METEOROLOGIE-CLIMATOLOGIE
CODURI METEOROLOGICE. CODUL SINOPTIC INTERNAȚIONAL
Codul sinoptic internaţional (CSI)
C.S.I. reprezintă un limbaj specializat standardizat, unul dintre principalele
instrumente de lucru ale sinopticienilor1.
C.S.I. permite atât codificarea cât şi decodificarea informaţiilor de natură
meteorologică obţinute în cadrul staţiilor ca urmarea desfăşurărilor programului
permanent de supraveghere a atmosferei desfăşurat la scară globală şi care se
materializează prin observaţii (vizuale și instrumentale) şi măsurători (instrumentale sau
cu aparatură meteorologică). El contribuie la elaborarea prognozelor și avertizărilor
meteorologice care fac obiectul schimbului internațional reciproc de date meteorologice
pentru a fi folosite de institutele (instituțiile) meteorologice de profil în prognozarea
timpului. Pentru a facilita circulația și utilizarea datelor și informațiilor pe plan intern și
internațional acestea sunt transmise sub forma "mesajelor meteorologice", numite
"telegrame sinoptice"2.
CSI a avut parte în timp de unele modificări impuse atât de îmbunătăţirea
calităţii schimbului de date cât şi de creşterea numărului de elemente şi fenomene
meteo măsurabile (observabile).
CSI este de fapt un limbaj meteorologic ce asigură un schimb de date riguros între
staţiile la care se fac determinări şi unităţile specializate care recepționează și stochează
aceste informaţii.
Valorificarea informațiilor pe plan internațional și regional a impus adaptarea
acestor coduri cu caracter global (mondial) și regional în urma unor acorduri
internaționale în cadrul OMM și astfel serviciile meteorologice sunt grupate în regiuni: I
-Africa, 2- Asia, 3 – America de Sud, 4 – America de Nord și Centrală, 5 – Pacificul de
1 meteorologia sinoptică este disciplina care are drept obiectiv final elaborarea prognozelor / prevederilor
de timp / vreme
2 în argoul prognoziștilor și tehnicienilor de la stațiile meteorologice li se spune, mai scurt, "meteoare"
METEOROLOGIE-CLIMATOLOGIE
Sud-Vest; 6 – Europa, 7- Antarctica. Europa este împărțită, la rândul său, în regiuni; de
ex. România și Bulgaria sunt incluse în careul numerotat 15.
Fig. 1 Schema pentru monitorizarea
permanentă a atmosferei deasupra regiunilor
maritime pentru prevenirea dezastrelor -
METAREAS (sursa: OMM)
CSI actual, intrat în uz în 20112, este structurat în două forme simbolice majore:
1) FM12 – VII EXT. SYNOP
2) FM13 – VII EXT. SHIP
Forma simbolică 1 este folosită în schimbul de date de către staţiile meteo terestre
(cu personal sau automate - SMT). Forma simbolică 2 este utilizată în acelaşi scop de
către staţiile meteo marine – SMM situate în regiuni costiere, pe nave staţionare sau în
marş sau amplasate pe geamanduri (balize fixe sau mobile), cu personal sau automate.
FM12 – VII EXT. SYNOP
Este divizată în 6 secţiuni (numerotate 0-5; cea mai mare parte dintre datele
esenţiale obţinute la staţii se regăsesc în secţiunile 0 şi 1).
Secţiunea 0 se prezintă ca o însumare de trei grupe, prima are 4 simboluri iar
celelate două au câte 5 simboluri (și mai multe caractere).
METEOROLOGIE-CLIMATOLOGIE
Secţiunea 1 arată ca o înşiruire logică de 10 grupe, fiecare dintre ele reunind câte 5
simboluri.
Secţiunea 0: MiMiMjMj YYGGiw IIiii
Secţiunea 1: iRixhVV Nddff 1snTTT 2snTdTdTd 3PoPoPoPo 4PPPP 5appp
6RRRtR 7wwW1W2 8NhCLCMCH
Secţiunea 0
MiMi - simboluri de identificare a întregului mesaj de observaţii şi măsurători.
MjMj - simboluri de identificare a unei părţi din mesajul de observaţii şi măsurători.
YY - data transmiterii mesajului (01 pentru prima zi din lună, ... 28, 29, 30 sau 31, pentru
ultima zi).
GG - ora transmiterii mesajului (ora GMT).
iw - indicator privind estimarea sau măsurarea vitezei vântului şi unitatea de măsură
(m/s sau noduri) 1 knots = 0.51 m/s; 1 m/s = 3.6 km/h).
II - indicativ regional.
iii - indicativul staţiei.
Secţiunea 1
iR - indicativ privind includerea sau omiterea grupei de precipitaţii atmosferice.
ix - indicativ privind modul de exploatare a staţiei (cu personal sau automată).
h - înălţimea bazei norilor (în metri).
VV - vizibilitatea orizontală (în kilometri).
N - nebulozitatea totală (în optimi).
dd - direcţia vântului (în decagrade / zeci de grade).
ff - viteza vântului (m/s)
1 - cifra de control a grupei (număr curent care indică poziţia în serie a grupei respective).
METEOROLOGIE-CLIMATOLOGIE
sn - semnul temperaturii aerului (se codifică şi se decodifică astfel: dacă sn=o temperatura
este pozitivă sau egală cu zero, dacă sn=1 temperatura este negativă).
TTT - valoarea temperaturii aerului, în grade Celsius (ultima cifră este zecimală).
2 - cifra de control a grupei.
sn - semnul temperaturii.
TdTdTd - valoarea temperaturii punctului de rouă (în grade Celsius, la fel ca temperatura
aerului; ultima cifră este zecimală).
3 - cifra de control a grupei.
PoPoPoPo - valoarea presiunii atmosferice la staţie (în hectopascali- hPa, ultima cifră este
zecimală).
4 - cifra de control a grupei.
PPPP - valoarea presiunii atmosferice „redusă” la nivelul mediu al mării (în hectopascali
- hPa), ultima cifră este zecimală.
5 - cifra de control a grupei.
a - caracteristica tendinţei barice (în creştere, în scădere sau staţionară).
ppp - valoarea tendinţei barice (în hectopascali, hPa).
6 - cifra de control a grupei.
RRR - cantitatea de precipitaţii atmosferice, exprimată în mm.
tR - timpul (intervalul de referinţă) în care au căzut precipitaţiile atmosferice (în ore).
7 - cifra de control a grupei .
ww - starea timpului în momentul observaţiei.
W1W2 - starea timpului pe trecut (anterior, cu 3 ore în urmă).
8 - cifra de control a grupei.
Nh - nebulozitatea parţială (în optimi, sin. octanți).
CL - norii inferiori ( St, Sc, Cu, Cb).
CM - norii mijlocii (Ac, As, Ns)
CH - norii superiori (Ci, Cs, Cc).
METEOROLOGIE-CLIMATOLOGIE
Bibliografie
1. Beşleagă Nicolae, (1979) - Aerologie şi meteorologie sinoptică, Ed. Didactică şi pedagogică,
Bucureşti.
2. Ciulache Sterie, (2004) - Meteorologie şi climatologie, Ed. Universitară, Bucureşti.
3. Gheorghe Ștefan, (2012) – Meteorologie sinoptică, Ed. Printech, București.
4. Pop Corneliu, (2000) – Meteorologie generală (note de curs, manuscris), Facultatea de
Geografie, Universitatea din București.
5. Organizaţia Meteorologică Mondială - Codul sinoptic internaţional ([Link])