Milostenia
Domnul a spus că milostenia este „dragostea pură a lui Hristos“ care este „cea mai
plăcută sufletului“,„cel mai mare dintre toate darurile de la Dumnezeu,“,„perfectă“ şi „veşnică“ .
Faptele de milostenie sunt acţiunile caritabile prin care venim în ajutorul aproapelui în
nevoile lui trupeşti şi spirituale. A instrui, a sfătui, a mângâia, a încuraja sunt fapte de milostenie
spirituală, ca şi a ierta şi a suporta cu răbdare. Faptele de milostenie trupească sunt, mai ales, a-
i hrăni pe cei flămânzi, a-i adăposti pe cei fără locuinţă, a-i îmbrăca pe cei zdrenţăroşi, a-i vizita
pe bolnavi şi pe cei închişi, a-i îngropa pe cei morţi. Printre aceste gesturi, pomana făcută celor
săraci este una dintre principalele mărturii ale iubirii frăţeşti: ea este şi o faptă de dreptate
plăcută lui Dumnezeu. (Catehismul Bisericii Catolice nr. 2447)
Care sunt faptele de milostenie? Numărul faptelor de milostenie este de 14, 7 trupeşti,
care în majoritate au fost enumerate de Isus Cristos când a descris judecata finală. (a da de
mâncare celor flămânzi; a da de băut celor însetaţi; a îmbrăca pe cei goi; a adăposti pe străini; a
vizita pe cei bolnavi; a vizita pe cei închişi; a îngropa pe cei morţi) și 7 spirituale(a sfătui pe cei ce
sunt în îndoială; a învăţa pe cei neştiutori; a dojeni pe cei păcătoşi; a mângâia pe cei mâhniţi; a
ierta celor ce ne-au supărat; a suferi cu răbdare nedreptatea; a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei
vii şi pentru cei morţi). Lista de faptele de milostenie spirituale a fost făcută de Biserică, reluând
texte din Biblia și aptitudini și învățături ale lui Isus Cristos: iertarea, corectarea frățească,
mângâierea mâhniților, a suporta suferință etc.
Ce presupune milostenia ne-a arătat Însuși Mântuitorul în Pilda samarineanului milostiv:
aplecarea concretă spre cel aflat în nevoi, purtarea de grijă față de el. În zilele noastre, din
păcate, milostenia rămâne, de cele mai multe ori, ceva exterior. În era digitală, milostenia se
face și ea online. Ne-a devenit foarte familiară metoda de a ajuta pe cineva prin donarea unei
sume de bani într-un cont deschis în acest sens sau, efectiv, prin distribuirea poveștii lui pe
rețelele de socializare. De câte ori însă ne-am interesat cine este cel pe care vrem să-l ajutăm și
dacă ajutorul nostru i-a și folosit? Fără să conștientizăm, îl transformăm pe cel aflat în
dificultate din semenul nostru într-un abstract „caz umanitar”. Și chiar dacă mutăm discuția în
sfera concretă, și acolo vedem că milostenia nu mai comportă o implicare directă în viața celui
miluit. Câți dintre noi cunoaștem măcar numele sărmanului din colțul străzii? Câți știm istoria
vieții lui? Cum a ajuns pe stradă? Ce probleme are și, mai ales, câți încercăm să-l ajutăm să le
depășească? Cei mai mulți - dacă nu-l certăm sau nu-l judecăm - ne limităm la a-i întinde, într-
un mod la fel de impersonal, un bănuț, convinși fiind că, prin aceasta, ne-am îndeplinit datoria
de buni creștini.
Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin,
ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni
nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42).
[Link]
lang=ron
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]