de Vladimir Colin
Trăia odată un ceasornicar
bărân. Într-o zi, plimbându-se
printr-o pădure de la marginea
orașului, văzu un ceas aruncat la
rădăcina unui stejar. Era mare cât
un băiat sau o fetiță de patru ani,
avea limbile de aur și cifrele de
pietre scumpe. Niciodată nu mai
văzuse ceasornicarul un asemenea
ceas!
Îl privi pe toate părțile însă
ceasul nu mergea. Îl luă acasă și îl
desfăcu să îl repare.
Pe vremea aceea, în
fiecare ceas locuia un pitic.
El era cel care mișca roțile
dințate și bătea cu un
ciocănel, făcând tic – tac,
tic – tac… Ceasul pe care îl
găsise meșterul nu avea
pitic. Avea însă un pitic
într-un sertar, de la un
ceas care fusese strivit din
greșeală de stăpânul său.
Repară ceasornicarul
ceasul și îl așeză în vitrină,
doar, doar o veni păgubitul
după el.
Într-o zi trecu pe acolo împăratul care văzând ceasul
dori să-l cumpere. Îl duse la palat și îl așeză în sala
tronului păzit de doi ostași.
Din ziua aceea se petrecu un lucru
tare ciudat. De câte ori venea la palat
câte un boier să se plângă că-l necăjesc
țăranii, abia îi spunea împăratul:
”Vorbeşte! Îți dau voie să vorbeşti o
oră…” că ceasul cu limbi de aur şi arăta
că ora trecuse! Pleca boierul supărat,
fără să apuce să deschidă gura.
Dacă venea însă o văduvă, care îl
învinuia pe boier că-i fură şi ultima
bucățică de pâine, împăratul îi spunea:
- Ei, vorbeşte şi tu! Îți dau voie o clipă…
Și iată că după ceasul cu limbă de aur,
clipa ținea, ținea şi nu se mai sfârşea…
Pleca văduva numai când spusese tot ce
avea pe inimă!
Dacă au văzut aşa, s-au
strâns boierii într-o zi şi
s-au dus la împărat.
- Măria ta, nu se mai
poate… Ceasul Măriei tale
ne face viața amară. Nu
merge bine, Măria – ta!
L-a chemat împăratul
pe ceasornicar şi i-a dat
ceasul să-l repare. (…)
Ajuns acasă, ceasornicarul scoase piticul din ceas şi îl
întrebă ce se întâmplă.
- Meştere, meştere – oftă piticul – ce să fac dacă am
o inimă? Inima ține cu oamenii nevoiaşi şi nu-i iubeşte pe
boierii hrăpăreți… Atunci pun ceasul să meargă mai repede
sau mai încet după cum cred eu că e bine.
Meşterul dădu din cap. Doar avea şi el o inimă şi-l
înțelegea tare bine pe piticul cel inimos! ( …)
Pentru a ieşi din impas, ceasornicarul apelă la ajutorul
altui meşter, care dorind să fie pe placul împăratului,
construi un pitic de fier, fără inimă, care să pună ceasul
în mişcare ca şi piticul adevărat.
Tare s-au bucurat boierii şi împăratul de noul ceas! L-au
aşezat în sala tronului şi, de atunci, din nou vorbiră
boierii câte o oră, iar nevoiaşii câte o clipă…
Apoi, îmbătrânind, piticii din ceasornice se mutară, rând
pe rând, în țara poveştilor şi în locul lor fură aşezați pitici
de fier, sau arcuri, lanțuri, pendule şi cuci. Până în zilele
noastre se cunosc ceasuri cu arc, cu lanț, cu pendule sau
cu cuc, dar ceasuri cu pitic sau cu inimă nu se mai cunosc
decât în poveştile pentru copii. (…)
ŢARA POVEŞTILOR
TE
BILE
Ceasul în existenţa umană
Nu poate trece o zi fără să ne aruncăm, măcar o dată, privirea
către ceas. Drept urmare, nu ne putem imagina existenţa
noastră, dacă nu ataşăm alături şi un ceas, indiferent de tipul
sau de marca acestuia. Există diverse tipuri de ceasuri.
Urmărind istoria ceasului, distingem următoarele categorii:
1. Ceasuri solare 2. Clepsidre cu nisip sau cu apă
3. Lumânare gradată 6. Ceasuri electronice
4. Ceasuri mecanice
7. Ceasuri atomice
5. Ceasuri electromecanice
După utilizare şi formă, ceasurile pot fi:
1. Orologii 8. Ceasuri pentru piloţi
2. Ceasuri de perete 9. Ceasuri astronomice
3. Ceasuri deşteptătoare
4. Ceasuri de mână 10. Cronometre
5. Ceasuri de buzunar 11. Ceasuri florale
6. Ceasuri pentru jocul de şah
12
I
11
A O
1
1
Ă0 Z
2
S9 I
3
!8 4B
7
Ă U
5
N
6
Realizat de înv. Florica Plosca, Şc. “Dariu Pop”, Satu Mare