Teste funcţionale specifice coloanei cervicale

Testul tracţiunii - Examinatorul aplică o priză sub bărbie, iar cealaltă la nivelul occiputului şi
trage capul subiectului în sus, tracţionând coloana cervicală a acestuia.
Deoarece testul este folosit pentru pacienţii care prezintă dureri din cauza comprimării
rădăcinilor nervoase, testul este considerat pozitiv dacă această manevră scade sau face ca
durerea să dispară.

Testul Spurling - Subiectul înclină şi roteşte capul mai intâi într-o parte apoi în cealaltă. În acest
timp, examinatorul aplică o presiune uşoară în axul longitudinal al gâtului. Dacă apare durere în
braţul înspre care s-a înclinat capul, avem de-a face cu o compresiune la nivelul trunchiul brahial
de acea parte.

Testul abducţiei umărului - Subiectul abduce umărul sau examinatorul îl abduce pasiv, în aşa
fel încât palma sau antebraţul
subiectul să îi stea pe cap.
Deoarece testul este folosit pentru pacienţii care prezintă dureri de cauză nervoasă, dacă această
mişcare scade durerea, înseamnă că testul este pozitiv şi avem de a face cu o problemă la nivelul
coloanei cervicale, cum ar fi: herniere a discului intervertebral, compresia venelor epidurale,
compresia unei rădăcini nervoase.

Testul scalenilor - Dacă se suspectează o contractură la nivelul acestor muschi, pentru a fi siguri
că ei sunt cei în cauză punem subiectul să realizeze o rotaţie a capului înspre partea afectată şi să
îşi ducă bărbia deasupra claviculei.
Testul este pozitiv dacă apare durere de partea înspre care s-a efectuat mişcarea capului.

Sindromul de defileu toraco-brahial - Subiectul face o inspiraţie profundă, duce capul în

extensie, iar examinatorul îi duce intreg membrul superior de partea afectată în extensie maximă.
Se compară pulsul radial din această
poziţie cu cel din poziţia anatomică. Dacă este diminuat inseamnă că testul este pozitiv.

Testul lui Hautant - Este folosit pentru a diferenţia ameţeala/vertigo -ul de cauză articulară
de cel de cauză vasculară. Subiectul duce braţele, cu coatele extinse, în flexie de 900. Este rugat
să menţina această poziţie, având ochii închişi. Dacă membrele superioare se mişcă, problema
este non-vasculară. Apoi se repetă testul, numai că atunci, capul este dus în rotaţie şi extensie.
Dacă apare balansarea membrelor superioare, cauza este vasculară (creierul nu primeşte destul
sânge oxigenat). Poziţiile ar trebui menţinute între 10 şi 30 secunde.

Testul Barre - Subiectul este rugat să menţină poziţia de la testul trecut. Dacă apare o cădere a
braţelor, concomitent cu o pronaţie a antebraţului, testul este pozitiv, cauza fiind probabil o
insuficienţă circulatorie la nivelul encefalului.

Testul Underburg - Subiectul flectează braţele la 900, închide ochii şi este pus să meargă pe loc
cu capul rotat într-o parte, apoi în cealaltă. Dacă apare o cădere a braţelor, o pronaţie a
antebraţului sau o pierdere a echilibrului, testul este pozitiv, cauza fiind probabil o insuficienţă
circulatorie la nivelul encefalului.
Testul Naffziger - Subiectul stă pe masă, examinatorul în spatele lui îi pune o presiune medie pe
venele jugulare, timp de 30 de secunde. Apoi roagă subiectul să tuşească. Dacă tusea îi provoacă
durere în zona lombară, se poate suspecta o problemă a unei rădăcini nervoase sau chiar o
posibilă tumoare la nivelul măduvei (acest diagnostic trebuie pus după o investigaţie mult mai
detaliată şi facută de personal autorizat).

Testul temperaturii - Examinatorul aplică eprubete incălzite, respectiv răcite în spatele lobilor
urechilor subiectului. Dacă acest lucru provoaca ameţeală este posibil să avem de a face cu o
problema la nivelul urechii interne.

Teste funcţionale specifice coloanei dorsale

Testul “slump” - Subiectul, la marginea mesei, este rugat să se “cocoşeze”, flectând astfel
coloana toracică şi aducându-şi umerii în faţă. În tot acest timp examinatorul, cu o priză pe
occiput, menţine coloana cervicală în poziţie neutră.
Dacă această poziţie nu produce nici un simptom, examinatorul flectează gâtul subiectului
ducându-i bărbia în piept. Dacă nu apar simptome, examinatorul extinde pasiv un genunchi al
subiectului. Dacă nici această mişcare nu produce simptome, examinatorul duce glezna
subiectului în flexie dorsală. Aceste manevre se reproduc şi la celălalt membru inferior.
Dacă în vreuna din aceste faze apar dureri caracteristice sindroamelor de prindere a nervilor,
testul este considerat pozitiv.

Apropierea pasivă a omoplaţilor - Subiectul în decubit ventral; examinatorul îi adduce

scapulele prin ridicarea umerilor de pe masă şi ducerea lor în plan posterior. Durerea, apărută în
regiunea scapulară, poate indica o leziune a nervilor T1 sau T2.

Elongarea primei rădăcini nervoase toracice - Subiectul abduce braţele la 900 cu coatele
flectate la 900 şi antebraţele pronate.
Această poziţie nu ar trebui să producă simptome. Dacă atunci când subiectul îşi pune mâinile la
ceafă apare durere în zona scapulară sau într-un braţ, testul este considerat pozitiv, indicând o
leziune la nivelul nervului T1.

Teste funcţionale specifice coloanei lombare

Testul Lasegue - Subiectul relaxat, în decubit dorsal. Examinatorul flectează intreg membrul
inferior afectat, cu genunchiul extins, şoldul rotat intern şi uşor addus, aplicând o priză la nivelul
călcâiului. Ridicarea membrului se face până când subiectul acuză dureri pe faţa posterioară a
membrului sau în zona lombară. Dacă durerea este cu predominanţă în zona lombară se
suspectează o herniere a discului intervertebral. Dacă durerea este la nivelul membrului, leziunea
care pune sub presiune rădăcinile nervoase, este situată lateral.
Testul flectării genunchiului - Subiectul este în decubit ventral, examinatorul duce genunchiul
acestuia în flexie, până când călcâiul ajunge la şezută. Dacă din cauza unei patologii la nivelul
genunchiului, acesta nu poate fi flectat la maxim, testul se va face prin extensia pasivă a şoldului
cu genunchiul flectat atât cât
permite. Testul este pozitiv dacă apare durere în zona lombară, fese şi/sau faţa posterioară a
coapsei, indicând existenţa unei probleme la nivelul nervilor L2 sau L3.

Testul Kerning - Subiectul este în decubit dorsal, cu mâinile împreunate la ceafă. Examinatorul
roagă subiectul să işi flecteze gâtul, ducând bărbia în piept. Subiectul flectează activ soldul, cu
genunchiul extins, până când apare durere în zona lombară. Testul este considerat pozitiv dacă
flexia genunchiului scade durerea.

Manevra Valsalva - Subiectul este rugat să inspire şi să adopte poziţia “ghemuit”. Dacă durerea
creşte, testul este pozitiv, indicând o presiune exagerată pe meningele care înveleşte măduva
spinării.

Tracţiunea nervului femural - Subiectul în decubit lateral pe partea opusă celei afectate, cu
membrul neafectat uşor flectat din şold şi genunchi, cu spatele drept, capul uşor flectat.
Examinatorul extinde pasiv genunchiul de pe partea afectată în timp ce extinde şi soldul, cu
aproximativ 150. Apoi genunchiul este flectat. Dacă testul este pozitiv, apare durere pe partea
anterioară a coapsei.

Testul Shirado - Acest test examinează flexorii trunchiului şi se face cu subiectul în decubit
dorsal, coapsele şi genunchii flectate la 900, braţele pe lângă corp. Subiectul ridică umerii de pe
masă, menţinând această poziţie cât mai mult posibil, în izometrie. La un subiect normal timpul
este de 2 minute.

Testul Sorense Beiring - Acest test examinează extensorii coloanei vertebrale şi se execută cu
subiectul în decubit ventral, la marginea mesei, bazinul şi gleznele sunt menţinute ferm de către
examinatori. Subiectul va menţine cât mai mult timp posibil greutatea corpului. Un subiect
sănătos menţine poziţia 2 minute.

Semnul Neri - Din ortostatism, flexia capului şi gâtului poate determina dureri în regiunea
lombară şi în membrul inferior. Aceste dureri sunte determinate de prezenţa sindromului dural.

Semnul ”soneriei” - Semn radicular, percuţia/apăsarea pe punctul Barre (punct dureros

paravertebral situat la 2 cm. de apofizele spinoase) determină dureri pe tot traiectul nervului
sciatic.
Teste funcţionale specifice şoldului

Testul Patrick - Subiectul stă în decubit dorsal cu piciorul membrului de testat aşezat deasupra
genunchiului celuilalt membru. Examinatorul duce pasiv genunchiul membrului testat înspre
masă. Testul este negativ dacă acesta atinge masa sau ajunge la acelaşi nivel cu celălalt
genunchi.
Testul este pozitiv dacă nu se întâmplă lucrul acesta, indicând o contractura a iliopsoasului,
patologie la nivelul şoldului sau o afectare a articulaţiei sacro-iliace.

Testul Trendelenburg - Subiectul în stând este rugat să îşi ridice de pe sol piciorul membrului
afectat. În mod normal, în sprijin unipodal, pelvisul de partea opusă trebuie să se ridice, dacă
acest lucru nu se întâmplă şi piciorul cade pe sol, testul este pozitiv indicând o slabiciune a
abductorilor şoldului, a fesierului mediu sau un şold instabil.

Testarea labrului anterior - Subiectul în decubit dorsal. Poziţia de plecare pentru şold este:
flexie, abducţie, rotaţie externă (genunchiul este flectat). Examinatorul duce şoldul subiectului,
pasiv, în extensie, adductie, rotaţie internă. Testul este pozitiv dacă apare durere la nivelul
şoldului testat, cu sau fără apariţia unui clic.

Testul Stinchfield - Subiectul în decubit dorsal, flectează şoldul cu genunchiul extins până la
300, împotriva unei rezistenţe opuse de examinator. Durerea apărută în zona inghinală sau la
nivelul şoldului, semnalează probleme la nivel lombar, al articulaţiei sacroiliace sau la nivelul
şoldului.

Linia lui Nelaton - Este o linie imaginară, care uneşte tuberozitatea ischiadică şi SIAS de aceaşi
parte. Dacă marele trohanter e palpat cu mult deasupra acestei linii, faptul este indicativ pentru
coxavara sau o dislocare a şoldului.

Testarea contracturii fesierilor - Subiectul în decubit dorsal, examinatorul face e flexie a

membrului inferior cu genunchiul extins (ca şi la semnul Lesegue). Când mişcarea nu mai este
posibilă, se flectează genunchiul şi se observă dacă mişcarea se poate continua.
Dacă nici aşa mişcarea nu se mai poate efectua înseamnă că problema este la nivelul fesierilor
sau a şoldului, nu la nivelul ischiogambierilor sau a nervului sciatic.
Cauze posibile ale unei contracturi a fesierilor: bursita ischiadică, neoplasm, patologie coxo-
femurală.

Testul Thomas (testarea contracturii iliopsoasului) - Subiectul în decubit dorsal.

Examinatorul observă dacă este prezentă o hiperlordoză lombară, comună în cazurile de
contractura a iliopsoasului. Examinatorul flectează genunchiul opus părţii contracturate şi
subiectul îl menţine la piept, prin apucarea cu mâinile. Testul este pozitiv dacă la nivelul
membrului testat (cel care a rămas extins pe masă) apare o flexie a şoldului.

Testarea contracturii dreptului anterior - Subiectul în decubit ventral. Examinatorul flectează

genunchiul de partea afectată.
Testul este pozitiv dacă pe ultimele grade de flexie bazinul se ridică de pe masă, prin flexia
şoldului.
Teste funcţionale specifice genunchiului

Testul McMurray - Subiectul stă în decubit dorsal, cu genunchiul flectat la maxim. Pentru
testarea meniscului lateral, examinatorul duce tibia în rotaţie internă concomitent cu extensia
genunchiului. Dacă există un fragment desprins din menisc, această manevră va cauza durere şi
apariţia unui click în articulaţie.

Testul lui Apley - Subiectul stă în decubit ventral cu genunchiul flectat la 900. Examinatorul
fixează coapsa subiectului cu ajutorul genunchiului său (în 1/3 distală), apoi rotează tibia atât
intern cât şi extern, menţinând tracţiunea în ax a tibiei . Se observă, dacă există limitări,
mobilitate excesivă sau durere. Dacă această manevră este mai dureroasă, leziunea este de tip
ligamentar.
Apoi se fac aceleaşi mişcări numai că se aplică o forţă de compresie în axul tibiei.
Dacă cea de-a doua este mai dureroasă şi mobilitatea este mai scazută decât pe partea sanatoasă,
leziunea este situată probabil la nivelul meniscurilor.

Testul “bounce home” - Subiectul este în decubit dorsal, genunchiul extins, călcâiul se află în
mâna examinatorului.
Se execută extensia genunchiului. Dacă aceasta este incompletă sau dacă apare un end-feel
moale, există ceva care o blochează. Cea mai comună cauza o reprezintă un menisc rupt.

Testul Helfet - La un genunchi normal tuberozitatea tibială este pe aceaşi linie cu linia mediană
a patelei (genunchiul în flexie de 900). Când genunchiul se extinde tuberozitatea tibială este
aliniată cu marginea laterală a patelei. Dacă aceasta mişcare de rotaţie a tibiei nu se întîmplă
avem de a face fie cu o leziune meniscală, fie cu o leziune la nivelul ligamentelor încrucişate.

Testul plicii mediopatelare - Subiectul stă în decubit dorsal. Examinatorul îi flectează

genunchiul la 300 şi imprimă patelei o
mişcare medială. Dacă subiectul resimte durere la aplicarea acestei manevre, este posibil ca plica
să fie prinsă între patelă şi condilul femural medial.

Testul Hughston - Subiectul în decubit dorsal. Examinatorul îi flectează genunchiul şi induce o

rotaţie internă tibiei
cu o mâna, în timp ce cu cealaltă împinge medial patela şi palpează condilul femural intern.

Testul umflăturii - Examinatorul face mişcări cu ajutorul degetelor şi a palmei, pe partea

medială a patelei, orientate înspre şoldul subiectului (2-3 mişcări). Apoi pe partea laterală
execută mişcări în sens invers (înspre piciorul subiectului). Articulaţia genunchiului conţine 1-7
ml de lichid sinovial. În urma acestor manevre, excesul de lichid sinovial (4-8 ml) se va strânge
în partea medială a articulaţiei genunchiului sub forma unei umflături.

Testul depresiunii - Subiectul este în decubit dorsal. Examinatorul flectează pasiv genunchiul
sănătos observând pe partea laterală a tendonului rotulian o mică depresiune care rămâne chiar şi
când genunchiului ajunge în flexie maximă. Examinatorul flectează pasiv şi genunchiul bolnav.
În cazul existenţei unei inflamaţii la acest nivel, după un anumit număr de grade de flexie
depresiunea dispare.
Cu cât inflamaţia este mai puternică, cu atât depresiunea va dispărea mai repede.

Testul fluctuaţiei - Examinatorul aşează o mâna la nivelul bursei suprapatelare, iar cealaltă
dedesubtul rotulei, astfel încât să încadreze patela cu marginile radiale ale mâinilor.
Genunchiul este extins şi flectat în acest mod, în timp ce examinatorul “caută” zgomote la
nivelul plicii. Apăsând alternativ, când cu o mână când cu cealaltă, în cazul unui, exces de lichid
sinovial, examinatorul îl va simţi migrând dintr-o parte în alta.

Testul patelei balotabile - Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul extins sau flectat până
la limita suportabilă. Examinatorul percutează scurt patela sau aplică o presiune uşoară asupra ei,
simţind o plutire a acesteia (testul este pozitiv).

Semnul lui Clarke - Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul extins. Examinatorul aplică o
presiune uşoară asupra polului inferior al patelei. Apoi i se cere subiectului să îşi contracte
cvadricepsul, în timp ce presiunea este menţinută. Testul este considerat pozitiv dacă subiectul
nu reuşeşte să menţină contracţia cvadricepsului fără să apară o durere retropatelară.

Testul lui Waldron - În timp ce subiectul efectuează îndoiri lente ale genunchiului,
examinatorul palpează patela. Dacă subiectul acuză durere, iar la nivelul articulaţiei apar
crepitaţii, testul este considerat pozitiv.

Semnul lui Zohler - Subiectul stă în decubit dorsal cu genunchiul în extensie. Examinatorul
trage patela în sens caudal, menţinând-o în acea poziţie şi îi spune subiectului să îşi contracte
cvadricepsul. Dacă apare durere testul este considerat pozitiv. Totuşi acest test este pozitiv (fals
pozitiv) la o mare parte a populaţiei.

Semnul lui Frund - Subiectul stă în poziţie şezând la marginea mesei. Pe parcurusul mai multor
mişcări de flexie-extensie, examinatorul percutează uşor patela. Dacă apare durere, aceasta poate
fi cauzată de condromalacia patelară.

Testul aprehensiunii - Ne dă informaţii cu privire la stabilitatea patelei. Subiectul în decubit

dorsal, cu membrul inferior de testat relaxat; examinatorul încearcă să luxeze lateral patela. Dacă
apare teama de o eventuală subluxaţie din partea subiectului, testul este considerat pozitiv.

Testul “pivot shift” - Acest test permite depistarea instabilităţii anterolaterale rotatorii a
genunchiului. Subiectul este în decubit dorsal. Examinatorul îi ridică membrul inferior cu
genunchiul întins şi încearcă să subluxeze anterior platoul tibial lateral, prin rotarea internă a
tibiei (cu ajutorul prizei de la nivelul piciorului). Cu ajutorul prizei de pe partea laterală a
genunchiului, examinatorul aplică o tensiune în valg, orientată anterior, asupra gambei. În timp
ce examinatorul flectează încet genunchiul, în jurul a aproximativ 150 de flexie, se poate palpa un
clic ce semnifică relocalizarea, datorată de instabilitatea antero-laterală rotatorie a genuchiului,
rezultată din
Semnul lui Frund - Subiectul stă în poziţie şezând la marginea mesei. Pe parcurusul mai multor
mişcări de flexie extensie, examinatorul percutează uşor patela. Dacă apare durere, aceasta poate
fi cauzată de condromalacia patelară.

Testarea pentru instabilitatea antero-medială rotatorie - Acest test presupune ca subiectul să

stea în decubit dorsal, în timp ce examinatorul îi ridică membrul inferior de testat de degetul
mare de la la picior, menţinând genunchiul în extensie. Dacă tibia se roteşte în lateral, testul este
pozitiv, cauza fiind sistemul arcuat, capsula posterioară, ligamentul încrucişat anterior sau cel
posterior.

Testarea instabilităţii în poziţie cu incărcare a genunchiului degenerativ ([Link])

Subiectul stă în sprijin unipodal, la început pe membrul care nu are genunchiul afectat şi
efectuează flexii şi reveniri. Apoi se execută aceste mişcări şi pe partea membrului cu genunchiul
afectat. Examinatorul notează dacă mişcarea a fost posibilă şi cu ce
amplitudine

Testarea luxaţiei patelei (Testul lui Fairbank) - Subiectul stă în decubit dorsal, genunchiul
flectat la 300. Examinatorul mişcă patela, uşor, înspre lateral stânga - dreapta. Testul este pozitiv
atunci când subiectul simte că patela i se va disloca şi îşi contracta imediat cvadricepsul “ca să o
aducă la loc”.

Testul “sertarului anterior” Acest test măsoară gradul de deplasare a tibiei faţă de femur,
anterior. Subiectul este în decubit dorsal, cu genunchiul şi şoldul flectate, astfel încât talpa să fie
pe masă. Examinatorul stabilizează piciorul subiectului aşezându-se pe el, cu mâinile cuprinde
articulaţia genunchiului, cele două degete mari fiind de o parte şi de alta a tuberozităţii tibiale.
Din această poziţie examinatorul trage înspre el tibia subiectului. Laxitatea neînsoţită de rotaţia
tibei implică leziuni la nivelul ligamentului încrucişat anterior şi posibil la nivelul ligamentelor
colaterale. Laxitatea cu rotaţie externă a tibiei implică leziuni la nivelul ligamentului colateral
medial, ligamentele capsulare şi posibil ligamentul încrucişat anterior.
Laxitatea cu rotaţie internă a tibiei, implică leziuni la nivelul ligamentului încrucişat anterior şi
structurile articulare postero-laterale.

Testul “sertarului posterior”

Acest test masoară gradul de deplasare a tibiei faţă de femur, posterior. Poziţia examinatorului şi
a subiectului sunt aceleaşi ca la testul anterior.
Examinatorul împinge în spate tibia. Laxitatea acută implică afectarea ligamentului încrucişat
posterior şi structurile articulare posterioare. Laxitatea cronică implică ruptura ligamentului
încrucişat posterior şi o posibilă întindere a elementelor capsulare posterioare.
Teste funcţionale specifice gleznei

Teste pentru aprecierea gradului de răsucire a tibiei - Din şezând: subiectul stă cu gambele
atârnând la marginea mesei. Examinatorul pune policele de la o mână pe o maleolă, iar indexul
pe cealaltă maleolă şi examinează unghiul făcut de axa genunchiului şi de cea a gleznei. Acestea
nu ar trebui să fie paralele, ci să formeze un unghi de 12-180, din cauza rotaţiei laterale a tibiei.
Din decubit dorsal: subiectul în decubit dorsal, cu şoldul în poziţie neutra, patela priveşte în sus.
Examinatorul palpează cele două maleole şi trage o linie la nivelul calcâiului care să le unească,
apoi trasează una paralelă cu solul. Unghiul format între cele două linii reprezintă gradul de
rotaţie laterală a tibiei.

Sertarul anterior - Subiectul în decubit dorsal. Examinatorul stabilizează tibia şi peroneul cu o

mână, iar cu cealaltă prinde piciorul, şi menţinându-l într-o uşoară flexie plantară, îl trage în sus.
Testul este pozitiv dacă gradul de translaţie a piciorului este mai mare decât pe partea sănătoasă,
desemnând o laxitate la nivelul ligamentului talofibular anterior, care poate fi cauzată de o
leziune a acestuia.

Înclinarea talusului - Subiectul stă în decubit dorsal sau lateral, cu genunchiul uşor flectat
pentru a relaxa muşchiul gastrocnemian. Piciorul este în poziţie neutră. Examinatorul duce
talusul în abducţie pentru a testa integritatea ligamentelor deltoid, tibionavicular, tibiocalcanean,
posterior tibiotalar şi în adducţie pentru a testa ligamentul calcaneofibular.

Testul compresiunii tibio-fibulare - Examinatorul aplică o presiune la nivelul mediu al gambei,

apropiind cele două oase. Testul este pozitiv dacă apare durere la nivelul inferior al membrului,
semnalizând un traumatism la nivelul sindesmozei tibio-fibulare, dacă a fost exclus diagnosticul
de fractură.

Testul Cotton- Examinatorul stabilizează capătul distal al tibiei şi aplică la nivelul piciorului o
forţă laterală. Translarea acestuia indică o instabilitate a sindesmozei.

Testul Kleiger - Subiectul în şezând la marginea mesei. Examinatorul, stabilizând genunchiul

acestuia roteşte înspre lateral piciorul. Dacă apare durere la nivelul piciorului şi examinatorul
simte o mişcare anormală a talusului în raport cu maleola medială, testul este pozitiv indicând o
ruptură la nivelul ligamentului deltoid.

Testul Thompson - Subiectul în decubit dorsal. Examinatorul strânge gamba acestuia, la nivelul
muşchiului triceps sural. Testul este pozitiv dacă nu apare flexia plantară, indicând o ruptură a
tendonului ahilian.

Testul subluxării tibiotalare - Subiectul în sezând, cu gambele atârnând la marginea mesei.

Examinatorul apucă picioarele acestuia, menţinându-i tălpile paralele cu solul, cu ajutorul
degetelor II-V, iar cu policele palpând faţa anterioară a talusului. Se execută pasiv flexii plantare
şi dorsale, observându-se gradul de mişcare al amândurora. Dacă flexia dorsală este diminuată pe
partea afectată, testul este pozitiv pentru subluxaţia posterioară tibiotalară.
Testul Duchenne - Examinatorul duce piciorul subiectului în flexie dorsală, împingând
metatarsianul I prin talpă. Apoi subiectul este rugat să execute o flxie plantară. Testul este
pozitiv (pentru leziunea nervului peroneu superficial sau o leziune la nivelul L4-S1) dacă doar
partea laterală a piciorului execută flexia plantară, în timp ce cea medială se duce şi mai mult în
flexie dorsală.

Testul Morton - Examinatorul strânge metatarsienele piciorului afectat. Dacă apare durere,
testul este pozitiv, indicând o fractură cauzată de stres sau un neurom.
Semnul Homans - Examinatorul duce piciorul subiectului în flexie dorsală, cu genunchiul
extins. Durerea apărută pe partea posterioară a gambei este un semn pentru tromboflebită.
De asemenea, la palpare, această regiune este mai sensibilă şi poate apărea şi o diminuare a
pulsului la nivelul arterei pedioase.

Teste funcţionale specifice umărului

Load and shift test - Subiectul în poziţie şezând pe un scaun fără spătar, cu spatele drept.
Kinetoterapeutul stă în spatele subiectului. Cu o mână stabilizeazăclavicula şi scapula, iar cu
cealaltă prinde capul humeral între degetul mare (posterior) şi celelalte 4 degete (anterior).
Capul humeral este împins uşor către înainte şi înapoi, poziţionându-l în glenă.

Testul aprehensiunii - Subiectul este în poziţia de decubit dorsal. Examinatorul stă de partea
membrului de testat şi duce braţul subiectului în abducţie de 900, rotându-l extern. Testul este
pozitiv dacă subiectul simte durere sau o deplasare a umărului, indicând o instabilitate anterioară.

Arcul dureros (Magee, 2002) - Subiectul este pus să abducă activ braţul, fără rezistenţă.
Dacă apare durere între 700 şi 1200. Testul este considerat pozitiv, semnalând o patologie la
nivelul coifului rotatorilor.

Testul lui Andrew pentru instabilitate anterioară - Subiectul în poziţie de decubit dorsal, cu
braţul abdus la 1300 şi în rotaţie externa de 900. Cu o mână se stabilizează cotul şi 1/3 distală a
braţului, iar cu cealaltă se împinge capul humeral în sus. Testul este pozitiv dacă subiectul
resimte durere în timpul acestor manevre.

Testul sertarului anterior

Subiectul este în poziţie de decubit dorsal. Examinatorul prinde cu mână de acelasi nume cu
umărul examinat, şi rotaţie externa de 300. Cu cealaltă mână se stabilizează scapula: degetul
mare pe coracoid, iar celelalte pe spină. Examinatorul trage înainte braţul subiectului.
Testul este pozitiv dacă mişcarea capului humeral în glena este mai mare decât la membrul
sănătos.

Testul Rockwood pentru instabilitate anterioară

Subiectul în poziţie şezând. Examinatorul stă în spatele subiectului. Braţul acestuia este lipit de
corp, iar examinatorul îi duce umărul în rotaţie externa. Se imprimă o abducţie a braţului până la
450 unde este repetată rotaţia externă. Se procedează în acelaşi fel la 900 şi 1200. Testul este
pozitiv dacă subiectul, la 900 de abducţie, simte durere în regiunea posterioară a umărului cu o
teamă vădită de a continua mişcarea. La 450 şi 1200, dă dovada de o uşoară nelinişte şi durere
moderată. La 00, durerea şi teama apar rar.

Testul Dugas - Subiectului i se cere să îşi ducă mână de partea umărului afectat, la umărul opus
şi să îşi apropie cotul de piept. În cazul unei dislocări ( luxatie) anterioare această mişcare nu
este posibilă, şi la nivelul umărului apare o durere vie.

Testul Norwood - Subiectul este în poziţie de decubit dorsal cu braţul în abducţie de 800, rotaţie
externa de 900 şi cotul flectat la 900. Examinatorul îi duce braţul în adducţie orizontală, asociind
o rotaţie internă de 200 cu o mână, iar cu cealaltă stabilizează scapula (se poate aplica, cu ajutorul
degetului mare, o forţă în sens posterior asupra capului humeral). Testul este pozitiv dacă se
simte cum capul humeral alunecă prea posterior faţă de glenă. Testul trebuie efectuat cu grijă,
deoarece senzaţia de durere pe care o resimte subiectul, se poate uneori să se producă după
apariţia subluxării.

Push-Pull test - Subiectul în poziţie de decubit dorsal. Cu o mână, examinatorul duce braţul
subiectului în abducţie de 900, priza fiind la nivelul pumnului. Cealaltă mână este situată în 1/3
proximală a braţului. Examinatorul trage membrul subiectului cu mâna care este situată la nivelul
încheieturii mânii, în timp ce cu cealaltă împinge braţul în jos. De obicei, poate apărea o
translaţie de 50%. O translaţie mai mare de 50% sau apariţia durerii, poate fi cauzată de o
instabilitate posterioară.

Testul sertarului posterior - Subiectul în poziţie de decubit dorsal. Examinatorul face o priză în
1/3 proximală a antebraţului ducând cotul în flexie de 120 0, iar umărul în abducţie de 1000 şi
flexie de 300. Cealaltă priză se face la nivelul scapulei pentru stabilizare (degetul mare pe
coracoid, iar celelalte 4 pe spină).
Examinatorul duce braţul subiectului în flexie de 700, asociată cu rotaţie internă. În acelaşi timp,
degetul mare de pe coracoid, împinge capul humeral posterior (acesta poate fi simţit cu indexul
aceleiaşi mâini). Testul este de obicei indolor, însă este pozitiv dacă se remarcă la subiect frica
de a continua mişcarea.

Jerk test - Subiectul în poziţie de şezând, cu braţul rotat intern şi flectat la 900. Examinatorul
face o priză la nivelul cotului, iar cealaltă mână sub scapulă, imprimând braţului o mişcare de
adducţie orizontală. Se menţine astfel încărcarea axială a humerusului cu mâna de la nivelul
cotului. Testul este pozitiv dacă se simte un clic la nivelul umărului.

Testul Neer
Subiectul este în poziţie de şezând. Examinatorul îi duce braţul în flexie maximă şi rotaţie internă
(cotul extins). Această manevră provoacă durere la nivelul umărului, dacă avem de a face
cu o leziune de tip “overuse” la nivelul supraspinosului, lucru ce se poate observa şi pe faţa
subiectului.

Testul Hawkins
Subiectul în aceaşi poziţie ca la testul precedent. Examinatorul duce pasiv braţul subiectului în
rotaţie internă, cu cotul flectat. Poziţia în care este pus membrul subiectului în cadrul acestui test,
duce marea tuberozitate humerală înspre acromion, prinzând între ele tendonul supraspinosului,
fapt ce produce durere în cazurile de patologii la nivelul supraspinosului. Testul este pozitiv dacă
această manevră produce durere la nivelul umărului.

Teste funcţionale specifice cotului

Testarea instabilităţii ligamentare - Kinetoterapeutul stabilizează cu o mână braţul, în 1/3

distală, şi cu cealaltă mobilizează antebraţul în valg şi în var, aplicând cealaltă mână în 1/3
distală a antebraţului. Testarea se face cu cotul subiectului uşor flectat (20-300) şi se adresează
ligamentului colateral lateral (varus), respectiv ligamentului colateral medial (valg). Aceste forţe,
în var şi în valg, se aplică de mai multe ori, observându-se laxitatea excesivă, apariţia durerii sau
apariţia end-feelului moale. Dacă apare unul din aceste semne se poate suspecta o leziune la
nivelul unuia din aceste ligamente.

Testul aprehensiunii postero-laterale alternative - Subiectul stă în decubit dorsal, cu membrul

ce urmează a fi testat în flexie de aproximativ 1000.
Kinetoterapeutul aplică o priză la nivelul articulaţiei pumnului şi una la nivelul cotului, care este
în extensie. Se aplică o uşoară mişcare de supinaţie a antebraţului, concomitent cu flexia
acestuia, o forţă în valg şi cu compresiune axială. Când cotul ajunge la 200 de flexie, dacă
subiectul prezintă instabilitate postero-laterală, pe faţa acestuia va apărea o senzaţie de teamă,
crezând că articulaţia cotului se va disloca postero-lateral. Dacă este continuată flexia cotului,
între 40 şi 700, se produce o reducere a articulaţiei.

Testul pentru depistarea epicondilitei mediale - Din poziţia şezând, în timp ce

kinetoterapeutul palpează epicondilul medial al humerusului, antebraţul subiectului este dus
pasiv în supinaţie, mâna în extensie, la fel şi cotul.
Testul este considerat pozitiv dacă apare o durere vie la nivelul epicondilului medial.

Teste pentru depistarea epicondilitei laterale

Metoda Cozen: cotul subiectului este stabilizat de către policele kinetoterapeutului care este în
contact cu epicondilul lateral. Subiectul este rugat să strângă pumnul şi să proneze antebraţul.
Apoi acesta execută extensia maînii concomitent cu înclinarea radială a acesteia, împotriva
rezistenţei aplicate de către kinetoterapeut. Testul este considerat pozitiv, dacă apare o durere vie
la nivelul epicondilului lateral.
Metoda Mill: în timp ce palpează epicondilul subiectului, kinetoterapeutul, execută pasiv flexia
mâinii, pronaţia şi extensia antebraţului. Testul este considerat pozitiv dacă apare o durere vie la
nivelul epicondilului lateral.
Această manevră supune nervul radial la un anumit stres, iar dacă acesta este comprimat pe
traseul său va produce efecte similare epicondilitei. În acest caz diagnosticul diferenţial se va
face cu ajutorul electromiografului.

Cotul tenisman-ului: examinatorul se opune extensiei celui de al III-lea deget, aplicând o

rezistenţă la nivelul falangei distale. Testul este considerat pozitiv dacă apare o durere vie la
nivelul epicondilului lateral.

Testarea disfuncţiei articulare la nivelul cotului

Pentru a testa articulaţia radio-humerală, kinetoterapeutul duce cotul în punctul dureros şi
duce mâna în înclinare radială, pentru a comprima capul radiusului de humerus.
Dacă se produce durere testul este considerat pozitiv. Articulaţia humero-ulnară este testată
din nou, ducând cotul în poziţia de disconfort şi aplicând o deviaţie ulnară mâinii. Dacă apare
durerea, testul este considerat pozitiv.

Teste pentru disfuncţii neurologice

Semnul lui Tinel, la nivelul cotului: se percutează uşor, zona pe unde trece nervul ulnar, situată
între olecran şi epicondilul medial. Un test pozitiv este indicat de către apariţia de furnicături în
dermatomul corespunzator nervului ulnar (faţa palmară a degetelor IV şi partea ulnară a
încheieturii mâinii).
Testul indică, în cazul în care nervul a fost lezat în prealabil, punctual până unde fibrele senzitive
ale nervului s-au regenerat. Cel mai distal punct unde s-au simţit furnicăturile, reprezintă limita
regenerării nervoase.

Testul sindromului rotundului pronator - Din poziţia cotului flectat la 900, kinetoterapeutul se
opune puternic la mişcarea de pronaţie, în timp ce cotul se extinde. Testul este pozitiv dacă apar
furnicături sau fenomene de parestezie în dermatomul nervului median (palmă, faţa palmară a
primelor 3 degete şi jumătate, faţa dorsală a 1/3 distale a arătătorului şi mijlociului).

Testul flexiei coatelor - Subiectul este rugat să îşi flecteze coatele la maxim concomitent cu
extensia mâinilor şi cu o uşoară abducţie a braţului, şi să menţină această poziţie 3-5 minute.
Testul este pozitiv, dacă apar
furnicături sau fenomene de parestezie în dermatomul nervului ulnar.
Testul ajută la depistarea sindromului de tunel ulnar.

Semnul lui Wartenberg Subiectul stă cu mâinile pe masă, iar kinetoterapeutul îi abduce pasiv
degetele. Subiectul este rugat apoi, să işi aducă degetele în poziţia iniţială. Incapacitatea de a
aduce degetul mic, reprezintă un test pozitiv pentru neuropatia ulnară.

Testul “ prizei ciupite” (pinch grip test)

Subiectul este rugat să îşi apropie vârful degetelor I şi II (ca şi cum ar prinde între ele o foaie de
hârtie). În mod normal vârfurile celor două degete ar trebui să se atingă.
Dacă subiectul este incapabil de acest lucru, iar în priza sa intră în contact pulpele degetelor,
testul este considerat pozitiv pentru o patologie la nivelul nervului interosos anterior (o ramură a
nervului median). Acest lucru poate indica o compresie a acestuia de-a lungul traseului său, când
trece printre cele două capete ale muşchiului pronator rotund.

Teste funcţionale specifice mâinii

Testarea dexterităţii grosiere - Subiectul este rugat ca în decurs de 1 minut să transfere cât mai
multe din cele 150 de cuburi date (latura de 2.5 cm), dintr-o parte a unei cutii în cealaltă.
Scorul este dat de numărul de cuburi transferate. Subiectului i se acordă 15 secunde înainte de
test pentru a se pregăti.

Testarea dexterităţii degetelor - Subiectul înfinge 9 ace de siguranţă de 3.2 cm lungime într-un
panou de 12.7x12.7 cm apoi le scoate. Scorul este dat de timpul în care efectuează aceste
operaţii. Fiecare mână este testată separat.

Testarea ligamentelor degetelor - Se testează articulaţiile MCF, IFP, IFD ale degetelor prin
stabilizarea părţii proximale a acestora (fiecare pe rând) şi aplicare unei forţe în var sau valg.
Se compară rezultatele obţinute cu mâna sănătoasă. Astfel se testează laxitatea ligamentară.

Testul extensiei degetelor - Examinatorul ţine mâna subiectului în flexie, şi îl roagă pe acesta să
extindă degetele contra unei rezistenţe. Testul este pozitiv dacă daca apare durere la nivelul
pumnului indicând instabilitate la nivelul articulaţiei radiocarpiană, a scafoidului, o inflamaţie,
etc.
Semnul lui Murphy - Subiectul este rugat să strângă pumnul. Dacă capătul celui de al III-lea
metacarpian este la acelasi nivel cu celelalte, testul este pozitiv indicând o dislocare a
semilunarului.

Testul clapelor de pian - Subiectul stă cu antebraţele în pronaţie. Examinatorul stabilizează

mâna simptomatică a subiectului, iar cu indexul celeilalte mâini apasă pe partea distală a ulnei, în
acelaşi fel cum se apasă o clapă la pian. Rezultatul este comparat cu măna sănătoasă. O mişcare
prea mare a ulnei denotă instabilitaea articulaţiei
radioulnare.

Testul ridicării în mâini - Subiectul este aşezat pe un scaun cu mânere şi este rugat să îşi ridice
bazinul împingându-se în mâini. Dacă apare durere la nivelul mâinii testul este pozitiv, indicând
o sinovită a încheieturii sau o patologie a pumnului.