Conflictele de legi

Bologan Doina
Anul IV, grupa I
Noțiune

Materia esențială a dreptului internațional privat o constituie conflictele de legi. Prin conflict de legi se
înțelege, situația în care, privitor la un raport juridic cu element de extraneitate, sunt susceptiblie să se aplice
cel puțin două legi aparținând unor state diferite. De regulă, conflictul de legi apare între legea instanței
sesizată cu soluționarea litigiului (lex fori) și legea străină cu care raportul juridic are legătură prin elementul
de extraneitate. În această împrejurare, instanța de judecată trebuie să hotărască care este legea care va
guverna efectiv raportul juridic. Prin urmare, sintagma ”conflict de legi” exprimă lupta psihologică între
rațiunile care militează în favoarea aplicării oricăreia dintre legile în prezență ce sunt susceptibile să
cârmuiască raportul respectiv.
Din definiția juridică a noțiunii de conflict de legi se desprind următoarele elemente esențiale:

Conflictul de legi este consecința elementului de extraneitate. Numai existența într-un raport juridic a unui
element de extraneitate face ca, în legătură cu acel raport să se nască un conflict de legi, iar el devine,
implicit, un raport de drept internațional privat.
Conflictul de legi nu implică în nici un fel un conflict de suveranități, între state.
Conflictul de legi apare între sistemele de drept ale unor state diferite.
 Cauza apariției conflictelor de legi:

Cauza apariției conflictului de legi rezidă din faptul că reglementările din sistemele de drept ale statelor sunt deosebite
unele de altele, cu privire la aceeași problemă de drept. Astfel, de exemplu, termenul general de prescripție extinctivă
este de trei ani în dreptul nostru, în dreptul elvețian acesta este de 10 ani, în dreptul Statelor Unite este de 6 ani, în
dreptul german, el este de 30 de ani. În funcție de numărul de elemente străine, raportul juridic poate avea legătură cu
mai multe sisteme de drept, conflictul de legi în acest caz fiind multilateral. De exemplu, în cazul contractului de
vânzare-cumpărare poate apărea un conflict de legi în legătură cu statutul personal al părților, deoarece una din părți își
are sediul în străinătate, precum și unul privind regimul contractluuli, deoarece un element al acestuia - și anume locul
executării contractului – este în străinătate.
Normele care soluționează conflictele de jurisdicții sunt de drept material, substanțial, deoarece ele se aplică direct,
nemijlocit raportului juridic, deosebindu-se de normele conflictuale care indică legea aplicabilă raportului cu element de
extraneitate. Aceste norme de drept material ori substanțial aplicabile sunt ale instanței sesizate.
Conflictul de jurisdiții este privit în sens larg și în
sens restrâns. În sens larg conflictele de jurisdicții
se subclasifică în trei categorii principale:

1. Norme privind competența jurisdicțională în dreptul internațional privat. Aceste norme reglementează conflictele de
jurisdicții ( în sens restrâns) care, alături de conflictul de legi, formează principalele domenii de studiu ale științei dreptului
internațional privat.
2. Norme privind procedura propriu-zisă ( procesele de drept internațional privat).
3. Norme privind efectele hotărârilor judecătorești și arbitrale străine în România. Ele se regăsesc în special în Codul de
Procedură Civilă, precum și în conținutul tratatelor internaționale la care România este parte.
Noțiunea de condiție juridică a străinului

În această noțiune sunt incluse totalitatea normelor juridice prin care se determină capacitatea de folosință a
străinului, adică totalitatea drepturilor și obligațiilor pe care le poate avea străinul persoană fizică sau persoană
juridică în statul forului.
 Expunerea tezei

Coexistența conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicții și a condiției juridice a străinului în cadrul aceleași ramuri de drept, este
explicată pe baza a două similitudini:
- similitudine din punct de vedere al izvoarelor. La fel ca și conflictele de legi și ca și conflictele de jurisdicții, condiția juridică a străinului
are origine jurisdicțională.
- similitudine din punctul de vedere al tehncii juridice și al raționamentului.
Condiția juridică a străinului, în contrast cu conflictele de legi reflectă ”politica juridică” a fiecărui stat și nu tehnica juridică. Țările de
imigrație supun statutul personal al legii domiciliului, iar majoritatea țărilor de emigrație îl supun legii naționale. Supunând străinul legii
domiciliului se facilitează integrarea acestuia în țara care l-a ”adoptat”. Din contra, aplicându-se legea țării de origine se creează o situație
diferită de cea a resortisanților în privința exercitării drepturilor civile. Cele două materii – conflictele de legi și condiția juridică a
străinului – interferează, asfel că, în pofida particularităților pe care le prezintă, condiția străinului ține de dreptul internațional privat.
 Norma conflictuală - Definiție- Funcție.

Norma conflictuală este norma juridică specifică dreptului internațional privat care soluționează conflictul de legi, adică
desemnează legea internă competentă să cârmuiască raportul juridic cu element străin. Sistemul de drept astfel determinat poartă
denumirea de ”legea cauzei” (lex causae).
Norma conflictuală are rolul de a stabili care dintre sistemele de drept în prezență este chemat să se aplice pe parcursul
existenței raportului juridic. Din momentul desemnării legii competente rolul normei conflictuale încetează. S-a spus, din acest
motiv, că norma conflictuală apare ca o ”normă de trimitere sau de fixare”.
 Norma conflictuală și norma materială

a) norma conflictuală rezolvă doar o problemă prejudicială – conflictul de legi – în timp ce norma materială (substanțială)
cârmuiește pe fond raportul juridic.
b) norma conflictuală are o aplicare prealabilă față de norma substanțială. După ce instanța se declară competentă, se
determină mai întâi sistemul de drept aplicabil și abia apoi se determină din acest sistem legea materială.
 Izvoarele normei conflictuale

- Dreptul intern – cel mai important izvor intern îl constituie Legea

nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internațional privat.
- Dreptul convențional - Este vorba de tratatele internaționale la care
țara noastră este parte. Normele conflictuale cuprinse în asemenea
convenții sunt uniforme pentru statele - părți.
 Structura normei conflictuale

Referitor la structura normei conflictuale în doctrina s-au conturat

două opinii. După unii autori, este alcătuită din trei elemente, si mai
exact: conținutul normei conflictuale, legătura și legea aplicabilă.
Alți autori apreciază că norma conflictuală se structurează în două
elemente: conținutul și legătura.
Conținutul normei conflictuale. Legătura normei
conflictuale.

Conținutul normei conflictuale este reprezentat de totalitatea raporturilor

juridice la care se referă norma conflictuală. El determină câmpul de
aplicare în spațiu al unei legi.
Legătura normei conflictuale este acea parte a normei ce indică legea
aplicabilă raportului juridic în cauză. Legătura normei conflictuale se
concretizează în punctul de legătură. Acesta este elementul prin care
stabilește relația între un raport juridic și o lege.
Importanța conflictelor de legi din punct de vedere
teoretic și practic

Conflictul de legi reprezintă situația în care un raport cu element de

extraneitate se află în legătură cu mai multe legi care aparțin unor state
diferite. Aceste elemente se găsesc în conflict sau în concurs. Prin specificul
materiei, raportul cu element de extraneitate implică determinarea legii
aplicabile, adică soluționarea conflictului de legi. C onflictele de legi apar în
domeniile în care se admite aplicarea legii străine. Ele sunt generate de
diferențele existente între sistemele de drept ale statelor, precum și de
circulația dintr-o țară în alta a persoanelor și a bunurilor.
Categoriile principale de conflicte de legi:

Conflictele de legi în spațiu.

Acestea apar între două legi în momentul nașterii, modificării, transmiterii
sau stingerii unui drept. Prin prisma elementului de extraneitate, conflictul de
legi este generat de legătura raportului juridic cu mai multe sisteme de drept.
Elementele de legătură care au o importanță deosebită în acest context sunt
cetățenia și teritoriul. Existența unui conflict de legi în spațiu, ridică problema
stabilirii legii aplicabile. Pentru a determina legea care urmează a fi aplicată,
autoritatea sesizată se va conduce după propriile reguli de drept internațional
privat.
 Conflitele între legile provinciale

În acest tip de conflicte, numite și regionale, elementul de extraneitate are un caracter aparent, pentru că aceste legi nu pun
problema suveranității, ele fiind sub autoritatea unei singure legi constituționale (exemplul S.U.A.). Legile în prezență sunt
diferite și totodată aparțin unui singur stat și nu pun probleme de suveranitate. Asemenea conflicte există numai în cazul
statelor federale, ori între provinciile sau regiunile unui stat. Ele se vor soluționa în conformitate cu normele conflictuale din
statele respective.
 Conflictele între legile naționale

În aceste conflictele, elementul de extraneitate aparține unui stat suveran. Legile

în conflict reprezintă interese colective din state diferite. Fată de legea locală,
legea unui alt stat este cu adevărat străină. Pentru soluționarea acestor conflicte,
se aplică normele conflictuale care indică în fiecare caz concret, legea
competentă sau aplicabilă.
 Conflictele de legi inter-personale

Aceste conflicte apar datorită faptului că în sistemele tradiționale

aflate sub influența religiei, relațiile din unele domenii sunt supuse unor
reglementări specifice. Legea aplicabilă se stabilește după apartenența
persoanelor la o anumită religie, fără a lua în considerare, cetățenia sau
domiciliul acesteia. Pe lângă instanțele judiciare civile, în unele state
există și instanțe ”confesionale”, care pot să rezolve anumite litigii.
Asemenea conflicte apar în domeniile de familie, succesiuni și proprietate.
Conflictele de legi în cazul statului nerecunoscut

Soluția care a devenit dominantă este acea că legile unui stat nerecunoscut se aplică
în statul forului și pot genera conflicte de legi. În favoare acestei poziții, pot fi invocate
următoarele argumente:
- Recunoașterea unui stat de către statul forului are un caracter declarativ, întrucât
suveranitatea statului străin nu este condiționată de această operațiune .
- Recunoașterea unui stat are un caracter politic privind relațiile diplomatice între state și
nu raporturile de drept privat care ar putea afecta drepturile persoanelor participante din
motivul că aparțin unui stat nerecunoscut.
- Legitimitatea unui stat străin nu poate fi apreciată de către judecătorul țării forului.