James a rămas fără părinți după ce un rinocer a scăpat de la

Grădina Zoologică și i-a mâncat cât ai clipi. Și cum o

nenorocire nu vine niciodată singură, James este trimis să
locuiască împreună cu îngrozitoarele sale mătusi, Sponge și
Spiker. Necazurile micului nostru erou se termină când un
bătrân îi da un sac cu cristale magice, care îl vor scăpa pentru
totdeauna de sărăcie și de deprimare. Din neatenție, James
scapă cristalele lângă piersicul care n-a rodit niciodată și
atunci se întamplă minunea… apare Piersica Uriasă. James va
porni în cea mai grozavă călătorie.

Cinci motive pentru care o să-ți

placă „James și piersica uriașă"
13 septembrie 2018

 Pentru ușurința cu care Roald Dahl te face să înțelegi că în lumea fanteziei ești liber să
călătorești cu cele mai stranii mijloace de transport. Cu cât sunt mai neobișnuite, cu atât
mai grozavă e aventura. De ce să zbori cu avionul și balonul sau să navighezi cu un
vapor, când poți folosi o piersică uriașă? E drept că nu vei fi întotdeauna în siguranță, te
așteaptă și pericolele – începând cu rechinii intrigați de fructul zemos și sfârșind cu cel
mai mare zgârie-nor din New York.

 Pentru că trăim cu toții momente în care ne simțim singuri și atunci ne e ușor să

empatizăm cu personajele nefericite. O să-ți fie de ajuns să citești primele cinci capitole
ca să-ți dai seama că nimic nu poate fi mai rău pentru un copil decât să trăiască izolat
de lume într-o ,,dărăpănătură de casă pe vârful unui deal înalt din sudul Angliei”
împreună cu două mătuși ,,egoiste, leneșe și crude”.

 
 Pentru că singurii prieteni ai lui James se pricep de minune să compună rime. 

     
 Toată lumea aplaudă și îi ceru Miriapodului să mai cânte. Miriapodul începu îndată
cântecelul lui preferat:
A fost odat’ ca niciodat’,
Când porcului-i zicea Ignat,
Maimuța mesteca tabac,
Găinile prizau tutun
Să capete curaj nebun,
Și rațele făceau mac-mac,
Iar porcul cu spini
Bea tărie și vin,
Și iezii mâncau tapioca,
Pe când Moș Cocoloș
Se-nchisese-ntr-un c...
(traducerea versurilor de Florin Bican)
 

     
 

 Pentru curiozitățile pe care le vei afla despre insecte.

Maestrul Greierini
Dacă vrei să ştii, eu sunt un greiere cu coarne scurte. Am două antene scurte pe cap.
Le vezi? Astea sunt. Şi sunt foarte scurte, nu-i aşa? De aceea ni se spune greierii cu
coarne scurte. Noi suntem singurii care cântăm ca la vioară, folosind un arcuş. Rudele
mele cu coarne lungi, cele cu antene lungi şi curbate, cântă frecându-şi marginile
aripilor superioare. Ei nu sunt violonişti, sunt țârâitori. Frecatul aripilor produce un sunet
mult inferior. Seamănă mai mult cu un banjo decât cu o vioară.
(p. 105-106)
 
 Râma şi Buburuza
- Data viitoare când mai stai pe un câmp sau în grădină şi te uiți în jurul tău, zise Râma,
să ştii că fiecare firicel de pământ pe care îl vezi a trecut în ultimii ani prin corpul unei
râme. Nu-i aşa că este minunat?
- Nu se poate! zise James.
- Băiete dragă, chiar aşa stau lucrurile.
- Adică tu chiar înghiți pământ?
- Ca nebuna! zise Râma cu mândrie. Îl înghit printr-o parte şi îl elimin prin cealaltă.
- Dar în ce scop?
- Cum adică în ce scop?
- Adică de ce faci asta?
- Pentru fermieri. Noi facem solul bun, afânat şi moale, ca să fie roditor. Dacă vrei într-
adevăr să ştii, fermierii nu s-ar descurca fără noi. Suntem foarte importante. Suntem
indispensabile. Aşa că mi se pare normal să ne iubească fermierii. Cred căne iubesc
mai mult decât pe buburuze.
- Buburuză! zise James întorcându-se spre ea. Fermierii vă iubesc şi pe voi?
- Aşa mi s-a spus, răspunse modestă Buburuza, roşind toată. De fapt, am înțeles că în
unele locuri fermierii ne iubesc atât de mult, încât se duc şi cumpără buburuze cu sacul,
iar apoi le dau drumul pe pământul lor. Sunt foarte încântați să aibă multe buburuze.
- Dar de ce? întrebă James.
- Pentru că noi înfulecăm toate micile insecte dăunătoare care înfulecă recolta
fermierilor. Suntem foarte utile şi nu cerem niciun bănuț în schimbul serviciilor
noastre. (p. 108-109)
                                                                                                        

 Pentru că vei traversa o faimoasă fabrică de ciocolată. Îți sună cunoscut? Dacă nu
știai, James și piersica uriașă a fost publicată cu trei ani înainte de Charlie și fabrica
de ciocolată, în 1961.

Clădirea era o faimoasă fabrică de ciocolată. Prin găurile din pereți începu să se
reverse aproape imediat un râu cald de ciocolată topită. Într-un minut, ciocolata maronie
și lipicioasă curgea pe toate străzile satului, se strecura pe sub ușile caselor, intra în
magazine și în grădinile oamenilor. Copiii se afundau în ea până la genunchi, unii chiar
încercau să înoate în ea. Și toți se îndopau din ciocolată cu înghițituri mari și hulpave,
țipând de bucurie. (p. 65)
Despre ce e vorba
James and the Giant Peach este a treia carte scrisă vreodată de Roald Dahl și a doua pentru
copii, la o distanță de aproape 20 de ani față de prima. E una dintre cele mai celebre cărți

interzise datorită (nu, nu din cauza  ) laturii mai dark/macabre, a unei sexualități

observate doar de puritanii americani și cică a rasismului, căci Old-Green-Grasshopper din
poveste remarcă la un moment dat, spre disperarea unei societăți care se vrea politically correct:
“I’d rather be fried alive and eaten by a Mexican!”
Pe scurt, în James and the Giant Peach e vorba despre… James, un puști ai cărui părinți sunt
mâncați în fix 35 de secunde de un rinocer scăpat de la zoo. :)) De atunci, băiatul trebuie să
trăiască sub același acoperiș cu mătușile lui insuportabile și abuzive, Aunt Sponge (cea grasă)
și Aunt Spike (cea slabă).
Aunt Sponge was enormously fat and very short. She had small piggy eyes, a
sunken mouth, and one of those white flabby faces that looked exactly as
though it had been boiled. She was like a great white soggy overboiled cabbage.
Bietul băiat e persecutat, pus toată ziua la treabă și nu mai e lăsat deloc să se joace. Până într-o
zi, când în grădină apare o piersică uriașă în care locuiesc viitorii cei mai buni prieteni ai lui
James: un licurici, o râmă, un miriapod, un vierme de mătase, o buburuză, un păianjen și un

cosaș. 
Ce mi-a plăcut

Tot.   Doar atât ar trebui să las la secțiunea asta.

Fiind la prima experiență cu Roald Dahl, nu pot să cred cât e de ingenios și cât de bine
povestește. Sunt destul de rare cărțile pentru copii (și nu numai) care să-mi placă atât datorită
acțiunii, cât și personajelor și stilului. James and the Giant Peach se numără printre ele.
Povestea e presărată și cu mici poezioare foarte amuzante, cu rime absolut fabuloase.
Vocabularul lui Dahl conține clar cuvinte inventate (pare-mi-se că a apărut și un dicționar care
le explică într-un volum separat), dar te cam prinzi din context cum se joacă autorul și ce vrea
să zică.
Gângăniile au fiecare câte-o personalitate foarte bine conturată pentru o carte atât de scurtă.

Less is definitely more.   Învățăm multe despre rolul fiecăreia în natură și cum fiecare

are rostul ei, chiar dacă sunt mărunte… Mă rog, erau.   Relația antagonică dintre
Centipede – singurul dăunător din grup, ochelaristul care vede bine și are zeci de picioare – și
Earthworm – orbul fără picioare, dar cea mai folositoare vietate din gașcă  – este bestială: am
crăpat de râs la fiecare schimb de replici dintre ei.
La început nu mi-au plăcut ilustrațiile lui Quentin Blake; mi se părea că are un stil prea
caricatural. Apoi mi-am dat seama că e defect de muncă. Sunt obișnuită să văd mult prea multe
chestii pur și simplu drăguțe. Pe măsură ce înaintam în poveste, m-am prins cât de bine se
potrivesc desenele. Sunt minunate chiar și alb-negru. Originalele sunt color și făcute în acuarelă,
din câte-mi dau seama.
Mi-a plăcut că James and the Giant Peach e plină de referințe la alte opere din universul
pentru copii al lui Dahl. De exemplu, când piersica uriașă se rostogolește, trece peste o
celebră fabrică de ciocolată. :)) Am citit că mai sunt și altele, de care evident că încă nu mă
prind, fiind la prima carte din set.
Nu în ultimul rând, mi-au plăcut finalul și soarta fiecărui personaj de după punctul
culminant. Cine poate gândi așa ceva?! :)) Roald Dahl, desigur.
Ce nu mi-a plăcut
… Nu am ce scrie aici. James and the Giant Peach e o carte perfectă, ireproșabilă. N-are nimic

în plus, nimic în minus, totul e numai bun de iubit. 

Recomandări
Recomand cartea asta tuturor, mici sau mari, copii sau părinți, nepoți sau bunici. Este scurtă,
se citește într-o după-masă. Povestea e captivantă, cu personaje bine construite, dialoguri
autentice, proaspete, poezioare amuzante și o călătorie de neuitat. Rupeți-vă câteva ore din
programul încărcat și citiți-o, e o-ncântare!
Alte informații
Roald Dahl a refuzat de nenumărate ori să cedeze drepturile de autor în vederea realizării unui
film după cartea asta, dar după moartea sa, soția a semnat un contract cu Disney și așa a
apărut filmul. Este unul dintre filmele ceva mai obscure marca Disney, fără prea mare
succes la public, iar povestea am înțeles că diferă. L-ați văzut? Merită să încerc să mă uit?
La noi, James and the Giant Peach a apărut la Editura Arthur ca James și piersica uriașă. Îmi
place că versurile sunt traduse de altă persoană față de cea care a tradus restul textului, așa că

mari șanse să fi ieșit ceva frumos.   Să-mi spuneți voi, asta dacă ați citit versiunea în
limba română, firește.
10% din drepturile de autor obținute din vânzarea oricărei cărți a lui Roald Dahl – în limba
originală sau în oricare dintre limbile în care sunt traduse volumele sale – sunt donate fundaţiilor
care poartă numele autorului și vor ajunge, indirect, la copii care au nevoie de ei. Ce

frumos.