Subiect bac

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citiţi cu atenţie sursele de mai jos:

A. „Proclamând ridicarea generală la oaste, înainte de adunarea tuturor forţelor, Iancu [de

Hunedoara] i-a înfruntat pe turci la Sântimbru [...] cu forţele care-i stăteau la dispoziţie [...], dar a fost

înfrânt şi, prin urmare, obligat să se retragă în cetate, în vreme ce turcii, după ce au prădat

împrejurimile, s-au îndreptat spre Sibiu, care era deja asediat de o parte a forţelor lor. Cu întăririle

sosite din toată Transilvania, Iancu a pornit în urmărirea lor, zdrobindu-i cu desăvârşire, însuşi

Mezid bei, împreună cu fiul său, găsindu-şi moartea pe câmpul de luptă, situat probabil în

apropiere de Sibiu (22 martie 1442). Căutându-şi scăparea spre Turnu Roşu, resturile oastei

turceşti au fost urmărite cu străşnicie, mai ales de către detaşamentul condus de Basarab al II-lea

[...] care, cu sprijinul lui Iancu, a devenit domn al Ţării Româneşti.” (Istoria Românilor)

B. „Oastea moldovenească era angajată în luptă încă din primele zile ale lunii aprilie 1574,

dobândind o victorie de mare răsunet la Jilişte, [...] unde Petru Şchiopul, ajutat şi de fratele său

Alexandru al II-lea Mircea, şi-a instalat tabăra pe malul râului Râmna, afluent al Putnei. La 14

aprilie, după ce avangarda turco-munteană a fost prinsă, Ion vodă a reuşit încercuirea completă a

corpurilor de oaste inamice şi distrugerea lor. Petru Şchiopul şi fratele său puteau fi ucişi, dacă nu

ar fi fost apăraţi de mai mulţi dregători [...]. Biruinţa de la Jilişte a deschis campania încheiată cu

ocuparea Bucureştilor şi detronarea domnului Alexandru al II-lea Mircea al Ţării Româneşti [...].

Scopul acestei acţiuni era de a dobândi în Ţara Românească un domn aliat, susţinător al luptei

antiotomane.” (Istoria Românilor)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi conducătorul oastei care „i-a înfruntat pe turci la Sântimbru” precizat în sursa A.

2 puncte

2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B. 2 puncte

3. Numiţi câte un domnitor al Ţării Româneşti, precizat în sursa A, respectiv în sursa B.

6 puncte

4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că domnitorul a fost
detronat ca urmare a unei campanii militare. 3 puncte

5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză–efect, selectate din sursa A.

7 puncte

6. Prezentaţi două instituţii centrale din spaţiul românesc în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea.

6 puncte

7. Menţionaţi o caracteristică a acţiunilor diplomatice din spaţiul românesc în Evul Mediu.

4 puncte

SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)

Citiţi cu atenţie sursa de mai jos:

„În iunie 1919 s-a creat Societatea Naţiunilor, din rândul căreia România făcea parte ca

membru fondator. Această organizaţie internaţională avea menirea de a acţiona pentru evitarea

unei noi conflagraţii mondiale şi apărarea păcii. [...] România a acţionat în sensul creşterii rolului

acestei organizaţii în viaţa internaţională, militând pentru adoptarea unor măsuri concrete de

dezarmare, de descurajare a forţelor revizioniste. [...] Ca o expresie a preţuirii de care se bucura

politica externă a României, reprezentanţii acesteia au fost aleşi în conducerea unor organisme ale

Societăţii Naţiunilor, iar Nicolae Titulescu a îndeplinit, doi ani consecutiv, în 1930 şi 1931, funcţia

de preşedinte al Adunării generale a acestui mare for internaţional.

[...] România a iniţiat sau a contribuit la realizarea unor alianţe bi şi multilaterale. Astfel, la 3

martie 1921 a fost semnată Convenţia de alianţă dintre România şi Polonia, prin care cele două

state se angajau să se ajute reciproc în cazul unui atac neprovocat la graniţa de răsărit [...].

O coordonată fundamentală a politicii externe a României a constituit-o orientarea spre

Franţa şi Marea Britanie.[...] În fapt, Franţa şi mai ales Marea Britanie au evitat să-şi ia vreun

angajament precis privind apărarea integrităţii teritoriale a României; pe de altă parte au împins

guvernul de la Bucureşti pe linia unei politici de ostilitate faţă de Germania, cerându-i să ia măsuri

drastice împotriva oricărei organizaţii care ar preconiza o alianţă cu Berlinul.”

(I. Scurtu, Statutul internaţional al României după Primul Război Mondial)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi statul care s-a aliat cu România prin Convenţia din 1921, precizat în sursa dată.

2 puncte
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la conţinutul Convenţiei din 1921.

2 puncte

3. Menţionaţi organizaţia internaţională fondată în 1919 şi o personalitate politică, la care se

referă sursa dată. 6 puncte

4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la atitudinea Franţei şi a Marii Britanii faţă

de România. 6 puncte

5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la acţiunile României în cadrul

organizaţiei internaţionale, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte

6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia România s-a implicat în

„criza orientală” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. (Se punctează pertinenţa

argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care

exprimă cauzalitatea şi concluzia.) 4 puncte

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre ideologii şi practici politice din

România şi din Europa, în secolul al XX-lea, având în vedere:

- menţionarea a două ideologii totalitare din Europa;

- prezentarea unei practici politice din România, în perioada stalinismului;

- menţionarea a două acţiuni din perioada „Războiului rece” la care participă România şi

precizarea unei asemănări între acestea;

- formularea unui punct de vedere referitor la regimul politic democratic din România în a doua

jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea

relaţiei cauză-efect, susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (pertinenţa

argumentării elaborate prin utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv a conectorilor care

exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice

şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.