ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII

(O.M.S)

Preocupări legate de protecţia sănătăţii populaţiei, mai ales împotriva bolilor

epidemice, au fost înregistrate cu multe secole în urmă, cu precădere în oraşele maritime
din spaţiul mediteranean (Veneţia, Genova, Marsilia).
Ravagiile epidemiilor din secolul al XIX-lea, în special al holerei, au evidenţiat
faptul că o apărare împotriva acestora, la nivelul fiecărei ţări, este insuficientă şi că se
impun, cu necessitate, măsuri pe plan internaţional, care să asigure o cooperare sanitară
eficientă.1
Dintre cele 12 conferinţe internaţionale, dedicate acestui scop, organizate succesiv
în intervalul de timp cuprins între anul 1851- anul primei conferinţe sanitare
internaţionale la Paris- şi anul 19072, sunt de remarcat cea de la Veneţia, din 1892, în
timpul căreia s-a semnat prima convenţie sanitară internaţională şi cea de la Roma, din
1907, care a decis crearea primului organism internaţional în domeniu: Oficiul
internaţional de higienă publică. Sediul acestui organism, grupând 55 de state, a fost
stabilit la Paris, în 1908. Un al doilea organism internaţional în domeniul sănătăţii a fost
creat de Societatea Naţiunilor în 1919, sub numele de Organizaţia internaţională de
higienă.
Ideea convocării unei conferinţe internaţionale pentru crearea unei instituţii
internaţionale în domeniul sănătăţii, cu vocaţie universală, a fost formulată în timpul
Conferinţei Naţiunilor Unite de la San Francisco, din 1945. Consiliul Economic şi Social
al O.N.U., recent după constituirea sa, a convocat astfel, la New York în iunie şi iulie
1946, conferinţa internaţională care a adoptat Constituţia Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii (OMS).3

1
Raluca Miga-Beşteliu, Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Editura Beck, Bucureşti, 2000, p.
228.
2
Paris, 1851 şi 1859; Viena 1847; Constantinopol, 1866; Washington, 1881; Roma, 1885; Veneţia, 1892;
Dresda, 1893; Paris, 1894; Veneţia, 1897; Paris, 1903; Roma, 1907.
3
Cristian Popişteanu, Mic ghid al ONU şi al instituţiilor specializate, Editura Politică, Bucureşti, 1964, p.
77.
 Preambulul acesteia prevede statutul de instituţie specializată a ONU. OMS şi-a
început activitatea în 7 aprilie 1948, după ratificarea Constituţiei sale de către 26 de state
membre ONU. La finele anului 1996, OMS al cărei sediu este la Geneva, cuprindea 190
de state şi două membre asociate : Porto Rico şi Okelau. Vaticanul şi Lichtenstein au
statut de observator. Astăzi sunt 193 de state membre.4
În fiecare an- începând din 1948, când a intrat în vigoare Constituţia O.M.S.- la 7
aprilie se organizează pe plan internaţional ˝Ziua sănătăţii˝.

Obiective

Pornindu-se de la principiul că sănătatea tuturor popoarelor, este o condiţie

fundamentală a păcii şi securităţii în lume, în primul articol al Constituţiei OMS se
statuează scopul acestei organizaţii "este să ducă toate popoarele la cel mai înalt grad de
sănătate"5.
În preambulul Constituţiei O.M.S. se subliniază importanţa cooperării
internaţionale a statelor în domeniul sănătăţii popoarelor, precizându-se că sănătatea
oamenilor este un drept fundamental al acestora. 6 Ea prevede că "o stare de perfectă
sănătate pe care poate să o atingă un om constituie un drept fundamental al oricărei fiinţe
umane, indiferent de rasă, religie, vederi politice, situaţia sa economică sau socială". 7 De
asemenea, în preambulul Constituţiei O.M.S. se defineşte sănătatea ca fiind "o stare
completă de bună dispoziţie fizică, mintală şi socială şi nu numai absenţa bolii sau a
infirmităţii"8.
Apreciind că sănătatea popoarelor este o condiţie fundamentală a păcii şi
securităţii în lume, organizaţia are ca obiectiv colaborarea dintre state pentru eliminarea
bolilor, asigurarea serviciilor sanitare, menţinerea sănătăţii. 9 Un sistem global de alertă şi
răspuns detectează evenimentele de sănătate publică internaţională, elaborează o evaluare
4
[Link] site accesat la data de 31.03.2011.
5
Considerăm semnificativă pentru orientarea generală a activităţilor organizaţiei, definiţia pe care
preambulul Constituţiei OMS o dă sănătăţii: „o stare de completă bună dispoziţie fizică, mintală şi socială,
care nu constă numai în absenţa bolii sau infirmităţii”.
6
Gabriela Chivu, Organizaţii interstatale contemporane, Editura Argonaut, Cluj, 2002, p. 106.
7
Ibidem.
8
Ibidem.
9
Stelian Scăunaş, Drept internaţional public, ediţia a doua, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 145.
a riscurilor şi încearcă să asigure capacitatea de mobilizare a unei reţele internaţionale
formate din parteneri în domeniul sănătăţii publice care să ajute statele să răspundă, să
gestioneze anumite situaţii extreme precum cele generate de consecinţele unor incidente
teroriste de natură biologică, chimică, radiologică sau nucleară.10
În anul 1981, Adunarea mondială a sănătăţii a adoptat "Strategia mondială a
sănătăţii pentru toţi, până în anul 2000", obiectiv prioritar al OMS.11
Acest plan de acţiune vizează dezvoltarea infrastructurii sanitare prin programe, a
căror executare să permită, în toate ţările, întregii populaţii, un nivel de viaţă sănătos şi
productiv.

Activităţi şi atribuţii

OMS ajută ţările membre în acţiunile acestora de întărire şi dezvoltare a propriilor

sisteme de sănătate, oferindu-le servicii pentru construirea unor instituţii medicale,
ajutoare în medicamente de bază ori echipamente.
Această organizaţie promovează cercetări asupra celor mai adecvate tehnologii
legate de sănătate cât şi asupra unor probleme de ordin social care ar putea conduce la un
stil de viaţă mai sănătos, atât în ţările industrializate cât şi în cele în curs de dezvoltare.
Principalele zone ale cercetării includ : nutriţia, grija faţă de mamă şi copil,
siguranţa mediului, calitatea apei, prevenirea accidentelor, controlul epidemiilor.
Ea promovează întărirea capacităţilor naţionale de cercetare, oferind facilităţi pentru
pregătirea de personal calificat şi dezvoltarea laboratoarelor.
Dintre programele de cercetare administrate de către OMS sau acelea vizând
eradicarea unor boli endemice ori epidemice, sunt de menţionat : Programul special de
cercetare, dezvoltare şi pregătire a cercetării în domeniul reproducţiei umane ; Programul
de cercetări în domeniul bolilor tropicale ; Programul lărgit de vaccinări împotriva bolilor

10
Coord. Tiberiu Tănase, Adrian Dumitrescu, Roxana Tudorancea, Editura Academiei Naţionale de
Informaţii „Mihai Viteazul”, Bucureşti, 2009, p. 50.
11
Nicolae Purdă, David Ungureanu, Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2008.
afectând în special copiii ; Programe speciale de luptă împotriva unor boli : paludism,
tuberculoză, cancer, SIDA, etc.
În domeniul normativ, OMS acţionează ca instituţie autoare şi coordonatoare.
Distingem, astfel, două aspecte ale activităţilor sale : pe de o parte, OMS propune
convenţii şi acorduri internaţionale, ce urmează a fi aplicate de state după ratificarea sau
aprobarea lor, iar pe de altă parte, în problemele cu caracter tehnic, organizaţia elaborează
reglementări, care intră în vigoare din momentul în care au fost adoptate de Adunarea
mondială a sănătăţii, iar statelor membre le-au fost notificate în mod corespunzător.
Asemenea reglementări sanitare se pot referi la carantină, nomenclatura bolilor, metodele
de igienă publică, standarde de diagnosticare, norme privind produsele bilogice,
farmaceutice şi cele asimilate acestora. Statele membre pot accepta aceste reglementări,
le pot respinge sau le pot accepta cu rezerve.
Atribuţiile OMS12 sunt următoarele :
۰ acţionează ca autoritate conducătoare şi coordonatoare în domeniul sănătăţii în
lucrările cu caracter internaţional ;
۰ stabileşte şi menţine o colaborare efectivă cu Naţiunile Unite, instituţiile
specializate, administraţiile guvernamentale de sănătate, grupurile profesionale şi, de
asemenea, cu oricare altă organizaţie care va apărea indicată ;
۰ acordă ajutor guvernelor, la cererea acestora, pentru a-şi întări serviciile de
sănătate ;
۰ procură asistenţă tehnică potrivită şi, în caz de urgenţă, dă ajutorul necesar la
cererea guvernelor sau după aprobarea lor ;
۰ acordă ajutor la procurarea unor servicii sanitare unor populaţii speciale ;
۰ înfiinţează şi întreţine servicii administrative şi tehnice care vor părea necesare,
precum şi servicii de epidemiologie şi de statistică;
۰ încurajează şi îşi aduce contribuţia la suprimarea bolilor epidemice, endemice şi
oricăror alte boli;
۰ încurajează adoptarea de măsuri proprii prevenirii neajunsurilor aduse de
accidente, colaborând la nevoie cu alte instituţii specializate;

12
Articolul 2- Constituţia OMS.
 ۰ uşurează cooperarea între grupurile ştiinţifice şi profesionale care contribuie la
progresul sănătăţii;
۰ propune convenţii, acorduri şi regulamente, face propuneri privind chestiuni
internaţionale de sănătate;
۰ face să progreseze acţiunea în sprijinul sănătăţii şi al bunăstării fizice a mamei şi
a copilului;
۰ favorizează toate activităţile în domeniul igienei mintale, în special măsurile care
se raportează la stabilirea relaţiilor armonioase dintre oameni;
۰ stimulează şi promovează cercetarea în domeniul sănătăţii;
۰ favorizează îmbunătăţirea normelor de învăţământ şi pe cale de formare a
personalului sanitar şi medical;
۰ studiază şi face cunoscute tehnicile administrative şi sociale privind igiena
publică şi grija medicală preventivă şi curativă, cuprinzând şi serviciile spitaliceşti şi
securitatea socială şi colaborează la nevoie cu alte instituţii specializate;
۰ dă toate informaţiile, sfaturile şi toată asistenţa în domeniul sănătăţii;
۰ ajută la formarea printre popoare a unei opinii publice luminate în ceea ce
priveşte sănătatea;
۰ standardizează în limitele necesare metodele de diagnostic;
۰ dezvoltă, stabileşte şi încurajează adoptarea de norme internaţionale în ceea ce
priveşte alimentele, produsele biologice, farmaceutice şi similare;
۰ în general, ia orice măsură necesară pentru atingerea scopului subscris de
organizaţie.13

Structură

ADUNREA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII este organul suprem al Organizaţiei,

compusă din reprezentanţi ai tuturor statelor membre şi care se reuneşte în fiecare an.
Ea se reuneşte anual, de regulă, la Geneva. Compusă din delegaţii statelor
membre, Adunarea hotărăşte :

Adrian Iacob, David Ungureanu, Adriana Camelia Voicu, Marian Creţu, Organizaţia Naţiunilor Unite,
13

Editura SITECH, Craiova, 2009, pp. 172-173.

۰ asupra orientărilor de bază ale activităţii OMS ;
۰ examinează rapoartele Consiliului executiv şi ale Directorului general;
۰ aprobă bugetul programului bienal de activitate şi este autorizată să constituie organele
subsidiare pentru realizarea obiectivelor sale;
۰ invită orice organizaţie naţională sau internaţională, guvernamentală sau
neguvernamentală, care are răspunderi înrudite cu cele ale organizaţiei, să numească
reprezentanţi care să participe fără drept de vot la sesiunile sale;
۰ face un raport ECSOC conform dispoziţiilor oricărui acord intervenit între organizaţie
şi ONU.14
Ţinând seama de principiul repartiţiei geografice echitabile. Adunarea mondială a
sănătăţii alege statele ce sunt autorizate să desemneze un reprezentant în Consiliul
executiv. La propunerea Consiliului executiv, ea numeşte Directorul general al
Organizaţiei.
Prin Actul Constitutiv, Adunarea este autorizată să adopte convenţii sau acorduri
în domeniile ce ţin de competenţa OMS precum şi regulamente asupra unor aspecte
tehnice privind siguranţa sanitară. Ea poate, de asemenea, să adreseze recomandări
statelor membre în orice problemă ce ţine de competenţa OMS.
CONSILIUL EXECUTIV, ca organ cu compunere restrânsă al Adunării
Mondiale a Sănătăţii, aplică deciziile şi obiectivele Adunării, pregăteşte ordinea de zi a
sesiunilor sale, şi supune acesteia, pentru examinare şi aprobare, programul general de
lucru al organizaţiei.
Consiliul Executiv emite avize consultative şi poate propune constituirea de
organe subsidiare. În cadrul funcţiilor şi resurselor financiare ale Organizaţiei, Consiliul
Executiv este abilitat să ia toate măsurile de urgenţă în cazul unor evenimente care cer o
acţiune imediată.
Consiliul executiv al OMS se compune din 32 de persoane, desemnate de către
statele alese de Adunarea Mondială a Sănătăţii să alcătuiască pe termene de către 3 ani,
acest organ.

14
Ibidem, p. 174.
Membrii Consiliului executiv, deşi desemnaţi de state acţionează în nume propriu. Ei
trebuie să posede competenţe tehnice în domeniul sănătăţii şi sunt reeligibili. Consiliul
executiv se reuneşte de cel puţin două ori pe an.
SECRETARIATUL cuprinde directorul general şi personalul tehnic şi
administrativ necesar susţinerii activităţilor organizaţiei. Directorul general este asistat de
şase subdirectori generali şi doi directori executive. Directorul general, ca cel mai înalt
funcţionar ethnic şi administrative al Organizaţiei, este de drept, secretarul Adunării
mondiale a sănătăţii, al Consiliului şi al oricărui organ subsidiar creat în cadrul OMS.
Din punct de vedere instituţional, Organizaţia Mondială a Sănătăţii este o
organizaţie cu un pronunţat caracter descentralizat. Pe lângă organele centrale
menţionate, ea include 6 comitete şi 6 birouri regionale, pentru fiecare din cele şase
principale regiuni- Africa, America de Nord şi de Sud, Asia de Sud-Est, Europa,
Mediterana Orientală şi Pacificul occidental.15
Comitetele regionale formulează directive şi orientări privind problemele de
sănătate specifice fiecărei regiuni, ce sunt puse în aplicare de către birourile respective.
Acestea, ca organe administrative ale Comitetelor regionale, execută toate deciziile
privitoare la regiunile în cauză, luate de Adunarea Mondială a Sănătăţii sau Consiliul
executiv al OMS. Procesul de descentralizare a activităţii OMS include şi instituţia
reprezentanţilor rezidenţi în diverse ţări, însărcinaţi să ajute guvernele statelor respective
în planificarea şi conducerea programelor naţionale de sănătate.

Buget

Veniturile OMS se constituie în principal din contribuţia statelor membre.

Adunarea mondială a sănătăţii, sau Consiliul executiv în numele acesteia, pot să accepte
şi să administreze donaţii, în cazul în care acestea sunt în concordanţă cu politica
organizaţiei. Repartizarea contribuţiilor statelor membre la bugetul OMS se face după un
barem aprobat de Adunarea Mondială a Sănătăţii.

15
OMS are birouri regionale la Brazzaville (Congo), Washington (SUA), Cairo (Egipt), Copenhaga
(Danemarca), New Delhi (India), Manila (Filipine).
 În bugetul organizaţiei se constituie un fond special la dispoziţia Consiliului
executiv, pentru cazuri de urgenţă şi evenimente neprevăzute.

România şi OMS

România este membră a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din anul 1948.

În perioada 2004 - 2007, România a fost membră a Consiliului Executiv al OMS,
fiind reprezentată în respectiva structură a organizaţiei la nivel de ministru al sănătăţii
publice. Alături de Adunarea Mondială a Sănătăţii, care se reuneşte în sesiune anual, în
luna mai, Consiliul Executiv reprezintă principalul organ de conducere al OMS, sesiunile
sale desfăşurându-se, în mod obişnuit, în lunile ianuarie şi mai.
Domeniile prioritare pentru România în relaţia cu OMS sunt următoarele:
- reforma sanitară;
- controlul tuberculozei;
- sănătatea mintală;
- bolile cardiovasculare;
- controlul consumului de produse din tutun;
- cancerul de sân şi de col uterin;
- sănătatea femeilor si copiilor, planificarea familială;
- bolile transmisibile, în general; riscurile legate de H5N1;
- sistemele de tratament de urgenţă (cu accent pe victimele accidentelor rutiere);
- conştientizare/prevenire la nivelul populaţiei.
Momente semnificative recente în relaţiile dintre România şi OMS:
- cea de-a 55-a sesiune a Comitetului regional OMS pentru Europa, care s-a desfăşurat la
Bucureşti, în perioada 12 - 15 septembrie 2005;
- ajutor de urgenţă, în valoare de 100 000 Euro, acordat de România OMS, pentru
răspunsul organizaţiei la urgenţa sanitară apărută în Myanmar, ca urmare a ciclonului
Nargis, în mai 2008.16
Cseke Attila- Ministrul Sănătăţii

16
[Link] site accesat la data de 3.04.2011.
Flavio Pironea- Responsabil cu problematica respectivă în cadrul Misiunii Geneva
Secretar II - Umanitar; Sănătate; UIT; Francofonie; Cultură şi Diplomaţie Publică.
BIBLIOGRAFIE

٠ Chivu, Gabriel, Organizaţii interstatale contemporane, Editura Argonaut,

Cluj, 2002.
٠ Iacob, Adrian, Ungureanu, David, Voicu, Adriana Camelia, Creţu, Marian,
Organizaţia Naţiunilor Unite, Editura SITECH, Craiova, 2009.
٠ Miga-Beşteliu, Raluca, Organizaţii internaţionale interguvernamentale,
Editura Beck, Bucureşti, 2000.
٠ Popişteanu, Cristian, Mic ghid al ONU şi al instituţiilor specializate,
Editura Politică, Bucureşti, 1964.
٠ Purdă, Nicolae, Ungureanu, David, Organizaţii internaţionale
interguvernamentale, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2008.
٠ Scăunaş, Stelian, Drept internaţional public, ediţia a doua, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2007.
٠ Tănase, Tiberiu, Dumitrescu, Adrian, Tudorancea, Roxana, Editura
Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, Bucureşti, 2009.
٠ [Link]
٠ [Link]
Introducere:

Organizația Mondială a Sănătății (OMS sau WHO – acronimul în limba engleză a

denumirii World Health Organization), a fost stabilita in 7 aprilie 1948  si este 
autoritatea de coordonare în domeniul sănătății în sistemul Națiunilor Unite, este
non-politica, si are sediul central la Geneva. Este responsabila pentru a garanta
conducerea sanatatii la nivel global.

Eforturile repetate din secolul al 19  pentru rezolvarea problemelor din domeniul
sănătății, dependente de măsuri la nivel internațional, au determinat în primii 50 de
ani din secolul 20 crearea unor organizații internaționale, însă toate s-au lovit de
diverse limitări. Astfel, la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, devenise clară
necesitatea unui organism interguvernamental al sănătății, unic la nivel mondial.

La 22 iulie 1946, s-a semnat actul premergător înființării OMS. Potrivit Cronicii
Organizației Mondiale a Sănătății, vol. 1, din 1947, obiectivul organismului viza
accesul tuturor persoanelor la cel mai înalt nivel posibil de sănătate.  Constituția
Organizației Mondiale a Sănătății,  a intrat oficial în vigoare la 7 aprilie 1948, dată ce
a marcat prima celebrare a Zilei Mondiale a Sănătății. Constituția acorda Organizației
Mondiale a Sănătății titlul de organism suprem de direcție și coordonare în sfera
sănătății publice.

Viziune:       Toti oamenii de pretutindeni trebuie sa aibe acces la servicii de sanatate

oferite de personal calificat, motivati, si intelegatori, in interiorul unui sistem  robust
de sanatate.

Misiune:    Principala misiune a organizatiei este sa formeze un viitor mai bun din
punct de vedere medical oamenilor de pretutindeni. Avand birouri in mai mult de 150
de tari, angajatii WHO, lucreaza in parteneriat cu guvernele si alti parteneri, pentru a
asigura dobandirea unor nivele superioare de sanatate.

Cum scopul era reducerea incidenței bolilor și a deceselor în lume, funcțiile au fost de
la început diversificate: Protecția internațională împotriva bolilor contagioase, Măsuri
de urgență pentru susținerea guvernelor, Sprijin pentru guverne, Asistență în
teritoriile sub tutelă, Standardizarea produselor biologice și farmaceutice,
Standardizarea procedurilor de diagnostic, Standarde îmbunătățite de pregătire
medicală, Corespondența la nivel internațional în cauzele deceselor și maladiilor,
Standarde în produsele alimentare, Tehnici administrative în sănătate publică și
servicii spitalicești, Sănătate mintală, Cercetarea științifică, Statistici, Informare,
Convenții, Colaborarea cu administrațiile guvernamentale de sănătate, Cooperarea
dintre OMS și alte organizații.

În 1978, a fost formulată Strategia de combatere a bolilor, în ”Declarația de la Alma-

Ata”, Kazahstan. În 1986, este enunțată Concepția despre sănătate și despre
menținerea ei prin strategia combaterii bolilor, în ”Carta de la Ottawa”.

Structura organizationala:
 Adunarea legislativa a sanatatii mondiale
 Bordul executiv
 Secretariat
 Regional ( 6)
 Tari membre(193)
În prezent, OMS are 193 de state membre, șase centre regionale (Africa, America,
Asia de Sud-Est, Europa, Mediterana de Est, Vestul Pacificului) și 150 de birouri
naționale sau teritoriale.

Adunarea OMS reprezintă organismul suprem de luare a deciziilor. În general, se

reunește anual, la Geneva, în luna mai, la întâlnire participând delegații din toate
statele membre. Pe lângă numirea directorului, Adunarea OMS supervizează politicile
financiare ale organizației, analizează și aprobă programul de buget propus. În plus,
ia în considerare raportările Bordului executiv, pe care îl ghidează în probleme legate
de măsuri viitoare, studii, anchete.
Bordul executiv este compus din 34 de membri, calificați în domeniul sănătății,
aleși pe un termen de trei ani. Principala întâlnire a bordului, care vizează agenda
următoarei Adunări și rezoluții de adoptat, se desfășoară în ianuarie. A doua
întâlnire, mai scurtă, are loc după Adunarea OMS, în luna mai.
Structura Bordului executiv  este formata din : Directorul general (DG)-,
Directorul deputat general (DDG), Director-general national (DGO), Directori
regionali (RD)( in numar de 6), Directori regionali  in situati de urgenta ( tot in
numar de 6), Reprezentanti special (2 membri), Administratie generala (GMG),
Sanatatea familiei, a femeilor si a copiilor (FWC), Sistem de sanatate si inovare
(HIS),  Sida/ tuberculoza/ Malarie si boli tropicale, Bolii netransmisibile si bolii
mentale (NMH)
Directorul General al OMS este Dr. Margaret Chan  în urma numirii de către
Adunarea Organizației Mondiale a Sănătății, la 9 noiembrie 2006. Margaret Chan a
fost numită pentru un al doilea mandat de cinci ani, la a 65-a sesiune, din mai 2012.
Secretariatul OMS numără 8.000 de angajați, experți în sănătate și în alte domenii,
respectiv personal administrativ, la sediul central, în birourile regionale și la nivel
național. Secretariatul  organizatiei mondiale a sanatatii este compus din 14 diferite
divizii. Diviziunea secretarilor,  Supravegherea epidemiologica si situati de sanatate
precum si mod de evaluare,  Raporturi boli,  Analiza biologica si control,  Sanatatea
regionala,  Informati publice si educatie pentru sanatate, Diagnosticare, therapie si
reabilitare tehnologica, diviziune de secretariat, Sanatate psihica, Imbunatatirea
serviciilor de sanatate, Sanatatea familiala, Boli netransmitatoare, Dezvoltarea
sanatatii, Intretinerea sistemului de informatii, Servicii personale si generale.

Pentru cele  6 regiuni , OMS are in structura organizatorica 6 directori de regiune.

Domeniul de activitate si raspundere a fiecarui director  regional este diferit de la o
regiune la alta.

Astfel  in regiunea Africi, directorul regional lucreaza  cu : Oficiul directorului regional

(ORD),  cat si cu Birourile de sanatate nationale, dar si cu Coordonarea si
administrarea  generala (GMC), si inevitabil cu Directori de conducere programe
(DPM).

In regiunea Americii,  directorul regional lucreaza  cu: Oficiul directorului regional

(ORD), Birourile nationale, Coordonarea si administratia  generala (GMC), Directori
de conducere programe (DPM), Directorul de administratie (AM), Coordonarea
subregionala si statala (CSC), Serviciile de supraveghere si evaluare(IES), 
Consultanta juridica (LEG), Directorul delegat (DD), Assistant director (AD)

Pe regiunea  Mediteraneana de Est, directorul  regional lucreaza cu : Directori de

conducere programe (DPM), apoi cu cei  de la Programul de eradicare(POL),
intotdeauna cu cei de la Administratie si finantare (DAF) si cu Birourile nationale de
sanatate.

Pe regiunea Europeana, directorul regional lucreaza cu cei de la : Sistemul european

de observare si legislatie a sanatatii,  Birourile europene de sanatate, Directori de
conducere programe (DPM) si Administratie si finantare (DAF)
Directorul regional pentru Asia de sud-est lucreaza cu cei de la : Administratie si
finantare (DAF), Directori de conducere programe (DPM) cu Birourile nationale de
sanatate, cu Programul global pentru lepra (GLP) si cu Sistemul  de observare si
legislatie a sanatatii Asia Pacific.

Directorul general pentru Pacificul de vest lucreaza cu cei de la : Administratie si

finantare (DAF), dar si cu  Directori de conducere programe (DPM), Birourile
nationale de sanatate, si cu Oficiul directorului executiv al directorului regional
(EXD).

Pentru situatii de urgenta organizatia mondiala a sanatatii are prin programul de

urgente in sanatate ( WHE)-( world emergencies programme), 6 directori de
urgenta  regionali care lucreaza atat cu directori regionali unde sunt substituiti cat si
cu directorul general al organizatiei OMS.

Șeful biroului OMS din România este dr. Victor Olsavszky. Biroul de țară din România
a fost deschis în 1991 pentru a desfășura o serie de activități prioritare, precum
furnizarea de medicamente și reabilitarea echipamentului medical, asistență primară
de sănătate, îngrijirea mamei și copilului: planificare familială, alăptare, sănătate
mintală și lupta împotriva SIDA. În prezent, principalul obiectiv al Biroului este
sprijinul acordat Ministerului Sănătății și Guvernului Român în dezvoltarea politicilor
de sănătate și îmbunătățirea sănătății populației.

Publicatiile OMS sunt: Raportul Anual de Sanatate , Statistica Mondiala in

Sanatate(World Health Statistics),  Calatorii internationale si sanatate(International
Travel and Health), Reglementari internationale(International Health Regulations),
Clasificarea internationala a maladiilor (The International Classification of Diseases)
și Farmacopee internationala (International Pharmacopoeia). În plus, intre
publicatiile  OMS se numara periodice (jurnale, buletine, raportari saptamanale),
studii și informari.