Comenius – Jan Amos Komensky
Jan Amos Komensky (28 martie 1592- 15 noiembrie 1670) – filosof, pedagog și
teolog ceh – este considerat părintele educației moderne. A susținut educația universală,
concept expus în cartea sa Didactica Magna.
A introdus o serie de concepte și inovații educaționale, inclusiv manuale picturale
scrise în limbi native în loc de latină, predare bazată pe dezvoltarea treptată a conceptelor de
la simplu la complex, învățare pe tot parcursul vieții, cu accent pe gândirea logică, șanse
egale pentru toți copiii, educație pentru femei și instruire universală și practică.
Pedagogul ceh orientează preocupările teoretice și activitatea practică spre abordarea
celor mai importante probleme în dezvoltarea personalității, asigurând succesul realizărilor
ulterioare, logica și consecutivitatea procesului de cercetare și cunoaștere a teoriei și practicii
educaționale. Comenius era lipsit la acel moment de un suport al psihologiei, știință care se
va afirma abia peste aproape două secole, însă intuiește unele aspecte ale dezvoltării
personalității. El generează procesul de desprindere a pedagogiei din contextul filosofiei,
punând bazele ei ca știință autonomă cu obiectul ei de studiu și o anumită sferă de preocupări.
Personalitate a epocii preiluministe, Comenius valorifică experiența predecesorilor
săi, în special a umaniștilor, care scot în evidență personalitatea umană, tinzând să îi asigure o
dezvoltare la cote maxime sub aspect fizic și spiritual. Spre deosebire de pedagogia umanistă
care era prioritar elitaristă și individualistă, pedagogul ceh fondează o pedagogie a maselor,
care oferă tuturor posibilitatea de a fi formați, instruiți.
Convins de incontestabila forță a educației, formarea și autoformarea, Comenius
lansează ideea că la naștere omul poate fi comparat cu o tabula rasa „pe care nu e scris
nimic, însă pe care se poate scrie totul. Așa precum un scriitor priceput poate să scrie pe o
tablă ceea ce dorește sau un pictor să picteze, tot astfel cel ce posedă arta învățării poate
imprima orice cu ușurință spiritului omenesc.”
Concepția sa filosofică, Pansofia (înțelepciune universală), pare a fi apropiată de
enciclopedismul renascentist însă este mai fundamentală, deoarece presupune mai mult decât
asimilarea unor date de ordin general din diverse domenii. Pansofia este o reflectare în
conștiința omului a tot ceea ce există real, a lumii cu problemele și contradicțiile sale.
Concepția este expusă în lucrarea Didactica Magna, în care autorul prezintă arta universală
de a-i învăța pe toți totul, punând astfel bazele unei noi orientări în domeniul educației și
învățământului.
Comenius lansează ideea școlii universale – tota vita schola est – punând în valoare
ideea educației permanente, a invățământului continuu. În lucrarea Pampaedia el împarte
viața omului în opt perioade:
schola geniturae (școala prenatală)
schola infantial (de la naștere până la 6 ani)
schola pueritae (6-12 ani)
schola adolescentiae (12-18 ani)
schola virilitatis (a maturității)
schola senii (a bătrâneții)
schola mortis (constă în împlinirea vieții, a idealului educativ, pentru a fi demn de
veșnicie)
Discipolul va învăța în primii 24 de ani de viață în patru școli:
prima copilărie – școala maternă
a doua copilărie – școala elementară sau școala limbii materne
adolescența – gimnaziul sau școala latină
tinerețea – academia și călătoriile
Comenius determină structura sistemului de învățământ ca fiind o problemă prioritară
a politicii educaționale, stabilește o conexiune psihopedagogică între învățământ ca sistem și
învățământ ca proces. O astfel de abordare a procesului de învățământ necesită revizuirea
organizării actului didactic. El propune organizarea elevilor în clase, pe criteriul vârstei;
subliniază necesitatea creării pentru fiecare clasă a unor cărți speciale, care să cuprindă
întreaga programă, tot conținutul științific, moral și religios. Manualele școlare sunt create în
baza principiului concentric, normă utilizată și în prezent.
La fel de actual rămâne și principiul privind prezentarea conținutului unui manual,
criteriul de referință fiind copilul cu posibilitățile lui de învățare. Nu volumul unui manual
este important, ci utilitatea lui.
Pedagogul accentuează necesitatea organizării învățământului prin stabilirea unei
structuri a anului de studii, propune o structurare a lecției, determinând trei etape ale
procesului didactic: demonstrarea, explicarea, aplicarea. Această primă încercare de
organizare a constituit prototipul actualei structuri a lecției.
Comenius subliniază importanța metodei intuitive – „Totul, pe cât posibil să se
prezinte simțurilor” – și a exercițiului, care îl învață pe elev să aprecieze propriile invenții dar
și pe cele străine.
Virtuțiile fundamentale pe care trebuie să le întrunească un individ sunt: prudența,
cumpătarea, tăria, dreptatea. Formarea acestora se asigură prin respectarea unor condiții și
principii cum ar fi: evitarea contactului copilului cu persoane ce au un comportament amoral;
impunerea unei discipline severe, care trebuie să domnească în școală mai mult pentru
morală.
Personalul didactic trebuie să fie pregătit și specializat la un nivel exemplar, pentru a
servi ca reper al instruirii și model în comunitate.
Comenius poate fi considerat nu doar întemeietorul didacticii generale, cartea sa
Informatorul școlii materne fiind prima lucrare în care este abordat integral procesul
educațional la vârsta preșcolară.
Ușa deschisă limbilor constituie prima lucrare metodică modernă în domeniul
predării/învățării limbilor străine, în care este prezentată o modalitate netradițională pentru
acele timpuri de studiere a limbii latine: prin utilizarea metodelor active, însușirea cuvintelor
prin contactul direct cu lumea înconjurătoare, nu prin tocire.
Cărțile amintite, precum și manualele de astronomie, fizică și altele, au fost reeditate
de nenumărate ori și folosite ca material didactic până la sfârșitul secolului XIX
Meritul lui Comenius în domeniul teoriei și practicii educaționale este enorm, el fiind
cel care a ridicat teoria educațională la rangul de domeniu de cercetare. Prin valorificarea
cuvântului didaskein (a învăța – gr) dă naștere termenului și conceptului didactica, termen
care va defini sfera a cărei preocupare este educația, formarea personalității. În a doua
jumătate a secolului al XIX-lea un alt mare pedagog, J.F. Herbart înlocuiește termenul cu
pedagogie, didactica rămânând o parte integrantă a acesteia.