VITEZA DE

SEDIMENTARE A
HEMATIILOR (VSH)
VSH-ul reprezintă mm de plasmă clară care se
formează după 1-2 ore în partea superioară a
unei coloane de sânge.
In cursul sedimentarii se disting trei faze:

1. faza iniţială – viteza creşte treptat, pe măsură ce hematiile

se adună în agregate mari (rulouri);
2. faza de decantare - în care viteza de coborâre este
maximă şi constantă, corespunde sedimentarii rulourilor;
3. faza de coborâre – lentă.
Sedimentarea este afectată de:

1. procesul de ordin biologic - reprezentat de formarea

agregatelor de hematii care depinde de factori plasmatici şi
globulari;

2. procesul de natură fizică - reprezentat de sedimentarea

agregatelor.
Factorii biologici:
a. factori plasmatici: proteine plasmatice (fibrinogenul,
imunoglobulinele M,A,G) favorizează agregatele şi
măresc VSH-ul.

b. factori eritrocitari: mărimea, densitatea, numărul,

morfologia, şi conţinutul hemoglobinic al hematiilor.
Anizocitoza determina formarea de rulouri neuniforme,
poate determina sedimentarea în straturi.
Determinarea VSH-ului după cel mult
după 2-3 ore.

Conservarea sângelui micşorează

viteza de sedimentare.

Cu cât hematiile sedimentează mai

repede, cu atât VSH-ul este mai mare,
fiind un indicator de răspuns de fază
acută.
 Când se recomandă efectuarea VSH-ului?
 Test screening în suspiciunea de reacţii inflamatorii,
infecţii, boli autoimune, discrazii plasmocitare.

 Monitorizarea evoluţiei şi tratamentului în anumite boli:

arterită temporală, polimialgie reumatică, artrită
reumatoidă, reumatism articular acut, lupus eritematos
sistemic, boala Hodgkin, tuberculoză, endocardită
bacteriană.

.
 Indicaţii

 Pregătire pacient - à jeun; o masa lipidică poate determina alterări plasmatice.

 Specimen recoltat – sânge venos.

 Recipient de recoltare – vacutainer cu citrat de sodiu 3,8% tamponat sau

vacutainer cu EDTA K3 (pentru metoda microfotometrică capilară).

 Cantitate recoltată – cât permite vacumul; raportul sânge/anticoagulant

trebuie să fie 4/1.

 Cauze de respingere a probei – cantitate insuficientă, specimen coagulat,

specimen hemolizat.
 Stabilitatea probei
2 ore la temperatura camerei (18-26 C): testul ar trebui efectuat
la cel mult 2 ore după recoltare. Dacă este ratată citirea la 1 oră,
sângele nu poate fi remixat şi refolosit pentru VSH. Testul
trebuie efectuat la temperatura camerei.

 12 ore la 2-8 C: dacă sângele a fost refrigerat, trebuie

reechilibrat la temperatura camerei.

 24 ore la 4 – 8 C: pentru probele recoltate pe K3 EDTA ;

sângele refrigerat, trebuie reechilibrat la temperatura camerei.
 Metode de determinare a VSH-ului

Metoda manuală Westergreen:

 se aspiră sângele în pipeta Westergreen până la diviziunea 0, după
care se astupă cu arătătorul partea de sus;

 se aşează pipeta în stativ, în poziţie perfect verticală;

 se citeşte nivelul de sedimentare a hematiilor în mm după 1-2 ore..

VSH m=(A+B/2)/2

A = mm coloană de plasmă clară după o oră;

B = mm coloană de plasmă clară după 2 ore;
Metoda automată de citire VSH (cu ajutorul unui sistem de
raze infraroşii)
Metoda microfotometrică capilară: măsoară capacitatea
de agregare a eritrocitelor (prima etapă a sedimentării) în
prezenţa aglomerinelor, la 37 C.
 Valori normale (mm)
1 oră 2 ore
Bărbaţi 2-7 7-15
Femei 4-9 12-17

VSH-ul e invers proportional cu hematocritul.

Anemia accelereaza VSH
 Variaţii ale VSH-ului
Creşteri:
1. infecţii acute: ca urmare a creşterii proteinelor de fază
acută: α macroglobulina, fibrinogenul, imunoglobulinele;
2. infecţii cronice: cresc imunoglobulinele;
3. anemii: consecinţă a reducerii numărului de eritrocite;
4. boli renale : nefroze – ca urmare a pierderii pe cale renală a
proteinelor cu greutate moleculară mică (albumine).
Scăderi:
1. poliglobulii: creşte numărul de eritrocite – creşte faţă de
respingerea electrostatică;
2. modificări de formă şi dimensiune a eritrocitelor;
3. icter mecanic: retenţia de acizi biliari care se adsorb la
suprafaţa eritrocitelor – cresc stabilitatea .
În anumite afecţiuni cresc proteinele de fază acută (α-globuline,
fibrinogen) sau imunoglobulinelor. Proteinele plasmatice se
ataşează pe suprafaţa hematiilor şi reduc potenţialul de suprafaţa
determinând agregarea hematiilor şi creşterea sedimentării
acestora. O creştere a VSH-ului apare la cel puţin 24 ore după
iniţierea răspunsului inflamator.

 VSH-ul este crescut şi în situaţiile în care se produce creşterea

concentraţiei imunoglobulinelor, complexelor imune şi altor
proteine.
VSH normal:
 policitemie vera;
 anemie feriprivă;
 infecţii virale necomplicate, mononucleoză infecţioasă;
 insuficienţa cardiacă congestivă, boala renală activă cu
insuficienţă cardiacă;
 alergie acută;
 ulcer peptic.
Valori critice - creşteri extreme ale VSH apar în limfoame,
carcinoame maligne de colon/sân, mielom multiplu şi artrită
reumatoidă.
Variaţii fiziologice:
 Menstruaţia: VSH-ul creşte în timpul ciclului menstrual,
atingând nivelul maxim în faza premenstruală şi scăzând în
timpul menstruaţiei.
 Sarcina: VSH-ul creşte continuu începând cu a 4-a săptămână
de sarcină până în a 3-a săptămână postpartum şi atinge un
nivel maxim de până la 45 mm/h în prima săptămână
postpartum.
 Nou-născuţi: VSH-ul este scăzut datorită hematocritului crescut
şi nivelului scăzut de fibrinogen.
 Femei vârstnice (70-89 ani) aparent sănătoase pot avea un VSH
foarte mare (până la 60 mm/h).
Factorii care scad VSH-ul:
 Temperaturi >20-24 C.
 Hiperglicemia.
 Hiperlipoproteinemia (în special chilomicronii).
 Hipofibrinogenemia.
 Policitemia.
 Hiperleucocitoza.
 Prezenţa de eritrocite anormale: microcite, drepanocite,
echinocite, poichilocite, stomatocite, acantocite, sferocite (prin
scăderea suprafeţei necesare pentru agregarea hematiilor).

 Medicamente: aspirina, corticotropin, ciclofosfamida,

glucocorticoizi, antiinflamatorii nesteroidiene, penicilamina etc.
 Bibliografie

Ranga V. , Exarcu Teodorescu I., Anatomia si fiziologia

omulului, Ed. Medicala, Bucuresti, 1969.

Ghidul Serviciilor Medicale al Laboratoarelor Synevo: 2007-

2008.