Prof. grd. I Dr. farm.

primar Rad Ioan

SEMIOLOGIE (NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE

MEDICALÃ)
AMG I şi AMF I

TG-MUREŞ
2017

1
 CUPRINS

CAPITOLUL I
EFECTUAREA ANAMNEZEI UTILIZÂND TERMENII MEDICALI ADECVAŢI
1.1. Semiologia: definiţie; semn, simptom, sindrom: definiţie şi exemple………………………3
1.2. Foaia de observaţie: definiţie şi funcţii………………………………………………………3
1.3. Termenii medicali uzuali: semnificaţia lor………………………………………………….9
CAPITOLUL II
IDENTIFICAREA ŞI NUMIREA MODIFICÃRILOR OBSERVATE LA INSPECŢIA
GENERALĂ
2.1. Examenul clinic: definiţie şi metode fizice (inspecţia, palparea, percuţia, auscultaţia)…….12
2.2. Inspecţia generalã: date ce pot fi culese cu ajutorul ei (poziţia şi atitudinea, mersul şi postura,
faciesul, statura şi constituţia, starea de nutriţie şi starea de conştienţã)………………………...12

CAPITOLUL III
RECUNOAŞTEREA MANIFESTÃRILOR CAUZATE DE DIFERITE AFECŢIUNI
3.1. Principalele simptome cheie: durerea, cefaleea, oboseala, vertijul, palpitaţiile, febra;-
caractere şi cauze mai frecvente…………………………………………………………………27
3.2. Simptomele bolilor aparatului respirator: tusea, expectoraţia, dispneea, hemoptizie………29
[Link] bolilor aparatului cardio-vascular: durerea, palpitaţiile, edemele……………..32
[Link] bolilor aparatului digestiv: anorexia, greaţa, vãrsãturile, diareea,
constipaţia……………………………………………………………………………………….33
[Link] bolilor aparatului renal: anuria. disuria, poliuria, durerea colicativã………….35
[Link] bolilor sistemului ganglionar: adenomegaliile………………………………...36
[Link]ãri de culoare ale pielii: cianoza, roşeaţa, icterul, leziuni hemoragice……………..36
3.8. Principalele sindroame: bronşitic, de insuficienţã coronarianã, de insuficienţã cardiacã,
icteric, oclusiv intestinal, colestatic, urinar, anemic, hemoragipar ; definiţie, etiologie, clinicã..38

2
 CAPITOLUL I
EFECTUAREA ANAMNEZEI UTILIZÂND TERMENII MEDICALI
ADECVAŢI

1.1. SEMIOLOGIA
1.1.1. DEFINIŢIE
Este ştiinţa, ramură a medicinii, care se ocupă cu studiul simptomelor diferitelor boli, precum
și cu metodele de diagnosticare a lor, fiind piatra fundamentală a diagnosticului. Cuvântul
Semiologie provine din limba greacă, fiind compus din: semeion=semn + logos=știință.
Semiologia pune la dispoziţia medicului și asistentului medical: metode și tehnici de examinare a
pacientului, mijloace și căi de a descoperi semnele și simptomele, posibilităţi de a interpreta în
mod corespunzător, pentru a aprecia corect și rapid diagnosticul clinic şi pentru a interveni
eficient în sprijinul pacientului.
1.1.2. SEMN
Este o manifestare obiectivă a bolii, pe care examinatorul (medic, asistent medical) o
evidenţiază în cadrul examenului clinic prin propriile simţuri, ca de exemplu: icter, paloare,
mărire de volum a abdomenului, bombarea unui hemitorace, sufluri, raluri, matitate etc.
1.1.3. SIMPTOM
Este o manifestare a bolii relatate de pacient în cursul anamnezei, ce are un caracter subiectiv
și care este dependent de o serie de factori (percepţie, cultură, nivel intelectual).Simptomul poate
fi: general (durere, cefalee, ameţeli), local (hepatalgie, disurie, dispnee etc). Totalitatea simpto-
melor unei boli reprezintă simptomatologia bolii.
1.1.4. SINDROM
Este un complex de simptome şi semen, caracteristice diferitelr boli și afecţiuni, nu unei
boli, dar care are un mecanism fiziopatologic comun, ca de exemplu: sindrom icteric, sindrom
febril, sindrom bronșitic, sindrom pleural etc.
1.2. FOAIA DE OBSERVAŢIE: DEFINIŢIE ŞI FUNCŢII
Foaia de observaţie (FO) reprezintă un document cu triplă semnificaţie: medical și știinţific,
medico-legal și contabil, care trebuie redactată în termeni clari, simpli și preciși, păstrând o
ordine riguroasă şi care sintetizează: date relatate de pacient, aspecte constatate de medic,
rezultatele investigaţiilor paraclinice, atitudinea terapeutică adoptată, evoluţia și prognosticul
bolii.
FO este un document medico-știinţific, deoarece conţine datele personale ale pacientului,
diagnosticul de internare, diagnosticul la 72 ore, diagnosticul de externare, ziua și ora internării
și datele de la externare.
FO poate fi document medico-legal în diverse situaţii juridice, cu care se pot confrunta atât
pacientul sau familia acestuia, cât și personalul medical.
FO este un document contabil, cu scopul justificării cheltuielilor efectuate de spital, pentru
investigaţii și procedee de diagnostic, precum și pentru tratament.
FO cuprinde: date antropometrice despre pacient, curba termică, valoarea tensiunii arteriale
(TA), alura ventriculară (AV), frecvenţa respiratorie, diureza, apetitul, scaunele etc şi are cinci
părţi: partea I (datele personale ale pacientului), partea a II-a (anamneza), partea a III-a
(examenul obiectiv la internare), partea a IV-a (foaia de evoluţie și tratament), partea a V-a
(epicriza).

3
Partea I
Datele personale ale pacientului: nume, vârstă, sex, adresă și număr de telefon, grup sangvin,
stare civilă, locul de muncă și ocupaţia, data și ora internării, diagnosticul de trimitere și
diagnosticul la internare.
Vârsta
Poate da informaţii preţioase privind particularităţile unor boli, astfel:
- în copilărie predomină bolile infecto-contagioase (scarlatina, rujeola, rubeola, varicela, tusea
convulsivă), boli congenitale, rahitismul etc;
- în adolescenţă predomină angina streptococică cu complicaţiile ei (reumatismul poliarticular
acut, glomerulonefrita difuză acută, cardita reumatismală), hepatita acută virală, tuberculoza
pulmonară, boli hormonale legate de pubertate;
- adulţii pot avea orice patologie, unele fi ind urmare a unor boli din copilărie (stenoza
mitrală, insufi cienţa mitrală, insuficienţa cardiacă), boli congenitale-hipertensiunea arterială
esenţială, anemii hemolitice, ulcerul gastroduodenal; boli câștigate prin anumite obiceiuri,
alimentaţie, alcool, fumat, stres : ulcer, colecistite, diabet zaharat, HTA, dislipidemii, cardiopatia
ischemică acută și cronică, hepatite acute virale sau cronice, boli venerice, HIV, hemopatii
maligne, cancer etc;
- vârstnicii au o patologie specifi că legată de ateroscleroză, lacunarism cerebral, accidente
neurologice, reumatism degenerativ, emfizem pulmonar, cancere cu diferite localizări, infarct
miocardic, boala Alzheimer.
Sexul
Furnizează informaţii despre aspectele particulare morfo-fiziologice diferite la bărbaţi și
femei, care pot determina boli ce apar exclusiv sau cu incidenţă crescută la femei respectiv la
bărbaţi.
La femei predomină aspecte fiziologice legate de menarhă, graviditate și menopauză, precum
și boli specifice: metroanexite,fibrom uterin, chisturi ovariene, cancerul de col și corp uterin; mai
frecvent apare stenoza mitrală, astmul bronșic, colecistite, litiaza biliară, colite, infecţii urinare,
hipertiroidism, tromboflebite, lupusul eritematos diseminat, poliartrita reumatoidă, cancerul
mamar etc.
La bărbaţi sunt caracteristice bolile organelor genitale masculine: orhiepididimita, adenomul
și cancerul de prostată, cancerul testicular; hemofiliile; mai frecvent apar stenoza și insuficienţa
aortică, infarctul miocardic, cordul pulmonar cronic, bronșiectazia, ulcerul duodenal, guta,
cancerul bronho-pulmonar, spondilita anchilozantă, trombangeita obliterantă etc.
Domiciliul și locul nașterii
Pot uneori furniza date despre anumite zone geografice cu patologii specifice. Gușa endemică
sau distrofia endemică tireopată, apare în anumite zone cu conţinut scăzut de iod (munţii
Apuseni, Maramureș). Nefropatia endemică balcanică (nefrită tubulo-interstiţială) apare mai ales
în zona Dunării, la graniţa cu Bulgaria și Serbia (judeţele Mehedinţi, Dolj, Caraș-Severin).
Talasemiile (anemii hemolitice congenitale) apar mai ales în Dobrogea, Delta Dunării și frecvent
în Grecia. Malaria apare mai ales în zonele mlăștinoase, unde e present ţânţarul anofel, eradicat
în România, dar boala este prezentă în ţările Africii. Parazitozele tropicale (tripanostomiaza,
filarioza), holera se mai întâlnesc și azi în ţări din Asia și Africa.
Ocupaţia și locul de muncă
Oferă date importante mai ales la boli profesionale: minerii (silicoza, antracoza, silico-
tuberculoza), muncitorii din industria morăritului (boli pulmonare), din industria solvenţilor
organici (aplazii medulare etc).

4
Partea a II-a
Cuprinde anamneza : motivele internării, antecedente personale, condiţii de viaţă și muncă și
istoricul bolii.
Anamneza
Noţiunea provine din două cuvinte grecești: ana=înapoi, din nou și mnesis=memorie şi
eprezintă totalitatea informaţiilor pe care medical le obţine de la bolnav sau de la însoţitorii
acestuia, informaţii utilizate în vederea stabilirii diagnosticului. Este prima etapă în cadrul
examinării clinice a bolnavului, reprezentând metoda prin care examinatorul obţine date de la
pacient (anturajul sau aparţinătorii lui) cu privire la starea de sănătate și de boală, precum și
mediul ambiental în care evoluează acesta. O anamneză corectă conduce rapid spre diagnostic,
acesta fiind foarte necesar pentru tratamentul de urgenţă cum ar fi: infarctul acut, intoxicaţiile
medicamentoase sau alimentare, ulcerul perforat, apendicita acută etc.
Surse de obţinere a datelor anamnezei
Informaţiile necesare pentru stabilirea diagnosticului din cadrul anamnezei se obţin: de la
pacient, aparţinător, anturaj, din dosarul medical, examenul clinic obiectiv, buletine cu
rezultatele analizelor de laborator ale pacientului, documentele de trimitere ale bolnavului.
Nu se poate realiza anamneza când bolnavul este: comatos, surdomut, orb, oligofren sever,
sugar sau copil mic şi când bolnavul nu dorește.
Metode de efectuare a anamnezei:
Monologul (ascultarea): care permite pacientului să-și exprime suferinţele şi are următoarele
avantaje: examinatorul poate observa mimica, gestica în timpul în care pacientul își exprimă
suferinţele, diminuează starea de tensiune între pacient și examinator când pacientul este lăsat să
vorbească liber, dar dacă divaghează de la subiect, trebuie întrerupt politicos cu întrebări scurte,
ca de exemplu: de când a apărut ?
Interogatoriul (interviul): examinatorul pune întrebări cu privire la suferinţele acestuia,
întrebări: închise cu răspuns scurt (da sau nu) și deschise care permit pacientului să răspundă prin
fraze și să dezvolte subiectul respective.
Observaţia: ceea ce se percepe cu simţurile.
Motivele internării
Cuprind toate semnele și simptomele relatate de pacient, pentru care acesta se prezintă la
medic. Semnele și simptomele relatate de pacient vor fi grupate pe cât posibil pe aparate, având
în vedere că pacientul poate avea o asociere de boli, ca de exemplu: dureri precordiale, palpitaţii,
dispnee după effort, ne orientează spre o boală cardiacă; tuse productivă, junghi toracic, febră-
spre o infecţie pulmonară; disurie, dureri lombare, frisoane, febră, urine tulburi-spre o infecţie
urinară.
Antecedentele pacientului
Antecedente personale fiziologice (APF)
Sunt importante atât la copii, cât și la adulţi, dar mai ales la femei şi anume:
- numărul de sarcini și nașteri, tipul de naștere (prematură, natural), probleme din copilărie
(condiţii de locuit);
- la bărbaţi este importantă aflarea momentului instalării pubertăţii și tulburările apărute;
- momentele genitale din viaţa femeii: menarha (apariţia primei menstruaţii, în mod normal,
apare la aproximativ 12 ani), când menarha apare după vârsta de 14 ani este pubertate întârziată
cu cauze frecvente: endocrine, metabolice, succesiunea și regularitatea ciclului menstrual (în
mod normal, ciclul menstrual este la 28 dezile), durata fluxului menstrual (normal este de 3-5
zile), cantitate normală de sânge eliminat 150 – 175 ml/ciclu menstrual), numărul de nașteri

5
(sarcini și împrejurări legate de acestea, numărul de copii născuţi vii/decedaţi, nașteri
normale/cezariene), numărul de avorturi și luna de sarcină în momentul avortului, cauze
potenţiale, tulburări de ciclu menstrual : amenoree (absenţa ciclului menstrual), oligomenoree
(rare sau cantităţi scăzute), hipermenoree (abundent), menoragie (durata fluxului menstrual>10
zile), metroragie (sângerări uterine în afara ciclului menstrual), menopauza (încetarea ciclului
menstrual: fiziologică la 45-50 ani sau precoce < 45 ani (cauze endocrine-boli tiroidiene,
chirurgicale-histerectomie, după radioterapie).
Antecedente personale patologice (APP)
Se referă la toate bolile pe care le-au avut pacienţii din copilărie și până în momentul
internării, dar mai ales cele correlate cu motivele internării. Unele boli anterioare pot avea urmări
în timp, ca de exemplu: scarlatina sau infecţia streptococică poate determina: glomerulonefrită
acută (GNA), reumatism articular acut (RAA) cu cardită reumatismală, valvulopatii, insuficienţă
cardiacă.
Dintre antecedentele personale patologice menţionăm:
- boli și intervenţii chirurgicale pe care le-a prezentat pacientul în trecut, se menţionează data
apariţiei acestora ;
- boli infecţioase: tuberculoză (TBC) pulmonară, rujeolă, rubeolă, varicelă, hepatită acută
virală, angină streptococică, malaria;
- boli cu transmitere sexuală: gonoree, lues, infecţie cu HIV (virusul imunodeficienţei);
- boli organice: respiratorii, cardiace, hepatice;
- tipul și data în caz de intervenţii chirurgicale, transfuzii, imunizări specifice.
Antecedente heredocolaterale (AHC)
Reprezintă informaţii despre afecţiunile rudelor și bolilor mai importante apărute în familie.
Se obţin informaţii despre rudele de gradul I (părinţi, fraţi, soţi, copii), trebuie să cuprindă
numele, prenumele, numele de fată (dacă este cazul), data nașterii sau vârsta actuală, vârsta la
care au decedat rudele menţionate în istoricul familial, cauza decesului și numele sau descrierea
oricărei boli sau defect.
Trebuie cercetate:
- bolile care se întâlnesc frecvent la membrii aceleiași familii, boli de care au suferit
consangvinii pe linie maternă/paternă, decesul rudelor la vârste tinere, boli transmise prin
contagiune intrafamilială indiferent de gradul de rudenie;
- bolile care au transmitere ereditară cum ar fi : microsferocitoza ereditară și alte anemii
hemolitice, hemofilia, guta, diabetul insipid, rinichiul polichistic, sifilisul, infecţia cu HIV etc.;
- bolile cu predispoziţie ereditară cum ar fi: hipertensiunea arterială (HTA) esenţială, litiaza
biliară, diabetul zaharat tip II, ulcerul duodenal, neoplaziile, epilepsia, schizofrenia, obezitatea,
dislipidemiile, cardiopatia ischemică, astmul bronșic etc.
- bolile care ţin de locul de coabitare și de muncă în vederea depistării unor boli transmisibile
sau contagioase numite boli de coabitare cum ar fi: tuberculoza la alţi membri ai familiei sau la
colegi, alte boli contagioase recente: hepatită acută, varicelă, rujeolă, scarlatină, boli parazitare.
Condiţii de viaţă și de muncă
Condiţii de viaţă
Factorii de mediu (domiciliu, loc de muncă) pot constitui elemente de risc pentru apariţia și
agravarea unor boli.

6
Locuinţa
Poate influenţa apariţia sau agravarea unor boli, ca de exemplu: o locuinţă insalubră, umedă
sau cu praf, poate determina apariţia rahitismului la copii și a tuberculozei, mai ales asociată cu o
alimentaţie precară. Praful, igrasia pot determina apariţia și declanșarea astmului bronșic.
Alimentaţia
Poate intervini în apariţia unor boli şi anume:
- în copilărie, o alimentaţie carenţată, mai ales în vitamin și proteine, poate determina apariţia
distrofiei, rahitismului sau a disproteinemiilor;
- excesul de glucide și/sau lipide poate determina apariţia: obezităţii, a diabetului zaharat, a
dislipidemiilor și apoi a bolilor secundare lor (ateroscleroza, cardiopatia ischemică, HTA,
accidente neurologice și boli osteoarticulare);
- alimentaţia dezordonată, mai ales în prezenţa unor factori nocivi (fumat, alcool) pot
determina apariţia: ulcerului gastroduodenal, gastritei, hepatopatiilor cronice, enterocolitelor etc.
Consumul de toxice
Poate determina apariţia și agravarea unor boli: hepatice (hepatita cronică etanolică), boli
gastrointestinale, cardiace (cardiomiopatia dilatativă), neurologice și psihice (delirium tremens)
etc.
Fumatul
Are consecinţe directe asupra tractului respirator, prin acţiunea cancerigenă a produșilor de
ardere din tutun (gudroane, benzopiren) sau apariţia cancerului de buză, laringian, bronho-
pulmonar și a altor boli respiratorii, iar bronșitele cronice și astmul bronșic duc în timp la apariţia
altor boli de tipul cordului pulmonar cronic și a gastritelor cronice.
Abuzul de medicamente: somnifere, de droguri (morfină, halucinogene, amfetamine etc.),
anticoncepţionale, antiinflamatoare, de asemenea sunt factori predispozanţi pentru alte boli..
Condiţii de muncă
Uneori, locul de muncă și profesia bolnavului pot constitui cauze morbide pentru anumite
boli, motiv pentru care, s-a dezvoltat o specialitatea medicală-medicina muncii. Cele mai
cunoscute meserii cu factori nocivi sunt : mineritul, morăritul, industria de prelucrare a
produșilor de benzină, a diluanţilor etc. Un alt factor nociv, tot mai prezent în ultimul deceniu,
este stresul.
Istoricul bolii
Reprezintă modul și momentul în care a debutat boala sau bolile, caracterul simptomelor,
evoluţia în timp, modul în care a răspuns la diverse tratamente etc. Manifestările de boală relatate
de pacient și evoluţia acestora vor fi descrise în termeni medicali, istoricul bolii fiind decisiv în
diagnosticul și atitudinea medicului pentru terapie.
Punctele care se urmăresc în istoricul bolii
Analiza simptomelor prezente:
- data debutului şi modul de debut : brusc (acut – în boli acute, ca de exemplu: pneumonia
acută, paroxistic, în plină sănătate, dar pe fondul unei suferinţe mai vechi, ca de exemplu:
infarctul miocardic şi insidios (progresiv-boli cornice);
- circumstanţele apariţiei: effort sau repaus;
- ritmul:zi/noapte/anotimp;
- cronologia manifestărilor: apariţia şi succesiunea simptomelor;
- atitudinea pacientului faţa de boală;
- tratamente şi consultaţii anterioare;
- identificarea simptomelor associate;

7
 - evoluţia bolii dependent de tratament etc.
Partea a III-a
Descrie starea prezentă prin:
- examen obiectiv general;
- examen clinic pe aparate si sisteme;
- rezultate ale examenelor paraclinice.
Examenul clinic se efectuează în conexiune cu anamneza respectând următoarele condiţii:
linişte, intimitate şi confort pentru pacient, iniţial în poziţie şezândă, apoi în decubit dorsal,
pacient dezbrăcat în funcţie de examen, urmărindu-se o coperare adecvată cu pacientul. Pentru
examenul obiectiv sunt necesare: termometru, stetoscop, spatula, tensiometru, ciocan de reflexe,
lanternă, mănuşi,oftalmoscop, băţ cu vată.
3.1. Examen obiectiv general cuprinde:
a. Măsurarea funcţiilor vitale: temperatura (măsurarea swe poate face: axillar, oral, rectal, ,
pulsul, frecvenţa respiratorie, tensiunea arterială.
Temperatura
Măsurarea se măsoară dimineaţa, seara şi se poate face: axilar, auricular, oral, rectal (care este
cu 0,5o, mai mica decât cea orală), dar temperatură normal este de 35,8-37,3oC.
În funcţie de valorile măsurate poate exista:
- subfebrilitate: 37,5-38oC;
- febră: 38o-40oC;
- hiperpirexie: <40oC.
Pulsul
Se palpează la artera radială, cu două degete, la adult fiind 60-80 bătăi/minut şi cu ritm
regulat.
Respiraţia
La adult este 16-18 respiraţii/minut.
Tensiunea arterială
Se utilizează tensiometrul şi stetoscopul, şi poate fi măsurată la mâini sau picioare. Raportul
tensiunii arteriale sistolice/diastolică este de: 95-140 mmHg/60-90 mmHg.
b. Înălţimea şi greutatea
Înălţimea se măasoară cu taliometrul, respective pediometrul la sugari, iar greutatea cu
cântarul.
c. Starea generală
La primul contact vizual cu pacientul pot fi evidentiate aspecte precum : atitudinea, mersul,
constitutia, faciesul, mimica, starea de nutritie, coloratia anormala a tegumentului, integritatea
anatomica, aspectul mâinilor, efortul evident de a respira, etc. Starea generală poate fi: bună,
alterată sau gravă.
3.2. Examen clinic pe aparate si sisteme
a. Tegumentele şi mucoasele
Se examinează prin inspecţie şi palpare, examinându-se: temperature, textura elasticitatea şi
gradul de hidratare.
b. Ţesutul celularb subcutanat
Se examinează prin inspecţie şi palpare (măsurarea grosimii pliului cutanat).
c. Sistemul ganglionar
Se apreciază prin palparea grupelor ganglionare superficiale: ganglionii cervicali,
subclaviculari, supraclaviculari, axilari, inghinali etc, tumefierea fiind numită adenomegalie.

8
d. Sistemul muscular
Se examinează prin inspecţie şi palpare.
e. Sistemul osteoarticular
Se examinează prin inspecţie şi palpare
f. Aparatul respirator
Se examinează de medic prin: inspecţie, palpare, percuţie şi auscultaţie.
g. Aparatul cardiovascular
Se examinează de medic prin: inspecţie, palpare, percuţie şi auscultaţie.
h. Aparatul digestiv
Starea aparatului digestiv se apreciază prin examinarea: cavităţii bucale, abdomenului şi
anusului.
Cavitatea bucală se examinează de medic prin: inspecţie şi palpare.
Abdomenul se examinează de medic prin: inspecţie, palpare, percuţie şi auscultaţie.
i. Aparatul urinar
Se examinează de medic prin: inspecţie, palpare (rinichi, puincte uretrale, vezica urinară, şi
percuţie.
j. Aparatul genital
Se examinează de medic prin: inspecţie şi palpare.
k. Sistemul nervos
Examinarea neurologică constă în aprecierea:
- semnelor menigeale;
- fundului de ochi;
- nervilor cranieni: se examinează fiecare din funcţiile celor 12 nervi;
- motricităţii;
- sensibilităţii;
- reflexelor;
- semnelor piramidale: semnul Babinski, semnul Chaddock;
- funcţiilor cognitive;
- tonusului muscular;
- coordonării: echilibrul).
Partea a IV-a
Evoluţia bolii şi tratamentul se notează zilnic în FO.
Partea a V-a
Epicriza reprezintă concluzia FO, completată cu recomandări la externare şi cu prognosticul
bolnavului.

1.3. TERMENII MEDICALI UZUALI: SEMNIFICAŢIA LOR

Pentru înţelegerea terminologiei medicale este prezentat în continuare modul de utilizare a
sufixelor şi prefixelor medicale
1.3.1. Sufixe
Sufixul ită=proces inflamator, care se utilizează astfel:
- în boli acute: numele organului afectat (hepat) + ită + cuvântul acut, ca de exemplu:
amigdalită acută
- în boli cronice: numele organului afectat (hepat) + ită + cuvântul cronic, ca de exemplu:
amigdalită cronică;
Sufixul oză=proces degenerativ, ca de exemplu: artroză.

9
1.3.2. Prefixe:
- pre=înainte, ca de exemplu: prenatal;
- post=după, ca de exemplu: postnatal;
- hipo= mai mic decât normal, ca de exemplu: hipocalcemie;
- hiper= mai mare decât normal, ca de exemplu: hipercalcemie;
- a= fără, ca de exemplu: apnee;
- ab= în afară, ca de exemplu: abducţie;
- ad= în interior, ca de exemplu: aducţie;
- anti=împotriva, ca de exemplu: antibacterian;
- bradi= rar, ca de exemplu: bradicardie;
- tahi= mai rapid, ca de exemplu: tahicardie;
- oligo= puţin, ca de exemplu: oliguerie;
- poli= mult, ca de exemplu: poliurie;
- mega= mare, ca de exemplu: megacolon;
- dis= dificil, greu, ca de exemplu: dispnee.
1.3.3. Termeni specifici şi abrevieri:
- ablaţie=îndepărtare parţială sau totală a unui organ chirurgical;
- agenezie=lipsa parţială sau totală a unui organ;
- atrezie=lipsa de dezvoltare a unei formaţiuni anatomice cavitare;
- atrofie=scădere a volumului şi greutăţii unui organ, ţesut etc;

1.3.4. Exemple de simptome si semen:

-Artralgie = durere a articulatiei
-Artrita = durere cu tumefactie, roseata, caldura locala si limitarea miscarilor articulare
-Sincopa = pierdere brusca, de scurta durata a cunostiintei.
-Diplopie = vedere dubla
-Fotofobie = nu suporta lumina
-Fosfene = vede "puncte luminoase"
-Vertij = senzatia ca totul se invirte in jurul sau.
-Epistaxis = singerare din nas
-Tinitus = zgomote in urechi
- Disfagie = dificultate in a inghiti
-Disfonie = raguseala
-Dispnee = dificultate in a respira
-Wheezing = expir prelungit si zgomotos
-Hemoptizie = singerare din caile respiratorii
-Palpitatii = tulburari ale batailor cardiace
-Ortopnee = dificultate in respiratie daca sta culcat la orizontala (pe cite perini doarme?)
-Cianoza = coloratie albastra-mov a tegumentelor si mucoaselor.
-Echimoze = vinataie pe tegumente
-Adenopatii= ganglioni mariti, sensibili
-Hematemeza = varsatura cu singe
-Melena = scaun cu singe digerat, este: negru, moale, lucios " ca smoala"
-Disurie = dificultatea de a urina
-Polachiurie = urineaza des
-Poliurie = volum mare de urina pe 24 ore (diureza crescuta)

10
-Polidipsie = bea lichide in cantitati mari
-Polifagie = consuma alimente in cantitati mari
-Oligurie = urineaza putin pe 24 ore (sub 500 ml)

11
 CAPITOLUL II
IDENTIFICAREA ŞI NUMIREA MODIFICÃRILOR OBSERVATE LA
INSPECŢIA GENERALĂ

2.1. Examen clinic

2.1.1. Definiţie
Este procesul prin care medicul, în urma examinărilor, stabileşte sau cel puţin se orientează
spre un diagnostic. Daca simptomele sunt generalizate (oboseală marcată etc), medicul exa-
minează întregul organism al pacientului, dar daca este o boala localizată, examenul se limitează,
în general, la partea afectată (examenul gleznei în caz de entorsă etc).
2.1.2. Metode fizice
Inspecţia
Este procesul prin care medicul culege informaţii, pe cale vizuală despre: aspecte morfologice
ale corpului, starea tegumentelor, igiena corporală, mersul, mimica, gesturi, examenul cavităţii
bucale şi a gâtului.
Palparea.
Pacientul este de obicei culcat pe pat, iar medicul pune palma sau ambele pe regiunea ce
urmează a fi examinată, pentru a aprecia: amplasarea, forma, volumul, consistenţa unei leziuni, a
unui organ, prezenţa unor ganglioni, a unei umflaturi, a unei dureri resimţite într-o zona sau într-
un punct al organismului. Utilizarea ambelor mâini permite medicului sa examineze organele
profunde. Volumul uterului poate fi apreciat prin tuşeu vaginal, asociat cu palparea porţiunii
inferioare a abdomenului. Sensibilitatea porţiunii dorsale a mâinii serveşte la aprecierea
temperaturii locale a pielii, în caz de inflamaţie.
Percuţia.
Medicul ciocăneşte o parte a corpului cu mâinile pentru a aprecia sonoritatea sau rezonanţa
produsa de acest gest. Percuţia se practică în special pe torace şi pe abdomen: ea permite să se
aprecieze limitele anumitor organe, cum ar fi ficatul, ori sonoritatea relativă a plămânilor. În
timpul percutiei toracelui, o diminuare a sonoritatii poate indica prezenţa de lichid în cavitatea ce
înconjoară plămânii (pleurezie), în timp ce o creştere a sonorităţii poate semnala prezenţa aerului
în aceasta cavitate (pneumotorax).
Auscultaţia.
Medicul asculta zgomotele interne ale organismului pentru a controla funcţionarea unui organ
sau pentru a decela o anomalie. Auscultatia poate sa se efectueze prin contact direct al urechii cu
partea afectata a organismului sau prin contact indirect, cu ajutorul unui instrument care ampli-
fica sunetele-stetoscop. Perceperea unui zgomot anormal la auscultaţia inimii sau a plămânilor
înseamnă o afectare a organului respectiv.

2.2. Modificări observabile la inspecţia generală

2.2.1. Poziţia corpului
Poate fi de mai multe feluri şi dă indicaţii privind anumite patologii şi anume:
- poziţia ideală: o poziţie neutră a capului, şirei spinării şi a pelvisului;
- poziţia cifoză-lordoză: capul adus în faţă, arcuirea exagerată a liniei umerilor şi a zonei
lombare;
- poziţia cu spatele plat: capul adus în faţă, pelvisul în interior şi zona lombară plată;
- poziţia cu spatele arcuit: pelvisul în interior şi impins înainte, zona lombara plată şi
genunchi foarte intinşi;

12
 - ortostatism: corpul este menţinut vertical;
- clinostatism: poziţia culcată a corpului;
- decubit: poziţia orizontală a corpului şi poate fi: dorsal (pe spate), ventral (pe abdomen) şi
lateral (pe stânga sau pe dreapta).
[Link]
Este dată de ţinuta, poziția corpului sau de felul de a se comporta şi arată pozitia spontană
adoptată de pacient ca urmare a bolii, în scopul minimalizarii unui anumit tip de suferinţă
(activa, pasiva si fortata).
În atitudinea activă pacientul se mobilizează fără dificultate, dependent de tonusul muscular
prezent.
În atitudinea pasivă pacientul este indiferent faţă de mediul ambiant, musculatura fiind
hipotonă, atitudine caracteristică în îmbolnaviri severe.
Atitudinea forţată este adoptată de bolnav pt. a diminua unele tulburari functionale: pozitii
antidispneizante sau pozitii antalgice.
Dintre posturile antalgice menţionăm:
- lombosciatica: corpul aplecat spre partea afectată;
- pleurita şi fracturi costale: pacientul stă pe partea sănătoasă;
- colica biliară şi renală: poziţie instabilă şi caută o poziţie care să amelioreze durerea;
- ulcer gastric şi duodenal în criză: poziţie ghemuită şi exercitarea unei presiuni cu pumnul
asupra regiunii dureroase;
- apendicita acută: membrul inferior drept flectat (îndoit) ;
Dintre posturile antidispneizante (dispneea = dificultatea de respira) menţionăm:
- ortopneea: poziţia ridicată a toracelui la un unghi de 45⁰ fata de planul patului pâna la
ridicarea sezândă, amelioreaza dispneea (ex. în insuficienţa ventriculară stângă);
- în accesul sever de astm bronşic, bolnavul stă în poziţie sezândă şi se sprijină în mâini;
- în pleurezie bolnavul stă pe partea suferindă, astfel, se ameliorează respiraţia pe partea
sanatoasă;
- în pericardita lichidiană bolnavul stă cu toracele aplecat înainte, sprijinit pe coate şi
genunchi-pozitie genu-pectorală.
Dintre posturi fortate prin contracturi musuclare menţionăm:
- redoarea cefei: rezistenţă opusă la încercarea examinatorului de a efectua flexia capului pe
trunchi-în sindromul meningeal;
- torticolisul: înclinarea laterală a capului însoţită de limitarea efectuării unei mişcări (în boli
neurologice, otice, musculare);
- tetanos: opistotonus cu aspect de arc de cerc sau emprostotonus asemanatoare cu pozitia
fatului în uter;
- sindromul meningeal: capul în extensie , coapsele flectate pe abdomen , gambele flectate pe
gambe );
Alte situaţii anormale:
- trismusul: încleştarea gurii prin contracţie musculară;
- cocoş de puşcă: în meningita bacilară,prin hiperextensia capului, tripla flexie a membrelor şi
decubit lateral.
2.2.3. Mersul pacientului
Este modul în care se mişcă, respectiv se deplasează dintr-un loc într-altul.
Pacientul este invitat sa mearga pe o distanta de câtiva metri si sa se întoarca brusc. Se
apreciaza pozitia trunchiului, lungimea pasului, balansarea bratelor.

13
 Pentru testarea echilibrului, pacientul sta în ortostatism cu picioarele apropiate si cu ochii
deschisi, apoi cu ochii închisi şi se compara modul în care îsi mentine echilibrul în ambele
cazuri.
Tipuri de mers:
- ebrios-pasi nesiguri, ca de om beat în intoxicatie cu alcool/barbiturice;
- cosind (spastic)-membrul inferior afectat efectueaza pasul printr-o miscare în semicerc, fara
îndoirea genunchiului în hemiplegia spastica;
- ţopăit (inegal) în coree;
- stepat (equin)-pamântul este atins cu vârful apoi cu calcâiul, iar membrul inferior este
azvârlit în paralizia de sciatic popliteu extern;
- ataxic-gambele departate, mers nesigur, instabil, privirea spre pamânt în leziuni cerebeloase;
- rigid-ezitant, pasi mici, fara ridicarea picioarelor si capul aplecat înainte în boala Parkinson;
- schiopatând în deformari ale membrelor inferioare.

2.2.4. Postura pacientului

Este situația de moment a unei personae, reprezentată de poziția corpului.
2.2.5. Faciesul
Este aspectul caracteristic al feței în cursul unei boli, al unei stări emotive
Faciesurile pot fi de mai multe tipuri:
- specifice bolilor endocrine;
- specifice bolilor cardiace;
- specifice bolilor pulmonare;
- specifice bolilor digestive;
- aparute in colagenoze etc.
[Link]. Faciesuri specifice bolilor endocrine
Cele mai frecvente tipuri intalnite sunt:
Faciesul hipertiroidian (basedowian): întîlnit în boala Basedow-Graves îndeosebi, se
caracterizează prin: exoftalmie, dezgolirea irisului şi tremuraturi ale pleoapelor. Bolnavii cu
Basedow Graves clipesc rar.

Faciesul hipotiroidian (mixedematos): bolnavii cu hipotiroidism prezinta facies caracterizat

printr-un aspect tumefiat al suprafeţei faciale, un edem vizibil în jurul ochilor, piele extrem de
uscată, dar şi sprâncene rare, mai ales în zona externă.

14
 Faciesul acromegalic
Acromegalia este consecinţa hipersecreţiei de hormon somatotrop dupa închiderea cartilajelor
de creştere şi se caracterizează prin oase proeminente. Oasele şi viscerele cresc în grosime,
mâinile sunt mai groase, iar buzele, nasul şi mandibula se îngroaşă.

Faciesul sindromului Cushing

Se distinge printr-o cantitate mare de păr pe buza superioară, iar faţa are aspect rotund. Boala
rezultă pe fondul excesului de glucocorticoizi, iar bolnavii prezintă o retenţie de apă vizibilă.
Majoritatea bolnavilor care suferă de sindrom Cushing sunt şi supraponderali.

Faciesul specific bolnavilor de diabet

Au pomţii coloraţi în roz.

15
 Faciesul Addisonian
Are următoarele caracteristici:
- coloraţia tipică brun închisă, chiar la persoane blonde, cu aspec de „coajă de pâine
rumenită”;
- pete pigmentare rumenii la nivelul buzelor, mucoasei bucale şi gingivale;
- aspect obosit, senil.
5.2. Faciesuri întalnite în bolile cardiace
Facies mitral
Este recunoscut prin apariţia fenomenului de roşeaţă în obraji şi un aspect usor cianotic al
buzelor.

Faciesul Shattuck
Este caracterizat de o textură uşor verzuie a pielii. Apariţia acestei modificari este asociată cu
o insuficienţă a valvei tricuspide.
Faciesul aortic
Are ten palid şi alternanţa succesivă mioză-midriază.

Faciesul pletoric al hipertensivilor sau la obezi

Este recunoscut prin prezenţa unui eritem la nivelul feţei, dar şi prin prezenţa capilarelor
venoase dilatate la nivelul feţei. Această coloraţie poate fi şi fiziologică, în stări emotive sau
patologică în consumul de alcool.

16
[Link]. Faciesuri specifice bolilor pulmonare
Faciesul Vultuos
Are următoarele caracteristici:
-facies congestiv cu roseţa pometului, fiind caracteristic pneumoniei.
Faciesul Adenoidian
Are următoarele caracteristici: lărgirea piramidei nazale, ştergerea şanţului nazo-genian, gură
întredeschisă
Faciesul Ftizic
Are următoarele caracteristici: pomeţi vultuoşi, facies supt, transpirat, pământiu, fiind întâlnit
în tuberculoza cavitară.
Faciesul în BPOC
Are următoarele caracteristici:
- faţă rozie: „pink puffer”- în emfizem;
- cianoză intensă a pomeţilor şi buzelor, exoftalmie şi congestie conjunctivală-în bronşită.

[Link]. Faciesuri specifice bolilor digestive

Faciesul cirotic
Are următoarele caracteristici:
-coloraţie palid-brun-gălbuie;
- buze carminate;
- icter sclero-tegumentar.
Faciesul hipocratic
Are următoarele caracteristici: ochii infundaţi în orbite, extremităţile sunt cianotice,
tegumentele uscate, la fel si interiorul cavitatii bucale, iar extremitatile faciale devin mult mai
vizibile.
Faciesul în polipoza intestinală
Are următoarele caracteristici:
- faţa apare palidă
- pete cu diametru de 1-2 mm, dispuse în jurul gurii, nărilor, pleoapelor, denumită lentigioza
periorificială
- tenul prezintă o coloraţie caracteristică: brun-cenuşie, metalică
Faciesul în hemocromatoză
Are următoarele caracteristici: tenul prezintă o coloraţie brun-cenuşie, metalică.

17
[Link]. Faciesuri întalnite în colagenoze
Faciesul în sclerodermie
Are următoarele caracteristici: tenul asemănător chipurilor din icoanele bizantine, „mască de
ceară”, „mumie”, tegumente îngroşate, lipsite de cute, întinse, buze subţiri.
Faciesul lupoid (în lupus eritematos diseminat)
Are următoarele caracteristici: erupţie eritemato-scuamoasă determinând o dispoziţie cu
aspect „fluture”, la nivelul piramidei nazale şi obrajilor
Faciesul în dermatomiozită
Are culoare roşie-violacee a pleoapelor edemaţiate.
[Link]. Faciesuri specifice bolilor renale
Faciesul în sindrom nefrotic
Are următoarele caracteristici: paloare, edem al fetei şi pleoapelor, cu îngustarea fantei
palpebrale.
Faciesul în insuficienţă renală
Are următoarele caracteristici: aspect palid-gălbui murdar (paloare+pigmentare prin urocromi
depozitaţi tegumentar), fiind intâlnit in stadiul uremic.

[Link]. Faciesuri specifice bolilor neurologice

Faciesul în boala Parkinson
Are următoarele caracteristici: aspectul pare înspăimântat, imobil, mimică inexpresivă.

Facies Hutchinson
Are următoarele caracteristici: ptoză palpebrală, globi ocular imobili, frunte încreţită, aspect
adormit.
Faciesul asimetric (Janus)
Are următoarele caracteristici:
- aspectul asimetric al feţei;
- lagoftalmie (fanta palpebrală lărgită);
- imposibilitatea de închidere a pleoapelor;
- epiforă (prezenţa lacrimilor);
- şanţul nazo-genian este şters;
- comisura bucală de partea afectată este deviată spre partea afectată;
- bolnavul nu poate fluiera sau umfla obrajii
Diferenţa dintre paralizia centrală şi cea periferică de nerv facial este că în paralizia centrală
bonavul poate încreţi fruntea şi închide ochiul.

18
 Faciesul în Tetanos
Are următoarele caracteristici:
- fruntea încreţită cu aspect trist în contrast cu gura şi obrajii care sugerează mimica de râs;
- etajul superior al feţei cu frunte încreţită şi ochi pe jumătate închişi, cu aspect trist;
- etajul inferior cu mimica de râs datorită contracţiei mușchiului rizorius (responsabil de
foseta zâmbetului sau gropiță).

[Link]. Faciesuri specifice bolilor de sânge

Faciesul anemic
Are următoarele caracteristici: paloare cauzată de anemie, icter din cauza hemolizei
precursorilor seriei eritrocitare, care determină culoarea galben-pai.

Facies în icter hemolitic congenital

Are următoarele caracteristici: coloraţie palid gălbuie, anemie, modificări craniane.

Facies în poliglobulie
Este ede coloraţie roşie-violacee

[Link]. Faciesuri specifice bolilor infecţioase

Facies în sifilis congenital

19
 Are următoarele caracteristici: triada Hutchinson (nas în şa, înfundat la bază, cheratită
interstiţială, incisivi prost implantaţi, cu striaţii pe suprafaţa lor).
Facies de paiaţă
Are următoarele caracteristici: aspect pătat din cauza erupţiei eritematoase şi congestiei
mucoasei conjunctivale- plângăreţ, fiind întâlnit în rujeolă.

[Link]. Faciesuri specifice în sindroame genetice şi dismetabolice

Facies în sindromul Down
Acest sindrom este o boala genetica ce afecteaza omul si consta in prezenta a 47 de
cromozomi in loc de numarul normal de 46 de cromozomi. In cele mai multe cazuri, exista o
copie a cromozomului 21. Aceasta forma a sindromului Down se numeste Trisomia 21. Prezenta
unui cromozom in plus cauzeaza problemele in modul in care se dezvolta atat corpul, cat si
creierul.

Facies în sindromul Turner

Are următoarele caracteristici:
- conturul feţei se încadrează într-un pătrat sau dreptunghi;
- ochii sunt oblici (mongolieni sau antimongolieni);
- urechile sunt implantate jos;
- şanţul nazo-labial este adânc şi comisurile labiale sunt trase în jos, ceea ce dă faciesului o
expresie tristă, posomărâtă;
- gâtul scurt, prezentând de multe ori pe cele două falncuri o bridă tegumentar-musculoasă
trapezoidală (gât palmat, gât de faraon).
Facies de “dog”
Aspectul pielii atârnă în falduri datorită degenerescenţei fibrelor elastic.
Facies în sindromul Hurler
Faţa are trăsături grosolane, cu aspect monstrous –facies „Quasimodo.

20
2.2.6. Statura
Este caracterizată de: înfățișare, conformație a corpului; talie, făptură, trup, siluetă.
În România valorile medii ale înălţimii sunt:

21
 - la bărbaţi: 175-180 cm;
- la femei: 165-175 cm.
Tulburări privind statura:
- gigantismul: are cu 20% peste talia normal;
- nanismul: sub 160 cm la bărbaţi şi sub 150 cm la femei.
2.2.7. Constituţia
Tipul constitutional este influenţat de: ereditate şi factori de mediu.
După acest criteri există:
- Tipul muscular: caracterizat prin dezvoltarea puternică a extremităţilor şi musculaturii;
- Tipul respirator: caracterizat prin dezvoltarea puternică a părţii superioare a trunchiului;
- Tipul digestiv: caracterizat prin dezvoltarea puternică a părţii abdominale;
- Tipul cerebral-nervos: caracterizat prin dezvoltarea puternică a cutiei craniene.

2.2.8. Starea de nutriţie

Modificări patologice a stării de nutriţie sunt: obezitatea şi subnutriţia.
Obezitatea este de trei grade: I (plus ponderal sub 30%), II (plus ponderal între 30-50%), II
(plus ponderal peste 50%).
În funcţie de distribuţia depunerii de grăsime există obezitate de tip:
- android, frecventă la bărbaţi şi femei în menopauză: grăsimea se depune pe trunchi, ceafă,
partea superioară a abdomenului, iar membrele par subţiri.
- ginoid, frecventă la bărbaţi cu hipofuncţie gonadică şi femei: grăsimea se depune pe sâni,
fese, abdomen, şolduri, coapse;
- Cushing, este de tip android, şi are următoarele semne: facies de lună plină, acne,, vergeturi
purpurii, diabet zaharat, atrofie musculară, osteoporoză.
- adipozo-genital, mai frecventă la bărbaţi, fiind de tip ginoid şi are următoarele semne: faţa
alba, rotunda şi hip[odezvoltarea organelor genitale.
- hiperinsulinism şi are următoarele semne: hipoglicemie, anxietate, transpiraţii, tahicardie,
convulsii, comă.
Subnutriţia reprezintă scăderea în greutate cu peste 10% şi este de următoarele tipuri: slăbirea
(scăderea greutăţii cu 10-20%, faţă de greutatea ideală), emacierea (scăderea greutăţii cu 20-
30%, faţă de greutatea ideală), caşexia (scăderea greutăţii cu peste 30%, faţă de greutatea ideală),
marasmul este stadiul final al deficitului ponderal caracterizat prin grave tulburări hidrominerale
şi acido-bazice ireversibile.
2.2.9. Starea de conştienţã
Reprezintă suma abilităţilor şi capacităţilor omului de a relaţiona cu mediul extern.
Tulburări ale stării de conştienţă:
-sincopa=pierderea bruscă şi de scurtă durată a conştienţei şi tonusului muscular, cu abolirea
funcţiilor vitale. Sincopa poate fi de mai multe feluri: vaso-motorie, frecventă la adolescenţi prin
scăderea bruscă a tensiunii arteriale; isterică, frecventă la adolescente; cardiacă, în blocatrio-
ventricular, stenoză etc; respiratorie: astm bronşic; hipoglicemică, precedată de paloare şi
transpiraţii; hiperventilaţie în efort intens.
- lipotimia=leşin;
- confuzia: lipsa de claritate în gândire;
- torpoarea=somnolenţă;
- obnubilarea=percepţie scăzută temporo-spaţială;
- stupoarea=pierdere a conştienţei sub acţiunea unor stimuli puternici;

22
 - coma, stare de inhibiţie corticală persistentă, caracterizată prin: pierderea conştienţei,
pierderea reacţiei la stimuli externi, dar cu conservarea parţială a funcţiilor vegetative. După
gradul de profunzime poate fi: gradul I (comă vigilă), gradul II (comă profunzime medie), gradul
III (comă profundă), gradul IV (comă depăşită), caracterizată prin suprimarea oricărei activităţi
encefalice, dar şi afectarea profundă a funcţiilor vegetative. După etiologie pot fi come: cerebrale
(infecţioase, vasculare, traumatice etc) şi extracerebrale (metabolice, toxice, endocrine).
2.2.10. Modificări tegumentare
[Link]. Modificări de culoare a tegumentelor
Paloarea: culoare, aspect al unei persoane care are fața palidă.
Roşeaţa: împurpurare, înroșire, îmbujorare (a feței, a pielii).
Cianoza: colorație albastră-vineție a pielii și a mucoaselor din cauza unei insuficiente oxigenări
a sângelui.
Icterul: Boală a ficatului și a veziculei biliare, care se caracterizează prin colorația galbenă a
pielii și a mucoaselor bolnavului, provocată de impregnarea acestora cu pigmenți biliari;
gălbinare.
[Link]. Leziuni elementare cutanate
[Link].1. Leziuni produse prin modificări de coloraţie a tegumentelor nu a reliefului
Leziuni discromice
Apar din cauza lipsei sau excesului de pigment melanic şi anume: pete pigmentare
hipercrome (brune sau negre), pete acromice (vitiligo), pete artificiale (tatuaje), macula (pată
netedă de culoare roz sub 1 cm).
Petele vasculo-sanguine
Rezultă prin înmulţirea, dilatarea sau extravazarea vaselor de sânge de la nivelul pielii
(echimoze).
[Link].2. Leziuni elementare cu conţinut solid
Sunt de consistenţă dură, nu conţin lichid şi sunt proeminente, ca de exemplu:
- papula: leziune superficială a pielii, caracterizată printr-o mică ridicătură roșiatică sau
neagră, dură, care apare în unele boli de piele și în sifilis;
- placa urticariană: este asemănătoare leziunilor de urzică şi apare în alergii alimentare, medi-
camentoase şi în înţepături;
- tuberculul: mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut;
- nodulul: umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale
corpului, însoțind adesea unele boli cornice;
- goma: tumoare nodulară infecțioasă sau parazitară, care apare pe piele, în ficat etc;
- lichenificarea: proces constând din îngroșarea exagerată a cutelor naturale ale pielii, care
devine aspră, striată;
- heratoza: dezvoltare accentuată a stratului cornos al epidermei;
- vegetaţia: excrescență care se formează, se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor;
polip;
- tumora: masă de țesut nou format care se dezvoltă într-un organism prin înmulțirea
exagerată, patologică a unor cellule şi poate fi malign sau benignă.
[Link].3. Leziuni elementare cu conţinut lichid:
- vezicula: nume dat unor bășicuțe pline cu lichid care se ivesc pe piele și pe mucoase în
diferite boli;
- pustula: colecție purulentă bine delimitată la nivelul tegumentelor, cauzată de infectarea cu
germeni patogeni (pustulă malignă = formă de localizare pe piele a antraxului);

23
 - bula: colecție circumscrisă de serozitate întâlnită la nivelul pielii; flictenă.
[Link].4. Leziuni elementare pr4in soluţii de continuitate:
- escoriaţia: distrugere a stratului superficial al pielii; julitură, zgârietură; excoriere;
- ulceraţia: proces patologic de distrugere a unui țesut; formare a unui ulcer;
- fisura: şanț ori crăpătură normală sau patologică pe suprafața unui organ;
- eroziunea: ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici,
chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație.
[Link].5. Deşeuri cutanate:
- scuama: strat epidermic subțire care se descuamează în unele boli eruptive și în anumite boli
de piele;
- crusta: strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze;
- escara: crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi superficiale ale
organismului.
[Link].6. Sechele cutanate:
- cicatricea: urmă (formată din țesut conjunctiv) lăsată de o rană, de o tăietură etc. după
vindecare;
- atrofia: a suferi un proces de regresiune morfo-funcțională;
- vergeturile: dungă (sau șir de dungi) de culoare violacee (apoi sidefie), localizate în regiunea
abdominală sau la fese și care apar în sarcină, obezitate, în boli endocrine etc.

[Link]. Leziuni vasculare la nivelul pielii:

- peteşie: pată de culoare roșie-vișinie, de dimensiuni reduse, care apare pe piele din cauza
unei rupturi capilare, de obicei în diferite boli infectocontagioase, în purpură etc;
- echimoze: pată de culoare roșie-vineție, evoluând până la galben, apărută pe piele prin
ieșirea sângelui la suprafață în urma unui traumatism; vânătaie, vinețeală;
- talangiectazie: dilatație a vaselor mici sau terminale, care apare de obicei pe nas și pe
pomeții obrajilor;
- circulaţia venoasă colaterală superficială: vene anormal dilatate, comparative cu reţeaua
venoasă superficială;
- hemoragii cutanate: se deosebesc de eriteme şi exanteme, deoarece nu dispar la compresie
digital.

[Link]. Edem
Este acumulare de lichid în ţesutul subcutanat şi se clasifică după mai multe criterii:
- după extidere: generalizat şi localizat;
- după etiologie:cardiac, renal, carenţial, hepatic, de sarcină, allergic, inflamator, iatrogen,
catamenial (care se produce în timpul sau imediat înaintea menstruației), venos, limfedem (edem
bogat în proteine și dur din cauza prezenței în țesuturi a unui exces de limfă), gravitaţional.

[Link]. Tulburări trofice ale pielii şi fanerelor

[Link].1. Tulburări trofice cutanate:
- atrofia: a suferi un proces de regresiune morfo-funcțională şi a degenera;
- striuri atrofice: benzi de atrofie la nivelul cărora pielea este subţiată şi încreţită;
- vergeturi albe sidefii, apar pe: coapse, fese sau abdomen la pubertate sau în timpul sarcinii;
- vergeturi roşii, cauzat excesului de glucocorticoizi endogeni sau exogeni;

24
 - fisura (ragada): rană superficială de formă liniară care se formează pe piele la colțul gurii, la
nări, la anus sau pe mamelon în timpul alăptării;
- eroziunea: ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenți fizici,
chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamații; excoriație;
- ulceraţia: leziune a pielii sau a unor mucoase; helcoză; spec. ulcer;
- cangrena: necroză combinată cu putrefacție a unor țesuturi sau organe;
- escara: crustă negricioasă care se formează în urma mortificării unor țesuturi superficiale ale
organismului.
[Link].2. Tulburări trofice ale unghiilor
Modificări de culoare:
- leuconichia: colorare în alb, parțială, a unghiilor;
- melanonichia: colorare brună sau neagră, a unghiilor;
- unghii albastre, au cauză tratamentul cu clorochină sau infecţii cu Pseudomonas.
Modificări de formă:
- platonichia: afecțiune congenitală constând din turtirea unghiilor, de la picioare;
- coilonichia: anomalie unghiala in care curburile (longitudinala si transversala) sunt inversate
(catre fata dorsala), rezultand un aspect concav, in forma de „lingura sau lopata“; lama unghiala
este subtiata si concava, cu margini elevate;
- onicogrifoza: hipertrofie a unghiei, care ia aspectul unei gheare;
- unghii hipocratice: unghii îngroşate, bombate, cianotice.
Modificări diverse:
- anonichie: lipsa congenitală a unghiilor;
- onicoliza: reprezinta dezlipirea a uneia sau mai multor unghii pe o portiune mai mult sau
mai putin intinsă;
- pahionichia: îngroşare exagerată a unghiilor;
- onicofagia: obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor.
[Link].3. Tulburări trofice ale părului
Modificări de ordin calitativ:
- hiperpigmentarea:în boala Addison, porfirie congenitală;
- hipo- sau depigmentarea: în albinism (anomalie congenitală care constă în lipsa totală sau
parțială de pigmenți în celulele inferioare ale pielii, manifestată prin culoarea albicioasă a pielii
și a părului și uneori prin culoarea roșiatică a irisului), caniţie (albire totală sau parţială a părului,
cărunteţe, cărunţeală, (rar) cărunţie);
- în anemii feriprive: păr subţire, mat, friabil, care cade cu uşurinţă;
- în hipotiroidism: păr gros, mat, aspru, uscat, friabil;
- în hipertiroidism: păr subţire, lucios, mătăsos, care îşi pierde pigmentul;
Modificări de ordin cantitativ:
-căderea părului: alopecia (ădere temporară a părului în urma unei boli de piele, a unei boli
infecțioase etc), calviţia (cădere definitivă a părului de pe cap, provocată de diferite boli;
pleșuvie; chelie), pelada (boală de piele care se manifestă prin căderea părului pe anumite
porțiuni);
- hipotricoza sau hipopilozitatea: creștere insuficientă a părului în zonele normal piloase
(Addison, hipotiroidie, hipoparatiroidie, insuficienţă gonadică;
- hipertricóză: creștere anormală de păr pe față, pe corp și pe membre, în special la femei,
datorită unor tulburări endocrine; hirsutism.

25
[Link]. Pruritul
Mâncărime intensă a pielii, care apare în diverse boli de piele.
Cauze posibile
Cauze infecţioase: infecţii bacteriene ale pielii, varicela, rujeola, infecţii virale.
Cauze alergice: dermatita alergică de contact datorată alergiei la săpun sau detergent, reacţii
adverse ale unor medicamente sau alergii medicamentoase, dermatita atopică, alergii alimentare,
dermatita de contact datorată contactului cu anumite substanţe iritante, scabia prin reacţia
alergică provocată de muşcăturile paraziţilor.
Cauze autoimune şi inflamatorii: boala celiacă, psoriazisul, lupusul eritematos systemic.
Muşcături de paraziţi sau insecte ce pot determina prurit generalizat:purici, păduchi, muşcături
multiple de ţânţari, scabia (râia).
Alte cauze: anxietatea sau stresul, aerul uscat sau climatul uscat care duce la uscăciune a pielii,
modificările hormonale, anemia datorată deficitului de fier, abuzul de metamfetamină sau alte
droguri, sarcina.
Cauze grave de prurit generalizat ce pot pune în pericol viaţa: reacţie alergică cu anafilaxie
(îngustarea şi închiderea căilor respiratorii), limfomul Hodgkin, insufienţa renală, leukemia, boli
hepatice şi insuficienţa hepatică.

26
 CAPITOLUL III
RECUNOAŞTEREA MANIFESTÃRILOR CAUZATE DE DIFERITE
AFECŢIUNI

3.1. PRINCIPALELE SIMPTOME CHEIE:

3.1.1. DUREREA
Definiţie
Este senzaţia neplăcută, asociată cu leziuni tisulare, reale sau potentiale, manifestată sub
diferite forme (arsurã, înţepaturã, crampa, greutate, întindere etc.) de intensitate si intindere
variabile.
Mecanism
O senzatie dureroasa are ca prim obiectiv protejarea organismului, fiind un semnal de alarma
fata de agresiune exterioara sau interioara Durerea este provocata, de cele mai multe ori, de
excitarea nociceptorilor, care se afla, in piele si, intr-o mai mica masura, in vase, mucoase, oase
si tendoane.
Tipuri
Durerea se defineste după: sediu, tip (difuz sau localizat), intensitate, periodicitate si caracter.
Durerea poate fi: pulsatila, zvacnitoare (inflamatii), cu atingere nervoasa, crampă (atingere
musculara) sau colica (atingere viscerala). Un alt tip de durere se refera la membrul amputat; ea
este resimtita de aproximativ 65% dintre pacienţii de acst tip.
Tratament
Lupta impotriva durerii reprezinta una dintre prioritatile medicinei. In afara tratamentului
cauzei, tratamentul consta, in administrarea de analgezice-antipiretice (aspirina, paracetamol)
pentru durerile usoare, de antiinflamatoare nesteroidiene pentru durerile medii, de analgezice
narcotice (inrudite cu morfina) pentru durerile mari. Tratamentele precum crioterapia (aplicarea
frigului), masaje, acupunctura, electroterapie, chiar interventiile de neurochirurgie care vizeaza
intreruperea cailor sensibilitatii.
[Link]
Cefaleele sunt dureri localizate pe bolta craniana, cu evoluţie de la cateva ore la cateva zile
etc.
Există trei tipuri de cefalee:
- psihogene, frecvent consecinta unei oboseli, a unor tulburari psihologice benigne (anxietate,
stres), a unei depresiuni, sunt permanente si pot obliga la o incetinire a activitatilor individului;
- migrenele, care afecteaza aproximativ 5-10% din populatia globului, cu cauză necunoscuta,
dar are loc o constrictie urmata de o dilatare a anumitor artere ale capului, fiind: intensa,
pulsatila, localizata la jumatate din craniu, asociata cu tulburari digestive (senzatie de greata,
voma), exacerbata de lumina, zgomot, activitate fizica.
- cefaleele simptomatice, sunt consecinţa unei afectiuni organice, in special a: bolii Horton
(nflamatie a unei artere temporale, sau a ambelor artere temporale, la partea de sus a tamplelor.
boala lui Horton), a unor afectiuni oculare (glaucom, tulburari de vedere), afectiuni
otorinolaringologice (sinuzita, otita), dentare sau reumatologice (artroza cervicala); hemoragiilor
meningeene, unei meningite, a unor tumori cerebrale, unui hematom cerebral posttraumatic sau a
unui anevrism cerebral.

27
[Link]
Se manifestă prin lipsa de energie si de motivatie (la nivel fizic, mental), care reprezintă un
mecanism de protecţie împotriva suprasolicitarii. Oboseala poate fi provocata de deficitul
somnului, cantitativ sau calitativ.
Foarte multe boli pot induce starea de oboseala, iar simptomele pot fi manifestate la nivel
fizic şi si psihic.
[Link]
Este o falsa senzatie de miscare asociată, cu tulburari de echilibru (ameteala sau senzatie de
rotire a persoanei sau a mediului inconjurator).
În functie de cauza, vertijul poate fi:
- fiziologic: apare in timpul unor miscari neobisnuite ale capului sau din cauza unor tulburari
vizuale, cum este in cazul raului de mare, al raului de inaltime etc;
- patologic: apare din cauza unor leziuni periferice ale urechii interne, ale nervului VIII
cranian sau cauzat de leziuni ale sistemului nervos central.
Vertijul periferic poate sa apara în:
- traumatisme craniene recente, care pot da leziuni la diferite niveluri ale receptorului
vestibular.
- infectii otice: herpes zoster, sifilis, otita medie;
- efectul toxic/advers al unor substante precum: streptomicina, gantamicina, analgezice,
alcool;
- tumori: neurinom acustic;
- boala Meniere: vertij recidivant insotit de surditate sau senzatie de plenitudine in ureche, din
cauze necunoscute.
Exista cateva tratamente specifice ale vertijului:
- în boala Meniere, dieta saraca in sare si diuretice;
- în infectiile otice, antibiotic;
- în traumatisme cu fistule, plastie chirurgicala;
- în vertijul acut, repaus la pat si medicatie vestibulosupresoare (diazepam);
- pentru simptome asociate (greata si voma), entiemetice

[Link]ŢII
Sunt senzaţii neplăcute cauzate de batăi neregulate şi puternice ale inimii, manifestate prin
accelerarea ritmului cardiac, pana la 150-250 de bătăi pe minut, timp de câteva minute, la câteva
ore. În stare de repaus, cordul are 60-100 de bătăi/minut. Palpitaţiile sunt însoţite de o anxietate,
dureri pulmonare şi slăbiciune generală. Dacă apar rar, palpitaţiile nu sunt periculoase, dar dacă
apar des, pot semnala un ritm cardiac anormal, probleme valvulare, inflamarea miocardului,
hipoglicemie, hipertensiunie, hipertiroidie, obezitatea, anxietate etc. Ritmurile lente se numesc
bradicardii, iar ritmurile rapide [Link] constă în administrarea de: sedative
nervoase (sintetice, fitoterapice etc),
[Link]
Febra numită şi pirexie este creştere temperaturii interne peste valoarea nomală (medie 37°C,
rectal >38°C, oral >37,5°C, axilar peste 37,2 °C, auricular peste 37,2°C ), indicand existenţa unui
proces anormal în corp. Efortul fizic, temperatura ridicată a mediului ambiant şi vaccinările pot
duce de asemenea la creşterea temperaturii corpului. Febra poate apărea: în cursul unei infecţii
bacteriene sau virale, ca reacţie la o alergie la alimente sau medicamente etc. Febra ajută

28
organismul să distrugă microbii care produc infecţii. La copii febra trebuie tratata, daca
depăşeşte 39°C.
Febra la copii se poate trata astfel:
- medicamente antitermice;
- imbrăcarea copilului cu haine subţiri;
- incurajarea consumului de lichide;
- commprese reci pe zonele unde circulaţia sângelui este superficială, de exemplu frunte,
încheieturi şi regiunea inghinală.
Nu se folosesc comprese cu alcool.
Organismul are mai multe modalităţi de reglare a temperaturii.
Organele implicate în reglarea temperaturii sunt: creierul, pielea, muşchii şi vasele sangvine.
Febra este clasificată astfel:
- subfebră între 37,5-38,2°C;
- febră uşoară între 38,3-38,8°C;
- febră moderată între 38,9-39,4°C;
- febră mare peste 39,4°C.
Şocul termic sau insolaţia (hipertermia) cauzat de expunerea la temperaturi ridicate ale
mediului ambiant, duce la creşterea temperaturii corpului peste 40°C.

3.2. SIMPTOMELE BOLILOR APARATULUI RESPIRATOR

3.2.1. TUSEA
Definiţie
Este act reflex involuntar sau voluntar, manifestat ca reacție de apărare a organismului, prin
care se îndepărtează secrețiile patologice produsele străine din căile respiratorii, excepție de la
aceasta afirmatie facand tusea extrarespiratorie și cea iritativă chinuitoare, indiferent de origine
(pulmonară sau extrapulmonară).
Clasificare
În funcție de productivitate:
- tuse uscată: neurmată de expectorație, este scurtă, repetată, iritativă, obosește bolnavul,
producându-i insomnia, poate fi cauzată de excitația zonelor tusigene pulmonare (trahee, bronhii)
sau extrapulmonare (rinofaringe, ureche, mediastin, pleură, esofag, stomac, apendice, ficat,
splină, colecist, peritoneu, uter și anexe etc), fiind prezentă în: faza de debut al virozelor
respiratorii acute virale sau bacteriene (bronșite acută, traheite acute, traheobronșite), afecțiuni
pleurale (pleurite, pleurezii, pneumotoraxuri), tuberculoza pulmonară incipientă, fibroză
pulmonară, neoplasm bronșic, tumori mediastinale, tuse nervoasă etc;
- tuse productive: este urmată de expectorație, cu apariția sputei, are timbru umed, apare din
cauza prezenței secrețiilor în tractul respirator, fiind aproape întotdeauna expresia unor procese
bronhopulmonare catarale inflamatorii, supurative (traheobronșite acute, bronhopneumopatii
cronice, bronșectazii, tuberculoză), dar poate fi și de origine cardiacă (edem pulmonar acut),
fiind condiționată de staza în mica circulație, care determină transsudare bronho-alveolară și
iritație a mucoasei bronșice.
Din punct e vedere al evoluţiei:
- tuse acută
- tuse cronică.
Din punct al timbrului:

29
 - tuse surdă: tusea răgușită, tusea surdă, tusea stinsă, tusea voalată are intensitate foarte
mica, fiind cauzată de inflamația sau infiltrația corzilor vocale, apare în: afecțiuni laringiene care
afectează corzile vocale, edem local (crup difteric, laringite acute sau cronice, gripă, rujeolă etc),
ulcerații (neoplasm laringian, tuberculoză laringiană) etc;
- tuse afonă: apare în paralizia corzilor vocale sau în bolile distructive ale corzilor vocale
(neoplasme laringiene), care nu se mai pot închide complet sau în situațiile în care curentul de
aer este insuficient de puternic pentru a pune în vibrare pereții glutei;
- tuse lătrătoare: este foarte sonoră, zgomotoasă, aspră, stridentă, de intensitate crescută, cu
un timbru lătrător, fiind cauzată de edem al laringelui, glotei și spasme ale mușchilor laringieni,
şi apare, de obicei, în: accese, mai ales la copii mici, în laringita striduloasă, la copii și
adolescenți apare în urma unor adenopatii mediastinale, iar la adulți în procese mediastinale
(adenopatii traheo-bronșice și tumori mediastinale, anevrisme ale aortei);
- tuse cântătoare: apare în accese formate din secuse succesive urmate de inspirație profundă
și zgomotoasă, se întâlnește în tusea convulsive;
- tuse bitonală: este compusă din două tonuri sau zgomote, unul bronșic și unul glotic, fiind
cauzată de o pareză de coardă vocală provocată de iritația și paralizia nervului laringeu, fiind
întâlnită în compresiunile traheei și bronșiilor, de către o adenopatie mediastinală sau hilară
(bacilară, neoplazică etc), de tumori mediastino-pulmonare, de anevrism al crosei aortei sau de
procese situate în regiunea bazală a gâtului, din cauza unor afecțiuni tiroidiene (tumori
tiroidiane);
- tuse cavernoasă: are timbru metalic, dă senzația de gol, este întâlnită când în parenchimul
pulmonar există o cavernă cu diametrul de cel puțin 6 cm, care este drenată de o bronhie liberă,
se comportă ca o cutie de rezonanță, vibrând și amplificând tusea şi se întâlnește în tuberculoza
pulmonară cavernoasă, neoplasmele pulmonare ulcerate și în pneumothorax;
- tuse chintoasă: tusea în accese, tusea măgărească survine în accese paroxistice și se
caracterizează printr-o succesiune de secuse expiratorii întrerupte de inspirații profunde şi apare
în: tuse convulsivă, corpi străini inhalați, traheobronșită alergică, procese compresive
mediastinale pe conductele traheobronșice (tumori, adenopatii, anevrisme), afecțiuni respiratorii
banale (bronșite, laringite, pneumopatii virale), fistulă esobronșică, spasmofilie sau în cazul
purtătorilor unei adenoidite.
- tuse emetizantă: tuse care provoacă emeza;
- tuse iritativă: tuse care provoacă iritaţie.
Din punct de vedere al frecvenței:
- tuse rară:
- tuse permanent:
După timpul de apariție:
- tuse matinală: apare exclusiv sau predominant matinal (dimineața) și este însoțită de
eliminarea secrețiilor bronhopulmonare sau rinofaringiene acumulate în cursul nopții, fiind
întâlnită în: afecțiuni respiratorii însoțite de secreții abundente (bronșiectazii, bronșite cronice cu
bronhoree mare, bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), abces pulmonar, pioscleroze
pulmonare (scleroze pulmonare), tuberculoză cavitară, rinofaringită cronică, faringite
secretante);
- tuse vesperală: apare seara, după orele 17-18, fiind însoțită de creșterea vesperală a
temperaturii şi apare cel mai adesea în tuberculoza pulmonară;
- tuse nocturnă: este determinată de hipersensibilitatea zonelor tusigene prin predominanța
sistemului vagal în timpul nopții, fiind de origine cardiacă (insuficiență ventriculară stângă,

30
valvulopatii mitrale, endocardită septică subacută, HTA), este determinată de staza pulmonară și
de acumularea secrețiilor bronșice în timpul nopții, mai rar este de origine respiratorie (catar al
căilor aeriene superioare, adenoidită, emfizem pulmonar, etc;
- tuse diurnă: este o tuse psihogenă și încetează de obicei complet pe timp de noapte, fiind
întâlnită în suprasolicitări psihoemoționale, nevroze astenice și se manifestă prin tuse iritativă
care are o caracteristică definitorie: este diurnă,
-tuse continua: atât pe timp de zi , cât şi pe timp de noapte.
După circumstanțele de apariție:
- tuse de efort: apare după efort fizic, în afecțiuni ale căilor respiratorii superioare (faringite,
laringite), afecțiunile cronice ale aparatului respirator (astm bronșic, hiperreactivitate bronșică,
bronșită cronică, emfizem pulmonar, etc;
- tuse pozițională este determinată de așezarea pe o anumită parte a bolnavului sau de
schimbarea poziției corpului bolnavului, secrețiile patologice ajung în zonele tusigene.
Tusea uscată, chinuitoare este inutilă și dăunătoare și poate: da accidente hemoragice si
pneumotorax spontan, favoriza infecțiile şi este suprimată cu antitusive (dextrometorfan, codeină
etc). Tusea productivă nu trebuie suprimată (cu excepția unor cazuri speciale ) deoarece sputa
trebuie expectorată.
Punctul de plecare a reflexului de tuse sunt receptori aflați în zone din aparatul respirator cât
și din afara, denumite zone tusigene.
Zonele tusigene pulmonare sunt reprezentate de receptorii tusei din epiteliul ciliat care
acoperă mucoasa laringiană, traheală și bronșică.
Zonele tusigene extrapulmonare se găsesc în: mucoasa rinofaringiană, ureche, pleură,
mediastin, esofag, stomac, peritoneu și în unele organe abdominale: ficat, splină, stomac, căi
biliare, apendice, anexe.
Căile aferente ale reflexului de tuse sunt numeroase, în raport cu originea pulmonară sau
extrapulmonară a tusei.
Tusea pulmonară are două căi nervoase centripete: ramurile senzitive ale nervului vag, pentru
mucoasele traheală și bronșică și nervul laringian superior, pentru mucoasa laringiană.
Tusea extrapulmonară are mai multe căi nervoase centripete: nervul trigemen, nervul
glosofaringian și mulți alți nervi.
Centrul tusei se află în porțiunea superioară a bulbului și în punte; la acest nivel acționează
medicamentele antitusive. Controlul scoarței cerebrale asupra tusei este foarte important,
deoarece sub influență voinței tusea se poate reține sau se poate reproduce.
Căile eferente, centrifuge ale reflexului sunt constituite din tractul cortico-spinal, din fibrele
nervului laringeu recurent, nervului frenic și a nervilor spinali (rahidieni) motori care asigură
funcționalitatea musculaturii expiratorii toracici, a musculaturii peretelui abdominal, care produc
contracția peretelui abdominal, simultan, se realizează relaxarea diafragmului.
[Link]ŢIA
Este expulzie prin tuse a secrețiilor provenite din căile aeriene inferioare (trahee, bronhii,
alveole pulmonare), secreții prezente în: afecțiuni bronhopulmonare (bronsita acuta, bronsita
cronica, bronsiectazie, astm, infectie pulmonara, pneumonie, abces al plamanului, tuberculoza),
modificari bronsice la fumători, expectoratia de sange (hemoptizia) și este tratată cu
medicamente expectorante.

31
[Link]
Este tulburare a respirației caracterizata prin modificarea ritmului si intensitatii miscarilor
respiratorii, având la bază patrunderea asimilarea insuficienta a oxigenului sau hipooxigenare
tisulară.
Caracteristicile dispneei:
- Polipneea (hiperpneea), caracterizatã prin accelerarea ritmului respirator;
- Tahipneea, este respiratie rapida si superficiala foarte putin eficace;
- Bradipneea consta intr-o diminuare a ritmului respirator;
- Respiralia neregulata, este expresia unei iritajii a centrului respirator.
Din punct de vedere al raportului intre inspir-expir) dispneea poate fi: dispneea inspiratorie
(inspirul mult prelungit), dispneea expiratorie (expirul mult prelungit), dispneea mixta (sunt
afectate ambele faze ale respirariei), dispnee de efort.
Dispneea respiratorie poate fi: paroxistica (astmul bronsic), permanenta (scleroze pulmonare,
emfizemul pulmonar).
[Link]
Hemoptizia se caracterizeaza pin expectoratie cu continut de sange. La hemoptizia adevarata,
sangele provine din plamani sau din caile aeriene inferioare, deosebită de cazurile in care sangele
provine din cavitatile nazale, faringe sau esofag, care este aspirat, iar ulterior expectorat sub
forma de hemoptizie. Sangele din hemoptizie este rosu, aerat, si foarte putin coagulabil,
ramanand lichid, iar cantitatea poate fi mica si repetata sau abundenta.
Cantitativ hemoptiziile pot fi mici (50-150 ml), hemoptizii mijlocii (150-250 ml), hemoptizii
mari (250-500 ml) si foarte mari sau grave (mai mult de 500 ml) - hemoptizia fudroaianta sau
cataclismica care duce la existus.
Cauzele hemoptizie:
-Tuberculoza pulmonara, este cea mai frecventa cauza și indica, atat un fenomen de activitate
a procesului tuberculos, cat și o diseminare endobronsica;
- Cancerul pulmonar: se manifesta prin spute sanguinolente cotidiene sau hemoptizie masiv;
- Abcesul pulmonar si gangrena pulmonară se manifesta prin hemoptizii frecvente, adesea cu
repetitie;
- Traheobronsite: au adesea spute cu striuri sanguinolente;
- Pneumonii: sputa sanguinolenta, ruginie-caramizie este unul din semnele patognomonice;
- Gripa complicata cu traheita, bronsita sau bronhopneumonie;
- Dilatatiile bronsice in special in supuratiile bronsice, care sangereaza abundent;
- Hemoptizia din edemul pulmonar acut: are aspect de serozitate roza sau de sange pur atunci
cand se rup varicele peribronsice ce rezulta din staza cronica pulmonara din stenoza mitrala;
- Infarctul pulmonar, caracterizat prin hemoptizie fractionata, dispnee, junghi toracic etc;
- Ectazia aortica: ruptura unui anevrism aortic intr-o bronsie, de obicei este fudroaianta si
mortala;
- Traumatismele toracice;
- Sindroamele hemoraglipare;
- Periarterita nodoasa - ruptura unui vas pulmonar arterionodos.

[Link] BOLILOR APARATULUI CARDIO-VASCULAR

[Link]
Durerea pectorală apare în zona dintre partea superioară a abdomenului şi partea inferioară a
gâtului, care poate fi descrisă ca o constricţie toracică, presiune toracică, senzaţie de arsură sau

32
de plenitudine. Această durere poate fi şi un simptom al unor afecţiuni serioase ale: tractului
gastrointestinal (boala de reflux gastroesofagian), afecţiuni respiratorii (pneumothorax), bronşita
acută, bronşiolita, astmul bronşic, boala pulmonară obstructivă cronică, embolismul pulmonar,
edemul pulmonar şi cancerul pulmonar.
Durerea ascuţită care apare brusc şi este severă poate fi cauzată de: atac de cord sau
embolism pulmonar.
Durerea cronică apare în cazul boli pulmonare obstructive cronice sau a cancerului
pulmonar.
[Link]ŢII (vezi 3.1.5.)
[Link]
Reprezintă o infiltrație cu lichid seros a: țesuturilor, pielii, țesutului conjunctiv subcutanat,
interstițial sau în cavități preformate. Lichidul de edem poate fi sărac în proteine (densitate sub
1,015) cu denumirea de transudat sau bogat în proteine, denumit exudat.
Factori implicați în producerea edemului:
- scăderea sau blocarea drenajului limfatic cu edem limfatic;
- creșterea permeabilității capilare;
- creșterea presiunii hidrostatice a sângelui în venule și capilare;
- scăderea presiunii oncotice a sângelui;
- creșterea presiunii osmotice tisulare;
- retenția de Na+ și apă în organism
Clasificare
Edeme locale:
- edem prin obstrucție venoasă (frecvent la membrele inferioare);
- edem limfatic cauzat de obstrucția cronică a vaselor limfatice;
- edem inflamator, de tip exudat;
- edem alergic (Quincke);
- edem pulmonary, frecvent în bolile cardiace severe;
- hidropizie: edem în cavitățile preformate (ascită, hidrotorax, hidropericard).
Edemele generale:
-edem cardiac;
- edem renal;
- edem nutritional;
- anasarca: forma extremă de edem generalizat, ce cuprinde atât interstițiile, cât și cavitățile
preformate.

[Link] BOLILOR APARATULUI DIGESTIV

3.4.1. ANOREXIA
Anorexia se poate dezvolta printr-o combinatie de factori declansatori: biologici, genetici,
psihologici si [Link] persoanele care sufera de anorexie necesita tratament.
[Link]ŢA
Este simptom foarte frecvent, descris ca o senzaţie de vomă, necesitatea de a vomita şi
însoţeşte o gamă largă de infecţii, boli, afecţiuni sau leziuni de gravitate diferită şi poate apărea
la orice vârstă şi în orice grup populaţional.
Simptomele digestive care pot însoţi greaţa sunt:
- dureri abdominale;
- eructaţii, râgâieli;

33
 - diaree;
- balonare;
- indigestie;
- vărsături.
Alte simptome:dureri generalizate, ameţeală, fatigabilitate (oboseală; coeficient de oboseală),
febră şi frison, imptome asemănătoare gripei, cefalee, icter etc.
Cauze posibile:
Cauze gastrointestinale: intoleranţe alimentare, alergii, intoxicaţii alimentare, litiază, gastrita
şi gastroenterita virală, boala de reflux gastroesofagian, sindromul de intestin iritabil, boli renale,
boli hepatice, mese abundente sau bogate în grăsimi, pancreatita, ulcerul peptic.
Alte cauze de greaţă: răul de mişcare sau de altitudine mare, cancerul şi chimioterapia,
contuziile, efectele adverse ale unor medicamente, boala Meniere, migrenele, sarcina sau răul de
dimineaţă, stresul sau anxietatea, diabetul de tip 1 sau 2, vertijul şi labirintita.
Cauze grave ce pun în pericol viaţa: apendicita, ocluzia intestinală, hemoragia cerebrală,
cetoacidoza diabetic, atacul de cord (infarctul miocardic), hipertensiunea intracraniană,
insuficienţa renală, insuficenţa hepatica, intoxicaţia, septicemia.
3.4.3.VĂRSĂTURILE sau VOMA
Sunt expulzările violente a conținutului stomacal pe gură.
Complicații:
- aspirarea vomei, care dacă e abundentă poate provoca asfixierea;
- deshidratarea și dezechilibrul electrolitic, în cazul în care vărsăturile sunt abundente și
prelungite, mai ales la copiii mici și bătrâni;
- sindromul Mallory-Weiss care reprezintă lezarea mucoasei esofagiene, uneori este însoțită și
de mici sângerări,
- hematemeza, eliberarea de sânge prin vomă în cazului unei hemoragii digestive superioare
(HDS).
Cel mai adesea hematemeza se produce în ulcerul gastric sau duodenal, varice esofagiene,
cicatrici hepatice, intoxicații cu alcool.
[Link]
Diareea reprezintă eliminarea a trei sau mai multe scaune moi, apoase într-o zi şi/sau o
creştere a frecvenţei scaunelor faţă de cum e în mod normal. Este o problemă care apare
frecvent, poate dura câteva zile şi dispare de la sine.
Simptomele diareei: crampe, dureri abdominale, balonare, greaţă, scăderea apetitului,
senzaţie imperioasă (urgentă) etc. Una dintre cele mai grave complicaţii ale diareei este
deshidratarea. Alte complicaţii constau în anemie (dacă scaunele sunt cu sânge), dezechilibrul
electrolitic, malnutriţia.
Afecţiunile care pot determina diaree sunt printre altele: infecţiile, inflamaţiile, afecţiunile
maligne, traumatismele abdominale, obstrucţiile şi anumite medicamente cum ar fi antibioticele,
purgativele şi laxativele.
[Link]ŢIA
In mod obisnuit, numarul de scaune considerat a fi in limitele normalului variaza intre un
scaun la una sau doua zile.
Cauze
Insuficiente fibre alimentare in dieta - Fibrele alimentare se gasesc in mod obisnuit in legume,
fructe si cereale sau derivate ale acestora.
Alimentatie cu prea putine lichide.

34
Lipsa de exercitiu fizic.
Medicamentele care incetinesc miscarile colonului.
Sindromul intestinului iritabil (SIB).
Schimbarile din viata de zi cu zi - Pe parcursul graviditatii, femeile pot fi constipate din cauza
schimbarilor hormonale sau datorita compresiunii exercitate de uter asupra colonului.
Inaintarea in varsta poate de asemenea sa afecteze activitatea colonului, pentru ca un metabolism
mai lent conduce la o scadere a motilitatii intestinale. De asemenea, constipatia poate apare si in
timpul calatoriilor datorita modificarilor dietei si rutinei zilnice.
Abuzul de laxative - Miturile constipatiei au condus la folosirea abuziva a laxativelor..
Ignorarea nevoii de a merge la toaleta - Ignorarea pe moment a acestei necesitati poate
conduce, in timp, la constipatie.
Investigatii
Majoritatea persoanelor care sufera de constipatie nu au nevoie de teste deosebite pentru
diagnostic si se pot trata prin schimbari ale dietei si modului de viata.
Studiul tranzitului colorectal - Acest test, rezervat celor cu constipatie cronica, arata timpul
necesar alimentelor pentru a tranzita tubul digestiv.
Irigografia - Permite vizualizarea colonului, putand evidentia obstructiile intestinale sau
modificari ale mucoasei acestuia.
Sigmoidoscopia sau colonoscopia - Consta in examinarea rectului si a partii de jos a colonului
(sigmoidul).
Tratament
Dieta - O dieta cu suficiente fibre (intre 20 si 35 gr pe zi) ajuta la formarea unui scaun moale.
Schimbarile stilului de viata - Alte schimbari care pot ajuta la tratarea si prevenirea constipatiei
includ consumul suficient de apa si de alte lichide ca sucurile de fructe si legume si supa
limpede, exercitii fizice zilnice si rezervarea unui timp suficient pentru a merge la toaleta.
Laxativele - Majoritatea oamenilor cu constipatie usoara nu au nevoie de laxative.
Alte tratamente - Tratamentul se poate adresa unei cauze specifice.

3.5. SIMPTOMELE BOLILOR APARATULUI RENAL

3.5.1. ANURIA
Anuria (lipsa urinii) reprezintă suprimarea secreției urinare (incapacitatea de a se forma sau
excreta urină de către rinichi) pentru mai mult de 8 [Link] poate fi infecțioasă, toxică sau
medicamentoasă - sau o deshidratare puternică.
[Link]
Disuria reprezintǎ termenul medical utilizat pentru a descrie durerea sau usturimea resimțită în
timpul micțiunii.
[Link]
Poliuria este definita ca situatia in care diureza este mai mare de 2000 ml in 24 de ore.
[Link] COLICATIVÃ
Colica este un termen general pentru o durere vie, puternica, care apare intermitent, in valuri,
avand perioade de accentuare, care ,,taie' respiratia si perioade de acalmie, pentru ca sa se repete
la un anumit interval. Este o suferinta a organelor intraabdominale – intestin, cai biliare, cai
urinare.

35
[Link] BOLILOR SISTEMULUI GANGLIONAR
[Link]
Se înţelege prin sindrom adenomegalic o mărire de volum a ganglionilor limfatici însoţită de
semne şi simptome locale şi/sau generale în funcţie de cauzele şi mecanismele ce stau la baza
creşterii patologice a ganglionilor (inflamatorii, imunoalergice, neoplazice, metabolice).

[Link]ÃRI DE CULOARE ALE PIELII

[Link]
Cianoza este o coloratie albastra cu nuanta cenusie sau violacee a pielii si mucoaselor fara
extravazare sanguina. Denumirea vine de la grecescul "cianos", care inseamna albastru ca otelul
inchis.
[Link]ŞEAŢA
Roşeaţa feţei reprezintă situaţia în care o persoană prezintă înroşirea, îmbujorarea feţei.
Aceasta poate fi temporară şi să dureze câteva momente sau poate fi prezentă mai multe zile,
săptămâni sau luni la rând.
[Link]
Icterul reprezintă colorarea în galben a pielii, mucoaselor şi a albului ochilor (sclerei).
Icterul este determinat de creşterea nivelului de bilirubină în sânge. Bilirubina este un pigment
colorat galben care este produs prin distrugerea celulelor roşii ale sângelui (eritrocite sau
hematii).
[Link] HEMORAGICE
Hemoragia sau hemoreea este scurgerea abundentă de sânge, internă sau externă, în urma
ruperii sau tăierii peretelui unui vas sangvin.
Epistaxisul sau rinoragia este un accident obișnuit, mai ales la copii și poate fi tratat foarte
simplu.
Hematemeza reprezintă vărsătura cu sânge ce caracterizează hemoragia digestivă superioară.
Hemoptizia se definește ca fiind expectorația cu sânge și este un semn nespecific asociat cu
numeroase afecțiuni pulmonare care poate sa cuprindă infecția (ex.: bronșita acută, abcesul
pulmonar, tuberculoza, aspergiloza, pneumonia, bronșiectazia).
Hematuria se definește ca fiind eliminarea urinei ce conține sânge provenit din aparatul urinar
situat deasupra uretrei anterioare.

3.8. PRINCIPALELE SINDROAME

3.8.1. SINDROMUL BRONŞITIC
Sindromul bronsic
Bronsita acuta este o boala inflamatorie a cailor respiratorii care se caracterizeaza prin
tuse. Debutul este acut, cu evolutie autolimitata, fara modificari radiologice.
Bronsita cronica este o afectiune cronica inflamatoare a bronhiilor mari si mici,
caracterizatea de tuse productiva prin secretie exagerata de mucus, sputa mucoasa sau
mucopurulenta cel putin 3 luni pe an, timp de cel putin 2 ani consecutiv:
3.8.2. SINDROMUL DE INSUFICIENŢÃ CORONARIANÃ
Insuficienta coronariana este sindrom dureros cardiac determinat de lipsa de oxigen a
miocardului.

36
3.8.3. SINDROMUL DE INSUFICIENŢÃ CARDIACÃ
-Insuficienta cardiaca sistolica: atunci cand inima este marita si functia de pompa (sistolica)
scazuta.
-Insuficienta cardiaca diastolica: se mai numeste insuficienta cardiaca cu functie sistolica
prezervata.
-Insuficienta cardiaca stanga: cand ventriculul stang este cel afectat.
-Insuficienta cardiaca dreapta: cand ventriculul drept este afectat.
-Insuficienta cardiaca cronica: atunci cand simptomele de insuficienta cardiaca nu evolueaza
sau evolueaza lent in timp (se mai numeste insuficienta cardiaca compensata).
- Insuficienta cardiaca acuta: atunci cand simptomele de IC apar brusc sau intr-un timp scurt la
un pacient aparent sanatos sau cu simptomatologie stabila.
3.8.6. SINDROMUL COLESTATIC
Sindromul de colestaza se mai numeste sindrom hepato-biliar sau icteric.
Colestaza insumeaza tulburarile de eliminare a bilei, pe traseul de la hepatocit p�na la varsarea
cailor biliare in duoden. Tulburarile merg de la scaderea la oprirea completa a fluxului biliar.
3.8.7. SINDROMUL URINAR
Sindromul urinar al insuficientei renale se exprima prin modificari cantitative si calitative.
3.8.8. SINDROMUL ANEMIC
Anemiile sunt boli caracterizate prin scăderea hemoglobinei sau a numărului de hematii
sub valori normale (4,5 milioane eritrocite cu 90% hemoglobina, la bărbaţi şi 4 milioane
eritrocite cu 80% hemoglobina, la femei). Principala consecinţa a anemiei o constituie scăderea
concentraţiei de oxigen în sânge.

3.8.9. SINDROMUL HEMORAGIPAR

Sindromul hemoragipare= tulburări ale hemostazei ce determină sângerări spontane sau după
traumatisme minore.

37
 BIBLIOGRAFIE

1. „Semiologie medicală“ - ediţia a III-a sub redacţia Marius Georgescu, Editura Didactică şi
Pedagogică, RA Bucureşti 2003-ISBN:973-30-2259-4
2. Harrison-Principii de Medicina Interna, editia 14, Ed. Teora, Bucuresti, 2003 (retiparire editia
din 2001).
3. Medicină Internă - L. Gherasim, vol. 1 ed. a II-a, Ed. Medicală 2001
4. Medicină Internă - L. Gherasim, vol. 2 ed. I, Ed. Medicală 1996
5. Medicină Internă - L. Gherasim, vol. 3 ed. I, Ed. Medicală 1998
6. Medicină Internă - L. Gherasim, vol. 4, Ed. Medicală 2002
7. Hematologie - D. Mut Popescu, Ed. Medicală 1998
8. Compendiu de Reumatologie - E. Popescu, R. Ionescu, Ed. Tehnică, ed. a III-a, 1999
9. Le Book des ECN Redactor Laurent Karila. Ed. Medicală Universitară Iuliu Haţieganu Cluj
Napoca.
10. Păun R. (sub redacţia). Tratat de Medicină Internă. Ed. Medicală Bucureşti, 1999.
11. Cecil Textbook of Internal Medicine. WB Saunders Comp 1991.
12. Kumar Clark. Clinical Medicine. Bailliere Tidall 2000.

38