1

TULBURAREA DE DEFICIT DE ATENŢIE ŞI HIPERACTIVITATE (ADHD)

⇓
✔ tulburare de dezvoltare neuropsihică ce vizează autocontrolul; ✔ una

dintre cele mai frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii şi

adolescenţi;

✔ un procent de 3-7% din copiii de vârstă şcolară prezintă simptome ADHD

(1-2 din copiii dintr-o clasă de 30) ;

✔ debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă;

✔ prezenţa tulburării în raportul băieţi:fete este 4:1;

✔ are efect negativ asupra învăţării şcolare şi poate deteriora relaţiile sociale

ale copilului.

ATENŢIE!
Unii copii sunt mai activi decât alţii!

Fiecare copil poate fi la un moment dat foarte agitat!

Fiecare copil poate întâmpina dificultăţi în concentrarea asupra sarcinii,

fiind uşor distras de ceea ce se întâmpla în jurul său!

Nu întotdeauna este vorba

despre un copil hiperactiv cu deficit de atenţie!

2
CUM RECUNOAŞTEM UN COPIL HIPERACTIV CU

DEFICIT DE ATENŢIE?
 Pentru diagnosticarea ADHD

trebuie să apară mai multe simptome din următoarele trei categorii:

1. DEFICIT DE

ATENŢIE(NEATENŢIE)

2.

HIPERACTIVITATE

3. IMPULSIVITATE.

Trebuie să fie prezente:

✔ şase sau mai multe simptome din categoria DEFICIT DE

ATENŢIE(NEATENŢIE) care să dureze cel puţin şase luni şi să apară în

cel puţin două contexte sociale (de exemplu la şcoală şi acasă) şi

✔ şase sau mai multe simptome din categoriile HIPERACTIVITATE –

IMPULSIVITATE împreună.

Acestea trebuie să apară înaintea vârstei de şapte ani.

 3
h. Deseori este distras de stimuli
externi;
A. SIMPTOME DE
i. Deseori manifestă neatenţie în
DEFICIT DE ATENŢIE:
activităţile zilnice.
a. Deseori nu observă detaliile, iar în
realizarea sarcinilor de lucru, temelor

de acasă sau a altor activităţi fac greşeli

datorate neatenţiei;

b. De multe ori întâmpina dificultăţi

când trebuie să-şi menţină atenţia
B. SIMPTOME DE
concentrată la teme sau la joc, pentru un
HIPERACTIVITATE:
timp mai îndelungat;
a. Deseori îşi mişcă mâinile şi picioarele
c. De cele mai multe ori când alţii îi
sau nu-şi găseşte locul pe scaun;
vorbesc dă impresia că nu ascultă; d. De
b. Frecvent se ridică în clasă sau în alte
multe ori nu urmează pâna la capăt
situaţii în care ar trebui să stea pe
instrucţiunile şi nu reuşeşte să ducă la
scaun;
bun sfârşit sarcinile şcolare decât cu
c. Se mişcă în permanenţă sau
dificultate (fără să se opună); e. Deseori
acţionează ca şi cum ar fi ,,motorizat,,; d.
îşi organizează diversele activităţi cu
Deseori se joacă cu dificultate sau nu
dificultate;
poate desfăşura activităţi în linişte; e.
f. Adesea evită sau respinge activităţile
Deseori vorbeşte extrem de mult.
care îi solicită efort mintal susţinut(de

exemplu participarea la lecţii sau

realizarea temelor);
C. SIMPTOME DE IMPULSIVITATE:
g. Deseori rătăceşte materiale necesare
a. Deseori răspunde fără să aştepte ca
îndeplinirii activităţii;
 întrebarea să fie complet formulată; b. întrerupe şi îi deranjează frecvent pe

Are dificultăţi în a-şi aştepta rândul la ceilalţi (de exemplu, se amestecă în

joc sau în alte activităţi de grup; c. Îi discuţiile sau în jocul celorlalţi).

4
Percepţii greşite despre ADHD
Percepţii Greşite Date demonstrate ştiinţific

Această afecţiune până Aproximativ 60% dintre copiii diagnosticaţi cu

la urmă se remite. ADHD continuă să manifeste simptome în timpul

vârstei adulte.

ADHD nu este o ADHD este o afecţiune medicală, datorată unui

afecţiune medicală. dezechilibru chimic din creier. Este recunoscută

oficial de către experţii şi instituţiile medicale
importante, inclusiv American Psychiatric Association.

Atitudinea National Institute of Mental Health (NIMH) afirmă

parentală că oamenii de ştiinţă găsesc din ce în ce mai multe
inadecvată se află dovezi că ADHD nu îşi are originea în mediul

la originea familial, ci în cauze biologice.

ADHD.

ADHD afectează în Raportul băieţi:fete este 4:1. Diagnosticul la fete este

egală măsură ambele mai dificil, căci predomină forma cu deficit de atenţie.
sexe.
ADHD poate fi Studiul multi-modal privitor la tratamentul copiilor cu
tratat numai ADHD (Studiul MTA) organizat de NIMH a inclus
medicamentos. aproape 600 elevi de şcoală elementară şi a permis
concluzia că rezultatele cele mai bune s-au obţinut
prin asocierea terapiei comportamentale şi
medicaţiei. Discutaţi cu medicul dumneavoastră cele
mai potrivite opţiuni pentru copilul dumneavoastră

5
CAUZELE ADHD

Uneori, părinţii se consideră adesea vinovaţi de comportamentul copiilor cu

ADHD, dar nu este cazul.

Cercetătorii au demonstrat că apariţia simptomelor ADHD nu este legată de

educaţie sau familie.

Deşi cauza exactă a ADHD

rămâne necunoscută, se consideră

ca ADHD este cel mai probabil de
natură genetică şi se transmite
genetic, de la părinţi la copii. Datele
publicate recent arată că un copil cu
un părinte care prezintă simptome
ADHD are şanse in proporţie de
aproximativ 20% de a avea ADHD.
 Cercetători ştiinţifici susţin că principala cauză a acestor probleme ar trebui
căutată în tulburările funcţiilor cerebrale, ADHD fiind considerată o afecţiune
medicală, datorată unui dezechilibru chimic din creier.

Se consideră că uneori condiţiile de mediu în care trăiesc copiii influenţează simţitor

manifestarea şi evoluţia tulburării.

6
AFECŢIUNI CARE POT APĂREA ÎN PARALEL CU ADHD

Copiii cu ADHD suferă adesea de alt

pot complica diagnosticul şi tratam
frecvente afecţiuni care pot coexista

✔ Dificultăţile de învăţare care includ probleme la citire, scris şi la rezolvarea

problemelor de matematică.

✔ Tulburarea opoziţionismului provocator care se caracterizează printr-un

comportament nesupus, sfidător, negativ şi ostil faţă de formele de autoritate, care

persistă timp de cel puţin şase luni.

✔ Tulburarea de conduită care se caracterizează printr-un comportament persistent de

încălcare a regulilor şi normelor sociale şi a drepturilor altora.

✔ Tulburările afective (de ex. depresia, mania)

✔ Tulburările anxioase (de ex. : anxietatea generalizata, atacul de panică, fobiile

specifice, fobia sociala, tulburarea obsesiv-compulsivă)

✔ Tulburarea de adaptare (manifestarile variază şi includ dispoziţia depresivă,

anxietatea, îngrijorarea sau o combinaţie a acestora, un sentiment al incapacităţii de a

face faţă unor situaţii, de a planifica (viitorul) sau de a continua situaţia prezentă,

precum şi unele grade de afectare în performanţa rutinei cotidiene)

 ✔ Sindromul Gilles de la Tourette (se caracterizează prin ticuri vocale şi musculare

inclusiv repetarea neaşteptată a unor mişcări sau sunete; copiii cu acest sindrom adesea

suferă şi de atenţie deficitare, boli obsesiv-compulsive şi depresie). ✔ Întârzierea

mentală

✔ Tulburările pervazive de dezvoltare( de ex. autismul)

✔ Tulburările senzoriale de auz şi de văz

✔ Epilepsie, boli tiroidiene.

7
IMPACTUL ADHD

ASUPRA VIEŢII COPILULUI SAU ADOLESCENTULUI

ADHD poate afecta toate

aspectele vieţii unui copil.

În plus, impactul este puternic

şi asupra părinţilor şi fraţilor,

fiind uneori cauza apariţiei

problemelor în familie.

⮚ Copilul afectat de ADHD poate fi la fel de inteligent, creativ şi iubitor ca şi

ceilalţi. Cu toate acestea, un copil cu ADHD care nu este diagnosticat la timp, se

va confrunta cu multe probleme acasă şi în societate. Va începe să fie perceput ca
diferit faţă de ceilalţi copii, se va izola de grup, îşi va pierde prietenii, fiind
respins de către colegi. Cu timpul nu va mai avea încredere în el însuşi, iar
rezultatele şcolare se vor înrăutăţi.
⮚ Manifestările ADHD sunt diferite în funcţie de perioada de dezvoltare a copilului,

variind de la slaba concentrare, nivel ridicat de agresivitate şi impulsivitate la

copilul preşcolar, până la o percepţie distorsionată a sinelui şi apariţia unor
comportamente antisociale şi agresive la adolescent.

8
⮚ Copiii cu ADHD prezintă deseori o evoluţie negativă pe termen lung, cu afectarea
nivelului educaţional şi mai târziu, găsirea unui loc de muncă.

⮚ Relaţiile cu familia se pot deteriora, copilul va comunica din ce în ce mai puţin cu

cei din jur. Relaţia cu fratele sau sora îşi va pierde armonia şi căldura iar
atmosfera în cămin se va tensiona, apărând din ce în ce mai des conflicte.

⮚ În lipsa unor măsuri terapeutice eficiente, ADHD poate evolua spre alte

manifestări în anii următori. A avea un adolescent cu ADHD înseamnă pentru

părinţi noi confruntări cu lipsa de atenţie şi/sau agitaţie, dar care pot evolua
spre depresie, agresivitate, comportament antisocial.

⮚ Un adolescent cu ADHD va percepe însă diferit această vârstă - poate deveni

nesupus, violent chiar. Poate abandona studiile, poate începe să consume

droguri, se poate implica în activităţi de risc.
⮚ Evoluţia copilului este influenţată de mai mulţi factori: familie, mediul şcolar,

abilitatea cognitivă, conştiinţa de sine. Existenţa unui mediu de suport, sensibil

la cerinţele copilului cu ADHD şi care să cunoască implicaţiile acesteia, este
esenţială pentru depăşirea dificultăţilor.

9
CUM SE MANIFESTĂ ADULŢII ÎN PREAJMA UNUI COPIL CU ADHD?
Principalele greşeli pe care adulţii (părinţi, cadre didactice) le fac în relaţia cu
un copil cu ADHD sunt:

Adultul răs
Adultul nu
comportamen
întăreşte prin
prin întărirea
recompensă
neintenţ
comportamentul
Sugestie: deşi c
pozitiv al
în comportam
copilului.
trebuie să fie
Sugestie: copilul
cedeze î
raspunde mai bine comportam
la recompensa

decât la pedeapsa.
 Adultul nu este consecvent în corectarea comportamentului negativ
al copilului.

Sugestie: când copilul are un comportament negativ şi repetitiv în

timp, atitudinea adultului sa ramâna aceeaşi

EXISTĂ SOLUŢII ADHD?

Practicile terapeutice curente în ADHD sunt orientate asupra

managementului simptomelor combinând mai multe metode de

tratament: ⇒ Terapie comportamentala (incluzând antrenament şi
terapie) ⇒ Medicaţia

⇒ Terapia combinată (medicaţie şi terapie comportamentală)

Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare

pacient.

10
STRATEGII DE ACŢIUNE

SFATURI PENTRU CADRELE DIDACTICE

1. Organizarea spaţiului

Faceţi-i loc lângă catedră. Astfel veţi avea controlul!

Aşezaţi elevului în prima bacă din rând, departe de fereastră sau de alte

elemente care-i pot distrage atenţia. Acest lucru va reduce posibilitatea ca alţi
stimuli să-i distragă atenţia vizual sau auditiv de la activitatea pe care o realizează
în fiecare moment. Dacă elevul este plasat în rândurile din spate vor fi în câmpul său
viziual colegii săi, a căror comportament sau comentarii îi pot distrage atenţia de la

profesor sau sarcină. La fel se întâmplă dacă este aşezat în apropierea unei ferestre
sau culoar, datorită zgomotelor sau stimulilor vizuali .

2. Asigurarea înţelegerii explicaţiilor sau instrucţiunilor pentru a îndeplini

sarcinile.

Amintiţi-vă că elevul cu ADHD nu este neapărat un elev cu deficit intelectual.

Abilitatea lui de raţionament este bună, cu excepţia cazurilor specifice. Prin

urmare, dacă nu înţelege o explicaţie sau nu urmează o instrucţiune va fi din
cauza

dificultăţilor de a acorda atenţia necesară expunerii profesorului!

11
◙ Încercaţi să folosiţi propoziţii scurte, iar în cazurile în care expunerea este mai

lungă, repetaţi de mai multe ori aspectele fundamentale ale acesteia. ◙ În timpul
explicaţiilor sau instrucţiunilor stabiliţi de multe ori contactul vizual cu elevul,
acest lucru va facilita să-şi păstreze atenţia asupra dumneavoastră sau la ceea ce
spuneţi.

◙ După terminarea explicaţiilor sau instrucţiunilor, rugaţi elevul să repete ceea ce

a înţeles. Ajutaţi-l să formuleze acele aspecte pe care nu le poate repeta, fie

pentru că nu a înţeles, fie pentru că nu a fost suficient de atent. Faceţi acest
lucru de fiecare dată când explicaţi sau daţi instrucţiuni elevilor. Procedând
aşa, după câteva ori, elevul va anticipa că trebuie să repete şi acest lucru va
acţiona ca un factor care va contribui la susţinerea şi concentrarea atenţiei
 direct asupra explicaţiilor sau instrucţiunilor.

◙ Odată ce i-aţi consolidat obiceiul de a participa cu atenţie la explicaţiile

dumneavoastră, puteţi reduce solitările de a repeta/ reformula cerinţele; acest

lucru trebuie făcut intermitent, fără a urma un model specific pe care elevii l-ar
putea identifica.

◙ Permiteţi elevului hiperactiv să se deplaseze prin clasă la intervale regulate. Nu

trebuie să uităm faptul că aceşti elevi au dificultăţì în a sta liniştiţi sau în a lucra
în linişte. Elevul poate fi numit "elev de serviciu” sau „asistent" şi i se
încredinţează anumite sarcini, care să-i permită mobilitatea în sala de clasă.
Trebuie să fim atenţi atunci când elevul arată agitaţie, nervozitate, momente în
care fie îi punem intrebări, fie îi dăm o sarcină care implică necesitatea de a
vorbi cu alţii sau să se mişte.

12
3. Adaptări metodologice ale obiectivelor educaţionale

Elevii cu ADHD prezintă dificultăţi în învăţarea şi consolidarea cunoştinţelor

corespunzătoare fiecărui nivel curricular faţă de restul colegilor lor. Astfel, de

multe ori acumulează întârzieri importante, fiind dificil / imposibil pentru ei
să urmeze programa de cursuri mai târziu.

Pentru a sprijini progresul acestor elevi, se recomandă:

◙ Profesorul trebuie să stabilească obiectivele-cheie pe care elevul trebuie să le

realizeze progresiv dobândind cunoştinţele necesare pentru nivelul următor.
Performanţa lor va fi direcţionată spre atingerea acestor obiective
 fundamentale şi mai apoi a celor considerate „secundare”.

◙ Obiectivele stabilite trebuie să fie simplificate (atunci când este posibil),

reducându-se din complexitate; în funcţie de natura obiectivelor, se recomandă

şi divizarea lor pe părţi.

◙ Planificarea obiectivelor de atins, trebuie şi ea diferenţiată, pentru copiii cu

ADHD prevăzându-se mai mult timp pentru realizarea lor.

13
4. Adaptări metodologice pentru realizarea sarcinilor

◙ Adaptarea numărului de sarcini atât în clasă cât şi la domiciliu. Elevilor cu

ADHD li se va da un număr inferior de sarcini faţă de cel considerat adecvat

pentru restul elevilor. Puteţi utiliza, de asemenea, o strategie diferită:
propuneţi un număr minim de sarcini pentru tot grupul, exprimându-vă
satisfacţia în cazul în care numărul de sarcini a fost îndeplinit, şi apoi
propuneţi sarcini suplimentare opţionale a căror finalizare este voluntară şi
care le poate îmbunătăţi calificativul. Pentru că sunt opţionale, elevii cu
ADHD nu se vor simţi incapabili să le facă şi, în funcţie de abilităţile lor, le
vor realiza pe cele posibile.

◙ Adaptarea criteriilor de calitate în execuţia sarcinilor. Propuneţi pentru fiecare

 tip de activitate un standard de calitate minim, pe care să-l consideraţi
mulţumitor, şi apoi alte criterii progresive de calitate, cu care îşi poate
îmbunătăţi scorul. Puteţi face acelaşi lucru cu alţi elevi din clasă dacă credeţi că

acest lucru i-ar putea influenţa în mod negativ pe ceilalţi.

◙ Adaptarea timpului necesar îndeplinirii sarcinilor în clasă. Ţineţi seama de

timpul disponibil pentru a efectua sarcinile şi de importanţa extinderii

timpului pentru elevii cu ADHD.

14
CE RECOMANDĂRI PUTEM FACE PĂRINŢILOR

SFATURI PENTRU PĂRINŢI

A. Creaţi acasă un cadru benefic pentru o viaţă stabilă, calmă, structurară!

1. Amenajaţi un spaţiu specific, reconfortant pentru copil, un colţ al lui, cu o

lumină difuză, prietenoasă, cu animale de pluş. Copilul se poate retrage în
acest loc în care se va simţi apărat de tot felul de senzaţii.

2. Diminuaţi prezenţa elementelor care declanşează excitaţii suplimentare

(televizor, radio, calculator) şi perturbă atenţia copilului în realizarea unei
acţiuni.

3. Evitaţi includerea copilului în activităţi în care intervin multe schimbări de

situaţii, perturbări, crize, stres.
 4. Implicaţi copilul în acţiuni interesante pentru el.

5. Rezervaţi-vă uneori timpul necesar pentru a trăi momente plăcute alături de

copil, pentru a observa lucrurile care-l atrag, fără a interveni pentru a-l dirija.
Acest moment privilegiat vă ajută să consolidaţi relaţia cu copilul.

6. Identificaţi un număr redus de comportamente pe care doriţi să le amelioraţi

la copil.

7. Alegeţi obiective realiste şi înaintaţi puţin câte puţin în direcţia propusă

pentru a evita pierderea încrederii în puterea dvs. de intervenţie.

8. Implicaţi copilul într-o rutină zilnică prin activităţi sau sarcini posibile,
momente sau locuri la care copilul se aşteaptă.

9. Anticipaţi posibilele reacţii ale copilului atunci când survin schimbări în

rutina de care are nevoie şi planificaţi-vă intervenţiile adecvate.

15
10. Antrenaţi copilul în aşa fel încât să reacţioneze cam în aceeaşi manieră în
următoarele situaţii:
◙ previzibile (la dentist, la magazin, sosirea sau plecarea unei persoane, etc.)
◙ neobişnuite (schimbare de orar, la grădina zoologică, etc).

11. Anticipaţi împreună cu copilul derularea evenimentelor şi discutaţi dinainte

asupra comportamentului pe care îl aşteptaţi de la el.

12. Trasaţi anumite limite în privinţa lucrurilor pe care i le permiteţi şi explicaţi-i

consecinţele încălcării acestor limite.

13. Planificaţi-vă atent propriile acţiuni şi atitudini, pentru a determina copilul

să rămână calm, cu atenţia în gardă.

14. Îmbinaţi logic şi cu insistenţă toleranţa moderată cu respectarea coerentă a

valorilor pe care doriţi să le cultivaţi copilului dumneavoastră.
 16
B . Învăţaţi copilul să respecte regulile de conduită!

1. Stabiliţi reguli suficient de clare, astfel încât copilul să ştie exact ce aşteptaţi
de la el. Copilul va putea distinge între ceea ce îi este permis ceea ce i s-a
interzis.

2. Formulaţi reguli precise, astfel încât copilul să ştie exact ce consecinţe vor fi
dacă nu respectă regulile.

3. Adaptaţi regulile la vârsta, nivelul de înţelegere a copilului şi la conduita

anterioară a acestuia.

4. Evitaţi influenţarea respectării regulilor de starea dvs dintr-un moment

anume sau de oboseală.

5. Amintiţi mereu copilului regulile. Oferiţi copilului repere vizuale sugestive

 instalate în locuri strategice (desene, fotografii, tablouri, o listă cu reguli
afişată pe peretele din camera sa) prin care i se reaminteşte mereu ce are de
făcut.

6. Atunci când impuneţi o restricţie, o regulă sugeraţi şi o recompensă

imediată.

7. În calitate de părinţi ai copilului sunteţi obligaţi să deveniţi parteneri de

echipă, să lucraţi în consens, să vă susţineţi reciproc şi constant în exerciţiul
disciplinei, pentru a nu dezorienta copilul.

8. Adaptaţi diferenţele de stil ale fiecăruia dintre cei doi părinţi pentru a evita
rupturile părinte – copil şi pentru a nu se ajunge la tendinţa copilului de a
sabota regulile cunoscute.

17
C. Formulaţi corect solicitările adresate copilului!

1. Captaţi şi reţineţi atenţia copilului prin gesturi, mimică şi modulaţiile vocii,

deoarece acesta comunică şi înţelege mai mult pe cale vizuală decât auditivă.

2. Folosiţi atingerile cu rol de calmare. Uneori o simplă atingere a umerilor este

suficientă.

3. Când vreţi să atrageţi privirea copilului, ţineţi-i faţa îndreptată spre dvs. cu
mâna, ambele palme înconjurându-i capul. O variantă este să vă aşezaţi între
el şi obiectul care îi perturbă atenţia.

4. Formulaţi solicitările pe un ton afirmativ şi pozitiv, astfel încât copilul să

înţeleagă ceea ce dorim de la el.

5. Evitaţi formularea solicitărilor sub formă de întrebări sau pe un ton negativ,

 care determină pe copil să devină neascultător.

6. Feriţi-vă de discursuri lungi, de cuvinte abstracte.

7. Utilizaţi un vocabular clar, concret, accesibil pentru copil.

8. Adresaţi o singură solicitare în acelaşi timp. Altfel, riscaţi să observaţi cum

copilul uită ce are de făcut sau se simte confuz.

9. Spuneţi-i din vreme copilului cam cât timp are la dispoziţie pentru a realiza
solicitarea dvs., pentru a se putea orienta.

10. Arătaţi-vă constant satisfacţia din momentul în care copilul începe să se

conformeze.

18
D. Formaţi şi dezvoltaţi la copilul hiperactiv încrederea în sine!

1. Identificaţi forţele de care dispune copilul pentru a-i favoriza dezvoltarea.

2. Cunoaşteţi, canalizaţi şi puneţi în valoare aptitudinile copilului (o imaginaţie

dezvoltată, creativitate, o energie remarcabilă, spontaneitatea, capacitatea de
a face unele lucruri în manieră originală, etc).

3. Ajutaţi-l pe copil să-şi înfrângă slăbiciunile.

4. Încurajaţi efortul pozitiv al copilului. Folosiţi fiecare prilej în care copilul are
o conduită adecvată, face fapte bune pentru a-i oferi un elan pozitiv şi
plăcerea de a le repeta. Reacţionaţi imediat după fiecare lucru bun, folosind
încurajările şi atitudinea agreată de copil la părintele său.

5. Încurajaţi şi răsplătiţi copilul pentru faptele sale prin:

 a) Atenţii verbale: un compliment, o apreciere, un cuvând de sprijin.
Exemple: „Bravo, ai lucrat foarte bine!”, „Perfect, ai muncit mult!”, „Grozav!
Ai avut o idee genială!”, „Îmi place foarte mult desenul tău!”, „M-ai
impresionat cu recitarea/cântecelul tău!”

b) Atenţii non - verbale: gesturi afective (un semn, un sărut sau o mimică
de natură să semnalizeze complicitatea: atingeri, salutul campionului
„ok”).

c) Încurajări relaţionale:
◙ lăsaţi copilul să meargă în vizită la un prieten;
◙ primiţi acasă un prieten al copilului;
◙ amânaţi puţin momentul în care trebuie să vină de la joacă;
◙ puneţi-i desenul animat preferat.

d) Încurajări materiale: cumpăraţi-i jucăria dorită, o carte cu personajele

preferate, accesorii decorative pentru camera lui, o casetă audio/video,
un obiect de îmbrăcăminte, fructe/dulciuri preferate, oferiţi-i bani de
buzunar.

19
Respectaţi următoarele reguli în realizarea încurajărilor:

[Link]ţi încurajările materiale sau orice privilegiu acordat copilului cu

atenţionarea verbală sau nonverbală. Exemplu: Atunci când îi oferiţi o carte de poveşti
îi zâmbiţi şi îi argumentaţi scurt mulţumirea şi aprecierea dvs. pentru un comportament
corect al copilului. Aceste mici gesturi ale adultului au valoare deosebită pentru
consolidarea încrederii în sine şi în propriile sale performanţe.

2. Integraţi fraţii şi surorile copilului în demersurile de încurajare pozitivă.

3. Evitaţi plasarea copilului hiperactiv în situaţii în care acesta va manifesta cu

siguranţă comportamente necorespunzătoare. De exemplu, nu lăsaţi copilul

nesupravegheat în biserică, spital, magazin, în casă, etc.

4. Stimulaţi copilul să-şi semnalizeze progresele proprii şi calitatea reacţiilor sale,

pentru care îl felicităm. În acest caz copilul devine coechipier în cadrul încurajării
pozitive. Exemple: „M-am îmbrăcat repede!”, „M-am spălat bine pe dinţi!”, „Am aşezat
frumos pantalonii pe scaun!”

5. Plasaţi copilul în rolul de persoană resursă pentru el însuşi. Întrebaţi-l ce ar

putea face pentru a-şi ameliora comportamentul şi încurajaţi orice soluţie corectă.

20
Respectaţi următoarele reguli în acordarea pedepselor:

1. Acordaţi pedepsele în funcţie de gravitatea faptului comis. 2. Scoateţi

copilul din situaţia neadecvată şi daţi-i posibilitatea să se angajeze într-o altă

activitate.

3. Atenţionaţi copilul pe un ton ferm că trebuie să abandoneze

comportamentul nedorit. Dacă nu ascultă şi perseverează, aplicaţi-i imediat

o sancţiune.

4. Retrageţi-i copilului, pentru o durată precisă, o activitate sau obiectul la

care acesta ţine foarte mult.

 5. Învăţaţi-l pe copilul care greşeşte că alegerea îi aparţine (ori îşi schimbă

comportamentul ori primeşte pedeapsa).

6. Puneţi-l pe copil „la colţ”, pe un scăunel sau pe jos, într-un loc retras (holul

de intrare, spaţiu liber) unde nimic nu-l distrage şi nu-l poate ajuta să-şi
petreacă timpul. Dacă refuză să se retragă singur, atunci îl duceţi dvs. de

mână sau luându-l în braţe. Durata pedepsei se calculează câte un minut

pentru fiecare an (ex.: la 5 ani – 5 minute, la 6 ani – 6 minute pedeapsă). şi

câte 2 minute pe an pentru comportamentele cele mai grave.

7. Precizaţi în mod clar copilului care este motivul pentru care a fost pedepsit.

Exigenţele trebuie să fie realiste.

8. Număraţi minutele de pedeapsă doar din momentul în care copilul s-a

calmat şi a înţeles regulile pe care trebuie să le urmeze în timpul izolării.

Pedeapsa nu trebuie să înceteze înainte de expirarea timpului stabilit iniţial.

9. La sfârşitul pedepsei determinaţi copilul să spună ce aşteptări aveţi de la el

în acel moment.

10. Când pedeapsa expiră, nu se mai aduce în discuţie incidentul. 11.

Atunci când copilul colaborează, acordaţi-i semne de atenţie pozitivă.

21
Evitaţi următoarele conduite faţă de copilul hiperactiv:

◙ A vorbi prea mult.

◙ A ţipa.

◙ A urca tonul vocii.

◙ A recurge la agresivitate şi insulte.

◙ A repeta în mod excesiv o solicitare adresată copilului, mizând pe faptul că

acesta va înţelege în cele din urmă că trebuie să fie ascultător. Pentru a atrage
mai uşor atenţia copilului, folosiţi expresiile feţei dvs., deoarece copilul
 hiperactiv comunică mai uşor la nivel non – verbal.

◙ A argumenta prea insistent în faţa copilului.

◙ A ridiculiza, a umili, a folosi cuvinte şi gesturi care rănesc afectiv, dictate de

furie şi nerăbdare (ex.: a împinge brusc copilul).

◙ A ameninţa continuu.

◙ A aplica reguli şi pedepse în mod excesiv.

◙ A hărţui, a critica, a lucra furios cu copilul.

◙ A face exces de atingeri uşoare şi rapide (gâdilături, pişcături) care pot fi

percepute ca o agresiune favorizând disconfortul psihic şi dezorganizarea. ◙

A lucra cu copilul până la epuizarea forţei fizice şi mentale. Sunt necesare
perioade de repaos şi refacere atât a adultului cât şi a copilului.

22
E. Formaţi simţul responsabilităţii, sentimentul de compentenţă şi dorinţa de
auto-depăşire la copilul hiperactiv!

1. Solicitaţi copilului să execute în mod regulat o sarcină care îi face plăcere (să

aibă grijă de un animal, să ude florile).

2. Oferiţi ocazia copilului să practice activităţi care îl interesează( să se joace cu

anumite jucării, să se distreze c jocuri video, să vizioneze desenul animat

preferat, să se iniţieze î informatică, să urmeze cursuri muzicale sau de dans, să
înveţe limbi străine).
3. Implicaţi copilul în activităţi adaptate talentului său. În acest fel copilul îşi

poate valorifica anumite calităţi fizice şi artistice. Sunt indicate activităţile

sportive şi culturale, de preferat individuale la început, pentru că permit

copilului să-şi experimenteze controlul emoţiilor şi mişcările în contexte variate
( karate, înot, gimnastică, dans, tenis, pictură, modelaj în plastilină şi lut,
badminton, patinaj pe gheaţă sau pe role, pescuit, mersul pe bicicletă, alergatul
în parc, salturi la trambulină, etc.)

4. Stabiliţi locuri precise şi stabile pentru aranjarea lucrurilor [Link]ţi

împreună ritualuri de gestionare a spaţiului şi timpului(Exemplu: Când

ajungeţi acasă, aşezaţi împreuncu copilul, hainele în acelaşi loc.)

23
F. Protejaţi drepturile copilului hiperactiv.

1. Atunci când drepturile copilului hiperactiv nu-i sunt recunoscute de

anturaj sau când copilul ajunge să devină „ţap ispăşitor”, deveniţi

protectorii copilului.

2. Aduceţi la cunoştinţa celorlalţi caracteristicile pozitive ale copilului

 dumneavoastră.

3. Interveniţi în mod echitabil în relaţiile dintre copiii familiei. În caz

contrar, fraţii şi surorile copilului hiperactiv pot suferi din cauză că

intervin gelozia, nedreptatea, pierderea sau deteriorarea lucrurilor
personale.

24
25