Aspecte metodice ı̂n predarea geometriei

Mircea Crâşmăreanu

10 Ianuarie 2022
ii
Cuprins

1 Coordonate polare ı̂n plan 1

2 Geometria complexă a planului 7

3 Funcţii olomorfe ı̂n plan. Ecuaţii Cauchy-Riemann 13

4 Aplicaţii ale algebrei complexe ı̂n studiul conicelor 21

5 Trigonometria ca aplicaţie a seriilor de puteri 29

6 Legi de grup pe conice Pell generalizate 35

7 Funcţii armonice ı̂n plan 39

8 Triplete pitagoreice 43

9 Transformări omografice 47

10 Inversiunea ı̂n plan 51

11 Biraportul a patru puncte 55

12 Triunghiul isoscel 57

13 Triunghiul echilateral 59

14 Caracteristica Euler 61

Bibliografie 65

Index 66

iii
iv CUPRINS
Cursul 1

Coordonate polare ı̂n plan

În planul (afin euclidian !) π fixăm reperul ortonormat R = {O; i, j}. Deci O este un punct fixat
al planului numit pol iar B = {i, j} este o bază ortonormată: i, j sunt versori ortogonali, i⊥j.
Semidreapta (Ox determinată de direcţia şi sensul lui i o numim semiaxa polară.
−−→
Fixăm punctul M ∈ π. Vectorul r̄M = OM ı̂l numim vectorul de poziţie al lui M ı̂n raport cu
R. Acest vector se descompune ı̂n mod unic ı̂n baza B: r̄M = xM i + yM j. Spunem atunci că M are
coordonatele (carteziene) (xM , yM ) ı̂n raport cu R şi notăm M (xM , yM ). Spre exemplu, avem O(0, 0).
Dacă M 6= O atunci numim coordonatele polare ale lui M ı̂n raport cu R perechea (r, θ) ∈
(0, +∞) × (−π, π] dată de:
−−→ −−→
r := kOM k = krM k > 0, θ := ]orientat (i, OM ). (1.1)

Observaţie. Pentru O putem considera r = 0 dar unghiul θ este nedefinit; deci coordonatele
polare pentru O sunt nedeterminate. În concluzie, coordonatele polare se folosesc pe π\{O}! 2
Din definiţia funcţiilor trigonometrice cosinus şi sinus avem imediat expresia coordonatelor carteziene
ı̂n funcţie de cele polare: 
x = r cos θ
(1.2)
y = r sin θ.
formulă dată de Isaac Newton ı̂n 1670. Deoarece am exclus cazul M = O i.e. avem (x, y) 6= (0, 0)
putem inversa: ( p
r = x2 + y 2 > 0
(1.3)
θ = arctg xy .

Formula distanţei euclidiene ı̂ntre două puncte A1 (ρ1 , θ1 ), A2 (ρ2 , θ2 ) date prin coordonatele lor
polare r
θ2 − θ1
q
de (A1 , A2 ) = ρ1 + ρ2 − 2ρ1 ρ2 cos(θ2 − θ1 ) = (ρ22 − ρ21 )2 + 4ρ1 ρ2 sin2
2 2 (1.4)
2
se obţine imediat din expresia distanţei euclidiene date de teorema lui Pitagora. Să remarcăm că
prima egalitate din (1.4) este exact Teorema cosinusului! În particular, dacă A1 şi A2 sunt pe aceeaşi
dreaptă prin origine i.e. θ1 = θ2 atunci, aşa cum era de aşteptat, avem:
q
de (A1 , A2 ) = ρ21 + ρ22 − 2ρ1 ρ2 cos 0 = |ρ2 − ρ1 |. (1.4bis)

1
2 M. Crâşmăreanu

Exemple 1 1. Cercul de rază R centrat ı̂n origine are ecuaţia carteziană:

C : x2 + y 2 = R2 (1.5)

respectiv ecuaţia polară C : r = R.

2. Spirala lui Arhimede C : r = aθ cu a constantă reală strict pozitivă. A fost utilizată de Arhimede
ı̂n secolul III ı̂.H. ı̂n legătură cu problema trisecţiunii unui unghi.
1
3. Spirale sinusoidale C : r = a(cos(mθ)) m . Avem, printre altele, hiperbola (m = −2), parabola
(m = − 12 ), cardiotida (m = 12 ), lemniscata lui Bernoulli (m = 2).
4. Fie C o conică nedegenerată definită ca locul geometric al punctelor din plan cu proprietatea că
raportul distanţelor la un punct fix F (numit focar) şi la o dreaptă fixă d (numită directoare) este o
constantă e numită excentricitate. Alegem reperul ortonormat din plan cu j versorul lui d, i versorul
perpendicularei din F pe d iar O piciorul perpendicularei din F pe d. Atunci, un calcul imediat dă
C : r := 1−eecos θ cu e < 1 pentru elipsă, e = 1 pentru parabolă şi e > 1 pentru hiperbolă. Pentru
a obţine şi a doua ramură a hiperbolei se ı̂nlocuieşte 1 de la numitor cu (−1). Această ecuaţie ı̂n
coordonate polare a conicelor nedegenerate este foarte utilă ı̂n mecanica cerească. Se dovedeşte astfel
că planetele descriu o traiectorie eliptică cu Soarele ı̂n unul din focare. Oare cine este al doilea focar?
2
Ecuaţiile (1.2) determină funcţia F : (0, +∞) × (−π, π] → R2 \ {(0, 0)}:

F (r, θ) := (r cos θ, r sin θ). (1.6)

Restricţia lui F la mulţimea deschisă (0, +∞) × (−π, π) este inversabilă şi din (1.3) avem inversa
F −1 : R2 \ {(0, 0)} → (0, +∞) × (−π, π) dată de:
p y
F −1 (x, y) := x2 + y 2 , arctg . (1.7)
x
Această inversabilitate a lui F se poate studia şi utilizând calculul diferenţial şi Teorema de inversare
locală. Amintim mai ı̂ntâi:
Definiţia 2 Fie U şi W deschişi ı̂n Rn şi F : U → W o bijecţie. Spunem că F este difeomorfism
dacă F şi F −1 sunt netede i.e. diferenţiabile de clasă C ∞ .
Teorema de inversare locală Fie V deschis ı̂n Rn , F : V → Rn netedă şi x0 ∈ V . Dacă
aplicaţia liniară tangentă=diferenţiala DF (x0 ) : Rn → Rn este izomorfism liniar atunci există U
deschis ı̂n V cu x0 ∈ U aşa ı̂ncât F (U ) este deschis ı̂n Rn şi F |U : U → F (U ) este difeomorfism.
Practic, matricea transformării liniare DF (x0 ) ı̂n raport cu baza canonică a lui Rn este exact
matricea Jacobiană:  i
∂F
JacF (x0 ) := (x0 ) ∈ Mn (R) (1.8)
∂xj
şi deci DF (x0 ) este izomorfism liniar dacă şi numai dacă JacF (x0 ) ∈ GL(n, R)=n-grupul liniar
general real=grupul n-matricilor inversabile.
Pentru F dată de (1.6) avem evident că funcţile sale componente (F 1 , F 2 ) sunt netede şi:
 1
Fr Fθ1
  
cos θ −r sin θ
JacF (r, θ) = = . (1.9)
Fr2 Fθ2 sin θ r cos θ

Determinantul acestei matrici este:

|JacF (r, θ)| = r > 0 (1.10)
Cursul 1 3

şi reobţinem că F este difeomorfism pe deschisul maximal (0, +∞) × (−π, π).
În coordonate polare metrica euclidiană a planului, ge = dx2 + dy 2 , devine:

ge = [d(r cos θ)]2 + [d(r sin θ)]2 = (dr cos θ − r sin θdθ)2 + (dr sin θ + r cos θdθ)2 = dr2 + r2 dθ2 . (1.11)

O metrică de forma:
g = dr2 + f 2 (r)dθ2 (1.12)
se numesc metrică warped plană; funcţia f : R∗+ → R∗+ trebuie să fie de clasă C ∞ . Prin urmare,
metrica euclidiană este un exemplu de metrică warped plană. Cu r = constant = 1 obţinem pe
cercul unitate S 1 metrica unghiulară sau sferică: ds1 = dθ. Spre exemplu, distanţa unghiulară dintre
R π2
punctele 1 = M1 (1, 0) ∈ Ox şi i = M2 (0, 1) ∈ Oy este, aşa cum era de aşteptat, ds (1, i) = θ=0 dθ = π2
π 1
deoarece ı̂n cordonate polare avem M1 (1, 0), MR2 (1, 2 ) ∈ S . Tot din distanţa unghiulară reobţinem
π
şi lungimea cercului de rază R: L(C(O, R)) = θ=−π Rdθ = 2πR.
Mai general, fie S n sfera unitate din Rn+1 şi ds2n metrica sa Riemann indusă din metrica Euclidiană
gcan = ge a lui Rn+1 . O metrică Riemann ı̂n dimensiunea (n + 1) de forma:

g = dr2 + f 2 (r)ds2n (1.13)

cu f : (0, T ) → (0, +∞) de clasă C ∞ o numim metrică warped (generală); deci g este metrică Riemann
pe varietatea diferenţială M n+1 = (0, T ) × S n . Spre exemplu, chiar metrica sferei S n+1 este:

ds2n+1 = dr2 + sin2 rds2n (1.14)

cu T = π. Putem vizualiza pentru S 2 acest fapt astfel: intersectăm S 2 cu planul vertical x = 0 şi luăm
ı̂n considerare semicercul inferior al cercului de secţiune. Capătului din stânga al acestui semicerc,
care este punctul (0, −1, 0 ı̂i asociem r = 0 iar capătului din dreapta al acestui semicerc, care este
punctul (0, 1, 0) ı̂i asociem r = π. Pe fiecare punct al acestui semicerc construim pe verticală cercul
de rază sin r. La mijlocul acestui semicerc, care este punctul (0, 0, −1) avem r = π2 şi pe verticală
avem cercul de rază sin π2 = 1 adică exact S 1 . Această parcurgere a semicercului indicatşi plasare pe
verticală de cercuri produce exact sfera S 2 cu metrica warped ds2 = dr2 + sin2 rds21 = dr2 + sin2 rdθ2 !
(A se vedea desenul de la finalul acestui Curs!)
Revenind la cazul plan de mai sus avem descompunerea dată de coordonatele polare R2 \{(0, 0)} =
(0, T = ∞) × S 1 iar produsul este exact conul circular drept având pe C(O, r) ca cerc de secţiune la
nivelul r ∈ (0, +∞) şi generatoarea=semidreapta reală strict pozitivă. Acest con are scos vârful O!
Subiecte Gradul II, 2016, Iaşi
1. Elaboraţi un proiect didactic pentru lecţia de predare ”Ecuaţii ale dreptei ı̂n plan”, (clasa a
X-a, geometrie), prezentând:
-Ecuaţia determinată de un punct şi pantă (punct şi direcţie), ecuaţia determinată de două puncte,
ecuaţiile parametrice, ecuaţia generală (cu justificarea lor).
-Rezolvaţi şi comentaţi din punct de vedere metodic exerciţiul:
−−→
Să se determine mulţimea punctelor M din plan cu proprietatea că există t ∈ R a. ı̂. OM =
(4 − t)ī + (3t − 2)j̄ unde {O, ī, j̄} este un reper cartezian.
2. Exemplificaţi fundamentarea cunoştinţelor de divizibilitate prin rezolvarea următorului exerciţiu:
Dacă n ∈ N atunci 3n2 − 1 nu se divide nici cu 3, nici cu 5 şi nici cu 7.
3. Se consideră funcţia: f : (0, ∞) → R, f (x) = ln x + 2(x−1)
x+1 .
a) Să se traseze graficul şi să se determine punctele de pe grafic ı̂n care tagenta este paralelă cu
4 M. Crâşmăreanu

dreaptă 9y = 2x.
b) Elaboraţi un barem de notare pentru punctul a).
Soluţii
1. Multţimea cerută este dreapta d : r̄(t) = (4 − t, 3t − 2) ce trece prin punctul M0 (4, −2) şi are
vectorul director ā = (−1, 3) 6= 0̄.
3. Derivata este: f 0 (x) = 1
x − 4
(x+1)2
care o egală cu 29 . Obţinem ecuaţia de gradul 3:

g(x) = 2x3 − 5x2 + 20x − 9 = 0

pentru care căutăm soluţii ı̂n intervalul (0, 29 ) datorită inegalităţii:

1 2 9 − 2x 4
− = = > 0.
x 9 9x (x + 1)2
m
Prin ı̂ncercări avem că volorile ı̂ntregi 1, 2, 3 şi 4 nu sunt solţii, deci căutăm soluţii raţionale n cu n
divizor al lui 2. Obţinem că x0 = 21 este solţie. Derivata funcţiei g este:

g 0 (x) = 2(3x2 − 5x + 10)

cu discriminantul ∆ = 25 − 4 · 30 < 0. Deci g are semn constant egal cu cel al coeficientului dominant
i.e. g 0 > 0 deci g este funcţie strict crescătoare. Prin urmare, punctul cerut este unic M0 ( 12 , − ln 2+ 23 ).

SEMINARUL 1: Punct. Dreaptă. Plan. Poziţii relative

Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
S1.1 (problema 27, p. 75) Fie M, N ∈ (AB) a. ı̂. 3[AM ] = 2[M B], 2[AN ] = 3[N B] şi [M N ] =
6 cm. Aflaţi lungimile: [AM ], [N B] şi [AB].
Rezolvare [AM ] = [N B] = 12 cm, [AB] = 30 cm.
[AM ] 1
S1.2 (problema 26, p. 75). Fie A şi B cu [AB] = 8 cm şi M, N ∈ (AB) a. ı̂. [AB] = 8 şi
[N B] 3
[AB] = 8. Se cer lungimile: [AM ], [M B], [AN ]; [N B], [M N ].
Rezolvare [AM ] = 1 cm, [M B] = 7 cm, [AN ] = 5 cm, [N B] = 3 cm, [M N ] = 4 cm.
S1.3 (problema 25, p. 75) Fie A, B, C puncte coliniare ı̂n această ordine a. ı̂. [AB] = 4 cm şi
[AC] = 12 cm. Fie M , N , P mijloacele segmentelor [AB], [BC] şi [CA]. Arătaţi că [M N ] şi [BP ] au
acealaşi mijloc.
Rezolvare vezi problema următoare.
S1.4 (problema 24, p. 75) Fie A, B, C şi D puncte coliniare ı̂n această ordine. Arătaţi că: i) dacă
[AB] ≡ [CD] atunci [AD] şi [BC] au acelaşi mijloc; ii) dacă [AD] şi [BC] au acelaşi mijloc atunci
[AC] ≡ [BD] (la soluţii apare [AB] ≡ [CD]).
Rezolvare i) Fie M mijlocul lui [BC] i.e. [BM ] ≡ [M C]. Din ipoteza [AB] ≡ [CD] rezultă
[AM ] ≡ [M D] ceea ce voiam; ii) Fie N mijlocul comun lui [BC] şi [AD]. Deci [BM ] ≡ [M C] şi
[AM ] ≡ [M D]. Rezultă [[AB] ≡ [CD]].
S1.5 (problema 23, p. 75) Fie A, B, C şi D puncte coliniare ı̂n această ordine şi M ∈ (BC) a. ı̂.
[AB] = 3 cm, [AC] = 5 cm, [BD] = 5 cm şi [AM ] = 4 cm. Arătaţi că: i) [AB] ≡ [CD]; ii) [AD] şi
[BC] au acelaşi mijloc, anume M .
Cursul 1 5

Rezolvare i) [AB] = [CD] = 3 cm; ii) [AM ] = [M D] = 4 cm, [BM ] ≡ [M C] = 1 cm.

S1.6 (problema 22, p. 75) Fie A, B, C, D, E, F , G puncte coliniare ı̂n această oridine a. ı̂. B,
C, E, F sunt mijloacele lui [AC], [BD], [DF ] şi respectiv [EG] iar [CD] > [DE]. Dacă [AG] = 18 cm
atunci aflaţi [CE] şi [BF ].
1
Rezolvare [AB] ≡ [BC] ≡ [CD] şi [DE] ≡ [EF ] ≡ [F G] implică [CE] = 2 [AG] = 6 cm şi
[BF ] = 2[CE] = 12 cm.
S1.7 (problema 21, p. 75) Fie C ∈ (AB) cu [AC] < [CB], D ∈ AB a. ı̂. A este mijlocul lui [CD]
şi E ∈ AB a. ı̂. B este mijlocul lui [CE]. Arătaţi că: i) [CD] < [AB]; ii [DE] = 2[AB].
Rezolvare i) [AC] < [CB] implică [AC] + [AC] < [AC] + [CB] deci [CD] < [AB]. ii) [DE] =
[DC] + [CE] = 2[AC] + 2[CB] = 2([AC] + [CB]) = 2[AB].
S1.8 (problema 20, p. 75) Fie M mijlocul lui [AB] şi C ∈ (AM ) oarecare. Fie D ∈ (AB) a. ı̂.
[CD] ≡ [CA]. Arătaţi că [BD] = 2[CM ].
Rezolvare Cazul 1: D ∈ (AM ): avem [BD] = [BM ] + [M D] = [BM ] + [M A] − [AD] =
2[AM ] − 2[AC] = 2([AM ] − [AC]) = 2[CM ]. Cazul 2: D ∈ (M B) analog.
S1.9 (problema 19, p. 75) Fie M mijlocul lui [AB] şi P ∈ AB a. ı̂. P ∈
/ (AB). Arătaţi că
[P M ] = 21 ([P A] + [P B]).
Rezolvare Cazul 1: P ∈ (AB: avem [P M ] = [P B] + [BM ] = [P B] + 12 [AB] = 12 ([AB] + 2[P B]) =
1
+ [BP ]) + [P B]) = 21 ([P A] + [P B]). Cazul 2: D ∈ (M B) analog.
2 (([AB]
S1.10 (problema 18, p. 75) Fie A, B, C coliniare ı̂n această ordine şi M , N , P mijloacele lui
[AB], [BC], [CA]. Arătaţi că: i) [N P ] = 21 [AB]; ii) [M P ] = 12 [BC]; iii) [M N ] = 12 [AC].
Rezolvare i) [N P ] = [P C] − [N C] = 12 ([AC] − [BC]) = 12 [AB]. ii) şi iii) analog.
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T1.1 (problema 10, p. 78) Fie punctele coliniare A − B − C şi M , N , P mijloacele segementelor
[AB], [BC] respectiv [CA]. Să se arate că:

[M N ] [N P ] [P M ] 3
+ + = .
[CA] [AB] [BC] 2

T1.2 (problema 11, p. 78) Fie punctele A, B, C a. ı̂. [AB] = 1, 4 dm, BC = 6 cm şi [AC] =
80 mm. i) Propoziţia ”Punctele date sunt coliniare” este adevărată sau falsă? De ce? ii) Se cere
distanţa dintre mijlocul lui [AB] şi mijlocul lui [BC].
T1.3 (problema 12, p. 78) Fie M0 , M1 , ..., M2004 puncte situate, ı̂n această ordine, pe dreapta d
şi M mijlocul segmentului [M0 M2004 ]. Ştiind că [M0 M1 ] = 1 cm, [M1 M2 ] = 2 cm, ..., [M2003 M2004 ] =
2004 cm se cere lungimile [M0 M ] şi [M300 M400 ].
T1.4 (problema 9, p. 77) Punctul M1 este mijlocul segmentului [AB], punctul M2 este mijlocul
lui [AM1 ], M3 este mijlocul lui [AM2 ], etc. Dacă [AB] = 2101 · 5 cm atunci aflaţi [AM100 ].
T1.5 (problema 8, p. 77) Dacă A, B, C sunt puncte coliniare atunci aflaţi valoarea produsului:

P = ([AB] + [BC] − [AC])([AB] + [AC] − [BC])([AC] + [BC] − [AB]).

6 M. Crâşmăreanu

[M A] [N A]
T1.6 (problema 7, p. 77) Fie A, B, M , N puncte coliniare cu [M B] = [N B] . Punctele M şi N
coincid sau nu? De ce?
T1.7 (problema 6, p. 77) Fie punctele distincte pe segmentul (AB) a. ı̂. [AM ] · [AN ] = [BM ] ·
[BN ]. Se cere numărul:
[AM ] [AN ]
r= + .
[N B] [M B]
T1.8 (problema 3, p. 77) Se cere numărul dreptelor determinate de vârfurile unui cub.
T1.9 (problema 4, p. 76) Se cere maxim de drepte trecând prin cel puţin două dintre punctele
A1 , A2 , ..., A10 distincte două câte două.
T1.10 (problema 9, p. 76) Se dau punctele coliniare A − B − C − D a. ı̂. segmentele [AD] şi
[AB]
[BC] au acelaşi mijloc. Se cere numărul r = [CD] .

Fig. 1
Cursul 2

Geometria complexă a planului

În cursul precedent am văzut că dat un reper ortonormat R ı̂n planul (afin) π acesta asociază bijectiv
oricărui punct M ∈ π perechea coordonatelor sale carteziene (xM , yM ). Acest fapt sugerează utilizarea
numerelor complexe ı̂n geometria plană.
Reamintim că până la un izomorfism liniar există 3 algebre reale 2-dimensionale: C = R[X]/(x2 +
1), A = R[X]/(x2 − 1), D = R[X]/(x2 ). Teoria primei algebre este cea mai bogată, fapt ce corespunde
proprietăţii lui C de a fi corp comutativ relativ la ı̂nmulţirea internă. Orice număr complex z are
descompunerea unică, numită expresia algebrică:

z = x + iy = <z + i=z (2.1)

unde x = <z este partea reală a lui z iar y = =z este partea imaginară a lui z. Lui z ∈ C ı̂i asociem
conjugatul z̄ ∈ C:
z̄ := x − iy (2.2)
şi modulul |z| ∈ R+ = [0, +∞):
|z|2 := z z̄ = x2 + y 2 . (2.3)
Singurul număr complex de modul nul este 0 iar aplicaţia de conjugare este o involuţie a lui C: ¯◦¯= 1C .
Ambele aplicaţii sunt multiplicative:

z1 z2 = z1 · z2 , |z1 z2 | = |z1 | · |z2 |.

În planul (afin) π fixăm reperul ortonormat R = {O; i, j}. Prin urmare, folosind ideile/notaţiile
din cursul precedent avem aplicaţia:

IdenR : π → C, M → zM := xM + iyM (2.4)

care este evident o bijecţie. Prin urmare, un reper ortonormat induce o ”identificare” Ident• a planului
cu mulţimea C. Numărul complex zM ı̂l numim afixul punctului M ∈ π ı̂n raport cu R iar modulul
său este exact raza polară a lui M :
|zM | = rM (2.5)
şi atunci distanţa euclidiană dintre punctele M1 (z1 ), M2 (z2 ) este:

de (M1 , M2 ) := |z2 − z1 |. (2.6)

7
8 M. Crâşmăreanu

Avem următoarea compunere de bijecţii:

C \ {0} → π \ {O} ≡R R2 \ {(0, 0)} → (0, +∞) × (−π, π] = R∗+ × S 1 , z → M (x, y) → (r, θ) (2.7)

ceea ce spune că orice număr complex nenul are, pe lângă expresia algebrică, şi o expresie trigono-
metrică:
z = r(cos θ + i sin θ). (2.8)
Unghiul θ ∈ (−π, π) se numeşte argumentul redus al lui z. Obţinem astfel o serie de aplicaţii ale
trigonometriei ı̂n algebra complexă:

z1 z2 = r1 r2 [cos(θ1 + θ2 ) + i sin(θ1 + θ2 )], z n = rn [cos(nθ) + i sin(nθ)], (2.9)

z1 r1
(cos t + i sin t)n = cos(nt) + i sin(nt),
= [cos(θ1 − θ2 ) + i sin(θ1 − θ2 )]. (2.10)
z2 r2
√
    
t + 2kπ t + 2kπ
z = r(cos t+i sin t)&n ∈ N∗ → n−roots : Zk = n r cos + i sin , k ∈ {0, ..., n−1}.
n n
(2.11)
Aplicaţia 2.1 Raportul ı̂n care un punct ı̂mparte un segment
Fie punctele distincte A şi B ı̂n π şi scalarul λ ∈ R \ {−1}. Spunem că punctul M coliniar cu A
şi B ı̂mparte segmentul [AB] ı̂n raportul λ dacă:
−−→ −−→
AM = λM B. (2.12)

Atenţie:
i) unii autori scriu relaţia precedentă doar scalar dar ea trebuie scrisă vectorial,
−−→
ii) valoarea λ = −1 este exclusă pentru că ar implica AB = 0̄ fals deoarece punctele sunt distince.
Relaţia (2.12) se exprimă:
r̄M − r̄A = λ(r̄B − r̄M ) (2.13)
ceea ce dă vectorul de poziţie a lui M :
1 λ
r̄M = r̄A + r̄B (2.14)
1+λ 1+λ
Analog, ı̂n numere complexe:
1 λ
zM = zA + zB . (2.15)
1+λ 1+λ
În particular, M este mijlocul lui [AB] dacă λ = 1:
1
zM = (zA + zB ). (2.16)
2
2
Aplicaţia 2.2 Pentru n ≥ 3 rădăcinile de ordinul n ale unităţii:
2kπ 2kπ
zk = cos + i sin , 0≤k ≤n−1 (2.16)
n n
sunt afixele vârfurilor unui poligon regulat Pn cu n vârfuri ı̂nscris ı̂n cercul unitate S 1 . Lungimea
laturii lui Pn este:
π
ln = 2 sin . (2.17)
n
Cursul 2 9
√
Spre exemplu,
√ pentru n = 4 obţinem l4 = 2 ı̂n acord cu faptul că rădăcinile de ordinul 4 sunt
{±1, ±i} şi 2 este ipotenuza triunghiului dreptunghic isoscel de catetă 1.
Pentru orice n ≥ 3 unul din vârfuri este chiar z0 = 1 iar dacă n este par avem pe axa reală şi
vârful z n2 = −1. Deoarece ecuaţia lui S 1 este z z̄ = 1 avem că z̄ = z1 şi deci axa reală este axă de
simetrie pentru Pn : z ∈ Pn implică z̄ ∈ Pn . 2
Aplicaţia 2.3 Spunem că triunghiul ∆ABC este pozitiv orientat dacă ordinea de parcurgere a
vârfurilor A → B → C este ı̂n sens trigonometric i.e. antiorar. În acest caz, dacă a, b, c ∈ C sunt
afixele vârfurilor atunci aria triunghiului este:
 
 a ā 1 
i  
S(∆) =  b b̄ 1  . (2.18)
4
c c̄ 1 

Dat z ∈ C∗ se cere aria pentru A(z), B((i + 1)z), C(iz). Avem:

     
 z z̄ 1   z z̄ 1   z z̄ 1  2
i i i  = i (−2i|z|2 ) = |z| .
   
S(∆) =  (1 + i)z (1 − i)z̄ 1  =  iz −iz̄ 0  =  iz −iz̄ 0
4 4 4  4 2
iz −iz̄ 1  iz −iz̄ 1  0 0 1 

Subiecte Gradul II, 2015, Iaşi

1. Elaboraţi un proiect didactic pentru lecţia de predare ”Paralelogramul” (clasa a VII-a), avându-
se ı̂n vedere următoarele: definiţie, enunţ şi demonstraţie pentru cel puţin două caracterizări ale
paralelogramului.
Utilizaţi noţiunile folosite pentru a demonstra teorema liniei mijlocii ı̂ntr-un triunghi.
2. Exemplificaţi fundamentarea noilor cunştinţe de la lecţia ”Inducţia matematică” prin rezolvarea
următorului exerciţiu:
1
Demonstraţi inegalitatea: n+1 1
+ ... + 3n+1 > 1, ∀n ∈ N∗ .
3. La clasa a XI-a pentru evaluarea finală, elevii primesc următoarea problemă: Fie funcţia
x
f : R → R, f (x) = √1+x 2
.
a) Să se studieze monotonia lui f şi să se determine marginea inferioară şi cea superioară pentru
{f (x); x ∈ R}.
b) Se consideră şirul (an )n∈N definit astfel: a0 = a ∈ R, an+1 = an f (an ), ∀n ∈ N. Să se studieze
convergenţa.
Elaboraţi un barem de notare rezolvând complet problema anterioară.

SEMINARUL 2: Unghiuri

Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
S2.1 (problema 4, p. 87) Aflaţi măsurile a două unghiuri opuse la vârf ce sunt: i) complementare;
ii) suplementare.
Rezolvare i) 45◦ ; ii) 90◦ .
S2.2 (problema 3, p. 87) Arătaţi că bisectoarele a două unghiuri opuse la vârf sunt semidrepte
opuse.
10 M. Crâşmăreanu

Rezolvare .
S2.3 (problema 2, p. 87) Fie ]AOB şi ]COD opuse la vârf şi (OE, (OF bisectoarele lor. Dacă
m(]COD) = 80◦ aflaţi m(]EOF ).
Rezolvare 180◦ .
S2.4 (problema 1, p. 87) Fie ]AOB şi ]COD opuse la vârf. Aflaţi măsura celorlalte trei unghiuri
dacă: i) m(]AOB) = 45◦ ; ii) m(]AOB) = 90◦ ; iii) m(]AOB) = 114◦ .
Rezolvare i) 35◦ , 145◦ , 145◦ ; ii) 90◦ ; iii) 114◦ , 66◦ , 66◦ .
S2.5 (problema 16, p. 86) Unghiurile ]AOB şi ]AOC sunt suplementare şi neadiacente. Aflaţi
unghiul format de bisectoarele lor dacă m(]AOB) = 150◦ .
Rezolvare 60◦ .
S2.6 (problema 15, p. 86) Unghiurile ]AOB şi ]AOC sunt complementare şi neadiacente. Aflaţi
unghiul format de bisectoarele lor dacă m(]AOB) = 40◦ .
Rezolvare 5◦ .
S2.7 (problema 14, p. 86) Se cere măsura unui unghi ϕ ştiind că ms̆ura complementului său este
5
14 din măsura suplementului său.
Rezolvare 40◦ .
S2.8 (problema 13, p. 86) Aflaţi unghiul ϕ ce este: i) 13 din suplementul său; ii) 80% din
suplementul său; iii) 41 din complentul său; iv) 50% din complementul său.
Rezolvare i) 45◦ ; ii) 80◦ ; iii) 18◦ ; iv) 30◦ .
S2.9 (problema 12, p. 86) Aflaţi măsura a două unghiuri α şi β: i) suplementare ştiind că
β − α = 24◦ ; ii) complementare ştiind că β − α = 8◦ .
Rezolvare i) 72◦ şi 102◦ ; ii) 41◦ şi 49◦ .
S2.10 (problema 9, p. 85) Unghiurile ]AOB şi ]BOC sunt adiacente complementare cu m(]BOC) =
36◦ . Aflaţi: i) m(]AOB); ii) măsura unghiului format de bisectoarele lor.
Rezolvare i) 54◦ ; ii) 45◦ .
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T2.1 (problema 12, p. 91) Fie (OX1 bisectoarea unghiului ]AOB, (OX2 bisectoarea unghiului
]AOX1 , (OX3 bisectoarea unghiului ]AOX2 , etc. Ştiind că m(]AOB) = 160◦ aflaţi: i) m(]AOX5 );
ii) ](X1 OX3 ).
T2.2 (problema 11, p. 91) Fie (OX, (OY şi (OZ bisectoarele unghiurilor ]AOB, ]BOC respeciv
]COA. Arătaţi că:
m(]XOY ) m(]XOZ) m((]Y OZ) 3
+ + = .
m(]COA) m(]BOC) m(]AOB) 2

T2.3 (problema 10, p. 91) Aflaţi măsura unghiului format de bisectoarele a două dintre unghiurile
formate de intersecţia a două drepte concurente.
Cursul 2 11

T2.4 (problema 11, p. 91) Dacă m(]AOB) = 60◦ şi m(]BOC) = 80◦ aflaţi: i) m(]AOC); ii)
măsura unghiului format de bisectoarele celor două unghiuri.
T2.5 (problema 10, p. 90) Bisectoarele a două unghiuri adiacente formează un unghi de 70◦ .
Aflaţi măsura celor două unghiuri ştiind că unul este un sfert din celălalt.
T2.6 (problema 6, p. 89) Fie unghiurile ]AOB, ]BOC şi ]COA ı̂n jurul punctului O. Aflaţi
măsura acestor unghiuri ştiind că: i) 21 m(]AOB) = 13 m(]BOC) = 51 m(]COA); ii) 4m(]AOB) =
3m(]BOC) = 6m(]COA).

T2.7 (problema 5, p. 89) a) Se dau 5 unghiuri ı̂n jurul unui punct având măsurile 5 numere
naturale consecutive. Se cer aceste măsuri. b) Se dau 3 unghiuri ı̂n jurul unui punct având măsurile
numere naturale pare consecutive. Se cer aceste măsuri.
T2.8 (problema 4, p. 88) Fie ]AOB şi ]BOC adiacente complementare cu m(]AOB) = 50◦ ,
(OD şi (OE semidrepte opuse semidreptelor (OA respectiv (OB iar (OF şi (OG bisectoarele unghi-
urilor COD respectiv AOE. Se cere m(]F OG).
T2.9 (problema 3, p. 88) În jurul punctului O se dau unghiurile ]AOB, ]BOC, ]COD, ]DOE
şi ]EOA de măsuri: x, 5x − 10◦ , 2x + 30◦ , 6x respectiv 3x. i) Aflaţi măsurile lor. ii) Arătaţi
că punctele A, O, D sunt coliniare. iii) Aflaţi măsura unghiului format de bisectoarele unghiurilor
]AOE şi ]DOE.
T2.10 (problema 6, p. 87) Fie punctele coliniare A − O − B şi punctele C, D situate de o parte
şi de alta a dreptei AB. Dacă bisectoarele (OE şi (OF a unghiurilor ]BOC şi respectiv ]AOD sunt
semidrepte opuse atunci punctele C, O, D sunt coliniare.
12 M. Crâşmăreanu
Cursul 3

Funcţii olomorfe ı̂n plan. Ecuaţii

Cauchy-Riemann

Fixăm deschisul Ω ⊆ C şi funcţia F : Ω → C. Această aplicaţie poate fi privită ı̂n două moduri:
F = F (x, y) şi F = F (z, z̄). Studiul diferenţiabilităţii pentru primul mod este cunoscut şi se realizează
prin intermediul derivatelor parţiale Fx , Fy şi am prezentat ı̂n primul curs această abordare prin
intermediul matricii Jacobiene. Dorim o abordare analoagă pentru al doilea mod de considerare al
funcţiilor complexe de variabilă complexă. În acest scop introducem:
Definiţia 3.1 i) F este C 1 pe Ω dacă ı̂n prima interpretare F = F (x, y) avem că există derivatele
paţiale ∂F ∂F 0 2
∂x := Fx , ∂y := Fy şi acestea sunt continue: Fx , Fy ∈ C (Ω ⊆ R ).
ii) F se numeşte analitică pe Ω dacă pentru orice p ∈ Ω există un disc D centrat ı̂n p şi inclus ı̂n Ω
a. ı̂. F |D se dezvoltă ı̂n serii de puteri:
X
F (z, z̄) = an (z − p)n , z ∈ D. (3.1)
n≥0

Remarcăm că membrul drept nu depinde de z̄!

iii) Dacă F este C 1 pe Ω atunci diferenţiala sa este 1-forma diferenţială:

dF = Fx dx + Fy dy = Fz dz + Fz̄ dz̄, dz = dx + idy, dz̄ = dz − idy. (3.2)

Cum {dx, dy} constituie o bază ı̂n spaţiul vectorial al 1-formelor diferenţiale un calcul imediat dă
derivatele complexe:
   
∂ 1 ∂ ∂ ∂ ∂ 1 ∂ ∂
:= −i , := = +i (3.3)
∂z 2 ∂x ∂y ∂ z̄ ∂z 2 ∂x ∂y
cu inversele:  
∂ ∂ ∂ ∂ ∂ ∂
= + , =i − . (3.4)
∂x ∂z ∂ z̄ ∂y ∂z ∂ z̄
iv) F se numeşte olomorfă pe Ω dacă este C 1 şi independentă de z̄: Fz̄ = 0.
v) Operatorul Cauchy-Riemann pe funcţii C 1 (Ω) este: ∂F ¯ := Fz̄ dz̄. Operatorul Cauchy-Riemann pe
1-forme diferenţiale este:
¯ = ∂(Adz
∂ω ¯ + Bdz̄) := Az̄ dz̄ ∧ dz. (3.5)
Pentru F ∈ C 2 (Ω) putem introduce un operator ∂ a.ı̂:
¯ := Fz̄z dz ∧ dz̄.
∂ ∂F (3.6)

13
14 M. Crâşmăreanu

În coordonatele reale (x, y) obţinem operatorul Laplace pe funcţii:

∂2 ∂2
4∂ ∂¯ = ∆ = + . (3.7)
∂x2 ∂y 2
Rezultatul central al analizei complexe dă următoarea echivalenţă ı̂ntre noţiunile introduse anterior:
Teorema 3.2 Fie F : Ω → C de clasă C 1 . Următoarele afirmaţii sunt echivalente:
1) F este analitică, 2) F este olomorfă,
3) ¯ = 0,
F aparţine nucleului operatorului Cauchy-Riemann: ∂F
4) diferenţiala lui F este 1-forma: dF = Fz dz,
5) F satisface ecuaţia Cauchy-Riemann: Fx + iFy = 0.
Demonstraţia acestui rezultat aparţine Cursului de Analiză Complexă dar facem câteva observaţii
asupra ecuaţiei CR. Presupunem că F are exprimarea complexă F = u + iv = <F + i=F şi atunci:

Fx + iFy = ux + ivx + i(uy + ivy ) = (ux − vy ) + i(uy + vx ) (3.8)

şi deci ecuaţiile CR pentru u şi v constituie sistemul:


ux = vy
CR : (3.9)
uy = −vx

Putem exprima matriceal acest sistem CR:

     
vx 0 −1 ux
= · (3.10)
vy 1 0 uy

sau echivalent, prin intermediul gradientului celor două funcţii:

∇v = J · ∇u (3.11)

unde J este matricea pătratică din (3.10). Să observăm că J este analogul matriceal al unităţii
complexe i:
J 2 = −I2 (3.12)
ceea ce se numeşte structură aproape complexă. Acest fapt sugerează următoarea noţiune:
Definiţia 3.3 Matricea A ∈ M2 (R) o numim Cauchy-Riemann dacă are expresia:
 
a −b
A := A(a, b) = . (3.12)
b a

Fie CR − M2 (R) mulţimea acestor matrici.

Propoziţia 3.4 i) CR − M2 (R) cu operaţiile matriceale uzuale formează o algebră reală 2-
dimensională izomorfă cu C via aplicaţia: A(a, b) ↔ z = a + ib.
ii) CR − M2 (R) este centralizatorul matricii J ı̂n M2 (R) i.e. spaţiul vectorial al tuturor matricilor
din M2 (R) ce comută cu J.
iii) Intersecţia dintre CR − M2 (R) şi 2-grupul liniar special SL(2, R) este exact 2-grupul ortogonal
special SO(2).
Demonstraţie ii) Prin calcul direct:
         
a −b 0 −1 0 −1 a −b −b −a
· = · = . (3.13)
b a 1 0 1 0 b a a −b
Cursul 3 15

iii) Determinantul matricii A(a, b) este a2 + b2 şi acesta este egal cu +1 dacă şi numai dacă există
t ∈ R aşa ı̂ncât:
 
cos t − sin t
a = cos t, b = sin t → A = A(t) = ∈ SO(2). (3.14)
sin t cos t
2
Fie z, w ∈ C cu expresia: z = x1 + ix2 , w = y 1 + iy 2 . Se verifică imediat identităţile:

h(z, w) := z · w̄ =< z, w >e +iωe (z, w), ωe (z, w) :=< z, i · w >e , (3.15)

cu < ·, · >e produsul scalar euclidian din R2 :

< z, w >e = x1 y 1 + x2 y 2 . (3.16)

h defineşte un produs scalar complex sau formă hermitiană pe C iar ωe este 2-forma (diferenţială)
fundmentală asociată metricii hermitiene (chiar Kähler) ge =< ·, · >e :

ωe (z, w) = x2 y 1 − x1 y 2 = −ωe (w, z). (3.17)

Matriceal, identitatea (3.15) se scrie cu vectorii z, w ∈ R2 ca matrici coloană (cu 2 linii date de
coordonate):
h(z, w) = z t · I2 · w + i(z t · J · w) (3.18)
unde t ı̂nseamnă transpusa. Avem şi:

h(z, z) = |z|2 = kzk2e = (x1 )2 + (x2 )2 , ωe (z, z) = 0. (3.19)

Pentru n ∈ N∗ putem generaliza la Cn . Dacă: z = (z 1 , ..., z n ) şi w = (w1 , ..., wn ) atunci definim:

h(z, w) = hij̄ z i w̄j , hij̄ = hj ī ↔ h(w, z) = h(z, w). (3.20)

Exemplul 3.5 Aplicaţia F : C → C, F (z) = iz roteşte pe z cu unghiul π2 ı̂n sens trigonometric

i.e. antiorar. F este evident olomorfă (nu apare z̄ ı̂n expresia lui F (z)) şi transformare liniară:
F (x, y) = (−y, x). Deci u(x, y) = −y, v(x, y) = x şi se verifică imediat şi ecuaţiile CR (3.9):

ux = 0 = vy , uy = −1 = −vx .

Matricea Jacobiană a lui F este constantă (deoarece F este operator liniar) şi coincide cu J!. 2
Exemplul 3.6 Aplicaţia F : C → C, F (z) = z 2 este evident olomorfă. Avem u(x, y) = x2 − y 2 ,
v(x, y) = 2xy şi se verifică imediat ecuaţiile CR:

ux = 2x = vy , uy = −2y = −vx .

Matricea Jacobiană a lui F este: JF (x, y) = 2A(x, y). Avem imediat identităţile trigonometrice:
u(cos t, sin t) = cos(2t), v(cos t, sin t) = sin(2t) consecinţe ale identităţii Moivre pentru z 2 cu z =
cos t + i sin t ∈ S 1 . 2
Exemplul 3.7 Funcţia F : C∗ → C∗ , F (z) = z1 este evident olomorfă. De altfel se verifică imediat
−y
x
sistemul CR pentru funţiile scalare u(x, y) = x2 +y 2 , v(x, y) = x2 +y 2 . 2
16 M. Crâşmăreanu

Observaţia 3.8 Mulţimea Hol(Ω) a tuturor funţiilor olomorfe pe Ω este o algebră reală infinit-
dimensională deoarece din regula Leibniz avem că produsul a două funcţii olomorfe este tot o funţie
olomorfă. De asemenea, din regula lanţului:

∂(F 2 ◦ F 1 ) ∂F 2 ∂F 1 ∂F 2 ∂F 1
= + (3.21)
∂ z̄ ∂w ∂ z̄ ∂ w̄ ∂ z̄
rezultă că şi compunerea a două funţii olomorfe este olomorfă. Există şi rezultate de rigiditate: orice
funcţie olomorfă F : C → H+ := {z ∈ C : Imz > 0} este o constantă!
Pentru funcţia olomorfă F = u + iv determinantul matricii sale Jacobiene este pătratul normei
câmpului vectorial gradient pentru funcţiile componente:

det JF = k∇uk2 = k∇vk2 ≥ 0. (3.22)

Subiecte Gradul II, 2014, Iaşi, Varianta 1

1. Elaboraţi un proiect didactic pentru lecţia de predare ”Condiţii de paralelism şi condiţii de
perpendicularitate a două drepte ı̂n plan” (clasa a X-a). Justificaţi formulele de caracterizare, iar ca
aplicaţie rezolvaţi următorul:
Exerciţiu. Fie familia de drepte: dλ : 2x − y − 6 + λ(x − y − 4) = 0, λ ∈ R.
(i) Să se determine λ astfel ı̂ncât dreapta dλ să fie paralelă cu dreapta d : 3x + 2y − 6 = 0.
(ii) Să se determine λ astfel ı̂ncât dreapta dλ să fie perpendiculară pe dreapta d.
2. Exemplificaţi fundamentarea cunoştinţelor privind continuitatea şi derivabilitatea funcţiilor,
reprezentând grafic funcţia: f : R → R,
 √
x − x2 − 1, x ∈ (−∞, −1) ∪ (1, +∞)
f (x) =
x3 , x ∈ [−1, 1].

3. Pentru evaluarea finală a cunoştinţelor de algebră, elevii primesc următoarele subiecte:

(i) Enuntaţi şi demonstraţi teorema lui Bézout privind restul ı̂mpărţirii unui polinom la X − a.
(ii) Să se determine polinomul f de gradul 2 care ı̂mpărţit la X − 1 dă restul 6, ı̂mpărţit la X dă
restul 3 si ı̂mpărţit la X + 1 dă restul 2.
Elaboraţi un barem de notare rezolvând complet subiectele.
Soluţii
1. (i) Scriem dλ ı̂n forma canonică: dλ : (λ + 2)x + (−λ − 1)y − 6 − 4λ = 0. Avem dλ k d dacă şi
numai dacă avem proporţionalitatea coeficienţilor lui x şi y:
λ+2 −λ − 1
=
3 2
cu soluţia unică λ = − 57 .
(ii) dλ ⊥d dacă şi numai dacă direcţiile celor două drepte sunt ortogonale i.e. < (λ+2, −λ−1), (3, 2) >=
0 ceea ce dă soluţia unică λ = −4.
3. (ii) Considerăm f (x) = ax2 + bx + c şi avem ipoteza: f (1) = 6, f (0) = 3, f (−1) = 2 de unde
rezultă imediat: c = 3, b = 2 şi a = 1.

SEMINARUL 3: Metoda triunghiurilor congruente

Cursul 3 17

Figure 3.1: Triunghiuri congruente

Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
S3.1 (problema 6, p. 97) Avem ∆ABC şi ∆DBC isoscel cu baza comună şi [AB] ≡ [BD]. Arătaţi
că ∆ABC ≡ ∆DBC şi scrieţi perechile de unghiuri congruente corespondente.
Rezolvare LLL.
S3.2 (problema 5, p. 97) Fie (Oz bisectoarea lui ]xOy şi M ∈ (Ox, N ∈ (Oy, P ∈ (Oz
a. ı̂. ]M P O ≡ ]N OP . Arătaţi că ∆M OP ≡ ∆N OP şi scrieţi celelalte elemente congruente
corespondente.
Rezolvare ULU.
S3.3 (problema 4, p. 96) Pe laturile lui ]xOy se consideră punctele: B, C ∈ (Ox, D, E ∈ (Oy a.
ı̂. [OD] ≡ [OB] şi [OE] ≡ [OC]. Arătaţi că ∆ODC ≡ ∆OBE şi scrieţi celalalte elemente congruente
corespondente.
Rezolvare LUL.
S3.4 (problema 4, p. 95) Fie (Oz bisectoarea lui ]xOy şi punctele A ∈ (Ox, B ∈ (Oy şi C ∈ (Oz
a. ı̂. ∆AOC ≡ ∆BOC. Stabiliţi natura lui ∆AOB şi ∆ABC.
Rezolvare ∆AOB şi ∆ABC sunt isoscele.
S3.5 (problema 3, p. 95) Fie ∆ABC ≡ ∆P QR. Dacă: i) [P R] = 3 cm, [QR] = 5 cm şi
[P Q] = 4, 5 cm aflaţi lungimile laturilor ı̂n ∆ABC; ii) m(]C) = 50◦ , m(]B) = 70◦ şi m(]A) = 60◦
aflaţi unghiurile din ∆ABC.
18 M. Crâşmăreanu

Rezolvare i) [AC] = [P R] = 3 cm; [BC] = [QR] = 5 cm; [AB] = [P Q] = 4, 5 cm; ii) m(]C) =
m(]R) = 50◦ , m(]B) = m(]Q) = 70◦ , m(]A) = m(]P ) = 60◦ .
S3.6 (problema 2, p. 95) Arătaţi că: i) dacă ∆ABC ≡ ∆DEF şi ∆ABC ≡ ∆M N P atunci
∆DEF ≡ ∆M N P ; ii) dacă ∆ABC ≡ ∆DEF şi ∆ABC ≡ ∆DF E atunci ∆ABC este isoscel; iii)
dacă ∆ABC ≡ ∆DEF şi ∆ABC ≡ ∆F DE atunci ∆ABC eset echilateral.
Rezolvare .
S3.7 (problema 7, p. 93) Fie ∆ABC şi D ∈ (AB) a. ı̂. [CD] ≡ [AD]. Aflaţi [CD] ştiind că
perimetrele pentru ∆BDC şi ∆ABC sunt 13 cm respectiv 21 cm.
Rezolvare 8 cm.
S3.8 (problema 6, p. 93) Fie ∆ABC şi D ∈ (AC). Aflaţi [BD] ştiind că perimetrul lui ∆ABD,
∆BDC şi ∆ABC este 13 cm, 17 cm respectiv 18 cm.
Rezolvare 6 cm.
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T3.1 (problema 12, p. 102) Pe laturile congruente [AC] şi [AB] din ∆ABC isoscel se consideră
punctele M şi N iar pe bisectoarea din A punctul P a. ı̂. ]N P B = ]M P C. Arătaţi că [BN ] ≡ [CM ].
T3.2 (problema 11, p. 102) Laturile [AB], [AC] şi [BC] din ∆ABC sunt direct proporţionale cu
0, (12), 0, (15) respectiv 0, (6) iar laturile [DE], [EF ] şi [DF ] din ∆DEF sunt invers proporţionale
cu 15 , 22
1
respectiv 14 . Dacă cele două triunghiuri au perimetre egale atunci sunt congruente.
T3.3 (problema 10, p. 102) În ∆ABC isoscel cu [AB] ≡ [AC] fie M ∈ (AB) şi N ∈ (AC) a. ı̂.
[AM ] − [M B] = [AN ] − [N C]. Dacă {P } = M C ∩ N B atunci P este situat pe bisectoarea din A.
T3.4 (problema 12, p. 101) În ∆ABC fie E mijlocul lui [BC] şi F ∈ (AE). Arătaţi că: i) dacă
[BF ] ≡ [CF ] atunci [AB] ≡ [AC]. ii) Reciproc, dacă [AB] ≡ [AC] atunci [BF ] ≡ [CF ].
T3.5 (problema 11, p. 101) Fie [AA0 ] bisectoare ı̂n ∆ABC isoscel cu [AB] ≡ [AC]. Fie punctul
oarecare P ∈ (AA0 . Dreptele BP şi CP intersectează laturile [AC] respectiv [AB] ı̂n M respectiv N .
Arătaţi că [BN ] ≡ [CM ].
T3.6 (problema 10, p. 100) În ∆ABC isoscel cu [AB] ≡ [AC] fie punctele D ∈ (AC), E ∈ (AB),
F ∈ (DB şi G ∈ (EC a. ı̂. [AD] ≡ [AE], [BD] ≡ [F B] şi [CE] ≡ [CG]. Arătaţi că [BG] ≡ [CF ].
T3.7 (problema 16, p. 99) Fie ∆ABC oarecare cu [AB] < [AC] şi D ∈ [AC] a. ı̂. [AD] ≡ [AB].
Fie M mijlocul lui [BD]. Dreptele AM şi BC se intersectează ı̂n N . Arătaţi că: i) ∆ABM ≡ ∆ADM ;
ii) ∆BN D este isoscel.
T3.8 (problema 15, p. 99) Fie ∆ABC isoscel cu baza [BC], E mijlocul lui [AB] şi punctul
F ∈ (CE a. ı̂. [AF ] ≡ [AC]. Fie M şi N mijloacele segmentelor [AC] şi [AF ]. Arătaţi că: i)
[BM ] ≡ [CE]; ii) [BN ] ≡ [F E], iii) [BM ] + [BN ] = [CF ].
T3.9 (problema 14, p. 99) În ∆ABC oarecare punctele M şi N sunt mijloacele laturilor [AB]
respectiv [AC] iar D şi E sunt puncte ce aparţin semidreptelor opuse lui (M C respectiv (N B a. ı̂.
[M D] ≡ [M C] şi [N E] ≡ [N B]. Arătaţi că [AD] ≡ [AE].
T3.10 (problema 13, p. 99) Fie punctul C mijlocul segmentului [AB] şi punctele D şi E situate
de o aprte şi de alta a dreptei AB a. ı̂. 2[BD] ≡ [AB], [AE] ≡ [AB] şi ]DBA ≡ ]EAB. Arătaţi că
[AD] ≡ [CE].
Cursul 3 19

Fig 3.2
20 M. Crâşmăreanu
Cursul 4

Aplicaţii ale algebrei complexe ı̂n

studiul conicelor

Fixăm polinomul P ∈ R[X, Y ] de forma:

m X
X n
P (X, Y ) := cab X a Y b , cab ∈ R. (4.1)
a=0 b=0

Definiţia 4.1 Spunem că P are gradul k ∈ N şi notăm P ∈ Rk [X, Y ] dacă a + b > k implică
cab = 0 şi există măcar o pereche (a, b) cu a + b = k şi cab 6= 0.
Să considerăm varianta complexă a lui P dată prin intermediul lui z := X + iY . Din:

1 1
X = (z + z̄), Y = (z − z̄) (4.2)
2 2i
obţinem: X
P (X, Y ) = F (z, z̄) = dab z a z̄ b , dab ∈ C. (4.3)
a,b≥0

Observăm că valorile lui F sunt reale, fiind valorile lui P , şi atunci relaţia F = F̄ se exprimă la nivel
de coeficienţi prin ”simetria conjugată”:
dab = dba . (4.4)
Suntem astfel conduşi la următoarea noţiune:
Definiţia 4.3 i) Polinomul F ∈ Ck [z, w̄] se numeşte Hermitian dacă:

F (z, w̄) = F (w, z̄). (4.5)

ii) Matricea D ∈ Mn (C) o numim Hermitiană dacă: D̄t = D i.e. elementele sale verifică (4.4). Fie
H(n) mulţimea lor.
Consideraţiile precedente conduc la:
Propoziţia 4.4 Fie polinomul F (z, w̄) = dab z a w̄b . Următoarele afirmaţii sunt echivalente:
P
1) F este Hermitian, 2) Pentru orice z ∈ C avem că F (z, z̄) ∈ R, 3) dab = dba .
În continuare, reamintim pe scurt elementele principale din teoria conicelor. Fixăm punctele
distincte P, Q ∈ π cu afixele p, q ∈ C. Fie şi constanta c ∈ (0, +∞) = R∗+ .

21
22 M. Crâşmăreanu

Definiţia 4.5 i) Elipsa E determinată de focarele P, Q şi constanta c este mulţimea punctelor
M (z) ∈ π a căror sumă a distanţelor la P şi Q este c:

E : |z − p| + |z − q| = c. (4.6)

ii) i) Hiperbola H determinată de focarele P, Q şi constanta c este mulţimea punctelor M (z) ∈ π a
căror diferenţă absolută a distanţelor la P şi Q este c:

H : |z − p| − |z − q| = ±c. (4.7)

iii) Cercul de centru P şi rază c este mulţimea punctelor aflate la distanţa c de P :

C(P, c) : |z − p| = c. (4.8)

Pentru definiţia parabolei avem nevoie de un rezultat tehnic:

Propoziţia 4.6 Fie dreapta d : z(t) = z0 + tv ∈ C, v 6= 0, şi punctul M (z). Atunci distanţa de la
M la d este:    
1   (z − z0 )v̄ − (z − z0 )v 
dist(M, d) =  =[(z − z0 )v̄] =  . (4.9)
v̄  2v̄ 

Definiţia 4.7 Fie punctul P (p) şi dreapta d ce nu conţine pe P . Parabola P a cu focarul P şi
directoarea d este mulţimea punctelor din plan egal depărtate de P şi d:

P a : (=[(z − z0 )v̄])2 = |v|2 |z − p|2 . (4.10)

Putem obţine elipsa, hiperbola şi parabola de o manieră unitară folosind excentricitatea e ∈ R∗+ :
Teorema 4.8([3, p. 55]) Fie polinomul de gradul 2:
 2
2  (z − z0 )v̄ − (z − z0 )v 
 
2
Fe (z, z̄) := |z − p| − e   . (4.11)
 2v̄ 

Avem că F este Hermitian şi mulţimea sa de nivel zero este elipsă dacă e ∈ (0, 1), parabolă dacă
e = 1 şi hiperbolă dacă e > 1.
Invarianţii ortogonali ai unei conice Γ se exprimă folosind scrierea reală: Γ = {(x, y) ∈ R2 |
f (x, y) = 0} cu f ∈ R[x, y] având gradul 2:

f (x, y) := r11 x2 + 2r12 xy + r22 y 2 + 2r10 x + 2r20 y + r00 , 2

r11 2
+ r12 2
+ r22 6= 0. (4.12)

Aceşti invarianţi sunt:

 
 r11 r12 r10 
2 2 2

∆ =  r12 r22 r20  , D = δ +r11 r00 −r10 +r22 r00 −r20 , I = r11 +r22 , δ = r11 r22 −r12 . (4.13)
 r10 r20 r00 

Aşa cum am procedat la ı̂nceputul cursului complexificăm ecuaţia (4.12) şi obţinem:

Γ : F (z, z̄) := Az 2 + Bz z̄ + Āz̄ 2 + Cz + C̄ z̄ + r00 = 0 (4.14)

cu:
r11 − r22 r12
A= − i ∈ C, 2B = r11 + r22 = I ∈ R, C = r10 − r20 i ∈ C. (4.15)
4 2
Cursul 4 23

Semnificaţia algebrică a rotaţiei utilizate pentru a elimina termenul mixt xy constă ı̂n a reduce/roti
A pe dreapta reală iar translaţia ce elimină termenul y are aceeaşi semnificaţie relativ la C. Relaţia
inversă dintre f şi F este:

r11 = B + 2<A, r22 = B − 2<A, r12 = −2=A, r10 = <C, r20 = −=C (4.16)

Invarianţii lui Γ se exprimă ı̂n funcţie de A, B, C prin:

I = 2B, δ = B 2 − 4|A|2 , D = δ + 2r00 I − |C|2 (4.17)

∆ = r00 (B 2 − 4|A|2 ) − B|C|2 + 2<C(<A<C + =A=C) + 2=C(<C=A − <A=C). (4.18)

Invarianţii δ şi I sunt respectiv determinantul şi urma unei matrici (reale) simetrice şi al unei matrici
(complexe) Hermitiene:
   
r r B 2Ā
δ = detΓ = detΓc , Γ = 11 12 , Γc = , I = T rΓ = T rΓc . (4.19)
r12 r22 2A B

Matricea Hermitiană Γc este de un tip special, elementele diagonalei principale fiind egale; deci
mulţimea acestor matrici este un subspaţiu 3-dimensional ı̂n spaţiul vectorial real 4-dimensional H(2)
al matricilor complexe de ordinul 2 Hermitiene. Acest ultim spaţiu vectorial real este subspaţiu ı̂n
M2 (C) care are dimensiunea reală 8.
Examplul 4.9 Cercul centrat ı̂n origine de rază 1 ı̂l numim cercul unitate:

S 1 : x2 + y 2 = 1, z z̄ = 1 (4.20)

deci avem A = 0, B = 1, C = 0, r00 = −1. Avem: Γ = Γc = I2 . 2

Exemplul 4.10 Spaţiul vectorial real 4-dimensional al matricilor complexe de ordinul 2 Hermi-
tiene H(2) are baza:
     
0 1 0 −i 1 0
I2 , σ1 = , σ2 = , σ3 = (4.21)
1 0 i 0 0 −1

cu σ1,2,3 numite matricile Pauli. Pentru:

i) σ1 avem expresia pătratică asociată fσ1 (x, y) := 2xy deoarece r11 = r22 = 0 iar r12 = 1,
ii) σ3 avem expresia pătratică asociată fσ2 (x, y) := x2 − y 2 deoarece r11 = −r22 = 1 iar r12 = 0.
Descompunerea lui Γc ı̂n baza lui H(2) este:

Γc = BI2 + (2<A)σ1 + (2=A)σ2 , Γc ∈ H(2) ∩ {σ3 = 0}. (4.22)

Matricile {I2 , σ1 , σ3 } constituie o bază ı̂n spaţiul 3-dimensional Sym(2) al matricilor simetrice de
ordin 2 iar descompunerea lui Γ ı̂n această bază este:

Γ = BI2 + (−2=A)σ1 + (2<A)σ3 . (4.23)

Din (4.22) şi (4.23) avem că rotaţia ı̂n plan ce anuleaza termenul mixt xy ı̂nseamnă aducerea lui Γc
ı̂n subspaţiul vectorial span{I2 , σ1 } şi a lui Γ ı̂n subspaţiul vectorial span{I2 , σ3 }.
Să observăm că spaţiul vectorial 4-dimensional M2 (R) are baza {I2 , σ1 , σ3 , σ3 σ1 } cu:
 
0 1
σ3 σ1 = . (4.24)
−1 0
24 M. Crâşmăreanu

Prin urmare, spaţiul 2-dimensional CR − M2 (R) are baza {I2 , σ3 σ1 }: A(a, b) = aI2 − b(σ3 σ1 ). 2
Pentru n ∈ N∗ oarecare dimensiunea acestor spaţii vectoriale de matrici este:

n(n + 1)
dim Sym(n) = ≤ dim H(n) = n2 . (4.25)
2
Egalitatea are loc doar pentru n = 1 când Sym(1) = H(1) = R.
Remarca 4.11 Reamintim că centrul conicei Γ este dat de anularea gradientului lui f : fx = 0 =
fy . Cu relaţiile (3.4) din Cursul precedent rezultă că sistemul ce dă centrul lui Γ este: Fz + Fz̄ = 0 =
i(Fz − Fz̄ ) ceea ce ı̂nseamnă: Fz̄ = 0 = Fz :

Bz + 2Āz̄ + C̄ = 0
(4.26)
2Az + B z̄ + C = 0

adică matriceal:    
c z C̄
Γ · =− . (4.27)
z̄ C
2
Remarca 4.12 Să presupunem r12 = 0. Atunci Γ şi Γc sunt matrici reale (!), pătratice de ordinul
2, cu aceeaşi urmă şi determinant. Rezultă că sunt asemenea i.e. există o matrice S ∈ GL(2, R) aşa
ı̂ncât:
SΓc S −1 = Γ (4.28)
ceea ce spune că Γ (având diagonala secundară nulă) este forma diagonală a lui Γc . Un calcul imediat
dă:  
1 1 1 π
S=√ = S(− ) (4.29)
2 −1 1 4
unde S(ϕ) este matricea A(ϕ) din relaţia (3.14) i.e. matricea rotaţiei trigonometrice de unghi ϕ.
În fapt, asemărea matricilor Γ, Γc are loc şi ı̂n cazul general r12 6= 0 dar cu S ∈ GL(2, C). Cu
baza Pauli (4.21) relaţia de asemănare (4.28) se scrie:

BI2 + (−2=A)σ1 + (2<A)σ3 = S[BI2 + (2<A)σ1 + (2=A)σ2 ]S −1 , (4.30)

şi vom căuta o matrice S universală i.e. c realizează asemănarea pentru orice pereche (Γ, Γc ), deci
grupând după (<A, =A) avem:
σ3 S = Sσ1 , −σ1 S = Sσ2 . (4.31)
Căutând S de forma:  
a c
S=
b d
avem că prima ecuaţie (4.31) dă: c = a şi d = −b i.e.:
 
a a
S= . (4.32)
b −b

A doua ecuaţie (4.31) dă b = −ai deci:

 
1 1
S = Sa = a (4.33)
−i i
Cursul 4 25

şi pentru a fi ı̂n acord cu (4.29) luăm a = √1 :

2
 
1 1 1 1
S−√ = √ . (4.34)
2 2 −i i

Această matrice S satisface:

1 π π
T rS √1 = √ (1 + i) = ei 4 , det S √1 = i = ei 2 , S̄ t · S = I2 . (4.35)
2 2 2

Ultima relaţie din (4.35) spune că S √1 este matrice unitară, S ∈ U (2) cu:
2

U (n) = {S ∈ Mn (C); S̄ t · S = I2 } (4.36)

care este un grup Lie real de dimensiune n2 . Algebra sa Lie este spaţiul vectorial real al matricilor
anti-Hermitiene:
u(n) = {X ∈ Mn (C); X̄ t = −X}. (4.37)
Spre exemplu:
U (1) = {z ∈ M1 (C); z̄ · z = 1} = {z ∈ C; |z| = 1} = S 1 ,

(4.38)
u(1) = {z ∈ C; z̄ = −z} = {z ∈ C; <z = 0} = iR.
Topologic avem U (2) = S 1 × S 3 deci grup compact ce este conex dar nu este simplu conex! Ca
structură grupală avem U (n) = S 1 × SU (n) iar SU (2) este grup compact, conex şi simplu conex,
difeomorfic cu grupul Lie S 3 . Algebra Lie este u(2) = 2i H(2)! Matricea S √1 aparţine lui U (2)\SU (2)!
2

O observaţie remarcabilă este că elementele bazei Pauli {I2 , σ1 , σ2 , σ3 } aparţin lui U (2)! Pentru
grupul Lie U(2) avem descompunerea cosinus-sinus i.e. orice matrice A ∈ U (2) este un produs:
   
u1 0 cos ϕ sin ϕ u3 0
A= = U (ϕ, u1 , u2 , u3 , u4 ) (4.39)
0 u2 − sin ϕ cos ϕ 0 u4

cu ϕ ∈ R şi u1 , u2 , u3 , u4 ∈ S 1 . Membrul drept din (4.39) este matricea:

 
u1 u3 cos ϕ u1 u4 sin ϕ
(4.40)
−u2 u3 sin ϕ u2 u4 cos ϕ

şi comparând cu S din (4.34) obţinem:

π
ϕ= , u1 = u3 = u4 = 1, u2 = i, (4.41)
4
şi deci:
π   1 0  1  1 1 
S √1 = U , 1, i, 1, 1 = √ I2 . (4.42)
2 4 0 i 2 −1 1
2
Încheiem cu varianta complexă a lui Γex :
 C̄ 

r11 r12 r10
 B 2Ā √
2
ex c C
Γex
 2A B √
=  r12 r22 r20  , (Γ ) =   ∈ H(3). (4.43)

2
r10 r20 r00 C
√ C̄
√ r00
2 2
26 M. Crâşmăreanu

Avem că Γex şi (Γex )c au aceeaşi urmă, aceeaşi sumă a minorilor diagonali de ordinul 2 şi acelaşi
determinant ∆.
Remarca 4.13 În fapt revenim la matricea generală Sa din (4.33) şi punem condiţia de a fi din
SU (2):
1−i 2
 
2 2 1 −i 1−i
1 = 2a i, a = = = , a=± . (4.44)
2i 2 2 2
Avem deci două matrici din SU (2):
   
1−i 1−i π 1+i 1+i
S± = S± 1−i = ± =U , ∓i, ±i, √ , √ . (4.45)
2 −1 − i 1 + i 4 2 2

Izomorfismul dintre SU (2) şi S 3 este dat de:

 
α −β̄
SU (2) = {A(α, β) ∈ M2 (C); A(α, β) = , |α|2 + |β|2 = 1} (4.46)
β ᾱ

iar pentru matricile S± avem:  

1−i 1+i
S± = A ± ,∓ . (4.47)
2 2
Matricile de asemănare S± ex dintre Γex şi (Γex )c este de ordinul 3 şi se obţin din S bordând cu linia
±
(0, 0, 1) şi coloana (0, 0, 1)t . Obţinem matricile S± ex ∈ SU (3)!

Dimensiunea lui SU (n) = {A ∈ U (n); det A = +1} este n2 − 1 şi deci dimSU (3) = 9 − 1 = 8.
SU (3) este fibratul principal peste S 5 cu fibra S 3 !
Pentru sfera S 3 avem fibtatul Hopf:
 
3 12 1 2 2
π : S → S ( ) ⊂ R × C, π(α, β) = (|β| − |α| ), αβ . (4.48)
2 2

Numerele complexe α, β din (4.47) au acelaşi modul:

1
|α± | = |β± | = √ , β± = −α± (4.49)
2
şi deci:  
i
π(α± , β± ) = 0, (4.50)
2
ceea se spune că α± şi β± sunt pe aceeaşi fibră π −1 (0, 2i ) ∈ S 2 ( 12 )! Să observăm că punctul (0, 2i ) este
chiar Polul Nord al sferei S 2 ( 21 ). 2

SEMINARUL 4: Perpendicularitate. Distanţe

Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
S4.1 (problema 1, p. 103) Fie unghiurile ]AOB şi ]BOC adiacente. Stabiliţi dacă OA⊥OC ı̂n
situaţiile următoare: i) m(]AOB) = 23◦ şi m(]BOC) = 67◦ ; ii) m(]AOB) = 14◦ 250 şi m(]BOC) =
76◦ 350 ; iii) m(]AOB) = 22◦ 300 şi m(]BOC) = 3m(]AOB).
Rezolvare Doar la a) şi c).
Cursul 4 27

S4.2 (problema 2, p. 103) Fie ]AOB, ]BOC, ]COD şi ]DOA a. ı̂. OA⊥OD şi OB⊥OC.
Arătaţi că ]AOB şi ]COD sunt suplementare.
Rezolvare .
S4.3 (problema 3, p. 103) Fie ]AOB, ]BOC, ]COD, ]DOE şi ]EOA a. ı̂. OB⊥OC, punctele
A, O, D sunt coliniare OE⊥AD. Dacă m(]AOC) = 130◦ aflaţi m(]AOB) şi m(]COD).
Rezolvare m(]AOB) = 40◦ şi m(]COD) = 50◦ .
S4.4 (problema 4, p. 103) Fie (OC bisectoarea lui ]AOB, punctele B şi D de aceeaşi parte a lui
OC a. ı̂. OC⊥OD şi m(]BOD) = 50◦ . Aflaţi m(]AOB).
Rezolvare m(]AOB) = 2m]BOC) = 2 · 40◦ = 80◦ .
S4.5 (problema 5, p. 103) Fie ]AOB şi ]AOC neadiacente complementare iar ]BOC şi ]COD
adiacente complementare. Ştiind că m(]COD) = 52◦ aflaţi m(]BOC) şi m(]AOB).
Rezolvare m(]BOC) = 38◦ , m(]AOB) = 26◦ .
S4.6 (problema 6, p. 103) Fie ]AOB şi ]AOC neadiacente suplementare şi (OE bisectoarea lui
]BOC. Ştiind că m(]AOB) = 36◦ arătaţi că OE⊥OA.
Rezolvare m(]BOC) = 108◦ ⇒ m(]EOA) = m(]EOB) + m(]BOA) = 54◦ + 36◦ = 90◦ care
ı̂nseamnă OA⊥OE.
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
[AM ]
T4.1 (problema 16, p. 104) Fie un segment [AB] = 10 cm şi punctul M ∈ (AB) a. ı̂. [M B] = 32 .
Fie dreapta a perpendiculară ı̂n M pe AB. Se cer d(A, a) şi d(B, a)
T4.2 (problema 15, p. 104) Fie dreapta a şi punctul A situat la distanţa de 3 cm de a. Determinaţi
punctele de pe a situate la distanţa de 5 cm faţă de A.
T4.3 (problema 14, p. 104) Fie unghiul alungit ]AOB. În acelaşi semiplan determinat de AB
se construiesc unghiurile ]AOC ≡ ]COD a. ı̂. raportul măsurilor unghiuriler COD şi DOB este 58 .
i) Calculaţi m(]COD) şi m(]DOB). ii) Dacă [OE este bisectoarea lui ]DOB arătaţi că OE⊥OC.
iii) Aflaţi măsura unghiului format de bisectoarele unghiurilor ]DOB şi ]AOC.
T4.4 (problema 13, p. 104) Fie unghiul ascuţit ]AOB. Se duc: [OC⊥[OA de acceaşi parte cu
[OB faţă de [OA şi respectiv [OD⊥[OB de aceeaşi parte cu [OA faţă de [OB. Arătaţi că: i) ]AOB
şi ]COD au aceeaşi bisectoare; ii) ]AOB şi ]COD sunt suplementare.
T4.5 (problema 12, p. 104) Fie ]AOB de măsură mai mică de 40◦ şi [OE semidreapta opusă lui
[OA. De aceeaşi parte cu [OB faţă de dreapta AE se duc: [OC⊥[OA şi [OD⊥[OB a. ı̂. m(]DOE) =
2m(]AOB). Aflaţi: i) m(]DOE); ii) m(]EOF ); iii) m(]AOF ) unde [OF este bisectoarea lui
]BOE.
T4.6 (problema 11, p. 104) Fie ]AOB şi ]BOC adiacente suplementare a. ı̂. m(]AOB) −
m(]BOC) = 50◦ . i) Aflaţi: m(]AOB) şi m(]BOC); ii) Dacă E ∈ Int(]AOB), m(]BOE) = 50◦
şi [OD este bisectoarea lui ]BOE arătaţi că OD⊥AC.
T4.7 (problema 10, p. 104) Fie punctele coliniare A − O − B şi punctele C, D şi E ı̂n acelaşi
semiplan determinat de dreapta AB a. ı̂. m(]BOC) = 50◦ , [OE⊥[OC şi m(]COD) = 20◦ cu
(OD ⊂ Int(]COE). Dacă [OF este bisectoarea lui ]AOE atunci arătaţi că OD⊥OF .
28 M. Crâşmăreanu

T4.8 (problema 9, p. 103) Fie ]AOB ascuţit, punctele coliniare D − O − B, C şi A de o parte
şi de alta a dreptei BD a. ı̂. [OC⊥[OA. Ştiind că m(]DOC) = 4m(]AOB) aflaţi: i) m(]AOB); ii)
m(]BOC); iii) m(]COD); iv) m(]DOA).
T4.9 (problema 8, p. 103) Fie ]AOB de 40◦ , [OC⊥[OA şi [OD⊥[OB a. ı̂. interioarele unghiurilor
]AOC şi ]BOD sunt disjuncte. i) Aflaţi m(COD); ii) Arătaţi că bisectoarele unghiurilor ]AOB şi
]COD sunt semidrepte opuse.
T4.10 (problema 7, p. 103) Fie unghiurile ]AOB şi ]AOC neadiacente complementare cu
m(]AOB) = 30◦ . Fie unghiul ]DOC adiacent cu ]COB cu m(]DOC) = 60◦ şi [OE bisectoarea
lui ]DOC. Arătaţi că: i) [OD⊥[OB; ii) [OE⊥[OA.
Cursul 5

Trigonometria ca aplicaţie a seriilor de

puteri

În definiţia 3.1 am introdus, printre altele, noţiunea de funcţie analitică de variabilă complexă iar ı̂n
teorema 3.2 am enunţat echivalenţa cu olomorfia. Analiticitatea se exprimă prin faptul că funcţia
dată este sumă a unei serii de puteri. În prezentul curs vom ilustra acest concept aplicându-l ı̂n
trigonometrie, ı̂n particular la geometria cercului unitate S 1 .
Reamintim criteriul raportului pentru serii de numerePcomplexe: Fie an ∈ C∗ pentru orice n ∈ N.
Dacă r = limn→∞ |a|an+1 n|
|
există şi r ∈ (0, 1) atunci seria ∞
n=0 an converge. Dacă r > 1 atunci seria
diverge iar cazul r = 1 este nedeterminat.
Exemplul 5.1 Seria geometrică ∞ n 1
P
n=0 z va converge ı̂n discul unitate D = {z ∈ C; |z| < 1}
deoarece |a|an+1
n|
|
= |z|. Avem:

∞ N
X X 1 − z N +1 1
z n = lim z n = lim = . (5.1)
N →∞ N →∞ 1−z 1−z
n=0 n=0

Din aceaste egalităţi vedem că avem convergenţa seriei geometrice doar pe D1 ! 2
1
Exemplul precedent arată că putem defini funcţia pe 1−z D1
ca sumă a seriei geometrice. În fapt,
formula integrală Cauchy arată un mod de derivare a dezvoltării ı̂n serii de puteri, pornind chiar de
la seria geometrică, a oricărei funcţii analitice!
În fapt, există două serii de puteri ce domină teoria funcţiilor analitice: seria geometrică şi seria
exponenţială. Pentru a introduce pe a doua avem nevoie de un rezultat tehnic:
Teorema 5.2 Fie seria ∞ n
P
n=0 cn z convergentă pe discul D(R) := {z ∈ C; |z| < R} P∞şi să notăm
cu f (z) suma acestei serii. Avem că funcţia f este diferenţiabilă pe D(R) cu f 0 (z) = n−1 .
P∞ cn n+1 n=1 ncn z
Mai mult, şi seria n=0 n+1 z converge şi suma este o funcţie F diferenţiabilă cu F 0 (z) = f (z) pe
D(R).
P∞ z n
Seria exponenţială este: n=0 n! şi pentru z 6= 0 putem aplica criteriul raportului:

|an+1 | |z| R
= ≤ → 0 < 1. (5.2)
|an | n+1 n+1
Prin urmare, pentru orice bilă B(R) = {z ∈ C; |z| ≤ R} avem convergenţa (absolută şi uniformă) cu
valoarea 1 ı̂n originea z = 0 deoarece z 0 = 1 = 0!. Aplicând teorema 5.2 obţinem o funcţie, numită
exponenţiala şi notată ez . O primă proprietate fundamentală a acestei funcţii este dată de:

29
30 M. Crâşmăreanu

Teorema fundamentală 5.3 Pentru orice z, w ∈ C avem:

ez+w = ez · ew = ew · ez . (5.3)

Demonstraţia 1 Datorită convergenţei absolute valoarea sumei nu depinde de modul de sumare!

Avem:
X (z + w)n X 1 X n n
z+w k n−k k
XX z n−k wk
e = = Cn z w = . (5.4)
n! n! (n − k)! k!
n≥0 n≥0 k=0 n≥0 k=0

În ultimul membru facem n = j + k:

X X z j wk
ez+w = = ez ew
j! k!
j≥0 k≥0

ceea ce voiam.
Demonstraţia 2 Putem demonstra şi invers:

z2 z3 w2 w3
  
ez · ew = 1 + z + + + ... 1+w+ + + ... =
2! 3! 2! 3!

z2 w2 z3 z2 w2 w3
   
= 1 + (z + w) + + zw + + + w+z + + ... = ez+w .
2! 2! 3! 2! 2! 3!
2
O a doua proprietate fundamentală dată de teorema 5.2 se referă la seria ce dă primitiva funcţiei
exponenţiale. Această serie este:
X 1 z n+1 X zm
= = ez − 1. (5.5)
n! n + 1 m!
n≥0 m≥1

Am obţinut că funcţia exponenţială este propria sa primitivă:

(ez )0 = ez . (5.6)

Din teorema 5.3 obţinem că:

ez e−z = ez−z = e0 = 1 (5.7)
cee a ce spune că ez 6= 0 şi 1
ez = e−z . Deoarece aplicaţia de conjugare este continuă avem:

ez = ez̄ . (5.8)

Fie t ∈ R şi numărul complex eit . Din (5.8) avem:

1
eit = e−it = (5.9)
eit

ceea ce spune că |eit | = 1 adică eit ∈ S 1 . Ştim parametrizarea cercului unitate S 1 cu funcţiile
trigonometrice:
S 1 : z(t) = cos t + i sin t (5.10)
şi deci există o funcţie ϕ = ϕ(t) aşa ı̂ncât: eit = cos ϕ(t) + i sin ϕ(t)!
Cursul 5 31

În fapt cunoaştem trigonometria funcţiilor cos şi sin, valorile lor ı̂n t = 0 şi derivatele lor:
         
d cos t − sin t 0 −1 cos t cos t
= = · =I· . (5.11)
dt sin t cos t 1 0 sin t sin t

cu I matricea din cursul 3 ce generalizează pe i. Prin urmare, o dezvoltare Taylor ı̂n apropierea lui
t = 0 dă dezvoltarea ı̂n serie de puteri a funcţiilor trigonometrice:
X (−1)k t2k X (−1)k t2k+1
cos t = , sin t = . (5.12)
(2k)! (2k + 1)!
k≥0 k≥0

Revenind la exponenţială avem:

X (it)n X (it)2k X i2k t2k+1
eit = = +i = cos t + i sin t (5.13)
n! (2k)! (2k + 1)!
n≥0 k≥0 k≥0

şi această identitate fundamentală are loc pentru orice t real, nu numai ı̂n apropierea lui 0!
Consideraţiile precedente ne permit extinderea funcţiilor trigonometrice la C!
1 1 iz
eiz = cos z + i sin z, cos z = (eiz + e−iz ), sin z = (e − e−iz ) (5.14)
2 2i
ca şi demonstrarea formulei Moivre:

(cos t + i sin t)n = cos(nt) + i sin(nt) (5.15)

pentru n ∈ N∗ . În adevăr, primul membru este (eit )n şi avem (eit )n = ei(nt) ceea ce dă membrul
drept. De asemeni, relaţiile (5.14) sugerează şi varianta hiperbolică:
1 1
chz = (ez + e−z ), shz = (ez − e−z ), ch2 z − sh2 z = 1. (5.16)
2 2
Obţinem astfel parametrizări pentru S 1 , elipsa canonică şi hiperbola canonică:

S 1 : z(t) = eit , t ∈ [0, 2π) (5.17)

x2 y 2
E(a, b) : + 2 = 1, z(t) = (a cos t, b sin t), t ∈ [0, 2π) (5.18)
a2 b
x2 y 2
H(a, b) : − 2 = 1, z(t) = (acht, bsht), t ∈ R. (5.19)
a2 b

Din (5.17) şi formula fundamentală (5.3) obţinem că cercul unitate cu ı̂nmulţirea complexă (S 1 , ·)
este grup comutativ. Cum avem periodicitatea funcţiilor trigonometrice cu perioada principală 2π
rezultă:
ei(t+2kπ) = eit (5.20)
şi cum (Z, +) este subgrup normal ı̂n grupul comutativ (R, +) din prima teorema de izomorfism a
grupurilor avem izomorfismul grupului factor:

R/Z = S 1 (5.21)

exact prin intermediul funcţiei exponenţiale t ∈ R → eit ∈ S 1 !

32 M. Crâşmăreanu

Din prima formulă (5.14) cu z = π obţinem:

eiπ = −1 (5.22)

sau ı̂ncă identitatea Euler:

eiπ + 1 = 0 (5.23)
caz particular al sumei rădăcinilor de ordinul n ale unităţii:
n−1
X k
e2πi n = 0 (5.24)
k=0

dată de prima relaţie Viete pentru: z n − 1 = 0.

SEMINARUL 5: Paralelism

S5.1 .
Rezolvare .
S5.2 .
Rezolvare .
S5.3 .
Rezolvare .
S5.4 .
Rezolvare .
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T5.1 (problema 12, p. 121) În ∆ABC fie [AD] bisectoarea din A, BB 0 ⊥AD cu B 0 ∈ AC şi
CC 0 ⊥AD cu C 0 ∈ AB. Arătaţi că: i) BB 0 k CC 0 ; ii) [BC 0 ] ≡ [B 0 C].
T5.2 (problema 12, p. 119) Fie ∆ABC isoscel cu baza BC iar [BB 0 ] şi [CC 0 ] bisectoaele din B
respectiv C. Prin A se duc paralele la BB 0 şi CC 0 care taie dreapta BC ı̂n D respectiv E. Arătaţi
că: i) ]AEB ≡ ]ADC; ii) dacă I este centrul cercului ı̂nscris ı̂n ∆ABC atunci [AI este bisectoarea
unghiului ]EAD.
T5.3 (problema 11, p. 119) Fie [AD] bisectoarea din A ı̂n ∆ABC. Paralela prin D la AB taie
pe AC ı̂n E iar paralela prin E la AD taie BC ı̂n F . Arătaţi că: i) ]EAD ≡ ]EDA; ii) [EF este
bisectoarea unghiului ]DEC.
T5.4 (problema 10, p. 119) Fie ∆ABC oarecare şi [BM ] bisectoarea din B cu M ∈ (AC).
Paralela prin M la BC intersectează AB ı̂n N . Dacă ]M BC ≡ ]M CB atunci arătaţi că [M N este
bisectoarea unghiului ]AM B.
T5.5 (problema 16, p. 117) În ∆ABC prin B ducem o paralelă la AC iar prin A ducem p paralelă
la BC. Cele două paralele se intersectează ı̂n punctul D. Prelungim latura [BC] cu segmentul egal
[BF ] şi latura [AC] cu segmentul egal [AE]. Arătaţi că: i) ∆DAB ≡ ∆CBA; ii) DE k AB; iii)
DF k AB; iv) punctele D, E şi F sunt coliniare.
Cursul 5 33

T5.6 (problema 15, p. 117) Fie ∆ABC isoscel cu baza [BC]. Punctele D şi E sunt situate ı̂n
semiplanul determinat de dreapta BC care conţine pe A a. ı̂. BD k AC, [BD] ≡ [AC], CE k AB şi
[CE] ≡ [AB]. Arătaţi că: i) AD k BC; ii) AE k BC; iii) punctele A, D şi E sunt coliniare.
T5.7 (problema 14, p. 117) În ∆ABC prin A ducem o paralelă la BC şi prin C ducem o paralelă
la AB. Cele două paralele se intersectează ı̂n punctul D. Arătaţi că: i) [AD] ≡ [BC]; ii) [CD] ≡ [AB].
T5.8 (problema 13, p. 117) În ∆ABC punctele D şi E sunt situate de o parte şi d ealta a dreptei
AB a. ı̂. avem ordinea D, A, E şi AD k BC, AE k BC, [AD] ≡ [AE] ≡ [BC]. Arătaţi că: i)
[BD] ≡ [AC]; ii) [EC] ≡ [AB]; iii) punctele D, A şi E sunt coliniare.
T5.9 (problema 11, p. 117) Fie ∆ABC cu m(]A) = 64◦ şi D ∈ (BC) cu DE k AB, E ∈ (AC).
Ştiind că m(]ADE) = 32◦ arătaţi că [AD este bisectoarea unghiului ]BAC.
T5.10 (problema 10, p. 117) Fie ∆ABC cu m(]C) = 40◦ şi [CD] bisectoarea unghiului C.
Ducem DE k BC cu E ∈ (AC). Se cer măsurile unghiurilor ı̂n ∆DEC.
34 M. Crâşmăreanu
Cursul 6

Legi de grup pe conice Pell

generalizate

Am finalizat cursul precedent cu structura de grup comutativ al cercului unitate S 1 ca subgrup ı̂n
grupul abelian (C∗ , ·). În acest curs vom generaliza această structură pe o clasă remarcabilă de conice,
clasă ce include pe S 1 .
Definiţia 6.1 Conica Γ dată ı̂n (4.12):

Γ : f (x, y) := r11 x2 + 2r12 xy + r22 y 2 + 2r10 x + 2r20 y + r00 , 2

r11 2
+ r12 2
+ r22 6= 0 (6.1)

o numim Pell generalizată dacă ecuaţia sa nu are termeni de gradul 1 şi r11 = −r00 6= 0. În particular,
o conică Pell generalizată o numim Pell dacă nu avem termenul mixt: r12 = 0.
Fixăm Γ o conică Pell generalizată. Cum r11 = −r00 6= 0 prin ı̂mpărţirea cu acest număr nenul
putem scrie, cu renotarea indicilor rămaşi:

Γ : x2 + 2αxy + βy 2 = 1. (6.2)

Această conică este Pell dacă şi numai dacă α = 0. Introducem pe mulţimea punctelor lui Γ ı̂nmulţirea:

(x, y) Γ (x0 , y 0 ) := (xx0 − βyy 0 , xy 0 + yx0 + 2αyy 0 ). (6.3)

Un calcul imediat dă că (Γ, Γ ) este grup comutativ, cu elementul neutru e = (1, 0) = 1 ∈ Γ iar
inversul este:
(x, y)−1 = (x + 2αy, −y) = (x, −y) + 2α(y, 0) ∈ Γ. (6.4)
În particular, dacă Γ este Pell atunci inversul unui element z din Γ ⊂ C coincide cu conjugatul
complex z̄!
Definiţia 6.2 (Γ, Γ ) ı̂l numim grup Pell generalizat şi-l notăm gP ell(α, β). Dacă Γ este conică
Pell atunci ı̂l numim grup Pell şi-l notăm P ell(β).
Exemplul 6.3 Cercul unitate S 1 este o conică Pell cu β = 1 şi deci:

(x, y) S 1 (x0 , y 0 ) = (xx0 − yy 0 , xy 0 + yx0 ) (6.5)

care este exact ı̂nmulţirea din C restricţionată la S 1 ! Să observăm că z ∈ S 1 are inversul z −1 =
(x, −y) = z̄. 2
Revenim la grupul Pell generalizat (6.3) şi să-l scriem cu ı̂nmulţirea complexă:

z Γ z 0 = zz 0 + =z=z 0 (1 − β, 2α). (6.6)

35
36 M. Crâşmăreanu

şi obţinem că S 1 este singura conică Pell generalizată cu ı̂nmulţirea comună cu cea a spaţiului ambiant
C.
De asemeni, cu formalismul relaţiilor (4.14 − 15) conica Pell generalizată se scrie ı̂n variabila
complexă:
Γ : F (z, z̄) := Az 2 + Bz z̄ + Āz̄ 2 = 1 (6.7)
cu:
1−β α
A= − i ∈ C, 2B = 1 + β = I ∈ R (6.8)
4 2
de unde rezultă expresia complexă a ı̂nmulţirii Pell generalizate şi a inversului:

z Γ z 0 := zz 0 + 4=z=z 0 Ā, zΓ−1 = z̄ − 4=z=A. (6.9)

Să observăm şi caracterizarea: Γ=Pell dacă şi numai dacă A ∈ R! Pentru grupul P ell(β) obţinem
ı̂nmulţirea complexă deformată cu un termen aditiv real:

z Γ z 0 := zz 0 + (1 − β)=z=z 0 . (6.10)

Denumirea de Pell vine de la ecuaţia diofantică Pell:

x2 − dy 2 = 1, d ∈ N∗ (6.11)

studiată de matematicianul englez John Pell (1611-1685). Soluţiile (±1, 0) se numesc triviale şi sunt
universale i.e. nu depind de d. Cazul d = 1, ce reprezintă o hiperbolă echilateră, nu mai are alte
soluţii ı̂n afara celor triviale. Avem că această ecuaţie diofantică specială reprezintă o hiperbolă Hd ,
uneori chiar numită hiperbola Pell, şi vrem punctele de coordonate ı̂ntregi de pe Hd . Dacă ştim o
soluţie ne-trivială (x1 , y1 ) atunci putem produce o infinitate de soluţii cu recurenţa liniară:
    
xn+1 x1 dy1 xn
= (6.12)
yn+1 y1 x1 yn

dar această recurenţă liniară nu produce ı̂n mod necesar toate soluţiile!
Să observăm că matricea 2×2 din membrul drept al relaţiei precedente aparţine grupului SL(2, R)
deoarece are determinantul x21 − dy12 = 1 iar excentricitatea hiperbolei Pell Hd este:
r r
b2 1
e = 1 + 2 = 1 + > 1.
a d

O altă construcţie remarcabilă consideră hiperbola Pell Hd : x2 − dy 2 = 1 cărei ı̂i asociem ecuaţii
diofantice:
ax2 − 2bxy − cy 2 = ±1 (6.13)
ı̂n care coeficienţii a, b, c ∈ Z satisfac a > 0, b ≥ 0, c > 0 şi b2 + ac = d; de asemeni cerem 2b > a − c
ceea revine la a spune că soluţia pozitivă a ecuaţiei at2 − 2bt − c = 0 este de fapt mai mare decât 1.
Fie k partea din Z a acelei soluţii. Reducerea Euler a ecuaţiei (6.13) se realizează cu substituţiile:

x = kx̃ + ỹ, y = x̃ (6.14)

care transformă (6.13) ı̂n ecuaţia:

ãx̃2 − 2b̃x̃ỹ − c̃ỹ 2 = ∓1 (6.15)
Cursul 6 37

cu noii coeficienţi ã, b̃, c̃ ∈ Z fiind funcţii de a, b, c, k şi satisfăcând condiţii similare lui a, b, c.
Exemplul 6.4 Vom obţine hiperbola Pell d = 2 plecând de la tripletul a = b =√c = 1. Avem
b2 + ac = d = 2 şi 2b = 2 > a − c = 0. Ecuaţia t2 − 2t − 1 = 0 are soluţiile t1,2 = 1 ± 2 deci k = 1.
Endomorfismul (6.14) devine:
x = x̃ + ỹ, y = x̃
iar pentru ecuaţia iniţială (6.13) i.e. x2 − 2xy − y 2 = ±1 obţinem noua ecuaţie ỹ 2 − 2x̃2 = ±1 cu
ã = 2 > 0, b̃ = 0 şi c̃ = 1 > 0; dar avem acum 2b̃ = 0 < ã − c̃ = 1.
√ √
Hiperbola Pell x2 − 2y 2 = 1 are soluţiile xn + yn 2 = ±(3 + 2 2)n i.e.:
√ √ √ √
(3 + 2 2)n + (3 − 2 2)2 (3 + 2 2)n − (3 − 2 2)n
xn = ± , yn = ± √ , (6.16)
2 2 2

cu (x0 , y0 ) = ±(1, 0) şi (x1 , y1 ) = ±(3, 2). În coordonata complexă z := x + iy hiperbola H2 are
ecuaţia:
H2 : z 2 + z̄ 2 − 6|z|2 + 4 = 0. (6.17)
2
 
1−β α
Exemplul 6.5 O conică Pell Γ o vom numi auto-Pell dacă punctul A = 4 ,−2 aparţine lui
Γ. Cu formula (6.2) pentru Γ rezultă ecuaţia:

(β − 1)2 + 4α2 (2β − 1) = 16 (6.18)

şi avem următoarele 6 soluţii ı̂ntregi:

1) (α1 , β1 ) = (0, −3) deci A1 = 1 = (1, 0) şi conica (hiperbolă cu excentricitatea e = √23 ) auto-Pell
Γ1 : x2 − 3y 2 = 1. Soluţie ne-trivială a ecuaţiei Pell asociate este (x1 , y1 ) = (2, 1).
2) (α2 , β2 ) = (0, 5) deci A2 = −1 = (−1, 0) şi conica (elipsă cu excentricitatea e = √25 ) auto-Pell
Γ2 : x2 + 5y 2 = 1. Singurele soluţii ı̂ntregi ale ecuaţiei Pell asociate sunt (±1, 0).
3) (α3± , β3± ) = (±2, 1) deci A±3 = ∓i = (0, ∓1) şi conica (hiperbolă cu excentricitatea 2) auto-Pell
± 2 2
Γ3 : x ± 4xy + y = 1. O soluţie ne-trivială ecuaţiei diofantice asociate este (∓4, 1).
4) (α4± , β4± ) = (±2, −31) deci A± 4 = (8, ∓1) şi conica (hiperbolă cu excentricitatea e=1.0179...) auto-
± 2 2
Pell Γ4 : x ± 4xy − 31y = 1.
2

SEMINARUL 6: Măsura unghiurilor ı̂ntr-un triunghi

S6.1 .
Rezolvare .
S6.2 .
Rezolvare .
S6.3 .
Rezolvare .
S6.4 .
Rezolvare .
S6.5 .
38 M. Crâşmăreanu

Rezolvare .
S6.6 .
Rezolvare .
S6.7 .
Rezolvare .
S6.8 .
Rezolvare .
S6.9 .
Rezolvare .
S6.10 .
Rezolvare .
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T6.1 (problema 7, p. 124) Fie ∆ABC dreptunghic ı̂n A şi cu bisectoarea [AD]. Dacă m(]ADC) =
105◦ atunci aflaţi măsurile unghiurilor lui ∆ABC.
T6.2 (problema 6, p. 124) În ∆ABC cu m(]A) = 120◦ avem [AD] şi [AE] bisectoarea interioară
respectiv exterioară a lui ]A. Ştiind că m(]AEB) = 10◦ se cer m(]EAD), m(]B) şi m(]C).
T6.3 (problema 5, p. 124) Fie ∆ABC cu m(]C) = 30◦ , [AD] bisectoarea din A şi m(]ADB) =
70◦ . Se cer unghiurile lui ∆ABC.
T6.4 (problema 4, p. 124) Se cer măsurile unghiurilor exterioare pentru ∆ABC ştiind că măsura
unghiului exterior din C este 105◦ şi 3m(]A) = 4m(]B).
T6.5 (problema 3, p. 124) Se cer măsurile unghiurilor ı̂n ∆ABC ştiind că măsura unghiului
exterior din A este 140◦ şi m(]B) − m(]C) = 20◦ .
T6.6 (problema 2, p. 123) Se cer măsurile unghiurilor ı̂n ∆ABC ştiind că unghiurile exterioare
au măsuri de: i) 120◦ şi 130◦ ; ii) 140◦ şi 70◦ ; iii) 160◦ şi 110; iv) 130◦ şi 100◦ .
T6.7 (problema 1, p. 123) Se cer măsurile unghiurilor exterioare pentru ∆ABC ştiind că: i)
m(]A) = 30◦ şi m(]B) = 45◦ ; ii) m(]B) = 115◦ şi m(]C) = 23◦ ; iii) m(]A) = 90◦ şi m(]C) = 35◦ ;
iv) m(]C) = 70◦ şi m(]A) = 40.
T6.8 (problema 15, p. 123) În ∆ABC avem m(]A) = 75◦ , m(]B) = 55◦ şi [CE] bisectoarea din
C. Fie F ∈ (BC) a. ı̂. m(]CEF ) = 25◦ . i) Arătaţi că EF k AC, ii) aflaţi măsurile unghiurilor ı̂n
∆BEF .
T6.9 (problema 14, p. 123) ∆ABC are măsurile unghiurilor ]A şi ]B proporţionale cu 4 şi 7
şi m(]A) + m(]B) = 110◦ . Fie I centrul cercului ı̂nscris. Se cer măsurile unghiurilor ı̂n ∆ABC şi
∆AIB.
T6.10 (problema 13, p. 123) În ∆ABC ascuţitunghic fie ortocentrul H. Dacă m(]AHB) = 110◦
se cere m(]C).
Cursul 7

Funcţii armonice ı̂n plan

În cursul 3 am introdus Laplacianul pe funcţii din C k (Ω) pentru k ∈ N ∪ {∞}, k ≥ 2:

∂2 ∂2
4∂ ∂¯ = ∆ = + . (7.1)
∂x2 ∂y 2

Această aplicaţie este un operator R-liniar ∆ : C k (Ω) → C k−2 (Ω) ceea ce conduce considerarea
nucleului său adică la următorul tip remarcabil de funcţii:
Definiţia 7.1 u ∈ C k (Ω) se numeşte armonică dacă aparţine nucleului lui ∆: ∆u = 0.
Pentru a obţine clase speciale de funcţii armonice ı̂n plan fie F : Ωd ⊆ C = R2 → R2 = C cu
expresia F = u + iv. Avem că F ∈ C k (Ω, R2 ) dacă şi numai dacă u şi v aparţin lui C k (Ω). Reamintim
ecuaţiile CR:
ux = vy , uy = −vx , (7.2)

Obţinem imediat că atât u = <F şi v = =F sunt armonice dacă F este olomorfă!
Există şi o reciprocă a acestui rezultat, [3, p. 92]:
Teorema 7.2 Fie u ∈ C 2 (Ω) cu Ω deschis ı̂n R2 conţinând orginea O. Dacă u este armonică
atunci funcţia: z z 
F (z) := 2u , +c (7.3)
2 2i
este olomorfă pentru o valoare a constantei c şi u = <F . Avem: c = −F (0).
Exemplul 7.3 F (z) = z 2 este evident olomorfă. Rezultă funcţiile armonice: u(x, y) = x2 − y 2 ,
v(x, y) = 2xy. Expresia complexă a acestor două funcţii este: u(z, z̄) = 21 (z 2 +z̄ 2 ), v(z, z̄) = 2i
1
(z 2 −z̄ 2 ).
2
Armonicitatea este invariată de aplicaţiile olomorfe:
Propoziţia 7.4 Fie Ω1 şi Ω2 deschişi ı̂n C. Fie H : w ∈ Ω2 → z ∈ Ω1 olomorfă şi U : Ω1 → C
armonică. Atunci u = U ◦ H : Ω2 → C este armonică.
Demonstraţie Trebuie să calculăm Laplacianul 4uww̄ . Cu regula lanţului pentru derivarea com-
punerilor avem:
uww̄ = (Uz Hw )w̄ = Uz z̄ Hw̄ Hw = 0

deoarece Hw̄ = 0 şi Uz z̄ = 0. 2

39
40 M. Crâşmăreanu

Ca aplicaţie geometrică a funcţiilor armonice de două variabile prezentăm reprezentarea Weier-

strass a suprafeţelor minimale. Fie suprafaţa regulată S ⊂ R3 cu parametrizarea netedă r̄ : Ud ⊆
R2 → R3 :
S : r̄(u, v) = (x1 (u, v), x2 (u, v), x3 (u, v)), (u, v) ∈ U. (7.4)
Forma I-a fundamentală a lui S este pull-backul metricii euclidiene gcan a spaţiului ambient R3 prin
r̄:

g = kr̄∗ k2 = Edu2 + 2F dudv + Gdv 2 , E = kr̄u k2 , F =< r̄u , r̄v >R3 = gcan (r̄u , r̄v ), G = kr̄v k2 . (7.5)

Scufundarea lui S ı̂n varietatea Riemann (R3 , gcan =<, >) produce şi forma a II-a fundamentală a lui
S şi apoi, curbura totală (Gauss) K = K(u, v) respectiv curbura medie H = H(u, v). Dacă H = 0
atunci S se numeşte minimală; pentru detalii a se vedea [2].
Introducem un tip special de parametrizare pentru suprafeţele regulate:
Definiţia 7.5 Parametrizarea r̄ a lui S o numim izotermă dacă g este multiplu conform al metricii
euclidiene 2-dimensionale:
E = G > 0, F = 0. (7.6)

Orice suprafaţă regulată admite o parametrizare izotermă. Fie N̄ versorul normalei lui S. Avem
următorul calcul, [4, p. 116]:
Propoziţia 7.6 Dacă r̄ este parametrizare izotermă atunci:

∆r̄ := r̄uu + r̄vv = 2EH N̄ . (7.7)

În consecinţă, dacă S este şi minimală atunci funcţiile x1 , x2 , x3 sunt armonice.
Această consecinţă permite următoarea reperezentare Weierstrass a suprafeţelor minimale: fie
ϕ1 , ϕ2 , ϕ3 : U → C olomorfe astfel ı̂ncât:

2
2
2
ϕ1z + ϕ2z + ϕ3z = 0. (7.8)

Atunci următoarea aplicaţie vectorială reprezintă o suprafaţă minimală:

 Z Z Z 
1 2 3
r̄ = < ϕ (z)dz, < ϕ (z)dz, < ϕ (z)dz . (7.9)

Spre exemplu, fie funcţiile p = p(z) olomorfă şi q = q(z) meromorfă: dacă p are pe z0 ca zerou de
ordin 2m atunci q să aibă pe z0 ca pol de ordin mai mic decât m. Atunci funcţiile:

ϕ1 = p(1 + q 2 ), ϕ2 = −ip(1 − q 2 ), ϕ3 = −2ipq (7.10)

satisfac condiţia (7.8). Rezultă suprafaţa minimală S cu parametrizarea:

 Z z Z z Z z 
2 2
r̄(z) = <{ p(w)(1 + q (w))dw}, <{ −ip(w)(1 − q (w))dw}, <{ −2ip(w)q(w))dw} (7.11)
a a a

cu a ∈ Ω o constantă.
Exemple 7.7 i) Fie p(z) = 1, q(z) = iz pe Ω = C. Obţinem:
z3 z3
 
2
r̄(z) = <(z − ), < − i(z + ), <(z ) (7.12)
3 3
Cursul 7 41

sau, trecând ı̂n variabile reale: z = u + iv:

u3 v3
r̄(u, v) = (u − + uv 2 , v − + u2 v, u2 − v 2 ) (7.13)
3 3
care este suprafaţa Enneper.
1 i
ii) Pentru acelaşi p dar q(z) = z pe Ω = C \ {0} obţinem elicoidul iar q(z) = z pe acelaşi Ω generează
catenoidul. 2
Încheiem acest curs cu o caracterizare a ecuaţiilor Cauchy-Riemann asociate funcţiei F (x, y) =
u(x, y) + iv(x, y) ∈ R2 = C folosind câmpul vectorial Polya asociat:

∂ ∂
VF := u −v . (7.14)
∂x ∂y
Mai precis, definim pentru VF rotorul şi divergenţa prin:
1) curl(VF ) := ∇ × VF = (−vx − uy )k̄=câmp vectorial ın R3 ,
2) div(VF ) :=< ∇, VF >= ux − vy =câmp scalar pe R2 .
Rezultă imediat că f satisface ecuaţiile Cauchy-Riemann dacă şi numai dacă avem simultan
curl(VF ) = 0 ∈ X(R3 ) şi div(VF ) = 0 ∈ C ∞ (R2 )!
Definiţia 7.8 Câmpul vectorial V ∈ X(R2 ) se numeşte:
i) irotaţional dacă curl(V ) = 0,
ii) incompresibil sau solenoidal dacă div(V ) = 0.
Prin urmare, funcţia F este olomorfă dacă şi numai dacă câmpul Polya asociat VF este simultan
irotaţional şi incompresibil!

SEMINARUL 7: Înălţimi

S7.1 .
Rezolvare .
S7.2 .
Rezolvare .
S7.3 .
Rezolvare .
S7.4 .
Rezolvare .
S7.5 .
Rezolvare .
S7.6 .
Rezolvare .
S7.7 .
Rezolvare .
S7.8 .
42 M. Crâşmăreanu

Rezolvare .
S7.8 .
Rezolvare .
S7.10 .
Rezolvare .
------------------
Temă individuală !
Dan Zaharia, Maria Zaharia, Matematică 6, Algebră, Geometrie, partea a II-a (semestrul 2), Mate
2000-Consolidare, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2014.
T7.1 (problema 8, p. 115) Fie ∆ABC ≡ ∆A0 B 0 C 0 , [AD] ı̂nălţimea din A şi [A0 D0 ] ı̂nălţimea din
A0 . Arătaţi că [AD] ≡ [A0 D0 ].
T7.2 (problema 9, p. 115) Fie ∆ABC isoscel cu [AB] ≡ [AC] şi ı̂nălţimile [BB 0 ], [CC 0 ]. Arătaţi
că [BB 0 ] ≡ [CC 0 ].
T7.3 (problema 10, p. 115=reciproca rezultatului precedent) Fie ∆ABC şi ı̂nălţimile [BB 0 ],
[CC 0 ]. Dacă [BB 0 ] = [CC 0 ] atunci ∆ABC este isoscel cu [AB] ≡ [AC].
T7.4 (problema 12, p. 115) Fie ∆ABC dreptunghic ı̂n A. Pe ipotenuza BC se consideră punctul
D a. ı̂. [AC] ≡ [DC]. În D se consideră perpendiculara pe BC şi fie E punctul de intersecţie cu AC
şi F cu AB. Arătaţi că: i) [AB] ≡ [DE]; ii) CF ⊥BE.
T7.5 (problema 13, p. 115) Fie bisectoarea (OM a unghiului ascuţit ]XOY . Se construiesc
M A⊥OX şi M B⊥OY cu A ∈ [OX şi B ∈ OY . Arătaţi că [M A] ≡ [M B].
T7.6 (problema 14, p. 115) Se dă ∆ABC echilateral de latură l şi fie ∆A0 B 0 C 0 echilateral cu
lungimea unei laturi oarecare egală cu ı̂nălţimea h din ∆ABC. Să se arate că l = 1, (3)h0 cu h0
ı̂nălţimea din ∆A0 B 0 C 0 .
T7.7 (problema 15, p. 115) Fie punctul M pe cateta [AB] din ∆ABC dreptunghic ı̂n A şi fie N
intersecţia perpendicularei M P pe BC, P ∈ (BC) cu dreapta AC. Arătaţi că CM ⊥BN . Sugestie:
M este ortocentru ı̂n ∆BCN , rezultă concluzia.
T7.8 (problema 16, p. 115) Fie ∆ABC isoscel cu [AB] ≡ [AC]. În punctele B şi C se construiesc
perpendiculare pe AB respectiv AC care se intersectează ı̂n O. Se prelungeşte segmentul [BO] cu un
segment [OM ] a. ı̂. [BO] ≡ [OM ]. Se ştie că perpendiculara ı̂n M pe OM ı̂ntâlneşte prelungirea
laturii [AC] ı̂n N . Arătaţi că: i) [M N ] ≡ [CN ]; ii) ON ⊥M C.
T7.9 (problema 17, p. 115) Fie ∆ABC cu m(]ABC) = 45◦ . Fie D ∈ (AC) a. ı̂. [AD] ≡ [DC].
Dacă E şi F sunt picioarele ı̂nălţimilor din A respectiv C cu E ∈ (BC) şi F ∈ (AB) arătaţi că unghiul
]EDF este drept.
T7.10 (problema 18, p. 115) Fie ∆ABC fixat. Pe prelungirile laturii BC se consideră punctele
D şi E a. ı̂. ∆ABD şi ∆ACE sunt isoscele cu B ∈ (DC) şi C ∈ (BE). Înălţimile BM şi CN
ale ∆ABD şi respectiv ∆ACE cu BM ⊥AD şi CN ⊥AE se intersectează ı̂n O. Arătaţi că [AO este
bisectoarea unghiului ]BAC.
Cursul 8

Triplete pitagoreice

Definiţia 8.1 Fie (x, y, z) ∈ (N∗ )3 . Acest triplet ı̂l numim pitagoreic dacă reprezintă lungimile
laturilor unui triunghi dreptunghic: x2 + y 2 = z 2 .
Prin ı̂mpărţirea cu z 2 rezultă:
 x 2  y 2
+ =1 (8.1)
z z
deci punctul M (ZM = x
z + i yz ) este punct raţional pe S 1 . Mai precis, M aparţine primului sector din
S1.
Observaţia 8.2 Un punct din planul complex având afixul cu partea reală şi partea imaginară
numere raţionale se numeşte punct raţional. Mulţimea punctelor raţionale situate pe S 1 se notează
C(Q) şi este subgrup al lui (S 1 , ·) cu ı̂nmulţirea · complexă din formula (6.5). 2
Ştim parametrizările trigonometrică (5.10) şi exponenţială (5.17) ale lui S 1 . Avem ı̂nsă nevoie de
o parametrizare raţională şi o vom determina folosind proiecţia stereografică din polul nord N .
Avem că N are coordonatele carteziene (0, 1) şi considerăm UN = S 1 \ {N } care este un deschis pe
S1. Fie aplicaţia ϕN : UN → R dată de ϕN (P ) este intersecţia dreptei N P cu axa Ox. Presupunem
P (a, b) ∈ UN , atunci ecuaţia lui N P este:

x−0 y−1
NP : = . (8.2)
a−0 b−1
Cum Ox : y = 0 rezultă:
a
ϕN (P (a, b)) = x = . (8.3)
1−b
Aplicaţia ϕN este bijecţie şi ı̂n fapt, ne trebuie inversa ϕ−1 . Fie M (t, 0) ∈ R = Ox. Dreapta N M are
ecuaţia:
x−0 y−1
NM : = (8.4)
t−0 0−1
ceea ce dă: x = t(1 − y); ceea ce este exact relaţia (8.3) cu a → x şi b → y. Intersectăm dreapta N M
cu S 1 :
t2 1+y t2 1+y 2t2
t2 (1 − y)2 = 1 − y 2 → t2 (1 − y) = 1 + y → = → = → 1 + y = .
1 1−y 1 + t2 2 1 + t2

Rezultă:
t2 − 1 2 2t
y= , 1−y = →x= .
t2 + 1 1 + t2 1 + t2

43
44 M. Crâşmăreanu

În concluzie, avem parametrizarea raţională a lui S 1 :

2t t2 − 1
 
1 −1
S : z(t) := ϕN (t) = , , t ∈ R. (8.5)
1 + t2 1 + t2

m
Considerăm acum t ∈ Q deci t = n şi facem ”rocada” x ↔ y deoarece ı̂n relaţia (8.1) rolurile lui
x şi y sunt simetrice:
m2 − n2
 
2mn
(x, y) ∈ S 1 = , (8.6)
m2 + n2 m2 + n2
ceea ce dă:
Teorema 8.3 Expresia tripletelor pitagoreice este:

(x, y, z) = (m2 − n2 , 2mn, m2 + n2 ) (8.7)

cu m, n ∈ N∗ , m > n. Dacă cerem ca x şi y să fie prime ı̂ntre ele, (x, y) = 1, atunci m şi n au
parităţi diferite.
Exemplul canonic 8.4 Tripletul pitagoreic clasic (3, 4, 5) se obţine din (8.7) cu m = 2 şi n = 1.
Să observăm totodată că punctele raţionale M1 ( 45 , 35 ) ∈ S 1 , M2 ( 53 , 45 ) ∈ S 1 sunt exact contraimaginile
prin proiecţia stereografică a lui 2 ∈ Ox respectiv 3 ∈ Ox:

M1 = ϕ−1
N (2), M2 = ϕ−1
N (3). (8.8)

2
În fapt, trecerea x → y ı̂nseamnă să rotim planul cu π2 şi deci cu proiecţia stereografică din punctul
(−1, 0) ∈ S 1 obţinem:
 2 
1 T − 1 2T
S \ {(−1, 0)} : z(T ) = , , T ∈R (8.9)
1 + T2 1 + T2
1
şi cu substituţia T = t obţinem:

1 − t2
 
2t
S 1 \ {(−1, 0)} : z(t) = , , t ∈ R. (8.10)
1 + t2 1 + t2

Preferăm această parametrizare raţională deoarece cu sunstituţia: t = tg 2θ obţinem formulele trigono-

metrice uzuale: !
1 − tg 2 2θ 2tg 2θ
(cos θ, sin θ) = , (8.11)
1 + tg 2 2θ 1 + tg 2 2θ
sau ı̂ncă:
θ θ θ θ
(cos θ, sin θ) = (cos2
− sin2 , 2 sin cos ). (8.12)
2 2 2 2
De asemeni, putem exprima ı̂n complex relaţia (8.11) prin:

1 − t2 2t (1 + it)2 1 + it
S 1 \ {(−1, 0)} : z(t) = 2
+ i 2
= 2
= . (8.13)
1+t 1+t |1 + it| 1 − it

Compactificarea lui S 1 \ {(−1, 0)} cu punctul (−1, 0) ∈ S 1 se obţine făcând limita t → ∞!

Cursul 8 45

Să mai observăm că tripletul pitagoreic (m2 − n2 , 2mn, m2 + n2 ) este exact (<z 2 , =z 2 , |z 2 |) pentru
numărul complez z = m + in.
Observaţia 8.5 Putem generaliza cazul cercului unitate discutat mai sus, ı̂n sensul următor.
Fie Γ o conică ce admite puncte raţionale şi să presupunem că am determinat un astfel de punct.
Atunci folosind proiecţia stereografică din acel punct putem da o parametrizare raţională pentru Γ.
Cazul punctelor integrale de pe Γ este mult mai complicat şi determinarea lor este echivalentă cu
soluţionarea unei ecuaţii Pell! 2
În final un tabel cu câteva triplete pitagoreice şi aria triughiului dreptunghic asociat:

m n x y z S = xy/2
2 1 3 4 5 6
3 2 5 12 13 30
. (8.14)
4 1 15 8 17 60
4 3 7 24 25 84
5 2 21 20 29 210

SEMINARUL 8: Triunghiul dreptunghic

S8.1 .
Rezolvare .
S8.2 .
Rezolvare .
S8.3 .
Rezolvare .
S8.4 .
Rezolvare .
S8.5 .
Rezolvare .
S8.6 .
Rezolvare .
S8.7 .
Rezolvare .
S8.8 .
Rezolvare .
S8.9 .
Rezolvare .
S8.10 .
46 M. Crâşmăreanu

Rezolvare
------------------
Temă individuală !
Dan Zaharia, Maria Zaharia, Matematică 6, Algebră, Geometrie, partea a II-a (semestrul 2), Mate
2000-Consolidare, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2014.
T8.1 (problema 3, p. 117) Fie ∆ABC dreptunghic ı̂n A. Pe dreapta AB se consideră punctul D
a. ı̂. A este mijlocul lui [BD]. Arătaţi că [CD] ≡ [CB].
T8.2 (problema 4, p. 117) Se consideră tripletele de puncte coliniare A − O − B şi C − O − D .
Ştiind că m(]ACO) = m(]DBO) = 90◦ şi [AO] ≡ [DO] arătaţi că ∆BOC este isoscel.
T8.3 (problema 9, p. 117) Fie ∆ABC şi ∆A0 B 0 C 0 isoscele cu baza [BC] respectiv [B 0 C 0 ]. Dacă
m(]ABC) = m(]A0 B 0 C 0 ) şi d(A, BC) = d(A0 , B 0 C 0 ) arătaţi congruenţa celor două triunghiuri.
T8.4 (problema 10, p. 117) În ∆M N P se consideră M Q⊥N P cu Q ∈ (N P ). Dacă [N Q] ≡ [P Q]
arătaţi că [M N ] ≡ [M P ].
T8.5 (problema 11, p. 117) Fie punctele C şi D situate de o parte şi de alta a dreptei AB. Dacă
m(]ACB) = m(]ADB) = 90◦ şi [AC] ≡ [BD] arătaţi că: ]ABC ≡ ]BAD; ii) [BC] ≡ [AD].
T8.6 (problema 12, p. 117) Se dau punctele coliniare A − O − B şi punctele C şi D situate de
acceaşi parte a dreptei AB a. ı̂. CA⊥AB, DB⊥AB şi [AC] ≡ [OB] respectiv [BD] ≡ [OA]. Arătaţi
că: i) [OC] ≡ [OD]; ii) m(]ODB) = m(]AOC).
T8.7 (problema 13, p. 118) Fie ∆M N P isoscel cu [M N ] ≡ [M P ] şi punctele R şi Q ı̂n exterior
a. ı̂. m(]M RN ) = m(]M QP ) = 90◦ şi [M R] ≡ [M Q]. Arătaţi că: i) [P Q] ≡ [RN ]; ii) ]M N R ≡
]M P Q.
T8.8 (problema 14, p. 118) Triunghiurile dreptunghice M N Q şi M N P au ipotenuza M N comună.
Segmentele QN şi P M se intersectează ı̂n O a. ı̂. [P O] ≡ [QO]. Arătaţi că: i) [QM ] ≡ [P N ]; ii)
[M P ] ≡ [N Q].
T8.9 (problema 15, p. 118) Fie ∆ABC isoscel cu [AB] ≡ [AC] şi M intersecţia perpendicularei
ı̂n B pe AB cu perpendiculara ı̂n C pe AC. Arătaţi că: i) [M B] ≡ [M C]; ii) (AM este bisectoarea
unghiului ]BAC.
T8.10 (problema 16, p. 118) Fie ∆ABC isoscel cu [AB] ≡ [AC]. Perpendiculara din C pe AB şi
ı̂n B pe BC se intersectează ı̂n M iar perpendiculara din B pe AC şi ı̂n C pe BC se intersectează ı̂n
N . Arătaţi că: i) [BM ] ≡ [CN ]; ii) [AM ] ≡ [AN ].
Cursul 9

Transformări omografice

În cursul precedent am utilizat proiecţia stereografică a cercului unitate S 1 din punctul său (−1, 0) ∈
S 1 pentru a parametriza raţional pe S 1 . Am obţinut S 1 \ {(−1, 0)} ∼ R ceea ce ne conduce la:
Definiţia 9.1 Mulţimea CP (1) := C ∪ {∞} ∼ S 2 o numim sfera Riemann sau spaţiul proiectiv
complex 1-dimensional.
it+1
Expresia proiecţiei stereografice amintite era (8.13): f (t) = it−1 , t ∈ R. În prezentul curs genera-
lizăm această aplicaţie la:
Definiţia 9.2 Fie a, b, c, d ∈ C a. ı̂. matricea:
 
a b
A= ∈ M2 (C)
c d

este inversabilă: detA = ad − bc 6= 0, i.e. A ∈ GL(2, C)=2-grupul liniar general complex. Aplicaţia
fA : CP (1) → CP (1) dată de:
   
az + b d d a
fA (z) := , z ∈C\ − , fA − = ∞, fA (∞) = , (9.1)
cz + d c c c

o numim omografie sau transformare omografică sau ı̂ncă transformare Möbius.

Observaţii 9.3 i) În literatura de limbă engleză astfel de transformări se mai numesc linear
fractional transformations, [3, p. 60].
ii) Să observăm matricile A şi λA cu λ 6= 0 definesc aceeaşi funcţie f ! Prin urmare, deoarece
1
detA 6= 0 putem considera λ = √εdetA pentru ε = sqn(detA) şi noua matrice λA are determinantul ε.
În concluzie, dacă iniţial detA > 0 atunci ne putem restrânge la matrici A ∈ GL(2, C) cu detA = 1
i.e. elemente A ∈ SL(2, C)=2-grupul liniar special complex.
iii) SL(2, C) este o varietate diferenţială reală de dimensiune:

4 (componentele matricii) × 2 (complex = 2 real) − 1 (condiţia determinant) = 7.

Mai reamintim că o varietate diferenţială cu structură de grup se numeşte grup Lie. În concluzie,
SL(2, C) este grup Lie real 7-dimensional. 2
Putem verifica imediat structura de grup pe operaţia de compunere a funcţiilor:

a0 fA (z) + b0 (a0 a + b0 c)z + (a0 b + b0 d)

fA0 ◦ fA (z) = = = fA0 ·A (z), det(A0 A) = detA0 detA = 1 · 1 = 1.
c0 fA (z) + d0 (c0 a + d0 c)z + (c0 b + d0 d)

47
48 M. Crâşmăreanu

Inversa lui fA este:  

−1 d −b
fA−1 ↔ A = (9.2)
−c a
fapt ce se poate verifica şi direct, rezolvând ı̂n necunoscuta z ecuaţia:
az + b
w = f (z) = , ad − bc = 1.
cz + d

Există 3 clase speciale de omografii:

1) translaţii, Tβ : z → z + β, ∞ → ∞. Matriceal:
 
1 β
Tβ := ∈ SL(2, C). (9.3)
0 1

2) dilataţii + rotaţii: Mα : z → αz, ∞ → ∞. Dacă α = |α|eiθ atunci Mα schimbă scala cu factorul

|α| şi roteşte cu unghiul θ ı̂n sens trigonometric. Matriceal:
 
α 0
Mα := ∈ GL(2, C) → α 6= 0. (9.4)
0 1

3) inversiunea R : z → z1 , 0 ↔ ∞. Matriceal:
 
0 1
R= ∈ GL(2, C) \ SL(2, R). (9.5)
1 0

Să observăm că R este o involuţie: R2 = I2 , ceea ce se mai numeşte structură aproape produs. Să
observăm că endomorfismul lui R2 ce are pe R ca matrice ı̂n raport cu baza canonică este exact
simetria faţă de prima bisectoare. 2
Următorul rezultat dă structura grupului omografiilor:
Teorema 9.4 Orice omografie f se descompune ca produs de cele 3 omografii speciale.
Demonstraţie Cazul I) c = 0. Din ad − bc 6= 0 rezultă a 6= 0 şi d 6= 0. Deci: f (z) = ad z + b
d ceea
ce spune că sau f = M sau f = T sau f = T b M ad .
d
Cazul II) c 6= 0. Cu descompunerea:

az + b a bc − ad
= + (9.6)
cz + d c c(cz + d)

rezultă:
f = T ac M bc−ad RTd Mc . (9.7)
c

Să mai observăm că T0 = I2 . 2

Exemplul 9.5 În cursul 4 am aflat matricea:
 
1 1
S= (9.8)
−i i

şi deci putem asocia transpusei S t transformarea omografică:

z−i
f : C \ {−i} → C, fS t (z) = (9.9)
z+i
Cursul 9 49

numită transformarea Cayley. Această funcţie transformă conform semi-planul superior U = {z ∈

C; =z > 0} pe discul unitate D = {z ∈ C; |z| < 1} şi ı̂n mod injectiv axa reală R pe cercul unitate S 1 !
2
Definiţia 9.6 Fixăm punctele A, B, C, D ∈ R2 având afixele z1 , ..., z4 ∈ C şi din care măcar 3
sunt distincte. Biraportul acestor puncte este numărul complex:
AC AD z3 − z1 z4 − z1
(A, B; C, D) := : = : =: (z1 , z2 ; z3 , z4 ). (9.9)
BC BD z3 − z2 z4 − z2
Dacă zj = ∞ atunci biraportul este limita limzj →∞ (...zj ...).
Un rezultat central al teoriei omografiilor este ca acestea invariază biraportul:
Teorema 9.7 Fie omografia f oarecare. Avem:

(z1 , z2 ; z3 , z4 ) = (f (z1 ), f (z2 ); f (z3 ), f (z4 )). (9.9)

SEMINARUL 9: Bisectoare

S9.1 .
Rezolvare .
S9.2 .
Rezolvare .
S9.3 .
Rezolvare .
S9.4 .
Rezolvare .
S9.5 .
Rezolvare .
S9.6 .
Rezolvare .
S9.7 .
Rezolvare
S9.8 .
Rezolvare .
S9.9 .
Rezolvare .
S9.10 .
Rezolvare .
------------------
50 M. Crâşmăreanu

Temă individuală !
Dan Zaharia, Maria Zaharia, Matematică 6, Algebră, Geometrie, partea a II-a (semestrul 2), Mate
2000-Consolidare, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2014.
T9.1 (problema 7b, p. 120) Fie I centrul cercului ı̂nscris ı̂n ∆ABC cu m(]IBC) = 15◦ ,
m(]ICA) = 45◦ şi m(]IAC) = 30◦ . Se cer unghiurile triunghiului dat.
T9.2 (problema 9, p. 120) Fie ∆ABC ≡ ∆M N P şi [AA0 ] respectiv [M M 0 ] bisectoarele din A
respectiv M . Arătaţi că [AA0 ] ≡ [M M 0 ].
T9.3 (problema 10, p. 120) Fie I centrul cercului ı̂nscris ı̂n ∆ABC cu m(]BAC) = 54◦ . Se cere
m(]BIC)
T9.4 (problema 12, p. 120) În ∆ABC bisectoarea [AA0 ] este perpendiculară pe BC. Arătaţi că
∆ABC este isoscel.
T9.5 (problema 15, p. 121) Fie ∆ABC cu [AB] < [AC], [AD] bisectoarea din A şi E ∈ (AC) a. ı̂
[AE] ≡ [AB]. i) Arătaţi că [A0 E] ≡ [BA0 ]. ii) Dacă [AB] = 4 cm, [BC] = 5 cm şi [CA] = 6 cm aflaţi
perimetrul pentru ∆ABC şi ∆A0 EC.
T9.6 (problema 17, p. 121) Fie ∆ABC cu [AB] < [AC] şi [AA0 ] bisectoarea din A. Fie D ∈ (AC
a. ı̂. [AB] ≡ [AD]. Arătaţi că AA0 ⊥BD.
T9.7 (problema 18, p. 121=reciproca problemei anterioare) Fie ∆ABC cu [AB] < [AC] şi [AA0 ]
bisectoarea din A. Perpendiculara din B pe AA0 intersectează pe AC ı̂n D. Arătaţi că [AB] ≡ [AD].
T9.8 (problema 19, p. 121) Fie I centrul cercului ı̂nscris ı̂n ∆ABC şi D ∈ (BC) a. ı̂. ID⊥BC.
Dacă [DI] = 5 cm se cere d(I, AB) şi d(I, AC).
T9.9 (problema 20, p. 121) Fie ∆ABC isoscel cu [AB] ≡ [AC] şi E un punct pe bisectoarea
(AA0 . Arătaţi ca (EA0 este bisectoarea unghiului ]BEC.
T9.10 (problema 21, p. 121) Fie d1 , d2 drepte perpendiculare ı̂n O. Fie A, B ∈ d1 a. ı̂. [OA] ≡
[OB] şi M ∈ d2 oarecare. Arătaţi că [M O este bisectoarea unghiului ]AM B.
Cursul 10

Inversiunea ı̂n plan

Fixăm cercul C(O, R) ı̂n planul dat π.

Teorema 10.1 Fie punctele A, B, A0 , B 0 pe acest cerc aşa ı̂ncât dreptele AB, A0 B 0 se intersectează
ı̂n punctul P ∈ π. Avem atunci egalitatea:
−→ −−→ −−→ −−→
< P A, P B >=< P A0 , P B 0 > . (10.1)

Demonstraţie Triunghiurile ∆P AB 0 , ∆P A0 B sunt asemenea deoarece au unghiul din P comun şi

unghiurile congruente ∠P B 0 A ≡ ∠P BA0 (le corespund acelaşi arc de cerc AA0 ). Avem deci rapoartele
egale:
PA P A0
= (10.2)
P B0 PB
şi cum vectorii din ambele produse scalare sunt coliniari rezultă relaţia (10.1). 2
Corolarul 10.2 Fie punctul P ∈ π şi dreapta variabilă d prin P ce intersectează cercul C(O, R)
−→ −−→
ı̂n punctele A, B. Atunci produsul scalar pC (P ) :=< P A, P B > este constant.
Definiţia 10.3 Numărul real pC (P ) se numeşte puterea punctului P faţă de cercul C(O, R).
Avem astfel definită o funţie pC : π → R. Semnul acestei funcţii este dat de:
Teorema 10.4 Avem:
i) pC (P ) > 0 dacă şi numai dacă P ∈ ExtC,
ii) pC (P ) = 0 dacă şi numai dacă P ∈ C,
iii) pC (P ) < 0 dacă şi numai dacă P ∈ IntC.
−→ −−→
Demonstaţie i) Dacă P ∈ ExtC atunci vectorii P A, P B au aceeaşi orientare şi deci unghiul
dintre ei este 0◦ cu cos 0◦ = 1. ii) Dacă P ∈ C atunci P ∈ {A, B} deci unul dintre cei doi vectori este
nul. iii) Unghiul dintre vectori este π şi cos π = −1. 2
O formulă de calcul pentru pC este dată de:
Teorema 10.5 Avem:
pC (P ) = d(O, P )2 − R2 . (10.3)
Deci pC (O) = −R2 .
Demonstraţie Fie cazul i) anterior şi situaţia B ∈ (OP ). Atunci: P A = OP + R, P B = OP − R
de unde concluzia. Analog pentru celelalte cazuri. 2
Fixăm numărul r ∈ R∗ şi introducem noţiunea centrală a acestui Curs.

51
52 M. Crâşmăreanu

Definiţia 10.6 Numim inversiunea de pol O şi modul r transformarea IO,r : π → π dată de
IO,r (O) = O şi IO,r (P ) = P 0 pentru P 6= O unde P 0 ∈ OP este singurul punct ce satisface:
−−→ −−→
< OP , OP 0 >= OP · OP 0 = r. (10.4)

Dacă O este originea unui reper ortonormat fixat al lui π atunci notăm doar Ir . Dacă r > 0 spunem
că I este o inversiune pozitivă iar dacă r < 0 spunem că I este o inversiune negativă.
Orice inversiune este o involuţie: I ◦ I = I 2 = Idπ . În cele ce urmează vom studia ı̂n principal
involuţiile pozitive; deci avem fixat r > 0.
√
Teorema 10.7 IO,r invariază punct cu punct cercul C(O, r) şi schimbă ı̂ntre ele exteriorul şi
interiorul acestui cerc.
√ √
Demonstraţie Dacă P ∈ C(O, r) atunci OP · OP = ( r)2 = r deci IO,r (P ) = P . Presupunem
√
P ∈ IntC(O, r) \ {O} şi ducem prin P perpendiculara pe dreapta OP . Intersectăm această per-
pendiculară cu cercul dat ı̂n punctul A. Tangenta ı̂n A la cerc intersectează dreapta OP ı̂n punctul
√
P 0 ∈ ExtC(), r). Aplicăm teorema catetei ı̂n triunghiul ∆OAP 0 ce este dreptunghic ı̂n A:
√
OP · OP 0 = ( r)2 = r
√
şi deci IO,r (P ) = P 0 . Reciproc, dacă P ∈ ExtC(O, r) atunci fie OA tangentă la cerc. Din A ducem
perpendiculara AP 0 pe dreapta OP . Avem că IO,r (P ) = P 0 cu aceeaşi teoremă a catetei. 2
√
Definiţia 10.8 Cercul C(O, R := r) se numeşte cercul de inversiune pentru IO,r sau cercul
inversiunii.
Exemplul 10.8 Să tratăm Ir ı̂n numere complexe. Fie P (z) ∈ π \ {O} şi P 0 (z 0 ). Avem că z 0 = αz
cu α ∈ R din coliniaritatea punctelor O, P şi P 0 . Condiţia de definiţie (10.4) devine:

|z| · |z 0 | = |z| · α|z| = r

r
şi deci: α = |z|2
. Prin urmare:
r r r
Ir (z) = 2
z= z= . (10.5)
|z| z z̄ z̄
2
O altă transformare remarcabilă a planului este dată de:
Definiţia 10.9 Numim omotetia de pol O şi modul r aplicaţia HO,r : π → π precizată de:
−−→0 −−→
OP = rOP . (10.6)

Observaţia 10.10 i) HO,1 = Idπ . ii) HO,−1 este simetria SO faţă de punctul O. 2
Teorema 10.11 Mulţimea omotetiilor cu acelaşi pol O formează un grup abelian izomorf cu grupul
multiplicativ (R∗ , ·).
Demonstraţie Avem imediat: HO,r1 ◦ HO,r2 = HO,r1 r2 . 2
Rezultatul anterior este o parte a unui rezultat mai general:
Teorema 10.12 Mulţimea omotetiilor şi a inversiunilor de acelaşi pol O formează un grup.
Demonstraţie Fie P 00 = IO,r2 (P 0 ), P 0 = IO,r1 (P ). Avem:
−−→0 r1 −−→ −−→ r1
OP = −−→ OP , kOP 0 k = −−→ .
kOP k2 kOP k
Cursul 10 53

Analog:
−−→00 r2 −−→ r2 −−→
OP = −−→ OP 0 = OP
kOP 0 k2 r1
ceea ce spune că:
IO,r2 ◦ IO,r1 = HO, r2 . (10.7)
r1

Analog:
IO,r2 ◦ HO,r1 = IO, r2 , HO,r2 ◦ IO,r1 = IO,r1 r2 . (10.8)
r1

2
Definiţia 10.13 Grupul obţinut ı̂n ultima teoremă se cheamă grupul conform de centru O al
planului.

SEMINARUL 10: Aria triunghiului

S10.1 .
Rezolvare .
S10.2 .
Rezolvare .
S10.3 .
Rezolvare .
S10.4 .
Rezolvare .
S10.5 .
Rezolvare .
S10.6 .
Rezolvare .
S10.7 .
Rezolvare .
S10.8 .
Rezolvare .
S10.9 .
Rezolvare .
S10.10 .
Rezolvare .
S10.11 .
Rezolvare .
S10.12 .
54 M. Crâşmăreanu

Rezolvare .
S10.13 .
Rezolvare .
S10.14 .
Rezolvare .
S10.15 .
Rezolvare .
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T10.1 (problema 1, p. 125) Calculaţi aria ∆ABC ştiind că: i) BC = 6 cm şi ı̂nălţimea [AD] =
4 cm; ii) m(]A) = 90◦ , [AB] = 6 cm, [AC] = 8 cm.
T10.2 (problema 2) Pentru ∆ABC aflaţi:
1) lungimea ı̂nălţimii din B ştiind [AB] = 8 cm şi aria S = 10 cm2 ;
2) latura [AB] ştiind că ı̂nălţimea corespuzătoare are 4 cm şi S = 12 cm2 ;
3) latura [BC] şi ı̂nălţimea [AD] ştiind că [AD] este 50% din BC şi S = 25 cm2 ;
4) ı̂nălţimea [BE], [AE] şi [CE] ştiind că diferenţa [AE] − [CE] = 2 cm, [AC] = 4 cm şi S = 10 cm2 ’
5) latura [AC] şi ı̂nălţimea [BE] ştiind că [AC] şi [BE] sunt direct proporţionale cu 2 şi 3 iar S =
48 cm2 .
T10.3 (problema 3, p. 125) În ∆ABC fie ı̂năţimile [AD] şi CF . Ştiind că:
i) [AB] = 4 cm, BC = 6 cm şi [AD] = 8 cm aflaţi [CF ],
2) [AD] = 6 cm, [CF ] = 9 cm şi S = 18 cm aflaţi [AB] şi [AC].
T10.4 (problema 4, p. 126) Fie ∆ABC dreptunghic ı̂n A. Aflaţi:
i) ı̂nălţimea [AD] ştiind [AB] = 6 cm, [AC] = 8 cm şi [BC] = 10 cm,
ii) ipotenuza [BC] ştiind [AB] = 4 cm, [AC] = 3 cm şi [AD] = 2, 4 cm,
iii) ı̂nălţimea [AD] ştiind că raportul catetelor este 34 , suma lor este 21 cm şi [BC] = 15 cm.
T10.5 (problema 5, p. 126) Fie ∆ABC isoscel de bază [BC]. Arătaţi că ı̂nălţimile din B şi C
sunt congruente.
T10.6 (problema 6, p. 126) Fie ∆ABC ascuţitunghic. Ducem prin A o paralelă d la BC. Fie
D ∈ d \ {A}. Arătaţi că ∆ABC şi ∆DBC sunt echivalente.
T10.7 (problema 1a, p. 136) Fie M mijlocul laturii [AC] ı̂n ∆ABC. Aflaţi raportul dintre
S(ABM ) şi S(CBM ).
T10.8 (problema 1b, p. 136) Fie G centru de greutate ı̂n ∆ABC. Aflaţi numărul:

S(AGB) S(AGC) S(BGC)

S(G) = + + .
S(AGC) S(BGC) S(AGB)

T10.9 (problema 2, p. 136) Fie M mijlocul medianei AA0 ı̂n ∆ABC. Aflaţi raportul dintre
S(AM C) şi S(ABC).
T10.10 (problema 4, p. 136) Se dau punctele A(2, 1), B(6, 1), C(2, 3) şi D(5, 5). Se cere raportul
dintre S(ABD) şi S(ABC).
Cursul 11

Biraportul a patru puncte

Fixăm 3 puncte z1 , z2 , z3 ∈ CP (1) distincte! Următorul rezultat este esenţial:

Teorema 11.1 Există şi este unică omografia f = f(z1 ,z2 ,z3 ) ∈ M öb(C) aşa ı̂ncât:

f (z1 ) = ∞, f (z2 ) = 0, f (z3 ) = 1. (11.1)

Demonstraţie Este uşor de ghicit expresia funţiei f ce satisface condiţiile (11.1):

z − z2 z3 − z2
f (z) = : . (11.2)
z − z1 z3 − z1
az+b
Trebuie să arătăm că f ∈ M öb(C) i.e. f (z) = cz+d cu δ := ad − bc 6= 0. Avem imediat:

a = z3 − z1 6= 0, c = z3 − z2 6= 0, b = −z2 a, d = −z1 c

şi deci:
δ = −z1 ac + z2 ac = (z2 − z1 )(z3 − z1 )(z3 − z2 ) = −Πcircular (z2 − z1 ) 6= 0. (11.3)
Mai remarcăm că δ este exact determinantul Vandermonde:
1 1 1
z − z1 z 3 − z1 1 1
δ = z1 z2 z3 = 22 2 = (z2 − z1 )(z3 − z1 ) . (11.4)
z 2 − z1 z32 − z12 z2 + z1 z 3 + z1
z12 z22 z32

SEMINARUL 11

S11.1 .
Rezolvare .
S11.2 .
Rezolvare .
S11.3 .
Rezolvare .
S11.4 .
Rezolvare

55
56 M. Crâşmăreanu

S11.5 .
Rezolvare .
S11.6 .
Rezolvare .
S11.7 .
Rezolvare .
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T11.1 (problema 3, p. 126) Fie medianele [AM ], [BN ], [CP ] şi G centrul de greutate ı̂n ∆ABC.
Ştiind că: i) [AG] = 4 cm aflaţi AM ; ii) [GN ] = 1, 5 cm aflaţi [BN ]; iii) [CP ] = 5, 4 cm aflaţi [CG]
şi [P G].
T11.2 (problema 4, p. 126) Se dau ∆ABC ≡ ∆A0 B 0 C 0 . Să se arate că medianele [AM ] şi [A0 M 0 ]
sunt congruente.
T11.3 (problema 5, p. 126) Se dă ∆ABC ascuţitunghic cu mediana [AM ]. i) Arătaţi că ∆ABM
şi ∆ACM sunt echivalente. ii) Fie punctele N, P ∈ [BC] a. ı̂. [BN ] = 14 [BC] şi [CP ] = 12 [CM ].
Ştiind că S(ABC) = 96 cm2 aflaţi: S(ABN ), S(AN P şi S(AN C.
T11.4 (problema 6, p. 127) Fie ∆ABC cu m(]C) > 90◦ , mediana [CP ] şi punctul P ∈ (CP )
oarecare. Arătaţi că S(AN C) = S(BN C).
T11.5 (problema 7, p. 127) În ∆ABC avem mediana [AM ], BD⊥AM cu D ∈ AM şi CE⊥AM
cu E ∈ AM . Arătaţi că [BD] ≡ [CE].
T11.6 (problema 7a, p. 135) Fie D şi M piciorul ı̂nălţimii respectiv medianei din A ı̂n ∆ABC
dreptunghic ı̂n A cu m(]DAM ) = 60◦ . Se cere raportul [AD]
[BC] .

T11.7 (problema 9, p. 135) În ∆ABC cu mediana AM fie ı̂nălţimile [BE] şi [CF ]. Se cere
raportul [M E]
[M F ] .

T11.8 (problema 7, p. 136) Fie P un punct interior ı̂n ∆ABC echilateral de latură l. Fie s suma
s
distanţelor de la P la laturi şi m lungimea unei mediane oarecare. Se cere raportul m .
T11.9 (problema 12, p. 142) În ∆ABC dreptunghic ı̂n A avem mediana [AM ], [M N ] ı̂nălţime
ı̂n ∆AM B şi {P } = AM ∩ CN . Arătaţi că BP trece prin mijlocul laturii [AC].
T11.10 (problema 24, p. 131) În ∆ABC isoscel de bază [BC] fie mediana [AM ] şi punctul
D ∈ (AM ) a. ı̂. [DM ] = 13 [AM ]. Arătaţi că: i) ∆ADB ≡ ∆ADC; ii) ∆BDC este isoscel; iii) dacă
BD ∩ AC = {N } şi CD ∩ AB = {P } atunci [BN ] şi [CP ] sunt mediane.
Cursul 12

Triunghiul isoscel

SEMINARUL 12

S12.1 .
Rezolvare .
S12.2 .
Rezolvare .
S12.3 .
Rezolvare .
S12.4 .
Rezolvare .
S12.5 .
Rezolvare .
S12.6 .
Rezolvare .
S12.7 .
Rezolvare .
S12.8 .
Rezolvare .
S12.9 .
Rezolvare .
S12.10 .
Rezolvare .
S12.11 .

57
58 M. Crâşmăreanu

Rezolvare .
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T12.1 (problema 2, p. 128) Fie ∆ABC isoscel. Aflaţi: i) perimetrul ştiind că două din laturi
au lungimile de 6 cm respectiv 10 cm; ii) lungimile laturilor ştiind că una din ele este de 8 cm şi
perimetrul de 26 cm; iii) lungimile laturilor ştiind că raportul a două din ele este 34 iar perimetrul de
55 cm.
T12.2 (problema 3, p. 128) Se dă ∆ABC isoscel cu baza [BC]. Aflaţi măsurile unghiurilor ştiind
că: i) m(]A) = 42◦ ; ii) m(]C) = 53◦ ; iii) măsura unui din unghiuri este 65◦ ; iv) măsura unui unghi
exterior este 140◦ ; v) măsura unui unghi exterior este 60◦ .
T12.3 (problema 4, p. 128) Fie ∆ABC isoscel cu baza [BC] şi M ∈ (BC). i) Dacă m(]A) = 70◦ ,
m(]BAM ) = 35◦ şi BM = 3 cm aflaţi m(]CM A) şi [BC]; ii) dacă m(]AM B) = 90◦ , m(]CAM ) =
20◦ şi [BC] = 7 cm aflaţi m(]A) şi [BM ]; iii) dacă [BC] = 8 cm, [M C] = 4 cm şi m(A) = 84◦ aflaţi
m(]AM C) şi m(]BAM ).
[AM ] 3
T12.4 (problema 5, p. 128) Fie ∆ABC isoscel cu baza [BC] şi M ∈ (AB) a. ı̂. [AB] = 4 şi
[N C] 1
N ∈ (AC) a. ı̂. [AC] = 4. Arătaţi că: i) ∆AM N este isoscel; ii) M N k BC.

T12.5 (problema 6, p. 128) În ∆ABC cu baza [AB] ≡ [AC] semidreptele (CD, (CE şi (CF cu
D, E, F ∈ (AB ı̂n această ordine, ı̂mpart ]C ı̂n 4 unghiuri congruente. Dacă CF ⊥AB aflaţi măsurile
unghiurilor ı̂n ∆ABC.
T12.6 (problema 7, p. 128) Fie ∆ABC isoscel cu baza [BC] şi [CD] bisectoarea din C. Dacă
∆BCD este isoscel atunci: i) arătaţi că ∆ACD este isoscel; ii) aflaţi măsurile unghiurilor ı̂n ∆ABC;
iii) aflaţi perimetrul ∆ABC ştiind că [BD] = x şi [CD] = y.
T12.7 (problema 8, p. 129) Fie ∆ABC isoscel cu baza [BC] obtunzunghic şi punctul P ∈ (BC)
a. ı̂. [BP ] ≡ [AB] şi [P C] ≡ [P A]. Aflaţi măsurile unghiurilor ı̂n ∆ABC.
T12.8 (problema 9, p. 129) În ∆ABC isoscel cu baza [BC] fie M ∈ (AB) şi N ∈ (AC) a. ı̂.
]AN B = ]AM C şi {P } = BN ∩ CM . Arătaţi că: i) ∆AM N este isoscel; ii) ∆P BC este isoscel;
iii) (AP este bisectoarea lui ]A.
T12.9 (problema 10, p. 129) În ∆ABC fie M ∈ (AB), N ∈ (AC) şi {P } = BN ∩ CM a. ı̂.
[P N ] ≡ [P M ] şi [BP ] ≡ [CP ]. Arătaţi că ∆ABC este isoscel.
T12.10 (problema 11, p. 129) Fie ∆ABC isoscel cu baza [BC]. Fie M ∈ (CB şi N ∈ (BC a. ı̂.
[BM ] ≡ [CN ]. Arătaţi că: i) ∆ACM ≡ ∆ABN ; ii) ∆AM N este isoscel.
Cursul 13

Triunghiul echilateral

SEMINAR 13

S13.1 .
Rezolvare .
S13.2 .
Rezolvare .
S13.3 .
Rezolvare .
S13.4 .
Rezolvare .
S13.5 .
Rezolvare .
S13.6 .
Rezolvare .
S13.7 .
Rezolvare .
------------------
Temă individuală !
Ştefan Smarandache, Camelia Diaconu, Liliana Diaconu, Matematică pentru clasa a VI-a, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2008.
T13.1 (problema 1, p. 131) Fie ∆ABC echilateral, [AD] mediană, [BE] ı̂nălţime şi [CF ] bi-
sectoare. Art̆aţi că: i) [AE] ≡ [CE]; ii) ]BAD ≡ ]CAD; iii) m(]AF C) = 90◦ ; iv) ∆AF E este
echilateral; v) ∆DEF este echilateral.
[AM ] 2
T13.2 (problema 2, p. 131) În ∆ABC echilateral fie M ∈ (AB) şi N ∈ (BC) a. ı̂. [AB] = 5 şi
[BN ]
[BC] = 53 . Arătaţi că: i) ∆BM N este echilateral; ii) M N k AC.

59
60 M. Crâşmăreanu

T13.3 (problema 3, p. 131) În ∆ABC echilateral fie M ∈ (AB), N ∈ (BC) şi P ∈ (CA) a. ı̂.
[AM ]
[AB] = [BN ] [CP ] 1
[BC] = [CA] = 3 . Arătaţi că ∆M N P este echilateral.

T13.4 (problema 4, p. 131) Fie ∆ABC [Link] A ducem o paralelă la BC iar prin C o
paralelă la AB ce se intersectează ı̂n D. Arătaţi că: i) ∆ACD este echilateral; ii) BD⊥AC.
T13.5 (problema 5, p. 131) Fie ∆ABC echilateral. Perpendiculara ı̂n A pe AC intersectează
BC ı̂n D iar perpendiculara ı̂n A pe AB intersectează BC ı̂n E. i) Arătaţi că ∆ADE este isoscel; ii)
Aflaţi măsurile unghiurilor ı̂n ∆ADE.
T13.6 (probelma 6, p. 131) În ∆ABC echilaterla fie mediana [AM ] şi bisectoarea [BE]. Art̆aţi
că: i) ∆CM E este echilateral; ii) M E k AB; iii) ∆BEM este isoscel.
T13.7 (problema 7, p. 132) În ∆ABC echialteral avem bisectoarele [AD], BE, [CF ] şi I centrul
cercului ı̂nscris. Arătaţi că: i) [ID] ≡ [IE] ≡ [IF ]; ii) ∆DEF este echilateral; iii) (DI, (EI, (F I sunt
bisectoarele ı̂n ∆DEF .
T13.8 (problema 8, p. 132) În ∆ABC avem bisectoarea [AD], mediana [BE] şi F ∈ (BE a. ı̂.
[EF ] ≡ [BE]. Arătaţi că: i) ∆BCF este isoscel; ii) ∆ABF este isoscel; iii) ∆ACF este echilateral;
iv) m(]DAF ) = 90◦ .
T13.9 (problema 9, p. 132) În ∆ABC fie medianele [CM ], [BN ] şi P ∈ (M N a. ı̂. [N P ] ≡ [M N ].
Arătaţi că: i) ∆AM N este echilateral; ii) ∆N P C este echilateral; iii) AP ⊥P C.
T13.10 (problema 10, p. 132) În ∆ABC fie mediana [AD]. Perpendiculara ı̂n A pe AB inter-
sectează bisectoarea [BE] ı̂n F . Fie {M } = AD ∩ BE. Arătaţi că: i) ∆AM B este isoscel; ii) ∆AF C
este isoscel; iii) ∆AM F este echilateral.
Cursul 14

Caracteristica Euler

Ştim că ı̂n plan există o infinitate de poligoane regulate. Fie X un astfel de poligon regulat având n
laturi şi n vârfuri. Notăm cu V numărul de vârfuri şi cu M numărul de laturi=muchii. Rezultă că
avem:
χ(X) := V − M = 0 (14.1)
şi deci χ(·) este un invariant al poligoanelor regulate.
Să considerăm cazul spaţial deci R3 . Teetet din ”Academia” lui Platon (428-347 ı̂. H.) a stabilit
ı̂n 387 ı̂. H. că sunt numai 5 poliedre regulate! O demonstraţie a acestui rezultat apare ı̂n ultima
carte, a XIII-a, a ”Elemente”-lor lui Euclid (330-275 ı̂. H.).
Fie X un astfel de poliedru regulat şi: V numărul de vârfuri, M numărul de feţe, F numărul de
feţe. Ca ı̂n cazul plan considerăm:
χ(X) := V − M + F. (14.2)
Avem următorul tabel:

X interpretare filozofică V M F χ
tetraedrul focul 4 6 4 2
cubul (hexaedrul) pământul 8 12 6 2
. (14.3)
octaedrul aerul 6 12 8 2
icosaedrul apa 20 30 12 2
dodecaedrul eterul=chintesenţa 12 30 20 2

Să mai notăm că ı̂n dodecaedru se pot ı̂nscrie celelalte 4 poliedre regulate şi că ”chintesenţa” era
simbolul Universului.
Tabelul precedent ne dă relaţia Euler datată 1752; Euler a trăit ı̂n perioada 1707-1783:

χ(X) = 2 (14.4)

ceea ce spune că χ(·) este un invariant al poliedrelor regulate!

Semnificaţia acestui invariant va apare ı̂n cadrul topologiei. Să notăm că prima carte de topologie
din lume va apare cu titlu ”Worstudien zur Topologie” (Studii preliminare ı̂n topologie), scrisă de
J. B. Listing şi va apare ı̂n 1847 ı̂n colecţia ”Göttingen Studien”. Modelul bibliotecii din Göttingen
stă la baza ı̂nfiinţări Seminarului Matematic din Iaşi de către Alexandru Myller ı̂n toamna lui 1910.
Profesorul Myller a fost student al lui David Hilbert: 1862 (Königsberg)-1943 (Göttingen).

61
62 M. Crâşmăreanu

Cel care va releva şi generaliza invariantul χ va fi genialul Henri Poincaré (1854-1912) sub
următoarea versiune topologico-combinatorie:
dim
XX
χtop (X) := (−1)i αi (14.5)
i=0

unde αi este numărul de i-simplexe dintr-o triangulare (oarecare) a spaţiului topologic X=varietate
diferenţială reală de dimensiune dim X. De aceea, ı̂n literatura matematică χ apare cu denumirea de
caracteristica Euler-Poincaré.
Exemplu 14.1 Sfera n-dimensională S n := {x ∈ Rn+1 ; kxk = 1} are dim X = n. Avem un
0-simplex ∆0 dat de polul Nord {N } şi din proiecţia stereografică din N mai avem doar (!) un
n-simplex ∆n dat de S n \ {N } ∼ Rn . Deci:

χ(S n ) = (−1)0 1 + (−1)n 1 = 1 + (−1)n . (14.6)

În particular, la n = 1 avem χ(S 1 ) = 0 şi cercul S 1 este homeomorf cu pătratul centrat ı̂n origine,
reobţinem χ = 0 al poligoanelor regulate din plan. Pentru n = 2 avem χ(S 2 ) = 2 şi sfera S 2 este
homeomorfă cu cubul (şi tetraedrul); reobţinem χ = 2 al poliedrelor regulate. 2
Există şi o variantă topologico-algebrică a caracteristicii Euler introdusă de Betti, profesor la
Universitatea din Pisa şi prieten cu Riemann ı̂n ultimii ani de viaţă ai acestuia din urmă:
dim
XX
χalg = (−1)i βi (14.7)
i=0

unde βi este numărul Betti de ordinul i adică dimHi (X), cu Hi (X)=grupul de i-omologie al lui X.
Exemplul 14.2 Reluând cazul lui S n avem:

H0 (S n ) = Hn (S n ) = Z, Hi (S n ) = 0, 1≤i≤n (14.8)

ceea ce conduce la rezultatul: χalg (S n ) = 1 + (−1)n . 2

Rezultatul remarcabil al acestui teorii este egalitatea aşteptată:

χtop = χalg . (14.9)

SEMINARUL 14: Cercul

S14.1 .
Rezolvare .
S14.2 .
Rezolvare .
S14.3 .
Rezolvare
S14.4 .
Rezolvare
Cursul 14 63

------------------
Temă individuală !
Traian Cohal, Probleme de matematică pentru clasa a VII-a, Ed. Pim, Iaşi, 2006.
T14.1 √ C(O, r = 7 cm) şi punctele A, B, C, D şi E a. ı̂. OA = 5 cm,
√ (problema 1, p. 187) Se dă
OB = 4 3 cm, OC = 7 cm, OD = 5 2 cm şi OE = 7, 5 cm. Se cere poziţia acestor puncte ı̂n raport
cu C.
T14.2 (problema 2, p. 187) În C(O, r = 10 cm) se dau coardele [AB] şi [CD] a. ı̂. d(O, AB) = 6 cm
şi d(O, CD) = 8 cm. Aflaţi lungimea acestor coarde.
T14.3 (problema 3, p. 187) Fie A, B, C, D şi E puncte distincte pe C(O, r). Să se arate cd̆acă
[AB] ≡ [AC] şi [AD] ≡ [AE] atunci BC k DE.
T14.4 (problema 4, p. 187) Prin extremităţile diametrului unui cerc dat se duc două coarde
paralele. Să se arate că aceste coarde sunt congruente.
T14.5 (problema 5, p. 188) În C(O, r) se dă punctul M interior şi coardele congruente [AB],
[CD] ce conţin pe M . Fie E mijlocul lui [AB] şi F mijlocul lui [CD]. Să se arate că EF ⊥OM .
T14.6 (problema 6, p. 188) Fie [AB] diametru ı̂n C(O, r) şi punctele C, D pe cerc situate de
aceeaşi parte a dreptei AB. Fie E proiecţia lui A pe [CD] şi F proiecţia lui B pe CD. Să se arate că
[CE] ≡ [DF ].
T14.7 (problema 7, p. 188) Fie G un punct interior lui C(O, r). Să se arate că există un triunghi
ı̂nscris ı̂n C pentru care G este centru de greutate.
T14.8 (problema 8, p. 188) Fie ∆ABC şi C(O, r) ce intersectează (AB) ı̂n D şi E, (BC) ı̂n F şi
G, (BC) ı̂n K şi L. Să se arate că dacă au loc două dintre congruenţele [AD] ≡ [BE], [BF ] ≡ [CG],
[CK] ≡ [AL] atunci O coincide cu centrul cercului circumscris lui ∆ABC.
T14.9 (problema 9, p. 189) Fie ∆ABC ascuţitunghic şi neisoscel cu m(]C) = 45◦ . Fie C(O, R)
cercul circumscris, AE⊥BC, BF ⊥CA cu E ∈ BC, F ∈ CA, M mijlocul lui [BC], N mijlocul lui
[CA] şi {O0 } = EN ∩ F M . Să se arate că: i) O = O0 , ii) [EF ] = R.
T14.10 (problema 10, p. 189) Două coarde ı̂n C(O, r) congruente şi perpendiculare se ı̂mpart
prin punctul lor de intersecţie ı̂n segmente de lungime 2 cm şi 14 cm. Aflaţi r.
64 M. Crâşmăreanu
Bibliografie

[1] Constantinescu O.; Crâşmăreanu M.; Munteanu M.-I., Elemente de geometrie superioară, Ed.
Matrix-Rom, Bucureşti, 2007.

[2] Crasmareanu, M., Geometrie diferenţială,

[Link] [Link]

[3] D’Angelo John P., An introduction to complex analysis and geometry, Pure and Applied Under-
graduate Texts, 12, AMS, 2010.

[4] Dorff M. J.; Rolf J. S., Soap films, differential geometry, and minimal surfaces, Brilleslyper,
Michael A. et al., Explorations in complex analysis. Washington, DC: The Mathematical Asso-
ciation of America (MAA), Classroom Resource Materials, 85-159, 2012. Zbl 1311.53001

[5] Manuale de Matematică, Gimnaziu şi Liceu, diverse ediţii.

65
Index

2-grupul liniar general complex, 47 gradul unui polinom de două variabile, 21

2-grupul liniar special complex, 47 grup Lie, 47
n-grupul liniar general real, 2 grup Pell, 35
grup Pell generalizat, 35
afixul unui punct din plan, 8
algebra numerelor complexe, 7 hiperbola, 22

câmp scalar pe o suprafaţă, 55 identitatea Euler, 32

caracteristica Euler pentru S n , 62 invarianţii ortogonali ai unei conice, 22
caracteristica Euler-Poincaré, 62 inversiunea ı̂n plan, 52
catenoidul, 41
lungimea cercului, 3
cercul, 22
cercul unitate, 23 matrice Cauchy-Riemann, 14
conică Pell, 35 matrici Pauli, 23
conică Pell generalizată, 35 metrică warped plană, 3
conice nedegenerate, 2 modulul unui număr complex, 7
conjugatul unui număr complex, 7
coordonate polare ı̂n plan, 1 normala tangenţială, 59
criteriul raportului pentru serii complexe, 29
omografie, 47
derivate complexe, 14 operatorul Cauchy-Riemann, 14
difeomorfism, 2 operatorul Laplace, 14
distanţa euclidiană ı̂n coordonate polare ı̂n plan, parabola, 22
1 parametrizare raţională pentru S 1 , 44
distanţa unghiulară ı̂n plan, 3 parametrizarea elipsei canonice, 31
parametrizarea exponenţială a lui S 1 , 31
ecuaţii Cauchy-Riemann, 14
parametrizarea hiperbolei canonice, 31
ecuaţiile Darboux, 59
parametrizarea izotermă a unei suprafeţe regu-
elicoidul, 41
late, 40
elipsa, 22
polinom Hermitian, 21
1
forma a I-a fundamentală a unei suprafeţe regu- proiecţia stereografică a lui S , 43
late, 40 puterea unui punct faţă de un cerc, 51
formula schimbării de variabilă ı̂n integrale, 4 rădăcinile unităţii, 9
formula Weingarten, 57 repreul Darboux, 59
formulele fundamentale ale teoriei suprafeţelor, 57 reprezentarea Weierstrass a suprafeţelor minimale,
funcţia exponenţială, 29 40
funcţie analitică, 14
funcţie armonică, 39 seria geometrică, 29
funcţie netedă pe o suprafaţă, 55 sfera Riemann, 47
funcţie olomorfă, 14 spaţiul proiectiv complex 1-dimensional, 47

66
Index 67

spirala lui Arhimede, 2

spirale sinusoidale, 2
structură aproape complexă, 14
structură aproape produs, 48
suprafaţă minimală, 40
suprafaţa Enneper, 41

teorema de inversare locală, 2

transformare Möbius, 47
transformare omografică, 47
triplet pitagoreic, 43