INDUSTRIA

INDUSTRIA este o ramură a economiei care are ca activitate extracția materiilor prime minerale,
prelucrarea acestora și a altor materii prime, fiind obținute astfel mijloace de producție și bunuri de
consum. Procesul prin care industria a devenit ramura economică a bază poartă numele de industrializare.
Industia modernă este legată de revoluția industrială:
1) Prima revoluție industrială (a cărbunelui și oțelului) - revoluție tehnică, s-a manifestat în a două
jumătate a secolului al XVIII-lea în Anglia, odată cu introducerea mașinilor în industria textilă. La începutul
secolului al XIX-lea, odată cu introducerea motorului cu abur în diferite ramuri industriale, această
activitate s-a extins în Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Irlanda, Danemarca, Germania, SUA, Japonia etc.
2) Adoua revoluție industrială (a electricității și a motorului cu combustie internă) - revoluție energetică ,
s-a manifestat la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost marcată de creșterea numărului de ramuri industriale
(se dezvoltă industria constructoare de mașini, industria chimică etc.) și de amplasarea întreprinderilor
industriale în zone miniere și mai ales în porturi maritime, fluviale și în centre urbane cu forță de muncă.
3) A treia revoluție industrială (științifică, tehnică și productivitate a muncii), s-a manifestat după al doilea
Răzbi Mondial, fiind caracterizată prin automatizare, robotizare, „producție în lohn” (sistem de producție în
cadrul căruia state dezvoltate economic sau companii naționale aparținând acestora/ companii
multinaționale pun la dispoziție tehnologia și materia primă de bună calitate, iar state în curs de dezvoltare
economică pun la dispoziție spațiile de producție și mâna de lucru ieftină, produsele obținute urmând a fi
exportate) și „export de poluare” (unități industriale mari poluatoare din industria siderurgică, a
materialelor de construcție, chimică etc. sunt construite în state în curs de dezvoltare economică).
FACTORII REPARTIȚIEI INDUSTRIEI:
Industria are o repartiție punctiformă, influențată de:
1) Factori economici-apropierea surselor de materii prime și energie, infrastructură, sistem de transporturi
și căi de comunicație etc.
2) Factori social-politici-activități tradiționale, forță de muncă, aspecte legate de strategia economică și
ecologică etc.
2) Factori naturali-tipologia, cantitatea și calitatea materiilor prime, eficiența economică a valorificării
materiilor prime etc.
ACTIVITĂȚI ȘI RAMURI INDUSTRIALE
- Tipologie:
- după destinația producției:
-industrii producătoare de mijloce de producție;
- industrii producătoare de bunuri de consum;
- după caracterul producției:
- industrie grea: - energetică
- metalurgică feroasă (siderurgică)
- metalurgică neferoasă
- construcții de mașini (utilaje industriale și agricole, mijloace de transport, electronică și
electrotehnică, mecanică fină, optică)
- chimică (petrochimică, clorosodică, acidului sulfuric, carbochimică, îngrășăminte chimice, medicamente
și cosmetică, celuloză și hîrtie)
- materiale de construcție
- prelucrarea lemnului;
- industrie ușoară: - textilă (tricotaje, confecții)
- blănărie
- pielărie, încălțăminte, marochinărie
- poligrafică
- alimentară
 [Link]. ȘANDOR CIPRIAN-GABRIEL Pag.1
INDUSTRIA

Ramurile și activităție industriale se caracterizează prin: exploatarea materiilor prime, prelucrarea lor,
obținerea produselor specifice și desfacerea acestora. Se remarcă legături de producție între ramuri
industriale, regiuni și centre de producție.

Să ne reamintim ... Tipologia, localizarea și valorificarea resurselor extraatmosferice și

atmosferice, litosferei, pedosferei, hidrosferei și biosferei.

Industria energetică și a energiei electrice

Consumul de energie electrică este un indicator al aprecierii nivelului de dezvoltare socio-economică a
statelor și a nivelului de trai.
Această industrie începe să se dezvolte spre sfârșitul secolului al XIX-lea prin valorificarea energiei apelor
curgătoare, lemnului, cărbunilor, apoi a hidrocarburilor, iar în a două jumătate a secolului al XX-lea să fie
valorificată energia nucleară și sursele alternative (energie eoliană, solară, mareomotrică, geotermică etc.).
Exemple:

Un scurt istoric al intrării în folosință a centralelor care valorifică diferite resurse energetice, se prezintă
astfel:
- 1869 - prima hidrocentrală-Lancey (Franța);
- 1882 - primele termocentrale-Londra, New York;
- 1904 - prima centrală geotermică-Larderello (Italia);
- 1951 (SUA), 1954 (URSS), 1956 (Franța, Regtul Unit)-primele centrale electronucleare; -
1966 - prima centrală mareomotrică-La Rance (Franța);
- 1981 - prima centrală solară-Sicilia și primele centrale eoliene (URSS, SUA).
În România: - 1882 - prima termocentrală-București;
- 1896 - prima hidrocenttrală-pe râul Sadu.
Structura producției de energie electrică:
În funcție de resursa energetică utilizată, există:
1. Termocentrale:
- folosesc pentru producerea energiei electrice combustibili minerali fosili: cărbuni, petrol, gaze naturale,
șisturi bituminoase;
- datorită resurselor termoenergetice mari, în Orientul Mijlociu (Kuweit, Arabia Saudită), Africa de Nord
(Libia) și Golful Mexic energia electrică se obține aproape exclusiv pe bază de petrol și gaze naturale iar în
Europa Centrală (Germania, Polonia, Cehia, România), China și India pe bază de cărbune; - termocentralele
sunt amplasate în mai multe tipuri de locații:
- în bazine carbonifere: Ruhr, Silezia, Pittsburg, China de Nord-Est, Oltenia;
- în zone de exploatare a hidrocarburilor: Golful Persic, Golful Mexic, Zona Volga-Ural; - în mari/ în
apropierea unor mari centre urbane: New York, Ciudad de Mexico, Paris, Beijing, București; - în porturi:
Rotterdam, Hamburg, Yokohama, Marsilia, Genova, New York, Constanța; 2. Hidrocentrale:
- transformă energia hidraulică a apelor curgătoare în energie electrică;
- hidrocentralele contribuie cu circa 20-25% la totalul producției mondiale de energie; există state în care
producția de hidroenergie depășește 80% din producția internă de energie: Norvegia, Brazilia, Paraguay;
 [Link]. ȘANDOR CIPRIAN-GABRIEL Pag.2
INDUSTRIA

- fluvii și râuri cu importanță hidroenergetică ridicată: Columbia (Grand Colee), Colorado, Tennessee,
Parana (hidrocentrala Itaipu), Orinoco, Volga (Volgograd), Don (Țimleansk), Huang He, Chang Jiang, Indus,
Obi, Enisei (Krasnoiarsk) cu Angara, Eufrat (Atatürk), Nil (Assuan), Zambezi, Congo; - în România există
amenajări hidroenergetice pe fluviul Dunăre (Porțile de Fier I și II) și pe râuri interioare: Argeș (Vidraru),
Lotru (Lotru-Ciunget), Bicaz (Stejaru).
3. Atomocentrale:
- utilizează ca materie primă metale radioactive (uraniu, plutoniu, thoriu), necesitând măsuri deosebite
pentru evitarea accidentelor care să provoace dezastre radioactive;
- atomocentralele contribuie cu circa 17-18% la totalul producției mondiale de energie; există state în care
producția de atomoenergie depășește 50% din producția internă de energie: Fraanța, Belgia, Lituania,
Coreea de Sud
- în România există o atomocentrală la Cernavodă.
4. Centrale geotermice:
- valorifică energia calorică din interiorul scoarței terestre;
- centralele geotermice contribuie cu circa 0,3% la totalul producției mondiale de energie; există state în
care producția de energie geotermică ocupă un loc important în producția internă de energie: în zona
Cercului de Foc al Pacificului (SUA, Japonia, Filipine, Indonezia, Noua Zeelandă), Oceanul Atlantic (Islanda),
Marea Mediterană (Italia), Federația Rusă;
- în România există importante resurse geotermice în Câmpia de Vest.
5. Centrale mareomotrice:
- valorifică energia mareelor și pot fi amplasate cu rentabilitate economică în zonele de țărm în care
amplitudinile mareelor sunt de 5-12 m: Franța (Golful Biscaya), Regatul Unit (Golful Bristol), Canada (Golful
Fundy), SUA, Federația Rusă, China, Coreea de Sud, Australia, Argentina.
6. Centrale eoliene:
- valorifică energia vântului și pot fi amplasate cu rentabilitate economică în zonele montane sau litorale, în
care viteza vântului depășește constant 2 m/ s: SUA, Canada, China, Japonia, Federația Rusă, Franța,
Regatul Unit, Spania, Germania;
- în România există centrale eoliene în Podișul Dobrogei, Câmpia Olteniei.
7. Centrale electrice solare:
- valorifică energia solară și pot fi amplasate cu rentabilitate economică în zonele litorale, de câmpie și
podiș cu durată mare de strălucire a Soarelui, precum și în zone deșertice, mediteraneene, subtropicale cu
vegetație mai redusă: Italia, Spania, Franța, Ucraina, SUA, Mexic, Israel, Australia. Exemple de centrale
electrice:

Termocentrală Hidrocentrală Atomocentrală

 [Link]. ȘANDOR CIPRIAN-GABRIEL Pag.3
INDUSTRIA

Centrală geotermică Centrală mareomotrică Centrală eoliană

Centrală electrică solară

1. Utilizând diferite surse de informare (inclusiv imaginile anterioare), precizați avantaje și

dezavantaje ale producerii energiei electrice în diferitele tipuri de centrale electrice
menționate și prezentate în imaginile anterioare.
2. Utilizând diferite surse de informare, marcați, pe suportul cartografic de mai jos și denumiți
unități de relief în care au existat (roșu) și există (albastru) în stare de funcționare, tipurile de
centrale electrice precizate anterior.

[Link]. ȘANDOR CIPRIAN-GABRIEL Pag.4

INDUSTRIA
Regiunile industriale:
Zona industrială urbană, centrul industrial, arealu/ zona industrială sunt forme de organizare de trecere la
regiunea industrială, care reprezintă o concentrare de mari dimensiuni a activităților de producție
industrială, cu legături economice de interdependență în interiorul său, care asigură unitatea sa
teritorială. Regiunile industriale au o evoluție istorică, existând modificări de structură și dimensiune în
timp.
Factorii genetici ai regiunilor industriale, determină existența următoarelor
tipuri: 1. Regiuni formate pe baza tradiției meștesugărești sau industriale
- cuprind activități tradiționale ante-revoluția industrială: textile-Franța (Lyon), Catalonia (Barcelona),
Flandra (Gand), România (Brașov, Sibiu); sticlărie și porțelanuri-Boemia Centrală (Praga), Saxonia (Dresda,
Leipzig), Thuringia (Jena); ceasornicărie-Elveția Centrală (Berna, Basel, Lucerna);
- în timp s-au adăugat activități în sectorul prelucrării metalelor, construcțiilor de mașini, energiei,
chimiei. 2. Regiuni formate pe baza resurselor energetice și de minereuri
- a) regiuni carbonifere: formate la sfârșitul secolului al XVIII-lea-începutul secolului al XIX-lea Anglia
(Middland), în a doua jumătate a secolului al XIX-lea Germania (Ruhr), Polonia (Silezia Superioră), Ucraina
(Donbass), SUA (Appalachi), în secolul XX Kuznețk, Peciora, Karaganda (Federația Rusă), China Centrală
(Hubei), China de Nord-Est (Beijing, Liaoning, Jilin);
- b) regiuni petroliere: Marea Caspică, Golful Mexic, Maracaibo, Golful Persic, Marea Nordului;

Să ne reamintim ... Statele cu ieșire la suprafațele marine enumerate la punctul 2.b). - c)

regiuni metalurgice: legate de valorificarea unor resurse de minereuri feroase și neferoase; minereuri
feroase: Franța (Lorena), Federația Rusă (Ural), China (Shenyang-Anshan-Fushun), România (Munții Poiana
Ruscă); minereuri neferoase: Congo (Shaba), Republica Africa de Sud (regiunea Transvaal cu orașele
Pretoria, Johannesburg), Zambia (Ndola), România (Baia Mare, Zlatna).
3. Regiuni formate în zone urban-portuare
- dezvoltarea industriei este condiționată de transporturi, forța de muncă, piața de desfacere; există: - a)
regiuni urbane: formate în strânsă legătură cu evoluția unor orașe-capitală (Moscova, Paris, Viena, Ciudad
de Mexico, Beijing etc.) sau a unor metropole (Milano-Torino, Sao Paolo-Belo Horizonte etc.); - b) regiuni
portuare: formate în jurul unor porturi maritime, care beneficiază și de convergența căilor de comunicație
și transporturi terestre, aeriene, fluviale, speciale precum și de prelucrarea materiilor prime: Singapore,
Hong Kong, New York, cursul inferior al Tamisei, Senei etc.
- c) regiuni urban-portuare: combină caracteristicile regiunilor urbane și portuare, având o structură foarte
diversificată: New York, Tokyo, Shanghai, Osaka-Kobe, Ulsan-Pusan, Rotterdam-Amsterdam, Hamburg,
Bremen, Sankt Petersburg, Constanța, cursul inferior al Tamisei, Senei etc.
4. Regiuni industriale mixte
- combină caracteristicile tuturor regiunilor menționate anterior, având astfel un caracter foarte complex:
megalopolisurile San-San, Marile Lacuri, Boswash, Rio-Sao, Rin-Ruhr, Randstad Holland, sud-coreean etc.

Să ne reamintim ... Localizarea și metopolele cuprinse în megalopolisurile enumerate mai sus.

[Link]. ȘANDOR CIPRIAN-GABRIEL Pag.5

INDUSTRIA
Principalele regiuni industriale ale Terrei
-America de Nord: Estul și Nord-Estul SUA (Boswash, Marile Lacuri, Appalachi), Golful Mexic, San-San,
Toronto-Montreal;
-America de Sud: Rio-Sao, La Plata, Maracaibo;
-Africa: Rabat-Casablanca, Alger, Nigeria (Ibadan-Lagos-Port Harcourt), Transvaal (Pretoria-Johannesburg),
Cape Town;
-Asia: Tokyo-Kobe-Osaka, Beijing-Tianjin, Shenyang-Anshan-Fushun, Shanghai-Hong Kong, Delhi-Kanpur,
Calcutta, Golful Persic, Irkutsk, Kuznetsk;
-Australia: Sydney, Melboune, Perth;
-Europa: Rin-Ruhr, Valea Rhonului, Londra-Birmigham-Liverpool, Moscova, Volga, Ural, Sankt
Petersburg. 1. Marcați (●) pe suportul cartografic și denumiți principalele regiuni industriale ale Terrei.

1. Urmărind Studiu de caz: analiza a două regiuni industriale, de la paginile 83-86 din manualul
de geografie pentru clasa a XI-a, Editura Humanitas Educațional, realizați un studiu asemănător
pentru regiunea industrială Brașov (Brașov-Ghimbav-Râșnov-Zărnești-Săcele-Predeal). În
studiul de caz veți avea în vedere și veți prezenta detaliat: localizare, baza de materii prime,
principalele ramuri și centre industriale, conexiuni cu celelelte ramuri economice din regiunea
luată în studiu, implicații în evoluția economică, socială și ecologică, evoluție în timp, aspecte
specifice care favorizează sau limitează dezvoltarea regiunii industriale.

[Link]. ȘANDOR CIPRIAN-GABRIEL Pag.6

INDUSTRIA
Bibliografie și webografie
COCEAN P., DAN Rodica, MARC D., BENA N. (2005), Geografie. Manual pentru clasa a X-a, [Link],
București.
MÂNDRUȚ O. (2008), Geografie. Manual pentru clasa a X-a, [Link], București.
MÂNDRUȚ O. (2013), Atlas geografic școlar, [Link], București.
NEGUȚ S., IELENICZ M., APOSTOL Gabriela (2015), Geografie. Manual pentru clasa a X-a, [Link]
Educațional, București.
RĂDUCANU V., RĂDUCANU RODICA, ȘANDOR C.G. (2002), Geografia României pentru Examenul de
Capacitate, [Link], Brașov.
ȘANDOR C.G. (2015), Cunoașterea mediului și didactica specialității. Note de curs, Facultatea de Psihologie
și Științele Educației, Universitatea Transilvania din Brașov.
ȘANDOR C.G. (2015), Geografie și didactica specialității. Note de curs, Facultatea de Psihologie și Științele
Educației, Universitatea Transilvania din Brașov.
[Link]
[Link]
[Link]
[Link]
[Link] [Link]
[Link]
[Link]

[Link]. ȘANDOR CIPRIAN-GABRIEL Pag.7