UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE LITERE
DEPARTAMENTUL DE ARTE
REFERAT
Teoria instrumentelor si orchestratie
COORDONATOR STIINTIFIC.
Lector Univ. Dr. Cornelia Dodan
Student
Olteanu Constantin Robert
AN III,sectia muzica
Restanta AN III
Clasificarea instrumentelor muzicale. Instrumentele muzicale ale orchestrei
simfonice se pot împărţi după natura vibraţiei (cordofone, aerofone, membranofone,
electrofone etc), după modalităţile de emisie sonoră şi/sau atac (instrumente de suflat,
cu corzi şi arcuş, cu corzi unde sunetul este produs prin ciupirea corzilor, de percuţie,
instrumente cu claviatură sau fără claviatură etc.) după posibilitatea sau lipsa
posibilităţii de a fi acordate etc
Astfel, instrumentele muzicale ale orchestrei simfonice se împart în patru grupe:
grupul instrumentelor de suflat din lemn, grupul instrumentelor de suflat din alamă,
grupul instrumentelor de percuţie şi grupul instrumentelor cu coarde şi arcuş.
Contrabasul este un instrument profund schimbat de interventia tehnicii de jazz-acesta este
contrabasul secolului al XXI-lea. Multa vreme avand numai rolul de a susţine simplu basul
orchestral, contrabasul şi-a dezvoltat posibilităţile tehnice şi de expresie într-o asemenea
măsură încât momentele solistice de efect au devenit tot mai numeroase. Astăzi, se folosesc
numai instrumente cu patru coarde - existând şi contrabasuri care au o a cincea coardă,
foarte gravă, acordată în do.
Notaţia instrumentului se face în cheia fa, iar lectura este semitranspozitorie, mai
jos cu o octavă.
Timbrul contrabasului este sumbru, întunecat, misterios, greu în grav; în schimb,
coarda întâi permite obţinerea unor efecte cantabile deosebite, având o anumită gingăşie
chiar. Ca şi în cazul altor instrumente grave dar şi agile, posibilităţile expresive ale
contrabasului se deschid în direcţia unor efecte de caracter, în special în zonele comicului
şi ale grotescului chiar.
La fel ca şi la celelalte instrumente de coarde, contrabasul dispune, teoretic, de o
variată paletă de procedee de tehnică a mâinii drepte; în practică, multe dintre ele sunt
ineficiente sau nefolosibile datorită faptului că arcuşul este mult mai greu, iar
"producerea" sunetelor grave la contrabas este mai îndelungată. Pizzicato şi flajeoletele
rămân favoritele tuturor compozitorilor, aici, datorită unor cauze la vedere.
In privinţa tehnicii mâinii stângi, distanţele între poziţiile pe tasti-eră sunt atât de mari
încât
obţinerea unui semiton într-un legato impecabil necesită o supraextensie (posibilă, la
rândul ei, numai între degetele unu şi doi, respectiv trei şi patru). Ca şi la violoncel,
pe măsură ce înaintăm spre acut, aceste distanţe între poziţii se micşorează, devenind
aşadar mai comodă articularea lor. Degetul mare - numit aici tot căluş - sporeşte
posibilităţile tehnice ale contrabasiştilor, fără a se ajunge însă la spectaculozitatea
obţinută de violoncelişti. Chiar şi anumite intervale armonice sunt posibile la
contrabas - rar utilizate însă în orchestră unde se preferă totuşi acele ipostaze care au
consacrat contrabasul ca principal instrument de susţinere a başilor orchestrali - iar
scrierea şi obţinerea lor corectă presupune, din partea orchestratorilor, din nou, un set
de cunoştinţe de digitaţie. Mai mult decât la alte instrumente poate, elementele fizice
(dimensiuni, lungimi ale corzilor, rigidităţi ale acestora atunci când sunt apăsate în
regiuni supraacute etc.) determină decisiv posibilităţile expresive iar măiestria
orchestratorului se va sprijini - şi aici - pe tot felul de procedee instrumentale care pot
mima obţinerea anumitor efecte sau pot ocoli inteligent anumite limitări fizice impuse
de dimensiuni, de lemn şi de metal.
In final ,vom preciza componenta instrumentelor intr-o orchestra mare si anume:
-1 flaut piccolo(picc)
-3 flauti (fl),sau ,posibil 1 picc si 2 fl ,1 fl .contraalto
- , 3 oboi (ob). şi 1 corn englez(ci) , 3 clarinet in si bemol sau in la(cl)si 1 [Link] ( sau, posibil, 1
cl picc . în mi bemol, 2 cl. şi 1 cl .bas); 3 fagot (fg). şi 1 contrafagot(ctrfg). ;
- instrumentele de suflat din alamă vor fi în următoarea alcătuire: 6 sau 8corni ( cr) . în fa, 3
trompeta (trmp). în do (a treia trompetă poate fi înlocuită, să zicem, cu o trompetă contraalto sau
cu o tromba bassa), 3 trombon (trmb). şi tuba;
- compartimentul coardelor va avea următoarea alcătuire: violina I (vl.1) (16 instrumentişti),
violina . 11(vl II) (14 instrumentişti), viola(vla). (12 oameni), violoncel(vlc). (10 instrumentişti) şi
contrabas ( ctrbas) (8-10 instrumentişti). Trebuie subliniat faptul că aceste alcătuiri nu sunt - şi nu
pot fi - rigide; ele au numai rol de reper şi sunt foarte frecvente (dacă nu majoritare) cazurile în
care vom observa diferenţieri, uneori serioase, faţă de aceste scheme. Aceste diferenţieri nu vor
putea fi însă majore deoarece schemele diferitelor orchestre simfonice se întemeiază pe un
echilibru sui generis de timbre, de intensităţi etc.