Tulburarea de personalitate Borderline

de CRISTINA GLOMNICU
Cristina Glomnicu este studentă în anul III la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea
Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Este absolventă de studii de licență și master în cadrul Departamentului de
Jurnalism, Relații Publice, Sociologie și Psihologie, Universitatea Lucian Blaga, Sibiu. Totodată, deține
certificat de competențe psihopedagogice. De-a lungul timpului a scris articole pe diverse teme, printre care
educație, justiție, sănătate.

Tulburările de personalitate nu se încadrează în tiparul clasic de boală, ci ocupă zona incertă dintre patologie
psihică şi normalitate. O tulburare de personalitate reprezintă modalitatea de a gândi, simți și de a te comporta
care deviază de la așteptările unei anumite culturi, care cauzează distres sau probleme de funcționare și care
e stabilă în timp.
 
Tulburările de personalitate mai sunt denumite dezvoltări dizarmonice ale structurii psihice.
 
Din cele 10 tulburări de personalitate (tulburarea de personalitate paranoidă, schizoidă, schizotipală,
borderline, histrionică, narcisică, antisocială, tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă, evitantă și
dependentă), tulburarea de personalitate borderline este tulburarea cel mai des întâlnită întâlnită în clinicile de
specialitate şi înregistrează, din păcate, un procent mare de tentative de suicid, de multe ori duse la bun sfârşit.
 
Să înțelegem tulburarea de personalitate borderline.
Deoarece este o tulburare de personalitate, ea începe să fie diagnosticată după vârsta de 18 ani – până la
această vârstă se apreciază că personalitatea persoanei este încă în formare.
 
Această tulburare este una care afectează, în principal, percepția: despre noi înșine, despre alții, despre relațiile
cu alții. Astfel, putem spune că afectează viața persoanei în cauză pe trei paliere majore: imaginea de sine,
relaționarea cu ceilalți, capacitatea de reglare a propriilor emoții și comportamente.
 
Face parte din categoria tulburărilor de personalitate dramatice, după tabloul clinic, alături de tulburările de
personalitate antisocială, narcisică și histrionică. Persoanele care suferă de tulburarea borderline au un fel de
instabilitate stabilă. Impulsivitatea caracteristică provine, adesea, din încercarea persoanei de a-și găsi
identitatea – încearcă tot felul de situații și stări pentru a vedea cu ce se identifică. Totul este foarte intens
pentru aceste persoane, alb sau negru (din cauza incapacității de reglare emoțională), trecând de la bucurie
imensă la furie în doar câteva minute. Apelează frecvent la comportamentul de autovătămare cu scopul
reducerii anxietății resimțite și/sau cu scopul de a-și produce suferință (pentru a umple acel gol lăuntric
resimțit).
 
Conform DSM-V (cea mai nouă ediție a Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor
Mintale), tulburarea de personalitate borderline este definită de prezența următoarelelor 9 simptome:
• imagine de sine și identitate de sine instabile, difuze; manifestate prin confuzie la nivel de valori
proprii și confuzie cu privire la temele profunde din viața unui om (cum ar fi sexualitate, religie, gen);
•eforturi disperate de a evita un abandon real sau imaginar (din cauza interpretărilor pripite ale
semnalelor și comportamentelor celorlalți);
•un tipar de relații personale instabile și intense, relații caracterizate de stări fluctuante de
idealizare/devalorizare a celuilalt (ciclul iubire-ură);
•exprimare emoțională marcată de impulsivitate prezentă într-o varietate de situații/contexte de viață;
impulsivitatea trebuie să se manifeste în cel puțin două situații cu potențial auto-distrugător (cum ar fi
abuz de substanțe sau alcool, cheltuieli fără măsură, jocuri de noroc, relații sexuale neprotejate);
•încercări recurente de suicid sau gânduri suicidare sau amenințări, auto-mutilare (deși acestea sunt
doar un răspuns la distresul interior, nu o dorință reală de moarte);
•dispoziție instabilă/reactivă (iritabilitate, anxietate ce durează câteva ore sau câteva zile);
•sentimentul cronic de goliciune, de vid interior (acesta este un simptom foarte puternic deoarece
atunci când cineva se simte gol pe dinăuntru, face aproape orice pentru a umple acel gol);
•furie intensă sau disproporționaă față de o situație, dificultate în a controla propriul acces de furie;
•simptome disociative severe (psihologii clinicieni le mai numesc episoade micro-psihotice),
deconectare de la realitate.

 
Specialistul este cel în măsură să evalueze gradul de prezență și manifestare al acestor simptome. De reținut
însă, că pentru a primi un diagnostic de tulburare de personalitate borderline, trebuie să fie prezente cel puțin 5
caracteristici din cele de mai sus. Foarte frecvent, un diagnostic de tulburare de personalitate borderline apare
însoțit de simptome ale altor tulburări de personalitate (cum ar fi cea evitantă, obsesiv-compulsivă,
dependentă).
 
Cauze și factori de risc.
Specialiștii consideră că persoanele care ajung să sufere de tulburarea borderline au o predispoziție genetică
de a dezvolta această afecțiune, la care se adaugă factori externi care sporesc vulnerabilitatea, precum: relații
de familie instabile, abuzuri în copilărie, sentimentul de a fi neglijat, experiențe traumatice, o boală incurabilă
etc. De asemenea, tulburarea borderline este adesea asociată cu anomalii de funcționare ale unor părți ale
creierului implicate în reglarea emoțiilor.
 
Persoanele care suferă de TPB cred că orice sentiment trebuie să fie acompaniat de un anumit comportament.
Le vine greu să țină în ele o emoție inconfortabilă. Se simt obligate să acționeze, s-o exprime. Iar acesta este
unul dintre lucrurile pe care pot învăța să le gestioneze în cadrul ședințelor de psihoterapie. Învață cum să
suporte emoțiile negative fără să le manifeste în comportament.
 
Intervenție și tratament.
Atunci când, în mod repetat, modul în care funcționezi și relaționezi cu ceilalți devine o sursă de mare
suferință, poate este cazul să apelezi la un specialist. Poate că nu asta e personalitatea ta – poate fi vorba de o
tulburare la nivelul personalității.
 
Dacă cei din jur încep să devină îngrijorați, să îți semnaleze anumite comportamente și vin către tine să îți
comunice acest lucru, încearcă să cauți ajutorul unei persoane avizate. Psihoterapia este prima metodă de
intervenție în cazul diagnosticării cu această tulburare. Psihoterapia individuală ajută pacientul să afle mai
multe despre tulburarea sa, despre manifestările acesteia și despre cum să le facă față. Psihoterapia de grup
propune moduri sănătoase de interacțiune și moduri sănătoase de autoexprimare – a nevoilor, a îngrijorărilor, a
fricilor, a impulsurilor, a afectivității.
 
Atunci când vine vorba despre sănătatea mintală, informarea corectă este esențială. La fel și persistența în a
urma obiceiuri sănătoase, la fel și răbdarea în a aștepta rezultatele dorite.

Surse
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
20370237
[Link]
[Link]