Lucrare de laborator nr.

Tema: Tactica audierii persoanelor în procesul

penal
[Link]țiunea și etapele audierii
Audiereaeste o acțiune de urmărire penală și de tactică criminalistică ce constă în obținerea, în
corespundere cu prevederile Codului de procedură penală, de la persoana citată sau prezentată a
declarațiilor referitor la circumstanțele și alte date ale faptei cercetate și fixarea acestora în
procesul- verbal respectiv.

Etapa introductivăa audierii constă în aceea ea ofițerul de urmărire penală se prezintă celui
chemat (adus) pentru a face declarații. După aceasta el stabileşte identitatea persoanei citate sau
aduse la organul de urmărire penală, explicându-i calitatea acestuia şi cauza în care el participă.
Stabilind datele personale, este necesar a-i explica persoanei respective drepturile și obligațiile
sale, prevăzute de legislația procesual-penală, conform statutului său în cauza concretă.

Etapa a doua a audierii – relatarea liberă, începe cu propunerea ofițerului de urmărire penală
persoanei audiate de a expune anumite date despre fapta cercetată, despre anumite persoane
implicate în aceasta sau alte circumstanțe pe cauza cercetată. Relatarea liberă a audiatului
presupune expunerea persoanei respective a celor cunoscute de el și importante pentru cauza
concretă. Modalitatea și consecutivitatea expunerii o poate recomanda ofițerul de urmărire
penală celui audiat sau acesta singur alege modalitatea preferată, cu încuviințarea respectivă a
celui ce audiază.

La etapa a treia a audierii – ascultarea dirijată, ofițerul de urmărire penală, călăuzindu-se de

planul pregătit cu întrebările formulate, pornind de la obiectul audierii pe cazul concret,
adresează persoanei respective anumite întrebări la care urmează și răspunsurile respective.
Toate aceste întrebări se consemnează în procesul-verbal, precum și răspunsurile audiatului.
Adresarea întrebărilor și primirea răspunsurilor este o formă de comunicare specifică cu audiatul,
dar necesară în cazul în care el nu dorește sau nu poate relata liber cele cunoscute despre
infracțiunea cercetată, infractor sau alte circumstanțe ce interesează urmărirea penală.

[Link] folosite de ofițerul de urmărire penală pentru

reanimarea memoriei
Un procedeu tactic important de acest gen este asigurarea condițiilor norma-le de audiere ce nu
sustrag atenția martorului ori a părții vătămate de la diferite evenimente, lucruri. Astfel, de
exemplu, dacă cel audiat a uitat unele circumstanțe, le explică parțial, schematic, nu este el însuși
sigur dacă a povestit totul corect, ofițerul de urmărire penală, mai întâi de toate, îi propune
audiatului să nu se grăbească să cugeteze, să încerce a-şi concentra memoria şi a-şi mai aminti
anumite detalii, fapte, circumstanțe. Astfel rolul ofițerului de urmărire penală va consta în faptul
ca împrejurările, condițiile de audiere să fie favorabile pentru amintire: liniştea în biroul
respectiv, lipsa obiectelor ce ar sustrage atenția martorului, victimei, lipsa persoanelor străine,
timpul suficient pentru a-şi aminti [Link] alt procedeu de ajutorare a martorului ori a părții
vătămate în amintirea faptelor date uitării este formularea întrebărilor ce activează la persoana
audiată așa-numitele legături de asociație. Amintirea prin asociații se întemeiază pe
verosimilitatea existenței legăturii între obiectele și fenomenele percepute. Cel mai des la audiere
se întâlnesc amintirile de asociație prin contingență. Asociația prin contingență presupune că,
amintindu-i celui audiat despre un fapt care are o anumită importanță pentru el, și despre un alt
fapt contiguu cu cel precedent după timp, ofițerul de urmărire penală trezeşte amintirea de
asociație despre acest fapt. De exemplu, amintindu-i martorului că în ziua întâlnirii lui cu
învinuitul a fost o sărbătoare oarecare, lui i se trezesc în conștiință amintirile despre faptele,
legate cu această sărbătoare și, respectiv, întâlnire. Ca rezultat, martorul poate să-și amintească
timpul și locul întâlnirii, conținutul convorbirii cu persoana interesată. Contribuie la înviorarea
memoriei și activizarea legăturilor de asociație un aşa procedeu tactic, ca prezentarea martorului,
victimei a unor obiecte, documente. Esența acestui procedeu constă în faptul că, pentru a-i
înviora memoria audiatului, lui i se prezintă obiecte și documente pe care el le-a cunoscut în
legătură cu evenimentul cercetat. Examinând aceste obiecte și documente, martorul, victima
poate să-și amintească locul și alte circumstanțe în care el le-a văzut. Uneori asemenea amintire
imediat duce la stabilirea evenimentului ce prezintă interes pentru organul de urmărire penală ori
contribuie la ceea că martorul, victima îşi aminteşte faptele legate cu obiectele prezentate lui și
prin asociație, îşi aduce aminte faptul important pentru cercetare. Un alt procedeu tactic, ce
favorizează înviorarea memoriei persoanei audiate, este și formularea întrebărilor care activează
percepțiile lui auditive. De exemplu, martorul a uitat numele de familie al cetățeanului, dar a
reținut prima litera a numelui de familie. In asemenea caz, ofițerul de urmărire penală îi numeşte
mai multe nume de familie ce încep cu litera reținută de martor. În aşa fel, audiatul poate să-și
amintească numele de familie interesat. La înviorarea memoriei persoanei audiate contribuie și
aşa procedeu tactic, ca familiarizarea cu depozițiile altor persoane. În scopul de a evita acțiunea
de sugerare a acestor depoziții asupra conștiinței martorului, părții vătămate i se vor aduce la
cunoștință procesele-verbale nu în întregime, dar numai unele extrase, se vor citi numai unele
fragmente referitoare la circumstanțele în care acest fapt a avut loc. de exemplu, în scopul de a-i
aminti martorului conținutul convorbirilor, se dau citirii fragmente dinprocesele-verbale de
audiere a altui martor, bănuit sau învinuit, în care acela relatează despre circumstanțele
convorbirii, numărul participanților la ea etc. O variație a acestui mod de ajutorare în amintirea
faptelor uitate este și confruntarea ca procedeu tactic. Prezența altui participant la confruntare,
obținerea declarațiilor acestuia pot favoriza animația memoriei martorului și a duce la amintirea
despre evenimentele petrecute. Intr-o oarecare măsură, la restabilirea memoriei contribuie și
audierile repetate ale martorilor. Nu întotdeauna prima audiere oferă rezultate pozitive. Starea de
excitație a martorului sau a părții vătămate poate condiționa uitarea unor fapte, circumstanțe.
Audierea repetată, efectuată după ce martorul sau partea vătămată s-a liniştit și poate mai
conștient să explice evenimentul întâmplat, uneori duce la amintirea celor uitate. În cazul dat, e
posibilă aplicarea aşa-numitului fenomen de reminiscență, adică amintirea ulterioară prin
legăturile de conținut ale evenimentului.
 PROCES-VERBAL

de audiere a bănuitului
mun. Chişinău 28 noiembrie 2020

Ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al sectorului Buiucani ,municipiul
Chişinău, locotenent-major de poliţie Ceban Alexandru, în prezenţa avocatului Ermurache Oleg,
care a prezentat mandatul nr. 1123 din 2 noiembrie curent, in localul Inspectoratului, de la ora 8
şi 20 min. pană la ora 9 şi 25 min., respectand dispoziţiile art. 104, 260 şi 261 din Codul de
procedură penală, am audiat încalitate de bănuit:

Numele, prenumele Popescu Marcel

Data, luna, anul naşterii 17 mai 1977

Locul naşterii or. Ialoveni

Cetăţenia  cetăţean al Republicii Moldova

Studiile medii

Situaţia militară supus militar 

Starea civilă şi persoanele intreţinute căsătorit, doi copii

Ocupaţia şomer 

Antecedente penale nu are

Domiciliul mun. Chişinău,str. Cuza-Vodă, nr. 18 ,ap. 19,

Tel. la domiciliu 27.22.68

Actul de identitate buletin de identitate seria C nr. 42165673,eliberat la 19 iulie 2011de of. nr. 23

Popescu Marcel a fost recunoscut in calitate de bănuit prin procesul-verbal de reţinere din 2
noiembrie 2013. După reţinere, în prezenţa apărătorului el a fost informat că este bănuit,
impreună cu Kuklev Veniamin, de săvarşirea tentativei de furt al automobilului care îi aparţine
lui Foştescu Adrian, adică a infracţiunii prevăzute in art.27şi 195 alin. (2) din Codul penal. Tot
atunci i-au fost explicate drepturile şi obligaţiile bănuitului, prevăzute in art. 64 din Codul de
procedură penală, şi i s-a inmanat informaţia în scris despre aceste drepturi şi obligaţii.

Bănuit  _________ Popescu Marcel

Bănuitul Popescu Marcel a fost intrebat dacă acceptă să facă declaraţii asupra bănuielii care i se
incriminează, el răspunzand afirmativ. La întrebarea dacă recunoaşte bănuiala,Popescu Marcel a
răspuns că recunoaşte bănuiala integral.

La propunerea de a face in scris explicaţii asupra bănuielii ce i se impută, bănuitul a declarat că

el refuză să scrie personal declaraţia şi este de acord ca declaraţiile lui orale să fie consemnate în
procesul-verbal de către ofiţerul de urmărire penală.

Bănuit  ___________ Popescu Marcel

Bănuitului i s-a explicat că, potrivit art. 64 alin. (3) din Codul de procedură penală,el nu poartă
răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia cazurilor in care el face un denunţ intenţionat fals
că infracţiunea a fost săvarşită de o persoană care, de fapt, nu a avut atribuţie la săvarşirea ei.
Concomitent, el a fost avertizat despre răspunderea pe care o va purta în asemenea caz conform
art. 313 din Codul penal.

Bănuit  ___________ Popescu Marcel

În legătură cu bănuiala adusă declar următoarele:„Timp de 12 ani am lucrat în calitate de lăcătuş-

asamblor la S.A „Uzina de tractoare Tracom” din Chişină[Link] cinci luni am fost concediat în
legătură cu reducerea număruluide [Link] atunci, din aceleaşi motive, a fost concediat şi
un bun prieten de al meu [Link]ă concediere am incercat să mă angajez la alt loc
de muncă, insăacest lucru numi-a reuşit. Am avut cateva oferte de angajare, insă salariul care
se propunea era mizer şi insuficient pentru intreţinerea familiei. Soţia este bolnavă şi nu lucrează
nicăieri.

Copiii (fiul şi fiica) în varstă de 12 şi, respectiv, 10 ani învaţă la [Link]şi probleme le are şi
Kuklev Veniamin. De cateva ori ne-am intalnit, am discutat situaţia creată şi posibilităţile de a
ieşi din ea. Am ajuns la concluzia că ar fi bine să plecăm impreună „la caştiguri” peste hotare. La
început intenţionam să plecăm în Italia sau Spania, insă mai apoi ne-am convins că a face legal
acest lucru, este practic e imposibil, iar propunerile de a ne folosi de serviciile
unor  persoane care practică modalităţi de migrare ilegală le-am respins. Ne temeam să nu
fim inşelaţi (cunoşteam cateva cazuri similare), plus la aceasta serviciile reţelelor de migraţie
ilegală sunt scumpe,circa 3 mii euro pentru o persoană.

Am aflat apoi că este o cale mai uşoară-plecarea în Federaţia Rusă, unde sunt posibilităţi de

angajare la lucru, în special la şantierele de construcţii unde se plăteştebine, câştigul constituind
circa o mie de dolari pe lună.
Unul dintre cunoscuţii lui Kuklev Veniamin ale cărui rude lucrează in Rusia,i-a spus că multe
oferte de lucru sunt în or. Novosibirsk şi alte localităţi din regiunea cu aceeaşi denumire. Am
hotărat să plecăm in aceste locuri, insă calculand cheltuielile de deplasare şi aranjare pe loc, am
ajuns la concluzia că fiecare din noi trebuie să dispună de minimum 600 de dolari. Trebuia să
mai lăsăm vreo 300-400 dolari soţiilor, pentru a întreţine familiile pană vom incepe caştiga bani
in [Link] aveam nevoie decirca 1000 de dolari fiecare, de care nici eu nici Kuklev
Veneamin nu dispuneam şi nici nu aveam de la cine să împrumutăm.

Într-o zi mi-a venit o idee năstruşnică, pe care i-am comunicat-o lui Kuklev Veniamin.I-am spus
că venind seara acasă, deseori trec pe langă blocul nr. 20/2 de pe strada Botanica Veche şi
permanent văd acolo parcat un automobil de model„Audi”.Am propus să furăm pe timp de
noapte acest automobil, să-l ducem la el in garaj (are garaj de metal, insă automobil nuare), acolo
să-l dezasamblăm, detaliile să le vindem la piaţa de automobile, iar banii obţinuţi să-i folosim
pentru deplasare în Siberia şi pentru intreţinerea familiilor în lipsa noastră. Această idee a fost
acceptată de Kuklev Veniamin.

În noaptea de 24 spre 25 octombrie curent, aproximativ la ora 3 şi 30 min. (in acest timp toţi
dorm), impreuna cu Kuklev Veniamin, conform înţelegerii prealabile, am intrat în ograda casei
nr. 20/2 de pe str. Botanica Veche, ne-am apropiat de automobilul„Audi” care staţiona în
apropierea blocului. Era întuneric, puţină lumină bătea de la felinarul de langă blocul vecin. În
ogradă nu era nimeni. Ne-am furişat spre automobile şi Kuklev Veniamin cu dalta şi
şurubelniţa, pe care le-a luat cu sine, a deschis portiere din spate, apoi pe cea din faţă. El a rămas
pe bancheta din spate, iar eu m-am aşezat pe locul şoferului şi am inceput a scoate carcasa de la
coloana volanului pentru a extrage firele de la lacătul de aprindere, pentru a le contacta, a porni
motorul şi a pleca.În acest timp automobilul a fostiluminat din spate de lumina unui automobil
careintrase în ogradă. Noi însă nu am reacţionat, fiind siguri că nu suntem observaţ[Link] am reuşit
să scot cateva fire ale reţelei electrice şi în acest timp am observat că de noi s-a apropiat un
automobil al poliţiei. Din automobil au coborat doi poliţişti,unul avand asupra sa o armă
automată. Ei s-au apropiat de noi şi au intrebat al cui e automobilul. Am răspuns că eu sunt
proprietarul. Atunci poliţistul a solicitat să prezint actele de proprietate ale maşinei. Atunci a
apărut un bărbat, care a declarat că automobilul este al vecinuluilui, plecat peste hotare. Eu am
declarat poliţiştilor că într-adevăr nu sunt proprietarul automobilului şi am recunoscut că am
avut intenţia să comitem furtul.

Poliţiştii ne-au condus la automobilul lor şi ne-au transportat la Comisariatul de Poliţie, unde am
anunţat datele despre identitatea noastră. Ulterior am fost reţinuţ[Link] eram imbrăcat în scurtă de
culoare neagră, iar Veniamin Kuklev-în scurtă deculoare cafenie.
Acestaeste unicul caz de tentativă de furt. Pană acum n-am comis nici un caz de furt sau răpire a
mijloacelor de [Link] de conducere a automobilului nu posed, insă deprinderi de
conducere am,ştiu că automobilul poate fi pornit în lipsa cheii, prin unirea firelor sistemului de
electricitate.

Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin, semnez şi corespunde cu cele declaratede mine
verbal, fiindu-mi citită rand cu rand”.

Bănuit  __________ Popescu Marcel

Apărător ________ Ermurache Oleg

Ofițer de urmărire penală,

Locotenent-major de poliție __________ Ceban Alexandru

 Lucru de laborator la disciplina :
Criminalistica

Lucrare de laborator nr.2

FOTOGRAFIA ȘI AUDIO- VIDEOÎNREGISTRAREA
CRIMINALISTICĂ
 Metodele și procedeele de fotografiat în
teren și în încăperi
Metodele fotografice prezintă ansamblu de reguli şi recomandări privind alegerea
mijloacelor fotografice şi a condiţiilor de fotografiere care asigură obţinerea pozelor ce satisfac
anumite scopuri. În funcţie de aceste scopuri se desting două varietăţi: fotografia de fixare
(fotografia operativă) şi fotografia de examinare(fotografia de expertiză).
Fotografia de fixare sunt fotografiile executate de organul de urmărire penală cu ocazia
cercetării locului faptei, percheziției și altor activități de urmărire penală prin care se fixează
acele urme vizibile cu ochiul neînarmat.
Fotografia de examinare se realizează în cadrul expertizelor și constatărilor tehnico-
științifice asupra urmelor și mijloacelor de probă care necesită o examinare specială în cazul
urmelor slabvizibile, invizibile.
Prin aceste fotografii se fixează locul faptei și împrejurimile, precum și probele materiale
existante în perimetrul său. Ele constituie o parte integrantă din procesul- verbal bucurînduse de
aceeași valoare probatorie.
Procedeele de fotografiere cuprind ansambluri de reguli privind alegerea corectă a
poziţiei, direcţiei şi distanţei de fotografiat. În acest sens se cunosc următoarele procedee:
fotografia de orientare, de schiţă, a obiectelor principale (de nod) şi fotografia de detaliu, care se
aplică la realizarea diverselor acţiuni de urmărire penală.

1.1. Metodele fotografiei de fixare

Ca metode a acestui tip de fotografii avem: fotografia panoramică, măsurătoare
fotografică, de reproducere, fotografia semnalmentelor, stereofotografia, macrofotografia
Fotografia panoramică - constă în fixarea consecutivă a obiectului sau locului de o întindere
mare în plan orizontal sau vertical, pozele obţinute fiind montate într-o singuă imagine de
ansamblu care este şi panorama fotografică a obiectului.
Fotografia panoramică este de doua tipuri: Circulară și Liniară
Fotografia panoramică circulară - se face în cazul când locul faptei este atât de întins încât nu
poate fi cuprins într-o singură imagine. În asemenea situație după ce s-a luat poziția cea mai
bună, aparatul fotografic se așează pe un stativ cu cap mobil, pentru a putea fi rotit pe un arc de
cerc de 180 de grade. Apoi, locul faptei se fotografiază pe segmente. Trebuie ca în câmpul celui
de-al doilea segment să fie cuprinsă o fâșie din primul, în al treilea o fâșie din al doilea și așa mai
departe. Fotografiile astfel create se pot tăia pe margini după anumite puncte de reper și apoi
lipite în ordinea în care au fost executate.
Fotografia panoramică liniară - se recomandă când obiectul de fotografiat ar fi un imobil de
dimensiuni mari, situat pe o stradă îngustă ce nu permite fotografierea de la o distanță mare.
Aparatul se fixează pe trepied, la aceeași distanță de sol și se mișcă paralel cu obiectul de
fotografiat din mai multe poziții suficiente pentru a cuprinde toată imaginea.
Măsurătorile fotografice sunt de doua tipuri: cu rigla gradată și cu banda gradată.
Măsurătoarea fotografică cu rigla gradată - obiectele sunt fixate astfel încât după fotografie
să li se poată stabili dimensiunile în lungime și lățime. Aceasta constă în așezarea alături de
obiectul fotografiat, paralel, a unei rigle gradate în centimetri care este fotografiată împreună cu
obiectul respectiv. La executarea acesteia trebuie să se respecte următoarele condiții: obiectivul
aparatului de fotografiat trebuie să cadă perpendicular pe mijlocul suprafeței obiectului de
fotografiat; a doua condiție ca rigla gradată să se găsească în același plan cu obiectul respectiv.
Măsurătoare fotografică cu banda gradată - se aplică la fotografia de schiță și mai rar la cea a
obiectelor principale, când trebuie fixată distanța dintre obiectele găsite și perimetrul locului
faptei, dimensunea și poziția pe care o au unele față de altele. La baza acestei metode de
fotografiat stă regula: dacă este cunoascută distanța dintre obiectul de fotografiat și obiectivul
aparatului fotografic se poate afla și scara imaginii acelui obiect, distanța dintre diferitele obiecte
de la locul faptei, mărimea reală a obiectelor respective.În calitate de bandă gradată se folosesc
materiale plastice sau pânze cu elemente dimensionale în formă de pătrate colorate alternativ în
alb şi negru, dimensiunea laturei fiind strict determinată de distanţa locală a obiectivului
aparatului (50mm sau dublul acesteia - 100 mm).

Stereofotografia - se aplică la executarea fotografiei schiță dacă se dispune de aparate special

construite în acest scop. Prin ele se obțin imagini spațiale ale obiectelor, dimensiunile lor și
distanța dintre ele. Aparatele fotografice stereo au două obiective și doua camere obscure, spre a
reliza simultan două fotografii din unghiuri diferite, ale aceluiași obiect ori ale aceluiași spațiu.
Distanța dintre cele două obiective este de 62mm, adică distanța medie dintre ochii omului, iar
altele ating chiar 120cm.
Fotografia Semnalmentelor - are ca scop înregistrarea persoanelor care au săvîrșit o faptă
penală, urmărirea și identificarea infractorilor, precum și identificarea cadavrelor necunoscute,
prin fixarea trăsăturilor exterioare. Dacă acesta este necunoscut se realizează fotografia anfas,
profilul drept şi stâng, pavilionul urechii şi semnele particulare de pe tot corpul lui. Două din
fotografiile signalitice ale persoanelor în viaţă se execută până la brâu la scara 1:7 (profilul drept
şi din faţă). A patra fotografie fixează ţinuta întregului corp a persoanei din poziţia anfas.
Fotografia de reproducere - constituie un sistem de procedee ce permit obţinerea unor
fotocopii de pe obiecte plane (înscrisuri, schiţe, dactilograme, desene, fotografii, etc.). O astfel
de fotografiere se realizează cu respectarea regulilor fotografiei la scară, folosindu-se diverse
instalaţii.
Macrofotografia - metodă de fotografiere a obiectelor mărunte la mărimi naturale sau cu o
mărire neînsemnată fără a utiliza microscopul (urme digitale, tub-cartuşe, glonţi etc.)

1.2. Procedeele de fotografiat

Procedeele de fotografiere sunt: de orientare, de schiță, a obiectelor principale, a detaliilor
Fotografia de orientare - cuprinde tabloul general al locului faptei, cu toate împrejurimile sale,
astfel încât după ea să se poată face cu ușurință orientarea în teren. Ea se face în faza statică a
cercetării locului faptei, când nu se mișcă nimic în perimetru acesteia.
Când locul faptei este în interiorul unui imobil, fotografia de orientare trebuie să cuprindă
întreaga clădire în care a fost comisă fapta, dacă-i posibil fațada ei, cu intrarea principală,
clădoările din imediata apropiere, strada sau măcar o parte din aceasta, anumite obiecte fixe de
pe stradă, stâlpi telefonici. Această fotografie se face de obicei în condiții obișnuite de timp, la
lumina naturală a zilei. O astfel de fotografie se realizează prin panoramă liniară sau circulară,
locul faptei plasându-se în partea centrală a panoramei. În cadrul acestor fotografieri uneori se
folosesc obiective cu distanţe focale scurte, realizate din puncte îndepărtate de locul fotografiat,
sau de la înălţimi
Fotografia de schiță - oglindește locul săvîrșirii faptei, cu toate particularitățile sale, fără
împrejurimi, având în prim plan obiectul asupra căruia s-a îndreptat nemijlocit acțiunea
infractorului. Aceasta se realizează la fel în faza statică,se realizează de la o distanţă mai mică
comparativ cu fotografia de orientare. Fotografiile schițe pot fi unitare, când obiectivul
aparatului fotografic cuprinde dintr-o singură poziție întregul loc al faptei, realizând o singură
fotografie schiță, și fotografii schițe în serie, când locul faptei este fixat prin mai multe
fotografieri din poziții diferite. Cele în serie se realizează când apartamentul unei locuințe sau
când locul faptei are forma de L, U, T.
Fotografiile schiță pot fi: panoramice, pe sectoare, contrară și încrucișată
Panoramică - se realizează prin aplicarea metodei de realizare a fotografiei panoramice de
orientare.
Pe sectoare - se împarte în prealabil întregul perimetru în zone, încât fiecare în parte să poată fi
fotografiată dintr-o singură poziție. Aceste fotografii nu pot fi unite una cu alta pentru a obține o
imagine unitară.
Contrară - constă în fixarea locului faptei din doua poziții diametral opuse.
Încrucișată - constă din fixarea aceluiași loc din patru extremități ale sale, două câte două din
extremități opuse.
Fotografia obiectelor principale - ca obiecte principale de la locul faptei sunt considerate
obiectele corpuri delicte, cele care au suferit modificări de poziție ori deteriorări în procesul
săvârșirii infracțiunii, precum și toate urmele create cu această ocazie. Spre deosebire de
fotografia schiță, această fotografie cuprinde numai o parte din locul faptei. Fiecare obiect nu se
fotografiază izolat, ci în corelație cu obiectele și urmele din imediata lui apropiere, astfel încât
după imagine să se poată stabili poziția sa în raport cu celelalte obiecte. Scopul acestei fotografii
este de a imprima aspectul general al obiectelor principale, formele sale, poziția pe care o are la
locul faptei, raportul în care se află cu obiectele și urmele din jurul său.
Fotografia detaliilor - se efectuează în scopul fixării unor detalii şi obiecte izolate (unealta
infracţiunii, glonte, tub-cartuş, urmă de încălţăminte etc.) ce necesită o examinare deosebită,
realizându-se, după regulile fotografiei la scară. Ea trebuie să redea detaliile urmelor și ale
obiectelor fotografiate fiecare separat. Obiectul de fotografiat se poate mișca și așeza într-o
poziție cât mai bună pentru fotografiere; obiectivul aparatului se fixează perpendicular pe
suprafața obiectului și la o distanță ce permite scoaterea în evidență a detaliilor vizibile cu ochiul
liber

2. Fotoanexă cu poze
Foto. Nr.1- Curtea USM. Săgeata roșie indică biserica din curtea USM „ Biserica Întîmpinarea
Domnului”. Poziţionată între străzile Mihail Kogălniceanu, [Link] Puşkin, [Link]
Mateevici şi str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni.

[Link]. 2 – Curtea USM fotografiată în direcția nord. În imagine se obsrvă biserica „Biserica
Întîmpinarea Domnului”

Foto. Nr. 3 - Locul faptei pozat din față- stînga. Bancheta din curte.
Foto. Nr.4 – obiectele principale.

Obict nr.2- muc de țigară amplasat la distanța de 53 de cm de la bancă și 48cm de la pistol.

Obiect nr.8- Pistul de model TT (mulaj) amplasat la 49cm de la bancă și 48cm de la mucul de
țigară. Orientat cu țeava spre drum, poziționat pe stinga.
 Foto. Nr.5 - Obiect nr.2-
muc de ţigară. Depistat la
locul săvîrşirii faptei. Scara:
1:2.

Foto. Nr.6 - Pistol TT Mulaj. Depistat la locul săvîrşirii faptei. Scara 1: 3

 Universitatea de stat din Moldova

Facultatea Drept

Departamentul Drept Procesual

Criminalistica
Lucrare de laborator nr.3
Tema: Cercetarea criminalistică a urmelor
materiale

A efectuat:Sîrbu Mihaela

GR.1702
 A verificat: Bugai Boris

Magistru în drept,

lector universitar

Chișinău 2020
Cuprins:
1. Cercetarea criminalistică a urmelor materiale;
2. Tipurile de desene papilare;
3. Căutarea și relevarea urmelor de mîini;
4. Fișa dactiloscopică;
5. Ordonanța de dispunere a expertizei dactiloscopice cu formularea întrebărilor expertului
și a îndeplinirii respective a tuturor rubricilor ordonanței
Scopul: 1) didactic – a forma deprinderi conștiente de folosire a mijloacelor tehnico-
criminalistice în scopul descoperirii, fixării, examinării și ridicării urmelor de mâini;

2) metodic - verificarea capacităților studenților de a aplica cunoștințele teoretice în

munca practică cu urmele de mâini;

3) educativ - a convinge pe propria experiență a profesorului de posibilitatea însușirii

abilităților criminalistice

Obiective: 1) Depistarea, examinarea, fixarea procesuală (fragment de proces-verbal) și tehnică

(fotografierea urmelor digitale); 2) Amprentarea persoanelor în viață și determinarea tipului de
desen papilar; 3) Alcătuira ordonanței de dispunere a expertizei dactiloscopice și formularea
întrebărilor în fața expertizei dactiloscopice.

Metode de realizare: - demonstrarea la fața locului a executării sarcinei pe propriul exemplu al

profesorului; - videodemonstrarea tehnologiei îndeplinirii sarcinilor, asociat cu comentariul
profesorului; - realizarea individuală și de sinestătătoare a sarcinilor de relevare, examinare,
fixare, ridicare și ambalare a obiectelor dactiloscopice.

Cercetarea criminalistică a urmelor materiale

Metodele și procedeele de căutare, relevare, examinare preliminară, ridicare și ambalare a
urmelor de mâini de la fața locului

Urma reprezintă orice modificare materială produsă la locul și în procesul săvîrșirii unei
infracțiuni. În doctrină mai sun și alte definiții a urmelor: cele mai variate schimbări care pot
interveni în mediul înconjurător ca rezultat al acțiunii infractorului, sau totalitatea elementelor
materiale a căror formare este determinată de săvîrșirea infracțiunii sau chiar totalitatea
elementelor materiale a cărăr formare este determinată de săvîrșirea infracțiunii.
O problemă destul de importantă în criminalistică vizează clasificarea urmelor
infracțiunii și a infractorului și anume a urmelor de mîîni. Astfel identificarea persoanelor după
urmele de mîini se bazează pe varietatea reliefului papilar de pe partea anterioară a palmei, ce se
prezintă sub forme de ridicături și adîncituri.
Posibilitățile de utilizare a urmelor de mîini ale infractorilor (relieful papilar), depistate pe
diferite obiecte la fața locului, se datorează proprietăților constatate la acest relief. Astfel aceste
proprietăți sunt: unicitatea, fixitatea, inalterabilitatea și longevitatea reliefului papilar.

Unicitatea desenului papilar se explică prin varietatea acestora. Ele sunt variate atît în
ceea ce privește forma generală, cît și amănuntele construcției crestelor ce le compun. Aceasta
înseamnă că fiecare persoană are desenul papilar propriu ca existență unică, irepetabil la alt om.
După mai multe calcule matematice s-a constatat că posibilitatea repetării a două desene
papilare cu aceleași puncte coincidente în număr de patru, ar exista teoretic numai la 64 mln. De
amprente.

Fixitatea desenului papilar este o proprietate cere se manifestă prin menținerea

trăsăturilor inițiale de la formarea sa pînă la moartea persoanei. Singura modificare a desenului
papilar, fără implicații în procesul identificării acestuia este doar de creștere în diminsiuni a
amprentei pe măsura dezvoltării corpului.
 Inalterabilitatea desenului papilar se caracterizează prin aceea că de-a lungul vieții el nu
poate fi înlăturat sau modificat pe clae fizică sau chimică, dacă prin procedeul aplicat nu este
distrus și stratul dermic al pielii. Orice leziuni produse la nivelu epidermei distrug crestele
papilare și înlătură desenul papilar numai vremelnic. Desenul papilar reapare în forma anterioară
pe măsura vindecării pielii lezate.

Longevitatea desenului papilar constă în aceea că aceasta se formează încă înainte de

naștere, definitiv prin luna a șasea de viață intrauterină a fătului și continuă se existe pînă la
putrefacția pielii.

Tipurile de desene papilare

La etapa actuală sunt cunoscute cinci tipuri clasice de desene papilare: în arc, în laț și în
cerc/spirală, combinate și amorfe.

Desenele papilare în arc sau adeltice – care nu au în componențe delte sunt formate
dintr-un singur curent de creste papilare care își iau începutul de la o latură a falangei și
curbîndu-se în centrul ei, pleacă spre latura opusă. Desenele în arc sunt simple și în șatră.
Desenele în arc simple au curbura crestelor lină ușor descrescînd de la vîrful degetelor
spre baza falangei. Cele în șatră, dimpotrivă se prezintă prin curbura bruscă avînd în centru una
sau mai multe creste în poziție verticală.
Latul se considera in dreapta sau stanga in functie de partea in care el isi are sectorul
rotunjit. Arcuri paralele se considera atunci cand in campul papilar nu se formeaza nici o figura
in afara acestor creste, care au traiectorie regulata de arc de la o margine la cealalta a falangetei.
Arcul lipit (dreapta sau stanga) se formeaza in situatia cand una din crestele centrale este usor
oblica si pe ea se sprijina alte creste. Aceste creste sunt lipite la capatul din dreapta de creasta de
sprijin arc lipit dreapta sau aceasta creasta se afla situata in stanga si ele sunt lipite de ea la
capatul lor din partea stanga arc lipit stanga.
In cazul arcului cu lat in centrul campului papilar apare o creasta ce are traiectoria unui
lat care nu este liber, ci lipit de crestele invecinate.
 Examinand un desen papilar din subtipul arc pin (piniform) se constata ca un numar de
creste de la baza au o orientare paralela cu santul de flexiune, iar o anumita creasta situata mai
spre centrul dactilogramei, dupa un anumit drum. capata brusc o traiectorie verticala ca un ax.
Urmatoarele creste papilare ocolesc aceasta creasta sau se sprijina pe ea printr-o convexitate
foarte accentuata si astfel intreaga figura ia forma unui pin sau brad, de unde si denumirea
specifica.
La subtipul arc pin (ca si la arcul cu lat lipit dreapta sau stanga) se creeaza uneori o figura
in forma de triunghi, care nu trebuie confundata cu delta, pentru ca laturile ei nu reprezinta liniile
marginale a trei regiuni distincte (limitantele). Aceasta forma de delta se numeste delta falsa.
La arcul pin, regiunea centrala poate fi mai usor delimitata, existand un inceput de desen
central intre creasta paralela cu santul de flexiune situata la baza axului vertical si cea care-l
inconjoara pe la varf. Subtipul arc pin se prezinta in trei varietati:
 Desenele papilare în laț
Acest tip al desenelor papilare este cel mai raspandit insumand 59,7% din totalul
dactilogramelor.
Este denumit tip lat acel desen papilar in care una sau mai multe creste din regiunea
centrala pornesc dintr-o margine a desenului papilar de pe falangeta, se indreapta catre marginea
opusa, fara sa o atinga, se inconvoaie, formand o bucla (lat) si se intorc la marginea de unde au
plecat. Deci, denumirea vine de la forma generala a crestelor papilare din regiunea centrala, care
sunt asemanatoare unor laturi introduse unul in altul. In literatura de specialitate dactilogramele
de acest fel se mai numesc si bucle¹.
Examinand un lat in mod izolat, se disting la el urmatoarele parti componente:

Capul lațului

Brațele lațului

Deschizătura lațului

Desenul papilar de tip lat, in functie de cele doua pozitii posibile ale deltei si ale
deschizaturii latului are doua subtipuri:
Laț dextrodeltic. O dactilograma se considera ca face parte din acest subtip, atunci cand
in desenul papilar delta se afla in partea dreapta, iar deschizatura latului se afla in stanga. Deci,
latul porneste din partea stanga, formeaza bucla si se intoarce in aceeasi parte.
Laț sinistrodeltic. Se apreciaza ca face parte din acest subtip, dactilograma care are delta
in partea stanga, iar deschizatura latului in partea dreapta. Latul porneste din dreapta, formeaza
bucla si se intoarce de unde a plecat.
 lat dextrodeltic laț sinistrodeltic

Desenele papilare în cerc.

Este format din creste papilare care urmeaza circular curbura falangetei si, prin unirea cu
punctul de plecare, dau nastere la doua unghiuri situate in extremitati opuse, intre bratele acestor
doua unghiuri, crestele papilare existente se rotesc asemanator unui vartej de unde si numele de
tip cerc sau vertical.
Dactilograma de tip cerc ca si cea de tip lat, are intotdeauna in structura ei clar delimitate
cele trei regiuni specifice desenului papilar digital. Deoarece, la acest desen papilar, centrul se
prezinta in forma de cercuri concentrice, in spirale, in forme ovoidale sau in laturi contrare - care
se incolacesc intre ele - regiunea centrala va fi un desen complet inclus si de forma circulara,
astfel incat cele trei regiuni se intalnesc in doua puncte unde se formeaza doua delte; de aceea se
mai numeste si tip bideltic.
Dactilogramele digitale bideltic pot fi recunoscute dupa configuratia crestelor papilare
care formeaza nucleul desenului si, in raport cu acesta, sunt divizate in sapte subtipuri:
● Subtipul circular, este dactilograma al carei nucleu il constituie o creasta papilara
asemanatoare unui cerc. Acest subtip are cinci varietati.
● Subtipul spirala este dactilograma de tip cerc al carei nucleu il formeaza o creasta
papilara care se roteste ca o spira ce se departeaza de punctul central, cu sensul de
rotire spre dreapta sau spre stanga. Ea se prezinta sub trei varietati.

● Subtipul ovoidal (elipsoidal) se caracterizeaza prin existenta unui nucleu format

dintr-o creasta papilara care in traiectoria sa ia aspectul unui oval alungit
perpendicular pe santul de flexiune, orizontal sau oblic spre dreapta ori spre
stanga

● Subtipul racheta, are nucleul constituit dintr-o creasta papilara care, in traiectoria
sa, ia forma unui oval ascutit la baza si terminal cu o bagheta care ii da aspectul
unei rachete de tenis orizontala sau perpendiculara pe santul de flexiune ori
inclinata fie spre dreapta, fie spre stanga desenului.
● Subtipuri laturi gemene, sau contrare este dactilograma care are nucleul constituit
din doua laturi contrare ce se incolacesc intre ele si ale caror brate se indreapta in
directii opuse, desenul regiunii centrale semanand cu un vartej.

● Subtipul bideltic combinat, rezulta din amestecul unui nucleu monodeltic cu un

desen adeltic
Tipurile [Link] tip cuprinde dactilogramele digitale care au o forma mai rar intalnita
si este constituit din combinarea unuia sau a doua desene de tipul lat cu unul de tip cerc, sau prin
combinarea a doua desene de tip cerc, in urma careia rezulta intotdeauna un desen papilar cu mai
mult de doua delte, de unde si denumirea de tip polideltic.
In raport cu numarul deltelor, tipul combinat se imparte in doua subtipuri:
- Subtipul trideltic caracterizat prin existenta a trei delte rezultate din combinarea unei
dactilograme de tipul lat cu una de tip circular.
- Subtipul quatrodeltic se caracterizeaza prin existenta a patru delte rezultate din combinarea a
doua dactilograme de tipul circular sau a uneia de tip circular cu doua de tip lat.

Tipul amorf cuprinde dactilogramele digitale care au crestele nesistematizate pe regiuni.

Caracteristica sa consta in topografia neregulata a crestelor papilare, de unde isi trage si
denumirea de amorf.
 Căutarea și relevarea urmelor de mîini
Urmele de mîini ale infractorului se caută la fața locului după un plan al ofițerului de
urmărire penală, procurorului, schițat în rapor cu împrejurările faptei în care s-a produs
infracțiunea.
O problemă de mare importanță este stabilirea vechimii urmelor de mîini. Determinarea vechimii
urmelor papilare debutează din momentul descoperirii lor și continua pînă în momnetul exertizei
dactiloscopice. În primele momente ale cercetării, stabilirea vechimii urmelor este absolut
necesară pentru alegerea mijloacelor adecvate de relevare.
Relevarea urmelor de mîini este operația tehnico-criminalistică prin care urmele
invizibile sunt puse în evidență cu ajutorul unor substanțe sau procedee fizice sau chimice.
În present se cunosc mai multe metode de relevare a urmelor: fizice, chimice sau optice.

Relevarea urmelor prin metode fizice constă în aplicarea de prafuri ori pudră cu
granulație foarte fină pe suprafața obiectului presupus purtător de urme.
Metodele chimice de relevare a urmelor papilare latent se bazează pe proprietatea
sărurilor, aminoacizilor, etc. din transpirația umană de a intra în reacție cu diferite substanțe
chimice. Ele constau în tratarea suprafețelor purtătoare de urme cu diferite substanțe chimice,
care inrînd în reacție colorează amprenta papilară.
Metodele optice de relevare a urmelor de mîini se constituie ca un ansamblu de metode
noi în materie, bzate pe tehnici de vîrf, applicate la descoperirea urmelor papilare. Un loc
prioritar aici îl deține folosirea laseruli și în special a laserului cu argon.
 ORDONANȚĂ
Privind dispunerea efectuarii experitizei dactiloscopice

Mun. Chișinău 06.12.2020

Organul de urmărire penală reprezentat de către ofițerul de urmărire penală al IP Centru al DD

mun. Chișinău, inspector Danuță Alexandrina. Examinînd cauza penală nr. 1111111, intentată în
baza semnelor componenței de infracțiune prevăzută la art. 152 CP RM,

A CONSTATAT

La 11.11.2020 la Facultatea de Drept a USM , în auditoriul 118, blocu 2 amplasat pe str. Mihail
Kogălniceanu, 67, mun. Chișinău, în cadrul unei perechi, s-a iscat un conflict între studenții X și
Y. În cele din urmă studentul X i-a aplicat celuilalt o lovitură în abdomen cu o sticlă de apă
potabilă ”Borjomi”

În urma cercetării la fața locului de pe sticla de apă în cauză a fost ridicată și înregistrată pe fișa
dactiloscopică o amprentă digitală, care se presupune a fi a făptuitorului.

În baza celor expuse și în conformitate cu art. 142, 143 și 144 din Codul de procedură penală al
Republicii Moldova,

DISPUNE:

1. Efectuarea expertizei dactiloscopice de către CTC și EJ al Inspectoratului General al

Poliției MAI.
2. Spre soluționarea experților se pun următoarele întrebări:
a. Urmele prezentate sunt valabile pentru identificarea persoanei ?
b. Dacă da, atunci ele aparțin studentului X sau altor persoane ?
3. La dispoziție experților a pune:
a. Un plic cu pelicula dactiloscopică cu urmă papilară ridicată de pe sticla de apă din
auditoriul 118, blocu 2 amplasat pe str. Mihail Kogălniceanu, 67, mun. Chișinău;
b. Fișa dactiloscopică a studentului X;
c. Copia Ordonanței în cauză.
4. A informa procurorul despre hotărîrea adoptată.

Ofițer superior SUP a IP Centru al DP mun. Chișinău

Inspector Danuță Alexandrina
 Universitatea de stat din Moldova
Facultatea Drept
Departamentul Prept Procesual
Criminalistica

Lucrare de laborator nr.5

Tema: Tactica cercetării la fața locului

A efectuat: Sîrbu Mihaela

Gr,1702

A verificat: Bugai Boris,

Magistru în drept,
lector universitar

Chișinau 2020
Cuprins

[Link]țiunea și etapele cercetării la fața locului............................................................................3

1.1 Noțiuna......................................................................................................................................3
1.2 Etapele cercetării la fața locului.............................................................................................3
PROCES – VERBAL.................................................................................................................5
[Link] – schiță general a locului faptei...............................................................................11
[Link] – schiță particular a locului nemijlocit al infracțiunii..............................................12
 1. Noțiunea și etapele cercetării la fața
locului
1.1 Noțiuna
Cercetarea la faţa locului reprezintă activitatea procedurală al cărei conţinut îl constituie
examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui teren deschis ori a unei
încăperi în care a avut loc fapta sau în perimetrul cărora sau manifestat consecinţele ei, a
obiectelor ce alcătuiesc ambianţa acestora, în vederea descoperii, fixării şi ridicării urmelor
infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii infracţiunii,
identificării făptuitorului, modului şi împrejurărilor în care sa activat. (art.118 CPP
Republicii Moldova).
Obiectivul general al cercetării la faţa locului constă în stabilirea adevărului obiectiv (ce
a avut loc în realitate în locul dat).
Obiectivele particulare:
a) stabilirea caracterului evenimentului studiat;
b) stabilirea locului, timpului şi alte împrejurări ale faptei;
c) relevarea, fixare şi examinarea urmelor, lăsate de infractor, alte urme, deasemenea şi
corpurile delicte;
d) stabilirea schimbării poziţiei şi structurii obiectelor particulare până la evenimentul
cercetat şi după el;
e) stabilirea şi fixarea împrejurărilor negative.

1.2 Etapele cercetării la fața locului.

Se deosebesc trei etape ale cercetării la faţa locului: de pregătire, de lucru şi finală. Etapa
de pregătire include în sine două stadii: acţiuni până la ieşirea la faţa locului (prima stadie a
pregătirii) şi acţiuni la faţa locului, până la începerea etapei de lucru (a doua stadie a
pregătirii). La prima stadie a pregătirii ofiţerul de urmărire penală:
a) asigură paza locului infracţiunii;
b) ia măsuri pentru prevenirea şi minimalizarea consecinţelor şi efectelor acestora;
c) asigură prezenţa persoanelor ce au stabilit infracţiunea comisă;
d) asigură prezenţa specialistului (după necesitate) şi a altor participanţi;
 e) verifică starea de funcţionarea a mijloacelor tehnice, utilizarea cărora este necesară
în procesul cercetării la faţa locului.
La etapa a doua de pregătire ofiţerul de urmărire penală:
a) ia măsuri pentru acordarea ajutorului medical victimelor.
b) îndepărtează de la faţa locului persoanele străine.
c) întreabă martorii în scopul orientării şi stabilirii schimbărilor efectuate la locul faptei.
d) stabileşte sarcinile participanţilor la cercetare şi îi instructiază.
e) înfăptuieşte alte acţiuni de neamânat îndreptate spre reţinerea infractorului,
deasemenea ia măsuri pentru îmbunătăţirea vizibilităţii locului cercetat şi a condiţiilor de
cercetare. Etapa de lucru constă din faza statică şi faza dinamică. În faza statică se
face cunoştinţă cu ambianţa generală a locului infracţiunii: se stabileşte consecutivitatea
cercetării la faţa locului: se stabilesc hotarele şi limitele cercetării, etapele cercetării,
procedeele de efectuare a cercetării, se dau însărcinări participanţilor la cercetare, se stabileşte
ordinea reconstituirii unor elemente.
Cercetarea poate fi efectuată prin mai multe procedee tactice:
a) concentric – de la periferii spre centru.
b) excentric – de la centru la periferii.
c) frontal – dea lungul sectorului cercetat(pe linii drepte de la o margine la cealaltă, pe
liniile sectoarelor sau pătratelor).
d) local – se cercetează anumite porţiuni ale locului faptei. e)
complex – combinarea procedeelor indicate. Locul urmelor şi
a obiectelor se fixează după cel puţin două repere fixe. În faza
dinamică este efectuată fotografierea câmpului infracţional, se iau şi se pregătesc pentru
ridicare toate obiectele, care pot avea calitate de corpuri delicte, sunt cercetate amănunţit urmele
şi obiectele materiale. În legătură cu aceasta se iau în consideraţie circumstanţele negative
sub care se înţeleg împrejurările ce contravin explicaţiilor logice a evenimentului,
factorilor, versiunii victimei, declaraţiilor bănuitului în momentul cercetării.
La etapa finală a cercetării la faţa locului se înfăptuieşte fixarea procesuală a rezultatelor
ei. Se întocmeşte procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schemele necesare, se
ambalează şi se sigilează obiectele ce urmează a fi [Link] obţinute se anexează la
procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Procesul –verbal este semnat de toţi participanţii
la cercetare.
 PROCES – VERBAL

[Link]șinău09.11.2020

Început la ora 14 și 00
Încheiat la ora 15 și 15

Ofițerii de urmărire penală al Inspectoratului de poliție sect. Centru, Chișinău, căpitan de

poliție Țurcanu Andrei, în baza sesizării surveniteprin telefon de la Moraru Andreidespre
vătămarea unei persoane în scop de furt, din cadrul campusului Universității de Stat din
Moldova, amplasat pe strada Strada Alexei Mateevici 60, mun. Chișinău, lângă biserica
,,Întâmpinarea Domnului”, împreună cu :
 Inspectorul poliției criminale, locotenent major de polițieSîngerean Igor,
 Inspectorul operativ de sector, locotenent de poliție Prepeliță Mihail,
 Specialistul, expert - criminalistic, căpitan de polițiePurice Ion , căruia, în conformitate
cu art. 277 CPP i-au fost explicate drepturile și obligațiile, prevăzute în art. 87 CPP
„Specialistul”, și care a fost prevenit despre răspunderea penru prezentarea cu bună- știință a
unor concluzii false, conform art. 312 CP.

Semnatura Țurcanu Andrei

 Cercetarea la fața locului a fost efectuată folosind lumina naturală. Temperatura aerului
fiind de 22 C.
Prin cercetare s-a constatat: „ În cadrul campusului Universității de Stat din
Moldova, situat pe strada Strada Alexei Mateevici 60, Chișinău, a avut loc vătămarea unei
persoane care venea dinspre blocul central al Universității de Stat din Moldova și se îndreptata în
direcția bisericii ,,Întîmpinarea Domnului”. În acest timp, fătuitorul, a atacat-o pe aceasta și a
lovit-o în zona capului în scopul furtului genții persoanei respective. După care făptuitorul a fugit
în direcția opusa spre blocul 3 al Universității de Stat din Moldova.
La locul faptei, au fost identificate următoarele: o urmă de picior și
un pumnal. Pe trotuar, lângă scaunul unde a stat făptuitorul s-a identificat o
urmă de încălțăminte cu dimensiunea de 28 cm, care potrivit indicilor tabelari indicați în anexă,
este mărimea de 41. (Anexa 1)
Pingeala are o lungime de 125 mm și lățime de 90 mm; Arcada are o lingime de 84 mm și
lățime de 65mm; tocul are o formă convexă cu o lungime de 75 mm și lățime de 68 mm. (Anexa
2). Un detaliu important pentru identificarea încălțămintei este că liniile de pe pingeala și
arcada tălpii sunt mai groase, despărțirea dintre ele fiind de 3 mm iar liniile de pe vîrful
încălțămintei sunt mai dese și mai mici, distanța dintre ele fiind de 1mm. În centrul pingelei se
află o urmă derapantă, o pată care ar este o consecință a uzurii încălțămintei.
În urma cercetări la fața locului a fost identificat lîngă urmă la o distanță
de 1,5 metru un pumnal(box), cu care a fost atacată victima. Fiind alcătuit dintr-o piesă de
material dur anume din metal de culoare gri cu o forma iregulată, având 4 găuri cu formă
iregulate, de asemenea, pentru degete cu care se ataca și ținând pumnul strâns.
Pumnalul are lungimea de 100 mm și lățimea 66 mm, și
grosimea pumnalului fiind de 15 mm. Fiecare gaura are lungimea de 22 mm. (Anexa 3)
Urme și obiectele identificate au fost ridicate în
prezența participanților la cercetare. Pumnalul a fost sigilat cu ștampila nr.110, iar urma de
încălțăminte cu ștampila nr.115. Pe ambalaj a fost specificat: data, locul și modul de ridicare a
urmelor, confirmate cu semnăturile tuturor participanților la cercetare.
De la fața locului au fost ridicate:
1. O urmă de încălțăminte ridicată de pe trotuar de lângă scaunul unde se afla făptuitorul.
2. Un pumnal găsit în apropiere de urma de încălțăminte la un metru și jumătate depărtare
de aceasta.
La procesul verbal de cercetare la fața locului se anexează fotografiile efectuate, precum
și desenele schiță de la fața locului.
Procesul verbal a fost întocmit într-un singur exemplar și citit în glas celor
prezenți la fața locului. Din partea participanților obiecții, observații cu privire la modul în care
s-a efectuat cercetarea la fața locului și cu privire la cele consemnate în procesul verbal n-au
parvenit.

Anexa 1

Anexa 2
Anexa 3
 2. Desenul – schiță general a loculuifaptei

Teritoriul Universității de Stat din Moldova

Legendă:
67 a – Blocul Anexă a USM din Moldova
67 b – Blocul nr. 2 a USM din Moldova
67 c – Biserica ,, Întîmpinarea Domnului”
65 – Bloculnr 3 a USM din Moldova
60 b – Bloculnumarul4a USM din Moldova
60 a – Blocul central a USM din Moldova
64 , b – Scuarul USM din Moldova
 3. Desenul – schiță particular a
loculuinemijlocit al infracțiunii

Scuarul USM din Moldova

Legendă:
1. Scuarul USM unde a avutlocfapta
2. Scaune
3. Alee
X – loculindentificării urmei
Y – locul identificării pumnalului
 Universitatea de stat din Moldova

Facultatea Drept

Departamentul Drept Procesual

Criminalistica
Lucrare de laborator nr. 04
Tema: Identificarea criminalistică a persoanelor
după semnalmentele exterioare (Gabitoscopia
criminalistică)

A efectuat:Sîrbu Mihaela

Gr.1702

A verificat: Bugai Boris

Magistru în drept,

Lector universitar

Chișinău 2020
Scopul:1) didactic – a forma deprinderi criminalistice de a descrie o persoană în viață după
metoda ”portretului vorbit”;
2) metodic - verificarea nivelului de capacități ale studenților de a realiza cunoștinșele
lor teoretice ale gabitoscopiei în diverse condiții reale ale vieții curente;

3) educativ - a convinge pe propria experiență a profesorului de posibilitatea însușirii

abilităților de a descrie o persoană după metoda portretului vorbit în scop de
căutare/identificare.

Obiective:1) De examinat visual și de descries după o formă deplină a semnalmentele

exterioare ale unei persoane (coleg de grupă) după metoda portretului vorbit; 2) De alcătuit
Fișa de căutarea persoanei (Portret-robot) descrise după un complex redus de semnalmentele -
extrase din descrierea deplină efectuată inițial; 3) De fotografiat persoana (colegul) respectivă
după metoda fotografiei signalitice și de prezentat imaginile fotografice, împreună cu
descrierea deplină dar și prescurtată (Fișa de căutare) a persoanei.

Metode de realizare: - demonstrarea la locul executării sarcinei pe propriul exemplu al

profesorului; - videodemonstrarea tehnologiei îndeplinirii portretului vorbit, asociat cu
comentariul profesorului; - realizarea individuală și de sinestătătoare a sarcinilor de descriere și
fixare a semnalmentelor exterioare ale omului.

Locul desfășurării și asigurarea materială. Laboratorul criminalistic(auditoiu).

a) Literatură specială și materiale didactice informative; b) Modele de Fișe ”Portret – robot” din
practica criminalistică reală; Imagini de fotografiii signalitice din practica de urmărire penală
reală.

Temă pentru acasă și forma dării de seamă. În rezultatul îndeplinirii sarcinilor practice
studenții prezintă profesorului pentru verificare și apreciere:

Raport (5-7 pag.),în care să fie reflectate (pe scurt) aspecte ce țin de:

1) Descrierea deplină a semnalmentelor unei persoane (colegul de grup) după metoda

”portretului-vorbit”;

2) Fișa de căutare (”Portret-robot”) a aceleiași persoane, ”date în căutare”;

3) Imaginile fotografice ale aceleiași persoane (colegul de grup) executate după metoda
fotografiei signalitice (anfas până la brâu – profil drept, până la brâu- semiprofil stâng până la
brâu – în picioare din față)
 Descrierea deplină a semnalmentelor unei persoane (colegul
de grup) după metoda ”portretului-vorbit”

Descrierea formelor statice (semnalmente anatomice)

Sexul- Femeie

Virsta- Tinara cuprinsa intre 19 si 24 ani

Talia- mijlocie, aproximativ 1,60 m

Constitutia fizica - atletica

Aspectul general- Eleganta, asemanatoare unui student.

Forma liniilor de contur a corpului

Conturul corpului – Drept

Umerii- orizontali, mijlocii, simetrici.

Membrele- Miinile de lungime normala, picioare la fel.

Capul- In raport cu corpul de marime normala, privit din fata-oval, din profil-normal.

Fata- fiecare zona a fetei este impartita egal, de latime normala.

Parul- des, drept, mijlociu, cu carare pe mijloc, de culoare castanie.

Fruntea- inalta, dreapta, verticala, lata.

Sprincenele – departate, oblice, rotunde, late, negre, cu fire scurte, dar pronuntate.

Ochii – de marime mijlocie, cu colturi drepte, proeminenti, de culoare verde, fara alte
particularitati.
Nasul – baza nasului se află în accelași plan în raport cu ochii, lățimea rădăcinii nasului – lată,
Zona bucală – distanța naso – labială – mijlocie;

Buze - după grosime – inguste, buza inferioara proeminenta.

Gura - mica

Bărbia – înălțimea – mijlocie, lățimea – mijlocie, înclinația – verticală, particularități – bărbie cu

gropita;

Dintii- poarta brack-eti

Urechile – forma generală – triunghiulară, mărime – medie, depărtarea urechilor – urechi lipite;

Semnalmentele funcționale
Expresia fizionomiei – aparent calmă;

Tinuta corpului-relaxata, cocheta.

Expresia ochilor – mobilă;

Gesticulația – moleșită, de o amplitudine mică;

Vocea – feminina, rapida, sonora.

Descrierea îmbrăcămintei și obiectelor particulare -Pantaloni albastri, maiou negru.

Alte obiecte- lant argintiu la git.

 Universitatea de stat din Moldova

Facultatea Drept

Departamentul Drept Procesual

Criminalistica
Lucrare de laborator nr. 04
Tema: Identificarea criminalistică a persoanelor
după semnalmentele exterioare (Gabitoscopia
criminalistică)

A efectuat:Sîrbu Mihaela

Gr.1702

A verificat: Bugai Boris

Magistru în drept,

Lector universitar

Chișinău 2020
Scopul:1) didactic – a forma deprinderi criminalistice de a descrie o persoană în viață după
metoda ”portretului vorbit”;
2) metodic - verificarea nivelului de capacități ale studenților de a realiza cunoștinșele
lor teoretice ale gabitoscopiei în diverse condiții reale ale vieții curente;

3) educativ - a convinge pe propria experiență a profesorului de posibilitatea însușirii

abilităților de a descrie o persoană după metoda portretului vorbit în scop de
căutare/identificare.

Obiective:1) De examinat visual și de descries după o formă deplină a semnalmentele

exterioare ale unei persoane (coleg de grupă) după metoda portretului vorbit; 2) De alcătuit
Fișa de căutarea persoanei (Portret-robot) descrise după un complex redus de semnalmentele -
extrase din descrierea deplină efectuată inițial; 3) De fotografiat persoana (colegul) respectivă
după metoda fotografiei signalitice și de prezentat imaginile fotografice, împreună cu
descrierea deplină dar și prescurtată (Fișa de căutare) a persoanei.

Metode de realizare: - demonstrarea la locul executării sarcinei pe propriul exemplu al

profesorului; - videodemonstrarea tehnologiei îndeplinirii portretului vorbit, asociat cu
comentariul profesorului; - realizarea individuală și de sinestătătoare a sarcinilor de descriere și
fixare a semnalmentelor exterioare ale omului.

Locul desfășurării și asigurarea materială. Laboratorul criminalistic(auditoiu).

a) Literatură specială și materiale didactice informative; b) Modele de Fișe ”Portret – robot” din
practica criminalistică reală; Imagini de fotografiii signalitice din practica de urmărire penală
reală.

Temă pentru acasă și forma dării de seamă. În rezultatul îndeplinirii sarcinilor practice
studenții prezintă profesorului pentru verificare și apreciere:

Raport (5-7 pag.),în care să fie reflectate (pe scurt) aspecte ce țin de:

1) Descrierea deplină a semnalmentelor unei persoane (colegul de grup) după metoda

”portretului-vorbit”;

2) Fișa de căutare (”Portret-robot”) a aceleiași persoane, ”date în căutare”;

3) Imaginile fotografice ale aceleiași persoane (colegul de grup) executate după metoda
fotografiei signalitice (anfas până la brâu – profil drept, până la brâu- semiprofil stâng până la
brâu – în picioare din față)
 Descrierea deplină a semnalmentelor unei persoane (colegul
de grup) după metoda ”portretului-vorbit”

Descrierea formelor statice (semnalmente anatomice)

Sexul- Femeie

Virsta- Tinara cuprinsa intre 19 si 24 ani

Talia- mijlocie, aproximativ 1,60 m

Constitutia fizica - atletica

Aspectul general- Eleganta, asemanatoare unui student.

Forma liniilor de contur a corpului

Conturul corpului – Drept

Umerii- orizontali, mijlocii, simetrici.

Membrele- Miinile de lungime normala, picioare la fel.

Capul- In raport cu corpul de marime normala, privit din fata-oval, din profil-normal.

Fata- fiecare zona a fetei este impartita egal, de latime normala.

Parul- des, drept, mijlociu, cu carare pe mijloc, de culoare castanie.

Fruntea- inalta, dreapta, verticala, lata.

Sprincenele – departate, oblice, rotunde, late, negre, cu fire scurte, dar pronuntate.

Ochii – de marime mijlocie, cu colturi drepte, proeminenti, de culoare verde, fara alte
particularitati.
Nasul – baza nasului se află în accelași plan în raport cu ochii, lățimea rădăcinii nasului – lată,
Zona bucală – distanța naso – labială – mijlocie;

Buze - după grosime – inguste, buza inferioara proeminenta.

Gura - mica

Bărbia – înălțimea – mijlocie, lățimea – mijlocie, înclinația – verticală, particularități – bărbie cu

gropita;

Dintii- poarta brack-eti

Urechile – forma generală – triunghiulară, mărime – medie, depărtarea urechilor – urechi lipite;

Semnalmentele funcționale
Expresia fizionomiei – aparent calmă;

Tinuta corpului-relaxata, cocheta.

Expresia ochilor – mobilă;

Gesticulația – moleșită, de o amplitudine mică;

Vocea – feminina, rapida, sonora.

Descrierea îmbrăcămintei și obiectelor particulare -Pantaloni albastri, maiou negru.

Alte obiecte- lant argintiu la git.

 Universitatea de stat din Moldova

Facultatea Drept

Departamentul Drept Procesual

Lucru de laborator la disciplina:

Criminalistica

Tema: Tezele generale ale tehnicii

criminalistice

A efectuat:Sîrbu Mihaela

Gr.1702

A verificat:Bugai Boris

Magistru în drept,

lectoruniversitar

Chișinău 2020
 Tactica prezentării spre recunoaștere

Pentru a obține rezultatul scontat în urma realizării prezentării spre recunoaștere, organul
de urmărire penală trebuie să se conducă atît de regulile tactice propriu-zise, dar și să țină cont de
anumite legități psihologice, care țin nemijlocit de subiecții chemați să recunoască: martorii,
victimele, inculpatul, învinuitul ș.a.
Din perspectiva psihologică, recunoașterea constă în perceperea persoanei sau a
obiectului ce se prezintă și compararea acestora cu imaginile memoriale ale persoanelor și
obiectelor cu care cel chemat să recunoască a contactat anterior, în cadrul faptei infracționale,
în vederea stabilirii identității, asemănării sau deosebirii lor.
În altă ordine de idei, putem spune că în cadrul prezentării spre recunoaștere un element-
cheie îl constituie memoria subiectului recunoașterii. Orice persoană, cu o dezvoltare psiho-
fiziologică normală, este capabilă să perceapă, să rețină și să redea împrejurările la care a fost de
față.
Așadar, recunoașterea, pe plan psihologic, se desfășoară în două etape distanțate în timp:
de formare a reprezentărilor mintale și de reactivare și comparare a acestora cu
persoanele sau obiectele înfățișate.
Cu toate acestea, în urma recunoașterii nu poate fi ilustrată cu strictă exactitate realitatea
obiectivă. Acest lucru poate fi explicat prin aceea că atît calitatea percepției, cît și conservarea în
memorie sunt condiționate de o serie de factori subiectivi și obiectivi.
Din rîndul factorilor obiectivi, care pot altera calitatea percepției pot face parte:
 Vizibilitatea redusă – distanța; condițiile improprii de luminozitate
(întuneric, umbră, soarele care bate în față etc.)
 Audibilitatea – distanța; grosimea obiectelor (perete, gard) interpuse între
martor și eveniment; existența unor surse care pot perturba audiția (ploaie, furtună,
muzică)
 Durata percepției –intervalul de timp în care este posibilă percepția, care
în poate fi mai mare sau mai mic, în funcție de timpul în care se desfășoară o acțiune.
(faptele percepute la lumina fulgerului, sau a farurilor unui autoturism în mers).Prezența
unor elemente de asemănare – de exemplu, persoanele ce reprezintă trăspturi comune sau
sunt îmbrăcate în uniformă.
Factorii subiectivi, cei mai importanți sunt:
 Calitatea organelor de simț - orice defecțiune a acestora, cum ar fi orbirea,
miopia, surzenia ș.a. limitează capacitatea de percepție a persoanei.
 Personalitatea și gradul de instruire al individului – de asemenea joacă un
rol semnificativ, mai ales cand persoana dispune de cunoștințe într-un anumit domeniu
(de exemplu, medicul care poate recunoaște o anumită stare patologică)
 Vîrsta și inteligența persoanei – o persoană adultă, cu o anumită
experiență de viață, o să fie în stare să prezinte mai veridic, mai amănunțit anumite
împrejurări, decît un minor.
 Stările afective la momentul respectiv – în special stările care prezintă un
înalt grad de intensitate au un efect inhibitor asupra procesului perceptiv (furia, atenția
scăzută, oboseala)
În doctrina de specialitate, mai sunt vehiculați și alți factori care contribuie la
distorsiunea percepției umane: halucinațiile, iluziile(iluzia linguriței frînte, iluzia lui Titchner,
iluzia lui Muller-Lyer).
Un factor relevant ar putea fi considerat și așa-numitul fenomen al ”conștiinței
diecționate”. De exemplu, urmărind o ceartă între două persoane necunoscute, în timp ce se
clarifică esența faptei, se creează o atitudine proprie față de cei implicați.
Un factor aparte, dar care nu trebuie desconsiderat, în opinia mea, este intervalul de timp
dintre momentul percepției și cel al recunoașterii. Acesta este fundamentat pe ideea că omului îi
este caracteristic să uite anumite detalii, ceea ce face ca odată cu trecerea timpului detaliile,
candva proaspat fixate în memorie, să se denatureze.
Pe de-altă parte, avem și situația inversă, cînd persoana a depus un efort pentru a fixa cele
întîmplate în memoria sa de lungă durată. Aceasta, va reprezenta, indubitabil, un avantaj în
cadrul prezentării spre recunoaștere.
Pentru a ameliora și a reduce pe măsura posibilităților, limitările produse de factorii
menționați, trebuie respectate cu strictețe regulile tactice prevăzute pentru efectuarea prezentării
pentru recunoaștere.
În compartimentele ce urmează, vom examina regulile generale în cadrul fiecărei etape
caracteristice acestei activități, precum și regulile speciale, în funcție de modalitățile prezentării
spre recunoaștere.

ETAPELE DESFĂȘURĂRII PREZENTĂRII SPRE RECUNOAȘTERE

Prezentarea spre recunoaștere este o activitate complexă care este desfășurată în mai
multe etape. În cadrul fiecărei etape trebuie respectate anumite reguli tactice, prevăzute de
legislația în vigoare: Codul de Procedură Penală, regulamentele interne etc.
Așadar, în practică și în doctrină sunt conturate următoarele etape de efectuare a
prezentării spre recunoaștere: pregătirea în vederea prezentării spre recunoaștere, desfășurarea
prezentării propriu-zise și fixarea rezultatelor obținute.

I. PREGĂTIREA ÎN VEDEREA PREZENTĂRII SPRERECUNOAȘTERE

Deși în literatura autohtonă nu este menționat, autorii români indică că pregătirea în
vederea prezentării spre recunoaștere începe întotdeauna cu:
1. Studierea materialului cauzei–aceasta are drept scop stabilirea a trei elemente
importante: obiectul identificării (persoanele care urmează a fi recunoscute); subiectul
identificării (persoanele care pot face identificarea, aceștia, după caz, fiind martorul, învinuitul,
partea vătămată) și condițiile în care trebuie făcută prezentarea spre recunoaștere.
2. Ascultarea prealabilă a persoanei ce urmează să recunoască – această condiție este
prevăzută expres în legislația națională, în art.116 alin.1, și anume: ”Dacă este necesar de a
prezenta o persoană spre recunoaştere martorului, părţii vătămate, bănuitului, învinuitului,
organul de urmărire penală îi audiază pe aceştia asupra circumstanţelor în care au văzut
persoana, precum şi asupra semnelor şi particularităţilor distinctive după care ar putea să o
recunoască. Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal.”
În cadrul ascultării prealabile, organul competent trebuie să stabilească factorii subiectivi
și [Link] factorii obiectivi, amintim: datele privind timpul și distanța de la care s-a
efectuat observarea, și nu în ultimul rînd, modul în care a determinat aceste detalii – intuitiv sau
în baza unor instrumentare speciale (ceas, de exemplu). De asemenea, va indica condițiile
climaterice, cele de iluminare, prezența sau lipsa obstacolelor fonice sau fizice.
Subiectul recunoașterii, ulterior, urmează să fie întrebat dacă a cunoscut persoana în
cauză, cînd și în ce ocazie a contactat cu ea anterior. Dacă vor exista dubii în privința factorilor
subiectivi, adică a posibilităților perceptive și de memorare, va fi dispusă efectuarea fie a unei
expertize medico-legale, fie dubiile vor fi verificate pe cale experimentală. Se va preciza
neapărat modul în care s-a efectuat observarea și reținerea informației (spontan, involuntar sau
premeditat) .
Dacă persoana chemată să recunoască este în stare să recunoască persoana asupra căreia a
dat declarații, v-a fi invitată să facă o descriere cât mai amănunțită a semnalmentelor,
caracteristicilor identificatoare.
Este important să reiterăm faptul că incapacitatea persoanei de a descrie trasăturile
individuale nu denotă incapacitatea ei de a recunoaște persoana respectivă. Întrucît, se mizează
pe faptul că atunci cînd martorul o să se aflte în contact vizual direct cu obiectul de identificat, s-
ar putea ca anumite impresii sau momente să actualizeze reprezentarea mintală și, în consecință,
să asigure recunoașterea lor. Despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal.
3. Asigurarea condițiilor în care se va desfășura recunoașterea – se are în vedere
determinarea în prealabil a locului, a timpului și a ambianței în care va avea loc recunoașterea.
Regula generală este că prezentarea spre recunoaștere se face la sediul organului de cercetare,
dar în condiții asemănătoare celor care au existat în momentul perceperei inițiale.
Din aceste considerente, apar situații cînd recunoașterea trebuie efectuate în alte locuri
decît cel al organului de cercetare. De exemplu, în cazul recunoașterii persoanelor după
caracteristicile funcțional-dinamice, se va alege un spațiu deschis, unde va fi posibila deplasarea.
Aceleași repere se vor aplica și în ceea ce privește alegerea timpului desfășurării recunoașterii.
4. Alegerea persoanelor pentru a fi prezentate împreună cu cele care trebuie
recunoscute- Cînd se vor alege persoanele respective, se va ține cont de două categorii de
caracteristici: cele generale (rasa, vîrsta, culoarea) și cele individuale (indicate în cadrul ascultării
prealabile de către subiectul recunoașterii).

II. DESFĂȘURAREA PREZENTĂRII SPRE RECUNOAȘTERE PROPRIU-ZISE

În acest sens, legea procesuală în art.116 alin.3 indică: ”Persoana care trebuie
recunoscută este prezentată celui care urmează să o recunoască în afara spaţiului vizibilităţii
celui care urmează a fi recunoscut, împreună cu cel puţin 4 asistenţi procedurali de acelaşi sex,
asemănători la exterior.”
În cadrul acestei etape, toate operațiunile desfășurate pot fi, de asemenea subdivizate în
cîteva stadii:
a) Etapa introductivă – constă în efectuarea unor formalități. Toate persoanele
participante și asistente (martori asistenți, interpretul, specialistul, avocatul, colaboratorul
organului de poliție ș.a.) o să fie înștiințate despre drepturile și obligațiile care le revin conform
statutului corespunzător. În această ordine de idei, în art.116 alin.2 este prevăzut că ”dacă cel
chemat spre a face recunoaşterea este martor sau parte vătămată, el este prevenit despre
răspunderea penală, prevăzută în art.313 din Codul penal, pentru refuzul de a face declaraţii, în
art.312 din Codul penal, pentru declaraţiile mincinoase, precum şi despre dreptul de a nu face
declaraţii împotriva sa şi împotriva rudelor sale apropiate.”
O altă particularitate, care este absolut indispensabilă prezentării spre recunoaștere ține
de persoanele prezentate împreună cu persoana ce urmează a fi recunoscută. Așadar, codul de
procedură penală stipulează în art.116 alin.3: ”Persoana care trebuie recunoscută este prezentată
celui care urmează să o recunoască în afara spaţiului vizibilităţii celui care urmează a fi
recunoscut, împreună cu cel puţin 4 asistenţi procedurali de acelaşi sex, asemănători la exterior.”
Așadar, persoanele din grupul respectiv trebuie să întrunească anumite trăsături de
ansamblu comune cu persoana ce urmează a fi recunoscută. Mai ales cele ce țin de vîrstă, sex,
statură, conformație, culoarea pielii, a părului, coafură, îmbrăcăminte etc.
În eventualitatea în care făptuitorul a fost deghizat în momentul săvîrșirii infracțiunii, vor
fi folosite aceleași elemente de deghizare (ochelari, peruci, mustăți etc.) și în cadrul prezentării
spre recunoaștere.
Persoana care urmează a fi recunoscută își alege de sine-stătător locul pe care dorește să-l
ocupe, în așa mod, o să fie înlăturate orice suspiciuni privind obiectivitatea recunoașterii.
b)Recunoașterea propriu-zisă – Cea de-a doua etapă începe cu invitarea persoanei
chemate să recunoască la un studiu pentru a stabili dacă vreuna din persoanele prezentate poate fi
identificată.
Potrivit unor surse, înainte se obișnuia ca în situația în care martorul recunoștea
presupusul făptuitor, trebuia să declare acest lucru în prezența tuturor celor de față. Actualmente,
acest lucru nu se mai practică și este justificat prin aceea că în practică, s-a demonstrat că în
majoritatea cazurilor, persoanele chemate să recunoască, din frica de răzbunare sau din alte
motive, inițial declarau că nu recunoșteau pe nimeni. Ulterior, schimbîndu-și afirmațiile. În
această situație s-ar recurge la realizarea repetată a prezentării spre recunoaștere, cu același grup
de persoane.
În virtutea acestor lucruri, legislația procesual-penală în vigoare, în art.116 alin.3,
prevede o soluție în acest sens: ”Persoana care trebuie recunoscută este prezentată celui care
urmează să o recunoască în afara spaţiului vizibilităţii celui care urmează a fi recunoscut,
împreună cu cel puţin 4 asistenţi procedurali de acelaşi sex, asemănători la exterior.” Utilajul
special reprezintă un vitraliu din steclă, o parte a căruia este o suprafață prelucrată, caracteristică
unei oglinzi, vizualizarea fiind posibilă doar dintr-o singură parte.
Organul competent trebuie să creeze toate condițiile necesare pentru examinarea
grupului. De exemplu, dacă persoana chemată să recunoască solicită ca persoanele din grupul
prezentat să-și schimbe poziția, acest lucru îi va fi asigurat.
Astfel, prezentarea spre recunoaștere, de obicei se face concomitent, în grup compact.
Dar, potrivit unor opinii nu este contraindicată prezentarea persoanelor în mod succesiv, urmînd
ca cel care face identificarea să precizeze a cîta în ordine este persoana văzută anterior.
În urma acestei etape pot aparea două rezultate: primul – persoana nu reușește să
identifice pe nimeni (lucru care se consemnează într-un proces verbal) sau persoana reușește să
identifice pe cineva. În cazul răspunsului pozitiv, se fotografiază întregul grup, apoi separat, cel
recunoscut.
c) Etapa detalizării - persoana care a recunoscut este chemată să-și facă declarația, unde
o să precizeze care caracteristici identificatoare l-au ajutat să realizeze identificarea. Este foarte
probabil ca persoana să semnaleze caracteristici care nu au fost menționate în cadrul ascultării
prealabile. Acest lucru este absolut normal, întrucît recunoașterea funcționează pe principiul
actualizării impresiilor anterioare. Aceste declarații vor fi consemnate într-un proces-verbal.
Din punctul de vedere al gradului de certitudine, recunoașterea poate fi:
 SIGURĂ – martorul constată o coincidență deplină a trăsăturilor
definitorii caracteristice ale persoanei percepute anterior cu cele ale persoanei ce i se
prezintă spre recunoaștere.
 IMPRECISĂ – pe fondul coincidenței unora dintre trăsăturile definitorii,
se constată și existența unor discordanțe.
 Martorul nu recunoaște persoana - atunci cînd cel ce i se înfățișează și
imaginea adevăratului făptuitor păstrată în memorie, sunt total diferite. Într-o astfel de
situație, ei i se va cere să stabilească dacă în componența grupului prezentat se află vreo
persoană asemănătoare după anumite caracteristici cu cel despre care a declarat anterior.
O altă clasificare a recunoașterii, propusă de doctrinari, în funcție de mecanismul
psihologic:
Recunoașterea simultană – denumită și sintetică – este reproducerea imediată a
obiectului văzut, fiind recunoașterea de la prima vedere, în urma raportării modelului întipărit în
memoria persoanei ce recunoaște la modelul perceput.
Recunoașterea succesivă – denumită și analitică – are loc diferențiat, printr-o
identificare, verificare succesivă și comparare a semnalmentelor obiectului prezentatcu
elementele modelului existent în memorie.
d) Etapa de fixare–presupune întocmirea procesului-verbal de prezentare spre
recunoaștere. Acesta cuprinde trei părți constitutive (introductivă, descriptivă și concludentă). În
el sunt fixate date privind: data, locul, împrejurările în care s-a efectuat prezentarea spre
recunoaștere. Denumirea instituției care a dispus efectuarea prezentării; datele personale ale
participanților, inclusiv se va specifica și faptul că acestea au fost atenționate despre drepturile și
obligațiile care le revin. Nu în ultimul rînd va fi consemnat și modul în care a decurs prezentarea:
declarațiile persoanei chemate să recunoască, obiecțiile eventuale ale persoanei recunoscute ș.a.
O deosebită importanță o au și mijloacele tehnice de fixare a prezentă[Link] ajutorul
fotografiei judiciare vor fi fixate cele mai semnificative momente. În acest sens vor fi efectuate
următoarele fotografii: a persoanelor prezentate în grup (pentru a demonstra respectarea
cerințelor legale); a momentului cînd persoana va indica asupra celui identificat;
În afară de fotografia judiciară, este folosită cu frecvență și înregistrarea videomagnetică.
Aceasta constituie un avantaj mai mai mare datorită capacității de a reda sincronic și simultan
imaginea și declarațiile participanților. Din prespectivă tactică, înregistrarea video se va folosi la
fixarea grupului prezentat, a momentului de recunoaștere a persoanei și a declarațiilor celui ce a
făcut recunoașterea.

MODALITĂȚILE PREZENTĂRII SPRE RECUNOAȘTERE

În literatura de specialitate sunt analizate mai multe varietăți ale prezentării spre
recunoaștere. Mai exact se are în vedere că recunoașterea propriu-zisă a persoanei este făcută
după anumite criterii (care nu sunt altceva decat caracteristici proprii ale persoanei de
identificat).
Deci, deosebim recunoașterea făcută: după semnalmentele statice; după fotografie;după
voce și vorbire;după mers.

I. Recunoașterea după semnalmentele statice

Prin recunoașterea dupa semnalmentele statice se are în vedere recunoașterea după
înfățișare, care are la bază principiul percepției vizuale. Printre semnalmentele care prezintă o
deosebită pentru recunoaștere, se numără:
 Trăsăturile anatomice – constituția fizică, culoarea tenului, culoarea și
natura părului, formele anatomice ale capului, aspectul feței și dimensiunile părților sale
constitutive (în special cele ale nasului, zonei bucale). O valoare identificatoare
importantă o au infirmitățile anatomice și funcționale (cicatrice, handicap); Tot la această
categorie pot fi atribuite după opinia unor autori și deprinderile individuale, cum ar fi
gesticulația, ticurile ș.a.
 Obiectele de îmbrăcăminte–se au în vedere articolele de îmbrăcăminte,
specifice după factură și model, felul și culoarea materialului din care sunt confecșionate.
Tot aici pot fi atribuite și alte obiecte purtate permanent de persoana (ceas, bijuterii,
ochelari, baston)
Întrucît în compartimentele anterioare am menționat deja ordinea tactică de desfășurare a
prezentării spre recunoaștere, în cele ce urmează o să concretizez acele nuanțe care au fost omise
anterior.
Cu toate că persoana care urmează a fi identificată trebuie prezentată spre recunoaștere
avînd aspectul exterior identic (din punct de vedere al figurei și al vestimentației) cu cel din
momentul comiterii faptei, similitudinea în acest sens nu trebuie să fie întru totul asemănătoare
între indivizii prezentați, pentru a evita eventuale erori. De exemplu, dacă victima, în cadrul
ascultării prealabile declară că făptuitorul purta un palton și o căciulă, în niciun caz grupul de
persoane prezentate nu trebuie să poarte același tip de palton și căciulă. Croiala poate fi diferită.
Persoanele care vor constitui grupul în care se preconizează a fi introdusă persoana ce
urmează a fi recunoscută trebuie să fie: neutre (să nu fie cointeresante în cauză); să nu fie
cunoscute persoanei chemate să recunoască și să aibă semnalmente similare.

II. Recunoașterea după fotografie

Această modalitate este prevăzută de legea procesual penală: ”În cazul în care
prezentarea persoanei spre recunoaştere este imposibilă, recunoaşterea se poate face după
fotografia acesteia, prezentată împreună cu fotografiile a cel puţin 4 alte persoane ce nu se
deosebesc esenţial între ele. Toate fotografiile se anexează la dosar.”
 Imposibilitatea persoanei de a se prezenta spre a fi recunoscută, poate avea la bază o serie
de motive: starea de boală, persoana care urmează a fi recunoscută este fugitivă, însăși ontactul
direct dintre victimă și făptuitor este considerată inoportun etc.
În cadrul acestei modalități de recunoaștere se folosesc următoarele tipuri de fotografii:
 Fotografia de recunoaștere – exectutată în prealabil conform tuturor
procedeelor caracteristice.
 Fotografii destinate să servească ca rechizite în actele de identitate și alte
documente;
 Fotografii executate de profesioniști sau de amatori – trebuie de ținut cont
ca ultima categorie, de multe ori, prezintă aspectul persoanei în formă denaturată
(retușări, condiții slabe de iluminare)
Ordinea tactică de desfășurare a acestei modalități de prezentare spre recunoaștere, este
următoarea:
1. Se procură 3-5 fotografii în care să fie prezentate persoane cu fizionomii
asemănătoare. Acestea trebuie să fie egale după dimensiunile hîrtiei și a pozei celor
reprezentați.
2. Între aceste fotografii se așează fotografia celui care urmează a fi
recunoscut.
3. Fotografiile se lipesc pe un carton alb, se ștampilează și se numerotează,
în prezența martorilor asistenți.
4. Persoanei i se prezintă planșa cu fotografii, solicitîndu-i-se să arate dacă
recunoaște vreo persoană/și să indice numărul fotografiei în care este reprezentată
persoana recunoscută. În cazul unui răspuns afirmativ, persoana urmează să relateze
împrejurările în care a cunoscut-o și caracteristicile identificatoare pe care le-a observat,
Modul de desfășurare a prezentării spre recunoaștere urmează să fie consemnate într-un
proces verbal iar fotografiile anexate, respectiv. Fie că e vorba de o planșă cu fotografii (așa cum
e prevăzut în doctrina română), fie fotografiile urmează a fi încleiate pe formularul procesului-
verbal imediat după partea introductivă a acestuia.

III. Prezentarea spre recunoaștere a persoanelor după mers

Mersul unei persoane prezintă o serie de particularități care-l individualizează. La
unicitatea lui contribuie o serie de factori: sistemul nervos central, caracteristicile anatomice ale
membrelor inferioare. Valoare identificatoare mare au și anumite deficiențe, cum ar fi:
șchiopătarea, tîrîrea unui picior ș.a.
La această formă se recurge atunci cînd persoana declară că a perceput mersul specific al
infractorului, care la momentul respectiv era deghizat ori se deplasa astfel, încît perceperea
trăsăturilor feței era cu neputință.
Astfel, trebuie avute în vedere:
- Distanța de la care a fost percepută mișcarea;
- Lungimea aproximativă a drumului parcurs de către persoana observată;
- Direcția de deplasare (se apropia sau se depărta);
Pe lîngo respectarea regulilor tactice generale, nominalizate anterior, mai trebuiesc
respectate și o serie de reguli speciale, caracteristice anume acestei modalități:
 Pentru a preveni eventuale încercări de a deghiza mersul, persoanele din
grupul prezentat o să fie rugate să se deplaseze într-un anumit spațiu fără ca să știe că
sunt observate după mers;
 Distanța pe care persoanele urmează s-o parcurgă trebuie să permită
obersvarea deprinderilor acestora de a merge.;
 Persoanele, sub pretexte bine-gîndite, urmează să fie rugate să se
deplaseze de mai multe ori, împreună sau cîte una, repede ori încet.
 IV. Prezentarea spre recunoaștere după voce și vorbire
Vocea fiecărui om este unică, iar individualitatea ei este condiționată de mai multe
aspecte. Posibilitatea identificării după voce e explicată de percepția celor trei însușiri
fundamentale ale sunetului: intensitatea, înălțimea și timbrul. Acestea reprezintă elementele
principale. În rîndul elementelor secundare relevante pentru recunoaștere, putem atribui,
structura, calitatea vrobirii, limbajul folosit.
Vocea poate fi clară, înfundată, răgușită, nazalizată, guturală, iar vorbirea la rîndul ei –
rapidă, lentă, clară, peltică, învălmășită sau bîlbîită. În procesul vorbirii, persoana poate utiliza și
un limbaj specific, după stil, modul de exprimare, de alcătuire a frazelor, terminologia
(neologisme, arhaisme, regionalisme).
Prezentarea spre recunoaștere după voce și vorbire va fi aplicată în situația în care
persoana declară că a reținut vocea și vrobirea agresorului care activa cu fața mascată sau se afla
în condiții de puțină vizibilitate.
Trebuie de menționat că această modalitate, totuși comportă anumite dificultăți și
neajunsuri. Adică, în multe cazuri, cuvintele sunt pronunțate sub imperiul anumitor emoții și
stări, care ar modifica timbrul, intonația... lucru care îngreuiaza procesul de recunoaștere.
În ceea ce privește ordinea tactică de realizare a acestei modalități, pe lîngă faptul că
trebuie desfășurată în strictă conformitate cu regulile generale, menționate anterior, aceasta
comportă și anumite particularități.
Această varietate a prezentării spre recunoaștere, de regulă, se realizează în două
încăperi.
În una din încăperi se vor afla, anchetatorul, martorii asistenți și persoana care urmează a
fi recunoscută, împreună cu 2-3 persoane selectate după regulile generale de completare a
grupului; iar în cealaltă – persoana chemată să recunoască. Grupul de prezentare trebuie plasat
astfel încît să nu poată fi vazute de persoana chemată să recunoască.
Persoana care conduce recunoașterea, sub un pretext bine gîndit, va proceda la o discuție
asupra unui subiect neutru, dar care, în mod necesar, ar impune participanților pronunțarea
anumitor fraze și cuvinte. Dialogul se va întreține cu fiecare persoană inclusă în grupul de
recunoaștere într-o anumită ordine, începînd cu cea din partea stîngă și terminînd cu cea din
partea dreaptă.
Ulterior, dacă măsurile de securitate o permit, persoana care conduce procesul de
prezentare spre recunoaștere, va cere persoanei chemate să facă recunoașterea să declare dacă a
reușit să identifice pe cineva după voce.
Dacă răspunsul e afirmativ, ea va trece în încăperea unde se află grupul de persoane
prezentate și, în prezența lor și a martorilor va specifica particularitățile vocii și ale vorbirii după
care a facut recunoașterea.
În urma celor analizate am observat că în cadrul tuturor modalităților de prezentare spre
recunoaștere se insistă asupra faptului ca persoana chemată să recunoască să confirme răspunsul
afirmativ în prezența obiectului identificării. Evident, cu excepțiile de rigoare, atunci cînd
securitatea acestuia este periclitată. Pentru aceasta, totuși amputea găsi și o explicație practică.
Confruntarea directă dintre subiect și obiect ar putea aduce noi informații relevante anchetării
ulterioare a cazului. De exemplu, în urma confruntării directe, persoana recunoscută și-ar putea
trăda conexiunea cu fapta infracțională prin anumite mimici ale feței (involuntare).
Procesul prezentării spre recunoaștere după voce și vorbire trebuie înregistrat în
întregime pe bandă magnetică sau videomagnetică.
 CONCLUZIE
Prezentarea spre recunoaștere este o activitate procesuală cărei finalitate este obținerea de
date cu semnificație probantă, utilizate ulterior la cercetarea infracțiunilor.
Așadar, datorită complexității sale și mai ales rolului decisiv pe care îl are în unele
situații, desfășurarea ei în strictă conformitate cu regulile tactice este o necesitate imperioasă.
Se pune întrebarea, dacă ar fi oportun să vorbim despre care dintre modalitățile ilustrate
ar fi mai eficientă eficientă? Răspunsul la această întrebare este unul simplu, dar totodată și unul
complex. Să nu uităm că oricare dintre varietățile prezentării spre recunoaștere nominalizate în
acest referat sunt condiționate de principiul subiectivismului. Întrucît recunoașterea se realizează
în totalitate în baza reflectărilor memoriale. Nu mai puțin important este și faptul că persoanele
descriu în mod diferit unele și aceleași semnalmente, caracteristici.
În acest sens, studiile arată că în cadrul investigațiilor în circa 70% din cazuri, erorile
comise de ofițerii de urmărire penală și victime au fost condiționate de particularitățile
individuale ale persoanei care a recunoscut, precum și de circumstanțele procesului de percepere
și memorizare.
În altă ordine de idei, una din sarcinile de bază ale criminalisticii este ca, în virtutea
experiențelor acumulate, să elaboreze și să perfecționeze metode și mijloace tactice cît mai
conforme necesităților curente.
 Universitatea de stat din Moldova

Facultatea Drept

Departamentul Drept Procesual

Lucru de laborator la disciplina:

Criminalistica

Tema: Tactica prezentării spre recunoaștere

A efectuat:Sîrbu Mihaela

GR. 1702

A verificat: Bugai Boris

Magistru în drept,lector universitar