Raţionamente nedeductive –
INDUCŢIA
Florin George Popovici
CARACTERIZARE GENERALĂ
Argumentele inductive prezintă următoarele caracteristici generale:
(1). concluzia depăşeşte ca grad de generalitate (este mai generală decât) premisele din
care a fost obţinută = CARACTERUL AMPLIFICATOR AL CONCLUZIEI;
(2). se trece de la particular (în premise), la general (în concluzie);
(3). concluzia nu decurge cu necesitate, ci doar cu probabilitate din premise, astfel
încât dacă premisele unui argument inductiv sunt adevărate, concluzia nu este cu
necesitate, ci doar cu probabilitate adevărată (există şi posibilitatea ca din premise
adevărate să rezulte o concluzie falsă) = CARACTERUL PROBABIL AL
CONCLUZIEI.
Exemplul 1 de argument inductiv:
Porcul mistreţ este omnivor
Ursul este omnivor
Omul este omnivor
Porcul mistreţ, ursul şi omul sunt (unele) mamifere
Probabil că toate mamiferele sunt omnivore.
Exemplul 2 de argument inductiv:
X, Y, Z sunt binevoitori
X, Y, Z sunt români
Deci, probabil că toţi românii sunt binevoitori.
PRINCIPALELE TIPURI DE ARGUMENTE INDUCTIVE:
(1). INDUCŢIA COMPLETĂ = GENERALIZARE ÎN CADRUL UNEI CLASE
FINITE DE OBIECTE, UNDE SUNT ANALIZATE TOATE TOATE CAZURILE
POSIBILE. Este singurul argument inductiv unde concluzia este certă.
Presupunerile pe care se bazează: clasa de obiecte nu este mare şi este finită; fiecare
obiect poate fi examinat individual; fiecare obiect are o proprietate; conchidem că
întreaga clasă are respectiva proprietate.
Schema inferenţială:
a1 este P
a2 este P
a3 este P
a4 este P
a5 este P
a1, a2, a3, a4, şi a5 sunt toţi S
Toţi S sunt P.
Observaţie:
Inducţia completă nu este atât de importantă pentru cunoaştere întrucât concluzia nu
face altceva decât să repete, într-o formă mai concisă, ceea ce s-a spus în premise.
Inducţia completă este un tip de argument inductiv aflat la limita dintre argumentele
deductive şi cele nedeductive, şi constă într-o generalizare în cadrul unei clase finite de
obiecte, unde sunt analizate toate cazurile posibile. Este singurul argument inductiv în
care concluzia este certă.
Schema generală a unei inducţii complete:
A1, A2, A3 sunt B
A1, A2, A3 (şi numai ele) sunt toate elementele lui C
Prin urmare, toţi C sunt B.
Exemplu de inducţie completă:
Universitatea A are studenţi străini
Universitatea B are studenţi străini
Universitatea C are studenţi străini
Universităţile A, B şi C (şi numai ele) sunt toate universităţile oraşului X
Prin urmare, toate universităţile oraşului X au studenţi străini.
(2). INDUCŢIA INCOMPLETĂ / AMPLIFICATOARE = TIP DE RAŢIONAMENT
INDUCTIV ÎN CARE GENERALIZAREA SE FACE PORNIND DOAR DE LA O
PARTE DIN OBIECTELE UNEI CLASE.
Spre deosebire de inducţia completă, unde concluzia este certă, în cazul inducţiei
incomplete, concluzia este doar probabilă, iar probabilitatea acesteia creşte o dată cu
creşterea numărului de cazuri care o confirmă; dacă apare cel puţin un caz care o
infirmă, atunci concluzia unei inducţii incomplete este falsă.
În cazul inducţiei incomplete se trece de la un număr finit de cazuri la un număr
infinit de cazuri; presupunem că numărul elementelor dintr-o clasă este atât de mare
încât nu le putem studia pe toate şi de aceea studiem numai o parte pentru a conchide
ulterior că întreaga clasă are proprietatea P.
Schema inferenţială:
(1).
a1 este P
a2 este P
…
…
…
an este P
a1, a2, … sunt unii S
(Probabil) Toţi S sunt P.
(2).
A1, A2, A3… au proprietatea X
A1, A2, A3… sunt (unii) membri ai clasei C
(Probabil) Toţi membrii clasei C au proprietatea X.
Exemplu de inducţie incompletă:
Pisica are blană
Tigrul are blană
Leul are blană
Pisica, tigrul şi leul sunt feline
Prin urmare, probabil toate felinele au blană.
Observaţia 1:
Inducţia incompletă este o formă de raţionament ipotetic, pentru că deşi premisele sunt
adevărate, concluzia rămâne totuşi probabilă; inducţia incompletă respectă trei
principii logice din cele patru: nu satisface în întregime principiul raţiunii suficiente
(premisele, deşi adevărate, nu pot fi temei suficient pentru concluzie).
Observaţia 2:
Inducţia incompletă / amplificatoare are un rol important în cunoaştere întrucât
orientează demersurile cunoaşterii de la particular la general, permite totodată
trecerea de la cazurile cunoscute (limitate) la cele necunoscute (toate cazurile
existente).