Ion – Relatia dintre Ion si Ana

Considerat creatorul romanului romanesc modern, Liviu Rebreanu este autorul unor capodopere ale
literaturii nationale, dintre care amintim romanele “Ion”, “Padurea spanzuratilor” sau “Rascoala”.
Publicat in 1920, romanul “Ion” este considerat unanim primul roman romanesc de talie europeana,
incadrandu-se in tiparele unei creatii realiste si obiective.

Rebreanu marturiseste ca ceea ce l-a determinat sa scrie acest roman a fost un taran care saruta
pamantul. Scriitorul aglutineaza in material romanului o serie de intamplari la care asistase sau de care
auzise, intamplari consemnate in satul sau natal. Astfel, un vecin care se numea chiar Ion ii marturiseste
ca “s-a incruscrit” cu saracia, iar un taran isi alungase fiica de acasa pe motiv ca aceasta ramasese
insarcinata cu cel mai sarac baiat al satului. De altfel, o alta fata se casatoreste doar pentru ca a ramas
insarcinata, astfel incat isi va lasa parintii fara pamanturi. Toate aceste intamplari l-au inspirit pe
Rebreanu in scrierea primul roman modern din literatura romana, dar si in scrierea catorva nuvele
aparute inaintea romanului.

Asadar, ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, autor al unor romane realiste, in aceasta sfera fiind inclus
si romanul “Ion”. Gratie acestei creatii literare, Liviu Rebreanu ocupa un loc insemnat intre romancierii
europeni interesati de problematica taraneasca si de cazurile de constiinta. Romanul are si un puternic
caracter social, scriitorul urmarind o reconstructie geografica exacta a spatiului actiunii, incadrarea
personajelor in diferite medii, clase si tipuri, asa cum Balzac descria lumea din lucrarile sale, pornind de
la clasificarea lumii animale in regnuri si mizand pe o monografie artistica a universului reflectat.

Romanul este cea mai complexa si mai cuprinzatoare specie a genului epic in proza, de mari dimensiuni,
surprinzand conflicte puternice, cu o desfasurare pe mai multe planuri narative.

Titlul romanului reprezinta, de fapt, numele personajului principal al operei, acesta devenind personaj
eponim. In lucrarea “Arca lui Noe”, Nicolae Manolescu face observatia ca romanul doric “infatiseaza o
varsta a iluziilor si a inocentei genului. Lumea romanului doric este omogena, coerenta si plina de sens.”
Eroii, virili, vehiculeaza miturile luptei, vigorii si cuceririi. Observatiile facute de criticul Nicolae
Manolescu explica optiunea lui Rebreanu pentru titlul operei.

Tema romanului este prin excelenta una sociala, aflata in concordanta cu programul realist:
problematica pamantului in satul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Astfel, in universal creat de
Rebreanu, pamantul are rol de criteriu moral, de criteriu al responsabilitatii, ceea ce explica intr-o
masura insemnata motivul pentru care Ion doreste pamanturile lui Vasile Baciu.

Ion Glanetasu, personajul eponim al operei, este protagonistul operei. Alungat din randurile flacailor
satului Pripas, Ion este “incruscrit cu saracia”. Din aceasta cauza, acesta decide ca nu trebuie sa renunte
la dorinta de a-si depasi conditia sociala pe care o avea, tinand seama de importanta pe care localnicii o
ofereau proprietatilor funciare, ca mijloc de dobandire a respectului cuvenit in randul localnicilor. Pentru
acest lucru, Ion, fiu al lui Alexandru Pop Glanetasu si al Zenobiei, considerati “sarantocii” satului, este
dispus sa renunte la fiinta iubita, Florica, pentru a se casatori cu fata lui Vasile Baciu, Ana. Chiar daca Ana
nu era o fiinta aspectuoasa, Ion constientizeaza ca intemeierea unei familii ca urmare a casatoriei cu
aceasta i-ar putea aduce pamanturile tatalui sau si totodata schimbarea clasei sociale din care facea
parte. Dupa consumarea planului de acaparare a pamanturilor lui Vasile Baciu, Ion decide sa se intoarca
la Florica, ceea ce ii va aduce sfarsitul. Asadar, incercand sa amelioreze cele doua prejudicii care il voi
urmari pe tot parcursul evolutiei sale (nevoie de improprietarire funciara si dragostea pentru Florica),
Ion va sfarsi prin a fi omorat chiar de catre George Bulbuc, petitorul initial al Anei Baciu. De altfel, Ion
poate fi incadrat in trei tipologii: tipoligia taranului sarac, cea a arivistului si cea a ambitiosului
dezumanizat de lacomie.

Ana este fata lui Vasile Baciu, reprezentant de seama al categoriei botocanilor din satul Pripas. Fara a fi
aspectuoasa, Ana fusese initial promisa de tatal sau fiului lui Toma Bulbuc, George. Insa, aceasta cade
prada seductiei sirete a lui Ion, care vede prin Ana mijlocul prin care poate lua in proprietate fondul
funciar al tatalui ei. Victima a negocierilor la sange dintre tatal ei si Ion, dar si a nepasarii pe care Ion o
manifesta fata de ea si de copilul lor, Ana decide sa-si puna capat zilelor, nemaisuportand chinul la care
a fost supusa pentru o perioada destul de indelungata de timp. Spre deosebire de statutul psihologic al
lui Ion, care este unul specific manipulatorului, Ana este victima, este cea care s-a lasata manipulata de
un om pentru care dorinta de inavutire il dezumanizeaza complet. Tipologic, Ana este prototipul femeii
de la tara, al carui destin este tragic marcat de supunerea sa fata de lumea barbatilor.

Relatia dintre cei doi este pusa in evidenta inca de la inceputul discurscului, cand dupa hora, Ion pleaca
sa o caute pe Ana, atragand-o sub umbra unui nuc, planul acestuia fiind bine stabilit. Ion ii ofera tuica,
Ana il refuza, amintindu-i de tatal ei, iar Ion se gandeste asupra sentimentelor pe care le are fata de ea:
“Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea bine seama daca ii este draga”. Asadar, cititorul afla de
la bun inceput de intentiile miselesti ale protagonistului, care urmareste sa parvina. O alta scena plina de
semnificatii este cea in care Vasile Baciu, afland ca Ion este tatal copilului, o trimite pe aceasta la casa
Glanetasului. Ion, care era la masa, initial ignora prezenta Anei; insa, dupa ce se ridica de la masa, se
aproprie de Ana si ii cantareste cu foarte mare atentie burta. Pentru Ion, copilul o putea lega pe Ana de
el, ceea ce ii va usura planul de improprietarire cu fondul lui Vasile Baciu.

Conflictul principal al operei este cel dintre Ion Glanetasu si Vasile Baciu. Prin intermediul casatoriei cu
Ana, Ion urmareste sa obtina proprietatea asupra fondului funciar al lui Vasile Baciu. Dovedindu-se un
negociator abil, Ion reuseste sa obtina pamanturile mult dorite (care int-un final vor fi cedate parohiei
preotului Belciug), insa negocierile cu Baciu vor fi cu adevarat sangeroase, Ana fiind victima acestui
diferend. Batuta si respinsa atat de tatal sau, cat si de sotul care nici macar copilul nu il va determina sa-i
acorde sotiei sale atentia meritata, Ana decide ca singura sa salvare este moartea. Sinuciderea Anei si
moartea copilului ii va permite lui Ion sa se repozitioneze catre fiinta pe care o iubea cu adevarat,
Florica, care acum era casatorita cu fostul rival, George Bulbuc. La fel ca in cazul Anei, si Ion va avea un
sfarsit tragic, calaul sau fiind George Bulbuc.

Avand in fata doua personaje realiste, Rebreanu ofera faptelor, gesturilor, atitudinilor, limbajului o mare
atentie. Personajele realiste sunt influentate in evolutia lor de mediul social in care se nasc si doresc, din
variate motive, sa urce pe scara sociala sau daca deja au obtinut un statut social convenabil, sa-si
mentina acel statut.

Prin intermediul caracterizarii directe realizata de catre autor, Ion Glanetasu este descries ca fiind un om
muncitor (“Flacaului ii curgea sudoarea pe obraji, pe spate”; “Ion cosea din rasputeri”). De asemenea,
autorul intentioneaza intr-un fel cititorul asupra obsesiei personajului eponim pentru pamant (“iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil”). Pentru Vasile Baciu, Ion este “hotul”, “sarantocul”, iar preotul
Belciug il va considera pana cand acesta va ceda pamanturile bisericii “stricat si-un baraus, s-un om de
nimic”. Sedusa, prin tehnici de o viclenie iesita din comun de catre Ion, Ana va vedea in acesta “norocul”
ei, parere ce se va schimba de-a lungul evolutiei istoriei, Ion fiind intr-un fel cauza pentru care Ana a ales
sa se sinucida. Limbajul gestual, ca mijloc al caracterizarii indirecte a personajului, joaca si un rol
important in conturarea caracterului lui Ion. Scena sarutarii pamantului “ca pe o ibovnica” nu sugereaza
altceva decat obsesia lui Ion pentru fondul funciar. Desi va incerca sa amelioreze prejudiciul pamantului
si pe cel al iubirii, Ion va fi in cele din urma invins de glasul pamantului. Criticul George Calinescu
considera ca Ion nu este altceva decat “o bruta, careia siretenia ii tine loc desteptaciunii’’. Astfel,
moartea lui Ion, survenita ca urmare la intoarcerea glasului iubirii, poate fi perceputa si ca o pedeapsa
pentru mijloacele imorale folosite pentru a obtine pamanturile lui Vasile Baciu.

Caracterizata direct de catre Ion ca fiind “slabuta si uratica”, Ana Baciu este victima vicleniei lui Ion.
Ajunsa in stadiul in care considera ca existenta ii este aproape imposibila, autorul noteaza gandurile
morbide ale acesteia: “isi zicea mereu, ca fara el ar trebui sa moara”. Ana traieste tragedia de a fi femeie
intr-o societate si epoca in care rolul femeilor era cel de supunere in fata barbatilor si are ghinionul de a
pica prada in planul viclean al lui Ion. Crezand in dragostea lui Ion, Ana nu asculta de tatal ei, care o
atentioneaza asupra adevaratelor intentii ale fiului lui Alexandru Pop Glanetasu.

In concluzie, Liviu Rebreanu este creatorul unor personaje realiste cu o viata complexa, dispuse la
sacrificii mari si la adoptarea unor planuri mai mult sau mai putin morale, scopul lor fiind depasirea
conditiei lor. Atat Ion, cat si Ana sunt victimele unui destin deja stabilit, incercarea depasirii sferelor in
care se aflau aducandu-le un sfarsit tragic.