Eseu-Riga Crypto și Lapona Enigel

Modernismul reprezintă totalitatea ideologiilor artistice și literare care presupune ruperea de canoanele tradiției
printr-o atitudine inovatoare care ajunge chiar la insurgență.Manifestate în secolul al XX-lea, mișcările moderniste
aduc elemente originale.

Ion Barbu ( 1895- 1961) a fost un poet și matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan
Barbilian. A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar
românesc. Dan Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat numele inițial „Barbu”) și
al Smarandei, născută Șoiculescu.

Scrisă în 1924 şi publicată  în „Revista Română”, poezia este o baladă cultă, un cântec bătrânesc ce surprinde o
poveste de dragoste fantastică dintre două fiinţe care aparţin unor lumi antagonice: omenescul şi vegetalul. În
poezie predomină epicul. Este o poezie în care putem regăsi trăsături ale modernismului. În primul rând datorită
aspirației spre cunoaștere, pe care o exprimă textul prin construcția ambelor personaje: Enigel coboară din
ținuturile reci înspre lumină, Crypto vrea să cunoască iubirea absolută. Apoi remarcăm prezența metaforelor
simbol: soarele, umbra, lumina, nunta, culesul etc. Limbajul, deși este presărat cu arhaisme, este și ambiguu și
încifrat pe alocuri, construindu-se astfel o diversificare stilistică. Specia baladei este reinterpretată, autorul
păstrând doar o sonoritate tradițională, îmbinată însă cu caracteristicile unui poem alegoric modern al cunoașterii.
De altfel, ca element modernist mai avem libertatea prozodică, ce este motivată prin măsura de 4-9 silabe, rima
variabilă, strofe cu număr inegal de versuri (4-7 versuri).

Tema acestei balade este iubirea neîmplinită datorată incompatibilităţii celor două personaje, dar şi a lumilor de
care aparţin. Aceste lumi nu numai că sunt puse în antiteza precum observăm în alte opere, ci mai degrabă se
prezintă incompatibilitatea dintre cele doua caractere ce definesc omul: materialul şi spiritualul, fiecare definind
cate un ţel, din care putem alege doar unul.

O secvență care atestă tema este regăsită în strofa 19, unde se atestă condiția omului de geniu: Ca orice fiinţă
inferioară, Crypto nu poate înţelege lumea omului superior, care năzuieşte cu întreaga fiinţă pentru împlinirea
idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate suporta, sufletul fiind asemănat sugestiv cu o
fântână, simbol al aspiraţiei spre cunoaştere; repetiția metaforică subliniată-n text și paralelismul utilizat de autor
transferă problematica de la nivelul regnurilor în planul condiției umane;  Imposibilitatea nuntirii dintre cei doi
este exprimată prin intermediul opoziţiei soare/umbră, care subliniază de fapt relaţia fiecăruia cu universul.
Incompatibilitatea peste care niciunul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Crypto se teme de lumina
soarelui, „eu de soare mult mă tem”, în timp ce lapona aspiră spre acesta: „Mă-nchin la soarele-nţelept”. Fiinţa
superioară îşi dă seama că iubirea lor nu este posibilă şi că opoziţia dintre soare şi întuneric, dintre raţiune şi
instinct nu va putea fi niciodată anulată.: lumina cunoașterii se opune umbrei și umezelii unei existențe elementare:
„Mă-nchin la soarele-nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână / Ce zace-n sufletul-fântână”.

O a doua secvență ce atestă tema, este strofa 25, în care regăsim iubirea respinsă: Respins de Enigel, descântecul
se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și-l distruge , razele soarelui răsărit pe neașteptate aducându-i
lui Crypto nebunia ( „Și sucul dulce înăcrește!/Ascunsă-i inimă plesnește”), anticipându-se explicația-concluzie a
poetului ce încheie, prin vocea eului liric, aventura tragică a celor doi eroi simbolici: „Că-i greu mult soare să
îndure/ Ciupearcă crudă de pădure, / Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bâtrănă,/Iar la făptură mai firavă/
Pahar e gândul, cu otravă”.
„Împodobit” cu petele care indică ciupercile otrăvitoare și plin, acum, de venin, Crypto va rămâne într-o lume
malefică; nunta dorită este înlocuită cu una hilară („Cu măselărița mireasă”), însoțirea cu o plantă otrăvitoare fiind
ultimul moment al pedepsirii lui Crypto.

Titlul baladei evocă structural marile povești de dragoste din cultura universală-Romeo și Julieta- cu deosebirea
că membrii cuplului fac parte din regnuri diferite. Titlul atestă preferința poetului pentru jocuri de cuvinte
contrariante: termenul învechit „rigă”, care desemnează statutul eroului masculin, înseamnă atât rege (sens
dezvoltat ironic în text, pentru că regele are puteri limitate, iar la final își pierde mințile), cât și carte de joc, ceea
ce avertizează asupra caracterului ludic și-în asociere cu numele Crypto-chiar ermetic(criptic)al poveștii; structura
„lapona Enigel” indică aria de inspirație nordică, scandinavă a autorului.

Compoziția textului are la bază tehnica inserției sau a povestirii în ramă: rama alcătuiește prima parte a textului
și delimitează, așadar, cadrul lumesc și atmosfera rostirii(la „spartul nunții, în cămară”). Conține, de asemenea,
dialogul dintre menestrel și nuntașul care îl îmbie la poveste.

În expoziţiune se prezintă un timp vag, ca de basm, ce învăluie cele 2 personaje şi lumile lor. Crypto este descris
ca fiind un rege care domneşte peste o lume limitată. Acesta este unic prin faptul că nu poate evolua ( nu poate
înflori ), fiind astfel „ocărât” pentru unicitatea sa. De altfel numele său derivă din numele unei ciuperci, o plantă ce
trăieşte sub vălul umbrii, bucurându-se de umezeala acesteia.
Enigel ( din cuvântul grec Angel=înger) reprezintă echilibrul fiinţei umane, înţelepte, a cărei singur ţel este drumul
către cunoaştere, venite din ţara gheţurilor, ţara înţelepciunii.
Intriga este declanşată de momentul încare Enigel, în călătoria sa către Sud ( simbol al cunoaşterii şi al spiritului )
îl întâlneşte pe Crypto. Lumile lor fiind opuse ( Crypto-lumea materială vs. Enigel-lumea spirituală ) face ca
singurul mod prin care aceştea se pot întâlni să fie spaţul oniric ( spaţiul visului ).
În desfăşurarea acţiunii Crypto îşi arată iubirea sa pentru Enigel. Acesta o invocă în lumea materiala, regatul său.
Crypto încearcă să îi ofere dulceaţă şi fragi elementele ce semnifică „dulceaţa” lumii sale., pentru a o convinge să
rămână alături de el. Însă acesta nu îşi dă seama ca prin aceasta îi cere să facă sacrificiul suprem, să renunţe la
destinul ei, pe scurt, să moară.
Enigel nu este impresionată de aceste elemente de factură materială, deoarece ţelul ei este continuarea drumul
către Soare ( simbolul cunoaşterii supreme ). Dar există un lucru ce îi ţine împreună şi anume iubirea unuia pentru
celălalt, lucru ce a făcut posibilă această înfăptuirea întâlnirii.
În punctul culminant, după refuzul lui Enigel în favoarea lumii superioare, Crypto încearcă să iasă la lumină, să
vină el în lumea ei. Acest lucru s-a dovedit a fi o greşeală, acesta nefiind conceput pentru această lume, lumina
arzându-i pielea şi transformândul într-o ciupercă otrăvitoarem pierzându-şi unicitatea.
În deznodământ se prezintă o altă nuntă, dând o structură circulară operei. Nu este cea aşteptată, dintre Crypto şi
Enigel, ci dintre măselariţă ( o plantă otrăvitoare ) şi Crypto. La nuntă sunt prezente mai multe plante otrăvitoare,
plante care după credinţa populară nu ar fi decât fiinţe nebune, pedepsite.
Prin toate acestea, poemul Riga Crypto și lapona Enigel = reprezintă o sinteză inedită a celor două tipuri de
sensibilități barbariene-logico-matematică și estetică-întrunite și armonizate în spațiul poeziei.