ELLEN KEY

Fiică a lui Sophie Posse Key şi Emil Key, Ellen Key s-a născut la 11 decembrie 1849 în
Comuna Västervik, Suedia. A avut parte de un început educativ destul de modest, fiind educată
acasă de către mama sa şi mai apoi de către două guvernante (una germană şi una franceză). Între
anii 1865-1866 urmează cursurile unei şcoli private din Stockholm, iar mai târziu, între anii
1868-1872 şi doar în perioada trimestrelor de iarnă (deoarece era secretara particulară a tatălui
său) urmează „Cursurile Educative pentru Femei Adulte ale lui Jenny Rossander” din
Stockholm, după care, călătorind în mai multe ţări printre care, Germania, Austria, Elveţia, Italia,
Anglia, Franţa, îşi face o imagine de ansamblu asupra sistemelor de educaţie din ţările vizitate.

Se integrează rapid în mişcarea feministă datorită ideilor sale pacifiste şi ca luptătoare

tenace pentru drepturile copilului şi pentru ridicarea fiinţei umane la adevărata sa demnitate. A
debutat cu unele eseuri literare şi a devenit cunoscută publicului larg prin intermediul
pamfletului „Despre libertatea cuvântului şi a tiparului” (1889), iar treptat numele şi cărţile ei au
devenit subiectul unor discuţii aprinse. Dintre scrierile sale mai ample cu conţinut general notăm:
„Individualism şi socialism” (1896), „Imagini ale gândirii” (1898), „Fiinţe Umane” (1899),
„Liniile vieţii” volumele I-III (1903-1906), „Neutralitatea sufletelor” (1916), etc.

De asemenea, a scris şi publicat şi lucrări cu caracter pedagogic cum ar fi „Psihologia şi

logica femeilor” (1898), însă cea mai importană lucrare „Secolul copilului”, publicată în anul
1900, a declanşat din punct de vedere educativ în istoria pedagogiei un val de reforme privind
îmbunătăţirea procesului instructiveducativ.++ S-a stins din viaţă în data de 25 aprilie 1926.

În lucrarea „Secolul copilului”, Ellen Key lansează un avertisment asupra situaţiei

intolerabile privind neglijarea și umilirea copilului. Lucrarea reflectă o „filosofie asupra vieţii,
lumii, naturii și îndeamnă la regândirea educaţiei și dezvoltarea unei mișcări educative centrate
pe copil”. O amplă pledoarie aduce Ellen Key şi în favoarea democratizării educaţiei. „A lăsa
natura să lucreze liniştit şi încet, a veghea numai ca munca naturii să fie susţinută de condiţii
înconjurătoare: iată în ce constă educaţia”.
 Trebuie încurajată dezvoltarea unei teorii despre educaţie, care să se întemeieze pe
cunoaşterea temeinică a personalităţii copilului: „lucrul cu totul nou în epoca noastră este studiul
psihologiei copilului şi teoria educaţiei care derivă de aici”.

ȘCOALA VIITORULUI - UN VIS, NU UN PLAN DE REFORMĂ

E. Kay considera că grădiniţa și școala primară trebuie să fie înlocuite cu educaţia făcută
în familie, grădiniţa să fie un loc în care copiii să aibă „tot atâta libertate ca și puii de pisică sau
căţelușii, jucându-se în voia lor, imaginându-și singuri jocurile” supravegheaţi de o femeie
experimentată care va interveni doar în cazul în care copiii ar fi gata să-și facă vreun rău. Aceasta
susţinea faptul că activitatea personală este esenţială în educaţie, de aceea, copilul va fi lăsat să
vadă, să observe, să descopere, fie că este vorba de munca intelectuală, fie de cea fizică.

Spunea, de asemenea că trebuie să-i trezim copilului sentimentul de independenţă, să-i

stimulăm curajul de a se îndepărta de căile obişnuite, să-l eliberăm de un fel de a vedea unanim
acceptat, de opiniile comune, de obiceiurile curente, de un sentiment general. Biblioteca școlii va
fi sala de studiu cea mai mare, cea mai frumoasă, cea mai importantă. Educaṭia ar trebui să se
facă în familie, fiind o premisă a respectării individualităṭii copilului, până la 15 ani, când ar
urma frecventarea şcolii. Școala va prezenta subiecte de studiu, dar nu le va impune nimănui.

COPILUL ÎN VIZIUNEA AUTORULUI „MAJESTATEA SA COPILUL”

Ellen Key considera că este necesar să se respecte libertatea copilului şi să se acţioneze

conform cerinţelor naturii sale, evitând constrângerile, acestuia permiţându-i-se să se manifeste
liber doar până în punctul în care se izbeşte de drepturile celorlalţi. Subliniind importanţa
implicării copiilor în activităţile familiale zilnice, Key consideră că aceştia se vor simţi valorizaţi
şi vor deveni mai responsabili şi respectabili atât în relaţiile cu părinţii cât şi cu alţi copii.

Aceasta susţinea faptul că fiecare copil trebuie încurajat să poată deveni un individ liber
şi independent cu apreciere faţă de semeni, fiind de părere că trebuie să existe un echilibru între
egoismul copilului care este justificat până la un anumit nivel, dar echilibrat cu aprecierea faţă de
semeni.

PROFESORUL ÎN VIZIUNEA LUI ELLEN KEY

 „Numai acela care știe șă se joace cu copiii poate fi în stare să-i învețe ceva.” „Bunul
educator care nu va da niciodată un ordin pentru care să nu aibă un motiv întemeiat , chiar dacă
copilul nu-i convins de acest lucru, el tot trebuie să asculte şi dacă întreabă pentru ce, răspunsul
este foarte simplu: pentru că toţi, chiar şi persoanele mature, trebuie să asculte de ceea ce este
drept şi să se plece în faţa necesităţii”.

Ar trebui ca educatorul să treacă cu vederea greşelile copilului, iar intervenţiile lui să nu

vizeze decât organizarea mediului, care să-i permită manifestarea liberă. Rolul adultului se referă
la organizarea mediului care să permită manifestarea liberă, ocrotindu-l de influenţe dăunătoare.
Regimul autoritar, bazat pe constrângere şi pedepse, este repudiat în favoarea unui climat de
libertate şi iubire, pentru dezvoltarea forţelor inepuizabile ale copilului.

Scopul școlii conform lui Ellen Key nu trebuie să fie obţinerea unui examen sau a unei
diplome oarecare – întrucât acestea ar trebui suprimate pretutindeni – ci acela ca elevii să-şi
caute singuri cunoştinţele necesare, să aibă propriile lor impresii, să-şi formeze opiniile lor, să
ajungă la bucuria intelectuală prin munca lor proprie, iar nu fără să depună vreo osteneală, prin
cursurile „interesante” ale profesorului, adesea ascultate cu indiferenţă, repede uitate şi care
tratează cinci probleme diferite în aceeaşi zi!”.

Scopul educației viitoare va fi să creeze o lume de frumusețe, la propriu și la figurat, în

care copilul să fie lăsat să se dezvolte și să se miște liber, până în momentul când s-ar izbi de
frontiera de nezdruncinat a drepturilor celorlalți. Disciplinele de studiu nu vor fi impuse sau
predate concomitent, ci fiecare urmând să aleagă ce vrea, dar cultivând la nivelul elevului
noţiunea de libertate a alegerii, primejdiile alegerilor personale, dreptul şi responsabilitatea
voinţei individuale, condiţiile şi datoriile experienţei proprii, insistându-se pe ideea autoeducaţiei
şi autodeterminării spirituale

Trebuie să-l învăţăm pe copil cât mai curând posibil ce înseamnă libertatea şi primejdiile
alegerii personale, dreptul şi responsabilitatea voinţei personale, condiţiile şi datoriile experienţei
personale. Rezultatul cel mai frumos al educaţiei este de a plasa pe fiecare individ, singur, în faţa
conştiinţei sale.

De reţinut din paginile lucrării lui Ellen Key, este şi ideea necesităţii ca şcoala să le
cultive tinerilor acele calităţi utile în perspectiva educaţiei permanente. „Numai atunci şcoala va
deveni locul unde se învaţă pentru viaţă, când ea va pregăti tinerii să continue singuri, tot timpul
vieţii, opera de instruire începută.”

Bibliografie:

•Albulescu, Ion, Doctrine pedagogice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007

•Csorba, Diana, Școala activă – Paradigmă a educaţiei moderne, Editua Didactică și Pedagogică,
București, 2011;

•Cucoş, Constantin, Istoria pedagogiei, Editura Polirom, Iaşi, 2001

•Key, Ellen, Secolul copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978

•Stanciu, Ion Gh., O istorie a pedagogiei universale şi româneşti, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1977