CUPRINS

Argument…………………………………………………………………..pag 2

Capitolul I: Definirea, nomenclatura şi clasificarea vitaminelor……….pag 4

1.1. DEFINIREA VITAMINELOR

1.2. NOMENCLATURA ŞI CLASIFICARE

1.3. PREZENTAREA PRINCIPALELOR GRUPE DE VITAMINE

Capitolul II: Proprietǎţi fizico-chimice ale vitaminelor…………………pag 8

Capitolul III: Dozarea şi determinarea vitaminelor..................................pag 13

3.1. Vitamine liposolubile

3.2. Vitamine hidrosolubile

Capitolul IV: Rolul vitaminelor în alimentaţie…………………………...pag 15

Capitolul V: Norme de protecţia muncii în laborator……………………pag 18

Bibliografie………………………………………………………………….pag 20
 ARGUMENT

Nimic nu este mai benefic decât o alimentaţie cu aport scǎzut de grǎsimi şi bogatǎ
în fructe, legume şi cereale, pentru a furniza vitaminele şi mineralele de care avem
nevoie pentru a ne menţine sǎnǎtoşi. Din pǎcate, nu întotdeauna mâncǎm sǎnǎtos. Pe
lângǎ aceasta mai sunt şi alte cauze precum: efectele negative ale stresului, înaintarea în
vârstǎ, lipsa exerciţiului fizic, poluarea şi bolile, iar perspectiva consumului de
suplimente nutritive va deveni una extrem de importantǎ. De aceea existǎ din ce în ce
mai mulţi specialişti în domeniu care recomandǎ consumul zilnic de multivitamine.
Dacǎ consumaţi o alimentaţie cu un aport scǎzut de grǎsimi, formatǎ din cel putin cinci
porţii de fructe şi legume pe zi, şi pui, carne slabǎ sau peşte, de câteva ori pe sǎptǎmânǎ,
probabil cǎ puteţi sǎ apelaţi doar la o formulǎ clasicǎ de multivitamine. Dar chiar şi cei
care consumǎ o alimentaţie bine alcatuitǎ si consuma hrana de tip fast-food numai
ocazional pot beneficia de o formula forte. Pentru persoanele al caror prinz este alcatuit
numai dintr-o felie de pizza si un pahar de bautura racoritoare este imperios necesara o
formula forte. Necesarul zilnic satisface cerintele minime zilnice si ajuta la prevenirea
aparitiei unor boli, cum ar fi scorbutul (care apare ca urmare a deficientei de vitamina
C). Nivelurile mai ridicate de vitamine si minerale ce se gasesc in multivitamine pot
ajuta de fapt la prevenirea bolilor, la intirzierea aparitiei lor sau pentru a ameliora
anumite indispozitii sau dureri.
Vitaminele sunt substante organice care, in cantitati foarte mici, indeplinesc in
organismul animal functiuni specifice si vitale. Ele nu produc energie (ca hidratii de
carbon sau grasimile) si nu sunt utilizate ca material plastic pentru constructia celulei
(ca proteinele), dar sunt esentiale pentru cresterea si mentinerea sanatatii omului si
animalelor.
Vitaminele pot fi sintetizate de plante si microorganisme si nu pot fi sintetizate de
organismul animal. Principala sursă de vitamine pentru organism o constituie plantele;
ca sursă secundară de vitamine trebuie menţionată flora bacteriană intestinală precum şi
o serie de organe, ţesuturi, lichide de origine animală în care vitaminele se concentrează
sau depozitează.
Vitaminele sunt substanţe chimice de origine exogenă, indispensabile funcţionării
normale a organismului animal. Alături de enzime şi hormoni ele se găsesc în organism
în cantitate mică, influenţează creşterea, dezvoltarea şi desfăşurarea normală a
proceselor metabolice; participă la reglarea funcţiilor celulare, îndeplinesc rol de
cofactori enzimatici, intervin în procesele de oxido-reducere din organism, etc.
Lipsa lor din hrana duce la imbolnaviri grave (avitaminoze). Unele intra in
compozitia enzimelor si functioneaza sub forma de coenzime.
Organismul îşi procură vitaminele ca atare sau sub formă de provitamine.
Lipsa sau insuficienţa vitaminelor din organism determină tulburări metabolice şi
apariţia unor boli numite avitaminoze sau hipovitaminoze.
O serie de vitamine joacă un rol important în reacţiile biochimice catalizate de
enzime, funcţionând în calitate de cofactor (intră în structura enzimelor). Vitaminele cu
rol de cofactor participă direct în manifestarea activităţii enzimelor respective fie ca
vitamine propriu-zise, fie ca derivaţi ai acestora sub formă de esteri fosforici sau
pirofosforici şi nucleotide.
2
 Se cunosc şi compuşi naturali, care fǎrǎ sǎ fie vitamine , manifestǎ acţiune similarǎ
lor , şi poartǎ denumirea de substanţe vitagene, cum ar fi : diferiţi aminoacizi esenţiali,
acizi graşi esenţiali, etc. Pe de altǎ parte sunt cunoscuţi şi analogi structurali ai
vitaminelor, dar cu acţiune antagonicǎ, care anihileazǎ total sau parţial acţiunea
vitaminelor , substanţe denumite antivitamine.
Sub aspect chimic, vitaminele sunt substanţe micromoleculare cu structurǎ chimicǎ
foarte heterogenǎ.Ca element comun se poate semnala prezenţa unor grupǎri funcţionale
esterificabile în molecula lor. În prezent, se poate sintetiza majoritatea vitaminelor
cunoscute, care se utilizeazǎ în medicinǎ ca factori profilactici şi curativi.

Obiectivul lucrǎrii- prezentarea rolului vitaminelor în alimentaţie

În primul capitol: ”Definirea, nomenclatura şi clasificarea vitaminelor” am
prezentat definiţia principiului biochimic, modul de a denumi vitaminele şi clasificarea
acestora.
În capitolul doi: ”Proprietǎţi fizico-chimice ” am prezentat principalele proprietǎţi
fizice şi chimice specifice vitaminelor.
În capitolul trei: ” Dozarea şi determinarea vitaminelor” am prezentat modul de
dozare şi determinare a vitaminelor.
În capitolul patru: ” Rolul vitaminelor în alimentaţie” am precizat importanţa
fiecǎrei vitamine pentru organismul uman.

3
 Capitolul I: DEFINIREA, NOMENCLATURA ŞI CLASIFICAREA
VITAMINELOR

1.1. DEFINIREA VITAMINELOR

 sunt substanţe chimice de origine exogenă, indispensabile funcţionării normale a

organismului animal
 alături de enzime şi hormoni ele se găsesc în organism în cantitate mică
 influenţează creşterea, dezvoltarea şi desfăşurarea normală a proceselor metabolice
 participă la reglarea funcţiilor celulare
 îndeplinesc rol de cofactori enzimatici
 intervin în procesele de oxido-reducere din organism

1.2. NOMENCLATURA ŞI CLASIFICARE

Sub aspect chimic, vitaminele sunt substanţe micromoleculare foarte heterogene.

Prima vitamină a fost descoperită de C. Funk în 1911, care a reuşit să izoleze din tărâţele de
orez o substanţă ce vindeca boala beri-beri şi care a fost numită vitamină, adică vitamină vitală.
I s-a dat numele de vitamină deorece substanţa respectivă (vitamina B 1) conţinea azot aminic şi
era considerată indispensabilă.
Vitaminele se denumesc cu ajutorul literelor mari din alfabetul latin (A, B, C, D, E, F, etc.). În
cadrul aceleaşi clase, vitaminele se denumesc cu ajutorul indicilor: De exemplu, vitamina D se
găseşete sub mai multe forme: D2, D3, complexul de vitamine B cuprinde vitaminele B1, B2, B3, B6, B12
După structura chimică se denumesc:
- acid ascorbic (vitamina C);
- tiamină (vitamina B1);
- riboflavină (vitamina B2);
- piridoxină (vitamina B6);
După rolul fiziologic ce-l îndeplinesc în organism, vitaminele se clasifică astfel:
- vitamina antihemoragică (vitamina K);
- vitamina antiberi-beri (vitamina B1);
- vitamina antirahitică (vitamina D);
- vitamina antisterilităţii (vitamina E);
- vitamina antiscorbutică (vitamina C).
După solubilitatea acestora în apă sau în solvenţi organici, vitaminele se clasifică în:
- vitamine hidrosolubile;
- vitamine liposolubile.

1.3. PREZENTAREA PRINCIPALELOR GRUPE DE VITAMINE

4
 Vitamine hidrosolubile

Vitaminele hidrosolubile sunt substanţe foarte diferite sub aspect structural. Ele sunt solubile în
apă şi insolubile în solvenţi organici. Din această grupă fac parte: vitamina C, vitaminele B, biotina,
acidul folic, acidul paraaminobenzoic, etc.

Vitamina C sau acidul ascorbic este cea mai răspândită vitamină din natură. Este solubilǎ în apă. Se
distruge prin oxidare şi la gătire din cauza temperaturii, de asemenea fiind solubilă în apă se pierde
mult la spălat
Se găseşte în toate plantele. Sursele principale de vitamina C, din hrană, sunt legumele,
zarzavaturile şi unele fructe. O cantitate foarte mare de vitamina C se găseşte în măceş (mai ales in
fructele de culoare roşu închis), şi în coacăzele negre.
Sunt bogate în vitamina C: căpşunile, portocalele, lămâile, mandarinele, roşiile, varza (nu
numai proaspătă, ci şi murată, dacă ea se conservă corect), mărarul, ceapa verde, verdeaţa de pătrunjel
şi alte zarzavaturi proaspete, hreanul. În cartofi nu se găseşte prea multă vitamina C, dar cartoful ocupă
un loc important în hrana zilnică şi de aceea reprezintă una din sursele principale de vitamina C din
hrană.
În majoritatea produselor care conţin vitamina C se găseşte şi vitamina P, care intensifică
acţiunea vitaminei C.
Pentru omul adult doza zilnică este de 35-70 mg. În general se apreciază necesară o cantitate de
1 mg acid ascorbic / Kg corp.

Vitamina B1 sau tiamina a fost prima vitamină izolată din tărâţele de orez.
Sursele de vitamina B1 sunt constituite de pâinea de secară şi pâinea din faină de grâu integrală,
hrişca, crupele de ovăz, fasolea, mazărea, soia, carnea (mai ales cea de porc), ficatul, rinichii,ouăle,
cartofii. Foarte multă vitamina B1 se găseşte în drojdia de bere.
În pâinea albă, din făina de grâu de calitate superioară, aproape nu există vitamina B 1 şi de
aceea trebuie să ne hrănim, nu numai cu pâine albă, ci şi cu pâine neagră.

Vitamina B2 sau riboflavina este răspândită în aproape toate celulele vegetale şi animale.
Sursele de vitamina B2 sunt: brânzeturile, hrişca, carnea slabă, ouăle, laptele nesmântânit,
pâinea de secară şi din făina de grâu integrală, fasolea, mazărea.
Doza zilnica necesară pentru un adult este de 1,2-1,7 mg zi

Vitamina B6 sau piridoxina se găseşte sub trei forme:

- piridoxina
- piridoxal
- piridoxamina
Acestea se găsesc de obicei împreună şi se pot transforma reciproc una în alta. Deosebirea
dintre ele este gruparea funcţională de la C4. Prin fosforilarea ei, se obţin coenzime ce iau parte la
decarboxilarea şi transaminarea aminoacizilor.
Vitamina B6 poate fi găsită în următoarele surse naturale: peşte, gălbenuş de ou, alune nesărate,
banane, avocado, cereale, legume şi fructe proaspete şi uscate (spanac, varză, mere, struguri).
Doza zilnică recomandată este de 50–100 mg/ (sub supraveghere). Luată în exces, vitamina B 6
dăunează sistemului nervos.

Vitamina B12 sau ciancobalamina constituie cel mai puternic factor antianemic cunoscut până în
prezent.

5
 Din punct de vedere chimic, vitamina B12 este formată dintr-un nucleu porfirinic ce conţine
central un atom de cobalt şi o grupare cian.

Vitamina B9 sau acidul folic a purtat pe vremuri numeroase nume: factorul U, vitamina Bc, este
foarte răspândită în regnul vegetal, mai ales în frunzele verzi (spanac), sparanghel, castraveţi, morcov,
cartofi, ca şi în drojdii, ficat de animale etc. Drojdiile conţin 0,1—0,3 mg la 100 g, cartoful 0,1 mg,
frunzele de morcov 0,3 mg (morcovul — 0,04 mg).
Doza zilnică necesară de vitamina B9 este de la 100 la 200 gamma (miimi de miligram).

Vitamine liposolubile

Vitaminele liposolubile sunt insolubile în apă şi solubile în solvenţi organici. Din această grupă
fac parte: vitamina A, vitamina D, vitamina E, vitamina K, vitamina F, etc.

Vitamina A sau retinolul s-a izolat din uleiul de ficat de peşte. Se mai găseşte în spanac, lapte,
gălbenuşul de ou şi icrele de peşte. În fructe şi legumele roşii (morcovi, roşii, lobodă, sfeclă roşie,
varza roşie) se află sub formă de betacaroten, pe care organismul îl transformă în vitamina A. De aceea
betacarotenul se numeşte provitamina A. Betacaroten-ul ajunge în organism prin aport alimentar şi este
transformat de ficat în vitamina A, în funcţie de necesităţi.

Vitamina A şi beta-carotenul: în urma cercetărilor s-a demonstrat că vitamina A şi beta-carotenul are

o acţiune protectoare faţă de cancerul pulmonar. Vitamina aceasta se găseşte în ficat, ulei de peşte,
lapte, unt
Cele mai multe sunt în : ficat, uleiurile de peşte, gălbenuşul oului, untul, laptele şi smântâna, sardele.

Carotenii se găsesc din abundenţă în vegetalele verzi cu foi, în unele vegetale galbene şi verde închis
în anumite fructe: spanac, caise, morcov, pătrunjel, afine. Acestea însă sunt mai greu de digerat şi sunt
sensibile la oxidare şi lumină, dar nu se distrug la temperatură. Totuşi este indicat în privinţa plantelor
să se folosească proaspete sau cel mai bine sub formă de suc, pentru că acestea conţin şi o serie de
enzime care ar ajuta la digestie, dacă nu ar fi distruse. Enzimele se distrug în totalitate la peste 50
grade aşa că se vor digera foarte greu fără enzime. Necesarul omului este de 7500mcg. Se poate obţine
consumând o jumătate de morcov crud sau 200 g de brânză.
Doze sintetice mai mari pot provoca dureri de cap, greaţă, dureri la încheieturi, căderea părului,
pierderea poftei de mâncare, uscarea pielii.

Betacarotenul. Aparţine familiei carotenoidelor, numărând peste 600 de pigmenţi galben-portocalii ce

dau culoare fructelor şi legumelor. Betacarotenul este precursorul vitaminei A . Rolul său în prevenirea
unor boli este evident. Este un antioxidant puternic, ce întăreşte sistemul imunitar. Mai ales dacă este
asociat cu vitaminele C şi E acest pigment poate juca un rol major în prevenirea îmbătrânirii,
infarctului şi cancerului. În primul caz, evită apariţia cataractei şi a unor boli de piele, cum ar fi
psoriazisul. Este antioxidant, adică capabil să protejeze celulele pielii împotriva radicalilor liberi,
extrem de nocivi sănătăţii în general.
Se găsesc în toate felurile de legume şi fructe: broccoli, caise uscate şi proaspete, cartofi noi, fenicul,
lămâi, mango, morcovi, pepene, piersici, portocale, roşii, spanac, varză. Frunzele verzi de spanac
conţin mai mult ca portocalele, dar culoarea lor este atenuată de clorofilă.

Vitamina D există sub mai multe forme notate de la 1-6, cu structură chimică şi acţiune fiziologică
asemănătoare. Vitamina D2 se numeşte calciferol, iar D3 poartă denumirea de colecalciferol.
Vitaminele din grupul D se găsesc numai în organismul animal. În plante se găsesc provitaminele
corespunzătoare, sterinele, din care sub influenţa radiaţiilor ultraviolete se formează vitaminele D. Cea
mai importantă dintre sterine este ergosterolul, care se găseşte în cantitate mare în drojdia de bere şi în

6
mucegaiul Claviceps purpureeea, care prin expunere la radiaţii ultraviolete, se transformă în vitamina
activă – vitamina D2.

Vitamina D2 sau calcilferolul se găseşte în primul rând în peştele oceanic, ficat şi ouă.

Vitamina E se găseşte în natură sub patru forme: α, β, γ şi δ-tocoferolul.

Tocoferolul este o vitamină solubilă în grăsimi. Se distruge la temperatură, adică în procesul de
pregătire al hranei. Importantă pentru piele şi sistemul nervos este totodată un antioxidant eficient.
Necesarul: 10 mg, dar nici 750 mg nu sunt dăunătoare. Necesarul poate fi asigurat de un pumn de
seminţe de floarea soarelui sau de o porţie mare de spanac gătit. Vitamina E subţiază sângele, aşa că
dacă luaţi medicamente anticoagulante nu se indică. Mai mult de 1000 mg (1g) poate provoca greaţă,
vomă şi diaree. Este prin excelenţă o vitamină „antiîmbătrânire”. Stimulează producerea de anticorpi şi
activitatea celulelor imunitare, în special la persoanele în vârstă. Îşi datorează această reputaţie
proprietăţilor sale antioxidante, previne îmbătrânirea tenului şi îl apără de acţiunea soarelui.
Antioxidant, protejează vasele de sânge împotriva radicalilor liberi de pe pereţii arterelor.
Surse de vitamina E: se găseşte în cantitate mare în uleiurile extrase din boabele germinate de cereale,
uleiuri de soia, nuci, verdeţuri, ficat, unt, seminţele cerealelor (grâu, porumb, ovăz), legumele
proaspete (salată verde, mazărea verde), gălbenuşul de ou, lapte.

Vitamina K este alcătuită, din punct de vedere chimic, din mai multe substanţe cu caracter fiziologic
analog. Vitaminele din grupa K (K1-K7) sunt foarte răspândite în produsele de origine vegetală (foile
verzi de spanac, varză, conopidă, urzici, brocoli) şi animală (ficat, muşchi etc.).
Trebuie menţionat şi faptul că această vitamină poate fi furnizată organismului şi prin sintetizarea ei de
către propria noastră floră microbiană intestinală (cca 50%). Întrucât antibioticele distrug flora
intestinală sintetizatoare de vitamina K, se recomandă ca administrarea acestora să se facă o dată cu
ingerarea de iaurt, lapte bătut sau lapte acidofil.

Vitamina F constă, de fapt, dintr-o grupare de acizi graşi mono- si polinesaturaţi, intrând în
componenţa uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Aceşti acizi nu pot fi
sintetizaţi de către organism, fiind obţinuţi din unele produse alimentare şi cunoscuţi sub denumirea de
acizi esenţiali. Ei sunt liposolubili, foarte uşor oxidabili şi activi numai în prezenţa vitaminelor B6 şi E.
Acizii componenţi ai vitaminei F se găsesc îndeosebi în uleiul de floarea-soarelui (de preferat,
obţinut prin presare la rece), în uleiul de porumb şi de soia, în arahide şi nuci, în seminţele de dovleac
(crude) şi în alune, în migdalele dulci şi în uleiul de ficat de peşte etc. Bogat în vitamina F este şi uleiul
de măsline obţinut prin presare la rece, ca şi fructele de cătină albă. Grăsimile saturate, căldura şi
oxigenul sunt principalii inamici ai vitaminei F.

7
 Capitolul II: PROPRIETǍŢI FIZICO-CHIMICE ALE VITAMINELOR

Vitamina C este un compus chimic labil (puţin stabil). Ea se distruge extrem de rapid în
prezenţa oxigenului din aer, în cazul încălzirii în mediu neutru sau alcalin. De aceea, în urma
prelucrării culinare a alimentelor, o parte din vitamina C de obicei se pierde. Prin fierbere, vitamina C
se distruge.
Vitamina C este un compus chimic labil (puţin stabil). Ea se distruge extrem de rapid în
prezenţa oxigenului din aer, în cazul încălzirii în mediu neutru sau alcalin. De aceea, în urma
prelucrării culinare a alimentelor, o parte din vitamina C de obicei se pierde. Prin fierbere, vitamina C
se distruge.

O C1
H O C2 O

H O C3
H C4
H O C5 H
CH2OH
Din punct de vedere chimic, vitamina C este o γ-lactona unui acid hexonic. Deşi se numeşte
acid, nu are grupa carboxilică liberă, aceasta fiind blocată de legatura lactonică formată între C1 şi C4.
Are o structură furanozică ce îi imprimă o mare reactivitate.
Prin oxidare lentă se transformă în acid dehidroascorbic, iar prin oxidare energică se transformă
ireversibil în acid oxalic şi acid treonic.
Vitamina C sau acidul ascorbic exercită o influenţă pozitivă asupra metabolismului din
organism, contribuie la o bună utilizare a proteinelor din hrană; ea este necesară pentru menţinerea
integrităţilor pereţilor capilarelor.

O C1 COOH
O C1
O C2 O
H O C2 O COOH H C2 OH
+
O C3 COOH H O C3 H
H O C3
H C4 COOH
H C4
H O C5 H
H O C5 H
CH2OH
CH2OH

Vitamina B1 este formată dintr-un nucleu pirimidinic şi unul tiazolic unite printr-o grupare metilenică.
Vitamina B1 ajută la arderea glucidelor şi proteinelor, la normalizarea funcţiei sistemului nervos,
participă la procesul de creştere.
H2 Cl
C CH3
N N

H3C N NH2 S C C OH
H2 H2

8
Vitamina B2 sau riboflavina este răspândită în aproape toate celulele vegetale şi animale.
Forma oxidată a riboflavinei are o culoare galben-verzuie. Prin hidrogenare, riboflavina devine
incoloră.
Ea intră în constituţia unor dehidrogenaze ca FAD şi FMN, contribuind la reacţiile de oxido-reducere.
Vitamina B2 care intră în constituţia unei serii de fermenţi, participă la
metabolismul glucidic şi proteic, ca şi la reglarea respiraţiei tisulare.
Dozele mari de vitamina B2, în special dacă nu există suplimente de
antioxidanţi, pot genera sensibilitate la razele solare

Vitamina B6 sau piridoxina se găseşte sub trei forme:

- piridoxina
- piridoxal
- piridoxamina
Acestea se găsesc de obicei împreună şi se pot transforma reciproc una în alta. Deosebirea
dintre ele este gruparea funcţională de la C4. Prin fosforilarea ei, se obţin coenzime ce iau parte la
decarboxilarea şi transaminarea aminoacizilor.
Intervine în metabolismul aminoacizilor. Cisteina prin autocondensare formează cistina.
Vitamina B6 are rol în absorbţia intestinală a vitaminelor B. Vitamina B 6, prin faptul că activează unele
enzime, are multiple roluri. Participă la metabolismul aminoacizilor, a acizilor graşi esenţiali şi al
fierului.

CH2OH CHO CH2NH2

HO CH2OH HO CH2OH HO CH2OH

H3C N H3C N H3C N

piridoxina piridoxamina
piridoxal

Vitamina B12 - din punct de vedere chimic, este formată dintr-un nucleu porfirinic ce conţine
central un atom de cobalt şi o grupare [Link]ă activ la metabolismul proteinelor, lipidelor şi
glucidelor;
Vitamina B12 este stabilă la căldură (suportă temperaturi de până la 120°C), fiind însă inactivată
de lumină, ca şi de excesul de vitamina C, de alcool si de somnifere. Eficacitatea ei sporeşte prin
asociere cu vitaminele B6, B9, C, colina, inozitol, precum şi în prezenţa potasiului.

9
Vitamina B9 (acidul folic) participă la metabolismul acizilor aminaţi (componeţti ai proteinelor). Este
indicată în anemii, în anumite tulburări digestive şi în convalescente.

Vitamina A sau retinolul - din punct de vedere chimic, aşa cum se poate observa din structură,
retinolul este derivat din izopren şi are ca grupă funcţională un hidroxil. Mulţi izomeri geometrici
diferiţi ai retinolului pot apărea ca rezultat al configuraţiei trans sau cis a celor patru legături duble
găsite în catena laterală.

10
Vitamina A este un antioxidant puternic, ce contribuie la formarea pigmenţilor retinei, celulelor pielii şi
mucoaselor.

Vitamina D există sub mai multe forme notate de la 1-6, cu structură chimică şi acţiune
fiziologică asemănătoare. Vitamina D2 se numeşte calciferol, iar D3 poartă denumirea de colecalciferol.
Vitamina D2 Este relativ stabilă la încălzire şi la acţiunea oxigenului. Este distrusă numai la
180°C. Este mai stabilă în mediul alcalin decât în mediul acid. Rolul vitaminei D este de a interveni în
metabolismul Ca şi P, favorizând absorţia intestinală a acestora şi depunerea lor la nivelul oaselor, sub
forma unui complex fosfocalcic insolubil.

Vitamina E se găseşte în natură sub patru forme: α, β, γ şi δ-tocoferolul.

11
 Este solubilă în metanol, alcool etilic şi acetonă. Temperaturile foarte ridicate, ca şi cele foarte
coborâte reduc cu până la două treimi cantitatea de tocoferol conţinută în vegetale şi în uleiuri.
Tocoferolul este distrus prin pasteurizarea şi prin uscarea laptelui (lapte praf), prin contactul
alimentelor cu bicarbonat de sodiu şi prin păstrarea acestora timp mai îndelungat. Astfel, carnea
păstrată la frigider pierde, în câteva zile, toată cantitatea de vitamina E de care dispunea iniţial. În făina
albă, conţinutul în această vitamină e cu aproximativ 80% mai scăzut decât în făina integrală. Pierderi
importante de vitamina E au loc în cazul rafinării diferitelor produse alimentare. Tocmai din acest
motiv, se recomandă ca uleiurile vegetale să fie obtinuţe prin presare la rece, şi nu prin rafinare,
operaţie care se face la temperaturi ridicate.

Vitamina K este alcătuită, din punct de vedere chimic, din mai multe substanţe cu caracter fiziologic
analog. Trebuie menţionat şi faptul că această vitamină poate fi furnizată organismului şi prin
sintetizarea ei de către propria noastră floră microbiană intestinală (cca 50%). Întrucât antibioticele
distrug flora intestinală sintetizatoare de vitamina K, se recomandă ca administrarea acestora să se facă
o dată cu ingerarea de iaurt, lapte bătut sau lapte acidofil.

Vitamina F constă, de fapt, dintr-o grupare de acizi graşi mono- si polinesaturaţi, intrând în
componenţa uleiurilor vegetale (acid linoleic, acid linolenic, acid arahidonic). Aceşti acizi nu pot fi
sintetizaţi de către organism, fiind obţinuţi din unele produse alimentare şi cunoscuţi sub denumirea de
acizi esenţiali. Ei sunt liposolubili, foarte uşor oxidabili şi activi numai în prezenţa vitaminelor B6 şi E.

12
 12 9
COOH acid linoleic 18 : 2

15 12 9
COOH acid linolenic 18 : 3

14 11 8 5
COOH acid arahidonic 20 : 4
Vitamina F intră în structura fosfolipidelor şi facilitează transportul şi eficienta utilizare a
grăsimilor în organism.

Capitolul III: DOZAREA ŞI DETERMINAREA VITAMINELOR

3.1. Vitamine liposolubile

Vitamina A poate fi identificata sub formǎ uleioasǎ cu acid tricloracetic, când dǎ o coloraţie
galbenǎ care vireazǎ spre albastru.
Substanţe necesare: soluţie uleioasǎ de vitamina A, 0.1mg%;
soluţie cloroformicǎ de acid tricloracetic 30%.
Mod de lucru: Se iau într-o eprubetǎ 0.5ml soluţie de vitamina A şi 1ml soluţie acid tricloracetic.
Apariţia unei coloraţii galbene care vireazǎ spre albastru indicǎ prezenţa vitaminei A.

Reactia Pacini
Substanţe necesare: soluţie uleioasǎ de vitamina A, 0.1mg%;
fenol – cristale;
gaiacol – cristale;
acid clorhidric concentrat (clorurǎ de hidrogen);
cloroform.
Mod de lucru: Se adaugǎ într-o eprubetǎ, peste 0.5ml soluţie de vitamina A, un cristal de gaiacol, un
cristal de fenol, 1ml de acid clorhidric şi 5-6ml cloroform. Se agitǎ bine şi se observǎ apariţia unei
coloraţii roşie purpurie.

Identificarea vitaminei şi provitaminei A în alimente

Substanţe necesare: gǎlbenuş de ou;
13
 rǎdǎcinǎ de morcov;
soluţie de clorurǎ de stibiu.
Experienţa 1. Într-o eprubetǎ se pun 1-2ml soluţie de clorurǎ de stibiu, peste care se adaugǎ o bucǎţicǎ
de galbenuş de ou de mǎrimea unui bob de mazǎre. Se agitǎ eprubeta de câteva ori, dupǎ care se scoate
galbenuşul de ou. Soluţia rǎmasǎ se va colora în albastru.

Experienta 2. O bucǎţicǎ de rǎdǎcinǎ de morcov (conţine provitamina A) se striveşte cu spatula pe o

hârtie de filtru, astfel ca zeama sa fie absorbitǎ de hârtie, dupǎ care se usucǎ la o flacǎrǎ. Peste pata
formatǎ se lasǎ sǎ cadǎ o picǎturǎ de soluţie de clorurǎ de stibiu. Apare o coloraţie albastrǎ verzuie.

Identificarea vitaminei D (calciferolul)

În prezenţa anilinei şi acidului clorhidric, vitaminele D dau o coloraţie roşie.
Substanţe necesare: soluţie de anilinǎ;
acid clorhidric 1/1 în volum;
soluţie uleioasǎ de vitamina D.
Mod de lucru: Într-o eprubetǎ, peste cca 2ml soluţie uleioasǎ vitamina D, se adaugǎ 10 picǎturi soluţie
anilinǎ /HCl. Se obţine o coloraţie roşie.

Reactia Carr-Price.
Având în moleculǎ duble legǎturi conjugate, vitamina D dǎ coloratie ca şi polienele cu acizii tari cu o
soluţie saturatǎ de clorurǎ de stibiu şi cloroform.
Substanţe necesare: soluţie cloroformicǎ de clorurǎ de stibiu 30%;
soluţie cloroformicǎ de vitamina D 0.5mg%.
Mod de lucru: Se toarnǎ în eprubeta 1ml soluţie vitamina D, peste care se pun câteva picǎturi din
soluţia de stibiu . Dupǎ agitare cu o baghetǎ de sticlǎ apare o coloraţie galben-portocalie care atinge
intensitatea maximǎ dupǎ cca 10 minute.

Identificarea vitaminei E.
Prezentând un nucleu benzenic şi, legat de acesta, o grupare oxidril, ca şi fenolii, vitamina E dǎ reacţie
pozitivǎ cu clorura fericǎ.
Substanţe necesare: soluţie alcoolicǎ de vitamina E 0.1mg%;
soluţie de clorura ferica 10%.
Experienţa 1: Într-o eprubetǎ se toarnǎ 1ml soluţie uleioasǎ de vitamina E, peste care se adaugǎ 4-5
picǎturi de clorurǎ fericǎ. Prin agitarea eprubetei, apare o coloraţie galben-roşiaticǎ.

Vitamina E este oxidatǎ de acidul azotic pânǎ la structura parachinonicǎ de culoare roşie.
Substanţe necesare: soluţie uleioasǎ de vitamina E (30mg/1ml);
acid azotic (nitric);
alcool.
Experienta 2. Într-o eprubetǎ se toarnǎ 1ml soluţie uleioasǎ de vitamina E la care se adaugǎ 8-10
picǎturi de acid azotic. Se încǎlzeşte amestecul pe baia de apǎ la fierbere. Dupǎ rǎcire apare o coloraţie
roşie brunǎ. În acest mod, poate fi evidenţiatǎ existenţa vitaminei E în uleiul de floarea-soarelui, uleiul
de arahide, sau uleiul de germeni de griu.

3.2. Vitamine hidrosolubile

Vitamina B (Tiamina)
Conţinând în molecula sa un nucleu tiazolic, vitamina B reacţioneazǎ cu iodura dublǎ de bismut şi
potasiu, dând un precipitat roşu caramiziu.
Substanţe necesare: soluţie vitamina B, 1 g ‰;

14
 reactiv Dragendorff (subnitrat de bismut 5g),
acid clorhidric concentrat 10 mg;
soluţie de iodura de potasiu 40%;
apa distilatǎ 100ml
Mod de lucru: Peste 1ml soluţie vitamina B1, într-o eprubetǎ, se adaugǎ în picǎturi reactivul
Dragendorff, pânǎ la apariţia unui precipitat roşu cǎrǎmiziu.

Identificarea vitaminei B in germinatii de grau si drojdia de bere

Substanţe necesare: drojdie de bere uscatǎ; lantete de germinatii de grau; azotit de sodiu 0.5g; acid
sulfanilic 0.5g, acid clorhidric 0.5g si 100 ml apa distilatǎ şi cu 5 picǎturi de carbonat de sodiu. Dupǎ
amestecare şi agitare, apare o coloraţie roşie.

Vitamina C (acidul ascorbic)

Identificarea vitaminei C se bazeazǎ pe proprietatea acesteia de a se oxida uşor. În acest caz, sǎrurile de
argint vor fi reduse pânǎ la argint metalic.
Substanţe necesare: soluţie de vitamina C 3%;
soluţie de azotat de argint 5%;
soluţie de amoniac 20%.
Mod de lucru: Se adaugǎ într-o eprubetǎ 1-2ml azotat de argint, peste care se toarnǎ soluţie de amoniac
pânǎ la formarea hidroxidului de argint amoniacal, când se observǎ dizolvarea precipitatului format
iniţial. Se adaugǎ 2 ml soluţie de vitamina C şi se încǎlzeşte. Apare oglinda de argint.

Identificarea vitaminei C din alimente

Substanţe necesare: suc de fructe;
hârtie albastrǎ cu diclorfenol-indofenol.
Vitamina C poate fi obţinutǎ ca soluţie din zeama de lǎmâie, castraveţi, tomate, ceapǎ, prune etc.
Mod de lucru: O picǎturǎ de zeamǎ (suc) se lasǎ sǎ cadǎ pe hârtia albastrǎ de diclorfenol-indofenol. Se
formeazǎ o patǎ albǎ, având în jurul ei un inel roşu, ceea ce indicǎ prezenţa vitaminei C. Mǎrimea petei
albe aratǎ şi cantitatea de acid ascorbic conţinut în fruct.
Capitolul IV: ROLUL VITAMINELOR ÎN ALIMENTAŢIE

Vitamina C contribuie la menţinerea metabolismului normal al colesterolului; de aceea, hrana

bogată în această vitamină, contribuie la prevenirea aterosclerozei. S-a dovedit în experienţe făcute pe
animale că sub influenţa vitaminei C intensitatea formării anticorpilor creşte şi prin urmare se măreşte
rezistenţa organismului la infecţii.
În sfârşit, vitamina C previne scorbutul, boală care la inceput se manifestă prin astenie
(oboseală), hemoragii mici punctiforme, în piele şi tendinţa la hemoragii ale gingiilor, iar mai târziu
duce la hemoragii în muşchi şi organele interne (în scorbut hemoragiile survin în urma permeabilităţii
şi fragilităţii crescute a pereţilor capilarelor sanguine). În cazul insuficienţei vitaminei C în organism,
structura normală a ţesutului osos şi a dinţilor este tulburată.
Ajută la înnoirea celulelor şi favorizează cicatrizarea. Lipsa ei se ridează pielea şi îmbătrâneşte
prematur. Protejează peretele arterial şi previne formarea de ateroame. Este cunoscută pentru efectul
anti-oboseală, stimulează sistemul imunitar şi are proprietăţi antioxidante, intervenind în lupta
organismului împotriva radicalilor liberi şi deci a îmbătrânirii celulelor. Aportul insuficient se
manifestă prin oboseală, epuizare fizică şi intelectuală, apatie şi stări depresive. Cantităţi mai mari
sintetice pot provoca diareea, greaţă şi pot agrava litiaza renală. Se mai afirmă că doze mari pot
determina în cazul terapiei anticancer multe probleme greu de remediat. Această vitamină menţine
scăzut nivelul colesterolului din sânge şi contribuie la prevenirea unui număr de infecţii virale şi
bacteriene stimulând sistemul imunitar. Nivelul vitaminei C în sânge este asociat nivelului
coeficientului de inteligenţă verbal şi nonverbal la copii. Acei copii care consumă mai puţină vitamina
C în sânge acumulează mai mult plumb.
15
 Aceasta este acţiunea favorabilă multilaterală a vitaminei C asupra organismului. De aceea
trebuie. să avem grijă ca în hrană să se găsească o cantitate suficientă din această vitamină.

Vitamina B1 sau tiamina ajută la arderea glucidelor şi proteinelor, la normalizarea funcţiei

sistemului nervos, participă la procesul de creştere. Scăderea nivelului de tiamină în organism
provoacă insomnie, iritabilitate, dureri şi parestezii în membre, reducerea capacităţii de muncă fizică şi
intelectuală. Aceste modificări patologice apar mai des dacă se consumă o cantitate mare de glucide
fără sporirea corespunzătoare a aportului de tiamină.
Avitaminoza B1 poate provoca boala beri-beri. Această boală a devenit o boală rară în ţările
industrializate, această carenţă antrenează o oboseală, o pierdere a apetitului şi a greutăţii corporale, şi
tulburări neurologice (polinevrită), psihice, cardiace şi digestive, reversibile, prin administrarea de
vitamina B1.
Vitamina B1 în doze mari (în condiţii experimentale) condiţionează dereglări ale funcţiei
rinichilor, provocând anurie, contribuie la micşorarea masei corpului, la steatoză hepatică, insomnie.

Vitamina B 2 sau riboflavina stimulează creşterea şi funcţia de reproducere, îmbunătăţeşte

starea de sănătate a pielii, părului şi unghiilor. Măreşte acuitatea vizuală şi înlătură oboseala ochilor. În
cazul unei cantităţi insuficiente de vitamina B2 în hrană se observă la început astenie, slăbire, dureri de
cap, dureri oculare şi mai târziu inflamarea globului ocular, care poate duce la cataractă.
Dozele mari de vitamina B2, în special dacă nu există suplimente de antioxidanţi, pot genera
sensibilitate la razele solare şi simptome precum: mâncărimi, senzaţii de arsură, furnicături

Vitamina B6 intervine în metabolismul intermediar şi în special la nivelul sistemului nervos.

Are un rol foarte important în buna funcţionare a sistemului nervos şi imunitar.
Lipsa ei la copii duce la convulsii, iar la adult la astenie, nervozitate, insomnii, pierderea în
greutate, tulburări neurologice, depresii, anemie, irascibilitate, polinevrită.
Este necesară pentru asimilarea magneziului şi în procesul intern de producere al acidului
clorhidric necesar digestiei.
Intervine în metabolismul aminoacizilor. Cisteina prin autocondensare formează cistina.
Cisteina este găsită la om într-o cantitate bine definită. Nivelul constant de cisteină se menţine prin
frânarea creşterii lui peste un anumit prag, fapt realizat de vitamina B6, de acidul folic şi de vitamina
B12. Persoanele la care nivelul de cisteină creşte prezintă un risc triplu de infarct decât cele la care
nivelul este normal.
Vitamina B6 are rol în absorbţia intestinală a vitaminelor B. De asemenea încetineşte evoluţia
osteoporozei fiind necesară, alături de calciu şi vitamina D3.
Vitamina B6 este deci necesară pentru menţinerea funcţionalităţii optime a sistemului imunitar.
Vitamina B6, prin faptul că activează unele enzime, are multiple roluri. Participă la
metabolismul aminoacizilor, a acizilor graşi esenţiali şi al fierului.

Vitamina B12 sau ciancobalamina -dintre proprietăţile ei, enumeram următoarele:

o participă activ la metabolismul proteinelor, lipidelor şi glucidelor;
o contribuie la funcţionarea normală a celulelor, în special a celor din maduvă osoasă ;
o are rol benefic asupra sistemului nervos şi a traiectului gastrointestinal;
o acţionează în mod esenţial în formarea globulelor roşii la nivelul oaselor, în sinteza proteinelor
care participă la edificarea diferitelor ţesuturi, precum şi în sinteza nucleoproteinelor etc.
Vitamina B 12 este ideală pentru creştere. Insuficienţa ei în alimentaţie duce la instalarea unor
grave anemii (anemia pernicioasă, manifestată prin anemie generală şi tulburări nervoase deosebit de
grave). În plus, această vitamină are un rol important şi în protejarea celulelor hepatice, datorită
proprietăţii ei de a împiedica depunerea grăsimilor în ficat. Se afirmă despre cobalamina că ar fi destul
de eficientă şi în bolile precanceroase, şi în cele canceroase.

16
 Vitamina B 9 sau acidul folic participă la metabolismul acizilor aminaţi (componeţi ai
proteinelor). Este indicată în anemii, în anumite tulburări digestive şi în convalescente. Experimental,
carenţa în acid folic atrage, la şobolan, malformaţii ale ochilor şi ale cerului gurii. Carenţa aceasta a
fost observata in mai multe rânduri la femeile cǎrora li se administrase o substanţǎ antagonistǎ acidului
folic. Fetusul a prezentat anomalii caracteristice.

Vitamina A este un antioxidant puternic, ce contribuie la formarea pigmenţilor retinei, celulelor

pielii şi mucoaselor. Menţine sănătatea pielii, stimulează imunitatea generală a organismului şi
îmbunătăţeşte acuitatea vizuală.
Lipsa vitaminei A din alimentaţie opreşte creşterea, provoacă slăbirea vederii şi chiar orbirea
(de unde şi denumirea de vitamină antixeroftalmică), micşorând totodată rezistenţa organismului la
acţiunea microbilor.
În cantităţi mari, vitamina A este toxică, provocând oboseală, nervozitate, dureri osoase şi de
cap, ameţeli.

Vitamina D. Lipsa de vitamina D la copii provoacă rahitismul de aceea se numeşte vitamina

antirahitică.
Principalul simptom al acestei avitaminoze constă în depunerea insuficientă a fosfatului de
calciu în oase. Asimilarea Ca în organism depinde de raportul Ca/P din alimente. Se presupune că
vitamina D ar mări secreţia gastrică şi ar favoriza astfel absorţia Ca şi P.
Trebuie menţionat şi faptul că eficacitatea acestei vitamine este optimizată de prezenţa
vitaminelor A, C şi a colinei. Impreuna cu vitaminele A şi C, acţionează preventiv în cazul răcelii.
Cea mai mare parte din necesarul zilnic de vitamina D îl absorbim prin piele, odată cu lumina
solară. De aceea, este bine ca în perioadele reci şi mohorâte ale anului să mâncam mai mult peşte bogat
în vitamina D.

Vitamina E sau tocoferolul fiind puternic antioxidant, are un rol important în protejarea
vitaminei A, a carotenilor şi a uleiurilor vegetale. De asemenea, vitamina E intervine favorabil în
reproducere (de unde şi denumirea de vitamina fertilităţii sau antisterilităţii), în asigurarea funcţionării
normale a glandelor sexuale şi a celor endocrine, înlesneşte depozitarea glicogenului în ficat şi în
muşchi, inclusiv în muşchiul cardiac.

Vitamina K (antihemoragicǎ). Lipsa de vitamina K din organism determină un sindrom

hemoragic grav, prin defect de coagulare, ca urmare a scăderii importante a concentraţiei de
protrombina (factor sanguin cu rol în coagularea sângelui). De aici şi denumirea de vitamina
antihemoragică.

Vitamina F. Lipsa acestei vitamine provoacă afecţiuni ale pielii, tulburări digestive, oprirea
creşterii, migrene etc. Este întrebuinţată în tratamentul eczemelor, al unor forme de acnee şi
furunculoză.

17
 Capitolul V: NORME DE PROTECŢIA MUNCII ÎN LABORATOR

Pentru a preveni accidentele în laborator, se vor respecta următoarele reguli generale de tehnica
securităţii muncii:
 Intrarea în laborator se face abia după terminarea pauzei.
 Este interzis alergatul în laborator.
 Persoanele cu părul lung şi-l vor strânge la spate în timpul efectuării experimentelor chimice.
 Nu se consumă băutură sau mâncare în laborator.
 Având rol de protecţie a pielii şi îmbrăcămintei, purtarea halatului este obligatorie pentru orice
persoană care lucrează în laborator. Halatul trebuie să fie alb, curat, confecţionat din pânză de bumbac.
 La efectuarea unor experienţe explozive este necesară purtarea ochelarilor de protecţie.
 Se va păstra ordinea şi curăţenia pe mesele de lucru ale elevilor.
 Pentru evitarea unor reacţii secundare vesela şi aparatura de laborator se utilizează doar în stare
perfectă de curăţenie. Acestea se vor spăla cu amestecuri alcaline şi apă distilată, fără a se utiliza
nisipul, deoarece la vasele de sticlă apar fisuri şi la încălzire sticla se va sparge uşor.
 Lucrările de laborator se vor efectua cu cantităţile de substanţe indicate în instrucţiuni, cu vase
şi aparatură adecvate lucrărilor, după verificarea prealabilă a aparaturii respective.
 Este strict interzisă folosirea reactivilor din ambalaje fără etichetă.
18
  Se interzice categoric gustarea şi chiar contactul cu pielea a substanţelor chimice.
 Mirosirea substanţelor se va face cu grijă, prin ţinerea vasului la distanţă şi apropierea vaporilor
care se degajă prin mişcarea mâinii deasupra acestuia.
 Manipularea reactivilor solizi se face cu linguri sau spatule curate.
 Soluţiile de reactivi pentru analiză nu se vor scoate cu pipeta direct din flacon ci mai întâi se
toarnă cantitatea necesară într-un pahar curat, din care apoi se face pipetarea. Se va avea în vedere ca
la transvazarea lichidelor să se ţină borcanul cu eticheta spre palmă pentru a evita deteriorarea acesteia.
 Substanţele foarte volatile se manipulează în nişe şi deasupra unei chiuvete.
 În cazul în care se lucrează cu substanţe inflamabile, este necesară stingerea surselor de căldură
din laborator. Orice început de incendiu provocat de substanţe volatile inflamabile se opreşte imediat,
după caz, cu nisip, o pătură sau cu extinctorul.
 Nu este permisă impurificarea reactivilor în timpul manipulării. Nu este permisă folosirea
aceleaşi ustensile pentru mai mulţi reactivi decât după spălare şi uscare.
 Reactivii nu vor fi cântăriţi direct pe talerele balanţei, ci pe sticle de ceas sau în fiole de
cântărire, iar cei urât mirositori sau toxici numai în flacoane închise.
 Acizii concentraţi (H2SO4, HCl, HNO3 etc.) se toarnă cu mare atenţie, ştergându-se picăturile
prelinse cu azbest şi apoi cu cârpă sau hârtie.
 Rămăşiţele de substanţe periculoase (metale alcaline, fosfor, acizi concentraţi, baze etc.) nu se
vor arunca la canal, deoarece pot provoca explozii puternice şi acţiuni corozive şi, de aceea, vor fi
introduse în vase speciale şi neutralizate. De asemenea, lichidele nemiscibile cu apa şi inflamabile
(benzina, benzenul etc.) nu se vor arunca la canal, deoarece în spaţiul subteran al canalizării se vor
evapora, formând amestecuri explozive cu aerul ce pot exploda la aruncarea în canal a chibriturilor sau
ţigărilor aprinse.
 Se interzice îndreptarea eprubetei cu orificiul către colegi în cazul încălzirii la flacără.
 Manipularea reactivilor explozivi (nitroderivaţi, cloraţi, percloraţi, peroxizi, acid percloric etc.)
trebuie făcută cu foarte mare atenţie.
 Nu este permisă lovirea substanţelor care explodează sau încălzirea lor la o temperatură
apropiată de cea de descompunere.
 Fărâmiţarea alcaliilor, a calciului iodat, iodului, sărurilor acidului cromic, a substanţelor ce dau
pulbere toxică, precum şi turnarea soluţiilor de amoniac concentrat, trebuie să se execute sub nişă.
Acidul sulfuric concentrat se toarnă întotdeauna peste apă şi nu invers, încet şi sub agitare, în vase
rezistente la căldură, reacţia fiind puternic exotermă.
 Aprinderea becurilor de gaz se va face treptat pentru a evita pătrunderea flacărei în interior. În
caz de pătrundere, se va închide robinetul, lăsând becul să se răcească complet, după care se va aprinde
din nou, micşorând curentul de aer. În cazul robinetelor defecte, unde există scăpări de gaz, verificările
nu se fac cu chibrituri, ci prin pensulare cu soluţie de săpun.
 Este interzisă aprinderea arzătoarelor de gaz sau fitilelor spirtierelor cu bucăţele de hârtie
plimbate de la o masă la alta.
 Este interzis a se lăsa aprinse becurile de gaz, lămpile de spirt sau alte aparate de încălzire, la
plecarea din laborator, chiar şi pentru scurt timp. În cazul în care se descoperă pierderi de gaze
combustibile sau de vapori de benzină se va aerisi încăperea, prin deschiderea ferestrelor, până la
dispariţia completă a mirosului de gaz; se vor stinge, totodată, becurile de gaz de la ventilul principal şi
celelalte surse de încălzire.
 Folosirea sticlăriei de laborator se va face cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire a
accidentelor:
prinderea baloanelor de distilare, a biuretelor sau recipientelor în stative se va
efectua cu ajutorul clemelor prevăzute cu apărători de plută sau cauciuc;
paharele, baloanele şi celelalte lichide de laborator ce conţin lichide fierbinţi nu
se pun direct pe masă, ci pe o placă de azbest sau alte materiale termoizolante;
încălzirea vaselor cu pereţi subţiri nu se face direct în flacără, ci pe o sită de
azbest, sub agitare continuă.

19
  După terminarea lucrărilor de laborator, mesele de lucru se vor elibera complet, aşezându-se la
locul lor întreaga aparatură, ustensilele şi reactivii necesari lucrării de laborator.
 La plecarea din laborator se va avea în vedere verificarea instalaţiilor electrice, de gaz şi de apă.

BIBLIOGRAFIE

1. Drǎgǎnescu, C- “Biochimie, manual pentru clasa a-XI-a”, Editura Didacticǎ şi

pedagogicǎ, Bucureşti, 1993
2. Neamţu, G – “Biochimie alimentarǎ”, Editura Ceres, Bucureşti, 1997
3. Teodoru,V- “Biotehnologii în prelucrarea produselor agroalimentare”, Bucureşti, Editura
Ceres, 1987

20