POVESTEA LUI

PETER IEPURAŞUL
de
BEATRIX POTTER
 FREDERICK WARNE

FREDERICK WARNE
First published 1902
Frederick Warne & Co., 1902
Printed and bound in Great Britain by William Clowes Limited, Beccles and
London
Au fost odată ca niciodată patru Iepuraşi,

şi ei se numeau:

Flopsy,

Mopsy,

Codiţă-de-Vată

şi Peter.
Ei locuiau împreună cu mama lor într-o vizuină,

săpată în pământul nisipos de sub rădăcina unui

brad foarte bătrân.

„Ei bine dragii mei,” spuse bătrâna Doamnă

Iepure într-o dimineaţă, „puteţi merge să vă

jucaţi, pe câmp sau pe potecă, dar să NU cumva

să mergeţi în grădina Domnului McGregor: tatăl

vostru a păţit-o acolo, şi-a ajuns în plăcinta cu

carne a Doamnei McGregor!”

„Hai, plecaţi, şi aveţi grijă să nu daţi de bucluc!

Eu plec la cumpărături.”
Apoi, bătrâna Doamnă Iepure îşi luă umbrela şi

un coş pentru cumpărături, şi plecă prin pădure

la brutărie. Cumpără de acolo o franzelă neagră

şi cinci chifle cu stafide.

Flopsy, Mopsy şi Codiţă-de-Vată, care erau trei

iepuraşi cuminţi, s-au dus pe potecă în jos, ca să

adune mure coapte.

Dar Peter, care era tare neastâmpărat, fugi de-a

dreptul la grădina Domnului McGregor, şi ţup!

se strecură pe sub uşită înăuntru!

Mai întâi, ronţăi ceva salată şi fasole oloagă, şi

apoi dădu iama în ridichi…

Apoi, fiindcă începu să-l doară burtica, merse să

caute ceva păstârnac.

Dar chiar după colţul unei răsadniţe cu

castraveţi, dădu nas în nas cu Domnul

McGregor!
Domnul McGregor era în patru labe, fiindcă

planta răsaduri de varză, dar sări numaidecât în

picioare şi o luă la fugă după Peter, învârtind o

greblă şi strigând „Stai, hoţule!”

Peter era speriat de moarte; şi alergă încoace şi-

ncolo prin toată grădina, fiindcă uitase drumul

spre portiţă.

Printre verze, îşi pierdu un păpucel, iar apoi şi

pe celălalt, printre tufele de cartofi.

După ce-şi pierdu papucii, o rupse la fugă pe

patru picioare, alergând astfel mai repede, aşa că

am impresia că ar fi scăpat de-a binelea dacă nu

s-ar fi prins din greşeală într-o plasă pentru

agrişe, în care îşi încurcă nasturii de pe hăiniţă.

Era o hăiniţă nou-nouţă, albastră, cu nasturi de

alamă.
Peter se dădu bătut, şi începu să plângă cu

sughiţuri; însă suspinurile i-au fost auzite de

nişte vrăbiuţe prietenoase, care zburară imediat

lângă el, agitându-se de zor şi ţipând la el să se

elibereze.
Domnul McGregor apăru cu o sită, pe care voi

s-o pună peste Peter; însă iepuraşul se zbătu de

mama focului şi-o tuli la ţanc, lăsându-şi însă

hăinuţa acolo.
Apoi se repezi în magazia de unelte, şi ţup! sări

într-o stropitoare. Ar fi fost o ascunzătoare

grozavă, dacă n-ar fi avut atâta apă în ea!

Domnul McGregor era aproape sigur că Peter se

ascunsese pe undeva prin magazia de unelte,

poate pe sub vreun ghiveci de flori. Aşa că

începu să le întoarcă pe rând, cu grijă, privind

atent sub fiecare.

Deodată, Peter strănută – „Hapciu!” Imediat,

Domnul McGregor fu lângă el.

Încercă să-l calce pe Peter, care însă o zbughi pe

geam afară, dărâmând trei ghivece cu flori.

Gemuleţul era prea mic pentru Domnul

McGregor, şi de altfel era prea obosit după atâta

alergătură. Aşa că se întoarse la lucrul său.

Peter se opri să-şi tragă sufletul; abia mai

respira, şi tremura de frică, şi habar n-avea

încotro s-o mai ia. Colac peste pupăză, mai era

şi ud leoarcă, cum stătuse în stropitoare.

După o vreme, începu să dea târcoale, mergând

tiptil – tiptil, fără grabă, privind atent în toate

părţile.
Până la urmă, găsi o uşă, însă era încuiată, iar un

iepuraş dolofan ca el n-avea loc să se trecoare

pe dedesubt.

O şoricică ţopăia de zor peste pragul de piatră,

cărând de zor boabe de fasole şi mazăre pentru

şoriceii săi din pădure. Peter o întrebă dacă nu

ştia drumul spre portiţă, dar avea o boabă de

mazăre atât de mare în gură, că nu putea vorbi

deloc. Dădu doar din cap, privindu-l. Peter

începu să plângă.
Apoi îşi căută drumul de-a dreptul prin grădină,

însă se rătăci tot mai tare. Deodată, ajunse la un

iaz, de unde Domnul McGregor îşi umplea

stropitoarea. O pisică albă urmărea cu privirea

caraşii din apă, stând absolut nemişcată – doar

când şi când, vârful cozii zvâcnea încetişor, ca şi

când ar fi fost viu. Peter se gândi că poate era

mai bine să nu o întrebe nimic; mai auzise el

despre pisici de la vărul său, Iepuraşul Benjamin

Se întoarse înapoi spre magazie, dar deodată,

auzi chiar lângă el, sunetul unei săpăligi – scr-r-

riş-scraş, scriş-scraş. Peter se tupilă pe sub

tufişuri. Dar la un moment dat, ca şi cum nu s-ar

fi întâmplat nimic, sări într-o roabă, şi de acolo

aruncă o privire. Primul lucru pe care-l zări fu

chiar Domnul McGregor, care săpa stratul de

ceapă. Era cu spatele spre el, şi dincolo de el…

era chiar portiţa!

Peter se furişă jos din roabă; apoi o rupse la

sănătoasa cât putu de iute de-a lungul unei alei

pe lângă tufele de coacăze negre. Domnul

McGregor îl văzu dând colţul, însă lui Peter nu-I

păsă. Se strecură pe sub portiţă, şi gata! scăpă în

sfârşit, pierzându-şi urma în pădurea de dincolo

de grădină.
Domnul McGregor îi spânzură hăinuţa şi

păpuceii de o sperietoare de ciori, ca să alunge

mierlele.

Peter nu se mai opri din goană şi nici nu privi

înapoi, până nu ajunse acasă, la vizuina de sub

bradul cel bătrân.

Era atâta de obosit, că se tolăni jos, pe nisipul

moale şi fin din vizuină, şi închise ochii. Mama

lui gătea în bucătărie; şi se gândi: oare ce făcuse

cu hainele? Erau a doua hăinuţă şi pereche de

păpucei pe care Peter le pierdea în ultimele două

săptămâni!
Îmi pare rău să vă spun asta, dar Peter nu se

simţi foarte bine în seara aceea.

Mama lui îl puse în pat, făcu un ceai de muşeţel;

şi-apoi îi dădu lui Peter să bea cu măsură din el!

„Să iei o lingură înainte de culcare.”

Dar Flopsy, Mopsy şi Codiţă-de-Vată, au primit

de cină pâine, lapte şi mure coapte.

SFÂRŞIT