George Washington (n.

 22 feb. 1732, Westmoreland, Virginia – d. 14 dec. 1799, Mount Vernon,

A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777)
și Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii. În 1787,
Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale
Americii, în vigoare și astăzi, fiind unul din semnatarii acesteia.

Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington președinte în 1789 și apoi în alegerile din
1792, Washington rămânând până azi singurul președinte care a luat 100% din voturile electorale. George
Washington a depus jurământul ca prim președinte conform constituției Statelor Unite ale Americii în 30
aprilie 1789 la Federal Hall în New York cu toate că, la început nu-și dorea această funcție. Primul
Congres al Statelor Unite a votat să-i plătească lui Washington un salariu de 25000 de dolari pe an, o
sumă foarte mare pentru 1789. Washington, deja bogat, refuză salariul deoarece prețuia foarte mult
imaginea sa ca funcționar public dezinteresat. La insistența Congresului, totuși, acceptă în cele din urmă
plata, pentru a evita un precedent în care postul de președinte ar fi perceput ca accesibil numai pentru
persoanele bogate care își permiteau să servească țara fără salariu. Washington a participat cu mare
atenție la pompa și ceremonia postului, având grijă ca titlurile și vestimentația să fie republicane și nu a
imitat niciodată curțile regale europene. Până la sfârșit a preferat apelativul de „Domnule Președinte”
altor denumiri pompoase care i-au fost sugerate. Washington s-a dovedit a fi un bun administrator. Bun în
a delega sarcini și bun judecător al talentului și caracterului personal, Washington ținea regulat ședințe ale
cabinetului pentru a dezbate problemele înainte de a lua o decizie. În privința sarcinilor de rutină era
ordonat, energic, respectuos cu privire la opinia altora dar hotărât, urmărind obiective generale dar și
consistența acțiunilor particulare în atingerea primelor. Washington a servit al doilea termen ca președinte
fără entuziasm. A refuzat să candideze pentru al treilea, stabilind astfel obiceiul de maximum două
termene ca președinte care mai târziu va deveni lege prin amendamentul 22 la Constituție.

Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a
fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să
intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune
europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

Sărbători naționale ale Statelor Unite ale Americii:

 Ziua Recunoștinței - Thanksgiving Day, sărbătorită în a patra zi de joi a lui noiembrie, este o
alta față a Zilei Recoltei de pe meleagurile noastre. În amintirea strămoșilor și a primei recolte de
cereale, strânsă în veacul al XVII-lea de puritanii veniți în Lumea Nouă, americanii de azi
continuă tradiția acestora de a sărbători natura printr-o zi specială. Bucatele amintesc de masa
inițiala: curcan la cuptor, sos de afine, cartofi și placintă de dovleac. La începutul mesei se
rostește o rugăciune de mulțumire.
 4 iulie, sau Ziua Independentei, celebrează data la care s-a semnat Declarația de Independență,
în 1776, actul constitutiv al statului american modern. Peste tot flutură steagul cu stele și dungi,
se organizează parade, concerte, iar noaptea, artificiile sunt nelipsite din scenariu.
  Ziua lui Martin Luther King comemorează lupta pentru drepturi civile a pastorului american de
culoare, asasinat în 1968. Din 1986, sărbătoarea nu mai este ținuta în fiecare zi de 15 a lunii
ianuarie, ci în a treia zi de luni a lui ianuarie, fiind declarată sărbătoare națională.
 Ziua Președinților sau Presidents' Day este dedicată, după cum sugerează și numele, memoriei
președintilor americani. Până în anii '70 era sărbătorită pe 22 februarie, după ziua de naștere a
primului președinte american - George Washington. Multe state americane comemorau ziua de 12
februarie în onoarea președintelui Lincoln, asasinat în timpul Razboiului Civil. Cele două
sărbători au fost reunite pentru fiecare a treia zi de luni a lunii februarie, iar sărbătoarea a fost
extinsă pentru toți președintii Americii.
 Ziua Eroilor - Memorial Day - în a patra luni a lui mai, este dedicată comemorării victimelor
războaielor pe care istoria Statelor Unite ale Americii le-a consemnat. Cu această ocazie, în
locurile publice sunt ținute slujbe speciale pentru a cinsti memoria celor dragi care au pierit în
luptă.
 În prima luni a lui septembrie, americanii sărbătoresc Ziua Muncii (Labor Day). Paradele ce au
loc în această zi marchează sfârșitul vacanței de vară și reînceperea anului școlar (pentru elevi și
studenți).
 Ziua lui Columb - Columbus Day, după cum o spune și numele, este sărbătorită în a doua zi de
luni a lui octombrie, în memoria celui care a pășit pe tărâmul făgăduinței la sfârsitul secolului al
XV-lea.
 Ziua Veteranilor, denumită inițial Ziua Armistițiului, era închinată americanilor care au luptat
în Primul Război Mondial, însă ulterior a fost generalizată la toți veteranii de război care au servit
cauza națională sub drapelul american. Pe 11 noiembrie, data la care Primul Război Mondial a
luat sfârsit, asociațiile de veterani organizează parade, iar președintele depune o coroană de flori
la Monumentul Soldatului Necunoscut, situat în Cimitirul Național Arlington, din Washington
D.C.
 Deși nu sunt considerate sărbători naționale, Valentine's Day (14 februarie) și Halloween (31
octombrie) sunt încă un prilej pentru americani de a se distra. În plus, America respectă și
sărbătorile "de import", încercând să le integreze în cultura națională, sărbători pe care diverse
etnii le pot astfel celebra în noua lor patrie. Exemple în acest sens sunt Ziua Sf. Patrick (17
martie), sărbătoare irlandeză la care mulți americani se îmbracă la rândul lor în verde, culoarea
tradițională a Irlandei; sau Mardi Gras, de sorginte franceză. Angajaților aparținând acestor etnii
le este respectată originea culturală, iar patronii le acordă zile libere.

Statuia Libertăţii - construcţia, situată la intrarea în portul New-York, poartă numele original „Libertatea
Luminând Lumea” (în franceză „la Liberté éclairant le monde”) şi reprezintă un cadou al Franței făcut
SUA cu ocazia aniversării a 100 de ani de la câștigarea independenței Statelor Unite, şi un simbol al
prieteniei dintre cele două națiuni. Statuia Libertății, sau „Lady Liberty” cum mai este numită popular,
este un simbol al libertății în general și reperul preferat al luptătorilor pentru libertate.
Primul model al Statuii Libertăţii, la scară mai mică, a fost turnat în bronz, fiind destinat iniţial unui far
monumental, având ca sursă de inspirație Colosul din Rodos, intenţia fiind de a fi amplasat la intrarea în
Canalul Suez. Acest proiect a fost realizat în anul 1870 pentru expoziția universală de la Paris din anul
1900. Începând cu anul 1906, exemplarul a fost instalat în grădina Luxemburg din Paris.
Revenind la original, construcţia acestuia a început la Paris, în anul 1875, statuia fiind, aşa cum
aminteam, un cadou al Franţei pentru SUA. Începând cu proiectarea, apoi realizarea mulajelor din ghips,
o operaţiune extrem de migăloasă, construcţia a fost finalizată după nu mai puţin de nouă ani, fiind
predată oficial la 4 iulie 1884, şi transportată, apoi, de fregata Isere, în nu mai puţin de 214 lăzi şi 350 de
componente ce au ajuns în portul New York la 17 iunie 1885, iar asamblarea lor a durat mai bine de patru
luni, fiind realizată pe o insulă de pe râul Hudson, lângă New York.

Monumentul a fost inaugurat de președintele Grover Cleveland la 28 octombrie 1886.

Sculptorul care a construit statuia este Frederic Auguste Bartholdi (1824 – 1904), iar Gustave Eiffel,
„părintele” Turnului Eiffel, este cel care a creat armătura Statuii Libertății. Ideea i-a venit lui Bartholdi,
după ce politicianul Edouard Rene a spus, în timpul unei cine la nivel înalt, că daca în America ar „răsări”
un monument care să ofere un tribut independenţei lor, acesta ar trebui făcut de ambele popoare.

Statuia o reprezintă pe Libertas, zeiţa romană a libertăţii, care stă cu un picior pe lanțul rupt al sclaviei,
ţinând în mâna stângă o tablă cu inscripția „4 iulie 1776” – data ratificării Declarației de independență a
Statelor Unite ale Americii, în mâna dreaptă o făclie cu flacăra aurită, iar pe cap o coroană împodobită cu
şapte ţepi – fascicole de lumină – și 25 de ferestre, simbolizând cele șapte mări și continente (Africa,
America de Nord, America de Sud, Asia, Europa, Oceania și Antarctica), respectiv cele 25 de nestemate
ale lumii.
Monumentul are o greutate totală de 225 tone, fiind construit din cupru, însă culoarea statuii este acum
verde, rezultată din oxidarea materialului din care este construită.
Pentru construirea acestui monument au fost folosite 300 de foi de aramă ciocănită de 2,5 mm, în greutate
totală de 80 de tone, iar armătura interioară cântărește circa 100 de tone. Înălțimea totală a statuii este de
93 de metri, iar fără soclu măsoară 46,5 m.
În interiorul statuii se află o scară cu 354 de trepte pe care se poate urca, însă, după atentatele de la 11
septembrie 2001, vizitarea ei la interior a fost interzisă, pentru ceva vreme. La finalul celor 354 de trepte
se află coroana statuii, care oferă celor care ajung acolo, imagini panoramice de excepţie.

În anul 1924, Statuia Libertăţii a fost declarată „monument al naţiunii americane”.