CONTINUTURILE EDUCATIEI

1. Delimitări conceptuale
Conceptul de conţinut (sau conţinuturi) desemnează substanţa cea mai
palpabilă, mai concretă, a procesului de învăţământ, ceea ce se predă şi ceea
ce se învaţă în cadrul acestui proces. Conţinuturile sunt transpuse în
materiile şcolare şi activităţile educative dezvoltate la nivelul şcolii. Prin
intermediul unor metode, mijloace şi forme de activitate adecvate,
conţinuturile trebuie să fie abordate de către elev în amănunt, prelucrate,
stocate, reproduse, aplicate conform cerinţelor stabilite prin obiective; ele
constituie materia prin care sunt realizate obiectivele.
Unii autori înţeleg prin conţinutul învăţământului "un volum de
cunoştinţe, deprinderi şi priceperi, ce trebuie transmise şi respectiv însuşite
de elevi, în vederea realizării sarcinilor instrucţiei şi educaţiei şcolare" (I.
Roman şi colab., 1970); alţi autori semnifică prin conţinuturi "volumul,
structura şi natura cunoştinţelor cu ajutorul cărora este realizată instruirea şi
educarea omului, pe trepte distincte de şcolarizare, într-o etapă istoriceşte
determinată" (G. Văideanu, M. Ionescu, 1982); uneori sunt considerate a fi
componenta principală a procesului de învăţământ, constând dintr-un
"ansamblu de valori specifice şi dominante într-o societate, selectate din
ceea ce a creat mai valoros umanitatea, structurate în cunoştinţe ce conduc la
formarea unor deprinderi, priceperi, capacităţi, modele de acţiune şi trăiri, în
conformitate cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii..." (N.
Oprescu, E. Blideanu, 1988);alta, care îl identifică drept "ansamblul
structurat de valori din domeniile ştiinţei, culturii, practicii, sedimentate în
societate la un moment dat şi devenite puncte de reper pentru proiectarea şi
realizarea instruirii" (C. Cucoş, 1995). Pentru C. Moise, conţinutul
învăţământului constă dintr-un ansamblu de informaţii, tehnici de muncă
intelectuală şi activitate în general, precum şi direcţii de viaţă de însuşit de
către educat într-o şcoală de un anumit grad şi tip (vezi, Didactică curs IDD,
2000). O alta definite a cotinuturilor ar fi:un ansamblu de
cunostinte,abilitati,intelectuale, profesionale si artistice, modele atitudinale si de
comportare organizare sistematic si etapizate pe cicluri,in vederea formarii unei
personalitati armonioase in concordanta cu cerintele actuale si viitoare ale societatii.
Punctul de plecare al constituirii conţinutului învăţământului este informaţia,
ea fiind elementul care se poate conserva şi transmite cel mai uşor de la o
generaţie la [Link] continuturile educatiei sunt incluse si capacitati mentale
necesare asimilarii,analizei si interpretarii informatiei,deprinderi de
munca,reguli sau norme de comparare si relationare siciala,conceptii despre
natura,on si [Link] continuturilor invatarii dispun de o
organizare unitara globala la nivelul intregului sistem de invatare in functie
de finalitatile educatiei scolare si de o organizare diferentiata,pe niveluri si
timpuri de scolaritate in functie de obiectele educatiei si de modul de
organizare ale continuturilor educationale-de exemplu:pe discipline.
Tot continuturile invatarii se afla in concordanta cu nivelurile de dezvoltare
ale cunoasterii umane dintr-o anumita epoca istorica,dar transmiterea sa
pedagogica trebuie astfel realizata incat sa asigure nu doar continuitatea ci si
progresul [Link] sunt dependente de obiective,de conditiile
predarii,invatarii si evaluarii,iar aceasta legarura este dovedita de
curriculum.
Cele mai importante caracteristici ale continuturilor educationale sunt
considerate urmatoarele:
Stabilitatea, care asigura constanta si valabilitatea in timp a cunostintelor
teoretice si [Link] exemplu ar fi Teorema lui Pitagora care a fost
elaborate in anul 500 i.H.. si care s-a pastrat pana astazi.
Mobilitatea este caracteristica continutirilor de a se innoi in permanenta ca
urmare a progresului stiintific, tehnic, cultural, dar si a usurii morale a
anumitor cunostinte teoretice si practice.
Diversificarea si specializarea continuturilor raspunde diversificarii
stiintelor, apariteie de noi stiinte si noi discipline de [Link]
diversificare si specializare a dus la aparitia stiintelor de cultura generala si
de spacialitate.
Amplificarea treptata a continutului educational de la cel primar spre cel
secundar si superior prin modalitati diferite:liniara-prin adaugarea de noi
cunostinte,spiralata-prin intoarcerea la vechile cunostinte prezente la nivel
superior.
[Link] in organizarea continuturilor:

Monodsciplinaritatea

Este o abordare a realitatii si de organizare a continuturilor pe discipline

predate relative independent una de cealalta.
Avantajul aceste modalitati de oarganizare:
-elevul are un traseu de invatat care ii poate garanta atingerea unor
performante in special la nivelul cunostintelor si a competentelor cognitive;
Dezavantajul acesteia este hiperspecializarea si lipsa unei perspective de
ansamblu asupra realitatii.
Pluridiscilinaritatea

Pluridiscilinaritatea este o abordare complexa a unei problematici,teme sau

situatii in scopul evidentierii relatiilor multiple existente intre diferite
realitati.
Avantaje:
-dezvoltarea operatiilor mutuale;
-extinderea orizontului de informatii;
- evidentierea unor aspecte care nu se dezvaluie prin monodiscilpinaritate.
Dezavantaze:
conducerea spre enciclopedist;
nu este recomandata pentru nivelurile care cer specializare inalta.

Transdiscilinaritatea

Ea presupune intrepatrunderea mai multor domenii si coordanarea cerintelor

astfel incat sa conduca la un nou spatiu de [Link] invatamantul scolar
abordarea transdisciplinaritatii porneste de la o tema, dar scopul ei este
dincolo de informatie si subiect,forma de organizare a continuturilor fiind
axata pe nivelurile si interesele elevului.
Avantaje:
- poate conduce in timp la construirea de noi domenii ale cunoasterii;
- abordarea sintetica a informatiilor;
Dezavantaje:
insuficienta pregatire in noul domeniu;
departeaza elevul de tema.

Interdisciplinaritate este o abordare globala complexa a unui fenomen care

implica transferul de cunostinte concepte,metode astfel incat ceea ce rezulta
sa poata fi contextualizabil si aplicat in situatii de viata reala.
Tipuri de interdisciplinaritate:
interdisciplinaritatea ca transfer din domenii invecinate;
interdisciplinaritatea prin problematica abordata(omul,creatia);
interdisciplinaritatea ca transfer de metode de cunoastere sau cercetare
(metoda analizei statistice a datelor,metoda analizei istorice);
interdisciplinaritatea ca transfer de concepte ( valorificarea semnificatiilor si
valentelor unu concept in domenii diferite de cunoastere).
Avantaj interdisciplinarităţii sunt:
 • permite elevului să acumuleze informaţii despre obiecte
procese, fenomene care vor fi aprofundate în anii următori ai
şcolarităţii;
• clarifică mai bine o temă făcând apel la mai multe
discipline;
• creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor şcolare;
• permite aplicarea cunoştinţelor în diferite domenii;
constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre
cantitatea de cunoştinţe şi volumul de învăţare
In cazul interdiscilinaritatii nu exista dezavantaje.
Problema interdisciplinarităţii a preocupat filosofii şi pedagogii încă din
cele mai vechi timpuri: sofiştii greci, Plinius, Comenius şi Leibnitz, iar la
noi Spiru Haret, Iosif Gabrea, G. Găvănescu şi, dintre numeroşii pedagogi ai
perioadei contemporane amintim pe G. Văideanu.În opinia lui G. Văideanu,
interdisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între diferitele
domenii ale cunoaşterii şi între diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj
comun permiţând schimburi de ordin conceptual şi metodologic”.
Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice
diferite, care se realizează în principal respectând logica ştiinţelor respective,
adaptate particularităţilor legii didactice şi-l ajută pe elev în formarea unei
imagini unitare a realităţii, îi dezvoltă o gândire integratoare.
Interdisciplinaritatea a fost definita din dubla perspective:
a)EPISTEMIOLOGICA prin intersectia teoretico-metodologica a
discilinelor in procesul de cercetare;
b)PRAGMATICA aplicarea a mai multor solutii elaborate prin valorificarea
mai multor stiinte,la luarea unor decizii sau la proiectarea unor actiuni.
Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conţinuturilor,
obiectivelor, dar se mentelor, să lucreze în echipă, individual.
O analiză a obiectivelor evidenţiază un prim punct comun al
disciplinelor şcolare şi anume dezvoltarea capacităţii de comunicare, de
colaborare în realizarea unor produse. La fiecare disciplină acest obiectiv
este formulat astfel:
• Limba română: dezvoltarea capacităţii de exprimare orală
• Matematică: formarea capacităţii de a comunica utilizând
limbajul matematic
• Ştiinţe: înţelegerea şi utilizarea în comunicare a unor
termeni şi concepte specifice ştiinţelor naturii
• Educaţie civică: dezvoltarea şi manifestarea unor
atitudini favorabile luării deciziilor şi exprimării opiniilor
personale în cadrul grupului
 Educaţie plastică: realizarea unor compoziţii libere şi a
•
unora după model
• Educaţie muzicală: dezvoltarea capacităţii de receptare a
mesajului muzical
• Abilităţi practice: dezvoltarea capacităţii de cooperare în
scopul realizării unui produs
• Educaţie fizică: dezvoltarea spiritului de echipă, a
colaborării, în funcţie de reguli acceptate.
Organizarea modulara

Organizarea modulara a aparut ca raspuns la nevoile de perfectionare,

formare sau reorientare [Link] din seturi de
cunostinte,situatii didactice,activitati ce pot fi parcurse de
subiect,independent de restul sistemului din care face [Link] se poate
intinde ca durata de la cateva ore la cateva luni si este adaptat cerintelor si
ritmului de studiu al cursantului.
Avantaje:
- eficienta maxima in educatia permanenta;
- promoveaza demersuri de tip interdisciplinar si integrat;
In cazul organizarii modulare sunt posibile dezavantaje si anume:
implicarea partiala sau neimplicarea cursantilor;
tendinta de a trata superficial tematicile abordate modular;
lipsa supravegherii permanente;
insuficenta contactelor cu altii.

Abordarea integrate a continuturilor

Presupune organizarea interdiscipinara nu doar a continuturilor ci si a
intregii experiente de predara-invatare-evaluare.
Modalitati concrete de integrare:
- organizarea in jurul unui pol stiintific,practic,personal sau social;
- integrarea in jurul unor activitati integrale (creatie,constructie,cercetare);
- integrarea printr-un ansamblu flexibil lectii,fiecare dintre ele fiind
conceputa printr-o schema integrate de tipul:
* notiunile esentiale ale domeniului;
* metode de cercetare specifice;
* fenomene implicate;
* variante de optimizare sau solutionare.
Alte modalitati ar fi:
Multidisciplinaritatea care presupune existenta unor transferuri disciplinare
care se realizeaza in special prin juxtapunerea unor cunostinte, informatii sau
metode din mai multe domenii in scopul evidentierii caracteristicilor
comune ale acestora.
Avantaje:
dezvoltarea operatiilor gandirii in special compararea,analiza,sinteza;
interferenta pozitiva.
Dezavantaje:
supraincarcarea programelor si a manualelor si volumul mare de informatii
redundante de prisos, de pomana.

Organizarea din perspective informatizarii invatarii:

* organizarea diferentiata sau personalizata;

* organizarea continuturilor pentru educatia la distanta;
* organizarea continuturilor invatamantului alternativ:Waldorf,Step by step.
Jocurile didactice permit o abordarea interdisciplinară şi pot fi cu succes
integrate la clasă în categoria metodelor active de predare-învăţare ca şi
jocurile de rol. Ele se bazează pe simularea unor funcţii, relaţii, activităţi,
fenomene etc., iar, prin practicarea lor, elevii devin actori ai vieţii sociale
pentru care se pregătesc. Punând elevii să relaţioneze între ei, jocul de rol îi
activizează din punct de vedere cognitiv, afectiv şi motric-emoţional, iar
interacţiunile dintre participanţi dezvoltă autocontrolul eficient al
conduitelor, comportamentelor şi achiziţiilor. Jocul de rol evidenţiază modul
corect sau incorect de comportare în anumite situaţii şi reprezintă o metodă
eficientă de formare rapidă şi corectă a convingerilor, atitudinilor şi
comportamentelor.
În proiectarea, pregătirea şi utilizarea jocului de rol, se parcurg următoarele
etape metodice:
a. identificarea situaţiei interumane care se pretează la simulare prin jocul de
rol;
b. modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului astfel:
1. ca o povestire în care un narator povesteşte desfăşurarea acţiunii şi diferite
personaje o interpretează;
2. ca o scenetă în care personajele interacţionează, inventând dialogul odată
cu derularea acţiunii;
3. ca un proces care respectă în mare măsură procedura oficială;
c. alegerea partenerilor şi instruirea lor în legătură cu specificul şi exigenţa
jocului;
d. distribuirea fişelor cu roluri prestabilite de învăţător sau la alegerea
participanţilor;
e. învăţarea individuală a rolurilor şi conceperea propriului mod de
interpretare ;
f. interpretarea rolurilor de către toţi participanţii;
g. dezbatere cu toţi participanţii a modului de interpretare şi reluarea
secvenţelor interpretate nesatisfăcător.
Învăţătorul are un rol deosebit de important în utilizarea jocului de rol. El
proiectează scenariul, implicând în această activitate şi elevii, distribuie
rolurile pornind de la aspiraţiile, aptitudinile şi preferinţele fiecărui
participant, organizează activităţi pregătitoare, creează o atmosferă plăcută
de lucru pentru a-i stimula pe interpreţi şi a evita blocajele emoţionale în
preluarea şi interpretarea rolurilor, conduce modul de desfăşurare al jocului
de rol. Un astfel de joc solicită din partea cadrului didactic, pe lângă
aptitudini pedagogice speciale, aptitudini regizorale şi actoriceşti
Criteriile si sursele de selectie a continuturile invatamantului variaza de la o
epoca la alta determinand schimbari si conferind educatiei un caracter
istoric.
Continuturile invatarii pot conduce la o duce la conceptia despre cunoastere
si dezvoltare a ei,astfel se realizeaza o legatura intre ceea ce se transmite
scolar si noile dezvoltari ale cercetarii stiintifice ,prezentarea cunoasterii atat
ca proces cat si ca [Link] continuturile invatarii produce o imbinare
dintre ceea ce stii,cultura generala si [Link] in
concluzie,este o modalitate de a aborda o problema din mai multe
perspective,profesorul fiind cel care ofera informatii elevilor.
Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare intre discipline diferite cu
privire la o problematică, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decat
printr-o convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.
 Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Portofoliu

Teoria si metodologia curriculumului

Elev:Damaschin Stefania-Larisa
Grupa I
Pedagigie