Substantivul

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește: ființe, obiecte, fenomene ale
naturii, sentimente, stări sufletești, precum și unele noțiuni abstracte.

Clasificare:

a. Propriu: se utilizează pentru nume de persoane, localități și alte repere geografice, nume
de instituții și alte asemenea denumiri, scrise întotdeauna cu majusculă (indiferent de
poziția ocupată în cadrul propoziției).

Exemplu: Elena a plecat într-o excursie în Franța.

b. Comun: denumește obiecte de același fel și scrise cu literă mică (cu excepția cazului în
care se află la începutul unei propoziții).

Exemplu: apă, munte, copil, etc.

În funcție de formă, acesta poate fi:

a. Simplu: alcătuit dintr-un singur cuvânt

Exemplu: cal, tablă, carte

b. Compus: alcătuit din două sau mai multe cuvinte

Exemplu: floarea-soarelui, Munții Carpați, nu-mă-uita

Genurile substantivelor
Substantivele pot avea unul din trei genuri:

a. Feminin

Exemple: fată (o fată – două fete), masă (o masă – două mese)

b. Masculin

Exemple: băiat (un băiat – doi băieți), câine (un câine – doi câini)

c. Neutru

Exemple: avion (un avion– două avioane), vapor (un vapor – două vapoare)

Numărul substantivelor
Poate fi:

a. singular (denumește un singur element)

Exemple: scară,elev, casă etc.

b. plural (denumește două sau mai multe elemente)

Exemple: fructe, scări, oameni etc.

Există și substantive defective de număr (au numai formă de singular sau plural).

Exemple de substantive defective de plural:handbal, fotbal, lapte, miere, vată, cinste, curaj,

foame.

Exemple de substantive defective de singular: ochi, pui, șale, zori, Mircești, Carpați

Cazurile substantivelor
În limba română, substantivele pot avea unul din cinci cazuri:

a. Nominativ

În acest caz, substantivul va răspunde la întrebările: „cine?”, „ce?” și „care?”. Funcțiile

sintactice îndeplinite pot fi acelea de: subiect, nume predicativ și atribut.

Exemplu: Copilul citește. (caz nominativ, subiect) – Cine citește?

b. Acuzativ

Substantivul în cazul acuzativ răspunde la următoarele întrebări: ce?, pe cine?, pe ce?, cu cine?,

cu ce?, la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?, lângă cine?, lângă ce?, de la cine?, de la ce?,
unde?, de unde?, până unde?, când?, cum?, care?, ce fel de?

Funcțiile sintactice îndeplinite de substantivele în cazul acuzativ pot fi acelea de: complement

direct, complement indirect, complement de agent, atribut substantival prepozițional,
nume predicativ, complement circumstanţial de loc, complement circumstanțial de timp,
complement circumstanțial de mod, complement circumstantial de cauză, complement
circumstanțial de scop.

Exemple:
Am văzut-o pe Ana la magazin. (complement direct, caz acuzativ) – Pe cine am văzut?

Cadoul este pentru tata. (nume predicativ, caz acuzativ) – Pentru cine este cadoul?

Pentru cazul acuzativ există prepoziții specifice, care ajută la recunoașterea mai ușoară a cazului,
în funcție de prepoziția care însotește substantivul. De obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în
întrebările (mai sus menționate) ce corespund acuzativului.

Exemple de prepoziții: pentru, la, despre, de la

c. Genitiv

În cazul genitiv, substantivul răspunde la întrebările: „al cui? a cui? ai cui? ale cui?”. Acestui
caz îi corespunde o marcă gramaticală: articolul posesiv (al, ai, a, ale).

Tododată, un substantiv aflat în cazul genitiv poate îndeplini una dintre următoarele funcții
sintactice: atribut substantival genitival, atribut substantival prepoziţional, atribut
substantival apoziţional, nume predicativ, complement indirect, complement
circumstanțial de timp, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de
mod, complement circumstanțial de cauză, complement circumstanțial de scop.

Exemple:

Cartea surorii mele este interesantă. (atribut substantival genitival, caz genitiv) – A cui carte?

Prietenii mă așteaptă în spatele casei (complement circumstanțial de loc, caz genitiv) – În

spatele cui?

Observație: Substantivul se analizează, de regulă, împreună cu prepoziția sau locuțiunea

prepozițională. În cazul nostru, există un substantiv în cazul genitiv, însoțit de locuțiunea
prepozițională specifică acestui caz: „în spatele”.

Asemeni acuzativului, și cazului genitiv îi corespund prepoziții specifice, care ajută la

recunoașterea mai ușoară a acestuia, în funcție de prepoziția care însotește substantivul. De
obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.

Exemple de prepoziții: asupra, împotriva, înaintea, înapoia

d. Dativ

Substantivele în cazul dativ răspund la întrebarea „cui?”. Funcțiile sintactice îndeplinite de

substantivele în cazul dativ pot fi acelea de: atribut substantival prepoziţional, atribut
apoziţional, nume predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de mod,
precum și complement circumstanțial de cauză.
Exemplu: I-am dat Anei informațiile cerute. (complement indirect, cazul dativ) – Cui am dat
informațiile cerute?

Cazul dativ are și el anumite prepoziții care îi corespund. Câteva exemple de prepoziții specifice
cazului dativ sunt: mulțumită, grație, potrivit, conform.

e. Vocativ

Substantivele la cazul vocativ nu îndeplinesc nicio funcție sintactică. Acestea pot exprima fie o
chemare, o strigare sau o invocare. Astfel, se atrage atenția asupra intenției comunicării directe,
despărțindu-se substantivul în vocativ de restul propoziției prin virgulă. De obicei, substantivele
în cazul vocativ sunt nume proprii.

Exemplu: Andrei, vino la masă! (caz vocativ, fără funcție sintactică)

Declinarea substantivelor
Declinarea (sau flexiunea) substantivului reprezintă totalitatea formelor prin intermediul cărora
se exprimă categoriile gramaticale ale acestei părți de vorbire. În limba română, declinarea
substantivelor are loc numai cu ajutorul articolului substantival, astfel încât putem diferenția
între două feluri de declinare:

a. Cu articol hotărât
b. Cu articol nehotărât

Acestora li se adaugă trei modele de declinare:

a. Declinarea substantivelor în genul feminin

b. Declinarea substantivelor în genul masculin
c. Declinarea substantivelor în genul neutru

Exemple:

un băiat– substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, însoțit de articolul
nehotărât „un”

băiatul – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, articulat cu articolul
hotârât „l”

unor tablouri – substantiv în cazul genitiv, număr plural, gen neutru, însoțit de articolul nehotărât
„unor”

niște mere– substantiv în cazul acuzativ, număr plural, gen feminin, însoțit de articolul nehotărât
„niște”
Funcțiile sintactice ale substantivelor
Depinzând de cazurile acestuia, substantivul poate avea numeroase funcții sintactice:

a. Nominativ

1. Subiect: Ana este fericită.
2. Nume predicativ: Aceasta este mama mea.

b. Acuzativ

1. Nume predicativ: Florile sunt pentru Dana..

2. Complement direct (cu sau fără prepoziție): Pe colega mea o amuză filmul. Am citit
cartea aceea.
3. Complement indirect: Am discutat despre Elena.
4. Complement circumstanțial

 De mod: Am vorbit ca Alina.

 De loc: Mergem la școală.
 De timp: Într-o seară am ieșit în oraș.
 De agent: Povestea a fost scrisă de profesorul nostru.

5. Atribut substantival prepozițional: Povestea despre Alina mi-a trezit interesul.

c. Genitiv

1. Subiect: Ai casei s-au întâlnit cu niște prieteni.

2. Nume predicativ: Argumentele au fost contra nedreptăților.
3. Atribut substantival genitival: Păpușa fetiței are părul blond.
4. Complement circumstanțial

 De loc: Andreea s-a mutat în spatele casei părinților ei.

 De timp: M-am trezit înaintea colegului meu.

d. Dativ

1. Nume predicativ: Copilul devine asemenea mamei lui.

2. Complement indirect: I-am cumpărat fratelui meu o carte.
3. Complement circumstanțial de mod: Copilul se comportă asemenea fratelui său.
4. Atribut substantival prepozițional: Presupunerile împotriva lui Mihai s-au dovedit valide.