Autorul se opreste asupra convietuirii unor familii din Ardeal

incercind sa ilustreze traditii si obiceiuri din zona, alaturi de

faptele si semtimentele participantilor la firul narativ.
Personajul principal al romanului Mara de Ioan Slavici este
Persida, deoarece firul epic se concentreaza in jurul acesteia,
conturind astfel portretul unei femei puternice, blind, frumoasa,
inteleapta, dar care tine la implinirea dorintelor proprii.

Persida este fiica Marei, sora lui Trică, soţia lui Naţl şi nora măcelarului Hubăr, dar şi una
dintre cele mai reuşite, mai strălucitoare figuri feminine din literatura română.

Persida este caracterizată în mod direct inca de la începutul romanului, unde este asemănată, de către
Mara, cu fratele ei, cei doi fiind zdrențurosi, murdari, nepieptănați și întotdeauna în căutare de joacă.
Caracterizarea directa este realizată prin prezentarea trăsăturilor fizice și morale ale personajului. Maica
Aegidia o consideră deșteaptă, ascultătoare, tăcută de când s-a despărțit de Trica, însă nu se putea
detașa de vechiul obicei de a se murdări. Nu ezită să-și apere fratele atunci când acesta are nevoie de
ajutor, înfruntându-le pe maici pentru a îl răzbuna pe Trică.

Persida demonstreaza ca omul poate izbândi în viaţă numai prin voinţă, luciditate şi
dragoste, prin stăpânirea de sine care sunt si principalele arme ale eroinei cu un destin
zbuciumat. În conturarea acestui personaj, Slavici se dovedeşte a fi un fin psiholog şi un
rafinat observator al sufletului feminin. Fire sinceră şi voluntară, delicată şi pură, Persida
învinge loviturile sorţii cu multă cutezanţă, dar şi cu o calmă resemnare.

Portretul fizic, realizat direct de catre autor, sugereaza trisiturile morale, avand efecte surprinzatoare
asupra celor din jur: "inalta, lata-n umeri, plina, rotunda si cu toate acestea subtirica s-o frangi din
mijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba, de o albeata prin care numai din
cand in cand strabate, abia vazut, un fel de rumeneala".

Asupra lui Natl, infatisarea plina de farmec a Persidei revarsa "o vapaie mistuitoare", iar flacaul
ramane "cu privirea pierduta", cu barba tremuranda. Hubaroaia este incantata de fata "atat de
frageda, atat de frumoasa", dar o compatimeste ca are ca mama pe Mara, "precupeata si podarita".

Din descrierea detaliată a naratorului reies, indirect, forţa şi gingăşia, puritatea şi voinţa,
care constituie principalele sale trăsături ale unui caracter puternic. După întâlnirea
Persidei cu Naţl, naratorul remarcă, în mod direct, impresia puternică pe care o produce
asupra flăcăului: „era chiar mai tânără, mai frumoasă şi mai plină de farmec decât cum Natl
era-n stare să şi-o închipuiască”.

Alte însuşiri reies din atitudinea şi opiniile celorlalte personaje. Astfel, asupra lui Naţl,
înfăţişarea plină de farmec a Persidei revarsă „o văpaie mistuitoare”, iar flăcăul rămâne „cu
privirea pierdută”, cu barba tremurândă. Hubăroaia este încântată de fata „atât de fragedă,
atât de frumoasă”, dar o compătimeşte că are ca mamă pe Mara, „precupeaţă şi podăriţă”,
însă Trică „era mândru de soră-sa”.
Persida trăieşte o iubire pasionantă, o emoţie puternică, naratorul omniscient sondând
sufletul omenesc cu o neobişnuită forţă de sugestie a cuvântului şi o emoţionantă măiestrie
artistică, încât Pompiliu Mareea nota impresionat: „Dragostea Persidei este de un
dramatism răscolitor. Nimeni până la Slavici n-a descris dragostea în tot ceea ce are mai
dramatic, grav, cu atâta adâncime şi vigoare realistă, cu atâta poezie”.

Tatonările şi grija ei pentru tânărul neamţ, de care o despărţeau religia, poziţia socială şi
etnia, constituie argumentul cel mai convingător privind iubirea pătimaşă a Persidei,
sentimentul fiind şi cauza încălcării tuturor restricţiilor sociale şi etice: căsătoria secretă,
fuga cu Naţl la Viena şi căsnicia nefericită. Pasiunea statornică pentru bărbatul ei este
însoţită de sinceritate şi delicateţe sufletească, ea fiind deznădăjduită că „l-am scos eu pe el
din minţi” şi îşi roagă mama să nu-l blesteme pe Naţl, deoarece „eu sunt de vină!”. Mara
consideră că fata are dreptate, deoarece „cum să nu-l scoată din minţi când era atât de
frumoasă, atât de deşteaptă şi atât de cuminte?”.

Căsnicia ei parcurge mari dificultăţi, Naţl „stătea cu prietenii şi toată osteneala, toată grija,
rămânea în sarcina ei”, iar tânăra soţie, cuprinsă de amărăciune şi deprimare, se
autocaracterizează: „Dacă s-ar fi văzut ea însăşi pe sine cu ochii ei de odinioară, ar fi rămas
cuprinsă de spaimă şi ar fi strigat: «Ah! tare am căzut, Doamne!»”.

Tenace, Persida îşi salvează căsătoria prin raţiune şi inteligenţă, prin puterea dragostei şi
prin stăpânirea de sine, prin bunătate şi blândeţe, determinându-şi soţul să-i ceară iertare,
iar familia să iasă mai întărită din aceste încercări. Nu numai Naţl se simte umilit de forţa
morală a Persidei, ci şi socrul său este copleşit de remuşcări : „Iartă, fata noastră, toate
supărările pe care ţi le-am făcut şi fii încredinţată despre iubirea noastră părintească”.

Ca şi Mara, Persida este o personalitate puternică, având un acut simţ al realului, în care
domină principalele sale calităţi: devotamentul, chibzuinţă şi voinţa puternică, datorită
cărora izbuteşte să învingă toate piedicile vieţii. Nicolae Manolescu apreciază că Persida
„nu este decât o Mară juvenilă, pe cale de a lua cu vârsta, obiceiurile şi înfăţişarea mamei
sale”.

ersida ilustreaza in roman ideea ca omul poate izbandi in viata numai prin vointa, luciditate si
dragoste, prin stipanirea de sine care sunt principalele arme ale eroinei, ce are un destin zbuciumat. in
conturarea acestui personaj, Slavici se dovedeste a fi un fin psiholog si un rafinat observator al
sufletului feminin.

Fire sincera si voluntari, delicati si puri, Persida invinge loviturile sortii cu multa cutezanta, dar si cu o
calmi resemnare.