Betonul Proaspat

Betonul proaspat reprezinta starea acestuia din momentul amestecarii componentilor

pana la punerea in lucrare, care trebuie sa se efectueze inainte de inceputul prizei.

Betonul proaspat din punct de vedere reologic, poate fi incadrat in categoria

fluidelor Bingham, avand o comportare apropiata de acestea.

Proprietatile reologice ale betonului proaspat sunt determinate in esenta, de

proprietatile pastei de ciment, de partea fina din agregat (agregatul mare influenteaza prin
efect de masa). Apropierea de comportarea fluidelor Bingham este determinata de existenta
unor forte de interactiune ce se manifesta intre particulele solide, forte ce determina aparitia
unei vascozitati plastice (structurale) si unei limite de curgere.

Calitatea betonului proaspat se apreciaza prin determinarea lucrabilitatii, densitatii

aparente, a continutului de apa si a granulozitatii agregatelor continute in beton. Pentru unele
betoane este necesar sa se determine si cantitatea de aer oclus.
1. Lucrabilitatea

Lucrabilitatea este principala proprietate reologica a betonului proaspat. Ea este

conditia initiala necesara pentru asigurarea structurii compacte cat si a celorlalte caracteristici
cerute betonului dupa intarire.

Lucrabilitatea betonului este o proprietate complexa, definita prin aptitudinea de

deformare (pentru a umple bine cofrajele si a ingloba armaturile) sub efectul unui mijloc de
compactare, cu un consum mic de energie, cu conditia de pastrare a omogenitatii la
manipulare, transport si punere in lucru.

Lucrabilitatea este strans legata de alte caracteristici esentiale care determina

comportarea betonului proaspat la punerea in lucrare: coeziunea, vascozitatea, frecarea
interna.

Coeziunea si vascozitatea sunt determinate in special de fenomenele de suprafata ce

decurg in matricea lianta si la limita de separare matrice-agregat. Frecarea interna este
preponderent determinata de agregatul mare prin efectul de masa, forma, natura suprafetei.

Lucrabilitatea este rezultatul proprietatilor reologice ale betonului. Ea include

rezistenta la segregare si separarea apei, eliminarea aerului antrenat, compactibilitatea,
mobilitatea (posibilitatea de curgere)-afectata de unghiul intern de frecare.

Lucrabilitatea este determinata de forma si marimea granulelor si compozitia

granulometrica a agregatelor, de natura si dozajul de ciment (kg ciment/m 3 beton proaspat),
de aditivi, de aerul antrenat si de raportul a/c.
 Consistenta este capacitatea betonului proaspat de a se deforma (de a curge) si
reprezinta un criteriu de apreciere a lucrabilitatii.

Consistenta betonului proaspat se poate determina prin multe metode, dintre care
mai utilizate sunt: metoda tasarii, metoda gradului de compactare, metoda de remodelare Ve–
Be, metoda raspandirii.

Prin metoda tasarii lucrabilitatea betonului se apreciaza dupa tasarea sub greutatea
proprie, a unei forme tronconice de beton proaspat (fig. V-1).

Figura V.1. Modul de determinare a tasarii betonului proaspat

Determinarea
gradului de compactare
consta in stabilirea
raportului dintre
inaltimea initiala (h1) a
betonului introdus intr-
un recipient de forma
data si inaltimea
betonului compactat (h2)
in recipientul respectiv.

Gradul de compactare Gc, se calculeaza cu formula:

                                                                                                       (5.1)

Aprecierea lucrabilitatii prin metoda de remodelare Ve–Be, consta in stabilirea

duratei (timp Ve–Be) in care proba de beton proaspat se remodeleaza din forma initiala
tronconica in forma finala cilindrica, sub efectul vibrarii si a unei incarcari standard
(fig. V.2). Rezultatul se exprima in secunde.

Figura V.2. Modul de apreciere a lucrabilitatii prin metoda VE-BE

Determinarea
consistentei prin metoda
raspandirii consta in
masurarea diametrului turtei
de beton rezultate dintr-un trunchi de con supus la 15 socuri, pe o masa de raspandire de
constructie speciala.

În functie de rezultatele obtinute prin aceste determinari betonul proaspat se clasifica in clase
de consistenta (tabelul V-6).

Tabelul V-6.  Clasele de consistenta a betonului

Tasare Grad de compactare Remodelare Ve-Be Raspandire

Clasa de cm Clasa de Gc Clasa de secunde Clasa de cm
consistenta consistenta consistenta consistenta
S1 31 C0 >1.46 V0 >31 F0 <34

S2 72 C1 1.45- V1 30-21 F1 35-

1.26 41
S3 12.52.5 C2 1.25- V2 20-11 F2 42-
1.11 48
S4 16-21 C3 1.10- V3 10-5 F3 49-
1.04 60
S5 >22 - - V4 <4 - -
- - - - - - - -

Betonul de consistenta S1 este vartos, cu aspect de pamant umed, se desface usor la

manipulare, nu separa apa de amestecare si umple cofrajul numai printr-o compactare
energica.

Betonul de consistenta S2 este slab plastic sau plastic, nu curge, dar se deformeaza
usor. Avand o buna coeziune isi pastreaza omogenitatea in timpul transportului si manipularii
si umple cofrajul in urma compactarii adecvate.

Consistente mai mari ca S2 corespund unui beton fluid care curge pe jgheaburi
inclinate, iar la turnarea in cofraje pentru compactare este necesara numai inteparea cu
vergeaua sau o usoara batere in cofraje.

Aptitudinea betonului proaspat de a-si pastra omogenitatea se apreciaza prin tendinta

de segregare, evidentiata prin separarea apei (sau a agregatelor) si este determinata de
coeziunea interna a materialului.

Tendinta de separare a apei se determina prin colectarea si masurarea apei eliminate

la suprafata unei anumite cantitati de beton intr-un timp limitat.
 Segregarea poate fi favorizata de utilizarea de agregate cu densitati mult diferentiate,
reducerea cantitatii de ciment si a fractiunilor fine din agregat sub o anumita limita, cantitate
prea mare de apa de amestecare, utilizarea de cimenturi cu adaosuri, etc.

Betonul lucrabil isi pastreaza structura omogena din momentul prepararii, pe timpul
transportului si compactizarii, pana in momentul intaririi.

Betonul fluid, in absenta aditivilor reducatori de apa, cu toate ca se pune usor in

lucru si umple bine cofrajele, nu are o lucrabilitate buna deoarece prezinta o pronuntata
tendinta de segregare.

Alegerea lucrabilitatii trebuie sa se faca in functie de destinatia betonului si de mijloacele de

compactare, astfel incat sa se realizeze o compactitate maxima, conditie esentiala pentru un
beton de calitate.

Lucrabilitatea unui beton poate fi imbunatatita prin:

     utilizarea de cimenturi fin macinate;

     cresterea dozajului de ciment pana la o anumita limita, cu pastrarea constanta a
raportului a/c si a granulozitatii agregatelor;
     utilizarea de agregate de calitate corespunzatoare;
     folosirea aditivilor reducatori de apa (plastifianti, superplastifianti).

Betoane mai putin lucrabile se obtin prin:

     utilizarea de cimenturi cu adaosuri (cu exceptia cimenturilor cu tras, care dau o

lucrabilitate mai buna);
     folosirea de agregate cu forme si granulozitati defectuoase.
2. Densitatea aparenta a betonului proaspat

Reprezinta masa unui metru cub de beton proaspat, compactat in conditii similare punerii in
lucrare.

Densitatea aparenta a betonului proaspat este un indice important de calitate, intrucat

se coreleaza cu alte caracteristici cum ar fi: compactitatea, rezistentele mecanice,
permeabilitatea, gelivitatea.

3. Compozitia reala a betonului proaspat

Pentru verificarea calitatii si omogenitatii betonului este necesar ca pe parcursul executarii

lucrarilor sa se controleze daca sunt respectate prescriptiile indicate pentru alcatuirea
amestecului proaspat. În acest scop se pot verifica: continutul in apa de amestecare,
granulozitatea agregatelor mai mari de 3,15 mm, dozajul real in ciment, raportul a/c.

Continutul in apa al betonului se determina pe o proba medie de beton proaspat

supus unei uscari printr-o incalzire rapida. Diferenta de masa reprezinta apa libera din beton.

Pentru verificarea granulozitatii agregatelor continute in beton, se separa prin

ciuruire sub jet de apa agregatele cu granula mai mare de 3,15 mm si se evalueaza continutul
relativ de nisip fin sau de agregate a caror dimensiune maxima a granulei depaseste limita
admisa. Determinarea are un caracter orientativ si urmareste verificarea respectarii
granulozitatii agregatului total.

4. Verificarea cantitatii de aer antrenat

 La prepararea betonului, in timpul amestecarii componentilor, se antreneaza si o cantitate de

aer, care nu trebuie sa depaseasca anumite limite (circa 5 % volum de aer) pentru a nu afecta
rezistentele betonului. Verificarea este necesara mai ales in cazul utilizarii unui aditiv
plastifiant antrenor de aer, care poate antrena o cantitate de aer mai mare decat cea
admisibila. Determinarea cantitatii de aer oclus se poate face prin mai multe metode.

5. Priza si intarirea betonului

Este o caracteristica neconventionala a amestecului proaspat. Ea se defineste ca fiind

perioada de tranzitie intre „starea de beton proaspat” si „starea rigida” a materialului. Priza
betonului este determinata de cresterea vascozitatii asa cum rezulta din fig. V.3.

Începutul prizei corespunde timpului la care betonul nu mai raspunde compactarii.

Sfarsitul prizei corespunde timpului la care devine posibila determinarea

rezistentelor mecanice; in acest moment betonul capata forma si volum practic constante.

Priza betonului este controlata de cea a cimentului. Timpul de inceput de priza este marcat de
inceputul degajarii caldurii de reactie (din reactiile de hidratare-hidroliza ale cimentului), iar
sfarsitul de priza coincide cu momentul maximului de caldura degajata. Prima este insotita de
descresterea conductivitatii electrice si de cresterea vitezei de propagare a sunetului prin
beton.

Practic, aprecierea prizei se poate realiza prin determinarea adeziunii beton-armatura pe baza
fortelor necesare smulgerii.
Figura V.3. Evolutia in timp a betonului proaspat

Dupa terminarea prizei, betonul se considera in curs de intarire, stare ce dureaza,

conventional, pana la atingerea rezistentelor nominale (28 zile). În aceasta perioada factorii
de mediu (temperatura, umiditate, actiuni mecanice) au o influenta pronuntata asupra
evolutiei ulterioare a proprietatilor, atat pozitiva cat si negativa, in functie de natura lor.

Dupa atingerea rezistentelor nominale betonul intra in starea de beton intarit.

 Durabilitatea betonului

Dupa ce s-a intarit, betonul trebuie sa aiba doua caracteristici: sa aiba rezistenta si
durabilitate. Sa le prezentam pe rand.
In ceea ce priveste rezistenta betonului, putem face urmatoarele doua mari categorii de
clasificari: rezistenta mecanica si rezistenta la actiunile mediului.

Rezistenta mecanica a betonului este de doua feluri:

- Rezistenta la compresiune. Aceasta este considerata cea mai importanta proprietate a
betonului intarit, cu ajutorul careia se defineste clasa betonului si, implicit, principala
clasificare a acestuia. In general, rezistenta ofera o imagine de ansamblu asupra calitatii
betonului. Rezistenta betonului constituie un element vital in proiectarea elementelor de
structura, ea fiind clar specificata de catre proiectanti prin clasa betonului.

- Rezistenta la intindere. Aceasta se determina in mod curent prin metoda incovoierii, si

prezinta interes deosebit in cazul betoanelor utilizate pentru platforme si drumuri.

Rezistenta la actiunea mediului este de doua feluri:

- Rezistenta la coroziune. Aceasta se caracterizeaza prin capacitatea betonului de a
rezista intr-un mediu agresiv si se poate cuantifica prin pierderea de greutate si
rezistenta a probelor. Rezistenta la coroziune depinde de natura cimentului folosit si de
gradul de impermeabilitate a betonului.

- Rezistenta la foc. Chiar daca este supus unor temperaturi ridicate, betonul nu degaja
gaze toxice sau fum. In comparatie cu lemnul, otelul sau alte materiale de constructii,
betonul constituie o excelenta bariera impotriva focului, fara a fi nevoie de protectie
suplimentara. Betonul poate rezista la temperaturi de pana la 300°C

Durabilitatea betonului este caracteristica acestuia de a-si pastra in timp proprietatile,

fara sa se intervina asupra lui cu masuri speciale de intretinere.

Rezistenta si durabilitatea sunt influentate de:

- tipul de ciment - acesta influenteaza proprietatile betonului;
- raportul apa/ciment - prea multa apa conduce la obtinerea unui beton cu mai multe
defecte de structura, de rezistenta mai scazuta si, implicit, mai putin durabil;
- aditivi - este necesara utilizarea aditivilor specifici pentru cresterea rezistentei si
durabilitatii;
- compactare - o compactare corecta conduce la cresterea densitatii betonului si,
implicit, la cresterea rezistentei si a durabilitatii;
- tratarea betonului - aceasta reprezinta cheia succesului unui beton durabil consta in
tratarea corespunzatoare a acestuia.
Care este diferenta intre betonul proaspat si cel intarit? Betonul proaspat este betonul
complet amestecat si aflat inca intr-un stadiu care ii permite compactarea prin metoda
aleasa, in timp ce  betonul intarit este betonul in stare solida si care a obtinut o
rezistenta semnificativa.
Influenta temperaturilor ridicate asupra proprietatilor betonului

Temperaturi ale mediului ambiant de peste + 35°C influenteaza negativ proprietatile

betonului proaspat, datorita franarii proceselor de priza si intarire ca rezultat al evaporarii
masive a apei de amestecare. Pentru a se evita acest lucru, dupa turnarea betonului se vor lua
imediat masurile indicate de protejare a acestuia pentru ca temperatura sa se pastreze sub
aceste limite.

Betonul intarit isi pastreaza proprietatile pana la temperaturi de circa + 150°C. Peste
aceasta temperatura incepe sa scada rezistenta la intindere, din cauza deshidratarii gelurilor si
amplificarii sistemului de microfisuri. Peste + 300°C incepe sa scada si rezistenta la
compresiune.

În cazul elementelor de beton supuse la actiunea flacarilor, cand temperatura

betonului ajunge si depaseste chiar + 600°C, betonul se degradeaza treptat de la suprafata
spre interior datorita deshidratarii compusilor hidratati, dilatarilor termice si transformarii
hidroxidului de calciu prin deshidratare in oxid de calciu. Ulterior la racire la temperaturi
normale, oxidul de calciu se rehidrateaza. Aceste transformari sunt insotite de modificari de
volum care maresc sistemul de micro si macrofisuri, provocand exfolierea betonului.

La temperaturi peste 575°C, agregatele cuartoase prezinta transformari polimorfe cu

mariri de volum, care favorizeaza exfolierea betonului.

Daca agregatele sunt calcaroase, degradarile se produc peste 600°C, cand incepe
disocierea termica a carbonatului de calciu.

Cu toate acestea, constructiile din beton se comporta mai bine la actiunea incendiilor
decat cele metalice, care se incovoaie sub propria lor greutate. Elementele de beton se
degradeaza lent de la periferie spre interior, iar daca degradarea nu este prea profunda, dupa
indepartarea stratului degradat se pot repara prin torcretare.

Pentru constructii speciale (agregate termice, cosuri de fum) exploatate in conditii

termice in care betonul obisnuit are durabilitate scazuta, se utilizeaza betoane refractare, care
isi pastreaza in anumite limite proprietatile fizico-mecanice sub actiunea prelungita a
temperaturilor ridicate.

Betoanele rezistente la temperaturi inalte se executa cu ciment aluminos, ciment portland cu

stabilizatori ceramici sau cu lianti speciali. Ca agregate se utilizeaza materiale stabile la
temperaturi ridicate ca: zgura alumino-titanica, minereu de cromit, sparturi de caramizi
refractare, zgura de furnal, andezit, etc. Ca parte fina care contribuie la marirea stabilitatii
betoanelor la temperaturi ridicate, se utilizeaza diverse materiale macinate, ca: samota,
andezit, cromit, zgura de furnal, cenusa de termocentrala.

Prin utilizarea unui ciment superaluminos (Al2O3 > 70%) si agregate rezultate din

macinarea caramizilor supraaluminoase se pot obtine betoane care sa reziste la temperaturi
peste 1770°C, numite betoane superrefractare.
 Betonul refractar prezinta o serie de avantaje fata de ceramica refractara ca:
rigiditate mai mare a constructiei, eliminarea rosturilor de zidarie, rezistenta, pret mai redus,
durabilitate mai mare.