Legea nr.

254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de

libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Capitolul II Siguranţa penitenciarelor

Articolul 15Condiţii generale
(1) Siguranţa deţinerii se referă la totalitatea activităţilor desfăşurate de administraţia penitenciarului în
scopul impunerii unor restricţii în ceea ce priveşte libertatea de mişcare a deţinuţilor, astfel încât să prevină
săvârşirea de noi infracţiuni, să fie împiedicată sustragerea lor de la executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate, precum şi pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii acestora, a
personalului locului de deţinere şi a oricăror altor persoane.
(2) Activităţile desfăşurate de administraţia penitenciarului pentru realizarea siguranţei deţinerii constau în
luarea măsurilor de pază, escortare, însoţire şi supraveghere, în scopul menţinerii ordinii şi disciplinei în
rândul deţinuţilor.
(3) Măsurile necesare pentru siguranţa penitenciarelor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al
ministrului justiţiei.
(4) Penitenciarele dispun de amenajările, dispozitivele, personalul şi mijloacele tehnice necesare pentru
supravegherea şi controlul perimetrelor, spaţiilor interioare şi căilor de acces, precum şi de armamentul şi
muniţia necesare.
(5) În cazul manifestărilor care tulbură ordinea şi liniştea publică din cadrul penitenciarelor sau pun în
pericol viaţa ori integritatea corporală a persoanelor sau securitatea bunurilor şi care depăşesc posibilităţile
de intervenţie ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor Interne acordă, la
solicitare, sprijinul necesar.
Articolul 16Utilizarea mijloacelor de imobilizare
(1) Folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare nu este permisă decât în situaţii în care alte
măsuri de menţinere a ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor nu au dat rezultate în una dintre următoarele
situaţii:
a) pentru a împiedica evadarea în timpul deplasării deţinuţilor;
b) pentru a proteja deţinuţii de autovătămare sau pentru a preveni vătămarea altor persoane ori producerea
de pagube;
c) pentru restabilirea ordinii şi disciplinei, ca urmare a opunerii sau împotrivirii deţinuţilor la o dispoziţie a
organelor judiciare sau personalului locului de deţinere.
(2) Mijloacele de imobilizare ce pot fi folosite în scopul prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin regulamentul
prevăzut la art. 15 alin. (3).
(3) Folosirea mijloacelor de imobilizare este permisă numai pe durata pentru care aceasta este strict
necesară.
(4) Folosirea mijloacelor de imobilizare se face gradual, fără a depăşi nevoile reale de imobilizare a
deţinuţilor, şi încetează de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat.
(5) Utilizarea mijloacelor de imobilizare trebuie autorizată în prealabil de către directorul penitenciarului, cu
excepţia cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru, situaţie care este de îndată adusă la cunoştinţa
directorului.
(6) Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menţinerea sau îndepărtarea mijloacelor de
imobilizare, pe durata prezenţei deţinuţilor în faţa acestora.
Articolul 17Măsuri în caz de evadare
(1) În cazul producerii unei evadări, în sensul art. 285 din Codul penal, administraţia penitenciarului anunţă
de îndată organele competente ale Ministerului Afacerilor Interne pentru luarea măsurilor în vederea
urmăririi şi prinderii deţinutului, furnizând acestora datele şi informaţiile necesare.
(2) Personalul locului de deţinere poate desfăşura activităţi de căutare a persoanei aflate în situaţia
prevăzută la alin. (1) pe o durată ce nu poate depăşi 24 de ore, cu excepţia situaţiilor în care există date
precise, informaţii ori indicii despre aceasta.
Articolul 18Controlul antiterorist şi de specialitate la intrarea în locul de deţinere
(1) Toate persoanele şi bagajele aflate asupra acestora, precum şi mijloacele de transport care au acces în
penitenciar sunt supuse controlului de specialitate şi antiterorist.
(2) Controlul de specialitate cuprinde toate activităţile desfăşurate de personal pentru stabilirea calităţii
persoanelor care au acces în locul de deţinere şi pentru descoperirea şi ridicarea obiectelor interzise a se afla
în posesia, folosinţa sau păstrarea deţinuţilor.
(3) Controlul antiterorist cuprinde toate activităţile desfăşurate de personal, folosind mijloacele tehnice din
dotare, pentru descoperirea de armament, muniţie, substanţe explozive, alte materiale sau subansamble
care pot contribui la fabricarea de arme sau bombe artizanale.
(4) Accesul persoanelor şi al mijloacelor de transport în penitenciar se face cu acordul directorului acestuia,
cu excepţia categoriilor de persoane stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3), ale căror
prerogative permit intrarea în penitenciar.
Articolul 19Percheziţionarea deţinuţilor
(1) Pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situaţiilor de risc, precum şi pentru ridicarea obiectelor
interzise, deţinuţii sunt supuşi percheziţiei.
(2) Percheziţia este acţiunea prin care se realizează un control amănunţit asupra deţinuţilor, echipamentului,
bagajelor, cazarmamentului, camerelor de deţinere şi tuturor locurilor unde aceştia au acces.
(3) Percheziţia se efectuează de către persoane de acelaşi sex cu deţinuţii percheziţionaţi şi în condiţii în
care să nu fie afectată demnitatea deţinuţilor.
(4) Desfăşurarea percheziţiei corporale amănunţite se realizează cu respectarea dreptului persoanei
percheziţionate la viaţa intimă.
(5) Percheziţiile asupra cavităţilor corporale ale deţinuţilor pot fi realizate numai de către personalul medical.
(6) Percheziţionarea bagajelor şi a bunurilor personale se face în prezenţa persoanei în cauză sau a altui
deţinut, atunci când aceasta nu este prezentă.
(7) Tipurile percheziţiei, modalităţile de efectuare, asigurarea tehnico-materială necesară efectuării acesteia,
precum şi documentele ce se întocmesc cu acest prilej se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 15
alin. (3).
Articolul 20Confiscarea bunurilor şi sumelor de bani
(1) Bunurile interzise şi sumele de bani găsite asupra deţinuţilor, cu prilejul percheziţiilor, se confiscă.
Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar sumele de bani se fac venit la bugetul de
stat.
(2) Procedura de valorificare şi de distrugere a bunurilor confiscate se stabileşte prin regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
Articolul 21Portul armelor de foc
(1) Portul şi uzul armelor de foc sau al altor arme neletale este permis personalului care asigură paza
penitenciarelor sau execută misiuni de pază şi escortare a deţinuţilor în afara penitenciarelor, în cazurile şi
condiţiile prevăzute de lege.
(2) Portul şi uzul armelor de foc sau al altor arme neletale este interzis în sectorul de deţinere, astfel cum
este definit prin regulamentul de aplicare a prezentei legi, cu excepţia unor incidente critice definite în
regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3), cazuri în care se delimitează vizibil un perimetru interior.
(3) În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, personalul din penitenciare poate folosi mijloacele tehnice din
dotare, în condiţiile legii.
Articolul 22Recoltarea de probe biologice
În cazul în care există indicii că un deţinut a consumat substanţe stupefiante, alcool ori substanţe toxice sau
a ingerat fără prescripţie medicală medicamente de natură a crea tulburări de comportament, directorul
penitenciarului dispune, cu avizul judecătorului de supraveghere a privării de libertate, ca acesta să fie
supus recoltării probelor biologice prin mijloace noninvazive ale corpului, în vederea testării, în condiţiile
regulamentului de aplicare a prezentei legi.
Articolul 23Cazarea temporară în camera de protecţie şi supravegherea deţinuţilor prin intermediul
camerelor de luat vederi
(1) Dacă există indicii că un deţinut intenţionează să recurgă la acte de autoagresiune sau de suicid, să
rănească o altă persoană, să distrugă bunuri ori să tulbure în mod grav ordinea, directorul penitenciarului
poate dispune ca acesta să fie cazat individual într-o încăpere anume destinată şi amenajată.
(2) Pe perioada cazării în camera de protecţie, deţinutul este observat permanent prin intermediul camerelor
de luat vederi.
(3) Măsura prevăzută la alin. (1) poate fi luată până la încetarea stării care a generat-o, dar nu mai mult de
24 de ore.
(4) În ipoteza cazării în camera de protecţie pentru prevenirea autoagresiunii ori suicidului, personalul
medical are obligaţia de a monitoriza şi evalua starea deţinutului, ori de câte ori este necesar, dar nu mai
puţin de o dată la 4 ore.
(5) Pe perioada cazării în camera de protecţie, deţinutul este consiliat psihologic.
(6) Deţinuţii cazaţi în camera de protecţie iau masa şi îşi satisfac necesităţile fiziologice în alt spaţiu decât
cel în care sunt cazaţi.
Articolul 24Deţinuţii care prezintă risc
Deţinuţilor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului li se aplică măsuri de pază, supraveghere şi
escortare sporite, fără a le fi afectate drepturile prevăzute de prezenta lege.
Articolul 25Cazarea pe durata cercetării disciplinare
Pe durata cercetării disciplinare, directorul penitenciarului poate dispune preventiv, din motive de siguranţă,
cazarea într-un alt spaţiu de deţinere a deţinutului cercetat pentru comiterea unei abateri disciplinare.
Articolul 26Informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate
Folosirea mijloacelor de imobilizare şi a armamentului, cazarea temporară a deţinutului în camera de
protecţie şi supravegherea prin intermediul camerelor de luat vederi sunt aduse, în scris, la cunoştinţa
judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
Articolul 27Supravegherea electronică la distanţă
(1) Deţinuţii pot fi supravegheaţi electronic la distanţă.
(2) Categoriile de deţinuţi şi cazurile în care pot fi supravegheaţi electronic la distanţă se stabilesc prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Articolul 28Protecţia martorilor ameninţaţi şi deţinuţilor vulnerabili
(1) Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului au obligaţia de a asigura, în
condiţiile legii, protecţia şi asistenţa martorului ameninţat sau vulnerabil, care execută o pedeapsă sau o
măsură privativă de libertate.
(2) Protecţia şi asistenţa deţinuţilor vulnerabili se asigură în condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Criteriile privind vulnerabilitatea şi măsurile de protecţie se stabilesc prin regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
Articolul 29Audierile prin videoconferinţă
(1) În cazul în care un deţinut urmează să fie audiat în cadrul unei proceduri prevăzute de prezenta lege de
către personalul sau judecătorul de supraveghere a privării de libertate din alt penitenciar decât cel în care
se află deţinutul, audierea poate avea loc prin videoconferinţă. În cazul în care un deţinut urmează să fie
audiat în cadrul oricărei proceduri judiciare sau al unei proceduri prevăzute de prezenta lege, audierea poate
avea loc prin videoconferinţă.
(2) Directorul penitenciarului în care se află deţinutul primeşte cererea de audiere şi este competent să
dispună asupra datei de realizare a acesteia.
(3) Audierea prin videoconferinţă se desfăşoară potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(4) Dacă deţinutul este asistat de un apărător, ales sau numit din oficiu, administraţia penitenciarului va
permite accesul acestuia în camera de videoconferinţă, alături de persoana pe care o reprezintă.
(5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi traducătorului sau interpretului.
(6) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul deţinuţilor aflaţi în secţiile
exterioare ale unui penitenciar, centre de reţinere şi arestare preventivă, centre educative sau centre de
detenţie, precum şi în cazul altor proceduri judiciare din alte materii, în măsura în care audierea prin
videoconferinţă este posibilă din punct de vedere tehnic.
Capitolul III Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate
Articolul 30Dispoziţii generale privind regimurile de executare a pedepselor privative de libertate
(1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza
executării pedepselor privative de libertate.
(2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv şi
regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
(3) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate asigură respectarea şi protejarea vieţii,
sănătăţii şi demnităţii persoanelor condamnate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze
suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată.
Articolul 31Tipurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate
(1) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt, în ordinea descrescătoare a gradului de
severitate, următoarele:
a) regimul de maximă siguranţă;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
(2) Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferenţiază în raport cu gradul de limitare
a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor şi de desfăşurare a
activităţilor, precum şi cu condiţiile de detenţie.
Articolul 32Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate
(1) În fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului
de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită din: directorul penitenciarului, care este şi
preşedintele comisiei, şeful serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor şi şeful serviciului sau
biroului educaţie ori şeful serviciului sau biroului asistenţă psihosocială.
(2) Secretariatul comisiei prevăzute la alin. (1) se asigură de către şeful serviciului sau biroului evidenţă din
penitenciarul respectiv.
(3) Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate îşi desfăşoară
activitatea, de regulă, o dată pe săptămână.
Articolul 33Aplicarea provizorie a regimului de executare
(1) După terminarea perioadei de carantină şi observare prevăzute la art. 44, persoanei condamnate căreia
nu i s-a stabilit regimul de executare i se aplică provizoriu regimul de executare corespunzător cuantumului
pedepsei pe care o execută, potrivit art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), art. 37 alin. (1) şi art.
38 alin. (1).
(2) În cazul persoanelor iniţial arestate preventiv, regimul provizoriu se aplică de la momentul primirii
mandatului de executare a pedepsei, până la prima întrunire a comisiei prevăzute la art. 32.
(3) Aplicarea regimului provizoriu se face în baza deciziei directorului penitenciarului, care este executorie şi
definitivă.
(4) Regimul de executare stabilit pentru persoanele condamnate şi arestate preventiv în altă cauză se
suspendă până la încetarea arestului preventiv. Pe perioada de suspendare se aplică regimul specific
arestaţilor preventiv.
Articolul 34Regimul de maximă siguranţă
(1) Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă
şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum şi celor care prezintă risc
pentru siguranţa penitenciarului.
(2) Criteriile de stabilire şi procedura de evaluare a riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru
siguranţa penitenciarului se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate,
în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă sunt supuse unor măsuri
stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează muncă şi desfăşoară
activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase,
instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului,
sub supraveghere continuă, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Articolul 35Categorii de persoane cărora nu li se aplică regimul de maximă siguranţă
(1) Regimul de maximă siguranţă nu se aplică următoarelor persoane condamnate:
a) care au împlinit vârsta de 65 de ani;
b) femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;
c) persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi celor cu afecţiuni locomotorii grave.
(2) Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. a) execută pedeapsa privativă de libertate în regim
închis. Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) execută pedeapsa privativă de libertate în
regim închis, pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea regimului de maximă siguranţă.
(3) La data încetării cauzei care a determinat neaplicarea regimului de maximă siguranţă, situaţia persoanei
condamnate este analizată în condiţiile art. 40.
(4) Prevederile alin. (1) nu se aplică persoanelor condamnate care prezintă risc pentru siguranţa
penitenciarului, stabilit ca atare, potrivit criteriilor şi procedurii de evaluare a riscului prevăzute de
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Articolul 36Regimul închis
(1) Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar
care nu depăşeşte 13 ani.
(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamnatului, precum şi
comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei
condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite
prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun,
prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul
penitenciarului, sub pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei
legi.
(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca şi pot desfăşura
activităţi educative şi culturale în afara penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea
directorului penitenciarului.
(5) Măsurile de siguranţă specifice regimului închis se aplică persoanelor condamnate, altele decât cele din
regimul de maximă siguranţă, transferate temporar într-un alt penitenciar, pentru prezentarea în faţa
organelor judiciare.
(6) Măsurile de siguranţă specifice regimului închis se aplică deţinuţilor internaţi în penitenciare-spital şi în
infirmeria penitenciarului.
Articolul 37Regimul semideschis
(1) Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an,
dar care nu depăşeşte 3 ani.
(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamnatului, precum şi
comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei
condamnate în regimul de executare imediat inferior sau imediat superior ca grad de severitate, în condiţiile
stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot
deplasa neînsoţite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, prestează muncă şi desfăşoară activităţi
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire
şcolară şi formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care
rămân deschise în timpul zilei, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă şi desfăşura
activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase,
instruire şcolară şi formare profesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, în
condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Articolul 38Regimul deschis
(1) Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.
(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamnatului, precum şi
comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei
condamnate în regimul de executare imediat superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa
neînsoţite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pot presta munca şi pot desfăşura activităţi
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire
şcolară şi formare profesională, în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condiţiile stabilite prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate din regimul deschis sunt analizate în comisia prevăzută la art. 32 numai dacă se
impune schimbarea regimului de executare într-unul superior ca grad de severitate.
Articolul 39Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
(1) Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileşte de către comisia prevăzută la art. 32
la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină şi observare sau după aplicarea
regimului provizoriu.
(2) La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:
a) durata pedepsei privative de libertate;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale;
d) vârsta şi starea de sănătate ale persoanei condamnate;
e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare;
f) nevoile identificate şi abilităţile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaţionale, de
asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă şi de a participa la activităţi educative,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi
formare profesională.
(3) Decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică persoanei
condamnate împreună cu menţionarea căii de atac existente şi a termenului de exercitare a acesteia.
Împotriva modului de stabilire a regimului de executare, persoana condamnată poate formula plângere la
judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat
decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
(4) Plângerea nu suspendă executarea hotărârii comisiei.
(5) Persoana condamnată poate fi ascultată, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării
de libertate.
(6) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea în termen de 10 zile de la
data primirii acesteia şi pronunţă, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluţii:
a) admite plângerea şi dispune modificarea regimului de executare stabilit de comisia prevăzută la art. 32;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;
c) ia act de retragerea plângerii.
(7) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi
administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia.
(8) Încheierea este executorie de la data comunicării către administraţia penitenciarului.
(9) Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la
penitenciarul a cărui comisie a stabilit regimul de executare.
(10) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi
administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află
penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
(11) Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat
încheierea.
(12) Contestaţiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la
primirea acestora.
(13) Contestaţia nu suspendă executarea încheierii.
(14) Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei
penitenciarului.
(15) Persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot depune memorii şi concluzii scrise.
(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.
(17) Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei
penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii.
(18) Instanţa se pronunţă prin sentinţă definitivă, în şedinţă publică.
(19) Sentinţa se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului.
Articolul 40Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
(1) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de comisia prevăzută
la art. 32.
(2) Comisia prevăzută la art. 32 are obligaţia ca, după executarea a 6 ani şi 6 luni, în cazul pedepselor cu
detenţiunea pe viaţă, şi a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, precum şi în situaţia prevăzută la
art. 35 alin.
(3), să analizeze conduita persoanei condamnate şi eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un
raport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură.(3) Comisia prevăzută la art. 32
va dispune schimbarea regimului de maximă siguranţă în regim închis în cazul persoanelor condamnate care
au împlinit vârsta de 65 de ani.
(4) În activitatea sa, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de evaluare a
activităţilor desfăşurate de deţinuţi, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
(5) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad
de severitate se poate dispune, ţinându-se seama de natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, dacă
persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate şi sancţiunile aplicate şi nu a
recurs la acţiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activităţile stabilite în Planul individualizat de evaluare şi
intervenţie educativă şi terapeutică.
(6) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se poate
dispune, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracţiune sau a fost
sancţionată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare
grave.
(7) Dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranţa
penitenciarului, în condiţiile art. 34 alin. (1) teza finală, se dispune schimbarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate în regimul de maximă siguranţă.
(8) Hotărârea comisiei prevăzute la art. 32, prin care se dispune menţinerea sau schimbarea regimului de
executare, cuprinde şi termenul de reanalizare care nu poate fi mai mare de un an.
(9) Comisia prevăzută la art. 32 are obligaţia de a analiza, periodic, situaţia persoanei condamnate, la
împlinirea termenului stabilit conform prevederilor alin. (8).
(10) În cazul în care unei persoane condamnate i s-a schimbat regimul de executare în condiţiile alin. (7),
trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate, potrivit art. 31, se poate face numai după
executarea fracţiunilor prevăzute la alin. (2) sau, după caz, la împlinirea termenului stabilit la alin. (8).
(11) Hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică
persoanei condamnate împreună cu menţionarea căii de atac existente şi a termenului de exercitare a
acesteia. Împotriva hotărârii comisiei, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul de
supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotărârea.
(12) Persoana condamnată poate fi ascultată, la locul de deţinere, de judecătorul de supraveghere a privării
de libertate.
(13) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea în termen de 10 zile de la
data primirii acesteia şi pronunţă, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluţii:
a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit de comisia prevăzută la
art. 32;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;
c) ia act de retragerea plângerii.
(14) Prin încheiere, judecătorul de supraveghere a privării de libertate fixează termenul de reanalizare, care
nu poate fi mai mare de un an. Termenul curge de la data emiterii hotărârii comisiei prevăzute la art. 32.
(15) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi
administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia.
(16) Încheierea este executorie de la data comunicării către administraţia penitenciarului.
(17) Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a privării de libertate de
la penitenciarul a cărui comisie a dispus menţinerea sau schimbarea regimului de executare.
(18) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi
administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află
penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
(19) Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat
încheierea.
(20) Contestaţiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la
primirea acestora.
(21) Contestaţia nu suspendă executarea încheierii.
(22) Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 41Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
(1) Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabileşte de comisia
prevăzută la art. 32, în funcţie de durata condamnării, conduita, personalitatea, gradul de risc, vârsta,
starea de sănătate, nevoile identificate şi posibilităţile de reintegrare socială a persoanei condamnate.
(2) Persoana condamnată este inclusă, ţinând seama de criteriile prevăzute la alin. (1), în activităţi
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire
şcolară şi formare profesională.
(3) Activităţile prevăzute la alin. (2) sunt realizate de personalul serviciilor de educaţie şi asistenţă
psihosocială din cadrul penitenciarelor, cu participarea, după caz, a consilierilor de probaţiune, a
voluntarilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile.
(4) Pentru fiecare persoană condamnată, specialiştii serviciului de educaţie şi asistenţă psihosocială
întocmesc un Plan individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, în care consemnează
activităţile şi programele recomandate, în funcţie de riscurile şi nevoile identificate.
Articolul 42Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în cazul tinerilor
(1) Tinerii condamnaţi sunt incluşi, pe durata executării pedepsei, în programe speciale educaţionale, de
asistenţă psihologică şi asistenţă socială, în funcţie de vârsta şi de personalitatea fiecăruia. În sensul
prezentei legi, se consideră tineri persoanele condamnate care nu au împlinit vârsta de 21 de ani.
(2) La mutarea într-un penitenciar de adulţi a tinerilor condamnaţi, sunt reevaluate nevoile de educaţie şi
asistenţă psihosocială ale persoanei condamnate.
(3) Programele speciale prevăzute la alin. (1) sunt realizate de personalul serviciilor de educaţie şi asistenţă
psihosocială din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de probaţiune, a voluntarilor, a
asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile.
(4) Dispoziţiile art. 57 se aplică în mod corespunzător în cazul persoanelor condamnate prevăzute la alin.
(1).
 Capitolul IV Condiţiile de detenţie
Articolul 43Primirea persoanelor condamnate
(1) Primirea în penitenciar a persoanelor condamnate se face oricând, pe baza mandatului de executare a
pedepsei privative de libertate, după stabilirea identităţii acestora. Persoanele condamnate se depun în
penitenciarul cel mai apropiat de locul în care acestea au fost arestate sau deţinute, indiferent de profilarea
penitenciarului, cu respectarea principiului separaţiei pe sexe şi pe vârste, respectiv majori sau minori.
(2) Persoanele condamnate sunt primite de la organele de executare a mandatului de executare a
pedepselor privative de libertate, în condiţiile şi cu documentele prevăzute în regulamentul de aplicare a
prezentei legi, constituite într-un dosar.
(3) Primirea persoanelor condamnate se face în spaţii special amenajate, femeile fiind separate de bărbaţi.
(4) Îndată după primirea în penitenciar, persoana condamnată are dreptul de a încunoştinţa personal sau de
a solicita administraţiei să încunoştinţeze un membru al familiei sau o altă persoană desemnată de aceasta,
despre penitenciarul în care se află.
(5) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei condamnate dispoziţiile
alin. (4), precum şi de a consemna într-un proces-verbal modul în care s-a realizat încunoştinţarea.
(6) Dacă persoana condamnată nu este cetăţean român, aceasta are şi dreptul de a încunoştinţa sau de a
solicita încunoştinţarea misiunii diplomatice ori a oficiului consular al statului al cărui cetăţean este sau, după
caz, a unei organizaţii internaţionale umanitare, dacă nu doreşte să beneficieze de asistenţa autorităţilor din
ţara sa de origine ori a reprezentanţei organizaţiei internaţionale competente, dacă este refugiat sau, din
orice alt motiv, se află sub protecţia unei astfel de organizaţii.
(7) Măsurile ce se dispun la primirea în penitenciar a persoanelor condamnate sunt realizate în următoarea
ordine:
a) efectuarea percheziţiei corporale amănunţite;
b) întocmirea unui inventar al bunurilor personale;
c) efectuarea unui examen clinic general de către personalul de specialitate al penitenciarului, al cărui
rezultat este consemnat în fişa medicală;
d) prelevarea amprentelor, urmând ca aceste date să fie transmise şi stocate pe suport hârtie în dosarul
individual al persoanei condamnate şi în format electronic în baza de date naţională de comparare a
amprentelor;
e) fotografierea, în vederea operaţionalizării documentelor de evidenţă;
f) informarea persoanei condamnate cu privire la drepturile, obligaţiile şi interdicţiile persoanelor
condamnate, precum şi cu privire la recompensele care pot fi acordate, abateri şi sancţiuni disciplinare care
pot fi aplicate;
g) intervievarea, în vederea stabilirii nevoilor imediate ale persoanei condamnate.
(8) În cazul în care persoana condamnată nu vorbeşte sau nu înţelege limba română ori nu se poate
exprima, administraţia penitenciarului dispune măsurile necesare aducerii la cunoştinţă a informaţiilor
prevăzute la alin. (4), întocmindu-se un proces-verbal în acest sens.
(9) În cazul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale, informarea prevăzută la alin. (4) se poate
face în limba lor maternă.
(10) În cazul în care persoana condamnată prezintă dizabilităţi, administraţia penitenciarului dispune
măsurile necesare executării, de către aceasta, a pedepsei, în condiţii care să respecte demnitatea umană.
Articolul 44Perioada de carantină şi observare
(1) După primirea în penitenciar, persoanele condamnate se repartizează în secţia de carantină şi observare,
pentru o perioadă de 21 de zile.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt cazate separat pe camere, în funcţie de sex şi vârstă, precum şi de
alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă.
(3) În perioada de carantină şi observare se desfăşoară activităţi de evaluare şi intervenţie iniţială, se
efectuează examene medicale şi se dispun măsuri de informare şi documentare, sub pază şi supraveghere,
în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Articolul 45Transferarea persoanelor condamnate
(1) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii provizorii a regimului de
executare, se dispune de către directorul penitenciarului, conform profilării penitenciarelor stabilite prin
decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a stabilirii sau schimbării regimului
de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la
propunerea comisiei prevăzute la art. 32 sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei prevăzute
la art. 32, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3) Transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, dacă este necesară activităţii unui organ
judiciar, se dispune, la solicitarea organului judiciar, de către directorul penitenciarului iar, în cazul
persoanelor condamnate solicitate de mai multe organe judiciare în aceeaşi perioadă de timp, transferarea
temporară se dispune de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(4) Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor dispune transferarea temporară în situaţia
prevăzută la alin. (3), ţinând cont de următoarele criterii:
a) cauzele penale în care, pentru persoanele condamnate, au fost emise mandate de arestare preventivă;
b) cauzele penale au prioritate faţă de cauzele civile;
c) instanţele judecătoreşti au prioritate faţă de celelalte organe judiciare;
d) gradul de jurisdicţie a organului judiciar care instrumentează cauza;
e) netransferarea ar afecta grav urmărirea penală sau judecata.
(5) Cu ocazia primirii citaţiei de către persoana condamnată în cadrul unei proceduri judiciare declanşate de
aceasta, în măsura în care condamnatul contestă iniţierea acestui demers judiciar, cererea condamnatului de
nerecunoaştere sau de retragere a cererii urmează a fi transmisă de îndată, prin grija administraţiei
penitenciarului, instanţei sau parchetului învestit.
(6) Transferarea deţinuţilor în centrele de reţinere şi arestare preventivă ce funcţionează în subordinea
Ministerului Afacerilor Interne, necesară activităţii organelor judiciare, se face cu aprobarea directorului
penitenciarului şi informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Perioada şi motivele de
transfer fac parte din adresa scrisă şi semnată, după caz, de şefii Inspectoratului General al Poliţiei Române,
inspectoratelor judeţene de poliţie, directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti
sau al Direcţiei Generale Anticorupţie, avizată de procuror. La expirarea perioadei, deţinutul este depus la
penitenciarul de unde a fost transferat.
(7) Dispoziţiile art. 43 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător.
(8) Este interzisă transferarea în penitenciare, pentru o perioadă mai mare de 10 zile, a persoanelor care
execută măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie. Dispoziţiile art.
36 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 46Transportarea persoanelor condamnate
(1) Transportarea persoanelor condamnate se realizează cu respectarea cerinţelor de aerisire şi iluminare,
precum şi a celor privind siguranţa mijloacelor de transport, în condiţii care să nu producă acestora suferinţe
fizice umilitoare.
(2) Atunci când persoanele condamnate sunt transferate într-un penitenciar sau în alte locuri, acestea sunt
expuse cât mai puţin privirii publice.
(3) Cheltuielile de transport sunt suportate de administraţia penitenciarului sau de autoritatea care
organizează şi răspunde pentru transportarea persoanelor condamnate.
(4) Transportarea persoanelor condamnate de la un penitenciar la altul se face în baza unui grafic aprobat
de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Articolul 47Modul de executare a pedepselor privative de libertate de categoriile speciale de persoane
condamnate
(1) Femeile condamnate execută pedeapsa separat de bărbaţii condamnaţi.
(2) Tinerii condamnaţi execută pedeapsa separat de condamnaţii cu vârsta mai mare de 21 de ani sau în
locuri de deţinere speciale.
(3) Administraţia Naţională a Penitenciarelor dispune măsuri specifice pentru protecţia sănătăţii fizice şi
psihice a persoanelor cu dizabilităţi.
Articolul 48Cazarea persoanelor condamnate
(1) Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creşterea progresivă a
numărului spaţiilor de cazare individuală.
(2) Reamenajarea spaţiilor de deţinere existente şi construirea spaţiilor de deţinere noi se fac cu respectarea
prevederilor alin. (1) şi a recomandărilor internaţionale, în special ale Comitetului European pentru
Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante.
(3) Persoanele condamnate sunt cazate individual sau în comun.
(4) Camerele de cazare şi celelalte încăperi destinate persoanelor condamnate dispun de iluminat natural şi
de instalaţiile necesare asigurării iluminatului artificial corespunzător.
(5) Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin
al ministrului justiţiei.
(6) Fiecărei persoane condamnate i se pune la dispoziţie un pat şi cazarmamentul stabilit prin decizie a
directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(7) Condiţiile de cazare în penitenciare-spital trebuie să respecte normele sanitare stabilite de Ministerul
Sănătăţii.
(8) În cazul în care capacitatea legală de cazare a penitenciarului este depăşită, directorul acestuia are
obligaţia de a informa directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în vederea transferării
persoanelor condamnate în alte penitenciare. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
stabileşte dacă transferul se impune, cu precizarea penitenciarelor în care se transferă persoanele
condamnate.
Articolul 49Ţinuta persoanelor condamnate
(1) Persoanele condamnate poartă ţinută civilă decentă, indiferent de regimul de executare a pedepselor
privative de libertate.
(2) În cazul în care persoanele condamnate nu dispun de ţinută civilă personală şi nici de mijloace financiare
suficiente, ţinuta civilă se asigură gratuit de către administraţia penitenciarului.
(3) Normele de echipare şi durata de folosinţă a ţinutei asigurate de administraţia penitenciarului sunt
stabilite prin ordin al ministrului justiţiei.
Articolul 50Alimentaţia persoanelor condamnate
(1) Administraţia fiecărui penitenciar asigură condiţii adecvate pentru prepararea, distribuirea şi servirea
hranei potrivit normelor de igienă a alimentaţiei, în funcţie de vârstă, starea de sănătate, natura muncii
prestate, cu respectarea convingerilor religioase asumate de către persoana condamnată printr-o declaraţie
pe propria răspundere.
(2) Persoanele condamnate au acces la apă potabilă.
(3) Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc, după consultarea unor specialişti în nutriţie, prin ordin
al ministrului justiţiei.
Articolul 51Ascultarea persoanelor condamnate de către autorităţi ale statului
(1) Ascultarea persoanelor condamnate în penitenciare se poate face de către reprezentanţi ai structurilor
Ministerului Afacerilor Interne, cu aprobarea sau în baza delegaţiei semnate de procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea penală, ori, după caz, de către şefii structurilor din cadrul Poliţiei
Române, Poliţiei de Frontieră Române, Direcţiei Generale Anticorupţie, cu funcţie de reprezentare până la
nivel de şef birou.
(2) Ascultarea persoanelor condamnate în incinta penitenciarului se poate face şi de către:
a) procuror, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe baza împuternicirii conducătorului instituţiei;
b) senatori sau deputaţi ai Parlamentului României, cu împuternicire din partea comisiei din care fac parte;
c) europarlamentari, cu împuternicire din partea comisiei din care fac parte;
d) reprezentanţii serviciilor de probaţiune, în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
e) orice altă persoană abilitată prin lege, împuternicită de conducătorul instituţiei din care face parte;
f) persoane care desfăşoară activităţi liberale, care reprezintă autorităţile statului.
(3) Identitatea şi calitatea persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se dovedesc cu actul de identitate şi
legitimaţia de serviciu.
(4) Ascultarea persoanelor condamnate în situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se face în condiţii de
confidenţialitate.
(5) Prevederile art. 18 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 52Documente privind decesul şi afectarea gravă a sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor
condamnate
(1) În cazul decesului unei persoane condamnate, administraţia penitenciarului înştiinţează de îndată
judecătorul de supraveghere a privării de libertate, parchetul şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
familia persoanei decedate, o persoană apropiată acesteia sau, după caz, reprezentantul legal.
(2) Efectuarea autopsiei medico-legale şi eliberarea certificatului medical constatator al decesului sunt
obligatorii.
(3) Soţul/Soţia sau o rudă până la gradul al IV-lea inclusiv ori o altă persoană desemnată de acestea are
acces la dosarul individual, certificatul medical constatator al decesului şi orice alt act privitor la decesul
persoanei condamnate şi poate obţine, la cerere, contra cost, fotocopii ale acestora.
(4) Înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau alte persoane apropiate
acesteia. În absenţa lor sau în caz de refuz, înhumarea persoanei decedate se face de către primăria din
localitatea în a cărei rază teritorială se află penitenciarul.
(5) În cazul prevăzut la alin. (4), în vederea înhumării, se înmânează certificatul medical constatator al
decesului şi certificatul de deces în original.
(6) În cazul producerii decesului persoanei condamnate, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale survenite în timpul executării pedepsei privative de libertate, urmaşii acesteia beneficiază de
pensie de urmaş, potrivit legii.
(7) În cazul în care persoanei condamnate i-a fost afectată în mod grav sănătatea ori integritatea corporală,
personalul medical are obligaţia de a întocmi un referat medical, de a consemna în fişa medicală cele
constatate, precum şi declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune şi
de a anunţa conducerea unităţii. Dispoziţiile art. 72 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător.
(8) În cazul prevăzut la alin. (7), administraţia penitenciarului înştiinţează, de îndată, judecătorul de
supraveghere a privării de libertate, parchetul şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, familia persoanei
condamnate, o persoană apropiată acesteia sau, după caz, reprezentantul legal.
(9) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a înştiinţa, de îndată, familia persoanei condamnate sau o
persoană apropiată acesteia, atunci când persoanei condamnate i-a fost afectată în mod grav sănătatea ori
integritatea corporală sau este transferată într-o instituţie medicală pentru tratarea unei boli psihice.
Înştiinţarea se face cu acordul persoanei condamnate, dacă acesta poate fi exprimat.
Articolul 53Punerea în libertate
(1) Punerea în libertate se dispune, de îndată, la expirarea duratei pedepsei închisorii, la data rămânerii
definitive a hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiţionată, precum şi la orice altă dată hotărâtă de
organele judiciare competente, în situaţiile anume prevăzute de lege, cu precizarea în registrul de evidenţă a
executării punerii în libertate, prin indicarea datei şi orei de ieşire din penitenciar. Administraţia
penitenciarului comunică punerea în libertate organului judiciar care a dispus măsura şi, dacă este cazul,
celui care controlează executarea măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor dispuse potrivit Codului penal.
(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a comunică persoanei vătămate punerea în libertate a
deţinutului la data executării în întregime a pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (6) din
Codul de procedură penală, la datele de contact furnizate de persoana vătămată în cursul procesului penal şi
transmise distinct de instanţa de executare odată cu transmiterea hotărârii de condamnare şi a mandatului
de executare. În cazul în care punerea în libertate a făptuitorului are loc înainte de împlinirea termenului de
executare a pedepsei sau a măsurilor preventive privative de libertate, informarea părţii vătămate o
realizează organul judiciar care a dispus liberarea, sau după caz, instanţa de executare. În cazul permisiunii
de ieşire din penitenciar, al desfăşurării activităţilor de către deţinuţii din regim deschis, care se deplasează
neînsoţit în exteriorul locului de deţinere, precum şi în situaţia producerii unei evadări, informarea părţii
vătămate o realizează organul de poliţie sesizat de către administraţia locului de deţinere.
(3) La punerea în libertate, persoanei condamnate i se efectuează un examen clinic general, rezultatul
examenului înscriindu-se în fişa medicală a persoanei condamnate, i se restituie bunurile şi actele personale
şi îi sunt prelevate probe biologice, în condiţiile legii, în vederea introducerii profilurilor genetice în sistemul
naţional de date genetice judiciare.
(4) În situaţia în care persoanele condamnate nu dispun de mijloace băneşti la punerea în libertate şi au
domiciliul sau reşedinţa în România, Administraţia Naţională a Penitenciarelor va asigura acestora
contravaloarea transportului până la domiciliu sau reşedinţă, la nivelul tarifelor practicate de Compania
Naţională de Căi Ferate "C.F.R" - S.A.
Articolul 54Refuzul de hrană
(1) În situaţia în care o persoană condamnată intenţionează să refuze hrana, anunţă verbal sau în scris
agentul supraveghetor şi înaintează acestuia eventuale cereri scrise cu privire la motivele refuzului de hrană.
(2) În cazul în care există indicii că persoana condamnată nu se alimentează, însă aceasta nu anunţă verbal
sau în scris că refuză hrana, agentul supraveghetor va constata din oficiu această situaţie.
(3) Despre aspectele prevăzute la alin. (1) sau (2), agentul supraveghetor înştiinţează de îndată şeful secţiei
de deţinere, care ascultă persoana condamnată şi ia măsurile care se impun, dacă aspectele invocate intră
în aria sa de competenţă. În cazul în care persoana condamnată îşi menţine hotărârea de a refuza hrana,
şeful secţiei informează directorul şi medicul penitenciarului.
(4) Dacă persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate în regimul închis sau de maximă
siguranţă, şeful secţiei dispune cazarea acesteia la infirmerie ori într-o altă cameră de deţinere, singură sau
împreună cu alte persoane aflate în procedura prevăzută de prezentul articol, în vederea supravegherii
atente şi monitorizării medicale, fără a avea asupra sa produse alimentare şi din tutun.
(5) Dacă persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate în regimul semideschis sau deschis,
şeful secţiei dispune cazarea acesteia la infirmerie, în vederea supravegherii atente şi monitorizării medicale,
fără a avea asupra sa produse alimentare şi din tutun.
(6) Dacă persoana condamnată cazată în condiţiile alin. (4) şi (5) refuză să primească 3 mese consecutive,
şeful secţiei sesizează directorul penitenciarului.
(7) Directorul penitenciarului ascultă persoana condamnată şi înştiinţează judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, dacă aceasta îşi menţine hotărârea, cu precizarea motivelor refuzului de hrană. Din
momentul înştiinţării judecătorului de supraveghere a privării de libertate, se consideră că persoana
condamnată se află în refuz de hrană.
(8) Dacă aspectele sesizate de persoana condamnată vizează aspecte în legătură cu dispoziţiile art. 39, 40,
56 şi 104, judecătorul de supraveghere a privării de libertate are obligaţia de a asculta persoana
condamnată, urmând a soluţiona, prin încheiere, aspectele sesizate.
(9) Dacă aspectele sesizate de persoana condamnată nu vizează aspecte în legătură cu dispoziţiile art. 39,
40, 56 şi 104, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana condamnată.
(10) În urma ascultării, dacă persoana condamnată îşi menţine refuzul de hrană, judecătorul de
supraveghere a privării de libertate poate face propuneri directorului penitenciarului.
(11) În cazurile prevăzute la alin. (3), (7)-(9), dacă persoana condamnată refuză să dea declaraţie, se
consemnează despre acest lucru într-un proces-verbal.
(12) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a transfera temporar persoana aflată în refuz de hrană
într-o instituţie medicală din reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii şi de a înştiinţa familia persoanei
condamnate sau o persoană apropiată acesteia, în cazul în care persoanei condamnate îi este afectată în
mod grav sănătatea ori integritatea corporală din cauza refuzului de a se alimenta.
(13) Dacă persoana condamnată declară în faţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate că
renunţă la refuzul de hrană, este încunoştinţat directorul penitenciarului.
Articolul 55Încetarea refuzului de hranăÎncetarea refuzului de hrană a persoanei condamnate are loc în
următoarele situaţii:
a) declaraţie scrisă sau verbală;
b) acceptarea hranei, care este oferită zilnic, la orele fixate, de administraţia penitenciarului;
c) constatarea faptului că s-a alimentat, în mod direct ori pe baza investigaţiilor sau determinărilor clinice de
specialitate.
 Capitolul V Drepturile persoanelor condamnate
Articolul 56Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate
(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile
prevăzute de Constituţie şi lege.
(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către
administraţia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţă de măsura luată.
(3) Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de judecătorul de
supraveghere a privării de libertate.
(4) În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere
a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condiţiile art. 29, sau poate solicita ascultarea
acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care
înaintează declaraţia luată.
(5) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din
sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului.
(6) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în
termen de 15 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) admite plângerea, în tot sau în parte, şi dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către
administraţia penitenciarului ori obligă administraţia penitenciarului să ia măsurile legale care se impun;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;
c) ia act de retragerea plângerii.
(7) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi
administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia.
(8) Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la
penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.
(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi
administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află
penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
(10) Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat
încheierea.
(11) Contestaţiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la
primirea acestora.
(12) Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 57Asigurarea respectării drepturilor persoanelor condamnate
(1) Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul
de supraveghere a privării de libertate.
(2) Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei
drepturilor omului, pot vizita penitenciarele şi pot lua contact cu persoanele condamnate, cu acordul
directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3) Întrevederile dintre reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale prevăzute la alin. (2) şi persoanele
condamnate se desfăşoară în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.
Articolul 58Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase
(1) Libertatea conştiinţei şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase ale persoanelor
condamnate nu pot fi îngrădite.
(2) Persoanele condamnate au dreptul la libertatea credinţelor religioase, fără a aduce atingere libertăţii
credinţelor religioase ale celorlalte persoane condamnate.
(3) Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimţământ, la servicii sau întruniri religioase
organizate în penitenciare, pot primi vizite ale reprezentanţilor cultului respectiv şi pot procura şi deţine
publicaţii cu caracter religios, precum şi obiecte de cult.
Articolul 59Dreptul la informaţie
(1) Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informaţiile de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Accesul persoanelor condamnate la informaţiile de interes public se realizează în condiţiile legii.
(3) Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului au obligaţia de a lua toate
măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes
public pentru persoanele condamnate.
(4) Dreptul persoanelor condamnate la informaţii de interes public este asigurat şi prin publicaţii, emisiuni
radiofonice şi televizate sau prin orice alte mijloace autorizate.
(5) Persoanelor condamnate li se va permite să comunice cu mass-media, cu respectarea măsurilor de
siguranţă din penitenciar şi doar dacă nu există motive întemeiate care să interzică acest lucru din raţiuni ce
ţin de protecţia părţii vătămate, a altor persoane condamnate sau a personalului penitenciarului.
Articolul 60Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal
(1) Persoana condamnată, apărătorul acesteia sau oricare altă persoană, cu acordul scris al persoanei
condamnate, are acces la dosarul individual.
(2) Persoana condamnată poate obţine, la cerere, contra cost, într-un număr de exemplare justificat,
fotocopii ale documentelor din dosarul individual.
(3) Dacă persoanele condamnate nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile prevăzute la alin. (2)
sunt suportate de către administraţia locului de deţinere.
(4) Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti persoanele condamnate care nu au sau nu au avut în
ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în fişa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele
cheltuite de administraţia penitenciarului pentru exercitarea dreptului la petiţionare sau corespondenţă se
recuperează ulterior de la persoana condamnată din sumele ce le va deţine în fişa contabilă nominală sau în
contul personal, în timpul executării pedepsei.
(5) Apărătorul sau oricare altă persoană, cu acordul scris al persoanei condamnate, poate obţine, contra
cost, o fotocopie a documentelor din dosarul individual.
(6) Dosarul individual poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este solicitat de organele
abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate.
(7) Consultarea documentelor din dosarul individual prevăzut la alin. (1) se face în prezenţa unei persoane
desemnate de directorul penitenciarului.
(8) Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate sunt confidenţiale, potrivit legii.
Articolul 61Măsuri pentru asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea
pedepselor
(1) Prevederile Codului penal şi ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor
privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, ordinele şi deciziile
emise în temeiul prezentei legi, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu
modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes
public, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi regulamentul de ordine interioară a penitenciarului sunt puse la dispoziţie persoanelor
condamnate, în perioada de carantină şi observare după primirea în penitenciar.
(2) În cazul în care persoana condamnată nu vorbeşte sau nu înţelege limba română, nu se poate exprima
ori are deficienţe de comunicare, administraţia penitenciarului dispune măsurile necesare aducerii la
cunoştinţă a informaţiilor prevăzute la alin. (1), prin intermediul unei persoane care poate comunică cu
persoana condamnată.
(3) Textele prevederilor legale la care se face referire la alin. (1) se pun la dispoziţie persoanelor
condamnate, în penitenciare, în locuri accesibile.
(4) În cazul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale, aducerea la cunoştinţă a prevederilor
menţionate la alin. (1) se poate face în limba lor maternă.
Articolul 62Asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică
(1) Persoanele condamnate beneficiază de spaţiul şi facilităţile necesare asigurării dreptului la asistenţă
juridică.
(2) Persoanele condamnate pot consulta avocaţi aleşi de acestea, în orice problemă de drept dedusă
procedurilor administrative sau judiciare.
(3) Consultarea cu avocatul, ales sau din oficiu, se face cu respectarea confidenţialităţii vizitei, sub
supraveghere vizuală.
Articolul 63Dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă
(1) Dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă ale persoanelor condamnate sunt garantate.
(2) În sensul prezentei legi, termenul petiţie include orice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice,
instituţiilor publice, organelor judiciare, instanţelor naţionale şi internaţionale.
(3) În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenţei şi al răspunsurilor la
petiţii, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deţinere este
interzisă, plicurile sunt deschise, fără a fi citite, în prezenţa persoanei condamnate.
(4) Corespondenţa şi răspunsurile la petiţii au caracter confidenţial şi nu pot fi reţinute decât în limitele şi în
condiţiile prevăzute de lege.
(5) Corespondenţa şi răspunsurile la petiţii pot fi reţinute şi predate celor în drept dacă există indicii
temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Persoana condamnată este înştiinţată, în scris, cu privire
la luarea acestor măsuri. Reţinerea şi predarea celor în drept a corespondenţei şi a răspunsurilor la petiţii în
acest caz se pot face numai pe baza dispoziţiilor emise de către judecătorul de supraveghere a privării de
libertate, prevederile art. 147 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
Articolul 64Măsuri pentru asigurarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă
(1) Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, directorul
penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanei
condamnate a materialelor necesare, precum şi pentru instalarea de cutii poştale în interiorul
penitenciarului.
(2) Petiţiile şi corespondenţa sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii poştale, căruia i se
asigură accesul în interiorul penitenciarului.
(3) Personalul furnizorului de servicii poştale este însoţit, în interiorul penitenciarului, de o persoană anume
desemnată de directorul penitenciarului.
(4) Răspunsurile la petiţii şi corespondenţă, adresate persoanelor condamnate, se predau de îndată
destinatarului, sub semnătură.
(5) Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă sunt
suportate, de regulă, de către persoanele condamnate. În cazul în care aceste persoane nu dispun de
mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări
adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată
ori recunoscută de România şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu
organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului sunt
suportate de către administraţia penitenciarului.
(6) Prevederile art. 60 alin.
(4) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 65Dreptul la convorbiri telefonice(1) Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri
telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidenţial
şi se efectuează sub supraveghere vizuală.(2) Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice,
directorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru instalarea de telefoane publice în
interiorul penitenciarului.(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de
către persoanele condamnate.(4) Numărul şi durata convorbirilor telefonice se stabilesc prin regulamentul
de aplicare a prezentei legi.
Articolul 66Dreptul la comunicări on-line
(1) Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea on-line cu membrii de
familie sau alte persoane.
(2) Categoriile de persoane condamnate, numărul şi durata comunicărilor on-line, precum şi modalitatea de
acordare a acestora se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Articolul 67Dreptul la plimbare zilnică
Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum o oră, în funcţie de
regimul de executare a pedepsei privative de libertate.
Articolul 68Dreptul de a primi vizite şi dreptul de a fi informat cu privire la situaţiile familiale deosebite
(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spaţii special amenajate, sub supravegherea
vizuală a personalului administraţiei penitenciarului.
(2) Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific.
(3) Durata şi periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum şi calitatea persoanelor
vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricând, în condiţii de confidenţialitate, vizite ale
apărătorului.
(5) Persoanele condamnate pot comunică în limba maternă atât între ele, cât şi cu persoanele care le
vizitează.
(6) Persoanele condamnate sunt informate de către administraţia penitenciarului cu privire la boala gravă
sau decesul soţului, soţiei sau al concubinului, concubinei, precum şi al unei rude apropiate, în cel mai scurt
timp de la luarea la cunoştinţă, de către administraţia penitenciarului, despre evenimentul produs.
Articolul 69Dreptul la vizită intimă
(1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de
libertate;
b) nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat;
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o
relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din
penitenciar;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau
sancţiunea a fost ridicată;
f) participă activ la programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă.(2)
Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soţul sau soţia.
(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi
anterior datei primirii în penitenciar.
(4) Dovada existenţei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de
notar.
(5) Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate, în condiţiile prezentului
articol.
(6) Numărul, periodicitatea şi procedura desfăşurării vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
Articolul 70Dreptul de a primi, cumpăra şi a deţine bunuri
(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri şi de a efectua cumpărături.
(2) Numărul şi greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite
de către persoanele condamnate, precum şi procedura de primire, păstrare şi folosire se stabilesc prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate pot primi sume de bani, care se consemnează în fişa contabilă nominală, ce se
întocmeşte la intrarea în penitenciar.
(4) Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestată, sumele primite de
la persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei şi sumele aflate asupra lor la primirea în
penitenciar sunt evidenţiate în fişa contabilă nominală a persoanelor condamnate şi pot fi folosite pentru:
a) exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice;
b) fotocopierea documentelor de interes personal;
c) efectuarea examenului medical prevăzut la art. 72 alin. (4);
d) derularea contractului de asigurare în condiţiile art. 87 alin. (2);
e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului;
f) recuperarea cheltuielilor avansate de administraţia penitenciarului, în condiţiile art. 60 alin. (3), art. 64
alin. (5) şi art. 72 alin. (5);
g) cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri;
h) plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate;
i) îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Articolul 71Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri
(1) Dreptul la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri al persoanelor condamnate este garantat, fără
discriminare în ceea ce priveşte situaţia lor juridică. Dreptul la asistenţă medicală include intervenţia
medicală, asistenţa medicală primară, asistenţa medicală de urgenţă şi asistenţa medicală de specialitate.
Dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât şi îngrijirile terminale.
(2) Asistenţa medicală, tratamentul şi îngrijirile în penitenciare se asigură, cu personal calificat, în mod
gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar.
(3) Persoanele condamnate beneficiază în mod gratuit, potrivit legii, de îngrijiri, tratament medical şi
medicamente.
(4) Serviciile de asistenţă medicală, tratament, îngrijiri şi medicamentele sunt asigurate din Fondul naţional
unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale Normelor metodologice de aplicare a
acestuia, din fondurile unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate cu această destinaţie, şi
din alte surse, potrivit legii.
(5) Acordarea asistenţei medicale, a tratamentului şi a îngrijirilor persoanelor condamnate se face în
condiţiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(6) Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra cost, să fie examinată,
la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar. Constatările medicului din afara sistemului
penitenciar se consemnează în dosarul medical al persoanei condamnate.
Articolul 72Examenul medical
(1) Examenul medical al persoanelor condamnate se realizează la primirea în penitenciar şi în timpul
executării pedepsei privative de libertate, în mod periodic, dispoziţiile art. 71 alin. (4) aplicându-se în mod
corespunzător.
(2) Examenul medical se realizează în condiţii de confidenţialitate, cu asigurarea măsurilor de siguranţă.
(3) În cazul în care constată urme de violenţă sau persoana condamnată acuză violenţe, medicul care
efectuează examenul medical are obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile
persoanei condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune şi de a sesiza de îndată procurorul.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (3), persoana condamnată are dreptul de a solicita să fie examinată, în
penitenciar, de un medic legist. Certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce persoana
condamnată a luat cunoştinţă de conţinutul său, sub semnătură.
(5) Cheltuielile ocazionate de examenul medical prevăzut la alin. (4) se suportă de către solicitant, cu
excepţia situaţiei în care nu are sume de bani evidenţiate în fişa contabilă nominală sau în contul personal.
Sumele cheltuite în acest sens de administraţia penitenciarului vor fi recuperate, pe durata executării
pedepsei, de la persoana condamnată, în momentul în care în contul personal sau în fişa contabilă va exista
disponibil.
(6) Cu ocazia primirii în penitenciar, după identificarea persoanei condamnate, dacă aceasta prezintă
afecţiuni medicale, penitenciarul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea asistenţei medicale în reţeaua
medicală proprie sau a Ministerului Sănătăţii.
Articolul 73Asistenţa medicală în cazuri speciale
(1) Femeile condamnate, care sunt însărcinate, beneficiază de asistenţă medicală prenatală şi postnatală,
luându-se măsuri ca naşterea să aibă loc în afara penitenciarului, într-o instituţie medicală specializată.
Administraţia penitenciarului ia măsuri ca, în mod excepţional, persoana condamnată, la solicitarea acesteia
şi dacă nu este decăzută din drepturile părinteşti, să îşi poată îngriji copilul până la vârsta de un an.
(2) Administraţia penitenciarului informează autorităţile competente în domeniul protecţiei copilului cu
privire la naşterea copilului de către o femeie condamnată, pentru a fi luate măsurile care se impun.
(3) La împlinirea vârstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul mamei, familiei sau
persoanei indicate de aceasta.
(4) În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijire potrivit alin. (3), acesta este încredinţat, potrivit legii,
unei instituţii specializate, înştiinţându-se, în acest sens, autorităţile competente pentru protecţia copilului.
(5) Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sunt desemnate
penitenciarele care asigură condiţiile necesare pentru ca mama privată de libertate, la solicitarea acesteia,
să îşi poată îngriji copilul până la împlinirea vârstei de un an.
(6) Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc penitenciarele
sau spitalele-penitenciar în care vor funcţiona secţii speciale de psihiatrie destinate deţinuţilor cu tulburări
psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanţe psihoactive.
(7) În secţiile speciale de psihiatrie se asigură, de către personal specializat, tratamentul necesar şi
desfăşurarea programelor de intervenţie specifică deţinuţilor cu tulburări psihice grave, pentru modificarea
pozitivă a personalităţii şi comportamentului acestora.
(8) Regimul aplicabil deţinuţilor în secţiile speciale de psihiatrie este cel prevăzut la art. 36.
Articolul 74Dreptul la asistenţă diplomatică
(1) Persoanele condamnate, care au altă cetăţenie decât cea română, au dreptul de a se adresa
reprezentanţelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetăţeni sunt şi de a fi vizitate de
funcţionarii acestor reprezentanţe diplomatice sau consulare, în condiţii de confidenţialitate, sub
supraveghere vizuală.
(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia să coopereze cu instituţiile prevăzute la alin. (1) pentru
realizarea asistenţei diplomatice a persoanelor condamnate.
(3) Persoanele condamnate, cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanele condamnate, care au
altă cetăţenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot
solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot
fi vizitate de reprezentanţii acesteia, în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.
(4) Persoanele condamnate, care au altă cetăţenie decât cea română, sunt informate, la intrarea în
penitenciar, cu privire la posibilitatea continuării executării pedepsei privative de libertate în statul de
cetăţenie.
(5) Persoanele condamnate care nu au cetăţenie sau au altă cetăţenie decât cea română au dreptul de a
solicita acordarea unei forme de protecţie în România, în condiţiile legii. Cererile de azil depuse de aceste
persoane se transmit autorităţii desemnate pentru imigrări de către administraţia penitenciarului, care va
asigura accesul autorităţilor competente în domeniul azilului, pentru efectuarea formalităţilor prevăzute de
lege.
Articolul 75Dreptul la încheierea căsătoriei
(1) Persoanele condamnate au dreptul la încheierea căsătoriei în penitenciar, în condiţiile legii.
Consimţământul viitorilor soţi este luat de către ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar
local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei în a cărei rază administrativ-teritorială se
găseşte penitenciarul.
(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a asigura condiţiile necesare încheierii căsătoriei.
(3) După încheierea căsătoriei, soţii pot beneficia de vizită intimă, timp de 48 de ore, cu acordul directorului
penitenciarului.
(4) În cazul în care cei doi soţi divorţează şi se recăsătoresc între ei, prevederile alin. (3) nu se aplică.
(5) În actul de căsătorie, la locul încheierii căsătoriei, se înscrie localitatea în a cărei rază teritorială este
situat penitenciarul.
(6) Persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis sau deschis
pot încheia căsătoria în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază teritorială este situat
penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, şi pot primi, în acest scop, o permisiune de ieşire din
penitenciar de până la 5 zile. Consimţământul viitorilor soţi este luat de către ofiţerul de stare civilă din
cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei
localităţii în care se încheie căsătoria.
(7) Permisiunea de ieşire din penitenciar prevăzută la alin. (6) se acordă de către directorul general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la art. 98 alin. (2).
Articolul 76Dreptul de a vota
(1) Persoanele condamnate îşi pot exercita dreptul de a vota, dacă acesta nu a fost interzis prin hotărârea
de condamnare.
(2) Administraţia penitenciarului asigură persoanelor condamnate condiţiile necesare exercitării dreptului la
vot, potrivit legii.
(3) Şeful serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor acordă scutire de la plata cheltuielilor de
producere şi de eliberare a actelor de identitate, în situaţia în care persoanele condamnate nu dispun de
mijloace financiare.
Articolul 77Dreptul la odihnă şi repausul săptămânal
(1) Persoanelor condamnate li se asigură minimum 7 ore de somn pe zi.
(2) Persoanele condamnate care muncesc au dreptul la repaus săptămânal, potrivit legislaţiei muncii.
Articolul 78Dreptul la muncă
Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se
seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de
siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.
Articolul 79Dreptul la învăţământ
Persoanele condamnate pot participa, în funcţie de posibilităţile penitenciarului, la cursuri de instruire
şcolară sau universitare, în condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale,
ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de
executare şi de măsurile de siguranţă aplicate.
Articolul 80Dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare
Persoanelor condamnate li se asigură dreptul la hrană, ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare,
conform art. 48-50.
Articolul 81Obligaţiile persoanelor condamnate
Persoanele condamnate au următoarele obligaţii:
a) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în penitenciar, precum şi pe parcursul executării pedepsei
privative de libertate, ori de câte ori este necesar;
b) să respecte regulile stabilite de administraţia penitenciarului pe perioada cât au permisiune de ieşire din
penitenciar sau în cazul desfăşurării de activităţi, fără supraveghere, în exteriorul penitenciarului;
c) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare;
d) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă în camera de deţinere şi în alte spaţii comune,
precum şi indicaţiile medicului;
e) să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia penitenciarului şi bunurile din
dotarea unităţilor unde prestează munca;
f) să respecte programul zilnic;
g) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în contact;
i) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită;
j) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă;
k) să declare, conform realităţii, nivelul de instruire şcolară sau pregătire profesională;
l) să respecte orice altă obligaţie care rezultă din prezenta lege, din regulamentul de aplicare a acesteia, din
ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului.
Articolul 82Interdicţiile persoanelor private de libertate
Persoanelor condamnate le sunt interzise:
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor care
execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum şi
asupra oricăror altor persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau active ori
alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa penitenciarului;
c) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor privative de libertate;
d) introducerea în penitenciar, producerea, deţinerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, băuturi
alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea de medicamente fără prescripţie medicală, de natură să
creeze tulburări de comportament;
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârşirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relaţii cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori exteriorul penitenciarului, cu
scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de executare a pedepselor
privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţinând penitenciarului,
personalului, persoanelor care execută activităţi în penitenciar sau se află în vizită, precum şi a bunurilor
aparţinând altor persoane, inclusiv celor condamnate;
i) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din penitenciar, stabilite prin
regulamentul de ordine interioară, precum şi nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul, primirea, utilizarea sau
transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului,
misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri
sau alte valori, în alte condiţii decât cele admise;
k) substituirea identităţii unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenţie, a desfăşurării programelor şi activităţilor care se derulează în penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte
mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care execută misiuni în
penitenciar sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane condamnate, precum şi de la orice altă
persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele stabilite prin
reglementările în vigoare;
p) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, a
celorlalte persoane condamnate, precum şi a oricăror altor persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia
penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniştii, inclusiv după ora stingerii până la deşteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ş) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor petrecute în penitenciar;
t) desfăşurarea de acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei penitenciarului sau altor
persoane;
ţ) autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii umane prin deosebirea,
excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare
sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă, infecţie HIV/SIDA, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,
înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale;
y) desfăşurarea oricăror altor acţiuni interzise prin prezenta lege.
 Capitolul IX Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare
Articolul 98Tipurile recompenselor
(1) Persoanelor condamnate care au o bună conduită şi au dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul
activităţilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială,
al instruirii şcolare şi al formării profesionale li se pot acorda următoarele recompense:
a) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite;
d) suplimentarea dreptului la vizită intimă, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 69, cu excepţia alin.
(1) lit. d);
e) permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;
g) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.
(2) Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) pot fi acordate de o comisie formată din director, care este
şi preşedintele comisiei, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct
pentru educaţie şi asistenţă psihosocială, la propunerea personalului care desfăşoară activităţi directe cu
persoanele condamnate, cu avizul şefului secţiei unde sunt deţinute. Secretariatul comisiei este asigurat de
persoana numită în acest sens de directorul penitenciarului.
(3) Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g) pot fi acordate de către directorul general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la alin. (2).
(4) Totalul zilelor acordate anual persoanelor condamnate pentru permisiunea de ieşire din penitenciar nu
poate depăşi 30 de zile, în situaţia schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
(5) Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate dispune, în situaţii temeinic
justificate, anularea recompenselor acordate de comisia prevăzută la alin. (2).
Articolul 99Permisiunea de ieşire din penitenciar
(1) Permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată, în condiţiile art. 98, în următoarele cazuri:
a) prezentarea persoanei condamnate, în vederea ocupării unui loc de muncă după punerea în libertate;
b) susţinerea unui examen de către persoana condamnată;
c) menţinerea relaţiilor de familie ale persoanei condamnate;
d) pregătirea reintegrării sociale a persoanei condamnate;
e) participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului sau soţiei, unui copil, părinte, frate sau soră ori
bunic sau bunică.
(2) Permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile, pentru cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d),
se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regim închis.
(3) Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, pentru cazurile prevăzute la alin. (1)
lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regim
semideschis.
(4) Permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, pentru cazurile prevăzute la alin.
(1) lit. a)-d), se poate acorda persoanelor condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regim
deschis.
(5) Permisiunea de ieşire din penitenciar, pentru cazul prevăzut la alin. (1) lit. e), poate fi acordată, pe o
durată de cel mult 5 zile, tuturor persoanelor condamnate, cu excepţia celor care execută pedeapsa
privativă de libertate în regim de maximă siguranţă, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 98 alin. (1).
(6) Solicitarea pentru ieşirea din penitenciar va fi însoţită de precizarea, de către deţinut, a locului unde
urmează să se deplaseze, a itinerarului urmat, precum şi a mijloacelor financiare de care dispune pe durata
permisiunii de ieşire din penitenciar.
Articolul 100Abateri disciplinare
(1) Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 81 lit. a)-c) şi la art.
82 lit. a)-p), determinarea cu intenţie a altei persoane condamnate să săvârşească una dintre faptele
prevăzute la art. 82 lit. a)-p), precum şi încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute ca abateri foarte
grave în alte acte normative.
(2) Constituie abateri disciplinare grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 81 lit. d)-f) şi la art. 82 lit.
q)-ţ), determinarea cu intenţie a altei persoane condamnate să săvârşească una dintre faptele prevăzute la
art. 82 lit. q)-ţ), precum şi încălcarea altor obligaţii şi interdicţii prevăzute ca abateri grave în alte acte
normative.
(3) Constituie abateri disciplinare uşoare încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 81 lit. g)-l) şi la art. 82 lit.
u)-x), determinarea cu intenţie a altei persoane condamnate să săvârşească una dintre faptele prevăzute la
art. 82 lit. u)-x), precum şi a celor prevăzute ca abateri uşoare în alte acte normative.
Articolul 101Sancţiuni disciplinare
(1) Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă de cel mult
o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena
individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă medicală, pe o
perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.
(2) Aplicarea sancţiunilor disciplinare persoanelor condamnate nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul
de petiţionare, dreptul la vot, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană,
ţinută, cazarmament şi condiţii minime de cazare, dreptul la plimbarea zilnică şi dreptul la odihnă.
(3) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. d)-f) nu se aplică femeilor însărcinate sau celor care au în îngrijire
copii în vârstă de până la un an.
(4) Medicul aduce la cunoştinţă şi face recomandări preşedintelui comisiei de disciplină în situaţia existenţei
oricărui motiv medical de împiedicare a aplicării şi executării sancţiunii prevăzute la alin. (1) lit. f).
Personalul medical al penitenciarului vizitează, ori de câte ori este necesar, persoanele condamnate care
execută această sancţiune disciplinară.
(5) Sancţiunile cu caracter colectiv şi sancţiunile corporale sunt interzise. Pentru fiecare abatere disciplinară
poate fi aplicată numai una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (1).
(6) Mijloacele de imobilizare din dotare, precum şi orice mijloc degradant sau umilitor nu pot fi folosite ca
sancţiuni disciplinare.
Articolul 102Constatarea abaterilor disciplinare
(1) Abaterile disciplinare se constată, din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane, de către personalul
administraţiei penitenciarului şi se consemnează într-un raport de incident.
(2) Raportul de incident se depune la şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată, în termen de
24 de ore de la data constatării abaterii.
(3) Rapoartele de incident referitoare la abaterile disciplinare constatate în zilele de sâmbătă, duminică şi
sărbători legale se depun la şeful de secţie unde este deţinută persoana condamnată, nu mai târziu de prima
zi lucrătoare.
Articolul 103Procedura disciplinară
(1) Procedura disciplinară se declanşează de către şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată,
care înaintează raportul de incident comisiei de disciplină, în termen de 24 de ore.
(2) Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar,
în calitate de preşedinte, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un ofiţer desemnat de
directorul penitenciarului, în calitate de membri. Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numită în
acest sens de directorul penitenciarului.
(3) Directorul penitenciarului desemnează una sau mai multe persoane din cadrul personalului
penitenciarului, altele decât supraveghetorii, să efectueze cercetarea prealabilă. Persoana desemnată sau
persoanele desemnate aduc la cunoştinţa deţinutului motivul declanşării procedurii disciplinare şi faptul că
acesta poate propune administrarea de probe. Dispoziţiile art. 61 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(4) În termen de 10 zile de la sesizarea comisiei de disciplină, persoana desemnată prezintă acesteia
rezultatele cercetării prealabile. Cercetarea prealabilă are ca scop lămurirea incidentului sub toate aspectele
şi presupune audierea persoanei condamnate cercetate şi verificarea apărărilor acesteia.
(5) În termen de 10 zile de la primirea rezultatelor cercetării prealabile, comisia de disciplină, după
ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei altei persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care
a fost săvârşită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează
dosarul de cercetare disciplinară.
(6) La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de natura şi modul de comitere a abaterii, de persoana
şi starea de sănătate a condamnatului, de abaterile disciplinare săvârşite anterior, de atitudinea persoanei
condamnate după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii disciplinare.
(7) Hotărârea comisiei de disciplină se comunică persoanei condamnate de îndată, sub semnătură, de către
secretarul comisiei de disciplină, cu menţionarea căii de atac existente şi a termenului de exercitare a
acesteia.
(8) În cazul în care, în cursul procedurii disciplinare, comisia de disciplină ia cunoştinţă despre săvârşirea
unei infracţiuni, informează directorul penitenciarului în vederea sesizării organului de urmărire penală
competent.
Articolul 104Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină
(1) Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana
condamnată poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile
de la comunicarea hotărârii.
(2) Plângerea formulată conform alin. (1) suspendă executarea sancţiunilor disciplinare.
(3) Persoana condamnată este ascultată la locul de deţinere, în mod obligatoriu.
(4) Competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la
penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea disciplinară.
(5) Dispoziţiile art. 56 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(6) În vederea soluţionării plângerii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la
ascultarea oricărei altei persoane condamnate sau oricărei altei persoane care desfăşoară activităţi în
sistemul penitenciar.
(7) Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în
termen de 10 zile de la primirea acesteia, pronunţând una dintre următoarele soluţii:a) admite plângerea şi
dispune anularea sau modificarea sancţiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină;b) respinge
plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;c) ia act de
retragerea plângerii.
(8) Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate şi
administraţiei penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunţării acesteia.
(9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi
administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află
penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
(10) Contestaţiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunţat încheierea
şi suspendă executarea acesteia.
(11) Contestaţiile se înaintează judecătoriei împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la
primirea acestora. Contestaţiile se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.
(12) Instanţa audiază în mod obligatoriu persoana condamnată, dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) aplicându-
se în mod corespunzător.
(13) Competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află
penitenciarul a cărui comisie a aplicat sancţiunea disciplinară.
(14) Hotărârea judecătoriei este definitivă.
 Capitolul X Documente întocmite de administraţia penitenciarului
Articolul 105Dosarul individual al persoanei condamnate
(1) Administraţia penitenciarului completează, pentru fiecare persoană condamnată, dosarul prevăzut la art.
43 alin.
(2) cu documentarul penal, dosarul de educaţie şi asistenţă psihosocială, dosarul disciplinar, dosarul de
cereri a cărui competenţă de soluţionare revine penitenciarului, precum şi cu fişa medicală.(2) Documentele
prevăzute la alin. (1) constituie dosarul individual al persoanei condamnate.
(3) Modul de gestionare şi documentele cuprinse în dosarul individual sunt stabilite prin regulamentul de
aplicare a prezentei legi.
Articolul 106Registrele privind persoanele condamnate
(1) Administraţia fiecărui penitenciar întocmeşte următoarele registre privind persoanele condamnate:
a) registrul de evidenţă a primirii persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna, ziua şi ora la
care persoana condamnată a fost primită în penitenciar;
b) registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor condamnate, în care se consemnează anul, luna,
ziua şi ora la care persoana condamnată a fost pusă în libertate;
c) registrul de evidenţă privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, în care se consemnează anul, luna, ziua
şi ora aplicării şi încetării aplicării mijloacelor de imobilizare, inclusiv privind cazarea în camera de protecţie.
(2) Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia penitenciarului adoptă măsurile tehnice şi
organizatorice necesare protejării datelor cu caracter personal ale persoanelor condamnate.
 Titlul IV
Capitolul II Executarea măsurilor preventive privative de libertate în centrele de arestare
preventivă şi în secţiile de arestare preventivă din penitenciare

Articolul 120Centrele de arestare preventivă

(1) În cursul judecăţii, arestarea preventivă se execută în secţiile speciale de arestare preventivă din
penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează şi
funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2) În secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sunt deţinute şi persoanele condamnate care
sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză.
(3) Persoanelor prevăzute la alin. (2) li se aplică prevederile titlului I, precum şi cele ale cap. II din titlul III,
referitor la siguranţa penitenciarelor.
(4) Centrele de arestare preventivă se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului.
(5) Prin ordin al ministrului justiţiei se stabilesc penitenciarele în a căror circumscripţie funcţionează centrele
de arestare preventivă, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora.
(6) Măsurile necesare pentru siguranţa centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulamentul
prevăzut la art. 15 alin. (3).
Articolul 121Executarea arestării preventive în cursul judecăţii
(1) Primirea în centrele de arestare preventivă sau în penitenciare a persoanelor arestate preventiv în curs
de judecată se face pe baza mandatului de arestare prevăzut la art. 2 alin. (4), după stabilirea identităţii
acestora.
(2) Centrele de arestare preventivă şi secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sunt obligate
să asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de procedură penală.
(3) Dispoziţiile art. 110 alin. (1) se aplică în mod corespunzător, cu excepţia lit. a).
Articolul 122Regimul arestaţilor preventiv
(1) Persoanele arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, pot desfăşura activităţi educative,
moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, instruire şcolară şi
formare profesională, în grupuri, în interiorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub
pază şi supraveghere, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2) Persoanele arestate preventiv pot presta, la cererea lor, o muncă în interiorul sau exteriorul centrului de
arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului.
(3) Dispoziţiile art. 34 alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor arestate preventiv în curs de
judecată.
Articolul 123Regimul arestaţilor minori
(1) În cursul judecăţii, minorii arestaţi preventiv execută măsura preventivă în centre de detenţie sau în
centre de arestare preventivă.
(2) Pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, minorii arestaţi preventiv pot fi transferaţi în secţiile
speciale de arestare preventivă din penitenciare pentru o perioadă de maximum 10 zile, fiind cazaţi separat
de majori.
(3) În intervalul prevăzut la alin. (2), minorii execută măsura arestării preventive cu respectarea
particularităţilor vârstei, cu asigurarea asistenţei psihosociale necesare, pentru a nu fi prejudiciată
dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală.
(4) La împlinirea vârstei de 18 ani, minorul arestat rămâne sau este transferat în centrul de detenţie.
(5) Dispoziţiile art. 117 se aplică în mod corespunzător, cu excepţia alin. (4) lit. a) şi g).
(6) Minorii arestaţi preventiv prestează muncă numai la cererea lor, dispoziţiile art. 163 aplicându-se în mod
corespunzător.
 TITLUL I
Hotărârea Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013
privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal

Dispoziţii generale
ART. 1 Scopul reglementării Prezentul regulament stabileşte modul de aplicare a Legii nr. 254/2013
privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, cu completările ulterioare, denumită în continuare Lege.
ART. 2 Definirea unor expresii În înţelesul prezentului regulament următorii termeni se definesc astfel:
a) loc de deţinere - penitenciarele cu regim de maximă siguranţă, închis, semideschis sau deschis,
penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele educative,
centrele de detenţie, centrele de arestare preventivă şi secţiile speciale de arestare preventivă din
subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi centrele de reţinere şi arestare
preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne;
b) pedepse privative de libertate - detenţiunea pe viaţă şi închisoarea;
c) măsuri preventive privative de libertate - reţinere, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă;
d) persoane private de libertate - sunt, după caz, persoanele reţinute, arestate la domiciliu, arestate
preventiv, internate, condamnate;
e) deţinut - persoană condamnată aflată în executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă;
f) punct de documentare şi informare electronică - ansamblu de documente şi informaţii de interes
pentru persoana privată de libertate, care pot fi accesate pe bază de suport electronic;
g) activităţi de reintegrare socială - activităţi şi programe educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă
socială;
h) penitenciar - penitenciar, penitenciar spital, penitenciar pentru tineri, penitenciar pentru femei;
i) spaţii de deţinere - locurile în care se află un număr determinat de camere de deţinere;
j) centre - centre educative şi centre de detenţie din subordinea Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor, specializate în recuperarea socială a persoanelor internate şi responsabilizarea acestora,
în vederea asumării propriilor acţiuni şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni;
k) persoane internate - minorii, tinerii şi persoanele de peste 21 de ani care execută o măsură educativă
privativă de libertate cu internarea într-un centru educativ sau centru de detenţie;
l) activităţi lucrative - munca prestată de persoanele condamnate, arestate preventiv sau internate
conform art. 83 alin. (1) din Lege;
m) membrii de familie, aparţinători sau alte persoane - soţ, soţie, rude până la gradul IV, persoane care
au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, reprezentanţi legali când
sunt desemnaţi, precum şi, în cazuri excepţionale, persoane faţă de care s-au stabilit puternice relaţii
afective şi care menţin legătura cu deţinutul prin vizite, telefon, corespondenţă şi comunicări on-line;
n) unităţi sanitare - unităţile care asigură asistenţa medicală curativă şi profilactică prin: penitenciare-
spital, cabinete medicale şi infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, spitale, dispensare medicale,
policlinici, centre de diagnostic şi tratament, ambulatorii integrate spitalelor şi de specialitate, cabinete
medicale de familie, cabinete stomatologice, cabinete medicale de specialitate, laboratoare medicale.
 TITLUL III
Executarea pedepselor privative de libertate
CAPITOLUL I
Organizarea executării pedepselor privative de libertate
ART. 4 Scopul executării pedepselor privative de libertate
(1) Executarea pedepselor privative de libertate are drept scop prevenirea săvârşirii altor infracţiuni şi
asistarea deţinuţilor, în vederea reintegrării lor sociale.
(2) Executarea pedepselor privative de libertate se face în condiţii care să asigure respectul demnităţii
umane, în conformitate cu prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi
completările ulterioare (Codul penal), ale Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu
modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură penală), ale Legii şi ale prezentului
regulament.
(3) Executarea pedepselor privative de libertate se organizează în funcţie de profilul unităţii, regimul de
executare, vârstă, sex şi nevoile deţinuţilor, astfel încât condiţiile de detenţie să fie cât mai apropiate de
aspectele pozitive ale vieţii din exteriorul penitenciarului.
(4) În vederea atingerii scopului executării pedepselor privative de libertate, administraţia locului de
deţinere cooperează cu instituţiile publice şi organizaţiile nonguvernamentale care au ca obiect de
activitate prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în societate a deţinuţilor.
(5) Formalităţile prevăzute de prezentul regulament ce urmează a fi îndeplinite înainte de exercitarea de
către un deţinut a unui drept sau a unei facilităţi se supun acelor măsuri necesare într-o societate
democratică pentru securitatea naţională, integritatea teritorială ori siguranţa publică, apărarea ordinii
şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei ori a drepturilor altora,
pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi
imparţialitatea puterii judecătoreşti.
ART. 5 Locul de executare a pedepselor privative de libertate
(1) Pedepsele privative de libertate se execută în penitenciare.
(2) Prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabileşte, în raport
cu regimul de executare aplicabil, profilul penitenciarului. Într-un penitenciar pot funcţiona secţii
distincte pentru aplicarea diferenţiată a mai multor regimuri de executare.
(3) În condiţiile art. 12 alin. (1) şi (2) din Lege, prin hotărâre a Guvernului, se pot înfiinţa penitenciare
speciale pentru anumite categorii de deţinuţi.
(4) În condiţiile art. 11 alin. (4) din Lege, în cadrul penitenciarului se pot înfiinţa secţii pentru tineri, femei
ori alte categorii de persoane, care necesită regim de detenţie specializat.
(5) În condiţiile art. 13 şi 14 din Lege, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor se pot înfiinţa, în cadrul penitenciarelor, secţii speciale de arestare preventivă şi secţii
speciale de executare a măsurilor educative privative de libertate.
(6) În cadrul penitenciarelor pot fi delimitate spaţii funcţionale în scopul protecţiei martorilor ameninţaţi
şi a deţinuţilor vulnerabili.
ART. 6 Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor
(1) Penitenciarele sunt conduse de către un director.
(2) Finanţarea penitenciarelor, inclusiv a celor speciale, se asigură din subvenţii acordate de la bugetul
de stat şi din venituri proprii.
(3) Donaţiile şi sponsorizările din partea persoanelor private de libertate, a membrilor de familie sau
aparţinătorilor acestora nu sunt acceptate, cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 196, art. 199 alin.
(4), art. 200 alin. (2) şi art. 265. (4) Penitenciarele se organizează şi se amenajează astfel încât să asigure
condiţiile necesare aplicării regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfăşurării
activităţilor de reintegrare socială şi a celor lucrative, cazării, hrănirii, echipării, asigurării asistenţei
medicale, igienei individuale şi colective, precum şi realizării tuturor măsurilor de siguranţă în raport cu
prevederile legale aplicabile fiecărei categorii de deţinuţi.
(5) Activităţile de reintegrare socială, activităţile lucrative, hrănirea, echiparea, asigurarea asistenţei
medicale, a igienei individuale şi colective, funcţionarea utilităţilor, precum şi transportul deţinuţilor se
pot externaliza de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, conform prevederilor legale.
(6) În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate: sectorul de deţinere, sectorul
administrativ, sectorul de producţie şi alte spaţii auxiliare. Toate aceste sectoare vor fi adaptate conform
prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi.
ART. 7 Organizarea sectorului de deţinere
(1) Sectorul de deţinere, în funcţie de profilul penitenciarului, are un punct de primire a deţinuţilor, o
secţie de carantină şi observare, clădiri pentru cazarea acestora, birouri de lucru pentru personal şi
judecătorul de supraveghere a privării de libertate, spaţii destinate sectorului medical, bloc alimentar,
săli de mese, baie, spălătorie, frizerie, magazii pentru păstrarea bunurilor personale ale deţinuţilor,
puncte comerciale şi puncte de documentare şi informare electronică, posturi telefonice, cutii poştale şi
spaţii corespunzătoare pentru efectuarea comunicărilor on-line, precum şi un sector de acordare a
drepturilor la pachet şi vizită, inclusiv vizită intimă.
(2) În sectorul de deţinere pot fi amenajate, în funcţie de regimul de executare, spaţii pentru
desfăşurarea audierii prin videoconferinţă, spaţii pentru activităţile de reintegrare socială, săli de clasă,
ateliere pentru formare profesională, bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, cabinete de asistenţă
socială, săli de terapie ocupaţională, spaţii pentru practicarea sportului, curţi de plimbare şi terenuri
pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber şi locuri de practicare a religiei.
(3) Sectorul de deţinere este compartimentat astfel încât să asigure condiţiile necesare separării
diferitelor categorii de deţinuţi şi aplicării regimurilor de executare.
ART. 8 Organizarea sectorului administrativ Sectorul administrativ este situat în afara sectorului de
deţinere şi cuprinde birouri de lucru pentru personal şi judecătorul de supraveghere a privării de
libertate, spaţii destinate personalului care asigură paza şi intervenţia, reintegrarea socială, spaţii
destinate acordării asistenţei medicale a personalului, magazia pentru armament şi muniţia de serviciu,
magazii pentru echipamentul personalului, depozit pentru mijloacele tehnice, armament şi muniţie,
club, săli de pregătire şi instruire, bucătărie şi sală de mese pentru personalul locului de deţinere, spaţii
pentru depozitare, precum şi utilităţile necesare unei bune funcţionări a administraţiei.
ART. 9 Organizarea sectorului de producţie Sectorul de producţie este situat, de regulă, în afara celui de
deţinere şi cuprinde ateliere de producţie, întreţinere şi reparaţii, depozite, garaj auto, alte clădiri şi
terenuri necesare formării profesionale a deţinuţilor, precum şi desfăşurării activităţilor administrative.
ART. 10 Organizarea spaţiilor auxiliare Spaţiile auxiliare sunt situate în afara locului de deţinere şi
cuprind, după caz, locuinţe de serviciu, locuinţe de intervenţie şi spaţii pentru activităţi de pregătire,
instruire şi recreere a personalului, precum şi gospodăria agrozootehnică. Spaţiile auxiliare pot include şi
spaţii pentru activităţile de reintegrare socială.
ART. 11 Secţiile interioare şi exterioare din cadrul penitenciarelor
(1) Secţiile interioare cuprind cel puţin camere de cazare, birouri de lucru pentru personal, sală de mese,
baie şi posturi telefonice, puncte de documentare şi informare electronică, precum şi cutii poştale.
(2) În cazul secţiilor exterioare se aplică în mod corespunzător prevederile privind organizarea
penitenciarelor.
(3) În vederea folosirii deţinuţilor cărora li se aplică regimul semideschis sau deschis la activităţi lucrative
se pot înfiinţa puncte de lucru permanente în exteriorul penitenciarului, unde sunt cazaţi, în spaţii
special amenajate de operatorul economic sau de administraţia penitenciarului. În punctele de lucru
permanente se aplică regimul de executare corespunzător deţinuţilor care îşi desfăşoară activitatea în
cadrul acestora. Înfiinţarea punctelor de lucru permanente se face cu aprobarea directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în condiţiile regulamentului prevăzut de art. 15 alin. (3) din
Lege.
ART. 12 Penitenciarele cu rol de coordonare a locurilor de deţinere dintr-o zonă geografică
(1) Pentru eficientizarea misiunilor şi activităţilor desfăşurate în comun şi pentru descentralizarea unor
activităţi şi responsabilităţi din sarcina Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se pot stabili
penitenciare cu rol de coordonare a penitenciarelor, centrelor de arestare preventivă, precum şi a
centrelor educative şi de detenţie dintr-o zonă geografică, în condiţiile art. 11 alin. (2) şi (3) din Lege.
(2) Penitenciarele prevăzute la alin. (1) au următoare atribuţii:
a) analizează, organizează, coordonează şi sprijină efectuarea unor misiuni vizând siguranţa deţinerii, în
locurile de deţinere aflate în coordonare, prin valorificarea resurselor umane şi materiale disponibile la
nivel zonal;
b) organizează, coordonează şi monitorizează implementarea unor noi prevederi legislative şi normative,
în baza planurilor stabilite, potrivit domeniului de competenţă, de către componentele structurale din
cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
c) avizează planurile de pază şi apărare ale locurilor de deţinere aflate în coordonare, precum şi ale
secţiilor exterioare ale acestora;
d) întocmesc planuri de cooperare zonală, pentru realizarea în comun a misiunilor prevăzute la lit. a);
e) se îngrijesc de folosirea judicioasă şi eficientă a unităţilor canine în locurile de deţinere aflate în
coordonare;
f) de regulă, asigură comanda intervenţiei în cazul producerii unui incident critic, în unităţile aflate în
coordonare;
g) facilitează desfăşurarea vizitelor, inclusiv a vizitelor intime şi a încheierii căsătoriei între deţinuţii din
locuri de deţinere diferite aflate în coordonare, în condiţiile Legii şi ale prezentului regulament;
h) avizează planurile de prevenire şi reacţie la situaţii de urgenţă ale locurilor de deţinere aflate în
coordonare;
i) coordonează organizarea unor activităţi specifice domeniului reintegrare socială, cu implicarea
deţinuţilor selecţionaţi şi prin valorificarea resurselor disponibile la nivelul locurilor de deţinere aflate în
coordonare;
j) organizează, la nivel zonal, stagii de formare profesională, instruire şi schimb de bune practici pe
domeniile specifice;
k) iau măsuri de transferare a deţinuţilor în penitenciarele din zona de coordonare pentru executarea
pedepsei într-un anumit regim, ca urmare a stabilirii/schimbării regimului de executare sau pentru
respectarea standardelor minime de cazare, în conformitate cu decizia directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prevăzută la art. 108 alin. (6);
l) asigură sprijinul în vederea folosirii judicioase şi eficiente la muncă a deţinuţilor, pentru unităţile aflate
în coordonare;
m) dispun măsuri cu privire la situaţiile în care măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei
la nivelul unui loc de deţinere aflat în coordonare sunt neîndestulătoare, precum şi cu privire la situaţia
deţinuţilor aflaţi la dispoziţia unui organ de cercetare penală sau a unei instanţe de judecată din zonă;
n) fundamentează şi solicită necesarul de resurse financiare şi materiale pentru desfăşurarea activităţilor
de la lit. a) - m).
(3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin.(2), directorul penitenciarului cu rol de coordonare
zonală şi directorii locurilor de deţinere aflate în coordonare sunt obligaţi să acorde sprijinul reciproc.
Neacordarea sprijinului în forma solicitată se motivează.
(4) Directorii penitenciarelor prevăzute la alin. (1) realizează planuri de măsuri în comun cu locurile de
deţinere aflate în coordonare, în vederea punerii în aplicare a prevederilor alin. (2).

CAPITOLUL VI
Munca prestată de către deţinuţi
ART. 173
Dispoziţii generale
(1) Administraţia locului de deţinere întreprinde demersurile necesare pentru
identificarea posibilităţilor de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de
deţinuţi.
(2) În raport cu tipul regimului de executare, deţinuţilor li se poate cere să muncească.
În acest sens se ţine seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile fiecăruia, de vârstă,
starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii
formării profesionale a acestora.
(3) Deţinuţii pot fi folosiţi la activităţi lucrative, în regimurile de prestare a muncii
prevăzute la art. 83 alin. (1) lit. a) - e) din Lege, în spaţii din interiorul sau exteriorul
penitenciarului.
(4) Folosirea la muncă a deţinuţilor se face cu respectarea procedurii şi criteriilor de
selecţionare şi repartizare la muncă, asigurarea măsurilor de siguranţă specifice fiecărui
regim de executare, întocmirea documentelor de organizare şi funcţionare a punctelor de
lucru, pregătirea şi dotarea locurilor de muncă, asigurarea măsurilor de securitate şi
sănătate în muncă, întocmirea documentelor de evidenţă a muncii şi acordarea drepturilor
cuvenite pentru munca prestată.
(5) Munca prestată de deţinuţi urmăreşte menţinerea şi creşterea capacităţii acestora de
a-şi câştiga existenţa după liberare şi realizarea unor venituri, care se pot folosi la
îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie prevăzute în cap. IV din Lege, şi pentru susţinerea
acţiunilor de reintegrare socială a persoanelor condamnate.
(6) Prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se
aprobă Instrucţiunile privind organizarea muncii deţinuţilor.
ART. 174
Selecţionarea şi repartizarea la muncă
(1) Selecţionarea la muncă a deţinuţilor se face în funcţie de regimul de executare, cu
aprobarea directorului locului de deţinere, la propunerea unei comisii formate din
reprezentanţii sectorului reintegrare socială, regim penitenciar, medical, evidenţă şi
organizarea muncii, sub coordonarea directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi
regim penitenciar, în calitate de preşedinte. Comisia poate fi completată cu personal de
specialitate, în vederea verificării deprinderilor profesionale sau abilităţilor practice ale
deţinuţilor.
(2) Procedura şi criteriile de selecţionare la muncă a deţinuţilor se stabilesc prin decizia
directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prevăzută la art. 173 alin.
(6).
(3) Deţinuţii selecţionaţi la muncă semnează un angajament care cuprinde drepturile,
obligaţiile şi interdicţiile prevăzute de Lege în perioada desfăşurării activităţilor lucrative şi
care se păstrează la dosarul individual.
(4) Angajamentul prevăzut la alin. (3) cuprinde şi referiri cu privire la posibilitatea
încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de
stat, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (2) din Lege.
(5) Participarea deţinuţilor la activităţi lucrative într-un anumit regim de prestare a muncii
nu exclude repartizarea acestora şi la alte activităţi, în interiorul sau în exteriorul
penitenciarului, cu condiţia respectării programului de lucru şi a dispoziţiilor legale privind
durata muncii prestate.
(6) În măsura posibilităţilor, a cerinţelor de disciplină din locurile de deţinere şi în limite
rezonabile, deţinuţii pot opta pentru un anumit loc de muncă sau pot solicita schimbarea
acestuia, dacă posedă calificarea sau deprinderile necesare noului loc de muncă.
(7) Prestarea muncii se face individual sau în grupuri organizate în formaţiuni de lucru,
care nu depăşesc 50 de persoane, în interiorul sau în exteriorul locului de deţinere.
(8) În situaţia refuzului de a munci, comisia prevăzută la alin. (1) întocmeşte un procesverbal
care se depune la dosarul individual, fiind avut în vedere la evaluarea conduitei
deţinutului şi a eforturilor depuse în cadrul muncii prestate.
(9) Procesul-verbal prevăzut la alin. (8) este avut în vedere la analiza efectuată în
vederea schimbării regimului de executare de către comisia prevăzută de art. 32 din Lege,
comisia prevăzută la art. 98 alin. (2) din Lege, precum şi în cadrul comisiei pentru liberare
condiţionată.
ART. 175
Munca în regim de prestări de servicii
(1) Folosirea la muncă a deţinuţilor conform art. 83 alin. (1) lit. a) din Lege se realizează
în baza unui contract de prestări de servicii încheiat între directorul penitenciarului, în
calitatea de prestator, şi beneficiarul muncii prestate, denumit în continuare beneficiar.
(2) În contractele de prestări servicii este interzisă nominalizarea deţinuţilor care
urmează să desfăşoare activităţi lucrative sau menţionarea unor date cu caracter personal
ale acestora.
(3) Tarifele referitoare la activităţile ce urmează a se desfăşura se negociază între
administraţia penitenciarului şi beneficiar şi nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim
brut pe ţară garantat în plată, în raport cu programul de lucru stabilit prin contract. Prin
contract, tarifele pot fi stabilite şi în baza normelor de lucru determinate prin probe de lucru
efectuate în prezenţa persoanelor delegate de ambele părţi contractante.
(4) În situaţia în care beneficiarul nu respectă dispoziţiile legale ori contractuale privind
condiţiile de folosire la muncă a deţinuţilor, directorul locului de deţinere îi solicită ca în
termen de 24 de ore să ia măsuri pentru respectarea acestora. Dacă în acest termen nu
se iau măsurile necesare, directorul poate dispune retragerea parţială sau totală a
deţinuţilor pentru o perioadă de timp limitată sau definitiv.
(5) Beneficiarul este obligat să asigure: baza tehnico-materială, conducerea lucrărilor,
spaţii pentru servirea hranei, apă potabilă, asistenţa tehnică necesară, instructajul şi
condiţiile de securitate a muncii, spaţii pentru grupuri sanitare şi, dacă este cazul,
amenajările impuse pentru executarea pazei şi supravegherii la locul de muncă. În ceea
ce priveşte comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor în care
sunt implicaţi deţinuţi sunt aplicabile reglementările proprii elaborate de Administraţia
Naţională a Penitenciarelor.
(6) Directorul penitenciarului are obligaţia de a încheia contracte cât mai avantajoase, în
măsura posibilităţilor, stabilind în sarcina beneficiarului obligaţia de a asigura cheltuielile
determinate de luarea măsurilor de siguranţă, transportul deţinuţilor, al personalului de
pază, escortare şi supraveghere ori al hranei la locurile de muncă, precum şi materialele
igienico-sanitare.
(7) Prevederile art. 174 se aplică în mod corespunzător.
ART. 176
Munca în regie proprie
(1) Munca prestată în regie proprie, conform art. 83 alin. (1) lit. b) din Lege, se
realizează în cadrul secţiilor şi atelierelor de producţie aparţinând penitenciarelor, precum
şi în cadrul lucrărilor de investiţii şi reparaţiilor capitale desfăşurate în penitenciar.
(2) Prevederile art. 174 se aplică în mod corespunzător.
ART. 177
Activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului
(1) Munca prestată conform art. 83 alin. (1) lit. c) din Lege se realizează în cadrul
următoarelor activităţi cu caracter gospodăresc, care nu se remunerează:
a) activităţi desfăşurate pentru prepararea şi distribuirea hranei, întreţinerea şi
funcţionarea instalaţiilor şi utilajelor, întreţinerea şi conservarea clădirilor, manipularea
materialelor, îngrijirea animalelor de serviciu şi întreţinerea spaţiilor destinate acestora,
sprijinirea şi suportul activităţilor religioase, educative, culturale, ocupaţionale, sportive,
medicale, precum şi pentru menţinerea stării de curăţenie şi igienă în interiorul şi exteriorul
locului de deţinere, a camerelor de arest de la instanţele de judecată sau a altor unităţi
aparţinând sistemului administraţiei penitenciare;
b) activităţi lucrative prestate în cadrul gospodăriilor agrozootehnice;
c) activităţi de cizmărie, croitorie, tâmplărie, spălătorie, frizerie, tinichigerie, lăcătuşărie
şi altele asemenea;
d) activităţi de întreţinere a mijloacelor auto, precum şi de întreţinere şi reparaţii curente
a clădirilor, instalaţiilor şi utilajelor din dotarea penitenciarului;
e) activităţi de planton pe timp de noapte la nivelul camerei de deţinere, de întărire a
supravegherii la punctele de lucru şi pe perimetrele locurilor de deţinere, precum şi de
sprijinire şi însoţire a deţinuţilor cu afecţiuni invalidante sau aflaţi în stare de neputinţă din
cauza vârstei sau a altor afecţiuni medicale;
f) activităţile prevăzute la lit. a) - e) desfăşurate în penitenciarele-spital situate în
interiorul perimetrului altor unităţi nominalizate prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2) Repartizarea deţinuţilor la activităţile prevăzute la alin. (1) se efectuează în condiţiile
şi în limita baremelor aprobate prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor prevăzută la art. 173 alin. (6).
(3) Repartizarea deţinuţilor la activităţile de menţinere a stării de curăţenie şi igienă
pentru alte unităţi din sistemul administraţiei penitenciare se realizează cu aprobarea
directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(4) Excedentul de produse realizate în gospodăriile agrozootehnice poate fi valorificat
pe piaţa liberă, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului justiţiei.
ART. 178
Munca deţinuţilor în caz de calamitate
(1) Organele administraţiei publice centrale sau locale pot solicita directorului
penitenciarului, prin adresă scrisă, punerea la dispoziţie a unor deţinuţi, pentru înlăturarea
efectelor generate de calamităţi. La solicitarea formulată se anexează procesul-verbal de
calamitate.
(2) Folosirea deţinuţilor la muncă în caz de calamitate, conform art. 83 alin. (1) lit. d) din
Lege, se realizează în baza unor contracte, fără contraprestaţie materială, cu aprobarea
directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea motivată a
directorului penitenciarului căruia i s-a adresat solicitarea.
(3) Prevederile art. 174 se aplică în mod corespunzător.
ART. 179
Munca deţinuţilor pe bază de voluntariat
(1) Deţinuţii pot presta muncă pe bază de voluntariat, în condiţiile stabilite de
administraţia locului de deţinere, în temeiul unui contract de voluntariat, încheiat pe o
perioadă determinată de până la 3 luni.
(2) Cu ocazia selecţionării deţinuţilor la muncă pe bază de voluntariat, comisia
prevăzută la art. 174 alin. (1) are în vedere şi interdicţiile ce decurg din hotărârea de
condamnare, astfel încât deţinutul care face obiectul selecţionării să nu fie incompatibil cu
activitatea ce urmează a fi desfăşurată.
(3) Administraţia penitenciarului ţine evidenţa voluntarilor într-un registru anume
destinat.
(4) Directorul penitenciarului întreprinde demersurile necesare pe lângă persoanele
juridice de drept public sau de drept privat, fără scop patrimonial cu care a fost încheiat
contractul de voluntariat, în vederea eliberării certificatului nominal care atestă calitatea de
voluntar a deţinutului. Acesta se păstrează la dosarul individual şi se înmânează la
punerea în libertate sau, pe parcursul executării pedepsei, la cererea deţinutului.
(5) Prevederile art. 174 alin. (1) - (7) se aplică în mod corespunzător.
ART. 180
Condiţii de desfăşurare a muncii pe bază de voluntariat
(1) Deţinuţii pot desfăşura muncă pe bază de voluntariat, în campanii organizate cu alţi
parteneri sociali, în cadrul următoarelor activităţi de interes public:
a) strângerea deşeurilor din zonele situate de-a lungul şoselelor, căilor ferate, apelor
curgătoare, pădurilor, parcurilor, lacurilor şi din alte spaţii aparţinând domeniului public;
b) plantarea şi reîmpădurirea terenurilor aflate în domeniul public;
c) lucrări de apărare împotriva inundaţiilor;
d) combaterea eroziunii solului şi protecţia împotriva excesului de apă şi umiditate;
e) amenajarea şi îmbunătăţirea drumurilor publice de acces la exploataţiile agricole şi
forestiere, inclusiv lucrări de marcare, semnalizare şi avertizare;
f) extinderea sistemelor de irigaţii şi drenaj;
g) deszăpezirea spaţiilor publice, în situaţia unor ninsori abundente;
h) curăţenia şi igienizarea organizate de autorităţile publice centrale şi locale, de
organizaţii neguvernamentale sau alte persoane juridice fără scop patrimonial ori direct de
beneficiarul voluntariatului în instituţii de stat, precum: spitale, policlinici, creşe, grădiniţe,
şcoli, centre de plasament, instituţii de cercetare, poligoane de tragere, baze sportive,
centre de îngrijire a bătrânilor, biblioteci, muzee, biserici, mănăstiri, precum şi în alte
instituţii de cultură şi cult;
i) amenajarea şi îngrijirea adăposturilor pentru animale fără stăpân;
j) activităţi culturale, artistice, educative, sportive, religioase şi de protecţie a mediului,
precum şi acţiunile de promovare a unor astfel de demersuri, organizate de autorităţile
publice centrale şi locale, de organizaţii neguvernamentale sau alte persoane juridice fără
scop patrimonial ori direct de beneficiarul voluntariatului, după cum urmează:
1. acţiuni de valorificare a unor terenuri degradate şi redarea acestora ca zone verzi şi
parcuri;
2. acţiuni educative de prevenire a săvârşirii de infracţiuni şi a consumului de droguri,
alcool, tutun şi de popularizare a consecinţelor negative ale acestor fapte antisociale sau
conduite atipice;
3. acţiuni de prevenire a răspândirii bolilor cu transmitere sexuală;
4. acţiuni specifice organizării unor expoziţii şi manifestări cultural-artistice, a unor
întreceri sportive şi a unor manifestări religioase;
5. activităţi de îngrijire a persoanelor în vârstă, singure, bolnave, cu handicap sau alte
dizabilităţi;
6. activităţi de sprijinire a familiilor monoparentale, cu copii în întreţinere, aflate în
evidentă stare de paupertate.
(2) Activităţile de interes public menţionate la alin. (1) pot face obiectul contractelor de
voluntariat numai dacă desfăşurarea acestor activităţi nu intră în sarcina unor operatori
economici privaţi, în baza contractelor cu titlu oneros încheiate de aceştia cu persoane
juridice de drept public, fapt dovedit de beneficiarul voluntariatului printr-o declaraţie
autentică notarială.
ART. 181
Durata muncii prestate
(1) Durata muncii este de 8 ore pe zi şi nu mai mult de 40 de ore pe săptămână, cu
excepţiile prevăzute de legislaţia muncii.
(2) Femeile însărcinate sau cele care au născut şi au în îngrijire copii cu vârsta de până
la 1 an nu pot munci în mediu toxic sau vătămător şi nu li se poate prelungi ziua de muncă
peste 8 ore.
(3) Deţinuţii care au împlinit vârsta de 60 de ani sau care au calitatea de pensionari
pentru limită de vârstă sau sunt pensionari pentru pierderea capacităţii de muncă gradul III
de invaliditate pot presta muncă numai la cererea acestora.
(4) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal nu poate fi
efectuată fără acordul deţinutului, cu excepţiile prevăzute de legislaţia muncii.
ART. 182
Munca în timpul nopţii
(1) Munca în timpul nopţii poate fi prestată cu acordul scris al deţinuţilor. Se consideră
muncă prestată în timpul nopţii activităţile lucrative desfăşurate între orele 22 - 06,
indiferent de durata acestora.
(2) Femeile însărcinate sau care au născut şi au în îngrijire copii cu vârsta de până la 1
an nu pot presta muncă în timpul nopţii.
ART. 183
Venituri realizate din prestări de servicii şi din activităţi de producţie în regie
proprie
(1) Veniturile realizate din prestări de servicii sunt încasate în lei.
(2) Veniturile realizate din prestări de servicii nu pot fi mai mici decât salariul de bază
minim brut pe ţară garantat în plată, în raport cu programul de muncă şi, după caz, gradul
de realizare a normei de lucru determinate prin probele de lucru efectuate în prezenţa
persoanelor delegate de ambele părţi contractante. Prin contractul de prestări servicii se
stabileşte dacă activitatea se desfăşoară în baza normelor de lucru.
(3) Activităţile de producţie în regie proprie, realizate în secţii, ateliere, precum şi munca
prestată în cadrul lucrărilor de investiţii şi reparaţii capitale sunt remunerate pe bază de
tarife diferenţiate pe categorii de activităţi, dar nu mai puţin decât nivelul salariului de bază
minim brut pe ţară, în raport cu programul de muncă şi, după caz, gradul de realizare a
normei de lucru.
(4) Produsele realizate în secţii şi ateliere de producţie pot fi redistribuite prin transfer
fără plată între unităţile din sistemul administraţiei penitenciare sau pot fi valorificate pe
piaţa liberă.
ART. 184
Repartizarea veniturilor
(1) Veniturile realizate de deţinuţi pentru munca prestată se încasează de către
administraţia penitenciarului în care se află persoana condamnată şi se repartizează
conform art. 87 alin. (1) din Lege.
(2) Sumele de bani corespunzătoare cotei de 90% din venitul cuvenit deţinuţilor se
consemnează în fişa contabilă nominală şi pot fi folosite pe durata executării pedepsei,
conform prevederilor art. 70 alin. (4) din Lege.
(3) Sumele de bani corespunzătoare cotei de 10% din venitul cuvenit deţinuţilor se
consemnează în fişa contabilă nominală şi se păstrează, pe numele acestora, la
Trezoreria Statului, urmând a fi încasate în momentul punerii în libertate.
(4) În cazul în care deţinutul a fost obligat la plata de despăgubiri civile, care nu au fost
achitate până la data primirii în penitenciar, procentul de 50% din cota de 90% care îi revin
acestuia conform art. 87 alin. (1) lit. a) din Lege se utilizează pentru repararea prejudiciului
cauzat părţii civile, conform prevederilor Codului de procedură civilă.
ART. 185
Munca în cadrul structurilor de economie socială
(1) În sensul art. 83 alin. (1) lit. f) din Lege, prin alte activităţi se înţelege şi munca
prestată în cadrul structurilor de economie socială, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Programul şi cerinţele impuse de administraţia penitenciarului, în cadrul muncii
prestate în structurile de economie socială, sunt adaptate situaţiilor specifice desfăşurării
fiecărui tip de activitate şi statutului juridic al deţinutului.
(3) Normele privind condiţiile generale de folosire la muncă se aplică în mod
corespunzător.
ART. 186
Evidenţa participării deţinuţilor la activităţi
Evidenţa participării deţinuţilor la activităţile prevăzute în prezentul capitol se ţine de
către personalul penitenciarului şi, după caz, de către reprezentanţii beneficiarului, în
condiţiile stabilite prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor prevăzută la art. 173 alin. (6).
CAPITOLUL IX
Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare
ART. 208
Consideraţii generale
(1) Recompensele constituie un mijloc de individualizare a regimului de executare a
pedepsei privative de libertate ce se acordă deţinuţilor care au o bună conduită şi au
dovedit stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, culturale sau terapeutice,
de consiliere psihologică şi asistenţă socială sau de instruire şcolară şi formare
profesională, precum şi celor care au prevenit producerea unor situaţii de risc pentru
siguranţa penitenciarului sau a personalului, pentru alţi deţinuţi, sau alte persoane, în
condiţiile art. 98 şi 99 din Lege.
(2) O recompensă poate fi acordată unui deţinut o singură dată în cursul unei luni
calendaristice. În situaţiile prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. b) şi e) din Lege, deţinuţii pot fi
recompensaţi de mai multe ori în cursul unei luni calendaristice.
(3) Propunerile formulate de personalul care desfăşoară activităţi directe cu deţinuţii
sunt consemnate în rapoarte de recompensare.
(4) Rapoartele de recompensare, avizate de către şeful secţiei, se înaintează comisiei
prevăzute la art. 98 alin. (2) din Lege, pentru acordarea recompenselor. Avizele negative
se motivează.
(5) Directorul penitenciarului desemnează prin decizie, la începutul fiecărui an,
secretarul comisiei pentru acordarea recompenselor.
(6) Analizarea rapoartelor de recompensare se realizează, lunar, în cadrul comisiei
prevăzute la art. 98 alin. (2) din Lege, hotărârea fiind luată cu majoritatea simplă a voturilor
membrilor acesteia.
(7) Recompensele prevăzute la art. 98 alin. (1) din Lege se acordă, de regulă, în mod
gradual, astfel încât să se asigure o creştere treptată a gradului de responsabilizare şi
libertate de mişcare a acestora, în context stimulativ, precum şi punerea în valoare, în
egală măsură, a tipurilor de recompense.
(8) Deţinuţii împotriva cărora a fost declanşată procedura disciplinară care nu a fost
finalizată, precum şi cei care se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare nu pot fi
recompensaţi.
(9) Procedura de lucru a comisiei prevăzute la art. 98 alin. (2) din Lege are la bază
Sistemul de creditare a participării deţinuţilor la activităţi şi programe de educaţie,
asistenţă psihologică şi socială, la activităţi lucrative, precum şi în situaţii de risc, stabilit
prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(10) Sistemul de creditare prevăzut la alin. (9) este parte integrantă a instrumentelor
standard de evaluare a activităţilor desfăşurate de către deţinuţi, prevăzute de Lege.
ART. 209
Recompensa cu ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior
(1) Ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior se acordă deţinuţilor care:
a) timp de minimum două luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art.
101 alin. (1) lit. a) din Lege nu au mai comis abateri disciplinare şi au avut o conduită
regulamentară;
b) timp de minimum 3 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 101
alin. (1) lit. b) şi c) din Lege nu au mai comis abateri disciplinare şi au avut o conduită
regulamentară;
c) timp de minimum 4 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 101
alin. (1) lit. d) şi e) din Lege nu au mai comis abateri disciplinare şi au avut o conduită
regulamentară;
d) timp de minimum 5 luni de la data aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 101
alin. (1) lit. f) din Lege nu au mai comis abateri disciplinare şi au manifestat o conduită
regulamentară.
(2) Deţinuţii sancţionaţi disciplinar nu pot beneficia de un alt tip de recompensă înaintea
ridicării sancţiunii disciplinare.
(3) Luna în care un deţinut sancţionat disciplinar de mai multe ori poate fi recompensat
cu ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior este luna imediat următoare datei
celei mai îndepărtate la care se împlineşte termenul prevăzut de alin. (1), raportat la data
aplicării fiecărei sancţiuni în parte. Ordinea ridicării sancţiunilor disciplinare prin
recompensare respectă ordinea gravităţii, începând cu abaterile uşoare.
ART. 210
Recompensa cu suplimentarea numărului convorbirilor on-line
(1) Prin recompensa cu suplimentarea numărului convorbirilor on-line se înţelege
acordarea, în plus faţă de drepturile prevăzute la art. 134, a cel mult două convorbiri online
în cursul unei luni.
(2) Recompensa cu suplimentarea numărului convorbirilor on-line se acordă deţinuţilor
aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de art. 134 alin. (2) şi (4).
(3) Deţinuţii beneficiază de recompensa prevăzută la alin. (1) în luna imediat următoare
acordării acesteia.
ART. 211
Recompensa cu suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite
(1) Prin recompensa cu suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite se înţelege
acordarea suplimentar, a unui pachet şi a unei vizite, a unui pachet sau a unei vizite.
(2) Deţinuţii beneficiază de recompensa prevăzută la alin. (1) în maximum 3 luni de la
data acordării acesteia.
ART. 212
Recompensa cu suplimentarea dreptului la vizită intimă
(1) Prin recompensa cu suplimentarea dreptului la vizită intimă se înţelege acordarea, în
condiţiile art. 69 din Lege, cu excepţia alin. (1) lit. d), a unei vizite intime în plus faţă de
numărul stabilit la art. 146 alin. (1).
(2) Deţinuţii beneficiază de recompensa prevăzută la alin. (1) în luna imediat următoare
acordării acesteia.
ART. 213
Permisiunea de ieşire din penitenciar
(1) La analizarea propunerilor, în vederea acordării recompensei cu permisiunea de
ieşire din penitenciar, se are în vedere în ce măsură deţinuţii:
a) au o conduită constant pozitivă;
b) sunt stăruitori în muncă;
c) participă activ în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială, de instruire şcolară şi formare profesională.
(2) Permisiunea de ieşire din penitenciar nu se acordă în cazurile în care deţinuţii se
află în una dintre următoarele situaţii:
a) nu prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni;
b) sunt cercetaţi sau urmăriţi penal în alte cauze;
c) au pe rolul organelor judiciare cauze al căror obiect poate influenţa conduita şi
comportamentul acestora pe perioada permisiunii de ieşire din penitenciar;
d) sunt clasificaţi în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului.
(3) La verificarea întrunirii condiţiilor de acordare a recompensei prevăzute la alin. (1) se
au în vedere şi următoarele aspecte:
a) natura infracţiunii săvârşite;
b) durata pedepsei;
c) regimul de executare;
d) numărul şi tipul recompenselor acordate anterior;
e) perioada executată, raportat la durata din pedeapsă ce mai trebuie executată până la
analizarea în comisia pentru liberare condiţionată;
f) istoricul infracţional;
g) apartenenţa la grupări de criminalitate organizată;
h) conduita la revenirea în penitenciar, dintr-o permisiune de ieşire din penitenciar
acordată anterior;
i) comportamentul avut înainte de arestare şi modul în care deţinutul este cunoscut în
comunitate; vor fi avute în vedere, cu precădere, datele din dosarul individual al
deţinutului;
j) menţinerea legăturilor cu membrii de familie, cu persoanele cu care au stabilite relaţii
asemănătoare relaţiilor de familie, precum şi cu comunitatea;
k) existenţa suspiciunilor cu privire la deţinere, consum sau trafic de obiecte şi
substanţe interzise.
(4) De regulă, recompensa cu permisiunea de ieşire din penitenciar se acordă numai
după o perioadă de cunoaştere şi evaluare în cadrul aceluiaşi loc de deţinere de cel puţin
4 luni înaintea analizării propunerii de recompensă.
ART. 214
Măsuri determinate de acordarea permisiunii de ieşire din penitenciar
(1) Data punerii în aplicare a recompensei cu permisiunea de ieşire din penitenciar este
stabilită de către directorul penitenciarului.
(2) Înainte de punerea în aplicare a recompensei prevăzute la alin. (1), directorul
penitenciarului sau persoana desemnată efectuează instruirea deţinutului, cu privire la
următoarele aspecte:
a) data şi ora la care trebuie să revină în penitenciar;
b) regulile pe care trebuie să le respecte pe durata permisiunii de ieşire din penitenciar
şi consecinţele nerespectării acestora;
c) obligativitatea prezentării la autorităţile publice locale sau la organele de poliţie din
localitatea în care se deplasează, pentru confirmarea prezenţei în acea localitate, atât la
sosire, cât şi la plecare.
(3) Permisiunea de ieşire din penitenciar acordată în cazul prevăzut la art. 99 alin. (1) lit.
e) din Lege se acordă în baza solicitării prevăzute de art. 99 alin. (6) din Lege.
(4) Deţinutul semnează un angajament cu privire la instruirea prevăzută la alin. (2), la
activităţile pe care intenţionează să le desfăşoare în stare de libertate şi la modalităţile de
menţinere a contactului cu administraţia penitenciarului.
(5) În cazul deţinuţilor cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori al deţinuţilor cu dizabilităţi,
care pentru deplasare necesită însoţitor, administraţia penitenciarului înştiinţează în timp
util reprezentanţii legali ori, după caz, membrii de familie, aparţinători sau alte persoane,
care semnează alături de deţinut angajamentul prevăzut la alin. (4).
(6) La ieşirea din penitenciar, deţinutului i se înmânează actul care face dovada
identităţii şi a intervalului de timp pentru care este acordată permisiunea.
(7) O zi de permisiune de ieşire din penitenciar este echivalentă cu intervalul orar de 24
de ore.
(8) Despre permisiunea de ieşire din penitenciar, serviciul sau biroul evidenţă deţinuţi
informează, înainte de plecarea din locul de deţinere, organele de poliţie aflate în raza
localităţii unde se deplasează deţinutul, precum şi Inspectoratul General al Poliţiei de
Frontieră.
(9) Cheltuielile efectuate pe timpul permisiunii de ieşire din penitenciar sunt suportate de
către deţinut.
(10) La revenirea în penitenciar, deţinuţii sunt supuşi în mod obligatoriu unui examen
medical, unui control corporal amănunţit şi unui control al bagajelor. Eventualele sume de
bani sau bunuri cu care deţinutul se prezintă la întoarcerea în penitenciar se supun
aceloraşi reglementări ca în situaţia depunerii în penitenciar. Pachetele cu alimente nu
sunt admise, decât în limita drepturilor şi în condiţiile stabilite de art. 148.
(11) În situaţia neprezentării la timp din permisiunea de ieşire din penitenciar, sunt
sesizate organele de poliţie, în vederea declanşării procedurilor specifice pentru darea în
urmărire a deţinutului.
(12) În situaţia în care, în intervalul de timp scurs de la aprobarea recompensei cu
permisiunea de ieşire din penitenciar şi până la punerea în aplicare, deţinutul săvârşeşte o
abatere disciplinară sau au apărut elemente noi, care nu mai justifică acordarea
recompensei, comisia pentru acordarea recompenselor sau, după caz, directorul general
al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate dispune ca recompensa să nu se
acorde, făcându-se menţiuni în acest sens pe raportul de recompensare.
(13) Conducerea fiecărui penitenciar dispune măsuri de informare a Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor cu privire la numărul deţinuţilor aflaţi în permisiunea de ieşire
din penitenciar.
ART. 215
Reglementarea abaterilor disciplinare
(1) Pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute la art. 100 din Lege se aplică
sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 101 alin. (1) din Lege.
(2) Constatarea săvârşirii abaterii disciplinare se consemnează într-un raport de
incident.
(3) În baza unui raport de incident se poate aplica o singură sancţiune disciplinară.
(4) În situaţia în care prin raportul de incident se constată abateri disciplinare comise
prin mai multe acţiuni sau inacţiuni, se aplică sancţiunea disciplinară pentru abaterea cea
mai gravă.
ART. 216
Sancţiunea în cazul comiterii de abateri disciplinare uşoare
(1) Pentru comiterea abaterilor prevăzute la art. 100 alin. (3) din Lege se poate aplica
una dintre următoarele sancţiuni disciplinare:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o
perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună.
(2) În cazul comiterii, în mod repetat, de abateri disciplinare uşoare, sancţiunile
disciplinare ce pot fi aplicate sunt cele prevăzute la art. 217.
ART. 217
Sancţiunea în cazul comiterii de abateri disciplinare grave
(1) Pentru comiterea abaterilor prevăzute la art. 100 alin. (2) din Lege, precum şi în
cazurile prevăzute la art. 22 alin. (4), art. 23 alin. (3) şi art. 99 alin. (3) se poate aplica una
dintre următoarele sancţiuni disciplinare:
a) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive pe o
perioadă de cel mult o lună;
b) suspendarea dreptului de a presta o muncă pe o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare
pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare petiţionare, corespondenţă
şi asistenţă medicală pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de cel mult două luni.
(2) În cazul comiterii, în mod repetat, de abateri disciplinare grave, sancţiunile
disciplinare ce pot fi aplicate sunt cele prevăzute la art. 218.
ART. 218
Sancţiunea în cazul comiterii de abateri disciplinare foarte grave
Pentru comiterea abaterilor prevăzute la art. 100 alin. (1) din Lege, precum şi în cazurile
prevăzute la art. 33 alin. (6), art. 87 alin. (7) şi art. 108 alin. (8) se poate aplica una dintre
următoarele sancţiuni disciplinare:
a) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare
pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă
şi asistenţă medicală, pe o perioadă de cel mult două luni;
b) suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de cel mult 3 luni;
c) izolarea pentru maximum 10 zile.
ART. 219
Obiectivele procedurii disciplinare
(1) În penitenciare, ordinea şi disciplina sunt stabilite şi menţinute riguros, în scopul
asigurării securităţii colective şi individuale, precum şi a unei vieţi în comun bine
organizate.
(2) Nu se poate adăuga vreo altă constrângere asupra niciunui deţinut, decât acelea
care decurg din prevederile legale.
ART. 220
Interdicţii referitoare la procedura disciplinară
(1) Niciun deţinut nu poate fi sancţionat disciplinar decât în conformitate cu dispoziţiile
Legii şi ale prezentului regulament şi niciodată de două ori pentru aceeaşi faptă.
(2) Deţinuţii pot fi sancţionaţi disciplinar numai după verificarea completă a
împrejurărilor în care s-au comis faptele care fac obiectul procedurii disciplinare. Audierea
deţinutului este obligatorie.
(3) Nu se poate îngrădi dreptul unui deţinut la apărare sau al folosirii căilor de atac
împotriva sancţiunii disciplinare aplicate.

ART. 221
Interdicţii referitoare la aplicarea unor măsuri coercitive asimilate sancţiunilor
disciplinare
(1) Sancţiunile colective, pedepsele corporale, izolarea în încăperi fără lumină şi
ventilaţie şi orice tratament inuman sau degradant sunt interzise.
(2) Este interzisă folosirea mijloacelor de constrângere sau imobilizare ca sancţiune.
Mijloacele de constrângere sau de imobilizare se folosesc în situaţia în care deţinutul se
află într-o stare de criză sau există riscul iminent de autorănire ori de violenţă asupra altor
persoane sau ca măsură de siguranţă pe timpul escortării la organele judiciare, la unităţi
sanitare sau în alte locuri, fiind însă înlăturate când autoritatea judiciară sau administrativă
dispune în acest sens.
(3) Este interzisă utilizarea forţei fizice ca sancţiune împotriva deţinuţilor.
ART. 222
Declanşarea procedurii disciplinare
(1) Constatarea abaterii disciplinare, procedura disciplinară şi plângerea împotriva
hotărârii comisiei de disciplină sunt prevăzute la art. 102 - 104 din Lege.
(2) În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, rapoartele de incident se depun la
şeful de tură, care le predă în prima zi lucrătoare şefului secţiei unde este cazat deţinutul.
(3) În situaţia în care abaterea disciplinară este săvârşită pe perioada transferului între
locurile de deţinere subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, raportul de
incident este întocmit de şeful escortei, acesta fiind remis şefului de tură din unitatea de
destinaţie.
(4) Comisia de disciplină funcţionează în fiecare loc de deţinere, în componenţa
prevăzută la art. 103 alin. (2) din Lege, adaptată, după caz, funcţiilor existente în
organigramă.
(5) În situaţia în care după săvârşirea unei abateri disciplinare se impune transferarea
de îndată a deţinutului într-un alt loc de deţinere subordonat Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor sau Ministerului Afacerilor Interne, raportul de incident se trimite, împreună
cu celelalte documente întocmite, unităţii în care a fost transferat deţinutul, în vederea
continuării procedurii disciplinare.
(6) În cazul în care, pentru motive de siguranţă sau în scopul prevenirii actelor de
împiedicare a aflării adevărului ori influenţare a rezultatului cercetării disciplinare, se
impune separarea preventivă a deţinutului, directorul locului de deţinere poate dispune
această măsură pe timpul cercetărilor, dispoziţiile art. 26 din Lege aplicându-se în mod
corespunzător.
ART. 223
Aplicarea sancţiunilor disciplinare
(1) Autoritatea disciplinară este exercitată numai de comisia de disciplină.
(2) Sancţiunea disciplinară se stabileşte de comisia de disciplină, prin hotărâre scrisă.
(3) Preşedintele comisiei de disciplină solicită medicului unităţii să facă recomandări, în
condiţiile art. 101 alin. (4) din Lege.
ART. 224
Individualizarea sancţiunii disciplinare
(1) Stabilirea sancţiunii disciplinare, în conformitate cu art. 216 - 218, se face în raport
cu gravitatea abaterii disciplinare comise şi cu persoana deţinutului, care se evaluează
după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a abaterii disciplinare, precum şi mijloacele
folosite
b) gradul de afectare a convieţuirii normale din penitenciar ori a siguranţei acestuia;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale abaterii disciplinare;
d) motivul săvârşirii abaterii disciplinare şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa abaterilor disciplinare comise anterior;
f) atitudinea deţinutului după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii disciplinare;
g) manifestarea unei evidente agresivităţi sau violenţe care afectează în mod grav
convieţuirea normală din penitenciar, precum şi siguranţa acestuia;
h) nivelul de educaţie, vârsta şi starea de sănătate.
(2) În cuprinsul hotărârii comisiei de disciplină se fac menţiuni cu privire la criteriile
prevăzute la alin. (1), dispoziţiile art. 103 alin. (7) din Lege aplicându-se în mod
corespunzător.
(3) În cazul în care se constată că se impune schimbarea regimului de executare ori
evaluarea şi stabilirea riscului pentru siguranţa penitenciarului, la rămânerea definitivă a
hotărârii de sancţionare, secretarul comisiei de disciplină sesizează comisia prevăzută de
art. 32 din Lege.
ART. 225
Executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea
(1) Sancţiunea disciplinară cu izolarea se execută, de regulă, individual, în secţiile de
maximă siguranţă ale penitenciarelor sau în camere special amenajate, indiferent de
regimul de executare a pedepsei în care se află persoana sancţionată.
(2) Camerele destinate executării sancţiunii disciplinare cu izolarea beneficiază de
iluminat natural şi de aerisire şi sunt prevăzute cu sisteme de încălzire, alimentare cu apă
şi alte dotări necesare igienei.
(3) Amenajarea şi dotarea camerelor destinate executării sancţiunii disciplinare cu
izolarea sunt stabilite prin regulamentul prevăzut de art. 15 alin. (3) din Lege.
(4) Deţinuţii care execută sancţiunea disciplinară cu izolarea sunt examinaţi zilnic de
medicul locului de deţinere.
(5) La propunerea medicului locului de deţinere, sancţiunea disciplinară cu izolarea
poate fi întreruptă din motive de sănătate.
ART. 226
Drepturile, obligaţiile şi interdicţiile deţinuţilor aflaţi în executarea sancţiunii
disciplinare cu izolarea
(1) Deţinuţii aflaţi în executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea îşi pot exercita dreptul
de petiţionare, la corespondenţă şi la informare prin presa scrisă şi beneficiază de hrană
conform normelor în vigoare, asistenţă medicală şi plimbare zilnică de cel puţin o oră, în
spaţii special amenajate, în aer liber, separat de ceilalţi deţinuţi.
(2) Dotarea şi amenajarea spaţiilor destinate plimbării persoanelor care execută
sancţiunea disciplinară prevăzută la alin. (1) se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art.
15 alin. (3) din Lege.
(3) Fumatul este permis numai pe timpul efectuării activităţii de plimbare.
(4) Pe timpul executării sancţiunii disciplinare cu izolarea, deţinuţii nu sunt scoşi la
muncă, nu participă la activităţile cultural-educative şi sportive, sunt privaţi de posibilitatea
de a păstra şi de a folosi aparatura radio-tv şi echipamente de tehnologie a informaţiei.
(5) Pe timpul executării sancţiunii disciplinare cu izolarea, deţinuţilor li se suspendă
dreptul de a primi bunuri, de a primi vizite, cu excepţia vizitelor apărătorului, persoanelor
cu calităţi oficiale sau ale reprezentanţilor diplomatici, de a efectua convorbiri telefonice,
precum şi de a efectua cumpărături, în afara articolelor necesare pentru petiţionare,
corespondenţă, fumat şi igienă individuală.
(6) Vizitele prevăzute la alin. (5) se desfăşoară cu dispozitiv de separare, indiferent de
regimul de executare în care este inclus deţinutul.
 4. Manualul privind structurile asociate pentru măsuri de securitate
specială, constrângere şi control, precum şi pentru utilizarea
mijloacelor şi tehnicilor de imobilizare
CAPITOLUL 2 -
SIGURANŢA PERSONALĂ

2.1. ABILITĂŢI DE COMUNICARE. TIPURI DE AGRESORI

2.1.1. Comunicarea – componentă de bază a conceptului de siguranţă personală
Comunicarea cu persoanele private de libertate reprezintă prima metodă utilizată
pentru aplanarea unui conflict şi constă în purtarea unor discuţii în vederea ajungerii la un
rezultat, acceptat de ambele părţi, menit să conducă la ieşirea din situaţia apărută.
Comunicarea reprezintă o componentă esenţială a conceptului de siguranţă
personală a personalului de penitenciare în gestionarea incidentelor.
Relaţionarea cu persoanele private de libertate implicate într-un incident trebuie să
aibă loc imediat după declanşarea acestuia. Acest proces este iniţiat de prima persoană
care soseşte la faţa locului.
Este important ca, înainte de orice măsură dispusă de administraţia penitenciară, să
fie cunoscută foarte bine cauza producerii incidentului. Din acest motiv, funcţionarii
sectorului siguranţa deţinerii şi regim penitenciar trebuie să fie persoane bine instruite, cu
abilităţi reale de comunicare.
Rolul comunicării este acela de a diminua riscurile în cazul producerii unui incident şi
de a preveni folosirea tehnicilor de imobilizare şi control de către personalul sectorului
siguranţa deţinerii şi regim penitenciar.
Scopul comunicării este acela de a stabili punţi de legătură cu persoana privată de
libertate implicată în producerea incidentului. Acest proces include un Emiţător şi un
Receptor, iar responsabilitatea privind înţelegerea aparţine Emiţătorului (personalul de
penitenciar) şi nu Receptorului (persoana privată de libertate).
Comunicarea reprezintă un proces care are legătură cu interacţiunea verbală
(limbajul, ascultarea şi auzul) interacţiunea non-verbală (interpretare) şi abilităţi de observare
(privire şi vedere).
* Comunicarea verbală:
Comunicarea verbală mai este cunoscută şi sub denumirea de limbaj. Limbajul este
unul dintre mijloacele specifice dezvoltării umane, poate cel mai frecvent utilizat în
comunicarea interumană. Prin intermediul limbajului, o persoană poate transmite: informații,
sentimente, emoții, atitudini. Mai mult decât atât, limbajul implică activități de
vorbire, ascultare, schimb de idei, reținere de mijloace sonore, reproducere de mijloace
sonore, sau chiar traducerea lor. Pentru o bună comunicare se impune respectarea
următoarelor principii:
persoanele private de libertate vor fi apelate folosindu-se numai prenumele
acestora;
se va avea în atenţie alegerea cuvintelor folosite şi se va utiliza un ton vocal
adecvat (nu se va ridica vocea);
conversaţia purtată cu persoana privată de libertate va fi adaptată la vocabularul
şi nivelul de educaţie şi cultură al acesteia;
se va discuta cu calm, evitându-se stările de enervare;
se va evita folosirea în conversaţie a frazelor scurte;
se vor evita răspunsurile stereotipe de tipul „da‖ sau „nu‖.
Se va evita folosirea tonalităţii vocale, gesturilor şi atitudinilor care pot sugera
persoanelor private de libertate că sunt în poziţie de inferioritate.
* Comunicare non verbală:
Comunicarea non‐verbală este axată pe anumite reacţii ale corpului uman care pot
fi observate cu ochiul liber. De aici vine şi denumirea de comunicare non‐verbală, mai
exact o comunicare bazată pe informaţiile transmise de aceste reacții şi nu prin cuvinte sau
limbaj. Mijloacele de exprimare a reacției organismului la o modificare survenită în mediul
exterior sau interior sunt următoarele:
expresia feţei;
contactul vizual;
postura;
gesturile;
proximitatea;
paralingvistica (exemplu, tonul vocii, intensitatea, rapiditatea în vorbire).
Este demonstrat faptul că, prin comunicarea non verbală (poziţia şi mişcările corpului,
expresii faciale, gesturi) se transmit informaţii într-un procent net superior faţă de
comunicarea verbală, al cărui mesaj poate fi de cele mai multe ori interpretat în mod eronat
datorită tonului vocii, volumului intonaţiei, a frecvenţei şi vitezei cuvintelor rostite.
2.1.2. Obstacole în procesul comunicării
Problemele de comunicare apar adesea, în mediul penitenciar, în momentul în care
funcţionarii sau persoanele private de libertate sunt într-o stare de confuzie, care se poate
datora interpretării unei opinii ca fiind un fapt, a necunoaşterii situaţiei sau câteodată relei
voinţe. Astfel, trebuie să fim conştienţi de faptul că un mesaj în afara conţinutului (faptei)
transmite valori, opinii, presupuneri şi sentimente. Impedimentele de genul celor enumerate
mai sus poartă numele de obstacole în comunicare.
Principalele obstacolele care intervin în realizarea unei comunicări eficace sunt:
zgomotul;
limbajul;
înţelegerea şi prejudecata;
violarea spaţiului personal.
Dacă nu putem să evităm sau să depăşim aceste bariere trebuie să găsim modalităţi
pentru a le minimaliza.
* Zgomotul – reprezintă o distragere majoră a atenţiei în momentul în care se
desfăşoară procesul de comunicare;
* Limbajul – personalul trebuie să se exprime într-o manieră cât mai directă şi
explicită;
* Înţelegerea şi prejudecata - fiecare persoană are un sistem de valori (un istoric)
unic, cu influenţe şi experienţe care conturează modalitatea în care percepe mediul
înconjurător. Este important să ne recunoaştem prejudecăţile, aşa cum sunt, şi să fim
conştienţi de prejudecăţile celorlalţi. Trebuie să menţinem o atitudine profesională şi să nu
permitem percepţiilor noastre să intervină în natura atribuţiilor şi responsabilităţilor sau să
lăsăm prejudecăţile să influenţeze modul în care comunicăm.
* Violarea spaţiului personal – spaţiul personal este acea zonă în care ne simţim
confortabil, reprezintă spaţiul dintre noi şi alte persoane şi este considerat a fi raza din jurul
unei zone de protecţie.
Păstrarea unei distanţe de protecţie contribuie la siguranţa personală a personalului
de penitenciare, motiv pentru care aceasta trebuie să fie controlată în permanenţă. În funcţie
de distanţa dintre funcţionarul de penitenciare şi persoana privată de libertate sunt
determinate patru zone, prezentate mai jos:
Zona intimă (de contact fizic) – se referă la o zonă care permite contactul direct cu
persoana privată de libertate şi care prezintă risc pentru siguranţa personală (pot fi
primite lovituri folosind braţele, coatele şi picioarele), iar distanţa este de aproximativ
45 de cm. Pătrunderea în zona intimă este percepută ca ameninţare extremă atât
faţă de personal cât şi faţă de deţinut şi creşte vulnerabilitatea afectând în mod grav
siguranţa personală;
Zona personală – (46 – 122 cm) începe acolo unde se sfârşeşte zona intimă, ca un al
doilea cerc invizibil. Ea corespunde distanței normale la care doi oameni
conversează, aceştia putându-se atinge, doar dacă întind amândoi brațele. De
regulă, privită din exterior, zona personală începe de la lungimea brațului întins cu
pumnul strâns, sens în care permite contactul cu persoana privată de libertate şi pot fi
recepţionate lovituri de picior. Pătrunderea în zona personală este percepută ca
ameninţare şi implică o creştere a vigilenţei personalului;
Zona socială – (1,23 – 3,5 m) este spațiul rezervat contactelor sociale, negocierilor,
aflate în faza de început. Elementul de intimitate dispare la această distanță. Aici este
locul potrivit pentru majoritatea persoanelor private de libertate. Zona socială este
distanța pe care o impunem între noi şi necunoscuți sau față de cunoştințe
superficiale, distanța față de interlocutorii ocazionali sau dezagreabili, atunci când
discutăm cu cineva pentru prima dată. A nu respecta distanța socială acolo unde ea
se impune înseamnă a‐ți asuma riscul de a deranja, irita şi enerva partenerul de
dialog, de cele mai multe ori la nivel inconştient, prin senzații vag neplăcute. Folosită
cu abilitate această distanță poate indica dominarea, interesul, dezinteresul,
superioritatea sau puterea, fără a folosi cuvinte.
Zona publică – (peste distanţa de 3,5 m) este spaţiul în care comunicarea şi relația îşi
pierd caracterul interpersonal. Este vorba deja de un discurs public, cu caracter
oficial, formal, ritual. Vocea creşte în volum, iar contactul vizual cu fiecare ascultător
în parte scade în intensitate. Zona publică este distanța care apare în raporturile
oficiale, care este rezervată celor ce se adresează unui grup de ascultători, de pe o
poziție oficială, dominantă: profesori, preoți, judecători, politicieni, comandanți,
preşedinți, monarhi,şi alții. Permite contact vizual, auditiv, verbal şi olfactiv,
înţelegerea acţiunilor persoanei private de liberate şi de asemenea studierea mediului
înconjurător). Pătrunderea în zona publică nu reprezintă ameninţare (este considerată
zonă sigură).
Concluzie: În momentul în care invadăm spaţiul personal al unei persoane, riscăm ca
această persoană să devină ostilă şi defensivă, acest lucru afectând comunicarea.
2.1.3. Gestionarea incidentelor prin comunicare
Gestionarea conduitei/comportamentului persoanelor private de libertate agresive
este unul dintre aspectele cele mai solicitante ale muncii de penitenciar, constituindu-se
totodată într-un domeniu în care sunt necesare bune abilităţi de comunicare şi relaţionare.
Precizăm faptul că majoritatea situaţiilor în care există posibilitatea să apară violenţa pot fi
gestionate printr-o comunicare corectă.
Astfel, agresiunea poate fi definită ca orice tip de comportament care este perceput
de către victimă ca fiind voit periculos şi care produce pagube atât la nivel psihologic cât şi
fizic.
În momentul în care personalul de penitenciare se confruntă cu o persoană privată de
libertate agresivă obiectivul principal este acela de a preveni agravarea stării de tensiune
pentru a nu se ajunge la violenţă fizică.
Semne premonitorii ale comportamentului agresiv:
1. Persoana privată de libertate se manifestă violent sau ameninţă că va deveni
violentă.
2. Comportamentul alternează intre strigăte si perioade de linişte sau între cooperare
şi agresivitate.
3. Persoana privată de libertate işi exprimă temerea că îşi va pierde controlul.
4. Persoana privată de libertate este necooperantă, ostilă, agitată şi incapabilă să se
liniştească.
5. Persoana privată de libertate se află în stare de etilism acut, este intoxicat cu alte
substanţe sau este în sevraj.
6. Persoana privată de libertate are istoric de violenţă, este cunoscută pentru
comportament impulsiv sau violent.
7. Persoana privată de libertate are o postura rigida, tensionata si este suspicios.
Aceasta nu este o listă completă.
Semne ale comportamentului agresiv:
înroşirea feţei;
ridicarea vocii;
respiraţie accelerată;
contactul vizual direct;
gesturi exagerate;
încleştarea maxilarelor (cu ritmicitate) / stângerea pumnilor;
poziţionarea trupului şi a braţelor într-o poziţie pregătitoare a unui atac.
Aceasta nu este o listă completă.
Motive ale comportamentului agresiv:
frustrare;
nedreptăţire;
umilire;
sevraj (alcool, substanţe psihotrope etc.);
imaturitate;
tensiune emoţională;
comportament învăţat (are rezultate);
reputaţie (renume), apartenenţa la un grup;
modalităţi pentru a-şi atinge obiectivul;
testarea reacţiei personalului.
Aceasta nu este o listă completă.
Primul lucru care ar trebui realizat într-o asemenea situaţie este reducerea tensiunii.
Strategia personalului de penitenciare este acela de a nu provoca o intensificare a stărilor
tensionate şi de a se pregăti să se apere dacă este necesar.
Personalul ar trebui să respecte următoarele reguli:
păreţi încrezător, daţi impresia că puteţi să faceţi faţă situaţiei;
daţi dovadă de calm, fiţi conştienţi de limbajul trupului;
creaţi un spaţiu, permiteţi-le să se simtă în siguranţă;
vorbiţi rar, clar şi blând;
cu cât veţi coborî tonul cu atât ei vor face acelaşi lucru;
nu vă uitaţi fix, dar menţineţi în spectrul vizual persoana privată de libertate agresivă;
adresaţi întrebări;
nu vă certaţi;
ascultaţi şi arătaţi că ascultaţi;
dacă deţinutul pătrunde în zona personală, atenţinonaţi-l şi anunţaţi personalul
specializat dacă apreciaţi că situaţia tinde să scape de sub control;
nu încercaţi să rezolvaţi problema înainte de a linişti persoana privată de libertate;
după calmarea persoanei private de libertate, realizaţi pe un ton normal, un sumar al
problemelor ridicate, acest fapt îi va întări convingerea că cele reclamate au fost
înţelese.
Concluzie: Nu ameninţaţi niciodată, din momentul în care aţi lansat o ameninţare,
există posibilitatea să pierdeţi controlul situaţiei.
2.1.4. Tipologia agresorilor
Practica a demonstrat că persoanele private de libertate cu probleme
comportamentale şi de disciplină pot fi clasificate în mai multe tipuri de agresori. Prezentăm
mai jos, succint două tipologii de agresori, astfel încât personalul din sistemul penitenciar să
cunoască în linii mari comportamentul şi să poată preveni producerea de incidente.
Tipul A - Agresorul organizat
Frecvent, acest individ este de vârstă adultă, cu un relativ autocontrol şi are influenţă
asupra celorlalte persoane private de libertate. Principalele caracteristici ale acestui tip sunt
următoarele:
lipsit de scrupule şi manipulator, îi vede pe ceilalţi oameni ca pe simple obiecte şi
desconsideră dorinţele, drepturile sau sentimentele altora;
minte şi manipulează în scopul obţinerii unui profit personal sau pentru propria plăcere
(sentimente de putere şi control);
iritabil şi agresiv, reuşeşte (deseori cu eforturi) să îşi controleze impulsurile şi să
planifice răzbunări elaborate;
nu are remuşcări, manifestă indiferenţă faţă de victime şi găseşte justificări pentru
actele sale;
poate avea cunoştinţe solide în anumite domenii (inclusiv procedură penală) şi face uz
de acestea pentru a beneficia de anumite avantaje sau pentru a-şi întări poziţia;
este liderul (formal şi informal) al unui grup de persoane private de libertate, deşi rareori
iese din umbră prin acţiuni vizibile sau sancţionabile;
de obicei, este cunoscut de personal pentru predispoziţia de a se afla în spatele unor
incidente;
dispune de potenţial pentru a organiza şi controla o situaţie critică, poate mobiliza alte
persoane private de libertate pentru a-i sprijini acţiunile;
în această categorie putem introduce şi agresorul motivat ideologic, religios sau politic,
situaţii mai rar întâlnite, în sistemul penitenciar din România.
Tipul B - Agresorul dezorganizat (impulsiv)
De obicei face parte din categoria tinerilor, a persoanelor cu afecţiuni psihice, a celor
cu retard mintal sau toxicomanilor. Principalele caracteristici ale acestui tip sunt următoarele:
este foarte iritabil, cu un potenţial agresiv crescut şi cu capacitate redusă de
autocontrol;
are schimbări bruşte de dispoziţie, trece rapid de la o stare la alta, este reactiv, a
fost/este implicat în conflicte, fie cu cadrele fie cu ceilalţi deţinuţi (inclusiv agresiuni
fizice: loviri, înjunghieri, etc.);
poate fi manipulat şi influenţat de vorbele sau comportamentul celorlalţi;
de obicei acţionează impulsiv şi nu are capacitatea de a plănui sau anticipa
consecinţele comportamentului său;
poate avea gesturi sau ameninţări cu suicidul sau comportament automutilant;
poate declanşa spontan un incident, la care să se ralieze şi alţi deţinuţi.
Cele 2 tipologii prezentate mai sus pot avea mai multe variabile, ca intensitate,
frecvenţă şi forme de manifestare în comportament, dar este important ca în cazul unui
incident să fie identificate cauzele/persoanele implicate în producerea evenimentului.
Concluzie: Clarificarea acestor aspecte ajută la a stabilirea strategiei de rezolvare a
situaţiei.
 - CAPITOLUL 3 -
MIJLOACE DE IMOBILIZARE
3.2. PRINCIPIILE UTILIZĂRII MIJLOACELOR DE IMOBILIZARE
Principiul legalităţii – orice măsură luată în vederea menţinerii stării de ordine şi
disciplină, trebuie să fie în concordanţă cu prevederile legale în vigoare.
Principiul securităţii – menţinerea ordinii şi disciplinei în penitenciare este absolut
necesară în condiţiile executării misiunilor de pază, escortare şi supraveghere, atât în
interiorul cât şi în exteriorul locului de deţinere. Orice activitate desfăşurată cu persoanele
private de libertate trebuie să se realizeze în condiţii de siguranţă, fără a pune în pericol
viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor, integritatea bunurilor şi ordinea de
drept (evadarea, părăsirea locului de muncă etc.).
Principiul proporţionalităţii folosirii forţei – se recurge la forţa fizică şi utilizarea
mijloacelor din dotare numai dacă acţiunile nelegitime ale persoanei private de libertate nu
au putut fi înlăturate prin celelalte mijloace nonviolente (vezi capitolul referitor la
comunicare). Personalul trebuie să aibă în vedere ca nivelul forţei folosite să fie proporţional
cu pericolul pe care îl prezintă persoana privată de libertate şi trebuie să dureze numai până
când agresorul este imobilizat, ori acţiunea care a determinat intervenţia a încetat.
Principiul gradualităţii – presupune ca personalul să utilizeze în mod progresiv
mijloacele şi tehnicile de imobilizare şi control. Gradualitatea presupune existenţa a trei
niveluri:
* Nivelul I – fără folosirea mijloacelor de imobilizare şi control (se au în vedere
prevederile Capitolului 2: Siguranţa personală - 2.1.3. Gestionarea incidentelor prin
comunicare);
* Nivelul II – folosirea forţei fizice prin tehnici de autoapărare, tehnici articulare şi
imobilizare, când tehnicile de comunicare nu au dat rezultate;
* Nivelul III – folosirea mijloacelor de imobilizare/constrângere/control.
Folosirea mijloacelor de imobilizare în mod gradual nu implică o respectare strictă a
celor trei niveluri. În funcţie de timpul material avut la dispoziţie, tipul şi gradul de pericol al
incidentului, numărul persoanelor private de libertate implicate, personalul poate să nu
respecte principiul gradualităţii.
Principiul nonsurprinderii – presupune atenţionarea şi somarea prealabilă privind
iminenţa folosirii forţei şi a mijloacelor din dotare, asigurarea timpului necesar pentruîncetarea
acţiunilor nelegitime. Somarea se face după următoarea formulă: „ÎNCETAŢI
VOI/VOM FOLOSI MIJLOACELE DE IMOBILIZARE/CONSTRÂNGERE/CONTROL (se
specifică mijlocul de imobilizare ce urmează a fi folosit)!”
EXCEPŢIE: atenţionarea şi somaţia nu se va efectua în cazul în care împotriva
personalului sau altor persoane se exercită violenţe ori există un pericol iminent şi imediat
pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acestora.
Principiul riscului minim – constă în alegerea celor mai adecvate mijloace de
intervenţie spre a se evita vătămarea integrităţii corporale.
Principiul apărării fiinţei umane – presupune acordarea primului ajutor în caz de
vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi nerecurgerea la violenţă
nejustificată.
 CAPITOLUL 7
INFORMĂRI DESPRE UTILIZAREA TEHNICILOR ŞI MIJLOACELOR DE
IMOBILIZARE
Tehnicile de imobilizare şi control pot fi folosite de personalul locului de deţinere
numai în condiţiile legii. Ori de câte ori un membru al personalului a folosit mijloace şi tehnici
de imobilizare asupra unei persoane private de libertate acesta este obligat să menţioneze
în scris (Raportul lucrătorului de penitenciare care a utilizat mijloacele şi tehnicile de
imobilizare - Anexa 3) circumstanţele care au condus la folosirea forţei, forma sub care a
recurs la forţă, precum şi motivul pentru care a luat această măsură.
Principiile intervenţiei sunt stabilite în Manualul pentru gestionarea incidentelor - vol. I
- Gestionarea incidentelor operaţionale, punctul 2.3.10 şi Ordinul general de la punctul 3.4.
După completare, acest formular se înmânează ofiţerului responsabil de zonă care îl
va prezenta directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar pentru avizare
şi directorului unităţii pentru a autoriza imobilizarea. În cazul în care urgenţa nu permite
acest lucru, raportul va fi adus la cunoştinţa directorului, în cel mai scurt timp posibil. Acesta
va primi număr de înregistrare într-un registru unic (Anexa 4), care va fi păstrat la
secretariatul locului de deţinere.
Fotocopii ale acestuia se transmit judecătorului delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate.
După încheierea incidentului, ofiţerul responsabil de zonă va completa Raportul de
gestionare a incidentelor şi de folosire a mijloacelor şi tehnicilor de imobilizare (Anexa 5), pe
care îl va înainta, împreuna cu celelalte documente prevăzute de Manualul pentru
gestionarea incidentelor - vol. I - Gestionarea incidentelor operaţionale, directorului adjunct
pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar pentru avizare şi directorului unităţii pentru
aprobare.
Dacă în urma unei situaţii în care a fost necesară folosirea tehnicilor de imobilizare şi
control, unul din lucrătorii de penitenciare a suferit o vătămare corporală, va fi anunţat şi
Compartimentul Protecţia Muncii pentru cercetări conform legislaţiei în vigoare în domeniul
securităţii şi sănătăţii in muncă.
După finalizarea incidentului, acestea se clasează în dosarul de incident constituit
care se păstrează la directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar.
Pentru eventuale investigaţii interne şi externe se pot realiza fotocopii ale
documentelor de mai sus, cu aprobarea directorului locului de deţinere.
Scopul întocmirii raportului scris de către membrii personalului este acela de a explica
faptul că acţiunile lor au fost rezonabile şi necesare şi pentru a demonstra că forţa a fost
folosită în condiţiile prezentului manual.
De asemenea, personalul trebuie să precizeze faptul că utilizarea mijloacelor şi
tehnicilor de imobilizare s-a realizat ca urmare a unei intervenţii reactive, întrucât intervenţiile
planificate sunt realizate de structuri ce au în componenţă personal specializat (conform vol.
al II-lea al prezentului Manual).