GÂNDIREA
I. Definirea şi caracterizarea gândirii
• Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă – sub forma noţiunilor,
judecăţilor şi raţionamentelor – a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor
logice, cauzale dintre ele.
• Gândirea – nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei.
Caracterizarea gândirii
1. Caracterul mijlocit al gândirii 2. Caracterul general-abstract al gândirii
Gândirea Gândirea
mijlocită prin
evidenţiază se subordonează
experienţa imaginile din
perceptivă
însuşiri reprezentări
unor modele generale
generale şi ▪ stocate în memorie
ale obiectelor ▪ noţiuni
abstracte ▪ vehiculate
şi cu ajutorul
fenomenelor ▪ principii
limbajului
▪ legi
3. Gândirea este capacitatea de a rezolva probleme
Jean Piaget - gândirea are caracter ▪ înnăscut;
▪ dobândit;
- inteligenţa se dezvoltă treptat, stadial.
Howard Gardner - teoria inteligenţelor multiple: nu avem o singură inteligenţă, ci
mai multe;
- gândirea este organizată ca un sistem multifazic.
4. Gândirea ocupă un rol central în sistemul psihic uman (acţionează ca un mecanism de
comandă)
II. Structura psihologică internă a gândirii
• Din punct de vedere structural:
• gândirea – sistem de noţiuni, judecăţi, raţionamente (latura de conţinut)
– sistem de operaţii (latura relaţională)
– sistem de produse (latura operatorie)
Operaţii (5) evaluare, gândire convergentă, gândire divergentă, memorie, cunoaştere;
Conţinuturi (4) comportamental, semantic, simbolic, figural;
Produse (6) unităţi, clase, relaţii, sisteme, transformări, implicaţii
Structură multifactorială: 5 x 4 x 6 = 120 patterne (ministructuri)
Trăsăturile gândirii
1. flexibilitatea - modificarea unghiului de abordare a unei probleme, a unui obiect;
2. fluiditatea - densitatea ideilor, a opiniilor, soluţiilor, în unitatea de timp;
3. originalitatea - gradul de noutate şi ineditul produselor şi al strategiilor;
4. elaborarea - gradul de completitudine şi de elaborare a produselor gândirii.
Gândirea ca sistem de noţiuni, de judecăţi şi de raţionamente (latura de conţinut)
- este unitatea informaţională a gândirii;
Noţiunea - este un construct mintal,
- nu se aseamănă cu obiectul;
- este totdeauna generală;
- se situează la un anumit nivel de abstractizare;
- este trăită subiectiv, ca o semnificaţie ce se referă la o clasă de fapte.
Clasificarea noţiunilor
1. După modul în care satisfac criteriile esenţialităţii şi ale necesităţii:
a. empirice (limbaj cotidian, conţin erori);
b. ştiinţifice (limbaj specializat, permit intrarea în posesia definiţiilor);
2. După natura însuşirilor pe care le reflectă:
a. concrete;
b. abstracte;
Judecata - structură informaţională mai complexă;
- reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte.
- structură discursivă şi ierarhizată;
Raţionamentul
- sistem de cel puţin trei judecăţi între care există o relaţie (o nouă judecată apare pe
baza celor precedente);
1. inductive;
Raţionamente 2. deductive;
3. prin analogie.
Gândirea ca sistem de operaţii (latura relaţională)
Operaţii 1. analiza – descompunere în elemente componente;
fundamentale 2. sinteza – reconstituirea întregului din elemente;
3. comparaţia – evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor;
4. abstractizarea – extragerea proprietăţilor generale;
5. generalizarea – extindrea rezultatului asupra cazurilor particulare (ex. fructele
conţin vitamine – merele, perele, cireşele conţin vitamine)
6. concretizarea (individualizarea)
Operaţii 1. algoritmica – succesiune strictă a secvenţelor;
instrumentale 2. euristica – desfăşurarea “arborescentă”, în evantai;
Gândirea ca sistem de produse (latura operatorie a procesului)
Înţelegerea - se poate realiza spontan sau treptat
1. sesizarea unei legături între noile cunoştinţe şi vechile cunoştinţe;
- presupune 2. stabilirea semnificaţiei acestei legături;
3. încadrarea noilor cunoştinţe în setul vechi de cunoştinţe.
III. Gândirea ca proces de rezolvare de probleme
• Problema – obstacol de ordin informaţional-cognitiv
• Problema se defineşte prin trei elemente: 1. starea iniţială sau punctul de plecare;
2. scopul problemei sau starea finală;
3. acţiunile sau operaţiile care ne conduc de la starea
iniţială spre cea finală.
• După cunoaşterea elementelor ce le a. probleme bine definite;
alcătuiesc: b. probleme slab definite.
• După operaţiile prin care se pot a. probleme de rearanjare a elementelor;
rezolva: b. probleme de structurare a elementelor;
c. probleme de transformare.
• Modele rezolutive – etape: 1. reformularea sau simplificarea problemei;
2. avansarea ipotezelor, utilizarea strategiilor
(algoritmice sau euristice);
3. testarea ipotezelor;
4. verificarea;
5. reluarea demersului rezolutiv.
IV. Tipologia gândirii
1. Pe baza raportului analitic-sintetic Ú gândire: a. analitică;
b. sintetică;
2. Pe baza raportului dintre concret (intuitiv) şi abstract (formal) Ú gândire: a. intuitiv-concretă;
b. abstract-formală
3. În funcţie de tipul de gândire dominant Ú gândire: a. divergentă;
b. convergentă;
4. După demersurile logice implicate Ú gândire: a. inductivă,
b. deductivă;
c. analogică.
Apartenenţa la un tip sau altul de gândire este condiţionată atât genetic, cât şi educaţional.
…………………………………………………………………………………………………………………
IV. Tipologia gândirii
1. Pe baza raportului analitic-sintetic Ú gândire: a. analitică;
b. sintetică;
2. Pe baza raportului dintre concret (intuitiv) şi abstract (formal) Ú gândire: a. intuitiv-concretă;
b. abstract-formală
3. În funcţie de tipul de gândire dominant Ú gândire: a. divergentă;
b. convergentă;
4. După demersurile logice implicate Ú gândire: a. inductivă,
b. deductivă;
c. analogică.
Apartenenţa la un tip sau altul de gândire este condiţionată atât genetic, cât şi educaţional.
……………………………………………………………………………………………………………
IV. Tipologia gândirii
1. Pe baza raportului analitic-sintetic Ú gândire: a. analitică;
b. sintetică;
2. Pe baza raportului dintre concret (intuitiv) şi abstract (formal) Ú gândire: a. intuitiv-concretă;
b. abstract-formală
3. În funcţie de tipul de gândire dominant Ú gândire: a. divergentă;
b. convergentă;
4. După demersurile logice implicate Ú gândire: a. inductivă,
b. deductivă;
c. analogică.
Apartenenţa la un tip sau altul de gândire este condiţionată atât genetic, cât şi educaţional.