ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE “NICOLAE BĂLCESCU”

STRUCTURI INTERNAȚIONALE DE
SECURITATE:
NATO

Autor
Student masterant
RUSALIM ANDREI
 CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................3
CAPITOLUL I. Aspecte generale privind NATO..................................................4
1.1. DESCRIERE..............................................................................................4
1.2. OBIECTIVE...............................................................................................5
1.3. ROMÂNIA, ȚARĂ MEMBRĂ.................................................................5
1.4. APĂRAREA COLECTIVĂ.......................................................................5
1.5. STRATEGII...............................................................................................6
CAPITOLUL II. Managementul crizelor internaționale........................................7
2.1. Afganistan – Misiunea Resolute Support (RSM).......................................7
2.2. Balcanii de Vest – KFOR...........................................................................7
2.3. Marea Mediterană – Operaţiunea Sea Guardian........................................8
2.4. Sprijinul NATO acordat Uniunii Africane.................................................8
2.5. Activitatea NATO în Marea Egee..............................................................8
2.6. Misiunea NATO în Irak.............................................................................9
CAPITOLUL III. Politica de securitate NATO....................................................10
CONCLUZII.........................................................................................................12
Bibliografie...........................................................................................................13
 INTRODUCERE

Toate instituțiile cu caracter internaţional, ca Organizaţia Naţiunilor Unite

(ONU), Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea
Europeană (UE), Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) ar
trebui să aibă drept obiectiv supravegherea respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor în primul rând, iar ca obiective secundare, asigurarea
securității globale, regionale și zonale, gestionarea eficientă a crizelor dintre state,
respectiv prevenirea conflictelor și restabilirea situației de normalitate, înainte de
a se produce vreun eveniment nedorit din punct de vedere al securității statelor.
Cooperarea la nivelul comunității internaționale și prin intermediul
dialogului în cadru instituționalizat, prin creșterea implicării marilor organizații
internaționale în definirea stării de securitate a lumii conduc la o stabilitate
internațională crescută, care ajută la creșterea complexității și interdependențelor
relațiilor internaționale dintre state, ceea ce s-a observat și în cazul României
după anul 1990.
Continuarea reformei armatei a României, în conformitate cu standardele
statelor membre NATO și UE trebuie să pornească de la ideea conform căreia
securitatea naţională reprezintă starea naţiunii, a comunităţilor sociale, a
cetăţenilor şi a statului, fundamentată pe prosperitate economică, legalitate,
echilibru şi stabilitate socio-politică. Exercitarea neîngrădită a drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, manifestarea deplină a libertăţii de decizie şi de acţiune a
statului reprezintă o realitate care poate exista prin acţiuni de natură economică,
politică, socială, juridică, militară, informaţională.
Pentru dezvoltarea eficienței în ceea ce privește apărarea statului prin tehnici
moderne și tehnologie modernă se poate rezolva prin evoluția forțelor armate, în
strânsă corelație cu cu principiile și valorile democrației, precum și consolidarea
statutului României de generator de securitate.
NATO permite membrilor săi să se consulte în probleme legate de apărare și
securitate și promovează valorile democratice, prevenind astfel conflictele pe
termen lung. Cooperarea cu alte țări și organizații internaționale permite ca
NATO să aplaneze conflictele și să soluționeze crizele într-un mod pașnic prin
intermediul eforturilor diplomatice întreprinse de aceasta.
 CAPITOLUL I: Aspecte generale privind NATO

1.1. DESCRIERE
Sistemul colectiv de apărare este şi va rămâne principala sarcină a NATO.
Începând cu 2014, ca răspuns la schimbările majore produse în mediul de
securitate după anexarea ilegală și nelegitimă a Crimeii de către Rusia, precum şi
deteriorarea situaţiei din vecinătatea imediată a Alianţei, NATO a început un
amplu proces de adaptare a posturii sale defensive. Acest proces vizează creșterea
eficienței și capacității de reacție a NATO, printr-o abordare omnidirecțională, de
tip 360 de grade.
Au fost adoptate măsuri vizând întărirea flancului estic, prin asigurarea unei
prezenţe înaintate a NATO pe flancul estic, adaptate specificului regional. Este
vorba despre prezența consolidată în partea de nord-est a flancului estic aliat
(enhanced Forward Presence - eFP), prin cele patru batalioane multinaționale din
Polonia și țările baltice şi de  prezența adaptată (tailored Forward Presence -
tFP) în regiunea de sud-est, respectiv la Marea Neagră, cu Brigada Multinațională
de la Craiova ca parte centrală a acestei prezențe.
Tot ca parte a prezenței înaintate adaptate, s-au luat măsuri de creştere a
prezenţei aeriene şi maritime aliate în regiune, prin vizite și participări la exerciții
ale navelor aliate și Grupărilor navale permanente ale NATO. A fost creată o
funcţie de coordonare a activităţilor maritime ale NATO în Marea Neagră, cu
rolul de a coordona prezența navelor aliate și NATO în zonă. De asemenea, au
fost intensificate activitățile de poliție aeriană în regiunea Mării Negre, la care
aliații NATO participă prin rotație. În cadrul măsurilor NATO de apărare a
României, pe teritoriul țării noastre au fost create, în 2014, două comandamente
multinaţionale, ca parte a Structurii de Forţe ale NATO - Comandamentul
Multinaţional de Divizie pentru sud-est (HQ MND SE) şi Unitatea de Integrare a
Forţelor Aliate (NFIU), ambele fiind situate în Bucureşti și având rolul de a
sprijini derularea unor eventuale misiuni în zona sudică a flancului estic aliat. De
asemenea, în 2020 a fost înființat la Sibiu Comandamentul Corpului
Multinațional Sud-Est (MNC-SE), tot ca parte a structurii de forțe a NATO, în
sprijinul consolidării arhitecturii de securitate din această zona.
S-a urmărit, de asemenea, şi consolidarea flancului sudic, prin adoptarea
cadrului de adaptare a NATO la provocările şi ameninţările provenite din această
direcţie strategică.
Toate aceste măsuri aliate au caracter defensiv, sunt în concordanţă cu
angajamentele internaţionale ale României şi cu nevoile de întărire a apărării
naţionale şi a Alianţei, și confirmă importanţa regiunii Mării Negre pentru
securitatea euro-atlanti
1.2. OBIECTIVE
Asigurarea libertății şi securității tuturor membrilor reprezintă principalul
obiectiv al organizației NATO. Acestea sunt posibile doar prin interconectarea
mijloacelor politice cu cele militare și doar respectând principiile Cartei
Naţiunilor Unite. Încă de la formarea sa, alianța urmărea stabilirea unei ordini de
pace dreaptă şi de durată în Europa, fiind imperios necesară respectare valorilor
comune ale democraţiei, drepturile omului şi guvernarea legii.
Sfârşitul Războiului Rece a marcat perioada de început din care alința a
început să-și apere acest obiectiv central, iar pentru prima dată în istoria de după
război a Europei, viziunea activitățiilor întreprinse a devenit realitate.
Progresul instituţiilor democratice şi angajamentul soluţionării în mod
paşnic a disputelor sunt fundamentul de bază al acestei organizații în mediul de
securitate european. NATO face tot posibilul să creeze un mediu în care nici o
ţară nu ar avea posibilitatea să intimideze sau să constrângă nici o naţiune
europeană sau să-şi impună autoritatea prin ameninţare sau forţă.

1.3. ROMÂNIA, ȚARĂ MEMBRĂ

Summit-ul NATO de la Praga din 2002 a reprezentat invitația de aderare la
Alianţa Nord-Atlantică a României.. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de
aderare pentru 7 state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia
şi Slovenia. La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin
depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat
depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
Obiectivul României în NATO: Apartenența țării noastre la NATO,
Parteneriatul Strategic cu SUA și statutul de membru al UE reprezintă
fundamentele politicii externe ale României.
Relația transatlantică garantează securitatea României ca membră NATO și
generează strategia națională la nivel NATO, atât prin contribuții conceptuale, cât
și operaționale.

1.4. APĂRAREA COLECTIVĂ

Sistemul colectiv de apărare este şi va rămâne principala sarcină a NATO.
Începând cu 2014, ca răspuns la schimbările majore produse în mediul de
securitate după anexarea ilegală și nelegitimă a Crimeii de către Rusia, precum şi
deteriorarea situaţiei din vecinătatea imediată a Alianţei, NATO a început un
amplu proces de adaptare a posturii sale defensive. Acest proces vizează creșterea
eficienței și capacității de reacție a NATO, printr-o abordare omnidirecțională, de
tip 360 de grade.
Au fost adoptate măsuri vizând întărirea flancului estic, prin asigurarea unei
prezenţe înaintate a NATO pe flancul estic, adaptate specificului regional. Este
vorba despre prezența consolidată în partea de nord-est a flancului estic aliat
(enhanced Forward Presence - eFP), prin cele patru batalioane multinaționale
din Polonia și țările baltice şi de  prezența adaptată (tailored Forward Presence
- tFP) în regiunea de sud-est, respectiv la Marea Neagră, cu Brigada
Multinațională de la Craiova ca parte centrală a acestei prezențe.
Tot ca parte a prezenței înaintate adaptate, s-au luat măsuri de creştere a
prezenţei aeriene şi maritime aliate în regiune, prin vizite și participări la exerciții
ale navelor aliate și Grupărilor navale permanente ale NATO. A fost creată o
funcţie de coordonare a activităţilor maritime ale NATO în Marea Neagră, cu
rolul de a coordona prezența navelor aliate și NATO în zonă. De asemenea, au
fost intensificate activitățile de poliție aeriană în regiunea Mării Negre, la care
aliații NATO participă prin rotație. În cadrul măsurilor NATO de apărare a
României, pe teritoriul țării noastre au fost create, în 2014, două comandamente
multinaţionale, ca parte a Structurii de Forţe ale NATO - Comandamentul
Multinaţional de Divizie pentru sud-est (HQ MND SE) şi Unitatea de Integrare a
Forţelor Aliate (NFIU), ambele fiind situate în Bucureşti și având rolul de a
sprijini derularea unor eventuale misiuni în zona sudică a flancului estic aliat. De
asemenea, în 2020 a fost înființat la Sibiu Comandamentul Corpului
Multinațional Sud-Est (MNC-SE), tot ca parte a structurii de forțe a NATO, în
sprijinul consolidării arhitecturii de securitate din această zona
S-a urmărit, de asemenea, şi consolidarea flancului sudic, prin adoptarea
cadrului de adaptare a NATO la provocările şi ameninţările provenite din această
direcţie strategică.
Toate aceste măsuri aliate au caracter defensiv, sunt în concordanţă cu
angajamentele internaţionale ale României şi cu nevoile de întărire a apărării
naţionale şi a Alianţei, și confirmă importanţa regiunii Mării Negre pentru
securitatea euro-atlantică.

1.5. STRATEGII
Transformarea structurilor şi politicilor NATO a fost inițiată de şefii de stat
şi de guvern la reuniunile la nivel înalt de la Londra, în iulie 1990, şi întărite prin
hotărârile luate la Roma, în noiembrie 1991, şi Bruxelles, în ianuarie 1994.
Conceptul strategic adoptat la Reuniunea la vârf din 1991, de la Roma, combina
o abordare extinsă a securității, bazată pe dialog şi cooperare, cu menținerea
capacității de apărare colectivă a NATO.
Conceptul prevedea, de asemenea, reducerea dependenței față de armele
nucleare şi introducea schimbări majore la nivelul forțelor integrate ale NATO,
folosirea sporită a forțelor multinaŃionale, crearea unui Corp de Reacție Rapidă
multinațional şi adaptarea aranjamentelor şi procedurilor de planificare a apărării
(în concordanță cu cerințele privind gestionarea crizelor şi menținerea păcii).
 CAPITOLUL II. Managementul crizelor internaționale

2.1. Afganistan – Misiunea Resolute Support (RSM)

În ianuarie 2015 NATO a lansat în Afganistan misiunea Resolute
Support (RSM), care are drept scop instruirea, consilierea și acordarea de
asistență forțelor naționale afgane de securitate și apărare (ANDSF). RSM
succede operațiunii ISAF (Forța Internațională de Asistență pentru Securitate)
și, spre deosebire de aceasta, nu presupune angajarea aliaților în lupte contra
insurgenților, fiind o misiune necombatantă. RSM dispune de aproximativ 10.000
de militari din 36 de state aliate și partenere care operează sub coordonarea
cartierului general din Kabul/Bagram și a 4 comandamente regionale la Mazar-e
Sharif, Herat, Kandahar și Laghman. România este parte a eforturilor NATO în
Afganistan încă din 2002 și se numără, în continuare, printre principalii
contributori la această misiune
La Summit-ul NATO de la Bruxelles (11-12 iulie 2018) s-au adoptat decizii
privind: prelungirea RSM până când condițiile din teatru ar impune modificări,
extinderea susținerii financiare a ANDSF până în 2024, respectiv întărirea
parteneriatului politic și a cooperării practice cu Afganistanul. În același timp,
partea afgană s-a angajat să continue reformele, să combată corupția, să
organizeze alegeri credibile, libere, corecte și incluzive în 2018 (parlamentare) și
2019 (prezidențiale).
La 29 februarie 2020 a fost semnat acordul dintre SUA și talibani pentru
normalizarea situației din Afganistan, precum și declarația comună de pace dintre
SUA și guvernul afgan, urmate de inițierea negocierilor intra-afgane la 12
septembrie 2020. În acest context, în ultimul an, prezență internațională din
Afganistan a cunoscut ajustări, ajungând la aproximativ 10.000 de militari la
începutul anului 2021. La momentul actual, NATO evaluează situația din teren în
vederea unei decizii privind viitorul prezenței militare în Afganistan. România va
continua să susțină demersurile de asigurare a păcii și securității în Afganistan, în
coordonare deplină cu aliații săi, în cadrul NATO.
 
2.2. Balcanii de Vest – KFOR
NATO desfășoară o operaţiune de menținere a păcii în Kosovo încă din anul
1999, în baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU şi a Acordului
Militar-Tehnic dintre NATO, Republica Federală Iugoslavia şi Serbia. Obiectivul
operațiunii  KFOR este de a asigura un mediu de securitate sigur şi stabil, precum
și a libertății de mișcare în Kosovo. În îndeplinirea acestor responsabilități,
KFOR conlucrează îndeaproape cu Misiunea UE în Kosovo – EULEX.
După declaraţia de independenţă a Kosovo, din 17 februarie 2008, Alianţa a
decis menținerea KFOR în Kosovo în baza Rezoluţiei 1244 a CS ONU. Având în
vedere că, de-a lungul timpului, situația de securitate din Kosovo s-a ameliorat,
NATO a inițiat în iunie 2009 un proces de ajustare treptată a KFOR spre o
„postură de descurajare”. Reducerea trupelor KFOR se face treptat şi în etape
multiple, ritmul fiind decis de către Consiliul Nord-Atlantic, în funcţie de situaţia
de securitate din zonă.
România îşi menţine poziţia privind nerecunoaşterea statalităţii auto-
declarate de Kosovo şi după prezentarea de către Curtea Internațională de Justiție
a Avizului Consultativ privind Kosovo (iulie 2010).
 
2.3. Marea Mediterană – Operaţiunea Sea Guardian
La Summit-ul de la Varşovia din iulie 2016, NATO a anunţat transformarea
Operaţiunii Active Endeavour în Operaţiunea Sea Guardian (OSG). Aria sa
operațională include apele internaționale ale Mării Mediterane, Strâmtoarea
Gibraltar și zonele de acces spre strâmtoare. OSG este o operaţiune de securitate
maritimă non-articol 5, putând fi adaptată pentru combaterea unui spectru mai
extins de ameninţări de securitate în domeniul maritim, spre deosebire de
operațiunea anterioară care era axată pe combaterea terorismului.
În stadiul actual, OSG are de îndeplinit 3 misiuni: cunoaşterea situaţiei
maritime, combaterea terorismului pe mare, respectiv construcţia capacităţilor
statelor partenere din regiune, privind securitatea maritimă. Totodată, OSG a
cooperat cu EUNAVFOR Sophia (UE) pe linie de schimb de informații și sprijin
logistic reciproc, până la încetarea mandatului acesteia în martie 2020.
Operaţiunea Sea Guardian poate îndeplini (cu aprobarea Consiliului Nord
Atlantic) încă patru sarcini operaţionale, aflate în mandatul său: asigurarea
libertății navigaţiei; impunerea interdicţiei maritime; combaterea proliferării
armelor de distrugere în masa, respectiv protejarea infrastructurii critice în spațiul
Mării Mediterane. 
Centrul de comandă al OSG se află la Northwood, în Marea Britanie, acesta
servind şi drept hub pentru schimbul de informaţii în domeniul maritim, în cadrul
Alianţei.
 
2.4. Sprijinul NATO acordat Uniunii Africane
Alianța sprijină Uniunea Africană (UA) în misiunile de menținere a păcii pe
continentul african începând cu anul 2005. Cooperarea NATO cu UA vizează
aspecte operaționale, logistice și de sprijin în dezvoltarea capacităților de apărare.
Totodată, este avut în vedere sprijinul pentru operaționalizarea Forței de reacţie a
Uniunii Africane, inclusiv prin intermediul exercițiilor și al activităților adaptate
de instruire, în acord cu cererile UA adresate Alianței.
În cadrul Summit-ului de la Varșovia din 2016, șefii de stat și de guvern au
decis dezvoltarea parteneriatului politic și practic cu UA, în scopul pregătirii unui
răspuns coordonat amenințărilor și provocărilor comune, în special celor
provenite din zona flancului sudic al NATO.
 
2.5. Activitatea NATO în Marea Egee
Miniştrii apărării din statele membre NATO au decis în februarie 2016 să
sprijine UE în gestionarea crizei refugiaţilor şi migranţilor. Această criză, cauzată
printre altele de situaţia de securitate instabilă din zona flancului sudic al NATO,
este alimentată şi de reţele criminale implicate în traficul de persoane şi care
exploatează contextul complex de securitate din jumătatea de nord a Africii. În
acest context,  legăturile traficanților cu finanţarea terorismului au o relevanță
specială.
În baza deciziei din februarie 2016, NATO a dislocat o forţă maritimă în
Marea Egee (Gruparea permanentă de forţe navale SNMG 2/Standing NATO
Maritime Group 2) în scopul derulării acțiunilor pe linie de recunoaştere,
monitorizare şi supraveghere a traversărilor ilegale de către diverse ambarcaţiuni,
în sprijinul autorităţilor din Turcia, Grecia şi a FRONTEX (Agenţia europeană
pentru frontiere şi garda de coastă). Acțiunile SNMG 2 se derulează atât în apele
teritoriale ale Greciei şi Turciei, cât şi în ape internaţionale.
Prezența (denumită “Activitatea”) NATO a conferit o valoare adăugată
semnificativă întregului ansamblu de demersuri internaționale destinate
combaterii traficului de persoane, prin furnizarea de informaţii, în timp real,
Turciei, Greciei şi FRONTEX, despre fluxurile migratorii.  Acțiunile de
cooperare cu participarea Alianței contribuie direct la limitarea traficului maritim
de persoane şi la salvarea de vieţi. Pentru buna desfăşurare a activității, au fost
stabilite legături directe la nivel operaţional şi tactic între Comandamentul
maritim al NATO (MARCOM) şi FRONTEX.
După aceste eforturi comune, numărul persoanelor care traversează Marea
Egee s-a diminuat considerabil în ultimii ani, așa cum constată rapoartele
UNHCR
 
2.6. Misiunea NATO în Irak
La Summit-ul de la Bruxelles (iulie 2018), liderii NATO au decis, după
solicitarea Irakului, să lanseze o misiune non-combat (Misiunea NATO din
Irak/NMI) axată pe instruire și dezvoltarea capacităților instituționale ale acestui
stat. NMI a fost creată efectiv în octombrie 2018. Misiunea dispune de
aproximativ 500 de membri – instructori, consilieri și personal de sprijin
provenind din statele membre NATO, dar și de la parteneri precum Australia,
Finlanda, Suedia. NMI reflectă și eforturile NATO pe dimensiunea de proiectare
a stabilității. Misiunea este condusă, din 24 noiembrie 2020, de [Link]. Per Olsen
(Danemarca).
Eforturile NATO sunt complementare și coordonate cu alte organizații
relevante cum ar fi Uniunea Europeană, ONU, sau coaliții precum Coaliția
Globală pentru înfrângerea ISIS. De asemenea, ele se înscriu în cadrul planurilor
mai ample ale comunității internaționale de reformare a instituțiilor și structurilor
de securitate din Irak.
În luna februarie 2021, miniștrii apărării aliați au agreat extinderea NMI,
conform solicitării guvernului irakian. O creștere a prezenței se va realiza,
gradual, pe baza cerințelor și consimtământului autorităților irakiene și condițiilor
din teritoriu.
 CAPITOLUL III. Politica de securitate NATO
La sfârșitul anilor 80, în urma Declarației summitului UEO de la Roma, a
Uniunii Europei Occidentale, NATO a înființat Conceptul de Identitate
Europeană de Securitate și Apărare (European Security and Defence Identity).
Declarația de la Roma arată nevoia celor șapte membri ai UEO de a coopera în
interiorul organizației prin armonizarea punctelor de vedere asupra problemelor
specifice legate de siguranța și securitatea la nivel european.
Sfârșitul anului 1990 a marcat un moment în care NATO a deținut un rol
esențial în întărirea securității euroatlantice după încheierea războiului rece,
cooperarea și dialogul instituționalizat manifestându-se diferit la nivel european.
Evoluția parteneriatului politico-militar s-a datorat organizației NATO,
având loc cooperare și dialog consolidat inclusiv cu România, observându-se
dorința de interes și receptivitate pentru primirea de noi membri și demonstrând
angajamentul de a analiza și combate posibilele conflictel și managementul
crizelor, inclusiv prin operațiuni în sprijinul păcii (de exemplu în Balcani).
Evenimentele din datele de 11 septembrie 2001 (SUA) și 11 martie 2004
(Spania), au reprezentat riscuri imense la adresa mediului internațional de
securitate. Riscurile legate de proliferarea terorismului și a armelor de distrugere
în masă trebuie să fie combătute printr-o cooperare multilaterală, echilibrată și
consecventă între state, care să aplice măsuri care vizează eliminarea treptată a
casuzelor producerii lor și a efectelor acestora.
Pentru a putea aplica măsurile de creștere a gradului de complexitate și de
impredictibilitate al amenințărilor internaționale, dezvoltarea mediului de
securitate internațional necesită ca măsurile interne de management al crizelor să
fie coordonate la perfecție, în timp ce schimbul de informații strategice între
statele implicate să aibă loc în timp real și cu date exacte.
„În ultimii 20 de ani s-a ajuns la concluzia că securitatea națională nu poate
fi asigurată numai prin mijloace militare, ci şi prin elemente non-militare, prin
respectarea democrației, a statului de drept şi a drepturilor omului şi prin
implemenatrea economiei de piață. În plus, s-a mai demonstrat că orice încercare
de impunere a statului în sistemul relațiilor internaționale doar prin putere
militară, în ultimă instanță, îl destabilizează.”1
Consiliul Parteneriatului Euroatlantic (EAPC) reprezintă organiația care face
posibile negocierile politico-militare dintre Alianţă şi partenerii săi. EAPC are în
derulare o strategie prin care se discută probleme politice, probleme legate de
impactul breșelor de securitate, gestionarea eficientă a crizelor, diverse probleme
regionale, nelămuriri privind controlul armamentelor, proliferarea armelor de
distrugere în masă, acte de terorism la nivel internaţional, stratificarea apărării,
1
Moştoflei, Constantin, Dolghin, Nicolae, Studii de securitate şi apărare, vol. 1, Editura Universității
Naționale de Apărare, Bucureşti, 2003, p. 201
strategia şi politica de apărare şi bugetară, impactul dezvoltării economico-
financiare asupra securităţii.
Parteneriatul pentru Pace (PfP) urmărește soluționarea problemelor de
securitate între Alianţă şi partenerii săi şi de maximizare a interoperabilităţii între
parteneri şi NATO. PfP este un proiect îndrăzneț care are ca obiectiv majorarea
gradului de încredere între toate naţiunile din spaţiul euroatlantic, prin asigurarea
unui cadru propice de cooperare strategico-militară în materie de securitate
euroatlantică. Aceasta vizează dezvoltarea relațiilor politice şi militare și sporirea
stabilității, prin intermediul unor programe capabile să reflecte capacităţile şi
interesele individuale ale partenerilor. Scopul este de a promova transparenţa
planificării şi asigurărea bugetului pentru apărare naţională, pregătirea pentru
dezastrele civile şi alte urgenţe, precum şi al dezvoltării capacităţii de a lucra
împreună, inclusiv pentru operaţii PfP conduse de NATO.
Planul de Acţiune pentru Aderare (Membership Action Plan/MAP). Apărut
în aprilie 1999, în urma summit-ului NATO de la Washington, urmărește
aplicarea activităţilor care să sprijine ţările aspirante în eforturile de pregătire
pentru posibila aderare la NATO.
Alianța face tot posibilul să mențină pacea la nivel euroatlantic prin
următoarele măsuri:
- păstrarea legăturii transatlantice
- menținerea unor capabilități militare eificente și capabile să descurajeze
adversarul, având obiectiv îndeplinirea misiunilor NATO
- dezvoltarea unei identității specifice europene, care vizează securitatea şi
apărarea în cadrul membrilor Alianței, fiind astfel posibilă gestionarea cu succes
a crizelor și aplanarea conflictelor
- continuarea demersurilor de aderare față de noi membri şi monitorizarea
permanentă a parteneriatelor existente, eficientizarea cooperării şi a dialogului cu
celelalte țări ca parte a abordării deficiențelor de securitate euroatlantică, mai ales
în ceea ce privește controlului armamentelor şi dezarmării
Ataşamentul NATO față de legătura transatlantică este imperios necesar,
Alianța fiind angajată într-un parteneriat puternic şi dinamic între Europa şi
America de Nord, sprijinind valorile şi interesele comune. Menținerea unei
capabilități militare specifice acțiunilor la nivel colectiv pentru eficientizarea
apărării comune rămâne punctul culminant al obiectivelor de siguranță și
securitate ale Alianței. Toate acestea combinate cu solidaritatea la nivel politic,
rămân esența capacității Alianței de a putea combate orice încercare de utilizare a
forței sau de intimidare şi denotă cu certitudine faptul că orice agresiune militară
directă împotriva Alianței nu ar avea sorți de izbândă.
 CONCLUZII

Inovațiile internaționale din prezent în ceea ce privește siguranța și

securitatea scot la iveală caracterul dinamic, complex și fluid al riscurilor și al
potențialelor amenințări cu impact direct asupra funcționării instituțiilor statale cu
atribuții în securitatea națională. Conflictele continue la nivel militar din anumite
zone, combinate cu ambițiile regionale ale unor state și cu apariția unor noi
vectori de putere în Asia sau Orientul Mijlociu se suprapun peste transferarea în
plan non-statal a parteneriatelor internaționale pe coordonatele evouției rolului
organizațiilor transnaționale, a grupărilor teroriste sau extremiste cu veleități
globale sau chiar a actorilor individuali.
Alianţa este dispusă pentru aderarea a noi membri, conform articolului 10 al
Tratatului de la Washington. Aceasta implică invitarea în perioada următoare a
ţărilor dornice şi capabile să-şi asume responsabilităţile şi obligaţiile de membru
al Alianţei, avându-se în vedere de către NATO faptul că adăugarea statelor noi
ar ușura atingerea obiectivelor politice şi strategice la nivel global, ar solidifica
eficacitatea şi coeziunea şi ar duce securitatea şi stabilitatea globală a Europei la
următorul nivel. Având în vedere cele menționate, NATO a elaborat un plan de
activităţi prin care se acordă asistenţă ţărilor aspirante în vederea pregătirii
acestora pentru o posibilă aderare la Alianţă, în contextul unor relaţii mai extinse
cu ţările respective.
Eforturile de reformă internă continuă să contribuie la îmbunătățirea
guvernanței, transparenței și responsabilității. În 2016, liderii NATO de la
Summitul de la Varșovia și-au făcut angajamentul de a dezvolta o abordare mai
puternică și mai consecventă a prioritizării. Scopul a fost îmbunătățirea legăturii
dintre prioritățile politice și militare și cerințele de resurse. Inițiativele recente
includ măsuri pentru accelerarea furnizării de capacități și pentru consolidarea
măsurilor de evaluare a riscurilor organizației.
NATO se străduiește să asigure o pace durabilă în Europa, bazată pe valori
comune ale libertății individuale, democrației, drepturilor omului și statului de
drept. Consider că izbucnirea crizelor și conflictelor dincolo de granițele aliate
poate pune în pericol acest obiectiv, însă au loc operațiuni și parteneriate de
gestionare a crizelor, NATO reușind să apere teritoriul membrilor săi și să
stabilizeze situațiile post-conflict.
NATO a început să urmărească combaterea războiului hibrid și să se asigure
că aliații sunt suficient de pregătiți pentru a contracara atacurile hibride în orice
formă s-ar materializa. Pentru a fi pregătit, NATO colectează, împărtășește și
evaluează în mod continuu informații referitoare la detectarea și atribuirea
oricărei activități hibride aflate în desfășurare.
 Bibliografie

1. [Link]

2. [Link]

3. Moştoflei, Constantin, Dolghin, Nicolae, „Studii de securitate şi apărare”,

vol. 1, Editura Universității Naționale de Apărare

4. Miga-Beşteliu, Raluca, „Organizații internationale interguvernamantale”,

Ed. [Link]