TEMA 2.

Metodologia de exercitare a controlului financiar

1. Sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar
2. Metoda de control financiar
3. Procedee de control financiar
4. Valorificarea constatărilor rezultate din evaluarea controlului financiar

Obiective de referinţă:
 să determine sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar;
 să cunoască metoda de control financiar;
 să cunoască procedee de control financiar;
 să valorifice constatările rezultate din evaluarea controlului financiar.
Termeni-cheie: control financiar, sistemul metodologic.

1. Sistemul metodologic de exercitare a controlului financiar

a) Elementele sistemului de control
Indiferent de nivelul la care se exercită şi de obiectivele urmărite, controlul se compune din
trei trepte distincte, între care se stabilesc conexiuni. Aceste trepte sunt:
 compararea situaţiei care trebuie să existe cu situaţia de fapt (reală);
 analiza şi evaluarea rezultatelor şi a abaterilor;
 valorificarea constatărilor.
Intrările în sistemul de control se compun din date şi informaţii necesare comparaţiei
(situaţia ideală şi situaţia de fapt).
Situaţia ideală se stabileşte pe baza prescripţiilor şi restricţiilor sistemului legislativ;
deciziilor şi hotărârilor conducerii la diferite nivele; programelor de activitate, bugetelor de
venituri şi cheltuieli. Ea reprezintă baza legală de referinţă a controlului.
În funcţie de modalitatea controlului distingem controalele de conformitate, de pilotaj şi
adaptive.
Situaţia reală se stabileşte pe baza: observaţiilor faptice la faţa locului; inventarierilor de
control; verificărilor documentare; analizelor de laborator; expertizelor; explicaţiilor obţinute de
la cei controlaţi.
Momentul esenţial al procesului de control îl constituie comparaţia. Orice operaţie sau
activitate economico-financiară se cercetează în raport cu un criteriu, cu o bază de comparaţie.
Criteriile de comparare determină şi natura controlului:
 comparaţia în funcţie de un criteriu prestabilit (normă, scopuri, prognoze, sarcini,
standarde, etc.);
 comparaţii cu caracter special (între variante de eficienţă a unor măsuri sau soluţii pentru
alegerea celei optime);
 comparaţii în spaţiu (exemplu: între unele servicii publice);

1
  comparaţii în timp (între activitatea programată sau efectivă din perioada controlată, cu
cea din perioada precedentă).
Comparaţia de control prezintă aspecte specifice, în funcţie de natura activităţilor şi
obligaţiilor economico-financiare controlate, de metodologia de calcul şi sistemul de evidenţă.
Operaţiile sau activităţile comparate trebuie să fie omogene, calculate şi exprimate după un
criteriu de referinţă.
Pe baza rezultatelor la care s-a ajuns în urma comparării, se trece la analiza şi evaluarea
rezultatelor sau abaterilor, delimitarea factorilor de influenţă şi a cauzelor, determinarea
consecinţelor şi a responsabilităţilor.
b) Sistemul metodologic de control financiar
Prin acţiunea de control se stabileşte dacă activitatea economică şi financiară este
organizată şi se desfăşoară conform unui criteriu de referinţă (norme, principii sau reguli
stabilite). Cunoaşterea şi perfecţionarea activităţii economico-financiare presupune un sistem
metodologic, cu ajutorul căruia să se reflecte realitatea, legalitatea şi eficienţa.
Metodologic, controlul este un proces de cunoaştere care impune mai multe momente:
cunoaşterea situaţiei stabilite, cunoaşterea situaţiei reale, cunoaşterea abaterilor prin compararea
situaţiei reale cu cea stabilită, concluzii, propuneri şi măsuri.
Metodologia de control, privită ca proces structurat pe momentele enumerate presupune:
 formularea obiectivelor controlului;
 delimitarea obiectivelor pe forme de control financiar (preventiv, operativ, ulterior);
 organele sau compartimentele competente legal să efectueze controlul asupra obiectivelor
stabilite;
 sursele de informare pentru control (documente primare, evidenţa tehnico-operativă şi
contabilă);
 aplicarea procedeelor şi tehnicilor de control cu ajutorul cărora se realizează cunoaşterea
activităţii controlate.
 stabilirea deficienţelor, lipsurilor şi abaterilor;
 întocmirea actelor de control în care se înscriu constatările;
 modalităţi de finalizare şi valorificare a acţiunii de control;
 stabilirea eficienţei controlului.
Ca sistem, metodologia de control este o împletire a procedeelor şi modalităţilor,
principiilor şi mijloacelor care fac posibilă acţiunea de control.
Ca ansamblu de instrumente metodologice, organic structurate, se utilizează diferenţiat, în
funcţie de: natura activităţii controlate, formele de control financiar, sursele de informare pentru
control, natura abaterilor existente.
2
 Metodologia de control, utilizează căi şi modalităţi proprii de cercetare, precum şi
instrumente metodologice ale altor discipline ştiinţifice (matematica, dreptul, managementul,
informatică etc.).
Componenta principală a metodologiei de control o constituie ansamblul procedeelor de
cercetare, cunoaştere şi perfecţionare a activităţii economico-financiare: studiul general prealabil
asupra activităţii ce urmează a fi controlată; controlul documentar contabil; controlul faptic;
analiza economico-financiară; controlul total şi prin sondaj; valorificarea constatărilor.
 
2. Metoda de control financiar
Orice acţiune de control financiar are ca obiect cercetarea unor operaţiuni sau procese
economice în scopul determinării evoluţiei, stadiului sau corectitudinii acestora în raport cu
programul, obiectivele fixate anterior sau normele legale care le reglementează. Pentru a face
faţă unor asemenea cerinţe, controlul presupune abordarea metodică a realităţilor economico-
sociale, într-o manieră cât mai raţională, care să permită cunoaşterea deplină şi exactă a
situaţiilor existente, a implicaţiilor sau consecinţelor acestora, a factorilor de influenţă şi a
direcţiilor de perfecţionare viitoare. De altfel, calitatea activităţii de control şi rezultatele ei
depind în mare măsura de procedeele, tehnicile şi instrumentele utilizate în cercetarea
fenomenelor economico-financiare, de modalităţile prin care organele de control ajung la
formularea concluziilor şi măsurilor dispuse.
În general, noţiunea de metodă evidenţiază ansamblul de principii, procedee şi tehnici prin
care se cercetează fenomenele şi procesele economice, pentru a pune în evidenţă o situaţie, un
adevăr în scopul cunoaşterii acestora. Ea provine de la latinescul „methodos” care înseamnă
„mod de expunere” sau „mod de acţiune”, iar acesta la rândul său are la origine cuvintele
greceşti „meta” (succesiune) şi „hodos” (drum, cale). În filozofia franceză metoda reprezintă
„mersul raţional al gândirii către adevăr”.
Având în vedere rolul şi obiectul controlului financiar, metoda de cercetare a acestuia se
concretizează într-un sistem unitar de concepte şi judecăţi de valoare care asigură cunoaşterea
efectivă a fenomenelor economico-sociale şi interpretarea corectă a lor.
Metoda controlului financiar ţine de domeniul gândirii abstracte, facilitând abordarea
logică şi raţională a cercetărilor efectuate în activitatea de control. Dar, controlul financiar este o
activitate cu un pronunţat caracter aplicativ, fiind practicat în  forme variate. Identificarea celor
mai potrivite direcţii de cercetare practică a funcţiilor controlului, a generat o suită de procedee
de lucru, tehnici, dar şi o metodologie specifică.
Se va face distincţie între procedee, tehnici şi instrumente de control financiar, întrucât
folosirea unora sau altora dintre acestea în activitatea practică, se apreciază în funcţie de diferite
3
criterii, cum ar fi: momentul în care se efectuează controlul, formele de control, modul de
subordonare a organelor de control, natura operaţiilor supuse controlului. Alegerea
corespunzătoare a acestora, contribuie decisiv la realizarea obiectivului stabilit.
În literatura de specialitate, nu există o delimitare clară între noţiunile: metodă, procedeu,
tehnică (modalitate) şi instrument de control financiar.
Metoda controlului financiar exprimă întreaga acţiune de cunoaştere şi presupune
utilizarea unor procedee de control specifice, care la rândul lor, impun folosirea de tehnici sau
instrumente de control adecvate.
Procedeul de control reprezintă un ansamblu de reguli specifice, tehnici şi instrumente
care, îmbinate cu o anumită măiestrie personală, specifică profesioniştilor contabili, experţilor în
domeniu, se aplică în vederea soluţionării concrete a problemelor ce decurg din funcţiile
controlului.
În practică, procedeul apare ca un mijloc de operaţionalizare a principiilor şi regulilor unei
metode. Astfel, există mai multe procedee de control specifice ce au apărut din necesităţi practice
de control şi vizează creşterea eficienţei acestuia în ansamblul său. Rolul şi utilitatea procedeelor
de control, rezidă în faptul că prin intermediul lor, organele de control şi celelalte categorii de
specialişti contabili, îşi asigură participarea la realizarea sarcinilor ce le revin în cadrul firmelor.
Prin tehnică, modalitate sau instrument de control se înţelege o categorie specifică unui
domeniu restrâns de activitate, care desemnează mijlocul utilizat de organul de control prin care
se soluţionează în mod concret, problemele ce decurg din prerogativele funcţiei sale. Acestea
includ mijloacele tehnologice, metodologice, de natură informaţională, etc, necesare cunoaşterii,
verificării sau optimizării procesului de control ori numai unor părţi structurale ale acestuia.
În practica controlului se constată, în ultimul timp, utilizarea unor tehnici, modalităţi şi
instrumente care  sporesc mult câmpul acţional şi eficacitatea procedeelor de control, pe care le
înglobează metoda acestuia.
Se impune o constatare, şi anume, că în conţinutul tehnicilor, modalităţilor sau
instrumentelor de control îşi fac loc o serie de componente ce amplifică caracterul dinamic,
participativ, economic şi mai ales, multidisciplinar al controlului. Ca urmare, are loc o sporire a
eficacităţii utilizării acestora, în cadrul întreprinderilor, acolo unde cuantificările pe care le
implică, utilizarea lor se poate realiza cu uşurinţă şi precizie.
Paleta tehnicilor, modalităţilor şi instrumentelor de control este deosebit de largă şi în
continuă expansiune. Dintre acestea se pot evidenţia: evaluarea, indicaţia, îndrumarea,
aprecierea, planul, programul, analiza, bugetul de venituri şi cheltuieli, planul de profit şi
pierderi, bilanţul contabil, darea de seamă contabilă, raportul aplicativ, instrumente matematice,

4
tehnici informatice şi informaţionale, cercetarea operaţională, simularea, grafice, programarea
liniară, metoda drumului critic ş.a.
Sub aspect teoretic, dar mai ales practic, metoda controlului financiar reprezintă modul de
cercetare şi acţiune într-un sistem de intercondiţionare a tuturor procedeelor, tehnicilor,
instrumentelor şi formelor de control, în vederea prevenirii, constatării şi înlăturării eventualelor
lipsuri, abateri sau deficienţe constatate în derularea activităţilor economico-financiare.
Deci, metoda reprezintă sistemul logic ce presupune o cale ştiinţifică de cercetare şi
acţiune, un sistem metodologic cu ajutorul căruia să se oglindească egalitatea şi eficienţa în
activităţile controlate.
Experienţa în activitatea de control financiar a demonstrat cât de important este ca organele
de control să cunoască teoretic şi să aplice selectiv în practică, procedeele, tehnicile,
instrumentele sau modalităţile de control.
Pe baza acestui sistem metodologic, metoda în sine permite aprecierea stării economico-
financiare a unităţii patrimoniale, sugerează căile de eficientizare a funcţionării acesteia,
influenţează comportamentul şi acţiunile agenţilor economici (inclusiv ale personalului) utilizând
o serie de procedee specifice.
De aceea, în teoria şi practica controlului, se întâlnesc mai multe procedee, tehnici,
modalităţi şi instrumente de control cu o aplicare mai generală sau mai restrânsă.
În vederea asigurării unui control cât mai corect şi complet, procedeele de control trebuie
să fie utilizate într-un sistem de interrelaţii, printr-o îmbinare raţională, dar să constituie un tot
unitar, în funcţie de particularităţile specifice ale agenţilor economici.
Numai astfel putem vorbi despre un control de calitate avand o metodologie logica si
unitara si o eficienta sporita.
In intelesul ei teoretic, metoda controlului financiar si gestionar consta in esalonarea
cercetarii fenomenelor pe patru trepte distincte: informarea, verificarea, analiza si sinteza.
Informarea ofera organelor de control posibilitatea cunoasterii modului in care s-au
desfasurat sau se desfasoara activitatile verificate. Ea poate avea un caracter de ansamblu sau de
detaliu (documentare), referindu-se in primul rand la unitatile, compartimentele sau organismele
supuse controlului (continutul activitatii, structuri interne, niveluri ierarhice, competente si
responsabilitati). Informarea permite organelor de control sa se orienteze cu prioritate asupra
problemelor mai importante sau asupra acelor sectoare ori laturi ale activitatii care prezinta
deficiente sau riscuri mai mari.
Verificarea este treapta de baza in cercetarea operatiunilor, proceselor sau fenomenelor
supuse controlului si are ca element principal confruntarea sau comparatia ce trebuie facuta intre
realitatile constatate si situatiile ideale continute in programe, normative sau norme. In functie de
5
scopul urmarit, de sfera controlului si de domeniul in care se exercita acesta, pot fi utilizate
forme si instrumente specifice de verificare, astfel incat sa se asigure o cat mai completa
cunoastere si o cat mai corecta interpretare a fenomenului controlat.
Analiza foloseste pentru aprofundarea verificarii unor fenomene complexe a caror
apreciere globala nu este posibila sau suficienta. Ea consta in descompunerea fenomenelor sau
proceselor economice in partile lor componente si cercetarea separata a fiecareia dintre acestea.
In munca de control economic, financiar si gestionar  analiza permite stabilirea factorilor de
influenta si a marimii acestor influente, identificarea cauzelor care au generat anumite stari de
lucruri si a eventualilor vinovati. Necesitatea unor analize temeinice decurge din faptul ca
actiunile de control sunt total lipsite de eficienta daca se limiteaza la simpla constatare a
realitatilor si la caracterizarea superficiala a lor, fara sa contribuie la cunoasterea tuturor
detaliilor si la prevenirea deficientelor.
In sfarsit, sinteza urmareste valorificarea eforturilor depuse in munca de control,
permitand generalizarea faptelor, stabilirea unor raporturi cauza-efect si formularea concluziilor
finale. Sintetizarea constatarilor facute de catre organul de control cu ocazia informarii,
verificarii si analizei sta la baza propunerii sau adoptarii masurilor de perfectionare a activitatilor
economico-sociale.

3. Procedee de control financiar

În practica controlului financiar şi gestionar, verificarea documentară utilizează mai multe
procedee sau tehnici de lucru, care se diferenţiază atât din punct de vedere al scopului urmărit,
cât şi sub aspectul modalităţilor concrete derealizare, după cum urmează:
Procedeul comparării documentelor se foloseşte în cazurile în careorganele de control au
neclarităţi sau suspiciuni în legătură cu autenticitatea, respectiv cu întocmirea sau aprobarea
documentelor justificative; în asemeneacazuri se compară mai multe documente care conţin
scrisul sau semnătura aceleiaşi persoane, se consultă specimenele de semnături şi numai în cazuri
de excepţie seva recurge la confirmarea sau recunoaşterea scrisului ori semnăturii de către autorii
acestora.
Procedeul verificării reciproce a documentelor constă în confruntarea unor documente
diferite, dar care conţin anumite date comune sau se referă la una şiaceeaşi problemă; de
exemplu, confruntarea cantităţilor de produse finite din Notele de predare cu cele din Raportul de
fabricaţie şi cu cele din documentele de preluare în gestiune sau confruntarea datelor din
documentele de transport cu celedin factura furnizorului (date referitoare la cantităţi, localitatea
de expediţie, distanţa etc.).

6
 Procedeul verificării încrucişate a documentelor constă în confruntarea exemplarelor
diferite ale aceluiaşi document, aflate la unităţi, sectoare sau locuridiferite. De exemplu,
confruntarea exemplarelor din factură ajunse la beneficiar (odată cu marfa sau prin bancă) cu
cele rămase la furnizori.
Procedeul ridicării unor documente de către organele de control reprezintă, în primul
rând, o măsură asiguratorie şi se foloseşte în toate cazurile încare există pericolul ca unele
documente (considerate nelegale, incorecte sau dubioase) să fie sustrase sau distruse de cei
interesaţi (mai ales dacă reprezintă unica dovadă a unor nereguli), să fie modificate sau
completate cu menţiuni suplimentare faţă de cele constatate iniţial. În toate cazurile documentele
ridicatese înlocuiesc cu copii certificate de către organul de control şi de conducătorul unităţii
sau compartimentului verificat; pe copie se menţionează obligatoriu loculunde se află
documentul original, organul care l-a ridicat şi calitatea acestuia.
Procedeul confecţionării unor copii sau extrase după documentele verificate se
utilizează în cazurile în care datele sau operaţiunile economice şifinanciar contabile conţinute în
documente sunt necesare pentru susţinerea oriconfirmarea constatărilor făcute de către organul
verificator, pentru fundamentarea concluziilor înscrise în actele de control, fără să existe riscul ca
documentelerespective să fie sustrase, distruse sau falsificate. Copiile şi extrasele trebuie să
fieconforme cu documentele rămase la unitatea verificată şi trebuie certificate pentruexactitate de
către organul de control şi şeful compartimentului de la care emană actul original. Alte procedee
de verificare documentară derivă din modul de ordonare saugrupare a documentelor şi sunt
următoarele:
Procedeul verificării cronologice se caracterizează prin aceea că toate documentele ce
stau la baza controlului, indiferent de conţinutul lor, sunt examinate în ordinea strictă în care au
fost întocmite, înregistrate sau îndosariate. O asemenea verificare este suficient de comodă, dar
are dezavantajul că nu permite urmărirea unei probleme sau grup de operaţiuni de la început
până la sfârşit şi formularea unor concluzii sintetice. De altfel, în practica unităţilor economico-
sociale, documentele primare, centralizatoare, de evidenţă operativă sau contabilă sunt
sistematizate şi îndosariate pe probleme, astfel încât verificările strict cronologice sunt destul
derare.
Procedeul verificării invers-cronologice are un mod similar de desfăşurare, cu deosebirea
că începe cu documentele cele mai recente şi continuă cu cele maivechi, în ordinea întocmirii,
înregistrării sau îndosarierii lor. Acest procedeu se recomandă cu precădere în două situaţii
specifice: atunci când se constată anumite omisiuni sau erori de înregistrare, pentru identificarea
cărora este necesară cercetarea document cu document sau poziţie cu poziţie a lucrărilor

7
întocmite anterior; în cazul constatării unor deficienţe, neglijenţe, abateri sau falsuri în
acte, pentru stabilirea momentului din care acestea au început să se producă.
Procedeul verificării sistematice sau pe probleme a documentelor face posibilă urmărirea
unui aspect sau grup de operaţiuni distincte şi formularea unor concluzii unitare cu privire la
fenomenul cercetat. Practica economică oferă nenumărate exemple de asemenea verificări:
controlul documentelor de încasări şi plăţi, verificarea documentelor privind
remunerarea muncii, verificarea documentelor referitoare la aprovizionarea tehnico-materială şi
altele similare. Sistematizarea şi verificarea pe probleme a documentelor aduce muncii de
controlo eficienţă sporită şi înlătură posibilităţile de omitere a unor acte care, în condiţiile
verificării globale, ar putea scăpa organului de control.

4. Valorificarea constatărilor rezultate din evaluarea controlului financiar

Valorificarea constatărilor este etapa finală a procesului de control. În funcţie de
concluziile la care s-a ajuns în etapele precedente ale controlului, în cadrul acestei etape se
definitivează şi se pun în mişcare un ansamblu de măsuri care să ducă la influenţarea activităţilor
controlate.
Finalizarea controlului presupune măsuri operative luate în timpul controlului pentru:
 redresarea situaţiei şi îmbunătăţirea activităţii;
 sancţionarea vinovaţilor;
 dispoziţii obligatorii date celor controlaţi;
 rapoarte şi informări către organele de conducere care au dispus controlul;
 propuneri pentru îmbunătăţirea fundamentării deciziilor.