Primate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Primate
Fosilă: Paleocen–Prezent, 55–0 mln. ani în urmă

PreЄ

Pg

N
 Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Clasă: Mammalia

Subclasă: Eutheria

Supraordin: Euarchonta

Ordin: Primates
Linnaeus, 1758

Subordine

 Strepsirrhini
 Haplorhini
 †Altiatlasius
soră: Dermoptera

Primate non umane (verde)

Sinonime
 Plesiadapiformes[1]

Modifică text 

Primatele (din latinescul primat-, de la primus „prim”, „prim rang”) sunt

un ordin al mamiferelor placentare de care aparțin oamenii și rudele lor cele mai
apropiate.[2] Primatele au apărut în urmă cu 85-55 milioane de ani, mai întâi ca mici
mamifere de uscat, care s-au adaptat pentru a trăi în copacii din pădurile tropicale:
multe caracteristici ale primatelor reprezintă adaptări la viața în acest mediu provocator,
incluzând creierul mare, acuitatea vizuală, percepția culorilor, o centură scapulară care
permite un grad mare de mișcare din articulația umărului și mâini îndemânatice. Gama
de dimensiuni a primatelor variază de la aproximativ 30 de grame pentru lemurii șoareci
până la 200 kg pentru gorila estică. Există 190–448 de specii de primate vii, în funcție
de clasificarea utilizată. Noi specii de primate continuă să fie descoperite: peste 25 de
specii au fost descrise în anii 2000 și 11 din 2010.
Primatele sunt împărțite în două subordine: strepsirrhini (lit. „nas umed”)
și haplorrhini (lit. „nas uscat”). Strepsirhinele includ lemurieni, galagidae și lorisidae, în
timp ce haplorhinele includ tarsiiforme și simieni (maimuțe antropoide și maimuțe). Mai
departe simieni pot fi clasificați în platirinieni (maimuțele din Lumea Nouă) și catarinieni,
care sunt maimuțele din Lumea Veche și maimuțele mari (inclusiv oamenii). Cu
patruzeci de milioane de ani în urmă, simienii din Africa au migrat în America de Sud,
ceea ce a dat naștere celor cinci familii de maimuțe din Lumea Nouă. Simienii rămași s-
au împărțit în maimuțe antropoide (Hominoidea) și maimuțe din Lumea Veche
(Cercopithecoidea) acum aproximativ douăzeci și cinci de milioane de ani.
Primatele au creiere mari (în raport cu mărimea corpului) în comparație cu alte
mamifere, precum și o dependență crescută de acuitatea vizuală în detrimentul simțului
mirosului, care este sistemul senzorial dominant la majoritatea mamiferelor. Aceste
caracteristici sunt mai dezvoltate la maimuțe și maimuțe antropoide și, în mod vizibil,
mai puțin la lorisidae și lemurieni. Unele primate sunt tricromate, cu trei canale
independente pentru transmiterea informațiilor despre culoare. Cu excepția maimuțelor
mari, primatele au cozi. Majoritatea primatelor au și degetele mari opozabile. Multe
specii sunt dimorfice sexual; printre diferențe se numără masa musculară, distribuția
grăsimii, lățimea pelviană, dimensiunea caninilor, distribuția părului și colorarea.
Primatele au rate de dezvoltare mai mici decât alte mamifere de dimensiuni similare,
ajung la maturitate mai târziu și au o durată de viață mai lungă. În funcție de specie,
adulții pot trăi în singurătate, în perechi sau în grupuri de până la sute de membri. Unele
primate, inclusiv gorilele, oamenii și babuinii, sunt mai degrabă terestre decât
arboricole, dar toate speciile au adaptări pentru cățărare. Printre tehnicile locomoției
arboricole folosite se numără saltul din copac în copac și legănatul între ramurile
copacilor; tehnicile de locomoție terestră includ mersul pe două membre (poziție bipedă)
și mersul modificat pe patru membre.
Primatele sunt printre cele mai sociale animale, formând perechi sau grupuri familiale,
haremuri uni-masculine și grupuri multi-masculine / multi-feminine. Primatele non-
umane au cel puțin patru tipuri de sisteme sociale, multe definite de cantitatea de
mișcare a femeilor adolescente între grupuri. Majoritatea speciilor de primate rămân cel
puțin parțial arboricole; excepțiile sunt: oamenii, unele maimuțe antropoide și babuinii,
care au părăsit copacii pentru uscat și acum locuiesc toate continentele.
Interacțiunile strânse între oameni și primatele non-umane pot crea oportunități pentru
transmiterea bolilor zoonozice, în special a bolilor virale,
inclusiv herpes, rujeolă, ebola, rabie și hepatită. Mii de primate non-umane sunt utilizate
în cercetări din întreaga lume datorită asemănării lor psihologice și fiziologice cu
oamenii. Aproximativ 60% din speciile de primate sunt amenințate cu extincția.
Amenințările obișnuite includ defrișările, fragmentarea pădurilor, vânătoarea de primate
pentru utilizare în tratamente, ca animale de companie și pentru hrană. Dispariția pe
scară largă a pădurilor tropicale pentru agricultură amenință cel mai mult primatele.

Cuprins

 1Istoria terminologiei

 2Clasificarea primatelor actuale

 3Filogenie și genetică

o 3.1Evoluție

o 3.2Hibrizi

o 3.3Clone

 4Anatomie și fiziologie

o 4.1Cap

o 4.2Corp

o 4.3Locomoție

o 4.4Văz

o 4.5Dimorfism sexual

 5Comportament

o 5.1Sistem social

o 5.2Comunicare

o 5.3Dietă și hrănire

o 5.4Inteligență și cogniție
  6Note

 7Referințe

 8Legături externe

Istoria terminologiei[modificare | modificare sursă]

Cuvântul românesc „primată” provine din franțuzescul primat, care derivă din utilizare
substantivă a latinescului primat- din primus („prim”, „primul rang”).[3] Numele a fost dat
de Carl Linnaeus pentru că el credea că acesta este „cel mai înalt” ordin al animalelor.
[4]
 Relațiile dintre diferitele grupuri de primate nu au fost înțelese în mod clar decât
relativ recent, astfel încât termenii folosiți în mod obișnuit sunt oarecum confuzi. De
exemplu, termenul maimuță mare a fost utilizat fie ca alternativă pentru maimuță, fie
pentru orice primată fără coadă, relativ asemănătoare omului. [5]
Sir Wilfrid Le Gros Clark a fost unul dintre primatologii care au dezvoltat ideea
tendințelor în evoluția primatelor și metodologia aranjării membrilor vii ai unui ordin într-
o „serie ascendentă” care duce la oameni.[6] Denumirile utilizate în mod obișnuit pentru
grupuri de primate, cum ar fi prosimienii, maimuțele, maimuțele mici și maimuțele mari,
reflectă această metodologie. Conform înțelegerii noastre actuale asupra istoriei
evolutive a primatelor, mai multe dintre aceste grupuri sunt parafiletice sau, mai bine
zis, nu includ toți descendenții unui strămoș comun.[7]
Spre deosebire de metodologia lui Clark, clasificările moderne identifică (sau
denumesc) de obicei doar acele grupări care sunt monofiletice; adică un astfel de grup
include toți descendenții strămoșului comun al grupului. [8]
Cladograma de mai jos arată o posibilă secvență de clasificare a primatelor vii: [9]
[10]
 grupuri care au utilizat denumirile comune (tradiționale) sunt afișate în partea
dreaptă.
Primatom   prosim
orpha ieni
 
   Dermoptera  maimu
 Primate   Haplorhini  țe
 Simiiformes   Catarrhini   Hominoidea   Hominidae   Homininae   Hominini

  maimu
țe
antrop
oide

oamen
i

maimu
țe mici
Toate grupurile cu nume științifice sunt clade sau grupuri monofiletice, iar secvența
clasificării științifice reflectă istoria evolutivă a genealogiilor înrudite. Grupurile care sunt
denumite în mod tradițional sunt afișate în dreapta; formează o „serie ascendentă” (per
Clark, vezi mai sus) și mai multe grupuri sunt parafiletice:

 Prosimienii conțin două grupuri monofiletice (subordinul Strepsirrhini, sau lemurieni,

loriși și și altele asemenea, precum și tarsierii subordinului Haplorhini); este o
grupare parafiletică, deoarece exclude Simiiformele, care sunt, de asemenea,
descendenți ai strămoșului comun a primatelor.
 Maimuțele cuprind două grupuri monofiletice, maimuțele din Lumea
Nouă și maimuțele din Lumea Veche, dar sunt parafiletice deoarece exclud
hominoizii, superfamilia Hominoidea, de asemenea descendenți ai strămoșului
comun a Simiiformelor.
 Maimuțele mari în ansamblu sunt parafiletice dacă termenul este folosit astfel încât
să excludă oamenii.
Ca rezultat, membrii celor două seturi de grupuri nu se potrivesc, ceea ce cauzează
probleme în relaționarea numelor științifice cu numele comune (de obicei tradiționale).
Luați în considerare superfamilia Hominoidea: În ceea ce privește numele comune din
dreapta, acest grup este format din maimuțe antropoide și oameni și nu există un singur
nume comun pentru toți membrii grupului. Un remediu este crearea unui nou nume
comun, în acest caz hominoizi. O altă posibilitate este extinderea utilizării unuia dintre
numele tradiționale. De exemplu, în cartea sa din 2005, paleontologul Benton scria:
„Maimuțele mari, Hominoidea, astăzi includ gibonii și urangutanii ... gorila și
cimpanzeul ... și oamenii”;[11] astfel Benton folosea termenul maimuță mare pentru
hominoizi. În acest caz, grupul numit anterior maimuțe antropoide trebuie acum să fie
identificat ca maimuțe non-umane.
În 2021 încă nu există un consens asupra metodei de clasificare care s-ar aplica: dacă
să se accepte numele tradiționale, obișnuite, dar parafiletice ale grupurilor, sau să se
utilizeze numai nume de grup monofiletice, sau să se utilizeze nume comune noi sau să
se adapteze numele vechi. Abordări concurente pot fi găsite în lucrările biologice,
adesea în aceeași lucrare și, uneori, de către același autor. Astfel, Benton definește mai
întâi „maimuțe antropoide” incluzând oamenii, apoi folosește în mod repetat termenul
„asemănător maimuțelor mari” în sensul „mai degrabă ca o maimuță mare decât ca un
om”; și când discută despre reacția altora la o fosilă nouă, el scrie despre „afirmațiile
că Orrorin ... a fost mai degrabă o maimuță decât un om”.[12]

Clasificarea primatelor actuale[modificare | modificare sursă]

Lemurieni cu coada inelată

Saguinus imperator

Cercopithecus neglectus

Mandrillus sphinx

O listă a familiilor primatelor vii este prezentată mai jos, împreună cu o posibilă
clasificare în ranguri între ordine și familie.[2][9][13][14] Sunt utilizate și alte clasificări. De
exemplu, o clasificare alternativă împarte Strepsirrhini vii în două infraordine:
Lemuriforme și Lorisiforme.[15]

 Ordinul Primatelor
o Subordin Strepsirrhini: lemurieni, loriși
 Infraordin Lemuriforme[a]
 Superfamilia Lemuroidea
 Familia Cheirogaleidae: lemurieni pitici
și lemurieni-șoareci (34 specii)
 Familia Daubentoniidae: ai-ai (o
specie)
 Familia Lemuridae: lemurieni cu coada
inelată și altele asemenea (21 specii)
  Familia Lepilemuridae: lemurieni
sportivi (26 specii)
 Familia Indriidae: lemurieni păroși și
altele asemenea (19 specii)
 Superfamilia Lorisoidea
 Familia Lorisidae: loriși (14 specii)
 Familia Galagidae: galago (19 specii)
o Subordin Haplorhini: tarsieri, maimuțe și maimuțe antropoide
 Infraordin Tarsiiformes
 Familia Tarsiidae: tarsieri (11 specii)
 Infraordin Simiiformes (sau Anthropoidea)
 Parvordo Platyrrhini: maimuțele din Lumea Nouă
 Familia Callitrichidae: maimuțe
marmoset și tamarini (42 specii)
 Familia Cebidae: capucini și maimuțe-
veverițe (14 specii)
 Familia Aotidae: maimuțe de noapte
sau maimuțe bufnițe (11 specii)
 Familia Pitheciidae: maimuțe săritoare,
maimuțe saki și maimuțe uakari (43
specii)
 Familia Atelidae: maimuțe urlătoare,
maimuțe paianjen, maimuțe păroase
(29 specii)
 Parvordo Catarrhini
 Superfamilia Cercopithecoidea
 Familia Cercopithecidae:
Maimuețle din Lumea
Veche (138 specii)
 Superfamilia Hominoidea
 Familia Hylobatidae: giboni
sau "maimuțe mici" (18
specii)
 Familia Hominidae:
maimuțe antropoide,
inclusiv oamenii (8 specii)
Ordinul Primate a fost înființat de Carl Linnaeus în 1758, în cea de-a zecea ediție a
cărții sale Systema Naturae,[18] pentru genurile Homo (oameni), Simia (alte maimuțe și
maimuțe antropoide), Lemur (prosimieni) și Vespertilio (lilieci). În prima ediție a aceleiași
cărți (1735), el folosise numele
de Anthropomorpha pentru Homo, Simia și Bradypus (leneși).[19] În 1839, Henri Marie
Ducrotay de Blainville, urmând pe Linnaeus și imitându-i nomenclatorul, a stabilit
ordinele Secundates (inclusiv subordinele Chiroptera, Insectivora și Carnivora),
Tertiates și Quaternates (inclusiv Gravigrada, Pachydermata și Ruminantia), [20] dar
acești noi taxoni nu au fost acceptați.
Înainte ca Anderson și Jones să introducă clasificarea Strepsirrhini și Haplorhini în
1984,[21] (urmată de lucrarea lui McKenna și Bell din 1997 Clasificarea mamiferelor:
deasupra nivelului speciei),[22] primatele au fost împărțite în două
superfamilii: Prosimii și Anthropoidea.[23] Prosimii includea toți prosimienii: Strepsirrhini
plus tarsierii. Anthropoidea conținea toți simienii.

Filogenie și genetică[modificare | modificare sursă]

Euarchontoglires   Glires   
Rodentia (rozătoare)
     

 
Lagomorpha (iepuri, lepuși)
 

 Euarchonta   

   

Primatomorpha

Ordinul Primate face parte din clada Euarchontoglires, care este inclusă în

clada Eutheria din clasa Mamalia. Cercetări genetice moleculare recente asupra
primatelor, colugo și scandentia au arătat că cele două specii de colugo sunt mai strâns
legate de primate decât de scandentia, [24] chiar dacă scandentia au fost la un moment
dat considerate primate.[25] Aceste trei ordine alcătuiesc clada Euarchonta. Combinația
acestei clade cu clada Glires (compusă din Rodentia și Lagomorpha) formează clada
Euarchontoglires. În mod divers, atât Euarchonta, cât și Euarchontoglires sunt
clasificate ca supraordine. Unii oameni de știință consideră că Dermoptera este un
subordin al primatelor și folosesc subordinul Euprimate pentru „adevăratele” primate. [26]
Evoluție[modificare | modificare sursă]
Pentru informații suplimentare, vezi Evoluția primatelor
Lemurul brun comun (Eulemur fulvus)

Se crede că descendența primatelor se întoarce în timp cel puțin în apropierea

graniței Cretacic-Paleogen sau în jurul valorii de 63-74 milioane de ani,[27][28][29][30][31] chiar
dacă cele mai vechi primate cunoscute din înregistrările fosile datează
din Paleocenul târziu al Africii, c.57 milioane de ani (Altiatlasius)[32] sau tranziției
Paleocen-Eocen în continentele nordice, c. 55 milioane de ani
(Cantius, Donrussellia, Altanius, Plesiadapis și Teilhardina).[33][34][35] Alte studii au estimat
că originea ramurii primatelor datează din Cretacicul mijlociu, în jur de 85 de ani în
urmă.[36][37][38]
După aprecierea cladistică modernă, ordinea Primatelor este monofiletică. Se consideră
că subordinul Strepsirrhini (primatele „cu nasul umed”), s-a despărțit de linia primitivă a
primatelor acum aproximativ 63 de milioane de ani, [39] deși sunt susținute și date
anterioare.[40] Cele șapte familii strepsirrhine sunt: cinci familii înrudite cu lemurienii și
două familii care includ loriși și galago.[2][13] Clasificările vechi plasează Lepilemuridae în
Lemuridae și Galagidae în Lorisidae, prezentând un raport de patru familii la una, în loc
de cinci la două așa cum este prezentat aici.[2] În timpul Eocenului, majoritatea
continentelor nordice erau dominate de două grupuri, adapiformes și omomyidae.[41][42]

Macaca mulatta

Primii sunt considerați membri ai Strepsirrhini, dar nu aveau un pieptene dentar ca

lemurienii moderni; o analiză recentă a demonstrat că Darwinius masillae se încadrează
în acest grup.[43] Al doilea grup era strâns legat de tarsii și maimuțele antropoide. Nu
este clar modul în care aceste două grupuri se raportează la primatele existente.
Omomyidele au pierit acum aproximativ 30 de ani, [42] în timp ce adapiformele au
supraviețuit până acum aproximativ 10 milioane de ani [44]

Tamarin-leu auriu (Leontopithecus rosalia)

Conform studiilor genetice, lemurienii din Madagascar s-au îndepărtat de loriside acum
aproximativ 75 de milioane de ani. [40] Aceste studii, precum și dovezile cromozomiale și
moleculare, arată, de asemenea, că lemurienii sunt mai strâns legați între ei decât de
alte primate Strepsirrhini.[40][45] Totuși, Madagascar s-a despărțit de Africa acum 160 de
milioane de ani și de India acum 90 de milioane de ani. [46] Pentru a explica aceste fapte,
se crede că o populație fondatoare de câțiva indivizi de lemurieni a ajuns în
Madagascar din Africa printr-o dispersie oceanică acum 50-80 milioane de ani. [40][45]
[46]
 Au fost sugerate alte opțiuni de colonizare, cum ar fi colonizările multiple din Africa și
India,[41] însă nici unul nu este susținut de dovezile genetice și moleculare. [40]

Trachypithecus obscurus

Până de curând, ai-ai a fost dificil de amplasat în Strepsirrhini.[2] S-au propus teorii că

familia sa, Daubentoniidae, este fie primate lemuriforme (adică strămoșii săi s-au
despărțit de linia lemurienilor mai recent decât s-au despărțit lemurienii și lorișii) fie un
grup soră al tuturor celorlalte strepsirrine. În 2008, s-a confirmat că familia ai-ai este cea
mai strâns legată de ceilalți lemurieni malgași, probabil că descind din aceeași populație
ancestrală care a colonizat insula.[40]
Subordinul Haplorhini, sau primatele „cu nas uscat”, este compus din două clade surori.
[2]
Tarsierii prosimieni din familia Tarsiidae, reprezintă cea mai bazală diviziune,
provenind de acum aproximativ 58 milioane de ani în urmă. [47][48] Cel mai vechi schelet
de haplorhine cunoscut, cel al unui Archicebus vechi de 55 de milioane de ani, a fost
găsit în centrul Chinei,[49] susținând deja o origine asiatică grupului..
[50]
 Infraordinul Simiiformes (primate simiene, constând din maimuțe și maimuțe
antropoide) a apărut acum aproximativ 40 milioane de ani, [42] posibil, de asemenea, în
Asia; dacă așa s-a întâmplat, ei s-au dispersat peste Marea Tethys din Asia în Africa la
scurt timp după aceea.[51] Există două clade simiene: Catarrhini, care s-a dezvoltat în
Africa, constând din maimuțe din Lumea Veche, oameni și alte maimuțe și Platyrrhini,
care s-a dezvoltat în America de Sud, constând din maimuțe din Lumea Nouă. [2] O a
treia cladă, care a inclus eozimiidele, s-a dezvoltat în Asia, dar a dispărut în urmă cu
milioane de ani.[52] Ca și în cazul lemurienlor, originea maimuțelor din Lumea Nouă este
neclară.
Papio hamadryas

Studiile moleculare au arătat o variație enormă a datelor de divergență între Catarrhini

și Platyrrhini, acum 33-70 de milioane de ani în urmă, în timp ce studiile bazate pe
ADN-ului mitocondrial arată o variație mai mică, oferind date între 35 și 43 de milioane
de ani în urmă.[34][53] Primatele antropoide au traversat probabil Oceanul Atlantic din
Africa până în America de Sud în timpul Eocenului din insulă în insulă, facilitate
de Dorsala Atlantică și de un nivel redus al apei.[41] Pe vremea aceea, Oceanul
Atlantic nu era la fel de larg ca astăzi.[41]
Maimuțele și maimuțele mari s-au răspândit din Africa în Europa și Asia începând
cu Miocen.[54] La scurt timp după aceea, lorișii și tarsierii au făcut aceeași călătorie.
Primele fosile de hominin au fost descoperite în nordul Africii și datează de acum 5-8
milioane de ani.[42] Maimuțele Lumii Vechi au dispărut din Europa acum aproximativ 1,8
milioane de ani.[55] Deși primatele sunt bine studiate în comparație cu alte grupuri de
animale, în anii 2000 au fost descoperite câteva specii noi, iar testele genetice au
relevat specii nerecunoscute anterior în populații cunoscute. Taxonomia primatelor a
enumerat aproximativ 350 de specii de primate în 2001; [10] Antropologul Colin Groves a
crescut acest număr la 376 în cea de-a treia ediție a cărții sale Mammal Species of the
World (MSW3).[2] Publicațiile mai recente enumeră aproximativ 424 de specii sau 658
incluzând subspeciile.[14]

Macac crabivor (Macaca fascicularis)

Hibrizi[modificare | modificare sursă]
Hibrizii primatelor apar de obicei în captivitate,[56] dar au existat și exemple în sălbăticie.
[57][58]
 Hibridizarea are loc atunci când două specii cu distribuție geografică suprapusă se
intersectează, formând zone hibride; hibrizii pot fi creați de oameni atunci când
animalele sunt plasate în grădini zoologice sau din cauza presiunilor de mediu, cum ar fi
prădarea.[57]Hibrizii între genuri diferite se găsesc și la animale în libertate: deși sunt
genuri separate de milioane de ani, există o încrucișare între gelada și babuini
hamadryas. [59]
Clone[modificare | modificare sursă]
La 24 ianuarie 2018, oamenii de știință din China au raportat în revista Cell crearea a
două clone de macac crabivor, numite Zhong Zhong și Hua Hua, folosind metoda
complexă de transfer ADN care a produs oaia Dolly.[60][61][62][63][64]

Anatomie și fiziologie[modificare | modificare sursă]

Cap[modificare | modificare sursă]

Cranii de primate care prezintă bara postorbitală și creșterea dimensiunilor creierului.

Craniul primatelor are o cutie craniană rotunjită, care este deosebit de dezvoltată la
antropoide. Craniul protejează creierul mare, care este o caracteristică distinctivă a
acestui grup.[65] Volumul endocranian este de trei ori mai mare la om decât la cea mai
mare primată non-umană, reflectând o dimensiune mai mare a creierului. [66] Volumul
endocranian mediu este de 1.201 cm3 la om, 469 cm3 la gorile, 400 cm3 la cimpanzei și
397 cm3 la urangutani.[66] Tendința în evoluția primatelor a fost dezvoltarea cortexului
cerebral, în special a neocortexului, care este implicat în percepția senzorială, în
generarea de modele motorii complexe, conștiință și limbaj.[67] În timp ce alte mamifere
se bazează foarte mult pe simțul olfactiv, viața arboricolă a primatelor a dus la
dezvoltarea sistemului senzorial și a celui vizual, [67] la o reducere a regiunii olfactive a
creierului și la un comportament social din ce în ce mai complex. [68]
Primatele au ochii orientați spre față; vederea binoculară permite o percepție exactă a
distanței și adâncimii, utilă pentru strămoșii tuturor maimuțelor mari. [65] Creasta osoasă
deasupra orificiilor ochiului întărește oasele mai slabe ale feței, care sunt supuse la
tensionare în timpul mestecării. Strepsirrinele au o bară postorbitală, un os în jurul
orificiului, pentru a-și proteja ochii; în schimb, la primatele superioare, Haplorhini,
structura osoasă a orificiului s-a dezvoltat până la implicarea întregului ochi. [69]
O ilustrare din 1893 care prezintă diferite picioare și mâini ale primatelor.

Primatele arată o tendință evolutivă către un bot redus. [70] Din punct de vedere tehnic,
„maimuțele Lumii Vechi” se disting de „maimuțele Lumii Noi” prin structura nasului și se
disting de maimuțele mari prin dispunerea dinților. [68] La maimuțele din Lumea Nouă,
nările sunt orientate lateral; la maimuțele din Lumea Veche, acestea sunt cu fața în jos.
[68]
 Modelul dentar la primate variază considerabil; deși unele și-au pierdut majoritatea
incisivilor, toate păstrează cel puțin un incisiv inferior. [68] La majoritatea strepsirrinelor,
incisivii inferiori și caninii formează un pieptene dentar, care este folosit la îngrijire și
uneori la hrănire.[68][71] Maimuțele Lumii Vechi au opt premolari, comparativ cu 12 la
maimuțele Lumii Noi. Speciile Lumii Vechi sunt împărțite în maimuțe antropoide și
maimuțe în funcție de numărul de cuspide ale molarii lor: maimuțele au patru,
maimuțele mari au cinci[68] - deși oamenii pot avea patru sau cinci. [72] Prosimienii se
disting prin buzele superioare imobilizate, vârful umed al nasului și dinții frontali inferiori
orientați spre înainte.
Corp[modificare | modificare sursă]
Mâna dreaptă a unei Trachypithecus cristatus

Primatele au, în general, cinci degete la fiecare mână sau picior, cu un tip caracteristic
de unghie de keratină la capătul fiecărui deget. Părțile inferioare ale mâinilor și
picioarelor au amprente pe vârfurile degetelor. Majoritatea au degetele mari opozabile,
o trăsătură caracteristică a primatelor dezvoltată în special la oameni, deși nu se
limitează la acest ordin (oposumii și koala, de exemplu, le au și ele).[65] Degetele permit
unor specii să folosească unelte. La primate, combinația degetelor mari opuse, unghiile
scurte (mai degrabă decât ghearele) și degetele lungi, închise spre interior, este un
relict a practicii ancestrale de apucare a ramurilor și a permis, parțial, unor specii să
dezvolte balansarea brațelor între ramurile copacilor ca mijloc semnificativ de locomoție.
Clavicula la primate este un element proeminent al centurii scapulare și datorită
acesteia, articulația umărului are o mobilitate extremă. [70] Comparativ cu maimuțele din
Lumea Veche, maimuțele mari au articulații și brațe ale umărului mai mobile datorită
poziției dorsale a scapulei, a cutiei toracice largi și relativ scurte, iar partea lombară a
coloanei vertebrale este mai scurtă și mai puțin mobilă - rezultând pierderea cozii la
unele specii. Cozile prehensile se găsesc la maimuțele din Lumea Nouă inclusiv la
maimuța urlătoare, maimuța păianjen, maimuța păroasă și la capucini. [73][74] Primatele
masculine au penisul pendulant și testicule în scrot. [75][71]
Locomoție[modificare | modificare sursă]

Diademed sifaka, un lemur gata să sară într-un alt copac

Speciile de primate se pot mișca printr-o varietate de moduri: legănându-se sau sărind
din copac în copac, deplasându-se în două sau patru membre la sol, cățărându-se în
copaci, sau prin combinarea acestor metode. Mulți prosimieni se mișcă în principal prin
cățărare și prin salturi. Printre aceștia se numără galagidae, toți indriidae, lemurienii
sportivi și toți tarsierii.[76] Alți prosimieni sunt patrupede arboricole și cățărători. Unii sunt
patrupede terestre, în timp ce alții se deplasează în salturi. Majoritatea maimuțelor sunt
patrupede și cățărătoare atât arboricole cât și terestre. Gibonii, maimuțele păroase
păianjen și maimuțele păianjen se deplasează folosind legănarea brațelor dintr-un
copac în altul[55] gibonii făcând acest lucru într-un mod remarcabil de acrobatic.
Maimuțele păroase se deplasează uneori în același mod. [77] Urangutanii își folosesc
brațele și picioarele pentru a-și transporta corpul greu prin copaci.
[55]
 Cimpanzeii și gorilele merg în poziție bipedă pe distanțe scurte.[55] Deși numeroase
specii, cum ar fi australopitecinele și hominizii timpurii, au prezentat locomoție complet
bipedă, oamenii sunt singura specie existentă cu această trăsătură. [78]
Văz[modificare | modificare sursă]

În timp ce strămoșii timpurii ai vertebratelor au avut o vedere tricromatică, mamiferele

mezozoice nocturne cu sânge cald au pierdut unul dintre cele trei tipuri de conuri din
retină. Peștii, reptilele și păsările sunt tricromatice sau tetracromatice, în timp ce toate
mamiferele, cu excepția unor primate și marsupiale, [79] sunt dicromate sau monocromate
(ceea ce înseamnă o orbire completă a culorilor). [71] Primatele nocturne, cum ar fi
maimuțele de noapte și galagidele, sunt adesea monocromatice. Catarrhinele tind să
vadă tricromatic printr-o duplicare a genei opsine roșu-verde la strămoșul lor acum 30-
40 de milioane de ani.[71][80] Platirrinele, pe de altă parte, sunt tricromate numai în câteva
cazuri.[81] În mod specific, femelele sunt heterozigote, două alele ale genei opsin (roșu și
verde) fiind situate pe același locus al cromozomului X.[71] Prin urmare, masculii pot fi
doar dicromatici, în timp ce femelele pot fi fie dicromatice, fie tricromatice. Vederea
culorilor la strepsirhine nu este la fel de bine înțeleasă; cu toate acestea, cercetările
indică au o gamă de culori vizibile similară cu cea a platyrrhinelor. [71]
Maimuțele urlătoare (o familie de platyrrhine) prezintă în mod obișnuit o vedere
tricomatică, care a fost posibilă prin duplicarea genică recentă în sens evolutiv.
[82]
 Maimuțele urlătoare sunt una dintre cele mai specializate mâncătoare de frunze ale
maimuțelor din Lumea Nouă; fructele nu reprezintă o parte majoră a dietei lor, [77] iar tipul
de frunze pe care preferă să le consume (tinere, nutritive și digestibile) sunt detectabile
numai printr-un semnal roșu-verde. Studiile de teren ale preferințelor alimentare ale
maimuțelor urlătoare sugerează că tricromatismul total a fost consolidat grație selecției
de mediu.[81]
Dimorfism sexual[modificare | modificare sursă]
Se poate observa dimorfism sexual evident între o femelă și doi babuini masculi.

Dimorfismul sexual este adesea manifestat la simieni, deși într-un grad mai mare la
speciile Lumii Vechi (maimuțe antropoide și unele maimuțe) decât la speciile Lumii Noi.
Studii recente implică compararea ADN-ului pentru a examina atât variația exprimării
dimorfismului printre primate, cât și cauzele fundamentale ale dimorfismului sexual.
Primatele au de obicei dimorfism în masa corporală [83][84][85] și la dimensiunea dinților
canini,[86][87][88] împreună cu blana și culoarea pielii.[89] Dimorfismul poate fi atribuit și
afectat de diferiți factori, inclusiv sistemul de împerechere, [83][90] dimensiune,[90] habitat și
dietă.[91]
Analizele comparative au generat o înțelegere mai completă a relației dintre selecția
sexuală, selecția naturală și sistemele de împerechere la primate. Studiile au arătat că
dimorfismul este produsul modificărilor atât în trăsăturile masculine, cât și în cele
feminine.[83][92] Unele dovezi din registrul fosil sugerează că a existat o evoluție
convergentă a dimorfismului, iar unii hominizi dispăruți au avut probabil un dimorfism
mai mare decât orice primată din prezent. [92]

Comportament[modificare | modificare sursă]
Sistem social[modificare | modificare sursă]
Primatele sunt printre cele mai sociale animale. Formează perechi, grupuri familiale,
haremuri cu un singur mascul și turme de mulți masculi și femele. [93] În majoritatea
cazurilor, primatele au dezvoltat un comportament social complex. Animalele solitare
pure sunt rare, chiar și la speciile care trăiesc predominant individual (de
exemplu, urangutanul), teritoriile masculilor și femelelor se suprapun, iar animalele din
astfel de teritorii suprapuse sunt preferate pentru reproducere. Alte specii trăiesc în
relații monogame de lungă durată (de exemplu, Indriidae sau giboni). În multe cazuri,
însă, primatele trăiesc în grupuri, care pot fi fie harem, fie grupuri de masculi singuri,
unde un mascul adună numeroase femele, sau grupuri mixte, în care mai mulți masculi
și femele mature sexual trăiesc împreună.
Cimpanzeii sunt maimuțe antropoide sociale.

La maimuțele urlătoare și la gorile atât masculii cât și femelele părăsesc grupul lor natal
la atingerea maturității sexuale, rezultând grupuri în care adulții nu sunt înrudiți. [77][94] Unii
prosimieni, maimuțe Colobinae și maimuțe Callitrichidae folosesc, de asemenea, acest
sistem.[55]
Transferul femelelor sau masculilor din grupul lor nativ este probabil o adaptare pentru
evitarea consangvinizării.[95] O analiză a reproducerilor în coloniile de primate captive
care reprezintă numeroase specii diferite indică faptul că mortalitatea infantilă a tinerilor
consangvinizați este în general mai mare decât cea a tinerilor ne-consangvinizați. [95]
[96]
 Acest efect al consangvinizării asupra mortalității infantile este probabil în mare parte
rezultatul unei expresii crescute a alelelor recesive dăunătoare.
Primatologa britanică Jane Goodall, care a studiat în Parcul Național Gombe Stream, a
remarcat societăți de fisiune-fuziune la cimpanzei. [97] Fisiune atunci când grupul
principal se desparte în timpul zilei pentru a se hrăni, apoi fuzionează când grupul se
adună noaptea dormind împreună. Această structură socială poate fi observată și la
babuinul hamadryas,[98] maimuțele păianjen [77] și la bonobo.[98] Gelada are o structură
socială similară, în care mai multe grupuri mai mici se unesc pentru a forma turme
temporare de până la 600 de maimuțe. [98] Oamenii formează de asemenea societăți de
fisiune-fuziune. În societățile de vânători-culegători, oamenii formează grupuri care sunt
formate din mai mulți indivizi care se pot despărți pentru a obține resurse diferite de
hrană.[99]
Aceste sisteme sociale sunt afectate de trei factori ecologici principali: distribuția
resurselor, dimensiunea grupului și prădarea. [100] În cadrul unui grup social există un
echilibru între cooperare și concurență. Comportamentele de cooperare la multe specii
de primate includ îngrijirea socială (îndepărtarea paraziților pielii și curățarea rănilor),
împărțirea hranei și apărarea colectivă a teritoriului sau împotriva prădătorilor.
Comportamentele agresive semnalează adesea competiția pentru mâncare, locurile de
dormit sau împerechere. Agresivitatea este folosită și în stabilirea ierarhiilor de
dominație.[100][101]
Comunicare[modificare | modificare sursă]
Fragmente audio:

Lemur cu coada inelară

MENIU

0:00

Lemur cu coadă inelară, format ogg/Vorbis.

Lemur indri

MENIU

0:00

Lemur indri, format ogg/Vorbis.

Maimuță urlătoare

MENIU

0:00

Maimuță urlătoare, format ogg/Vorbis.

Maimuță Vervet - apel de alarmă

MENIU

0:00

Maimuță Vervet - apel de alarmă, format ogg/Vorbis.

Siamang cântând

MENIU

0:00

Siamang cântând, format ogg/Vorbis.

Cimpanzeu
 MENIU

0:00

Cimpanzeu, format ogg/Vorbis.

 Probleme în ascultarea fișierului? Consultați pagina de ajutor.

Lemurienii, lorișii, tarsierii și maimuțele din Lumea Nouă se bazează pe semnale

olfactive pentru multe aspecte ale comportamentului social și reproductiv. [67] Glandele
specializate sunt folosite pentru a marca teritoriile cu feromoni, care sunt detectați
de organul vomeronasal; acest proces formează o mare parte din comportamentul de
comunicare al acestor primate.[67] La maimuțele din Lumea Veche și maimuțele mari
această abilitate este în mare parte vestigială, regresând pe măsură ce ochii tricromatici
au evoluat pentru a deveni principalul organ senzorial. [102] Primatele folosesc, de
asemenea, vocalizări, gesturi și expresii faciale pentru a transmite starea psihologică.
[103][104]
 Musculatura facială este foarte dezvoltată la primate, în special la maimuțe și
maimuțe antropoide, permițând o comunicare facială complexă. La fel ca oamenii,
cimpanzeii pot distinge chipurile persoanelor familiare și necunoscute. [105] Gesturile
mâinii și brațului sunt, de asemenea, forme importante de comunicare pentru maimuțele
mari și un singur gest poate avea mai multe funcții. [104]
Tarsierul de Filipine atinge o limită a sensibilității auditive de aproximativ 91 kHz, cu o
frecvență dominantă de 70 kHz. Astfel de valori sunt printre cele mai mari înregistrate
pentru orice mamifer terestru și un exemplu relativ extrem de comunicare cu
ultrasunete. Pentru tarsierul filipinez, vocalizările cu ultrasunete ar putea reprezenta un
canal privat de comunicare care subminează detectarea de către prădători, pradă și
concurenți, îmbunătățește eficiența energetică sau îmbunătățește detectarea împotriva
zgomotului de fundal de frecvență joasă.[106] Maimuțele urlătoare de sex masculin se
numără printre cele mai puternice mamifere terestre și urletele lor pot fi auzite până la
4,8 km.[107] Urletele sunt produse de un laringe modificat și os hioid mărit care conține
un sac de aer.[108] Maimuța vervet dă un apel de alarmă distinct pentru fiecare din cel
puțin patru animale de pradă diferite, iar reacțiile altor maimuțe variază în funcție de
apel. De exemplu, dacă un apel de alarmă semnalează un piton, maimuțele se urcă în
copaci, în timp ce alarma pentru vultur le determină pe maimuțe să caute o
ascunzătoare la sol.[109] Multe primate non-umane au un tract vocal care le-ar permite o
gama adecvanta de sunete pentru a sprijini limbajul vorbit, însă le lipsește partea
neuronală menită să controleze acest lucru.[110] Modele sonore asemănătoare vocalelor
au fost înregistrate la babuini, ceea ce are implicații pentru originea vorbirii la oameni.
[111]

Intervalul de timp pentru evoluția limbajului uman și/sau a condițiilor sale anatomice se
extinde, cel puțin în principiu, de la divergența filogenetică a Homo (acum 2,3 până la
2,4 milioane de ani) de Pan (acum 5 până la 6 milioane de ani) până la apariția unui
comportament modern deplin acum aproximativ 50.000–150.000 de ani. Puțini contestă
faptul că Australopithecus, probabil, nu avea o comunicare vocală semnificativ mai
sofisticată decât cea a maimuțelor mari în general. [112]
Dietă și hrănire[modificare | modificare sursă]

Saimiri sciureus

Primatele exploatează o varietate de surse de hrană. S-a spus că multe caracteristici

ale primatelor moderne, inclusiv ale oamenilor, derivă din practica unui strămoș timpuriu
de a se hrăni din foliajul copacilor tropicali.[113] Majoritatea primatelor includ fructe în
dietele lor pentru a obține substanțe nutritive ușor digerabile, inclusiv carbohidrați și
lipide pentru energie.[55] Primatele din subordinul Strepsirrhini (prosimieni non-tarsieri)
sunt capabili să sintetizeze vitamina C, ca majoritatea celorlalte mamifere, în timp ce
primatele din subordinul Haplorrhini (tarsierele, maimuțele și maimuțele mari) au pierdut
această capacitate și trebuie să se aprovizioneze cu vitamina C din alimente. [114]
Multe primate au dezvoltat adaptări anatomice care le permit să exploateze anumite
alimente, cum ar fi fructe, frunze, sevă sau insecte.[55] De exemplu, cei care mănâncă
frunze, cum ar fi maimuțele urlătoare, maimuțele cu franjuri alb-negru și lemurienii
sportivi, au tracturi digestive extinse, care le permit să absoarbă nutrienți din frunze care
pot fi greu de digerat.[55] Callitrichidele, care sunt mâncătoare de sevă, au incisivi
puternici care le permit să roadă scoarța de copac pentru a ajunge la sevă, și gheare
mai degrabă decât unghii, cu ajutorul cărora se agață de copaci în timp ce se hrănesc.
[55]
 Daubentonia madagascariensis cu dinți asemănători rozătoarelor și al treilea deget
lung și subțire - ocupă aceeași nișă ecologică cu ciocănitoarea. Bate în copaci pentru a
găsi larve de insecte, apoi roade găuri în lemn și își introduce degetul mijlociu alungit
pentru a scoate larvele afară.[115] Unele specii au specializări suplimentare. De exemplu,
mangaby cu obrajii albi are un smalț gros pe dinți, permițându-i să deschidă fructe și
semințe dure pe care alte maimuțe nu le pot desface. [55] Gelada este specia de primate
care se hrănește în primul rând cu iarbă.[116]
Inteligență și cogniție[modificare | modificare sursă]
Cimpanzeu

Primatele au abilități cognitive avansate; unele fac unelte și le folosesc pentru a procura
hrană și pentru afișări sociale.[117][118] Multe urmează strategii complexe de vânătoare
care depind de cooperare, influență și ierarhie în grup; [119] unele sunt manipulative și
capabile de înșelăciune.[120][121] Își pot recunoaște rudenile și membrii speciei;[122][123] și
pot învăța să folosească simboluri și să înțeleagă aspecte ale limbajului uman, inclusiv
o sintaxă relațională și conceptele de număr și secvență numerică. [124][125][126]
Cercetările asupra intelectului primatelor explorează capacitatea lor de a rezolva
probleme, memoria, interacțiunea socială, capacitatea de a înțelege concepte
numerice, spațiale și abstracte.[127] Studiile comparative arată o tendință spre o
inteligență mai mare, plecând de la prosimieni la maimuțele din Lumea Nouă și până la
maimuțe din Lumea Veche, și capacități cognitive medii semnificativ mai mari la marile
maimuțe.[128][129] Cu toate acestea, există o mare variație în fiecare grup (de exemplu,
printre maimuțele din Lumea Nouă, atât maimuțele păianjen, [128] cât și maimuțele
capucin [129] au obținut un scor înalt după unele măsurători), precum și în rezultatele
diferitelor studii.[128][129]

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b Although the monophyletic relationship between lemurs and lorisoids is widely accepted,
their clade name is not. The term "lemuriform" is used here because it derives from one
popular taxonomy that clumps the clade of toothcombed primates into one infraorder and the
extinct, non-toothcombed adapiforms into another, both within the suborder Strepsirrhini. [16]
[17]
 However, another popular alternative taxonomy places the lorisoids in their own infraorder,
Lorisiformes.[15]

Referințe[modificare | modificare sursă]
1. ^ Silcox, Mary T.; Bloch, Jonathan I.; Boyer, Doug M.; Chester, Stephen G. B.; López‐Torres, Sergi
(2017). „The evolutionary radiation of plesiadapiforms”.  Evolutionary Anthropology: Issues, News,
and Reviews  (în engleză).  26  (2): 74–94.  doi:10.1002/evan.21526  .  ISSN  1520-
6505.  PMID  28429568.
2. ^ a b c d e f g h Groves, C. P. (2005). Wilson, D. E.; Reeder, D. M, ed.  Mammal Species of the
World  (ed. 3rd). Baltimore: Johns Hopkins University Press. pp.  111–184.  OCLC  62265494.  ISBN
0-801-88221-4.
3. ^ „Primate”.  Merriam-Webster Online Dictionary. Merriam-Webster. Accesat în  21 iulie 2008.
4. ^ The Book of Popular Science.  1963. p.  257.
5. ^ Anon. (1911), „Ape”,  Encyclopædia Britannica,  XIX  (ed. 11th), New York: Encyclopædia
Britannica, accesat în  10 iulie 2011
6. ^ Dixson, A.F. (1981),  The Natural History of the Gorilla, London: Weidenfeld & Nicolson,  ISBN  978-
0-297-77895-0
7. ^ Definitions of paraphyly vary; for the one used here see e.g. Stace, Clive A.
(2010),  „Classification by molecules: What's in it for field botanists?”  (PDF),  Watsonia,  28: 103–
122, arhivat din  original  (PDF)  la  26 iulie 2011, accesat în  7 februarie 2010.
8. ^ Definitions of monophyly vary; for the one used here see e.g. Mishler, Brent D (2009), „Species
are not Uniquely Real Biological Entities”, În Ayala, F.J.; Arp, R.,  Contemporary Debates in Philosophy
of Biology, pp.  110–122,  doi:10.1002/9781444314922.ch6,  ISBN  978-1-4443-1492-2.
9. ^ a b Cartmill, M.; Smith, F. H. (2011).  The Human Lineage. John Wiley & Sons.  ISBN  978-1-118-
21145-8.
10. ^ a b Groves, C. P. (2001).  Primate Taxonomy. Smithsonian Institution Press.  ISBN  1-56098-872-X.
11. ^ Benton 2005, p. 371.
12. ^ Benton 2005, pp. 378–380.
13. ^ a b Mittermeier, R.; Ganzhorn, J.; Konstant, W.; Glander, K.; Tattersall, I.; Groves, C.; Rylands, A.;
Hapke, A.; Ratsimbazafy, J.; Mayor, M.; Louis, E.; Rumpler, Y.; Schwitzer, C.; Rasoloarison, R.
(decembrie 2008).  „Lemur Diversity in Madagascar”  (PDF).  International Journal of
Primatology.  29  (6): 1607–1656.  doi:10.1007/s10764-008-9317-y.
14. ^ a b Rylands, A. B.; Mittermeier, R. A. (2009). „The Diversity of the New World Primates (Platyrrhini)”.
În Garber, P. A.; Estrada, A.; Bicca-Marques, J. C.; Heymann, E. W.; Strier, K. B.  South American
Primates: Comparative Perspectives in the Study of Behavior, Ecology, and Conservation.
Springer.  ISBN  978-0-387-78704-6.
15. ^ a b Hartwig 2011, pp. 20–21.
16. ^ Szalay & Delson 1980, p. 149.
17. ^ Cartmill 2010, p. 15.
18. ^ Linnaeus, C. (1758).  Sistema naturae per regna tria Naturae, secundum classes, ordines, genera,
species, cum characteribus differentiis, synonimis locis. Tomus I. Impensis direct. Laurentii Salvii,
Holmia. pp.  20–32.
19. ^ Linnaeus, C. (1735).  Sistema naturae sive regna tria Naturae systematice proposita per classes,
ordines, genera, & species. apud Theodorum Haak, Lugduni Batavorum. pp.  s.p.
20. ^ Blainville, H. (1839). „Nouvelle classification des Mammifères”.  Annales Françaises et Etrangères
d'Anatomie et de Physiologie Appliquées à la Médicine et à l'Histoire Naturelle, 3. pp.  268–269.
21. ^ Thorington, R. W.; Anderson, S. (1984).  „Primates”. În Anderson, S.; Jones, J. K.  Orders and Families
of Recent Mammals of the World. New York: John Wiley and Sons. pp.  187–217.  ISBN  978-0-471-
08493-8.
22. ^ McKenna, M. C.; Bell, S. K. (1997).  Classification of Mammals: Above the species level. New York:
Columbia University Press. p.  631.  ISBN  0-231-11013-8.
23. ^ Strier, K. (2007).  Primate Behavioral Ecology  (ed. Third). pp.  50–53.  ISBN  978-0-205-44432-8.
24. ^ Janečka, J. E.; Miller, W.; Pringle, T. H.; Wiens, F.; Zitzmann, A.; Helgen, K. M.; Springer, M. S.;
Murphy, W. J. (2 noiembrie 2007). „Molecular and Genomic Data Identify the Closest Living Relative of
Primates”.  Science.  318  (5851): 792–
794.  Bibcode:2007Sci...318..792J.  doi:10.1126/science.1147555.  PMID  17975064.
25. ^ Kavanagh, M. (1983).  A Complete Guide to Monkeys, Apes and Other Primates . New York:
Viking Press. pp.  18.  ISBN  0-670-43543-0.
26. ^ McKenna, M. C.; Bell, S. K. (1997).  Classification of Mammals Above the Species Level. New York:
Columbia University Press. p.  329.  ISBN  0-231-11012-X.
27. ^ Williams, B.A.; Kay, R.F.; Kirk, E.C. (2010).  „New perspectives on anthropoid origins”.  Proceedings
of the National Academy of Sciences of the United States of America.  107  (11): 4797–
4804.  Bibcode:2010PNAS..107.4797W.  doi:10.1073/pnas.0908320107.  PMC  2841917  .  PM
ID  20212104.
28. ^ Stanyon, Roscoe; Springer, Mark S.; Meredith, Robert W.; Gatesy, John; Emerling, Christopher A.;
Park, Jong; Rabosky, Daniel L.; Stadler, Tanja; Steiner, Cynthia; Ryder, Oliver A.; Janečka, Jan E.;
Fisher, Colleen A.; Murphy, William J. (2012).  „Macroevolutionary Dynamics and Historical
Biogeography of Primate Diversification Inferred from a Species Supermatrix”.  PLOS
ONE.  7  (11):
e49521.  Bibcode:2012PLoSO...749521S.  doi:10.1371/[Link].0049521.  ISSN  1932-
6203.  PMC  3500307  .  PMID  23166696.
29. ^ Jameson, Natalie M.; Hou, Zhuo-Cheng; Sterner, Kirstin N.; Weckle, Amy; Goodman, Morris; Steiper,
Michael E.; Wildman, Derek E. (septembrie 2011). „Genomic data reject the hypothesis of a prosimian
primate clade”.  Journal of Human Evolution.  61  (3): 295–
305.  doi:10.1016/[Link].2011.04.004.  ISSN  0047-2484.  PMID  21620437.
30. ^ Pozzi, Luca; Hodgson, Jason A.; Burrell, Andrew S.; Sterner, Kirstin N.; Raaum, Ryan L.; Disotell, Todd
R. (iunie 2014).  „Primate phylogenetic relationships and divergence dates inferred from
complete mitochondrial genomes”.  Molecular Phylogenetics and Evolution.  75: 165–
183.  doi:10.1016/[Link].2014.02.023.  ISSN  1055-7903.  PMC  4059600  .  PMID  24583291.
31. ^ Stanyon, Roscoe; Finstermeier, Knut; Zinner, Dietmar; Brameier, Markus; Meyer, Matthias; Kreuz,
Eva; Hofreiter, Michael; Roos, Christian (16 iulie 2013).  „A Mitogenomic Phylogeny of Living
Primates”.  PLOS ONE.  8  (7):
e69504.  Bibcode:2013PLoSO...869504F.  doi:10.1371/[Link].0069504.  ISSN  1932-
6203.  PMC  3713065  .  PMID  23874967.
32. ^ Williams, B. A.; Kay, R. F.; Kirk, E. C. (2010).  „New perspectives on anthropoid
origins”.  Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America.  107  (11):
4797–4804.  Bibcode:2010PNAS..107.4797W.  doi:10.1073/pnas.0908320107.  PMC  2841917 
.  PMID  20212104.
33. ^ Miller, E. R.; Gunnell, G. F.; Martin, R. D. (2005).  „Deep Time and the Search for Anthropoid
Origins”  (PDF).  American Journal of Physical Anthropology.  128: 60–
95.  doi:10.1002/ajpa.20352.  PMID  16369958.
34. ^ a b Chatterjee, Helen J; Ho, Simon Y.W.; Barnes, Ian; Groves, Colin (27 octombrie 2009).  „Estimating
the phylogeny and divergence times of primates using a supermatrix approach”.  BMC
Evolutionary Biology.  9  (1): 259.  doi:10.1186/1471-2148-9-259.  PMC  2774700 
.  PMID  19860891.
35. ^ O'Leary, M. A.; et al. (8 februarie 2013). „The placental mammal ancestor and the post–K-Pg
radiation of placentals”.  Science.  339  (6120): 662–
667.  Bibcode:2013Sci...339..662O.  doi:10.1126/science.1229237.  PMID  23393258.
36. ^ Lee, M. (septembrie 1999). „Molecular Clock Calibrations and Metazoan Divergence Dates”.  Journal
of Molecular Evolution.  49  (3): 385–
391.  Bibcode:1999JMolE..49..385L.  doi:10.1007/PL00006562.  PMID  10473780.
37. ^ „Scientists Push Back Primate Origins From 65  Million To 85  Million Years Ago”.  Science
Daily. Accesat în  24 octombrie 2008.
38. ^ Tavaré, S.; Marshall, C. R.; Will, O.; Soligo, C.; Martin R.D. (18 aprilie 2002). „Using the fossil record
to estimate the age of the last common ancestor of extant primates”.  Nature.  416  (6882): 726–
729.  Bibcode:2002Natur.416..726T.  doi:10.1038/416726a.  PMID  11961552.
39. ^ Klonisch, T.; Froehlich, C.; Tetens, F.; Fischer, B.; Hombach-Klonisch, S. (2001).  „Molecular
Remodeling of Members of the Relaxin Family During Primate Evolution”.  Molecular Biology
and Evolution.  18  (3): 393–403.  doi:10.1093/[Link].a003815 
.  PMID  11230540. Accesat în  22 august 2008.
40. ^ a b c d e f Horvath, J.; et al. (2008).  „Development and Application of a Phylogenomic Toolkit:
Resolving the Evolutionary History of Madagascar's Lemurs”.  Genome Research.  18  (3): 489–
499.  doi:10.1101/gr.7265208.  PMC  2259113  .  PMID  18245770.
41. ^ a b c d Sellers, Bill (20 octombrie 2000).  „Primate Evolution”  (PDF). University of Edinburgh. pp.  13–
17. Arhivat din  original  (PDF)  la  29 octombrie 2008. Accesat în  23 octombrie 2008.
42. ^ a b c d Hartwig, W. (2007). „Primate Evolution”. În Campbell, C.; Fuentes, A.; MacKinnon, K.; Panger,
M.; Bearder, S.  Primates in Perspective. Oxford University Press. pp.  13–17.  ISBN  978-0-19-
517133-4.
43. ^ Williams, B. A.; Kay, R. F.; Christopher Kirk, E.; Ross, C. F. (2010).  „Darwinius masillae  is a
strepsirrhine—a reply to Franzen  et al.  (2009)”  (PDF).  Journal of Human Evolution.  59  (5): 567–
573; discussion 573–9.  doi:10.1016/[Link].2010.01.003.  PMID  20188396. Arhivat
din  original  (PDF)  la  17 mai 2013.
44. ^ Ciochon, R.; Fleagle, J. (1987).  Primate Evolution and Human Origins. Menlo Park, California:
Benjamin/Cummings. p.  72.  ISBN  978-0-202-01175-2.
45. ^ a b Garbutt, N. (2007).  Mammals of Madagascar, A Complete Guide. A&C Black Publishers. pp.  85–
86.  ISBN  978-0-300-12550-4.
46. ^ a b Mittermeier, R.A.; et al. (2006).  Lemurs of Madagascar  (ed. 2nd). Conservation International.
pp.  23–26.  ISBN  1-881173-88-7.
47. ^ Shekelle, M. (2005).  Evolutionary Biology of Tarsiers. Arhivat din  original  la  7 septembrie 2008.
Accesat în  22 august 2008.
48. ^ Schmidt, T.; et al. (3 mai 2005).  „Rapid electrostatic evolution at the binding site for
cytochrome c on cytochrome c oxidase in anthropoid primates”.  Proceedings of the National
Academy of Sciences of the United States of America.  102  (18): 6379–
6384.  Bibcode:2005PNAS..102.6379S.  doi:10.1073/pnas.0409714102.  PMC  1088365  .  PMI
D  15851671.
49. ^ Wade, Lizzie (5 iunie 2013).  „Early Primate Weighed Less Than an Ounce”. ScienceNow. Arhivat
din  original  la  8 iunie 2013. Accesat în  7 iunie 2013.
50. ^ Kay, R. F. (2012).  „Evidence for an Asian origin of stem anthropoid s”.  Proceedings of the
National Academy of Sciences of the United States of America.  109  (26): 10132–
10133.  Bibcode:2012PNAS..10910132K.  doi:10.1073/pnas.1207933109.  PMC  3387095  .  P
MID  22699505.
51. ^ Chaimanee, Y.; Chavasseau, O.; Beard, K. C.; Kyaw, A. A.; Soe, A. N.; Sein, C.; Lazzari, V.; Marivaux,
L.; Marandat, B.; Swe, M.; Rugbumrung, M.; Lwin, T.; Valentin, X.; Zin-Maung-Maung-Thein; Jaeger, J.
-J. (2012).  „Late Middle Eocene primate from Myanmar and the initial anthropoid colonization
of Africa”.  Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of
America.  109  (26): 10293–
10297.  Bibcode:2012PNAS..10910293C.  doi:10.1073/pnas.1200644109.  PMC  3387043  .  P
MID  22665790.
52. ^ Marivaux, L.; et al. (14 iunie 2005).  „Anthropoid primates from the Oligocene of Pakistan (Bugti
Hills): Data on early anthropoid evolution and biogeography”.  Proceedings of the National
Academy of Sciences of the United States of America.  102  (24): 8436–
8441.  Bibcode:2005PNAS..102.8436M.  doi:10.1073/pnas.0503469102.  PMC  1150860  .  PM
ID  15937103.
53. ^ Schrago, C.G.; Russo, C.A.M. (2003).  „Timing the Origin of New World Monkeys”  (PDF
Reprint).  Molecular Biology and Evolution.  20  (10): 1620–
1625.  doi:10.1093/molbev/msg172.  PMID  12832653.
54. ^ Andrews, P.; Kelley, J. (2007). „Middle Miocene Dispersals of Apes”.  Folia Primatologica.  78  (5–6):
328–343.  doi:10.1159/000105148.  PMID  17855786.
55. ^ a b c d e f g h i j Strier, K. (2007).  Primate Behavioral Ecology  (ed. 3rd). Allyn & Bacon. pp.  7, 64, 71,
77, 182–185, 273–280, 284, 287–298.  ISBN  978-0-205-44432-8.
56. ^ Tenaza, R. (1984). „Songs of hybrid gibbons (Hylobates lar  ×  H. muelleri)”.  American Journal of
Primatology.  8  (3): 249–253.  doi:10.1002/ajp.1350080307.  PMID  31986810.
57. ^ a b Bernsteil, I. S. (1966). „Naturally occurring primate hybrid”.  Science.  154  (3756): 1559–
1560.  Bibcode:1966Sci...154.1559B.  doi:10.1126/science.154.3756.1559.  PMID  4958933.
58. ^ Sugawara, K. (ianuarie 1979). „Sociological study of a wild group of hybrid baboons between  Papio
anubis  and  P. hamadryas  in the Awash Valley, Ethiopia”.  Primates.  20  (1): 21–
56.  doi:10.1007/BF02373827.
59. ^ Jolly, C. J.; Woolley-Barker, Tamsin; et al. (1997). „Intergeneric Hybrid Baboons”.  International
Journal of Primatology.  18  (4): 597–627.  doi:10.1023/A:1026367307470.
60. ^ Liu, Zhen; et al. (24 ianuarie 2018).  „Cloning of Macaque Monkeys by Somatic Cell Nuclear
Transfer”.  Cell.  172  (4): 881–887.e7.  doi:10.1016/[Link].2018.01.020  .  PMID  29395327. Accesat
în  24 ianuarie 2018.
61. ^ Normile, Dennis (24 ianuarie 2018).  „These monkey twins are the first primate clones made by
the method that developed Dolly”.  Science.  doi:10.1126/science.aat1066. Accesat în  24
ianuarie 2018.
62. ^ Cyranoski, David (24 ianuarie 2018). „First monkeys cloned with technique that made Dolly the
sheep - Chinese scientists create cloned primates that could revolutionize studies of human
disease”.  Nature.  553  (7689): 387–388.  Bibcode:2018Natur.553..387C.  doi:10.1038/d41586-
018-01027-z  .  PMID  29368720.
63. ^ Briggs, Helen (24 ianuarie 2018).  „First monkey clones created in Chinese laboratory”.  BBC
News. Accesat în  24 ianuarie 2018.
64. ^ „Scientists Successfully Clone Monkeys; Are Humans Up Next?”.  The New York Times.
Associated Press.  24 ianuarie 2018. Accesat în  24 ianuarie 2018.
65. ^ a b c Pough, F. W.; Janis, C. M.; Heiser, J. B. (2005) [1979]. „Characteristics of Primates”.  Vertebrate
Life  (ed. 7th). Pearson. p.  630.  ISBN  0-13-127836-3.
66. ^ a b Aiello, L.; Dean, C. (1990).  An Introduction to Human Evolutionary Anatomy. Academic Press.
p.  193.  ISBN  0-12-045590-0.
67. ^ a b c d „Primate”.  Encyclopædia Britannica Online.  Encyclopædia Britannica, Inc.  2008. Accesat
în  21 iulie 2008.
68. ^ a b c d e f Myers, P. (1999).  „"Primates" (On-line)”. Animal Diversity Web. Accesat în  3 iunie 2008.
69. ^ Campbell, B. G.; Loy, J. D. (2000).  Humankind Emerging  (ed. 8th). Allyn & Bacon. p.  85.  ISBN  0-
673-52364-0.
70. ^ a b White, T.; Kazlev, A. (8 ianuarie 2006).  „Archonta: Primates”. Palaeos. Arhivat din  original  la  12
mai 2008. Accesat în  3 iunie 2008.
71. ^ a b c d e f Macdonald, David (2006). „Primates”.  The Encyclopedia of Mammals. The Brown Reference
Group plc. pp.  282–307.  ISBN  0-681-45659-0.
72. ^ Ash, M. M.; Nelson, S. J.; Wheeler, R. C. (2003).  Wheeler's Dental Anatomy, Physiology, and
Occlusion. W.B. Saunders. p.  12.  ISBN  978-0-7216-9382-8.
73. ^ Garber PA, Rehg JA (noiembrie 1999). „The ecological role of the prehensile tail in white-faced
capuchins (Cebus capucinus)”.  American Journal of Physical Anthropology.  110  (3): 325–
39.  doi:10.1002/(SICI)1096-8644(199911)110:3<325::AID-AJPA5>[Link];2-D.  PMID  105165
64.
74. ^ Russo GA, Young JW (noiembrie 2011). „Tail growth tracks the ontogeny of prehensile tail use in
capuchin monkeys (Cebus albifrons and C. apella)”.  American Journal of Physical
Anthropology.  146  (3): 465–73.  doi:10.1002/ajpa.21617.  PMID  21953012.
75. ^ Friderun Ankel-Simons (27 iulie 2010).  Primate Anatomy: An Introduction. Academic
Press.  ISBN  978-0-08-046911-9.
76. ^ Sussman, R. W. (1999).  Primate Ecology and Social Structure Volume 1: Lorises, Lemurs and
Tarsiers. Needham Heights, MA: Pearson Custom Publishing & Prentice Hall. pp.  78, 89–90, 108,
121–123, 233.  ISBN  0-536-02256-9.
77. ^ a b c d Sussman, R. W. (2003).  Primate Ecology and Social Structure, Volume 2: New World
Monkeys  (ed. Revised First). Needham Heights, MA: Pearson Custom Publishing & Prentice Hall.
pp.  77–80, 132–133, 141–143.  ISBN  0-536-74364-9.
78. ^ Glazier, S. D.; Flowerday, C. A. (2003).  Selected Readings in the Anthropology of Religion: Theoretical
and Methodological Essays. Greenwood Publishing Group. p.  53.  ISBN  9780313300905.
79. ^ Arrese, C. A.; Oddy, Alison Y.; et al. (2005).  „Cone topography and spectral sensitivity in two
potentially trichromatic marsupials, the quokka (Setonix brachyurus) and quenda (Isoodon
 obesulus)”.  Proceedings of the Royal Society B.  272  (1565): 791–
6.  doi:10.1098/rspb.2004.3009.  PMC  1599861  .  PMID  15888411.
80. ^ Bowmaker, J. K.; Astell, S.; Hunt, D. M.; Mollon, J. D. (1991).  „Photosensitive and photostable
pigments in the retinae of Old World monkeys”  (PDF).  The Journal of Experimental
Biology.  156  (1): 1–19.  doi:10.1242/jeb.156.1.1.  ISSN  0022-0949.  PMID  2051127. Accesat în  16
iunie 2008.
81. ^ a b Surridge, A. K.; D. Osorio (2003). „Evolution and selection of trichromatic vision in
primates”.  Trends in Ecology and Evolution.  18  (4): 198–205.  doi:10.1016/S0169-5347(03)00012-
0.
82. ^ Lucas, P. W.; Dominy, N. J.; Riba-Hernandez, P.; Stoner, K. E.; Yamashita, N.; Loría-Calderón, E.;
Petersen-Pereira, W.; Rojas-Durán, Y.; Salas-Pena, R.; Solis-Madrigal, S.; Osorio, D.; Darvell, B. W.
(2003). „Evolution and function of routine trichromatic vision in primates”.  Evolution.  57  (11): 2636–
43.  doi:10.1554/03-168.  PMID  14686538.
83. ^ a b c Lindenfors, Patrik; Tullberg, Birgitta S. (1998). „Phylogenetic analyses of primate size evolution:
the consequences of sexual selection”.  Biological Journal of the Linnean Society  (în engleză).  64  (4):
413–447.  doi:10.1111/j.1095-8312.1998.tb00342.x  .  ISSN  0024-4066.
84. ^ Ralls, K. (1976). „Mammals in Which Females are Larger Than Males”.  The Quarterly Review of
Biology.  51  (2): 245–76.  doi:10.1086/409310.  PMID  785524.
85. ^ Lindstedtand & Boyce; Boyce, Mark S. (iulie 1985). „Seasonality, Fasting Endurance, and Body Size in
Mammals”.  The American Naturalist.  125  (6): 873.  doi:10.1086/284385.
86. ^ Thorén, Sandra; Lindenfors, Patrik; Kappeler, Peter M. (2006). „Phylogenetic analyses of dimorphism
in primates: Evidence for stronger selection on canine size than on body size”.  American Journal of
Physical Anthropology  (în engleză).  130  (1): 50–59.  doi:10.1002/ajpa.20321.  ISSN  0002-
9483.  PMID  16345072.
87. ^ Frisch, J. E. (1963). „Sex-differences in the canines of the gibbon (Hylobates lar)”.  Primates.  4  (2): 1–
10.  doi:10.1007/BF01659148.
88. ^ Kay, R. F. (1975). „The functional adaptations of primate molar teeth”.  American Journal of Physical
Anthropology.  43  (2): 195–215.  doi:10.1002/ajpa.1330430207.  PMID  810034.
89. ^ Crook, J. H. (1972).  „Sexual selection, dimorphism, and social organization in the primates”. În
Campbell, B. G.  Sexual selection and the descent of man. Aldine Transaction. pp.  246.  ISBN  978-0-
202-02005-1.
90. ^ a b Cheverud, J. M.; Dow, M. M.; Leutenegger, W. (noiembrie 1985). „The quantitative assessment of
phylogenetic constraints in comparative analyses: Sexual dimorphism in body weight among
primates”.  Evolution.  39  (6): 1335–
1351.  doi:10.2307/2408790.  JSTOR  2408790.  PMID  28564267.
91. ^ Leutenegger, W.; Cheverud, J. M. (1982). „Correlates of sexual dimorphism in primates: Ecological
and size variables”.  International Journal of Primatology.  3  (4): 387–
402.  doi:10.1007/BF02693740.
92. ^ a b Plavcan, J. M. (2001). „Sexual dimorphism in primate evolution”.  American Journal of Physical
Anthropology.  33: 25–53.  doi:10.1002/ajpa.10011.  PMID  11786990.
93. ^ Peter Kappeler; van Schaik, C. (2003),  Primate social systems
94. ^ Watts D. P. (1996). „Comparative socio-ecology of gorillas”. În McGrew W. C.; Marchant L. F.;
Nishida, T.  Great Ape Societies. Cambridge (England: Cambridge Univ Press. pp.  16–28.  ISBN  978-
0521555364.
95. ^ a b Charpentier MJ, Widdig A, Alberts SC (decembrie 2007). „Inbreeding depression in non-human
primates: a historical review of methods used and empirical data”.  American Journal of
Primatology.  69  (12): 1370–86.  doi:10.1002/ajp.20445.  PMID  17486606.
96. ^ Ralls K, Ballou J (1982).  „Effect of inbreeding on infant mortality in captive
primates”  (PDF).  International Journal of Primatology.  3  (4): 491–505.  doi:10.1007/BF02693747.
97. ^ Constable, J. L.; Ashley, M. V.; Goodall, J.; Pusey, A. E. (mai 2001). „Noninvasive paternity
assignment in Gombe chimpanzees”.  Molecular Ecology.  10  (5): 1279–300.  doi:10.1046/j.1365-
294X.2001.01262.x.  PMID  11380884.
98. ^ a b c Rowe, N. (1996).  The Pictorial Guide to the Living Primates . Pogonias Press. pp.  4, 139,
143, 15 185, 223.  ISBN  0-9648825-0-7.
99. ^ Couzin, Iain D.; Laidre, Mark E. (august 2009). „Fission–fusion populations”.  Current
Biology.  19  (15): R633–R635.  doi:10.1016/[Link].2009.05.034.  ISSN  0960-
9822.  PMID  19674541.
100. ^ a b Pough, F. W.; Janis, C. M.; Heiser, J. B. (2005) [1979]. „Primate Societies”.  Vertebrate
Life  (ed. 7th). Pearson. pp.  621–623.  ISBN  0-13-127836-3.
101. ^ Barbara Smuts, Cheney, D.L. Seyfarth, R.M., Wrangham, R.W., & Struhsaker, T.T.
(Eds.) (1987). Primate Societies. Chicago: University of Chicago Press for articles on the
structure and function of various primate societies.
102. ^ Liman, E. R.; Innan, H. (2003).  „Relaxed selective pressure on an essential component
of pheromone transduction in primate evolution”  (PDF).  Proceedings of the National Academy of
Sciences of the United States of America.  100  (6): 3328–
3332.  Bibcode:2003PNAS..100.3328L.  doi:10.1073/pnas.0636123100.  PMC  152292  .  PMI
D  12631698. Accesat în  23 iulie 2008.
103. ^ Egnor, R.; Miller, C.; Hauser, M.D. (2004).  „Nonhuman Primate
Communication”  (PDF).  Encyclopedia of Language and Linguistics  (ed. 2nd). Elsevier.  ISBN  0-08-
044299-4. Arhivat din  original  (PDF)  la  10 septembrie 2008.
104. ^ a b Pollick, A. S.; de Waal, F. B. M. (2007).  „Ape gestures and language
evolution”.  Proceedings of the National Academy of Sciences.  104  (19): 8184–
8189.  Bibcode:2007PNAS..104.8184P.  doi:10.1073/pnas.0702624104.  PMC  1876592  .  PMI
D  17470779.
105. ^ Burrows, A. M. (2008).  „The facial expression musculature in primates and its
evolutionary significance”.  BioEssays.  30  (3): 212–
225.  doi:10.1002/bies.20719.  PMID  18293360.
106. ^ Ramsier, M.A.; Cunningham, A.J.; Moritz, G.L.; Finneran, J.J.; Williams, C.V.; Ong, P.S.;
Gursky-Doyen, S.L.; Dominy, N.J. (2012).  „Primate communication in the pure ultrasound”.  Biology
Letters.  8  (4): 508–511.  doi:10.1098/rsbl.2011.1149.  PMC  3391437  .  PMID  22319094.
107. ^ „Black howler monkey”. Smithsonian's National Zoo & Conservation Biology Institute.
Accesat în  10 iulie 2016.
108. ^ Kelemen, G.; Sade, J. (1960). „The vocal organ of the Howling monkey (Alouatta
palliata)”.  Journal of Morphology.  107  (2): 123–
140.  doi:10.1002/jmor.1051070202.  PMID  13752246.
109. ^ Seyfarth, R. M.; Cheney, D. L.; Marler, Peter (1980).  „Vervet Monkey Alarm Calls:
Semantic communication in a Free-Ranging Primate”.  Animal Behaviour.  28  (4): 1070–
1094.  doi:10.1016/S0003-3472(80)80097-2.
110. ^ Fitch, W. T.; de Boer, B.; Mathur, N.; Ghazanfar, A. A. (2016).  „Monkey vocal tracts are
speech-ready”.  Science Advances.  2  (12):
e1600723.  Bibcode:2016SciA....2E0723F.  doi:10.1126/sciadv.1600723.  PMC  5148209  .  PMI
D  27957536.
111. ^ Boë L.-J.; Berthommier, F.; Legou, T.; Captier, G.; Kemp, C.; Sawallis, T. R.; et al.
(2017).  „Evidence of a Vocalic Proto-System in the Baboon (Papio papio) Suggests Pre-
Hominin Speech Precursors”.  PLOS ONE.  12  (1):
e0169321.  Bibcode:2017PLoSO..1269321B.  doi:10.1371/[Link].0169321.  PMC  522667
7  .  PMID  28076426.
112. ^ Arcadi, AC. (2000).  „Vocal responsiveness in male wild chimpanzees: implications for
the evolution of language”.  J Hum Evol.  39  (2): 205–
23.  doi:10.1006/jhev.2000.0415.  PMID  10968929.
113. ^ Milton, K. (1993).  „Diet and Primate Evolution”  (PDF).  Scientific American. Vol.  269
nr.  2. pp.  86–93.  Bibcode:1993SciAm.269b..86M.  doi:10.1038/scientificamerican0893-
86.  PMID  8351513.
 114. ^ Pollock, J. I.; Mullin, R. J. (1986).  „Vitamin C biosynthesis in prosimians: Evidence for
the anthropoid affinity of Tarsius”.  American Journal of Physical Anthropology.  73  (1): 65–
70.  doi:10.1002/ajpa.1330730106.  PMID  3113259. Arhivat din  original  la  28 iunie 2012.
115. ^ Milliken, G. W.; Ward, J. P.; Erickson, C. J. (1991). „Independent digit control in foraging by
the aye-aye (Daubentonia madagascariensis)”.  Folia Primatologica.  56  (4): 219–
224.  doi:10.1159/000156551.  PMID  1937286.
116. ^ Hiller, C. (2000).  „Theropithecus gelada”.  Animal Diversity Web. Accesat în  8 august
2008.
117. ^ Boesch, C.; Boesch, H. (1990). „Tool Use and Tool Making in Wild Chimpanzees”.  Folia
Primatologica.  54  (1–2): 86–99.  doi:10.1159/000156428.  PMID  2157651.
118. ^ Westergaard, G. C.; Lundquist, A. L.; et al. (1998). „Why some capuchin monkeys (Cebus
apella) use probing tools (and others do not)”.  Journal of Comparative Psychology.  112  (2): 207–
211.  doi:10.1037/0735-7036.112.2.207.  PMID  9642788.
119. ^ de Waal, F. B. M.; Davis, J. M. (2003). „Capuchin cognitive ecology: cooperation based on
projected returns”.  Neuropsychologia.  41  (2): 221–228.  doi:10.1016/S0028-3932(02)00152-
5.  PMID  12459220.
120. ^ Paar, L. A.; Winslow, J. T.; Hopkins, W. D.; de Waal, F. B. M. (2000).  „Recognizing facial
cues: Individual discrimination by chimpanzees (Pan troglodytes) and rhesus monkeys
(Macaca mulatta)”.  Journal of Comparative Psychology.  114  (1): 47–60.  doi:10.1037/0735-
7036.114.1.47.  PMC  2018744  .  PMID  10739311.
121. ^ Byrne, Richard; Corp, Nadia (2004).  „Neocortex size predicts deception rate in
primates”.  Proceedings of the Royal Society of London. Series B: Biological Sciences.  271  (1549):
1693–1699.  doi:10.1098/rspb.2004.2780.  PMC  1691785  .  PMID  15306289.
122. ^ Paar, L. A.; de Waal, F. B. M. (1999). „Visual kin recognition in
chimpanzees”.  Nature.  399  (6737): 647–
648.  Bibcode:1999Natur.399..647P.  doi:10.1038/21345.  PMID  10385114.
123. ^ Fujita, K.; Watanabe, K.; Widarto, T. H.; Suryobroto, B. (1997). „Discrimination of
macaques by macaques: The case of sulawesi species”.  Primates.  38  (3): 233–
245.  doi:10.1007/BF02381612.
124. ^ Call, J. (2001). „Object permanence in orangutans (Pongo pygmaeus), chimpanzees (Pan
troglodytes), and children (Homo sapiens)”.  Journal of Comparative Psychology.  115  (2): 159–
171.  doi:10.1037/0735-7036.115.2.159.  PMID  11459163.
125. ^ Itakura, S.; Tanaka, M. (iunie 1998). „Use of experimenter-given cues during object-choice
tasks by chimpanzees (Pan troglodytes), an orangutan (Pongo pygmaeus), and human infants (Homo
sapiens)”.  Journal of Comparative Psychology.  112  (2): 119–126.  doi:10.1037/0735-
7036.112.2.119.  PMID  9642782.
126. ^ Gouteux, S.; Thinus-Blanc, C.; Vauclair, J. (2001).  „Rhesus monkeys use geometric and
nongeometric information during a reorientation task”  (PDF).  Journal of Experimental
Psychology: General.  130  (3): 505–519.  doi:10.1037/0096-3445.130.3.505.
127. ^ Tomasello, M.; Call, J. (1997).  Primate Cognition. Oxford University Press US.  ISBN  978-0-
19-510624-4.
128. ^ a b c Deaner, R. O.; van Schaik, C. P.; Johnson, V. E. (2006).  „Do some taxa have better
domain-general cognition than others? A metaanalysis of nonhuman primate
studies”  (PDF).  Evolutionary Psychology.  4: 149–196.  doi:10.1177/147470490600400114  .
Arhivat din  original  (PDF)  la  28 iulie 2011. Accesat în  4 iulie 2011.
129. ^ a b c Reader, S. M.; Hager, Y.; Laland, K. N. (2011).  „The evolution of primate general and
cultural intelligence”  (PDF).  Philosophical Transactions of the Royal Society B.  366  (1567): 1017–
1027.  doi:10.1098/rstb.2010.0342.  PMC  3049098  .  PMID  21357224. Arhivat
din  original  (PDF)  la  3 octombrie 2011. Accesat în  4 iulie 2011.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de primate

Wikispecies conține informații legate de Primate

 Primate Info Net

 Primates at Animal Diversity Web
 Primate Research Institute, Kyoto University

[ascunde]

v • d • m

Clasificarea primatelor

Regn Animalia  • Încrengătură Chordata  • Clasă Mammalia  • Infraclasă Eutheria  • Supraordin Eua

LorisoideaLorisidae  • Galagidae

Strepsirrhini ChiromyiformesDaubentoniidae
Lemuroidea
Cheirogaleidae  • Lemuridae  • Lepilemuridae  • Indriidae

Tarsiidae

PlatyrrhiniCebidae  • Callitrichidae  • Aotidae  • Pitheciidae  • Atelidae
Haplorhini
Simiiformes Cercopithecidae
Catharrhini
HominoideaHylobatidae  • Hominidae

[arată]

v • d • m

Ordine extante de mamifere

a: Q7380

cies: Primates

rimates

81

45
PRIMO

uropaea: 12630

orks: 40700

98

ist: 43367

 11338

0089

2100001

HMSYS0000377147

443

af3cc580-3803-4a0e-8ac2-f3c7c011705b

2747325-88D2-8430-09CC-541DE6EFCB03

: 1455974
256-5

5106668

68981

9360
Categorii: 

 Primate
 Taxoni clasificați de Carl Linnaeus
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
  Discuții

 Contribuții

 Creare cont

 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Cautare Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descărcare ca PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
 Wikispecii
În alte limbi
 Български
 Deutsch
  Ελληνικά
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Српски / srpski
 Türkçe
Încă 110
Modifică legăturile

 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 31 decembrie 2021, ora 09:44.

 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie