Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara
Catedra de Fiziologie
Sistemul Cardiovascular
Cursul 4
Electrocardiografia
Carmen Bunu
1. Generalităţi - Definiţia ECG
Electrocardiograma (ECG) reprezintă înscrierea grafică a
diferenţelor de potenţial generate în timpul activităţii
electrice cardiace.
Potenţialele electrice sunt produse în inimă ca suma
potenţialelor generate de celulele musculare cardiace în
timpul depolarizării şi repolarizării.
La nivel celular:
Depolarizarea = modificarea potenţialului transmembra-
nar, determinată de deplasarea sarcinilor electrice
(electroni sau ioni);
Repolarizarea = refacerea potenţialului transmembranar
de repaus, indusă de deplasarea sarcinilor electrice în
sens opus, care compensează depolarizarea.
Dipolul Cardiac
Depolarizarea şi repolarizarea se
propagă sub forma unor unde prin
muşchiul cardiac.
Generatorul cardiac poate fi privit
ca un dipol - două sarcini electrice
egale şi de semn contrar (+ şi -),
separate de o distanţă mică.
Dacă dipolul este plasat într-un
volum omogen ⇒ se generează
două câmpuri electrice sferice
(unul pozitiv şi altul negativ).
Dipolul Cardiac
Liniile de propagare ale câmpului
electric sunt distribuite simetric în
raport cu o linie perpendiculară, care
traversează dipolul prin centru.
Deoarece corpul este un bun
conducător de electricitate,
câmpurile electrice se propagă până
la suprafaţa pielii.
Planul perpendicular pe dipol are
potenţial 0 (punctul de nul).
Vectorul rezultant
În orice moment, suma acestor
curenţi electrici ⇒ vectorul
rezultant:
are o anumită direcţie, sens şi
magnitudine
poate produce o deflexiune
în traseul ECG.
Atât direcţia cât şi magnitudinea
Vectorul rezultant = vectorului cardiac se modifică
vectorul mediu prin inima în timpul unui ciclu cardiac.
parţial depolarizată
2. Tipuri de înregistrări ECG
Electrodul = un conductor utilizat pentru a stabili contactul
electric cu partea nemetalică a circuitului.
Potenţialul electric al dipolului se măsoară cu electrozi
plasaţi în diferite zone ale corpului, în mod uzual pe piele.
Traseul ECG este influenţat de:
polaritatea dipolului,
distanţa de la electrod la dipol,
intensitatea câmpului electric.
Tipurile de înregistrare după plasarea electrozilor:
bipolară: ambii electrozi plasaţi în câmpul electric al
inimii;
unipolară: un electrod este plasat în câmpul electric iar
celălalt în planul de potenţial 0.
Înregistrarea ECG standard în 12 derivaţii
Derivaţia ECG = raportul spaţial între două puncte în
care se plasează electrozii, în câmpul electric al inimii.
Derivaţiile bipolare (standard) ale membrelor (I, II
şi III) au fost introduse în practică de catre Einthoven.
Ele formează un triunghi echilateral, cu inima
localizată în centru.
Derivaţiile unipolare ale membrelor (aVR, aVL,
aVF) au fost introduse de Wilson.
Derivaţiile precordiale (V1-V6) sunt derivaţii
unipolare, la care electrodul explorator (pozitiv) este
plasat pe torace, în apropierea cordului.
Plasarea derivaţiilor şi planul explorat
Prin poziţiile electrozilor fiecare
derivaţie ECG “vede” semnalul
Plan frontal
ECG din unghiuri diferite:
Derivaţiile membrelor culeg
activitatea electrică în planul
Plan
transversal frontal;
Derivaţiile precordiale culeg
activitatea electrică în planul
transversal.
Circuitul este închis prin dispoziti-
ve specializate - electrocardiogra-
fe, care înregistrează semnalele, de
obicei pe hârtie.
Direcţia şi magnitudinea vectorului rezultant
Un curent electric orientat
spre electrodul pozitiv în
culegerea bipolară induce
o deflexiune pozitivă pe
traseul ECG.
Dacă numărul de celule
miocardice depolarizate în
această direcţie creşte ⇒
intensitatea curentului va
creşte.
Cu cât intensitatea
curentului este mai mare
şi deflexiunea ECG va fi
mai mare.
Direcţia şi magnitudinea vectorului rezultant
Un curent electric care se
îndepărtează de electrodul
pozitiv în culegerea bipolară
induce o deflexiune negativă
pe traseul ECG.
Dacă numărul de celule
miocardice depolarizate
(dipoli) în această direcţie
creşte, atunci intensitatea
curentului va creşte.
Cu cât intensitatea curentului
este mai mare, cu atât
deflexiunea va fi mai
negativă.
Relaţia derivaţie-vector rezultant-deflexiune ECG
Dacă unda de depolarizare are acelaşi sens cu axul derivaţiei
ECG şi:
a) este paralelă cu acesta
⇒ deflexiune pozitivă
maximă pe traseul
ECG;
a)
b) are o direcţie oblică în
raport cu acesta ⇒
deflexiune pozitivă
mai redusă pe traseul
ECG.
b)
Relaţia derivaţie-vector rezultant-deflexiune ECG
Dacă unda de depolarizare este
de sens opus cu axul derivaţiei
şi:
c) este paralelă cu acesta ⇒
deflexiune negativă maximă
pe traseul ECG;
c)
d) are o direcţie oblică în raport
cu acesta ⇒ deflexiune
negativă mai redusă ECG.
d)
Dacă unda de depolarizare este
perpendiculară pe axul derivaţiei
(e) ⇒ nu se înregistrează nici o
e) deflexiune (suma undelor = 0).
Relaţia dintre vectorul inimii şi derivaţia ECG
Derivaţiile membrelor
a) Derivaţiile bipolare ale membrelor (standard)
Înregistrează activitatea electrică a inimii în plan frontal.
Termenul “bipolar” înseamnă că ECG este înregistrat
între doi electrozi exploratori (+ şi -) plasaţi pe membre:
braţul drept (R), braţul stâng (L) şi piciorul stâng(F).
Cele trei derivaţii bipolare înregistrează diferenţele de
potenţial între:
- D I - braţul drept (R - ) şi braţul stâng (L + );
- D II - braţul drept (R - ) şi piciorul stâng (F + );
- D III - braţul stâng (L -) şi piciorul stâng (F + ).
Derivaţiile bipolare ale membrelor
R L
R L
F F
Derivaţia
DerivaţiaII Derivaţia
DerivaţiaIIII Derivaţia
DerivaţiaIII
III
Derivaţiile membrelor
b) Derivaţiile unipolare ale membrelor
Înregistrează activitatea electrică a inimii în plan frontal.
Sunt “unipolare” deoarece folosesc un singur electrod ex-
plorator (pozitiv), plasat pe un membru, conectat cu centrul
inimii, considerat ca punct de referinţă (potenţial nul).
Punctul de referinţă rezultă prin conectarea celorlalţi doi
electrozi între ei.
Derivaţia unipolară înregistrează potenţialul membrului
respectiv şi este amplificată (a):
- aVR - electrodul explorator este plasat pe braţul drept;
- aVL - electrodul explorator este plasat pe braţul stâng;
- aVF - electrodul explorator este plasat pe piciorul stâng.
Derivaţiile unipolare ale membrelor
aVR
aVR aVL
aVL aVF
aVF
Derivaţiile membrelor – triunghiul lui Einthoven
Sistem triaxial Sistem hexaxial
I
aVR aVL aVR aVL
I
II III
III II
aVF aVF
Derivaţiile membrelor – triunghiul lui Einthoven
Pereţii inimii “văzuţi” de diferitele derivaţii ale membrelor:
Peretele lateral al VS:
derivaţiile DI, aVL;
aVR aVL
Peretele inferior:
derivaţiile DII, DIII şi aVF;
I
Faţa endocavitară a inimii:
derivaţia aVR;
NOTĂ: Peretele posterior al
III II
aVF
inimii nu este explorat în
mod direct.
Derivaţiile precordiale (V)
Înregistrează activitatea electrică a inimii în plan transversal
Sunt derivaţii “unipolare”, cu electrodul pozitiv situat pe
torace (V1-V6) şi electrodul de referinţă format din cele trei
derivaţii ale membrelor unite.
Electrodul explorator poziţionat după cum urmează:
- V1 - spaţiul IV intercostal drept parasternal;
- V2 - spaţiul IV intercostal stâng parasternal;
- V3 - la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4;
- V4 - spaţiul V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară
(apexul);
- V5 - spaţiul V intercostal stâng, pe linia axilară anterioară;
- V6 - spaţiul V intercostal pe linia axilară mijlocie.
Derivaţiile precordiale
Pereţii inimii “văzuţi” de către derivaţiile precordiale:
Peretele anterior al inimii:
Derivaţiile V1,V2;
Septul interventricular:
Derivaţia V3;
Apexul: Derivaţia V4;
Peretele lateral al VS:
Derivaţiile V5,V6.
3. Caracteristicile parametrilor ECG
Reprezentarea ECG a fiecărui ciclu cardiac conţine:
- unde: P, Q, R, S, T şi U (deflexiuni pozitive sau negative).
- segmente: porţiunile cuprinse între unde.
- intervale: includ segmente şi unde.
Traseul ECG este înregistrat în condiţii standard, cu:
- amplitudinea: 1mm=0.1 mV şi durata: 1mm=0.04 s.
Unda P
Porţiunea ECG care corespunde
depolarizării atriale (AD→AS);
Defineşte ritmul sinusal;
Aspect: rotunjită şi uniformă;
Sens:
pozitivă în majoritatea
derivaţiilor,
negativă în aVR;
pozitivă sau difazică în V1,V2;
Durată 0.06-0.10 sec;
Amplitudine <0.25 mV;
Ax electric mediu în plan frontal:
0o-5o.
Complexul QRS
Cea mai semnificativă
componentă a traseului ECG,
corespunde cu depolarizarea
septului IV şi ventriculilor;
Aspect:
prima undă negativă =Q:
durata < 0,04sec;
amplit <1/4 R (DIII, aVF,
V5-V6) absentă în V1-V4;
prima undă pozitivă = R:
prezentă în majoritatea
derivaţiilor;
cea de-a doua undă negativă
sau prima negativă după R = S.
Complexul QRS
Durată: 0,08 şi 0,10 sec;
Amplit.: 1-1,5 mV (10-15mm):
amplitudine minimă:
0,5 mV în DI, DII, DIII;
1 mV în derivaţiile
precordiale.
Ax electric în plan frontal:
-30o- +110o (ax intermediar =
+30o- +60o).
Complexul QRS - semnificaţia undelor
Complexul
Prima zonă activată a muşchiului
ventricular este septul interventricular, cu
vectorul rezultant de la stânga spre dreapta
şi de jos în sus ⇒ unda Q.
Urmează activarea: apexului şi pereţilor
ventriculari laterali, dinspre endocard spre
epicard, cu vectorul rezultant de la dreapta
la stânga şi de sus în jos ⇒ unda R.
Ultimele zone depolarizate sunt bazele
ventriculilor, care sunt activate de jos în
sus şi spre dreapta ⇒ unda S.
Complexul QRS îîn
Complexul n derivaţiile membrelor
Ax intermediar
-90o
(+30o→ +60o )
-30o
aVR aVL I aVR
I 0o II aVL
+30o III aVF
III II
+110o aVF +60o
+90o
Axul cu derivaţia pe care are cea mai mare proiecţie.
Axul ⊥ pe derivaţia pe care are cea mai mică proiecţie (0).
Complexul QRS îîn
Complexul n derivaţiile membrelor
Ax verticalizat
-90o (+60o → +110o)
-30o
aVR aVL
I 0o
+30o
III II
+110o aVF +60o
+90o
Complexul QRS îîn
Complexul n derivaţiile membrelor
Ax orizontalizat
-90o (-30o → +30o)
-30o
aVR aVL
I 0o
+30o
III II
+110o aVF +60o
+90o
Complexul QRS îîn
Complexul n derivaţiile precordiale
V1, V2: V5, V6:
Derivaţii Derivaţii
drepte stângi
Aspect QRS:
- V1,V2: R<S (rS);
- V3,V4: zona de tranziţie (R=S);
- V5,V6: - R>S (Rs);
- apare Q.
- Index Sokolov:
SV2 + RV5 < 35 mm.
Unda T
Reflectă repolarizarea ventriculară
(epicard → endocard);
Aspect: rotunjită, asimetrică, cu panta
descendentă mai abruptă;
Sens: concordant cu complexul QRS
pozitivă în majoritatea derivaţiilor;
negativă: aVR +/- în DIII, aVF, V1
Amplitudine < 1/3 QRS (< 6 mm);
Durata: 0,13-0,30 sec;
Modificată de factori:
fiziologici: SNVP ⇒ T înalt,
asimetric (precordiale);
factori umorali (↓PO2 , Ca , K ).
++ +
Unda U
Corespunde cu repolarizarea
muşchilor papilari sau post-
depolarizarea în fibrele
Purkinje;
Aspect: mică, rotunjită;
Acelaşi sens cu unde T din
aceeaşi derivaţie;
Amplitudinea < 1/4 T din
aceeaşi derivaţie;
mai evidentă la ↓ FC, ↓[K ];
+
mai bine exprimată în
derivaţiile precordiale drepte
(V1,V2).
Segmentul PQ, ST. Punctul J
segmentul PQ (PR) = stadiul
depolarizat atrial,
durata 0,06-0,10 sec.
segmentul ST = stadiul
depolarizat ventricular;
izoelectric (±1 mm)
cu durata de 0.05-0.15 sec. Punct J
punctul J - sfârşitul
depolarizării ventriculare,
uneori greu de depistat;
patologic - în cardiopatia
ischemică: supra/subdenive-
lare mai marcată ⇒ leziune.
Intervale ECG
interval PR(PQ) = conducerea
atrio-ventriculară (conducerea
intraatrială, NAV, şi prin
sistemul His-Purkinje);
durată: 0,12-0,20 sec;
↓ ⇒ sindrom de preexcitaţie
↑ ⇒ BAV.
interval ST = stadiul depolarizat
ventricular şi repolarizarea
ventriculară;
modificări caracteristice în:
cardiopatia ischemică,
tulburările de repolarizare
ventriculară.
Intervale ECG
interval QT = sistola electrică
ventriculară (SEV), cuprinde
depolarizarea şi repolarizarea
ventriculară;
durată: 0,35-0,45 sec (în
funcţie de FC).
interval RR = durata unei
revoluţii cardiace (între două
complexe QRS succesive) ⇒
util pentru determinarea FC;
durată: variază invers
proporţional cu FC (la 60 1500
FC = =
FC=75 bpm, RR este de RR ⋅ 0,04 RR
0,80 sec).
ECG – Unde, Segmente, Intervale
interval RR
Interpretarea traseului ECG
1. Stabilirea ritmului cardiac
2. Stabilirea FC
3. Stabilirea axului electric
4. Analiza morfologică şi cronologică a traseului ECG
Interpretarea traseului ECG
1. Stabilirea ritmului: normal = ritm sinusal
Criterii: unde P de aspect normal, urmate de complexe
QRS normale la intervale PQ regulate.
60 1500
2. Stabilirea FC: FC = =
RR ⋅ 0,04 RR
- Normal: FC=60-80 bpm
- Variaţii: FC>100 bpm ⇒ tahicardie sinusală (↑ SNVS),
FC<60 bpm ⇒ bradicardie sinusală (↑ SNVP).
- Aritmia sinusală respiratorie: FC ↑ în inspir, FC ↓ în
expir. Frecventă la copii.
Interpretarea traseului ECG
3. Stabilirea axului electric: prin metoda triunghiului lui
Einthoven sau triaxială
- Valori normale: - 30º - +110º
- ax orizontalizat: - 30º - +30º (obezi, gravide)
- ax intermediar: + 30º - +60º
- ax verticalizat: + 60º - +110º (longilini, tineri)
- Rotaţia inimii în plan orizontal:
- orară (la stânga): zona R=S → V5,V6
- antiorară (la dreapta): zona R=S → V1,V2
- Patologic: - ax deviat la stânga: mai negativ de -30º
- ax deviat la dreapta: peste +110º
Ax electric 0º 30º 60º 90º
Proiecţie maximă DI aVR DII aVF
Proiecţie minimă aVF DIII aVL DI
Interpretarea traseului ECG
4. Analiza morfologică şi cronologică a traseului ECG:
9identificarea elementelor grafice ECG (unde,
segmente, intervale),
9măsurarea duratei şi amplitudinii elementelor grafice
ECG,
9aprecierea morfologiei undelor,
9aprecierea poziţiei segmentelor PQ şi ST faţă de linia
izoelectrică,
9 identificarea elementelor grafice ECG patologice.
ECG în 12 Derivaţii
Utilitatea ECG
Determinarea FC;
Evaluarea funcţiei de conducere cardiacă;
Determinarea axei electrice a inimii;
Determinarea:
aritmiilor cardiace;
tulburărilor de conducere;
leziunilor peretelui cardiac;
NU aduce informaţii despre funcţia de pompă a inimii.
ECG în 12 Derivaţii