Evoluția Dreptului internațional public

1. Identificați evoluția denumirii date dreptului intențional.

2. Enumerați principalele perioade ale evoluției DIP.
Dreptul internaţional în antichitate
Apariţia şi evoluţia normelor şi instituţiilor dreptului internaţional au luat naştere o dată cu descompunerea comunei primitive, cu
împărţirea societăţii în clase antagoniste, cu apariţia statelor şi a relaţiilor dintre ele.
Izvoarele istorice ale dreptului internaţional îşi iau începuturile în China, India, Egipt şi alte state ale Orientului antic.
Astfel, în sec. al VI-lea î. H., statele Chinei antice încheie un tratat privind renunţarea la război şi soluţionarea diferendelor prin
arbitraj
Un rol deosebit în dezvoltarea relaţiilor internaţionale l-a jucat Egiptul antic, care întreţinea legături
comerciale şi politice cu toate ţările Orientului
Dreptul internaţional în Evul mediu
Dezvoltarea dreptului internaţional în Evul mediu este influenţată de condiţiile şi cerinţele specifice raporturilor dintre statele
feudale în diferite etape de dezvoltare a acestora.
În urma destrămării Imperiului Roman, care a avut loc în anul 476 şi formarea pe ruinele acestuia a unor state noi, ca de exemplu
Imperiul Bizantin, statele feudale germane, statele sla- ve de răsărit, statele româneşti pe teritoriul fostei Dacii etc., dreptul
internaţional cunoaşte mai degrabă o stagnare decât un progres.
În acea perioadă se cristalizează expresia fiecare senior este stăpân în senioria sa.
Dreptul internaţional în epoca modernă
Dreptul internaţional sub influenţa factorilor politici, sociali şi economici suferă anumite schimbări cantitative şi calitative,
purtând amprenta ascensiunii burgheze şi a tendinţei puterii feudale de a-şi păstra poziţiile şi privilegiile.
Printre evenimentele care definesc caracterul societăţii internaţi-onale şi care au influenţat dezvoltarea progresivă a dreptului
internaţi-onal se situează transformarea monarhiilor euro- pene în state moderne, noile descoperiri geografice, dobândirea
independenţei SUA, Revoluţia franceză din 1789 etc.

Dreptul internaţional în epoca contemporană

Un moment important în dezvoltarea dreptului internaţional este marcat de Tratatul de pace de la Paris din 1919 prin care s-a
instituit “sistemul de la Versailles” şi care a marcat apariţia unor noi state independente pe harta Europei, ca Austria, Ungaria,
Iugoslavia, Polonia şi Cehoslova- cia.
De asemenea, prin Tratatul de la Paris a fost fondată prima organizaţie internaţională cu carac- ter general, Liga Naţiunilor. Unul
din scopurile principale ale acestei Organizaţii a fost menţinerea păcii şi îngrădirea recurgerii la război, precum şi respectarea dreptului
internaţional.74
Scopurile prevăzute de Pactul Ligii Naţiunilor nu au fost atinse, însă experienţa acumulată de această organizaţie
a fost utilă pentru fondarea ulterioară a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

3. Evaluaţi principalele momente care au condus la codificarea DIP.

Prin codificarea dreptului internaţional se înţelege operaţiunea prin care se realizează sistematizarea normelor sale pe anumite
ramuri cum ar fi dreptul diplomatic, dreptul mării, dreptul tratatelor etc. De asemenea, codificarea contribuie la precizarea
conţinutului normelor dreptului internaţional public, în primul rând, al normelor cutumiare. Prin codificare se urmăreşte cu
prisosinţă transpunerea normelor cutumiare în norme convenţionale, fiind consemanate în tratate internaţionale. Codificarea
dreptului internaţional public contribuie la adaptarea acestui drept la noile realităţi din comunitatea internaţională.
cu scopul: 1. de a transforma normele cutumiare în norme convenţionale şi includerea lor în cuprinsul tratatelor internaţionale; 2. de
a elabora noi norme de drept internaţional, necesitatea căror este dictată de dezvoltarea tehnico-ştiinţifică din ultimele decenii; 3. de
a revizui şi explica normele de drept internaţional cu excluderea normelor căzute în desuetudine, şi respectiv, cu scopul de a le
înlocui cu norme noi.

Sistemul dreptului internaţional.

1. Definiţi noţiunea de sistem a dreptului internaţional contemporan.
sistemul dreptului internaţional – totalitate de elemente interdependente obiectiv existente şi anume: principii general recunoscute de drept
internaţional, norme convenţionale şi cutumiare, instituţii şi ramuri de drept internaţional
2. Analizaţi elementele sistemului dreptului internaţional.
Normele dreptului internaţional creează instituţiile şi ramurile dreptului internaţional, care, la rândul lor, de asemenea sunt elemente a
sistemului dreptului internaţional. principii de drept fundamentale şi speciale, norme convenţionale şi cu- tumiare, instituţii şi ramuri de drept
international. În calitate de element al sistemului dreptului internaţional, norma de drept internaţional poate fi definită ca o regulă de conduită,
creată şi recunoscută de subiecţii dreptului internaţional ca fiind obligatorie
3. Evaluaţi sistemul dreptului internaţional la etapa contemporană.

Normele dreptului internaţional.

 1. Definiţi noţiunea de normă de drept internaţional.
Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită generală, creată de subiecţii dreptului internaţional, ce
reglementează relaţiile dintre aceştia şi este recunoscută ca fiind obligatorie.

2. Identificați specificul normelor dreptului internaţional.

Norma de drept internaţional comportă o serie de particularităţi:
1. structură atipică. Majoritatea normelor conţin doar dispoziţia, iar sancţiunile sînt deter- minate de un sistem
(subsistem) special de norme cu privire la răspunderea internaţională a subiecţilor relaţiilor internaţionale, mai exact
– cu privire la răspunderea statelor pentru acţiunile internaţionale ilicite.33
2. norma juridică internaţională este creată exclusiv prin acordul de voinţă a statelor. Doar subiecţii dreptului
internaţional acordă anumitor reguli caracterul obligatoriu, cu alte cuvinte subiecţii îşi exprimă acordul cu privire la
obligativitatea juridică a acestor reguli de conduită. Acordul poate fi exprimat în mod expres (tratatul) sau tăcit
(cutuma). Corespunzător, normele aflate în tratat poartă denumirea de norme convenţionale, iar cele exprimate în
cutumă se numesc norme cutumiare.34
Crearea normei convenţionale de drept internaţional este un proces care are loc în sistemul interstatal, este o parte componentă a funcţionării
sale.
3. Formulați categoriile de norme de jus cogens.
Normele jus cogens se deosebesc de alte norme imperative ale dreptului internaţional prin efectele pe care le produc în caz
de nerespectare a lor. Orice abatere de la norma jus cogens provoacă nulitatea acţiunilor subiecţilor de drept internaţional.
În ierarhia normelor de drept internaţional public, normele jus cogens au o forţă juridică supremă, iar celelalte norme nu
trebuie să le contravină.

Izvoarele dreptului internaţional.

1. Identificați noţiunea de izvor în sens formal.
Izvoarele formale sunt cele cu caracter juridic, din categoria acestora făcând parte şi izvoarele dreptului internaţional.
Acestea din urmă reprezintă formele (mijloacele) juridice prin care sunt exprimate normele de drept internaţional, create
prin acordul de voinţă a două sau mai multe subiecte ale sale.

2. Stabiliți izvoarele dreptului internațional

Atât practica entităţilor menţionate, cât şi doctrina dreptului internaţional recunosc în unanimitate în calitate de izvoare ale dreptului
internaţional tratatul şi cutuma internaţională.

3. Evaluați izvoarele DIP prin pisma art. 38 al Statutului CIJ.

Dacă analizăm textul prezentului articol, constatăm că el stabileşte sursele pe care CIJ le poate utiliza pentru soluţionarea
diferendelor dintre state, dar, doar în cazul în care statele supun spre reglementare Curţii aceste diferende. Din dispoziţiile
acestui articol observăm că art.38 nu are o valoare de codificare a izvoarelor dreptului internaţional public, însă, cu toate
acestea, el poate reprezenta un reper considerabil în determinarea lor.
Putem face trimitere şi la proiectul de articole privind răspunderea statelor, elaborat de CDI a ONU, şi care în art. 17 alin. 1
stipulează că este ilicită acea faptă internaţională care constituie o violare a unei obligaţii internaţionale “independent de
originea cutumiară, convenţională sau alta a acestei obligaţii”.
Deci, dreptul internaţional nu oferă o “listă” a mijloacelor prin care se exprimă normele sale, făcută o dată şi pentru totdeauna.
Aceasta ne permite să afirmăm că în urma proliferării şi diversificării relaţiilor internaţionale nu este exclusă posibilitatea apariţiei
unor noi izvoare de drept internaţional.
În doctrina dreptului internaţional art. 38 nu se află la adăpostul oricărei critici. Şi acest lucru nu este deloc întâmplător, dacă avem în vedere
faptul că el a fost formulat după primul război mondial pentru Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională.

Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern.

1. Definiţi ordinea juridică internaţională.
ordinea juridică internaţională este ansamblul de norme care reglementează conduita subiecţilor de drept internaţional
2. Analizaţi doctrinele şi teoriile ale raportului dintre dreptul internaţional şi naţional.
Cu toate particularităţile şi deosebirile care există în dreptul internaţional şi dreptul intern, între ele se stabilesc raporturi de condiţionare şi
influenţare reciprocă.

Doctrine şi teorii ale raportului

Cu privire la raporturile dintre dreptul intern şi dreptul internaţional, în doctrina dreptului internaţional s-au
formulat mai multe doctrine şi teorii ale raportului:
1. Potrivit partizanilor dualismului, nu va putea exista conflicte între norme care iau naştere din dreptul intern,
pe de o parte, şi din dreptul internaţional, pe de altă parte
Aceste norme nu au acelaşi obiect, şi ele nu reglementează aceleaşi raporturi sociale
Teoria monistă susţine că dreptul internaţional se aplică în mod direct în ordinea juridică a statelor, întrucât raporturile lor sunt nişte raporturi
de interpenetrare. Ţinând cont de aceste postulate, nimic nu se opune faptului că dreptul internaţional guvernează raporturile juridice dintre
indivizi. În egală măsură este inutil, cel puţin ambiguu, de a stabili proceduri proprii drep- tului intern pentru a asigura aplicarea normelor
internaţionale în ordinea juridică internă: par- tizanii monismului recuză orice tip de „recepţie” formală a normelor internaţionale în ordinea
juridică internă.
Doctrina socialistă - Părinţii doctrinei socialiste critică de asemenea dualismul, primatul dreptului
intern sau al dreptului internaţional, se vorbea de fapt despre corelaţia între dreptul internaţional şi
dreptul intern, recunoscând influenţele reciproce dintre ele, deşi sunt considerate ca ordini distincte de
drept, ne subordonate una celeilalte
Dualismul dialectic - porneşte de la ideea că dreptul naţional şi cel internaţional sunt două sisteme de
drept, independente unul faţă de altul, strâns legate şi care interacţionează.
Abordare pragmatică. În doctrina contemporană, fiind remarcată natura infructioasă a dezbaterilor
care tind să arate superioritatea unei ordini juridice faţă de cealaltă, se optează pen- tru o abordare
empirică a problemei raportului dintre dreptul intern şi cel internaţional

3 Formulaţi reglementările constituţionale ale raportului dintre dreptul intern şi internaţional în R. Moldova.

Cutuma internaţională în dreptul internaţional public.

1. Definiţi cutuma internaţională.
Cutuma este izvorul cel mai vechi al dreptului internaţional. Ea constă dintr-o practică generală relativ îndelungată, repetată în
raporturile dintre state, acceptată de către acestea drept regulă obligatorie în relaţiile dintre ele.

2. Comparaţi cutuma cu tratatul internaţional – ca izvor de drept internaţional public.

Cutuma, alături de tratatul internaţional, reprezintă o formă juridică de exprimare a acordu- lui de voinţă al statelor, însă, în mod tacit,
ci nu expres ca în cazul tratatului, constituie un izvor principal de formare şi dezvoltare a normelor dreptului internaţional.
tratatul şi cutuma sunt considerate izvoare universale
3. Evaluaţi tehnici de probare a existenţei cutumei.
Astfel, dacă tratatul internaţional apare ca rezultat al manifestării exprese a acordului de voinţă a statelor, cutuma, dimpotrivă, se formează
printr-o manifestare tacită a consimţământului lor. În afară de aceasta, cutuma are un neajuns, ce constă în dificultatea dovedirii existenţei
acesteia, adică a dovedirii conţinutului ei.
Mijloace de determinare a existenţei cutumei: 1. hotărîri a instanţelor judecătoreşti 2. doctrina 3. hotărîrile organizaţiilor internaţionale şi
conferinţelor internaţionale 4. actele unilaterale ale statelor 5. declaraţiile oficiale ale şefilor de state şi guverne, a altor reprezentanţi, inclusiv în
organele internaţionale şi delegaţiilor la conferinţelor internaţionale 6. declaraţiile comune a statelor (comunicatele privind rezultatele
negocierilor)

Codificarea dreptului internaţional.

1. Identificați noţiunea de codificare a Dreptului internaţional public.
Codificarea presupune procesul de sistematizare oficială a normelor convenţionale şi cutumiară de drept internaţional de către subiectele de drept
internaţional în cadrul conferinţelor diplomatice internaţionale sau în cadrul organizaţiilor interguvernamentale cu scopul: 1. de a transforma
normele cutumiare în norme convenţionale şi includerea lor în cuprinsul tratatelor internaţionale; 2. de a elabora noi norme de drept internaţional,
necesitatea căror este dictată de dezvoltarea tehnico-ştiinţifică din ultimele decenii; 3. de a revizui şi explica normele de drept internaţional cu
excluderea normelor căzute în desuetudine, şi respectiv, cu scopul de a le înlocui cu norme noi.
2. Analizaţi tipurile şi formele codificării.
Codificarea poate fi de două tipuri: A. Codificarea oficială – realizată de Comisia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Dreptul Internaţional,
fondată în anuş 1947, compusă din 34 membri aleşi pentru 5 ani. B. Codificarea neoficială – realizată de către doctrinari, colective de
doctrinari, institute naţionale. De exemplu: Asociaţia de Drept Internaţional, Institutul de Drept Internaţional fondate în anul 1873 la Londra şi
Bruxel.
3. Estimaţi principalele etape ale codificării oficiale ale dreptului internaţional.
Codificarea oficială este realizată de către state, având o forţă obligatorie pentru subiectele dreptului internaţional, în măsura în
care acestea recunosc şi acceptă caracterul obligatoriu al actelor de codificare, devenind părţi contractante la tratatele de
codificare. Codificarea oficială a dreptului internaţional a fost realizată până în prezent mai mult pe ramuri, decât codificarea
lui generală. În acelaşi timp, există o codificare a normelor sale cu caracter de universalitate şi o codificare a normelor
regionale.

Principiile fundamentale de Drept internaţional public.

 1. Definiţi noţiunea de principiu fundamental.
Principiile fundamentale ale D.I.P. sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare cu aplicare universala si având valoare
imperativa, ele aparand valorile fundamentale ale relatiilor dintre subiectele D.I.P.
2. Analizaţi natura juridică a principiilor fundamentale în sistemul DIP.

natura juridica:
Principiile fundamentale ale D.I.P. sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare cu aplicare universala si avand valoare
imperativa, ele aparand valorile fundamentale ale relatiilor dintre subiectele D.I.P. Ele reprezinta esenta dip si determina continutul celorlalte
principii, institutii si norme, precum si orientarea dreptului international.
Fac parte din categoria normelor de jus cogens gentium- adica din categoria normelor imperative   ordinea juridica internationala.

3. Evaluaţi etapele de codificare a principiilor fundamentale.

La ]nceputul secolului XX au fost codificați 7 principii, după asta au fost adăugați încă 3
''Pacta sunt servanda'' – principiu de drept internaţional public.
1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Acest principiu presupune executarea cu bună credinţă a inţelegerilor internaţionale, o atitudine
constructivă in indeplinirea angajamentelor internaţionale care au fost asumate de către state.
*pacta sunt servanda,exprimă in planul dreptului, regula morală generală care impune respectarea cuvintului dat. Principiul bunei credinţe conţine
regula pacta sunt servanda, insă, nu coincide integral cu ea, in sensul că această regulă poate fi privită ca o aplicare a principiului
2. Analizaţi conţinutul juridic al principiului ''Pacta sunt servanda''.
acest principiu e cunoscut inca din antichitate , fiind unul dintre cele mai veki el totusi este consacrat
intr’o multitudine de acte, in acest sens stabilindu’se importanta si rolul deosebit pe care il are
acesta. Este prevazut in preambulul Pactului Ligii Natiunilor si in preambulul Cartei Onu ce
evidentiaza obligatia statelor membre de a indeplini cu buna credinta obligatiile asumate potrivit
Cartei ONU. Conventia de la Viena 1969 are o importante deosebita in reglementarea acestui
principiu, stabilind cao rice tratat in vigoare leaga partile si trebuie executat de ele cu buna credinta.
Actul final de la Helsinki precizeaza ca statele in exercitarea drepturilor suverane tebuie sa se
conformeze obligatiilor jur ce le revin in virtutea DI. Republica Moldova la fel are reglementat acest
principiu in Legea privind tratatele internationaleal RM, astfel RM un poate invoca prevederile
legislatiei sale interne ca justificare a neexecutarii unui tratat la care e parte. Un lucru important ce
trebuie de evidentiat este ca trebuie respectate doar tratatele legale, licite si juste din punct de vedere
a DI, cit si in corespundere cu nórmele jus cogens

3. Evaluaţi consecințele încălcării principiului ''Pacta sunt servanda''.

Nerecurgerea la forță și amenințarea cu forța - principiu de drept internaţional public.

1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa-regelementeaza relatiile interstatale,legate de
nerespecatrea pacii,nerespecatarea dreptului la viata al tituror membrilor societatii internationale si
al individului aparte in lumea neviolenta,interzice solutionarea cu aplicarea fortei a diferendelor
internationale. Principiu fundamental DIP care condamna razboiul ca mijloc de reglementare a
diferendelor internationale si renuntare la razboi ca instrument de politica nationala in relatiile
reciproce dintre [Link] care limiteaza recurgerea la forta in relatiile internationale dintre
state.

2. Stabiliți actele de agresiune interzise de dreptul internațional

reglementarea internaţională actuală interzice războiul de agresiune în mod expres, considerându-l ca cea mai gravă crimă internaţională,
implicit o încălcare flagrantă a principiilor şi scopurilor de bază ale Cartei ONU.
Definiția agresiunii este cuprinsă în Rezoluția 3314 a Adunării Generale a ONU din 14 decembrie 1974. Actele de agresiune sunt de obicei
împărțite în directe și indirecte:

Agresiune directă
O invazie sau atac de către forțele armate ale unui stat pe teritoriul altui stat; orice ocupație militară, chiar temporară, rezultată dintr-o astfel de
invazie sau atac; orice anexare (anexare forțată) a teritoriului altui stat. Agresiunea directă include și bombardarea sau folosirea armelor
împotriva unui stat străin; blocarea porturilor sau coastelor unui stat de către forțele armate ale altui stat; un atac al forțelor armate ale unui stat
 asupra forțelor terestre, maritime sau aeriene (flotele) altui stat; încălcarea condiţiilor de prezenţă militară pe teritoriul altui stat stabilite prin
acord internaţional.
Agresiune indirectă
Trimiterea de către stat a trupelor și grupărilor armate, a forțelor neregulate sau a mercenarilor care săvârșesc acte de folosire a forței armate
împotriva altui stat, care sunt de o natură atât de gravă încât echivalează cu acte de agresiune directă sau cu participare semnificativă la
asemenea acte.
3. Formulați excepțiile admise de dreptul internațional de recurgere la forță
Dreptul internaţional actual, admite în mod cu totul excepţional trei cazuri când se poate recurge la forţă în
relaţiile internaţionale:
1. dreptul la autoapărare individuală sau colectivă. În cazul în care un stat agresor atacă un alt stat, acesta din
urmă are dreptul inerent la legitima apărare, în virtutea art. 51 al Cartei ONU- acest drept se exercită până când
Consiliul de Securitate va lua măsuri necesare pentru restabili- rea păcii şi securităţii internaţionale;
2. măsuri colective de constrângere. Atunci când se constată o ameninţare la adresa păcii, o încălcare a păcii,
sau un act de agresiune, Consiliul de Securitate în virtutea unei Rezoluţii, poate dispune crearea forţelor
multinaţionale care să lupte împotriva celor care periclitează pacea şi securitatea internaţională;
3. dreptul popoarelor aflate sub dominaţie colonială, de a lupta pentru dobândirea independenţei. Acest drept a
fost reflectat în Declaraţia privind acordarea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale, din 1960.

Neamestecul în afacerile interne ale altor state - principiu de drept internaţional public.
1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul neintervenţiei statelor în afacerile interne ale altor state este un principiu fun- damental al dreptului internaţional
contemporan. El este recunoscut a fi unul din mijloacele de limitare şi consacrare, în dreptul internaţional şi în relaţiile
internaţionale, a suveranităţii şi independenţei participanţilor la relaţiile internaţionale.

2. Analizați actele ce constituie amestec în afacerile interne ale unui stat.

Intervenţia poate fi individuală, atunci cînd ea este realizată de un singur stat şi colectivă, atunci cînd este realizată de mai
multe state. Intervenţia poate fi directă şi indirectă. În ultimul caz, intervenţia deseori se realizează prin intermediul “altor
mâini”, adică cu ajutorul altor state, care formal nu participă la intervenţie. În practică, formele intervenţiei se transformă din
una în alta.
O formă periculoasă de intervenţie este intervenţia armată. Ea începe, de obicei, fără decla- rarea războiului şi ignorează total regulile
internaţionale şi cutuma războiului.121 Nu este neapărat ca intervenţia armată să fie legată de introducerea pe un teritoriu străin a
trupelor militare. Ea se poate realiza şi prin organizarea unui război civil în stat, trimiterea de bande armate, etc.
Nu este mai puţin periculoasă nici intervenţia economică. Arma acestui tip de intervenţie constă în diversele pârghii economice: “ajutor”
financiar şi alt tip de “ajutor” economic cu impu- nerea anumitor condiţii politice, blocarea economică, contracte neechitabile, care deschid
capita- lului străin posibilităţi largi de intervenţie în economia şi politica unui stat strain
Intervenţia diplomatică este amestecul în afacerile interne ale unui stat străin prin intermediul aparatului diplomatic, în primul rând,
prin intermediul ambasadorilor ce se află pe teritoriul ace- lui stat. Cu toate că ambasadorilor străini, diplomaţilor şi consulilor le
este strict interzis de către dreptul internaţional amestecul în viaţa internă a statului în care se află; această interdicţie deseo- ri se
încalcă. Se recurge la presiune asupra conducerii statului, susţinerea opoziţiei, ameninţarea cu consecinţele nefaste care ar surveni
în cazul în care statul respectiv nu se va conforma politicii dictate atît pe plan intern, cît şi extern. Forme ale intervenţiei
diplomatice sunt şi refuzul de a recunoaşte un stat sau o conducere nouă, protestele corpului diplomatic, etc.123
Intervenţia ideologică Arma intervenţiei ideologice este considerată a fi mijloacele de informare în masă: radioul, presa, televiziunea, filmul. Formele ei
sunt: propaganda contrarevoluţionară, îndemnul de a răsturna conducerea statului, propaganda războiului, a priorităţii rasiale sau naţionale
3. Evaluaţi natura amestecului în cadrul unui conflict intern.
Principiul neintervenţiei semnifică obligaţia statelor de a nu se amesteca în afacerile interne şi externe ale statelor şi popoarelor,
de a nu le impune regimul său de stat şi ideologia sa. Acest principiu include interdicţia intervenţiei sub orice formă şi cu orice
mijloace: armată, economică, diplomatică, ideologică, prin intermediul spionajului, deschisă sau mai puţin deschisă, directă sau
idirectă, din partea unui stat, mai multor state sau sub acoperirea unei organizaţii internaţionale, în afacerile interne sau externe,
aparţinînd competenţei altor state şi popoare.119
Nici o tara nu poate implica in treburile interne a statului

Soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale – principiu de drept internaţional public.

1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
In evul mediu statele utilizau frecvent medierea,arbitrajul si [Link] de drept international
stabilite prin tratatele multilaterale apar abia la sfirsitul sec 19, cu prilejur conferintelor de pace de la
Haga din 1899 si [Link] atita timp cit dreptul international nu interzicea razboiul si cit timp
recurgerea la forta era permisa,solutionarea pasnica nu putea sa aiba decit un caracter subsidiar si
sporandic.
Dupa infiintarea ligii natiunilor sau reglementat o serie de instrumente juridice internationale,care au
consacrat principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta,acesta avind caracter de norma
imperativa.
Principiul dat sia cunoscut o consacrare cruciala in Carta ONU [Link] altfel acest principiu
reprezinta si unul dintre scopurile ONU,adica infaptuirea prin mijloace pasnice si in conformiutate
cu principiile justitiei si dreptului international.
Cu prilejul codificarii DI,principiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale,cunoaste
importante [Link] ex urmeaza Declaratia Adunarii Generale ONU asupra principiilor de drept
international,Actul Final de la Helsinki 1975,Declaratia de la Manilla cu privire la reglementarea
pasnica a diferendelor internationale 1982.
Astazi principiul dat,are o importanta deosebit de mare din considerentul solutionarii problemelor
internationale fara a recurge la forta,astfel neavind de suferit nici pacea si securitatea internationala
si nici natiunea.

2. Analizaţi apectul obligatoriu și cel facultativ al principiului.

3. Propuneți mijloacele de soluționare pașnică a diferendelor intenaționale.
Crearea unui grup de persoane suverani,

Integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor de stat – principiu de DIP.

1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
wDreptul la integritate teritoriala și inviolabilitatea frontierilor de stat este o consecință juridică a
suveranității naționale. Inițial aceste drepturi nu au fost statutate ca principii desinestătătoare ale
Dreptului Internațional, ci doar ca drepturi și îndatoriri ale statelor stipulate în tratatele de pace de
după primul război mondial. Prin adoptarea Cartei ONU, deși principiul integrității teritoriale nu a
fost stipulat într-un mod distinct, fiind inclus în art.2, a fost statuat cu o sferă de aplicare universală
și obligația respectării lui de state în ansamblul relațiilor internaționale. Pentru prima dată aceste
principii au fost enunțate și dezvoltate separat de către Actul Final de la Helsinki din 1975. Ulterior,
împreună cu cel al ”respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului” aceste 2
princincipii au devenit alături de cele șapte enumerate în Carta ONU, principii fundamentale ale
dreptului Internațional.

2. Analizaţi modalități de încălcare ale principiilor în cauză.

Anexarea teritoriului, plasarea armatei sale pe teritoriul aluti stat
3. Evaluaţi consecințele încălcării celor 2 principiilor.
Un conflict extern, aplicarea sancțiunilor

Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele – principiu de DIP.

1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul autodeterminării a fost fundamentat pentru prima dată în declarația președintelui
[Link], din 22 ianuarie 1917, în care se menționa că o pace trainică nu se poate edifica decît prin
consimțămîntul popoarelor. Ceva mai tîrziu, tot el avea să menționeze că autodeterminarea nu este
un simplu fapt, ci un principiu imperativ.
Pentru prima dată principiul autodeterminării este consacrat în Carta ONU, ulterior acesta fiind
reglementat și în Rezoluția Adunării Generale a Onu 1960 referitoare la acordarea independenței
țărilor și popoarelor din colonii, în Actul Final de la Halsinki 1975 precum și în Pactul internațional
privind drepturile civile și politice.

2. Stabiliți elementele inerente unui popor – beneficiar al principiului

3. Formulați drepturile fundamentale ale unui popor.
Astfel, dreptul popoarelor de a dispune de ele însele implică următoarele drepturi fundamen- tale ale lor:
a. dreptul popoarelor asuprite de a se constitui în stat propriu şi independent;
b. dreptul popoarelor asuprite de a lupta împotriva dominaţiei străine şi caracterul legal al acestei lupte;
c. dreptul de a beneficia de protecţia dreptului internaţional;
d. dreptul de a stabili relaţii oficiale cu state şi de a participa la organizaţii internaţionale, de regulă cu statut de
observator;
e. dreptul de a-şi alege şi dezvolta în mod liber sistemul lor economic, politic şi social;
f. [Link] la libera exploatare a resurselor şi bogăţiilor sale minerale etc.
Cooperarea internaţională interstatală – principiu de drept internaţional public.
1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Acest principiu a fost înscris printre principiile de bază ale Cartei ONU, în care se precizează că
trebuie cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracte economic,
social, cultural precum și în încurajarea și respectarea drepturilor omului. Formularea cooperării ca
scop al O.N.U a făcut ca unii autori să nu considere cooperarea internațională un principiu
findamental. Însă Declarația Adunării Generale a O.N.U. din 1970 prevede că ”Statele, oricare ar fi
deosebirile existente între sistemele lor politice, economice și sociale au obligația de a coopera între
ele în diverse domenii ale relațiilor internaționale”. Actul final de la Helsinki 1975 precum și Carta
pentru o nouă Europa de la Parsi 1990 la fel consacră acest principiu, iar carta enumeră express
domeniile și acțiunile care rezultă din obligația cooperării internaționale.

2. Analizaţi tipurile și formele de cooperare internațională.

Principalul tip de cooperare este cooperarea între state în sfera politică, care definește condițiile și parametrii pentru
alte domenii. Desigur, toate tipurile de cooperare internațională sunt folosite pentru a obține avantaje competitive și
beneficii economice direct sau indirect. De exemplu, cooperarea politică a țărilor europene a permis crearea unui
spațiu european unic. Cooperarea economică internațională, care a început cu vânzarea de bunuri (cărbune și oțel), sa
dezvoltat într-un vast complex de diferite tipuri de relații în domeniul schimburilor de servicii, investiții, informare și
cooperare științifică și tehnică și în alte domenii ale economiei.
3. Proiectați domeniile obligatorii de cooperare între state.
Combaterea terorismului, traficul de fiinte umane, substante narcotice, traficul de arme

Protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului – principiu de drept internaţional public.
1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe deosebite după
adoptarea Declaraţiei universale a drepturilor omului. Prima consacrare oficială a drepturilor
omului apare in SUA, la 12 iunie 1776, in Declaraţia drepturilor, care consfinţea dreptul omului
la viaţă şi la libertate. Carta ONU conţine şi ea unele dispoziţii care denotă preocuparea societăţii
internaţionale in respectarea şi garantarea drepturilor omului. Reafirmind in preambulul său
„credinţa in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea şi valoarea persoanei umane, in
egalitatea in drepturi a bărbaţilor şi femeilor”, Carta ONU consfinţeşte in mod expres la art. 56
obligaţiile statelor privind respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, religie, limbă etc.
In anii care urmează de la data intrării in vigoare a Cartei ONU, in cadrul Naţiunilor Unite au fost
elaborate numeroase instrumente politico-juridice internaţionale, care au dat expresie preocupărilor
pentru atingerea unui standard minim de protecţie a drepturilor omului, atributelor fundamentale ale
personalităţii individului, drepturile şi obligaţiile care-i revin in raport cu semenii săi şi societatea
din care fac parte.
Dintre documentele cele mai reprezentative care au fundamentat existenţa principiului respectării
drepturilor omului ca principiu de drept internaţional este necesar de menţionat:
DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948;
Cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi cu privire la
drepturile civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966;
Declaraţia americană a drepturilor şi indatoririlor omului adoptată la Bogota in 1948;
Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4
noiembrie 1950 in cadrul Consiliului Europei;
Actul final alConferinţei pentru Securitate şi Cooperare in Europa, semnat la Helsinki la 1 august
1975
Documentele ulterioare adoptate in procesul CSCE la Madrid, Viena, Copenhaga şi Paris
Conventia privind reprimarea si prevenirea crimei de genocid din 1948
Conventia privind reprimarea si prevenirea apartheidului din 1973

2. Analizaţi principalele forme de protecție internațională a drepturilor omului.

Statele participante vor respecta drepturile omului şi libertăţile fundamentale, inclusiv libertatea de gîndire, conştiinţă, religie sau de convingere
pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
Ele vor promova şi încuraja exercitarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor civile, politice, economice, sociale, culturale şi altele care decurg toate
din demnitatea inerentă persoanei umane şi sînt esenţiale pentru libera şi deplina sa dezvoltare.
În acest cadru, statele participante vor recunoaşte şi respecta libertatea individului de a profesa şi practica, singur sau în comun, religia sau
convingerea acţionînd după imperativele propriei sale conştiinţe.

3. Evaluaţi consecințele încălcării de către state a principiului.

Egalitatea suverană a statelor – principiu de Drept Internaţional Public.

1. Identificați evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Incă din secolul al 16–lea, ca o reacţie la inegalitatea practicată şi la arbitrariul marilor puteri s-a
arătat necesitatea recunoaşterii egalităţii in drepturi a statelor. Hugo Grotius releva că principiul
egalităţii intre indivizi işi găseşte expresie şi relaţiile dintre state, iar Pufendorf avea să sublinieze că
egalitatea statelor este o expresie a suveranităţii lor.
In ultimele decenii s-a dezvoltat o literatură bogată despre egalitatea suverană a statelor,98
accentuindu- se semnificaţia pe care o are acesta in promovarea unor relaţii de inţelegere intre state.
Dreptul la suveranitate şi independenţă a fost mult teoretizat de jurişti de prestigiu. In opinia
profesorului George Plastara „dreptul de suveranitate consistă in aceea că statul este stăpin de a
hotări aşa cum crede de cuviinţă asupra intereselor sale şi de a găsi el insuşi mijloace pentru a
infăptui ceea ce consideră că este conform acelor interese.
Principiul egalitatii suverane a statelor a fost codificat in urmatoarele acte:
[Link] cu privire la drepturile si obligatiile economice ale statelor(Montevideo,1933)
[Link] ONU 1945
[Link] principiilor care guverneaza relatiile reciproce dintre state 1970
[Link] final de la Helsinki 1975

2. Stabiliți caracterele suveranității statale.

Suveranitatea externa și suveranitatea internă, egalitatea op
3. Formulați îmtinderea egalității în drepturi ale statelor.
Potrivit acestei convenţii, „Statul ca personalitate internaţională trebuie să întrunească următoarele condiţii:
 teritoriu determinat;
 populaţie permanentă;
 guvern;
capacitatea de a intra în relaţii cu alte state”.204

Subiecţii dreptului internaţional public.

1. Definiţi subiectul de drept internaţional public.
sunt entităţile care participă sau pot participa la relaţiile reglementate de normele dreptului internaţional”.

2. Categoriile subiecţilor dreptului internaţional public.

subiecţi universali (tipici) – statele care dispun de toate drepturile şi obligaţiile inter- naţionale;
subiecţi speciali (derivaţi) – organizaţiile internaţionale care au capacitatea juridică
internaţională limitată prin voinţa statelor.

 subiecţi suverani (primari), din care fac parte statele şi popoarele ce luptă pentru independenţă;
 subiecţi nesuverani (secundari) - organizaţiile internaţionale.
 subiecţi ce dispun de drepturi şi obligaţii ce se deduc direct din normele dreptului interna- ţional şi care
participă direct la crearea acestor norme şi veghează respectarea lor. Aceştia sunt statele, popoarele ce luptă pentru
independenţă şi organizaţiile internaţionale guvernamentale;
 subiecţi ce dispun de un anumit volum de drepturi şi obligaţii internaţionale, destul de li-
mitat, şi care nu participă direct la procesul de creare a normelor dreptului internaţional. Aceştia sunt indivizii,
organizaţiile internaţionale neguvernamentale, organele internaţionale (comisii, comitete, organe judiciare şi
arbitrale).198

3. Evaluaţi statutul Republicii Moldova ca subiect de drept internaţional public.

Statalitatea Republicii Moldova este o temă mult discutată de specialiştii în domeniu,308 dar ceea ce trebuie să remarcăm
este faptul că astăzi Republica Moldova este o realitate, un stat suveran şi independent, apărut pe harta lumii drept consecinţă a
 destrămării imperiului sovietic, fapt care îi justifică apariţia.
Constituirea fundamentelor statului Republica Moldova şi ale societăţii democratice a fost efectuată cu participarea activă a
populaţiei şi a trecut prin două etape relativ distincte.
Prima - fiind calificată ca etapă confuză, contradictorie şi de scurtă durată - începe în 1990, odată cu desfăşurarea primelor alegeri libere care au
marcat un pas important în procesul de democratizare a societăţii (deşi încă sovietice) şi de edificare a statului moldovenesc.
Republica Moldova este stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască pre- zentul şi viitorul, fără nici un
amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii
sale naţionale.
În calitate de stat suveran şi independent, Republica Moldova solicită tuturor statelor şi guvernelor lumii
recunoaşterea independenţei sale, proclamată de Parlamentul liber ales al Re- publicii, şi îşi exprimă dorinţa de
a stabili relaţii politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene, cu toate
statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea.

Statul – subiect de drept internațional.

1. Definiţi statul și competențele statale din punct de vedere a dreptului internațional.
Statul este definit ca o colectivitate umană, instalată permanent pe un anumit teritoriu şi având o structură de organe ale
puterii care se bucură de suveranitate. Statul, de regulă, este caracterizat drept:
a. o organizaţie politică a societăţii cu ajutorul căreia se realizează conducerea socială;
b. o organizaţie, care deţine monopolul creării şi aplicării dreptului;
c. o organizaţie, care exercită puterea pe un teritoriu determinat al unei comunităţi umane;
o organizaţie politică a deţinătorilor puterii de stat care, în exclusivitate poate obliga executarea voinţei generale, aplicând, în caz de necesitate,
forţa de constrângere.

2. Stabiliți tipurile și formele de recunoaștere a statelor.

În doctrina dreptului internaţional există două teorii a recunoaşterii: constitutivă şi declarative. Teoria declarativă
confirmă că, prin actul de recunoaştere, nu se creează noul subiect de drept internaţional, acest act este o declaraţie
constatatoare a apariţiei unui subiect de drept internaţional.228
Constitutive a fost formulată de Ministrul Afacerilor Externe al Ecuadorului la 15 martie 1907 şi s-a afirmat cu numele „Doctrina
Tobar”. Însemnătatea decisivă se acordă actului de recunoaştere în procesul constituirii noului stat ca subiect de drept
internaţional. În conformitate cu această teorie, este actul de recunoaştere – este şi noul subiect de drept internaţional, nu există
asemenea act – nu este nici noul subiect.227 Recunoaşterea poate îmbrăca două forme, şi anume:
- recunoaşterea expresă;
- recunoaşterea tacită.
Recunoaşterea expresă se face printr-un act special al organului de stat competent – declaraţie sau notificare formală
– adresată noului stat, prin care se exprimă în mod cert intenţia de a-l recunoaşte.231
Recunoaşterea tacită este cea care se poate deduce din faptele concludente ale unui stat, cum ar fi stabilirea de relaţii
diplomatice, încheierea unui tratat bilateral, care reglementează problema gene- rală, fără a enunţa rezerve în privinţa
recunoaşterii, şi este practicată de statele latino-americane.232
Din punctul de vedere al efectelor pe care le produce, recunoaşterea este:
- de jure şi
- de facto.
Atât recunoaşterea de jure, cât şi recunoaşterea de facto, se exprimă prin actul oficial al statului de la care emană
recunoaşterea. Deosebirea dintre aceste forme constă, în general, în întinderea efectelor juridice ale recunoaşterii.
În cazul recunoaşterii de facto, relaţiile dintre statul care recunoaşte şi cel recunoscut sunt mai restrânse ca
întindere, având un caracter nestabil şi provizoriu, în sensul că ea operează în domeniile consimţite de către statul
care o acordă (cooperare economică internaţională).

3. Evaluaţi statutul de neutralitate a unui stat.

Succesiunea statelor.
1. Definiţi instituția succesiunii statelor.
2. Examinaţi situațiile de succesiune a statelor.
3. Evaluaţi suscesiunea statelor la tratatele internaționale.

Organizația internațională interguvernamentală – subiect de drept internațional.

1. Dați noțiunea organizației internaționale.
Definiţie : transferul de drepturi şi obligaţii de la un subiect de drept internaţional la alt subiect de drept internaţional ca urmare a apariţiei sau
încetării existenţei unui stat, fie ca urmare a modificării teritoriului de stat. Subiectele succesiunii – statele, mai rar organizaţiile internaţionale
Obiectele succesiunii: cetăţenia, arhiva, bunurile de stat, datoriile, tratatele, calitatea de membru a organizaţiei internaţionale Convenţia de la
Viena privind succesiunea statelor în materie de tratate 1978 - teoria tabula rasa - teoria opţionului - teoria continuităţii Convenţia de la Viena
privind succesiunea statelor în materie de arhive, proprietate de stat şi datorii de stat 1983
2. Examinați structura organizației internaționale.
Structura organizatiilor internationale depinde de natura organizatiei si numarul membrilor ei, scopurile pe care le-a propus prin actul constitutiv,
procesul de luare a deciziilor si alti factori. In general, toate organizatiile internationale au organe plenare in care sunt reprezentate toate statele,
si organe restranse, cu participarea unui numar redus de state. Aceasta clasificare tine seama de gradul de participare a statelor la elaborarea
orientarii activitatii organizatiilor si in luarea deciziilor. Daca se ia in considerare actele constitutive ale organizatiilor, putem distinge organe
principale si organe subsidiare, dintre care, primele sunt cele prevazute in actul constitutiv, iar secundele, cele create, de catre un organ principal,
sau prin delegarea puterilor acestuia.
3. Proiectați elementele actului constitutiv.

Organizaţia Naţiunilor Unite – organizaţie cu vocaţie universală.

1. Definiţi noţiunea de organizaţie internaţională.
“Organizaţia internaţională este o colectivitate compusă din state sau alte colectivităţi şi care nu aparţin aceluiaşi stat, urmând un interes comun
prin intermediul organelor sale
2. Analizaţi istoria creării ONU.
ONU inițial a existat sub forma altei organizații și anume – Liga Națiunilor formată prin tratatul de la Versailles 1920. Scopul Ligii națiunilor
era dezarmarea, prevenirea războaielor prin intermediul securității colective, rezolvarea disputelor inter-națiuni prin negociere, diplomație și
îmbunătățirea calității vieții. Liga nu dispunea de armată proprie și după o serie e eșecuri nu a putut face față agresiunilor Axei Berlin-Roma-
Tokyo, declanșîndu-se al doilea război mondial.
La încetarea războiului în 1945, reprezentanți ai 50 de țări s-au întîlnit la San Francisco pentru a Semna Carta ONU și astfel Liga a fost
înlocuită cu Organizația Națiunilor Unite moștenind numeroase agenții și organizații fondate de Ligă.
Numele de ”United Nations” a apărut pentru prima dată în Declarația președintelui american Roosvelt în 1942 cînd 26 de țări și-au unit forțele
pentru a înfrunta Axa
3. Proiectaţi sistemul şi funcţiile organelor principale ale ONU.
Potrivit Cartei, ONU are 4 obiective majore:
1) sa mentina pacea si securitatea internationala;
2) sa dezvolte relatii de prietenie intre natiuni;
3) sa coopereze in rezolvarea problemelor internationale si in promovarea respectului pentru
drepturile omului;
4) si sa fie un centru pentru armonizarea actiunilor tuturor statelor.

ONU are 6 organe distincte, fiecare avînd funcțiile ei caracteristice:

a)Adunarea Generală – este organul principal și deliberativ care poate examina principiile generale
de cooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv principiile care guverneaza
dezarmarea si reglementarea înarmarilor, si poate face recomandari cu privire la asemenea principii
fie Membrilor Organizatiei Natiunilor Unite, fie Consiliului de Securitate, fie Membrilor
Organizatiei si Consiliului de Securitate.
b)Consiliul economic si social – poate efectua sau initia studii si rapoarte privind probleme
internationale în domeniile economic, social, cultural, al învatamântului, al sanatatii si în alte
domenii conexe si poate face recomandari în privinta tuturor acestor probleme Adunarii Generale,
Membrilor Natiunilor Unite si institutiilor specializate interesate. El poate face recomandari în
scopul de a promova respectarea efectiva a drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru
toti.
c)Consiliu de securitate – duce răspunderea pentru pacea și securitatea omenirii. Consiliul de
Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni internationale
sau ar putea da nastere unui diferend, în scopul de a stabili daca prelungirea diferendului sau situatiei
ar putea pune în primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale.
d)Consiliu de tutelă – examinează problemele referitoare la teritoriile ce nu sunt capabile să se
autoadministreze.
e)Secretariatul – îndeplinește lucrările de secretariat (arhivă, petiții, depozitarea tratatelor)
f)Curtea Internationala de justitie - organul judiciar principal al Natiunilor Unite.

Entitățile statale contestate

1. Definiţi entitățile statale contestate.
2. Analizaţi gradul participării lor la relațiile de drept internațional.
3. Estimaţi poziția Vticanului în dreptul internațional.
 Teritoriul în dreptul internaţional public.
1. Definiţi noţiunea teritoriului în dreptul internaţional public.
Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in ale carui limite statul isi exercita suveranitatea deplina
si exlusiva si este alcatuit din suprafete terestre,acvatice si marine,din solul,subsolul si spatiul aerian.
Prin teritoriu in DI subintelegem suprafata terestra,acvatica,subsolul,coloana de aer de deasupra lor-
baza materiala a pamantului.

2. Clasificaţi categoriile de teritorii şi comparaţi regimul juridic al fiecărei categorii.

In dependenta de regimul juridic teritoriul se clasifica in :
1)Teritoriu de stat-acele suprafete aflate sub jurisdictia deplina si exclusiva a unui anumit stat,se afla
in limitele frontierelor fiecarui stat in parte,asupra lui este exercitata suveranitatea deplina si
exclusiva a statelor respective.
2)Teritoriu cu regim international-in aceste spatii nu se exercita suveranitatea nationala a nici unui
[Link] ex :zona internationala a spatiilor submarine,marea libera si coloana de aer de deasupra
ei,Antarctica,spatiul extraatmosferic.
3)Teritoriu cu regim mixt-in aceste zone actioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei
[Link] rindul lor aceste spatii se clasifica in:spatii ce fac parte din teritoriul unui anumit
stat(fluviile internationale-Dunarea,Rinul,Canalele int-Panama,Strimptorile int-Bosfor si
Dardanele)*Spatii ce nu sunt parte componenta a teritoriului unui anumit stat(zona economica
exclusiva,contigua,platoul continental).
4)terit cu regim international special-zone demilitarizate,neutralizate,denuclearizate,zone de pace.

3. Formulaţi modalităţi de modificare legală a teritoriului în dreptul internaţional public.

Modificarea teritoriului statelor este admisa de DI contemporan in baza respectarii principiului
dreptului popoarelor dea dispune de ele insele si numai prin mijloace paş[Link] Actului Final
CSCE de la Helsinki1975,statele semnatare considera ca frontierele lor pot fi modificate in
conformitate cu dreptul international,prin mijloace paşnice si prin acord.
Modalitati de modificare:
Ocupatia originara-care se refera la teritoriile fara stapin(terrae nullius),fiind o modalitate prin care
teritori din America,Africa etc,erau alipite la imperiile [Link] teritorii erau ocupate nefiind
respectate drepturile populatiei autohtone.
Ocupatia teritoriilor abandonate(res derilictus),teritorii care fusesera sub suveranitatea unui stat si
care,kipurile,odata parasite,puteau fi ocupate de alte state.
Cesiunea de teritoriu-desemneaza actiunea de trecere a unuo teritoriu aflat sub suveranitatea statului
care il cedeaza sub suveranitatea statului care il primeste.
Astfel modificarile teritoriale pot avea loc prin desprinderea unei parti de teritoriu de la un stat s
formarea unui nou stat,reuniunea mai multor state in unul singur,prin fuziune prin
absorbtie,dezmembrarea unui stat in 2 sau m m state si transferul de teritoriu de la un stat la altul.
Consimtamintul populatie de pe teritoriu ce urmeaza sa fie modificat se poate exprima:prin hotarire a organului legislativ;prin consultarea
populatiei(referendum).
Frontiera de stat în dreptul internaţional public.
1. Expuneţi noţiunea de frontieră de stat.
Frontiera de stat-este linia ce desparte pe uscat si pe apa teritoriul de stat de teritoriile statelor
vecine,iar in plan vertical delimiteaza spatiul aerian si subsolul de spatiul aerian si subsolul statelor
vecine.

2. Formulaţi criteriile de clasificare a frontierelor de stat.

Frontierele de stat se clasifică:
A. După natura lor, in:
a) naturale, care se stabilesc ţinandu-se seama de anumite particularităţi geografice, cum ar fi
albia unor rauri sau fluvii, munţi, văi, litoralul mării;
b) geometrice sau convenţionale, care sunt linii mai mult sau mai puţin drepte, care despart
teritoriile statelor;
c) astronomice, la stabilirea cărora sunt folosite paralelele sau meridianele.
B. După elementele componente ale teritoriului, in:
a) terestre, care despart uscatul dintre două sau mai multe state. In funcţie de particularităţile
terenului ea poate urma linia crestelor munţilor, mijlocul văilor sau poate fi stabilită, in linie
dreaptă, geometric sau astronomic;
b) fluviale, separă in două părţi apele unui fluviu situat intre teritoriile a două state. Frontierele
fluviale se stabilesc in funcţie de particularităţile apelor de frontieră. In cazul fluviilor nenavigabile,
frontierele se stabilesc pe linia mediană a fluviului. In cazul fluviilor navigabile, linia de frontieră se
consideră linia de navigaţie (farwatter) sau linia celor mai mari adancimi (thalweg), linii care de fapt
in cele mai multe situaţii coincid. In cazul in care fluviul are mai multe braţe, frontiera se stabileşte
pe braţul principal.
In situaţia in care fluviul işi schimbă treptat cursul, frontiera se stabileşte pe talvegul noului curs.
Dacă fluviul işi schimbă albia, frontiera rămane pe albia veche, fluviul devenind apă interioară a
statului pe teritoriul căruia se găseşte noua albie. Pe podurile care leagă două state frontiera se
stabileşte pe mijlocul podului, dacă intre cele două state nu există o altă inţelegere.
Aceeaşi regulă se aplică şi in cazul unor baraje de apă de frontieră.
In situaţiile in care intre teritoriile statelor se află lacuri sau mări inchise, frontiera se fixează pe linia
care uneşte punctele de uscat cele mai avansate ale frontierelor comune sau pe mijlocul lacurilor sau
mărilor.
Un regim juridic special il au mările interioare adiacente mai multor state. Un exemplu unical il
serveşte astăzi Marea Caspică, al cărei litoral este impărţit intre Federaţia Rusă, Kazahstan,Iran,
Azerbaidjan şi Turkmenistan;339
c) maritime, reprezintă liniile exterioare ale mării teritoriale, stabilite de state, prin acte unilaterale
sau pe baza convenţională cu statele vecine;(plus desenul din caiet privitor la fr. de stat)
d) aeriene, separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii perpendiculare care pornesc de la
frontierele terestre sau acvatice in sus pană la limita interioară a spaţiului cosmic (aproximativ la
distanţa de 100-110 km deasupra nivelului mării).
e)frontiera in sub sol-linia perpendiculara proiectata in jos de pe linia frontierei terestre si acvatice
pina unde ajung mijloacele tehnice de care dispune statul respectiv
3. Proiectați procesul de stabilire a frontierelor de stat.
In plan juridic, frontierele se stabilesc prin acorduri incheiate intre statele vecine. Fixarea frontierelor
insă practic se face prin două operaţiuni distincte: delimitarea şi demarcarea. Delimitarea este o
operaţiune politică şi juridică care constă in identificarea direcţiei principale şi descrierea amănunţită
in cuprinsul tratatului incheiat in scopul stabilirii frontierei, a traseului acesteia.
Demarcarea este operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren a celor convenite in textul tratatului.
Această etapă se realizează de comisii mixte formate de reprezentanţii statelor părţi la tratat şi au ca
atribuţii stabilirea traseului frontierei şi fixarea semnelor de demarcare, intocmirea documentelor ce
consemnează infăptuirea acestei operaţiuni, rezolvarea unor probleme legate de intreţinerea
frontierei, a drumurilor de acces etc.
Ulterior,in dependenta de anumite circumstante poate interveni si [Link] asemenea,statele
pot realiza si o rectificare si anume precizarea traseului frontierei si corectarea sa in legatura cu
anumite circumstante(denundarea,necesitatea populatiei bastinsase,etc) Regimul de frontieră se
stabileşte prin legi interne şi cuprinde totalitatea de norme juridice şi măsuri privind paza şi
supravegherea frontierei, controlul pentru trecerea frontierei, activităţile desfăşurate in zona de
frontieră, căile şi condiţiile de acces, intrare, ieşire, şedere, activitatea intr-o zonă determinată a
teritoriului său de la frontieră ş. a. Regimul juridic al frontierei de stat a Republicii Moldova este
stabilit prin Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova, adoptată la 17 mai 1994, care
reglementează:
a) modul de trasare şi de marcare a frontierei de stat;
b) paza frontierei de stat;
c) zona de frontieră (stabilită cu o lăţime de 2 km);
d) condiţiile in care se face trecerea peste frontieră a persoanelor, mijloacelor de transport,
mărfurilor şi a altor bunuri;
e) condiţiile in care se pot practica anumite activităţi (pescuitul, recoltarea produselor lemnoase şi
accesorii ale pădurii);
f) imputernicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de stat in domeniul pazei frontierei de
stat.
Prin tratate bilaterale incheiate cu statele vecine urmează să fie reglementate problemele comune de
frontieră privind intreţinerea frontierei, soluţionarea litigiilor de frontieră etc.

Fluviile internaționale.
1. Identificați noţiunea de fluviu internațional.
Sub aspect politic, sînt numite fluvii internaţionale acele cursuri de apă care parcurg teritoriul a mai mult de un stat.
2. Clasificați fluviile intenaționale.
 Categoriile de fluvii internaţionale: a. fluviile-frontieră sau fluviile contigue. În cazul unui fluviu contiguu, statele riverane se vor lăsa mult mai
uşor convinse să caute un acord cu privire la partajul echilibrat a diferitor drepturi referitoare la exploatarea fluviului prin autolimitarea mutuală a
suveranităţilor lor teritoriale. b. fluviile succesive presupun un grad mai complex de cooperare a stateor riverane, fiind vorba despre un fluviu
care începe să curgă de pe teritoriul unui stat spre unul sau mai multe state.
3. Formulaţi regimul juridic al Dunării.
Dunărea, prin Tratatul de la Paris din 1856, Convenţia de la Belgrad 1948
Regimul juridic al Dunarii

Tratat intre Austria si Turcia in 1616 apoi Tratatul de la Viena in 1815 recunoaste Dunarea ca fluviu international.

Tratatul de pa ce de la Paris 1856 si Conventia de la Paris 1921 cu un regim juridic general pentru navigatia pe Dunare impartita in doua sectoare
:

1. 1.      Dunarea fluviala (de la Ulm pana la Braila)

2. 2.      Dunarea maritima (de la Ulm pana la Marea Neagra)
 

Exista si comisii de supraveghere :

1. 1.      Comisia Internationala a Dunarii (pentru dunarea fluviala)

2. 2.      Comisia Europeana a Dunarii (pentru dunarea maritima)
 

Regimul actual al navigatiei pe Dunare este reglementat de la Conventia de la Belgrad 1948 => libera navigatie pentru portiunea de la Ulm la
Marea Neagra pentru navele comerciale apartinand tuturor statelor.

Statele riverane asigura supravegherea fluviala, sanitara, politieneasca si lucrarile hidografice => Comisia Dunarii (intai a fost la Galati) iar din
1957 este la Budapesta.

Sistemul hidroenergetic de la Portile de Fier I si II

Obligatiile statelor riverane :

1. 1.      obligatia de a intretine navigabilitatea fluviului in sectorul lor national

2. 2.      imbunatatirea conditiilor de navigatie
3. 3.      cooperare cu Comisia Dunarii.

Regimul juridic al zonelor polare.

1. Expuneţi noţiunea de zonă polară.
Zona polară reprezintă zona geografică situată fie la polul nord (Arctica) fie la polul sud
(Antarctica).

2. Examinaţi instrumentele internaţionale care reglementează statutul Antarcticii.

Analizați instrumentele internaționale ce reglementează statutul Arcticii și Antarcticii.
Statutul Arcticii este determinat de reglementările internaționale și legislația statelor riverane la
Oceanul Înghețat de Nord. O organizație internațională care are atribuții în acest sens este Consiliul
arctic format din 8 state care scopul de a coordona și coopera cu activitățile statelor în regiunea dată.
Referitor la Antarctica, în sec. XX mai multe state au încercat să-și atribuie unele părți din
Antarctica. Pentru a stabili regimul juridic aplicat acestei zone în 1959 s-a semnat Tratatul de la
Washington cu privire la Antarctica. În vederea respectării lui s-a creat un sistem de control și
inspecție reciprocă care se realizează prin observatorii desemnați de reprezentanții celor 12 părți la
tratat. Pentru a soluționa problemele referitoare la resursele minerale din zonă în 1988 a fost adoptată
Convenția privind reglementarea activităților asupra resurselor minerale din Antarctica.

3. Evaluaţi particularităţile regimului juridic al Antarcticii.

 Regimul juridic al Arcticii s-a format într-o perioadă lungă și continuă în prezent. O încercare de a
determina ca acest regim a avut loc la inițiatva savantului rus lakhtin care a înaintat teoria
sectoarelor. Această teorie favoriza Federația Rusă și defavoriza SUA. Astfel ea nu a fost acceptată
unanim. Unica reglementare este cuprinsă în Convenția cu privire la Dreptul Mării din 1982 care
recunoaște dreptul statelor riverane zonelor cu înghețuri să ia măsuri de protecție și control asupra
poluării pe o distanță de 200 m.m. În prezent Arctica necesită o tot mai clară reglementare
internațională.
Principiul de bază al regimului internațional al Antarcticii este – folosirea ei numai în scopuri pașnice. Această zonă are un statut de –
demilitarizare, neutralizare și denuclearizare. Antarctica este însă liberă pentru cercetări științifice. Atît timp cît tratatul de la Washington din
1959 este în vigoare nici un stat nu poate înainta pretenții teritoriale asupra zonei.

Populaţia în dreptul internaţional.

1. Definiți elementele populaţiei în dreptul internaţional public.
populatie reprezinta totalitatea persoanelor fizice ,aflate in cadrul unui stat si supuse jurisdictiei
acestuia.
a)in sens larg populatia unui stat cuprinde toti locuitorii care traiesc si muncesc pe teritoriul lor.
b)in calitate de element constituitiv al statului,populatia este mai degraba privita ca o masa de
indivizi legati in mod stail de stat printr-o legatura juridika de cetatenie,ea reprezinta ansamblul
nationalitatilor.
c)prin populatie se desemneaza adesea colectivitatea resortisantilor sai.
Populatia la rindul ei este constituita din:
Cetateni-persoanele care au o legatura juridica cu statul in care se afla,si care dispun de plenitudinea
de drepturi oferite de acel stat.
Strainii-persoanele care se afla pe teritoriu unui stat,dar care au cetatenia altui stat.
Bipatrizii sau pluripatrizii-persoane cu cetatenie a doua sau mai multe state.
Apatrizii-persoane care nu au cetatenia nici unui stat.
Refugiati-persoane care apartin unor minoritati etnice,religioase etc,si care sunt cetatenii cetatenii
statului respectiv,dar care se bucura de o protectie internationala.

2. Analizaţi reglementările internaționale privind cetățenia.

Fiecare stat este competent sa stabileasca, prin legea nationala, conditiile de acordare a cetateniei. Efectele cetateniei fata de alte state ale
comunitatii internationale pot fi limitate de normele dreptului international. Pentru a fi valabila, acordarea cetateniei trebuie sa se realizeze în
anumite conditii: a. pentru a fi opozabila unor state terte, cetatenia acordata de un stat trebuie sa fie licita din punct de vedere al dreptului
international, adica sa nu fie acordata pe baz unor criterii discriminatorii (rasiale, religioase sau politice); b. acordarea cetateniei sa aiba în vedere
legatura efectiva a individului cu statul; c. acordarea cetateniei sa aiba la baza principiile si normele dreptului international. Cetatenia acordata cu
ignorarea de catre stat a acestor reguli poate sa fie lipsita de recunoasterea statelor comunitatii internationale. Cetatenia se dobândeste prin nastere
sau prin naturalizare. În primul caz se iau în considerare urmatoarele principii: a. principiul jus sanguinis ( „prin legatura de sânge”), conform
caruia copilul dobândeste cetatenia parintilor indiferent de locul nasterii; b. principiul jus soli ( „prin locul nasterii”), conform caruia copilul
dobândeste cetatenia statului pe teritoriul caruia se naste, indiferent de cetatenia parintilor.
3. Formulaţi modalitățile de dobândire a cetăţeniei prin opțiune și a transferului de populație.

Regimul juridic aplicabil străinilor.

1. Definiţi regimul juridic al străinilor.
Strainii sunt persoane care se afla pe teritoriul unui stat, dar au cetatenia altui stat. Conform reglementarilor juridice sunt asimilati acestora,
apatrizii si refugiatii.
2. Analizaţi principiile regimului juridic aplicabil străinilor.
regimul naţional – potrivit acestui principiu, străinii, în condiţiile legii dispun de drep- turi civile şi
fundamentale, extrem de rar şi de drepturi politice. Regimul naţional este stabilit şi străinilor din ţara
noastră (art.19 din Constituţia RM). În practică, sunt extrem de rare cazurile când străinilor li se acordă
totalitatea drepturilor fundamentale, inclusiv drepturile politice cum este dreptul de a alege şi de a fi
ales.
regimul special – prin care străinilor li se acordă numai acele drepturi prevăzute în mod expres în legi interne sau tratate
internaţionale. De exemplu, dreptul de a intra liber într-o ţară fără vize şi fără paşaport; drepturile şi privilegiile diplomaţilor
străini, ale funcţionarilor internaţionali.
regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate – este consacrat de regulă în tratate bilate- rale. În acest
regim, statul acordă străinilor aflaţi pe teritoriul său drepturi conferite cetăţenilor unui stat terţ,
considerat favorizat. Domeniile ce pot face obiectul clauzei sunt: tarife vamale, tranzit, importuri şi
exporturi, regimul persoanelor fizice şi juridice, drepturi de autor, regimul misiunilor diplomatice şi
consulare etc
regimul reciprocităţii – reciprocitatea implică situaţii când străinii dispune de anumite drepturi sub condiţia ca aceste drepturi să fie
acordate şi cetăţenilor proprii în ţările cărora aparţin străinii în cauză. Reciprocitatea poate fi legislativă, diplomatică sau de facto.
1. în istorie a fost cunoscut, ca regim juridic al străinilor, cel al capitulaţiilor, stabilit prin convenţii
internaţionale, în virtutea cărora, străinii, cetăţeni ai unor mari puteri erau scoşi de sub jurisdicţia statului în care
se aflau.

3. Estimaţi regimul clauzei naţiunii cele mai favorizate.

regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate – este consacrat de regulă în tratate bilate- rale. În acest regim, statul acordă
străinilor aflaţi pe teritoriul său drepturi conferite cetăţenilor unui stat terţ, considerat favorizat. Domeniile ce pot face
obiectul clauzei sunt: tarife vamale, tranzit, importuri şi exporturi, regimul persoanelor fizice şi juridice, drepturi de autor,
regimul misiunilor diplomatice şi consulare etc. Potrivit altei definiţii, principiul clauzei naţiunii celei mai favorizate
prevede că orice facilitate acordată de un stat membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în favoarea altui stat
membru, se extinde obligatoriu tuturor statelor membre – aces- ta fiind principiul ne discriminării în comerţul internaţional.
De exemplu, Uniunea Europeană a încheiat cu ţările terţe acorduri comerciale prin care se acordă reciproc clauza naţiunii
celei mai favorizate. Astfel de acorduri au fost semnate cu ţările arabe exportatoare de petrol şi cu cele din
Pactul Andin (1984), cu China 1984, cu statele ASEAN 1980 etc. Cu Republica Moldova, Uniu- nea Europeană a
încheiat un acord ne preferenţial – numit Acord de Parteneriat şi Cooperare cu UE la 28 noiembrie 1994, care, până
la încheierea unui nou acord cu Uniunea Europeană, astăzi reprezintă baza legală a relaţiilor cu UE.

Dreptul de azil.
1. Dați noțiunea azilului teritorial.
Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, în cazuri de persecutii politice exercitate asupra unei persoane în propriul lor stat. Acordarea
azilului teritorial reprezinta un drept suveran al statului, însa, o data ce l-a acordat, statul este tinut sa asigure o protectie activa vizând asimilarea
azilantului în societate, precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita azil este considerat un drept fundamental al omului,
înscris în Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. în 1948.
2. Comparați azilul teritorial cu cel diplomatic.
Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, în cazuri de persecutii politice exercitate asupra unei persoane în propriul lor stat. Acordarea
azilului teritorial reprezinta un drept suveran al statului, însa, o data ce l-a acordat, statul este tinut sa asigure o protectie activa vizând asimilarea
azilantului în societate, precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita azil este considerat un drept fundamental al omului,
înscris în Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. în 1948.
b) Azilul diplomatic se refera la primirea si protectia acordata în localurile ambasadelor straine, a cetatenilor statului pe lânga care este acreditata
misiunea diplomatica, cetateni urmariti de propriile autoritati, ori a caror viata este în pericol din cauza unor evenimente interne exceptionale.
Acordarea azilului diplomatic poate fi considerata un act de încalcare a suveranitatii statului de resedinta. În general, azilul diplomatic se acorda
în baza unor conventii, sau pe baza de reciprocitat
3. Proiectați regulile de acordare a azilului teritorial.

Marea teritorială.
1. Definiţi marea teritorială.
Marea teritoriala este fisia adiacenta apelor maritime interne,apelor arhipelagice cu latimea de pana
la 12 mile marine asupra careia statul riveran isi exercita suveranitatea deplina si [Link] limita
exterioara a marii teritoriale se instituie frontiera statului riveran.

2. Examinaţi modalitățile de delimitare a mării teritoriale.

3. Evaluaţi modalitatea de delimitarea a apelor golfurilor maritime.

Apele arhipelagice.
1. Identificați noţiunea de arhipelag.
2. Stabiliți modalitatea de delimitare a apelor arhipelagice
3. Formulaţi dreptul de trecere prin apele arhipelagice.
Pasajul inofensiv al navelor străine.
1. Definiți dreptul de trecere a navelor străine prin marea teritorială.
2. Analizaţi acțiunile ce nu constituie pasaj inofensiv.
3. Formulaţi drepturile de protecție și obligațiile statelor riverane vis a vis de pasajul inofensiv.

Zona economică exclusivă.

 1. Definiţi noţiunea de zonă economică exclusivă.
zonă economică exclusivă –este o zona situata dincolo de marea teritoriala si adiacenta
acestia,supusa regimului juridic special in virtutea caruia drepturile si jurisdictia statului riveran si
drepturile si libertatile celorkate state sunt guvernate de dispozitiile pertinente ale conv ONU asu[pra
drept marii ,1982.

2. Analizaţi drepturile şi obligaţiile tuturor statelor în zonele economice exclusive.

În z.e.e. statele se bucură de libertățile de navigație și de survol și de a pune cabluri și conducte
submarine cît și de libertatea de a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internațional
Statele deasemenea vor avea obligația de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi
obligaţiile statului riveran şi vor respecta legile şi reglementările adoptate de acesta în conformitate
cu dispoziţiile Convenţiei cu privire la dreptul mării din 1982 şi, în măsura în care ele nu sunt
incompatibile cu prezenta parte, celelalte reguli de drept internaţional. Printre asemenea obligațiuni
se numără:
1) Interdicția transportului de sclavi
2) Obligația de a coopera la reprimarea pirateriei
3) Obligația de cooperare pentru reprimarea reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe
psihotrope practicat de nave
4) Obligația de cooperare pentru reprimarea emisiunilor neautorizate (radio)

3. Formulaţi drepturile exclusive şi obligaţiile statelor riverane în zonele lor economice exclusive.
În z.e.e. statul riveran drepturi suverane în scopul explorării şi exploatării, conservării şi gestiunii
resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului acestuia şi ale apelor
de deasupra, ca şi cu privire la celelalte activităţi de explorare şi exploatare a zonei în scopuri
economice, cum ar fi producerea de energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al vântului. Statul
riveran mai are dreptul la:
Amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și lucrări.
Cercetarea științifică marină
Protecția și conservarea spațiului marin
Statul riveran are obligațiunea de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi de obligaţiile
celorlalte state şi va acţiona într-un mod compatibil cu Convenția cu privire la dreptul mării din
1982.

Marea liberă.
1. Definiți instituția mării libere.
Marea libera este acea parte a Oceanului Mondial,situata in afara limitelor zonei economice
exclusive si este deschisa pt toatele statele fie ele riverane,fie fara litoral.
Convenția cu privire la dreptul mării din 1982 definește marea liberă drept acea parte a mării care nu
este cuprinsă nici în zona economică exclusivă, nici în marea teritorială, apele interne sau
arhipelagice unui stat.

2. Examinaţi principiile aplicabile regimului mării libere.

Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale dreptului internațional
maritim, codificate în Convenția din 1982: principiul libertății mării, principiul folosirii mării în
scopuri pașnice, principiul neapropriațiunii mării libere.
Prin principiul libertății mării se subînțelege că Marea liberă este deschisă tuturor statelor, fie ele
riverane sau fără litoral. Această libertate presupune:
1)libertatea de survol
2)libertatea de navigație
3)libertatea de a pune cabluri și conducte submarine
4)libertatea de a construi insule și alte instalații autorizare de dreptul internațional
5)libertatea pescuitului
6)libertatea cercetărilor științifice
Prin principiul folosirii mării în scopuri pașnice statele riverane sunt obligate să se abțină de la
recurgerea la forță sau amenințare cu forța.
 Prin principiul neapropriațiunii mării libere statelor li se interzice să pretindă vriun drept de
proprietate asupra mării libere sau să supună o parte din ea suveranității sale. Principiul dat nu
afectează jurisdicția de stat la bordul unei nave aflate sub pavilionul său.

3. Estimaţi natura obligațiilor statelor în marea liberă.

Strâmtorile internaţionale.
1. Identificați noţiunea de strâmtoare internaţională.
Strâmtorile internaţionale. Din punct de vedere geografic, strâmtoarea internaţională este definită ca o
porţiune de mare strânsă între două spaţii terestre care pune în comunicare două alte mări. Din punct de vedere
juridic, strâmtorile nu sunt luate în consideraţie de dreptul internaţional decât dacă ele „servesc navigaţiei
internaţionale. Astfel articolul 37 din Convenţia din 1982 fixează două criterii cumulative pe care se fundamentează
definiţia:
strâmtoarea pune în comunicare o zonă maritimă unde navigaţia este liberă – mare liberă sau zona economică exclusivă
şi o altă zonă având acelaşi caracter,
strâmtoarea trebuie să servească navigaţiei internaţionale
2. Analizaţi dreptul de trecere inofensivă prin strâmtorile internaţionale.
Pasajul inofensiv se aplică strâmtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă marea teritorială a unui stat şi o parte a
mării libere sau o zonă economică exclusivă a altui stat sau care sunt formate între teritoriul continental al unui stat şi o insulă
aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul insulei o rută prin marea liberă sau o zonă economică exclusivă de como- ditate
comparabilă. Exercitarea dreptului de trecere inofensivă prin aceste strâmtori nu poate fi suspendată.

3. Formulaţi regimul juridic a strîmtorilor Mării Negre.

Convenţia privind regimul strâmtorilor Mării Negr

Strâmtorile internaţionale.
1. Identificați noţiunea de strâmtoare internaţională.
Strâmtorile internaţionale. Din punct de vedere geografic, strâmtoarea internaţională este definită ca o porţiune de mare strânsă
între două spaţii terestre care pune în comunicare două alte mări. Din punct de vedere juridic, strâmtorile nu sunt luate în
consideraţie de dreptul internaţional decât dacă ele „servesc navigaţiei internaţionale. Astfel articolul 37 din Convenţia din 1982
fixează două criterii cumulative pe care se fundamentează definiţia:
strâmtoarea pune în comunicare o zonă maritimă unde navigaţia este liberă – mare liberă sau zona economică exclusivă şi o altă
zonă având acelaşi caracter,
strâmtoarea trebuie să servească navigaţiei internaţionale

2. Analizaţi dreptul de trecere în tranzit prin strâmtorile internaţionale.

Prin trecere în tranzit se înţelege exercitarea libertăţii de navigaţie şi de survol numai în scopul unui tranzit continuu şi rapid
prin strâmtoare, între o parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă şi o altă parte a mării libere sau zonă economică
exclusivă. Dreptul de tre- cere în tranzit este recunoscut navelor şi aeronavelor tuturor statelor fără piedici, cu restricţia că acest
drept nu se extinde asupra strâmtorilor formate între teritoriul continental al unui stat şi o insulă aparţinând acestui stat, dacă
există de-a lungul insulei o rută prin marea liberă sau o zonă economică exclusivă de comoditate comparabilă. În acest caz,
cerinţa continuităţii şi a rapidităţii tranzitului, totuşi, nu interzice trecerea prin strâmtoare pentru a ajunge la teritoriul unui stat
riveran, a-l părăsi sau a ieşi de acolo, sub rezerva condiţiilor de intrare pe teritoriul acestui stat.

3. Formulaţi regimul juridic a strîmtorilor Gibraaltar și Magelan.

Strâmtoarea Gibraltar. Această strâmtoare, numită de romanii antici Fretum Herculeum,760 pune în comunicare Oceanul
Atlantic şi Marea Mediterană. Lăţimea extremităţii occidentale este de aproximativ 24 mile marine, iar în partea de est - de
13 mile marine. Porţiunea cea mai îngustă a strâmtorii cuprinsă între liniile celui mai avansat reflux din partea de nord
(Spania) şi sud-est (Maroc) este de 7,5 mile marine. Evident, în acest loc lăţimea strâmtorii nu depăşeşte cele două porţiuni
ale mării teritoriale ale celor două state riverane. În consecinţă, navele maritime care traversează strâmtoarea sunt obligate
să treacă prin marea teritorială a Spaniei sau a Marocului.
Strâmtoarea Gibraltar a jucat un rol important în viaţa internaţională începând cu secolul XI î.Ch., fiind utilizată de fenicieni
atunci când se deplasau spre colonia lor, situată pe coasta occidentală a Africii de Nord. În 1780, navigaţia prin strâmtoare a fost
supusă unei reglementări elaborate de Spania în Ordonanţa cu privire la navigaţia neutră, care totuşi prevedea libertatea pasajului.
Cu toate acestea, Spania cerea arborarea pavilionului ori de câte ori o navă comercială trecea prin strâmtoare. Această practică a
fost abolită în 1865 printr-o declaraţie oficială semnată la Madrid, urmare a unui incident produs în 1864, când o navă engleză a
suportat prejudicii, pe motivul că nu a fost desluşit pavilionul său şi autorităţile de la Ceuta au deschis focul de arme.
 Strâmtoarea Magelan separă insula Tierra del Fuego de restul continentului Americii de Sud şi pune în comunicare Oceanul
Pacific şi cel Atlantic. Şenalul a fost descoperit în 1520 de către căpitanul Fernão de Magelhães, portughez, aflat în
serviciul regelui Spaniei Carol al V-lea. Strâ- mtoarea are o lungime de cca 310 mile, iar lăţimea sa variază între 22 mile şi
1-2 mile. În partea estică intrarea în strâmtoare se face între capul des Vierges şi capul Espiritu Santo, iar intrarea vestică
este situată între capul Deseado, fiind punctul occidental al insulei Desolacíon, şi stâncile los Evanjelistas. Strâmtoarea se
află integral sub jurisdicţia Chili, dar intrarea sa orientală este scăldată de apele teritoriale argentiniene.
Regimul juridic al strâmtorii Magelan a fost stabilit prin Tratatul dintre Argentina şi Chile din 1881 şi Tratatul de pace şi prietenie
dintre Argentina şi Chili, încheiat la 29 noiembrie 1984.761 Aceste tratate prevăd libera trecere prin strâmtoare a tuturor navelor
indiferent de pavilion, inclusiv demilitarizarea ei.

Canalele internaţionale.
1. Definiţi noţiunea de canal internaţional.
Canalele-cai de comunicatie maritima si internationala care leaga 2 mari [Link] sunt denumite si
canale [Link]-cale artificiala sapata pe teritoriul unui stat,supus suveranitatii
exclusive a acelui [Link] maritime de navigatie artificiale constituite pentru a lega 2 mari sau
oceane in scopul surtarii rutelor de navigatie

2. Determinaţi regimul de navigaţie prin canalele internaţionale.

Asupra canalului nu se aplica automat norma cutumiara de libertate a comunicarilor internationale.
Internationalizarea canalului depinde numai de consimtamintul statului pe teritoriul caruia se
gaseşte,care trebuie exprimat printro conventie speciala inkeiate cu statele [Link] aceea
regimul juridic de navigatie prin canalele internationale nu este reglementat de Conventia asupra
dreptului marii1982.
Astfel se bucura in prezent de regim juridic de canal international:Canalul de Suez,canalul
Panama,canalul Kiel.
Fiecare dintre canalele respective au un regim diferit reglementat de diferite conventii.
Daca e sa privim prin prisma teritoriului in DI,canalele internationale fac parte din teritoriu cu regim mixt unde actioneaza prevederile legislatiei
nationale si a celei internationale
3. Evaluaţi regimul juridic al canalului de Panama.
Canalul Suez-Canalul suez a fost internationalizat prin conventia de la constantinopol 1888,semnata
de 9 [Link] conv constantinopol 1888,canalul suez trebuie sa fie intotdeauna liber si de comert
sau de razboi,fara deosebire de [Link] proclama 3 principii cu privire la regimul de
navigatie prin canal:egalitatea in tratament al tuturor navelor,libertatea de acces in canal si
neutralizarea canalului.
Conform rezolutiei 1956a consiliului de securitate ONU,este interzisa orce interventie politica in
gestiunea [Link] timp de razboi,puterilor beligerante nu li se permite debarcarea in cadrul
canalului,fie a trupelor,fie a munitiilor sau materialelor de [Link] permite trecere navelo cu
deplasament de pina la 150.000 [Link] trece navele cu pina la 16m pescaj.
Trecerea se efectueaz cu 8 noduri si dureaza circa 15 [Link] de trafic naval prin canal si in
porturile sale este fixat de Autoritatea Navala a canalului [Link] regulamente sunt aplicabile
atit pu navele de razboi cit si cele comerciale si [Link] canalului este port liber.
Canalul Panama-regimul juridic al canalului este reglementat de tratatul Hay-Bunau-
[Link] tratat atribuie pe linga toate,drepturi specifice in favoarea SUA ex:dreptul de
ocupatie si control a unui teritoriu de 10 mile dea lungul istmului Panamez,cu excluderea jurisictiei
panamei,dreptul de monopol asupra constructiei si gestiunii canalului si a oricaror altor cai de
comunicare dea lungul istmului,dreptul de aparare militara a canalului.
In 1977 se inkee un nou tratat cu privire la canalul Panama si Tratatul cu prvire la neutralitatea
permanenta a canalului [Link] tratat a desfiintat zona canalului,teritoriu aflat sub jurisdictia
SUAmsi a asigurat transferul gradual intro perioada de 20 ani a gestiunii canalului autoritatilor
[Link] ce tratatul a ajuns la scandenta,Panama a reluat integral administrarea canalului.
Al 2 tratat e inca in vigoarea,prin tratatul dat,statul panamez se obliga sa respecte libertatea de
trecere in orice [Link] tratatului SUA beneficiaza in mod prioritar de aceasta libertate si isi
rezerva dreptul dea recurge la forta inclusiv contra Panamei pentru a asigura liberul pasaj sau
securitatea canalului.

Zona internaţională a teritoriilor submarine.

1. Definiţi noţiunea de zonă internaţională a teritoriilor submarine.
Zona internațională a teritoriilor subarine reprezintă fundurile mărilor și ale oceanelor dincolo de limitele jurisdictiei [Link] si resursele sale
sunt patrimoniu comun al umanitatii si nici un stat nu poate sa revendie sau sa exercite suveranitatea sau drepturile suverane asupra unei parti
oarecare a zonei sau a resureselor sale
2. Identificaţi principiile aplicabile regimului juridic zonei submarine.
Regimul juridic aplicabil zonelor internaționale a teritoriilor submarine este guvernat de următoarele
principii:
1)Principiul inadmisibilității revendicărilor de suveranitate și apropriațiunii zonei. Potrivit acestui
principiu nici un stat nu poate să revendice sau să exercite suveranitate sau drepturi suverane asupra
unei părți oarecare a zonei sau asupra resurselor sale. Nici un stat și nici o persoană fizică sau
juridică nu poate să-și însușească vreo parte oarecare a zonei sau a resurselor sale.
2)Principiul exploatării și explorării zonei în interesul întregii umanități. Zona și resursele sale sunt
considerate patrimoniul comun al întregii omeniri. În consecință, activitățile din zonă vor fi
desfășurate în interesul întregii omeniri, idependent de situația geografică a statelor, fie că e vorba de
statele riverane sau state fără litoral.
3)Principiul utilizării zonei în scopuri exclusiv pașnice.
4)Principiul răspunderii internaționale pentru daunele rezultate în urma nerespectării statutului
juridic al zonei. Un stat sau organizație internațională poartă răspundere pentru daunele provocate
zonei internaționale a teritoriilor submarine, rezultate în urma nerespectării obligațiilor care le revin
în conformitate cu clauzele convenționale.
5)Principiul protecției mediului marin. Pentru desfășurarea tuturor activităților din zonă, trebuie
luate măsuri necesare în scopul asigurprii protecției eficace a mediului marin împotriva efectelor
dăunătoare care pot rezulta din aceste activități.

3. Estimaţi rolul Autorităţii internaţionale a spaţiilor submarine.

Autoritatea Internațională a spațiilor submarine a fost creată prin Convenția din 1982 și reprezintă o
organizație internațională care are ca scop primordial asigurarea regimului juridic al zonelor
internaționale ale spațiilor submarine. Toate statele părți sunt în mod automat și părți ale acestei
Autorități.
Numai Autoritatea poate elibera autorizații statelor membre pentru desfășurearea activităților în aceste
zone (fie cercetări științifice, fie explorare sau exploatare). Tot Autoritatea urmează să ducă evidența și
să supravegheze aceste lucrări.
Din 1966 Autoritatea a obținut statut de observator pe lîngă ONU. Dacă inițial cheltuielile erau
suportate de ONU, ulteior Autoritatea a trecut la intretinere prorie, aceasta sporind gradul de
impartialitate si independenta in luarea deciziilor.
Rolul principal pe care il are autoritatea constă în faptul că ea împarte beneficiile financiare sau alte
avantaje economice provenite din activitățile din zonă. Tot Autorității îi revine rolul principal în
vederea garantării, protecției și conservării mediului marin. La fel Autoritatea are menirea de a
promova și încuraja cercetările științifice marine

Platoul continental.
1. Definiți instituția platoului continental.
Platou [Link] fundul marii si subsolul regiunilor submarine situate dincolo de marea
teritoriala,pe toata intinderea prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui stat ,pana la limita
externa a marginii continentale sau pana la o distanta de 200 de mile marine de la liniile de baza de
la care se masoara latimea marii teritoriale ,atunci cand limita exterioara a marginii continentale se
afla la o distanta inferioara ,sau nu mai mult de 350 de mile marine masuarate de la aceleasi linii de
baza ,fie nu mai nu mai mult de 100 mile marine de la izobata de 2500 m.

2. Examinaţi tehnicile de delimitare a platoului continental.

Conventia cu privire la dreptul marii prevede citeva tehnici de delimitare a platoului continental:
1. pană la o distanţă de 200 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea
mării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale este inferioară celor 200 mile
marine,
2. pană la o distanţă de 350 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea
mării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale se intinde dincolo de 200 mile
marine de la liniile de bază a mării teritoriale,
3. in aceleaşi condiţii, pană la o distanţă de 100 mile marine de la izobata de 2500 m, care este
linia care leagă punctele de 2500 m adancime.(1 strelca-platoul continental,2-izobata de 2500 m,3-
prelungirea de 100 mile maritime)

3. Estimaţi drepturile exclusive şi obligaţiile statelor în explorarea şi exploatarea platoului continental.

Drepturile si obligatiile statului riveran asupra platoului continental 
. Statul riveran exercită drepturi suverane asupra platoului continental în scopul explorării lui şi
exploatării resurselor sale naturale. 
. Drepturile vizate la paragraful 1 sunt exclusive, în sensul că dacă statul riveran nu explorează
platoul continental sau nu-i exploatează resursele naturale, nimeni nu poate să întreprindă astfel de
activităţi fără consimţământul său expres. 
3 Drepturile statului riveran asupra platoului continental nu depind de ocupaţia acestuia, efectivă sau
fictivă, şi nici de vreo declaraţie expresă. 
. Resursele naturale vizate de prezenta parte cuprind resursele minerale şi alte resurse nebiologice ale
fundului mării şi subsolului acesteia, ca şi organismele vii care aparţin speciilor sedentare, adică
organismele care, în stadiul în care pot fi pescuite, sunt fie imobile pe fundul mării sau sub acest
fund, fie incapabile de a se deplasa altfel decât dacă rămân în mod constant în contact cu fundul
mării sau cu subsolul acesteia.
Cabluri şi conducte submarine pe platoul continental 
1. Toate statele au dreptul de a pune cabluri şi conducte submarine pe platoul continental conform
dispoziţiilor prezentului articol. 

4. Insule artificiale, instalaţii şi lucrări pe platoul continental 

Prevederile art. 60 se aplică, mutatis mutandis, insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor situate
pe platoul continental.
5. 1. În zona economică exclusivă, statul riveran are dreptul exclusiv de a proceda la construirea
şi de a autoriza şi reglementa construirea, exploatarea şi utilizarea de:
insule artificiale;
instalaţii şi dispozitive utilizate în scopurile prevăzute de art. 56 sau în alte scopuri economice;
instalaţii şi lucrări care pot împiedica exercitarea drepturilor statului riveran în zonă.
2. Statul riveran are jurisdicţie exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalaţii şi lucrări, inclusiv
în materie de legi şi reglementări vamale, fiscale, sanitare, de securitate şi de imigrare. 

Foraje pe platoul continental 

Statul riveran are dreptul exclusiv de a autoriza şi de a reglementa forajele pe platoul continental,
oricare ar fi scopurile acestora.
Săparea de galerii 
Prezenta parte nu afectează dreptul statului riveran de a exploata subsolul recurgând la săparea unor
galerii, oricare ar fi adâncimea apei în locul respectiv.

Infracțiunile comise în marea liberă.

1. Identificați categoriile de infracțiuni comise în marea liberă.
Sunt considerate infracțiuni comise în marea liberă: Transportul de sclavi, pirateria, traficul de
substabțe stupefiante și psihitrope, emisiunile neautorizate emise în marea liberă.
 2. Examinaţi elementele pirateriei maritime.
Pirateria maritimă este una dintre cele mai vechi infracţiuni internaţionale, ce constă în săvârşirea de persoane particulare sau nave
de stat a unor acte de violenţă în marea liberă în scopul de a prăda, captura sau scufunde vasele atacate. Datorită pericolului pe care
îl reprezintă pentru navigaţia maritimă şi comerţul internaţional, navele-pirat erau considerate în afara legii, iar piraţii inamici ai
genului uman1124.
O serie de state ale lumii cu interes deosebit în navigaţia maritimă au incriminat prin legislaţia lor internă actele de piraterie cu mult
înainte de apariţia unor reglementări convenţionale. Până astăzi, însă, nu există o convenţie generală care să reglementeze regimul
juridic al pirateriei.

3. Evaluaţi limitele exercitării de către navele maritime a drepturilui de vizită.

Dreptul de vizită nu este altceva decât dreptul de control efectuat de o navă de război sau o navă afectată unui
serviciu public asupra unei nave comerciale sau asimilată acesteia, atunci când are motive serioase de a bănui că
această navă:
1. practică pirateria,
2. practică transportul de sclavi,
3. serveşte unor emisiuni neautorizate, iar statul de pavilion al navei de război are drept de jurisdicţie,
4. este fără naţionalitate,
5. este în realitate o navă de aceeaşi naţionalitate cu nava de război, deşi poartă un pavilion străin sau refuză să-l
arboreze.
Dacă bănuielile se dovedesc neîntemeiate, nava supusă controlului trebuie despăgubită pen- tru orice eventuală
pierdere sau pagubă, cu condiţia ca ea să nu fi comis nici un act care să o facă suspectă.

Metode şi mijloace de purtare a războiului.

1. Identificați reglementarea internațională a metodelor şi mijloacelor de purtare a războiului.
Metodele de razboi - acele modalitati folosite de parti cu sau fara folosirea mijloacelor de lupta pentru
atingerea scopuluifinal al razboiului.
Mijloc de razboi -acele instrumente folosite de parti pentru realizarea scopului final al razboiului.

2. Formulaţi metodele şi mijloacele legale de purtare a războiului.

Declaratia de la Sankt-petersburg din 11 decembrie 1868 prevedea ca violent armata nu trebuie
folosita decit impotriva celui care o foloseste, fiind unu din principiile de baza. Populatia civila este
alcatuita din persoane care nu participa direct la ostilitati militare si implicit impotriva sa nu este
ingradit nici un atac de [Link] statele implicate in razboi trebuie sa aiba un singur scop legitim
de slabire a fortelor militare a [Link] subiectii implicati intr-un razboi trebuie sa identifice
cu egzactitate obiectivele militare pe care doreste sa le atinga si sa foloseasca numai mijloace si
metode de atac strict necesare pentru distrugerea obiectivelor militare alese.

3. Determinaţi metodele şi mijloacele interzise de purtare a războiului.

Mijloacele de razboi interzise sunt: 1. Arma chimica, 2. arma biologica, [Link] incendiara, 4.
bombele caseta, [Link] antipersonal, [Link] capcana, [Link] dium.
Metodele de razboi interzise sunt:-otravirea apei surselor alimentare, -folosirea semnelor distinctive
al inamicului, comitetului international, a comitetului si semilunii rosii, -folosirea metodelor perfide.
In toate conflictele armate, dreptul beligerantilor de a alege metode de purtare a razboiului nu este
nelimitat. Este interzisa indreptarea atacurilor intentionate, fara discriminare, de terorizare sau
represalii impotriva populatiilor civile. De asemenea sunt interzise in ce priveste persoanele si
bunurile civile: capturarea de ostatici, folosirea de scuturi umane, inrolarea fortata in cadrul armatei
inamice, represaliile, deportarea si transferul fortat de populatie.

Statutul prizonierilor de război.

1. Identificați noţiunea de prizonier de război .
Conform articolului 43-44 ale Convenţiei de la Geneva din 12 august 1949, conceptul de prizonier
de război derivă din acela de combatant, unde persoanele care fac parte din componenţa forţelor
militare aflate in conflict se consideră combatanţi (adică au dreptul să participe nemijlocit la acţiuni
militare) şi orice combatant, fiind prins in prizonierat de partea adversă, este prizonier de război.
 2. Stabiliţi beneficiarii statutului de prizonier de război.
Se bucură de protecţie umanitară in calitate de prizonier de război următoarele
categorii de combatanţi:
a) membrii forţelor armate ale unei părţi in conflict ai miliţiilor şi corpurilor de voluntari
făcand parte din aceste armate;
b) membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din mişcările de
rezistenţă organizate aparţinand unei părţi in conflict, acţionand in afara sau in interiorul propriului
lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat;
c) membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori ale unei autorităţi nerecunoscute de
puterea deţinătoare;
d) Persoanele care urmează forţele armate fără a face parte din ele, membrii civili ai echipajelor
unităţilor de muncă sau ai serviciilor insărcinate cu bunăstarea forţelor armate;
e) persoanele din randurile populaţiei locale care iau benevol arma in maini pentru a opune
rezistenţă.
Beneficiază de statut de prizonier de război şi rezerviştii, membrii mişcărilor de rezistenţă,
precum şi membrii forţelor armate in uniformă care acţionează pe teritoriul inamic in scopul
obţinerii de informaţii sau distrugerea unor obiective militare.
Nu se bucură de statutul prizonierilor de război spionii, sabotorii, mercenarii şi militarii care au
comis crime de război, după ce un tribunal competent a pronunţat o sentinţă impotriva lor.

3. Estimaţi drepturile şi garanţiile de care beneficiază prizonierii de război.

Prizonierii de război işi păstrează statutul lor juridic din momentul capturării lor pană la
repatriere.
Drepturi:
Orice act de agresiune sau omisiune ilicită care ar pune in pericol viaţa sau sănătatea unui
prizonier de război de sub puterea sa va fi considerat ca o gravă incălcare a Convenţiei, ei nu vor
putea fi supuşi unei mutilări fizice sau experienţe medicale de orice natură care nu ar fi justificată de
starea sănătăţii lor1.
Protecţia prizonierilor de război trebuie să aibă un caracter permanent, mai ales impotriva
oricărui act de intimidare, contra insultelor sau curiozităţii publice982.
Orice incălcare a acestor reguli va antrena răspunderea statului respectiv şi a celor care au
efectuat-o, orice act ilicit din partea puterii deţinătoare, antrenand moartea sau punand in pericol
grav sănătatea prizonierilor vor fi considerate infracţiuni grave şi echivalează cu crime de război.
Toate bunurile şi obiectele prizonierului de război vor rămane in posesia lui,984 iar bunurile
ridicate vor fi inapoiate in momentul punerii lui in libertate sau repatrierii lui.
Prizonierii de război vor putea fi puşi in libertate total sau parţial, pe cuvant sau pe angajament in
măsura in care legile naţionale ale statelor beligerante acceptă această posibilitate.
Prizonierii de război vor fi grupaţi in lagăre după naţionalitate, sex, limba pe car o cunosc,
obiceiurile lor.
In ce priveşte cantitatea, calitatea şi varietatea hranei, aceasta trebuie să fi satisfăcătoare pentru a
menţine sănătatea prizonierilor, se va ţine seama şi de regimul obişnuit al prizonierilor.
Vor fi afişate in fiecare lagăr, textul prezentei Convenţii cu anexele sale, prevăzute in art. 6, in limba
cunoscută prizonierilor, iar la cerere ele vor fi comunicate prizonierilor aflaţi in imposibilitatea de a
lua cunoştinţă de textul afişat.
Numai tribunalele militare vor putea judeca un prizonier de război, cu excepţia cazurilor in
care legislaţia Puterii deţinătoare autorizează un tribunal civil in mod expres să judece un membru al
forţelor armate.
In toate cazurile in care este posibil, pedeapsa cu moartea nu se pronunţă asupra femeilor
gravide sau cu copii minori, precum şi asupra prizonierilor de război care n-au implinit optsprezece
ani.
In cazul in care prizonierii de război au evadat şi cad din nou in prizonierat, nu vor fi pasibili de nici
o pedeapsă.
Prizonierilor de război li se recunoaşte dreptul de a dispune de unele resurse băneşti care
provin:
• dintr-un avans din solda lunară vărsată de puterea deţinătoare în funcţie de gradul prizonierului;
• din sumele pe care prizonierii le-au avut asupra lor în momentul luării în prizonierat;
• din suplimentul trimis de statul de care depind prizonierii de război;
• din indemnizaţiile de muncă plătite de autorităţile statului deţinător;
• din sumele pe care prizonierii le vor primi, individual sau colectiv, de la rude sau de la diverse
societăţi de caritate.
Prizonierii au dreptul la intocmirea testamentului. Cadrul Convenţiei prevede că testamentul
prizonierilor de război trebuie să fie intocmit conform legislaţiei ţării lor de origine, care va lua
măsurile necesare pentru a aduce aceste condiţii la cunoştinţa Puterii deţinătoare.
Obligatii:
Cu excepţia ofiţerilor lor, toţi prizonierii de război sunt obligaţi la salut şi la semnele exterioare de
respect, prevăzute de regulamentele propriei lor armate faţă de toţi ofiţerii Puterii deţi nă toare, in
acest sens, fiind autorizat portul semnelor gradului şi naţionalităţii, precum şi al decoraţiilor

Funcţiile consulare.
1. Expuneţi noţiunea funcţiilor consulare.
Funcţiile consulare-reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale personalului
acestora.

2. Clasificaţi funcţiile consulare.

După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile consulare pot fi:
– funcţii cu caracter politic, altele decât funcţiile diplomatice;
- funcţii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul trimiţător şi statul
primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară consulatul activitatea;
– funcţii culturale; foarte multe consulate româneşti înglobează minicentre culturale, având o
activitate culturală intensă (Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi unde funcţia consulară
de promovare a culturii este de fapt una dintre cele mai importante;
- funcţii care se referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentrează în
principal pe promovarea intereselor statelor, a autorităţilor de stat, consulatele se preocupă de
problemele cetăţenilor. Ele includ de asemenea, funcţii administrative, funcţii de stare civilă,
notariale, jurisdicţionale şi funcţii care se referă la marina comercială, nave şi aeronave şi la obligaţii
militare.
Din punct de vedere al conţinutului acestor funcţii, ele pot fi împărţite în două categorii:
a) funcţii care sunt conferite de către statul trimiţător  oficiului consular respectiv;
 b) funcţii care sunt recunoscute de către statul primitor  ,cel pe teritoriulcăruia îşi desfăşoară
activitatea.
Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii consulare este negociat şi inclus în convenţiile
bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie, o parteimportantă a acestor convenţii
consulare se concentrează tocmai pe funcţiileasupra cărora cele două state îşi dau acordul să fie
îndeplinite de către oficiile consulare.

3. Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte.

Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare şi, de asemenea, de către misiunile
diplomatice şi constau in:
a) a proteja in statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi, persoane fizice
sau juridice, in limitele admise de dreptul internaţional;
b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice intre statul
trimiţător şi statul de reşedinţă şi a promova in orice alt mod relaţii amicale intre ele in cadrul
dispoziţiilor prezentei Convenţii;
c) a se informa, prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale,
economice, culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă, a face rapoarte in această privinţă către
guvernul statului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate;
d) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, precum şi vize şi alte
documente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă in statul trimiţător;
e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător;
f) a acţiona in calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare, ca şi unele
funcţii de ordin administrativ, in măsura in care legile şi regulamentele statului nu se opun la
aceasta;
g) a apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, in succesiunile de pe
teritoriul statului de reşedinţă, in conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă;
h) a apăra, in limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă, interesele minorilor şi
incapabililor, cetăţeni ai statului trimiţător, mai ales atunci cand este cerută instituirea unei tutele sau
curatele cu privire la ei;
i) sub rezerva practicilor şi procedurilor in vigoare in statul de reşedinţă, a reprezenta pe
cetăţenii statului trimiţător sau a lua măsuri in scopul asigurării reprezentării lor adecvate in faţa
tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a cere, in conformitate cu legile şi
regulamentele statului de reşedinţă. adoptare de măsuri provizorii in vederea apărării drepturilor şi
intereselor acestor cetăţeni atunci cind, datorită absenţei lor sau din orice alte cauze, ei nu-şi pot
apăra in timp util drepturile şi interesele;
j) a transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii in conformitate
cu acordurile internaţionale in vigoare sau, in lipsa unor asemenea acorduri, in orice mod compatibil
cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă; k) a exercita drepturile de control şi de inspecţie
prevăzute de legile şi regulamentele statului trimiţător asupra navelor maritime şi a navelor f1uviale
avand naţionalitatea statului trimiţător şi asupra aeronavelor inmatriculate in acest stat, ca şi asupra
echipajelor lor;
1) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate in alineatul k din prezentul articol,
precum şi echipajelor lor, a primi declaraţiile asupra curselor acestor nave, a examina şi a viza
documentele de bord şi. fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă, a face
anchete privind incidentele survenite in cursul călătoriei şi a reglementa, in măsura in care legile şi
regulamentele statului trimiţător autoriză aceasta, divergenţele de orice natură intre căpitan, ofiţeri şi
marinari;
m) a exercita orice alte funcţii incredinţate unui post consular de către statul trimiţător, care
nu sint interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se
opune, sau care sunt menţionate in acordurile internaţionale in vigoare intre statul trimiţător şi statul
de reşedinţă.

Oficiile consulare.
1. Definiţi instituţia oficiilor consulare.
Protecția intereselor statului trimițător și a cetățenilor săi; favorizarea dezvoltării relațiilor cu statul de reședință; funcțiile: administrativă,
notarială; acordarea asistenței navelor și aeronavelor, eliberarea vizelor, legalizarea actelor, stabilirea contactelor cu organele de drept din statul
de reședință etc.
2. Analizaţi categoriile de oficii consulare.
3. Formulaţi specificul activității oficiilor consulare.

Șeful oficiului consular.

1. Dați noțiunea de oficiu consular.
2. Stabiliți clasele consulare.
Oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase:
a) clasa 1 - consulat general;
b) clasa II - consulat;
c) clasa III - viceconsulat;
d) clasa IV - agenţie consulară (art. 8).

3. Evaluaţi procesul de investire în funcție a șefului misiunii diplomatice permanente.

Tratatele internaționale ale RM.

1. Expuneţi categoriile de tratate încheiate de RM.
2. Indentificați categoriile de tratate internaționale pe care le ratifică Parlamentul RM.
3. Formulați lista tratatelor în formă simplificată.

Valabilitatea tratatelor internaţionale.

1. Definiți elementele obligatorii ale tratatului internaţional.
2. Constataţi viciile de consimţământ posibile la încheierea tratatului internaţional.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:
a) violarea vădită a unei norme de importanță fundamentală a dreptului intern privind compentența
 de a încheia tratate.(de ex: norma constituțională privind ratificarea, procedura de urmat, deplinele
puteri)
b) eroarea dacă constituie o bază esențială a consimțămîntului unui stat de a fi legat prin tratat sau
dacă statul care invocă eroarea nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei.
c) dolul care constă în conduita frauduloasă a unei părți contractante, prin care se urmărește
determinarea altei părți contractante să-și dea consimțămîntul pentru încheierea tratatului.
Dolul poate îmbrăca forma unor declarații false, a reprezentării false sau alte procedee de înșelătorie
d) coruperea reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii tratatului.
Actele de corupere trebie să fie evidente și în măsură să exercite o influență considerabilă asupra
voinței lui.

Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea absolută a tratatului sunt:

a)constrîngerea exercitată asupra reprezentanților unui stat, prin acte sau amenințări îndreptate
împotriva libertății sau integrității fizice a acestuia, reputației lui, persoanelor dragi ei.
b)constrîngerea exercitată asupra unui stat participant, prin amenințarea cu forța sau prin violarea
altor principii fundamentale ale DIP.

3. ormulaţi efectele nulităţii tratatelor internaţionale.

În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el poate fi lovit fie în nulitate
relativă fie în nulitate absolută.

a) Nulitatea relativă de obicei duce la suspendarea tratatului. Ea poate fi invocată doar de partea care a
fost prejudiciată de încheierea tratatului.

b) Nulitatea absolută poate fi invocată atît de partea prejudiciată cît de orice alt membru al societății
internaționale, precum și din oficiu de către o instanță internațională jurisdicțională.
Nulitatea absolută are ca efect declararea tratatului ca fiind nevalabil și repunerea părților în stituația
care a existat pînă la încheierea tratatului(erga omnes) . Deasemenea părțile trebuie să se străduie să
elimine consecințele oricărui act îndeplinit pe baza acelui tratat.

Dreptul internațional penal.

1. Definiţi dreptul internațional penal.

 defini dreptul internaţional penal ca un ansamblu de norme juridice, conventionale sau cutumiare, stabilite sau acceptate de state ca parte a
dreptului internaţional public, în baza cărora este organizată incriminarea şi reprimarea faptelor antisociale prin care se aduce atingere unor interese
fundamentale ale comunităţii internaţionale.
Prin instrumente juridice de drept internaţional penal sunt reglementate relaţiile internaţionale cu caracter penal, stabilindu-se faptele care aduc
atingere intereselor superioare ale comunităţii internaţionale, modul de sancţionare a acestora şi regulile colaborării internaţionale în incriminarea,
descoperirea şi sancţionarea unor asemenea fapte.

2. Stabiliți principiile dreptului internațional penal.

) Principiul represiunii universale
Spre deosebire de dreptul intern, în care acţionează principiul teritorialităţii legii penale, în dreptuil internaţional penal sancţionarea faptelor grave
se poate face de către orice stat, indiferent de naţionalitatea făptuitorului, de locul unde a fost săvârşită infracţiunea ori aceasta şi-a produs efectele,
de statul care a fost lezat prin fapta respectivă sau de locul unde a fost prins făptuitorul.

2) Principiul legalităţii incriminării

Inspirat din dreptul penal intern, acest principiu constituie o garanţie judiciară fundamentală, în sensul că nici o persoană nu va putea fi pedepsită
dacă fapta pe care a săvârşit-o nu este prevăzută de legea penală înainte de momentul săvârşirii ei.
Convenţiile internaţionale cu caracter penal prevăd că nimeni nu va putea fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul în care au
fost săvârşite, nu constituiau un act delictuos potrivit dreptului internaţional.
3) Principiul răspunderii penale individuale
Indiferent dacă o crimă internaţională a fost săvârşită de către o persoană care acţionează în calitate de agent al statului, sau de către o persoană
particulară, in nume propriu, răspunderea penală va reveni întotdeauna persoane respective. Se are în vedere că, indiferent de situaţie, orice hotărâre
cu urmări criminale, orice faptă de această natură, aparţin oamenilor, persoane bine determinate, care trebuie să acţioneze în cadrul normelor legale,
să se conformeze interdicţiilor impuse  de legea penală internaţională.
4) Principiul imprescriptibilităţii crimelor împotriva umanităţii şi a crimelor de război
Principiul este de dată mai recentă, el fiind prevăzut de Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii
din 1968.
Din cuprinsul conventiei rezultă că este vorba atât de prescripţia răspunderii penale, cât şi de prescripţia executării pedepselor.
Convenţia precizează că dispoziţiile acesteia se aplică atât reprezentanţilor autorităţilor de stat, cât şi particularilor, care au participat ca autori,
complici sau instigatori la comiterea unei crime din categoriile menţionate sau care ar fi luat parte la plănuirea în vedere comiterii acestora, oricare
ar fi gradul ei de executare, ca şi reprezentanţilor autorităţilor de stat care vor fi tolerat săvârşirea lor.
asemenea crime ar avea drept rezultat nepedepsirea crimelor încă nedescoperite şi neexecutarea pedepsei de către cei condamnaţi în contumacie.
5) Irelevanţa juridică a scuzei îndeplinirii unui act de stat
În dreptul internaţional contemporan, care cuprinde reglementări ample cu privire la răspunderea internaţională a statelor şi în care s-a statuat fără
dubiu răspunderea persoanelor fizice pentru faptele penale săvârşite  prin încălcarea normelor de drept internaţional, scuza îndeplinirii de către
autorii infracţiunilor a unui act de stat, nu poate fi primită, statele şi persoanele având obligaţia  de a-şi regla comportamentul în conformitate cu
cerinţele legalităţii internaţionale. Ca urmare, săvârşirea unei fapte penale în îndeplinirea unei însărcinări de stat nu poate constitui o cauză de
înlăturare a răspunderii penale a autorului.

6) Ordinul superiorului ierarhic nu înlătură răspunderea penală

Spre deosebire de dreptul intern, în cadrul căruia dacă o persoană a acţionat din ordinul expres al superiorului său poate să fie în anumite condiţii 
absolvit de răspundere penală, un asemenea ordin fiind asimilat constrângerii morale, în dreptul internaţional ordinul superiorului nu constituie o
cauză de înlăturare a răspunderii penale.
În cazul săvârşirii unei fapte penale din ordin superior, răspunzători penal sunt atât autorul faptei, cât şi persoana care a dat ordinul, considerată ca
instigator la fapta săvârşită sau ca autor al unei infracţiuni distincte.
Acest principiu rezultă din majoritatea convenţiilor penale internaţionale, dar cu deosebire din cele privind crimele de război.

3. Evaluaţiprocesul de instituire a jurisdicției internaționale penal

Tratatul internaţional ca izvor principal al Dreptului internaţional public.

1Definiţi izvorul dreptului internaţional public
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau cutuma
internaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul de voinţă al subiectelor
dreptului internaţional public, în primul rând statele

2 Analizaţi tratatul internaţional – ca izvor de Drept internaţional public.

Incepand cu perioada interbelică şi in special după cel de-al doilea război mondial, tratatul
internaţional reglementează majoritatea domeniilor vieţii internaţ[Link] internaţional
reprezintă un izvor principal al dreptului internaţional public şi, este cel mai important in
reglementarea relaţiilor dintre subiectele dreptului internaţional. O primă consacrare juridică a
tratatului internaţional o putem remarca in Convenţia de la Viena din anul 1969 cu privire la dreptul
tratatelor, care a recunoscut „rolul fundamental al tratatelor in istoria relaţiilor internaţionale şi …
importanţa din ce in ce mai mare a tratatelor ca izvor al dreptului internaţional şi ca modalitate de
dezvoltare a cooperării paşnice intre naţiuni,oricare ar fi regimurile lor constituţionale”. Convenţia de
la Viena (1969) nu exclude nici posibilitatea incheierii tratatelor in “formă nescrisă”, adică orală (aşa-
numitele gentlemen’s agreements). Acestea insă ţin mai degrabă de domeniul trecutului decat de
present.

3 Argumentaţi formele şi elementele tratatelor.

Exista 2 forme pricipale de tratate: scrise si verbale. Datorita prioritatii sale forma scrisa a
devenit dominanta in practica internationala. Multe tratate contin dispozitii detaliate, uneori
cu utilizarea unor indici numerici, formule, harti [Link] scrise au o foarte mare
importanta la delimitarea frontierilor cu statele vecine. Cu toate acestea nici acordurile
incheeate in forma verbal nu au disparut din practica statelor. Ele erau utilizate pentru a
schimba rangul unei misiuni diplomatice din legatie in ambasada, fie pentru stabilirea
relatiilor [Link] acordurilor orale este gentlemen’s agreements. Doctrinarii
au pareri diferite cu privire la natura juridical a acestor tratate: unii le recunos cu aceeasi
valoare juridica ca si tratatele scrise iar altii le neaga acest caracter.
Elementele tratatelor international se impart in esentiale si accesorii. Elementele essential sunt:
partile contractante, acordul de vointa al partilor, obiectul si scopul tratatului.
Partile contractante trebuie sa fie intotdeauna statele, organizatile international
interguvernamentale sau alte entitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept
international.
 Acordul de vointa a partilor trebuie sa fie liber si neviciat
Obiectul il formeaza drepturile si obligatiile partilor create prin normele stabilite de tratat.
Obiectul trebuie sa fie licit si realizabil.
Scopul reprezinta obiectivele urmarite de partile contractante prin incheerea contractului

Încheierea tratatelor internaţionale.

1 Definiţi deplinele puteri pentru încheierea tratatelor internaţionale
Împuternicirile pentru incheerea tratatelor internationale sunt niste functii exercitate de catre o
categorie de persoane care sunt imputernicite prin constitutie si alte acte normative in vedere
incheerii unui tratat international cu scopul de a reprezenta interesele statului.

2 Analizaţi fazele încheierii tratatelor internaţionale

Fazele de incheere a unui tratat international sunt:
Manifestarea de vointa de a incheea un tratat
Pregatirea si adoptarea textului tratatului. Tratatele bilateral sun pregatite si adoptate prin canale
diplomatice pe cind tratatele multilaterale sunt pregatite de organul de lucrul a organizatiei
internationale sau de catre comitetul de lucrul a conferintei internationale. Adoptarea se face in baza
votarii, de regula tratatul multilateral se adopta cu votul majoritatii calificate(2/3;3/4)
Stabilirea auteticitatii textului tratatului. Auteticitatea indica faptul ca textul este veridic, definitiv si nu
poate fi modificat. Este o faza importanta realizata prin urmatoarele instrumente:1) semnarea,
2)semnarea ad referendum ( are loc numai atunci cind reprezentatul nu are deplinele puteri pentru
participare fazelor incheerii tratatului) si este o semnatura definitive.
parafarea- semnarea reprezentatilor pe fiecare pagina sau la sfirsitul textul tratatului.
exprimarea consimtamintului la obligatiunile tratatului care se face prin ratificare sau semnare,
acceptarea,
aprobarea,
confirmarea. In practica se mai intilnesc si subfaze ca: depozitare, inregistrarea, publicarea..
3 Formulaţi modalităţile de exprimare a consimţământului de a fi legat prin tratat.
Modalitatile de exprimare a consimtamitului de a fi legat prin tratat sunt:
Semnarea are de regula ca effect autentificarea tratatului elaborate prin negocieri.
Schimbul instrumentelor care constitue un tratat la fel reprezinta o modalitate de exprimare a
consimtamintului statelor de a se angaja printrun tratat international atunci cind: a)
instrumentele prevad ca schimbul lor va avea acest effect, sau b)este stabilita pe alta cale ca
aceste state convin ca schimbul de instrumente sa aiba acest effect.
Rtificarea- exprimarea consimtamitului unui stat prin intermediul autoritatilor sale
competente de a fi legat printr-un tratat international care este semnat de reprezentantii sai.
Aprobarea (acceptarea) reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamitului statului de a
fi parte la acele tratate care nu necesita sa fie ratificate dar care prevad aprobarea lor.

Infracțiunile internaționale.
1. Definiţi instituția infracțiunilor internaționale.
1. 2. Clasificați infracțiunile internaționale.
2. 3. Calificați crima de genocid.

Viciile de consimțământ.
Definiţi viciile de consimțimânt la incheierea tratatului internațional
Enumerați viciile de consimțimânt.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:
a) violarea vădită a unei norme de importanță fundamentală a dreptului intern privind compentența de
a încheia tratate.(de ex: norma constituțională privind ratificarea, procedura de urmat, deplinele
puteri)
b) eroarea dacă constituie o bază esențială a consimțămîntului unui stat de a fi legat prin tratat sau dacă
statul care invocă eroarea nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei.
c) dolul care constă în conduita frauduloasă a unei părți contractante, prin care se urmărește
determinarea altei părți contractante să-și dea consimțămîntul pentru încheierea tratatului.
Dolul poate îmbrăca forma unor declarații false, a reprezentării false sau alte procedee de înșelătorie
d) coruperea reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii tratatului.
Actele de corupere trebie să fie evidente și în măsură să exercite o influență considerabilă asupra
voinței lui.

Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea absolută a tratatului sunt:

a)constrîngerea exercitată asupra reprezentanților unui stat, prin acte sau amenințări îndreptate
împotriva libertății sau integrității fizice a acestuia, reputației lui, persoanelor dragi ei.
b)constrîngerea exercitată asupra unui stat participant, prin amenințarea cu forța sau prin violarea altor
principii fundamentale ale DIP.

Evaluaţi efectele lor asupra valabilității tratatului internațional.

În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el poate fi lovit fie în nulitate
relativă fie în nulitate absolută.

a) Nulitatea relativă de obicei duce la suspendarea tratatului. Ea poate fi invocată doar de partea care a
fost prejudiciată de încheierea tratatului.

b) Nulitatea absolută poate fi invocată atît de partea prejudiciată cît de orice alt membru al societății
internaționale, precum și din oficiu de către o instanță internațională jurisdicțională.
Nulitatea absolută are ca efect declararea tratatului ca fiind nevalabil și repunerea părților în stituația
care a existat pînă la încheierea tratatului(erga omnes) . Deasemenea părțile trebuie să se străduie să
elimine consecințele oricărui act îndeplinit pe baza acelui tratat.

Tribunalul internațional penal de la Nurenberg.

2.1. Expuneţi premisele și fundamentul constituirii TIPN.
1.1. 2.2. Enumerați crimele examinate de TIPN .

1.2. 2.3. Evaluați impactul TIPN în dezvoltarea DIPenal .

Efectele tratatului internaţional.

Definiți tratatul internaţional
Definiţia juridică a “tratatului” este dată in Сonvenţia de la Viena (1969), care prin această noţiune
inţelege “un acord internaţional incheiat in scris intre state şi guvernat de dreptul internaţional, fie că
este consemnat intr-un singur instrument unic, fie in două sau mai multe instrumente conexe şi oricare
ar fi denumirea sa particulară” (art. 2 pct. 1 lit. a).

Analizaţi efectele tratatului în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de subiecţi.

Efectele tratatului in spatiu de regula tratatul incheeat de state sun obligatorii pentru acestea si se aplica
pe intreg teritoriu fata de toata populatia. Dar exista si o serie de tratate care au obiect de reglementare
raporturi juridice ce se instituie in cadrul unei portiuni de teritoriu a unui stat aparte ex: conv. Dela
Constantinopol cu privire la libertatea de navigatie pe Canalul Suez. Efectele asupra subiectilor desi
sunt obligatorii pentru toti sbiectii de DIP in procesul de incheere a tratatelor poate participa un numar
restrins de subiecti iar ca regula tratatele creaza efecte juridice doar pentru statele care au participat la
procesul de incheere sau de aderare [Link] tratatelor in timp incepe sa produce efecte
juridice:a) la data expresa indicate in text, b)la survenirea evenimentelor cum ar fi declansarea unui
conflict armat, c)respectarea anumitor conditii legate de intrarea in vigoare. Tratatele inceteaza efectele
juridice: a) expirarea termenului pentru care a incheeat daca partile nu au solicitat din timp, b) odata
cu atingerea scopului, c)odata cu incetarea anumitor evenimente pentru care era preconizat, d) daca
apare un nou trata cu acelasi obiect dar ci dipozitii contrare.
Evaluaţi temeiurile intrării în vigoare a tratatului internaţional.

Curtea Internațională Penală.

1. Definiţi jurisdicția de represiune universală.
1. 2. Stabiliți competența CIP.
2. 3. Evaluaţi modalitatea de constituire și funcționare a CIP.

Încetarea efectelor tratatului internațional

Identificați temeiurile de încetare a efectelor tratatului internațional
Abrogarea este un caz de stingerea a tratatelor international care solicita vointa unanima a partilor.
Abrogarea poate fi expresa si tacita.
Anularea este modalitate de renuntare unilaterala a unui stat la un tratat incheiat de acesta.
Denunţarea – în cazul tratatului bilateral denunţarea pune capăt unui tratat. În cazul unui tratat
multilateral denunţarea poartă caracterul unei retrageri.
La fel reprezintă temeiuri de încetare şi:
Disparitia unei parti contractante ale tratatului-ca subiect de drept international
Expirarea termenului de valabilitatea a tratatului
Executarea complete a tratatului
Survenirea unei conditii rezolutorii expres prevazuta în tratat
Drept urmare a constatarii nulitatii tratatului international
Reducerea numarului de participanti la tratatul multilateral sub numar necesar pentru intrarea in
vigoare a acestuia
Drept urmare a doptarii unor decizii obligatoriii din partea anumitor organizatii international.
Comparați efectele nulității tratatului cu cele ale îmcetății efectelor.
Formulaţi regulile aplicării regulii REBUS SIC STANDIBUS

Dreptul internațional al mediului.

Definiţi dreptul internațional al mediului.
Stabiliți obiectele protecției mediului.
Evaluaţi procesul de codificare al dreptului internațional al mediului

Misiunile diplomatice.
Definiţi noţiunea misiunii diplomatice
Misiunea-treaba incredintata cuiva ,sarcina cu acre este investita o persoana ,calitatea care i se atribuie
pt a o indeplini.-- poate fi şi funcţia, şi rolul, precum şi ansamblul de activităţi specific funcţiei sau
[Link] diplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici,demnitari şi funcţionari ai statului

Formulaţi structura şi competenţa misiunilor diplomatice

Pe baza practicii internaţionale se poate vorbi de următoarea schemă a misiunii diplomatice:
cancelaria, secţia politică, secţia economică şi comercială, biroul militar, secţia sau biroul cultural,
secţia sau biroul de presă, secţia consulară.
Cancelaria ocupă locul principal în misiunea diplomatică. Aici se primesc, sunt pregătite şi trimise
toate documentele care cad în competenţa şefului de misiune, unde se coordonează munca tuturor
celorlalte secţii. Secţia economică şi comercială vizează dezvoltarea relaţiilor economice, în general, a
celor comerciale în special, între cele două state.
Secţia ataşatului cultural este de dată relativ mai recentă şi se ocupă de cunoaşterea şi afirmarea
culturală în exterior, dar şi procesul invers.
Biroul ataşatului militar are atât funcţii de reprezentare, dar şi de observare, precum şi colaborare în
acest domeniu.
Competenţele misiunilor diplomatice aşa cum reiese din art. 3 al Convenţiei de la Viena constau în
special în:
A reprezenta statul acreditant în statul acreditar;
A ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în limitele administrate de
dreptul internaţional;
A duce tratative cu guvernul statului acreditar;
A se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar
şi a raporta cu privire la aceasta statului acreditant;
A promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii economice culturale şi ştiinţifice între cele două
state.

Evaluaţi funcţiile misiunii diplomatice permanente

Cele mai importante funcţii ale misiunilor diplomatice sunt:
1)Funcţia de negociere ţine prin excelenţă de esenţa activităţii diplomatice. Prin ea se apără interesele
ambelor state încercând a se pune de acord, a găsi puncte de interes comun în probleme bilaterale sau
multilaterale. De multe ori negocierea este sinonimă cu diplomaţia.
2)Reprezentarea se manifestă prin participarea agenţilor diplomatici la evenimentele vieţii publice,
simbolizând statul acreditant, atitudinea de aprobare pe care acesta o adoptă faţă de momentele
semnificative ale vieţii publice din ţara de reşedinţă.
3) Funcţia de observare şi informare. Observarea îi permite agentului diplomatic să se informeze şi să
trimită guvernului său rapoarte periodice.
4)Funcţia de cooperare internaţională vizează realizarea de raporturi cât mai bune, menţinerea unei
atmosfere cât mai amicale, contribuţia la colaborarea internaţională pe toate planurile.
5)Funcţia de protejare a intereselor statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia, a persoanelor fizice şi
juridice.
6)Funcţia consulară. Este o practică de dată relativ recentă, în doctrină interpretându-se că statul
acreditant poate înfiinţa în ambasadă o secţie consulară, fără a cere autorizarea statului acreditar.

Mijloacele diplomatice de soluționare pașnică a diferendelor internaționale.

1. Definiţi mijloacele diplomatice de soluționare pașnică.
2. Categorisiți mijloacele diplomatice de soluționare pașnică.
1. 3. Evaluați eficiența concilierii internaționale.

Imunitățile diplomatice.
Definiţi instituția imunităților diplomatice.
imunitate diplomatică-tratamentul pe care, in baza dreptului internaţional, statele sint obligate să-l acorde organelor diplomatice străine acreditate in
aceste state sau, prin această expresie este desemnat intregul complex de garanţii de care se bucură o misiune diplomatică şi personalul acesteia din
partea statului acreditar.

Stabiliți competența CIJ.

Formulați excepțiile autorizate de la imunitățile diplomatice.

Curtea Internațională de Justiție.
1. Definiţi jurisdicția internațională permanentă.
Stabiliți tipurile de imunități diplomatice.
Evaluaţi modalitatea de constituire și funcționare a CIJ.

Dreptul internațional cosmic.

1. Definiți dreptulinternațional cosmic.
Identificați principiile dreptului internațional cosmic.
Formulaţi regimul juridic aplicabil obiectelor lansate în spațiul cosmic.

Șeful misiunii diplomatice permanente.

Definiţi instituția șefului misiunii diplomatice permanente
Stabiliți clasele diplomatice.
Evaluaţi procesul de investire în funcție a șefului misiunii diplomatice permanente.

Statutul juridic al astronauților.

1. Definiți persoana astronautului din punct de vedere al DIP.
2. Constataţi obligațiile statelor față de astronauți.
3. Formulaţi drepturile și obligațiile autronauților.

Teledetecția prin satelit.

1. Definiţi teledetecția prin satelit.
2. Stabiliți scopul și importanța teledetecției.
3. Formulaţi principiile teledetecției prin satelit.

Răspunderea internațională.
1. Dați noțiunea răspunderii internaționale.
2. Stabiliți fundamentul răspunderii internaționale.
3. Evaluaţi procesul de angajare a răspunderii internaționale.

Sancțiunile în dreptul internațional.

1. Definiți sanțiunile în drepul internațional.
2. Identificați sancțiunile politice.
3. Formulaţi tipurile sancțiunilor materiale la carre pot fi supuse subiectele DIP.