1.

Măsurarea şi notarea respiraţiei

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al evoluţie bolii, al apariţiei unor
complicaţii şi a prognosticului.
Elemente de apreciat: tipul respiraţiei, amplitudinea mişcărilor respiratorii, ritmul, frecvenţa.
Materialele necesare: ceas cu secundar, creion de culoare sau pix cu pastă verde, foaia de
temperatură.
Intervenţiile asistenţei:
- aşezarea pacientului îndecubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
- plasarea mâinii, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
- numărarea inspiraţiilor timp de un minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură (fiecare linie orizontală a foii
reprezintă două respiraţii);
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru obţinerea curbei;
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile respiraţiei (ex.
Rs=20 respiraţii/minut, RD = 18 respiraţii/minut de amplitudine medie, corespunzătoare, ritm regulat.
- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a mişcărilor
respiratorii.
Pentru foile de temperatură în care respiraţia este înscrisă cu valor ice cresc din cinci în cinci,
pentru fiecare linie orizontală se consider o respiraţie.

2. Măsurarea şi notarea pulsului

Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare.

Elemente de apreciat: ritmicitate, frecvenţă, celeritate (viteza de ridicare si coborare a undei
pulsatilor), amplitudinea.
Locuri de măsurare: oricare arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:
artera radială, femurală, humerală, carotid, temporal, superficial, pedioasă.
Materiale necesare: ceas cu secundar, creion roşu sau pix cu mină roşie.
Intervenţiile asistentei:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic 10 – 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- reperarea arterei;
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterial;
- exercitatea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
- numărarea pulsaţiilor timp de 1 minut;
- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont că fiecare linie
orizontală a folii reprezintă patru pulsaţii;
- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;
- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a catacteristicilor pulsului.
PD=80/minut
Ps= 90/minut
Puls regulat.

3. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

Page 1 of 82
 Scop: evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţa determinată de
elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat: tensiunea arterială sistolică (maximă); tensiunea arterială diastolică
(minimal).
Materiale necesare:
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: cu mercur Riva – Rocii, cu manometru, oscilometru Pachon;
- stetoscop biauricular;
- tampon de vată;
- alcool;
- creion rosu sau pix cu mină roşie.
Metode de determinare:
- palpatorie;
- auscultatorie.
Intervenţiile asistentei pentru metoda ausculatatorie:
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizic şi psihic 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se aplică manşeta pneumatic pe braţul pacientului, sprijinit în extensie;
- se fixează membrane stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei;
- se introduce olivele stetoscopului în urechi;
- se pompează aer în manşeta pneumatic, cu ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor
pulsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se percepe primul
zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime);
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, pentru a fi consemnată;
- se continuă decomprimarea , zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în care
zgomotele dispar, această reprezentând tensiunea arterial minimă;
- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie, socotindu-se
pentru fiecare linie a folii o unitate coloană de mercur;
- se unesc linii orizontale cu linii vertical şi se haşureauă spaţiul rezultat;
- în alte documente medicale se înregistrează cifric: [Link]=150mmHg; [Link]=75 mmHg;
- se dezintectează olivele stetoscopului şi membranacu alcool.
Intervenţiile asistentei pentru metoda palpatorie:
- determinarea se face prin palparea arterei radiale;
- nu se foloseşte stetoscopul biauricular;
- etapele sunt identice metodei asculttorii;
- are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă
numai după reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
De reţinut:
- manşeta pneumatică va fi bine fixată pe braţul pacientului;
- manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea;
- măsurarea va fi precedată de liniştirea pacientului;
- în caz de suspiciune, se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de pe braţul pacientului;
- la indicaţia medicului, se pot face măsurători comparative la ambele braţe.

4. Drenajul toracic

Page 2 of 82
 Scop – drenarea lichidelor, sângelui sau aerului din cavitatea pleurală şi restabilirea unei presiuni
negative care să faciliteze expansiunea plămânului.
Condiţii esenţiale
- sistemul de drenare să fie perfect întreţinut, tuburile să nu fie obstruate;
- respectarea normelor de asepsie.
Sisteme de drenaj
- cu un flacon de drenaj – este cel mai simplu;
- funcţionalitatea drenajului este atestată de apariţia unor bule de aer în lichidul din flacon;
- cu două flacoane de drenaj
- acest sistem are avantajul măsurării secreţiilor provenind din drenul toracic cu mai multă precizie;
- cu trei flacoane
- are avantajul obţinerii unei diferenţe de presiune în cavitatea pleural şi flacoanele de drenare, ceea ce face
să scadă presiunea în interior.
Intervenţiile asistentei
- aşezarea pacientului în poziţie semişezând;
- explicarea tuturor manevrelor pentru a combate starea de anxietate a pacientului;
- fixarea tubulaturii la pat şi aşezarea flaconului sub nivelul toracic;
- observarea drenajului: volumul, tipul, ritmul scurgerii;
-observarea fluctuaţiilor flotorului;
- solicitarea pacientului să respire profund şi să tuşească la două – trei ore pentru a favoriza drenajul
lichidelor;
- în caz de spargere a flaconului, pensarea tubulaturii şi schimbarea flaconului.
De reţinut: este interzisă ridicarea flaconului plin cu secreţii fără pensarea tubulaturii, deoarece
lichidele pot fi reintroduse în cavitatea pleurală.

5. Aspiraţia orofaringiană

Materiale necesare:
- dispozitiv de aspiraţie;
- sonde sterile (Nelaton);
- mănuşi sterile;
- soluţie sterilă pentru umectarea sondei;
- prosop.
Intervenţiile asistentei:
- se evaluează semnele şi simptomele care indică prezenţa secreţiilor în căile aeriene superioare;
- se explică pacientului în ce fel acest procedeu va permite degajarea căilor respiratorii;
- se asigură intimitatea pacientului printr-un paravan;
- se instalează pacientul în poziţie adecvată: semişezând, cu capul într-o parte – pacienţii conştienţi, decubit
lateral, cu faţa la asistentă – pacienţii inconştienţi;
- se protejează lenjeria de corp cu un prosop;
- spălarea pe mâini;
- îmbrăcarea mănuşilor sterile;
- fixarea sondei la aparatul de aspiraţie;
- măsurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nară la tragus;
- umectarea capătului liber al sondei – pentru aspiraţia orofaringiană sonda se introduce pe marginea gurii,
lăsând-o să alunece în orofaringe;
- se efectuează aspiraţia timp de 15 secunde, rotind sonda pentru a extrage secreţiile de pe toată suprafaţa;
- se clăteşte în soluţie sterilă, efectuând o aspiraţie;
- se lasă pacientul să se odihnească 20-30 secunde;

Page 3 of 82
- dacă are canulă pentru oxigenoterapie, se reamplasează în acest interval;
- se solicit pacientului să respire profund şi să tuşească între aspiraţii;
- după terminarea aspiraţiei, se efectuează igiena bucală, se îndepărtează prosopul;
- materialele utilizate se curăţă, se dezinfectează şi se pregătesc pentru sterilizare.
De reţinut: se vor respecta cu stricteţe măsurile de asepsie; nu se efectuează aspiraţia în timpul
introducerii sondei.

6. Oxigenoterapia

Scop: asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen în ţesuturi prin combaterea hipoxiei
determinată de: scăderea oxigenului alveolar, diminuarea hemoglobinei, tulburări în sistemul circulator,
probleme care interferează cu difuziunea pulmonară.
Sure de oxigen:
- staţie centrală de oxigen;
- microstaţie;
- butelie cu oxigen.
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen:
- deoarece oxigenul favorizeză combustia, prezenţa sa trebuie atenţionată;
- pacienţii şi vizitatorii vor fi atenţionaţi asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma sursei
de oxigen;
- se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă;
- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică (materiale sintetice) şi a materialelor
inflamabile (uleiuri, alcool);
- aparate de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen;
- transportul buteliilor cu oxigen se face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul transportului;
- buteliile cu oxigen vor fi aşezate în poziţie vertical, pe un suport şi fixate de perete cu inele metalice,
departe de calorifer sau sobă;
- cunoaşterea de către personalul care manevrează oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor şi a
modului de utilizare a acestora.
Metode de administrare a oxigenului
Prin sondă nazală:
- este metoda cea mai frecvent utilizată;
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25% - 45%;
- poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung;
- nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale.
Prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat):
- permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%;
- este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare;
- accentuează starea de anxietate, mai ales la copii;
- poate cauza iritaţia tegumentelor feţei;
- nu se va utilize la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei;
Ochelari pentru oxigen:
- sunt prevăzuţi cu două sonde care se introduce în ambele nări;
- se utilizează la copii şi pacienţii agitaţi;
- sunt mai bine toleraţi la pacienţi;
Cortul de oxigen:
- frecvent utilizat la copii;
- are dezavantajul că atmosfera de sub cort se încălzeşte şi se supraîncarcă cu vapori datorită faptului că
pacientul inspiră şi expiră în acelaşi mediu;
- oxigenul introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaţii de răcire;

Page 4 of 82
- în cort se pot monta instalaţii de răcire;
- copii vor fi supravegheaţi permanent, pentru a nu disloca cortul.
Echipamentul necesar administrării oxigenului:
- sursă de oxigen;
- umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă);
- sondă nazală, cateter, mască de oxigen sau cort, în funcţie de metoda aleasă;
- material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei.
Intervenţiile asistentei:
- pregătirea psihică apacientului asigurându-l de luarea tuturor măsurilor de precauţie şi aşezarea
pacientului în poziţie corespunzătoare (dacă este posibil: poziţie semişezând, care favorizează expansiunea
pulmonară);
- asamblarea echipamentului;
- dezobstruarea căilor respiratorii;
- măsurarea lungimii sondei, pe obraz de la nară la tragus;
- umectarea sondei cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei;
- introducerea sondei în nară şi fixarea acesteia pe obraz cu benzi de leucoplast;
- dacă se utilizează mască de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura pacientului şi se va fixa cu
o curea în jurul capului;
- fixarea debitului de administrare a oxigenului, în funcţie de prescripţia medicului;
- aprecierea răspunsului therapeutic al administrării oxigenului (observarea culorii tegumentelor,
măsurarea respiraţiei şi pulsului);
- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de apariţie a unor complicaţii;
- supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit);
- acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrării oxigenului şi combaterea orcărei cause
de discomfort;
- mobilizarea periodic a sondei;
- scoaterea sondei o dată pe zi şi introducerea ei în cealaltă nară;
- curăţarea echipamentului la terminarea tehnicii.
Incidente şi accidente:
- dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul poate fi împins în oxigen în căile
respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l;
- în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentraţiimari sau la presiuni ridicate, pot apărea: iritarea
locală a mucoasei, congestia şi edemul alveolar, hemoragie intraalveolară, atelectazie;
- pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală.
De reţinut:
- administrarea oxigenului se va face după permeabilizarea căilor respiratorii;
- înainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate măsurile de precauţie;
- pe timpul administrării se vor supraveghea atent pacientul şi echipamentul de administrare (manometru
de presiune şi indicatorul de debit).

7. Alimentaţia activă

În funcţie de starea generală, pacientul mănâncă singur, fără ajutor, alimentele oferite.
Alimentarea activă se poate face: în sala de mese, în salon, la masă sau la pat.
Pregătirea meterialelor: tavă, tacâmuri, farfurii, şerveţele, cană pentru supă, pahar de apă, feţe de
masă, coşuleţ de pâine.
Condiţii de mediu
Sala de mese:
- curţenia desăvârşită în sala de mese;

Page 5 of 82
- aerisirea;
- se aranjează estetic pe mese mici (4 persoane), tacâmurile, paharele, cana cu apă, şerveţelele, flori,
numărul regimului;
- se crează o atmosferă cât mai intimă;
- se ajută bolnavii sa vină la masă;
- se invită să se spele pe mâini.
Servirea mesei:
- servesc felurile de mâncare pe rând;
- se ridică imediat vesela folosită;
- nu se ating alimentele cu mâna;
- se obseră dacă pacientul a consumat alimentele în întregime, în caz contrar se solicită motivul şi se iau
măsuri de înlocuire;
- se transportă vesela la oficiu;
- se aeriseşte şi se curăţă sala de mese.
Condiţiile de mediu în salon, la masă:
- se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului (tăviţă, scuipători, polscă);
- se separă cu paravan pacienţii cu aspent dezagreabil pentru ceilalţi;
- se pregăteşte masa bolnavului: se aşează faţă de masă curată, tacâmuri, cana cu apă, şerveţelele, sarea
(după caz);
- se invită pacientul săse spele pe mâini;
- pacientul este ajutat să se aşeze la masă;
- asistenta îmbracă halatul de protecţie, îşi prinde părul sub bonetă (să nu atingă alimentele);
- se spală pe mâini – servirea mesei se face la fel ca în sala de mese.
Alimentarea activă în salon, la pat:
- se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salonla masă;
- se aşează pacientul în poziţie confortabilă, semişezând sau şezând cu ajutorul rezemătorului de pat sau cu
perene;
- se protejează lenjeria de pat cu muşama;
- se aşează peste muşama un lighean;
- i se oferă pacientului săpunul şi i se toarnă să se spele;
- i se oferă prosopul să-şi şeragă mâinile;
- se îndepărtează materialele folosite;
- se adaptează masa specială la pat acoperită cu faţă de masă sau cu o tavă acoperită de şerveţel, se aşează
pe genunchiul pacientului, peste pătura acoperită cu aleză;
- se aşează în jurul gâtului un prosop;
- asistenta îmbracă hatatul de protecţie;
- se spală pe mâini şi serveşte masa la fel ca în salon la masă.
Alimentarea activă la pat, în decubit lateral stâng:
- se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu capul sprijinit pe o pernă;
-se spală pe mâini;
- se protejează lenjeria de pat cu aleză, iar cea a bolnavului cu un prosop curat;
- se aşează tava pe marginea patului sau pe un taburet la înălţimea patului;
- se servesc alimentele pe rând, se taie cele solide;
- lichidele se servesc în căni speciale cu cioc sau cu ajutorul unor tuburi transparente, curate, fierte;
- se ridică vesela utilizată, se îndepărtează materialele folosite, se spală pacientul pe mâini.

8. Alimentarea pasivă

Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri, trebuie să fi ajutaţi.

Page 6 of 82
 Scop: vor fi hrăniţi bolnavii imobilizaţi, paralizaţi, epuizaţi adinamici, în stare gravă sau cei cu
uşoare tulburări de deglutiţie.
Pregătirea materialelor: tavă, farfurii, pahar cu apă sau cană cu cioc, şervet de pânză, cană de
supă, tacâmuri.
Asistenta îmbracă halatul de protecţie, aşează părul sub bonetă, se spală pe mâini.
Pregătirea pacientului:
- se aşează în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit dorsal cu capul uşor
ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia;
- i se protejează lenjeria cu un prosop curat;
- se trotejează cuun prosop în jurul gâtului;
- se adaptează măsuţa la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în gură.
Servirea mesei:
- asistenta se aşează în dreapta pacientului şi îl ridică uşor capul cu perna;
- verifică temperatura alimentelor (pacienţii în stare gravă nu simt temperatura şi nici gustul alimentelor);
- îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide;
- supraveghează debitul lichidului pentru a evita încarcarea peste puterile de deglutiţie ale pacientului;
- este şters la gură, i se aranjează patul;
- se îndepărtează eventualelor resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la formarea
escarelor;
- schimbă lenjeria dacă s-a murdărit;
- acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;
- strânge vesela şi o transportă la oficiu.
De ştiut:
- se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia alimentelor în procesul
vindecării;
- se oferă pacientului cantităţi nu prea mari – deoarece, neputând să le înghită, ar putea să le aspire.
De evitat: servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci, atingerea alimentelor care au fost în gura
pacientului.

9. Căile de hidratare ale organismului

Orală:
- calea fiziologică de administrare a lichidelor;
- declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor anexe, funcţie necesară absorbţiei
lichidelor;
- se renunţă la această cale în caz de: vărsături, stenoză pilorică şi esofagiană, negativism total din partea
pacientului.
Duodenală:
- administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală;
- lichidele se administrează picătură cu picătură într-un ritm de 60-100/minut;
- se menţine temperatura lichidului în timpul administrării.
Rectală: se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein.
Subcutanată:
- se face prin perfuzii;
- resorbţia este lentă;
- poate determina accidente: necroza ţesuturilor prin compresiune, coagularea ţesuturilor (când temperatura
este prea înaltă), flegmoane, complicaţii septice.
Perfuzia intravenoasă: introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură a soluţiei
medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a organismului.

Page 7 of 82
 Scop:
- hidratarea şi mineralizarea organismului;
- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit;
- depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
- completarea proteinelor sau a altor componente sanguine;
- alimentarea pe cale parenterală.
Pregătirea materialelor:
- dezinfectante – alcool iodat;
- pentru puncţie venoasă – perfuzor (ambalat de unică folosinţă);
- seringi şi ace de unicî folosinţă (se verifică integritatea ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi
diametru acelor;
- soluţii de perfuzat;
- pompă de perfuzie automată – cu reglare programată a volumului şi ratei de flux;
- robinete cu două sau mai multe căi;
- branulă (cateter iv);
- fluturaş (butterflys).
Pregătirea pacientului: psihică – se informează asupra scopului puncţiei. Pregătirea fizică –
pentru puncţia în venele braţului, antebraţului:
- se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care execută puncţia
(decubit dorsal);
- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de întoarcere la
nivelul braţului;
- se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă;
Execuţie:
- tehnica de întreţinere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică;
- asistenta îmbracă mănuşipentru evitarea contaminării cu sânge (după spălarea mâinilor cu atenţie);
- pregăteşte soluţia de perfuzat;
- montează aparatul de perfuzat şi lasă lichidul să circule prin tuburi (evitând contaminarea sistemului)
pentru îndepărtarea aerului;
- alege vena (întâi locurile distale şi apoi cele proximale);
- aplică garoul;
- curăţă locul cu alcool de la centru în afară;
- introduce acul, branula în venă;
- scoate garoul şi ataşează tuburile, deschide prestubul, fixează rata de flux 60 picături/ minut;
- menţine locul de perfuzie, acoperă cu pansament steril;
- schimbă pansamentul (când se fixează cateterele) la 24 h şi inspectează zona (eventuală inflamaţie);
- schimbă punga cu soluţie sau flaconul, înainte de golirea completă a precedentei;
- se poate folosi o rată redusă pentru a ţine vena deschisă.
Îngrijirea ulterioară a pacientului: la sfârşitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu un
tampon şi se retrage acul în direcţia axului vasului; se aşează pacientul comod, i se dau lichide călduţe
(dacă este permis).
Reorganizarea şi notarea în foaia de observaţie.
Accidente:
- hiperhidratarea (la cardiaci poate determina edem pulmonar acut) – se reduce ritmul sau se întrerupe
perfuzia, se administrează tonicocardiace;
- embolia gazoasă – prinpătrunderea aerului în curentul circulator (atenţie la utilizarea perfuziilor sub
presiune, când se foloseşte para de cauciuc);
- revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze;
- coagularea sângelui pe ac sau canulă – se previne prinperfuzarea lichidului cu soluţie de heparină.
De ştiut:

Page 8 of 82
- toate fluidele administrate i.v. trebuie etichetate cu data, ora, medicaţia adăugată şi doza;
- rata de flux = [Link]ături / minut;
- sursele de contaminare a perfuziei: înainte, prin manevre necorespunzătoare şi în timpul perfuziei;
- substanţe adiţionale;
- schimbarea flaconului;
- aer poluat;
- injecţii complementare.
De evitat: folosirea aparatului de susţinere a braţului, care ar putea creşte posibilitatea compresiei
vaselor sau a nervilor.

10. Măsurarea şi notarea diurezei

Obiective determinării cantităţii de urină pe 24 ore:

- obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra îmbolnăvirii;
- cunoaşterea volumului diurezei;
- efectuarea unor determinări calitative (analize biochimice), din cantitatea totală de urină emisă;
- urmărirea bilanţului circulaţiei lichidelor înorganism = bilanţul lichidian (intrări – ieşiri).
Măsurarea diurezei. Colectarea urinei pe 24 ore:
- se pregătesc recipiente – vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată (pentru a nu
modifica compoziţie urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi
cu un creion demograf sau pe benzi de leucoplast;
- colectarea urinei începe dimineaţa, la o anumită oră, şi e termină în ziua următoare, la aceeaşi oră;
- se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra procedeului.
Pentru o determinare corectă:
- pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima emisie, se aruncă;
- se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore, până a doua zi, la aceeaşi oră, păstrându-se
şi urina de la ultima emisie;
De reţinut:
- golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare;
- pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina colectată, cristale de timol;
- recipientul cu urină este etichetat cu numele pacientului, număr de salon, număr pat, se ţine la răcoare şi
ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei;
- după golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor;
- pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 ore;
- pentru examene chimice – se recoltează 100 ml de urină.
- pentru determinarea toleranţei la glucide, 100 ml de urină vor fi recoltaţi din cantitatea totală de pe 24
ore.
Notarea diurezei în foaia de temperatură. Diureze se notează zilnic în foaia de temperatură a
pecientului:
- prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţile de urină şi zilei respective;
- spaţiul dintre două linii orizontale ale folii de temperatură corespunde la 100 ml de urină;
Cantitatea de urină eliminată în 24 ore, în mod normal, este de aproximativ 1500 ml.

11. Captarea materiilor fecale

Scop:
- observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale materiilor fecale;
- descoperirea modificărilor lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului.

Page 9 of 82
 Pregătirea materialelor:
- prosoape, acoperitoare de flanelă;
- paravan, muşama, aleză;
- matriale pentru toaleta mâinilor;
- mănuşi;
- ploscă.
Pregătirea pacientului: fizic în funcţie de produsul captat.
Captarea materiilor fecale:
- se separă patul de restul salonului cu un paravan;
- se îndepărtează pătura şi cearceaful care acoperă pacientul;
- se protejează patul cu muşama şi aleză;
- se dezbracă pacientul (partea inferioară);
- se ridică pacientul şi se introduce bazinetul cald sub regiunea sacrală;
- se acoperă cu învelitoarea până termină actul defecării;
- se efecturază toaleta regiunii perianale;
- se îndepărtează bazinetul cu atenţie;
- se acoperă cu capacul sau învelitoarea special pregătită şi se îndepărtează din salon;
- se strâng materialele folosite;
- se îmbracă pacientul, se reface patul;
- se aeriseşte salonul;
- se spală mâinile pacientului;
- scaunul acoperit se păstrează pentru vizita medicală în locuri special amenajate.
Notarea scaunelor, în foaia de temperatură, se face prin semne convenţionale:
- normal = ǀ (linie verticală);
- moale = / (linie oblică);
- diaree (apos) = - (linie orizontală);
- mucus = X;
- puroi = P;
- sanguinolent = S;
- melenă = M.
Dacă numărul scaunelor evacuate într-o zi este foarte mare, se notează numărul total urmat de
semnul convenţional respectiv.

12. Captarea vărsăturilor

Scop:
- observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale vărsăturilor;
- descoperirea modificărilor lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului.
Pregătirea materialelor:
- prosoape;
- paravan, muşama, aleză;
- matriale pentru toaleta mâinilor;
- mănuşi;
- tăviţă renală.
Pregătirea pacientului: fizic în funcţie de produsul captat.
Captarea vărsăturilor:
- se aşează pacientul, în funcţie de starea generală, în poziţie şezând, decubit dorsal, cu capul întors într-o
parte;
- se protejează lenjeria de pat cu muşana şi aleză;
- se protejează pacientul cu prosop în jurul gâtului;

Page 10 of 82
- se îndepărtează proteza dentară mobilă daca este cazul;
- i se oferă tăviţa renală şi/sau se susţine;
- se încurajează, i se oferă un pahar cu apă să-şi clătească gura;
- i se oferă cuburi de gheaţă, lichide reci în cantităţi mici;
- se şterge faţa, se pun comprese reci pe frunte;
- se păstrează vărsătura pentru vizita medicului;
- se notează caracterele vărsăturii, frecvenţa;
- se spală şi se dezinfectează recipientele, se pregătesc pentru sterilizare prin fierbere sau autoclavare.

13. Captarea sputei

Scop:
- observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale sputei;
- descoperirea modificărilor lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului.
Pregătirea materialelor:
- prosoape;
- matriale pentru toaleta mâinilor;
- mănuşi;
- scuipători, pahar conic sau cutie Petri.
Pregătirea pacientului: fizic în funcţie de produsul captat.
Captarea sputei:
- se face în recipiente spălate, sterilizate, uscate, cu soluţie lizol 3% şi fenol 2,5%, amestecată cu sodă
caustică (fără soluţie dezinfectantă atunci când sputa trebuie examinată la laborator);
- se instruieşte pacientul sî nu înghită sputa, să nu o împrăştie, să folosească recipientul dat;
- i se asigură scuipători de rulaj pentru a se putea schimba la nevoie;
- după golire, se spală cu apă rece, apoi cu apă caldă, cu perii speciale, ţinută în soluţie dezinfectantă;
- se sterilizează zilnic prin fierbere sau autoclavare.

14. Măsurarea şi notarea temperaturii

Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locul de măsurare: axilă, plica înghinală, cavitatea bucală, rect, vagin.
Materiale necesare:
- termometru maximal;
- cosoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
- recipient cu soluţie dezinfectantă;
- tavă medicală;
- lubrefiant;
- alcool medicinal;
- ceas.
Intervenţiile asistentei:
- pregătirea materialelor lângă pacient;
- pregtirea psihică papacientului;
- spălarea pe mâini;
- se scoate termometrul din soluţia dezinfectantă, se clăteşte şi se şterge cu o compresă, se scutură;
- se verifică dacă în rezervor este mercur.
Pentru măsurarea în axilă:

Page 11 of 82
- se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie şezândă;
- se ridică braţul pacientului;
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
- se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel cu toracele;
- dacă pacientul este slăbit, agitat, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de către
asistentă;
- termometrul se menţine timp de 10 minute.
Pentru măsurarea în cavitatea bucală:
- se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei dentare;
- pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe nas;
- se menţine termometrul timp de 5 minute.
Pentru măsurarea rectală:
- se lubrefiază termometrul;
- se aşează pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie, asigurându-i intimitatea;
- se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înaintare;
- termometru va fi menţinut cu mâna tot timpul măsurării;
- se menţine termometru 3 minute.
După terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate, se şterge cu o compresă.
Se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrul. Se spală termometrul, se scutură. Se introduce în
recipientul cu soluţie dezinfectantă ([Link]ă 1%).
Se notează valoarea obţinută, pe foaia de temperatură:
- notarea unui punct pe verticală, corspunzătoarei datei şi timpul zilei, socotind, pentru fiecare linie
orizontală a foii, două diviziuni de grad;
- se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei termice;
- în alte documente medicale, se notează cifric;
- interpretarea curbei termice.
De reţinut:
- în mod curent, temperatura se măsoară dimineaţa, între orele 7 şi 8, şi după –amiază, între orele 18 şi 19;
- temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad mai joasă
decât cea centrală;
- măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii, la pacienţii agitaţi, la cei cu
afecţiuni ale cavităţii bucale; înainte cu 10 minute de introducerea termometrului în cavitatea bucală,
pacientul nu va consuma lichide reci sau calde şi nici nu va fuma;
- temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată în axilă cu 0,4-0,5°;
- măsurarea temperaturii în rect este contraindicată la pacienţii agitaţi şi cei cu afecţiuni rectale; pentru
măsurarea rectală, copiii mici sunt aşezaţi în decubit dorsal, cu picioarele ridicate, sau în decubit ventral;
- măsurarea temperaturii în vagin urmăreşte aceleaşi etape ca şi la măsurarea rectală, introducându-se
termometrul în vagin; este contraindicată în bolile aparatului genital feminin; valoarea ei este mai mare cu
0,5° decât cea axilară;
- pentru măsurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre cutanate şi termometre electronice.

15. Dezinfecţia pielii

Dezinfecţia pielii este o etapă obligatorie înaintea executării unor tehnici precum: injecţii, puncţii,
intervenţii chirurgicale.
Tip I (risc redus de inefcţie)
Indicaţii: injecţia intradermică, subcutanată, intravenoasă, recoltări de sînge.
Tehnică: se aplică dezinfectantul pe piele cu un tampon îmbibat, durata de acţiune fiind de 30
secunde, până când se evaporă dezinfectantul.
Tip II (risc mediu de infecţie)

Page 12 of 82
 Indicaţii: cateterizarea venelor în vederea perfuziei continue, injecţia intramusculară, recoltarea
sângelui pentru hemocultură.
Tehnică: se curăţă pielea cu un tampon îmbibat în dezinfectant, apoi cu un tampon steril; se aplică
încă o dată dezinfectantul şi se şterge pielea cu tamponul steril, durata de acţiune fiind de cca 30 secunde.
TIP III (risc mare de infecţie)
Indicaţii: operaţii, puncţii arteriale, puncţiile unor cavităţi (pleurală, articulară, oasasă etc).
Tehnică: se curăţă pielea cu apă şi săpun, se epilează, se degresează; se aplică de două ori
dezinfectantul, la interval de 2 min.30 sec.; durata totală de acţiune este de 5 minute.
Persoana care execută dezinfecţia poartă mănuşi sterile.

16. Puncţia abdominală (paracenteza) – definiţie, scop, loc, pregătirea materialelor

Definiţie. Puncţia abdominală sau paracenteza constă în traversarea peretelui abdominal cu ajutorul
unui trocar în diferite scopuri.
În cavitatea peritoneală se poate acumula lichid (ascită) care poate avea drept cauză: obstacole în
circulaţia portală, ceea ce determină hipertensiune în ramirile venei porte (în ciroza hepatică, în
insuficienţa cardiac, tumorile peritoneale); inflamaţia (în peritonita tuberculoasă).
Scop explorator:
- punerea în evidenţă a prezenţei lichidului peritoneal;
- recoltarea lichidului şi examinarea sa în laborator pentru stabilirea naturii sale.
Scop terapeutic:
- evacuarea unei colecţii libere de lichid în ascitele masive;
- pentru efectuarea dializei peritoneale.
Indicaţii:
- ascitele massive care provoacă tulburări circulatorii şi respiratorii prin presiune asupra diafragmului,
venei cave inferioare;
- ascitele care nu se resorb prin metode obisnuite de tratament;
-traumatismele închise ale viscerelor abdominale, când se bănuieşte hemoperitoneu;
- pentru diagnosticul citologic, bacteriologic şi enzimatic al ascitei.
Contraindicaţii:
- chisturi ovariene mari, hidronefroză, sarcină;
- se execută cu prudenţă la pacienţii cu diateze hemoragice şi în precomă;
- colecţiile de lichid închistate se evacuează numai chirurgical.
Locul puncţiei:
- pe linia Monroe Richter – în fosa iliacă stîngă, la puncul de unire a 1/3 medii cu cea mijlocie a liniei ce
uneşte ombilicul cu spina iliacă antero-superioară stângă;
- pe linia ombilico-pubiană, la mijlocul ei.
Pregătirea materialelor:
- de protecţie a patului pe care se execută puncţia;
- pentru dezinfecţia tegumentului tip III;
- instrumente şi material sterile: trocar gros cu diametrul de 3-4 mm, cu un mandarin ascuţit şiunul bont de
rezervă, seringi de 5 şi 20 ml, ace de 5-6 mm, bisturiu, pense hemostatice, câmp chirurgical, mănuşi
chirurgicale, comprese, tampoane, tuburi prelungitoare;
- pentru recoltarea şicolectarea lichidului, eprubete, cilindru gradat, găleată gradată de 10 l;
- pentru îngrijirea locului puncţiei – cearceaf împăturit pe lungime, romplast;
- substanţe medicamentoase, anastezice locale, tonice-cardiace;
- paravan, tăviţă renală.
Pregătirea pacientului:
- pregătirea psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei, I se asigură securitatea şi intimitatea;

Page 13 of 82
- pregătirea fizică: se invită să urineze (dacă este cazul, se va face sondaj vezical), se dezbracă regiunea
abdominală, se aşează pacientul în decubit dorsal în pat, peste cearceaful împăturit în lung, cu flancul stâng
la marginea patului şi trunchiul uşor ridicat; se măsoară circumferinţa abdominal.
Execuţia puncţiei:
- se face de către medic, ajutat de una două asistente;
- se derulează în salon sau în sala de tratamente.
Medicul: îşi spală mâinile, le dezinfectează, alege locul puncţiei, face anestezia locală, protejează
locul puncţiei cu câmpul steril, execută incizia sau direct puncţia cu trocarul, scoate mandrinul; adaptează
tubul prelungitor, schimbă poziţia pacientului dacă se întrerupe scurgerea lichidului; retrage trocarul, aplică
agrafă Michel dacă a folosit bisturiul pentru incizie.
Asistenta I: îşi spală mâinile, le dezinfectează, pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III, serveşte
sringa încărcată cu anestezic, serveşte mănuşile chirurgicale medicului; serveşte câmpul chirurgical,
dezinfectează locul puncţiei, serveşte bisturiul sau direct trocarul; recoltează în eprubete lichidul de ascită;
(serveşte tubulprelungitor al canulei trocarului (pentru evacuare), supraveghează scurgerea lichidului în
vasul collector, schimbă poziţie pacientului dacă se întrerupe scurgerea lichidului, dezinfectează locul
puncţiei, face o cută a pielii, aplică pansament uscat compresiv, se strânge cearceaful în jurul abdomenului,
fixându-se cu ace de siguranţă.
Asistenta II: îşi spală mâinile, le dezinfectează,pregăteşte patul cu muşama, aleză, ceraceaf; aşează
pacientul în poziţia corespunzătoare locului ales, menţine pacientul în poziţia dată; supraveghează
permanent faciesul, respiraţia, starea bolnavului, supraveghează bolnavul, schimbă poziţia pacientului dacă
se întrerupe scurgerea lichidului, se strânge cearceaful în jurul abdomenului, fixându-se cu ace de
siguranţă.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se aşează comod în pat, astfel ca locul puncţiei să fie cât mai sus pentru a evita presiunea asupra
orificiului şi scurgerea lichidului în continuare;
- se asigură o temperatură optimă în încăpere şi linişte;
- după 6 ore se îndepărtează cearceaful strâns înjurul abdomenului;
- se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează;
- se suplineşte pacientul pentru satisfacerea nevoilor sale;
- se monitorizează pulsul, tensiunea arterială, se notează valorile înregistrate în primele 24 de ore;
- pansamentul se schimbă, respectând măsurile de asepsie;
- agrafele se scot după 48-72 ore.
Pregătirea produsului pentru examinare:
- examenul macroscopic constă în măsurarea cantităţii de lichid evacuate, aprecierea aspectului lui,
determinarea densităţii;
- reacţia Rivalta;
- examenul citologic, bacteriologic, biochimic – eprubetele cu lichid, etichetate, se trimit la laborator.
Reorganizare
Notarea puncţiei în foaia de observaţie:
- se notează cantitatea de lichid evacuate, data, ora, numele persoanei care a executat puncţiei;
- se notează circumferinţa abdominal înainte şi după evacuarea lichidului.
Accidente:
- colaps vascular prin decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale;
- hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză, melenă;
- perforarea intestinului determină peritonită;
- persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid.
De stiut:
- dacă scurgerea lichidului se opreşte brusc, se restabileşte prin schimbarea poziţiei pacientului sau se
introduce mandrinul bont pentru a îndepărta o ansă intestinală sau flocoanele de fibrin care acoperă
orificiul canulei trocarului;

Page 14 of 82
- viteza de scurgere a lichidului este de 1 l la 15 minute;
- la prima paracenteză se evacuează o cantitate de maximum 4-5 l;
- laurmătoarele paracenteze se pot evacua 10 l de lichid ascetic.
De evitat:
- decomprimarea bruscă a cavităţii abdominale;
- puncţiile evcuatoare repetate, deoarece duc la stări de hipoproteinemie şi caşectizează organismul.

17. Puncţia rahidiană – definiţie, scop, loc, pregătirea materialelor

Definiţie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian, printre

vertebre.
Scop explorator:
- măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian;
- recoltarea lichidului în vederea examenului macroscopic şi de laborator;
- injectarea de substanţe radioopace pentru examenul radiologic al măduvei (aer sau substanţe pe bază de
iod).
Scop teraputic:
- prin puncţie se face decomprimarea în cazul sindromului de hipertensiune intracraniană;
- introducerea medicamentelor citostatice, antibioticelor sau serurilor immune în spaţiul subarahniodian.
Scop anestezic: introducerea substanţelor anestezice – rahianestezia.
Indicaţii:
- boli inflamatorii ale sistemului nervos central (meningită, encefalită), scleeroză multiplă, hemoragie
subarahnoidiană, tumori cerebrale;
- intervenţii chirurgicale – cu scop anestezic.
Locul puncţiei:
- puncţia lombară D12 – L1,sau L4-L5;
- puncţia dorsal – D6 – D7;
- puncţia suboccipitală – între protuberanţa occipital externăşi apofiza axisului,pe linia median.
Pregătirea materialelor:
- de protecţie a mesei sau a patului;
- pentru dezinfecţia pielii tip III;
- instrumente şi mateiale sterile, ace lungi cu diametrul 1 – 1,5 mm cu mandarin, seringi, ace şi seringă
pentru anestezie, câmpuri chirurgicale, comprese, tampoane, mănuşi de cauciuc, pense hemostatice,
anatomice;
- alte materiale: eprubete, lampă de spirt, tăviţă renală, manometru Claude;
- medicamente – anestezice locale;pentru rahianestezie, antibiotice, citostatice, seruri immune, preparate
cortizonice.
Materialele se aleg în funcţie de scopul puncţiei.
Pregătirea pacientului:
- pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la necesitatea efectuării puncţiei, i se explică poziţia
în care va sta;
- pregătirea fizică: pacientul este a jejun, poziţia este dată în funcţie de locul puncţiei şi starea lui;
- poziţia decubit lateral în patcu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen, bărbia atinge
pieptul (poziţie “spate de pisică” sau asemănătoare cu cea a ambrionului);
- poziţie şezând pe masa de operaţie sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul în hiperflexie.
- pacientul este menţinut în această poziţie de asistenta medicală.
Execuţia puncţiei:
- se face de către medic, ajutat de una- două asistente medicale;
- se desfăşoară în salon, în sala de tratament sau în sala de operaţie (puncţia anestezică).

Page 15 of 82
 Medicul: îşi spală mâinile, le dezinfectează, stabileşte locul puncţiei, face anestezia locală, aşează
câmpul steril sub locul puncţiei, execută puncţia, scoate mandrinul, măsoară tensiunea LCR, retrage acul
de puncţie.
Asistenta I: îşi spală mâinile, le dezinfectează, pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III, serveşte
seringa cu anestezic (dacă este cazul), serveşte mănuşile chirurgicale, serveşte câmpul steril, dezinfectează
locul puncţiei, serveşte acul de puncţie cu mandarin, menţine eprubetele pentru recoltarea lichidului,
serveşte manometru Claude, serveşte seringa cu soluţiile medicamentoase pregătite, dezinfectează locul
puncţiei, comprimă cu o compresă sterilă locul puncţiei, aplică pansament uscat fixat cu romplast, aşează
pacientul în pat în poziţie decubit dorsal, fără pernă.
Asistenta II: îşi spală mâinile, le dezinfectează, dezbracă pacientul, protejează patul sau masa de
puncţie cu muşama, aleză, aşează pacientul în poziţie corespunzătoare, în funcţie de starea lui şi locul
puncţiei, menţine pacientul în poziţia recomandată, susţinându-i ceafa cu o mână, iar cu cealaltă
împungând uşor regiunea epigastrică.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- pacientul stă în decubit dorsal, fără pernă, 24 de ore;
- după 6 ore se poate alimenta şi hidrata la pat;
- se supraveghează semnele vitale: puls, tensiune arterială, respiraţie;
- se informează medicul în cazul apariţiei unor manifestări cum ar fi: vărsături, greţuri, cefalee.
Pregătirea produsului pentru examinare:
- examinarea macroscopic se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului (normal
lichidul este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură); în stări patologice, lichidul
cefalorahidian poate fi hemoragic, purulent, xantocrom, iar viteza sa se scurgere poate creşte;
- pentru examenul citologic, biochimic, bacteriologic lichidul este trimis lalaborator.
Reorganizarea, notarea puncţiei în foaia de observaţie: se notează aspectul lichidului şi
presiunea,precum şi data, ora, numele persoanei care a executat puncţia.
Accidente:
- sindrom postpuncţional (ameţeli,cefalee, vărsături, rahialgii), datorat hipotensiunii lichidiene provocate
de puncţie;
- hemoragii ce apar prin ac întimpul puncţiei, fără importanţă;
- dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau ale
măduvei spinării, cu vârful acului;
- contracture feţei, gâtului sau a unui membru prin atingerea măduvei cervical, când s-a executat puncţia
sub occipital;
- şocul reflex poate duce la sincope mortale; accidentul este foarte rar (se vor pregăti mijloacele obişnuite
de reanumare).
De ştiut:
- mandrinul, după scoaterea din interiorul acului, se menţine steril pentru a putea fi refolosit dacă se
întrerupe scurgerea lichidului în timpul recoltării (când lichidul este purulent, vâscos sau cu sfacele de
fibrin);
- în cazul evacuării unei cantităţi mari de lichid, după puncţie, pacientul se va aşeza în poziţie
Trendelenburg;
- puncţia occipitalăse poate executa şi pacienţilor ambulatorii deoarece nu necesită post puncţional poziţia
decubit dorsal 24 de ore;
- după câteva picături de sânge la începutul puncţiei apare lichidul clar, se schimbă eprubeta, la laborator se
trimite lichidul limpede.
De evitat:
- evacuarea unei cantităţi mari de lichid cefalorahidian;
- modificarea poziţiei pacientului în timpul puncţiei (îndreptarea coloanei vertebrale) care poate determina
ruperea acului şi traumatizarea substanţei nervoase;
- suprainfectarea produsului în timpul pregătirii pentru trimitere la laborator.

Page 16 of 82
 18. Puncţia fundului de sac Douglas – definiţie, scop, loc, pregătirea puncţiei

Definiţie: Puncţia fundului de sac Douglas este o variantă a puncţiei intraperitoneale. Prin această
puncţie se realizează o legătură între cavitatea peritoneală şi mediul extern prin intermediul unui ac.
Scop explorator:
- pentru confirmarea prezenţei unei colecţii lichidiene;
- stabilirea naturii colecţiei (puroi, sânge, ascită).
Scop terapeutic:
- evacuarea colecţiei de lichid;
- administrarea unor soluţii medicamentoase (antibiotice).
Indicaţii: suspiciune de sarcină extrauterină, colecţii purulente.
Locul puncţiei: în dreapta sau în stânga coluluiuterin şi uşor înapoia acestuia, urmărind să ajungă
în regiunile parauterine; puncţia se execută pe cale vaginală.
Pregătirea materialelor:
- de protecţie a mesei pe care se execută puncţia;
- pentru dezinfecţia mucoasei vaginale – soluţie permanganate de potasiu 0,20 – 0,30%; alcool iodat;
- instrumentar şi materiale sterile: ace cu diametrul de 2mm şi lung de 12-14 cm, seringi 5-10 ml; valve
vaginale, pense pentru prins colul uterin, pense lungi porttampon, sonde vezicale, eprubete sterile,
tampoane, comprese din tifon, mănuşi chirurgicale, câmpuri chirurgicale, canulă vaginală;
- alte material: tăviţă renală, irigator;
- medicamente: anestezice.
Pregătirea pacientei:
- pregătirea psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei, se asigură că durerea este înlăturată prin
anestezia locală, I se asigură intimitatea;
- pregătirea fizică: pacienta urinează (se poate face sondaj vezical);
- se aşează în poziţie ginecologică pe masa ginecologică;
- se face spălătura vaginală cu soluţie de permanganat de potasiu.
Execuţia puncţiei:
- se face de către medic asistat de una sau două asistente;
- se desfăşoara în sala de tratamente.
Medicul: se spală pe mâini, le dezinfectează, îmbracă mănuşile chirurgicale sterile, introduce
valvele vaginale (una superior, alta inferior), prinde colul uterin cu pensa, dezinfectează fundul de sac
posterior al vaginului, face anestezia, execută puncţia, aspiră lichidul alternând două seringi; retrage acul
de puncţie, badijonează locul puncţiei cu tamponul îmbibat în alcool; îndepărtează pensa de prins colul în
valvele, aplică tamponul vaginal.
Asistenta I: se spală pe mâini, le dezinfectează, îmbracă mănuşile chirurgicale sterile, serveşte
medical cu pensa pentru prins colul uterin, preia pensa de col, o fixează cu mâna, serveşte medical cu
tamponul îmbibatcu alcooliodat fixat pe porttampon, oferă seringa cu anestezic, cu acul adaptat, oferă acul
de puncţie adaptat la seinga de 20 ml pentru puncţie, recoltează lichid în eprubetă, goleşte pe rând
seringile.
Asistenta II: se spală pe mâini, le dezinfectează, îmbracă mănuşile chirurgicale sterile, ţine valvele
vaginale depărtate.
Îngrijirea ulterioară a pacientei: se transport la pat, se supraveghează pulsul, tensiunea arterială,
pansamantul.
Pregătirea produsului pentru examinare:
- eprubetele cu lichidului extras se etichetează şi se trimit la laborator, din lichidul purulent se fac
însămânţări pe medii de cultură;

Page 17 of 82
- examen macroscopic: se examinează aspectul lichidului seros, purulent, hemoragic sau sânge pur.
Reorganizarea şi notarea puncţiei în foaia de observaţie: se notează cantitatea de produs extras,
aspectul şi conţinutul lui.

19. Recoltarea de sânge capilar pentru examenul hematologic

- hemoleucogramă, hemoglobină, timp de sângerare, timp de coagulare, examen parazitologic,

glicemie, colesterol HDL, trigliceride;
- grup sanguine, Rh.
Pregătirea materialelor:
- de protecţie: mănuşi de cauciuc;
- sterile: ce, tampoane de vată, seruri test;
- nesterile: tavă medical curată, camară umedă,lame uscate, curate, degresate, şlefuite, pipete Potain;
- soluţii dezinfectante – alcool 90°.
Pregătirea pacientului: psihică – se anunţă să nu mănânce, I se explică necesitatea efectuării
tehnicii. Fizică – se aşează în poziţie şezând cu mâna sprijinită.
Execuţie:
- se aseptizează pielea degetului inelar sau mediu cu un tampon cu alcool 90°;
- se evită congestionarea printr-o frecare puternică şi prelungită;
- se aşteaptă evaporarea alcoolului;
- cu o mişcare bruscă se înţeapă pielea pulpei degetului în partea lateral a extremităţii, perpendicular pe
straturile cutanate;
- se şterge cu un tampon uscat prim apicătură, se lasă să se formeze o altă picătură de sânge din care se
recoltează cu pipeta sau lama;
- se şterge cu un tampon cu alcool.
Pregătirea produsului pentru laborator – efectuarea frotiului:
- la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4 mm diametru;
- se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45° cu lama (picătura se întinde prin capilaritate);
- lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceeaşi înclinaţie şi antrenând toată picătura fără să o
fragmentize;
- se agită lama pentru uscare;
- se etichetează şi se trimit la laborator.

20. Recoltarea sângelui venos pentru examenele hematologice

Sedimentarea:
- aşezarea pogresivă a elementelor figurate spre fundul eprubetei din sânge necoagulabil lăsat în repaus
(fenomen fizic).
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): rapiditatea cu care se produce depunerea lor.
Viteza de sedimentare a hematiilor.
Pregătirea materialelor:
- sterile: seringă de 2 ml ucsată, soluţie citrat de Na 3,8%, ac pentru puncţia venoasă;
- nesterile: stativ şi pipete Westergreen, pernuţă, muşama, eprubete, tăviţă renală, garou, vată;
- soluţii dezinfectante: alcool 70°.
Pregătirea pacientului: psihică - i se explică, cu 24 de ore înainte, necesitatea efectuării
examinării; fizică- se anunţă să nu mănânce, să păstreze repaus fizic.
Execuţie:
- asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun;
- îmbracă mănuşile de cauciuc sterile;

Page 18 of 82
- aspiră în seringă 0,4 mlcitrat de Na 3,8%;
- puncţionează vena fără garou şi aspiră sânge până la 2 ml (1,6 ml);
- retrage acul şi aplică tampon cu alcool;
- scurge amestecul sânge – citrat în eprubetă şi omogenizează lent;
- aşează eprubeta în stativ;
- îngrijeşte pacientul.
Pregătirea produsului pentru laborator:
- se completează buletinul;
- se etichetează produsul;
- se aspiră cu pipeta Westergreen până la gradaţia 200 şi se aşează în stativ pe dopul de cauciuc, în poziţie
strict verticală (când examenul se face la patul bolnavului).
Hematocrit:recoltarea sângelui pentru determinarea hematocritului (VET) se face prin puncţie
venoasă. Se recoltează 2 ml de sânge pe cristale de EDTA (acid etilen diaminotetraacetic 1%) 0,5 ml
soluţie, uscată prin evaporare.
Rezistenţa globulară:
- se recoltează sângele pentru obţinerea globulelor roşii;
- se evită hemoliza şi coagularea sângelui;
- sângele recoltat (5-6 ml) se trece imediat într-un balon Erlenmeyer de 100 ml în care s-au pus 5-10 perle
de sticlă;
- se agită uşor balonul timp de 5-10 minute cu mişcări circulare;
- sângele se difibrinează şi nu se mai coagulează;
- se trimite imediat la laborator.
Hemoleucograma.
Mod de prelevare: înţeparea pulpei degetului. Interpretarea rezultatelor:
- eritrocite 4,5 – 5,5 mil./mm3 – bărbaţi; 4,2 – 4,8 mil./mm3 – femei;
- reticulocite 10 - 15‰;
- hemoglobină 15 ±2 g/100 ml bărbaţi; 13 ±2 g/100 ml femei;
- leucocite 4200-8000/mm3 din care: polinucleare neutrofile nesegmentate 0-5%; polinucleare neutrofile
segmentate: 45-70%, eozinofile 1-3%, bazofile 0-1%,;
- limfocite 20-40%;
- monocite 4-8%;
- trombocite 150 – 400000/mm3.
Constante eritrocitare
Mod de prelevare se recoltează şi VET. Interpretarea rezultatelor:
- [Link]ă medie HEM=25-33 ug;
- concentraţia eritrocitară medie Hb CHEM 32-37 g%;
- valoarea globulară (VG)=1;
- Volum eritrocitar mediu (VEM): 83-97cm3.
VSH 1-10mm/1 h; 7-15mm/2 h la bărbaţi; 2-13 mm/1 h, 12-17 mm/2 h la femei.
VET 46 ±6% la bărbaţi, 41 ± 5% femei.
Rezistenţa globulară 0,42 – 0,34%.
De ştiut:
- un frotiu bun este făcut fără goluri, cu un strat regulat;
- frotiul de sânge se face numai cu sânge proaspăt;
- recoltarea VSH-ului se face numai cu seringa şi acul uscate (apa produce liza hematiilor) şi numai cu
seringă de 2 ml;
- pentru examenul în picătură groasă sângele se recoltează sub formă de picătură groasă;
- se recoltează pe fiecare extremitate a lamei câte 2-3 picături cât mai apropiate între ele;
- cu colţul unei lme şlefuite se amestecă picăturile formând o pată circulară cu diametrul de aproximativ 1
cm;

Page 19 of 82
- se continuă amestecarea picăturilor până se formează un mic cheag – semnul unei defibrinări complete;
- uscarea frotiului se face prin agitarea lamei;
- numele bolnavului şi numărul buletinului de analiză se înscriu direct pe lamă cu creion dermatografic;
- picătura groasă se execută pentru punerea în evidneţă a plasmodiilor malariei (recoltarea se face în cursul
accesului febril când numărul paraziţilor în sânge este foarte mare).

21. Recoltarea de sânge pentru hemocultură

Hemocultura înseamnă introducerea sângelui pe un mediu de cultură pentru examen bacteriologic.

Scop: descoperirea bacteriilor atunci când se suspectează: o septicemia cu stafilococ, meningococ,
bacilul Koch (bolnavul are febră ridicată şi oscilaţii mari, frison, stare general alterată); o bacteriemie:
febră tifoidă, bruceloză, endocardită malign subacută.
Pregătirea materialelor:
- de protecţie: mască de tifon, mănuşi sterile;
- sterile: seringă a 20 cm3, ace petru puncţie venoasă, casoletă cu pense, tampoane şi comprese, câmp, apă
săpun;
- medii de cultură: două recipient cu bullion citrate, geloză semilichidă;
- nesterile: lampă de spirt, chibrituri;
- soluţii dezinfectante: alcool iodat, tinctură de iod, eter.
Pregătirea pacientului: psihică - se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii; fizică – se spală
regiunea plicii cotului, se degresează cu eter, se aseptizează cu alcool.
Execuţie asistenta I:
- îmbracă mănuşile sterile;
- aşează câmpul steril;
- aseptizează regiunea cu iod;
- ia seringa şi efectuează puncţia venoasă;
- aspiră 20 ml de sânge;
- retrage seringa;
- însămânţează: 2 ml în eprubetă cu geloză, 10 ml în bulionul citrate;
- omogenizează prinmişcări de înclinare şi redredare.
Asistenta II:
- spală degresează şi dezinfectează regiunea;
- aplică garoul la 10-12 cm de locul puncţiei;
- aprinde lampa de spirt;
- îmbracă mănuşile sterile;
- serveşte seringa în condiţii aseptice;
- desface garoul;
- aseptizează locul puncţiei;
- flambează dopul şi bura balonului;
- flambează din nou gura balonului, dopul şi închide eprubete.
Pregătirea produsului pentru laborator:
- se etichetează cu data,ora, temperature (se pot recolta mai multe probe în 24 h);
- se trimit imediat lalaborator şi se pun la thermostat la 37°C;
- se notează în foaia de observaţie data şinumele persoanei care a recoltat.
De ştiut:
- pentru însămânţarea cu germeni anaerobi, eprubeta cu geloză semilichidă se încălzeşte la bain – marie
timp de 30 minute;
- în timpul însămânţării, balonul sau eprubeta cu medii de cultură se păstrează înclinată;
- flambarea se face fără a încălzi mediul de cultură;
- materialele necesare se sterilizează la pupinel;
Page 20 of 82
- însămânţarea se face imediat pentru a evita coagularea sângelui;
- hemocultura se efectuează la debutul bolii şi înainte de administrarea antibioticelor;
- hemocultura poate fi completată cu coprocultură, urocultură etc.

22. Recoltarea exudatului faringian

Definiţie. Exsudatul faringian este un lichid în urma unui proces inflamator faringian.
Scop Explorator – depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui în vederea tratamentului.
Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni.
Pregătirea materialelor. De portecţie – mască de tifon. Sterile – spatulă lingual, eprubetă cu
tampon faringian sau ansă de platină, eprubete medii de cultură, ser fiziologic sau glicerină 15%. Nesterile
– tăviţă renală, stativ pentru eprubete, lampă de spirt, chibrituri.
Pregătirea pacientului. Pregătirea psihică – se anunţă şi i se explică tehnica. Pregătirea fizică – se
anunţă să nu mănânce, să nu bea apă, să nu i se instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară, se
aşează pacientul pe un scaun.
Execuţie
- se recoltează înainte de administrarea antibioticelor sau sulfamidelor;
- asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează cu alcool;
- îşi pune masca de protecţie;
- invită pacientul să deschidă gura şi inspectează fundul de gât;
- deschide eprubeta cu tamponul faringian;
- flambează gâtul eprubetei şi o închide cu dop steril;
- apasă limba cu spatula linguală;
- cu tamponul faringian şterge depozitul de pe faringe şi amigdale, dezlipeşte oporţiune din falsele
membrane (când este cazul);
- flambează gura eprubetei şi introduce tamponul faringian în eprubeta care se închide cu dopul
flambat;
- la indicaţia medicului, întinde prdusul obţinut pe lame de sticlă pentru frotiuri colorate sau
însămânţează imediat pe medii de cultură, succesiv două eprubete din aceeaşi recoltare;
- se spală pe mâini cu apă şi săpun.
Pregătirea produsului pentru laborator – se transprtă produsul la laborator evitând
suprainfectarea. Dacă nu este
posibilă însămânţarea la patul bolnavului, tamponul se umezeşte în prealabil cu ser fiziolgic sau glicerină
15%.
Reorganizare
Notarea în foaia de observaţie – se notează data recoltării, numele persoanei căreia I s-a efectuat
recoltarea, dacă s-au facut însămânţări sau nu.
De stiut:
- timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore;
- înainte de recoltare se inspectează regiunile de unde urmează să se recolteze;
- recoltarea se face numai în angine ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie faringiană
(nefrite, RAA)
De evitat – îmbibarea tamponului cu salivă, atingerea dinţilor.

23. Recoltarea secreţiei nazale

Recoltarea secreţiilor nazale

- recoltarea se face cu un tampon mai subţire fixat pe un porttampon de sârmă uşor îndoită, cu care
se poate pătrunde în nazo-faringe;

Page 21 of 82
 - pentru examinări virusolgice, recoltarea se face fie prin suflarea puternică a nasului într-o cutie
Petri sterilă, fie prin spălătură nazo-faringiană.
Execuţie
- recoltarea se face dimineaţa după trezirea pacientului;
- pacientul este aşezat în poziţie şezând, cu capul în extensie forţată;
- se injectează în fosele nazale soluţie izotonică de NaCl sterilă, cu ajutorul unei seringi ce se
prelungeşte cu un tub de cauciuc de 2-4 cm;
- capătul liber al tubului tăiat oblic se introduce în una din fosele nazale şi se injectează soluţia de
spălătură;
- pacientul apleacă imediat capul înainte şi lasă să se scurgă lichidul într-o cutie Petri sterilă;
- se trece imediat lichidul în eprubete etichetate şi se trimite la laborator;
- dacă se întârzie trimiterea la laborator, atunci produsul va fi aşezat la gheaţă.

24. Recoltarea secreţiei oculare

Infecţiile oculare care necesită un examen bacterilogic sunt: cele care afectează învelişul pleoapelor
(blefarite), conjunctiva (conjunctivită acută sau cronică), corneea şi umoarea camerei anterioare (keratită
acută şi cronică), irisul şi umoarea camerei anterioare (irită acută şi cronică), canalul şi sacul lacrimal,
cristalinul, croida sau retina şi corpul vitros.
Secreţia din conjunctivite şi dacriocistite se recltează cu tampon steril. Colecţiile purulente ale
pleoapelor cu seringa şi ace sterile, din umoarea apoasă a camerei anterioare, cu seringă şi ace sterile.
Porţiuni din iris îndepărtate prin iridectomie sunt puse direct pe medii de îmbogaţire pentru pneumococi şi
streptococci. În cazul de exsudate bogate este indicată o spălătură anterioară cu ser fizilogic steril. Se face
anestezia ochiuluiprin instilaţie locală de soluţie de cocaină 4%, apoi se poate şterge conjunctiva sau
corneea cu o spatulă de platină sau tampon steril (după alţi autori nu se flosesc anestezice locale, deoarece,
uneori, sunt bactericide). Se fac frotiuri şi culturi pe geloză simplă, bullion glucozat 2%, mediu Loffler.

25. Recoltarea sputei

Definiţie – sputa este un produs ce reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile
respiratorii prin tuse.
Scop – explorator pentru examinări macrscopice, citologice, bacteriologice, parazitlogice, în
vederea stabilirii diagnosticului.
Pregătirea materialelor
- sterile: cutie Petri, pahar conic, scuipătoare specială (sterilizată fără substanţă dezinfectantă);
- nesterile: pahar cu apă, serveţele sau batiste de unică întrebuinţare.
Pregătirea pacientului psihic – se anunţă şi i se explică necesitatea executării examinării, se
instruieşte să nu înghită sputa, să nu o împrăştie, să expectoreze numai în vasul dat, să nu introducă în vas
şi salivă.
Execuţie
- I se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura şi faringele;
- I se oferă vasul de colectare, în funcţie de examenul cerut;
- se solicit pacientului să expectoreze după un efort de tuse;
- se colectează sputa matinală sau adunată din 24 h.
Recoltarea sputei prin frotiu faringian şi laringian:
- se umezeşte tampnul de vată cu apă distilată;
- se apasă limba cu spatula;
- se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească;

Page 22 of 82
- sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în eprubeta sterilă;
- frotiul faringian se recoltează de medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub control laringoscopic;
Recoltarea sputei prin spălătură gastrică
- se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa pe nemâncate;
- se introduc prin sondă 200 mlapă distilată, bicardonată, călduţă, care este evacuată imediat sau extrasă cu
seringa;
- lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţipot fi distruşi dacă stau mai mult
timp în contact cu mediul acid al sucului gastric;
- dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt laborator, sucul obţinut poate fi
neutralizat cu bicarbonat de Na.
Recoltarea sputei prin spălătură bronşică
- se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează;
- se pun în evidenţă bacilii încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în spută;
- se introduc în recipientul de aerosoli 5 ml ser fiziologic sau 4 ml soluţie teofilină 3% cu un ml soluţie de
stricnină 1‰;
- pacientul înhalează de câteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii scurte;
- se face o scurtă pauză de 4-5 secunde şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi de lichid;
- după aspiraţii, pacientul începe să tuşeascăchiar dacă nu a tuşit niciodată;
- sputa expectorată se recoltează într-un vas steril, recoltarea se repetă zilnic, în următoarele 4 zile, în vase
separate.
Pregătirea produselor pentru laborator
- se acoperă recipientele;
- se etichetează şi se trimit la laborator
Reorganizarea, notarea în foaia de observaţie.

26. Recoltarea urinei pentru urocultură

Scop – explorator- informează asupra stării funcţionale a rinichilor, cât şi a întregului organism.
Pregătirea materialelor:
- urinar sau ploscă ;
- muşama, aleză;
- materiale pentru toaleta organelor genitale externe;
- eprubete sterile sau alte recipiente în funcţie de examenul cerut;
- lampă de spirt şi chibrituri.
Pregătirea pacientului – psihic: se anunţă şi se instruieşte folosirea bazinetului, să ştie să utilizeze
numai recipientul gol şi curat, să urineze fără defecaţie, să verse imediat urina în vasul colector, să nu
urineze în timpul toaletei. Pregătirea pacientului – fizic: se protejeaz patul cu muşama şi aleză, se aşează
plosca sub pacient, se face toaleta organelor genitale externe, se îndepărtează bazinetul şi se înlocuieşte cu
altul curat.
Execuţie – recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii:
- urocultura stabileşte prezenţa bacteriilor în urină;
- se recoltează urina de dimineaţa (concentraţia mare de germeni), în absenţa unui tratament cu perfuzii
(efect de diluţie);
- înainte de începerea tratamentului cu antibiotice, se spală mâinile cu atenţie şi se usucă cu prosop curat;
- prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la toaletă sau în bazinet, apoi fără să
întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml într-o eprubetă sterilă;
- se flambează gura eprubetei înainte şi după recoltare;
- se astupă repede cu dopul;
- se transportă la laborator sau se însămânţează direct pe mediul de cultură şi se introduce la termostat.

Page 23 of 82
 Îngrijirea ulterioară a pacientului – este ajutat să se îmbrace, este aşezat într-o poziţie comodă,
se aeristeşte salonul.
Reorganizarea, notarea în foaia de observaţie – se notează examenul, numele persoanei care a
efectuat recoltarea.
De stiut: dacă se face examen biochmic din urina emisă în 24 de ore, se instruieşte pacientul în
legătură cu modul de colectare, se omogenizează întreaga cantitate şi se trimite un eşantion lalaborator,
precizând volumul din 24 h.
De evitat – recoltarea urinei pentru urcultură după administrarea antibioticelor, consumul de
lichide cu 12 ore înainte de recoltare.

27. Recoltarea vărsăturilor

Definiţie Vărsătura – conţinut gastric care se elimină spontan, de obicei în afecţiuni digestive, dar
întâlnit şi ca un simptom în alte afecţiuni (alcoolism, tensiune intra – craniană) sau în sarcini.
Scop explorator – se fac examinări macroscopice, bacteriologice, chimice pentru stabilirea
diagnosticului.
Pregătirea materialelor
- 2 tăviţe renale curate şi uscate;
- pahar cu soluţie aromată;
- muşama, traversă, prosop.
Pregătirea pacientului – psihic – va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii. Pregătirea fizică
– se aşează în poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral, se aşează sub cap un prspop sau în
jurul gâtului, se protejează lenjeria de pat şi de corp cu muşama sau traversă.
Execuţie
- se îndepărtează proteza dentară (dacă este cazul);
- i se oferă tăviţa renală sau o susţine asistenta;
- sprijină fruntea bolnavului;
- dacă varsă după intervenţii chirurgicale intraabdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu palma plaga
operatorie;
- după vărsătură se îndepărtează tăviţa;
- i se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (aruncă în altă tăviţă).
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se şterge gura pacientul;
- se îndepărtează materialele folosite;
- se aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă;
- se aeriseşte salonul;
- se supraveghează pacientul în continuare.
Pregătirea produsului pentru examen de laborator – se completează buletinul de recoltare, se
trimite produsul la laborator.
Reorganizarea, notarea în foaia de observaţie – se notează aspectul macroscopic, cantitatea,
unele semne însoţitoare sau premergătoare (cefalee,vertij, transpiraţii, emisie fără efort, în jet etc.).

28. Recoltarea secreţiilor purulente

Def: secrețiile purulente se recolteată de pe suprafaţa tegumentelor, din plăgi supurate,

ulceraţii, organele genitale, conjunctiva oculară, leziuni ale cavității bucale și din conductul auditiv
extern

Page 24 of 82
 Scop explorator pentru efectuarea antibiogramei și depistarea florei micobiene; terapeutic pentru
evacuarea și tratarea colecțiilor purulente.
Pregătirea materialelor sterile: eprubetă, ansă de platină, lame de sticlă bine degresate, ace,
seringi, ser fiziologic, alcool iodat, tinctură de iod, pipete Pasteur., nesterile: lampă, spirt şi chibrituri, .
Pregătirea pacientului psihic i se explică tehnica şi necesitatea efectuării examinării, fizic
pacientul se așează în poziție adecvată.
Recoltarea din vezicule, pustule, ulceraţii
- se curăţă şi se dezinfectează suprafaţa veziculelor, pustulelr, ulceraţiilor;
- se sterilizează ansa prin încălzire la roşu şi se aşteaptă să se răcească;
- se recoltează mică porţiune de puroi, de sub crustă sau de la marginea ulceraţiilor;
- materialul recoltat se trece pe o lamă de sticlă sterilă;
- se efectuează frotiu.
Recoltarea din papule, nodule sau alte leziuni inflamatoare
- se dezinfectează tegumentele cu tinctură de iod;
- se puncţionează regiunea cu ac steril montat la seringă;
- se plimbă acul în teren în mai multe direcţii până se obţine serozitate la aspirare;
- se spală seringa cu ser fiziologic sau mediu de cultură;
- se introduce lichidul într-o eprubetă sterilă şi se închide cu dopul, după flambare;
Recoltarea puroiului din abcese, flegmoane, colecţii
Abcesul , flegmnul este deschis – se recoltează aseptic cu o pipetă Pasteur, flambată şi răcită cu o
ansă de platină.
Când abcesul este închis:
- recoltarea se face cu seringa prin puncţionare;
- transportul produsului se face în cel mult 2 ore, iar pentru anaerobi se anunţă laboratorul cu o oră înainte
pentru regenerarea mediilor;
- examentul direct (citobacteriologic) se face pe lamă colorată May-Grumwald-Giemsa).

29. Spălătura oculară

Def. Spălătura reprezintă introducerea unui curent de lichid în sacul conjunctival.

Scop: terapeutic în procesele inflamatoare ale conjunctivitei, în prezenta abundentă a secreției
conjunctival și pentru îndepărtarea corpilor străini.
Pregătirea materialelor de protecție: prosop; sterile: comprese, tampoane, recipient cu picurător;
nesterile: tăviță renală; medicamente: acid boric 3%, ser fiziologic, oxicianat de mercur 1/5 mii, apă
bicarbonată 22%o.
Pregătirea pacientului psihic: se anunță pacientul, i se explică necesitatea tehnicii; fizic: pacientul
este poziționat în poziție șezând cu capul aplecat pe spate și cu privirea înainte; ochiul sănătos se
protejează cu o compresă, prosopul se așează în jurul gâtului, tăvița renală se așează lipită de gât pe partea
ochiului care se spală. Dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal
sau lateral, cu capul aplecat înapoi.
Execuție sunt necesare 2 asistente, una supraveghează pacientul ca să-și mențină poziția iar cealaltă
execută tehnica. Se spală pe mâini, se dezinfectează, verifică temperaturaa apei să fie de 37 grade așează
pe cele 2 pleoape câte o compresă îmbibată în soluție antiseptică de spălare, deschide fanta palpebrală cu
degetele mâinii stângi și toarnă încet lichidul din picurător în sacul conjunctival. Solicită pacientul să
rotească ochiul în toate direcțiile. La nevoie repetă tehnica, verifică lichidul de spălătură, îndepărtează
tăvița renală.
Îngrijiri ulterioare usucă fața pacientului, aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului,
îndepărtează compresa de pe ochiul protejat; asează pacientul în poziție comodă.
Reorganizarea locului de muncă, notarea în foaia de observație se notează data când s-a efectuat
tehnica, cine a efectuat-o și aspectul lichidului de spălătură.

30. Spălătura auriculară

Page 25 of 82
 Definiţie. Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin introducerea
unui curent de lichid.
Scop – terapeutic – îndepărtarea secreţiilor (puroi, cerum), îndepărtarea corpilor străini ajunşi în
urechea externă accidental sau vluntar, tratamentul titelor cronice.
Pregătirea materialelor
- de protecţie:două şorţuri de cauciuc, muşama, prosop, aleză;
- sterile: seringă Guyon, vată, lichidul de spălătură la 37°C, soluţia medicamentoasă prescrisă; sluţie de
bicarbonat de sodiu 1%o;
- nesterile:masa de tratamente, tăviţa renală, scaun.
Pregătirea pacientului psihic – se anunţă pacientul, i se explică scopul tehnicii; fizic – în cazul
dopului de cerumen, cu 2 ore înainte se instilează în conductul auditiv extern de 3 ori pe zi soluţie de
bicarbonat de Na în glicerină 1/20; în cazul dopului epidemic se instilează soluţie de acid salicilic 1% în
ulei de vaselină, în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se instilează alcool; în cazul
insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselină, glicerină sau se apucă un tampn cu alcoolcu efect
narctizant; pacientul se aşează în poziţie şezândă pe scaun, se protejează cu prosopul şi şorţul, se aşează
tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul înclinat spre tăviţă.
Execuţie
- asistenta se spală pe mâini şi îmbracă şorţul de cauciuc;
- verifică temperatura lichidului de spălătură şi încarcă seringa Guyon;
- solicită pacientului să deschidă gura (conductul se lărgeşte şi canţinutul patlogic se îndepărtează mai uşor;
- trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injectează lichidul de spălătură spre
peretele postero-superior şi aşteaptă evacuarea;
- operaţia se repetă la nevoie;
- se usucă conductul auditiv extern;
- medicul cntrolează rezultatul spălăturii prin otoscopie;
- se introduce un tampon de vată în conduct;
- se aşeazî pacientul în decubit dorsal ½-1 oră;
- se examinează lichidul de spălătură.
Reorganizarea locului de muncă şi notarea în foaia de observaţie – se notează tehnica şi
rezultatul spălăturii (corpi străini extraşi etc.)
Pot apărea accidente ca vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului datorită
presiunii prea mari sau temperaturii scăzute sau crescute a lichidului de spălătură.

31. Spălătura gastrică

Definiţie – Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea conţinutului stomacal şi curăţirea mucasei
de exsudate şi substanţe străine.
Scop – terapeutic – evacuarea conţinutului stomacal toxic.
Indicaţii
- intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice;
- stază gastrică însoţită de procese fermentative;
- pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac;
- pregătirea pentru examen gastroscopic;
Contraindicaţii
- intoxicaţii cu substanţe caustice;
- hepatite cronice, varice esofagiene;
- îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate;
- ulcer gastric în perioada dureroasă;
- cancer gastric.

Page 26 of 82
 Pregătirea materialelor
- de protecţie: 2 şorţuri din material plastic, muşama, traversă, prosoape;
- sterile: sondă gastrică Faucher, 2 seringi de 20 ml, casoletă cu mănuşi de cauciuc, pensă hemostatică;
- nesterile: cană de sticlă sau de metal de 5 l, pâlnie, apă caldă la 25-26°C, recipient pentru captarea
lichidului (găleată, lighean), scaun;
- medicamente: cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului.
Pregătirea pacientului – psihic se anunţă şi i se explică importanţa examenului şi a claborării sale.
Fizic – se aşează pacientul pe un scaun şi se protejează cu un prospo în jurul gâtului, se aşează şorţul de
cauciuc, se îndepărtează proteza dentară (când este cazul), i se oferă tăviţa renală şi este rugat să şi-o ţină
sub bărbie (pentru captarea salivei şi pentru imobilizarea pacientului).
Execuţie:
- asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşile sterile şi şrţul de cauciuc;
- umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi torace;
- cere pacientului să deschidă gura, să respire adânc;
- introduce capul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina limbii invitând
pacientul să înghită;
- prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde de împingere ajunge în stomac (la
marcajul 40-50 cm la arcada dentară);
- la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toracelui pacientului;
- se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia;
- se ridică pâlnia deasupra capului pacientului;
- înainte ca ea să se golească complet, secoboarăcu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în poziţie verticală
pentru a se aduna în ea lichidul din stomac;
- se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector;
- se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau substanţe străine;
- se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul liber al sondei după care se extrage cu atenţie, pentru a se
împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi aspirat de pacient.
Pregătirea produsului pentru examen de laborator – dacă spălătura s-a efectuat pentru
eliminarea unor substanţe toxice ingerate accidental sau voluntar, tot ceea ce s-a evacuat din stomac se va
păstra pentru examinarea de către medic, iar un eşantion va fi trimis la laborator.
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- i se oferă un pahar cu apă să-şi clătească gura;
- se şterg mucozităţile depe faţă şi bărbie;
- se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul;
- se aşează pacientul în poziţie comodă
Rerganizarea locului şi notarea în foaia de observaţie.
Dacă apare senzaţia de greaţă şi vărsătură, se indică respiraţia profundă sau se face anestezia
faringeluicu soluţie de cocaină 2%. Sonda poate ajunge în laringe, apare reflexul de tuse, hiperemia feţei
apoi cianoza – se retrage sonda. Sonda se poate înfunda cu resturi alimentare – se îndepărtează prin
insuflaţie de aer cu seringa. Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie.

32. Clisma – definiţie, scop, pregătirea pacientului şi a materialelor

Definiţie – clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în
intestinul gros (prin anus, în rect şi colon).
Scop
- evacuator – evacuarea conţinutului intestinului gros, pregătirea pacientului pentru examinări (rectscopie,
irigoscopie), intervenţii chirurgicale asupra rectului;
- terapeutic – introducerea de medicamente, alimentarea sau hidratarea pacientului.

Page 27 of 82
 Pregătirea materialelor
- de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitare;
- sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese, pară de cauciuc pentru copii;
- nesterile: stativ pentru irigator, irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5 – 2 m lungime şi 10 mm diametru,
tăviţă renală, bazinet , apă caldă la 35-37°C (500-1000 ml pentru adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml
pentru copil, 50-60 ml pentru sugari), sare (1 lingură la un litru de apă), ulei (4 linguri la 1 litru de apă) sau
glicerină (40 gr la 500 ml), săpun (1 linguriţă rasă la 1 litru);
- medicamente: soluţii medicamentoase în cantitate şi concentraţia cerută de medic, substanţă lubrefiantă
(vaselină).
Pregătirea pacientului – psihic – se anunţă şi i se explică tehnica, se respectă pudoarea; fizic – se
izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşama şi aleză, se aşează pacientul în funcţie se starea
generală în poziţie: decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate uşor, decubit lateral stâng cu membrul
inferior stâng întins şi dreptul flectat, genupectorală; se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se
înveleşte pacientul cu învelitoare.

33. Clisma evacuatoare – execuţie

Execuţie clismă evacuatoare simplă:

- se fixează canula la tubul irigatorului şi se închide robinetul;
- se verifică temperatura apei sau a soluţiei medicamentoase;
- se umple irigatorul;
- se evacuează aerul şi prima coloană de apă;
- se lubrefiază canula cu o compresă de tifon;
- se fixează irigatrul pe stativ;
- asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează;
- îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă;
- introduce canula prin anus în rect (cu mâna dreaptă), perpendicular cu suprafaţa subadiacentă, cu vârful
îndreptat înainte în direcţia vezicii urinare;
- după ce vârful canulei a trecut prin sfincter se ridică extremitatea externă şi se îndreaptă vârful în axa
ampulei rectale;
- se introduce canula 10-20 cm;
- se deschide robinetul sau pensa şi se reglează viteza de scurgere a apei prin ridicarea irigatorului la 50 cm
deasupra patului pacientului;
- pacientul este rugat să respire adânc, să-şi relaxeze musculatura abdominală, să reţină soluţia 10-15
minute;
- se închide robinetul înainte ca nivelul apei să se apropie de nivelul tubului de scurgere;
- se îndepărtează canula şi se aşează în tăviţa renală;
- pacientul este adus în pziţie de decubit lateral drept, apoi decubit dorsal pentru a uşura pătrunderea apei
la adâncime mai mare;
- se captează scaunul la pat sau toaletă.
Execuţie clismă înaltă:
- se prcedează la fel ca la clisma evacuatoare simplă;
- se introduce o canulă flexibilă la 30-40 cm în colon;
- se ridică irigatorul la 1,5 m pentru a realiza o presiune mai mare a apei;
- temperatura apei va fi mai scăzută (15-16°C).
Execuţie clismă prin sifonaj:
- se practică pentru îndepărtarea munzităţilor, puroiului, exsudatelor sau toxinelor microbiene de pe
suprafaţa mucoaselor;
- în parezele intestinale, ocluzia intestinală;

Page 28 of 82
- se foloseşte canulă rectală (sondă) de 35-40 cm lungime şi 1,5 cm diametru, din cauciuc semirigid şi
prevăzută cu orificii largi;
- se adaptează la tubul irigatorului o pâlnie de 1,5 l (în loc de rezervor);
- se umple pâlnia cu apă caldă la 35°C şi se deschide robinetul sau pensa lăsând să iaşă aerul;
- se lubrefiază canulaşi se introduce până în colonul sigmoid;
- se ridică pâlnia la înălţimea de 1 metru şi se dă drumul apei;
- înainte ca acesta să se golească, să coboare sub nivelul colonului (apa se va reîntoarce în pâlnie);
- se goleşte pâlnia într-un recipient;
- se repetă operaţia de 5-6 ori până ce prin tub se evacuează apă curată.
Execuţie clismă uleioasă:
- se folsesc uleiuri vegetale (floarea soarelui, măsline), încălzite la 38°C în baia de apă;
- intrducerea în rect se face cu ajutorul unui irigator la care rezervorul este înlocuit cu o pâlnie sau cu
ajutorul unei seringi;
- se introduce la presiune joasă;
- aproximativ 200 ml de ulei seintroduc în 15-20 min;
- se menţine în rect 6-12 (este bine să se execute seara, iar pacientul va elimina dimineaţa un scaun moale
nedureros);
- se introduce în constipaţii cronice, fecalom.
Execuţie clismă purgativă:
- evacuează colonul prin acţiunea purgativă (nu mecanică);
- se utilizează soluţie concentrată de sulfat de magneziu (250 ml apă cu 2 linguri de MgSO4), care prin
mecanism osmotic produce o transudaţie de lichid prin pereţii intestinali în lumen, formând un scaun lichid
abundent;
- se mai poate folosi bila de bou (un vârf de cuţit de bilă pulbere la 250 ml apă) care are acţiune stimulantă
asupra peristaltismului intestinal.
Executarea clismei cu trusă de unică folosinţă
- avantaje – pacientul îşi poate face clisma singur, la domiciliu;
- pregătirea pacientului – informarea lui asupra scopului clismei şi a poziţiei pe care trebuie să o adopte în
timpul administrării (aceeaşi ca pentru rice clismă);
- pregătirea materialelor – flaconul cu soluţie (flaconul este confecţionat din material plastic flexibil, care
constituie para, şi prelungire lubrefiantă ce constituie canula, care este protejată cu un capişon). Flaconul
conţine soluţia pentru administrare: Narmacol – Lavement, Rowasa.
- executarea – se detaşează capişonul, se introduce canula prin orificiul anal, se comprimă uşor, ritmic,
corpul flaconului, se retrage canula.
- îngrijirea pacientului – aceeaşi ca în celelalte cazuri.

34. Introducerea tubului de gaze

Definiţie – tubul de gaze este un tub de cauciuc semirigid, de 30-35 cm lungime şi 8-12 mm
diametru, cu marginile extremităţilor rotunjite.
Scop – eliminarea gazelor din colon în caz de meteorism abdominal (imposibilitatea de a evacua
gazele în mod spontan).
Pregătirea materialelor
- de protecţie: muşama, aleză, învelitoare, paravan;
- sterile: tubul de gaze, comprese, substanţă lubrefiantă (vaselină boricată).
Pregătirea pacientului psihic – se anunţă pacientul şi i se explică tehnica; fizic - se izolează patul
cu un paravan, se protejează cu muşama şi aleză, se dezbracă pacientul şi se aşează în poziţie ginecolgică.
Execuţie
- asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează;

Page 29 of 82
- unge tubul cu vaselină boricată;
- depărtează fesele pacientului cu mâna stângă, iar cu dreapta introduce tubul de gaze prin anus în rect şi de
aici în coln, prin mişcări de „răsucire şi înaintare” până la o adâncime de 15-20 cm;
- acoperă pacientul cu învelitoare;
- menţine tubul maximum 2 ore;
- se îndepărtează după degajare;
- la nevoie se repune după 1-2 ore (după ce se restabileşte circulaţia la nivelul mucoasei);
Îngrijirea ulterioară a pacientului - se efectuează toaleta regiunii anale, se aşează pacientul
comod, se înveleşte, se aeriseşte salonul.
Reorganizare – instrumentele folosite se curăţă, se dezinfectează, se pregătesc pentru sterilizare.
Trebuie evitat menţinerea tubului de gaze mai mult de 2 ore (poate prduce escare ale mucoasei
rectale), folosirea tampoanelor de vată pentru lubrefierea tubului (firicelele de vată introduse în rect pot
irita mucoasa).

35. Administrarea medicamentelor pe cale orală

Definiţie – Calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-se
resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau gros.
Scop – obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
Efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive;
- protejează mucoasa gastrointestinală;
- înlocuieşte fermenţii digestivi, secreţie gastrică, în cazul lipsei acestora;
- dezinfectează tubul digestiv.
Efecte generale – medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei
digestive, pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe, sisteme, aparate (antibiotice,
vasodilatatoare, cardiotonice, sedative).
Contraindicaţii. Administrarea medicamentelor pe cale orală:
- medicamntul este inactivat de secreţiile digestive;
- medicamentul prezentă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice;
- pacientul refuză medicamentele;
- se impune o acţiune promptă a medicamentelor;
- medicamentul nu se resorbe pe cale digestivă;
- se impune evitarea circulaţiei portale.
Forme de prezentare a medicamentelor. Lichide - soluţii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi,
extracte, uleiuri, emulsii. Solide – pulberi, tablete, drajeuri, granule, mucilagii.
Pregătirea administrării medicamentelor. Pacientul – este informat asupra efectelor urmărite
prin administrarea medicamentului respectiv şi a eventualelor efecte secundare, i se dă în poziţie şezând,
dacă starea lui permite. Materiale – lingură, linguriţă, pipetă, sticlă picurătoare, pahar gradat, ceaşcă, apă,
ceai, lapte.
Administrarea medicamentelor lichide:
- siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii;
- se măsoară doza unică cu paharul, ceaşca de cafea;
- mixturile, soluţiile, amulsiile se măsoară cu lingura, linguriţa;
- tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare.
Medicamentele lichide se pot dilua, cu ceai, apă sau se administrează ca atare, apoi pacientul bea ceai, apă.
Administrarea medicamentelor solide:
- tabletele, drajeurile se aşează pe limba pacientului şi se înghit ca atare. Tabletele care se resorb la nivelul
mucoasei sublinguale (nitroglicerina) se aşează sub limbă;

Page 30 of 82
- pulberile divizate în caşete amilacee sau capsule cerate – se înmoaie înainte caşeta în apă şi se aşează pe
limbă pentru a fi înghiţite;
- pulberile nedivizate – se dozează cu linguriţa sau cu vârful de cuţit;
- granulele se măsoară cu linguriţa;
- unele pulberi se dizolvă în apă,ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii (ex purgativele saline).
Reorganizarea – instrumentele folosite, se dezinfectează, se spală.
De ştiut:
- înainte administrării se verifică medicamenul;
- ceaiurile medicinale (infuzii, decocturi) se prepară înainte de administrare, pentru a nu se degrada
substanţele active;
- mixurile se agită înainte de administrare;
- conţinutul unor instrumente cu care se administrează medicamentele lichide: 1 pahar de lichior – 15 g
ulei, o ceaşcă de cafea – 50 ml soluţie apoasă, un pahar de apă – 200 ml de soluţie apoasă, o lingură – 5 ml
soluţie apoasă, 4,5 ml ulei, 6,5 ml sirop, 1 lingură – 3 linguriţe de apă; 20 picături – 1 g soluţie apoasă, 60
picături – 1 g soluţie alcoolică, 40 – 45 picături – 1 g soluţie uleioasă;
- conţinutul unor instrumente cu care se administrează medicamentele sub formă de pulberi: 1 linguriţă
rasă – 1,5 – 2,5 g; 1 linguriţă cu vârf – 2,5 – 5 g; 1 vârf de cuţit – 0,5 – 1 g.;
- gustul neplăcut al medicamentului se paote disimula prin diluare cu apă, ceai, sirop;
- la pacienţii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie se introduc medicamente prin sondă Einhorn, în stomac
sau în duoden, împreună cu alimentele.
De evitat:
- manipularea comprimatelor direct cu mâna, după scoaterea din ambalajul lor;
- amestecarea unor medicamente sub formă de prafuri sau sub altă formă cu cărbune medicinal, care
absoarbe şi medicamentele, reducând acţiunea lor;
- administrarea tabletelor, drajeurilor ca atare la copii sub vârsta de 2 ani;
- atingerea dinţilor de către soluţii acide şi feruginoase pentru că atacă smalţul dentar (ele vor fi
administrate prin aspiraţie, cu ajutorul unui tub de sticlă, pacientul îşi spală dinţii după fiecare
administrare);
- folosirea aceloraşi pahare, linguri, linguriţe la mai mulţi pacienţi.

36. Administrarea medicamentelor pe cale rectală

Definiţie – Calea rectală reprezintă una din căile digestive de administrare a medicamentelor.
Indicaţii:
- pacienţii cu tulburări de deglutiţie;
- pacienţii operaţi pe tubul digestiv superior sau cu intoleranţă digestivă (vărsături, greţuri, hemoragii);
- pacienţii la care se doreşte evitarea circulaţiei portale, trecerea medicamentelor prin ficat.
Scop – obţinerea unor efecte localeşi generale ale medicamentelor.
Efecte locale:
- golirea rectului – efect purgativ – supozitoare cu glicerină;
- calmarea durerilor;
- atenuarea peristatimului intestinal;
- atenuarea proceselor inflamaoare locale.
Efecte generale: prin absorbţia medicamentelor la nivelul mucoasei rectalepot acţiona asupra unor
organe sau sisteme (inimă – [Link] cu digitală, sistem nervos – [Link] cu cloral hidrat etc).
Forme de administrare a medicamentelor.
- supozitoare - forme solide conice sau ovale, cu o extremitate ascuţită, substanţa activă fiind înglobată în
unt de cacao, care se topeşte la temperatura corpului;

Page 31 of 82
- clisme medicamentoase – medicamentele se dizolvă în apă distilată pentru a obţineconcentraţii cât mai
apropiate de soluţiile izotone; se pot face microclisme (substanţa medicamentoasă se dizolvă în 10-15 ml
ser fiziologic, sau glucoză 5%, în mod excepţional 100 – 200 ml) şi clisme picătură cu picătură, se pot
administra 1-2 l soluţie medicamentoasă în 24 de ore.
Pregătirea administrării supozitarelor. Pregătirea materialelor – mănuşi de cauciuc, vaselină,
tăviţă renală, supozitoare; materiale pentru clisma evacuatoare.
Pregătireea pacientului. Pregătirea psihică – este informat privitor la: calea de administrare, la
poziţia în care se face, la senzaţia de defecaţie resimţită la administrarea supozitoarelor, care va dispărea
după topirea untului de cacao. Pregătirea fizică – efectuarea unei clisme evacuatoare, dacă pacientul nu a
avut scaun şi introducerea tubului de gaze în vederea pregătirii administrării supozitoarelor cu efect
general; poziţia decubit lateral cu membrele inferioare flectate pentru administrarea supozitoarelor.
Administrarea supozitoarelor
- asistenta îşi spală mâinile, apoi îmbracă mănuşile de cauciuc;
- despachetează supozitorul din ambalaj;
- unge cu vaselină sau ulei de vaselină supozitorul, sau îl menţine într-o atmosferă caldă;
- depărtează fesele pacientului cu mâna stângă, pentru a evidenţia orificiul anal, iar cu mâna dreaptă
introduce supozitorul cu partea ascuţită înainte, în anus şi îl împinge cu indexul sau inelarul, până când
trece complet de sfincterulintern al anusului.
Reorganizare – mănuşile se dezinfectează, se spală, se pregătesc pentru sterilizare, deşeurile se
îndepărtează.
De ştiut – în timpul administrării clismei medicamentoase picătură cu picătură se va menţine
constantă temperatura soluţiei (39-42°C) pentru a evita refluxul de defecaţie prin administrarea soluţiei cu
temperatură redusă, ca urmare a răcirii.
De evitat- supraîncălzirea supozitorului care determină topirea lui şi imposibilitatea de
administrare.

37. Administrarea medicamentelor pe cale respiratorie

Definiţie – Calea respiratorie se pretează la administrarea medicamentelor, având în vedere

suprafaţa de peste 100 m2 al alveolelor pulmonare şi vascularizaţia lor bogată.
Se administrează gaze sau substanţe gazeificate, lichide fin pulverizate sau sub formă de vapori; sau
prin injecţie intratraheală.
Scop:
- dezinfecţia, decongestionarea mucoasei căilor respiratorii;
- îmbogăţirea aerului inspirat în oxigen, pentru combaterea hipoxiei;
- fluidicicarea sputei, expectoraţia;
Inhalaţia – reprezintă introducerea substanţelor medicamentoase în căile respiratorii, antrenate de
vaporii de apă.
Indicaţii – rinite, rinofaringite, bronşite, astm bronşic.
Pregătirea inhalaţiei. Pregătirea pacientului – psihică – este informat cu privire la scopul
administrării medicamentelor, i se explică modul în care va respira: inspiraţie pe gură, expiraţie pe nas.
Pregătirea fizică – se aşează în poziţie şezândă, se învaţă să-şi sufle nasul, se aşează un prosop în jurul
gâtului, se ung buzele şi tegumentele peri – bucale cu vaselină.
Pregătirea materialelor
- inhalator, prosop, vaselină, cort, apă clocotidă;
- substanţa medicamentoasă: esenţe aromate, substanţe antiseptice, substanţe alcaloide.
Execuţia instilaţiei:
- asistenta îşi spală mâinile;
- închide ferestrele camerei;

Page 32 of 82
- introduce în vasul inhalatorului cu apă clocotindă o linguriţă inhalant la 1-2 l de apă;
- aşează pacientul pregătit în faţa pâlniei inhalatorului, îl acoperă cu cortul sau cu pelerina;
- menţine distanţa de 30-80 cm faţă de pâlnie;
- invită pacientul să inspire pe gură, să expire pe nas;
- supraveghează pacientul;
- durata unei şedinţe 5-20 minute:
Ingrijirea ulterioară a pacientului
- se şterge faţa pacientului cu un prosop moale;
- este ferit de curenţii reci de aer;
- rămâne în încăpere 15 – 30 de minute.
Reorganizarea – materialele se strâng, se spală,inhalatorul se dezinfectează.
De stiut – inhalatorul poate devenisursă de contaminare a căilor respiratorii, dacă nu este sterilizat
înprealabil.
De evitat – inhalarea primilor vapori deoarece aceştia pot antrena picături de apă fierbinte.

38. Administrarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor

Scop – pe suprafaţa tegumentelor, se aplică medicamentele care au efect local la acest nivel.
Forme de prezentare a medicamentelor:
- lichide se administrează prin badijonare, compresă medicamentoasă;
- pudre;
- unguente, paste, mixturi;
- săpunuri medicinale;
- creioane caustice;
- băi medicinale.
Pregătirea materialelor:
- materiale pentru protecţia patului – muşama, aleză;
- instrumentar şi materiale sterile – pense porttampon, spatule, comprese, tampoane, mănuşi de cauciuc;
- pudriere cu capac perforat;
- tăviţă renală;
- prosop de baie.
Pregătirea pacientului:
- se informează asupra efectelor medicamentelor;
- se aşează într-o poziţie care să permită aplicarea medicamentelor.
Aplicarea medicamentelor:
- asistenta alege instrumentele, în funcţie de forma de prezentare a medicamentelor;
- badijonarea constă în întinderea unei soluţii medicamentoase cu ajutorul unui tampon montat pe
porttampon (tinctură de iod, violet de genţiană, albastru de metil);
- compresa medicamentoasă constă în îmbibarea soluţiei medicamentoase într-un strat textil mai gros,
care apoi se aplică pe tegumentul bolnav. Are acţiune sicativă, dezinfectantă, antipruriginoasă,
antiinflamatoare ([Link], Rivanol);
- pudrajul reprezintă presărarea medicamentelor sub formă de pudră pe piele cu ajutorul tampoanelor sau
cutiilor cu capa perforat. Acţiunea pudrelor poate de fi combatere a pruritului, de absorbţie a grăsimilor, de
uscare şi de răcorire a pielii (ex. pudra de talc,talc mentolat, oxid de zinc);
- unguentele şi pastele se aplică, cu ajutorul spatulelor, pe suprafaţa tegumentelor, într-un strat subţire
(unguentele sunt preparate din substanţă medicamentoasă, înglobată în vaselină, lanolină, pastele conţin
grăsimi şi pudre.
- mixturile se întind cu ajutorul tampoanelor montate pe porttampon sau cu mâna îmbrăcată cu mănuşă, în
funcţie de suprafaţa pielii. După aplicare pielea se lasă se se usuce.

Page 33 of 82
- săpunurile medicinale sunt utilizate atât pentru spălarea pielii, cât şi pentru obţinerea unui efect
medicamentos. Săpunul este întins pe piele, lăsat să se usuce şi îndepărtat după câteva ore sau 1-2 zile;
- creioanele caustice sunt introduse în tuburi protectoare, ele au acţiune de distrugere a ţesutului granular
sau de favorizare a epitelizării unor suprafeţe ulcerate ([Link] cu nitrat de argint, cu sulfat de cupru);
- băile medicinale se utilizează pentru efectul calmant, dezinfectant, decongestiv, antipruriginos. Se pot
face băi parţiale sau complete. Se folosesc substanţe medicamentoase sau dezinfectante, infuzii de plante
pregătite la temperatura corpului.
Îngrijirea pacientului ulterior aplicării medicamentelor pe piele:
- acoperirea regiunii cu comprese mari de tifon;
- urmărirea efectului local;
- sesizarea unor efecte secundare apărute (prurit, reacţie alergică);
- schimbarea periodică a compreselor medicamentoase.
De stiut:
- compresele medicamentoase vor fi stoarse pentru a preveni macerarea pielii;
- tampoanele se îmbibă prin turnarea soluţiei şi nu prin introducerea lor în borcanul cu soluţie;
- mixturile se agită înainte de utilizare.
De evitat:
- păstrarea unguentelor la temperaturi ridicate;
- folosirea aceluiaşi tampon pentru badijonarea mai multor regiuni bolnave.

39. Administrarea medicamentelor pe suprafaţa mucoaselor. Instilaţia

Se pot administra medicamente pe mucoasa nazală, conjunctivală, bucală, în conductul auditiv

extern, pe mucoasa vaginală.
Scop: dezinfecţia, decongestionarea mucoaselor.
Forme de prezentare a medicamentelor: soluţii, unguente, pulberi.
Instilaţia reprezintă tehnica de administrare a soluţiilor medicamentoase pe o mucoasă, sau un
organ cavitar (nas, ureche, ochi, vezică urinară). Instilaţia nazală, oculară, în conductul auditiv extern, sunt
executate de asistentă. Soluţiile se instilează cu ajutorul pipetei, sticlei picurător sau cu seringa (instilaţia în
vezica urinară).
Pregătirea materialelor
- pipetă, tampoane, comprese sterile;
- material de protecţie – prosop;
- soluţia medicamentoasă – tăviţă renală.
Pregătirea pacientului – psihică - se informează, este instruit cum să se comporte în timpul şi
după instilaţie. Pregătirea fizică – se aşează după cum urmează: debubit dorsal, sau poziţie şezândă cu
capul în hiperextensie, pentru instilaţia nazală şi oculară; decubit lateral (pe partea sănătoasă), pentru
instilaţia înconductul auditiv extern.
Executarea instilaţiei
- asistenta îşi spală mâinile;
- evacuează secreţiile din cavitate (după caz, bolnavul sufl nasul, curăţă cu un tampon de vată conductul
auditiv extern sau şterge secreţiile oculare cu o compresă sterilă);
- aspiră soluţia medicamentoasă în pipetă;
- pune în evidenţă cavitatea: conjunctivală prin tracţiunea în jos a pleoapei inferioare, cu policele mâinii
stângi; nazală – ridică uşor vârful nasului cu policele mâinii stângi; conductul auditiv extern – tracţionând
pavilionul urechiiîn sus şi înapoi cu mâna stângă;
- instilează numărul de picături recomandate de medic;
- şterge cu o compresă sterilă excesul de soluţie.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:

Page 34 of 82
- după instilaţia auriculară se introduce un tampon absorbant în conductul auditiv extern;
- după instilaţia nazală,pacientul rămâne nemişcat 30-40 de secunde, ca soluţia să ajungă în faringe.
Reorganizarea – pipeta se spală, deşeurile se îndepărtează în tăviţa renală
De ştiut:
- soluţia utilizată pentru instilaţia auriculară trebuie să fie încălzită la baie de apă până la 37°C;
- instilaţia pe mucoasa conjunctivală se face numai cu souţii izotone; după instilaţie pacientul mişcă globul
ocular.
De evitat: aspirarea soluţiei medicamentoase instilată în fosa nazală, deoarece poate pătrunde în
laringe provocând spasme, accese de tuse.

40. Administrarea unguentelor

Se pot aplica unguente în fundul de sac conjunctival, pe marginea pleoapelor, în vestibulul nazal, în
conductul auditiv extern.
Pregătirea materialelor:
- baghetă de sticlă lăţită, acoperită cu un tampon de vată;
- tampon montat pe o sondă butonată, comprese sterile.
Pregătirea pacientului – psihică - se informează, este instruit cum să se comporte în timpul şi
după administrarea unguentelor. Pregătirea fizică – se aşează după cum urmează: debubit dorsal, sau
poziţie şezândă cu capul în hiperextensie, pentru administrarea nazală şi oculară; decubit lateral (pe partea
sănătoasă), pentru administrarea în conductul auditiv extern.
Execuţie:
- în sacul conjunctival, unguentul se pune cu bagheta de sticlă acoperită cu tampon;
- în fosa nazală unguentul se aplică cu ajutorul tamponului montat pe sonda butonată;
- unguentul poate fi aplicat pe mucoasele menţionate şi cu ajutorul prelungirii tubului în care se găseşte,
prin apăsarea pe partea fină a tubului.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- după aplicarea unguentului în sacul conjunctival, pacientul este invitat să închidă şi să deschidă ochiul
pentru a antrena meicamentul pe toată suprafaţa globului ocular;
- după aplicarea unguentuluiîn vestibulul nazal, se închide nara, se apleacă capul pacientului uşor înainte şi
se solicită să aspire medicamentul treptat.
De ştiut:
- cantitatea de unguent aplicată nu trebuie să depăşească mărimea unui bob de grâu;
- se folosesc tampoane separate pentru fiecare ochi, ureche sau vestibul nazal.
De evitat: depăşirea limitei de vizabilitate în conductul auditiv extern.

41. Badijonarea mucoasei nazale

Badijonarea reprezintă întinderea unei soluţii medicamentoase pe suprafaţa mucoasei bucale, total
sau parţial, cu ajutorul unui tampon montat pe porttampon.
Pregătirea materialelor:
- - pentru protecţia lenjeriei de pat;
- trusă cu pense hemostatice, spatulă linguală – sterile;
- casoletă cu tampoane, comprese sterile;
- mănuşi de cauciuc;
- tăviţă renală;
- soluţie medicamentoasă.
Pregătirea pacientului:

Page 35 of 82
- este informat asupra necesităţii tehnicii;
- se aşează în poziţie şezând, cu capul în hiperextensie;
- se protejează lenjeria cu un prosop în jurul gâtului.
Executarea badijonării:
- asistenta îşi spală mâinile, îmbracă mănuşile;
- examinează cavitatea bucală, invitând pacientul să deschidă gura şi folosind spatula individuală
examinează faţa dorsală a limbii, palatul dur, vălul palatin,pilierii anteriori,mucoasa obrajilor, arcadele
dentare, faţainternă a buzelor, lojile amigdaliene, pilierii posteriori, amigdalele, peretele posterior al
faringelui;
- îmbibă tamponul fixat pe pensa hemostatică în soluţie medicamentoasă;
- badijonează suprafaţa care prezintă leziuni sau întreaga mucoasă bucală dacă este cazul, în aceeaşi ordine
în care s-a facut examinarea.
Reorganizarea.
De ştiut: soluţia medicamentoasă se încălzeşte la temperatura corpului, tamponul folosit nu se
introduce în soluţia medicamentoasă.
De evitat: folosirea aceluiaşi tampon pentru badijonarea mai multor zone ale mucoasei bucale.

42. Injecţia intradermică

Injecţia intradermică – introducerea substanţelor medicamentoase izotone în organism, cu

ajutorul unui ac, în stratul dermic.
Scop: explorator (executarea intredermoreacţiilor); anesteziant (inflitraţia dermică cu novocaină),
terapeutic (desensibilizări în afecţiunile alergice).
Locul de elecţie: faţa anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a coapsei.
Materiale necesare: tavă medicală, seringă de 0,5 ml, gradată în sutimi de ml., acele se găsesc
împreună cu seringa în acelaşi ambalaj sau în ambalaje separate; se pregăteşte un ac cu diametru mai mare
pentru aspirarea soluţiilor şi altul pentru injectare - ace diametru 5/10, 6/10mm, lungimea 5-10 mm, bizoul
scut, casoletă mică cu comprese sterile, sticlă cu alcool medicinal, tăviţă renală, casoletă cu tampoane de
vată, substanţe de injectat.
Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare – se pregătesc materialele necesare şi se
transportă lângă bolnav.
Pregătirea psihică şi fizică a pacientului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii;
- se anunţă bolnavul să stea în repaus fizic;
- se aşează bolnavul confortabil, în decubit dorsal cu capul pe pernă, cu o mână în extensie;
- se descoperă faţa internă a antebraţului.
Efectuarea tehnicii:
- spălarea pe mâini cu apă şi săpun;
- se ataşează acul la amboul seringii şi se aşează pe un suport steril;
- se verifică fiola şi se deschide cu ajutorui unei comprese;
- se aspiră conţinutul fiolei cu seringa în poziţie verticalăcu amboul în sus şi se elimină aerul din seringă;
- se schimbă acul folosit la încărcare cu un alt ac steril;
- se dezinfectează locul injecţiei cu alcool;
- se întinde şi se imobilizează pielea cu policele indexul sau şi degetul mediu al mâinii stângi;
- se prinde seringa pregătită între policele şi degetul mijlociu al mâinii drepte şi se introduce vârful acului
în grosimea pielii tangenţial pe suprafaţa pielii cu bizoul îndreptat în sus, până când orificiul acului dispare
complet;
- se injectează lent lichidul din seringă În grosimea dermului, prin apăsarea pistonului;

Page 36 of 82
- se observă formarea unei papule albe, în locul unde se acumulează lichidul, având aspectul cojii de
portocală, 5-6 mm şi o înalţime de 1-2 mm la 0,1 substanţă injectabilă;
- se retrage brusc acul, fără a tampona locul injecţiei;
- se aşează seringa în tăviţa renală;
- spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.
Reorganizarea locului de muncă: se strâng materialele materialele folosite, se aruncă materialele
folosite (seringă, ace, tampoane,fiole).
Îngrijirea ulterioară a pacientului: este informat să nu se spele pe antebraţ, să nu comprime locul
injecţiei, se citeşte reacţia în cazul intradermoreacţiilor la intervalul de timp stabilit.
Incidente:
- revărsarea lichidului în afară când vârful acului a intrat numai parţial în tegument – se pătrunde cu
aproximativ 1 mm mai profund în grosimea dermului;
- tumefacţia stratului subcutanat fără apariţia papulei cu aspecz de coajă de portocală când acul a pătruns
prea profund în derm;
- lipotimie sau stare de şoc la testarea unor alergeni;
- reacţie intensă până la necroza unor porţiuni de tegument din cauza distenţiei puternice prin injectarea de
soluţii hipotonice.
De stiut:
- i.d. se poate face pe orice suprafaţă a corpului în scop anestezic;
- asistenta pregăteşte adrenalină, efedrină, hemisuccinat de hidrocortizon când injecţia are drept scop
tesarea sensibilităţii organismului la diferiţi alergeni.
De evitat: dezinfecţia pielii cu alcool în cazul intradermoreacţiei la tuberculină.

43. Injecţia subcutanată

Prin injecţii subcutanate se pot introduce în organism substanţe medicamentoase izotonice lichide
nedureroase, prin intermediul unui ac, care pătrunde în ţesutul celular subcutanat.
Scop terapeutic: injectarea de soluţii cristaline sau perfuzie subcutanată în scopul hidratării
organismului.
Locul de elecţie: pentru a se evita trunchiurile mari vasculare sau nervoase sunt: faţa externă a
braţului, faţa superoexternă a coapsei, regiunea supra şi subspinoasă a omoplatului, regiunea deltoidiană,
regiunea subclaviculară, flancurile peretelui abdominal.
Materiale necesare: : tavă medicală, seringi sterile cu capacite în funcţie de cantitatea de soluţie
medicamentoasă, acele se găsesc împreună cu seringa în acelaşi ambalaj sau în ambalaje separate; se
pregăteşte un ac cu diametru mai mare pentru aspirarea soluţiilor şi altul pentru injectare - ace diametru
6/10, 7/10mm, lungimea 30-50 mm, bizoul lung, casoletă mică cu comprese sterile, sticlă cu alcool
medicinal, tăviţă renală, casoletă cu tampoane de vată, substanţe de injectat.
Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare – se pregătesc materialele necesare şi se
transportă lângă bolnav.
Pregătirea psihică şi fizică a pacientului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii;
- bolnavul va fi anunţat să stea în repaus fizic;
- se aşează bolnavul pe un scaun sau într-un fotoliu, în poziţie şezândă, cu unul dintre membrele superioare
sprijinit pe şold;
- se descoperă faţa externă a braţului.
Efectuarea infecţiei:
- spălarea pe mâini cu apă şi săpun;
- se ataşează acul la amboul seringii;
- se verifică fiola şi se deschide cu ajutorui unei comprese;

Page 37 of 82
- se aspiră conţinutul fiolei cu seringa în poziţie verticală cu amboul în sus şi se elimină aerul din seringă;
- se schimbă acul folosit la încărcare cu un alt ac steril;
- se dezinfectează locul injecţiei cu alcool;
- se prinde seringa pregătită, în mâna dreaptă ca pe un creion;
- se cutează cu policele şi indexul mâinii o porţiune mai mare de piele, fixând-o şi ridicând-o de pe
planurile profunde;
- se pătrunde cu forţă prin tegument de-a lungul axului longitudinal al cutei, în profunzimea stratului
subcutanat la o adâncime de 2-4 cm;
- se verifică dacă acul nu a ajuns într-un vas sanguin, prin retragerea uşoară a pistonului;
- se injectează lent, prin apăsarea pistonului cu indexul mâinii drepte;
- se retrage brusc şi se tamponează locul înţepăturii cu un tampon imbibat în alcool;
- se aplică o compresă sterilă şi se masează uşor traiectoria acului pentru a favoriza circulaţia locală în
vederea reabsorbţiei;
- spălare pe mâini cu apă şi săpun.
Reorganizarea locului de muncă: se strâng materialele materialele folosite, se aruncă materialele
folosite (seringă, ace, tampoane, fiole).
Accidente:
- durere violentă prin lezarea unei terminaţii nervoase su distensia bruscă a ţesuturilor (acul va fi retras
puţin spre suprafaţă);
- ruperea acului - extragerea manuală sau chirurgicală;
- hematom prin perforarea unui vas, care se poate resorbi sau infecta pe cale hemaogenă, dând naştere unui
abces;
De stiut:
- locurile de elecţie ale injecţiei se vor alterna, pentru a asigura refacerea ţesuturilor în care s-a introdus
substanţa medicamentoasă;
- pe cale subcutanată numai în cazuri speciale se injectează soluţii uleioase;
- nu se administrează compuşii metalelor cu greutate moleculară mare ca: iod, bismut, mercur;
- nu se vor efectua injecţii în regiunile infectate (foliculite, furuncule) sau cu modificări dermatologice;
- este strict interzisă administrarea pe cale subcutanată a clorurii de sodiu.

44. Injecţia intramusculară

Injecţia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau substanţe
coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.
Scop: introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.
Locul de elecţie: regiunea superexternă fesieră, deasupra marelui trohanter; faţa externă a coapsei,
în treimea mijlocie; faţa externă a braţului în mişchiul deltoid. Locul injecţiei îl constituie muschii
voluminoşi, lipsiţi de trunchiuri importante de vase şi nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente. În
muşchii fesieri se evită lezarea nervului sciatic:
- cadranul superoextern fesier- rezultă din întretăierea unei linii orizontale, care trece prin marginea
superioară a marelui trohanter, până deasupra şanţului interfesier, cu alta perpendiculară pe mijlocul celei
orizontale;
- cânda pacientul e culcat, se caută ca repere punctuale Smirnov şi Barthelmy (punctul Smirnov este situat
la un lat de deget deasupra şi înapoia mareli trohanter; punctul Barthelmy este situat la unirea treimii
externe cu cele două treimi interne a unei linii care uneşte splina iliacă anteroposterioară cu extremitatea
şanţului interfesier);
- dacă pacientul este în poziţie şezândă, injecţia se poate face în toată regiunea fesieră, deasupra liniei de
spijin.

Page 38 of 82
 Materiale necesare: tavă medicală, seringi sterile cu capacite în funcţie de cantitatea de soluţie
medicamentoasă., acele se găsesc împreună cu seringa în acelaşi ambalaj sau în ambalaje separate; se
pregăteşte un ac cu diametru mai mare pentru aspirarea soluţiilor şi altul pentru injectare - ace diametru
7/10, 8/10, 9/10 mm, lungimea 40-70 mm, bizoul lung, casoletă mică cu comprese sterile, sticlă cu alcool
medicinal, tăviţă renală, casoletă cu tampoane de vată, substanţe de injectat.
Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare – se pregătesc materialele necesare şi se
transportă lângă bolnav.
Pregătirea psihică şi fizică a pacientului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii;
- se aşează bolnavul în decubit ventral, lateral, poziţie şezândă sau în picioare;
- se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locul de elecţie).
Efectuarea injecţiei:
- spălarea pe mâini cu apă şi săpun;
- dezinfectarea mâinilor cu alcool;
- se ataşează acul la amboul seringii în condiţii de asepsie;
- se încarcă seringa cu substanţa de injectat; după verificarea fiolei, se elimină bulele de aer;
- se schimbă acul, îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspiratî substanţa şi se adaptează un ac potrivit
pentru injecţie;
- de degresează locul injecţiei cu eter şi se dezinfectează cu alcool;
- se invită bolnavul să-şi relaxeze musculatura şi să stea liniştit;
- se întinde pielea între policele şi indexul sau mediul mâinii stângi;
- se înţeapă perpendicular (4-7 cm) cu rapiditate şi siguranţă cu acul montat la seringă;
- se verifică poziţia acului prin aspiraţie;
- se injectează lent lichidul;
- după injectare se scoate dintr-o dată acul cu seringă;
- se masează locul cu un tampon cu alcool, pentru a disocia planurile ţesuturilor străpunse, activiând
circulaţia pentru a favoriza absorbţia;
- se aşează bolnavul în poziţie comodă unde va sta în repaus fizic timp de 5-10 minute;
- spălare pa mâini cu apă şi săpun.
Reorganizarea locului de muncă: se strâng materialele materialele folosite, se aruncă materialele
folosite (seringă, ace, tampoane, fiole).
Incidente şi accidente:
- durere vie,prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale – retragerea acului, efectuarea
injecţiei în altă zonă;
- paralizia prin lezarea nervului sciatic – se evită prin respectarea zonelor de elecţie a injecţiei;
- hematom prin lezarea unui vas;
- ruperea acului – extragere manuală sau chirurgicală;
- supuraţie aseptică – se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a pătrunde în masa
musculară;
- embolie, prin injectarea aciidentală într-un vas a soluţiilor uleioase – se previne prin verificarea poziţiei
acului.
De stiut:
- injecţia se poate executa şi cu acul detaşat de seringă, respectându-se măsurile de asepsie;
- poziţia acului se controlează, în cazl soluţiilor colorate, prin detaşarea seringii de la ac, după introducerea
acului în masa musculară;
- infiltraţia dureroasă a muschilor se previne prin alterarea locurilor injecţiilor.

45. Injecţia intravenoasă

Page 39 of 82
 Injecţia intravenoasă – introducerea unei soluţii medicamentoase în circulaţia venoasă. Pe această
cale se introduc soluţii izotonice sau hipertonice (care sunt caustice pentru ţesutul muscular sau
subcutanat). Nu se introduc soluţii uleioase – produc embolii şi consecutiv moartea.
Injecţia inravenoasă se efectuează prin puncţie venoasă, injectarea medicamentului intravenos.
Locul de elecţie: venele de la plica cotului, venele antebraţului, venele de pe faţa dorsală a mâinii,
venele maleolare interne, venele epicraniene.
Materiale necesare: tavă medicală, muşama, aleză, pernă, seringi sterile cu capacitate în funcţie de
cantitatea de soluţie medicamentoasă., acele se găsesc împreună cu seringa în acelaşi ambalaj sau în
ambalaje separate; se pregăteşte un ac cu diametru mai mare pentru aspirarea soluţiilor şi altul pentru
injectare - ace diametru 6/10, 7/10 mm, lungimea 25 mm, bizoul scurt, garou, casoletă mică cu comprese
sterile, sticlă cu alcool medicinal sau tinctură de iod , tăviţă renală, casoletă cu tampoane de vată, substanţe
de injectat.
Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare – se pregătesc materialele necesare şi se
transportă lângă bolnav.
Pregătirea psihică şi fizică a pacientului:
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii;
- se aşează bolnavul în decubit dorsal, cu braţul în extensie, sprijinit pe o pernă mică protejată cu muşama
şi aleză sau prosop;
Efectuarea puncţiei venoase:
- se examinează calitatea şi starea venelor de la plica cotului (unde se anastomează venele cu mediana
antebraţului – bazilică şi cefalică – formând un M venos);
- se stabileşte locul de execuţie a puncţiei;
- se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a braţului;
- cu indexul mâinii drepte se palpează locul pentru puncţie;
- se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod;
- se cere bolnavuluisă închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână cu el închis;
- având seringa în mâna dreaptă, între police şi celălalte degete, cu indexul se fixează amboul acului ataşat;
- cu indexul mâinii sângi se palpează locul pentru puncţie, iar cu policele se fixează vena la 4 – 5 cm sub
locul puncţiei şi se exercită o compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
- se introduce acul în mijlocul venei în direcţia axului longitudinal al venei; nu se abordează vena lateral;
nu se introduce acul cu bizoul orientat în jos; se simte acul trecând prin stratul de piele, rezistent şi peretele
venei, mai elastic;
- se împinge acul de-a lungul venei la o adâncime de 1 – 1,5 cm;
- cu mâna stângă se trage încet pistonul, aspirând;
Injectarea medicamentului:
- dacă acul a pătruns în venă se desface garoul cu mâna sângă, încet;
- se înjectează soluţia lent, verificând din când în când poziţia acului în venă prin aspirareM
- când injectarea s-a terminat, se scoate acul cu seringa dintr-odată, apăsând tamponul cu alcool la locul
injecţiei pentru hemostază, va fi menţinut câteva minute. Nu se îndoaie cotul că se produce hematom.
Reorganizarea locului de muncă: se strâng materialele folosite, se aruncă materialele folosite
(seringă, ace, tampoane, fiole), se notează tehnica în foaia de observaţie, ora şi reacţia bolnavului.
Bolnavul va fi supravegheat în tot timpul administrării injecţiei; se opreşte administrarea la prima
senzaţie dureroasă şi se verifică poziţia acului în venă.
Incidente şi accidente:
- flebalgia – datorită uneiinjectări prea rapide sau unor substanţe iritante a intimei vasului –injectare lentă;
- senzaţie de uscăciune în faringe şi valuri de căldură – în acest caz se impune injectarea lentă a soluţiei
medicamentoase;
- hematomul, prin străpungerea venei sau retragerea acului fără a îndepărta garoul – se întrerupe injecţia;
- injectarea soluţiei paravens, manifestată prin tumefiere bruscă, dureri accentuate – se încearcă
pătrunderea acului în lumenul vasului, continuându-se injecia sau se încearcă în alt loc;

Page 40 of 82
- ameţeli,lipotimie, colaps – se întrerupe injectarea şi se anunţă medicul.
De stiut:
- nu se injectează niciodată aer în lumenul vaselor: se elimină înainte de începerea injecţiei. Pătrunderea
bruscă în cantitate mare provoacă embolie gazoasă mortală;
- repetarea injecţiei ăn aceeaşi venă, dacă nu sunt altele mai accesibile, se va face tot mai central faţă de
cele anterioare şi niciodată mai periferic;
- alegerea celei mai bine vene pentru puncţie se face după aplicarea garoului;
- nu se efectuează injecţia în poziţie şezândă;
- vena are nevoiepentru refacere de un repaos de cel puţin 24 de ore, de aceea nu se vor repeta injecţiile în
acceaşi venă laintervale scurte;
- dacă s-au revărsat, în ţesutul perivenos, soluţii hipertone (calciu clorat, calciu bromat) va fi înştiinţat
medicul pentru a interveni, spre a se evita necrozarea ţesuturilor;
- trebuie evitat încercările de a pătrunde în venă, după formarea hematomului, pentru că acesta, prin
volumul său, deplasează traiectul obişnuit al venei.

46. Pregătirea pacientului pentru explorarea radiologică a organelor toracice

Organele toracice (inimă, plămâni) sunt explorate radiologic prin radioscopie, radiografie,
bronhografie, tomografie, kimografie etc.
Scop: studierea morfologiei şi funcţionalităţii plămânilor, a modificărilor de volum şi de formă ale
inimii pentru stabilirea diagnosticului (tumori pulmonare, atelectazii, modificări topografice şi de calibru
ale bronhiilor etc.)
Pregătirea pacientului pentru radioscopie, radiografie.
Pregătirea psihică a pacientului:
- se anunţă pacientul, explicându-i-se condiţiile în care e va face examinarea (cameră în semiobscuritate);
- pacientul va fi ocndus la serviciul de radiologie;
- se explică pacientului cum trebuie să se comporte în timpul examinării (va efectua câteva mişcări de
respiraţie, iar radografia se face în apnee, după o inspiraţie profundă).
Pregătirea fizică a pacientului
- se dezbracă complet regiunea toracică (părul lung al femeilor se leagă pe creştetul capului), se
îndepărtează obiectele radioopace;
- se aşează pacientul în poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri şi coatele aduse înainte (fără să ridice
umerii) în spatele ecranului, cu pieptul apropiat de ecran sau de caseta care poartă filmul;
- când poziţie verticală este contraindicată, se aşează pacientul în poziţie şezând sau în decubit;
- în timpul examenului radiologic se ajută pacientul săia poziţiile cerute de medic. Sugarii şi copiii mici se
fixează prin infăşarea pe un suport de scânduri sau se suspendă în hamuri (pentru a nu se iradia persoana
care l-ar susţine).
Îngrijirea pacientului după examen:
- pacientul va fi ajutat să seîmbrace; după terminarea examenului radiologic, va fi condus la pat;
- se notează în foaia de observaţie examenul radiologic efectuat, data.
Pregătirea pacientului pntru bronhografie
Pregătirea materialelor necesare: medicamentele sedative (fenobarbital, atropină),anestezice,
sondă Metras sterilă, substanţe de contrast lipiodol sau iodipin – liposolubile şi ioduran B sau diiodonul –
hidrosolubile), expectorante şi calmante ale tusei, scuipătoare.
Pregătirea psihică a pacientului:
- se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii;
- se anunţă pacientul să nu mănânce în dimineaţa examenului.
Pregătirea fizică a pacientului:

Page 41 of 82
- cu 1-3 zile înainte, se administrează pacientului medicamente expectorante;
- în ajunul examinării se administrează o tabeletă de fenobarbital sau alete medicamente similare;
- cu o jumătate de oră înaintea examenului, se administrează atropină (pentru a reduce secreţia salivei şi a
mucusului din căile respiratorii) şi medicamente calmante pentru tuse;
- pacientul va fi ajutat să se dezbrace şi va fi aşezat în decubit dorsal, puţin înclinat spre partea care trebuie
injectată;
- medicul efectuează anestezia căilor respiratorii (reuşita examinării depinde de calitatea anesteziei),
introduce sonda Metras în arborele bronşic şi apoi substanţa de contrast uşor încălzită, încet cu presiune
moderată;
- în timpul injectării substanţei de contrast, pacientul va fi ajutat să-şi schimbe poziţia (decubit ventral,
dorsal, lateral drept şi stâng);
- în timpul examinării radiologice, se aşează pacientul în poziţie Trendelenburg (pentru a se evidenţia şi
arborele bronşic din părţile superioare a plămânilor) apoi se aşează pacientul cu toracele moderat ridicat,
pentru a evidenţia bronhiile mijlocii şi inferioare;
Îngrijirea pacientului după tehnică:
- după examen, se ajută pacientul să se îmbrace şi va fi condus la pat;
- va fi avertizat să nu mănânce şisă nu bea timp de 2 ore, până când încetează efectul anestezicului;
- va fi atenţionat să colecteze în scuipătoare substanţa de contrast care se elimină prin tuse, nu se înghite,
deoarece produce intoxicaţie cu iod.
Refularea substanţei de contrast şi pătrunderea ei în stomac trebuie evitate, deoarece poate fi fi
resorbită, producând intoxicaţii.

47. Pregătirea pacientului pentru bronhoscopie

Bronhoscopia – explorarea arborelui traheo – bronşic se face cu ajutorul bronhscopului rigid sau
flexibil (fibrobrnhoscopul).
Bronhoscopul rigid se compune dint-o serie de tuburi metalice de 30 – 40 cm lungime şi 4 – 9 cm
diamteru, prevăzute cu un canal central „de observare şi de lucru” şi laterale de iluminare, administrare de
oxigen etc. Bronhscoapele rigide sunt prevăzute cu rificii laterale, au extremitatea distală tăiată blic şi fin
polizată, pentru a nu provoca leziuni; lumina este condusă prin fibra optică, tubul fiind cnectat, ca şi
opticele de examinare, la o sursă de lumină, printr-un sistem special de cabluri. Opticele – tuburi rigide ce
se intrduc prin tubulmetalic deschis – sunt cnectate la acceaşi sursă de lumină şi permit vizualizări cu
ajutorul unor prisme speciale, la 180°, 45° şi 90°. Ca anexe, brnhoscpul rigid are tuburi de aspiraţie, pense
de biopsie de diferite modele, porttampoane etc.
Bronhoscopul rigid are avantaje şi dezavantaje faţă de cel flexibil. Astfel sistemul rigid permite o
mai largă gamă de manevre terapeutice, dar nu vizualizează un câmp de ramificaţii de amploarea
sistemului flexibil.
Fibrobronhoscopul – e mai uşor acceptat de pacient. Imaginea este transmisă printr-un sistem de
fibre optice. Extremitatea lui este flexibilă şi examinatorul îi poate imprima diferite unghiuri de examinare,
astfe încât se poate examina şi conducte aerifere de gradul IV sau V (bronşii segmentare şi subsegmentare)
un canal fin permite introducerea unei fine şi flexibile pense de biopsie sau a periei de brosaj, cu ajutorul
căreia se recoltează material pentru examen citologic. Un alt canal, tot atât de fin, este conectat prin
intermediul unui recoltor de sticlă salplastic (de unică folosinţă) la un aspirator puternic.
Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare
Se face inventarul tuturor instrumentelor necesare: măşti de unică folosinţă sau caserole cu măşti
sterile, mănuşi sterile, casolete cu tampoane şi comprese de tifon sterile, pense, porttampon, oglindă
frontală, seringă laringeană, tăviţă renală, aparatul (bronhoscop sau fibroscop) cu tatele anexele sterilizate.
Este important:

Page 42 of 82
- sterilizarea componentelor aparatelor principale şi a anexelor se face ţinând cnt de instrucţiuni (fiecare
componentă are alt mod de sterilizare, prevăzut în instrucţiuni;
- se verifică sursa de lumină şi corecta cuplare a cablurilor;
- se verifică aspiratorul şi etanşeitatea legăturilor;
- vor fi la îndemână: flaconul cu anestezie (xilina 2%, flaconul cu ser fiziologic, flaconul cu soluţie de
adrenalină 1%, seringi de 10 ml de unică folosinţă, tampoane, comprese de tifon);
- suprafaţa mesei pe care se află instrumentarul e încălzită la 40° - 45°, pentru a preveni aburirea
instrumentarului optic.
Pregătirea psihică şi fizică a pacientului
- pacientul trebuie cnvins de necesitatea examenului, asupra riscului pe care şi-l asumă refuzându-l, lipsind
medicul de informare diagnostică esenţială;
- pacientul trebuie convins că, deşi neplăcut, examenul nu e dureros ăn sine, iar incidentele sau accidentele
survin foarte rar;
- se creează pacientului un climat de siguranţă, pentru a asigura cooperarea lui în toate momentele
examinării, punându-l în legătură cu alţi pacienţi cărora li s-a efectuat bronhoscopie;
- în ziua premergătoare examinării, se execută o testare la xilină 2%, pentru a depista alergie la acest
anestezic; la indicaţia medicului, pacientul va fi sedat atât seara premergătoare explorării, cât şi în
dimineaţa zilei respective;
- pacientul trebuie anunţat că nu trebuie să mănânce dimineaţa;
- pentru anestezie este aşezat pe un scaun, în mâna dreaptă va ţine o tăviţă renală sau o scuipătoare, iar cu
mâna stângă, după ce îşi deschide larg gura, îşi scoate limba, şi-o imbilizează cu două degete deasupra şi
policele dedesupt;
- într-un prim timp, medicul cu ajutorul unui spray cu xilină 2%, îi anesteziază limba, orofaringele şi
hipofaringele, urmând să anestezieze arborele traheobronşic, instilând picătură, anestezicul uşor încălzit, cu
ajutorul unei seringi laringiene;
- pacientul este condus în camera de bronhoscopie.
Participarea la efectuarea tehnicii – bronhoscopia (sunt necesare două asistente medicale)
- ambele asistente, înainte de examinare, se vor spăla pe mâini şi vor purta mască;
- asistenta I aşează pacientul pe masa de examinare în decubit dorsal, cu extremitatea cefalică în extensie;
- sub umerii lui, se plasează o perenă tare, care, ridicând capul la 12 – 15 cm, ajută la extensia acestuia;
- orientează capul în direcţia indicată de medic, pentru a permite acestuia o orientare cât mai completă;
- asistenta II serveşte medicul cu instrumente şi materialele solicitate (dacă masa de examinare este
prevăzută cu o tetieră, este nevoie doar de o singură asistentă);
- ambele asistente, înainte de examinare, se vr spăla pe mâini şi vor purta mască sau cagulă.
Supravegherea pacientului după bronhoscopie
După examinarea bronhoscopică, pacientul nu va mânca o oră. Asistenta va supraveghea, în acest
timp parametrii vitali
(puls, TA etc.), anunţând imediat pe medic dacă survin modificări ale acestora. Asistenta va avea la
îndemână hemostatice, pe care la va administra în cazul unei hemostizii, chiar înainte de a anunţa medicul
(adrenostazin, Dicinone, Venostat).
Participarea la efectuarea tehnicii – fibroscopia (sunt necesare două asistente medicale)
- ambele asistente, înainte de examinare, se vor spăla pe mâini şi vor purta mască;
- pacientul este aşezat pe un scaun; asistenta I conectează pacientul la sursa de oxigen, asigurându-se că
acesta primeşte debitul recomandat de medic;
- asistenta I se plasează în spatele pacientului, îi fixează piesa bucală aflată în trusa fibroscopului, pe care o
va avea sub control tot timpul examinării, imobilizând-o dinlateral cu indexul şi degetul mijlociu de la
ambele mâini;
- asistentei II îi revine atribuţia de a servi medicul cu instrumentarul necesar;
Supravegherea pacientului după fibroscopie
După examinarea bronhoscopică, pacientul nu va mânca o oră. Asistenta va supraveghea, în acest

Page 43 of 82
 timp parametrii vitali
(puls, TA etc.), anunţând imediat pe medic dacă survin modificări ale acestora. Asistenta va avea la
îndemână hemostatice, pe care la va administra în cazul unei hemostizii, chiar înainte de a anunţa medicul
(adrenostazin, Dicinone, Venostat).
Incidente şi accidente: hemoragii, diseminări tuberculoase sau suprainfecţii cu diferiţi germeni,
dureri în gură, disfagie sau orofagie, dureri retrosternale, cefalee, insomnie, tuse, expectoraţie, stare febrilă.

48. Pregătirea pacientului pentru explorarea radiologică gastro-intestinală

Examinarea radiologică a tubului digestiv se efectuează după administrarea unei substanţe de

contrast pe cale orală sau rectală.
Scop: studierea morfologiei şi funcţionalităţii organelor tubului digestiv pentru stabilirea
diagnosticului (gastrite cronice, ulcer gastro-duodenal, tumori ale tubului digestiv). Examinarea
radiologică este contraindicată lapacienţii caşectici, în stare gravă, adinamici, care suferă de tromboze,
ileus, în perforaţia tubului digestiv cu hemorgie gastro-intestinală acută, în peritonită acută,precum şi la
femeile gravide în prima jumătate a sarcinii.
Pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare:
- sulfat de bariu 150 g sau pachet original (sulfat de bariu pentru roentgen); cană sau pahar, apă, lingură de
lemn, purgativ (ulei de parafină);
- se pregăteşte suspensia de bariu: cele 150 g sulfat de bariu se amestecă cu o cantitate mică de apă caldă
până se obţine o pastă omogenă, la care se adaugă apă rece până la 200-300 g. amestecându-se cu lingura
de lemn.
Pregătirea psihică a pacientului:
- se anunţă pacientul cu două zile înainte, explicându-i necesitatea tehnicii şi importanţa ei pentru
diagnosticul bolii;
- se esplică pacientului tehnica de investigaţie;
- se anunţă pacientul că în dimineaţa zilei de examinare nu trebuie să mănânce;
- aă atenţioneze pacientul că nu trebuie să fumeze, pentru că fumatul măreşte secreţia gastrică;
- să informeze pacientul privind regimul alimentar pe care trebuie să-l respecte.
Pregătirea fizică a pacientului:
- se administrează pacientului, cu 1-2 zile înaintea examinării, un regim alimentar neflatulent şi uşor
digerat, format din supe, ouă, pâine prăjită, unt, făinoase, produse lactate;
- seara – în ajunul examinării – se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare;
- în ziua examenului, dimineaţa, pacientul este condus la serviciul de radiologie.
Participarea la examen:
- pacientul (după ce şi-a dezbracat toracele) este condus sub ecran unde i se oferă cana cu sulfat de bariu
(pregătit înaintea examenului);
- la comanda medicului, pacientul va înghiţi sulfat de bariu dizolvat şi amestecat cu o lingură de lemn;
- după terminarea examinării, pacientul este ajutat să se îmbrace şi este condus la pat;
- pacientul este readus la serviciul de radiologie (conform indicaţiilor medicului), dup 2, 8, 24 ore, pentru a
urmări sub ecran evacuarea stomacului, umplerea intestinului subţire şi a colonului;
- la 2 ore de la începutul examinării, pacientulpoate să mănânce.
Îngrijirea pacientului după tehnică: se administrează un purgativ (o lingură de ulei de parafină)
după terminarea examinării, pacientul va fi informat ca va avea scaunul colort în alb.
Reuşita unui examen radiologic al organelor abdominaledepinde de pregătirea fizică, prin regim
alimentar, a pacientului.
La copii mici, gustul bariului se corectează cu cacao sau lămâie, se administrează cu lingura, la
sugari, bariul se prepară cu ceai sau lapte şi se administrează cu biberonul.

Page 44 of 82
 Cantitatea de suspensie bariu/apă în diluţie 1:2 este 100 g pentru sugari, 100-150 g pentru copii
mici, 150-200 g pentru copiii mari.
Cu 2-3 zile înainte de examenul radiologic gastro-intestinal se va evita administrarea de purgative
şi se va suspenda administrarea medicamentelor cu conţinut de bismut, iod, fier, calciu sau bariu pe cale
bucală (aceastea împiedică vizibilitatea organelor de examinat).
Nu se execută sondaj gastro-duodenal înaintea examenului radiologic (irită mucoasa şi produce o
hipersecreţie nedorită).
Substanţa de contrast poate fi introdusă în tubul digestiv şi prin alte metode:
- direct în jejun prin sonda duodenală (Einhorn); inaintea sondei se controlează sub ecran radiologic; când
diviziunea 75-80 ajunge în dreptul arcadei dentare, substanţa de contrast se intoduce cu ajutorul unei
seringi prin sondă direct în jejun;
- fracţionat, pacientul luând din 10 în 10 minute câte o lingură din substanţa opacă;
- metoda contrastului gazos pentru examinarea stomacului se realizează prin insuflarea de aer în stomac cu
ajutorul unei sonde sau prin administrarea unui amestec gazos (acid tartric şi bicarbonat de sodiu).

49. Pregătirea pacientului pentru examenul radiologic al colonului

Examenul radiologic al colonului se poate face: pe cale bucală (după examenul radiologic al
stomacului şi intestinului ) sau pe cale rectală (irgoscopie).
Dacă nu se examinează decât colonul, la indicaţia medicului se administrează o doză de suspensie
baritată cu 8-10 ore înainte.
Irigoscopia: examinarea radiologică a colonului prin umplerea pe cale rectală cu substanţă de
contrast.
Scop: observarea modificărilor anatomice ale colonului, această examinare necesită o pregătire
foarte bună a pacientului în sensul evacuării complete a colonului de materii fecale şi umplerea lui cu
substanţă de contrast.
Pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare:
- instrumentar necesar efectuării clismei, purgative, sondă Strauss, substanţă de contrast, sulfat de bariu în
supensie (300-500 g în 1000 – 1500 ml apă uşor încălzită) sau sulfat de bariu (200 g) amestecat cu bollus
alba (300 g) în 1000ml apă încălzită, ulei de ricin, şorţuri de protecţie pentru a nu fi expuşi la iradierii;
- se pregăteşte clisma baritată.
Pragătirea pacientului:
- se anunţă pacientul cu 2-3 zile înainte, explicându-i-se necesitatea tehnicii, şi i se administrează un regim
alimentar de cruţare neiritant, neexcitant, nefermentescibil, neflatuant format din: brânză de vaci,
smântănă, ouă fierte, carne slabă fiartă, orez fiert, pâine uscată;
- cu o zi înaintea examinării, se administrează un regim hidric cu piureuri;
- se efectuează, după masă, o clismă evacuatoare şi apoi, se administrează mai târziu două linguri de ulei
de ricin (clisma singură elimină numai resturile de materii fecale din rect şi sigmoid);
- se conduce pacientul la serviciul de radiologie; va fi ajutat să se dezbrace şi va fi aşezat pe masa de
examinare;
- i se efectuează clisma baritată,după metoda obişnuită a clismelor, şi se întrerupe de câte ori bolnavul are
senzaţia de defecare;
- se întrerupe introducerea substanţei de contrast când bariul a ajuns în cecum;
- se închide rectul cu sonda Strauss, după insuflare cu pompă de aer şi după introducerea substanţei opace;
- medicul examinează radiologic modificările anatomice ale colonului.
Îngrijirea după tehnică:
- se solicită pacientului să elimine substanţa de contrast (tupă treminarea examinării), iar dacă nu reuşeşte, i
se efectuează o clismă evacuatoare;

Page 45 of 82
- se efectuează toaleta regiunii perianale, apoi, pacientul va fi ajutat să se îmbrace şi să se instaleze comod
în pat;
- se notează examenul efectuat în foaia de observaţie (inclusiv data).
Substanţa de contrast introdusă prea rapid sau sub presiuneprovoacă durei, dpasme ale colonului.
Substanţa de contrast introdusă la început în cantitate prea mare poate să deranjeze explorarea porţiunii
recto-sigmoidiene (după ce suspensia de bariu a trecuit prin sigmoid, se poate mări uşor presiunea). În ziua
examenului, pacientul nu va consuma lichide, nu va mânca, nu va fuma (înainte de examen).
Colonul mai poate fi explorat radiologic şi prin metoda examenului cu dublu contrast Fischer.
Când colonul se umple prin clismă baritată (după terminarea acesteia) pacientul va fi solicitat de a evacua
substanţa de contrast sau închizând rectul cu sonda Strauss, al cărei balon introdus în rect va fi umplut cu
aer; se introduc apoi în colon 100 ml aer, cu presiune moderată, sub control la ecran. Metoda necesită
precauţii, deoarece aerul introdus sub presiune poate perfora colonul.
Pregătirea copiilor pentru examenul radiologic al colonului:
- se innstituie o pauză de alimentaţie de 12 ore, fără a efectua clismă sau administrarea de purgative;
- se introduce sonda la o adâncime de 5-10 cm;
- se administrează 400-500 g substanţă de contrast, conţinând 100-150 g sulfat de bariu;
- la sugari, 50- 100 g substanţă baritată se administrează sub formă de clismă cu ajutorul unei seringi.

50. Pregătirea pacientului pentru radiografia renală simplă

Radiografia renală simplă: explorarea radiologică fără substanţe de contrast care poate evidenţia
conturul şi poziţia rinichilor, calculii renali, ureterali sau vezicală radioopaci (care conţin săruri de calciu).
Pregătirea materialele necesare: cărbune animal, ulei de ricin, materiale necesare efectuării unei
clisme evacuatorii.
Pregătirea psihică a pacientului:
- se anunţă pacientul şi i se xplică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului;
- se explică pacientului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar pentru reuşita acesteia.
Pregătirea alimentară a pacientului:
- cu 2-3 zile înainte a examinării, pacientul va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză şi dau
reziduri multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste fainoase, pâine) şi ape gazoase;
- în ziua precedentă examenului, pacientul va consuma un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă
negazoasă);
- în seara precedentă, pacientul va consuma o cană de ceai şi pâine prăjită;
- înaintea examenului pacientul nu mănâncă şi nu consumă lichide. După examen, bolnavul poate consuma
regimul său obişnuit.
Pregătirea medicamentoasă a pacientului:
- cu două zile înaintea examinării, se administrează cărbune animal şi triferment câte două tablete de 3 ori
pe zi;
- în seara precedentă zilei radiografiei, se administrează două linguri de ulei de ricin.
În dimineaţa zilei examinării, se efectuează o clismă cu apă caldă. Aerul din tubul irigatorului
trebuie complet evacuat pentru a nu fi introdus în colon. Înaintea executării radiografiei pacientul îşi va
goli vezica urinară (sau i se efectuează un sondaj) şi se controlează radioscopic dacă mai există aer în
intestin.
Participarea la examen:
- pacientul este condus la serviciul de radiologie;
- va fi ajutat să se dezbrace şi se aşează în decubit dorsal pe masa radiologică.
Îngrijirea pacientului după tehnică:
- după efectuarea radiografiei, este ajutat să se îmbrace, să se întoarcă în slon, unde va fi instalat comod în
pat;

Page 46 of 82
- se notează examenul în foaia de observaţie.
În caz de urgenţă, radiografia se poate executa fără pregătire prealabilă a pacientului, dar reuşita
este îndoielnică.

51. Pregătirea pacientului pentru pielografie

Pielografie: radiografia aparatul renal executată cu substanţă de contrast administrată prin

cateterism ureteral, sub control cistoscopic.
Pregătirea materialelor necesare: materiale necesare pentru o radiografie renală simplă, substanţă
de contrast = Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%, medicamante antihistaminice, medicamente pentru
urgenţă (trusa de urgenţă).
Pregătirea psihică a pacientului:
- se anunţă pacientul şi i se xplică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului;
- se explică pacientului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar pentru reuşita acesteia.
Pregătirea alimentară a pacientului:
- cu 2-3 zile înainte a examinării, pacientul va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză şi dau
reziduri multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste fainoase, pâine) şi ape gazoase;
- în ziua precedentă examenului, pacientul va consuma un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă
negazoasă);
- în seara precedentă, pacientul va consuma o cană de ceai şi pâine prăjită;
- înaintea examenului pacientul nu mănâncă şi nu consumă lichide. După examen, bolnavul poate consuma
regimul său obişnuit.
Pregătirea medicamentoasă a pacientului:
- cu două zile înaintea examinării, se administrează cărbune animal şi triferment câte două tablete de 3 ori
pe zi;
- în seara precedentă zilei radiografiei, se administrează două linguri de ulei de ricin.
Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast:
- se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la iod cu odiston 30% sau iodură de sodiu 10%;
- dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperalergică, se întrerupe introducerea substanţei de contrast şi se
administrează antihistaminice, anunţându-se imediat medicul;
- dacă toleranţa organismului este bună, pacientul va fi condus în sala de cistoscopie, unde va fi ajutat să se
dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare.
Administrarea substanţei de contrast:
- spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
- sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter;
- se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml în fiecare parte cu presiune mică;
- bolnavul se transportă pe targă pe masa de radiografie.
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
- după terminarea radiografiei se încearcă să se extragă – cu o seringă – substanţa de contrast;
- pacientul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat comod în pat;
- se notează examenul efectuat în foaia de observaţie.
Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă. Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită
pentru a nu produce contracţii spastice reflexe ale bazinetului. Injectarea substanţei de contrast se face cu
presiune moderată (altfel, produce rupturi ale bazinetului sau reflex pielorenal).

52. Pregătirea pacientului pentru urografie

Page 47 of 82
 Urografie: metodă curentă de examinare morfofuncţională a rinichilor şi căilor urinare, utilizându-
se substanţe iodate hidrosolubile administrate inntravenos.
Pregătirea materialelor necesare: toate materialele prevăzute pentru o radiografie renală simplă,
substanţă de contrast Odiston de 30, 60 sau 75%, medicamente antihistaminice, medicamente de urgenţă,
seringi Record de 10 ml şi ace sterile pentru injecţii intravenoase, materiale necesare pentru clismă.
Pregătirea psihică a pacientului:
- se anunţă pacientul şi i se xplică importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului;
- se explică pacientului tehnica investigaţiei şi regimul alimentar pentru reuşita acesteia.
Pregătirea alimentară a pacientului:
- cu 2-3 zile înainte a examinării, pacientul va consuma un regim fără alimente care conţin celuloză şi dau
reziduri multe (fructe, legume şi zarzavaturi, paste fainoase, pâine) şi ape gazoase;
- în ziua precedentă examenului, pacientul va consuma un regim hidric (supe, limonade, ceai, apă
negazoasă);
- în seara precedentă, pacientul va consuma o cană de ceai şi pâine prăjită;
- înaintea examenului pacientul nu mănâncă şi nu consumă lichide (pentru a reducea volumului urinei).
După examen, bolnavul poate consuma regimul său obişnuit.
Pregătirea medicamentoasă a pacientului:
- cu două zile înaintea examinării, se administrează cărbune animal şi triferment câte două tablete de 3 ori
pe zi;
- în seara precedentă zilei radiografiei, se administrează două linguri de ulei de ricin.
Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanţei de contrast.
Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast:
- se efectuează proba de toleranţă faţă de iod;
- se comunică pacientului (ca să nu se sperie) unele simptome ce pot să apară (ameţeli, greţuri sau dureri
abdominale) şi care dispar repede fără consecinţă;
- dacă pacientul prezintă reacţie hiperergică, se întrerupe administrarea şi se anunţă medicul.
Participarea la examen:
- pacientul va fi condus la serviciul de radiologie, va fi ajutat să se dezbrace şi se aşează pe masa
radiologică;
- dacă toleranţa organismului este bună, se administrează intravenos substanţa de contrast, astfel: 20 ml
Odiston 75% la adulţi (sau 25 ml soluţie 60%), iar la copii, în funcţie de vârstă, se administrează 5-15 ml
soluţie 75%;
- la 8-10 minute de la efectuarea injecţiei, medicul execută radiografia renală (urografia).
Îngrijirea pacientului după tehnică: va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat
comod în pat, se notează examenul în foaia de observaţie.
Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică foarte încet, cu multă precauţie,
amestecându-se cu sângele pacientului. Urografia este contraindicată în: insuficienţă renală şi hepatică,
boala Basedow, stări alergice, anemii hemolitice, tuberculoză pulmonară evolutivă.

53. Pregătirea pacientului pentru gastroscopie

Gastroscopia: vizualizarea directă a mucoasei gastrice, cu ajutorul unui instrument optic, numit
gastrofibroscop.
Azi se utilizează eso-gastro-duodeno-scopul. Este un aparat care are înglobate în construcţia sa un
sistem optic, cel de insuflaţie şi aspiraţie. Totodată, există posibilitatea adaptării acestuia la camera video,
cu urmărirea imaginii obţinute pe un ecran Tv (videoendoscop).
Scop:
- diagnostic;
- terapeutic (polipectomie, tratament endoscopic pentru hemoragiile digestive, tratament cu laser).

Page 48 of 82
 Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare. Se pregătesc materialele necesare în
funcţie de scopul instrumentelor investigaţiei:
- mănuşi sterile, şorţuri de cauciuc, comprese sterile, tăviţă renală, pipe Guedel, substanţe anestezice:
Xilocaina spray, Stomacaina spray sau Novocaină 1% şi xilină (pentru badijonare locală), mănuşi sterile,
porttampoane, recipiente cu substanţe dezinfectante (Glutaraldehida, CIDEX, alcool 90°), ochelari de
protecţie;
- medicamente: atropină, scobutil, midazepam, diazepam, adrenalină – fiole (trusa antişoc);
- seringă de 2 ml de unică folosinţă;
- glicerină sterilă sau Siliconpentru librefierea tubului gastroscopului, sondelor;
- periuţe de citologie;
- pensă pentru prelevat biopsie şi pensă anatomică;
- recipient cu formol, pentru ţesutul prelevat;
- soluţie şi recipiente pentru testul ureazei, în vederea determinării prezenţei Helicobacterului pylori.
Pregătirea psihică şi fizică a pacientului. Orice pacient ce urmează a fi supus acestei investigaţii
sau a altor examinări endoscopice, este îngrijorat în privinţa procedurii şi a diagnosticului, iar în unele
cazuri, anxietatea este foarte accentuată. Se impune atunci calmarea pacientului. Pentru liniştirea
pacientului, asistenta trebuie să-l încurajeze, să comunice, să favorizeze „relaţia de la fiinţa umană la altă
fiinţă umană”, astfel încât să-l determine să-şi exprime sentimentele. În cadrul acestei comunicări (discuţie,
observaţie), asistenta încearcă să:
- evalueze gradul anxietăţii pacientului,cauza anxietăţii (frica de investigaţie, frica de diagnostic grav, frica
de durere etc); în funcţie de aceste probleme identificabile, aplică intervenţiile autonome corespunzătoare;
- asigură un climat calm, de căldură umană;
- printr-o comunicare eficace, verbală şi nonverbală, îi demonstrează pacientului că îi înţelege problemele
(climat de înţelegere empatică);
- îi explică efectele dezagreabile ale investigaţiei (ca să ştie la ce să se aştepte), rugându-l ca, printr-un
efort de voinţă, să le depăşească, pentru a putea coopera în timpul examinării.
Prin discuţia competentă cu pacientul, asistenta va culege datele pentru depistarea altor manifestări
de dependenţă,legate de satisfacerea sau nesatisfacerea celor 14 nevoi fundamentale. Problemele
identificate (anxietate severă, risc de alergii, tahicardii etc.) asistenta va comunica medicului, care va
indica medicaţia necesară.
Asistenta:
- va administra medicaţia recomandată de medic (intervenţie cu rol delegat) pentru sedarea pacientului sau
pentru prevenirea unor incidente – accidente;
- pentru buna pregătire fizică a apceintului, asistenta îi va explica importanţa golirii şi curăţării complete a
stomacului astfel: îl anunţă să nu mănânce şi să nu fumeze în dimineaţa zilei de examinare şi în seara
precedentă investigaţiei; în seara zilei precedente, se efectuează pacientului la care evacuarea stomacului e
deficitară o spălătură gastrică cu apă călduţă.
Participarea la tehnică:
- sedarea pacientului se face prin administrarea a câte o tabletă de diazepam, în seara precedentă examinării
şi, dacă e nevoie, şi dimineaţa;
- cu 40-50 minute înainte de probă, i se efectuează o injecţie cu atropină (dacănu există contraindicaţii),
scobutil sau diazepam;
- înainte de începerea investigaţiei, asistenta efectuează anestezia locală cu spray (Xilocaină, Stomacaină)
sau se face badijonarea locală (baza limbii şi faringele) cu soluţii de Novocaină 1% sau xilină; aceste
soluţii pot fi folosite pentru anestezia locală şi prin gargară;
- se aşează pacientul pe masa de examinare, în decubit lateral, strâng, pe o perniţă tare.
Gastroscopia se efectuează cu ajutorul a două asistente:
Asistenta I vorbeşte cu pacientul, îl linişteşte, îi asigură poziţia capului în extensie forţată, ţine
tăviţa renală sau îi şterge gura de secreţii cu o compresă.

Page 49 of 82
 Asistenta II ajută medicul la introducerea aparatului, ungând gastroscopul, prezentându-i
instrumentele.
Ingrijirea pacientului dup tehnică:
- este supravegheat încă o jumătate de oră în cameră unde pacientul a fost examinat;
- este transportat în salon (atenţie la cei cu hemoragie digestivă superioară în curs);
- este supravegheat atent timp de două ore după terminarea examinării, urmărindu-se să nu mănânce, să nu
bea;
- pacientul căruia i s-a prelevat biopsie, este atenţionat să nu consume alimente fierbinţi;
- dacă pacientul nu reuşeşte să elimine mucusul şi aerul din stomac şi acuză dureri, la indicaţia medicului,
se introduce sonda gastrică şi se elimină aerul şi mucozităţile;
- se efectuează pacientului inhalaţii cu mentol, pentru evitarea senzaţiilor neplăcute din gât.
Pregătirea produselor pentru laborator: se pregătesc fragmentele de ţesut şi mucoasă
stomacală; produsele prelevate, în vederea examinărilor histologice, se etichetează şi se trimit la laborator.
La serviciul de endoscopie, asistenta analizează fregmentele biopsice (testul ureazei), în vederea
descoperirii prezenţei Helicobacterului pylori (testul durează 1 oră).
Reorganizarea locului de muncă:
- se aspiră soluţie de Glutaraldehidă 2% sau CIDE, până când este curat gastroscopul (prin 4 minute de
dezinfecţie cu Glutaraldehidă sau CIDEX se distruge virusul SIDA);
- se spală bine de secreţii exteriorul şi interiorul aparatului cu apă şi săpun, api, se clăteşte bine;
- aparatele prevăzute cu un cerc albastru (care sunt de ultimă generaţie) se pot curăţa şi dezinfecta sub
imersia totală în masini de spălat speciale;
- interiorul fibrogastroscopului se spală cu o perie care trebuie introdusă în toate canalele, astfel încât
canalele să fie irigate cu produs dezinfectant;
- se periază extremităţile endoscopului;
- se şterge aparatul cu soluţie de Glutaraldehidă sau CIDEX (atenţie, este foarte toxică); apoi se şterge cu
alcool de 90° (care se evaporă repede şi îndepărtează dezinfectantul);
- se usucă bine (pentru a preveni o eventuală infestaţie micotică);
- fibrogastroscopul şi pensele bioptice se ung cu silicon, pentru a le proteja;
- se stochează materialul curat într-un dulap, care trebuie dezinfectat zilnic;
- fibrogastroscopul trebuie pus într-un câmp steril, iar dimineaţa, se dezinfectează din nou.
Incidente şi accidente: dureri la deglutiţie, subfebrilităţi, dureri şi tumefacţia amigdalelor,
hemoragie, SIDA.
Dacă nu se utilizează corect echipamentul de protecţie (mănuşi,mască, echelari etc) când se
lucrează cu soluţiile dezinfectante, personalul medical este supus riscului următoarelor îmbolnăviri: SIDA,
astm, conjunctivite, dermatoze, eczeme.

54. Pregătirea pacientului pentru colonoscopie

Colonoscopia: examenul vizual direct al colonului, cu ajutorul unui colonoscop flexibil; se

vizualizează colonul sigmoid, descendent, transvers şi ascendent până la cec.
Colonoscopul: tub din fibre optice flexibile, lung de 135 – 185 cm; ele se poate adapta şi la camera
video, cu urmărirea imaginilor obţinute pe un ecran TV.
Pregătirea instrumentelor şi a materialelor necesare:
- muşama, aleză, comprese mici sterile, casoletă cu câmpuri sterile, mănuşi de cauciuc, pensă de biospie,
recipiente pentru prelevări histologice, colonoscop cu sursă de lumină şi sistem de aspiraţie, vaselină,
silicon pentru lubrefiere, recipient cu apă pentru curăţarea colonoscopului după utilizare; recipiente cu
substanţe pentru dezinfecţia aparatului (Glutaraldehidă, CIDEX, alcool 90°;
- medicamente pentru sedarea pacientului.
Pregătirea psihică a pacientului:

Page 50 of 82
- se explică pacientului necesitatea investigaţiei;
- este încurajat şi se informează pacientul despre tehnica utilizată, durata investigaţiei, efectele neplăcute
(senzaţia de presiune, durere);
- se eplică scopul pregătirii fizice, în vederea golirii şi curăţării complete a colonului de materii fecale şi
mucus, care ar împiedica examinarea.
Pregătirea fizică:
- trei zile consecutiv, seara şi dimineaţa, se efectuează câte două clisme evacutoare simple, la interval de o
oră, cu câte doi litri apă călduţă; ultima clismă se face în dimineaţa examinării, cu 3-4 ore înainte;
- în prima şi în a doua seara de pregătire, se administrează un purgativ;
- în cele trei zile de pregătire, pacientul va ingera doar lichide;
- la nevoie, i se pot administra lichide prin perfuzie i.v., în scopul combaterii sau prevenirii deshidratării;
- seara, înaintea examinării, se dă un somnifer;
- în dimineaţa examinării, i se administrează 1 fiolă diazepam şi scobutil, cu 30-60 de minute înaintea
începerii colonoscopiei.
Participarea la colonoscopie. Sunt necesare două asistente.
Asistenta I:
- linişteşte pacientul, i se solicită să compenseze şi, cât mai posibil, să se relaxeze (informarea anterioară îl
face mai cooperant şi mai tolerant faţă de efectele neplăcute ale tehnicii);
- urmăreşte funcţiile vitale ale pacientului;
- îl aşează în decubit lateral stâng,cu genunchii flectaţi, şi este acoperit cu un câmp steril,prevăzut cu un
orificiu central (în timpul examinării, la solictarea medicului, poziţia pacientului poate fi schimbată dintr-
un decubit în altul, pe măsură ce sonda înaintează).
Asistenta II:
- verifică colonoscopul, asigurându-se că este adaptat corect la sursa de lumină şi că are insuflaţia şi
aspiraţia bune;
- lubrefiază vârful tubului (colonoscopului) cu vaselină şi îl introduce, încet, în anus.
Asistenta va avea grijă să nu ajungă vaselină pelentilă, fapt care ar împiedica vizilibilitatea. Pe
măsură ce medicul are vizibilitatea traiectului lumenului colonic stâng, asistenta, la solicitatarea acestuia,
avansează tubul încet, în lumenul colonului. În acest timp, asistenta Ise ocupă de pacient, supraveghindu-l
şi explicându-i cum să coopereze.
Îngrijirea pacientului după tehnică:
- se efectuează toaleta regiunii anale, imediat după îndepărtarea tubului, îndepărtându-se mucozităţile şi
resturile substanţei lubrefiante;
- se transportă pacientul la salon, la patul său.
Pregătirea produselor pentru laborator: dacă s-au facut însămânţări bacteriologice, se pregătesc
materialele pentru laborator (se completează buletinul de recoltare cu datele de identitate ale pacientului şi
examenul cerut) şi se transportă imediat la laborator.
Reorganizarea locului de muncă: se curăţă mecanic colonoscopul, se spală bine şi se pregăteşte
pentru sterilizare; piesele care nu se pot steriliza, se dezinfectează cu Glutaraldehidă cau CIDEX şi alcool
90°.
Incidente şi accidente: sângerare, dureri abdominal violente, care opresc investigaţia, perforaţie,
tahicardie, stop cardiac reflex.
Contraindicaţii: în operaţii abdominal recente, în cursul diverticulitei acute sau a colitelor
ulcerative, herniilor ombilicale, în ascitele masive sau la persoanele confuse necooperante.

55. Pregătirea pacientului pentru laringoscopie

Laringoscopia este o investigaţie care se face în caz de afonie, tulburare de deglutiţie, dureri
faringiene şi dificultăţi respiratorii.
Există 2 tipuri de laringoscopii:

Page 51 of 82
 Laringoscopia indirectă este tehnica cea mai simplă de vizualizare a laringelui, ea se face în cursl
unei consultaţii de către medic. Pacientul este aşezat în şezut, medicul se află în faţa lui purtând o lampă
de iluminare în frunte. Pacientul este invitat să deschidă gura, medicul îi trage limba în faţă, introduce o
oglindă mică în fundul gurii şi examinează baza limbii, faringele, epiglota, corzile vocale şi primele inele
ale traheei.
Laringoscopia directă este tehnica de vizualizare a laringelui mai complexă, sub anestezie
generală cu ajutorul unui fibroscop, adică un tub care conţine un sistem optic şi un sistem de iluminare care
este introdus prin gură până în laringe. Fibroscopul se numeşte laringoscop cu instrumentele de la extensia
lui sau cu o radiaţie laser permite să se realizeze imediat actele chirurgicale dacă examenul impune
necesitatea acestuia.

56. Pregătirea şi înregistrarea electrocardiongramei EKG

Electrocardiograma – înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui

ciclu cardiac.
EKG este o metodă de investigaţie extreme de preţioasă în diagnosticul unei cardiopatii în general,
în suferinţele miocardo-coronariene în special, şi totodată este o metodă de a recunoaşte o inimă care
evoluează clinic latent, când se efectuează EKG –ul de efort. Ea este interpretată întotdeauna de medic în
lumina datelor clinice.
Înregistrarea electrocardiogramei se face cu aparate special numite electrocardiografe, de două
tipuri.
Legătura între bolnav şi aparat se face printr-un “cablu bolnav”. La extremitatea distal a cablului
sunt ataşate plăcuţe metalice – electrozi (în număr de 10) necesari pentru înregistrarea a 4 derivaţii
standard şiunipolare şi 6 precordiale (V1-V6).
Tensiunile bioelectrice produse de miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor, transmise la
aparat prin cablu, amplificare şi înregistrate sub forma unei diagrame numită electrocardiograma.
Înscrierea curbelor electrice se face pe hârtie special care are imprimat un system de coordonate. Pe
orizontală este reprezentat timpul, pe vertical amplitudinea semnalelor bioelectrice.
În practica curentă se înregistrează pe electrocardiogramă 12 derivaţii (conduceri):
- 3 derivaţii bipolar notate D1, D2, D3;
- 3 derivaţii unipolare de member notate a VR, a VL, a VF;
- 6 derivaţii precordiale notate V1, V2, V3, V4, V5, V6.
În majoritatea unităţilor sanitare înregistrarea electrocardiogramei se face cel mai frecvent cu
ajutorul electrocardiografului “3NEK-1”, aparat construit pe bază de semiconductoare modern. Construcţia
aparatului permite folosirea lui nu numai în practica clinic curentă zilnică, ci şi pentru cercetări ştiinţifice.
Pregătirea bolnavului:
- se pregăteşte bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii emoţionali;
- se transport bolnavul în sala de înregistrare, de preferinţă cu căruciorul, cu 10 – 15 minute înainte de
înregistrare;
- aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare;
- bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultaţii şi va fi rugat să-şi relaxeze musculatura.
Montarea elctrozilor pe bolnav: se montează pe părţile moi ale extremităţilor plăcile de metal ale
electrozilor;
Sub placa de metal a electrozilor se aşează o pânză înmuitată în soluţie de electrolit (o lingură de sare la un
pahar de apă) sau pastă special pentru electrozi. Cei 10 electrozi (4 pentru member şi 6 precordiali) se
fixează pe bolnav în felul următor:
- montarea electrozilor pe membre: roşu = mâna dreaptă; galben = mână stângă; verde = piciorul stâng;
negru = piciorul drept;
- montarea electrozilor precordiali: V1 = spaţiul IV intercostals, pe marginea dreaptă a sternului; V2 =
spaţiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului; V3 = între V2 şi V3; V4= spaţiul V intercostals

Page 52 of 82
stâng pe linia medioclaviculară (apex); V5 = la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi linia axilară
anterioară stângă; V6 = la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi linia axilară mijlocie stângă.
Aplicarea cu foarte mare precizie a electrozilor, respectând toate indicaţiile prescrise, garantează o
înregistrare corectă şi fără artefacte.
Pregătirea aparatului – aparatul va fi legat la priză de împământare.
Verificarea poziţiei corecte a butoanelor şi clapetelor.
Punerea în funcţiune a aparatului.
Testarea aparatului (înregistrarea testului etalon).
Înregistrarea electrocardiogramei DI, DII, DIII.
Înregistrarea derivaţiilor unipolare şi precordiale.
Terminarea înregistrării: după terminarea înregistrării se scoate din funcţiune aparatul, se
îndepărtează electrozii de pe pacient.
Notarea electrocardiogramei – asistenta notează pe electrocardiogramă: numele, prenumele
pacientului, vârsta, înălţimea, greutatea, menţionează medicaţia folosită, data şi ora înregistrării, viteza de
derulare,semnătura celui care a înregistrat.
Interpretare. Pe electrocardiogramă normal definim:
- unde- convenţional numite P, Q, R, S, T,U;
- segmente – distanţa dintre două unde (PQ) (ST);
- intervale – undă + segment (PQ cuprinde unda P + segmental PQ), (QT cuprinde unda QRS + segmental
ST + unda T); (TP – linia izoelectrică);
Între două cicluri cardiac se înregistrează linia zero potenţial (linia izoelectrică). Undele situate
deasupra liniei izoelectrice sunt positive, cele care se găsesc dedesusubtul ei sunt negative. Intervalul PQ se
măsoară de la începutul undei P şi corespunde timpului în care stimulul străbate atriile de la nodul sinusal
Keith – Flack până la nodul atrio-ventricular (Aschoff – Tawara). Timpul de conducere a stimulul de la
atriu la ventriculi (normal 0,12” – 0,21”).
Unda P şi segmental PQ reprezintă expresia electrică a activităţii atriilor.
Undele QRS, segmental ST şi unda T reprezintă expresia electrică a activităţii ventriculare.

57. Oscilometria

Oscilmetria - metodă prin care se evidenţiază amplitudinea pulsaţiilor peretelui arterial cu ajutorul
oscilometrului
(Pachon). Aparatul este alcătuit dintr-un cadran gradat în unităţi, cu manşetă pneumatic cu două camera în
care pompăm aerul cu o pară de cauciuc.
Manşeta aparatului se fixează la nivelurile dorite pe membrele bolnavului, de unde pulsaţiile se
trimit la manometru. Amplitudinea oscilaţiilor arteriale se observă pe un cadran gradat al aparatului.
Pregătirea bolnavului. Camera trebuie să aibă un climat corespunzător. Bolnavul este culcat în
repaus cel puţin 15 minute înainte. Se descoperă membrele superioare şi inferioare. (Îmbrăcămintea să nu
fie strâmtă).
Fixarea aparatului. Manşeta aparatului se fixează la nivelul dorit, pe membrul de examinat.
Măsurarea. Se pompează aer până ce dispare pulsul periferic (presiunea depăşeşte TA maximă).
Se citeşte amplitudinea oscilaţiilor pe cadranul manometrului. Se scade presiunea cu 10 mm Hg şi se citesc
din nou oscilaţiile arteriale. Se scade apoi presiuneadin 10 mm Hg în 10 mm Hg, cu citiri succesive, până
se găseşte valoarea maximă a amplitudinii, ceea ce se numeşte „indice oscilmetric”.
Regiunile în care se cercetează oscilmetria în mod obişnuit sunt 1/3 inferioară şi superioară a
gambei, 1/3 inferioară a coapsei, antebraţul şi braţ[Link] se măsoară comparativ între două membre.
Interpretarea rezultatelor: valorile normale sunt apreciate în limite foarte lungi, variabile de la
individ la individ , precum şi la acelaşi bolnav.
În md normal valorile variază între 3 – 6 diviziuni la coapsă, 2 – 4 diviziuni în 1/3 superioară a
gambei, 1,5-2 diviziuni în 1/3 inferioară a gambei şi 3-4 diviziuni la membrele superioare.

Page 53 of 82
 Nu este importantă valoarea absolută a cifrelor, dar are importanţă diferenţa dintre două regiuni
simetrice. Diferenţa mai mare de două unităţi între un membru şi celălalt (la acelaşi nivel) este un
semnpatolgic (indică o leziune a trunchiului principal sau obstrucţii vasculare).

58. Determinarea timpului de circulaţie

Timp de circulaţie – perioadă de timp (în secunde) în care o substanţă parcurge un segment
vascular. Durata timpului de circulaţie este în funcţie de viteza de circulaţie, de debit cardiac, de volemie.
Principiul determinării constă în intrducerea în sânge a unor substanţe test şi detectarea lor (prin
mijloace obiective şi subiective) la o anumită distanţă de la locul de administrare unde apare reacţie
caracteristică; se cronometrează timpul necesar pentru parcurgerea distanţei respective.
Se poate determina timpul necesar pentru parcurgerea arborelui circulator în toată lungimea lui –
timp de circulaţie total, sau numai o porţiunea lui – timp de circulaţie parţial.
Pregătirea materialului. Se pregăteşte materialul pentru puncţie venasă (acele să fie ceva mai
grase), substanţa folsită, ceasul cronometru.
Materiale de protecţie – perenă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză. Materiale pentru
dezinfecţia tegumentului tip I. Instrumentar şi materiale sterile ace, seringi de capacitate, pense, mănuşi
chirurgicale, tampoane, alte materiale – garou, tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului. Bolnavul nu va mânca 2 – 3 ore înainte de începerea examinării. Bolnavul
va sta în repaus la pat 15 minute. Îmbrăcămintea nu trebuie să provoace staza circulaţiei venoase. Se
explică bolnavului tehnica pentru a-i îndepărta emoţiile şi pentru a colabora cu examinatorul.
Executarea tehnicii. Se încarcă seringa cu substanţa folosită. Se face puncţie venoasă fără stază
(dacă nu este posibil se va aştepta 30 – 40 s după desfacerea garoului). Se injectează substanţa brusc. Se
măsoară timpul în mmentul apăsării pe piston până la apariţia senzaţiei caracteristice.
Determinarea timpului de circulaţie scoate în evidenţă insuficienţa cardiacă încă în faza incipientă,
ajută la diferenţierea dispneii cardiace din insuficienţa ventriculară stângă, de dispneea pulmonară.

59. Testul Addis – Hamburger

Studiul cantitativ al elementelor figurate şi al cilindrilor din urină se face prin testul Addis –
Hambruger. La femei nu se fac recoltări în perioada menstruală.
Pregătirea bolnavului. Se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei; se recomandă
regim fără lichide cu 24 ore înainte. Dimineaţa, bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă;
această urină se aruncă. Din acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat timp de 100 sau 180 de
minute. Bolnavul nu bea nimic în tot acest timp (după unii, bolnavul bea 200 ml apă sau ceai fără zahar,
imediat după golirea vezicii urinare pentru asigurarea debitului urinar minim).
Pregătirea materialului pentru recoltarea urinei. Se pregăteşte materialul steril pentru recoltare,
acelaşi ca şi pentru examentul bacteriologic al urinei. Se pregăteşte materialul necesar pentru toaleta
organelor genitale.
Recoltarea urinei. După 100 sau 180 de minute se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi
săpun. Se recoltează întreaga cantitate şi se măsoară volumul (recoltarea se face din jet prin emisiune
spontană sau prin caterism vezical). Se trimite la laborator, notându-se exact intervalul de timp între cele
două micţiuni şi volumul urinei de la a doua micţiune.
Interpretare normal se elimină prin urină 1000 hematii/minut şi 1000-2000 leucocite/minut.

60. Proba de concentraţie şi diluţie

Proba de concentraţie
Pregătirea bolnavului. La ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă (ouă, şuncă, pâine, carne)
fără lichide.
Recoltarea urinei. Din două în două ore (la orele 14, 16, 18 şi 20) se colectează 4 eşantioane de
urină. De la orele până la orele 8 urina se colectează într-o singură probă. Se notează la toate eşantioanele
de urină volumul şi densitatea.

Page 54 of 82
 Interpretarea. În cursul după – amiezii şi noaptea, ca răspuns la proba de concentraţie, diureza
scade mult, iar densitatea trebuie să crească, depăşind 1028 cel puţin într-o probă. Se consideră patlogic
când, predominând diureza nocturnă, lichidul ingerat se elimină cu întârziere. De asemenea, când
capacitatea de concentraţie este redusă sau dispărută (densitatea maximă sub 1028). În insuficienţa renală
severă, densitatea variază puţin înjurul valrii de 1010 (izostenurie).
La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată (edem, insuficienţă cardiacă) se face
numai proba de concentraţie, apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine are capacitatea de diluţie
normală.
Proba de diluţie
Pregătirea bolnavului. Cu două zile înainte, bolnavul este supus la un regim alimentar mixt; are
voie să bea lichide cât vrea. În ziua examinării, bolnavul va sta în repaus la pat.
Golirea vezicii şi ingerarea lichidului. La ora 7,30 îşi evacuează vezica urinară (urina se aruncă).
Bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de ½ h.
Recoltarea urinei. Între rele 8-12, timp de 4 ore, se recoltează 8 probe de urină, din 30 în 30 min.
Se notează cantitatea şi densitatea urinei din fiecare probă.
Interpretarea rezultatelor. În mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină
întreaga cantitate de lichid ingerată. În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală.
În cel puţin una din probele de dimineaţă volumul urinar depăşeşte 300 ml, iar densitatea urinei trebuie să
fie sub 1005 în cel puţin una din probe.

[Link] toleranţei la glucoză

Glicemie normală 10 – 120 mg%. Testul toleranţei la glucoză pe cale orală TTGO – tehnica
OMS:
- se recoltează sânge pentru dozarea glucozei a jeune;
- se administrează 75 g glucoză pulvis dizolvată în 200 ml apă;
- se recoltează sânge pentru dozarea glucozei la 30, 60, 90, 120 minute după administrarea glucozei;
- interpretare, la 2 ore: după administrarea glucozei TTGO mai mic sau egal cu 200 mg% la persoanele
sănătoase. Valorile TTGO peste 200 mg%, sunt caracteristice pentru persoanele cu diabet zaharat.

62. Determinarea acuităţii vizuale

Determinarea acuității vizuale se face cu tabloul optotip pentru distanță care cuprinde litere, cifre
și semne de diferite mărimi.
Modul de examinare Persoana examinată va fi așezată pe scaun la o distanță de 5 m de optotip.
Acuitatea vizuală se determină pe rând la fiecare ochi și întotdeauna se începe cu ochiul drept. Ochiul
stâng se acoperă cu un trunghi negru. Pentru un ochi normal trebuie să fie văzut și citit ultimul rând, atunci
se consideră că acuitatea vizuală este egală cu 1 la fiecare ochi. În această situație ochii sunt emetropi.

63. Examenul fundului de ochi (oftalmoscopia)

Examenul fundului de ochi sau oftalmoscopia. Examinarea se face într-o cameră obscură cu
ajutorul oftalmoscopului care mărește elementele de 15-20 ori. Prin oftamoscopie se examinează corpul
vitros, retina, pupila, nervul optic (pata oarbă), macula (pata galbenă) și vasele retiniene. Pentru a examina
fundului de ochi pupila trebuie dilatată. În acest scop se vor instila 1-2 picături de homatropină 1% sau
mydrium în sacul conjunctival cu 30 de min, înainte de examen. Administrarea de homatropină şi mai ales
de atropină este contraindicată la pacienții cu glaucom.

64. Acumetria fonică

Acumetria fonică este exolorarea funcţională a capacităţii de auz folosindu-se vocea. Prin această
metodă se măsoară distanţa la care urechea percepe distinct, în mod clar, vocea şoptită.
Page 55 of 82
 Asigurarea condiţiilor de examinare şi pregătirea bolnavului
- bolnavul este adus într-o încăpere cu izlare fonică;
- persoana este aşezată pe un scaun, în profil, cu urechea de examinat spre direcţia de unde vine vocea
examinatorului, la distanţă de 6 m;
- se execută o otoscopie (inspecţie – să nu fie dop de cerumen);
- urechea cealaltă se astupă cu mâna;
Examinarea
- examinatorul pronunţă cu voce şoptită cuvinte bisilabice de tonalitate joasă (nouă, lună), de tonalitate
înaltă (trei, cinci);
- dacă persoana examinată nu aude, examinatorul se apropie progresiv şi repetă cuvintele;
- se notează distanţa de unde persoana repetă cuvintele.
Interpretarea
- vocea şoptită se aude în mod normal la distanţa de 6 m;
- vocea de conversaţie se aude în mod normal la 20 m;
- când vocea nu se aude decât sub 5 m înseamnă că este o surditate uşoară;
- când nu se aude sub 1 m vorbim de surditate accentuată.
Prin această metdă nu se poate defini tipul de surditate, ci numai gradul.

65. Predarea şi preluarea serviciului

Scop – Predarea şi preluarea serviciului de la o tură la alta urmăreşte realizarea continuităţii

necesare în activitatea cu bolnavul, care trebuie să fie supravegheat, îngrijit, tratat 24 de ore din 24.
Predarea în scris a datelor privitoare la fiecare pacient:
- data şi ora schimbului;
- numărul salonului;
- numărul patului;
- numele şi prenumele bolnavului;
- diagnosticul;
- starea în cursul serviciului şi manifestările deosebite;
- tratamentul;
- ce trebuie să urmărească la bolnav în mod special;
- sarcinile legate de recoltările produselor pentru laborator, investigaţii etc.
Predarea verbală de la pat la pat
- sunt prezentate în mod special cazurile noi şi problemă;
- se scot în evidenţă sarcinile ce revin asistentei în legătură cu unele recoltări,pregătiri ale bolnavului
pentru investigatii etc.

66. Transportul pacientului cu targa

Printr-un transport efectuat în condiţii bune, cu mult menajament şi atenţie faţă de pacient, ţinând
cont de afecţinea de care suferă acesta, se evită agravarea durerilor şi apariţia altor complicaţii cum ar fi:
înrăutăţirea stării, producerea unui şoc traumatic, transformarea unei fracturi închise într-una deschisă,
provocarea de hemoragii.
Transportul poate fi necesar în următoarele situaţii:
- evacuarea traumatizaţiilor de la locul accidentului;
- transportul de la un spital la altul, de la domiciliul la spital sau la domiciliu după externare;
- transportul de la o secţie la alta, la servicii de diagnostic şi tratament, la sala de operaţii şi de la sala de
operaţii, dintr-un salon în altul, dintr-un pat în altul;
Categorii de pacienţi care trebuie transportaţi :
- accidentaţii, în stare de şoc, cu leziuni ale membrelor inferioare;
- inconştienţii, somnolenţii, obnubilaţii;
- astenici, adinamici, cu tulburări de echilibru;
- febrili, operaţi;
- cuinsuficienţă cardiopulmonară gravă;

Page 56 of 82
- psihici.
Mijloace de transport. În funcţie de gravitatea afecţiunii, de scopul ransportului, de distanţă,
transportul se face cu: brancardă (targă), cărucior, fotoliu şi pat rulant, cumijloace improvizate în caz de
urgenţă, cu vehicule speciale: autosalvări, avioane sanitare.
Pregătirea transportului cu targa.
Pregătirea tărgii: targa se acoperă cu o pătură şi cun un cearceaf; la nevoie se acoperă cumuşama
şi aleză; pernă subţire.
Pregătirea pacientului:
- se informează atât pacientul cât şi aparţinătorii asupra scopului transportului şi locul unde va fi
transportat;
- se expică procedeul aşezării pe targă şi eventual seinstruieşte pacientul cum se coboară;
- în cazul în care pacientul are instalate o perfuzie,sonde, drenuri se vor lua măsuri de siguranţă; sprijinirea
– eventual pe un suport aparatului de perfuzie; fixarea sau pensarea sondelor în funcţie de durata şi
condiţiile de transport.
Nu se pensează drenul toracic la pacienţii ventilaţi.
- în caz de vărsături – tăviţă renală;
- se pregăteşte documentaţia pacientului.
Aşezarea pacientului pe targă:
- pacientul va fi aşezat cu privirea în direcţia mersului (trebuie să vadă unde merge);
- la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la nivelul orizontal; dacă panta este prea
accentuată, se poate duce pacientul, la urcuş, cu capul înainte;
De asemenea, când pacientul trebuie supravegheat tot timpul, este mai bine ca acesta să fie dus cu
capul înainte,pentru că, stând faţă în faţă cu brancardierul, să poată fi supravegheat.
- în pricipiu, pacientul va fi prins de partea sănătoasă.
Execuţia:
- targa este ţinută la cele două extremităţi de către doi brancardieri, doar de câte un singur mâner astfel
încât targa să atârne de-a lungul marginii patului;
- aşezarea pacientului pe targă necesită trei persoane: acestea se vor aşeza de-a lungul patului de partea
tărgii atârnate;
- îşi introduc mâinile, cu palmele şi degetele întinse, sub pacient;
- prima: susţine capul şi toracele, sprijinind ceafa pacientului pe antebraţ;
- a doua: sprijină pacientu în regiunea lombară şi sub şezut;
- a treia: susţine membrele inferioare.
Prima persoană comandă mişcările:
- ridică deodată pacientul;
- după ce acesta a fost ridicat, face un pas înapoi;
- brancardierii ridică şi cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziţie orizontală sub pacient;
- se aşează pacientul pe targă, se acoperă.
Descărcarea se face după aceeaşi metodă, dar cu muşcările inverse.
Poziţiile pacientului pe targă în funcţie de afecţiune
În decubit dorsal:
- pacienţii cu traumatisme abdominale, cu genunchii flectaţi;
- accidentaţii conştienţi, suspecţi de fractură a coloanei vertebrale sau a bazinului: se asigură suprafaţă
rigidă;
- leziuni ale membrlor inferioare: sub membrul lezat, se aşează o pernă;
- leziuni ale membrelor superioare: membrul superior lezat se aşează peste toracele pacientului, eventual se
aşează cu o eşarfă;
- accidentaţii în stare de şoc cu hemoragie: cu membrele inferioare ridicate.
În poziţie şezând:
- pacienţii cu traumatisme craniene, conştienţi şi fără semne de şoc: menţinuţi cu ajutorul perenelor;

Page 57 of 82
- leziuni ale gâtului: capul va fi flectat, astfel încât regiunea mentorială să atingă toracele;
În poziţie semişezând:
- accidentaţii toraco – pulmonar;
- pacienţii cu insuficienţă cardiorespiratorie;
- accidentaţii cu lezuni abdominale (poziţia Fowler), cu genunchi flectaţi.
În decubit lateral: pacienţii în stare de comă.
În decubit ventral:
- pacienţii cu leziuni ale feţei (craniofaciale): dub fruntea lor se azează un sul improvizat din cearceafuri,
sau antebraţul flectat al traumatizatului;
- cu leziuni ale spatelui sau regiunii fesiere.
În decubit semiventral: pacienţii inconştienţi, iar în caz de tulburări de deglutiţie sau hipersecreţie
salivară, în poziţie Trendelenbrug , pentru a preveni acumularea şi aspirarea secreţiilor.
În poziţie Trendelenburg, cu înclinare maximă de 10-15°: accidentaţii în stare de şoc, în colaps
periferic, pentru a asigura un aport mai mare de sânge în organele vitale.
În poziţie Trendelenburg inversat, cu înclinare de maximum 10-15°: pacienţii cu fracturi ale
bazei craniului.
Bolnavii psihici agitaţi se calmează medicamentos şi se transportă imobilizaţi. În leziunile coloanei
vertebrale, pacienţii vor fi transportaţi pe o suprafaţă dură; se recomandă ca pacienţii săfie transportaţi în
poziţia în care au fost găsiţi. În cazuri cu torul excepţionale, când este imposibil să se asigure o targă tare,
chiar improvizată (uşă, scândură lată), transportul este admis pe o pătură, culcat cu faţa în jos, cu excepţia
celor suspecţi de fractură a coloanei cervicale.

67. Alimentarea parenterală

Alimentarea artificială înseamnă introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace

artificiale. Se realizează prin următoarele procedee: sondă gastrică sau intestinală, gastrostomă, pe cale
parenterală, clismă.
Scop:
- hrănirea pacienţilor inconştienţi;
- cu tulburări de deglutiţie;
- cu intoleranţă sau hemoragii digestive;
- operaţii pe tubul digestiv şi glandele anexe;
- cu stricturi esofagiene sau ale cardiei;
- în stare gravă; negativism alimentar.
Alimentarea parenterală:
- se face cu substante care: au valoare calorică ridicată, pot fi utilizate direct de ţesuturi, nu au proprietăţi
antigenerice, nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor;
- pe cale i.v. pot fi introduse soluţii izo-sau hipertone (glucoză 10-20-33-40%, fructoză 20%, soluţie
dextran, hidrolizate proteice);
- planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calroii /24 h şi a raţiei de lichide în care pot
dizolvate principiile nutritive;
- nevoia de lichide este completată cu ser fiziologic sau soluţii glucozate şi proteice;
- ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului, starea pacientului, de la 50 – 500
ml/h.

68. Pregătirea instrumentarului pentru sterilizare

Page 58 of 82
 Sterilizarea reprezintă procesul de distrugere a tuturor microorganismelor vii (bacterii, virusuri,
inclusiv spori) de pe instrumentarul medical, materialul moale, echipamentele chirurgicale şi de laborator
ce vin în contact direct sau indirect cu pacientul.
Eficienţa procesului de sterilizare depinde de pregătirea materialului contaminat înainte de a fi
supus sterilizării.
Pregătirea materialului pentru sterilizare se realizează în trei etape: curăţarea materialelor,
uscarea şi ambalarea lor.
Curaţarea materialelor, instrumentelor reprezintă îndepărtarea în totalitate de pe obiecte şi
instrumente a murdăriei vizibile cu ochiul liber şi a unui număr mare de microorganisme.
Curaţarea constă într-o spălare iniţială a materialelor la jet de apă rece, imediat după folosire,
urmate de dezinfecţia chimică sau termică. Această dezinfecţie presupune distrugerea (inactivarea)
majorităţii microorganismelor.
Dezinfecţia chimică se realizează prin imersia materialului contaminat în soluţie de sekusept 2%
substanţă activă, timpde 30 de minute. Timpul de acţiune şi concentraţia soluţiei trebuie respectat întocmai.
Dezinfecţia termică se realizează cu masina automată de spălare, destinată spălării instrumentarului
chirurgical şi a altor echipamente medicale. Se foloseşte pentru spălare un detergent special – Deconex.
Spălarea se face la 95°C.
Uscarea instrumentarea şi a celorlalte echipamente medicale este esenţială pentru garantarea
sterilizării.
Ambalarea materialelor se face astfel:
- împachetarea instrumentelor în hârtie specială pentru sterilizare (în două straturi);
- aşezarea instrumentarului în cutii metalice cu capac;
- încărcarea casoletelor cu material textil, 80% din capacitatea casoletei, pentru a permite trecerea
aburului.

69. Măsurarea greutăţii şi înalţimii

Scop:
- apreciere stării de nutriţie a pacientului;
- stabilirea necesităţilor valorice;
- stabilirea dozei terapeutice de medicamente;
- urmărirea evoluţiei unor afecţiuni (edeme, ciroză hepatică, insufucienţă cardiacă);
Indicaţii: toţi pacienţii internaţiîn spital, exceptând cazurile unde mobilizarea activă este
contraindicată;
Contraindicaţii: pacienţii cu infarct miocardic, tromboflebite, hemoragii, stări de şoc,
traumatisme.
Pregătirea materialelor: cântar antropometric, taliometru.
Pregătirea pacientului: se anunţă să nu mănânce, îşi goleşte vezica urinară.
Execuţie – măsurarea greutăţii:
- se verifică funcţionarea balanţei;
- se echilibrează la nevoie;
- se imobilizează acul indicator;
- se aşează greutăţile aproximativ la greutatea pacientului;
- se solicită pacientului să se aşeze pe cântar;
- se deschide braţul balanţei şi se echilibrează greutăţile;
- se citesc valorile obţinute pe scara cursorului;
- se imobilizează braţul balanţei, se coboară pacientul şi se conduce în salon;
- se notează greutatea în foaia de observaţie.
Măsurarea înălţimii:

Page 59 of 82
- se solicită pacientul să se descalţe;
- se aşează sub cursorul talometruluicât mai drept;
- se coboară cursorul până ajunge la vertex;
- se citeşte înălţimea pacientului pe tija gradată;
- se invită să coboare;
- este condus la pat şi aşezat comod.
De stiut:
- cântărirea pacientului se face în aceleaşi condiţii (acelaşi cântar, acceaşi vestimentaţie cântărită anterior);
- pacientul adinamic va fi aşezat pe scaunul cântarului şi apoi cântărit;
- pacienţii imobilizaţi pot fi cântăriţi cu pat balanţă (se scaude greutatea patului);
- cântărirea sugarului şi a copilului mic dă indicii privind creşterea şi starea de nutriţie; se stabileşte
cantitatea de lapte supt (proba suptului) prin cântările înainte şi după alimentaţie;
- măsurarea înălţimii corporale se poate face şicu bandametrică, măsurând distanţa de la vertex până la sol.

70. Pansamentul protector

Pansament – actul chirurgical prin care o plagă se aseptizează şi se protejează pentru a-i uşura
cicatrizarea.
Acesta se realizează în funcţie de: agentul vulnerant (mecanic, termic,chimic); regiunea anatomică
interesată (craniu,faţă,gât, coloană vertebrală, torace, abdomen, membre); profunzime (plăgi superficiale,
adânci); timpul scurs de la producerea plăgii (recentă, veche); forma anatomo-patologică (plagă simplă, cu
marginile liniare, regulate; compusă cu marginile neregulate, interesând şi organele imprtante;complicate,
datorită unei hemoragii masive sau unei infecţii supraadăugate).
Efectuarea corectă a unui pansament trebuie să respecte următoarele principii fundamentale:
- să se lucreze în condiţii de perfectă asepsie:instrumentele şi materialele folosite să fie sterile, iar mâinile
celui ce-l execută şi tegumentele din jurul plăgii,dezinfectate;
- să se asigure absorbţia secreţiilor: o compresă de tifon acoperită de vată hidrofilă;
- să se aseptizeze plagacu antiseptice corespunzătoare stadiului de evoluţie;
- protejarea plăgii faţă de agenţii termici,mecanici, climaterici şi infecţioşi ai mediului înconjurător;
- asigurarea repausului sau imobilizarea regiunii lezate pentru a grăbi cicatrizarea;
Aceste principii constituie în acelaşi timp şi scopul pansamentului.
Scop: pansamentul protejează plaga de factorii nocivi (mecanici, termici, climaterici şiinfecţioşi ai
mediului înconjurător), asigură o bună absorbţie a secreţiilor şi asigură un repaus perfect al regiunii lezate,
favorizând cicatrizarea.
Materialele necesare: tavă medicală sau măsuţă de instrumente; trusă de instrumente sterilizate: 1-
2 pense hemostatice, 1-2 pense anatomice, 1-2 foarfece; casoleta cu comprese sterile, vată hidrofilă sterilă;
tăviţă renală; muşama şi aleză (în funcţie de regiune); soluţii antiseptice; apă oxigenată; feşi de diferite
mărimi; alcoolmedicinal, tinctură de iod, soluţie de rivanol 1‰; leocoplast.
Pregătirea materialelor:
- se pregătesc materialele şi instrumentele necesare pe tava medicală sau măsuţa de instrumente;
- se transportă lângă bolnav;
Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
- se explică bolnavului necesitatea efectuării pansamentului;
- se aşează bolnavul în poziţie cât mai comodă, şezând sau în decubit dorsal, în funcţie de regiunea în care
este situată plaga.
Efectuarea tehnicii:
- spalare pe mâini cu apă curentă şi săpun, dezinfectare cu alcool medicinal;

Page 60 of 82
- examinarea plăgii şi a tegumentelor din jur. Dacă plaga a fost pansată, se desface faşa şi se ridică
pansamentul vechi cu multă blândeţe, pentru a nu produce dureri prin dezlipire brutală; dacă nu se
desprinde, se înmoaie cu apă oxigenată şi apoi se ridică pansamentul;
- se îndepărtează din plagă eventualele secreţii prin tamponare cucomprese sterile uscate şi se aruncă
fiecare compresă utilizată în tăviţa renală;
- se iau două pense anatomice din trusa de instrumente;
- cu o pensă se ia o compresă sterilă şicu ajutorul celei de a doua se efectuează un tamponcare se îmbibă cu
apă oxigenaţă, turnându-o din sticlă;
- se curăţă marginile plăgii periferic, de câteva ori, la fiecare ştergere folosind un alt tampon (celutilizat
fiind aruncat în tăviţa renală);
- se şterg marginile plăgii cu un tampon uscat;
- se dezinfectează tegumentele sănătoase din jurul plăgii – nu plaga cu alcool iodat 1%, tinctură de iod sau
alcool 70ᵒ;
- se curăţă plaga prin tamponare;
- se acoperă prin aplicare pe plagă cu 2-3 comprese sterileuscate care să depăşească marginile plăgii cu cel
puţin 1-2 cm;
- peste pansament se aşează un strat de vată sterilă hidrofilă;
- se fixează pansamentul cu leucoplast sau prin bandajare cu o faşă în funcţie de regiune;
- în plagile mari, tăiate, buzele plăgii se prind cu agrafe Michel;
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
- bolnavul se aşează în poziţie cât mai comodă;
- regiunea lezată se pune în repaus pentru a se reduce durerea şi a asigura vindecarea cât mai rapidă;
- se acoperă bolnavul cu o învelitoare de flanelă.
Reorganizarea locului de muncă:
- se aruncă materialul infectat din tăviţa renală în inciniratorul electric;
- se curăţă, se spală, se degresează şi se dezinfectează instrumentele utilizate şi se pregătesc pentru
sterilizare;
- se aeriseşte salonul.
Toaleta plăgii şi a tegumentelor din jur se face în condiţiile unei asepsii perfecte. Sunt categorin
interzise apăsarea, stoarcerea sau masajul plăgii sau regiunilor învecinate; prin acestea s-ar putea provoca o
diseminare a germenilor din placă determinându-se o septicemie. Nu se introduc în casoletă instrumentele
cu care se lucrează în plagă. Pentru păstrarea asepsiei se va întrebuinţa o pensă numai pentru servirea
materialului necesar.

71. Prevenirea escarelor de compresiune

Escarele pot apărea în câteva ore sau în câteva zile, formarea lor fiind variabilă, depinzând de
factorul de risc şi de toleranţa pielii la presiune îndelungată. Principiile tratamentului preventiv:
Schimbarea de poziţie:
- evită imobilizarea;
- se face la 2 sau 3 ore; la nevoie şi mai des;
- este necesară o foaie de supraveghere a escarelor, în care se notează: orele de schimbare şi poziţia: 14
DD, 16 DLS, 18 DD, 20 DLD, aspectul cutanat, zonele de masaj.
Asigurarea confortului şi menţinerea bolnavului într-o stare de igienă perfectă. Se va avea în
vedere:
- evitarea cutelor lenjeriei de pat, renunţarea lalenjeria de corp;
- spălarea zilnică, cu apă şi săpun şi ungerea regiunilor expuse umezelii, ştiut fiind faptul că pielea unsă se
macerează mai greu decât pielea uscată (în caz de incontineţă, se apelează la sonda Foley);
- scuturarea patului zilnic sau ori de câte ori este nevoie;

Page 61 of 82
 Folosirea materialelor complementare, necesare pentru prevenirea escarelor. Se pot folosi:
- saltele speciale;
- perne de diverse dimensiuni şi forme (pentru genunchi, tendonul lui Achile);
- colaci de cauciuc;
- pentru ungerea pielii, oxid de zinc cu vitamina A+D2;
- talc pe pânză.
Alimentaţie şi hidratare echilibrată. Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine – pentru a
favoriza cicatrizarea – şi în vitamine, ţinând cont de vârsta şi greutatea bolnavului. În ceea ce priveşte
hidratarea,necesarul de lichide se va completa cu 1,5 – 2 l la de ore.
Favorizarea vascularizaţiei în zonele comprimate
Prin masaj:
Obiective:
- favorizează vascularizaţia profundă şi superficială;
- îndepărtează celulele descuamate şi destupă glandele sebacee;
- rehidratează pielea (masaj cuunguent hidratant sau apă şi săpun);
- favorizează starea de bine şi confort, înlătură durerea,anxietatea şi ajută la regăsirea forţei de energie.
Indicaţii:
- pentru toţi bolnavii imobilizaţi care prezintă factori de risc;
- în momentul schimbării poziţiei,petoate regiunile expuse.
Principii:
- se face întotdeauna pe pielea curată, după ce bolnavul a fost spălat şi i s-a schimbat aşternutul;
- se face cu un unguent pe mâna goală, în direcţia circulaţiei de întoarcere, de jos în sus, iar la ceafă şi
umeri – invers, de sus în jos, şi circular spre exterior;
- se face pe o zonă mai mare decât suprafaţa interesată;
- masajul nu trebuie să fie dureros, poziţia bolnavului să fie confortabilă,iar durata sa de aproximativ 15
minute.
Contraindicaţii: nu se face bolnavului cu febră, suferind de cancer, cu infecţii ale pielii sau cu
septicemie.
Materiale necesare: unguentul.
Instalarea pacientului: se închid ferestrele, se aşează bolnavul într-o poziţie variabilă, în funcţie
de zonă şi, în acelaşi timp, confortabilă pentru asistenta medicală.
Prin utilizarea alternativă de cald şi frig: se face în loc de masaj.
Obiective: favorizează revascularizaţia tisulară, provocând, alternativ, o vasodilataţie şi o
vasoconstricţie locală (se face de mai multe ori).
Indicaţii: escare stadiul II.
Materiale necesare: cuburi de gheaţă şi apă caldă.
Tehnică:
- se aplică compresa cu gheaţă de mai multe ori pe locul escarei, pentru a obţine o vasoconstricţie;
- apoi se încălzeşte şi se usucă zona prin tamponare, pânăse obţine o vasodilataţie;
- se face de 3-4 ori.
Tratament:
- local, în funcţie de stadiu: pentru stadiul I, masaj, unguente, violet de genţiană; pentru stadiul II, cald şi
frig, pansament gras (cu zahăr), bioxiteracor; pentru stadiul III, pansamente;
- general, se referă la alimentaţie, tratamentul cu antibiotice şi al stării generale.
Complicaţii: infecţii locale ale plăgii, septicemie.

72. Aplicarea pungii de gheaţă

Page 62 of 82
 În terapie frigul se aplică sub două forme: frigul sub formă uscată şi frigul sub formă umedă.
Aplicarea locală a frigului sub formă uscată se realizează cu pungă de gheaţă, cu recipiente de cauciuc sau
de metal, precum şi cu aparate răcoritoare.
Punga de gheaţă se confecţionează din cauciuc sau mai bine din pânză cauciucată impermeabilă,
care se modelează mai uşor pe regiunea unde se aplică. Este de formă circulară sau ovală şi are un orificiu
larg, prin care se umple şi se goleşte punga. Orificiul se închide în mod ermetic cu un capac prevăzut cu
şurub.
Scop: terapeutic- hipotermizant, antiinflamator, hemostatic, tonifiant, efect anesteziant, diminuează
secreţia gastrică.
Materiale necesare: pungă de gheaţă; husă de flanelă; bandaj de corp şi ace de siguranţă; pudrieră
cu pudră de talc; amestec răcitor: gheaţă + sare; suport pentru suspendarea pungii de gheaţă.
Se pregătesc materialele necesare: pungă de gheaţă din cauciuc sau pânză impermeabilă individuală
şi panlglică cauciucată. Se verifică orificiul de umplere: să fie închis ermetic cu un capac prevăzut cu
şurub.
Pregătirea psihică şi fizică a pacientului: se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii,
simplitatea ei. Se aşează bolnavul în decubit dorsal sau semişezând.
Efectuarea tehnicii:
- se sfarmă gheaţa în bucăţi mici, cât o nucă sau alună;
- se presară gheaţa sfărâmată cu sare, pentru a crea un amestec răcoritor;
- se va umple punga de gheaţă pe jumătate sau două treimi din ea;
- se elimină aerul din pungă, aşezând-o pe o suprafaţă plană, curată;
- se închide ermetic orificiul de umplere cu capacul prin înşurubare;
- se verifică etanşeitatea şi se usucă suprafaţa exterioară a pungii;
- înainte de aplicare se va aştepta câteva minute, până ce marginile colţuroase ale bucăţelelor de gheaţă se
rotunjesc (altfel ar putea strica punga sau deranja bolnavul);
- se introduce punga de gheaţă într-un manşon de flanelă;
- se pudrează cu talc;
- se aplică punga de gheaţă pe regiunea indicată de medic.
Pe cap:
- se aşează bolnavul în poziţie semişezând;
- se aşează o flanelă pe capul bolnavului (dacă are prea puţin păr);
- se aplică pe capul bolnavului punga cu gheaţă obişnuită sau de forma unei bonete, care se fixează cu o
panglică sau se suspendă de un suport deasupra capului bolnavului;
- se aplică punga cu gheaţă după orarul stabilit de medic;
- se îndepărtează pentru câteva minute punga cu gheaţă, la interval de o oră pentru a preveni îngheţarea
ţesuturilor;
- conţinutul pungii trebuie schimbat din 3 în 3 ore.
Pe regiunea precordială:
- se aplică o pungă cu gheaţă mai mică sau o pungă obişnuită repliată ca un corn,la nivelul liniei mediene şi
sub sânul stâng (pentru a nu trece în dreptul plămânilor);
- se fixează cu o cingătoare bine strânsă la bază şi menţinută cu bretele.
Pe abdomen:
- se aşează una sau două pungi cu gheaţă pe abdomen;
- se fixează cu o centură un cearceaf sau se suspendă cu un arc;
- se reglează bine suspensia,pentru ca punga să atingă peretele abdomenului pudrat cu talc;
- se interpune – dacă abdomenul este acoperit cu un pergament, cu sau fără dren – o panglică cauciucată
între pansament şi punga de gheaţă;
- se verifică aspectul tegumentelor după îndepărtarea pungii de gheaţă;
- se pudrează pielea cu talc;
- se verifică dacă pansamentul nu a fost udat sau deplasat;

Page 63 of 82
 Reorganizare:
- se goleşte punga de gheaţă;
- se spală cu apă şi săpun şi se limpezeşte bine;
- se lasă să se scurgă;
- se închide punga în stare semiumflată pentru a nu i se lipi pereţii;
- se verifică etanşeitatea ei;
- se dezinfectează cu trioximetilen;
- se pudrează cu talc şi se aşează în cutia de pungi.
Dacă punga este prea plină, nu se poate adapta la formele regiunii pe care se aplică şi poate apăsa
asupra regiunilor bolnave Contactul direct şi prelungit al pungii cu pielea bolnavului poate provoca leziuni
de congelare .Punga se transportă, ţinând-o de dedesupt şi nu de buşon (dop). În cazul bolnavilor
inconştienţi, agitaţi, punga cu gheaţă se fixează cu o singură faşă sau şervet, sau cu ajutorul unor ace de
siguranţă de cearceaful sau de cămaşa bolnavului. Acul se va trece numai peste îmbrăcămintea de flanelă a
pungii. Dacă nu avem gheaţă la îndemână, punga sau recipientele speciale vor fi umplute cu zăpadă sau
apă rece. În acest caz, schimbarea conţinutului se va face din oră în oră.

73. Pregătirea preoperatorie a pacientului

Pregătirea preoperatorie a bolnavului se face în funcţie de:

- felul inervenţiei, procedându-se în mod diferit în faţa varietăţii de intervenţii chirurgicale: intervenţii pe
diferite segmente ale tubului digestiv şi glandele anexe; intervenţii asupra peretelui abdominal (hernii);
inervenţii pe aparaul renal; inervenţii privind unele glande endocrine; intevenţii ortopedice, ginecologice;
- starea fiziologică a bolnavului;
- bolile însoţitoare (anemie, diabet, boli hepatice, boli pulmonare);
- timpul avut la dispoziţie: unele inervenţii permit o pregătire preoperatorie de câteva zile (apendicită,
ulcer gastric, litiază biliară) sau o perioadă mai îndelungată, iar altele impun actul chirurgical de urgenţă
(apendicită acută, hernie strangulată, ulcer gastric perforat, sarcină extrauterină ruptă).
Scop: pregătirile preoperatorii se acordă bolnavului pentru asigurarea condiţiilor necesare
prevenirii accididentelor, care pot surveni în cursul interveţiei chirurgicale sau în perioada postoperatorie
imediată.
Pregătirea preoperatorie a bolnavului constă într-o pregătire generală şi o pregătire locală, bolnavii
care prezintă risc operator primind îngrijiri suplimentare speciale.
PREGĂTIREA GENERALĂ PREOPERATORIE
Constă în examenul clinic şi paraclinic, pregătirea psihică, îngrijiri igienice, urmărirea funcţiilor
vitale şi vegetative,precum şi a schimbărilor în starea bolnavilor, regimul dietetic preoperator.
Examenul clinic este efectuat de către medicul chirurg, ajutat de o asistentă; acesta pune în
evidenţă starea fiziologică a bolnavului dând totodată posibilitatea depistării unor deficineţe ale
organismului şi a unor boli însoţitoare. El este completat de examinările paraclinice.
Pregătirea psihică:
- medicul informează bolnavul privind intervenţia chirurgicală;
- bolnavul este informat despre riscuri, eventualele mutilări (amputări, anus artificial) şi i se cere
consimţământul;
- pentru minori părinţii dau în scris consimţământul;
- se fixează data aproximativă a intervenţiei;
- bolnavul este înconjurat cu atenţie şi solicitudine;
- se suprimă tot ceea ce ar putea să producă bolnavului o stare de nelinişte;
- se va reduce starea de anxietate prin informaţii sumare privind intervenţia chirurgicală;
- se asigură bolnavul şi se încurajează, punându-l în contact cu convalescenţi care au o evoluţie
postoperatorie optimă;

Page 64 of 82
- bolnavului i se crează o stare de confort psihic, oferindu-i-se un mediu ambiant plăcut;
- i se asigură legătura cu aparţinătorii;
- la indicaţia medicului i se administrează calmante.
Îngrijirile igienice:
- efecuarea băii sau duşului – dacă starea bolnavului o permie, zilnic bolnavul va fi îndrumat, ajuat, să facă
baie sau duş, urma de: igiena cavităţii bucale, îngrijirea părului, tăierea unghiilor (atunci când ese cazul);
- asanarea focarelor de infecţie – se efecuează controlul stomaologic (la recomandarea medicului) urma de
tratament stomaologic (dacă este cazul).
Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative şi a apariţiei unor schimbări în starea bolnavului
(care pot amâna intervenţia chirurgicală).
- măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative, inclusiv notarea lor: măsurarea şi notarea temperaturii (matinal
şi vesperal), măsurarea şi notarea pulsului, observarea şi notarea respiraţiei (la indicaţia medicului),
măsurarea şi notarea TA (se repetă la indicaţia medicului), observarea diurezei, observarea scaunului;
- observarea apariţiei unor schimbări în starea bolnavului (trebuie semnalate medicului): apariţia febrei
(chiar foarte redusă), apatiţia unor infecţii oto-rino-laringiene şi pulmonare, apariţia unor infecţii pe piele,
apariţia menstruaţiei la femei.
Regimul dieetic preoperator, adecvat diagnosticului şi deficinţelor bolnavului, va ţine seama de
vârsta şi greutatea acestuia, astfel încât să-i asigure caloriile necesare, să fie uşor digerabil şi bogat în
vitamine.
PREGĂTIREA DIN PREZIUA INTERVENŢIEI CHIRURGICALE
Pregătirea generală:
- asigurarea repausului: repaus fizic (nu este obligatorie imobilizarea la pat), repaus intelectual, repaus
psihic, seara se administrează un somnifer (la prescripţia medicului);
- asigurarea alimentaţiei necesare: se asigură alimentaţia normală dacă intervenţia nu se face pe tubul
digestiv, pentru intervenţiile pe tubul digestiv se asigură dieta hidrică, cina va fi compusă din alimente uşor
digerabile;
- evacuarea intestinului: se va efectua clismă seara (dacă nu sunt contraindicaţii), se repetă efectuarea
clismei şi dimineaţa, la indicaţia medicului;
- asigurarea igienei corporale: se va efectua baie, duş sau baie pe regiuni,la pat.
Pregătirea locală – pregătirea câmpului operator:
- se curăţă pielea, săpunind regiunea şiinsistându-se la pliuri şi ombilic;
- pielea păroase se rade cu grijă, evitându-se să se producă mici tăieturi (porţi de intrare pentru infecţii,
dureroase la efectuarea dezinfecţiei);
- se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter;
- se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool);
- se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului.
PREGĂTIRILE DIN DIMINEAŢA INTERVENŢIA
- se întrerupe alimentaţia: bolnavul nu mănâncă ce puţin 12 ore înaintea intervenţiei chirurgicale;
- îmbrăcămintea bolnavului: bolnavul va fi îmbrăcat cu cămaşa de noapte (pentru femei) sau pijama
(pentru bărbaţi) şi şosete în picioare, la femei părul lung va fi prins într-o bonetă.
- îndepărtarea protezelor dentare: protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite înr-o bucată de tifon şi
vor fi puse în noptierea bolnavului;
- îndepărtarea bijuteriilor: bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalului (cu proces –
verbal);
- îndepărtarea lacului de pe unghii: este necesară îndepărtarea lacului de pe unghii ca şi a fardului de pe
buze (prezenţa lacului face dificilă depistarea semnelor de anoxie manifestată prin cianoză la nivelul
extremităţilor);
- golirea vezicii urinare: bolnavul va fi atenţionat pentru micţiune voluntară sau se va efectua sondajul
vezical (la indicaţia medicului); se introduce „sondă a demeure” la femei (în cazul intervenţiilor pe micul
bazin);

Page 65 of 82
- administrarea medicaţiei preanestezice indicată de medicul anestezist: se va administra un hipnotic –
opiaceu (morfină, mialgin) sau un barbituric (fenobarbital); se administrează un vagolitic (atropină).
Dozele şi ora injectării sunt indicate de medicul anestezist.
PREGĂTIRI PREOPERATORII ÎN CAZUL INTERVENŢIILOR DE URGENŢĂ
- tratamentul şocului atunci când este cazul: medicaţia se administrează la indicaţia medicului;
- dezbrăcarea bolnavului: se dezbracă cu grijă pentru a nu traumatiza bolnavul şi pentru a nu-i accentua
durerile (factor şocogen) sau i se taie hainele;
- evacuarea stomacului, spălătură gastrică la indicaţia medicului: golirea şi spălătura gastrică se execută
numai dacă medicul le indică;
- îngrijiri igienice (în funcţie de gravitatea cazului şi timpul care stă la dispoziţie) realizând prima etapă a
pregătirii câmpului operator: se vor efectua baie, duş sau baia pe regiuni la pat; se pregăteşte câmpul
operator prin spălarea pielii cu săpun;
- urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative: se măsoară şi se notează temperatura, se măsoară, din sfert în
sfert de oră şi se notează în foaia de temperatură valorile pulsului, TA;
- recoltări în vederea analizealor de laborator ce se efectuează în mod sistematic: se efectuează
determinarea grupei sangvine şi factorul Rh.
PREGĂTIREA SPECIALĂ A BOLNAVILOR CU RISC OPERATOR (TARAŢI)
Scop: îngrijirile acordate acestor bolnavi urmăresc să corecteze deficienţele organismului şi să
restabilească echilibrul fiziologic al bolnavului pentru a suporta actul operator şi pentru a evita
complicaţiile grave ce se pot produce atât în timpul intervenţiei chirurgicale, cât şi după aceasta.

74. Îngrijirea postoperatorie a pacientului

Îngrijirile postoperatorii îcep imediat după intervenţia chirurgicală şi durează pânăa la vindecarea
completă a bolavului.
Îgrijirile postoperatorii se acordă în fucţie de natura intervenţiei, de complicaţiile care au survenit
intraoperator, de felul anesteziei şi starea generală a bolavului.
Scop: îngrijirile postoperatorii se acordă pentru restabilirea funcţiilor organismului, asigurarea
cicatrizării normale a plăgii şi prevenirea complicaţiilor.
După intervenţia chirurgicală bolavul poate fi trasferat la: serviciul de terapie intesivă; sala de
trezire, în patul său.
ÎNGRIJIRILE BOLNAVILOR OPERAŢI CU ANESTEZIE GENERALĂ
Îngrijirile acordate până la instalarea bolnavului la pat
Pregătirea camerei (se efectuează în timpul intervenţiei):
- se aeriseşte încăperea;
- se schimbă patul cu lenjerie curată şi se plasează astfel încât operatul să poate fi îngrijit din toate părţile;
- se protejează patul cu o aleză de cauciuc acoperită cu o aleză de pânză;
- se încălzeşte patul dacă este cazul;
- se controlează temperatura camerei şi se menţie la 18-20°C;
- se atenuează lumina.
Pregătirea materialelor în vederea reanimării postoperatorii:
- se pregătesc materialele pentru perfuzii: seringi, ace, garou, soluţii de perfuzat;
- se verifică sursa de oxigen;
- se pregătesc aspiratorul şi sondele;
- se pregăteşte materialul pentru tratamentul medicamentos: analeptice cardio-vasculare şi respiraorii,
seringi, ace, alcool;
- se pregătesc borcane necesare, cu suporturi, pentru aspiraţie, drenaj plaural etc.;
Pregătirea materialului pentru supravegherea bolnavului:
- se pregătesc: termometru, cronometru, apara petru TA, borcan pentru diureză;

Page 66 of 82
- se pregăteşte foaia de temperatură pentru terapie intensivă.
Transportul bolnavului operat:
- căruciorul este pregătit cu pătură, cearceaf, aleză;
- bolnavul este aşezat în poziţie de decubit dorsal cu capul într-o parte;
- se acoperă bolnavul pentru a nu răci;
- transportul se efectuează silenţios, cu blândeţe, fără zdruncinături (care pot deveni factori şocogeni);
- se supraveghează: pulsul la carotidă, eventuala vărsătură, apariţia cianozei;
- se supraveghează perfuzia (dacă se cotinuă în timpul transportului) şi drenurile.
Instalarea bolavului operat la pat:
- pânăla trezire, bolnavul este aşezat în decubit dorsal, cu capul într-o partea sau în decubit lateral;
- dacă perfuzia se continuă, se plasează flaconul pe suport, iar membrul bolnavului se aşează în jgheabul de
fixare; se verifică poziţia acului şi ritmul perfuziei;
- drenurile sunt racordate la borcane (când este cazul).
Supravegherea şi îngrijirile imediate
Bolnavul operat sub anestezie generală trebuie supravegheat cu toată atenţia până la apariţia
reflexelor (de deglutiţie, de tuse, faringian şi cornean), până la revenirea completă a stării de cunoştinţă, cât
şi în orele care urmează. De altfel transportul din sala de operaţie se execută după revenirea acestor reflexe.
Supravegherea faciesului:
- la supravegherea faciesului, apariţia palorii însoţită de transpiraţii reci şi răcirea extremităţilor indică
starea de şoc;
- apariţia cianozei, chiar redusă, indică insuficienţa respiratorie sau circulatorie; se administrează oxigen pe
sondă, endonazal.
Supravegherea comportamentului – se supraveghează comportamentul deoarece operatul poate să
prezinte la trezire o stare de agitaţie; atenţie ca operatul să nu-şi smulgă pansamentul, drenurile, perfuzia,
să nu se ridice din pat. Va fi imobilizat dacă este nevoie.
Supravegherea respiraţiei:
- respiraţia trebuie să fie ritmică, de amplitudine normală;
- dacă apare jena respiratorie, ea poate trada: încărcarea bronşică cu mucozităţi (fiind necesară o aspiraţie
faringiană); căderea limbii (este prevenită prin menţinerea pipei Gueddel până la trezirea completă a
bolnavului); inundarea căilor respiratorii cu vomismente (se previne prin poziţia bolnavului, aspiraţie,
eventual intubaţie traheală).
Supravegherea pulsului – pulsul trebuie să fie bine bătut, regulat, puţin accelarat, rărindu-se în mod
progresiv, puulsul filiform este semn de hemoragie sau de altă stare critică.
Supravegherea tensiunii arteriale:
- TA va fi controlată înmod ritmic;
- prăbuşirea TA concomitent cu reducerea tensiunii diferenţiale, însoţită de accelerarea pulsului, indică
starea de şoc provocată de hemoragie. Se anunţă de urgenţă medicul şi se va pregăti pentru reintervenţie,
transfuzie şi oxigenoterapie.
Supravegherea pansamentului – pansamentul trebuie să rămână uşcat, să nu se îmbibe cu sânge sau
serozitate (trebuie anunţat de urgenţă mediculdacă pansamentul nu este uscat).
Schimbarea poziţiei bolnavului – după trezie bolnavul se aşează în poziţie semişezândă (dacă
intervenţia nu o contraindică).
Îngrijirea mucoasei bucale:
- pentru a umidifica mucoasa bucală: se şterge mucoasa bucală cu tampoane umezite în soluţii diluate de
bicarbonat de Na, acid boric,permanganat de potasiu; se curăţă stratul existent pe limbă, cu tampoane
umezite cu o soluţie preparată dintr-o lingură de bicarbonat de sodiu, o linguriţă de glicerină la un pahar de
apă. Dacă starea bolnavului o permite, i se permite să-şi clătească gura;
- se ung buzele cu vaselină.
Prevenirea escarelor – se efectuează frecţii cu alcool la nivelul regiunii dorsale şi a călcâielor, se
evită umezeala, se schimbă des poziţia.

Page 67 of 82
 Evacuarea vezicii – se stimulează mucţiunea: spontan, prin aplicarea pe regiunea pubiană a unei
buiote (dacă nu este contraindicat), lăsând apa de la robinet să curgă sau prin introducerea bazinetul
încălzit sub bolnav; se evacuează prin sondaj vezical.
Asigurarea somnului – seara se administrează un hipnotic uşor.
Supravegherea şi îngrijirile acordate în primele două zile după intervenţia chirurgicală
Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative:
- temperatura se măsoară dimineaţa şi seara. În prima zi se poate produce o uşoară hipertermie 37,8 -38°C
(febra de resorbţie);
- pulsul şi TA se urmăresc cu atenţie, şocul şi hemoragia fiind complicaţiile care pot surveni în primele
două zile după intervenţie;
- se urmăreşte diureza şi se stabileşte bilanţul hidric.
Îngrijiri igienice:
- va fi efectuată toaleta bolnavului în fiecare zi, acordându-se îngrijiri ale cavităţii bucale dacă bolnavul nu
o poate face singur;
- se reface patul de mai multe ori pe zi, schimbând lenjeria de câte ori este nevoie.
Prevenirea escarelor:
- se efectuează frecţii, masaj în regiunile expuse, pudraj, în afara menţinerii igienei tegumentelor;
- schimbarea de poziţie (dacă este posibil);
Exerciţii respiratorii:
- se efectuează exerciţii de gimnastică respiratorie;
- bolnavul va fi pus să sufle în balon;
- bolnavul va tuşi şi va elimina sputa pentru a evita încărcarea bronşică; în timpul exerciţiilor va proteja
peretele abdominal, cu ajutorul palmelor, pentru a preveni durerile la nivelul inciziei (în cazul intervenţiilor
pe abdomen).
Mobilizarea bolnavului:
- prima mobilizare va avea loc în prima zi pentru a preveni flebita;
- dacă bolnavul nu poate firidicat va fi efectuată gimnastică la pat-
Tubul de gaze – pentru a combate meteorismul care se accentuează în noaptea primei zile de
laintervenţia chirurgicală, va fi introdus tubul de gaze lubrefiat, timp de o oră.
Clisma cu apă cu sare – se efectuează dimineaţa în a doua zi de la intervenţia chirurgicală pentru a
mări peristaltismulintestinal şi pentru reluarea tranzitului.
Alimetaţia:
- în prima zi operatul va ţine o dietă hidrică cu ceai neîndulcit;
- după evacuarea spontană a gazelor, semn de reluare a tranzitului intestinal, bolnavul va primi ceaiuri
îndulcite, citronade, supă de legume strecurată, lapte.
Supravegherea şi îngrijirile acordate din ziua a treia
Supravegherea temperaturii – va fi urmărită dimineaţa şi seara. Hipertermia este semnul unei
infecţii: limfangita (se pune în evidenţă şi prin dureri la membru perfuzat, înroşirea traiectului venei);
infecţia de la nivelul plăgii operatorii (este însoţită de durere locală, înroşirea tegumentelor); complicaţiile
infecţioase pulmonare; complicaţii infecţioase urinare.
Supravegherea pulsului:
- se va urmări şi se va nota dimineaţa şi seara;
- creşterea frecvenţei pulsului indică flebita, care ste însoţită de: uşoare dureri la presiunea moletului şi la
dorsoflexiuni ale piciorului, uşoară creştere a temperaturii; se vor controla TC ţi timpul de protrombină; se
va institui un tratament cu anticoagulante.
Supravegherea respiraţiei - se va urmări respiraţia bolnavului (apariţia eventuală a dispneei
asociată cu cianoză indică o complicaţie pulmonară inferioară sau atelectazia datorată obstruării unei
bronhii cu un dop de mucus).
Supravegherea tranzitului intestinal:
- supravegherea apariţiei primului scaun (aproximativ în ziua a patra);

Page 68 of 82
- întârzierea apariţiei primului scaun poate fi datorată unei ocluzii intestinale.
Igiena bolnavului:
- bolnavul operat îşi va face toaleta la lavaboul din salonul său, pe cât este posibil;
- bolnavul va continua să efectueze exerciţii respiratorii;
- se va efectua mobilizarea cu durată din ce în ce mai lungă.
Alimentaţia bolnavului:
- după reluarea tranzitului intestinal şi evacuarea gazelor, bolnavul poate fi alimentat cu piureuri, iaurt,
începând din ziua a treia;
- după apariţia primului scaun, în alimentaţie se pot introduce compoturi, carne albă;
- începând din zua a şasea, a şaptea, poate fi reluată alimentaţia normală cu carne, legume, pâine.
Scoaterea firelor – în ziua a şasea sau a şaptea se vor scoate firele.
ÎNGRIJIRI SPECIALE DUPĂ RAHIANESTEZIE
Transportul – se efectuează în poziţie orizontală.
Instalarea operatului la pat – bolnavul va fi instalat în poziţie orizontală, cel puţin 24 de ore fără
pernă (până la restabilirea nivelului de LCR).
Supravegherea funcţiilor vitale:
- pulsul poate fi uşor bradicardic;
- TA poate fiuşor scăzută datorită vasodilataţiei periferice prin paralizia nervilor motori.
Supravegherea micţiunii – micţiunea poate apărea sponan sau stimulată.
Revenirea sensibilităţii:
- sensibilitatea la membrele inferioare reapare treptat de la rădăcină spre extremităţi;
- se notează ora reapariţiei sensibilităţii î haluce;
Depistarea incidentelor:
- dacă apare cefaleea, se combate prin aplicarea pungii de gheaţă pe cap sau a compreselor reci şi prin
administrarea antialgicelor;
- apariţia greţurilor, redorii cefei trebuie anunţate medicului.

75. Pregătirea pacientului pentru electroencefalografie EEG

EEG înregistrează activitatea bioelectrică a creierului. Legătura cupacientul se face prin cabluri cu
electrozi metalici. Se pot înregistra simultan 4, 6, 8, 10, 12 sau 24 derivaţii, dupănumărul canalelor care
sunt construite. Pe traseele obţinute, se pot distinge 4 tipuri de ritmuri cerebrale:
- alfa (α) = 8-12 c/s;
- beta (β) = 14-30 c/s;
- teta (θ) = 4-7 c/s;
- delta (Δ) = 0,5-3 c/s.
EEG se utilizează în: diagnosticul diferenţial al formelor de epilepsie; al infecţiilor neurologice, al
traumatismlor cerebrale, leziuni vasculare, tumori cerebrale.
Pregătirea pacientului:
- 3 zile înainte este interzisă medicaţia;
- scalpul şi părul să fie curate (se spală părul);
- se încurajează pacientul să fie liniştit şi să se odihnească;
- se explică procedura: durata 1 oră sau mai mult; testul nu este dureros; electrozii sunt ataşaţi pe cap;
- pacientul stă confortabil într-un scaun sau eeste culcat pe pat, cu ochii închişi, nemişcat, pentru că
biocurenţii produşi de contracţiile musculare modifică rezultatul;
- copii mici sunt adormiţi şi apoi se face înregistrarea.

76. Regimurile alimentare

Page 69 of 82
 Regimul hidric.
Indicaţii: în primele zile postoperator, diarei acute, gastrite acute.
Alimente permise: supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau neîndulcite, zeamă
de orez, supe diluate şi degresate dincarne, apă fiartă şi răcită.
Hidro-zaharat
Indicaţii: prioada de debut a hepatitei epidemice: insuficienţa renală acută, insuficienţa hepatică
acută, colecistită acută, în perioada febrilă a bolilor infecţioase.
Alimente permise: sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot, zeamă de orez;
se administrează în cantităţi mici.
Semilichid
Indicaţii: colecistită subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice, ciroză hepatică, varice
esofagiene, după primele zile ale infarctului micardic acut.
Alimente permise: supe de făinoase, supe de legume, piureuri de legume, fructe coapte, făinoase,
sufleuri de brânză de vaci; mese mici cantitativ şi mai frecvente.
Lactat
Indicaţii: în primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii ulceroase, în primele zile după hemoragia
digestivă superioară.
Alimente permise: 1000 – 2000 ml lapte, eventual îmbogăţit cu frişcă sau smântână.
Lacto-făinos – vegetarian
Indicaţii: după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii pe stomac.
Alimente permise: brânză d evaci, ouă moi, caş, lapte, piureuri de legume, smântână, frişcă,
făinoase.
Hepatic
Indicaţii: hepatită cronică agresivă, ciroză hepatică decompensată, neoplasm hepatic.
Alimente permise: brânză de vaci, caş, urdă,iaurt,carne slabă fiartă, pâine albă prăjită,legume,
făinoase, fructe coapte, biscuiţi,supe de faionase, unt 10 g/zi, ulei 20-30 g/zi.
Renal
Indicaţii: glomerulonefrită acută difuză, insuficienţă renală.
Alimente permise: salată de crudităţi cu untdelemn, fructe crude, coapte, compot, supe de legume
şi făinoase, prăjituri cu mere, caş, brânză de vaci, urdă, gălbenuş de ou, frişcă, pâine fără sare.
Cardio-vascular
Indicaţii: cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială, infarct miocardic acut în a doua
săptămâni de boală.
Alimente permise: lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe crude sau
coapte,compot, aluat de tartă, dulceaţă, unt 10g şi ulei 30 g/zi.
Diabetic
Indicaţii: diabetul zaharat.
Alimente permise: în funcţie de toleranţa la glucide va cuprindealimente cântărite în mod
obligatoriu şi alimente necântărite:
- alimente cântărite: pâine, lapte, cartofi, făinoase, legume uscate, fructe;
- alimente necântărite: peşte, carne,mezeluri, ouă, supe de carne, sosuri fără făină, ulei.
Hipocaloric
Indicaţii: obezitate, hipertensiune arterială.
Alimente permise:
- 240 calorii – 300 g brânză vaci;
- 400 calorii – lapte, brânză de vaci, carne albă, legume, mere.
- 600 calorii din aceleaşi alimente.

77. Explorarea sensibilităţii dureroase şi termice

Page 70 of 82
 Clinic sensibilitatea poate fi subiectivă manifestată prin parestezii, dureri sub formă de înţepături,
fulguraţii, arsuri şi junghiuri şi obiectivă clasificându-se în superficială şi profundă.
Sensibilitatea superficială. Se studiază doar sensibilitatea dureroasă şi termică.
Sensibilitatea dureroasă se cercetează cu ajutorul unui ac cu care se înţeapă, părţilor simetrice ale
membrelor şi corpului. Se nzaţia dureroasă este simetrică pe difeite părţi ale corpului, iar patologic nu
simte la fel în părţile simetrice sau prezintă proţiuni în care nu simte deloc sau simte exagerat.
Sensibilitatea termică se face la fel ca şi cea dureroasă, dar se foloseşte eprubete cu apă caldă sau
rece cu care se ating difrite părţi ale corpului. Fiziologic la atingerea eprubetei permoana examinată simte
senzaţia corespunzătoare de cald sau rece.
Tulburările sensibilităţii:
- hipoestezie – perceperea redusă a excitanţilor;
- anestezie – absenţa senzaţiilor provocate de excitanţi;
- hiperestezia – perceperea exagerată a excitanţilor provocate oricât de reduse ar fi ele.

78. Investigaţia de teren

Pentru pacienţii psihici este cea mai utilă metodă pentru stabilirea corectă a diagnosticului. Se poate
efectua: la domiciliu, la unităţile sanitare, la locul de muncă.
Investigaţia de teren la domiciliu se face în scopul cunoaşterii stării de sănătate şi de viaţă a
pacientului şi a membrilor familiei referitoare la: momentul îmbolnăvirii, istoricul bolii, tratamente
efectuate şi rezultatul lor, concedii primite, trecerea la un grad de invaliditate, modul cum îşi petrece timpul
liber. Se va insista asupra problemelor familiale conflictuale, probleme de dezadaptare socială, alcoolism,
carenţe economice, alimentaţie, pregătire profesională, dacă ar dori să se reîncadreze în activitate, unde
anume ar dori să lucreze.
Investigaţia de teren la unităţile sanitare este utilă în cunoaşterea istoricului bolii, în raportarea
datelor medicale la cele sociale şi pentru stabilirea datei ivirii invalidităţii. Investigaţia se desfăşoară la
unităţile medicale unde pacientul a fost tratat şi investigat. Se obţin informaţii de la medicul care a tratat
pacientul referitor la timpul de observaţie şi ritmul consultaţiilor, se menţionează părerea medicului asupra
pacientului, a diagnosticului şi a prognosticului. Se vor efectua extrase din fişele medicale, din foaia de
observaţie, se vor menţiona concediile de boală şi se vor consemna şi alte date care se vor considera utile.
Investigaţia de teren la locul de muncă ne oferă informaţii despre locul de muncă şi a persoanei
de examinat, asupra solicitărilor energetice, psihice şi senzoriale, a condiţiilor de activitate (microclimat,
noxe profesionale şi ritmul de muncă). Se va insista pentru cunoaşterea comportamentului pacientului, a
relaţiilor sale cu colegii, asupra atitudinii faţă de muncă, a productivităţii cantitativ şi calitativ şi
absenteismul său. Se va insista asupra iniţiativei în muncă, asupra preocupărilor sale profesionale şi
extraprofesională şi a felului cum pacientul priveşte propria suferinţă şi propria viaţă.

79. Pregătirea pacientului pentru tomografia computerizată

Tomografia computerizată este o tehnică care realizează imagini detaliate (este cea mai eficientă
pentru detecţia neopleziei creierului).
Pregătirea pacientului:
- nu necesită nici o măsură specială de pregătire;
- durată = aproximativ 20 – 30 minute – fără substanţă de contrast; 60 de minute, dacă este făcută cu
substanţă de contrast;
- procedura nu este dureroasă;
- se face testarea sensibilităţii la iod, dacă se foloseşte substanţa de contrast.

Page 71 of 82
 După procedură nu apar efecte adverse.

80. Pregătirea pacientului pentru electromielogramă (EMG)

EMG măsoară activitatea electrică a muşchilor. Activitatea electrică poate fi auzită prin
intermediul unui difuzor şi văzută pe un osciloscop şi poate fi desenată în acelaşi timp.
EMG ajută la identificarea problemelor neuromusculare (compresiunea rădăcinilornervilor,
atingerea trunchiurilor nervilor perifierici, miopatii); de asemenea, se poate face diagnosticul diferenţial
între paraliziile de origine periferică şi paraliziile de origine centrală (prin examenul electric al nervilor şi
muşchilor).
Pregătirea pacientului:
- se explică procedura, durata aproximativă 45 minute pentru un muşchi, se resimte un anumit disconfort
când sunt inseraţi electrozii (uneori, dureri mai intense);
- curentul electric produce, de asemenea,disconfort.
Procedura:
- electrozii sunt inseraţi pe muşchii scheletici;
- curentul electric trece prin electrozi.

81. Pregătirea pacientului pentru toracocenteză

Definiţie – puncţia pleurală sau toracocenteza reprezintă stabilirea unei legături înter cavitatea
pleurală şi mediul exterior prin intermediul unui ac.
Scop explorator: punerea în evidenţă a prezenţei lichidului pleural; recoltarea lichidului pentru
examinarea sa cantitativă şi calitativă. Scop terapeutic: evacuarea lichidului, administrarea
medicamentelor în cavitatea pleurală (antibiotice, citostatice) după spălarea cavităţii.
Indicaţii: boli inflamatorii sau tumori pulmonare, insuficienţă cardiacă însoţită de colecţii
lichidiene în cavitatea pleurală. Se recurge la puncţie când cantitatea revărsatului pleural depăşeşte 1,5 l şi
exercită o presiune asupra inimii şi plămânlui, împiedicându-le funcţiile.
Contraindicaţii: tulburări de coagulare a sângelui – hemofilie, tratamentu cu anticoagulente.
Locul puncţiei:
- se alege după situaţia şi cantitatea lichidului pleural: dacă lichidul este în stare liberă, puncţia se face în
spaţiul VII-VIII intercostal, pe linia axilară posterioară; dacă lichidul este închistat, puncţia s eface în plină
matitate, zonă stabilită prin examenul clinic; colecţiile purulente şi tuberculoase se puncţionează cât mai
aproape de nivelul lor superior pentru a preîntâmpina fistularea lor;
- puncţia se face deasupra marginii superioare a coastei inferioare, indiferent de locul puncţiei.
Pregătirea materialelor:
- de protecţia a patului;
- pentru dezinfecţia tegumentului tip III;
- instrumente şi materiale sterile: 2-3 ace de 10 cm lungime, cu diametrul de 1mm, 2-3 seringi de 20-50 ml,
seringă de 5 ml şi ace pentru anestezie, pense, mănuşi, câmp chirurgical, tampoane, comprese;
- alte materiale: romplast, eprubete, lampă de spirt, aparate aspiratoare (Dieulafoy sau Potain), recipiente
pentru colectarea lichidului, tăviţă renală;
- medicamente: atropină, morfină, tonice – cardiace, soluţii anestezice;
- materiale pentru reacţia Rivalta: pahar conic de 200 ml, 50 ml apă distilată, soluţie de acid acetic glacial,
pipete.
Pregătirea pacientului:
- pregătirea psihică: se informează pacientul cu privire la scopul puncţiei şi la poziţia în care va sta în
timpul puncţiei;

Page 72 of 82
- pregătirea fizică: se administrează cu 30 minute înaintea puncţiei o fiolă de atropină pentru a preveni
accidentele (atropina scade excitabilitatea generală şi a nervului pneumogastric);
- se aşează în poziţie şezândă la marginea patului sau a mesei de examinare cu picioarele sprijinite pe un
scăunel, cu mâna de partea bolnavă ridicată peste cap până la urechea opusă sau cu trunchiul uşor aplecat
în faţă, cu antebraţele flectat pe brate, cu mâinile la ceafă, coatele înainte;
- pacienţii cu stare bunăse aşează călare pe un scaun cu spătar, antebraţele fiind sprijinite pe spătarul
scaunului;
- pacienţii în stare gravă se aşează în decubit lateral, pe partea sănătoasă,la marginea patului.
Execuţia puncţiei: se face de către medic şi două asistente medicale. Se desfăşoară în salon sau în
sala de tratamente.
Medicul: ăşi spală mâinile,le dezinfectează, stabileşte locul puncţiei, efectuează anestezia, aşteaptă
efectul anesteziei, aşează câmpul chirurgical în jurul toracelui, sub locul puncţiei, execută puncţia, aspiră
lichidul, introduce soluţiile medicamentoase, retrage acul de puncţie.
Asistenta I: pregăteşte radiografia pacientului, îşi spală mâinile, le dezinfectează, pregăteşte locul
puncţiei, dezinfecţie tip II, serveşte seringa cu anestezic, serveşte mănuşile chirurgicale, apoi câmpul
chirurgical, serveşte acul puncţiei adaptat la seringă, dezinfectează locul puncţiei, preia seringa cu lichid şi
îl introduce în eprubete, serveşte aparatul aspirator, serveşte seringa cu soluţie medicamentoasă în funcţie
de scopul puncţiei, dezinfectează locul şi îl comprimă cu un tampon steril, aplică pansament uscat fixat cu
romplast, ajută pacientul cu mişcări blânde, să se aşeze în pat, îi ridică membrele inferioare, scoate aleza şi
muşamaua, înveleşte pacientul.
Asistenta II: îşi spală mâinile, le dezinfectează, dministrează o fiolă de atropină cu 30 de minute
înaintea puncţiei, aşează muşamaua şi aleza pe masa de puncţie, dezbracă toracele pacientului, aşează
pacientul în poziţie corespunzătoare locului ales, menţine pacientul, îl supraveghează, menţine pacientul, îl
îndrumă să-şi reţină tusea, observă culoarea feţei şi respiraţia, serveşte seringa cu soluţie medicamentoasă
în funcţie de scopul puncţiei, dezinfectează locul şi îl comprimă cu un tampon steril, aplică pansament
uscat fixat cu romplast, ajută pacientul cu mişcări blânde, să se aşeze în pat, îi ridică membrele inferioare,
scoate aleza şi muşamaua, înveleşte pacientul.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- se asigură repausul la pat pe o perioadă prescrisă de medic;
- se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, culoarea tegumentelor, periodic;
- se informează imediat medicul în cazul apariţiei cianozei, dispneei, tahicardiei, secreţiilor bornşice.
Pregătirea produsului pentru laborator:
- examinarea macroscopică se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul şi cantitatea lichidului extras.
Lichidul poate fi: seros sau serocitrin: este limpede, galben deschis, având cauze inflamatoare
(tuberculoză); sau având drept cauză o tulburare circulatorie (insuficineţă cardiacă, cancer pulmonar);
tulbure: este purulent sau chilos cu aspect albicios lactescent; hemoragic sau serohemoragic: este roz
sau roşu intens în hemoragiile pleurale şi pleurezia hemoragică;
- se măsoară cantitatea lichidului extras;
- examinarea biochimică constă în reacţia Rivalta:în paharul conic se pun 50 ml de apă distilată şi o
picătură de acid acetic glacial, se adaugă 1-2 picături din lichidul de cercetat; reacţia este pozitivă când
picătura de lichid se transformă într-un nor ca un „fum de ţigară”, ceea ce înseamnă că lichidul pleural este
bogat în albumine fiind de natură inflamatorie şi purtând numele de exsudat; reacţia este negativă când
picătura de lichid cade în pahar fără să se producă modificări, ceea ce înseamnă că lichidul este sărac în
albumine, având drept cauză tulburările circulatorii şi purtând numele de transsudat;
- pentru dozarea cantităţii de albumină, pentru examenul citologic şi bacteriologic, eprubetele etichetate
se trimit la laborator.
Reorganizare şi notarea puncţiei.
Complicaţii: hemoragii intrapleurale, rupturi pleuropulmonare.
Accidente:
- accese de tuse, determinate de iritaţia pleurei - se întrerupe puncţia;

Page 73 of 82
- lipotimie, colaps – se suspendă tehnica, se culcă pacientul în decubit dorsal, se administrează analeptice
cardiorespiratorii;
- edem pulmonar acut, determinat de evacuarea rapidă de lichid – se întrerupe puncţia, se administrează
tonice cardiace şi diuretice;
- pleumotorax prin rănirea plămânului cu acul.
De ştiut:
- aspirarea lichidului pleural se poate face alternativ cu 2 seringi de 20 ml, dar demontarea şi adaptarea lor
repetată la acul de puncţie traumatizează pacientul şi permite părtunderea unei cantităţi necontrolabile de
aer;
- aparatele aspiratoare înlătură neajunsul aspiraţiei cu seringa.
De evitat:
- evacuarea unei cantităţi de lichid pleural mai mare de 1000 – 1200 ml;
- evacuarea completă a lichidului pleural pentru a împiedica formarea aderenţelor.

82. Puncţia biopsică

Definiţie – puncţia biopsică reprezintă introducerea unui ac de puncţie într-un oragan

parenchimatos pentru recoltarea unui fragment de ţesut. Puncţia se practică pe ficat, splină, rinichi,
ganglionii limfatici, plămâni, tumori solide.
Scop explorator: examenul histopatologic al ţesutului extras pentru stabilirea diagnosticului.
Indicaţii: îmbolnăviri ale organelor mai sus – menţionate; se face pentru confirmarea
diagnosticului clinic sau pentru precizarea stadiului îmbolnăvirilor.
Contraindicaţii: diateze hemoragice, rinichi unic (anatomic funcţional) – pentru puncţia renală.
Locul puncţiei hepatice:
- faţa anterioară sau laterală a ficatului pe linia mediană imediat sub rebordul costal sau în plină matitate
(dacă ficatul este mărit);
- de-a lungul liniei axilare posterioare în spaţiul IX sau X intercostal drept (dacă ficatul se menţine în limite
normale sau sub aceste limite).
Locul puncţiei splenică: spaţiul VIII şi IX intercostal stâng, între linia axilară anterioară şi cea
medie, în afara rebordului costal.
Locul puncţiei renale: regiunea lombară , în dreptul discului intervertebral L1-L2 la 8 cm de linia
mediană; se preferă puncţia rinichiului drept faţă de cel stâng, pentru a evita lezarea splinei sau a unor vase
mari.
Puncţia ganglionară şi a tumorilor solide: locul se alege în funcţie de masa ganglionară sau
tumorală selecţionată pentru examenul histopatologic.
Pregătirea materialelor:
- de protecţie a mesei de operaţie;
- pentru dezinfecţia pielii tip III;
- instrumente şi materiale sterile: 2-3 ace Vim-Silverman, Menghini (pentru puncţia hepatică), ace lungi de
10 cm, cu bizoul alungit (pentru puncţia splenică), ace cu diametrul de 1-2 mm şi lungimi diferite pentru
puncţia ganglionară, seringi de 5-20 ml, ace pentru anestezie, câmpuri chirurgicale, mănuşi, comprese,
tampoane, trusă perfuzie, pense hemostatice;
- alte materiale: lame de microscop, hârtie de filtru, vas cu 50 ml ser fiziologic, tăviţă renală;
- medicamente: tonice – cardiace, hemostatice, sânge izogrup, izoRh.
Pregătirea pacientului:
- pregătirea psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei, a poziţiei în care va sta, se asigură că
durerea este înlăturată prin anestezie, se instruieşte cum să se comporte în timpul puncţiei;
- pregătirea fizică: se controlează, cu câteva zile înainte, timpul de sângerare, timpul de coagulare, timpul
de protrombină, numărul trombocitelor;

Page 74 of 82
- se administrează cu două zile înaintea puncţiei medicaţie coagulantă, tonico-capilară (vitamina C,K,
preparate de calciu) care se continuă şi după puncţie 1-2 zile (această pregătire se face îndeosebi pentru
puncţia hepatică, splenică, renală);
- se asigură poziţia: pentru puncţia hepatică – decubit dorsalcu trunchiul uşor ridicat sau decubit lateral
stâng cu mâna dreaptă sub cap; pentru puncţia splenică – decubit dorsal cu membrele superioare pelângă
corp, necontractate sau decubit lateral drept cu mâna stângă sub cap; pentru puncţia renală – decubit
ventral cu un săculeţ de nisip aşezat sub abdomen; pentru puncţia tumorilor şiganglionilor – poziţia în
funcţie de localizarea şi mărimea lor.
Execuţia puncţiei: este făcută de către medic ajutat de două asistente, se desfăşoară în sala de
tratament.
Medicul: îşi spală mâinile, de dezinfectează, alege locul puncţiei, face anestezia locală, protejează
locul puncţiei cu câmpul steril, execută puncţia, aspiră ţeutul (cu excepţia puncţiei efectuate cu acul Vim -
Silverman care este prevăzut cu obturator despicat), îndepărtează acul prin aspiraţie.
Asistenta I: ăşi spală mâinile, le dezinfectează, pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III,
serveşte mediulului seringa cu acul pentru anestezie, serveşte câmpul chirurgical, serveşte mănuşile
chirurgicale sterile, serveşte acul de puncţie, serveşte seringa pentru aspiraţie, badijonează locul puncţiei cu
tinctură de iod, aplică pansament uscat compresiv fixat cu benzi de romplast.
Asistenta II: ăşi spală mâinile, le dezinfectează, aşează pacientul în poziţie corespunzătoare locului
puncţiei, menţine poziţia pacientului, supraveghează pacientul pentru a sta în inspiraţie profundă,
supraveghează pulsul, respiraţia, culoarea feţei, badijonează locul puncţiei cu tinctură de iod, aplică
pansament uscat compresiv fixat cu benzi de romplast.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:
- pacientul rămâne la pat 24-48 de ore în decubit lateral drept, pentru puncţia hepatică şi în decubit dorsal
pentru puncţia splenică şi renală;
- se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, pansamentul timp de 24 de ore;
- la locul puncţiei se aplică pungă cu gheaţă;
- se administrează calmante ale tusei, dacă este cazul;
- se controlează urina 3-4 zile după puncţia renală pentru a sesiza apariţia hematuriei.
Pregătirea materialelor extrase pentru trimiterea la laborator.
- fragmentele de ţesuturi se îndepărtează din ace prin insuflare de aer cu seringa şi sunt pregătite de medic
sub formăde amprente pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri;
- se întocmeşte buletinul de trimitere la laboratorul de anatomie patologică.
Reorganizare, notarea puncţiei în foaia de observaţie.
Aacidente:
- tuse instantanee sau hemotorax moderat determinat de atingerea pleurală;
- hemoragie care secombate prin administrarea medicaţiei hemostatice;
- şoc pleural.
De stiut: acele de puncţie se sterilizează numai prin căldură uşcată (umezeala alterează ţesuturile).
De evitat: mişcarea pacientului în timpul puncţiei poate duce la ruperea acelor şi lezarea organelor
puncţionate.

83. Puncţia osoasă

Definiţie – puncţia osoasă reprezintă crearea unei comunicări între mediul extern şi zona
spongioasă a osului, străbătând stratul său cortical, prin intermediul unui ac.
Scop explorator: recoltarea măduvei pentru examinare, în vederea stabilirii structurii, compoziţiei
şi pentru studierea elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor.

Page 75 of 82
 Scop terapeutic: administrarea de medicamente lichide, hidratante şi nutritive, precum şi
transfuzia intraosoasă; recoltarea măduvei de la persoane sănătoase în vederea transfuzării sale la un
pacient.
Indicaţii: bolile hematologice.
Locul puncţiei: este de obicei la nivelul oaselor superficiale, uşor accesibile cum ar fi: spina iliacă
posterosuperioară, creasta iliacă, sternul – manubiul sau corpul, maleolete tibiale, calcaneul, apozizele
spinoase ale ultimelor vertebre dorsale şi primelor vertebre lombare.
Pregătirea materialelor:
- materiale pentru protecţia patului;
- materiale pentru dezinfecţie tim III;
- instrumentar şi materiale sterile: ace de puncţie Tohr, Rosegger, Klima (de cca 5 cm lungime, rezistente,
cu diametrul 1-2 mm, vârful scurt, ascuţit, prevăzute cu mandrin); seringi de 10 -20 ml, ace şi seringă
pentru anestezia locală, pense, tampoane, comprese, câmp chirurgical, mănuşi, mediul de cultură;
- alte materiale: sticlă de cesornic, lame de microscop;
- medicamente: anestezice, ser fiziologic, soluţii perfuzabile şi medicamentele recomandate în cazul
puncţiei terapeutice.
Pregătirea pacientului:
- pregătirea psihică: se informează c privire la necesitatea puncţiei; se explică că se va înlătura durerea prin
anestezie;
- pregătirea fizică: se controlează, în preziua puncţiei, timpul de sângerare, timpul de coagulare şi timpul
Quick;
- se aşează în poziţia adecvată locului de puncţie şi anume: decubit dorsal cu toracele puţin ridicat, pe un
plan dur, pentru puncţia sternală; decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectaţi
pentru puncţia în creasta iliacă;
- se rade pilozitatea.
Execuţia puncţiei: se face de către medic ajutat de una – două asistente, se desfăşoară în sala de
tratamente.
Medicul: îşi spală mâinile,le dezinfectează, stabileşte locul puncţiei, face anestezia, aşează câmpul
chirurgical, execută puncţia, scoate mandrinul, adaptează seringa, aspiră 1-2 ml de măduvă, retrage acul de
puncţie.
Asistenta I: îşi spală mâinile, le dezinfectează, pregăteşte locul puncţiei, dezinfecţie tip III, serveşte
sringa încărcată cu anestezic, serveşte mănuşile chirurgicale, serveşte câmpul steril, dezinfectează locul
puncţiei, serveşte acul de puncţie medicului, ia mandrinul cu pensa şi îl aşează pe un câmp sterile, serveşte
seringa pentru aspiraţie, serveşte seringa cu medicamente, dezinfectează locul puncţiei şi face
compresiunecu un tampon steril, aplică comprese sterile pe locul puncţiei pe care le fixează cu benzi de
romplast, îmbracă pacientul, îl aşează comod în pat.
Asistenta II: ăşi spală mâinile,le dezinfectează, protejează patul, dezbracă regiunea; aşează
pacientul în poziţie corespunzătoare locului ales, menţine poziţia pacientului, menţine pacientul în poziţie
fixă, îl supraveghează, aplică comprese sterile pe locul puncţiei pe care le fixează cu benzi de romplast,
îmbracă pacientul, îl aşează comod în pat.
Îngrijirea ulterioară a pacientului: se asigură repausul la pat, se supraveghează starea generală şi
semnele vitale; se observă pansamentul dacă se îmbibă cu sânge.
Pregătirea produsului pentru examinare:
- este făcută de asistenta de laborator care evacuează imediat produsul aspirat din seringă pe sticla de
ceasornic sau pe o lamă de sticlă mare 20/30 cm;
- efectuează frotiurile şi însămânţările pe medii de cultură.
Reorganizarea şi notarea puncţiei.
Accidente:
- imediate: puncţie albă, perforaţie ale organelor interne (inimă, plămân), fracturi, pneumotorax;
- tardive: hematoame, infecţii ale osului (osteomielită), tulburări de creştere la copii după puncţia tibială.

Page 76 of 82
 De stiut:
- mandrinul acului de puncţie se păstrează steril pentru a încerca desfundarea acului în cazul puncţiei albe;
- serul fiziologic se va păstra călduţ şi va fi servit medicului în seringă, dacă acul a pătruns în cavitatea
medulară, nu se obţine măduvă; va fi introdus şi apoi aspirat;
- pe cale transmedulară se administrează numai soluţii izotone, ritmul de administrare fiind de 15 – 20
picături / minut.
De evitat: manipularea incorectă a instrumentarului steril (pericol de infecţii ale osului).

84. Probe de compatibilitate în vederea transfuziei

Invitro sau Jeambreau - pe o lamă de sticlă se pune o picătură din serul bolnavului şi o picătură
din eritrocitele sângelui de transfuzat. Se omogenizează (proporţie 1/10), se pune într-o cutie Petri pe o
compresă unedă (ser fiziologic), se închide cutia şu se pune în termostat la 37°C. După jumătate de oră se
citeşte reacţia. Dacă soluţia este limpede, nu sunt grunji, sângele este compatibil şi se poate transfuza. Dacă
pe lamă apar grunji atunci sângele nu este compatibil şi nu se poate transfuza.
Dacă este compatibil punga de sânge este pusă la termostat şi lăsată să se încălzească 37°C. Apoi se
merge la pat bolnav, se instalează perfuzorul cu filtru, se ataşează la ac sau flexulă şi se face a doua probă
de compatibilitate invivo sau Qelecker. Asistenta dă drumul să curgă în jet 20 ml sânge, după care închide
prestubul şi se lasă să picure 5 minute. În timpul acesta supraveghează bolnavul. Dacă apare cefalee,
greaţă, vărsături, urticarie, satre de rău general, frisoane, transfuzia se opreşte imediat, se schimbă sângele
cu ser fiziologic şi se anunţă medicul.
Dacă nu a apărut nimic se repetă proba, se dă drumul la 20 ml jet, apoi se reduce debitul 5-10
minute. Trebuie vorbit cu bolnavul. Dacă nu a apărut nici o reacţiese continuă transfuzia cu 40-60 picături /
minut.
Bolnavul trebuie supravegheat tot timpul. Nu trebuie să mănânce înainte, în timpul transfuziei şi
după transfuziei 1 oră.

85. Incidente şi accidente ale transfuziei de sânge

Accidente:
- incompatibilitatea de grup în sistemul 0AB, manifestată sub forma şocului hemolitic – se întrerupe
transfuzia la apariţia semnelor precoce (frison, tahicardie, dispnee, cianoză, stare generală alterată, dureri
lombare, retrosternale);
- transfuzarea unui sânge alterat: infectat cu germeni virulenţi care provoacă frisoane puternice la 1-2 ore
după transfuzie, se încălzeşte pacientul cu pături, buiote şi se administrează băuturi calde, se începe
antibioterapie masivă, după antibiograma sângelui infectat; infectat cu virusul hepatitei epidemice, cu
plasmodiul malariei, spirochete sau brucele – manifestările apar supă trecerea perioadei respective de
incubaţie;
- prezenţa substanţelor piretogene provoacă frison, cefalee, febră;
- embolie pulmonară: cu cheaguri, manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse chimuitoare,
hemoptizie, febră; cu aer, manifestată prin alterarea bruscă a stării generale, cianoză, dispnee, tensiune
arterială scăzută, puls filiform, se iau măsuri antişoc de către medicul anestezist – reanimaor;
- transfuzia sângelui neîncălzit poate provoca hemoliză intravasculară cu blocaj renal, şoc
posttransfuzional, acidoză metabolică, stop cardiac prin hipotermie.
Incidente:
- înfundarea aparatului cu cheag – se schimbă aparatul;
- sângele poate conţine cheaguri sau pelicule de fibrină ce se depun pe filtru – se schimbă flaconul cu
perfuzorul;

Page 77 of 82
- ieşirea acului din venă;
- perforarea venei;
- coagularea sângelui venos refulat în ac – se schimbă acul.

86. Recoltarea sângelui pentru VSH

Viteza de sedimentare a hematiilor.

Pregătirea materialelor:
- sterile: seringă de 2 ml ucsată, soluţie citrat de Na 3,8%, ac pentru puncţia venoasă;
- nesterile: stativ şi pipete Westergreen, pernuţă, muşama, eprubete, tăviţă renală, garou, vată;
- soluţii dezinfectante: alcool 70°.
Pregătirea pacientului: psihică - i se explică, cu 24 de ore înainte, necesitatea efectuării
examinării; fizică- se anunţă să nu mănânce, să păstreze repaus fizic.
Execuţie:
- asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun;
- îmbracă mănuşile de cauciuc sterile;
- aspiră în seringă 0,4 mlcitrat de Na 3,8%;
- puncţionează vena fără garou şi aspiră sânge până la 2 ml (1,6 ml);
- retrage acul şi aplică tampon cu alcool;
- scurge amestecul sânge – citrat în eprubetă şi omogenizează lent;
- aşează eprubeta în stativ;
- îngrijeşte pacientul.
Pregătirea produsului pentru laborator:
- se completează buletinul;
- se etichetează produsul;
- se aspiră cu pipeta Westergreen până la gradaţia 200 şi se aşează în stativ pe dopul de cauciuc, în poziţie
strict verticală (când examenul se face la patul bolnavului).

87. Perfuzia – scop, pregătirea materialelor şi a pacientului

Perfuzia intravenoasă: introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură a soluţiei

medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitică, hidroionică şi volemică a organismului.
Scop:
- hidratarea şi mineralizarea organismului;
- administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efect prelungit;
- depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
- completarea proteinelor sau a altor componente sanguine;
- alimentarea pe cale parenterală.
Pregătirea materialelor:
- dezinfectante – alcool iodat;
- pentru puncţie venoasă – perfuzor (ambalat de unică folosinţă);
- seringi şi ace de unicî folosinţă (se verifică integritatea ambalajului, valabilitatea sterilizării, lungimea şi
diametru acelor;
- soluţii de perfuzat;
- pompă de perfuzie automată – cu reglare programată a volumului şi ratei de flux;
- robinete cu două sau mai multe căi;
- branulă (cateter iv);
- fluturaş (butterflys).
Pregătirea pacientului: psihică – se informează asupra scopului puncţiei.
Page 78 of 82
 Pregătirea fizică – pentru puncţia în venele braţului, antebraţului:
- se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care execută puncţia
(decubit dorsal);
- se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de întoarcere la
nivelul braţului;
- se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă;

88. Tehnica perfuziei

Execuţie:
- tehnica de întreţinere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică;
- asistenta îmbracă mănuşipentru evitarea contaminării cu sânge (după spălarea mâinilor cu atenţie);
- pregăteşte soluţia de perfuzat;
- montează aparatul de perfuzat şi lasă lichidul să circule prin tuburi (evitând contaminarea sistemului)
pentru îndepărtarea aerului;
- alege vena (întâi locurile distale şi apoi cele proximale);
- aplică garoul;
- curăţă locul cu alcool de la centru în afară;
- introduce acul, branula în venă;
- scoate garoul şi ataşează tuburile, deschide prestubul, fixează rata de flux 60 picături/ minut;
- menţine locul de perfuzie, acoperă cu pansament steril;
- schimbă pansamentul (când se fixează cateterele) la 24 h şi inspectează zona (eventuală inflamaţie);
- schimbă punga cu soluţie sau flaconul, înainte de golirea completă a precedentei;
- se poate folosi o rată redusă pentru a ţine vena deschisă.
Îngrijirea ulterioară a pacientului: la sfârşitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu un
tampon şi se retrage acul în direcţia axului vasului; se aşează pacientul comod, i se dau lichide călduţe
(dacă este permis).
Reorganizarea şi notarea în foaia de observaţie.
Accidente:
- hiperhidratarea (la cardiaci poate determina edem pulmonar acut) – se reduce ritmul sau se întrerupe
perfuzia, se administrează tonicocardiace;
- embolia gazoasă – prinpătrunderea aerului în curentul circulator (atenţie la utilizarea perfuziilor sub
presiune, când se foloseşte para de cauciuc);
- revărsarea lichidului în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze;
- coagularea sângelui pe ac sau canulă – se previne prinperfuzarea lichidului cu soluţie de heparină.
De ştiut:
- toate fluidele administrate i.v. trebuie etichetate cu data, ora, medicaţia adăugată şi doza;
- rata de flux = [Link]ături / minut;
- sursele de contaminare a perfuziei: înainte, prin manevre necorespunzătoare şi în timpul perfuziei;
- substanţe adiţionale;
- schimbarea flaconului;
- aer poluat;
- injecţii complementare.
De evitat: folosirea aparatului de susţinere a braţului, care ar putea creşte posibilitatea compresiei
vaselor sau a nervilor.

89. Tehnica masajului cardiac extern

Page 79 of 82
 Moartea clinică începe odată cu stopul cardiac, care determină şi oprirea respiraţiei cerebrale, de
aici rezultă că resuscitarea cardiorespiratorie trebuie începută imediat, pentru a preveni transformarea
morţii clinice (termen reversibil) în moarte biologică (fenomen ireversibil).
Renimarea stopului cardiac se face obligatoriu şi paralel cu respiraţia artificială, deoarece stopul
cardiac este urmat invariabil şi de stopul respirator în 20 – 30 secunde.
După constatarea opririi activităţii inimii, prima măsură este masajul cardiac extern, combinat cu
respiraţia artificailă:
- se aşează victima rapid în decubit dorsal pe un plan dur (pe sol, pe duşumea), dacă este în pat va fi
deplasată la marginea patului, unde este un plan dur, sau se poate introduce sub torace o scândură, o
planşetă;
- dacă victima este lasol,salvatorul se aşează în genunchi;
- unii autori recomandă ca la începutul reanimării oricărui stop cardiorespirator să se încerce să se
stimuleze inima, prin aplicarea unei singure lovituri uşoare cu pumnul de la o înalţime de 20 – 32 cm în
mijlocul regiunii presternale;
- în caz de insucces se trece imediat la respiraţie artificilă şi masaj cardiac;
- respiraţia artificailă „gură la gură” (eventual gură la nas, mască) conform formulei HELP (hiperextensia
capului, eliberarea căilor respiratorii superioare, luxarea mandibulei înainte, pensare nasului, insuflarea
aerului);
- după una două insuflări de aer se trece la comprimarea ritmică a sternului în 1/3 inferioară = masaj
cardiac (5-6 compresiuni);
- după 5-6 compresiuni, salvatorul întrerupe masajul şi face rapid o respiraţie gură la gură, apoi va relua
imediat masajul cardiac.
Repetând această succesiune, se obţine un ritm de 14 – 16 respiraţii pe minut şi 60-70 compresiuni
sternale pe minut. Insuflaţia artificială se poate face fie prin metoda respiraţiei artificiale gură la gură fie
prin gură la nas, gură la mască, la sondă sau alte dispozitive de respiraţie artificială protabile – ventilatoare
manuale).
Tehnica masajului cardiac:
- se aplică transversal podul palmei unei dintre mâini (de obicei stânga) pe 1/3 inferioară a sternului, iar
cealaltă palmă (dreaptă, a cărei forţă este mai mare) se suprapune perpendicular cu prima;
- cu cele două mâini suprapuse şi cu braţele întinse, ajutându-se de greutatea corpului, salvatorul exercită
presiuni ritmice asupra sternului;
- fiecare compresiune va fi bruscă şi scurtă (aproximativ o secundă) şi va exercita o presiune verticală a
sternului spre coloana vertebrală în aşa fel încât sternul să fie înfundat cu aproximativ 5 – 6 cm;
- se apasă numai cu podul palmei, degetele fiind ridicate pentru a evita compresiunea coastelor (se pot
rupe). După fiecare comprsiune sternul este lăsat să revină în poziţie iniţială, fără să se ridice mâinile de pe
sternul victimei;
Dacă este un singur salvator se fac două insuflaţii urmate de 12 – 14 compresiuni sau, mai recent,
se recomandă să se execute trei insuflaţii rapide, urmatede 15 compresiuni sternale. În acest fel se atinge
raportul optim de 1/5 dintre ritmul ventilaţiei pulmonare şi al compresiunilor cardiace.
Dacă sunt doi salvatori, unul face o insuflaţie pulmonară urmată de 5 compresiuni sternale,
executate de celalalt.
Dacă sunt trei salvatori este bine ca şi al treilea salvator să ridice picioarele victimei cu 30 – 40 de
grade mai sus ca planul orizontal pentru a creşte cantitatea de sânge care va iriga organele cele mai
importante: creierul ficatul şi rinichii, sau montează operfuzie dacă este cadru medical.
Compresiunea nu se face nici spre apendicele xifoid (pericol de rupere a ficatului), nici pe coaste în
stânga sternului (pericol de fracturi costale şi leziuni splenice.
La copii se poate comprima cu o singură mână, iar la copii mici, cu 1-2 degete, în ritm de 80 – 100
de compresiuni pe minut.
Eficienţa ventilaţiei artificiale şi a masajului cardiac se apreciază prin:
- apariţia pulsului la vasele mari (carotidă, femurală);
- dispariţia midriazei, reapariţia reflexului la lumină;
- recolorarea tegumentului.
De aceea pulsul trebuie palpat periodic după primul minut de la începerea resuscitării cardio-
respiratorii şi apoi la fiecare 5 minute. Instalarea primei respiraţii poate să întârzie după ce inima îşi reia
activitatea în urma masajului cardiac extern. De aceea respiraţia artificială trebuie continuată până ce
bolnavul poate respira singur în mod normal. Chiar dacă bolnavul îşi reia activitatea respiratorii şi
cardiacă, este interzisăridicarea lui din poziţia orizontală; toate manevrele complementare (imobilizări,

Page 80 of 82
hemostază, injecţii) şi transportul se vor face în poziţie orizontală şi sub srictă supraveghere, pentru că în
orice moment stopul cardiorespirator poate să reapară.
Contraindicaţiile masajului cardiac extern:
- leziuni grave ale peretelui toracic cu fracturi costale;
- hemoragie masivă intrapericardică şi tamponada inimii;
- embolie gazoasă masivă.
Masajul cardiac trebuie executat până la reluarea bătăilor inimii. În practică se poate considera că
după 50 – 60 de minute de resuscitare cardio-respiratorie la o victimă la care semnele ce caracterizează
instalarea morţii biologice nu se remit, manevra de resuscitare trebuie întreruptă.

90. Hemostaza provizorie

Hemorgia – pierderea de sânge în afara sistemului vascular.

Cauzele hemoragiilor pot fi: traumatisme, intervenţii chirurgicale, diferite boli. Clasificarea
hemoragiilor: arteriale (sângele este roşu deschis, oxigenat care tâşneşte ritmic de plagă); venoase (sânge
roşu închis, care curge în valuri, inundând plaga), capilare (sânge roşu, care musteşte din plagă).
Hemostaza – oprirea hemoragiei. Hemostaza poate fi: spontană, provizorie şi definitivă.
Hemostaza spontană se produce prin fenomentul de coagulare a sângelui. Hemostaza provizorie
este efectuată prin compresiunea unor vase de sânge şi, mai ales a arterelor. Ea este executată corect atunci
când face să dispară pulsul artificial de pe artera pe care o comprimă.
Hemostaza provizorie se poate realiza prin: pansament compresiv şi prin compresiune la distanţă
a arterei lezate.
Compresiunea mauală sau digială la distanţă se practică pe arterele principale, mai sus de plagă,
alegându-se un punct în care artera este superficială şi în imediata vecinătate a unui os. Este indicată până
la aplicarea garoului, pentru a nu lasa bolnavul să sângereze.
Dacă hemoragia este arterială, compresiunea se face deasupra plăgii urmând să oprească circulaţia
sângelui (care vine de la inimă către plagă). Se poate face hemostază provizorie pe arterele: facială,
temporală, carotidă, humerală, axilară, aorta abdominală, femurală deasupra triunghiului lui Scarpa,
femurală, în treimea mijlocie a coapsei, femurală la articulaţia genunchiului.
Dacă hemoragia este venoasă, compresiunea se face dedesuptul plăgii, oprind astfel circulaţia de
întoarcere (către plagă).
Compresiunea la distanţă se poate executa cu mâna, un garou de cauciuc (tub de cauciuc care
strânge circular braţul, antebraţul, gamba, coapsa), feşi, eşarfe, banda Esmarck care efectuează
compresiune circulară în flexie forţată.
În hemoragia capilară, hemostaza se efectuează prin pansament compresiv cu mai multe comprese
şi un strat gros de vată.
Hemostaza definitivă se efectuează în spital, în serviciile de chirurgie prin următoarele metode:
cauterizarea capetelor vasculare secţionate, tamponatul plăgilor, ligatura vaselor, pensare cu pensă
hemostatică permanentă,răsucirea vasului cu ajutorul pensei hemostatice.
Acordarea îngrijirilor în hemoragii:
- se aşează pacientul în decubit dorsal, cu capulmai jos decât trunchiul şi extremităţile (Trendelenburg),
pentru a se produce mai uşor circulaţia la nivelul creierului;
- se identifică tipul de hemoragie (venoasă, arterială, capilară);
- se efectuează hemostaza provizorie prin pansament compresiv sau compresiune la distanţă, în funcţie de
mărimea hemoragiei şi localizarea ei;
- în cazul hemoragiilor arteriale mari, se aplică la membre garoul (deasupra sau dedesuptul plagii) sau un
tub elastic, fixând în zona traiectului arterei principale un rulou de tifon sau de material textil, notând pe un
bilet data şi ora când s-a aplicat;
- se strânge garoul astfel încât să oprească circulaţia, dae culoarea tegumentelor să se menţină apropiată de
cea normală (cianoza este semnul unor leziuni tisulare anoxice, grave);

Page 81 of 82
- garoul se menţine maximum 2 ore, slăbindu-l 1-2 minute la interval de 15 – 20 minute, pentru a permite
irigarea ţesuturilor;
- se iau măsuri urgente pentru a transporta rănitul la o unitate sanitară dotată corespunzător;
- se aşează bolnavul pe targă în decubit dorsal, fără pernă şise supraveghează în tot timpul transportului;
- se efectuează încălzirea bolnavului, în mod progresiv, administrâdu-i băuturi calde şi încălzindu-i
extremităţile cu sticle sau pungi cu apă caldă;
- se administrează bolnavului oxigen (dacă este posibil);
- se ridică garoul în mod treptat, cu multă atenţie, după ce s-au luat toate măsurile necesare pentru a
interveni prompt la primele manifestări ale şocului produs prin degarotare.
Nu se reţine garoul mai mult de 2 ore (pericol de gangrenă). Nu se aplică garoul fără ruloul de faşă
aşezat pe traiectul arterei. Nu se fixează garoul prin nod. Numai la hamoragia arterială garoul se aplică
până la dispariţia pulsului. Decomprimarea garoului nu se face brusc.

Page 82 of 82