A fost odată ca niciodată o bătrânică care își dorea mult să aibă o fetiță.
Anii au trecut iar visul ei nu se îndeplinise.
- Planteaz-o într-un
ghiveci de flori și
dorința ți se va
îndeplini!
Într-o zi, tristă și disperată, ea se decise să meargă la o vrăjitoare bună.
Vrăjitoarei i se făcu milă de ea și îi dădu o sămânță mică.
Femeia a făcut cum i se spusese și, după o săptămână, în ghiveci crescu o
floare frumoasă. În mijlocul florii, era o copilă mititică cu părul auriu.
Bătrânica era încântată. Luă copila
și îi dădu o mică îmbrățișare.
- Te voi numi Degețica, spuse
femeia, pentru că ești cât degetul
meu mare!
Degețica și bătrânica trăiră fericite pentru mulți ani.
Fetița dormea într-un pat făcut din coaja unei
nuci. Ea o iubea pe bătrânică foarte mult.
Ești o mică ființă
frumoasă, spuse
broasca râioasă și vei fi
mireasa perfectă pentru
fiul meu!
Într-o noapte, pe când bătrânica dormea, o broască râioasă uriașă
intră țopăind pe o fereastră deschisă și o răpi pe Degețica.
Când au ajuns la iazul broaștei, aceasta a pus-o pe Degețica în fața fiului
său. Degețica începu să plângă. Ea își dorea doar să meargă acasă.
În ziua următoare, în timp ce
broasca și fiul ei făceau
pregătirile de nuntă, o lăsară
pe Degețica pe o frunză de
nufăr în mijlocul iazului.
Câțiva pești o auziră
suspinând și ciuguliră tulpina
nufărului ca să o elibereze.
Deodată, un gândac se
Degețica pluti în năpusti în jos și o apucă
josul apei pentru o pe Degețica de mijloc.
vreme, trecând Zbură cu ea într-un
păduri și câmpuri copac, spunând:
cu flori. Era fericită
că scăpase de - Nu arăți tu
broaștele râioase tare mult ca un
dar era speriată că gândac dar ești
nu și-ar mai putea tare frumușică!
găsi niciodată
drumul spre casă.
- Uite ce urâtă este!
spuseră ei. Are doar
două picioare! Și
unde îi sunt
antenele?
Prietenii gândacului sosiră să o vadă pe
Degețica dar ei nu erau tare mulțumiți de ea.
După toate acestea, gândacul
nu mai vroia să fie văzut cu
- Sunt așa de urâtă
Degețica, așa că o puse pe o
că nici gândacii nu
margaretă, în pădure și o
mă vor! se gândea ea.
lăsă acolo. Degețica plânse
ore în șir.
Degețica trăi pentru o vreme în pădure. Din frunze își
făcut o pătură și se adăposti de ploaie sub o plantă.
Vremea începu să se schimbe și
veni iarna. Degețicăi îi era tot
mai frig iar plantele din jurul
ei se ofileau și mureau.
O șoricică de câmp o găsi
tremurând și o luă peste
iarnă în casa ei caldă.
Degețica o ajuta la curățenie și îi spunea povești,
iar cele două trăiră foarte fericite împreună.
- El e foarte bogat și
are o casă mai mare
decât a mea. Dacă
Într-o zi, șoricica de câmp îi te-ar lua de soție,
spuse Degețicăi că aștepta vizita ți-ar fi foarte bine.
vecinului ei, domnul Cârtiță.
Când domnul Cârtiță veni în vizită, nu putu să o
vadă pe Degețica pentru că era orb dar se arătă
foarte încântat de sunetul vocii ei frumoase.
Timp de câteva săptămâni, Degețica l-a vizitat pe
domnul Cârtiță în tunelul său pentru a-i ține companie.
Îi spunea povești despre flori și despre soare, dar lui
nu-i plăcea lumea de afară. Lui îi plăcea să stea în
tunelurile sale întunecoase și umede de sub pământ.
Într-o zi pe când se plimbau, au dat de o
pasăre ce căzuse înfrigurată într-un tunel.
Degețica se întristă văzând pasărea și o
îngriji până când aceasta se făcu bine.
Pasărea era o frumoasă rândunică.
- Vino cu mine! îi
spuse ea. Te voi lua
cu mine în zbor
afară din groapa
asta întunecată.
Când veni primăvara și rândunica se însănătoși
de tot, îi mulțumi fetiței pentru că o salvase.
Degețica a refuzat-o cu tristețe. Ea nu vroia să o părăsească
pe șoricica de câmp făra ca să-și ia rămas bun.
Domnul Cârtiță, care se
atașase mult de Degețica, o
ceru pe aceasta în căsătorie.
Prea speriată ca să refuze, ea a acceptat. Șoricica și domnul
Cârtiță au început să se pregătească pentru nuntă.
În ajunul nunții sale, Degețica se duse afară să-și ia
rămas bun de la lumea de la suprafață.
Stătea suspinând, când auzi un ciripit
deasupra ei.
Era rândunica ce venise să o ia de acolo!
Pasărea o duse departe, în
mijlocul unei pajiști frumoase.
Degețica o rugă să o pună pe
o floare albă, frumoasă.
Rândunica o pusese pe una dintre cele mai
mari dintre petalele albe. Degețica răsuflă
ușurată. Acolo, în mijlocul florii stătea un
tânăr frumos, tocmai pe măsura ei!
Acel tânăr era de fapt prințul zânelor florilor.
Prințul și Degețica s-au îndrăgostit.
El a cerut-o de nevastă,
s-au căsătorit și au
trăit fericiți până la
adânci bătrâneți.