolubile trebuie sa se
dezagrege in solutie acidulata de pepsina in cel mult o ora, daca nu se prevede altfel;
- uniformitatea masei;
- dozarea;
- rezistenta mecanica si, daca este necesar, se realizeaza testul de dizolvare.

17
 Conservarea comprimatelor acoperite se realizeaza in ambalaje bine inchise, ferite de
lumina, umezeala si caldura, iar in conditiile unei conservari corecte, termenul de valabilitate
este de 3-4 ani.

PREPARATE CU CEDARE MODIFICATA

Preparatele cu cedare modificata sunt forme farmaceutice capabile sa controleze viteza
si/sau locul eliberarii substantei active in organism, asigurand concentratiile plasmatice dorite
in tratamentele de lunga durata, prin administrari mai rare. Ele pot fi forme farmaceutice
destinate administrarii pe cale orala, parenterala, transdermica, oftalmica, vaginala, rectala,
subcutanata (prin implant). Cel mai frecvent utilizate sunt insa preparatele administrate pe cale
orala, considerate de catre pacienti drept cel mai convenabil mod de administrare a
medicamentelor.

Pentru a obtine astfel de preparate se aplica procedee fiziologice, fizico-chimice si

tehnologice (galenice).

Procedeele fiziologice constau in asocierea medicamentului cu diferite substante care

au proprietati capabile sa incetineasca absorbtia sau eliminarea.

Procedeele fizico-chimice se refera la modificarea structurii substantei active spre a-i

conferi un nou mod de absorbtie (ex. transformarea unor molecule simple in molecule mai
complexe cu solubilitate scazuta in apa, realizand un obstacol pentru resorbtie).

Procedeele tehnologice (galenice) au ca obiectiv utilizarea unor operatii farmaceutice

specifice obtinerii unor astfel de preparate.

Fata de medicamentele conventionale, cele cu cedare modificata prezinta o serie de

avantaje:

- reducerea frecventei administrarilor;

- mentinerea actiunii terapeutice pe o perioada mai lunga de timp;
- evitarea fluctuatiilor nivelului medicamentos (supra sau subdozarea);
- reducerea efectelor adverse sau secundare;
- imbunatatirea cooperarii pacientului.

18
 Dezavantaje:

- lipsa de flexibilitate in medicatie, doza neputand fi ajustata in functie de dorinta (nu

este recomandata divizarea medicamentului);
- dificultatea eliminarii rapide a substantei active in caz de supradozare accidentala.
De aceea, in astfel de preparate nu se include substante cu risc de toxicitate crescut
sau cu domeniu terapeutic ingust, dificil de ajustat.

CLASIFICAREA PREPARATELOR CU CEDARE MODIFICATA

[Link] functie de modul de eliberare a substantei active:

- preparate cu cedare prelungita;

- preparate cu cedare sustinuta (secventiala);

- preparate cu cedare repetata;

- preparate cu cedare controlata;

- preparate cu eliberare la tinta.

[Link] functie de modul de administrare:

- preparate perorale, parenterale, oftalmice, vaginale, transdermice, rectale.

[Link] functie de forma farmaceutica obtinuta:

- cpr. retard pentru administrare perorala;

- capsule (spansule);

- preparate injectabile (solutii uleioase, suspensii, emulsii);

- cpr. subcutanate;

- drajeuri;

- plasturi transdermici etc.

PREPARATELE CU ACTIUNE PRELUNGITA se caracterizeaza printr-o viteza lenta de cedare a

substantei active, determinand absorbtia si mentinerea concentratiilor plasmatice pe o
perioada mai lunga de timp si implicit prelungirea duratei actiunii terapeutice, comparativ cu o

19
singura doza a unui preparat conventional. Aceste preparate se administreaza in afectiuni ca:
alergii, tulburari endocrine, tulburari de circulatie, HTA, boli infectioase etc.

Substantele utilizate pentru obtinerea acestui gen de preparate trebuie sa indeplineasca

anumite conditii:

- dozarea sa fie foarte exacta;

- doza terapeutica sa nu fie apropiata de doza toxica;
- sa nu aiba o eliminare foarte rapida si un timp de injumatatire sub 2 ore deoarece ar
creste foarte mult marimea comprimatelor;
- sa aiba o hidrosolubilitate suficienta pentru a fi realizata o difuzie buna.

PREPARATELE CU CEDARE SUSTINUTA (SECVENTIALA) sunt caracterizate printr-o eliberare

rapida initial a unei doze de atac ce realizeaza instalarea efectului farmacodinamic, dupa care se
elibereaza doza de intretinere lent, realizandu-se astfel efectul de sustinere.

PREPARATELE CU CEDARE REPETATA sunt forme farmaceutice care elibereaza o parte din doza
in stomac si o alta parte in intestin.

PREPARATELE CU CEDARE CONTROLATA se caracterizeaza prin faptul ca cedarea substantei

active are loc cu o viteza predeterminata si intr-un anumit loc, in acord cu nevoile organismului
si ale bolii, pentru o perioada definita de timp. Spre deosebire de medicamentele
conventionale, medicamentele cu cedare controlata au avantajele ca reduc la minim interventia
pacientului si isi pastreaza caracteristicile cinetice indiferent de variatiile factorilor fiziologici
(motilitatea tractului digestiv, pH, activitate enzimatica etc.). Ele se preteaza atat pentru
administrare sistemica cat si pentru administrare locala si poarta denumirea de sisteme
terapeutice.

In functie de modul in care este eliberata substanta activa, exista urmatoarele tipuri de
sisteme terapeutice:

- sisteme osmotice, care utilizeaza presiunea osmotica pentru eliberarea

medicamentelor. La aceste sisteme, substanta activa sub forma solida sau de solutie,
este inconjurata de o membrana semipermeabila, de unde substanta este cedata
printr-un orificiu special in mod controlat;
- sisteme flotante, care urmaresc mentinerea medicamentului un timp cat mai
indelungat in stomac, iar pe masura dizolvarii in contact cu sucul gastric, acesta isi
mareste dimensiunea, cedand lent substanta activa;
- sisteme bioadezive, care, datorita folosirii la preparare a unor polimeri cu proprietati
adezive, realizeaza prelungirea duratei de contact a sistemului cu o anumita
portiune din organism (fie tractul digestiv, fie epiderm sau mucoase).

20
PREPARATELE CU ELIBERARE LA TINTA se caracterizeaza prin directionarea substantei active
catre un anumit loc din organism (organ, tesut bolnav).

Principalele categorii de substante active care pot fi formulate in produse cu cedare modificata
sunt: antitusive, vasodilatatoare, antihistaminice, hipnotice, psihotrope, hormoni,
antiinflamatoare. Formularea preparatelor cu cedare modificata este diferita de a celor
conventionale, putand contine o singura unitate medicamentoasa sau mai multe subunitati
reunite intr-o singura doza administrabila. Principiul de baza consta in acoperirea sau
protejarea medicamentelor cu substante gastrorezistente care, fiind greu digerabile, incetinesc
cedarea si implicit absorbtia medicamentului.

FORME FARMACEUTICE CU CEDARE MODIFICATA

[Link] si drajeurile se obtin prin comprimarea unui amestec de grupe de granulate

care sunt in prealabil tratate diferit. O parte din granulate sunt constituite din substanta activa
netratata, care va reprezenta doza initiala, iar cealalta parte de granulate este prevazuta cu
diverse invelisuri de substante hidrofobe (grasimi, ceruri), care cedeaza substantele active intr-
un anumit ritm indiferent de conditiile de aciditate ale stomacului sau de alcalinitate ale
intestinului.

Comprimatele su sistem tip matrita (monolitice) reprezinta o categorie aparte din care
fac parte:

- comprimate cu matrita hidrofila;

- comprimate cu matrita hidrofoba;
- comprimate cu matrita inerta din polimeri termoplastici.

[Link] cu matrita hidrofila se obtin prin comprimarea directa a substantei active

careia i s-a asociat un polimer hidrosolubil (MC, CMC, carbopol, polivinilpirolidona). Cand
comprimatul ajunge in contact cu sucul digestiv, are loc patrunderea apei in matrita si
hidratarea acesteia prin formarea unui strat de gel, moleculele substantei active difuzand in
mediul exterior prin aceasta bariera gelificata.

[Link] cu matrita hidrofoba se obtin astfel: substantele active si excipientii se

granuleaza cu ajutorul unor solventi organici si se suspenda in masa topita a unor substante
grase (ceara, acizi si alcooli grasi, gliceride). Granulatele obtinute se comprima apoi, dar
procedeul este mai putin aplicat deoarece eliberarea substantei active nu se face cu viteza
constanta prin invelisul gras.

21
[Link] cu matrita inerta din polimeri termoplastici – in formularea acestor comprimate
se introduce un schelet inert dintr-un material plastic ce reprezinta o matrita solida si in care se
incorporeaza substanta activa prin diferite tehnici de granulare cu solventi organici sau prin
comprimare directa. Mecanismul acestui tip de comprimat este urmatorul: in timp ce
comprimatul traverseaza tubul digestiv, se elibereaza o doza initiala de substanta activa, prin
dizolvarea acesteia la suprafata comprimatului, ulterior apa patrunde in interiorul
comprimatului prin canaliculele formate si dizolva restul de substanta activa aflata in interior.
Matrita din material plastic se elimina la final ca atare.

In functie de procedeul tehnologic aplicat, comprimatele si drajeurile cu cedare

modificata se pot prepara:

- cu granule retard diferite, care contin substante active in nucleul central sau in toata
masa comprimatului;
- cu doua straturi suprapuse, care cuprind un strat interior de substante active
acoperit cu o pelicula enterosolubila si un strat exterior ce reprezinta doza initiala
care va fi cedata imediat dupa administrare, urmata apoi de o cedare treptata a
substantei active din compozitia nucleului;
- cu straturi multiple, alcatuite din straturi suprapuse de substante active care sunt
cedate gradat intr-un anumit interval de timp.

[Link] sunt capsule gelatinoase care contin granule de substante active netratate si care
se desfac in sucul gastric, alaturi de granule tratate care se absorb la diferite niveluri. Granulele
sunt colorate diferit, indicand gradul de cedare a substantelor active. O capsula poate contine
intre 50-600 granule acoperite cu diferite invelisuri pentru a se putea asigura o activitate
dirijata in timp.

Substantele care asigura o actiune inceata si dirijata sunt:

- acizi grasi superiori saturati si nesaturati;

- ceruri, rezine, anumite proteine;
- mono si polistearat de celuloza, acetoftalat de celuloza;
- taninuri.

Pentru administrarea preparatelor orale cu cedare modificata, pacientul trebuie sa tina

cont de urmatoarele recomandari:

- sa respecte doza si frecventa administrarilor;

- sa nu administreze un preparat cu cedare modificata simultan cu unul conventional
care contine aceeasi substanta activa;
- sa nu inlocuiasca un preparat cu altul, decat la sfatul medicului sau farmacistului;

22
 - sa nu divizeze comprimatele;
- sa fie atenti ca unele comprimate se elimina dupa traversarea tractului
gastrointestinal sub forma unui schelet, dupa ce substanta activa a fost pusa la
dispozitia organismului.

CONTROLUL PREPARATELOR CU CEDARE MODIFICATA

La aceste produse se executa toate probele prescrise pentru un produs obisnuit, adica:
proba de dozare, de toxicitate, de identitate, de toleranta, controlul macroscopic.

23