I COMPLEMENTUL.

PREZENTARE GENERALĂ

1. Aspecte definitorii
Complementul provine din latinescul complementum, care înseamnă, în sens general
„ceea ce se adaugă la ceva pentru al întregi.”1
„ Într-o perspectivă structural-ierarhică asupra componenței și organizării grupurilor
sintactice, complementul reprezintă componentul sintactic obligatoriu, cerut matricial
de centrul de grup (și mai rarm de un specificator al centrului), component intim legat
de centru (sau de specificator), nu numai în sensul unei apariții sintactic obligatorii, ci
și în sensul unei coeziuni sintactico-semantice extrem de strânse, manifestate, pe de o
parte, prin sestricții de formă (de caz, de prepoziție, iar, atunci când complementul se
realizează prepozițional, și de conector conjuncțional), iar, pe de altă parte, prin
restricții semantice (de rol tematic), impuse de centru asupra complinirii.”2
” Este partea secundară de propoziție care determină un verb-la un mod predicativ
(Vine aici) sau nepredicativ (Venind aici, el a aflat...) -, un adjectiv sau numeral cu
valoare adjectivală (om demn de laudă, aproximativ zece luni), un adverb (A venit
relativ târziu) sau o interjecție predicativă (Iat-o!).”3
De asemenea, complementele pot lipsi din propoziție, ele fiind obligativități
sintactico-semantice (Ea scrie și învață toată ziua.) ce acoperă o poziție de
subcategorizare a centrului de grup.
Diferența ce trebuie făcută încă de la început, este între complement și circumstanțial.
Atât complementul cât și circumstanțialul sunt părți secundare de propoziție, însă,
complementul vine în completarea centrului de grup, iar, circumstanțialul arată în ce
circumstanțe se petrece acțiunea. Complementul este: complement direct; complemnt
indirect; complement secundar; complement prepozițional; complement de agent;
complement posesive; complement comparativ. Circumstanțialul este: citcumstanțial de
timp; circumstanțial de loc; circumstanțial de mod; circumstanțial instrumental;
circumstanțial sociativ; circumstanțial cantitativ; circumstanțial de relație;
circumstanțial de cauză; circumstanțial de scop; circumstanțial condițional;
circumstanțial concesiv; circumstanțial consecutiv; circumstanțial opozițional;
circumstanțial cumulativ; circumstanțial de excepție.
1
[Link];
2
Gramatica limbii române, Enunțul, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu
Iordan-Al. Rosetti”, pag. 317;
3
Gramatica pentru toți, Mioara Avram, Ed. Humanitas, 1997, pag. 361;

1
 Complementul răspunde la următoarele întrebări: pe cine?; ce?; cui?; despre cine?;
despre ce?; la cine?; la ce?; pentru cine?; cu cine?; cu ce?; de cine?; de ce?; unde?; de
unde?; până unde?; când?; de când?; până când?; cât timp?; cum?; în ce fel?; cât?; din
ce cauză?; în ce scop?; cu ce scop?. Partea secundară de propoziție, complementul,
participă la fenomenul sintactic al dublării: L-am vazut pe Mihai. Complementul
răspunde principiului unicității (într-o organizare matricială, un centru de grup primește
doar un unic complement de același tip, având aceeași funcție sintactică) , iar abaterile
acestui principiu se realizează prin extinderea aceleași funcții-complement prin
coordonare sau apoziționare: (Ea a cumpărat nuci, alune și castane. Am învățat câteva
capitole, mai precis fragmente de capitol.), sau în cazurile de restructurări sintactice ale
grupului, având ca rezultat aducerea complementelor diferite (unul matricial și altul
provenit din reorganizări ierarhice ale grupului), sub același centru: De urmăritori și de
alți răuvoitori, ea este apărată de tatăl ei. Prin intermediul reorganizării sintactico-
ierarhice iau naștere compliniri matriciale ale complementelor (de exemplu:
complementul de agent realizat prin pasivizare).
Aceste compliniri două grupări legate sintactic, unde complementul poate apărea:
a ) ca rezultat al amestecării celor două grupări: Ștefan își oferă serviciile sale
angajatorului. (complementul posesiv rezultă din amestecul dintre grupul verbal și cel
nomina);
b ) ca rezultat al înlăturării unor componente din cel de-al doilea grup: Ștefan este mai
sănătos acum decât luna trecută. (compleșentul comparativ rezultă din pierderea unor
componente din grupul propozițional subordonat);
c ) ca rezultat al combinării celor două de mai sus ( punctele a si b): Cadrul didactic o
consideră deșteaptă.
Aceste reorganizări apar datorită particularităților de construcție.

2. Tipologia complementelor
2.1. Caracterul matricial versus reorganizat:
„O primă distincție privește caracterul matricial versus reorganizat al complementului
prototipice matriciale, cerute de trăsături sintactice și semantice ale centrului și
acoperind poziții de subcategorizare ale acestuia, iar celelalte fiind reorganizate,
obținute prin schimbări ale ierarhiilor primare.”4

4
Gramatica limbii române, Enunțul, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu
Iordan-Al. Rosetti”, pag. 319;

2
 Complementul direct, cel secundar, subiectul, complementul indirect, complementul
prepozițional, numele predicativ și complementul predicativ al obiectului sunt de tip
matricial, iar complementul de agent, complementul posesiv și compleșentul
comparativ au caracter reorganizat (apar în ipostaze nematriciale). Uneori,
complementele definite drep matriciale pot avea un caracter nematricial. Acest fapt se
datorează reorganizărilor sintactice.

2.2 Natura lexico-gramaticală a centrului de grup:

După natura lexico-gramaticală a centrului de grup avem:
- complemente ale verbului: Citește cartea.; Învață tabla înmulțirii.; Ea scrie pe
tablă.;
- complemente ale adjectivului: scris demn de laudă; sfaturi utile de urmat;cărți
utile studentului;
- complemente ale adverbului: Aidoma fratelui, Ionuț învață foarte bine.; Asemenea
părinților, noi ne supunem legilor țării.;
- complemente ale interjecției: Vai de noi!; Bravo ei!;
- complemente ale prepoziției: Lângă el, am stat în autobuz.; Merg cu voi acasă..
Complementele comparative nu sunt cerute de centrul de grup, ci de un specificator al
centrului, și apar doar în structura grupului adjectival sau a celui adverbial cu centre de
grup gradabile, unde prezența lor este condiționată de mărcile de comăarație și de
intensitate ce însoțesc centrul (mai harnică decât ea; mai puțin harnică decât ea; tot
atât de harnică ca ea).

2.3 Posibilități de distribuție:

Posibilitățile de distribuție sunt specifice fiecărui centru. Acest lucru face ca partea de
vorbire secundară, complementul, să fie împărâit în complemente comune și
complemente specifice. Complementele comune apar în structura mai multor grupuri
sintactice, iar complementele specifice apar în structura unui singur sintactic sau a
două grupuri. De exemplu complementul propozițional și cel indirect pot fi
complemente ale mai multor tipuri de centre: complemente indirecte ale adjectivului
(folositoare tuturor); complemente indirecte ale verbului (Îi place sportul.);
complemente indirecte ale adverbului (aidoma fratelui); complemente prepoziționale
ale adjectivului (Noi suntem dependenți de calculator.); complemente prepoziționale
ale verbului (Se uită pe geam.), etc.
3
2.4 Tipul de interpretare semantică:
În funcție de acest criteriu, complementele pot fi: complemente esențial referențiale
(compleșente argumentale) și complemente esențial predicative (complemente
predicative). Compleșentele esențial referențiale fac referire la individ, pe când cele
esențial predicative se referă la proprietăți ale indivizilor și relațiile dintre ele.

2.5 Tipul de relație sintactică:

Există complemente angajate în relații binare cât și complemente angajate în relații
ternare. Complementele angajate in relații binare se definesc în exclusivitate în raport
cu centrul de grup, iar complementele angajate în relații ternare, includ, pe langă
centrul de grup, și alt component al grupului.

2.6 Gradul de coeziune:

În funcție de acest criteriu se poate stabili un sistem de subordonare a
complementelor matriciale referențiale. Astfel avem: subiectul și complementul direct
cel mai intim legate de verb, iar următorul este complementul indirect.
Complementul indirect se aseamănă cu obiectul direct prin următoarele:
- se leagă de verb prin clitic, ceea ce îî permite dublarea: Îi scrie o scrisoare- Îi scrie
fetei o scrisoare.;
- prin relația de reflexiv se leagă cu verbul și subiectul: Marius își gătește singur.
De asemenea, între cele două părți secundare de propoziție există și deosebiri:
complementul indirect are o mai mare instabilitate în propoziție, având un caracter
suprimabil. Aceste trăsături se datorează cazului Dativ.
Complementul prepozițional este și mai slab legat de verb, deoarece nu participă la
mecanismele sintactice legat de verb.
În lucrarea, Gramatica pentru toți, Humanitas, 1997, Mioara Avram clasifică astfel
complementul:
a ) După funcție și înțeles („după ce exprimă față de termenul determinat” 5),
complementele sunt: complement direct, complement indirect, complement de agent,
complement de loc, complement de timp, complement de cauză, complement de scop,
complement de mod, complement consecutiv, complement instrumental, complement

5
Gramatica pentru toți, Mioara Avram, Ed. Humanitas, 1997, pag. 362;

4
sociativ, complement de relație, complement condițional, complement concesiv,
complement opozițional, complement cumulativ și de excepție.
b ) După termenul determinat avem: complemente ale verbului, complemente ale
adjectivului, complemente ale adverbului și complemente ale interjecției.
c ) După legătura cu termenul determinat (marcată în pronunțarea prin pauză și
intonație, iar în scris prin punctuație)m complementele pot fi: complemente izolate (Și-
a învățat, repede, lecția. ), și complemente neizolate, sunt cele absolut necesare
comunicării (Și-a învățat repede lecția.).
d ) După formă avem complemente ce pot fi clasificate pe baza a două criterii: părțile
de vorbire prin care sunt exprimate (substantive și substitutele acestuia, adjective,
adverbe, interjecții) și tipul de construcție.

3. Manifestări comune
Complementele matriciale ale verbului, ale adjectivului, ale adverbului, ale interjecției
au trăsături comune. Complementul se leagă de centrul grupului cu ajutorul mărcilor de
actanță (caz, prepoziție). De exemplu complementul prepozițional este legat exclusiv
prepozițional, cu ajutorul unei prepoziții, de centru: Ele depind de părinți.
Complementul direct si subiectul sunt complemente legate doar cauzal de centrul
grupului. În schimb, complementul indirect poate accepta, uneori, și o construcție
cauzală și una prepozițională: Vorbește oamenilor|cu oamenii.
Indiferent de felul complementului și de tipul de centru, complementele nu sunt
despărțite prin pauză sau schimbare de intonație de centru, iar, grafic, nu se separă prin
virgulă. Cu toate acestea, regurile pot fi incălcate în cazurile de tematizare forte și de
focaliuzare forte: Aș oprit mașina|Mașina am opit-o.
Ca topică, complementul ocupă de regulă, poziția de vecinătate a centrului,
necircumstanțialele stau imediat după termenul determinat, dar permit atât antepunerea
cât și așezarea la distanță (Ai luat fructele?|Fructele le-ai luat?). Dacă în propoziție un
verb are atât complement direct cât și indirect ordinea este complement direct-
complement indirect: Cumpăr semințe păsărilor; iar complementele circumstanțiale, de
obicei stau la sfârșitul propoziției, însă pot exista și excepții.

5
6