Scribd
Încărcați
13 vizualizări1 pagină

Demonul

Demonul îi cere Tamarei să îl iubească, oferindu-i în schimb nemurire, puteri supranaturale și bogății. Ea refuză, deoarece nu poate trăi veșnic departe de lumea oamenilor.

Încărcat de

medy_codruta1424
Drepturi de autor
© All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
13 vizualizări1 pagină

Demonul

Demonul îi cere Tamarei să îl iubească, oferindu-i în schimb nemurire, puteri supranaturale și bogății. Ea refuză, deoarece nu poate trăi veșnic departe de lumea oamenilor.

Încărcat de

medy_codruta1424
Drepturi de autor
© All Rights Reserved
Respectăm cu strictețe drepturile privind conținutul. Dacă suspectați că acesta este conținutul dumneavoastră, reclamați-l aici.
Formate disponibile
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

Demonul, Mihail Lermontov ---------------------

El intră, dornic să iubească, Dar poate tu nu știi ce-nseamnă


Spre bine-i sufletul deschis, Iubirea unui muritor ?
Gândind: de-acum o să trăiască
O viață două, să renască. - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 

Doar un cuvânt, atâta-ți cer ! Nu ! Află: nu ți-e dat de soartă


Cu el poți să mă-ntorni, copilă, Prietenă, ca, pașnic stând,
Din nou la bine și la cer. Tu să te ofilești curând
Cu vălu-i sfânt, a ta iubire Ca jertfă-a pizmelor de rând;
Să mă-nveșminte, iar să fiu, În lumea-ți strâmtă și deșartă,
Acolo, înger nou și viu,
Pătruns de-o nouă strălucire. -----------------------
O, numai să m-asculți cerșesc,
Sunt robul tău și te iubesc ! Tu lasă vechile dorinți,
De când ți-am întâlnit privirea Și lumea, sorții ei meschine;
Am început ca să urăsc În schimb am să-ți deschid depline
Puterea mea și nemurirea. Și neștiute cunoștinți;
Eu bucuriile lumești Iar duhurile mele, toate,
Le pizmuiesc, deși-s deșarte; Smerite te-or slăvi atunci,
Mă doare că nu-s viu cum ești,
Mi-e groază să te știu departe. --------------------

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  Luceafărului eu cununa
Smulgând-o ți-o voi da în dar,
Ce-i veșnicia-mi fără tine ? Și roua ce-oglindește luna
Și nesfârșita-mi forță, ce-i ? Pe-a ta cunună-am să presar;
Cuvinte goale și străine, Ți-oi făuri o cingătoare
Un templu vast, dar fără zei ! Din asfințit fâșii rupând,
Și tot văzduhul străbătând
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -   Le-oi adăpa cu-arome rare;

Ți-am pus puterea-mi la picioare - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 


Și drept icoană te-am ales.
Dă-mi dragostea ce se-nfiripă, Din nestemate-ți voi zidi
Dau nemurirea mea pe-o clipă; Palate fără de pereche;
Tamara, crede-mi sfântul țel: M-oi cufunda în mări, ca vântul,
Că-n dragoste, precum și-n ură, Voi săgeta spre stele,-n zbor,
Eu sunt statornic, eu nu-nșel ! Ți-oi dărui întreg pământul - 
Eu, fiul hăurilor reci, Iubește-mă !...
Spre stele te-oi purta de mână;
Vei fi pe univers stăpână
Și draga mea vei fi pe veci;
Privi-vei lumea de departe,
Neîncercând compătimiri,
Pământul - fără fericiri
Și frumusețe, fără moarte -

S-ar putea să vă placă și