CAPITOLUL 8

DIAGNOSTICUL INFECŢIILOR STAFILOCOCICE

Prelevarea produsului patologic se face cu tamponul steril, ştergând cu o uşoarã apãsare

zona afectatã a tegumentului, în cazul leziunilor cutanate. Tot cu tamponul steril se recolteazã puroi
din leziunile deschise superficiale sau dupã evacuarea chirurgicalã a colecţiilor profunde.
Prelevările trebuiesc efectuate înaintea oricărui tratament cu antibiotice.

EXAMENUL DIRECT.
Din produsele patologice se pot efecta frotiuri colorate Albastru de metilen, care se examineazã
la microscopul optic, cu obiectivul 100 x cu imersie.
Stafilococii sunt coci Gram pozitivi, cu diametrul de 0.8-1 micrometri, grupaţi tipic în ciorchine,
dar şi în grãmezi, lanţuri scurte, sau izolaţi. Ei sunt in general necapsulaţi.

Figura nr. 8: Frotiu colorat Gram din produse patologice

CARACTERE DE CULTURÃ
Însămânţarea produselor necontaminate şi a celor moderat contaminate se face în bulion şi
pe gelozã sânge.
Stafilococii sunt bacterii nepretenţioase, care cresc şi pe geloza simplã, nutritivã, dar se
preferã geloza sânge pentru observarea hemolizei. Se foloseste geloza cu sânge defibrinat de
berbec 7% şi nu cu sânge de om, care conţine inhibitori nespecifici şi eventual anticorpi
antistafilococici.
Nu este indicată la prima izolare folosirea unui mediu selectiv (Chapmann sau Baird -Parker),
care ar putea falsifica rezultatele prin selectarea exclusivă a [Link], chiar în cantitate mică,
neputându-se face deosebirea dintre o colonizare şi un proces infecţios real.
Dacă produsul patologic este lichid de vărsătură, materii fecale, sau alimente , în cazurile de
toxiinfecţie alimentară, atunci este indicată folosirea mediilor selective hiperclorurate Chapmann
lichid şi solid.
Dupa o incubatie de 18-24h la 37oC se obţine o cultură abundentă şi caracteristică.
Cultura în bulion are un aspect tulbure, omogen.
Cultura pe geloză -sânge: colonii cu diametrul de 1-3 mm, de tip S (smooth), bombate, lucioase,
opace, cu consistenţă cremoasă. Pigmentul auriu, caracteristic speciei [Link] apare după 24 sau
48h.
Alte specii care pot produce colonii pigmentate sunt: [Link] (citreus), [Link],
[Link] şi [Link], [Link]. Pigmenţii sunt carotenoizi, iar culoarea variază de
la galben la oranj.
[Link], [Link], [Link], [Link],[Link], produc colonii
nepigmentate (albe ) Există tulpini de [Link] nepigmentate sau care şi-au pierdut capacitatea de
a produce pigment datorită unor factori nefavorabili din mediu. De aceea testul coagulazei este
obligatoriu.
Hemoliza: pe mediul geloză-sânge, coloniile de [Link] pot fi înconjurate de o zonã clarã de
hemolizã completã.
Dintre speciile de stafilococi coagulazo-negativi mai pot produce hemoliza completã
[Link] şi [Link].
În caz de aspect necaracteristic, verificarea culturii se face prin frotiu din culturã purã colorat
Gram şi prin evidenţierea producerii de catalazã.
Catalaza - enzimã ce eliberează O 2 din H2O2 este prezentã la genurile Micrococcus şi
Staphylococcus şi absentã la Streptococaceae. Se poate determina pe lamã sau în tub. Câteva
colonii de stafilococ de pe un mediu de culturã fãrã sânge se emulsioneazã într-o picãturã de H 2O2
pe o lamã de microscop sau în 1 ml. H 2O2 într-un tub de reacţie. Eliberarea bulelor de gaz indicã
prezenţa catalazei.
Pe mediul Chapmann solid cu manitol,

TESTE DE EVIDENŢIERE A CARACTERELOR DE PATOGENITATE.

1. Coagulaza.
Coagulaza legatã (clumping factor).-se determinã printr-o reacţie de aglutinare pe lamã.
- O picãturã de plasmã de iepure sau umanã citratatã se depune pe lamã şi se amestecã cu
conţinutul unei anse încãrcatã cu colonii dintr-o culturã de stafilococ. Citirea se face la 10 sec.
Acţiunea coagulazei se manifestã prin apariţia de mici coaguli, datoritã precipitãrii fibrinogenului în
fibrinã.

Figura nr.9: Testul coagulazei ( latex aglutinare)

 Coagulaza liberã se determinã printr-o reacţie de coagulare în tuburi - se folosesc tuburi de
hemolizã sterile, în care se introduc câte 0.5 ml plasmã recoltatã pe un alt anticoagulant decât
citratul, de [Link] EDTA.
-se adaugã 0.1 ml din cultura în bulion, sau o colonie de pe geloză simplă
-se incubează tuburile la 37o .
Coagulaza liberã acţioneazã asupra substanţei protrombin-like, declanşând reacţiile
ulterioare ale coagulãrii.
-reacţia se citeşte dupã 4,18 şi 24h.
-coagularea se prezintã sub 3 aspecte: -coagulare în masã
-aspect de “cap de meduză”
-aspect de grunji în lichid clar
Orice grad de coagulare indică reacţie pozitivă.
În timp ce coagularea pe lamã este un test rapid, de screening, coagularea în tub dă
rezultatul definitiv (Lenette).

2. Prezenţa proteinei A
Proteina A se identificã printr-o reacţie de latex-aglutinare, singurã sau împreună cu clumping
factor.
Cu ajutorul trusei Pastorex Staph Plus, (BIORAD, Marne la Coquette, France), prin metoda
latex –aglutinării, se poate determina simultan:
a). Coagulaza legată sau „clumping factor”
b). Proteina A, cu afinitatea pentru fragmentul „cristalizabil” (Fc) al imunoglobulinelor de clasă
IgG.
c) polizaharidele capsulare ale [Link].
Reactivul latex conţine particule de latex de culoare roşie sensibilizate cu anticorpi
monoclonali specifici anticapsulari, fibrinogen şi IgG.
Metoda: 1-3 colonii de stafilococ (de pe mediul geloză sânge, geloză simplă sau mediu
hiperclorurat cu adaos de manitol) se emulsionează într-o picătură de reactiv latex, înt-un cerc de
pe cardul de aglutinare. Se omogenizează prin mişcări uşoare de rotaţie timp de 30 secunde.
Citirea şi interpretarea: prezenţa aglutinării – reacţie pozitivă. Agregatele de latex pot fi de
diferite mărimi, pe fondul unui mediu clar; absenţa aglutinării şi aspect uniform-lactescent – reacţie
negativă.
Reacţia se efectuează întotdeauna cu martori: pozitiv şi negativ, pentru a se putea valida
rezultatul. Sensibilitatea testului este de 99.1% pentru [Link].[42, 99,123].
Speciile recent identificate Staphylococcus lugdunensis şi Staphylococcus Schleiferi posedă
un factor de afinitate pentru fibrinogen şi pot da reacţii de aglutinare pozitive.
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Figura: 10 (a, b) Latex-aglutinare pe lamă pentru clumping factor, proteina A

şi polizaharizii de suprafaţă

3. Determinarea DNA-azei termostabile

Metoda clasicã -printr-o reacţie de culoare
-se utilizeazã geloza cu adaus de ADN şi albastru de toluidinã ca indicator de pH;
-în gelozã se taie godeuri în care se adaugã cultura de stafilococ de 18h în bulion,
inactivatã prin fierbere 15 minute la Bain- Marie;
-se incubeazã 2-4 h la 37oC;
Acţiunea enzimei asupra ADN şi fragmentarea acestuia determinã virarea culorii
indicatorului în roz.

Figura: 11 Testul DNA - zei

O metodã mai specificã, mai rapidã dar mai costisitoare este prin reacţia de sero-
neutralizare cu anticorpi anti DNA-azã stafilococicã. Rezultatul se poate citi dupa 4 h.

ALTE TESTE ACCESORII PENTRU [Link].

Fermentarea manitei în anaerobiozã. Se foloseste geloza semisolidã cu adaos de

manitã 1% şi indicator de pH - albastru de toluidinã sau roşu neutru. Se inoculeazã tulpina de
studiat şi se incubeazã 24-48 h la 37o C.
[Link] fermenteazã manita atât în aerobiozã ,cât şi în anaerobiozã.
SCN fermenteazã manita strict aerob.

Producerea de acetoinã (reactia Voges-Proskauer)

Producerea de acetoinã din glucozã sau piruvat este o altã reacţie de diferenţiere între
[Link] şi alte specii ce pot fi ocazional coagulazo-pozitive: S. intermedius, [Link], precum şi
între S. aureus şi SCN.

Punerea în evidenţã a toxinelor.

Enterotoxinele
Cele 7 enterotoxine (A,B,C1,C2,C3,D,E ) sunt antigenice şi pot fi diferenţiate serologic,
prin tehnici de imuno-difuzie, aglutinare, RIA , ELISA .

6
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Exfoliatinele A şi B
Se pot determina prin metode imunologice:CIEF (contraimunoelectroforeza) , ELISA.
Leucocidina
Se poate determina prin metode imunologice, [Link]-aglutinare.

DIAGNOSTIC INDIRECT
Diagnosticul indirect are o valoare practicã limitatã.
Titrul antistafilolizinelor alfa poate prezenta interes în cazul infecţiilor profunde sau
cronice, valorile normale fiind <2 UI/ml.
Cãutarea anticorpilor anti-peptidoglican sau anti-acizi teichoici prin imuno-electroforezã
sau imuno-difuzie în gel poate avea indicaţii în focare infecţioase inaccesibile culturii şi
endocardite cu hemoculturi negative,dar nu existã antigene bine standardizate.

TESTE MINIME DE IDENTIFICARE A PRINCIPALELOR SPECII DE STAFILOCOCI

Producerea de acid din diverse zaharuri

Fermentarea zaharurilor se poate determina clasic, prin cultivarea pe gelozã cu adaus de
diferite zaharuri şi indicator de culoare, sau folosind sisteme comerciale de identificare
biochimicã: API - staph, API staph – ident, Staph-trac-strip şi alte sisteme automatizate şi
miniaturizate de diagnostic ex. Micro-scan-Combo-panel
Aceste sisteme permit un diagnostic exact de specie şi efectuarea de antibiograme
cantitative (CMI si CMB) la un numãr mare de antibiotice.

Figura 11 – Galerie API – staph

Caracter [Link] [Link] [Link] [Link] [Link]

Coagulaza + - - +/- var
Rezistenţa la - - + - -
novobiocinã
Manitol + - var Var -
Pigment + - var Var -
Acetoinã + - - - -
Beta-galacto- - - - + -
zidaza
Maltoza + - - Var -
Fosfataza + + - - -
Trehaloza + - + - -
Xiloza - - - - -
Sucroza + + + - -

7
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

ANTIBIOGRAMA ŞI DETERMINAREA REZISTENŢEI LA METICILINÃ

Testarea sensibilitãţii la antibiotice a tulpinilor stafilococice se poate face convenţional, prin

metoda difuzimetrică sau prin metoda diluţiilor, cu evidenţierea CMI şi CMB.
De asemenea, existã sisteme miniaturizate sau / şi automatizate pentru antibiograme prin
metoda diluţiilor (Murex, API: Bio-Merieux, Baxter).Setul de antibiotice folosit poate varia în
funcţie de scopul determinãrii (test de rutinã, cercetare), localizarea infecţiei (cutanatã, osoasã,
proces septicemic, infecţie urinarã ), sistemul folosit.
Asociatia americanã de laborator clinic recomandã urmãtoarele antibiotice pentru testãrile
de rutinã:
 -Amikacina (sau:Gentamicina,Kanamicina,Netilmicina,Tobramicina)
 -Cephalotin
 -Chloramphenicol
 -Clindamicina
 -Eritromicina
 -Meticilina, Oxacilina sau Nafcilina
 -Penicilina G
 -Tetraciclina
 -Trimetoprim - Sulfametoxazol
 -Vancomicina,Teicoplanina (antibiotice de rezervă)
 -Nitrofurantoin, Sulfizoxazol şi Trimetoprim,numai pentru infecţii urinare.

Laboratorul nostru mai foloseşte, pentru metoda clasicã Kirby Bauer şi alte antibiotice: -
Rifampicina, Norfloxacina, Ciprofloxacin, Ofloxacina (sau alte fluorochinolone), Lincomicina-
Cefuroxim (generatia a II-a), Ceftazidim (generatia a III-a), Linezolidul.
Tulpinile meticilino-rezistente de [Link] (MRSA) pot fi depistate cu mare acurateţe astfel:
a).Metoda difuzimetricã: însãmânţare în pânzã a inoculului pe gelozã Muller-Hinton
suplimentatã cu NaCl 4% şi aplicarea de microcomprimate cu Meticilinã 10 micrograme/ml,
Oxacilinã sau Nafcilinã 6 micrograme/ml. Inoculul de 10 6CFU se însãmânţeazã în pânzã pe
suprafaţa plãcii şi se incubeazã 24-48 h la 35-35 0 C. Creşterea lentã la o temperaturã inferioarã
37oC, măreşte sensibilitatea testului.
b). Metoda microdiluţiilor, cu determinarea CMI, foloseşte bulion Muller-Hinton suplimentat
cu cationi bivalenţi şi NaCl 2%. MRSA demonstreazã CMI la meticilinã de >16 micrograme/ml,
iar la Oxacilinã şi Nafcilinã de >10 micrograme/ml.

SISTEME DE TIPARE EPIDEMIOLOGICÃ

Biotiparea se foloseşte mai ales pentru SCN, dar dã rezultate valoroase şi pentru
[Link]. Antibiogramele trebuie standardizate pentru a oferi rezultate comparabile.
Tiparea fagicã. Folositã din 1952, oferã rezultate valoroase şi astãzi pentru tulpinile de
[Link]. Metoda constã în stabilirea grupului de bacteriofagi la care esta sensibilã tulpina
izolatã (lizosensibilitate), cu ajutorul unui set de fagi activi pe [Link] de origine umanã.
Determinarea profilului plasmidic (tiparea plasmidicã) al tulpinilor izolate, prin
electroforeza în gel de agar a ADN tratat cu enzime de restricţie permite identificarea de populaţii
clonale stafilococice cu noi caractere, în special referitoare la rezistenţa multiplã la antibiotice,ce
poate fi codificatã de 5-10 plasmide diferite, transferabile.

8
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Analiza ADN cromozomial prin electroforeza în câmp tranvers alternant a ADN tratat cu
enzime de restricţie, şi folosirea de sonde nucleotidice, permite identificarea genelor ce codificã
anumite caractere: producerea de toxine, rezistenţa la antibiotice.

DIAGNOSTICUL INFECŢIILOR STREPTOCOCICE

Definiţie şi caractere generale

Familia Streptococcaceae cuprinde coci Gram-pozitivi, izolaţi şi grupaţi în lanţuri de diferite

lungimi sau perechi, imobili, nesporulaţi, aerobi facultativ anaerobi; sunt catalază-negativi şi
oxidazo-negativi.
Streptococii sunt bacterii pretenţioase nutritiv, ce necesită pentru creşterea in vitro medii
complexe, nutritive, mediul de elecţie fiind geloza-sânge.
Există mai multe genuri de streptococi cu importanţă pentru om: Genul Streptococcus,
genul Enterococcus, genul Lactococcus. Apartenenţa la familia Streptococcaceae a fost stabilită
pe baza criteriilor fenotipice şi mai recent, de biologie moleculară.
Principalele criterii de clasificare a streptococilor, care reprezintă şi criterii de identificare
sunt: aspectul hemolizei produsă pe mediul geloză-sânge şi prezenţa antigenului de grup Lancefield.
În funcţie de hemoliză, se deosebesc:
- streptococii -hemolitici, care produc hemoliză completă, sub forma unei zone clare,
bine delimitate, cu diamentrul în general mare în raport cu mărimea coloniilor.
- Streptococii -hemolitici, produc hemoliză parţială, verzuie (viridans), mai slab
delimitată.
- Streptocoicii ’-hemolitici, produc o zonă de hemoliză incompletă delimitată de o zonă
îngustă de hemoliză incompletă
- Streptococii nehemolitici ().
Clasificarea Lancefield se bazează pe prezenţa antigenului de grup – polizaharidul C, de
la nivelul peretelui celular. În funcţie de acest antigen, streptococii aparţin grupelor A-H şi K-W.
Există şi streptococi negrupabili, care nu posedă antigenul de grup, de exemplu streptococii viridans.
Majoritatea speciilor întâlnite la om sunt saprofite – condiţionat patogene şi fac parte din flora
normală a tegumentului, tractului respirator, digestiv, genital.
Specia obligat patogenă este Streptococcus pyogenes, dar şi această specie poate fi izolată
şi de la purtători sănătoşi.

Streptococcus pyogenes
Streptococul -hemolitic de grup A determină:
- infecţii respiratorii: faringite, angine
- infecţii cutanate: impetigo, erizipel, infecţii de plagă, în special la arşi
- celulite, fasceita necrozantă
- scarlatină
- febra puerperală, şoc toxic
Recoltarea şi însămânţarea produselor patologice. Produsele patologice pot fi: exudat
faringian, exudat nazal, secreţie de plagă, etc, în funcţie de localizarea infecţiei.
Acestea se recoltează pe cât posibil înaintea administrării de antibiotice.
Însamânţarea se face, în cel mai scurt timp de la recoltare. Când acest lucru nu este posibil,
pentru a preveni uscarea tampoanelor, acestea se introduc în mediu de conservare şi transport
sau în 2 ml bulion steril. Mediul de elecţie este geloza-sânge, cu 7% sânge defibrinat de berbec.
Incubarea se face la 37 0 C, timp de 24 h.

9
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Caracterele de cultură: Streptococii cresc sub forma unor colonii mici (cu diametru de
aproximativ 0,5 mm), de tip S: rotunde lucioase, convexe, cu margini regulate; mai rar, pot fi
colonii mucoide sau de tip glossy, sau colonii mai mari de 5 mm.
Hemoliza este completă, de tip .
Examenul microscopic al frotiului efectuat din cultură pură evidenţiază coci Gram-pozitivi
grupaţi în lanţuri de lugimi diferite.
Testul catalazei – negativ
Testul oxidazei - negativ
Identificarea grupului: testul la bacitracină pozitiv (sau Bacitracină pozitiv şi Biseptol negativ)
Reacţii de aglutinare sau de precipitare cu seruri de grup.

Streptoccus agalactiae – Streptocul de grup B

Streptococcus agalactiae este condiţionat patogen. Se găseşte la aproximativ 30% dintre
persoanele sănătoase în flora intestinala, naso-faringiană şi flora vaginală, în special la gravide.
Poate produce infecţii la nou născut: meningita neonatală şi pneumonia neonatală, cu atât
mai severe cu cât nou născutul este prematur şi membranele au fost rupte de mai mult de 48h.
Cele două afecţiuni se pot complica cu septicemie.
La adult produce infecţii respiratorii şi genitale, urinare, cutanate, şi mai rar pneumopatii,
meningită, septicemie.
Caractere de cultură – pe geloză sânge produc coloniide tip S sau M, mici, transparente,
incolore, înconjurate de hemoliză completă.
Examenul microscopic al frotiului efectuat din cultură pură evidenţiază coci Gram-pozitivi
grupaţi în lanţuri de lugimi diferite. ( aspectul microscopic şi al culturii este identic cu [Link]).
Diferenţa faţă de [Link] se face astfel:
Testul la Bacitracină şi Biseptol: S. agalactiae este rezistent atât la Bacitracină cât şi la Biseptol.
Produce hidroliza hipuratului
CAMP-test – pozitiv: producerea unei proteine ( factorul CAMP), care interacţionează cu - hemolizin
stafilococică şi determină hemoliza completă.
Identificare serologică prin reacţii de precipitare sau de aglutinare cu serul de grup B.

Streptococii de grup C sunt identificaţi preliminar ca Streptococi -hemolitici rezistenţi

Bacitracină şi sensibili la Biseptol, identificarea de certitudine făcânduăse prin precipitare sau aglutinare c
ser de grup C.
Alţi streptococi -hemolitici ce pot fi ocazional implicaţi în infecţii la om sunt cei de grup F şi G. Aceştia s
identifică prin reacţii de precipitare sau aglutinare cu seruri de grup şi pe baza unor reacţii biochimice

Streptococii de grup D sunt streptococi care au habitatul normal în intestinul uman: enterococ
precum şi specii non-enterococice. Enterococii au fost incluşi într-un gen aparte, genul Enterococcus, c
12 specii, dintre care prezintă interes medical E. Fecalis, E. Fecium şi E. Durans
Pe geloză sânge,enterococii cresc sub forma unor colonii mici, transparente sau semitransparent
cu hemoliză de tip  , mai rar  sau .
Microscopic, enterococii apar ovalari, cu diametrul de 0,5-1 m, grupaţi în perechi sau lanţuri scurt
Majoritatea tulpinilor sunt mobile.
Aglutinează cu serul de grup D.
Testul la bilă-esculină. Mediul agar-bilă-esculină ( ABE) se însămânţează cu tulpina streptococic
După incubare de 24 h la 37o C, apariţia unei coloraţii negre pe mai mult de jumătate din medi
însămânţat semnifică reacţie pozitivă. Toţi streptococii de grup D sunt pozitivi la acest test.
Toleranţa la mediu hipersalin . Acest test permite diferenţierea enterococilor de alţi

10
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

streptococi de grup D. Doar enterococii se dezvoltă uşor, în 24 h pe mediu hiperclorurat ( Na Cl

6,5%).
Alte teste folosite în identificarea enterococilor: testul de hidroliză a argininei, testul de
hidroliză a hipuratului, fermentarea unor zaharuri.
Creşterea la 50 o C ( E. Fecalis, E. Faecium), creşterea în mediu alcalin, cu pH:9,6.

Streptococii viridans
Pe mediul geloză-sânge produc hemoliză incompletă, verzuie de tip 
Nu aglutinează cu serurile de grup
Se diferenţiază de pneumococi, care produc acelaşi tip de hemoliză , prin testul la Optochin, negat
pentru streptococii viridans şi pozitiv pentru pneumococi.
Speciile pot fi diferenţiate între ele pe baza unor recţii biochimice: fermenterea unor zaharuri
manitol şi sorbitol, hidroliza ureei, a esculinei şi argininei.

Diagnosticul infecţiilor pneumococice

Streptococcus pneumoniae (pneumococul) este o specie de streptococi de formă

lanceolată, grupaţi în perechi (diplo),imobili, încapsulaţi, alfa-hemolitici. Ca toţi streptococii alfa-

hemolitici, nu posedă antigen specific de grup, dar pe baza antigenelor capsulare sunt grupaţi în

80 de serotipuri.

Fig. Pneumococi în spută

Pneumococii sunt sensibili la acţiunea bilei şi sărurilor biliare, care-i lizează. De asemenea
, la pneumococi apare fenomenul de autoliză, în culturile vechi în mediu lichid.
Pneumococii sunt bacterii condiţionat patogene, ce determină pneumonia pneumococică, oti
medie, mastoidită. Pneumonia se poate complica cu pleurezie, bacteriemie şi consecutiv bacteriemie
meningită, endocardită, mai rar artrită septică.
Principalel produse patologice în care se poate identifica Str. pneumoniae sunt: sputa, exudat
faringian, secreţie otică, L.C.R., hemocultură.
Frotiul colorat Gram din produsul patologic se efectuează pentru spută şi L.C. R. Pneumococii apa
Gram-pozitivi, de formă lanceolată, grupaţi în diplo, încapsulaţi. Alături de ei, pe aceste frotiuri apa

11
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

leucocite polinucleare, pneumococii fiind situaţi extracelular. În coloraţia albastru de metilen se

evidenţiată bine capsula pneumococilor, ca un halou clar în jurul perechilor de coci.
Cultura pe mediul geloză-sânge : peumococii produc colonii mai mari decţt ceilalţi streptococ
aplatizate, cu marginile ridicate şi centrul deprimat, înconjurate de hemoliză viridans.
Testul la optochin : 2-3 colonii din cultura primară se însămânţează în pânză pe un sector de plac
cu geloză-sânge. În centrul sectorului se aplică un microcomprimat cu 5 optochin ( etil-hidro-cupreină
Se incubează 24 h la 37 O C. Pneumococii sunt foarte sensibili la optochin, în jurul comprimatul
formându-se o zonă de inhibiţie de minim 10 mm diametru. Ceilalţi streptococi viridans sunt rezistenţi
Optochin sau formează o zonă de inhibiţie foarte mică.
Biloliza: în două eprubete se pipetează câte 1 ml cultură în bulion din tulpina streptococică obţinu
în cultura primară. În prima eprubetă se adaugă 1 ml bilă sterilă sau 1 ml soluţie 10% de săruri biliar
( dezoxicolat de sodiu). În cea de a doua eprubetă se adaugă 1 ml ser fiziologic steril. După 30 min,
primul tub se observă clarificarea mediului, datorită lizei bacteriilor. Dacă reacţia rămâne negativă, se po
introduce tuburile în termostat, la 37 O C , apoi se repetă citirea.
Fermentarea inulinei – test biochimic facultativ, nefiind strict specific pentru pneumococ.
Aglutinarea cu seruri antipneumococice şi cu seruri specifice de tip este o metodă rapidă d
identificare a antigenelor capsulare. Se efectuează prin metoda latex-aglutinării.
Reacţia de umflare a capsulei – se realizează pe lamă, prin punerea în contact a1-2 colon
bacteriene cu ser antipneumococic.
Antibiograma este necesară. Deşi pneumococii sunt sensibili la Penicilină, alte beta lactamic
macrolide, etc, există un procent de aproximativ 10% tulpini intermediar sensibile şi rezistente la aces
antibiotice.

CAPITOLUL 9
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR PRODUSE DE COCI GRAM NEGATIVI

NEISSERIA GONORRHOEAE

N. gonorrhoeae sunt coci Gram-negativi, dispuşi in diplo, reniformi, imobili, înconjuraţi de

o structură capsulară comună. În funcţie de structura capsulei există mai multe serogrupuri. Sunt
oxidazopozitive. Au nevoie pentru dezvoltare de medii de cultură îmbogăţite, având cerinţe
nutritive crescute. Se dezvoltă la 35-37oC şi în atmosferă cu 5-10% CO2 în 24-48 ore.

12
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

După pătrunderea în organismul receptiv, în funcţie de calea de transmitere, bacteria se

ataşează pe mucoase (genito-urinară, rectală, faringiană, conjuctivală) şi produce o supuraţie
acută care se manifestă la 10 zile după contactul infectant. La bărbaţi se localizează la nivelul
uretrei, la femei, endocervical, dar se poate extinde şi la nivelul uretrei, vaginului, glandelor
Bartholin, trompelor uterine. Rareori poate disemina sangvin cu apariţia unor leziuni dermice,
artrite, tenosinovite.
Diagnosticul de laborator în gonoree este numai direct.
Prelevarea trebuie să aibă loc înainte de începerea tratamentului. Dacă pacientul se află
sub tratament trebuie întrerupt pentru 24-48 ore. Este bine de specificat cu ce antibiotic a făcut
tratament. Recoltarea este preferabil să se facă pe cât posibil mai aproape de debutul infecţiei.
Este necesar să se preleveze o cantitate suficientă pentru realizarea diagnosticului
microbiologic: se vor recolta două tampoane pentru examenul microscopic (coloraţie Gram şi
albastru de metilen) şi unul pentru cultură.

13
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

La bărbat se recoltează secretie uretrală. Recoltarea trebuie să se facă dimineţă, înainte

de micţiune sau la cel puţin două ore după aceasta. Dacă este cantitatea prea mică, se
recomandă să consume cît mai puţine lichide în restul zilei şi să revină în dimineaţa următoare
înainte de micţiune. Cultivarea se face imediat după recoltare pe mediu preîncălzit la 37 oC sau
se utilizează un mediu de transport (Amies cu cărbune activat sau Stuart). De la recoltă până la
cultivare nu trebuie depăşite 6 ore. În cazul în care nu există secreţie se poate centrifuga urina şi
însămânţa imediat pe medii de cultură.
La femei recoltarea trebuie efectuată de la nivelul colului uterin şi a glandelor Bartholin în
primele10 zile ale ciclului menstrual. Recoltarea dela nivelul colului se realizează după ştergerea
exocolului cu 2-3 comprese sterile pentru îndepărtarea secreţiilor stagnante, apoi introducerea
succesiv în col 1-2 cma 3 tampoane care sunt rotite uşor. 1. pentru frotiu colorat Gram: peste 10
celule inflamatorii pe câmp cu imersie sunt semnificative ! diplococi

2. cultură pentru gonococ.

3. frotiu Giemsa ! C. Trachomatis sau virus herpetic.

14
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Pentru diagnosticul bartholinitelor se recoltează exudat dela nivelul orificiului conductului

glandular cu două tampoane:1. examen microscopic, 2. cultură.
Pe preparatul microscopic se notează prezenţa celulelor inflamatorii şi a cocilor Gram
negativi, dispuşi in diplo, reniformi, imobili, înconjuraţi de o structură capsulară comună, situaţi
intra- şi extraleucocitar.
Pentru cultură se utilizează medii selective (agar Muller-Hinton+supliment HYL sau
Thayer-Martin cu Vancomicină, Colistin, Trimetoprim şi Nistatin) sau neselective (geloză sânge,
geloză chocolat). Cultura se dezvoltă după 24-48 ore. Condiţiile sunt stricte: 5-10% CO 2 şi 37oC.
Coloniile sunt de tip S, 0,5-1 mm sau M, rotunde, cu marginile regulate, netede,
transparente sau opace. Pe aceeaşi placă pot apărea până la 5 tipuri diferite de colonii. Dacă
după 72 ore nu se dezvoltă colonii, placa este eliminată.

Identificarea se face în funcţie de:

- caractere morfotinctoriale – se poate utiliza şi coloraţia fluorescentă.
- Caractere de cultură – colonii.

15
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

- Caractere biochimice – metabolizarea glucidelor (numai glucoza prin acidifierea

mediului), citocrom-oxidazo pozitiv, catalază intens pozitiv, identificare exoenzimatică
pe sisteme API (NH), Quad Ferm+, RIM, Minitek, Gonochek II etc.

- Caractere antigenice – LPZ cu 6 serotipuri (pot exprima simultan mai multe structuri
antigenice diferite), coaglutinare din produsul patologic (ac antimembrană externă),
imunofluorescenţă indirectă ( cu ac monoclonali).
- Prin biologie moleculară cu sonde nucleotidice, PCR, LCR (Ligase Chain Reaction) –
sensibilitate şi specificitate f bune,dar cost ridicat.

Antibiograma este recomandată de rutină pentru că au apărut tulpini rezistente la

Penicilină (plasmid care codifică o betalactamază tip TEM sau cromozomial -penAB, mtrRCDE,
ampABCD. Spectinomicina e utilizată numai pentru tratamentul gonoreei.

16
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

NEISSERIA MENINGITIDIS

Sunt coci Gram negativi, aranjaţi în diplo, cu habitatul la nivelul nasofaringelui, la 10-25%
din populaţie.
La examenul microscopic al L.C.R. se observă prezenţa unui număr foarte mare de
leucocite şi a cocilor Gram negativi, reniformi, aranjaţi in diplo, cu feţele concave una spre
cealaltă, intra- şi extraleucocitari.

17
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Microorganismul este foarte sensibil la condiţiile de mediu,în special de temperatură,

umiditate.
Identificarea se poate face prin teste biochimice de producere de acid din glucoză şi
maltoză.
Diferenţierea antigenelor polizaharidice permite încadrarea în grupe serologice. Există trei
grupe mari (A, B, C) şi cinci subgrupe (X, Y, Z, Z 1=29 E, W135).
Meningococii sunt sensibili la Penicilină, Ampicilină, cefalosporine, Cloramfenicol,
tetracicline, macrolide, Ciprofloxacin, sulfamide şi alte antibiotice.
Vaccinul antimeningococic este pentru serogrupurile A şi C.

CAPITOLUL 10
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR PRODUSE DE PARVOBACTERII

Parvobacteria este denumirea generica a mai multor genuri diferite de bacili Gram
negativi, de dimensiuni mici, care se dezvoltă numai pe medii îmbogăţite. Acest grup heterogen
cuprinde câţiva dintre patogenii importanţi care produc variate tipuri de infecţii. Sunt considerate
parvobacterii:
 Haemophilus,
 Brucella,
 Bordetella,
 Pasteurella,
 Francisella,
 Actinobacillus,
 Gardnerella.

Haemophilus

Bacteriile din acest gen se găsesc în flora tractului respirator, dar sunt şi condiţionat
patogene. Unele specii se găsesc la nivelul altor mucoase, cum sunt conjunctiva sau mucoasa
genitală.

18
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Speciile mai importante sunt: [Link], [Link], [Link] şi [Link].

[Link] este implicat mai frecvent în acutizările bronşitei cronice, în producerea de
meningite, epiglotite, sinuzite sau otite medii. Tulpinile încapsulate (predominant tipul b) produc
diferite tipuri de infecţii la copii de 2-3 ani: meningite, epiglotite, osteomielite, artrite, celulite.
[Link] este saprofit al tractului respirator superior, foarte rar fiind responsabil de un
episod acut. [Link] produce conjunctivite acute, iar [Link] este agentul etiologic al
“şancrului moale”.
[Link] este patogen prin multiplicare şi invazivitate. Microorganismul pătrunde pe
cale respiratorie, iar boala debutează la nivelul rinofaringelui. Poate evolua ca o epiglotită,
laringotraheită, otită, sinuzită, mai rar pneumonie sau chiar meningită la copiii mici. Epiglotita
evoluează foarte repede spre obstrucţie respiratorie şi deces.
În meningită, diagnosticul este urgent (risc de sechele sau deces),de maximă importanţă
fiind recoltarea şi transportul rapid al L.C.R. către laborator. Este de preferat însămânţarea la
“patul pacientului”. Examenul citologic şi biochimic ajută la stabilirea diagnosticului etiologic.
În infecţiile produse de [Link] se mai recoltează exudat faringian, secreţie bronşică,
spută, secreţie otică, lichide de puncţie, sânge.
La examenul microscopic se observă cocobacili Gram negativi, fini dispuşi separat sau în
grămezi, majoritatea neîncapsulaţi, intra- şi extraleucocitari.
Pentru cultivare se folosesc medii îmbogăţite cum ar fi geloza sânge sau geloza
chocolate, incubate la 35-37oC. Mediile îmbogăţite sunt necesare pentru că Haemophilus
necesită pentru dezvoltare factorii de creştere X (termostabil - hemina sau altă porfirină care
conţine fier) şi V (termolabil – nucleotide di sau tri fosforilate). Factorul V este sintetizat şi de
stafilococul auriu astfel că apare fenomenul de satelitism în cazul însămânţării pe aceeaşi placă.
Este necesară o atmosferă umedă, îmbogăţită cu 5-10% CO 2. cultura se dezvoltă în 24-48 ore.
Coloniile sunt de tip S sau M, cu un diametru de 0,5-2 mm, având aspectul unor picături de rouă.
Pe geloză sânge pot să aibă irizaţii caracteristice.
Identificarea se face pe baza caracterelor:
 Morfologice: cocobacili Gram negativi,
 De cultură: pe geloză sânge sau chocolate formează colonii mici,
strasparente, strălucitoare, nehemolitică şi prezintă fenomenul de satelitism
(colonii de dimensiuni mai mari în apropierea striului de Staphylococcus
aureus),

19
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

 Antigenice: există şase serotipuri în funcţie de antigenul polizaharidic de

capsulă – a,b,c,d,e,f. tipul b produce meningita şi epiglotita acută.
Tratamentul se face în funcţie de antibiogramă, cu amoxicilină, ampicilină, sulfamide, co-
trimoxazol, tetraciclină, cefalosporine sau ciprofloxacin. În majoritatea cazurilor rezistenţa la β-
lactamaze fiind determinată de producerea β-lactamază. În cazurile grave tratamentul fiind
injectabil. Poate fi necesară şi traheostomia.
Pentru tipul b există şi un vaccin Hib care se administrează la copii.

Bordetella

Bordetella pertusis are ca habitat tractul respirator superior şi poate determina infecţii
acute, cum este tusea convulsivă. Infecţia apare în special la preşcolari şi are evoluţie deosebit
de severă la sugari. Afectează tractul respirator inferior, producând bronhospasm şi accese
paroxistice de tuse.
Debutul este insidios, cu rinoree şi simptomatologie comună infecţiilor superioare
respiratorii. După o perioadă de două săptămâni urmează alte două săptămâni cu tuse
paroxistică. Acesta este semnul patognomonic al infecţiei
Bordetella sunt bacili scurţi, uneori ovalari, Gram negativi, încapsulaţi.
Se cultivă pe medii speciale cum sunt Bordet-Gengou sau geloză sânge cu cărbune.
Coloniile apar ca nişte “perle” sau „boabe de mercur” după cel puşin trei zilede incubare în
atmosferă umedă, aerob şi la 35oC.
Identificarea se poate confirma serologic prin aglutinare pe lamă cu seruri polivalente,
care reacţionează cu toate cele trei tipuri principale antigenice. Există şase tipuri de antigene de
suprafaţă (1-6), tipul 6 fiind cel mai frecvent izolat.
Tratamentul etiologic al infecţiei constă în administrare de eritromicină, iar cel profilactic în
vaccinarea cu vaccin DiTePer.

20
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

CAPITOLUL 11
Bacili gram pozitivi aerobi
BACILLUS ANTHRACIS

GENERALITĂŢI

Bacillus anthracis face parte din genul Bacillus, gen ce cuprinde 48 de specii,
caracterizate prin faptul că au dimensiuni mari, grupându-se frecvent în lanţuri, formează spori
centrali sau subterminali, şi se cultivă pe medii simple. O singură specie, B. Anthracis, este
patogenă pentru numeroase animale şi pentru om. Unele specii, ca B. Cereus si B. Subtilis pot
cauza uneori infecţii umane (meningite, pneumonii, toxiinfecţii alimentare).
Majoritatea speciilor genului sunt saprofite, larg răspândite în natură (sol, apă, alimente,
materii fecale, tegumente, plante, praf, bălegar, nămol, etc).

MORFOLOGIE-STRUCTURĂ

Agentul antraxului este un bacil imobil, cu dimensiuni relativ mari, având 3-15 microni
lungime şi 2 microni lăţime, cu capetele „tăiate” drept, Gram pozitiv.
În condiţii favorabile sporogenezei prezintă un spor central sau subterminal, cu diametrul
mai mic decât grosimea bacteriei.

 În produsele patologice bacilii sunt încapsulaţi, nesporulaţi, dispuşi fie izolaţi fie in lanţuri
scurte. Ca urmare a fixării bacililor capetele lor devin uşor concave, lanţul imitând trestia
de bambus.

21
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Bacillus anthracis, frotiu colorat Gram dintr-o leziune cutanată

 În frotiuri de pe medii simple bacilii sunt necapsulaţi, sporulaţi, formând lanţuri lungi.

Coloraţie Gram, X1500. Observăm capetele tăiate drept, endosporii elipsoidali, cu localizare
centrală, rezistenţi la colorare. ( Todar’s online textbook of microbiology)

Capsula
Capsulogeneza are loc în organismul animalelor receptive, respectiv al omului.

.
Evidenţierea capsulei prin coloraţia cu Tuş de India (X1000) şi prin folosirea anticorpilor marcaţi
cu floresceină (X1000) (Todar’s online textbook of microbiology)

Sporogeneza are loc doar în prezenţa oxigenului, pe medii de cultură sau în cadavrele
deschise, etc.

22
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Prin coloraţiile uzuale, sporii nu se colorează, ei apar sub forma unei vacuole ovalare în
corpul colorat al formei vegetative. Prin metode speciale, prin metoda cu verde malachit, sporii
se colorează in verde.

Spori de Bacillus anthracis, microscopie electronică

CARACTERE DE CULTURĂ
- Aerob, se dezvoltă cu uşurinţă pe mediile uzuale, la un optimum de temperatură de 35-
38 grade Celsius.
- Prin creştere în bulion, formează flocoane cu depozit pe pereţii eprubetei, lăsând mediul
limpede.
- Pe geloză simplă sau geloză sânge, tulpinile virulente dezvoltă colonii rotunde, opace, cu
suprafaţa rugoasă, marginile neregulate; au aspectul unei împletituri de filamente ”cap de
meduză”, ”coamă de leu”, caractere de cultură”rough”. Uneori, datorită capsulei pot avea
caracter mucos.

23
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Colonii de tip “R” pe geloză sânge, detaliu

Colonii mucoase( geloză)

PATOGENEZĂ

Boala afectează de obicei animalele ierbivore iar oamenii sunt gazde accidentale.
Animalele prezinta edem al gâtului şi faringelui cu apariţia edemului glotic şi moartea prin asfixie
şi toxemie; sângerări prin orificiile naturale, febră.

Boala la om

Infecţia se transmite prin contactul cu:

a. animalele bolnave (în timpul îngrijirii, sacrificării, tunderii, etc)
b. produsele obţinute de la animalele bolnave (sânge, carne, oase, piele, lână)
c. consumul de produse alimentare provenite de la animalele bolnave
d. există posibilitatea contaminării în situaţii de criză ( arme biologice)
Nu s-au raportat cazuri de transmitere interumană.

Forme clinice

1. Antraxul cutanat (pustula malignă, buba neagră, dalacul).

Este forma cea mai frecventă.
Daca tabloul clinic e dominat de edem extins, febră ridicată, şi stare toxică este vorba de
edemul malign, care este o formă gravă a cărbunelui cutanat

2. Antraxul pulmonar

24
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Este forma cea mai gravă.Apare la persoane ce lucrează în industria pielăriei si textilă, ce vin
în contact cu piele, lână, de la animalele bolnave.

3. Antraxul gastrointestinal
Este forma cea mai rară de antrax. Apare prin ingestia cărnii infectate, insuficient preparată
termic.

4. Septicemia

5. Meningo - encefalita cărbunoasă

Este în general o urmare a septicemiei cu punct de plecare de la nivel cutanat, pulmonar sau
gastrointestinal.

Diagnosticul de laborator al infecţiei cărbunoase la om

Constă în efectuarea unui diagnostic bacteriologic.

1. Recoltarea produselor patologice – se face în funcţie de afecţiunea clinică,

serozitate din veziculă sau pustulă, lichid de edem în antraxul cutanat; sputa în antraxul
pulmonar; materii fecale în antraxulul gastrointestinal; sângele în septicemii; lichid cefalorahidian
în meningita; material necropsic la decedaţi.
2. Examinarea macroscopică şi microscopică a produsului patologic – serozitatea şi
lichidul de edem au un aspect hemoragic; sputa din forma pulmonară este hemoptoică, iar
materiile fecale din forma digestivă sunt sanghinolente.
Frotiurile realizate din produsele patologice se colorează cu albastru de metilen şi prin metoda
gram. Bacilul antracis apare sub forma unor bastonaşe cu capetele tăiate drept, încapsulaţi,
izolaţi sau dispuşi în lanturi scurte, gram pozitivi. În produsul patologic bacilii apar însoţiţi de
leucocite şi de tritusuri celulare. În leziunile vechi capsula dispare dar apar sporii centrali sau
subterminali cu diametrul mai mic decât grosimea bacilului.
3. Cultivarea – însămânţarea produselor patologice se face pe medii simple (bulion,
geloză simplă), geloză sânge sau medii selective. Tulpinile virulente de bacil antracis sunt de tip
R. În bulion formează flocoane ce se depozitează pe pereţii eprubetei, mediul ramânând limpede
(aspect R). Pe mediile solide apar colonii R mari (diametrul de 4-5mm), opace, albe, rugoase cu
margini neregulate. Aspectul caracteristic poate fii comparat cu un “cap de meduză” sau “ coamă
de leu”. Pe geloză sânge nu produc hemoliză.

25
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

4. Identificarea – bacilul antracis se identifică pe baza caracterelor morfologice observate pe

frotiurile executate din produsul patologic sau din cultură. Cercetarea caracterelor biochimice
evidenţiază că bacilul cărbunos elaborează catalază, lichefiază lent gelatina şi serul coagulat de
bou( datorită proprietăţilor proteolitice ale germenului(mediile însamânţate prin înţepare pe
geloză dreaptă dau aspectul unui brad răsturnat), fermentează fără producere de gaz: glucoza,
maltoza, fructoza, zaharoza, trehaloza, nu fermentează: galactoza, lactoza, arabinoza.

Diagnosticul retrospectiv

Se face pe cadravele umane sau animale. În cazul cadavrelor vechi, intrate în putrefacţie
se foloseşte reacţia ASCOLI (de termo-precipitare). Culturile în aceste cazuri sunt negative
datorită distrugerii bacililor cărbunoşi de către flora de putrefacţie. Prin reacţia ASCOLI se
evidenţiază antigenul cărbunos în organele cadravelor printr-o reacţie de precipitare în inel cu
ser anticărbunos.

GENUL CORYNEBACTERIUM

Generalităţi

Genul Corynebacterium face parte din familia actinomycetaceae şi cuprinde specii

saprofite numite difteromorfi (care sunt membri ai florei indigene de la suprafaţa pielii, nazo –
faringelui, orofaringelui, tractului urogenital, tractului intestinal) şi specia patogenă
Corynebacterium diphteriae care este agentul etiologic al difteriei.
Morfologie

Bacilii difterici au o lungime de 2-5μm, sunt Gram pozitivi la limită, nesporulaţi, necapsulaţi
şi imobili. Au o dispoziţie particulară, apărând sub forma literelor chinezeşti sau cuneiforme. În
coloraţia Del Vecchio se observă granulele metacromatice (de volutină sau polifosfat).
Caractere de cultură

Clostridium diphteriae sunt bacterii anaerobe şi se dezvoltă pe medii îmbogăţite selective

şi diferenţiale. Mediul de îmbogăţire folosit este OCST, care conţine ou, cistină, ser de bou, telurit
de potasiu. Mediul selectiv este mediul Loffler, un mediu solid cu ser coagulat de bou (colonii sub
forma unor picături de ceară).
Mediul Tinsdale e folosit ca mediu diferenţial, el conţine telurit de potasiu şi permite
diferenţierea bacilului difteric de difteroizi (coloniile de bacil dipteric sunt negre, lucioase cu un
halon format de sulfura de telur, iar cele pseudodifterice sunt gri închise sau negre fără halon).
Poate fi folosit şi mediu cu geoză sânge cu telurit de potasiu.

26
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Coloniile ce se formează sunt de tip R pentru tulpinile virulente şi S pentru cele

nevirulente.
Patogenitate

Omul este singura gazdă naturală pentru Corynebacterium diphteriae. Trasmiterea se

realizează pe cale aeriană ( picăturile Pflugge) sau prin contat direct cu purtătorii sănătoşi. Pot
produce infecţii la nivelul leziunilor preexistente ale pielii sau vaginului. In funcţie de poarta de
intrare există trei tipuri de difterie:
Difteria faringiană (angina difterică). Este cea mai frecventă formă şi cele mai frecvente
manifestări sunt faringita şi tonsilita difterică (angina difterică), uneori difteria nazală (rinita). Când
infecţia se localizează la nivelul laringelui se produce o laringită.
Bacilii difterici rămân întotdeauna cantonaţi la poarta de intrare şi secretă toxina difuzibilă
A (exotoxina) care se răspândeşte în organism.
Toxina are afinitate pentru anumite ţesuturi (miocard, glande suprarenale, rinichi,
musculatura netedă, sistem nervos), producând degenerescenţa parenchimatoasă gravă
(miocardite) şi polipolionerita difterică şi paraliziile postdifterice ce afectează diverşi nervi cranieni
(acestea pot apare până la a 6-a săptămână după debutul bolii).
Gravitatea bolii nu constă în prezenţa leziunilor de la poarta de intrare (pseudomembrane)
decât dacă produce asfixie consecutivă crupului difteric, ci constă în acţiunea toxinei difuzibile
care produce leziuni ireversibile ce pot antrena moartea. Toxina o dată eliberată se fixează rapid
iar acţiunea ei este ireversibilă (nu mai poate fi neutralizată prin antitoxină).
Alte localizări ale difteriei sunt cele de la nivel cutanat (difteria plăgilor chirurgicale) sau
extrem de rar difteria vulvară.

Diagnosticul de laborator

1. Recoltarea produselor patologice pentru examenul bacteriologic:

a) – la bolnav se detaşează falsele membrane recoltându-se exudat din porţiunea de sub
membrană. În cazul localizării amigdaliene, recoltarea se face dimineaţa pe
nemâncate, fără ca bolnavul să fii efectuat un tratament cu antiseptice. În cazul altor
localizări recoltarea se face cu aceleşi precauţi, de a nu se fii făcut toaleta cu
antiseptice sau aplicări de antibiotice. În cazul anginei difterice se recoltează trei
tampoane; de la nivelul leziunii nespecifice se recoltează trei tampoane şi obligatoriu
un tampon nazal şi un tampon faringian.
b) - în cazul purtătorilor se recoltează un tampon nazal şi un tampon faringian

2. Examenul microscopic – din unul din tampoanele recoltate se efectuează frotiuri

colorate Gram şi Dell Vechio. Examenul microscopic realizat pe frotiul colorat gram
evedenţiază prezenţa unor bacili drepţi sau uşor încurbaţi, cu extremităţi rotunjite, şi
măciucate, grupaţi în grămezi, asemănătoare caracterelor cuneiforme sau
comparate cu beţele unei cutii de chibrituri răsturnate, gram pozitivi la limită. Pe
frotiul colorat Dell Vechio se pot observa corpusculii meta-cromatici care sunt
granulaţii de volutină, cunoscute sub numele de corpusculi Babeş-Ernst.

27
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Coloraţie Gram

Colѯraţie Dell Vechio

3. Cultivare – bacilii difterici necesită pentru dezvoltare prezenţa unor adausuri în mediile
de cultură (ser sau sânge).

a) - Cel de-al doilea tampon recoltat se descarcă direct pe mediile solide specifice:
Mediul Tinsdale – selectiv şi diferenţial (cu sânge formolat, telurit de potasiu,
tiosulfat de sodiu).
Mediul Gundel-Tietz – diferenţial cu sânge 10%, telurit de potasiu, cistină.
Mediul Loffler – electiv, cu ser coagulat de bou. Mediile se incubează 24h la 37C.
b) - Cel de-al treilea tampon se introduce în mediul lichid de îmbogăţire OCST (ou-
cisteină-ser, telurit pentru 12h la 37C, după care din acest mediu se însămânţează pe
mediile solide anterior enumerate.
c) - Tampoanele recoltate în cazul altor localizări se însămânţează în OCST şi apoi pe
mediile solide.
d) - Tampoanele recoltate de la purtători se însămânţează în OCST şi apoi pe mediile
solide.
Se studiază aspectele coloniilor crescute după incubare. Pe mediul Loffler bacilii difterici
formează colonii mici albe, granulare.
Pe mediul Tinsdale formează colonii mici, cenuşii negre cu halou cafeniu.

28
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Pe mediul Gundel-Tietz formează colonii negre cu aspecte diferite de creştere în funcţie

de biotip (Gravis; Mitis;Intermedius).
- Gravis – aspect de colonii mari cu suprafaţă granulară, margini crenelate, aspect de
margaretă cu centrul mai negru (colonii R)
- Mitis – colonii mari sau miojlocii, margini colorate, netede lucioase (colonii S)
- Intermedius – colonii mici plate, centrul negru, suprafaţă granulară (caractere
intermediare între coloniile R-S).
Pe geloză sânge bacilii difterici produc colonii gri cu aspect granular.

Cultură pe mediul Gundel-Tietz

Colonii Corynebacterium Var Gravis

4. Caractere biochimice – caracteristicile metabolice produc diferenţeirea de

difteromorfi, în special de C. Ulcerans.
- proba cistinazei (realizată pe mediu Pisu cu cistină şi acetat de plumb) este pozitivă
pentru bacilii difterici. Diftericul transformă cistina în H2S care împreună cu acetatul de plumb
formează sulfura de plumb de culoare neagră. Difteromorfii dau proba negativă.
- proba ureazei (realizat în mediul lichid Christensen cu uree şi indicator) este negativă
pentru bacilul difteric şi pozitivă pentru [Link].
- fermentarea zaharurilor pe mediul Hiss, ajută la încadrarea în specie şi biotip. Bacilul
difteric fermentează glucoza, difteromorfii fermentează zaharoza; polizaharidele sunt fermentate
diferit în funcţie de biotip.

29
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

5. Caractere de patogenitate – factorul de patogenitate al bacilului difteric este

producerea de exotoxină pentru care se foloseşte testul de toxinogeneză. Nu orice tulpină de
bacil difteric este toxigenă, această proprietate de toxinogeneză este determinată de
lizogenizarea cu un bacteriofag (profagul beta specific). Acesta codifică proteina specifică a
toxinei.
Testarea toxinogenezei se poate face in vitro prin testul Eleck – Ouchterlony – Frobisher
şi in vitro pe cobai.
Testul Eleck este o reacţie de precipitare în gel (toxina antitoxină). Pe mediul de cultură
solid se aplică median o bandă de hârtie de filtru impregnată în ser specific antidifteric;
perpendicular se face însămânţarea tulpinii de testat şi se termostatează la 37C 24h. Dacă
tulpina testată este producătoare de exotoxină apare o reacţie antigen-anticorp între exotoxină şi
anticorpii difuzaţi din banda de hârtie de filtru. Apar linii de precipitare în unghi de 45 între banda
de hartie şi striurile de însămînţare. Tulpinile negative nu dau linii de precipitare.

Testul Elek

6. Antibiograma – e necesară pentru stabilirea sensibilităţii la antibiotice pentru

instituirea tratamentului adecvat alături de cel antitoxic şi simptomatic. Antibiograma este
importantă şi în cazul purtătorilor sănătoşi pentru sterilizarea lor.

CAPITOLUL12
BACILI GRAM NEGATIVI AEROBI
FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE

Familia Enterobacteriaceae cuprinde un număr mare de specii care trăiesc în intestinul

omului şi animalelor. Unele, spre exemplu Escherichia coli fac parte din flora normală a
intestinului fiind patogene numai în anumite cazuri. Altele ca Salmonella typhi şi Shigella sunt
patogene pentru om.
Enterobacteriile se găsesc în mod frecvent şi în mediul exterior unde sunt eliminate de
oameni şi animale odată cu dejecţiile.
Clasificare:

30
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Familia cuprinde mai multe genuri ce pot fii grupate în 5 triburi în funcţie caracterele
biochimice.
Tribul I:
Genul ESCHERICHIA -
Genul SHIGELLA
Tribul II
Genul SALMONELLA
Genul ARIZONA
GENUL CITROBACTER
Tribul III
Genul KLEBSIELLA
Genul SERRATIA
Genul ENTEROBACTER
Tribul IV
Genul PROTEUS
Genul PROVIDENCIA
Tribul V
Genul YERSINIA

O altă clasificare se face în funcţie de patogenitatea enterobacteriilor

1. Enterobacteriile saprofite condiţionat patogene:
- Genul Escherichia cu specia tip Escherichia coli.
- Genul Klebsiella cu 3 specii importante: Klebsiella pneumoniae, Klebsiella
Rhinoscleromates, Klebsiella Ozenae.
- Genul Proteus, cu speciile Proteus mirabilis, P. Vulgaris, p. Rettgeri, [Link].
- Genul Enterobacter.
- Genul Citobacter.
- Genul Serratia.
- Genul Moganella.
- Genul Providencia.
2. Enterobacterii patogene:

31
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

- Genul Salmonella, cu speciile: Salmonella typhi, Salmonella paratyphi A, B, C,

Salmonella enteritidis, Salmonella Cholerae suis.
- Genul Shigella cu 4 specii: S: disenteriae, S. Flexneri, S. Boydii, S. Sonnei.
- Genul Yersinia, cu 3 specii: Y. Pestis, Y. Enterocolitica, Y. Pseudotuberculosis.
Morfologie – sunt bacili scurţi, 2-3 μm lungime şi 0,4 μm în diametru, cu capetele
rotunjite, gram negativi, nesporulaţi. Majoritatea sunt mobili, având flageli dar există şi specii
imobile. Majoritatea sunt neîncapsulaţi.
Caractere de cultură –
Transportul şi respectarea enterobacteriilor patogene în produsul patologic ( de tipul
materiilor fecale) este asigurată prin însămânţarea produsului pe mediu semisolid Carry Blair cu
tioglicolat de sodiu ce inhibă microbiocenoza şi permite viabilitatea patogenilor trei – patru zile.
Enterobacteriile se dezvoltă rapid (18-24h) pe mediile de cultură având un bogat
echipament enzimatic. Sunt aerobi facultativ anaerobi. Pentru inhibarea florei de asociaţie se
folosesc mediile selective, selectivo-diferenţiale de tip ADCL (Leifson), diferenţiale (AABTL) sau
de îmbogăţire (obilgatorii în cazul salmonelozelor, facilitînd multiplicarea microorganismelor din
genul Salmonella şi inhibând flora de asociaţie; aceste medii pot fii medii cu selenit acid de
sodiu, medii cu tetrationat şi verde briliant de tipul mediului Muller- Kauffmann şi Rappaport).
Se foloseşte mediul AABTL pentru evidenţierea capacităţii de fermentare a lactozei.
Bacteriile lactozo-poziotive fermentează lactoza, realizează ph acid al mediului şi viraj de
culoare a substanţei indicatoare de ph (albastru de brom timol) de la albastru la galben.
Bacteriile lactozo-pozitive sunt saprofite condiţionat patogene. Bacteriile lactozo-negative nu
fermentează lactoza, nu modifică ph-ul şi culoarea mediului nu se schimbă. Bacteriile patogene
sunt lactozo-negative.
Caractere biochimice
Toţi membrii familiei Enterobacteriaceae fermentează glucoza (glucozo-pozitivi), sunt
oxidazo-negativi (nu posedăcitocromoxidază, reduc nitraţii la nitriţi, ). Un alt caracter biochimic
important este capacitatea de fermentare a lactozei, ce clasifică Enterobacteriile în 2 categorii:
 Lactozo fermentativi: Escherichia, Klebsiella, Citobacter, Serratia (saprofiţi
condiţionat patogeni).
 Lactozo nefermentativi: Proteus (saprofit condiţionat patogen) şi toţi patogenii
precum Salmonella, Shigella, Yersinia.
Alte proprietăţi biochimice sunt utilizate pentru identificare speciilor:
- fermentarea altor zaharuri cu sau fără producerea de gaz

32
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

- producerea de hidrogen sulfurat – H2S

- utilizarea citratului ca sursă de carbon
- formarea indolului din triptofan
- formarea lizinei
- formarea acetil – metil – carbinolului ca produs final de fermentaţie a glucozei
(reacţia Voger - Proskauer).

I. Genul ESCHERICHIA
Este saprofit al tubului digestiv al omului şi animalelor, de unde este eliminat cu materiile
fecale, răspândit în apă, sol, aer. În intestin este principalul reprezentant al florei normale,
inhibând dezvoltarea florei proteolitice şi ajutând la sintetizarea unor vitamine din grupul B şi
vitamina K.
Caractere morfologice
Sunt bacili gram negativi, nesporulaţi, mobili, cu cili peritrichi în general necapsulaţi.

Escherichia coli – coloraţie Gram

Caractere de cultură
Aerob facultativ anaerob, se dezvoltă rapid pe medii de cultură simple (bulion, geloză). Se
pot folosi şi mediile diferenţiale.
Pe mediul geloză sânge dau colonii de tip S sau M pentru variante cu microcapsulă. Pe
mediul AABTL formează colonii galben deoarece fermenteză lactoza. Coloniile pot fi de tip S sau
M (pentru tulpinile încapsulate).

33
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Escherichia coli cultură pe geloză sânge

Caractere biochimice
Fermenteză lactoza, zaharoza şi glucoza cu producere de gaz; formează indol, nu se
dezvoltă pe medii cu citrat ca unică sursă de atomi de carbon.

Patogenitate
Escherichia coli este patogen prin multiplicare şi toxinogeneză. Este implicat în etiologia
infecţiilor urinare (produce peste 90% din totalul infecţiilor urinare), infecţii de plagă, afecţiuni
genitale, septicemie, peritonită, apandicită, meningită, gastroenterocolită.
Tulpinile ce produc boli diareice sunt:
- ECEP (enteropatogen) produce epidemii diareice în spitale, la nou născuţi
(diareea epidemică malignă a nou – născuţilor).
- ECEI (enteroinvaziv) produce o diaree asemănătoare dizenteriei.
- ECET (entrotoxigen) produce o diaree asemănătoare holerei, numită diareea
turiştilor.
- ECEH (enterohemoragic) produce o diaree hemoragică.

Diagnostic de laborator
Se face pentru punerea în evidenţă a [Link], prin cultivarea pe medii de cultură (de tip
geloză sânge, AABTL, ADCL, Mc Conkey, etc), în funcţie de tipul produsului patologic.
Identificarea se face prin cercetarea caracterelor biochimice şi uneori serologice.

34
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

II. Genul KLEBSIELLA

Cuprinde specii saprofite condiţionat patogene ([Link], K. Rhinoscleromatis şi

[Link]).
Klebsiella pneumoniae poate fii prezentă în tractul respirator şi în intestinul gros la
aproximaţie 50% din populaţie. În consecinţă poate fi regăsit în sol şi în apă.
Caractere morfologice
Sunt bacili gram negativi, imobili (un posedă flageli), nesporulaţi, incapsulaţi. Bacilii sunt
aşezaţi în lanţuri scurte pe frotiurile din cultură şi lanţuri lungi pe frotiurile din produse patologice.

Klebsiella – aspect de microscopie electronică

Klebsiella – coloraţie Gram

Caractere de cultură

35
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Cresc uşor în mediile de cultură (geloză, geloză sânge). Pe AABTL, datorită fermentării
lactozei produc colonii cu aspect de picătură de miere (galbene, lucioase). Coloniile sunt de tip
M (mucoase) datorită prezenţei capsulei şi au o consistenţă particulară ( se întind la atingere cu
ansa).

Klebsiella – colonii de tip M pe geloză sânge

Caractere biochimice
Sunt bacili lactozo pozitivi, folosesc citratul ca unică sursă de atomi de carbon, nu posedă
H2S, produc lizină şi carboxilază iar reacţia ureazei este pozitivă. Nu produc indol şi H 2S.

Patogenitate
Klebsiella pneumoniae produce infecţii urinare, infecţii digestive (colite, enterocolite,
pneumonii, septicemie, meningită, peritonită.
Penumonia cu klebsiella poate progresa către necroză şi formare de abcese. Poate
produce infecţii intraspitaliceşti, greu de vindecat.
Klebsiella ozenae este asociată cu ozena, o atropie progresivă, fetidă a mucoasei nazale.
Klebsiella rhinoscleromatis produce rinoscleromul, un un granulom distructiv al nasului şi
faringelui.
Diagnostic de laborator

Prin cultivarea produselor de laborator pe medii de tip AABTL, ADCL (Leiffson), Mac
Conkey, geloză sânge se dezvoltă coloniile caracteristice de tip M ce urmează a fi supuse
identificării biochimice. Pe mediile diferenţiale (AABTL; ADCL) coloniile sunt lactozo-pozitive
modificand culoarea mediului.

36
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

III. Genul PROTEUS

Genul Proteus grupează enterobacterii cu un polimorfism accentuat, foarte mobile.

In mod normal se găseşte în număr mic în intestinul omului şi animalelor. Populaţia
intestinală de Bacil Proteus poate însă deveni predominantă prin procese de selecţie în urma
unui tratament cu antibiotice la care această bacterie este rezistentă. Este foarte răspândit pe
sol, gunoaie, ape poluate unde se găsesc materii organice în descompunere. Este agent obişnuit
al proceselor de putrefacţie a cărnii.
Caractere morfologice
Bacili polimorfi cu forme scurte, 1-3 μ şi forme lungi filamentoase până la 30 μm. Sunt
foarte mobili datorită cililor peritrihi, nesporulaţi, necapsulaţi.
Caractere de cultură
Bacterii aerobe, facultativ anaerobe, se dezvoltă uşor pe medii simple. Pe geloză dau
fenomenul de invazie, astfel încât în câteva ore o tulpină însămânţată într-o extremitate acoperă
toată suprafaţa gelozei.

Proteus – fenomenul de invazie pe geloză sânge

37
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Pentru a împiedica fenomenul şi a putea obţine colonii izolate, se folosesc medii care
conţin substanţe cu acţiune inhibitorie selectivă.
Dacă pe aceeaşi placă cu geloză se însămânţează în 2 puncte opuse două tulpini diferite
acestea se vor dezvolta până la un punct în apropierea liniei de întâlnire a tulpinilor, unde invazia
va stagna lăsând o linie de demarcaţie care are apicaţie în cercetările epidemiologice.

Proteus – fenomenul liniei de demarcaţie

38
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Dacă însămânţarea materiilor fecale se face la baza gelozei înclinate, în partea superioară
a culturii se obţine cultură pură de bacili Proteus. Acesta se explică prin mobilitatea mai mare a
bacilului proteus faţă de alte bacterii din flora asociată (fenomenul de căţărare). Acesta constituie
un mijloc de izolare şi identificare.
Pe mediile cu lactoză (AABTL, ADCL,) fenomenul de invazie este inhibat; coloniile de
Proteus sunt lactozo-negative.
Caractere biochimice
În funcţie de caracterele biochimice, acest gen se împarte în 4 specii: [Link], P.
mirabilis, [Link],şi P. rettgeri.
Au o marcată acţiune proteolitică, produc în majoritate H 2S, nu fermentează lactoza
reacţia indol este pozitivă, cresc pe medii de citrat ca unică sursă de carbon, produc
fenilalanildezaminază, nu produc lizin de carboxilază.
Patogenitate
Saprofit al intestinului omului sănătos, poate deveni patogen când părăseşte habitatul său
natural. Produce frecvent infecţii urinare, infecţii genitale, infecţii ale plăgilor, septicemie,
pneumonie, otite, sinuzite, peritonite, meningite.
A fost incriminat şi ca agent cauzator al toxiinfecţiilor alimentare şi enterocolitelor acute mai
ales infantile. ([Link], [Link] şi mai rar [Link]).
Datorită rezistenţei marcate faţă de majoritatea antibioticelor adresate altor agenţi
infecţioşi şi în acelaşi timp să fie greu tratabile datorită rezistenţei la antibiotice. Proteus morganii
şi Proteus rettgeri apar implicaţi în infecţii intraspitaliceşti cu o frecvenţă apropiată de genul
Klebsiella.

Diagnostic de laborator
Constă în izolarea germenului în cultură pură (geloză sânge, AABTL, ADCL, în funcţie de
produsul patologic) şi identificarea lui pe baza caracterelor morfologice, culturale şi biochimice.
Alegerea mediilor de cultură pentru însămânţarea produselor patologice se face în funcţie de
tipul acestora. Urina, sângele, puroiul şi alte exudate purulente se însămânţează pe mediul cu
geloză sânge şi AABTL iar materiile fecale pentru coprocultură se însămânţează pe medii
selectivo-diferenţiale de tip Mac –Conkey şi ADCL.
Pe geloză sânge apare fenomenul de invazie iar pe mediile diferenţiale şi selectivo-
diferenţiale apar colonii lactozo-negative. În funcţie de echipamentul enzimatic se pune
diagnosticul de specie prin identificare biochimică.

39
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Genul SALMONELLA

Genul Salmonella este alcătuit dintr-un mare număr de specii (peste 1500) patogene
pentru om şi animale. Se găsesc în intestinul omului, animalelor, păsărilor (ca patogen) de unde
pot contamina mediul (solul, apa). Rezistă 2-6 luni în apele poluate. Infecţiile sunt clasificate în
salmoneloze minore şi salmoneloze majore în funcţie de etiopatogenie, evoluţie şi gravitatea
complicaţiilor.
Caractere morfologice
Sunt bacili gram negativi, mobili, cu cili peritrichi, nesporulaţi, necapsulaţi. Unele specii
prezintă o pseudocapsulă, antigenul Vi (S. Typhi, S. Paratyphi A, B, C şi [Link] murium).

Salmonella – evidenţierea flagelilor

Salmonella –coloraţie pentru flageli

40
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Salmonella – microscopie electronică

Salmonella – coloraţie Gram (bacili gram negativi)

Caractere de cultură
Bacterii aerobe, facultativ anaerobe, se cultivă pe medii de îmbogăţire selective şi
diferenţiale (AABTL, ADCL, Mac Conkey).
Coloniile sunt de tip S, lactozo – negativ pe mediile diferenţiale; pe mediul ADCL apar
colonii lactozo-negative cu centrul negru (la 48h), datorită producerii de H 2S, ce trebuie
diferenţiate de coloniile de Proteus. Pe mediul Mac Conkey apar colonii lactozo-negative ( la
18h), de talie mică, mijlocie, cu margini semitransparente.
Pe mediul înalt selectiv Wilson Blair apar colonii (la 48h), mici negre, aderente de mediu, cu
luciu şi halou metalic, datorită reducerii sării de bismut la bismut metalic; uneori coloniile apar
mici şi verzi.

41
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Salmonella – cultură pe ADCL

Caractere biochimice
Spectrul biochimic caracteristic de gen pentru majoritatea salmonellelor este: degradarea
glucozei cu producere de gaz, absenţa fermentării lactozei, elaborarea de H 2S, absenţa indolului
şi a fenilamindezaminazei, prezenţa lizindecarboxilazei. Comportamentul biochimic al [Link], S.
paratyphi A, [Link] la 18h 4 este diferit, în sensul că degradează glucoza fără producere
de gaz şi nu degajă H2S.
Structură antigenică
a) – Antigenul O, de natură glucido – lipido – polipeptidă, pe baza căruia genul e
împărţit în 65 de grupuri serologice numerotate de la 1 la 65.
b) – Antigenul H flagelar, pe baza căruia grupurile serologice sunt împărţite în tipuri
serologice. Antigenul H se prezintă în 2 faze: faza I specifică cu 90 de fracţiuni
notate cu litere (a, b, c,.........z, z1, z2, z3..) şi compusă din 87 factori notaţi cu
cifrele 1-7. când antigenul este în faza nespecifică nu poate fi determinată
specia. Cele mai multe specii sunt însă afazice (posedând atât faza specigică cât
şi faza nespecifică) astefel încât tulpina poate fii identificată serologic.
c) Antigenul Vi este situat pe suprafaţa corpului microbian, fiind un antigen de
înveliş, de natură polizaharidică. Antigenul Vi conferă caracterul de invazivitate.

Identificarea serologică
Tulpinile care prezintă un comportament biochimic de gen salmonella pe mediile
diferenţiale vor fii obligatoriu identificate serologic cu trusa de săruri imune de diagnostic
antisalmonella ce cuprinde: ser anti Vi, ser polivalent „O” antisalmonella (AO, BO, CO, DO,
EO;etc) seruri monevalente flagelare anti „H” de fază specifică ( a,b,c,d, gm, i,r), seruri
monovalente flagelare anti”H” de fază nespecifică (1,2,5).
Reacţiile de aglutinare pe lamă pot fii executate de pe mediul TSI sau de pe AABTL, nu de
pe medii selectivo-diferenţiale.
Identificarea serologică a salomonellelor la nivel de laborator de bacteriologie chimică,
vizează identificarea de gen, de serogrup şi de serotip.

Patogenitate
Bolile produse poartă numele de salmoneloze. Salmonella typhi produce febra tifoidă, iar
Salmonella paratyphi A, B, şi C produc febrele paratifoide. Acestea sunt boli generalizate. Alte
salmonelle (S. Typhi murium, S. Enteritidis, s. Cholerae suis), produc toxiinfecţii alimentare de
tip infecţios (prin ingestia masivă de germeni) enterocolite (prin ingestia unui număr mai redus
de bacterii) sau infecţii extradigestive urinare, articulare, meningeale, respiratorii.
Diagnostic de laborator
Diagnosticul de laborator este un diagnostic bacteriologic şi unul serologic (imunologic).
a) Diagnostic bacteriologic
Evidenţierea agentului patogen în produsele patologice, care sunt prelevate în funcţie
de stadiul bolii. Se indică hemocultura în faza de debut, coprocultura în faza de stare şi
coprocultura , bilicultura, urocultura în faza de convalescenţă.
Hemocultura se practică în toate cele patru septenare de febră tifoidă, proporţia de
rezultate pozitive este de aproximativ 80% în prima săptămână de boală.
Medulocultura se recomandă în special în febra tifoidă cu hemoculturi negative.
Recoltarea măduvei osoase din stern se execută prin puncţie osoasă.
Urocultura se execută în perioada de convalescenţă şi la foştii bolnavi de febră tifoidă
pentru depistarea stării de purtător cronic.

42
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Bilicultura se efectuează în cazul în care coproculturile şi uroculturile sunt în mod

repetat negative dar există suspiciune clinică şi epidemiologică. Bila se însămânţează
pentru depistarea stării de excretor intermitent de [Link] (datorită cantonarăă bacilului
tific în colecist şi eliminare intermitentă prin materiile fecale).
Coprocultura este investigaţia cea mai solicitată pentru diagnosticul de samoneloză
intestinală. Există o proporţie ridicată a coproculturilor pozitive (80%) în septenarele III
şi IV. Dacă examinarea şi prelucrarea nu se asigură în maxim 6h din momentul
prelevării se utilizează mediul de conservare şi transport Cary Blair ce asigură
supravieţuirea salmonelelor tip de 4-6 zile.
În laborator este obligatorie etapa de îmbogăţire a materiilor fecale, însămânţând
produsul pe două medii de îmbogăţire: mediul selenit acid de sodiu şi mediul Muller
Kauffmann ( cu tetrationat).
Pentru economie de timp se însămânţează materiile fecale pe suprafaţa mediilor
selective Wilson Blair, ADCL, Mac Conkey. Culturile de 18-24h de pe mediile de
îmbogăţire vor fii dispersate pe medii selective diferenţiale asociind un mediu de
îmbogăţire puternic inhibant cu unul selectiv moderat, iar culturile de pe mediul slab
inhibant cu unul major selectiv (culturile de 18h de pe mediul Muller Kauffmann vor fii
trecute pe Wilson Blair).
b) Diagnosticul serologic (reacţia Widal) - este o metoda indirectă de diagnostic care
evidenţiază prezenţa anticorpilor de tip anti O şi anti H. Anticorpi anti Vi apar doar în
ultima săptămână de boală.

GENUL SHIGELLA

Genul Shigella cuprinde patru specii: Shigella Dysenteriae (grp.A), Shigella Flexneri
(grp.B), Shigella Boydii (grp.C), Shigella Sonnei (grp.D).
Clasificarea se face pe baza structurii antigenului o ( structură polizaharidică) din peretele
celular. Reprezintă factorii etiologici ai dizenteriei bacilare.
Caractere morfologice
Sunt bacili gram negativi, imobili, nesporulaţi, necapsulaţi, absenţa mobilităţi se pune în
evidenţă prin însămânţare pe mediul MIU.

Shigella microscopie electronică (Dennis Kunkel)

43
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Caractere de cultură
Dezvoltarea se face pe medii de îmbogăţire, selective şi diferenţiale ce conţin săruri biliare
pentru inactivarea florei saprofite. Pe mediile diferenţiale (ADCL, AABTL) se dezvoltă colonii
rotude, translucide care nu modifică culoarea mediului datorită lipsei de fermentare a lactozei
(colonii lactozo – negative).
Caractere biochimice
Bacilii dizenterici fermenteză glucoza fără producere de gaz, nu fermentează lactoza şi
zaharoza, nu produc H2S, nu produc ureează, nu cresc pe mediul cu citrat de sodiu ca unica
sursă de atomi de atomi iar producţia de indol este variabilă. Evidenţierea caracterelor
enzimatice se face prin însămânţarea tulpinilor pe medii speciale (TSI; MIU; Simmons), sau în
sistem API.
Structură antigenică
Genul Shigella are 4 grupuri serologice: A, B, C, D.
Grupul A (Shigella dysenteriae) cuprinde 10 tipuri. Grupul A este cel mai patogen. Tipul
shigella Shiga este cel mai patogen dintre toate tipurile, elaborând o exotoxină neurotropă.
Grupul B (Shigella flexneri) cuprinde 6 tipuri.
Grupul C (Shigella boydii) cuprinde 15 tipuri serologice.
Grupul D (Shigella sonnei) cuprinde 2 faze: faza I (S) şi faza II (R).

Patogenitate
Genul Shigella cuprinde cei mai puternici patogeni în grupul Enterobacteriilor. Speciile
genului Shigella produc la om dizenteria bacilară şi toxiinfecţii [Link] a numai 100
de bacili produce boala, în timp ce pentru vibrionul holeric sau Salmonella doza infectantă este
de numai 10.000 bacili.
Dizenteria este o boală specific umană şi se transmite pe cale fecal orală de obicei la
purtători sănătoşi. Există şi epidemii hidrice sau alimentare.
Bacteriile ajunse la nivelul intestinului se multiplică şi produc inflamarea mucoasei ce poate
progresa spre submucoasă cu formarea ulcerelor la acest nivel („în buton de cămaşă”).
Aceste ulceraţii apar la nivelul peretelui intestinal în special la nivelul ileonului şi
sigmoidului.
După vindecare unii pacienţi pot rămâne purtători sănătoşi de bacili dizenterici, aflându-se
la originea unor viitoare infecţii.

Diagnostic de laborator
Diagnosticul de laborator este bacteriologic şi constă în izolarea şi identificarea germenilor
în produsele patologice. Produsele patologice de examinat sunt constituite din materiile fecale. În
cazul toxiinfecţiilor alimentare se recoltează materii fecale de la bolnavi, contacţi, personal care
mânuieşte alimentele precum şi probe din alimentele incriminate.
Materiile fecale se recoltează cât mai aproape de debutul bolii, înaintea administrării
tratamentului antibiotic. În dizenteria cronică se poate recolta produsul direct de la nivelul leziunii
sub control rectoscopic. Însămânţarea în vederea izolării shigelelor trebuie efectuată imediat sau
probele sunt transportate în mediul Carry Blair. Coprocultura se efectuează pe medii selectivo –
diferenţiale, de tip Mac Conkey, ADCL sau Salmonella – Shigella. Coloniile sunt transparente,
incolore (lactozo – negative); iar confirmarea se face prin identificare biochimică.
Identificarea serologică se face prin stabilirea structurii antigenice de bacil dizenteric şi
încadrarea acesteia într-una din cele 4 grupe antigenice ( subgrupa A;B;C; D).
Identificarea serologică se realizează prin reacţii de aglutinare pe lamă, folosind trusa de
seruri imune standard antidizenterice, polivalente şi monovalete.

44
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Antibiograma este obligatorie după izolarea şi identificarea shigelelor, datorită prezenţei

multirezistenţei la antibiotice.

CAPITOLUL XIII

DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECŢIILOR PRODUSE PSEUDOMONAS

AERUGINOSA

Genul Pseudomonas se clasifică în 11 genuri repartizate în 5 grupe de omologie de ARN

ribozomal. Grupul I este reprezentat de pseudomonas cu speciile fluorescente ([Link],
[Link], P. fluorescens), şi speciile non-fluorescente ([Link], [Link], P.
mendocina).
Specia pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic) este considerată saprofită condiţionat
patogenă, oportunistă fiind germenul tip al infecţiilor intraspitaliceşti.
Sunt bacterii larg răspândite în natură, întâlniindu-se în apă, aer şi sol. La om se
întâlneşte pe tegumente, mucoase, în cavităţiile naturale şi în tubul digestiv, ca saprofit.
Pseudomonas aeruginosa are o virulenţă scăzută la persoanele competente imunologic
deveniind un agent infecţios periculos la pacienţii imunodeprimanţi (imunodepresie în boli cronice
grave, diabet, neoplazii) sau la extremele de vîrstă (bătrânii şi sugarii). Bacilul piocianic poate
suprainfecta plăgile chirurgicale cu apariţia unui puroi albastru verzui (denumirea bacteriei
provine din limba greacă, pyon kyanos – puroi albastru). La nivelul tegumentelor poate provoca
suprainfectarea arsurilor; poate produce infecţii respiratorii, ale căilor urinare, infecţii ORL (otite,
sinuzite), infecţii ale tubului digestiv, septicemii, meningite, endocardite.

Caractere morfologice
Bacili gram negativi, mobili, cu flageli cu localizare polară, nesporulaţi, necapsulaţi. Bacilii
sunt uşor încurbaţi sau pot prezenta forme scurte granulare (în culturi vechi) sau forme lungi
filamentoase (în culturi tinere).

[Link] – aspecte de microscopie electronică

45
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

[Link] – aspecte de microscopie electronică

P. aeruginosa – coloraţie gram

Caractere de cultură
Sunt bacterii aerobe, nepretenţioase ce se pot dezvolta pe medii de cultură simple (bulion
sau geloză simplă), precum şi pe geloză sânge, AABTL, Mac Conkey.
Prin cultivarea în bulion se observă creşterea bacilului prin apariţia turbidităţii mediului şi
apariţia unei membrane cenuşii la suprafaţă, aderentă la pereţii eprubetei. După incubare 24h
mediul devine vâscos, deasupra formându-se o membrană sub care se adună pigmentul
albastru verzui şi se degajă un miros caracteristic de flori de salcîm (miros datorat trimetilaminei,
metabolit intermediar elaborat de bacilul piocianic). Pe geloză simplă pot apare colonii de mai
multe tipuri: colonii mari de 2-3 mm diametru, de tip S margini regulate, suprafaţă granulară;
colonii mici de tip S; colonii de tip R cu suprafaţă aspră rugoasă; colonii de tip M cu aspect
mucos; colonii mici ce apar tardiv (72h) la pacienţii cu mucoviscioză. Coloniile au reflexe
metalice, iar diferiţii pigmenţi secretaţi de [Link] (piocianina de culoare albastră,
fluoresceina de culoare galben fluorescent) dau culturii şi respectiv mediului culoarea
pigemenţilor, deoarece acştia sunt hidrosolubili. Pe geloză sânge coloniile sunt lucioase, gri, cu
aspect metalic, hemolitice. Pe AABTL şi Mac Conkey apar colonii mici semitrasparente lactozo-
negative.

46
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

[Link] – cultură pe geloză sânge (sursă ASM MicrobelLibrary. Org Boston)

Caractere biochimice
Reacţia oxidazei este pozitivă, testul catalazei este pozitiv; pe mediile politrope TSI şi
MIU nu fermenteză lactoza şi zaharoza, oxidează glucoza, nu produce H 2S, reacţia indol
negativă, ureeaza negativă, nu hidrolizează exculina, utilizează citratul ca unică sursă de carbon,
reacţia Voges – Proskauer şi roşu metil negative.
Identificarea se poate face cu ajutorul sistemelor standardizate şi miniaturizate (sistem
API).
Antibiograma – este obligatorie datorită sensibilităţii varialbile a tulpinilor. Se poate
realiza prin metodă difuzimetrică sau cu ajutorul sistemului standardizat şi miniaturizat API.
Bacilul piocianic este genetic rezistent la penicilinele de grup A, la unele cefalosporine.
Printre antibioticele eficiente putem enumera beta-lactaminele (aztreonam, imipenem,
ceftazidim), aminoglicozidele şi grupul quinelonelor.

47
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

CAPITOLUL 14
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECŢIILOR PRODUSE DE
BACILI ACIDO-ALCOOLO REZISTENŢI

Bacteriile din familia Mycobacteriiaceae sunt bacili care datorită compoziţiei chimice
deosebite (concentraţie mare de lipide, acizi micolici) se colorează cu fuxină concentrată, la cald
şi rezistă la decolorarea cu acid mineral şi alcool.
În funcţie de patogenitate, mycobacteriile sunt clasificate în:
1. patogene
a. Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch),
b. Mycobacterium africanum,
c. Mycobacterium bovis,
d. Mycobacterium leprae;
2. condiţionat patogene
a. mycobacterii atipice,
b. Mycobacterium kansassii,
c. Mycobacterium avium,
d. Mycobacterium intracellulare etc;
3. saprofite
a. Mycobacterium phlei,
b. Mycobacterium smegmatis.
Anumite specii formează colonii în 2-3 zile în timp ce altele necesită pentru dezvoltare 1-3
săptămâni.
Pentru diagnosticul de laborator se recoltează: spută, aspirat bronşic, lichid pleural, urină,
sânge, aspirat ganglionar, lichid articular, LCR etc.

48
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Pe frotiurile colorate Ziehl-Neelsen (colorare cu fuxină fenicată, fixare prin căldură,

decolorare cu acid sulfuric 20% şi alcool)se evidenţiază bacili acido-alcoolo rezistenţi (coloraţi în
roşu pe fond albastru), subţiri, rectilinii (0,4μ / 3μ) cu aspect granular. Frotiurile se examinează la
microscopul optic cu imersie şi se notează: celulele de la nivelul tractului respirator(macrofage),
celulele inflamatorii (leucocite) şi tipul florei bacteriene. Frotiurile mai pot fi colorate cu substanţe
fluorescente (auramină, rodamină) sau se folosesc metode imunologice (anticorpi marcaţi
fluorescent).

Înainte de însămânţare pe medii de cultură, sputa trebuie spălată în ser fiziologic steril,
fluidificată (pentru eliberarea celulelor şi a bacteriilor din mucus) cu acetil-cisteină şi
decontaminată de alte bacterii cu NaOH 4%. NaOH este neutralizat cu HCl şi apoi produsul este
concentrat prin centrifugare.
Mediile de cultură, Löwenstein- Jensen au o compoziţie specială alcătuită din agar,
glicerol, ou, amidon, verde malachit şi asparagină. Incubarea se realizează la 35-37 oC în
atmosferă de 8-10% CO2. În prima săptămână mediile se examinează zilnic apoi săptămânal
până la două luni.
Pentru dezvoltare pe suprafaţa mediului solid cultura are nevoie de minim 3 săptămâni
(Mycobacterium tuberculosis).
Bacilul tuberculos formează colonii de tip R, conopidiforme, grunjoase, de culoare crem,
greu emulsionabile, “uscate”.

49
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Pentru identificare se fac examen microscopic pe frotiu colorat Ziehl-Neelsen şi teste

biochimice:
 Niacin-test pentru evidenţierea producerii de niacină,
 Testul nitrat-reductazei pentru evidenţierea reducerii nitraţilor în nitriţi,
 Testul catalazei, termolabilă în cazul Mycobacterium tuberculosis.
Se pot utiliza şi sisteme de cultivare „rapida” (MB-Bact, Bactec) cu depistarea prezenţei de
mycobacterii în 4-25 zile.
Metoda clasică de testare a sensibilităţii la antibiotice constă în încorporarea substanţelor
antituberculoase de diferite concentraţii în mediul de cultură. Sensibilitatea tulpinii izolate se
apreciază în funcţie de densitatea culturii. Bacteriile izolate din primoinfecţie pot fi sensibile la
numeroase sunbtanţe, dar pentru că rezistenţa apare foarte repede, tratamentul este combinat.
Medicamentele de primă intenţie sunt: Izoniazida, Rifampicina, Pirazinamida, Etambutolul, iar
cele de linia a doua sunt Streptomicina şi Tiacetazona.
Intradermoreacţia la PPD (derivat proteic purificat de tuberculină) se realizează prin
injectarea în zona antebraţului a 0,1 ml, având 2 unităţi tuberculină. După 72 ore se citeşte
reacţia urmărindu-se aspectul tegumentului şi diametrul zonei de eritem. Dacă diametrul este
mai mic de 10 mm, reacţia este negativă, se poate repeta testarea cu 10 unităţi după minim 15
zile. O reacţie cu diametrul mai mare de 10 mm, cu apariţia de edem, induraţie, flictenă sau chiar
necroză constituie un argument pentru diagnosticul de tuberculoză.

50
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Mycobacterii atipice

Aceste microorganisme se dezvoltă de asemenea pe mediul Löwestein-Jensen câteodată

la 25oC alteori la 45oC. Unele se pigmentează la întuneric (scotocromogene), altele după
expunerea la lumină (fotocromogene).
M. kansasii, M. xenopi şi M. malmoese sunt implicate în producerea de infecţii
pulmonare, iar M. avium-intracellulare şi M. fortuitum produc şi adenopatii şi abcese.
Sensibilitatea la medicamente este foarte variabilă, frecvent fiind rezistente la
antituberculoasele utilizate în practică.

Mycobacterium leprae

Diagnosticul de laborator se bazează pe examenul microscopic al diferitelor

produse biologice (secreţie nazală, aspirat din nodulii cutanaţi), colorate Ziehl-Neelsen. Bacilii
drepţi sau uşor încurbaţi sunt dispuşi în pachete rotunjite, numite „globi”, situate în citoplasma
macrofagelor.

51
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Bacteriile nu se dezvoltă in vitro, ele pot fi cultivate numai pe animale de laborator

(şoarece, armandillos) la care dezvoltă la locul inoculării granuloame cu evoluţie lentă.
[Link] este sensibil la Dapsonă, Rifampicină, Clofazimină.

52
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

CAPITOLUL 15
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECŢIILOR PRODUSE DE BACTERII ANAEROBE

Bacteriile anaerobe sunt bacterii care trăiesc în ambianţe lipsite de oxigen deoarece
oxigenul le omoară. În această categorie intră numeroase specii bacteriene, foarte diferite din
punct de vedere morfotinctorial: coci şi bacili, atât Gram pozitivi cât şi Gram negativi.
COCI GRAM POZITIVI
1. Peptostreptococcus
a. P. magnus
b. P. asaccharolyticus
c. P. prevotii
d. P. anaerobius
e. P. micros
2. Peptococcus
a. P. niger
3. Gemella
4. Streptococcus
COCI GRAM NEGATIVI
1. Veillonella
a. V. parvula
b. V. atypica
c. V. dispar
2. Acidaminococcus fermenatans
3. Megasphaera alspenii
BACILI GRAM NEGATIVI
1. Bacteroides
i. B. fragilis,
ii. B. thetaiotaomicron,
iii. B. vuulgatus,
iv. B. ovatus.
2. Fusobacterium
i. F. nucleatum
ii. F. necrophorum

53
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

3. Prevotella
4. Porphyromonas
BACILI GRAM POZITIVI
NESPORULAŢI
1. Actinomyces
2. Bifidobacterium
3. Lactobacillus
4. Propionobacterium
5. Mobiluncus
6. Eubacterium
SPORULAŢI
Clostridium

GENUL CLOSTRIDIUM

Genul Clostrium cuprinde bacilli Gram pozitivi, de dimensiuni mari (3-8/0,5 μm), anaerobi,
sporulaţi. Endosporii au diametrul mai mare decât lăţimea celulei bacteriene şi câteodată sunt
utili pentru identificarea speciei. Cele mai multe specii sunt mobile datorită flagelilor peritrichi cu
excepţia [Link] care este imobil. [Link] este încapsulat.

Majoritatea speciilor sunt bacterii saprofite care se găsesc în sol, dar câteva dintre ele
sunt patogene. Multe dintre ele sintetizează exotoxine.

54
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

[Link] gangrena gazoasă, toxiinfecţii alimentare

[Link] gangrena gazoasă
[Link] gangrena gazoasă
[Link] rol secundar în gangrena gazoasă
[Link] rol secundar în gangrena gazoasă
[Link] rol secundar în gangrena gazoasă
[Link] colite asociate tratamentului antibiotic
[Link] implicaţii în gangrena gazoasă
[Link] tetanos
[Link] botulism
Pentru diagnosticul de laborator al infecţiilor produse de microorganisme anaerobe
etapele de recoltare şi transport sunt esenţiale pentru menţinerea anaerobiozei. Produsele
biologice examinate sunt secreţie din plăgi accidentale, chirurgicale, secreţie sinusală, secreţie
genitală, puroi din diferite abcese [Link] se realizează pe cel puţin trei medii de cultură:
bulion VF cu acid tioglicolic şi albastru de metilen, mediu geloză sânge cu neomicină şi geloză
sânge incubate în anaerobioză 24-48 ore la 35-37 0C.

Identificarea se realizează prin urmărirea următoarelor caractere:

55
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

1. morfotinctoriale: bacili Gram pozitivi mari, cu capetele rotunjite, mobili, încapsulaţi,

cu spori ovali, subterminali.
2. cultură: formează colonii cu margini ondulate, neregulate, cu tendinţa de invadare a
mediului (speciile mobile), semitransparente. Prezintă hemoliză β. În profunzimea
mediului coloniile au aspect pufos. În mediul de cultură formează o mare cantitate
de gaz.
3. biochimice: iniţial se testează producerea de lecitinază şi lipază (opacifiează mediu
Nagler). Fermentează glucoza, lactoza, maltoza şi zaharoza cu producere de gaz.
4. antigenice
5. biologice (reacţia de seroneutralizare pe cobai).
Antibiograma nu se realizează de rutină. Clostridiile sunt sensibile la Penicilină,
Cefalosporine; Vancomicină, Tetraciclină, Metronidazol etc.

[Link]
Bacteriile acestui gen sunt foarte răspândite în natura, sporii rezistând în praf o perioadă
îndelungată.
Plăgile profunde, asociate cu necroză şi contaminare cu bacterii aerobe pot să se
infecteze şi cu [Link] sau alte specii de clostridii, producându-se o infecţie severă, cu
evoluţie rapidă spre diseminare intramusculară şi care pune în pericol viaţa pacientului
(gangrenă gazoasă).
Dacă bacteria este ingerată în număr mare odată cu alimentele contaminate, unele tulpini
de [Link] pot produce la nivelul colonului o toxină răspunzătoare de apariţia diareei şi a
altor simptome caracteristice toxiinfecţiilor alimentare.
Sunt bacili Gram pozitivi scurţi (0,5-1,5/1,5-19 μm), încapsulaţi, care formează spori cu
dificultate.

56
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Se cultivă pe geloză sânge, mediu care devine selectiv prin adăugarea de aminoglicozide.
Se poate dezvolta în prezenţa unei cantităţi reduse de oxigen. [Link] formează colonii de
dimensiuni mari, rotunde, cu margini regulate, convexe sau cu aspect rugos. Majoritatea
tulpinilor produc hemoliză dublă α şi β.
Majoritatea tulpinilor sunt zaharolitice, proteolitice, lichefiază gelatina şi serul coagulat,
produce cheag alveolar în lapte turnesolat. Pe mediu Nagler apare un precipitat opac în jurul
striului (test pozitiv).
Pe baza celor 12 toxine formate s-au caracterizat 5 tipuri de [Link]: A, B, C, D şi
E. Toate cinci produc α toxină (fosfolipaza C). Tipul A este patogen uman, celelalte tipuri fiind
patogene pentru animalele domestice.
Identificarea se face pe baza reacţiei Nagler : neutralizarea α toxinei cu antitoxine
specifice.
Tratamentul constă în:
 administrarea de antibiotice (penicilină şi metronidazol), pentru a preveni formarea
de toxină,
 administrarea de antitoxină (în doze mari, pe cale intravenoasă), pentru
neutralizarea toxinei,
 tratamentul chirurgical: toaleta chirurgicală a plăgii (prevenirea infecţiei prin
dezinfectarea cu apă oxigenată).

Clostridium tetani

57
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Este agentul etiologic al tetanosului, o toxiinfecţie produsă prin infectarea plăgilor cu

Clostridium tetani care elaborează o neurotoxină foarte puternică ce difuzează şi acţionează la
nivelul S.N.C. producând contraţii musculare spastice.
Sunt bacili lungi, subţiri (0,5-2/2-18 μm), cu spori rotunzi, terminali care dau aspectul
caracteristic de “băţ de tobă”.

Produsele biologice sunt reprezentate de secreţiile din plăgile infectate.

Se dezvoltă pe geloză sânge, mediu care devine selectiv prin adăugarea de
aminoglicozide sau pe mediul Robertson. Are nevoie de anaerobioză strictă. Datorită mobilităţii
sale deosebite produce creştere în valuri şi invazia mediului de cultură. Cultura are miros de corn
ars.

58
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Prezenţa tetanospasminei se poate demonstra prin seroneutralizare, la şoareci. Prezenţa

antitoxinei tetanice în titruri protective (T>=0,01 UAI/ml) se poate determina prin ELISA sau prin
hemaglutinare.
Bacilul este sensibil la penicilină, cloramfenicol, eritromicină, metronidazol.
Tratamentul constă în:
 administrarea de antibiotice (penicilină şi metronidazol), pentru a preveni formarea
de toxină,
 administrarea de antitoxină (în doze mari, pe cale intravenoasă), pentru
neutralizarea toxinei,
 ventilaţie artificială,
 miorelaxante pentru a controla contracţiile tonicoclonice,
 tratamentul chirurgical: toaleta chirurgicală a plăgii.
Profilaxia infecţiei se face prin administrare de vaccin începând din a doua lună de viată.
Vaccinul asigură imunitatea antitenos, imunitatea antidifterică şi împotriva tusei convulsive.

Clostridium botulinum
Bacteriile acestui gen, foarte răspândite în natură, produc o neurotoxină deosebit de
puternică care prin consumul o dată cu alimentele poate duce la o toxiinfecţie cu evoluţie rapidă
şi letală.

59
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Are dimensiuni de 0,5-1,5/3-20 μm şi poate prezenta un spor localizat central sau

subterminal.
Cultura se face în anaerobioză strictă. Coloniile sunt semitransparente de aproximativ 3
mm diametru.
[Link] produce lipază. Există şapte tipuri serologice: A, B, C, D, E, F şi G între care
nu există şi diferenţe farmacologice. Toxiinfecţia la om este produsă de serotipurile A, B şi E.
Prezenţa toxinei botulinice poate fi demonstrată în alimente, materii fecale, ser sau medii
de cultură prin inoculare intraperitoneală la şoareci. Poate fi titrată prin metoda ELISA.

Antibioticele nu au efect asupra toxinei botulinice, tratamentul constând în administrare de

antitoxină în funcţie de rezultatele testelor biologice. Trebuie evitat consumul de alimente
conservate în condiţii improprii. Pentru distrugerea sporilor de Cl. Botulinum este foarte
importantă sterilizarea la 1200C, timp de 20 minute.

Genul Bacteroides
Genul Bacteroides cuprinde în acest moment specii foarte heterogene. Ele se găsesc în
număr foarte mare în flora intestinului gros (>10 10/g) şi pot produce infecţii prin diseminarea de la
acest nivel (infecţii de plagă accidentală sau chirurgicală, infecţii asociate tumorilor maligne).
80% dintre bacterii aparţin grupului fragilis, dar numai 1 din 10 sunt Bacteroides fragilis. Dintre
anaerobii Gram negativi din flora vaginală majoritatea aparţin speciilor [Link] şi
[Link]. în cavitatea bucală cea mai frecventă specie este [Link] (80%), 20% fiind fusobacterii.
Produsele biologice recoltate se transportă în condiţii de strictă anaerobioză. Pe frotiu se
observă prezenţa bacililor Gram negativi cu dimensiuni de 1/3 μm, ovali şi nesporulaţi.

60
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Fusobacteriile sunt lungi, cu capetele ascuţite, dar aceste bacterii sunt deseori pleomorfe.

Cultura necesită pentru dezvoltare o perioadă mai îndelungată (3-5 zile) pe medii
îmbogăţite cu hemină şi bilă proaspătă în strictă anaerobioză. Coloniile sunt fine, translucide,
regulate şi înconjurate de o zonă de hemoliză. [Link] şi [Link] produc
colonii pigmentate în negru sau maro cu fluorescenţă roşie.

61
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Genul Bacteroides fermentează zaharoza, lactoza, maltoza. Identificarea se mai poate

realiza prin cromatografie, dar raportarea genului este suficientă în majoritatea laboratoarelor.
Antibiograma este obligatorie. Ca şi ceilalţi anaerobi sunt sensibili la Metronidazol,mulţi
sunt sensibili la Lincomicină, Cloramfenicol şi Cefoxitin. Grupul fragilis este rezistent la penicilină
datorită producerii de β-lactamază şi toţi sunt rezistenţi la aminoglicozide.

CAPITOLUL 16
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR PRODUSE DE SPIROCHETE

Diagnosticul de laborator al sifilisului

 Detectia directa a Treponemei pallidum prin microscopia in camp intunecat sau
imunofluorescenta directa este indicata cand sunt prezente leziuni, în special în sifilisul primar.
Treponemele nu se colorează în coloraţiile uzuale.
 Cultivarea pe medii artificiale nu este posibila.
 Diagnosticul serologic este cel mai folosit, fiind indicat în special în sifilisul secundar
şi terţiar

Microscopia in camp intunecat / Imunofluorescenta directa

- Examenul microscopic in camp intunecat se recomanda pentru serozitatea din
leziunile de sancru
- Imunofluorescenta directa este utila pentru leziuni bucale si anale
Produsul patologic este reprezentat de serozitatea din sancru sau celule lezionale
obtinute prin raclaj viguros al leziunii.
La examinarea în câmp întunecat , treponemele apar albe, refringente, strălucitoare.
( Fig. 1)
Fig.1 Aspectul treponemelor la examenul microscopic în câmp întunecat

62
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Avantaje:
- Sunt primele care dau rezultate pozitive, inainte de pozitivarea testelor serologice
- se obtin rezultate in timp scurt.
Dezavantaje
- microscopia in camp intunecat necesita examinarea imediata si un medic cu
experienta in microscopie.
- Imunofluorescenta necesita reactivi relativi scumpi, microscop cu lampa UV si
medic cu experienta in microscopia pentru IF
- Rezultate fals negative se pot obtine daca pacientul a inceput tratamentul cu
antibiotice pe cale generala

Diagnosticul serologic
- este indicat in sifilisul secundar, metodele serologice fiind unicele metode de
diagnostic de laborator in sifilisul latent si tertiar
- exista doua tipuri de teste serologice:
- a. care folosesc antigenul cardiolipina ( non-treponemice) : VDRL, RPR-carbon
- b. Care folosesc antigene treponemice specifice: TPHA, FTA-abs. ( fluorescent
treponemal antibody absorption), imunoenzimatic ELISA, si teste rapide imunocromatografice,
TPPA ( Treponema pallidum particle agglutination)

Teste non-treponemice
- teste de screening
- rapide si simple din punct de vedere tehnic
- VDRL este util pentru LCR
- Utile ce indicator de reinfectie
- Pot fi efectuate cantitativ, urmarind scaderea titrului ca urmare a unui tratament
adecvat
Dezavantaje:
- apar la 1-4 saptamani dupa aparitia sancrului
- dau rezultate fals pozitive in boli virale, parazitare ( malarie), lepra, autoimune
( LES, tiroidita), sarcina, hepatite cronice, neoplasme in stadiu avansat

63
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

- rezultate fals negative in pana la 40% din cazuri in sifilisul primar si 25% din cazuri
in sifilisul secundar

Teste treponemice
- Testele care utilizează antigene extrase de la treponemele patogene sunt teste
specifice. Acestea sunt folosite ca teste de confirmare, ori de cate ori VDRL sau RPR sunt
pozitive
- TPHA si FTA-abs sunt foarte sensibile si reprezinta testele de electie
Dezavantaje:
- Reactii incrucisate cu treponematozele non-veneriene ( pinta, pianul ), boli tropicale
- Nu pot fi folosite in testarea LCR
- Nu pot fi folosite in monitorizarea raspunsului la tratament sau aprecierea reinfectiei

PCR ( reactia de amplificare a genomului) este disponibila in anumite centre specializare.

In sifilisul congenital
La nou nascutii cu sifilis congenital sau suspiciune de sifilis congenital, se recolteaza LCR
inainte de inceperea tratamentului. Pot exista semnele clinice ( malformatii congenitale,
hepatomegalie, splenomegalie).
La mamă se efectueaza teste serologice : VDRL sau RPR si TPHA sau FTA-abs.
La copil se efectuează
- testele serologice : VDRL sau RPR si TPHA sau FTA-abs.
- Examenul LCR pentru prezenta treponemelor si a anticorpilor ( VDRL sau RPR).
RPR carbon
Principiu
RPR ( rapid plasma reagin) este o reacţie de aglutinare între antigenele reprezentate
cardiolipina adsorbită pe suprafaţa unor particule de carbon şi anticorpii anticardiolopinici –“
reaginele” – din serul bolnavilor de sifilis.
Tehnica testului calitativ
Sângele se recoltează, pe nemâncate, prin puncţie venoasă, în vacuum fără
anticoagulant. Se separă serul care trebuie să fie limpede, serurile lipemice sau hemolizate
nefiind adecvate. Serurile se pot păstra prin congelare la minus 20 O C.
Se folosesc plăcuţe de carton plastifiat, de unică utilizare, ce au imprimate cercuri cu
diametrul de 18 mm.
Se utilizează obligatoriu un ser control pozitiv şi un ser control negativ.
În momentul efectuării testului serurile şi reactivii trebuie să fie la temperatura
camerei.
În fiecare cerculeţ se pipetează, cu vârfuri separate sau cu pipetele de unică utilizare
din trusă, cîte 50 l ser în fiecare cerculeţ : ser control pozitiv, ser control negativ şi serurile
de cercetat. Se dispersează fiecare ser pe întreaga suprafaţă a cerculeţului.
Suspensia antigenică se omogenizează prin agitarea 10-15 secunde a sticluţei-
dispenser. Cu sticluţa în poziţie verticală se depune câte o picătură de antigen în fiecare
cerculeţ, peste ser.
Se agită prin mişcări rotative, cu rotatorul automat la 100 rpm sau manual, timp de
8 minute. ( Fig. 2)
Fig.2. Executarea reacţiei RPR- carbon

64
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Citirea rezultatelor se face strict după oprirea rotaţiei.

Rezultat pozitiv: aglutinare prezentă, în orice grad. Minimă, moderată, sau marcată,
intensă. Serul se clarifică şi se observă grunjii de culoare neagră.
Rezultat negativ: lipsa aglutinării, cu prezenţei undei de antigen. ( Fig. 3. )

Fig. 3: Modelul de interpretare a reacţiei RPR- carbon

++++ +++ ++ + Negativ

Toate serurile pozitive trebuiesc testate printr-o metodă alternativă.

Testul cantitativ
Pentru fiecare ser de testat se foloseşte un şir de 5 cerculeţe.
Se pregătesc serurile de cercetat în diluţii binare: 1.2, 1:4, 1.8, 1:16.
Se pipetează câte 50l ser nediluat şi serurile dilute în cîte un cerculeţ.
În continuare se procedează similar cu testul calitativ.
Citirea şi interpretarea: Ultima diluţie de ser la cere se mai observă aglutinare dă titrul
reacţiei. De exemplu: Reacţie pozitivă, diluţia 1.4

TPHA (Treponema pallidum haemagglutination)

TPHA este o reacţie de hemaglutinare pasivă (indirectă) folosită pentru depistarea

65
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

anticorpilor îndreptaţi împotriva antigenelor specifice ale treponemelor patogene.

Principiu:
Hematii aviare pe suprafaţa cărora au fost adsorbite antigene de Treponema pallidum
( suşa Nichols) sunt suspendate într-un diluent care împiedică aglutinarea nespecifică.
Hematiile astfel sensibilizate, puse în contact cu serul unui pacient ce posedă
anticorpii corespunzători, vor aglutina. Reacţia poate fi efectuată calitativ sau cantitativ.
Tehnica testului calitativ ( exemplu)
Pentru fiecare ser de testat se foloseşte un şir de 4 godeuri.
Se utilizează obligatoriu un ser control pozitiv şi un ser control negativ.
[Link] fiecare ser se pipetează diluent: 25l în godeurile 1,3 şi 4 şi 100l în godeul 2.
2. Se adaugă 25l ser în godeul 1, se amestecă şi se transferă 25l în godeul 2; se
amestecă şi se transferă câte 25l în godeurile 3 şi 4. Se amestecă şi se aruncă 25l din
godeurile 3 şi 4. Se realizează astfel diluţii de ser de 1:20
3. Se adaugă 75 l suspensie hematii de control ( nesensibilizate ) în godeul 3 şi 75 l
suspensie hematii sensibilizate ( hematii test) în godeul 4.
4. Se amestecă prin lovire uşoară sau prin folosire unui agitator mecanic 30 sec.
5. Se acoperă placa şi se incubează la temperatura camerei timp de 1 h, nemişcată.
6. Se citeşte reacţia.
Tehnica testului cantitativ
Pentru fiecare ser de testat se foloseşte un şir de 8 godeuri.
Se realizează diluţii binare de ser, ultima fiind de 1:80
Citirea rezultatelor: ( Fig. 4 )
Fig.4. TPHA – aspectul martorilor şi schema de interpretare a rezultatelor

66
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

- : buton de hematii
+/- : buton de hematii cu centrul gol
1+ : peliculă înconjurată de un inel gros de hematii
2+ : peliculă înconjurată de un inel subţire de hematii
3+ : peliculă omogenă ce acoperă parţial fundul godeului
4+ : peliculă omogenă de celule, ce acoperă tot fundul godeului

Interpretare:
Rezultatul pozitiv ( 1-4+) , indică prezenţa anticorpilor specifici antitreponemici,
semnificând o infecţie actuală sau în antecedente.
Rezultatul negativ indică absenţa anticorpilor , semnificaţia fiind, în funcţie de
rezultatul VDRL, fie absenţa infecţiei, fie o infecţie foarte recentă.
Rezultatele +/- sunt considerate fie ca negative, fie rezultate la limită, corespunzătoare
unui stadiu precoce sau ca anticorpi reziduali în sifilisul tratat . Este indicat să se repete testarea .

Erorile pot fi date de : reactivi necorespunzători, seruri hemolizate, rezultate

67
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

necorespunzătoare la martorii pozitivi şi negativi, erori de tehnică.

CAPITOLUL 17
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL INFECTIILOR PRODUSE DE MYCOPLASMA
Genul Mycoplasma
 
Genul Mycoplasma face parte din clasa Mollicutes ( cu membrană moale). Organisme
procariote, de dimensiuni foarte mici: 150-250 nm, au un genom mic, dar care conţine atât ADN
cât şi ARN, o membrană celulară deformabilă ce conţine steroli şi sunt complet lipsite de perete
celular.
Speciile cele mai importante în patologia umană sunt:
Mycoplasma pneumoniae, care produce infecţii respiratorii
Mycoplasma hominis, Mycoplasma genitalium şi Ureaplasma urealyticum, care
determină infecţii genitale.
M. pneumoniae este aerobă, în timp ce celelalte specii sunt aerobe facultativ anaerobe.
Se colorează greu în coloraţia Gram ( Gram negative) .
Cresc in vitro pe medii de cultură acelulare, dar sunt bacterii pretenţioase.  Formează
colonii caracteristice cu aspect de ouă ochiuri.
M. pneumoniae se transmite pe cale aerogenă, prin picături Pflugge, infecţiile fiind mai
frecvente toamna şi iarna. Majoritatea cazurilor sunt infecţii ale căilor respiratorii superioare şi
doar în 5-10% din cazuri infecţia progresează spre traheobronşită sau pneumonie, de obicei
autolimitate.
Mycoplasma hominis, Mycoplasma genitalium şi Ureaplasma urealyticum se transmit
pe cale sexuală.
Manifestările clinice în infecţiile genitale la femei sunt:
-                     secreţie veginală anormală
-                     simptome de boală inflamatorie pelvică
-                     stare febrilă post-partum sau post-abortum
La bărbaţi infecţia se manifestă ca uretrită non-gonococică:
-                     secreţie uretrală
-                     disurie ( arsură, usturime la urinat)
-                     dureri la nivelul prostatei
-                     frisoane, febră
 
Diagnosticul de laborator
Examenul microscopic nu este sugestiv, deoarece mycoplasmele sunt foarte mici şi se
colorează greu sau nu se colorează în coloraţia Gram
Cultivarea este puţin utilizată în diagnosticul de rutină deoarece Mycoplasmele sunt
bacterii fastidioase şi cresc încet pe mediile de cultură.
Diagnosticul serologic este cel mai accesibil
-                     testul aglutininelor la rece; reacţia este nespecifică şi în plus, numai 50%
dintre bolnavi dezvoltă hemaglutinine la rece
-                     reacţia de fixare a complementului pentru anticorpi anti M. pneumoniae.
Este mai specifică şi o creştere  de 4X a titrului anticorpilor între debutul bolii şi convalescenţă
precizează diagnosticul
-                     ELISA pentru IgM şi IgG anti- M. Pneumoniae. Specificitatea şi
sensibilitatea sint de 98-99%. Este testul cel mai indicat în prezent.

68
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Alte metode mai rar folosite sunt: Imunofluorescenţa directă, ELISA pentru depistarea
antigenelor în spută, RIA, şi recent PCR.
 
În infecţiile genitale, Mycoplasmele sunt depistate mai ales prin culturi ale secreţiilor
uretrală sau vaginală şi prin teste imunologice.
Cultivarea se face pe medii speciale: bulion cu extracte de cord bovin şi ser de cal, urmată
de trecere pe geloză îmbogăţită cu aceleaşi elemente. Ureaplasma creşte de obicei în 2-3 zile,
iar Mycoplasma hominis într-o săptămână. Mycoplasma genitalium necesită pentru creştere 1-2
luni. Coloniile sunt foarte mici, cu centrul dens şi marginile clare, aspect caracteristc de ouă
ochiuri.
 
Fig.2. Aspectul coloniilor de [Link] (după Atlas Ronald M.)
 
Diagnosticul imunologic este disponibil în prezent.
Tratament
În infecţiile tractului respirator superior tratamentul cu antibiotice nu este necesar.
În pneumonie, deşi este autolimitată, se recomandă antibioterapia, în scopul reducerii
duratei bolii şi scăderii riscului pentru contacţii cu bolnavul.
- Antibioticele de elecţie sunt macrolidele, tetraciclinele, fluorochinolone numai la
adulţii cu pneumonie din comunităţi; sunt contraindicate la copii şi gravide.
În infecţiile genitale Tetraciclina şi Doxiciclina sunt antibiotice de elecţie, ele având o
bună acţiune şi pe Chlamydia trachomatis. La gravide se recomandă însă macrolidele.

RICKETTSIA

Genul Rickettsia aparţine familiei Rickettsiaceae, împreună cu genurile Coxiella şi Ehrlichia. Spec
tip este considerată Rickettsia prowazecki .
Această familie cuprinde bacili Gram-negativi de dimensiuni foarte mici (0,3-1,2 µm), paraz
intracelulari obligatorii.
Speciile patogene sunt menţinute în rezervoare umane şi animale şi tranmise prin intermedi
artropodelor (căpuşe, păduchi). Pătrund în celula eucariotă prin fagocitoză indusă şi formează u
fagozom. Ulterior eliberează o enzimă- fosfolipaza A, ce lizează membrana fagozomului şi elibereaz
microorganismele în citoplasmă. Rickettsia şi Coxiella se multiplică în interiorul unor vacuo
citoplasmatice, utilizând energia celulei sub formă de ATP, enzimele şi aminoacizii disponibili.

69
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Fig. 1. Ciclul de multiplicare la Ricketsii

Rickettsiile nu pot fi  cultivate pe medii artificiale, ci doar pe animale de laborator sau cultu
celulare embrionare, în centre specializate.

Rickettsia rickettsii
Patogeneză: Rickettsia rickettsii produce febra pătată a Munţilor Stâncoşi, boală mai frecventă p
continentul american.
Manifestările clinice apar după o perioadă de incubaţie de 2-14 zile după muşcătura căpuşei
sunt în special febră, cefalee, mialgii şi erupţie cutatnată.
Diagnosticul de laborator este serologic şi constă în evidenţierea anticorpilor anti-Rickettsia pr
diferite metode: latex-aglutinare, imunofluorescenţă indirectă (I.I.F.) , reacţia de fixare a complementul
(R.F.C.) Testele serologice se pozitivează după 2-3 săptămâni de la debutul bolii.
Tratament şi profilaxie
Tetraciclinele şi Cloramfenicolul sunt antibioticele de elecţie folosite în tratamentul infecţiilor c
Rickettsia rickettsii. Vaccinarea nu este disponibilă iar eliminarea rezervorului animal extrem de dificilă.

Rickettsia prowatzekii
Rickettsia prowatzekii produce tifosul exantematic. Rezervorul este omul iar vectorul care produc
transmiterea la om a rickettsiei este păduchele de corp Pediculus hominis. Regiunile geografice c
densitate mare a populaţiei ( Africa, America de Sud) şi aglomerările umane, lipsa de igienă, sărăcia
dezastrele naturale reprezintă factori favorizanţi ai răspândirii bolii.
Manifestările clinice apar după o perioadă de incubaţie de 2-30 zile. Debutul este brusc, cu febr
cefalee, mialgii artralgii şi erupţie cutatnată peteşială sau rash macular. Complicaţiile tifosului exantemat
sunt reprezentate de miocardită şi tulburări neurologice. În lipsa tratamentului mortalitatea poate depă
50%. În cazurile necomplicate simptomatologia dispare după 2 spătămâni dar remisia completă are lo
după 3-4 luni.
Diagnosticul de laborator este serologic şi constă în evidenţierea anticorpilor anti-Ricketts
prowazekii prin diferite metode: prima reacţie folosită a fost reacţia de fixare a complementului (R.F.C.), î
prezent sunt utilizate reacţia de latex-aglutinare şi imunofluorescenţa indirectă (I.I.F.) .
Tratament şi profilaxie

70
 CARTE MICROBIOLOGIE – LUCRĂRI PRACTICE

Tetraciclinele şi Cloramfenicolul sunt antibioticele de elecţie folosite în tratamentul tifosul

exantematic. Controlul transmiterii bolii se poate face prin eliminarea păduchilor de corp.

Rickettsia conori

Rickettsia conori este întâlnită în Bazinul Mediteranian, Africa şi India şi produce febr
butonoasă( mediteraneană). Rezervorul şi vectorul sunt reprezentate de căpuşa cîinelui Rhipicephalu
sanguineus.
Transmiterea se face prin muşcătura de căpuşă. La locul înţepăturii se poate observa o escară sa
o pată de culoare neagră, care uneori trece neobservată.
Manifestări clinice apar după o săptămână şi sunt reprezentate de febră cefalee, mialgii, urmate d
erupţie cutanată maculo-papuloasă cu evoluţie centrifugă: trunchi, membre, palme şi plante, cu evoluţie d
10-20 zile. Alte manifestări: hepatosplenomegalie şi convulsii la copii, manifestări cardio-vasculare
pulmonare. Evoluţia este în general benignă, dar pot fi şi forme severe.
Biologic se constată sindrom inflamator, trombocitopenie, creşterea LDH.
Diagnosticul de laborator este serologic şi constă în evidenţierea anticorpilor Ig G şi Ig M an
Rickettsia conori prin imunofluorescenţă indirectă ( I.I.F.), reacţia imunoenzimatică ( ELISA). De asemene
pot fi folosite metode de biologie moleculară: P.C.R. pentru R. Conori.

Tratamentul se poate face cu: Doxiciclină, Cloramfenicol, ciprofloxacin la adulţi şi josamicin

copii.
Profilaxia se face prin examinarea şi deparazitarea câinilor, examinarea copiilor pentru prezen
căpuşelor.

71