Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

Facultatea de Geografie și Geologie

Departament Geologie

Specializarea Inginerie Geologică

Accidentul Nuclear de la Cernobâl

Referat Geoinformatică

Student: Furtună Maxim

1
Cuprins

Introducere..............................3
1. Surse și caracteristicile poluării radioactive..............................4-12
1.1 Caracteristicile poluării radioactive..............................4-5
1.2 Cernobâl..............................5-12
2. Răspândirea radiației..............................13-15
2.1 Poluarea radioactivă a mediului aerian..............................13
2.2 Poluarea radioactivă a mediului acvatic..............................13-14
2.3 Poluarea radioactivă a solului..............................14
2.4 Poluarea radioactivă a lumii vegetale si animale..............................14-15
3. Prelucrarea și neutralizarea deșeurilor radioactive..............................16-18
[Link] consecințe a folosirii armelor nucleare..............................19-20
Concluzie..............................21-22
Bibliografie..............................22

2
 Introducere

Poluarea radioactivă a biosferei-excesul de substante radioactive in mediul

înconjurător. Aceasta poate fi provocată de explozii nucleare și scurgeri radioactive în urma
accidentelor la CNE sau a altor interprinderi, în dezvoltarea minereurilor radioactive ș.a. În
urma accidentelor la CNE deosebit de brusc creste nivelul de poluare cu radionuclizi
(stronțiu-90, cesiu-137, ceriu-141, iod-131, ruteniu-106 ș.a.). La momentul actual, dupa datele
IAEA, numărul de reactoare nucleare în lume a ajuns la numarul de 426, iar suma energiei
nucleare dobândite aproximativ de 320GW (17% din totalul mondial produs de energie
electrică).
Energia nucleară, în condiții de supraveghere strictă a cerințelor, CNE sunt mai
ecologice în comparație cu CTE, deoarece sunt excluse degajările poluante în
atmosferă( cenușă, SO2, CO2, oxizi de azot). Astfel în Franța, a avut loc cresterea bruscă a
energiei nucleare produse, ceea ce a produs o reducere senmificativă a emisiilor de dioxid de
sulf și oxizilor de azot în sectorul energetic cu 71 și respectiv 60%. În Japonia, pentru
stabilizarea planurilor de aprovizionare cu energie a țării este planificat ca în 2 decenii să fie
construite aproximativ 40 CNE, care vor satisface 43% din necesarul de energie. Însă, în
general, există o tendință de a reduce construcția CNE în lume.
Întrebuințarea energiei nucleare în proporții mari duce la acumularea de deșeuri
radioactive, astfel apare problema conservării lor.
Relevanța subiectului ales este evidentă, deoarece energia nucleară este un domeniu
promițător pentru dezvoltarea resurselor de energie alternativă, dar este inevitabil plină de
riscuri. Consecințele accidentului de la CNE de la Cernobîl sunt incorigibile.
Scopul acestei lucrări este de a analiza sursele de poluare cu radiație, impactul unei astfel de
poluări asupra mediului și consecințele tragediei de la CNE de la Cernobîl..

3
 Figura 1. Centrală Nucleară Electrică

1. CNE Cernobâl și caracteristicile poluării radioactive

1.1 Caracteristicile poluării radioactive

Descoperirile știițifice și dezvoltarea tehnologiilor fizico-chimice al sec XX au adus la

apariția unor surse artificiale de radiație care reprezintă un mare pericol pentru umanitate și
întreaga biosferă. Potențialul acesteia este de marime mult mai mare decat radiația naturală de
fond, la care este adaptată biosfera.
Radiația naturală de fond se datorează radioactivității împăștiate a scoarței terestre,
radiației cosmice penetrante, consumului de radionuclizi biogeni cu alimente ce recent a fost
de 8-9 micro-roentgeni pe oră (μR / h), care corespunde dozei efective medii anuale efective
(EED = НD) pentru un locuitor al Pământului în 2 milisievert (mSv). Radioactivitatea
difuzată se datorează prezenței în mediu a unor urme de radioizotopi naturali cu perioada de
înjumătățire (T1/2) de peste 105 ani (în general uraniu și toriu), precum și 40K, 14C, 225Ra și
222Rn. Gazul Radon dă în mediu de la 30 la 50% din radiația naturală de fond a biotei
terestre. Datorită distribuției inegale a surselor de radiații în scoarța terestră, există unele
diferențe inegale a surselor de radiații în scoarța terestră, există unele diferențe regionale în
fundal și anomaliile sale locale.
Nivelul de fond specificat a fost caracteristic epocii preindustriale și este în prezent
ușor crescut de sursele tehnogene de radioactivitate în mediu, până la 11-12 μR / h cu un EED
mediu anual de 2,5 mSv. Această creștere s-a datorat:
a) Surse tehnice de radiație penetrantă (echipamente medicale cu raze X de diagnostic și
terapie, detectarea defectelor de radiație, surse de semnalizare etc.);
b) Minerale, combustibili și apa extrasă din subsol;
c) Reacțiile nucleare în domeniul energiei electrice și al ciclului combustibilului nuclear;
d) Testarea și utilizarea armelor nucleare. Activitatea umană a crescut de câteva ori
numatul de radionuclizi prezenți în mediu și cu mai multe ordine de mărime a masei
acestora pe suprafața planetei; [1]
Principalul pericol de radiație este reprezentat de stocurile de arme nucleare,
combustibili și de căderile radioactive, care s-au format ca urmare a exploziilor nucleare sau a
accidentelor și scurgerilor din ciclul combustibilului nuclear – de la extracția de uraniu până

4
la eliminarea deșeurilor. Lumea a acumulat zeci de mii de tone de materiale fisionabile cu
activitate totală colosală.
Din 1945 până în 1996, SUA, URSS (Rusia), Marea Britanie, Franța și China au
efectuat peste 400 de explozii nucleare în spațiul aerian. O masă mare de sute de radionuclizi
diferiți au pătruns în atmosferă, care au căzut treptat pe întreaga planetă. Numărul lor global a
fost aproape dublat de dezastrele nucleare care au avut loc în URSS. Radioizotopii de lungă
durată (Carbon-14, cesiu-137, stronțiu-90 etc.) continuă să emită și astăzi, creând o adăugare
de aproximativ de 2% la radiația de fond. Consecințele bombardamentelor atomice, testările
nucleare și a accidentelor au un impact asupra sănătății persoanelor expuse și a descendenților
acestora pentru mult timp.
Este dificil încă sa vorbim despre influența excesului tehnogen al radiației naturale de
fond asupra biotei biosferei. Nu știm încă cum depresurizarea containerelor aruncate cu
radionuclizi și reactoarele submarinelor scufundate poate afecta biota oceanului. În orice caz,
se poate de așteptat o oarecare creștere a nivelului de mutageneză.
Poluarea cu radioactivă asociată cu ciclul normal al combusibilului nuclear din punct
de vedere tehnologic are o natură locală și este disponibilă pentru controlul, izolarea și
prevenirea emisiilor. Funcționarea instalațiilor nucleare este însoțită de o expunere
nesemnificativă la radiație. Măsurarile sistematice pe termen lung și monitorizarea situației
radiației nu au evidențiat un impact grav asupra stării obiectelor de mediu. Dozele de radiație
pentru populația care locuiește în vecinătatea centralei nu depateste 10 μSv / an, ceea ce este
de 100 de ori mai mică decat nivelul permis admis. Probabilitatea accidentelor de radiații în
centralele nucleare este acum estimată aproximativ 10−5 % pe an.

1.2 CNE Cernobâl

Accidentul de la Cernobâl – distrugerea de la 26 aprilie 1986 a celei de-a patra unitate

a CNE de la Cernobîl, situatp pe teritoriul Ucrainei ( la acea vreme – RSS Ucraineană).
Distrugerea a fost explozivă, reactorul a fost distrus complet și o cantitate mare de substanțe
radioactive au fost eliberate în mediu. Accidentul este considerat cel mai mare de acest gen
din întreaga istorie a energiei nucleare, atât în ceea ce privește daunele economice. La
momentul accidentului, centrala nucleară de la Cernobîl era cea mai puternică din URSS. 31
de persoane au murit în primele 3 luni de la accident; efectele pe termen lung ale radiațiilor,
dezvăluite în următorii 15 ani, au cauzat moartea a 60-80 de persoane. 134 de persoane au

5
suferit boli de radiații de severitate variabilă, peste 115 mii de persoane au fost evacuate din
zona de 30 de kilometri. Au fost mobilizate resurse semnificative pentru a elimina
consecințele, peste 600 de mii de persoane au luat parte la eliminarea consecințelor
accidentului.

Figura 2. Blocul 4 al CNE din Cernobâl după accident

Spre deosebire de bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki, explozia seamănă cu

o „bombă murdară” foarte puternică - principalul factor dăunător a fost contaminarea
radioactivă. Norul radioactiv din accident a trecut peste partea europeană a URSS, Europa de
Est și Scandinavia. Aproximativ 60% din deșeurile radioactive au căzut pe teritoriul
Belarusului.
În urma accidentului, aproximativ 5 milioane de hectare de teren au fost retrase din uz
agricol, a fost creată o zonă de excludere de 30 de kilometri în jurul centralei nucleare, sute de
așezări mici au fost distruse și îngropate (îngropate cu echipamente grele).
Înainte de accident, reactorul celei de-a patra unități conținea 180-190 de tone de
combustibil nuclear (dioxid de uraniu). Estimările, care sunt considerate în prezent cele mai
fiabile, au fost eliberate în mediu de la 5 la 30% din această sumă. Unii cercetători contestă
aceste date, citând fotografii și observații ale martorilor oculari care arată că reactorul este
practic gol. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că volumul a 180 de tone de dioxid
de uraniu este doar o mică parte din volumul reactorului. Reactorul a fost umplut în cea mai
6
 mare parte cu grafit; se crede că a ars în primele zile după accident. În plus, o parte din
conținutul reactorului s-a topit și s-a deplasat prin fisurile de la baza vasului reactorului în
afara acestuia.
În plus față de combustibil, miezul din momentul accidentului conținea produse de
fisiune și elemente transuranice - diferiți izotopi radioactivi acumulați în timpul funcționării
reactorului. Acestea sunt cele care prezintă cel mai mare pericol de radiații. Cele mai multe
dintre ele au rămas în interiorul reactorului, dar cele mai volatile substanțe au fost aruncate,
inclusiv:
 toate gazele nobile conținute în reactor;
 aproximativ 55% iod sub formă de amestec de abur și particule solide, precum
și în compoziția compușilor organici;
 cesiu și telur sub formă de aerosoli.
 Activitatea totală a substanțelor eliberate în mediu a fost, conform diferitelor
estimări, până la 14 × 1018 Bq (14 EBq), inclusiv
 1,8 EBq de iod-131,
 0,085 EBq de cesiu-137,
 0,01 EBq de stronțiu-90 și
 0,003 EBq de izotopi de plutoniu;
 gazele nobile au reprezentat aproximativ jumătate din activitatea totală.

Peste 200.000 km² au fost contaminate, aproximativ 70% - în Belarus, Rusia și

Ucraina. Substanțele radioactive se răspândesc sub formă de aerosoli, care s-au depus treptat pe
suprafața pământului. Gazele nobile s-au dispersat în atmosferă și nu au contribuit la poluarea
regiunilor adiacente stației. Poluarea a fost foarte neuniformă, în funcție de direcția vântului din
primele zile după accident. Cea mai mare parte a stronțiului și plutoniului a căzut la mai puțin
de 100 km de stație, deoarece acestea erau în mare parte conținute în particulele mai mari. Iodul
și cesiul se răspândesc pe o zonă mai largă.
Din punctul de vedere al impactului asupra populației în primele săptămâni după
accident, cele mai periculoase au fost iodul radioactiv, care are un timp de înjumătățire relativ
scurt (opt zile) și telurul. În prezent (și în deceniile următoare), cele mai periculoase sunt
izotopii stronțiului și cesiului, cu un timp de înjumătățire de aproximativ 30 de ani. Cele mai
mari concentrații de cesiu-137 se găsesc în stratul de suprafață al solului, de unde intră în
plante și ciuperci. Insectele și animalele care se hrănesc cu ele sunt, de asemenea, expuse
poluării. Izotopii radioactivi ai plutoniului și americiului vor rămâne în sol sute și, eventual,

7
mii de ani, dar numărul lor este mic. Cu toate acestea, unii experți consideră că problemele
asociate cu contaminarea cu elemente transuranice necesită un studiu mai aprofundat. Ca
urmare a descompunerii beta a Pu-241, americiul-241 se formează în zone contaminate
radioactiv. În prezent, Am-241 contribuie cu 50% la activitatea alfa totală. Creșterea activității
solurilor contaminate cu izotopi transuranici datorită Am-241 va continua până în 2060 și
contribuția sa va fi de 66,8%. În special, în 2086, activitatea alfa a solului în teritoriile
contaminate cu plutoniu din Republica Belarus va fi de 2,4 ori mai mare decât în perioada
inițială post-accident .
În orașe, cea mai mare parte a substanțelor periculoase se acumulează pe suprafețe plane
ale suprafeței: pe peluze, drumuri, acoperișuri. Datorită influenței vântului și ploii, precum și
ca urmare a activităților umane, gradul de poluare a scăzut semnificativ și acum nivelurile de
radiații din majoritatea locurilor au revenit la valorile de fond. În zonele agricole din primele
luni, substanțele radioactive au fost depozitate pe frunzele plantelor și pe iarbă, astfel încât
erbivorele au fost expuse contaminării. Apoi radionuclizii, împreună cu ploaia sau frunzele
căzute, au pătruns în sol, iar acum intră în plantele agricole, în principal prin sistemul
radicular. Nivelurile de poluare din zonele agricole au scăzut semnificativ, dar în unele
regiuni cantitatea de cesiu din lapte poate depăși în continuare nivelurile acceptabile. Acest
lucru se aplică, de exemplu, regiunilor Gomel și Mogilev din Belarus, regiunii Bryansk din
Rusia, regiunilor Zhytomyr și Rovno din Ucraina.
Pădurile au fost puternic poluate. Datorită cesiul este reciclat constant, mai degrabă decât
eliminat din ecosistemul forestier, nivelurile de contaminare a produselor forestiere, cum ar fi
ciupercile, fructele de pădure și vânatul, rămân periculoase. Nivelul de poluare al râurilor și al
majorității lacurilor este în prezent scăzut. Cu toate acestea, în unele lacuri „închise”, din care
nu există scurgeri, concentrația de cesiu în apă și pești poate reprezenta un pericol de zeci de
ani.
Poluarea nu a fost limitată la o zonă de 30 de kilometri. Au fost raportate niveluri ridicate
de cesiu-137 în licheni și carne de ren din regiunile arctice din Rusia, Norvegia, Finlanda și
Suedia.
În 1988, pe teritoriul contaminat a fost creată o rezervă ecologică pentru radiații.
Observațiile au arătat că numărul mutațiilor la plante și animale, deși a crescut, dar
nesemnificativ, iar natura face față cu succes consecințelor lor. Pe de altă parte, îndepărtarea
impactului antropic a avut un efect pozitiv asupra ecosistemului rezervației și impactul acestui
factor a depășit semnificativ efectele negative ale radiației. Ca urmare, natura a început să se
recupereze într-un ritm rapid, populațiile de animale au crescut, iar varietatea speciilor de
vegetație a crescut.
8
 Intemporalitatea, incompletitudinea și inconsecvența informațiilor oficiale despre dezastru
au dat naștere la multe interpretări independente. Uneori, victimele tragediei sunt considerate
nu numai cetățeni care au murit imediat după accident, ci și rezidenți din regiunile adiacente,
care au mers la demonstrația de 1 mai fără să știe despre accident. Cu acest calcul, dezastrul
de la Cernobîl depășește semnificativ bombardamentul atomic din Hiroshima în ceea ce
privește numărul victimelor.
Greenpeace și Doctors Against Nuclear War International susțin că zeci de mii de oameni
au murit ca urmare a accidentului, doar printre lichidatori, 10.000 de cazuri de malformații la
nou-născuți, 10.000 de cazuri de cancer tiroidian și alte 50.000 sunt așteptate în Europa.
Există, de asemenea, un punct de vedere opus, care se referă la 29 de cazuri înregistrate de
deces cauzat de radiații ca urmare a accidentului (angajații stației și pompierii care au primit
prima lovitură).
Dispersia în estimările oficiale este mai mică, deși numărul victimelor accidentului de la
Cernobâl poate fi estimat doar aproximativ. În plus față de lucrătorii morți ai CNE și
pompierii, aceștia includ militari bolnavi și civili implicați în eliminarea consecințelor
accidentului și rezidenți ai zonelor expuse contaminării radioactive. Determinarea carei părți a
bolii a fost o consecință a accidentului este o sarcină foarte dificilă pentru medicină și
statistici. Se crede că majoritatea deceselor asociate cu expunerea la radiații au fost sau vor fi
cauzate de cancer.
Forumul de la Cernobîl, o organizație care funcționează sub auspiciile ONU, inclusiv
organizații precum AIEA și OMS, a publicat un raport amplu în 2005, care a analizat
numeroase studii științifice privind impactul factorilor asociați cu accidentul asupra sănătății
lichidatorilor și a populației. Concluziile conținute în acest raport, precum și într-o revizuire
mai puțin detaliată a Moștenirii de la Cernobîl publicate de aceeași organizație, diferă
semnificativ de estimările de mai sus. Numărul posibilelor victime până acum și în deceniile
următoare este estimat la câteva mii de oameni. Se subliniază faptul că acesta este doar un
ordin de mărime estimat, deoarece, din cauza dozelor de radiații foarte mici primite de
majoritatea populației, efectul expunerii la radiații este foarte dificil de izolat pe fondul
fluctuațiilor aleatorii ale morbidității și mortalității și alți factori care nu au legătură directă cu
expunerea. Acești factori includ, de exemplu, scăderea nivelului de trai după prăbușirea
URSS, care a dus la o creștere generală a mortalității și la o reducere a speranței de viață în
cele trei țări cele mai afectate de accident, precum și o schimbare a compoziției de vârstă a
populației în unele zone extrem de contaminate (o parte a populației tinere rămase).
De asemenea, se remarcă faptul că o incidență ușor crescută în rândul persoanelor care nu
au participat direct la lichidarea accidentului, dar care au fost relocați din zona de excludere în
9
alte locuri, nu este direct legată de radiații (în aceste categorii, există o incidență ușor crescută
a sistemului cardiovascular, tulburări metabolice, nervoase boli și alte boli care nu sunt
cauzate de radiații), dar cauzate de stresuri asociate chiar cu faptul de relocare, pierderea
proprietății, probleme sociale, frica de radiații.
Având în vedere numărul mare de persoane care trăiesc în zone afectate de contaminarea
radioactivă, chiar și diferențe mici în evaluarea riscului de boală pot duce la diferențe mari în
estimarea numărului preconizat de cazuri. Greenpeace și o serie de alte organizații publice
insistă asupra necesității de a lua în considerare impactul accidentului asupra sănătății publice
din alte țări. Chiar și dozele mai mici de radiații fac dificilă obținerea de rezultate statistice
fiabile și fac astfel de estimări inexacte.
Cele mai mari doze au fost primite de aproximativ 1000 de persoane care se aflau în
apropierea reactorului în momentul exploziei și care au participat la lucrări de urgență în
primele zile după aceasta. Aceste doze au variat de la 2 la 20 gri (Gy) și s-au dovedit a fi
letale în unele cazuri.
Majoritatea lichidatorilor care au lucrat în zona periculoasă în anii următori și
rezidenții locali au primit doze relativ mici de radiații pentru întregul corp. Pentru lichidatori,
acestea au avut o medie de 100 mSv, deși uneori au depășit 500. Dozele primite de rezidenți
evacuați din zone puternic contaminate au ajuns uneori la câteva sute de milisieverți, cu o
valoare medie estimată la 33 mSv. Dozele acumulate de-a lungul anilor de după accident sunt
estimate la 10-50 mSv pentru majoritatea locuitorilor din zona contaminată și până la câteva
sute pentru unii dintre ei.
Pentru comparație, locuitorii unor regiuni ale Pământului cu fond natural crescut (de
exemplu, în Brazilia, India, Iran și China) primesc doze de radiații egale cu aproximativ 100-
200 mSv în 20 de ani .
În primele săptămâni după accident, mulți locuitori au mâncat alimente (în principal
lapte) contaminate cu iod radioactiv-131. Iodul s-a acumulat în glanda tiroidă, ceea ce a dus la
doze mari de radiații către acest organ, pe lângă doza pentru întregul corp primită din cauza
radiațiilor externe și a radiațiilor altor radionuclizi care au pătruns în organism. Pentru
locuitorii din Pripyat, aceste doze au fost reduse semnificativ (estimate de 6 ori) datorită
utilizării preparatelor care conțin iod. În alte domenii, o astfel de prevenire nu a fost efectuată.
Dozele primite au variat de la 0,03 la mai multe Gy, iar în unele cazuri au ajuns la 50 Gy.
Glanda tiroidă este unul dintre organele cu cel mai mare risc de cancer din cauza
contaminării radioactive, deoarece acumulează iod-131; riscul este deosebit de mare pentru
copii. În 1990-1998, au fost înregistrate peste 4.000 de cazuri de cancer tiroidian în rândul
celor care aveau vârsta sub 18 ani în momentul accidentului . Având în vedere probabilitatea
10
redusă de îmbolnăvire la această vârstă, unele dintre aceste cazuri sunt considerate o
consecință directă a radiațiilor. Experții Forumului ONU de la Cernobîl consideră că, odată cu
diagnosticarea în timp util și tratamentul adecvat, această boală nu reprezintă un pericol foarte
mare pentru viață, cu toate acestea, cel puțin 15 persoane au murit deja din cauza ei. Experții
cred că incidența cancerului tiroidian va continua să crească pentru mulți ani de acum încolo.
Unele studii arată o creștere a incidenței leucemiei și a altor tipuri de cancer (altele
decât leucemia și cancerul tiroidian) atât în rândul lichidatorilor, cât și al rezidenților din
zonele contaminate. Aceste rezultate sunt contradictorii și adesea nesigure din punct de vedere
statistic; nu s-au găsit dovezi convingătoare ale creșterii riscului acestor boli asociate direct cu
accidentul. Cu toate acestea, observarea unui grup mare de lichidatori efectuată în Rusia a
relevat o creștere a mortalității cu câteva procente. Dacă acest rezultat este corect, înseamnă
că printre cele 600.000 de persoane cele mai expuse la radiații, decesele provocate de cancer
vor crește cu aproximativ patru mii ca urmare a accidentului, peste aproximativ 100.000 din
alte cauze.
O creștere a numărului de anomalii congenitale a fost constatată în diferite regiuni din
Belarus între 1986 și 1994, dar a fost aproximativ aceeași atât în zonele poluate, cât și în cele
curate. În ianuarie 1987, a fost raportat un număr neobișnuit de mare de cazuri de sindrom
Down, dar nu a existat o tendință ulterioară către o creștere a incidenței.
Mortalitatea infantilă este foarte mare în toate cele trei țări afectate de accidentul de la
Cernobîl. După 1986, mortalitatea a scăzut atât în zonele contaminate, cât și în zonele curate.
Deși în zonele contaminate declinul a fost în medie mai lent, dispersia valorilor observate în
ani diferiți și în zone diferite nu ne permite să vorbim despre o tendință clară. În plus, în unele
zone contaminate, mortalitatea infantilă înainte de accident a fost semnificativ sub medie. În
unele dintre cele mai puternic poluate zone, a existat o creștere a mortalității. Nu este clar
dacă acest lucru se datorează radiațiilor sau altor motive - de exemplu, un nivel scăzut de trai
în aceste zone sau o calitate slabă a îngrijirilor medicale.
După accidentul de la a 4-a unitate electrică, funcționarea centralei a fost suspendată din
cauza unei situații de radiații periculoase. Cu toate acestea, deja în octombrie 1986, după
ample lucrări privind decontaminarea teritoriului și construcția „sarcofagului”, unitățile de
putere 1 și 2 au fost repuse în funcțiune; în decembrie 1987, lucrările celui de-al 3-lea au fost
reluate.
La 25 decembrie 1995, a fost semnat un memorandum de înțelegere între Guvernul
Ucrainei și guvernele țărilor G7 și Comisia Uniunii Europene, potrivit căruia a început
dezvoltarea unui program pentru închiderea completă a stației până în 2000. Decizia privind

11
oprirea definitivă a unității de putere nr. 1 a fost luată la 30 noiembrie 1996, iar unitatea de
putere nr. 2 la 15 martie 1999.
La 29 martie 2000, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat Rezoluția nr. 598 „Cu
privire la încetarea timpurie a funcționării unității electrice nr. 3 și închiderea finală a centralei
nucleare de la Cernobâl”. La 15 decembrie 2000, la ora 13:17, prin ordin al președintelui
Ucrainei, în timpul difuzării teleconferinței CNE Cernobîl - Palatul Național „Ucraina”, prin
rotirea cheii de protecție de urgență (AZ-5), reactorul unității electrice nr. 3 al centralei
nucleare Cernobâl a fost oprit definitiv. Stația a încetat să mai producă energie electrică.
Sarcofagul, ridicat peste al patrulea, care a și explodat, unitatea de putere este distrusă
treptat. Pericolul în caz de colaps este determinat în principal de cantitatea de material
radioactiv din interior. Conform cifrelor oficiale, această cifră atinge 95% din suma care era la
momentul accidentului. Dacă această estimare este corectă, atunci distrugerea adăpostului
poate duce la emisii foarte mari.

În martie 2004, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a anunțat o licitație

pentru proiectarea, construcția și punerea în funcțiune a unui nou sarcofag pentru centrala
nucleară de la Cernobîl. Câștigătorul licitației din august 2007 a fost NOVARKA, o societate
mixtă între companiile franceze Vinci Construction Grands Projets și BOUYGUES. Și astăzi,
la un deceniu și jumătate după tragedia de la Cernobâl, există evaluări contradictorii ale
efectului său dăunător și al pagubelor economice cauzate. Conform datelor publicate în 2000,
din 860 de mii de persoane care au participat la lichidarea consecințelor accidentului, peste 55
de mii de lichidatori au murit, zeci de mii au devenit invalizi. O jumătate de milion de oameni
locuiesc încă în zone contaminate.

12
 Zonele regiunilor și republicilor din Rusia contaminate cu cesiu-137
(începând cu primul an după dezastru la centrala nucleară de la Cernobâl)

Suprafața totală a Suprafața poluată cu Cesiu-137, km2

republicii Ci/ km2
Republica\Regiune Mii km2 5-15
1. Belgorod 27,1
2. Breansk 34,9 2628
3. Voroneej 52,4
4. Kaluga 29,9 1 419
5. Kursk 29,8
6. Lipețk 24,1
7. Leningrad 85,9
8. Nizhni 74,8
Novgorod
9. Oriol 24,7 132
10. Penza 43,2
11. Riazan 39,6
12. Saratov 100,2
13. Smolensk 49,8
14. Tambov 34,3
15. Tula 25,7 1 271
16. Ulianovsk 37,3
17. Mordovia 26,2
18. Tatarstan 68,0
19. Chuvashia 18,0
Total 5450

Nu există date exacte privind numărul de doze iradiate și primite. De asemenea, nu

există previziuni clare despre posibilele consecințe genetice. Teza despre pericolul expunerii
prelungite la doze mici de radiații pe corp este confirmată. În zonele expuse contaminării
radioactive, numărul bolilor oncologice este în continuă creștere, în special creșterea
incidenței cancerului tiroidian la copii.

13
Dozele medii efective de radiații echivalente pentru un număr de țări
europene în primul an după accidentul de la Cernobîl, μSv
Țara Doza echivalentă efectivă Doza echivalentă efectivă
pentru primul an preconizată

Austria 670 3200

Finlanda 360 2000

Bulgaria 940 1800

Romania 570 1700

Iugoslavia(Serbia, Croația, 380 1700

Muntenergru, Bosnia și
Herțogovina, Slovenia,
Macedonia de Nord)
Grecia 590 1200

Cehia și Slovacia 390 890

Italia 300 810

Norvegia 230 790

Polonia 240 740

Ungaria 250 400

CIS (URSS) 260 820

2. Răspândirea poluării cu radiații.

14
Figura 3. Raspândirea radiației în Europa

2.1 Contaminarea radioactivă a aerului

Substanțele radioactive care intră în atmosferă în timpul extragerii și funcționării
centralelor și motoarelor nucleare pot fi periculoase. Cu toate acestea, odată cu nivelul actual
de tehnologie de protecție, această sursă de radioactivitate este nesemnificativă.
Cea mai mare contaminare a atmosferei de substanțe radioactive apare ca urmare a exploziei
bombelor atomice și a hidrogenului. Fiecare astfel de explozie este însoțită de formarea unui
grandios nor de praf radioactiv. Un val exploziv de forță enormă își răspândește particulele în
toate direcțiile, ridicându-le mai mult de 30 km. În primele ore după explozie, se depun cele
mai mari particule, o dimensiune ceva mai mică - atracție timp de 5 zile, iar praful fin este
transportat de fluxurile de aer pe mii de kilometri și se așează pe suprafața globului timp de
mulți ani.

2.2 Contaminarea radioactivă a mediului acvatic

Principalele surse de poluare radioactivă din Oceanul Mondial sunt:
 poluarea cauzată de testele armelor nucleare (în atmosferă înainte de 1963);
 contaminarea cu deșeuri radioactive care sunt direct deversate în mare;
 accidente pe scară largă (ChAOS, accidente ale navelor cu reactoare nucleare);
 înmormântarea deșeurilor radioactive în partea de jos etc. (Israel și colab., 1994).

În timpul testării armelor nucleare, mai ales înainte de 1963, când au fost efectuate
explozii nucleare masive, o cantitate imensă de radionuclizi a fost eliberată în atmosferă.
Deci, numai pe arhipelagul arctic Novaya Zemlya au fost efectuate peste 130 de explozii
nucleare (numai în 1958 - 46 de explozii), dintre care 87 se aflau în atmosferă.
Deșeuri provenite din centralele nucleare britanice și franceze contaminate cu
elemente radioactive practic în întregul Atlantic de Nord, în special în Marea Nordului,
Norvegia, Groenlanda, Barents și Marea Albă. Țara noastră a contribuit, de asemenea, la
poluarea Oceanului Arctic cu radionuclizi. Funcționarea a trei reactoare nucleare subterane și
15
a unei centrale radiochimice (producție de plutoniu), precum și a restului instalațiilor de
producție din Krasnoyarsk-26, a dus la poluarea unuia dintre cele mai mari râuri din lume,
Yenisei (peste 1.500 km). Este evident că aceste produse radioactive au intrat deja în Oceanul
Arctic.
Apele Oceanului Mondial sunt contaminate cu cei mai periculoși radionuclizi cesiu-
137, stronțiu-90, ceriu-144, itriu-91, niobiu-95, care, având o mare capacitate bioacumulativă,
trec de-a lungul lanțurilor alimentare și se concentrează în organismele marine de cele mai
înalte niveluri trofice, creând un pericol, atât pentru organismele acvatice, cât și pentru
oameni. [1] Diverse surse de aport de radionuclizi au poluat mările arctice, astfel încât în 1982
contaminarea maximă cu cesiu-137 a fost înregistrată în partea de vest a Mării Barents, care a
fost de 6 ori mai mare decât poluarea globală a apelor nord-atlantice. Pe o perioadă de
observație de 29 de ani (1963-1992), concentrația de stronțiu-90 în Marea Albă și Barents a
scăzut doar de 3-5 ori. Un pericol semnificativ este cauzat de 11 mii de containere cu deșeuri
radioactive aruncate în Marea Kara (lângă arhipelagul Novaya Zemlya), precum și de 15
reactoare deteriorate de la submarinele nucleare. Lucrările celei de-a 3-a expediții sovieto-
americane din 1988 a stabilit că în apele mării Bering și Chukchi, concentrația de cesiu-137
este aproape de fundal pentru regiunile oceanice și se datorează aportului global al acestui
radionuclid din atmosferă pe o perioadă lungă de timp. Cu toate acestea, aceste concentrații
(0,1, Ci / L) au fost de 10-50 de ori mai mici decât în Marea Neagră, Barents, Baltică și
Groenlanda expuse la surse locale de contaminare radioactivă.
Toate cele de mai sus arată că omul a uitat probabil: oceanul este un depozit puternic
de resurse minerale și biologice; în special, furnizează 90% din petrol și gaze, 90% din
producția mondială de brom, 60% magneziu și o cantitate imensă de fructe de mare, ceea ce
este important având în vedere populația în creștere a planetei noastre.

2.3. Contaminarea radioactivă a solului

În legătură cu utilizarea pe scară largă a substanțelor radioactive în economia
națională, există pericolul contaminării solului cu radionuclizi. Surse de radiații - instalații
nucleare, testarea armelor nucleare, deșeuri din minele de uraniu. Sursele potențiale de
contaminare radioactivă pot fi accidentele la instalațiile nucleare, centralele nucleare (cum ar
fi la Cernobîl, Ekaterinburg, precum și în SUA și Anglia).
În stratul superior al solului, stronțiul radioactiv și cesiul sunt concentrate, de unde
intră în corpul animalelor și al oamenilor. Lichenii din zonele nordice au o capacitate crescută
de a acumula cesiu radioactiv. Căprioarele care se hrănesc cu ele acumulează izotopi, iar

16
populația care folosește carne de vânat pentru hrană are de 10 ori mai mult cesiu în organism
decât alte popoare din nord.

2.4. Contaminarea radioactivă a florei și faunei

Acumularea biologică este, de asemenea, caracteristică plantelor verzi, care,
acumulând anumite elemente chimice, schimbă culoarea acelor, frunzelor, florilor și fructelor.
Acest lucru servește uneori ca indicator atunci când caută minerale. De exemplu, mesteacanul
și aspenul din Siberia de Est acumulează un conținut semnificativ de stronțiu-90 în lemnul lor,
ceea ce duce la apariția unei culori neobișnuite - o culoare verde nefirească. Iarba de vis din
Uralul de sud acumulează nichel, astfel încât grădina sa aproape de flori devine albă în loc de
violet, ceea ce indică concentrații mari de nichel în sol. [4] În zona în care sunt împrăștiate
zăcăminte de uraniu, petalele de ceai de salcie în loc de roz devin albe și violet aprins, în afine
fructele devin albe în loc de albastru închis etc. (Artamonov, 1989).
Odată ajunși în mediu, radionuclizii sunt adesea dispersați și diluați în ape, dar se pot acumula
în organisme vii în diferite moduri atunci când se deplasează de-a lungul lanțurilor alimentare.
Deoarece conținutul radionuclidului în formă este luat ca 1, concentrația sa crește
treptat de-a lungul lanțului alimentar. În oasele bibanului și al șobolanului, conținutul său
crește de 3000-4000 de ori comparativ cu concentrația din apă. Acest lucru are consecințe
negative semnificative pentru organismele vii, inclusiv oamenii și biosfera în ansamblu. S-a
stabilit că coeficientul de acumulare a stronțiului-90 în cochiliile moluștelor din rezervoarele
Niprului în raport cu apa ajunge la 4800. Prin urmare, atunci când se evaluează impactul
radionuclizilor asupra mediului, este necesar să se țină seama de efectul acumulării biologice
a acestora de către organismele vii și de consecințele asupra ecosistemelor naturale.

3. Reciclarea și neutralizarea deșeurilor radioactive

Una dintre cele mai presante probleme de mediu din țară este problema deșeurilor
radioactive. Numai la întreprinderile Ministerului Energiei Atomice din Rusia (PA Mayak,
Combină chimică siberiană, Combinatul minier Krasnoyarsk și Combinație chimică) sunt
concentrate 600 de milioane m3 de RW cu o activitate totală de 1,5 miliarde de Ci. La 29 de
unități de alimentare NPP, sunt depozitate 140 mii m3 de lichid și 8 mii m3 de deșeuri
solidificate cu o activitate totală de 31 mii Ci, precum și 120 mii m3 de deșeuri solide
emitente (echipamente, deșeuri din construcții). Niciuna dintre centralele nucleare nu are un
set complet de facilități pentru pregătirea deșeurilor pentru eliminare. Furnizorii de deșeuri

17
radioactive sunt, de asemenea, Marina (Marina), flota de spargere de gheață nucleară,
industria navală și întreprinderile non-nucleare. Acestea reprezintă 240 mii m3 de deșeuri cu o
activitate de peste 2 milioane Ci.
Una dintre cele mai dificile etape tehnologice ale ciclului combustibilului nuclear este
reprocesarea combustibilului nuclear uzat (SNF) și eliminarea deșeurilor radioactive.
Întreprinderile Ministerului Energiei Atomice, Ministerului Transporturilor și Marinei Ruse
depozitează 7.800 de tone de combustibil nuclear uzat cu o activitate totală de 3,9 miliarde de
Ci. SNF al centralelor nucleare cu reactoare RBMK nu este în prezent reprocesat, iar SNF din
reactoarele VVER este transportat la o instalație specială de depozitare cu perspectiva
reprocesării ulterioare la uzina RT-2 în construcție la uzina minieră și chimică din
Zheleznogorsk, teritoriul Krasnoyarsk. Cu toate acestea, construcția acestei plante stârnește
proteste publice, deoarece tehnologia de regenerare SNF existentă este asociată cu formarea
unei cantități mari de deșeuri radioactive lichide cu grade diferite de activitate. Cele mai mari
obiecții sunt ridicate de decizia privind posibilitatea acceptării pentru depozitarea temporară
cu scopul prelucrării ulterioare a SNF de la centralele nucleare străine.
Există încă probleme nerezolvate legate de eliminarea submarinelor nucleare,
gestionarea deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat la instalațiile marinei ruse.
Până în 1994, 121 de submarine nucleare erau dezafectate; se construiesc facilități de
depozitare temporară pentru acestea. Facilitățile de depozitare SNF ale Murmansk Shipping
Company sunt complet încărcate. În Flota Pacificului s-a dezvoltat o situație dificilă cu
depozitarea deșeurilor radioactive. În legătură cu starea de urgență a cisternei speciale TNT-5
din octombrie 1993, deșeurile radioactive lichide au fost deversate în Marea Japoniei. După
interzicerea aruncării deșeurilor în mare, cantitatea acestora crește constant.
În cea mai mare parte a teritoriului Federației Ruse, rata dozei de expunere (RDE) a
radiației gamma la sol corespunde valorilor de fond și variază de la 10 ... 20 μR / h. Ca
rezultat al sondajului de radiații din orașe și așezări din țară, au fost identificate sute de situri
de contaminare radioactivă locală, caracterizate prin DER al radiației gamma de la zeci de
microR / h la zeci de mR / h (în unele cazuri - R / h). În aceste zone există surse pierdute,
aruncate sau îngropate aleatoriu de radiații ionizante în diverse scopuri, deșeuri industriale și
materiale de construcție care conțin radionuclizi. Această contaminare crește riscul ca
publicul să primească o doză periculoasă de radiații în cele mai neașteptate locuri, inclusiv în
propria casă, când, de exemplu, panourile de construcție devin o sursă puternică de radiații
ionizante.

4. Consecințele posibile ale utilizării armelor nucleare de distrugere în masă

18
 Dezastru nuclear (catastrofă a biosferei militare) - consecințele globale de mediu ale
utilizării armelor de distrugere în masă (nucleare, chimice, biologice), care vor duce în cele
din urmă la distrugerea principalelor ecosisteme naturale ale Pământului. În prezent,
capacitatea stocurilor acumulate de arme nucleare în lume este de aproximativ 16-18 • 109
tone, adică fiecare locuitor al planetei reprezintă mai mult de 3,5 tone de echivalent TNT
(Ryabchikov, 1987). Prin urmare, în mai multe țări (SUA, Canada, Anglia, Germania etc.) au
fost efectuate studii pentru a evalua consecințele unui război nuclear asupra biosferei în
ansamblu, în special, au fost modelate peste 20 de scenarii diferite. Într-un dezastru nuclear,
puterea totală a exploziilor poate varia de la 6500 Mt. (scenariu de bază) până la 10-12 mii
MT. (script greu). Lucrări similare au fost efectuate la Centrul de Calcul al Academiei de
Științe din Rusia; diferite versiuni ale scenariilor unei catastrofe nucleare au fost publicate în
lucrările lui M. Buddyko, Yu.A. Izrael, G. S. Golitsyn, K. Ya. Kondratyev și alții.

Rezultatele studiilor efectuate cu privire la această problemă indică inadmisibilitatea

războiului nuclear, care va duce inevitabil la schimbări climatice globale și la degradarea
biosferei în ansamblu.
Se poate observa că, printre posibilele consecințe geofizice (de mediu) ale utilizării
armelor nucleare, trebuie evidențiate: radiații masive și alte leziuni, schimbări ale vremii și ale
climei, distrugerea stratului de ozon, perturbarea stării ionosferei etc. La aceasta trebuie
adăugată poluarea puternică a atmosferei de către aerosoli și particule gazoase, rezultată atât
din explozii, cât și din numeroase incendii.

Consecințele geofizice (de mediu) ale principalilor factori nocivi pe scară

largă ai exploziilor nucleare:
Principalele efecte pe scară largă Posibile consecințe geofizice
(factori dăunători).
[Link] biosferei cu produse Schimbarea proprietăților electrice ale atmosferei,

19
radioactive schimbarea vremii.
Schimbarea proprietăților ionosferei.
2. Poluarea atmosferei prin produse Modificări ale proprietăților de radiații ale atmosferei.
cu aerosoli Vremea și schimbările climatice.
3. Poluarea atmosferei. diverse
substanțe gazoase (metan, etilenă
etc.)
Troposfera Modificări ale proprietăților de radiații ale atmosferei,
schimbări ale vremii și ale climatului.
Atmosfera superioara Modificări ale proprietăților de radiații ale atmosferei
superioare, încălcarea stratului de ozon. Schimbarea
posibilității de a transmite radiații UV, schimbări
climatice.
4. Schimbarea albedo a suprafeței Scimbari climatice.
pământului

Într-un război nuclear, chiar și cu o putere de explozie de 5000 Mt. 9,6 * 103 tone de
aerosoli vor pătrunde în atmosferă, dintre care 80% vor pătrunde în stratosferă. [5] Prezența în
atmosferă a unei cantități uriașe de aerosoli, impurități gazoase și fum a incendiilor nucleare -
toate acestea vor duce la o scădere a fluxului de radiații solare către suprafața pământului și,
desigur, la o scădere a temperaturii aerului de pe planetă cu aproximativ 150C („iarna
nucleară”). Scăderea medie preconizată a temperaturii aerului pe continentele emisferei
nordice va fi mai mare de 200C. un astfel de conflict nuclear major va afecta fundamental
climatul sub formă de întuneric („noaptea nucleară”), va schimba circulația globală a aerului
etc. Consecințele acestui lucru vor fi: încetarea procesului de fotosinteză, înghețarea și
distrugerea vegetației în teritorii întinse, moartea culturilor agricole și, în cele din urmă,
moartea tuturor ființelor vii și a civilizației umane. De asemenea, la consecințele exploziilor
nucleare, ar trebui adăugate mai multe radiații de la centralele nucleare distruse (mai mult de
420), în timp ce 85% dintre acestea se află în emisfera nordică. Potrivit calculelor medicilor,
dacă doar emisiunea de bază este implementată în emisfera nordică, aproximativ 60% din
populație va muri imediat din cauza unei unde de șoc, arsuri și o doză letală de radiații, 25%
vor fi afectați de radiațiile ionizante etc. va fi pusă sub semnul întrebării posibilitatea
existenței Omului ca specie biologică. [6]
Principala modalitate de prevenire a unei catastrofe globale de mediu este eliminarea
tuturor tipurilor de arme de distrugere în masă, care vor putea preveni cea mai mică

20
posibilitate de război nuclear, în care nu vor fi câștigători sau învinși, și pentru a reduce
probabilitatea de autodistrugere neintenționată a populației lumii, este necesar să se extindă
semnificativ studiile de mediu asupra consecințelor utilizării sistemului nuclear și a altor tipul
de armă.

Concluzii

Dezastrul de la centrala nucleară de la Cernobîl, în urma căruia un teritoriu

semnificativ din Belarus, Ucraina și Rusia a fost afectat de emisiile radioactive, face să ne
gândim serios la disciplina tehnologică de la centralele nucleare, dintre care unele au nevoie
de reconstrucție și modernizare.
Se desfășoară un set de măsuri suplimentare pentru a spori siguranța reactoarelor
nucleare operate. Au fost realizate expertize de mediu ale proiectelor centralelor nucleare și
ale TPP-urilor în construcție și ale altor instalații cu centrale nucleare. Se implementează un
program pentru utilizarea surselor de energie netradiționale, ecologice și pentru construirea
centralelor nucleare experimentale cu diferite tipuri și structuri de reactoare nucleare.
Industria nucleară mondială a suferit o lovitură gravă ca urmare a accidentului de la
Cernobîl. Din 1986 până în 2002, nu a fost construită o singură nouă centrală nucleară în
țările din America de Nord și Europa de Vest, ceea ce este asociat atât cu presiunea din partea
opiniei publice, cât și cu faptul că primele de asigurare au crescut semnificativ, iar
profitabilitatea energiei nucleare a scăzut.
În URSS, construcția și proiectarea a 10 noi centrale nucleare au fost oprite sau oprite,
construcția a zeci de unități noi de energie la centralele nucleare care funcționează în diferite
regiuni și republici a fost înghețată.
În legislația URSS și apoi a Rusiei, responsabilitatea persoanelor care ascund sau nu
comunică în mod deliberat consecințele dezastrelor de mediu și a accidentelor provocate de
om a fost stabilită. Informațiile legate de siguranța mediului în locuri nu pot fi clasificate
acum ca clasificate.
Conform articolului 10 din Legea federală din 20 februarie 1995 N 24-FZ „Despre
informații, informatizare și protecția informațiilor”, informații despre situații de urgență,
21
informații de mediu, meteorologice, demografice, sanitar-epidemiologice și alte informații
necesare pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor de producție,
siguranță cetățenii și populația generală sunt deschiși și nu se pot referi la informații cu acces
limitat.
În conformitate cu articolul 7 din Legea Federației Ruse din 21 iulie 1993 N 5485-1
„Despre secretele de stat”, informațiile despre starea mediului nu pot fi clasificate drept secret
de stat.

Bibliografie:

1. M.I. Budyko. „Probleme moderne de ecologie” M .: 1994. 307s.

2. A.P. Akimova. „Ecologie” M .: 2001.

3. Raport către guvernul rus „Cu privire la starea mediului natural al teritoriului
Krasnodar în 2001”. M.: 2002.

4. VI Tsvetkova "Ecologie, manual" M.: 1999.

5. Petrov N.N. „Omul în situații de urgență”. Ghid de studiu - Chelyabinsk: Editura de

carte Uralul de Sud, 1995

6. [Link]. Margulova „Energia nucleară astăzi și mâine” Moscova: Școala superioară,

1996

22